Automotivare
-
Fii fericit!33.83 LEIEpuizat din stoc
Fii fericit! Descopera tot ce trebuie sa stii pentru a avea o viata fericita. Editia a II-a, revizuita
Te-ai gandit vreodata ca ar putea exista o legatura intre hamburgeri si modul in care intelegem fericirea? Tal Ben‑Shahar a facut-o. Si a identificat patru arhetipuri: hedonistul, maratonistul, nihilistul si fericitul. Modelul s-a aflat la baza unui curs de psihologie pozitiva devenit unul dintre cele mai populare din istoria Universitatii Harvard.
Fii fericit! cuprinde reflectiile, strategiile si exercitiile impartasite de-a lungul cursului. Intr-un prezent in care statisticile inregistreaza un faliment emotional direct proportional cu prosperitatea materiala si o rata a depresiei de zece ori mai mare decat acum 50 de ani, Tal Ben-Shahar considera ca avem nevoie de cateva repere solide si clare pentru a fi fericiti. Ni le ofera intr-o carte pe cat de bine documentata, pe atat de accesibila, construind, cu umor si caldura, o punte intre Turnul de Fildes al cercetarilor de specialitate si Strada Principala, pe care alergam cu totii zi de zi. -
Nascut anxios62.37 LEIEpuizat din stoc
Nascut anxios. Scapa de impactul dificultatilor din primii ani de viata
Daniel P. Keating si‑a obtinut titlul de doctor de la Universitatea John Hopkins din Baltimore (SUA), iar in prezent este profesor de psihologie si psihiatrie pediatrica in cadrul departamentului de psihologie al Universitatii Michigan si cercetator la institutul Survey Research Center din cadrul aceleiasi universitati. Cercetarile sale se concentreaza, printre altele, pe identificarea diferentelor de dezvoltare dintre indivizi si populatii, coroborand date atat din domeniul biologiei, cat si din cel al sociologiei.
Una dintre preocuparile sale constante este identificarea circumstantelor sociale care au un impact de durata asupra dezvoltarii sanatoase a oamenilor si a mecanismelor biologice prin care mediul social influenteaza dezvoltarea indivizilor. Ultima sa carte, Nascut anxios, a primit prestigiosul premiu Eleanor Maccoby, oferit de Asociatia Americana de Psihologie.
Nascut anxios este cea mai cunoscuta lucrare a psihologului si pediatrului american Daniel P. Keating. Una dintre tezele fundamentale ale cartii este aceea ca stresul la care este expusa o persoana in primul an de viata poate avea o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii ei ulterioare. Keating argumenteaza, invocand o serie intreaga de studii din diverse domenii, ca nivelul de stres la care sunt expusi parintii este transmis, printr-un soi de contaminare, copilului, printr-un proces epigenetic descris, pe larg, in carte.
Pe langa solutiile propuse de Keating parintilor care traiesc intr‑un mediu stresant, autorul identifica inegalitatea sociala drept cauza profunda a epidemiei de stres din societatea moderna si recomanda elaborarea unor politici sociale care sa o combata. -
Impotriva empatiei42.28 LEIEpuizat din stoc
Paul Bloom este un renumit cercetator in domeniul stiintelor cognitive. A publicat numeroase studii in care a incercat sa afle cum functioneaza moralitatea de la stadiul copilariei pana la maturitate. In aceasta carte, autorul demonstreaza ca empatia este o piedica in calea moralitatii. Pentru studiul de fata se bazeaza pe exemple istorice, pe exemple personale, pe studiile altor colegi psihologi, astfel incat reuseste sa construiasca o imagine complexa a felului in care empatia te poate influenta in mod negativ.
Empatia ne motiveaza sa fim mai buni. Empatia este resortul unei vieti altruiste. Empatia ne inspira sa daruim, sa ne punem in pielea celorlalti, sa le simtim suferinta. Stop! Ce ai zice daca ai afla ca, din contra, empatia nu face nimic din toate cele enumerate mai sus? Te intriga, intr-adevar, daca-ti spune cineva ca, nu, nu e bine sa empatizezi.Totusi, Impotriva empatiei exact despre asta iti va vorbi – despre felul in care empatia este mai degraba ceva negativ. Da, poate ca vei fi tentat sa te opui, insa Paul Bloom iti va dovedi ca ipoteza pe care o propune cartea lui este cat se poate de valida. Iti va oferi argumente, dovezi si exemple care sa te ajute sa intelegi de ce e bine sa fii impotriva empatiei. De la scena politica la viata privata, de la razboaiele mondiale pana la relatia deficitara cu fratii, parintii sau copiii tai, vei vedea ca exista numeroase situatii in care, desi ai crezut ca empatia este cea care face lumea mai buna, dimpotriva, lucrurile stau invers.Deschide cartea si ai rabdare, urmareste directia aratata de autor, accepta sa mergi impreuna cu el pe drumul pe care ti-l propune si vei intelege astfel de ce empatia nu este resortul unei lumi mai bune, asa cum poate ai crezut mereu.
Impotriva empatiei prezinta o reevaluare revigoranta, relevanta si, adesea, amuzanta a empatiei. - The New York TimesPAUL BLOOM s-a nascut la 24 decembrie 1963, intr-o familie canadiana cu origini evreiesti. A absolvit magna cum laude psihologia, la McGill University, apoi a devenit doctor in psihologie cognitiva, dupa cursurile urmate la Massachusetts Institute of Technology. Este casatorit cu Karen Wynn, si ea cercetator in domeniul psihologiei, si au impreuna doi fii.Intre 1990 si 1999, Paul Bloom a predat psihologia la Universitatea din Arizona, iar din 1999 este profesor de psihologie si stiinte cognitive la Yale University. Cercetarile sale exploreaza modul in care copiii si adultii inteleg lumea fizica si sociala, punand accent mai ales pe limbaj, moralitate, religie, fictiune si arta.In 2002, Societatea de Filozofie si Psihologie din SUA i-a oferit autorului prestigiosul Premiu Shanton, pentru merite deosebite in cercetari interdisciplinare, in domeniile filozofiei si psihologiei. Au urmat, in 2004, Premiul Lex Hixon, pentru predarea excelenta la Yale a stiintelor cognitive, iar in 2017, Premiul Klaus J. Jacobs Research, pentru cercetarile asupra modului in care copiii isi dezvolta sentimentul de moralitate. -
Cautarea cerului albastru: Mindfulness pentru fericire aici si acum33.83 LEIEpuizat din stoc
Joseph Emet este profesor de meditatie, scriitor si muzician. Locuieste in Montreal, Canada, si ofera sedinte de formare individuale sau de grup in mindfulness, gestionarea stresului, dezvoltare personala si imbunatatirea calitatii somnului.
Este discipol al maestrului zen Thich Nhat Hanh si, din 2003, succesor direct al acestuia in traditia Dharma a budismului zen. In 1997 a infiintat Mindfulness Meditation Centre in suburbia insulara Pointe-Claire din Montreal, Quebec, din dorinta de a impartasi oamenilor practica mindfulness, care i-a fost de mare ajutor in viata.
A studiat muzica la New England Conservatory si la Boston University, unde si-a obtinut doctoratul, cantecele mindfulness fiind o componenta principala in tipurile de meditatie pe care le recomanda. A fost bursier Fulbright si detine un certificat de terapeut in modelul initiat de psihiatrul William Glasser (a carui carte Cum sa alegem fericirea a fost publicata la Curtea Veche Publishing). A practicat vreme indelungata T’ai Chi sub indrumarea maestrului Lee Shiu Pak, care este unul dintre primii elevi ai scolii Yang.
A publicat o serie de titluri pe tema meditatiei inspirate din budismul zen, pe care o adapteaza pentru a face fata provocarilor vietii moderne: Sleep Better with Mindfulness Meditation (Cartea somnului, Curtea Veche Publishing, 2016, desemnata cea mai buna carte de self-help din 2013 si tradusa in 11 limbi), Buddha’s Book of Stress Reduction, A Basket of Plums, Buddha’s Book of Meditation si Finding The Blue Sky (Cautarea cerului albastru, Curtea Veche Publishing, 2019).
Lista completa a cursurilor si a atelierelor pe care le propune poate fi consultata pe site-ul Mindfulness Meditation Centre: www.mindfulnessmeditationcentre.org.
Ce ai face daca te-ai trezi atarnat deasupra unei prapastii, amenintat de pe margine de un tigru fioros si agatat doar de o vita a carei radacina o rod de zor doi soricei lacomi? Oricat de neverosimila ar parea aceasta povestioara zen, felul in care ne incoltesc provocarile de zi cu zi ale vietii moderne nu este prea diferit. Iar iesirile din cele mai crancene situatii par de negasit. JOSEPH EMET ne arata, cu blandete si jovialitate, ca scaparea se afla chiar inauntrul nostru. El ne propune o carte-traseu in care fiecare pas este reprezentat de un capitol cu o structura simpla, alcatuit dintr-o anecdota, o tema de meditatie, o discutie asupra temei si un set de exercitii de tip mindfulness. La capatul ei, vei sti sa pretuiesti savoarea fragutei care atarna de peretele prapastiei la numai un brat distanta. Si vei intelege ca un mar nu este altceva decat o floare care a cunoscut iubirea...
Joseph Emet a construit cu maiestrie o carte care exploreaza intalnirea dintre o zona fierbinte a studiilor actuale din domeniul dezvoltarii personale – psihologia pozitiva – si intelepciunea straveche izvorata din budismul zen. - Goodreads -
Esti mai inteligent decat crezi. Un ghid al inteligentelor multiple, pentru copii68.71 LEIEpuizat din stoc
Sa fii inteligent inseamna mai mult decat sa iei note bune in general, inclusiv la testele de la scoala. Inseamna mai mult decat sa citesti bine, sa rezolvi rapid probleme de matematica si sa memorezi lucruri. Inseamna mai mult decat sa ai un IQ ridicat.
Psihologul dr. Howard Gardner a studiat modul in care invata copiii si adultii. A descoperit ca exista multe moduri in care poti da dovada de inteligenta. De exemplu, poti avea inteligenta muzicala. Sau inteligenta sociala. Poti avea chiar inteligenta naturii. Teoria inteligentelor multiple a lui Gardner a schimbat modul in care profesorii din intreaga lume predau in scoli.
Dar nu trebuie sa astepti ca sa-ti spuna cineva despre toate acestea. Le poti invata singur. Le poti aplica in viata ta incepand de acum. Aceasta carte iti va arata cum sa faci acest lucru.
Citeste aceasta carte pentru:
- a invata despre opt tipuri diferite de inteligenta si ce inseamna ele;
- a afla pe care dintre ele le ai (indiciu: deja le ai pe toate opt, doar ca in grade diferite);
- a profita la maximum de cele mai dezvoltate tipuri de inteligenta ale tale;
- a imbunatati celelalte tipuri de inteligenta pe care le ai;
- a folosi toate cele opt tipuri de inteligenta la scoala, acasa si oriunde te duci;
- a descoperi mai multe despre cine esti si cine poti deveni;
- a intelege mai bine oamenii din jurul tau si a te intelege mai bine cu ei;
- a privi catre viitor si a te gandi cum iti vei folosi tipurile de inteligenta atunci cand vei creste.
Testele scurte te ajuta sa identifici numeroasele moduri in care poti da dovada de inteligenta. Casetele „Stiai ca...“ te amuza cu lucruri fascinante. De asemenea, modurile amuzante de a-ti imbunatati diversele tipuri de inteligenta sunt niste sugestii usor de pus in practica. Recomandarile de la sfarsitul fiecarui capitol iti indica reviste, carti, organizatii si website-uri de unde poti invata chiar mai multe. Pentru ca nu este vorba despre cat de inteligent esti, ci despre modul in care dai dovada de inteligenta.
-
Cum sa-ti pastrezi sanatatea creierului68.71 LEIAi acum sansa sa descoperi modalitatea prin care iti poti imbunatati structura biologica si interconectarea electrochimica a creierului pentru a avea o silueta de invidiat, un corp sanatos si o minte sclipitoare.
Jean Carper (n. 1932) este licentiata a Ohio Wesleyan University, care i-a acordat premiul pentru realizari deosebite in intreaga activitate. Este jurnalista specializata in probleme medicale si de nutritie, fiind distinsa de-a lungul timpului cu premii remarcabile, printre care Premiul de Excelenta in Jurnalism acordat de American Aging Association (1995). Jean Carper a fost primul corespondent senior medical al CNN. Face parte din consiliul de conducere al American Aging Association si al American Botanical Council. Este autoare a peste 20 de carti, dintre care trei au devenit bestselleruri in clasamentele The New York Times. Dintre titlurile pe care le semneaza, la Curtea Veche Publishing au mai aparut: 100 de metode simple prin care puteti preveni boala Alzheimer si tulburarile de memorie asociate varstei; Tratamente si vindecari miraculoase si Cum sa oprim imbatranirea.Adio, creier-masina! Nimeni nu mai crede astazi in mitul potrivit caruia avem in cutia craniana un mecanism predefinit. In era creierului fara varsta s-a demonstrat: sediul gandirii si al constiintei este un organ care se dezvolta permanent, iar modul in care il tratam ii poate influenta radical capacitatea si vitalitatea. Creierul-minune nu bate recordul la marime sau la numar de neuroni, ci la calitatea neurotransmitatorilor. Ei sunt ca niste autostrazi pe care circula ganduri si sentimente, esenta memoriei, a inteligentei si a creativitatii. Vestea buna: creierul-minune poate fi chiar al tau. Afla din cartea de fata tot ce ai de facut ca sa il mentii sanatos si tanar, ce trebuie sa mananci, care sunt suplimentele alimentare si vitaminele care te ajuta, ce obiceiuri este bine sa pastrezi si la care trebuie sa renunti chiar azi, cat de bun prieten iti este zaharul si daca intr-adevar ai nevoie de cofeina. Intelegand si punand in practica doar cateva principii, vei ajunge sa iti folosesti intregul potential intelectual, creator si emotional, la orice varsta. -
Cum sa te inventezi51.80 LEI
Cum sa te inventezi. Viata secreta din creierul adolescentilor
Ce se intampla in creierul adolescentilor? Ce ii motiveaza pe acestia sa-si asume riscuri exagerate sau sa puna mare pret pe relatiile de prietenie la aceasta varsta? De ce un copil intelegator devine uneori un adolescent dificil? Si de ce atat de multe boli mintale – cum ar fi depresia, dependenta, schizofrenia – debuteaza in acesti ani de formare?
Folosindu-se de cercetarile de ultima ora desfasurate in laboratorul ei din Londra, Sarah-Jayne Blakemore, un specialist in neurostiinte recunoscut, explica modul in care se dezvolta creierul in adolescenta, ce spun experimentele stiintifice despre comportamentul nostru si cum interactionam unii cu altii, dar si cu mediul nostru, in anii adolescentei.
Autoarea arata ca, desi adolescenta este o perioada caracterizata de vulnerabilitate, este si o perioada de maxima creativitate. Adolescenta ne ofera o lentila prin care ne putem vedea intr-o lumina noua. Este o perioada fundamentala pentru modul in care ne inventam pe noi insine.
In sfarsit o carte despre creierul adolescentilor, scrisa de cineva care chiar are competente in acest domeniu. - Laurence Steinberg, autorul cartii Age of Opportunity
Aceasta carte ar trebui citita de adolescenti si parinti deopotriva, dar si de cei care au grija de tineri, fie ca este vorba despre profesori, medici sau psihologi. - Dame Sally Davies, consultant guvernamental pe probleme de sanatate
O privire patrunzatoare si irezistibila asupra anilor adolescentei. Cartea aceasta este absolut geniala. - Dame Alison Peacock, Chatered College of Teaching
O lectura esentiala: practica, plina de intelepciune si care demonteaza mai multe mituri. Este o mare reusita. - Vivienne Parky, Obe
Iti vei intelege mai bine copiii citind aceasta carte. - The Times -
Reteta fericirii44.99 LEIReteta fericirii. Schimba ceea ce faci, nu felul in care gandesti. Bazata pe cele mai recente cercetari din psihologie si economie
Fericirea poate fi atinsa prin gasirea echilibrului optim dintre placere si motivatie, arata renumitul expert in stiinte comportamentale Paul Dolan, prin alocarea atentiei in mod eficient si prin evitarea lucrurilor care ne provoaca durere si sunt lipsite de sens. Pare mai usor de spus decat de facut, dar, cu ajutorul unor pasi simplu de pus in aplicare, inspirati din psihologie si din economie, fiecare dintre noi poate descoperi propria reteta pentru a decide, proiecta si obtine lucrurile care aduc adevarata fericire.
Extraordinara, avangardista si profunda. Daca vrei sa citesti o carte despre fericire, alege-o pe aceasta. - Nassim Nicholas Taleb
Dr. Paul Dolan, expert de talie mondiala in domeniul fericirii, comportamentului si politicilor publice, este profesor de stiinte comportamentale la London School of Economics and Political Science si a fost cercetator asociat la Universitatea Princeton impreuna cu profesorul Daniel Kahneman. De asemenea, desfasoara cercetari originale privind masurarea fericirii, cauzele si consecintele acesteia. Este profesor invitat la Imperial College London si profesor asociat la Institute for Government din Marea Britanie. Consiliaza fundatii umanitare, companii multinationale si guvernele altor state in legatura cu modul in care acestea ar putea creste nivelul fericirii si ar putea influenta comportamentul oamenilor. -
10 pasi pentru o viata implinita44.99 LEIDe la autorul bestsellerului Secrete succesului. Cum sa va faceti prieteni si sa deveniti influent
Nu ti-ar placea sa ai o personalitate cuceritoare? Iata ce trebuie sa faci pentru a avea charisma si o viata plina de satisfactii:• Creeaza-ti o imagine de sine favorabila• Stabileste-ti si atinge obiective realizabile• Poarta-te bine cu ceilalti• Fii un bun interlocutor• Vorbeste in public cu incredere si convingere• Gestioneaza relatii de calitate• Invinge-ti grijile si temerile• Devino un lider adevarat• Ajuta-i pe ceilalti sa reuseasca• Traieste o viata armonioasa
Trebuie sa fim cu adevarat interesati de ceilalti oameni. - Dale CarnegieFragment din volumul "10 pasi pentru o viata implinita" de Dale Carnegie:„Incepem cu un vis - o viziune a viitorului. In vis suntem bogati, fericiti si poate chiar faimosi. Majoritatea oamenilor chiar viseaza la un astfel de viitor, dar in cele mai multe cazuri asta este tot ce va ramane - un vis.Oamenii de succes au avut si ei acele visuri, dar le-au transformat in obiective si apoi in realitate. Visurile lor nu au fost sperante desarte de succes, ci visuri ale unor realizari specifice spre care tindeau. Edison a visat o lume in care energia electrica sa lumineze noaptea. Beethoven a visat muzica inaltatoare a spiritului. Bill Gates a visat la un software care sa permita tuturor - nu doar marilor organizatii - sa foloseasca puterea calculatoarelor. Marii actori, artisti, muzicieni, scriitori, contabili (da, contabili) au visat - nu doar celebritatea, ci si felul in care isi vor folosi talentele pentru obtinerea succesului.Visarea nu este doar pentru genii. Toti oamenii prosperi spun ca succesul lor a inceput cu o speranta, un vis, care a condus spre un obiectiv, care a dus la un plan de actiune si, inevitabil, la realizarea obiectivului.Visarea nu este doar pentru tineri. Nu este niciodata prea tarziu sa ai un alt vis care sa duca spre noi obiective si mai departe catre noi realizari. Este uimitor ce au putut sa realizeze oamenii care au avut visuri mult mai tarziu in viata. Benjamin Franklin trecuse de 50 de ani cand a inceput studierea stiintelor naturii si a filosofiei. Milton, desi orb, depasise varsta de 50 de ani cand si-a incheiat poemul epic Paradisul pierdut.Visarea nu este limitata doar la influentele si prejudecatile vremurilor. Ani la rand, femeilor li s-au impus restrictii in ceea ce incercau sa realizeze. Carierele lor se limitau doar la ce se considera „munca pentru femei". Aveai nevoie de determinare si curaj doar pentru a te gandi la alte optiuni. Un exemplu il constituie Elaine Pagels, profesor la Princeton si autoarea unor carti de succes despre gnosticism si crestinismul timpuriu. Ea povestea ca a fost educata intr-o perioada in care fetele erau instruite nici macar sa nu se gandeasca la cariere importante. Ea s-a simtit libera sa urmeze ce-i placea; doar mai tarziu a descoperit ca isi putea castiga existenta din acestea. Visul devenise obiectivul ei.„Daca vrei sa ai o viata fericita, leag-o de un scop, nu de oameni sau lucruri.” - ALBERT EINSTEINIn secolul al XIX-lea, Frederick Douglass, nascut in sclavie, nu a permis ca rasa sau conditia sa de servitor sa-l opreasca din a invata sa scrie si sa citeasca pentru ca, in final, sa devina conducatorul poporului sau. In secolul XXI, Barack Obama a depasit bariera rasei si a devenit primul presedinte afro-american al Statelor Unite. Astazi, numeroase astfel de bariere au disparut in multe domenii profesionale.” -
In natura. Cum sa te deconectezi si sa te regasesti prin mindfulness47.57 LEI
In natura. Cum sa te deconectezi si sa te regasesti prin mindfulness
Ghid practic si jurnal creativ care te va ajuta sa descoperi natura prin gesturi mici, dar semnificative.
DECONECTEAZA-TE DE LA INTERNET
SI CONECTEAZA-TE LA NATURA PRIN MINDFULNESS...
Acest ghid fundamental pentru formarea unei legaturi vii cu natura te va ajuta sa cultivi pacea interioara si sa-ti gasesti linistea.
Descopera cum te poti apropia de natura in viata de zi cu zi, oriunde te-ai afla
Gaseste-ti inspiratia cu ajutorul a peste 70 de exercitii simple
Urmeaza indicatiile pentru a beneficia din plin de expeditiile tale in natura
Aduna insemnari de drumetie in paginile desemnate, pentru a tine evidenta descoperirilor tale si a-ti surprinde gandurile revelatoare
Exploreaza, insemneaza, cerceteaza, desteapta-ti imaginatia si elibereaza-te!
Termeni asociati: ecoterapie, terapie prin natura, ecopsihologie.
Un ghid esential de mindfulness, plin de sfaturi si exercitii care te vor ajuta sa‐ti imbunatatesti starea de bine. - Ariana Huffington -
La timp. Viata secreta a timpului intr-o lume plina de viteza52.75 LEIEpuizat din stoc
Catherine Blyth, jurnalistă și colaboratoare a unor publicaţii de renume ca The Times, Daily Telegraph, Elle sau Glamour şi a unor emisiuni de radio şi de televiziune. A făcut pasul spre editare de carte pentru a ajunge apoi ea însăşi autoare. Retrasă din tumultul vieţii de birou în grădina casei sale din Londra, de unde scrie în tihnă, cu umor şi inteligenţă, despre arta conversaţiei, a mariajului sau bătălia omului cu timpul, Catherine Blyth declară că una dintre pasiunile ei – pe lângă cărţile bune şi mâncarea de calitate – este să analizeze lumea cu toate ciudăţeniile, vanităţile şi absurdităţile ei. În grabă sau pe îndelete, rămâne de descoperit...
D E C E N E Î N C E T I N E Ş T E L U M E A R A P I D Ă Î N C A R E T R Ă I M
Ş I C U M S Ă P U N E M T I M P U L Î N S L U J B A N O A S T R ĂSclavii vitezei și campionii amânării
Încearcă să îți faci timp să citești despre timp! O carte despre timp, ce vine exact la timp!
De ce se grăbește timpul?
De ce nu e niciodată suficient?
Și cum poate fi adus înapoi?
Avem mai mult timp ca niciodată, dar trăim într-o lume dependentă de viteză, prizonieri într-o cursă nebună contra cronometru. Ne dăm în vânt să fim ocupați și veșnic în întârziere în goana noastră nebună după cai verzi pe pereți.
De la Leonardo da Vinci la Ana Wintour, de la Kant la Kith Richards, adevăruri eterne despre cea mai rafinată invenție a umanității care dă formă vieții: timpul. Un manual de navigare printr-o lume pe fast-forward, care pune acele simple și prețioase întrebări total ignorate de manualele de eficiență:
De ce zboară timpul atunci când ne dorim să stea în loc?
Care sunt cele mai bune ore și pentru ce anume?
Ce trebuie să faci pentru ca timpul să redevină supusul tău servitor?
Mai ai nevoie de Apple Watch?
O lectură de câteva ore care adaugă ani buni la viață. -
Mindshift. Invata sa inveti altfel47.57 LEIEpuizat din stoc
Mindshift. Invata sa inveti altfel
Barbara Oakley este in prezent profesor de inginerie electrica, insa a inceput cu o cariera in armata, urmata de studiul limbilor slave. A fost performanta in toate domeniile in care a activat. In cartea de fata, pledeaza tocmai pentru performanta – o dezvoltare profesionala in mai multe directii.
Pornind de la exemplul personal sau al cunoscutilor ei, Barbara prezinta modul in care poti invata intr-un fel benefic pentru creierul tau, urmand cursuri online care iti ofera un stil de invatare non-formal. Vei descoperi astfel cum sa pui in practica la un potential maxim ceea ce stii.
Poate ca ai crezut ca este de ajuns sa inveti si sa te specializezi intr-un domeniu pentru a dobandi siguranta unui viitor profesional lipsit de griji. Barbara Oakley contesta acest lucru. Ea dovedeste prin cartea de fata ca invatarea este un proces continuu, ca este necesara o extindere profesionala in mai multe directii, iar creierul are nevoie de antrenament zilnic.
Mindshift propune noi metode pentru procesul invatarii, prin educatie non-formala, mai ales bazate pe MOOC-uri – cursuri online specializate pe anumite domenii si acreditate de unele dintre cele mai bune universitati din lume. Barbara Oakley vorbeste, de asemenea, despre momentele in care pare ca nu mai exista nicio solutie pentru problemele profesionale cu care poate te confrunti. Ea iti ofera noi perspective prin care sa privesti lucrurile si iti arata cum sa transformi crizele in oportunitati.
Asa cum spune chiar autoarea, „oamenii pot invata sa-si remodeleze munca si viata“, insa pentru aceasta este nevoie de receptivitate, vointa, ambitie si rabdare. In aceasta carte vei gasi idei pretioase care te vor ajuta sa-ti indeplinesti visurile.
Barbara Oakley s-a nascut in 1955 in Lodi, California. Dupa ce a terminat liceul, s-a inrolat in armata si a fost trimisa la studii la Universitatea din Washington, unde a obtinut o diploma in studiul limbilor slave si in literatura. Apoi a fost trimisa ca ofiter in Germania, unde a stat patru ani.
Dupa indeplinirea indatoririlor militare, s-a intors in SUA si s-a hotarat sa-si schimbe viata. A vrut sa testeze modul in care creierul ei, obisnuit cu studiul limbilor straine, ar putea sa invete si altceva, asa ca a decis sa studieze ingineria. In 1986, Barbara Oakley a obtinut o diploma in inginerie electrica tot la Universitatea din Washington, iar in 1998 a devenit profesor de inginerie la Universitatea din Oakland, dupa ce si-a luat doctoratul cu o teza despre sistemele electrice. Ulterior s-a implicat in numeroase arii de cercetare adiacente ingineriei si nu numai. De asemenea, a conceput, impreuna cu cercetatorul in neurologie Terry Sejnowski, un curs online intitulat „Invata cum sa inveti“, care poate fi accesat pe site-ul Coursera. -
Cum sa fii tu insuti. Linisteste-ti criticul interior si depaseste anxietatea sociala47.57 LEIEpuizat din stoc
Patru din zece persoane consideră că sunt timide. Se referă la sine spunând că sunt ”introvertite” sau că ”nu se simt confortabil” în societate – pot vorbi deschis între prieteni, dar rămân fără cuvinte la ședințe sau la petrecerile cu multă lume. Iar când se plâng că se sunt intimidate de o discuție cu șeful lor sau de o prezentare în fața unei audiențe, aud veșnica încurajare: ”Poartă-te firesc! Fii tu însuți!”.
Ușor de spus, dar greu de făcut, mai ales când ești predispus la anxietate socială, observă autoarea cărții de față, specialistă în tulburările anxioase. Oferind explicații științifice clare, sfaturi directe și povești de viață încurajatoare, Ellen Hendriksen pleacă de la o premisă surpinzătoare: orice timid are în sine suficiente resurse pentru a face față unor situații sociale noi și angoasante. Cartea ajută cititorul să înțeleagă rădăcinile anxietății sociale, dar și în ce fel mintea noastră poate fi ”resetată” prin schimbarea unor comportamente și prin reducerea la tăcere a Criticului Interior – acea voce enervantă care-ți șoptește: ”Toți te vor judeca”. Folosindu-și umorul, dar și expertiza psihoterapeutică, autoarea îi ajută pe cei timizi să-și regăsească încrederea și să contracareze anxietatea încă din fașă. Doar așa vor putea să se simtă în largul lor, să fie ei înșiși.
Ellen Hendriksen este psiholog clinician la Centrul pentru Anxietate și alte Tulburări Asociate de la Universitatea din Boston. A devenit celebră în mediul online prin seria de editoriale audio ”Savvy Psychologist” (Psihologul iscusit).
-
Cartea iertarii31.61 LEIEpuizat din stocCartea iertarii. Cum sa ne salvam pe noi si lumea noastra scrisa de Desmond Mpilo Tutu (laureat al Premiului Nobel pentru Pace in anul 1984) si Mpho Andrea Tutu (fiica arhiepiscopului Desmonde Tutu)
Calitatea existentei umane pe Pamant nu reprezinta nimic altceva decat suma tuturor interactiunilor noastre cotidiene. Iertarea este modalitatea prin care indreptam rupturile in cadrul structurilor sociale. Este modul prin care putem impiedica sa se destrame comunitatea umana. Aceasta cartete invita sa pasesti alaturi de noi pe calea iertarii.
Desmond Tutu ne arata tuturor cum sa ne transformam durerea si suferinta in speranta si incredere in viitor. - Nelson Mandela
[Desmond Tutu] este de zeci de ani un titan moral, o voce a principiilor, un aparator neobosit al dreptatii si al pacii. - Barack Obama
Arhiepiscopul Tutu are abilitatea de a vedea umanitatea in fiecare persoana pe care o intalneste si sa ne determine si pe noi sa facem acelasi lucru. - Bill Clinton
Il admir pe Desmond Tutu pentru persoana minunata, calda care este si mai ales pentru principiile umane pe care le sustine. - Sanctitatea Sa Dalai Lama
O noua modalitate de vindecare, care ne va schimba total. - Annie Lennox, cantareata, compozitoare si activista
O cale de restabilire a echilibrului interior, a mintii si a trupului. - Deepak ChopraFragment din volumul "Cartea iertarii" de Desmond Tutu:„A ierta nu inseamna a uitaUnii considera dificila iertarea, crezand ca, daca ierti, inseamna ca uiti durerea pe care ai suferit-o. Fara urma de echivoc pot spune ca a ierta nu inseamna a uita loviturile primite. Nu inseamna sa negi raul care ti s-a facut. Nu inseamna sa pretinzi ca nu ti-a fost facut acel rau, sau ca durerea nu a fost chiar atat de mare, precum a fost in realitate. Adevarul este exact pe dos. Ciclul iertarii poate fi activat si intregit doar in cinste absoluta si adevar.Iertarea presupune sa le spui pe nume infractiunilor si sa numesti durerile pe care le-ai suferit. Iertarea nu presupune sa ne purtam durerea in tacere sau sa fim niste martiri pe o cruce a minciunilor. Iertarea nu presupune sa pretindem ca lucrurile sunt altfel decat sunt. Spunem: „Sunt ranit". Anuntam: „Sunt tradat". „Sufar si sunt furios. Am fost tratat nedrept. Ma simt rusinat. Sunt furios ca mi s-a facut asa ceva. Sunt trist si sunt pierdut. Poate ca niciodata n-o sa uit ce mi s-a facut, dar o sa iert. O sa fac tot ce-mi sta in putere ca sa nu te mai las sa ma ranesti. N-o sa ma razbun nici pe tine, nici pe mine."Daca exista un tipar al relelor suferite din partea celorlalti, atunci nu vorbim de lucruri independente. Este o intreaga istorie acolo, iar noi nu ne facem nici un bine daca uitam istoria. Inotdeauna exista riscul, atunci cand iertam, ca lucrurile sa nu mearga perfect. Asa cum facem un juramant de credinta atunci cand ne luam angajamentul sa iubim pe cineva si ne casatorim, tot asa facem un juramant de credinta atunci cand ne dedicam practicii iertarii. Nu uitam si nu negam ca ramanem vulnerabili si ca putem fi raniti din nou, dar facem, oricum, acel juramant." -
Femei care iubesc prea mult44.99 LEI
Femei care iubesc prea mult. De ce ne indragostim mereu de barbati nepotriviti
Cum sa recunosti si sa schimbi tiparele iubirii distructive
Credeti ca dragostea inseamna suferinta? Aveti o relatie cu un barbat indisponibil emotional, dependent de alcool, de munca sau de alte femei? Poate ca va neglijati familia, prietenii si propriile interese, doar ca sa ii fiti lui intotdeauna alaturi la nevoie. Poate continuati sa sperati ca, daca il veti iubi destul, se va schimba in bine. Poate ca, fara el, va simtiti singura si pustiita, ignorand faptul ca relatia aceasta va pune in pericol echilibrul afectiv, in unele cazuri, chiar sanatatea si integritatea fizica. Multe femei sunt aproape convinse ca asa ar trebui sa fie relatiile intime. Citind aceasta carte, veti afla ca teama de a ramane singure, de faptul ca nu meritati iubire si apreciere, de a fi ignorate sau abandonate isi are radacina in experientele din copilarie, care va determina tiparele comportamentale de la maturitate, in relatiile cu barbatii.
Psihoterapeut cu experienta, autoarea va arata cat de nociva este aceasta dependenta relationala si afectiva, propunandu-va un program de recuperare in zece pasi ce va va vindeca de boala iubirii excesive. Invatati cum sa nu mai iubiti prea mult si veti deveni o femeie sanatoasa, increzatoare in sine si fericita
O carte extraordinara, superb scrisa, inteligenta. - Los Angeles Times
Robin Norwood este psihoterapeut specializat in cuplu si familie. Femei care iubesc prea mult a fost publicata in peste trei milioane de exemplare in intreaga lume.Fragment din volumul "Femei care iubesc prea mult" de Robin Norwood:"Femeile care iubesc prea mult acorda prea putina importanta integritatii lor personale intr-o relatie de dragoste. Isi concentreaza toata energia asupra schimbarii comportamentului sau sentimentelor partenerului fata de ele, prin actiuni disperate, precum cheltuielile exagerate ale lui Jill cu apelurile telefonice pe distante lungi si cursele aeriene spre San Diego (nu uitati ca bugetul ei era extrem de limitat). „Sedintele sale de terapie" la mare distanta cu Randy reprezentau mai mult o incercare de a-l transforma in barbatul pe care ea si-l dorea decat dorinta sincera de a-l ajuta sa se descopere pe sine. De fapt, Randy nu avea nici un chef sa se descopere pe sine. Daca ar fi fost interesat de asa ceva, ar fi facut eforturi in acest sens, in loc sa ramana pasiv in timp ce Jill incerca sa-l forteze sa se autoanalizeze. Iar ea se straduia atat de mult deoarece singura ei alternativa era sa-l recunoasca si sa-l accepte pe el asa cum era - adica un tip nepasator fata de sentimentele ei si relatia lor.Sa revenim la sedinta lui Jill, pentru a intelege mai bine ce a adus-o in acea zi in cabinetul meu.Acum vorbea despre tatal ei.- Era un om foarte incapatanat. Mi-am jurat ca intr-o zi voi reusi sa-l inving intr-o disputa.A reflectat o clipa.- Totusi n-am reusit. Probabil de aceea m-am si dus la Drept. Pur si simplu imi place ideea de a argumenta un caz si de a castiga!Gandul i-a adus pentru o clipa un zambet larg pe buze, dupa care a redevenit iarasi serioasa.- Stiti ce-am facut odata? L-am obligat sa-mi spuna ca ma iubeste si sa ma imbratiseze.Jill incerca sa povesteasca totul ca pe o anecdota vesela din anii copilariei, dar nu-i iesea. Umbra unei tinere ranite razbea mereu la suprafata.- Niciodata nu ar fi facut asa ceva daca nu l-as fi fortat. Dar ma iubea cu adevarat. Pur si simplu nu putea sa-mi arate. Dupa aceea niciodata nu mi-a mai spus-o. De asta sunt foarte fericita ca am reusit sa-l conving. Altfel nu l-as fi auzit nicicand spunandu-mi ca ma iubeste. Am asteptat ani la rand. Aveam optsprezece ani cand i-am zis: „Ai sa-mi spui ca ma iubesti" - si nu aveam de gand sa ma misc din loc pana cand nu-mi marturisea. Apoi i-am spus sa ma imbratiseze, dar adevarul e ca a trebuit sa-l imbratisez eu prima. Mi-a raspuns si el cumva si m-a batut usor pe umar, dar nu-i nimic. Chiar aveam nevoie de asa ceva din partea lui.” -
Iubirea ca un mod de viata37.00 LEIEpuizat din stoc
Iubirea ca un mod de viata. Sapte trasaturi de caracter ce va vor imbunatati relatiile cu cei din jur. Editia a II- a
Cred ca oamenii obisnuiti sunt cei care detin secretul consolidarii unei societati in care relatiile cu ceilalti sunt fundamentale, in care sprijinul acordat semenilor reprezinta un gest natural si in care copiii cresc respectandu-se unii pe altii si, da, chiar iubindu-se reciproc. Lucrurile acestea nu sunt utopice. De fapt, ele sunt cat se poate de tangibile, pentru fiecare om in parte. - Gary Chapman
Gary Chapman este un cunoscut consilier matrimonial, renumit pentru seminariile sale pe probleme de cuplu pe care le sustine in toata lumea, si totodata un autor de succes. A scris mai mult de 15 carti, care reprezinta adevarate binecuvantari pentru mii de cupluri aflate in impas. Cartea Cele cinci limbaje ale iubirii (aparuta la Curtea Veche Publishing in anul 2000 si aflata acum la a treia editie) s-a vandut in mai mult de 3 milioane de exemplare in limba engleza si a fost tradusa in 34 de limbi. La Curtea Veche Publishing au mai aparut Sperante pentru cei despartiti (2001) si Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor (2001), ultima scrisa impreuna cu Ross Campbell. -
Despre fericire, viata si multe altele47.57 LEIEpuizat din stoc
Despre fericire, viata si multe altele. Conversatii cu Rajiv Mehrotra. Editia a II- a
Realizate pe parcursul a douazeci de ani, interviurile care alcatuiesc volumul Dalai Lama: Despre fericire, viata si multe altele. Conversatii cu Rajiv Mehrotra creeaza un profil extrem de interesant al acestui mare lider religios, al problemelor cu care se confrunta intreaga lume de azi, cat si al abordarii budiste a existentei. Dalai Lama ii ofera cititorului raspunsuri de multe ori inedite la intrebari despre rolul religiei in lumea moderna, starea de iluminare perfecta, suferinta, calea spiritualitatii, karma, reincarnare, nirvana, constiinta, puterea meditatiei si a vizualizarii, arta tibetana a antrenarii mintii si stiinta mintii.
Oricine vrea sa obtina fericirea si sa evite suferinta. Atunci cand ne amintim ca ceilalti sunt in numar infinit, iar tu esti doar unul singur, indiferent cat de superior esti, ceilalti devin mai valorosi. Si daca ai o oarecare putere de judecata, vei descoperi ca merita sa te sacrifici pentru binele celorlalti.
O singura persoana nu trebuie sa sacrifice un numar infinit de alte persoane pentru binele sau personal. - Dalai Lama
Dalai Lama asculta si vorbeste cu oricine. Multi asteapta rabdatori ore, saptamani sau chiar ani pentru cateva momente petrecute impreuna cu el. Abordeaza fiecare conversatie cu rabdare, concentrare si cu un mare respect pentru persoana din fata sa. Fie ca este vorba de nou-venitii din Tibet, care isi risca de multe ori viata pentru a ajunge la Dharamsala doar pentru a-l privi un pic, sau de oameni obisnuiti pe care ii intalneste in calatoriile sale prin toata lumea, fie ca sunt politicieni versati sau jurnalisti cu experienta, tineri calugari sau stagiari agitati, oameni de stiinta sau filozofi, atei sau oameni profund religiosi, un cersetor de pe strada sau un mare om de afaceri - pentru Dalai Lama toti sunt oameni ce isi doresc fericirea si vor sa evite suferinta. - Rajiv Mehrotra -
Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun42.29 LEIEpuizat din stoc
În viaţa unui cuplu este necesară crearea unei distanţe, a unui spaţiu de negociere, în care să poată fi recunoscute atât punctele comune, cât şi deosebirile dintre parteneri. Comunicarea şi recunoaşterea diferenţelor dintre aceştia îi vor ajuta să se accepte unul pe celălalt în individualitatea lor şi să-şi asume răspunderea pentru propria fericire. În cartea de faţă, autorul analizează motivele ce duc la dezintegrarea cuplurilor, acele aspecte din viaţa de zi cu zi care nu au nimic ameninţător în sine, dar care, repetate şi amplificate, adăugându-se unele altora, vor constitui o sursă reînnoită de slăbire a unei relaţii. Jacques Salomé nu se mulţumeşte cu explicarea eşecului unei relaţii, ci întreţine speranţa şi oferă soluţii pentru sporirea intimităţii, a cunoaşterii de sine şi a spontaneităţii.
“Mă adresez tuturor celor care îşi asumă responsabilitatea de a acţiona personal şi imediat, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor cu ei înşişi şi cu cei din jur.
Să comunicăm mai bine pentru a fi mai buni...
Să fim mai buni pentru a trăi mai bine...
Să trăim mai bine nu doar pentru a supravieţui...
Pentru a obţine bucuria vieţii şi respectul faţă de sine.”
Jacques Salomé
-
Codul increderii pentru fete43.29 LEIEpuizat din stocCodul increderii pentru fete: cum riscurile, greselile si imperfectiunile te fac puternica
Fetele pot stapani lumea. Tot ce le lipseste este increderea in sine.Ti-ai dorit vreodata sa ai curajul sa te inscrii intr-o echipa sportiva sau sa joci intr-o piesa de teatru, ori sa infrunti in sfarsit profesorul acela morocanos si intimidant? Sau sa infiintezi acel multvisat club pentru ingrijirea animalelor?Poate ca lista ta de lucruri care te sperie e complet diferita…Insotit de ilustratii in genul benzilor desenate si continand teste si liste amuzante, precum si povesti adevarate, acest ghid neobisnuit iti va dezvalui codul increderii in sine – cum sa-l inveti si cum sa-l folosesti. Curand vei fi o fata de actiune si-ti vei asuma riscuri ce te vor purta in aventuri nemaipomenite, infruntand provocari pe care nu ti le-ai imaginat vreodata.Asta e cartea de care are nevoie orice fata ca sa-si transforme visurile in realitate. - Laurie Hernandez, medaliata cu aur olimpic si autoarea bestsellerului I Got This: To Gold and BeyondMi-as dori sa fi avut cartea asta in copilarie – si ma bucur foarte tare cao au la dispozitie fetele de-acum. - Sheryl Sandberg, Coo la Facebook si fondator al organizatiilor Lean In si Option BKatty Kay & Claire Shipman sunt doua prietene si jurnaliste care au inceput sa scrie carti impreuna acum opt ani. Sunt coautoarele bestsellerurilor New York Times Womenomics si The Confidence Code. Katty este reporter coordonator pentru BBC News. Fost reporter TV, Claire este public speaker. Katty are un sot, patru copii, doua pisici si un caine. Claire are un sot, doi copii si mult pera multi caini. -
Al cincilea element al sanatatii37.00 LEIAl cincilea element al sanatatii. Terapia cu camp electromagnetic pulsatorPentru a trai, avem nevoie de hrana, apa, lumina soarelui si oxigen, dar exista un al cincilea element al sanatatii, la fel de important si adesea neglijat: campul magnetic al Pamantului si campurile electromagnetice pulsatoare (CEMP) asociate acestuia.In aceasta carte sunt explorate motivele pentru care in momentul de fata planeta noastra nu ne mai poate oferi in mod corespunzator aceste energii vitale si modul in care noua stiinta a terapiei CEMP (o ramura a medicinei energetice), bazata pe teoria moderna a campului cuantic, poate fi o solutie a acestei probleme, avand urmatoarele beneficii:• elimina durerea si inflamatia in mod natural;• asigura un somn profund, revigorant;• creste energia si vitalitatea;• te face sa te simti mai tanar, mai puternic si mai flexibil;• asigura sanatatea si rezistenta oaselor;• ajuta organismul in procesele de vindecare si regenerare;• imbunatateste circulatia sangvina si sanatatea inimii.Cel mai important este ca medicina energetica nu mai este un domeniu marginal. Aproape zilnic sunt publicate articole, carti, studii clinice si materiale stiintifice referitoare la aplicatiile medicale incununate de succes ale diferitelor tipuri de energie, gasindu si calea spre public. In sfarsit incepem sa intelegem corelatia si dependenta atat de importanta dintre noi insine si mediul inconjurator. Cartea de fata explica intreaga istorie, evolutia, experienta practica si beneficiile fundamentale pentru sanatate ale campurilor electromagnetice pulsatoare destinate utilizarii la domiciliu. Toate acestea intr un limbaj pe care oricine il va intelege usor si va putea sa l urmareasca fara probleme, presarat cu numeroase dovezi stiintifice care ii sporesc credibilitatea. - Wolfgang Jaksch, CEO Swiss Bionic SolutionsBryant A. Meyers este un expert recunoscut in domeniile terapiei cu camp electromagnetic pulsator (CEMP) si al medicinei energetice. Vreme de peste 18 ani, Bryant a cercetat, testat si investigat un mare numar de dispozitive de medicina energetica, studiind alaturi de experti mondiali. In ultimii ani si a dedicat activitatea stiintifica terapiei CEMP, considerand ca este cea mai eficienta tehnica de medicina energetica disponibila astazi. Bryant Meyers este producator asociat al documentarului The Connected Universe si a aparut in documentarul Supercharged.
-
Prizonierul34.89 LEIEpuizat din stocPrizonierul. O poveste despre iertare, eliberare si iubireBestseller international. De la Alchimistul, nu a mai existat o lucrare spirituala care sa captiveze cu mesajul ei puternic oameni din toate culturile si care sa fi ajuns un fenomen editorial mondial, incluzand 28 de tari si 24 de limbi.Aflat intr-o stare vegetativa in urma unui accident groaznic care i-a paralizat intreg corpul, naratorul, desi constient, nu poate sa comunice cu cei din jurul lui, asistand neputincios la ceea ce i se intampla. Izolat de familie si prieteni, el incepe o conversatie interioara cu ghidul sau spiritual, conversatie care il poarta intr-o calatorie a descoperirii de sine, trecandu-l printr-o experienta in pragul mortii si ajungand in cele din urma la o noua stare a constiintei si la o intelegere a sinelui sau profund. Prin intermediul protagonistului acestei povesti, invatatorul spiritual Anand Dilvar dezvaluie modul in care putem depasi sentimentul de vina, ranile din trecut si cum putem ierta, pentru a intelege adevaratul sens al iubirii si pentru a descoperi scopul real al vietii noastre pe Pamant.O carte profunda, care are puterea de a schimba vieti, menita sa ne cutremure si sa ne trezeasca, Prizonierul se adreseaza celor curajosi, capabili sa-si puna la indoiala propriile convingeri fara teama de consecinte. Fascinatia de o viata a lui Anand Dilvar pentru filosofiile si tehnicile vechi si noi ale dezvoltarii umane l-a purtat in peste optsprezece tari, unde s-a intalnit cu invatatori spirituali in comunitatile lor. Adept al invataturilor lui Osho, a infiintat Vision Quest Centre in Valle Bravo din Mexic, un loc vizitat de oameni din toata lumea si unde, de peste cincisprezece ani, autorul desfasoara conferinte, seminare si tabere de meditatie. In Mexic, unde Prizonierul a fost adoptat ca text de studiu in universitati, autorul este invitat cu regularitate la radio si TV, pentru a vorbi despre abordarea sa privind ceea ce numeste o Revolutie in Constiinta.O carte care merita citita si recitita de multe ori. Este o oda inchinata vietii. - Dr. Hector Salama Penhos, director, Universitatea Gestalt din AmericaPrizonierul este un manifest tulburator pentru libertate psihologica si spirituala, o poveste impresionanta care ajunge fara oprelisti la inima cititorului. - Roger Housden, autorul bestsellerului Ten Poems to Change Your LifeCei mai multi oameni cad in capcana asta stupida de a acumula din ce in ce mai mult. Unii acumuleaza averi si proprietati, altii, cunostinte si titluri. Sunt paralizati de teama de a nu fi saraci, de ce spun ceilalti despre ei, de a nu fi o persoana de valoare. Nu inteleg ca nu ceea ce au ii face valorosi, ci ceea ce sunt. - Anand Dilvar
-
Sinele vindecator47.57 LEIEpuizat din stocSinele vindecator. Un nou plan revolutionar pentru a-ti intari sistemul imunitar si a te mentine sanatos toata viataTimp de peste 25 de ani, Deepak Chopra si dr. Rudolph E. Tanzi au revolutionat medicina si modul in care intelegem relatia dintre minte si corp, colaborarea lor concretizandu-se in doua bestselleruri cu succes mondial, Supercreierul si Supergenele, publicate si la editura Lifestyle Publishing. Cei doi autori de succes prezinta acum o lucrare revolutionara, de referinta, despre importanta suprema a sistemului imunitar in relatia cu sanatatea pe termen lung. Din dorinta de a ne ajuta sa ne cream un plan de sanatate holistic si transformator pentru intreaga viata, autorii ne ofera cele mai noi informatii stiintifice pentru a ne dezvolta propria cale eficienta si personalizata spre autovindecare. Intr-o perioada in care ne confruntam cu toxinele din mediu inconjurator, potentialele epidemii, supermicrobii si procesul accelerat de imbatranire, este mai important ca oricand sa facem in fiecare zi alegeri corecte legate de stilul de viata, deoarece noi suntem responsabili de sanatatea noastra, nu doctorii si nici companiile farmaceutice.Sinele vindecator examineaza indeaproape modul in care putem gestiona cel mai bine stresul cronic si inflamatia, principalii inamici ai starii de bine. Chopra si Tanzi isi indreapta atentia catre o serie de afectiuni cronice, cum ar fi hipertensiunea arteriala, bolile cardiace, diabetul de tip 2 si boala Alzheimer, cunoscute ca dureaza uneori decenii sa se dezvolte inainte de aparitia primelor simptome. O noua revolutie in sanatate are loc astazi si acea revolutie esti chiar TU!Chopra si Tanzi apeleaza cu maiestrie la ultimele dovezi stiintifice pentru a demonstra elocvent ca stresul cronic si inflamatia sunt cauzele principale ale multor boli. Si mai important este ca Sinele vindecator ne ofera o harta clara si concisa, care ne permite sa folosim aceste informatii pentru a ne vindeca si a ramane sanatosi toata viata. - Dr. James R. Doty, profesor de neurochirurgie si autorul bestsellerului In atelierul de magieSinele vindecator reprezinta un mare pas inainte in integrarea stiintei, medicinei, intelepciunii si sanatatii. Dupa cum demonstreaza autorii, prima noastra linie de aparare se afla in noi, iar alegerile pe care le facem astazi sunt esentiale pentru ne asigura o stare de bine indelungata. - Arianna Huffington, fondatoare si CEO a organizatiei Thrive GlobalCele mai multe boli cronice incep cu ani inainte de aparitia primelor simptome. Sinele vindecator le arata cititorilor cum sa-si imbunatateasca imunitatea, cum sa incetineasca imbatranirea si cum sa ajunga dincolo de preventia obisnuita. - Dr. Dean Ornish, fondator si presedinte al Institutului de cercetari pentru medicina preventiva, profesor de medicina clinica la Universitatea din San FranciscoDeepak Chopra este cunoscut in toata lumea pentru activitatea de pionierat in medicina integrativa si transformarea personala, fiind descris de revista TIME ca unul dintre „primii 100 eroi si idoli ai secolului". De asemenea, a scris peste 85 de carti traduse in 43 de limbi, 25 dintre acestea ajungand pe lista de bestselleruri New York Times.Dr. Rudolph E. Tanzi este profesor de neurologie la Universitatea Harvard, el numarandu-se printre descoperitorii genelor care provoaca instalarea timpurie a bolii Alzheimer, contribuind la elaborarea de terapii pentru aceasta afectiune necrutatoare.
-
Metoda Ikigai28.54 LEIEpuizat din stoc
Traducere și note de Camelia Dinică
După publicarea bestsellerului Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), autorii au primit sute de mesaje de la cititorii entuziasmați, care, printre altele, voiau răspunsuri concrete la întrebări de tipul: Cum îmi descopăr ikigai-ul (pasiunea vieții, „acel lucru pentru care merită să trăiești“)? Știu care este pasiunea vieții mele, dar cum să mă dedic ikigai-ului de vreme ce sunt întotdeauna atât de ocupat? Cum aș putea să-mi realizez visul?
Răspunsurile lui Héctor García (Kirai) și Francesc Miralles se află în această a doua carte, în întregime practică. Metoda ikigai, spun autorii, oferă un instrument care-ți va revoluționa viitorul, ajutându-te să-ți înțelegi trecutul ca să trăiești în prezent așa cum dorești.
Vei face o călătorie inițiatică: vei poposi în trei locuri emblematice ale Japoniei – Tokyo, Kyoto și sanctuarul de la Ise – pentru a-ți explora istoria personală în cautarea ikigai-ului. Vei beneficia de 35 de soluții practice pentru cultivarea ikigai-ului tău, inspirate din înțelepciunea japoneză și din psihologia modernă și însoțite de numeroase exerciții. Aceste soluții fac apel, printre altele, la gândirea shinkansen, slow life, arta haikuului, koan, puterea gândirii laterale, kaizen, îmbunătățirea continuă, serendipitate, enso – cercul armoniei interioare...
Urmând cu consecvență metoda ikigai, vei ajunge acolo unde imposibilul devine posibil. -
Consolările filosofiei31.61 LEIEpuizat din stoc
In cuvintele lui Schopenhauer putem gasi alinare pentru o inima ranita. Seneca ne ofera cateva sfaturi pentru cand ramanem fara slujba. Iar Nietzsche are invataturi abile pentru orice dificultate, de la singuratate pana la boala. Consolarile filozofiei este o carte de o eruditie accesibila, in egala masura folositoare si placuta.
In ciuda vastelor diferente dintre numerosii ganditori descrisi drept filosofi de‑a lungul timpului (de fapt, oameni atat de diferiti incat, daca ar fi fost convocati cu totii la o imensa petrecere cu cocktailuri, nu numai ca nu ar fi avut nimic sa‑si spuna unul altuia, ci probabil ca s‑ar fi si incaierat dupa cateva pahare), parea posibil sa delimitezi un mic grup de oameni, separati de secole, care impartaseau o difuza loialitate fata de viziunea filosofiei sugerate de etimologia greceasca a cuvantului (philo, iubire; sophia, intelepciune), un grup care avea in comun interesul de a enunta cateva lucruri practice si consolatoare despre cauzele celor mai mari suferinte omenesti. Catre acesti oameni aveam sa‑mi intorc fata. - Alain de Botton
Cine trebuie sa citeasca aceasta carte?
Cei interesati de filosofie si dezvoltare personala
Oricine interesat de piata de idei filosofice contemporane
Cititorul pasionat de textele lui Alain de Botton
Minunat de originala si excentrica. Botton gaseste inspiratie in locuri in care altii nici nu s-ar gandi sa caute. - Newsday
O lectura agreabila... Intr-o proza clara si spirituala, Botton pune cateva din ideile filozofilor la lucru, folosindu-se de ele pentru a-si ajuta cititorii sa faca fata problemelor lor personale mundane... Stilul subtil ironic si abordarea eclectica vor aduce aduce un zambet pe buze multora dintre cititorii postmoderni. - Publishers Weekly
Romancier, eseist si jurnalist, Alain de Botton s-a nascut in Zurich, Elvetia in 1969, iar in prezent traieste in Londra. Cartile sale, considerate drept o ,,filosofie a vietii de zi cu zi” au devenit bestselleruri in 30 de tari. Este producator si realizator a mai multor programe de televiziune. In august 2008 a fost unul dintre membrii fondatori ai unei institutii de invatamant in centrul Londrei, care promoveaza o noua viziune asupra educatiei – The School of Life. -
Grit. Puterea pasiunii si a perseverentei68.71 LEI
Pornind de la propria poveste – aceea de fiica a unui om de stiinta care ii deplangea frecvent lipsa de „geniu” – Angela Duckworth descrie dificultatile de care s-a lovit de-a lungul carierei sale si care au condus-o spre ipoteza ca secretul realizarilor exceptionale nu este, de fapt, talentul, ci o combinatie unica de pasiune si perseverenta pe care ea o numeste grit.
Autoarea le face cunostinta cititorilor cu profesori care lucreaza in unele dintre cele mai dure scoli din lume, cu cadeti care se chinuie in primele lor zile la Academia Militara West Point si cu tineri finalisti care se intrec la Concursul National de Rostire pe Litere. De asemenea, Angela Duckworth scoate la lumina povesti fascinante din istorie si strange la un loc cele mai utile idei rezultate din experimentele moderne din domeniul performantelor de varf. Nu in ultimul rand, le impartaseste cititorilor ceea ce a aflat intervievand zeci de oameni de succes, de la Jamie Dimon, CEO JPMorgan, la Robert Mankoff, redactorul-sef al rubricii de caricaturi din The New Yorker, pana la Pete Carroll, antrenorul echipei Seattle Seahawks.Personala, revelatoare si avand chiar potentialul de a-ti schimba viata, Grit este o carte despre gandurile care iti trec prin cap cand esuezi si cum exact aceste ganduri – nu talentul sau norocul – fac toata diferenta.
Fragment din volum:“Iata propria mea poveste despre orele de efort si practica deliberata care au condus la momentele de flux fara efort. Acum cativa ani, o producatoare pe nume Juliet Blake m-a sunat sa ma intrebe daca as fi interesata sa sustin un discurs TED de sase minute. „Desigur'', am spus. „Suna distractiv!"„Minunat! Dupa ce ai discursul gata, vom organiza o videoconferinta in care te vom urmari cum il sustii si iti vom da feedback. Stii, ca un fel de repetitie."Hmmm, „feedback" spui? Altceva in afara de aplauze? De data asta, pe un ton mai putin entuziasmat, am zis: „Sigur... suna bine."Am pregatit un discurs, iar in ziua convenita m-am conectat cu Juliet si cu seful ei, liderul TED, Chris Anderson. Uitandu-ma fix in webcam, mi-am sustinut prezentarea in timpul stabilit. Apoi am asteptat sa primesc laude exuberante.Daca o fi fost vreuna, n-am observat-o.Ce am auzit in schimb de la Chris a fost ca s-a pierdut in tot jargonul meu stiintific. Cuvinte cu prea multe silabe. Prea multe slideuri. Si insuficiente exemple clare, usor de inteles. Mai mult, cum ajunsesem la acest domeniu de cercetare - drumul meu de la profesor la psiholog - era neclar si nesatisfacator. Juliet a fost de acord. Ea a adaugat ca am spus o poveste cu zero suspans. Imi concepusem discursul ca si cum as fi spus poanta unui banc inca de la inceput.Au! Chiar atat de rau, pe bune?! Juliet si Chris sunt oameni ocupati si stiam ca nu voi mai primi a doua sansa de a fi antrenata de ei. Asa ca m-am fortat sa ascult. Dupa aceea, m-am gandit: cine stia mai bine sa tina o prezentare despre grit - ei sau eu?Nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca ei erau povestitorii cu experienta, iar eu eram omul de stiinta care avea nevoie de feedback pentru a-si imbunatati discursul." -
Gandirea laterala39.12 LEIEpuizat din stoc
Edward de Bono este o personalitate de referinta in domeniul gandirii creative si inventatorul conceptului de gandire laterala si al tehnicii celor Sase palarii ganditoare. Recunoscut pe plan international, invatamintele sale sunt apreciate de guverne, scoli si companii de marca.
Metodele de gandire ale lui De Bono ofera instrumente practice, creative pentru a permite fiecaruia - nu doar celor cu inclinatii artistice - sa fie creativ in mod deliberat. Gandirea creativa poate fi vazuta astfel ca o abilitate obisnuita si intentionata, si nu ca un talent misterios. Din punct de vedere cultural, nu a fost dezvoltata gandirea pentru crearea de valori in societate si este timpul sa fie tratata mult mai serios. Ca parte a acestei initiative, Edward de Bono a predat cursuri de gandire in scoli, iar metodele sale sunt folosite in mii de institutii de invatamant din intreaga lume.
Edward de Bono este doctor in medicina (Malta), doctor in filozofie (Oxford si Cambridge) si doctor in design (Institutul Regal pentru Tehnologie din Melbourne, Australia) si a urmat un program de master in arte si stiinte socioumane (Oxford). A detinut functii academice la Universitatea din Londra, la Oxford (unde a studiat ca bursier Rhodes), Cambridge si Harvard. A scris peste 80 de carti traduse in peste 40 de limbi, in domeniul creativitatii si al gandirii.
Tehnicile propuse aici sunt o alternativa la gandirea logica, verticala, cu care am fost obisnuiti inca de pe bancile scolii. Ele nu au pretentia sa se substituie acestei gandiri, ci doar o completeaza, fiindca, de multe ori, doar sa gandesti corect nu e suficient – nu trebuie sa ne multumim cu niste rezultate doar fiindca sunt bune. Cum spune autorul, intr-o fraza care a ramas celebra: Nu putem sapa o alta groapa adancind, pur si simplu, aceeasi groapa.
Daca inca n-ai auzit de Gandirea laterala a lui De Bono, probabil ca ai fost ocupat sa gandesti conventional. - Forbes Magazine
Am toata admiratia pentru opera lui De Bono. Intr-o economie bazata pe informatie, ne calauzim dupa produsul mintilor noastre. - John Sculley, fost CEO, Apple
Daca mai multi bancheri si traderi ar fi citit Gandirea laterala si ar fi aplicat ideile lui Edward de Bono la propriile definitii ale riscului, recompensei si asteptarilor umane, cred ca in acest moment am fi fost cu totii intr-o situatie mult mai buna. - Richard Branson -
Calm. Cum sa-ti gasesti linistea intr-o lume stresanta si agitata33.19 LEIEpuizat din stoc
Intr-o lume saturata de tehnologie si supusa unor transformari rapide, in care ne confruntam in permanenta cu prea multe alegeri de facut si cu sarcini multiple de realizat, calmul de care avem cu disperare nevoie pare tot mai greu de atins. Stramosii nostri foloseau mecanismul „lupta-sau-fugi“ pentru a se proteja de pradatori; astazi, noi il folosim zilnic ca sa facem fata situatiilor de criza. Rezultatul este stresul chronic si incapacitatea de a fi calmi, ceea ce ne impiedica sa functionam la intreaga noastra capacitate. Autoarea ne arata, in aceasta carte documentata stiintific, cum sa ne folosim de puterea sistemului nostru natural de relaxare pentru a scapa de migrene, dureri de gat, probleme gastrointestinale, tulburari de somn sau chiar pentru a face mai bine fata dificultatilor vietii. Nu avem nevoie de medicamente, ci doar de cateva tehnici usor de pus in practica, ce vor sparge cercul vicios al stresului. Reteta eficienta pentru o viata mai fericita! -
Kakeibo. Arta japoneza de a economisi bani44.29 LEIEpuizat din stoc
Jurnalul japonez de cheltuieli care te ajuta sa economisesti mai mult in fiecare luna. Esti cu adevarat constient de ceea ce cheltuiesti? Stii cum sa pui valoare pe lucruri dincolo de pretul lor? Japonezii sunt cunoscuti drept maestri ai traiului minimalist, capabili sa se descurce cu mai putin in toate aspectele vietii, fie ca este vorba de restrangerea la minimum necesar a lucrurilor personale sau de gatitul unui fel de mancare savuros. Dar, in centrul tuturor acestor lucruri se afla kakeibo: registrul folosit pentru a stabili tinte de achizitii si pentru a cheltui intelept. Procesul este simplu: la inceputul fiecarei luni, deschizi kakeibo si te gandesti cu atentie la cat de mult ai vrea sa economisesti si la ce va trebui sa faci pentru a-ti atinge scopul. Kakeibo iti ofera spatiul necesar pentru a-ti nota cheltuielile saptamanale si a reflecta asupra lunii care tocmai a trecut. Simplul act de a completa kakeibo te asigura ca economiile sunt o parte a fiecarei zile, in timp ce iti ofera si ocazia de a eficientiza cheltuielile in fiecare luna. -
Curajul de a nu fi pe placul celorlalți54.99 LEI
Învață să îți descătușezi forța interioară pentru a deveni ceea ce dorești cu adevărat!
Pornind de la teoriile lui Alfred Adler, una dintre figurile marcante ale psihologiei secolului XX, cartea, construită sub forma dialogului socratic, ne arată că fiecare dintre noi își poate controla propria viață, fără a se lăsa influențat de traumele trecutului său de îndoielile și așteptările celor din jur. Acest mod de gândire profund eliberatoare, susține psihologia adleriană, ne ajută să ne dezvoltăm curajul de a ne schimba și să renunțăm la limitările impuse atât de noi înșine, cât și de cei din jurul nostru.
O carte care ne va schimba viața și ne va ajuta să ne eliberăm mintea de gânduri și atitudini negative, făcând în același timp o schimbare durabilă, să atingem fericirea adevărată și să avem succes în orice domeniu al vieții noastre. -
Impaca-te cu trecutul44.40 LEI
Impaca-te cu trecutul. Dezvoltare personala cu ajutorul psihogenealogiei
Ce inseamna echilibrul interior si cum poti ajunge la el? Cum se construieste personalitatea fiintei umane? Cum sa ii intelegi mai bine pe cei din jur? Cum sa comunici mai usor? Cum sa gestionezi relatiile cu persoanele dificile? Daca ai o istorie de familie mai complicata, cum sa incetezi sa mai suferi si sa fii o victima? Cum sa iti dezvolti si sa iti armonizezi cele patru energii vitale (cea afectiva, cea intelectuala, cea sexuala si creativa si cea corporala si materiala), dar si polaritatea masculina sau pe cea feminina? Cum sa iti reinterpretezi istoria familiala astfel incat sa ii gasesti un sens si sa devii tu insuti?Iata tot atatea intrebari ale caror raspunsuri le poti gasi in cel de-al doilea bestseller al reputatei specialiste in psihogenealogie Chantal Rialland, o incununare a celor peste 30 de ani de experienta ca psihoterapeut si profesor la Sorbona. O carte dedicata copilului interior care salasluieste in fiecare adult.Parintii ne-au conceput si ne-au crescut in functie de propria lor psihogenealogie. Cunoasterea detaliilor referitoare la copilaria si la adolescenta lor inseamna sansa de a intelege ceea ce au trait ei insisi si motivul pentru care au actionat astfel in ceea ce ne priveste. In general, parintii nostri nu ne «vad», ci proiecteaza asupra noastra propria lor istorie si pe aceea a familiei lor. (...) «Devino ceea ce esti», scria Nietzsche. Este o excelenta definitie a travaliului psihologic si psihogenealogic. - Chantal RiallandCUPRINS:
Introducere. Un alt punct de vederePARTEA INTAI. Definitii ale psihogenealogiei1. Ce este psihogenealogia?2. Originalitatea psihogenealogiei3. Eficacitatea psihogenealogiei4. Psihogenealogia nu inseamna genealogie5. Psihogenealogia nu este o insiruire de nenorociri6. Derapajele periculoase ale psihogenealogieiPARTEA A DOUA. Cum sa ne cunoastem si sa ne simtim mai impliniti cu ajutorul psihogenealogiei7. Increderea in noi insine8. Increderea in viata9. Cele patru energii de care dispunem10. Sa ne descoperim polaritatea masculina si polaritatea feminina11. Dezvoltarea femeii interioare12. Armonizarea barbatului interior13. Construirea cuplului interior14. De la copilul interior vatamat la copilul interior originalPARTEA A TREIA. Cum sa ne traim mai bine viata de zi cu zi cu ajutorul psihogenealogiei15. Gasirea propriului loc16. Acceptarea propriului corp17. Relatia armonioasa cu banii18. Energia sexuala19. A fi indragostiti20. Acceptarea iubirii primite21. Iubirea22. Calmarea mentalului23. Receptivitatea fata de propriile intuitiiPARTEA A PATRA. Cum sa comunicam mai bine cu ajutorul psihogenealogiei24. Intelegerea personalitatilor dificile25. Comunicarea cu ceilalti26. Construirea relatiei de cuplu27. O viata frumoasa, chiar daca nu facem parte dintr-un cuplu28. O comunicare mai buna cu colegii29. O comunicare mai buna cu sefii nostri30. Iubirea fata de copii si de nepoti si calauzirea acestoraPARTEA A CINCEA. Vindecarea psihogenealogiei31. Intelegerea propriei psihogenealogii32. Vindecarea de sechelele trecutului33. Cum sa dam un sens istoriei noastre34. Alegerea familiei35. Vigilenta