Automotivare
-
Eliberează-te de gândurile toxice47.57 LEIEpuizat din stoc
Ţi s-a întâmplat să te trezești în toiul nopţii paralizat de anxietate? Gândurile au atâta forță: ele declanșează emoții, duc la acțiuni, formează obiceiuri și ajung, în cele din urmă, să ne dicteze viaţa. Jennie Allen cunoaște însă calea spre liniștea sufletului și te învaţă cum să te eliberezi de gândurile toxice: prin puterea rugăciunii.
Ții în mâini ghidul perfect pentru toţi cei care încă rătăcesc prin întunericul neîncrederii, o călăuză menită să-ți redea pacea interioară și liniștea cugetului, să-ți poarte paşii înapoi spre lumina credinţei în sine și, în cele din urmă, în Dumnezeu.
-
Cum se fac banii74.00 LEIEpuizat din stoc
Nu te baza că vei câștiga la loto sau că vei primi și tu, într-o bună zi, o moștenire de la vreo mătușă bogată. Cu toții avem idei preconcepute legate de bani, salariu, credite, economii și investiții, dar, dacă ești dispus să le lași în urmă, vei ajunge să îți formezi obiceiuri financiare noi, extrem de utile.
Ce ai face știind că oricine poate obține mai mulți bani și poate ajunge să-și trăiască viața de om bogat, doar aplicând niște principii simple? Ramit Sethi îți va răspunde la toate aceste întrebări și la multe altele. Vezi ce poți schimba chiar de azi!
-
Al doilea munte. In cautarea sensului vietii83.52 LEIEpuizat din stoc
Lumea ne spune că ar trebui să ne vedem mai întâi de propriul interes, fie că se cheamă succes în carieră, statut social sau situație materială. Iată scopurile pe care le urmărim atunci când ne aflăm pe primul munte al existenței. Totuși, vine un moment în viață când descoperim că nu ne mai interesează atât de mult dorințele induse de alții și începem să căutăm lucruri care să ne împlinească aspirațiile mai profunde ale inimii.
Acesta, spune David Brooks, e momentul când începem urcușul pe al doilea munte. Privim în jur și găsim cauzele care merită într-adevăr efortul nostru. Renunțăm la independența hiperindividualistă și ne cuibărim într-o rețea de relații, abandonându-ne căldurii și iubirii oferite de interdependență. Ne devotăm angajamentelor care contează cu adevărat: familia, vocația, filosofia și comunitatea.
Hrănindu-și reflecția atât din destinele unor iluștri necunoscuți care și-au dedicat viețile celor din jur, cât și din biografiile unor personalități mergând de la Dostoievski, Orwell și Einstein până la Viktor Frankl, Václav Havel și Maya Angelou, David Brooks te provoacă să descoperi unde te afli: pe primul sau pe al doilea munte?
-
Trei minute de filozofie63.43 LEI
Filozofia are darul de a ne împinge nu atât să găsim răspunsuri, cât să formulăm întrebările potrivite. De câte ori nu am auzit în jurul nostru experți care ne recomandă ce să facem ca să ne îmbunătățim viața, calitatea timpului petrecut împreună sau alegerile personale? Or, căutarea filozofică este exact opusul acestei tendințe acaparatoare; ea ne îndeamnă să găsim sursele umanității din noi prin recursul la reflecție și curaj.
Fabrice Midal, un esprit libre prin excelență, ne propune în Trei minute de filozofie să renunțăm la ideile preconcepute și să analizăm, pas cu pas, patruzeci de citate din textele unor gânditori care au schimbat normele societății și au propus diferite definiții ale libertății. De la Socrate și Aristotel până la James Baldwin, Matisse sau Toni Morrison, cartea lui Midal este un periplu istoric și cultural pe cât de captivant, pe atât de folositor, încurajându-ne astfel să gândim și să simțim totul un pic diferit.
-
Înțelepciunea: de la Acceptare la Zen. Sfaturi pentru viața de zi cu zi de la un călugăr, un filosof și un psihiatru51.80 LEI
Înțeleptul va găsi întotdeauna calea de mijloc și va lua decizii potrivite, ținând cont de avantajele și inconvenientele unei situații, atât pentru el, cât și pentru ceilalți. Nu se lasă influențat de parti‑pris‑uri sau prejudecăți și nu‑și lasă proiecțiile mentale să denatureze realitatea. Este un om lucid, care va ști să discearnă cu finețe între ceea ce face bine și ceea ce poate accentua suferința pe termen scurt și lung.
Autorii
Ca toți ceilalți, prefer să reușesc decât să eșuez: este mai plăcut, mai mulțumitor și mai valorizant. Dacă mă gândesc însă la asta, îmi dau seama că eșecurile au fost cele care m‑au determinat mai mult să reflectez, să mă îndoiesc de mine și, în cele din urmă, să progresez. De fapt, aș fi avut nevoie și de succese și de eșecuri: energie și încredere, oferite de bucuria succesului; prudență și muncă asiduă, impuse de neplăcerea eșecului.
Autorii -
Îmbunătățește-ți instantaneu dispoziția41.23 LEIEpuizat din stoc
Cum faci față stresului, anxietății, procrastinării sau momentelor de criză? Aștepți soluția „perfectă", eviți situația sau dai vina pe tine însuți? Dacă așa stau lucrurile, e timpul să întrerupi acest ciclu: când te cuprinde panica, fă bine și citește cartea asta în schimb!
Cercetător în domeniul sănătății mintale la Universitatea Cambridge, dr. Olivia Remes și-a petrecut zece ani încercând să descopere cum să ne menținem o bună sănătate mintală. În această carte practică, ea ne împărtășește sugestii bazate pe cercetări de ultimă oră ca să ne ajute să luptăm cu tiparele și stările sufletești care ne fac să batem pasul pe loc. Indiferent dacă simți că ești stresat, că ai pierdut controlul, că ești blocat, nemotivat, indecis, copleșit, neajutorat, singuratic, respins sau dezamăgit, dr. Remes are o soluție care să te ajute să ușurezi presiunea.
Această carte te învață strategii durabile de gestionare a stărilor pentru fiecare domeniu al vieții și îți arată cum să-ți găsești liniștea lăuntrică și să-ți sporești rezistența. -
Fabrica de depresie: observati, intelegeti, actionati37.00 LEI
Cum "se fabrica" depresia? Care este eficacitatea nenumaratelor propuneri in ceea ce priveste solutiile disponibile? Cum sa le folosim in mod coerent si adaptat, in functie de specificul fiecarei situatii? Cum sa ne vindecam de depresie si sa evitam o recidiva? Care sunt scopurile si limitele abordarii "evidence-based", respectiv "medicina fondata pe dovezi", in sanatatea mentala?
Atat persoanele care sufera de depresie si cei apropiati lor, cat si profesionistii in domeniu vor gasi in aceasta carte informatii care-i vor ajuta sa inteleaga si sa-si largeasca sfera de actiune in prevenirea si vindecarea starilor depresive.
Xavier Briffault este cercetator in sociologia si epidemiologia sanatatii mentale in cadrul CNRS, membru al CERMES 3, echipa CESAMES (Centre de Recherche Psychotrope, Sante Mentale, Societe, Universitatea Paris Descartes-CNRS-INSERM). El este preocupat de analiza critica a metodelor de ingrijire a depresiei si de eficacitatea lor. -
Spune da vietii. Orice s-ar intampla44.99 LEIEpuizat din stoc
La unsprezece luni după eliberarea sa din lagărele naziste în care și-a pierdut aproape toată familia, Viktor E. Frankl ține o serie de conferințe publice la Viena, orașul unde s-a întors să profeseze. În ele, psihiatrul care curând va deveni cunoscut în toată lumea își prezintă reflecțiile despre sensul existenței, reziliență și importanța unei vieți trăite deplin, chiar și atunci când avem de înfruntat cele mai grele obstacole.
Convingerea lui fundamentală, pe care experiența războiului n-a făcut decât să i-o întărească și să i-o clarifice, este că fiecare criză conține o șansă. În ciuda ororilor de nedescris ale lagărului, Frankl învățase de la colegii de detenție că este întotdeauna posibil să spui „da“ vieții. Prelegerile incluse în acest volum subliniază și o altă temă care va deveni un leitmotiv al întregii lui opere și activități profesionale: respingerea tendințelor reducționiste din psihoterapie – și mai general din interpretarea lumii și a ființei omenești – și „reumanizarea“ medicinei.
-
Perspective ale mintii. Teoria inteligentelor multipe132.15 LEIEpuizat din stoc
Gardner analizează mai multe tipare mintale și dovedește că un simplu test de IQ nu este relevant pentru a reflecta corect și complet abilitățile intelectuale ale unui individ.
Perspective ale minții (publicată inițial în 1983) este cartea prin care Gardner face cunoscută și explică pertinent, cu exemple din diferite domenii, Teoria Inteligențelor Multiple, cea care a inspirat deopotrivă profesori, lideri în educație sau pedagogi să ia în considerare că avem de-a face cu mai multe tipuri de inteligență umană. Conform teoriei lui Gardner, toți oamenii posedă anumite tipuri de inteligență, axate fiecare pe un anumit domeniu și dezvoltate în funcție de anumite abilități, care sunt localizate în diferite zone ale creierului (în emisfera stângă sau în cea dreaptă) și care pot funcționa atât împreună, cât și separat. Astfel, inteligența umană poate fi lingvistică, muzicală, spațială, logico-matematică, fizico-chinestezică, spațială sau personală.
-
Povesti vindecatoare despre lucruri marunte ce ascund posibilitati infinite60.00 LEI
In acest volum, psihosociologul Jacques Salomé foloseste un limbaj simbolic indragit de el, cel al povestilor, al aventurilor inspirate din lumea animalelor pentru a oferi in dar tuturor cititorilor povesti-cadou, povesti terapeutice, povesti de crestere, povesti despre arta comunicarii in relatii, povesti care ne invata, copii si adulti deopotriva, sa traim darul vietii mai constient.
-
Fii tu insuti cand vorbesti!41.76 LEI
Volumul de fata este mai mult decat o carte: cititorul are in mana o reteta simpla si extrem de eficace pentru a practica o comunicare autentica si constructiva cu toti cei din jur, dezvoltand relatii de calitate.
Jacques Salomé, autorul acestei valoroase lucrari, ne propune o incursiune in universul relatiilor familiale, parentale si de cuplu, pentru a descoperi un alt mod de a comunica, folosind o „gramatica relationala”.
Prin reguli simple, tehnici de dialog, instrumente concrete, vei putea descoperi modalitati practice prin care sa comunici deschis, in respect de sine si cu respect fata de cel de langa tine. Cum sa depasesti conflictele din comunicare, cum sa inveti sa asculti autentic, cum sa te diferentiezi si sa poti refuza, iata doar cateva dintre intrebarile la care vei gasi raspuns citind aceasta carte.
Daca distantele dintre oameni sunt drumuri care se parcurg descult, cu privirea spre interior si cu mainile intinse catre celalalt, asa cum imi place sa cred, acest volum ne ofera cheia pentru a deschide si a parcurge aceste drumuri, ajutandu-ne sa ne conectam in modul cel mai autentic cu cei apropiati.
Antonia NOEL,
Autor, Consultant in Comunicare Relationala® -
Simbolizarea si actele simbolice. O cale si un instrument de comunicare, dezvoltare si reconstructie a sinelui42.89 LEI
Taramul simbolurilor este plin cu multe povesti pe care le poti auzi doar cu acea parte din tine care uneori nici nu poate fi pusa in cuvinte. Simbolul este parte a realitatii noastre invizibile, este instrument si cale de vindecare, este apropiere si sens, mai ales atunci cand vizibilul pare haotic, contorsionat sau neinteles.
Metoda ESPERE® pune actul simbolizarii in miezul interventiei sale, ca tehnica pivot, in jurul careia se poate articula intregul proces de continere, clarificare si vindecare. Simbolizarea unei nevoi neimplinite, a unei dorinte neauzite, a unui gand neacceptat, a unui gest nepotrivit, a unui mesaj tulburator sau a unei emotii coplesitoare permite crearea unei distante de observare, de manuire, de intelegere si asumare a unui continut aparent incongruent cu ceea ce cred ca sunt, la acel moment. In egala masura permite oferirea unui spatiu de manifestare netagaduita, o manifestare care sa nu destabilizeze, ci care sa construiasca, sa aduca sens si intregire.
Cartea aceasta este un astfel de spatiu in care imposibilul devine posibil prin simbol, in care greul devine mai usor printr-un obiect. In care nespusul, nevazutul, netraitul indraznesc sa se arate, sa fie, sa devina, sa ne transmita mesajele autenticului din noi. Numeroasele exemple, marturii si povesti care se regasesc in acest volum, insotesc calatoria spre imprietenirea noastra cu simbolul, spre o ascultare de sine plina de bunavointa si toleranta, spre gasirea unui drum catre ceea ce sunt cu adevarat, dar poate inca nu indraznesc sa fiu.
Ca cititor al acestei carti, traiesc deopotriva smerenia omului care a inteles ca a-ti gasi propria cale, a-ti intalni propria fiinta este cea mai implinitoare experienta umana, iar simbolul este unul dintre instrumentele cele mai la indemana pentru acest proces. Imi doresc ca aceasta carte sa deschida in fiecare dintre noi bucuria de a ne intalni, de a ne recunoaste in felul nostru diferit si unic de a fi, de a ne cuprinde in bratele propriei tandreti, de a ne arata in darul nostru cel mai pretios: acela de a fi!
Psih. clinician Daniela Nicoleta Dumitrescu
Presedinte IFER – Institutul de Formare si Educare Relationala -
Cartea familiei care merita mai mult. Cum sa descoperim impreuna bucuria de a trai in prezent65.00 LEI
Ai in mainile tale o adevarata scoala a transformarii de sine, o carte care te invita sa renunti la iluzia ca exista „parinte perfect”, „copil perfect” si „familie perfecta”. Tot ce avem cu adevarat, spune dr. Shefali, este o calatorie de evolutie impreuna din care putem sa invatam sa fim din ce in ce mai autentici, atat noi, cat si copiii nostri. Punctul cheie este sa ne asumam aceasta viziune evolutiva spre o stare de prezenta constienta, sa imbratisam faptul ca a evolua impreuna presupune lucrul cu sine, a asculta si ingriji inimile care adesea ni se frang in relatie cu ceilalti, copii sau parinti, pentru a sadi mai multa Constiinta si Constienta in locul Inconstientei si Ignorantei.
Cartea familiei care merita mai mult prezinta cu o claritate remarcabila o viziune la granita dintre psihologie si spiritualitate: cand parintii sunt constienti de momentul prezent, invatand si dezvoltandu-se alaturi de copii, intreaga familie infloreste. Eliberati de miturile limitatoare despre familia perfecta, invatand sa ne urmam propria cale, fiecare membru din familie traieste dincolo de restrictii si temeri, cu constiinta de sine, cu o incredere de sine nelimitata, liber in exprimarea de sine, indreptatit sa exploreze, sa descopere si sa-si exprime fiinta autentica. Aceasta este misiunea familiei constiente.
-
Avantajul Fericirii. De ce fericirea garanteaza succesul si cum sa ne antrenam creierul pentru a fi fericiti56.00 LEI
In volumul care a inspirat unul dintre cele mai populare discursuri marca TED Talks tinute vreodata, Shawn Achor dezvaluie in detaliu felul in care reconfigurarea creierului uman pentru a gasi calea catre fericire ne faciliteaza reusita atat in cariera, cat si in plan personal. Cartea de fata este rezultatul unor indelungi cercetari din domeniul neurostiintei si psihologiei pozitive, menite sa dea viata unei asa-zise „stiinte a fericirii”, si rodul unei bogate experiente de lucru cu studentii de la Harvard si ulterior cu managerii si angajatii unor faimoase companii listate in prestigioasa revista Fortune. „Avantajul Fericirii” este acum unul dintre cele mai de succes programe de training pentru corporatii, recunoscut ca atare la nivel mondial. Odata cu acest volum, Shawn aduce renumitul program de training mai aproape de fiecare dintre noi si ni-l face complet accesibil. Pasii catre cultivarea avantajului pe care il aduce starea de fericire in vietile noastre ne sunt explicati aici prin expunerea celor 7 Principii esentiale care ne ajuta sa demontam unul dintre cele mai daunatoare mituri ale culturii moderne, anume ca oamenii vin pe lume cu un set prestabilit de abilitati care nu pot fi schimbate.
-
Mindfulness zi de zi - oriunde vrei sa mergi, acolo esti deja54.00 LEI
Stiti ceva? Daca ma gandesc bine, oriunde vreti sa mergeti, sunteti deja acolo. Orice ati ajuns sa faceti, asta e ceea ce faceti. Indiferent ce ganditi acum, asta este ceea ce e in mintea voastra. Orice vi se intampla, s-a intamplat deja. Intrebarea importanta este: cum o sa va descurcati? Cu alte cuvinte, „Si acum ce faceti?”
Indiferent daca va place sau nu, acesta este momentul cu care trebuie intr-adevar sa lucram, pe care trebuie sa-l abordam. Cu toate acestea, cu totii ne traim prea usor vietile, ca si cum am uita pentru o clipa ca suntem aici - unde suntem deja - si ca suntem implicati in ceea ce suntem deja implicati, in actiunile noastre pe care le intreprindem. In fiecare moment ne regasim la rascrucea lui aici si acum. Dar atunci cand norul uitarii acopera locul in care ne aflam acum ne pierdem, devenim dezorientati. Si atunci, „Si acum ce facem?...” devine o problema reala.
Pentru a ne permite noua insine sa fim cu adevarat in contact cu locul in care ne aflam deja si cu situatia in care ne aflam deja, indiferent care sunt acestea, trebuie sa „punem pe pauza” experienta noastra un timp indeajuns de lung pentru a-i permite momentului prezent sa ne patrunda, suficient de lunga incat sa putem simti cu adevarat momentul prezent, sa-l vedem in deplinatatea sa, sa fim constienti de el si, prin urmare, sa ajungem sa-l cunoastem si sa-l intelegem mai bine. Numai atunci vom putea accepta adevarul acestui moment al vietii noastre, vom putea invata din el si vom continua sa mergem mai departe.
-
Cum să supraviețuiești sfârșitului lumii51.80 LEI
Ghidul tău împotriva anxietății
Există multe cărți și filme care îți arată cum să supraviețuiești unei apocalipse, unui război nuclear sau chiar unui Armageddon. Dar ce se întâmplă atunci când simți că lumea se sfârșește în fiecare dimineață, de fiecare dată când te trezești? Pentru că exact asta simți când suferi de anxietate. Cartea de față sugerează instrumente pentru a lupta împotriva ei: de la medicamente, psihoterapie, strategii de adaptare și gestionare, până la umorul negru.
Aaron Gillies redă, cu o dureroasă onestitate și cu umor, experiența sa cu anxietatea majoră – problemele care au provocat-o, lunga perioadă de timp în care a evitat să vorbească despre ce simte, dar și ceea ce s-a întâmplat când, în final, a cerut ajutor.
„Anxietatea e o tulburare complet individualistă: experiența mea va fi diferită de a ta, iar a ta va fi diferită de a colegului tău și așa mai departe. Însă, chiar dacă fiecare dintre noi duce pro-pria bătălie, putem lupta alături. Putem să normalizăm o afecțiune pe care multă lume o privește în continuare ca pe o slăbiciune de caracter sau un defect. Prin conversație și educație, ne putem ajuta pe noi înșine și îi putem ajuta și pe alții!"
Aaron Gillies, cunoscut ca @TechnicallyRon pe twitter, scrie de mulți ani articole pe teme de sănătate psihică, în special legate de anxietate. Publică, printre altele, în The Telegraph, The Guardian și The Huffington Post. Este actor de comedie, scriitor și una dintre gazdele podcastului Conversations Against Living Miserably. -
Conectează-te. Construiește relații excepționale cu familia, prietenii și colegii51.80 LEIEpuizat din stoc
Un ghid revoluționar, care te învață cum să construiești relații pline de satisfacții cu colegii, prietenii, partenerii și familia, inspirat din programul de master „Dinamica interpersonală" (alintat de studenți „Touchy-Feely") susținut de autori la Școala de Afaceri a Universității Stanford.
Capacitatea de a crea relații puternice cu ceilalți este esențială pentru o viață împlinită și pentru a deveni mai eficient la locul de muncă. Mulți dintre noi ne luptăm permanent să construim conexiuni personale și profesionale solide sau suntem incapabili să gestionăm dificultățile care apar în momentul în care devenim mai apropiați unii de alții. O relație excepțională – acea relație în care ne simțim pe deplin înțeleși și sprijiniți – poate părea ceva magic. Însă adevărul este că procesul de construire și hrănire a acestor relații este unul care poate fi teoretizat, învățat și aplicat.
Câteva decenii la rând, David Bradford și Carole Robin au susținut prelegeri pe tema competențelor de relaționare (acele soft skills atât de căutate în ziua de azi) în cadrul programului de master al Școlii de Afaceri a Universității Stanford, au fost coach și consultanți pentru sute de directori executivi.
„Conectează-te" te învață cum să îți transformi relațiile superficiale în unele excepționale cultivând autenticitatea, vulnerabilitatea și onestitatea, fiind dispus să soliciți și să oferi ajutor, să îți asumi angajamente și să gestionezi productiv conflictele. Conceptele autorilor sunt exemplificate cu studii de caz și susținute de rezultatele cercetărilor în domeniu. Cartea este o resursă importantă pentru oricine dorește să-și îmbunătățească relațiile existente și să construiască relații noi, în orice etapă a vieții sale. -
În contradicție51.80 LEI
Care este secretul relațiilor fericite? Cum reușesc firmele să creeze culturi organizaționale bazate pe colaborare? Ce se află în spatele unora dintre cele mai mari revelații științifice și creative? Răspunsul surprinzător este: conflictul.
Din ciocnirea a două puncte de vedere diferite se nasc înțelegerea și empatia. Într-o lume în care oamenilor le este mai ușor decât oricând să-și împărtășească opiniile, cu toții ar trebui să știm să culegem roadele unor perspective diferite. Dar, în loc să facem acest lucru, ne trezim deseori împotmoliți în ostilitate sau – și mai rău – evităm orice dezacord. Autorul este de părere că acest lucru se întâmplă întrucât cei mai mulți dintre noi nu învață niciodată cum să-și exprime părerile contrarii într-un mod care să ducă la progres.
La locul de muncă, acasă sau în public, înfruntarea diferențelor dintre noi este singura modalitate de a profita la maximum de ele. În contradicție, cartea lui Ian Leslie, ne învață cum să reușim cu succes acest lucru. -
Ce s-a întâmplat cu tine?62.37 LEI
Primele noastre experiențe ne modelează viața, iar Ce s-a întâmplat cu tine? oferă revelații științifice și emoționale despre tiparele comportamentale pe care mulți dintre noi se străduie să le înțeleagă.
Într-un dialog cu note personale, Oprah Winfrey și dr. Bruce Perry, cunoscut psihiatru specializat în tratarea traumelor, propun o nouă abordare, prin schimbarea întrebării "Ce-i în neregulă cu tine?" cu "Ce s-a întâmplat cu tine?".
Oprah Winfrey povestește întâmplări din trecutul ei, explicând, prin prisma experienței, vulnerabilitatea rezultată din traumele suferite în copilărie. Autorii se concentrează asupra înțelegerii oamenilor, a comportamentelor și a noastră înșine. Este o schimbare subtilă, dar profundă a modului cum abordăm trauma, care ne va permite să ne înțelegem trecutul și să ne eliberăm astfel calea către viitor. -
Arta adaptării celor inadaptați47.57 LEI
Unu din cinci oameni manifestă o vădită "stângăcie socială", arată studiile citate în prezenta carte. Și, oricât de buni ar fi la matematică sau la alte discipline abstracte, acești indivizi timizi, inadaptați și "distrați" nu reușesc să înțeleagă unde greșesc și ce pot face pentru a fi relaționa cu mai multă iscusință. Plecând de la cercetări empirice și de la sugestive povești de viață, psihologul american Ty Tashiro povestește (inclusiv din propria experiență) cum văd lumea cei inadaptați, dar oferă totodată o serie de strategii utile pentru a descifra corect semnalele interpersonale, pentru o mai bună armonizare cu partenerii de discuție, dar și pentru a ține în frâu anxietatea socială. Mesajul contraintuitiv al cărții sună astfel: aceleași caracteristici care ne fac să reacționăm cu stângăcie în context social pot fi exploatate și pentru o adaptare de succes.
-
O scuză bună. Patru pași pentru a îndrepta lucrurile47.57 LEI
Ți-ai rănit partenerul de viață sau ți-ai jignit un prieten ori un coleg de serviciu. Un simplu "îmi pare rău", spus din vârful buzelor, nu va ajuta la nimic, ba chiar va adânci supărarea. Dacă vrei să dovedești că regreți sincer ce ai făcut și că dorești să repari legătura frântă, ai patru pași de urmat, sugerează Molly Howes, psiholog clinician format la Harvard. Ea ne sfătuiește să ascultăm cu atenție ce are de spus victima (fără să ne justificăm), să fim sinceri când ne cerem iertare, să găsim căi adecvate pentru "despăgubirile" necesare, dar și să ne asigurăm că nu vom mai repeta niciodată acele greșeli. Bogată în exemple și studii de caz, cartea e utilă atât pentru publicul larg, dar și pentru specialiștii în gestionarea conflictelor, coaching și psihoterapie.
-
O să treacă și asta. Povestiri despre schimbare, criză și începuturi pline de speranță51.80 LEI
O să treacă și asta îți dezvăluie soluțiile găsite în terapie de femeile și bărbații despre ale căror cazuri vei citi în această carte. Surse de inspirație și de reflecție, ele te vor ajuta să descoperi propriile răspunsuri, atunci când viața ta se reconfigurează.
-
Nudge. Cum să luăm decizii mai bune în privința banilor, a sănătății și a mediului înconjurător68.71 LEI
De la prima apariție, acum peste un deceniu, Nudge a intrat în vocabularul oamenilor de afaceri, al decidenților politici, al cetățenilor implicați și al consumatorilor din toată lumea. Cartea a stimulat apariția a peste 400 de „unități Nudge” în structurile de guvernare din lume și a nenumărate grupuri de economiști comportamentali în toate sectoarele economiei. Ne-a învățat cum să folosim inteligent „arhitectura alegerii” – un concept inventat de autorii cărții – ca să luăm decizii mai bune pentru noi înșine, pentru familiile noastre și pentru societate.
Acum autorii au rescris cartea de la un capăt la celălalt, folosindu-se atât de experiențele lor din ultimii zece ani, în interiorul și în afara structurilor guvernamentale, cât și de explozia de noi studii în numeroase discipline academice. Ca un angajament solemn de a nu mai întreprinde niciodată această sarcină monumentală, ei numesc ediția de față „finală“. O ediție care vine cu un tezaur de idei noi, atât pentru fanii învederați ai cărții, cât și pentru nou-veniții în domeniu, despre o mare varietate de probleme cu care ne confruntăm zilnic – COVID-19, sănătate, finanțe personale, economii pentru pensie, datoria pe cardurile de credit, credite ipotecare, servicii medicale, donarea de organe, schimbările climatice și „nămol” (birocrație și alte lucruri antipatice de care nu avem nevoie și care ne împiedică să obținem ce ne dorim) –, în același timp în care onorează una dintre regulile de bază: să fie distractiv! -
4000 de săptămâni. Time management pentru muritori58.14 LEI
Speranța medie de viață a omului este absurd și insultător de scurtă. Presupunând că apuci 80 de ani, ai la dispoziție puțin peste 4000 de săptămâni.
Nu are nevoie nimeni să i se spună că nu e suficient timp. Ne obsedează listele cu lucruri de făcut, tot mai lungi, inboxul de e-mail plin până la refuz, echilibrul între muncă și viața personală și lupta neîncetată împotriva lucrurilor care ne distrag atenția; în același timp, suntem potopiți de sfaturi despre cum să devenim mai productivi și mai eficienți, precum și de „șmecherii” cu care să ne optimizăm zilele. Dar astfel de tehnici ajung, de multe ori, să agraveze situația. Senzația de grabă anxioasă se accentuează, iar părțile cele mai importante din viață par să rămână tot dincolo de linia orizontului. Și totuși, rareori facem legătura dintre bătălia de zi cu zi împotriva timpului și problema supremă când vine vorba de time management: cum să ne folosim cel mai bine cele 4000 de săptămâni. -
Începe cu ce nu-ți place52.86 LEIEpuizat din stoc
Începe cu ce nu-ți place! (Eat That Frog!) te învaţă cum să scapi de factorii inhibanţi sau restrictivi, de toate acele lucruri neplăcute pe care le amâni întruna, sperând să scapi de ele.
Vândută în mai mult de 450 000 de exemplare și tradusă în peste 23 de limbi, cartea oferă cele mai eficiente 21 de metode prin care să învingi tendința de a amâna și să începi să realizezi mai mult. Este timpul să te mobilizezi și să faci mai multe dintre lucrurile importante! La urma urmei, oamenii de succes nu încearcă să facă totul dintr-odată. Ei se concentrează mai întâi asupra celor mai dificile sarcini și le duc la bun sfârșit. Această carte îți va schimba viața, ajutându-te să îți îndeplinești obiectivele în fiecare zi.
-
Drumul către tine însuți47.57 LEI
O carte cu un profund impact asupra vieții noastre spirituale și intelectuale.
Drumul către tine însuţi este o carte devenită deja clasică — s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare numai în SUA şi Canada şi a fost tradusă în mai mult de 20 de limbi.Cartea lui M. Scott Peck, medic psihiatru cu o îndelungată experienţă în psihoterapie, vorbeşte despre lucruri fundamentale legate de evoluţia actuală a umanităţii: gândire, conştiinţă, cunoaştere şi evoluţie spirituală, alegeri făcute în viaţa personală sau într-un cadru organizat (instituţie, societate), dar şi despre „ştiinţa“ lui Dumnezeu. Om de ştiinţă el însuşi, autorul caută, în această carte, să înţeleagă misterele Creaţiei, fiinţa umană ca parte a acesteia, calea spre credinţă şi spre păstrarea ei.
-
Cele cinci invitații. Ce ne poate învăța moartea despre viață58.14 LEIEpuizat din stoc
Moartea nu ne așteaptă la capătul drumului, ci ne însoțește mereu, clipă de clipă. Moartea este profesorul ascuns care ne învață ce este cu adevărat important.
Viața și moartea sunt legate indisolubil. Sunt inseparabile. Trăim cu adevărat doar dacă suntem conștienți de prezența morții. Cele cinci invitații este o captivantă meditație despre sensul vieții și despre cum conștientizarea permanentă a morții ne apropie de sinele nostru adevărat.
Frank Ostaseski, un profesor budist respectat în întreaga lume, este cofondatorul vizionar al Proiectului Zen Hospice și al Institutului Metta. A însoțit mai mult de o mie de persoane până în pragul morții. A instruit nenumărați doctori și asistenți în arta îngrijirii atente și pline de compasiune. În Cele cinci invitații el a strâns esența a zeci de ani de muncă altruistă, într-un ghid tulburător și elocvent care ne vorbește despre o cale radicală către transformare.
Cele cinci invitații pe care ni le propune autorul sunt:
- Nu aștepta.
- Primește totul, nu refuza nimic.
- Adu-ți tot sinele în experiență.
- Găsește un loc unde să te odihnești în mijlocul vâltorii vieții.
- Cultivă-ți mintea neștiutoare.
Cele cinci invitații reprezintă cinci principii de sprijin reciproc, impregnate cu dragoste, după care să ne trăim viața în conștiința morții. Sunt principii relevante pentru toți cei care vor să ducă o viață plină de onestitate, sens și scop. Pot reprezenta un ghid de bune practici pentru cei care se confruntă cu pierderea, boala sau altă formă de criză personală. Cartea ne invită să apreciem viața și să o trăim în plenitudinea ei.
-
Arta de a influența și de a manipula în viața de zi cu zi39.95 LEI
V-ați săturat să nu puteți spune niciodată „nu” celor din anturajul dumneavoastră? Sunteți lipsit de putere de seducție? Ați vrea să fiți mai convingător atunci când aveți de susținut o idee? Nu știți cum să solicitați și să obțineți o mărire de salariu? Ați dori să scăpați mai ușor de un vecin care își tot bagă nasul unde nu-i fierbe oala, dar fără să vi-l faceți dușman? Viața de zi cu zi este alcătuită dintr-o mulțime de situații în care acționează arta de a influența și de a manipula. Această carte vă oferă tehnicile psihologice care vă vor permite să dejucați mecanismele implicate pentru a le utiliza mai bine la rândul dumneavoastră.
-
În grădina minții. Să redescoperim natura în lumea modernă51.80 LEI
Bestseller Sunday Times
„De mulți ani nu am mai citit o carte atât de înțeleaptă… Mult mai mult decât o carte de grădinărit, mult mai mult decât un ghid pentru sănătate mintală… O recomand călduros." – Stephen Fry
Cum ar putea grădinăritul să ne elibereze de stres și să ne ajute să ne îngrijim de sănătatea noastră mintală? Ce se află în spatele puterii revigorante a lumii naturale?
Combinând în mod strălucit neuroștiința contemporană, psihanaliza și arta povestirii, În grădina minții, o carte tradusă deja în 15 limbi, investighează magia pe care mulți grădinari o cunosc de mult timp – lucrul cu natura ne poate transforma în mod radical sănătatea, starea de bine și încrederea de sine.
Pasiunea autoarei pentru horticultură s-a dezvoltat pe parcursul formării ei în psihanaliză. Pentru a ne convinge de faptul că îngrijirea unei grădini ne ajută să ne cunoaștem mai bine, Sue Stuart-Smith apelează la exemple edificatoare, cum ar fi întoarcerea bunicului său din Primul Război Mondial, obsesia lui Freud pentru flori, studii de caz ale pacienților ei și programele de grădinărit organizate în închisoarea Rikers Island din New York.
Esențială și pragmatică, În grădina minții este o carte pentru cei ce îndrăgesc grădinăritul și lectura perfectă pentru cei care își doresc o viață psihică mai sănătoasă.
„Cea mai originală carte despre grădinărit scrisă vreodată... Combină observarea, horticultura, literatura și istoria... este o carte care se clădește capitol cu capitol... ca o lucrare de referință și o sursă de inspirație... hrană pentru suflet." - Sunday Times (UK)
„O combinație fascinantă între știința psihiatriei și străvechea artă a grădinăritului." - Financial Times
„Cartea lui Sue Stuart-Smith este minunat scrisă, inspirată din experiența sa de viață atât ca psihoterapeut, cât și ca grădinar. Vă îndemn pe toți să o citiți!" - Monty Don, „Gardeners' World", BBC
„Acesta este un studiu dătător de optimism despre bucuria și plăcerea de a-ți îngriji grădina și a crește plante... Argumentele autoarei referitoare la beneficiile pe care le au natura și grădinăritul pentru sănătatea noastră psihică sunt susținute de cercetări din domeniul neuroștiințelor și studii de caz despre pacienți a căror stare s-a ameliorat prin practicarea grădinăritului terapeutic." - The Guardian (UK) -
Antidot pentru depresie. Beneficiile spiritualității asupra sănătății mintale51.90 LEI
O nouă revoluție în lumea sănătății și a stării de bine! O incursiune surprinzătoare în neuroștiința spiritualității!
Dr. Lisa Miller, psiholog și profesor la Universitatea Columbia, îndrăznește să ofere răspunsuri bazate pe analize medicale de ultimă generație la întrebările noastre despre fericire și sănătate mintală, spulberând prejudecățile și dovedind că știința și spiritualitatea pot lucra împreună pentru a ne ajuta să luptăm cu depresia.
Dr. Miller întrețese rezultatele cercetărilor sale științifice și propria sa călătorie spre trezirea spirituală pentru a crea o carte care demonstrează că oamenii se nasc cu capacitatea de a avea o viață spirituală și că, datorită acesteia, creierele umane pot deveni mai reziliente în fața depresiei.
Concepută pentru a veni în sprijinul tuturor celor care încearcă să găsească răspunsuri pentru marile întrebări ale vieții, Antidot pentru depresie îmbină cercetarea științifică de ultimă generație (investigații RMN, studii genetice, studii epidemiologice și multe altele) cu poveștile unor pacienți cu vârste și destine extrem de diferite, totul pentru a pune în lumină o știință surprinzătoare a spiritualității și a ne învăța cum o putem aplica în viața noastră pentru a ne bucura de fiecare zi.
Captivant, optimist și revelator, volumul Antidot pentru depresie este o carte plină de concluzii surprinzătoare și sfaturi practice, care stârnește dezbateri și te ajută să îți construiești o viață plină de sens.