Practic & Util & Hobby

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 2311-2340 din 5554

  • Puterea de a fi prezent. Cum influenteaza parintii viitorul copiilor
    55.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Dr. DANIEL J. SIEGEL a studiat medicina la Harvard, iar în prezent este medic, psihiatru pentru copii, adolescenți și adulți, profesor universitar și director executiv la Mindsight Institute. A publicat zeci de cărți, traduse în peste 40 de limbi.

     

    Dr. TINA PAYNE BRYSON este psihoterapeut și scrie pentru publicații precum Huffington Post, The New York Times și Real Simple. Susține conferințe și organizează ateliere pentru părinți, educatori și clinicieni în întreaga lume. În calitate de autor sau coautor a scris cărți devenite bestselleruri New York Times.

  • Bucuria de a avea mai putin
    54.99 LEI

    FRANCINE JAY este expertă în organizare, autoare de bestselleruri pe acest subiect și fondatoare a MissMinimalist.com. A ajutat sute de mii de persoane să își organizeze căminul și să își simplifice viața și a fost prezentată pe multe canale media. Locuiește în Portland, Oregon.

  • De ce-i iubim pe cei care ne fac rau
    55.39 LEI
    Epuizat din stoc

    De ce-i iubim pe cei care ne fac rău oferă o explicație genială și plină de dramatism a motivului pentru care pacientul și codependentul se îndrăgostesc până peste cap de narcisiști egoiști și egocentriști, frumoși și deosebit de interesanți. Încă din zorii civilizației, bărbații și femeile au fost atrași irezistibil în relații romantice nu atât prin ceea ce văd, simt și gândesc, ci mai mult prin forțe invizibile.

    Când indivizii din medii emoționale sănătoase se întâlnesc, irezistibila „forță a iubirii“ creează o relație durabilă, reciprocă și stabilă. Codependenții și narcisiștii patologici sunt învăluiți în mod similar într-o stare de visare seducătoare; cu toate acestea, se vor trezi ulterior într-un „balansoar“ dureros de dragoste, durere, speranță și dezamăgire. Sufletul-pereche din visele codependentului va deveni narcisistul coșmarurilor lui. Cititorii vor înțelege mai bine de ce aceştia, în ciuda dorinţei lor de iubire adevărată, se îndrăgostesc fără speranță și dureros de partenerii care îi rănesc.

    De ce-i iubim pe cei care ne fac rău ghidează și inspiră atât omul de rând, cât și profesionistul pentru a rupe cercul vicios al atracției patologice.

  • De ce este adevarat budismul
    74.99 LEI

    ROBERT WRIGHT este autorul The Evolution of God, finalist pentru Premiul Pulitzer, Three Scientists and their Gods, finalist pentru National Book Critics Circle Award, Nonzero: The Logic of Human Destiny și The Moral Animal. Este cofondator și redactor-șef la Bloggingheads.tv și a scris pentru The New York Times, The New Yorker, The Atlantic, Time, Slate și The New Republic. Este profesorul unui curs popular online despre intersecția budismului cu psihologia modernă.

  • Acasa la mami, acasa la tati - Cartea copiilor. Cum sa te simti acasa intr-un camin sau in doua
    45.00 LEI

    Isolina Ricci, Ph.D. este o renumita experta in domeniul familiei. Si-a luat doctoratul in psihologie de la Universitatea Stanford, este academician Rockefeller Bellagio si a primit titlul de onoare al Asociatiei Pentru Rezolvarea Conflictelor. A fost director executiv al unui birou la nivel de stat care deserveste toate serviciile de mediere a instantelor de familie si custodia copiilor din California. Este fondator si director al centrului Custody & CoParenting Solution.

  • Francmasonerie si companionaj
    49.68 LEI

    René Guénon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois. In 1904 a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematica. In 1908, Guenon frecventa deja „scolile" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci; in 1909 ajunge membru al Bisericii Gnostice, cu numele Palingenius.

    Perioada 1908-1912 este foarte enigmatica. Superiores Incogniti il investesc pe René Guénon cu functia de restaurator al Traditiei primordiale in Occident, mai precis cu rolul de transmitator si talmacitor al adevarurilor absolute, in vederea modificarii mentalitatii occidentale. Intre 1909 si 1912, realizarea metafizica (cel putin teoretica) a lui Guénon era un fapt implinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci, articole care prevestesc cartile de mai tarziu. Intrucat initierea sa era una „universala", Guénon a „particularizat-o", ajungand initiat in hinduism, daoism si masonerie; iar in 1911-1912 s-a atasat de traditia islamica, luand numele „slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia. 

     Desi opera sa ca sambure spiritual, dar si ca expunere discursiva era deja constituita, abia dupa zece ani Guénon a inceput sa-si publice cartile. Primul Razboi Mondial l-a impiedicat sa se manifeste mai repede, si doar in 1921 ii apare prima carte, despre traditia hindusa. In deceniul urmator, el si-a publicat toate scrierile fundamentale, si tot acum devine „inima" si „intelectul" revistei Études Traditionnelles.

     In 1930 paraseste definitiv Franta, stabilindu-se pentru tot restul vietii la Cairo. Desi „sihastrit" in Egipt, Guénon a continuat sa exercite o influenta peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apareau in Études Traditionnelles, corespondenta de o vastitate uluitoare si cartile scrise in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial au completat opera sa. 

     Desi a declarat raspicat ca nu accepta discipoli, René Guénon a influentat pe multi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator al sau a fost Ananda Coomaraswamy; scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guénon , cele mai puternice si mai sincere din domeniu traditional, cele care pot fi luate ca referinta fara nicio ezitare. Dar cea mai mare speranta (din punct de vedere initiatic) Guénon si-a pus-o in Frithjof Schuon, care, convertit la islam, a instituit o „cale initiatica" pentru Europa. Acestei cai i s-au atasat romanii Mihai Valsan si Vasile Lovinescu. Printre alti „invatacei" mai cunoscuti ii vom mentiona pe Titus Burckhardt si pe Martin Lings. Mihai Valsan a devenit, dupa moartea lui Guénon, redactor-sef al revistei Études Traditionnelles si a inceput publicarea operei postume a acestuia.

     Dupa o suferinta fizica intensa, René Guénon paraseste lumea aceasta la 7 ianuarie 1951.

  • Secretele vinului
    45.45 LEI

    Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

  • Fair Play. Metoda care rezolva definitiv impartirea treburilor casnice si aduce echilibru in familie
    54.99 LEI

    CARTE ALEASĂ DE REESE WITHERSPOON LA CLUBUL EI DE LECTURĂ, HELLO SUNSHINE

    Munca emoțională inegală și „munca invizibilă” într-o căsătorie este o problemă delicată, dar nimeni nu a venit cu o soluție reală la această situație dificilă, până în momentul de față. Fairplay oferă instrumentele necesare cu privire la modul în care partenerii pot învăța să împartă mai corect volumul de muncă în cadrul familiei, astfel încât amândoi să se poată bucura pe deplin de viață!

    Cu patru reguli ușor de respectat, 100 de sarcini gospodărești și un joc de cărți virtual, pe care îl joci cu partenerul tău, Fairplay te ajută să prioritizezi aspectele importante pentru familia ta și să stabilești cine ar trebui să preia conducerea fiecărei sarcini, de la spălat la teme până la pregătirea cinei. Câștigarea acestui joc înseamnă să-ți echilibrezi viața de acasă, să reaprinzi pasiunea în relația cu partenerul și să-ți revendici Spațiul Unicorn – adică, timpul necesar pentru a-ți dezvolta abilitățile și pasiunile care te fac să fii în continuare interesat și interesant.

     

     

    „Fairplay este un ghid inedit ce va schimba regulile jocului pentru a câștiga mai mult timp în viața de familie. După cum spune Eve Rodsky, cheia este ca fiecare partener să-și asume întreaga sarcină de pe lista lor de activități – concepție, planificare, executare. Sistemul Fairplay de distribuire a cartonașelor virtuale este unul revoluționar și vă poate ajuta să reușiți și să prosperați cu adevărat în toate aspectele vieții voastre! Arianna Huffington

     

    „Eve Rodsky abordează diviziunea treburilor casnice – una dintre principalele surse de conflict în majoritatea căsătoriilor – cu un set de soluții clare și viabile pe care ambii parteneri le pot îmbrățișa.“ dr. Darby Saxbe, profesor asociat de psihologie, Universitatea din California de Sud

     

    „Un debut impresionant... Cuplurile care caută modalități de a-și gestiona mai bine viața de familie și de a găsi un echilibru al muncii casnice vor beneficia de sistemul practic al lui Rodsky.“ Publishers Weekly

  • Legea atracției
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    ESTHER și JERRY HICKS, autori ai cărților Cere și ți se va da și The Amazing Power of Deliberate Intent, sunt autori de învățături Abraham-Hicks despre arta de a permite bunăstării naturale să iasă la iveală. Soţii Hicks au publicat deja peste 700 de materiale din seria de cărţi, casete audio, CD-uri, casete video şi DVD-uri Abraham-Hicks...

  • Cum sa obtii prosperitatea. Pasii de la A la Z catre o viata mai bogata
    34.99 LEI

    Veți descoperi, în această carte remarcabilă, secretul unei vieți prospere material și spiritual. Cu înțelepciunea simplă și elegantă a unui adevărat guru, Deepak Chopra explorează în toată profunzimea ei conștiința bogăției și ne prezintă un plan clar prin care, pas cu pas, putem obține prosperitatea și împlinirea în toate domeniile vieții. Bogăția este starea noastră naturală, ne convinge el, căci universul fizic, în abundența lui, este de fapt creația unui câmp nelimitat al tuturor posibilităților. Pe baza unor pași simpli și a unor gesturi de zi cu zi, Cum să obții prosperitatea ne ajută să cultivăm acea conștiință a bogăției de care avem nevoie ca să ne conectăm la acest câmp și să realizăm orice ne dorim în viață.

     

    Dacă suntem ancorați în natura realității și știm totodată că această realitate este propria noastră natură, atunci ne dăm seama că putem crea orice, deoarece toată creația materială are aceeași origine. Pentru a da naștere unui gând, natura folosește exact aceeași sursă și aceleași mecanisme ca și pentru a crea o nebuloasă, un roi de stele, o pădure virgină, un organism animal sau un corp uman.“ DEEPAK CHOPRA

  • Terapia prin vise
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Visele pot avea un efect puternic asupra vieții noastre de zi cu zi – ne-am trezit cu toții fericiți și reîmprospătați de un vis deosebit de plăcut sau speriați și triști din cauza unui coșmar care părea real. În acest ghid practic, dr. Clare Johnson ne arată cum putem învăța de la vise și cum să le ghidăm pentru a duce o viață mai sănătoasă, mai fericită, mai conștientă și mai împlinită. Ea ne conduce pas cu pas prin înțelegerea limbajului viselor, prin trezirea în timpul unui vis și, în cele din urmă, prin transformarea viselor noastre pentru a ne îmbunătăți viața de zi cu zi.

    Fiecare capitol este plin de sfaturi utile, descoperiri științifice de ultimă oră și exemple fascinante despre modul în care oamenii și-au folosit visele pentru a-și îmbunătăți viața și atenția.

    Practicați terapia prin vise și oferiți-vă șansa de a deveni propriul terapeut. Cultivați o relație extraordinar de intensă și de creativă cu mintea voastră inconștientă.

    Aceasta vă permite să vă creați viața pe care v-o doriți cu adevărat. Visele vă ajută să vă vindecați viața.

  • Eliberează femeia puternică. Dragostea imaculată a Sfintei Fecioare pentru sufletul neîmblânzit
    63.33 LEI

    Așa cum afirmă Dr. Clarissa Pinkola Estés, „Sfânta Fecioară ne promite că orice suflet care își caută puterea, alinarea, calea sau îndrumarea își poate înălța rugile spre Ea, îi poate cere protecție, iar Maica Binecuvântată va veni îndată cu vălu-l fluturând. Ne va adăposti sub mantia Ei, ne va încălzi cu atingerea-l plină de compasiune, ne va da putere și ne va călăuzi să ne urmăm sufletul în drumul lui spre lumină.” Eliberează femeia puternică este o extraordinară colecție de povești, rugăciuni și binecuvântări, în care autoarea ne invită să ne adunăm cu toții la adăpostul Maicii Sfinte – Madona, Fecioara din Guadalupe sau oricum am mai numi nenumăratele Ei întrupări.

    „În această carte, vreau să vă împărtășesc cum a fost călătoria alături de Ea – o fereastră deschisă spre inima divinității, care mă va ajuta să vă fac cunoștință cu Sfânta Fecioară vouă, celor cărora vi s-au încrucișat pașii cu ai Ei. Dar voi nu ați recunoscut-o, pentru că nu știați mai nimic despre Ea. Sper să o readuc atât în viața celor care s-au rătăcit, dar care își caută rădăcinile materne, cât și în a celor ce și-au dedicat întreaga viață Fecioarei Maria – vreau să le aduc tuturor bucurie, să le dau putere și să-i ajut să capete profunzime.”
    Dr. CLARISSA PINKOLA ESTÉS, autoarea bestsellerurilor Femei care aleargă cu lupii și Povești vindecătoare

    **********************************

    „Fecioara este într-adevăr prietenul celor însingurați, prietenul suprem al acelora care nu au niciun prieten.”
    * * *
    „Numește-o Maica Noastră, La Nuestra Señora, Sfânta Fecioară – sau alege oricare altul dintre miile de nume ce l-au fost date!”
    Dr. Clarissa Pinkola Estés

  • Clima se schimbă. Noi de ce nu putem?
    38.74 LEI
    Epuizat din stoc

    JAY INGRAM, scriitor și om de televiziune canadian, a prezentat timp de 16 ani emisiunea Daily Planet difuzată pe Discovery Channel Canada, iar înainte de asta, emisiunea științifică națională Quirks & Quarks pentru CBC Radio.
    A scris mai mult de 15 cărți, printre care și primele trei volume ale acestei serii, apărute la Editura NICULESCU, în perioada 2017-2020.

  • La școală, ca peștele în apă! Învață cu plăcere!
    9.99 LEI

    Soluții la îndemâna oricărui părinte pentru a-și ajuta copilul să se descurce mai bine la școală, să aibă rezultate bune la învățătură și să-și dezvolte încrederea în sine!

    Cum îi putem ajuta pe copiii noștri să parcurgă mai ușor perioada școlară? Cum putem transforma această obligație într-o plăcere? Școala este un element central în viața oricărei familii cu copii, dar prejudecățile și amintirile noastre, ale părinților, ne complică uneori misiunea de a fi alături de cei mici pe durata anilor de școală. Instru­mentele propuse în cartea de față vă oferă soluțiile de parenting care să vă ajute copiii să redescopere plăcerea de a învăța și de a merge la școală:

    • construiți o imagine pozitivă despre școală și transmiteți-o și copiilor voștri;

    • calmați temerile fiecăruia prin exerciții de respirație;

    • scăpați de presiunea rezultatelor școlare, concentrându-vă asupra valorilor personale;

    • aflați cum funcționează copiii voștri în ceea ce privește învă­țarea și motivația;

    • ajutați-i pe cei mici să-și crească nivelul de stimă, făcându-i să se concentreze asupra propriilor aptitudini.

     

    Cartea de față este însoțită de numeroase teste pe care le puteți efectua singuri, dar și de mărturiile unor profesori sau ale unor părinți. Veți avea la îndemână toate instrumentele necesare, astfel încât copiii voștri (dar și voi înșivă!) să găsească echilibrul dintre nevoia de a fi ajutați și dorința lor de autonomie!

  • De ce țipăm? Arta dezacordului productiv
    42.18 LEI

    „Această carte vă va schimba viața. Citiți-o de trei ori și apoi oferiți-o unei persoane dragi. Îi va fi de mare ajutor.”

    SETH GODIN, autor al cărții Asta înseamnă marketing

     

    „Cu idei provocatoare – susținute de studii științifice despre mintea umană –, De ce țipăm? propune o nouă abordare a noțiunilor de conflict, dezacord și conexiune.”

    SARAH MILSTEIN, autoare a cărții The Twitter Book

     

    „Buster Benson va schimba tot ce ați știut până acum despre certuri sau dispute. înainte de a citi această carte, n-aș fi crezut vreodată că voi ajunge să aștept cu nerăbdare următorul meu dezacord. Deza­cordul productiv este cea mai subapreciată abilitate de viață pe care o puteți dobândi.”

    EV WILLIAMS, CEO al platformei online Medium,
    asociat al Obvious Ventures și cofondator al Twitter

     

    „Conflictele pot fi ceva neplăcut. Dar dacă urmați ceea ce vă sfătu­iește Buster Benson, veți descoperi că acestea sunt ceva inevitabil, necesar și chiar folositor. De ce țipăm? ne oferă o «taxonomie» a dezacordului – explicând cum apar certurile, cum le putem face față și rezolva. Nimeni nu poate evita cu totul conflictele, dar această carte provocatoare ne arată că oricine poate învăța cum să se certe sau să aibă discuții mai eficient și mai productiv.”

    DANIEL H. PINK, autor al cărților

    Când. Secretele științifice ale momentului perfect și A vinde e omenește

    Traducere de Diana Alina Ene

  • Controlează-ți emoțiile! Evită sindromul de BURNOUT!
    36.90 LEI

    Ai auzit fără îndoială vorbindu-se despre faimoasa presiune psihică, această preocupare permanentă, adesea istovitoare, de a reuși să planificăm zilnic tot ceea ce avem de făcut. Dar știi oare ce este starea afectivă intensă? La început, ea se manifestă discret, fiind formată dintr-o acumulare prea mare de emoții pozitive și negative, și sfârșește prin a ne copleși.

    Relații complicate, dezamăgiri, șocuri emoționale... Indiferent de temperamentul nostru, suntem cu toții foarte frământați la un moment sau altul din viața noastră, uneori în moduri neașteptate. Șocurile emoționale pot da naștere bolilor, momentelor de pierdere a voinței, schimbărilor radicale de păreri, depresiilor de durată și impresiei generale că nu mai poți să faci nimic. S-a constatat că nouă cazuri de burnout din zece sunt declanșate de un șoc emoțional.

    Pentru a preveni suprasolicitarea emoțională, această carte prezintă indiciile pentru identificarea semnelor de epuizare: oboseală, iritabilitate, pierderea încrederii, insomnie... De asemenea, conține multe sfaturi și exerciții pentru a ne regla emoțiile înțelegând mai bine care sunt resursele și, mai presus de toate, limitele noastre.

  • Cele 7 deprinderi pentru o căsnicie reușită
    36.90 LEI

    Stephen R. Covey (1932-2012) a fost un renumit autor motivațional, expert în leadership, profesor, scriitor și om de afaceri. 

    S-a remarcat ca o autoritate în domeniul conducerii organizațiilor, dar și ca un specialist în domeniul relațiilor familiale. A fost cofondator și vicepreședinte al companiei Franklin Covey. A primit numeroase premii și distincții, printre care International Entrepreneur of the Year Award. În 1996, s-a numărat pe lista Time Magazine a celor mai influenți 25 de americani.

  • Schi la superlativ
    94.08 LEI
    Epuizat din stoc

    Ron LeMaster este instructor de schi și antrenor de competiție de peste 30 de ani. Certificat și acreditat de asociația Professional Ski Instructors of America, LeMaster este consilier tehnic al U.S. Ski Team și al Vail Ski Schol și conferențiază frecvent despre tehnică și biomecanică în cadrul școlilor și echipelor de schi din America de Nord, America de Sud și Europa. LeMaster contribuie regulat cu articole la revistele de schi, este autor de manuale tehnice pentru asociația Professional Ski Instructors of America și a contribuit cu materiale pedagogice pentru U.S. Coaches Association. Deține o diplomă în inginerie mecanică și una în informatică.

  • Strania energie a gândirii
    31.66 LEI

    Florin Gheorghiţă a publicat mai multe volume despre fenomene din realitatea înconjurătoare aflate la limita cunoașterii umane, care s-au bucurat de un mare succes în rîndul cititorilor. Dintre volumele publicate la Editura Polirom: Karma și taina reîncarnării (2004, 2014), Dezvăluiri din invizibil (2008, 2014), Marile taine ale omenirii (2013), Strania energie a gîndirii (2014), Straniile inteligențe invizibile (2014), Uimitoarele fenomene din invizibil și energiile benefice (2015), Sufletele, îngerii și ce ne ascunde știința (2016), Vestigii de la o altă omenire (2017), Magia realităţilor paralele (2018), Noi, pămîntenii, și ei, galacticii (2020), Terra, o planetă des vizitată (2021).

  • Mușcă din cașcaval
    32.77 LEI
    Epuizat din stoc

    SPENCER JOHNSON (1938–2017) este autorul sau coautorul mai multor bestselleruri The New York Times. A
    devenit celebru pentru faptul că abordează probleme complexe și propune soluții simple. În 2005, după șapte ani de la apariție, cartea Cine mi‑a luat cașcavalul? a fost declarată de Amazon.com cel mai bine vândut titlu de la înființarea site‑ului.

  • Neurodreptacii și relațiile de cuplu
    37.00 LEI

    Valérie Foussier este medic endocrinolog. A dezvoltat instrumente de comunicare specifice pentru adulții și copiii care gândesc preponderent cu emisfera dreaptă a creierului și se folosește de art-terapie. „Medicina este o artă care poate fi îmbogățită și cu alte domenii artistice. Arta medicinii se naște din deschiderea spirituală, îmbogățește relațiile interumane și evoluează când este împărtășită. Arta declanșează în noi energia vitală, care vine să îmbunătățească procesul terapeutic.“

  • Vindecă-ți rănile din familie
    46.51 LEI
    Epuizat din stoc

    Juliette Allais este terapeut specializat în psihogenealogie, astropsiholog și autoarea mai multor cărți. Are o experiență notabilă în abordarea transgenerațională și susține workshopuri și conferințe pe această temă, în toată lumea. Este autoarea cărții Povara secretelor de familie.

  • Puterea prezentului. Jurnal
    72.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Eckhart Tolle (n. 16 februarie 1948) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi călăuzitori spirituali ai timpului nostru. S‑a născut în Germania, unde şi‑a petrecut primii 13 ani din viaţă. După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetător şi îndrumător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvată şi viaţa i s‑a schimbat radical. Următorii ani şi i‑a dedicat înţelegerii, integrării şi aprofundării acestei transformări, care a marcat începutul unei pasionante experienţe spirituale. Eckhart Tolle nu s‑a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.

  • Formula succesului. Metode de creștere a copiilor inspirate din experiența absolvenților de la Harvard și de la alte universități de top
    47.52 LEI

    Dr. Ronald F. Ferguson este un economist absolvent de MIT care îşi concentrează activitatea pe provocări economice, sociale şi educaţionale. Din 1983 face parte din corpul profesoral al John F. Kennedy School of Government din cadrul Harvard, după ce a predat la Universităţile Brandeis şi Brown. În 2014 a devenit cofondator al Tripod Education Partners (tripoded.com), care oferă servicii de sondare a opiniei pentru sistemele şcolare, şi ocupă o funcţie secundară la Kennedy School, în cadrul căreia este profesor asociat la Malcolm Wiener Center for Social Policy şi director al Achievement Gap Initiative (AGI) la nivelul universităţii. În anii 1980 şi 1990 Ron şi-a concentrat atenţia pe dezvoltarea economică şi comunitară. Această activitate a culminat cu volumul de sinteză în ştiinţe sociale Urban Problems and Community Development (1999), considerat un text important pentru cursurile de politici de la nivelul studiilor pentru licenţă. La sfîrşitul anilor 1980, discrepanţa dintre competenţe a contribuit la creşterea decalajelor salariale între grupurile rasiale şi etnice, aşa că activitatea lui s-a extins spre domeniul educaţiei şi dezvoltării tineretului. În 2007 a publicat la Harvard Education Press volumul Toward Excellence with Equity: An Emerging Vision for Closing the Achievement Gap. Conform descrierii care i-a fost făcută în februarie 2011 în New York Times, „nimeni din America nu ştie mai multe despre decalaje ca Ronald Ferguson”. În prezent Ron se axează pe o iniţiativă de parenting pentru copilăria timpurie care s-a dezvoltat din AGI. A început ca „Principiile de bază din Boston” (boston.thebasics.org), dar acum este o reţea pentru învăţare ce include mai multe localităţi, desfăşurînd campanii cu „Principiile de bază” în 30 de localităţi şi districte din 11 state. Ron are un masterat la Universitatea Cornell şi un doctorat la MIT, ambele în economie. Are o căsnicie fericită de 40 de ani şi a crescut doi copii şi un nepot.

    Tatsha Robertson este editor multimedia şi scriitoare premiată, avînd o experienţă de peste 20 de ani în realizarea de investigaţii, articole şi reportaje pentru reviste de top, social media şi ziare. A fost prima femeie şefă a departamentului din New York al Boston Globe, unde a scris despre diverse evenimente naţionale. Membrii echipei „Spotlight” a Boston Globe i-au mulţumit Tatshei pentru ajutor în ziua în care au cîştigat premiul Pulitzer pentru articolele despre abuzurile sexuale din rîndul clericilor şi au menţionat-o în cartea lor printre oamenii cărora le sunt recunoscători. Ca redactor-şef adjunct la Essence şi director editorial interimar la Essence.com, Tatsha a iniţiat orientarea revistei Essence spre anchete şi articole de ştiri. Activitatea ei, inclusiv interviul despre parenting cu fostul preşedinte Barack Obama, a făcut ca revista să aibă autoritate şi o voce semnificative în domeniul ştirilor. Recent, a fost editor responsabil cu investigaţiile privind infracţionalitatea la People, unde a condus o echipă de reporteri cu experienţă care s-au ocupat de multe subiecte importante la nivel naţional. Este coautoarea volumului Media Circus (BenBella, 2015) alături de Kim Goldman. Tatsha a fondat blogul The Ordinary Genius Project, a absolvit un masterat în jurnalism la Universitatea de Stat din Ohio, iar din 2005 este conferenţiar de jurnalism la Universitatea New York. Pe lîngă alte scrieri şi proiecte de social media, Tatsha se apropie de definitivarea unui thriller speculativ pe probleme medicale/religioase la care lucrează din 2012 la Write Workshop din New York. Locuieşte în Weehawken, New Jersey, împreună cu soţul ei, Nico.

  • Schimbă-ți personalitatea ca să-ți schimbi viața
    15.86 LEI

    Dr. Benjamin Hardy este specializat în psihologia organizaţională, autorul unui blog citit lunar de milioane de oameni. Au scris despre el, printre alte publicaţii, Harvard Business ReviewThe New York TimesForbes şi Fortune. Semnează articole pentru Inc. şi Psychology. De acelaşi autor: Willpower Doesn’t Work (2018), Who Not How: The Formula to Achieve Bigger Goals Through Accelerating Teamwork (coautor, 2020), The Gap and the Gain (coautor, în curs de apariţie).

  • Cel mai intelept din incapere
    38.74 LEI
    Epuizat din stoc

    A fi înțelept nu înseamnă a fi isteț. Prin „cel mai înțelept din încăpere“ nu înțelegem persoana cu cel mai mare IQ sau cea care stăpânește cel mai bine datele sau cifrele. Cel mai deștept din încăpere poate nu dispune de înțelegerea necesară problemelor umane, poate nu gestionează foarte bine interacțiunile de zi cu zi și nu vede imaginea de ansamblu a unei vieți pline de satisfacții și sens.

    O diferență esențială între înțelepciune și inteligență este că prima cere o oarecare profunzime și abilitate în relația cu oamenii. Inteligența nu presupune așa ceva. O persoană poate fi „inteligentă“ fără să știe prea multe despre oameni, dar nu poți spune că un om e înțelept dacă nu are nici un simț pentru aceștia și nu le înțelege speranțele, temerile, pasiunile și motivațiile. Înțelepciunea înseamnă să știi când informațiile disponibile sunt insuficiente pentru problema în cauză.

     

    Doi dintre cei mai străluciți psihosociologi din lume au concentrat înțelepciunea acestui domeniu în câteva lecții esențiale care ne permit înțelegerea structurii vieții noastre de zi cu zi. Un curs esențial, de care nu ați avut parte în facultate. Nu-l ratați a doua oară. Daniel Gilbert

  • Creierul si inteligenta emotionala
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    De ce unii oameni îşi revin imediat după o situaţie neplăcută, iar alţii au nevoie de ani întregi să treacă peste un necaz? De ce unii par să rezoneze mereu cu cei din jur, în timp ce alţii rămân insensibili la emoţiile celorlalţi? De ce există optimişti incurabili şi pesimişti care nu se pot schimba?

    Aşa cum ne naştem cu un ADN unic, tot astfel fiecare dintre noi are propriul Stil Emoţional, format, în concepţia lui Richard Davidson, din şase dimensiuni: Atenţia, Perspectiva, Rezilienţa, Conştiinţa de Sine, Sensibilitatea la Context şi Intuiţia Socială. Împreună, ele determină ceea ce numim inteligenţa emoţională, iar combinarea lor în proporţii diferite explică de ce fiecare dintre noi răspunde într-un mod propriu la evenimentele din viaţa sa.

    După 30 de ani de studiu al chimiei creierului, Davidson ne dezvăluie modul în care tiparele noastre cerebrale ne pot schimba viaţa şi ce putem face pentru a ne îmbunătăţi răspunsurile emoţionale, folosind în acest scop inclusiv meditaţia. Printr-o analiză aprofundată a legăturii minte–corp, precum şi a unor boli precum autismul şi depresia, autorii trec dincolo de psihologie şi de neuroştiinţă şi ne învaţă cum să atingem starea de bine şi să avem o viaţă împlinită.

     

    Nu ratați această carte inteligentă și spirituală scrisă de cel mai important expert în emoții și funcționarea creierului. Daniel Gilbert, autorul bestsellerului Cum să dai peste fericire

  • Mindware. Instrumente pentru o gandire inteligenta
    44.99 LEI
    Epuizat din stoc

    Conceptele științifice și filosofice pot schimba modul în care rezolvăm problemele, ajutându-ne să ne gândim mai eficient la comportamentul nostru și la lumea în care trăim. Surprinzător, în ciuda utilității lor, multe dintre aceste instrumente rămân o necunoscută pentru cei mai mulți dintre noi.

    În Mindware, Richard E. Nisbett ne prezintă aceste idei în detalii clare și accesibile. Nisbett și-a croit o carieră de succes studiind și predând concepte care ajută la rezolvarea problemelor, precum legea numerelor mari, regresia statistică, analiza cost-beneficii, costurile ascunse și costurile de oportunitate, cauzalitatea și corelația, oferind cele mai bune metode de a-i învăța pe alții cum să le folosească eficient în viața de zi cu zi. Această carte revoluționară ne arată cum să tratăm problemele obișnuite astfel încât să li se aplice principii științifice și statistice.

    Rezultatul este un inedit ghid practic al instrumentelor de bază ale gândirii – instrumente care pot fi folosite ușor pentru a lua cele mai bune decizii profesionale, în afaceri și personale.

     

    Mindware ar trebui să ne ofere tuturor ocazia de a înţelege şi de a reacţiona mai inteligent la lumea ameţitoare din jurul nostru. New York Times Book Review

  • Povesti despre speranta. Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi
    35.94 LEI

    HEATHER MORRIS s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia, la Melbourne, le-a finalizat la Monash University, în 1991. Din 1995 până în 2017 a lucrat în cadrul Departamentului de asistență socială al Monash Medical Centre din Melbourne. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în Statele Unite. În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, Tatuatorul de la Auschwitz (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019) cunoaște un mare succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în aproape 6 000 000 de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun Roman Istoric din 2018 (Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 și Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) și Apple Book of the Year 2018 (Statele Unite). Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare și pregătește un serial TV. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Heather Morris, Călătoria Cilkăi (Cilka’s Journey; Humanitas Fiction, 2020), urmărește destinul unuia dintre cele mai puternice personaje din Tatuatorul de la Auschwitz. Publicat în peste 40 de țări, a fost finalist la numeroase premii, între care British Books Awards 2020 și The Bookseller Book of the Year 2019 (Marea Britanie), ABIA’s General Fiction Book of the Year 2019 (Australia). Apărută în 2020, Povești despre speranțăCum găsim inspirație în viața de zi cu zi (Stories of Hope. Finding Inspiration in Everyday Lives; Humanitas Fiction, 2021) este prima lucrare de nonficțiune semnată de Heather Morris și cunoaște, de asemenea, un mare succes internațional. Ea va fi urmată de un nou roman bazat pe fapte reale, Trei surori (Three Sisters), ce va apărea în toamna anului 2021.

  • Arta de a iubi
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Într-o cultură mercantilă și narcisică, puțini mai reușesc să trăiască o iubire împlinită și autentică, stabilă și satisfăcătoare. Și aceasta, pentru că uităm adesea că iubirea, ca orice fel de „artă", are nevoie de exercițiu și răbdare, de concentrare și determinare. În această carte clasică, Fromm explorează diversele chipuri ale iubirii, începând cu forma ei romantică (adesea greșit înțeleasă), continuând cu dragostea fraternă și cea erotică și încheind cu iubirea de sine și de Dumnezeu, precum și cu dragostea pentru părinți și copii. Scris cu jumătate de secol în urmă, acest ghid al îndrăgostitului rătăcit este mai actual ca oricând, oferind, într-un limbaj limpede, căi spre un plus de intimitate, de pasiune și de rezonanță afectivă. Lecția lui Fromm este că iubirea începe prin a oferi ceva celui drag (bucurie, înțelegere, umor, curiozitate sau chiar tristețe), prin a dărui „toate expresiile a ceea ce este viu în noi".


    În anii 1970, am fost adeseori martor al felului deosebit în care Fromm își exprima iubirea. O simțeam în felul în care începea o conversație cu cineva. Și, mai presus de toate, o simțeam în felul în care se raporta la soția lui, Annis: când o săruta în lift, când își lua rămas bun, când o privea și o atingea. Capacitatea lui Fromm de a dărui iubire poate fi resimțită chiar și azi de cei care citesc Arta de a iubi.
    – Rainer Funk, psihanalist și fost asistent al lui E. Fromm

    Iubirea nu este în primul rând o relație cu o anumită persoană. Ea este o atitudine, o orientare a caracterului care determină relaționarea unei persoane cu lumea ca întreg și nu doar cu un unic „obiect" al iubirii. Dacă cineva iubește doar o altă persoană și este indiferent față de restul semenilor săi, iubirea sa nu este iubire, ci atașament simbiotic sau autocentrare amplificată.
    – Erich Fromm

Filter by

Categorie

Preț

Editura