The Try Guys e un serial de comedie difuzat pe internet și creat de Ned Fulmer, Keith Habersberger, Zach Kornfeld și Eugene Lee Yang, care scriu, regizează, produc și filmează fiecare episod. Clipurile lor virale au adunat peste 1 miliard de vizualizări pe platformele de social media.
Practic & Util & Hobby
-
Cum să-l ții la respect pe psihopatul de alături. Învață să te protejezi de manipulatorii nemiloși41.23 LEI
Martha Stout este psiholog clinician şi a predat la Harvard Medical School timp de peste douăzeci şi cinci de ani. Specializată în psihologia traumei, a fost publicată la Trei cu volumul de succes Psihopatul de alături. Cum să-l recunoști și să te aperi de el (2010).
-
Buddha și nonconformistul. Arta spirituală secretă a reușitei în muncă47.57 LEI
Vishen Lakhiani este fondatorul și președintele Mindvalley, organizație de educație în domeniul dezvoltării personale specializată în sisteme revoluționare pentru perfecționarea vieții. Este autorul bestsellerului New York Times Codul pentru o minte extraordinară, care a fost tradus în mai mult de 20 de limbi.
-
Intimitatea. Perspective clinice, culturale, digitale și de dezvoltare47.57 LEI
Gurmeet Kanwal este profesor de psihiatrie la Universitatea Cornell și psihanalist-formator în cadrul Institutului William Alanson White.
Salman Akhtar este profesor de psihiatrie la Jefferson Medical College și psihanalist-formator în cadrul Centrului Psihanalitic din Philadelphia. A scris și coordonat peste 90 de cărți. La Editura Trei, au mai apărut volumele sale Sursele suferinței și Sursele bucuriei. -
Voința de sens. Fundamente și aplicații ale logoterapiei55.00 LEI
Viktor E. Frankl a fost profesor de psihiatrie la Universitatea din Viena. Pornind de la experiența de trei ani de detenție în lagărele de concentrare naziste, printre care Auschwitz și Dachau, a fondat logoterapia, o metodă de tratament bazată pe motivația omului de a găsi un sens în viața sa.
-
Alege să fii curajos39.12 LEIEpuizat din stoc
Clarence Shuler este președintele organizației nonprofit Building Lasting Relationships, postură din care se află într‑o permanentă interacțiune cu tineri din întreaga lume, dezbătând cu aceștia subiecte precum credința, relațiile durabile de prietenie și sexualitatea. În calitate de speaker și susținător al rețelei creștine Iron Sharpens Iron, are adesea conferințe în capelele cluburilor din National Football League, SUA. Este membru al Family Life’s Marriage Conference Speaker Team și consultant intercultural pentru corporații, personal militar și cupluri, ajutându‑i pe oameni să își gestioneze eficient viața personală și cariera profesională. Alături de soția sa, Brenda, a câștigat, în 2019, premiul FamilyLife Speaker of the Year.
A absolvit Southwestern Baptist Theological Seminary. Este licențiat al Covenant College și al Moody Bible Institute. Și‑a completat pregătirea academică la Denver Institute of Urban Studies.
Dr. Gary Chapman (n. 1938) este unul dintre cei mai renumiți consilieri din lume pe probleme de familie. De peste 35 de ani susține conferințe pe teme de mariaj și educație a copiilor în fața unui public numeros. El însuși căsătorit de peste 45 de ani cu Karolyn și tată a doi copii, oferă și ședințe private de consiliere maritală.
Este realizatorul emisiunii radiofonice „A Love Language Minute“ și al matinalului de sâmbătă „Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele difuzate de peste 400 de posturi de radio din SUA. Gary Chapman a susținut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary și este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church Winston‑Salem, Carolina de Nord.
A publicat zeci de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt reunite în seria „5 Love Languages“, devenită bestseller.
-
-
-
Conflicte58.14 LEIEpuizat din stoc
Inventatorul sintagmei „gândire laterală“ (intrată de mult în dicționare), autor a peste 50 de cărți traduse în majoritatea limbilor de circulație internațională, Edward De Bono (n. 19 mai 1933) este considerat un maestru al abordării creative a problemelor de orice natură. Recunoscut pe plan mondial pentru eficacitatea metodelor sale, a fost invitat să țină cursuri și conferințe în peste 50 de țări, iar ideile lui au fost și continuă să fie utilizate cu succes de multe dintre cele mai mari companii din lume, precum IBM, Canon, Samsung, Microsoft, Apple, Ericsson, Ford etc.
De Bono este liderul celui mai important program de predare a tehnicilor gândirii în școli din întreaga lume, de la cele de elită până la școli rurale din Africa de Sud și Cambodgia. Este consultat frecvent de guverne și organizații mondiale pe teme precum economia, șomajul, finanțele, educația, dreptul, sănătatea etc.
Edward de Bono s-a născut în 1933, în Malta. A obținut o diplomă în medicină la Universitatea Regală din Malta, apoi un masterat în psihologie și fiziologie la Universitatea Oxford. Are un doctorat în medicină la Universitatea Cambridge, unul în design, acordat de Institutul Regal de Tehnologie din Melbourne, și un titlu de doctor în drept la Universitatea din Dundee. A predat la Oxford, Cambridge și Harvard.
În 2005, Edward de Bono a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Economie. Doi ani mai târziu a făcut parte din topul Thinkers 50 Global, alături de Bill Gates, Steve Jobs și Alan Greenspan. În 2009 a fost numit ambasador UE al creativității și inovației. Revista austriacă Business People îl consideră unul dintre primii 20 de gânditori vizionari care au influențat mediul managementului. -
-
-
Secretele minții de milionar49.68 LEI
Harv T. Eker (n. 1954) este om de afaceri, autor de cărți, orator motivațional și milionar, și-a dezvoltat propria teorie privind relația dintre bani și aspectele ce țin de mentalitatea și atitudinile oamenilor. Folosind principiile și exercițiile pe care le expune în cartea Secretele minţii de milionar, el și-a revizuit gândurile, sentimentele și acțiunile – nu doar pentru a obține succesul, ci și pentru a-l menține pe termen lung. A reușit astfel să shimbe viețile a numeroși oameni din toate colțurile lumii, ajutându-i să-și atingă obiectivele și să obțină independența financiară.
Eker s-a nascut în Toronto, Ontario (Canada) și a locuit acolo în copilărie. În tinerețe, el s-a mutat în Statele Unite ale Americii și a inițiat peste o duzină de companii diferite înainte de a avea succes cu un magazin de produse de fitness pe care le vindea cu amănuntul. După ce a câștigat milioane de dolari printr-un lanț de magazine de fitness și și-a pierdut apoi averea din cauza managementului defectuos, astfel a început să analizeze relațiile pe care oamenii bogați le au cu banii determinându-l să-și dezvolte un set de teorii pe care le-a popularizat în seminariile și cărțile sale.
Scrierile și seminariile lui Eker se concentrează adesea pe conceptul său de „minte de milionar”, o colecție de „atitudini mentale care facilitează bogăția”.Această teorie presupune că fiecare om are un „tipar financiar” sau un „tipar intern care dictează relația lui cu banii” și că prin schimbarea acestui tipar oamenii își pot schimba capacitatea lor de a acumula avere. -
Compasiunea și mintea umană70.83 LEIEpuizat din stoc
Paul Gilbert (n. 1951) este un psiholog și psihoterapeut britanic, recunoscut la nivel mondial pentru inițierea terapiei bazate pe compasiune. Înainte de pensionare, Gilbert a condus Mental Health Research Unit din Derbyshire, iar în prezent continuă să predea psihologie la University of Derby și este președinte al Compassionate Mind Foundation. În 2011 i-a fost acordat titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic pentru meritele în domeniul sănătății mintale, unde s-a ocupat cu precădere de tulburările afective, anxietate, depresie și psihoze. Până la acel moment, publicase deja 21 de cărți și peste 100 de articole științifice, fiind totodată membru al British Psychological Society.
-
Focus. Motivatia ascunsa a performantei58.14 LEI
Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor pentru The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.
-
Cum sa-ti gestionezi emotiile coplesitoare si sa-ti recapeti autocontrolul61.32 LEI
Matthew McKay este profesor la Institutul Wright din Berkeley, California. Este autorul si coautorul a peste 25 de carti. A primit diploma de doctor in psihologie clinica de la California School of Professional Psychology. In practica sa privata, s-a specializat in tratamentul comportamental al anxietatii, furiei si depresiei.
Jeffrey Brantley, M.D., este profesor in departmentul de psihiatrie si stiinte comportamentale al Duke University. Este autorul mai multor carti apreciate, dintre care amintim Calming the Anxious Mind si Five Good Minutes.
Dr. Jeffrey C. Wood, Psy.D., este psihoterapeut practician in Las Vegas, Nevada, fiind specializat in tratamentul tulburarilor de dispozitie, al anxietatii, al traumei, al problemelor psihologice asociate durerii cronice si in interventii asupra adictiei. Este autorul unor lucrari precum Therapy 101 si Getting Help.
-
Nu-i musai să împarți cu ceilalți și alte reguli rebele ca să crești copii descurcăreți și empaticiPreț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI
HEATHER SHUMAKER (n. 1969, Ohio, SUA) este scriitoare, autoare a volumelor de parenting It’s OK Not to Share and Other Renegade Rules for Raising Competent and Compassionate Kids (2012) şi It’s OK to Go Up the Slide: Renegade Rules for Raising Confident and Creative Kids (2016), la care se adaugă Saving Arcadia: A Story of Conservation and Community in the Great Lakes (2017). În 2019 a publicat primul ei roman pentru copii, The Griffins of Castle Cary. Cărţile sale au fost premiate (Nautilus Silver Award, Books for a Better Life finalist) şi traduse în arabă, chineză, franceză, coreeană, română şi rusă. A scris articole pentru Parenting, Pregnancy, Organic Gardening şi alte publicaţii.
-
Dicționar de optimisme62.37 LEI
"«Dicționarul de optimisme» l-am scris cât am stat la Sibiel împreună cu Tiberiu, soțul meu, în perioada de lock down, când am simțit că «universul» ne-a tras frâna de mâna și ne-a trecut pe modul «avion». Și ce să fac la înălțime și fără semnal? Am început să mă joc. Optimismul este o opțiune. Nu m-am născut optimistă. Am devenit. Am învățat de una singură că dacă aleg întunericul s-ar putea să nu mai ajung niciodată la lumină. Dar dacă aleg lumina...poate am șansa să mă bucur de ea. Încearcă și tu. E un exercițiu bun pentru suflet." – Chris Simion
DĂRUIEŞTE PENTRU A EXISTA MAI DEPARTE.
Dicționarul de optimisme este cadoul perfect pentru acest sfârşit de an 2020.... pentru că:
- este primul dicționar/ agendă în care fiecare dintre noi poate inventa cuvinte și fraze dragi sufletului său
- este un suflu de optimism, încredere și bunătate pentru oricine îl citește/ foloseşte
- este singurul dicționar/ agendă care spune lucrurilor pe nume fără a se ascunde după motto-uri sau experiențe de viață false.
"Când ți se pare că nu mai poți, doar ți se pare.
Poți mult mai mult.
Păstrează-ți lacrimile pentru momentele de fericire.
În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos." – Chris Simion -
-
Cine sunt eu într-o societate traumatizată?58.14 LEI
Franz Ruppert este specializat în psihoterapia traumei și este profesor la Universitatea Catolică de Științe Aplicate din München. De același autor, la Editura Trei au mai apărut: Traumă, atașament, constelații familiale (2012), Simbioză și autonomie (2015), Corpul meu, trauma mea, eul meu (2018) și Trauma, anxietate și iubire (2019).
-
De ce nu se joacă nimeni cu mine? Ajută-ți copilul să-și facă prieteni51.80 LEIEpuizat din stoc
Caroline Maguire, specialist în educație și dezvoltarea copiilor, coach, și trainer, a fondat Social Emotional Learning, o metodă destinată învățării abilităților sociale.
Teresa Barker este jurnalist, co-autoare a mai multor cărți de parenting, printre care Educație fără constrângeri și E băiat!
-
Ce gândesc oamenii în sinea lor. Descifrarea limbajului corporal47.57 LEIEpuizat din stoc
Mark Bowden și Tracey Thomson sunt speakeri și traineri recunoscuți în domeniul comunicării nonverbale. Compania lor, Truthplane, colaborează nu doar cu directori de mari companii, dar și cu personalități ale politicii internaționale.
-
Anatomia baschetului62.37 LEI
Dr. Brian Cole este profesor la Departamentul de Ortopedie și profesor asociat la Departamentul de Anatomie și Biologie Celulară din cadrul Rush University Medical Center din Chicago.
Este medicul echipei de baschet Chicago Bulls.
Începând din 2004, a fost ales drept unul dintre Cei Mai Buni Medici din SUA.
Rob Panariello are peste 30 de ani de experiență în fizioterapia sportivă și pregătirea atleților de performanță. Este consultant pentru multe echipe din universități și colegii care activează în cele mai importante ligi sportive din Statele Unite.
Este membru al Ligii Celebrităților – Forță și Condiționare, SUA. -
Arta subtilă a seducţiei58.14 LEI
Mark Manson este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Din 2008 până în 2012, a fost consilier de dating pentru sute de bărbați din întreaga lume. Blogul lui, MarkManson.net, este citit în fiecare lună de peste două milioane de vizitatori. În prezent, Mark este căsătorit și locuieşte la New York.
-
Magia ordinii la locul de muncă41.23 LEI
Marie Kondo este expert în organizare, autor de bestselleruri, star de televiziune nominalizat la premiile Emmy și fondatorul KonMari Media, Inc. Fascinată de organizare încă din copilărie, Marie și-a început cariera de consultant când avea 19 ani, iar în 2015 a fost inclusă în topul Time 100 Most Influential People.
La Lifestyle Publishing au apărut volumele Magia ordinii și Bucuria ordinii.
Scott Sonenshein este profesor de management la Rice University. Are un doctorat în comportament organizațional la Universitatea din Michigan, un master în filosofie de la Universitatea Cambridge și o licență în științe umaniste de la Universitatea din Virginia. A fost onsultant de strategie, înainte să se alăture departamentului de marketing al unui start-up din Silicon Valley. -
Anatomia dansului62.37 LEI
Jacqui Greene Haas a fost antrenoare de atletism pentru Cincinnati Ballet și în prezent este directoarea secției de Medicină a Dansului din cadrul Mercy Health Orthopaedics and Sports Rehabilitation, Cincinnati.
Predă fiziologia dansului și aspecte speciale din dans la Northern Kentucky University.
A predat balet, step și jazz la The School of Dance Arts din Florida. A fost dansatoare profesionistă la Southern Ballet Theatre, New Orleans City Ballet și Cincinnati Ballet. A participat la spectacole pentru companii precum Orlando Opera, Cleveland Opera și Cincinnati Opera. -
Din dragoste de viață41.23 LEIEpuizat din stoc
Erich Fromm (1900–1980), sociolog și psihanalist, s-a format în cadrul Școlii de la Frankfurt, pentru ca în 1933 să emigreze în SUA. Din cărțile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității umane, Omul pentru sine, Sufletul omului și Limbajul uitat.
-
Mă vindec de complexe și deprimări41.23 LEIEpuizat din stoc
Christophe André este psihoterapeut și medic psihiatru la Spitalul Saint-Anne din Paris, fiind specializat în tratarea tulburărilor afective. Dintre cele mai recente titluri apărute la Trei, amintim: 3 minute de meditație, Viața interioară, Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii și Libertatea interioară (ultimele două, în colaborare cu A. Jollien și M. Ricard).
-
Dragoste nesigură. Cum să nu mai fii gelos și dependent emoțional41.23 LEI
Leslie Becker-Phelps este psiholog, psihoterapeut, autor și speaker. Coordonează pagina dedicată relațiilor pe blogul WebMD și are propria practică privată în New Jersey.
-
Martorul zeilor41.23 LEIEpuizat din stoc
Erich von Däniken este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti mondiali în OZN-uri şi fenomene paranormale. Cărțile sale au fost traduse în 28 de limbi și s-au vândut în peste 65 de milioane de exemplare, iar ideile lui au stat la baza mai multor seriale de televiziune, printre care şi Extratereştri antici, difuzat de canalul History.
-
Numerele îngerilor. Mesajele din spatele secvențelor numerice33.30 LEIEpuizat din stoc
Kyle Gray
Este unul dintre cei mai căutați experți în îngeri din Marea Britanie. Și-a descoperit abilitățile spirituale încă de la 4 ani, când a vorbit cu bunica lui decedată. De atunci, a fost binecuvântat cu o puternică legătură cu îngerii, care l-au îndrumat în timp ce își dezvolta darurile intuitive.
După ani în care și-a ascuns abilitățile, Kyle a simțit chemarea de a-i împărtăși lumii mesajele incredibile ale îngerilor. Acum, el își dedică viața pentru a-i ajuta pe alți oameni să se deschidă mesajelor angelice prin workshopuri, conferințe și discuții. Este autorul a șase cărți și coautor a trei seturi de cărți-oracol.
-
Cronica Akashică pe înțelesul tuturor38.85 LEIEpuizat din stoc
Sandra Anne Taylor
De peste 25 de ani, e psihoterapeută și lucrează cu indivizi și cupluri în tratamentul anxietății, depresiei, dependențelor și problemelor relaționale.
Programul ei Quantum Life Coaching Certification oferă tehnici puternice pentru conexiunea dintre spirit, minte și manifestare.
Abordarea ei multidimensională aduce o excepțională claritate și eficiență științei vindecării holistice și împlinirii personale.