Automotivare
-
Creierul si inteligenta emotionala. Noi perspective51.80 LEI
În ultimii ani, cunoştinţele despre bazele neurologice ale inteligenţei emoţionale s-au înmulţit considerabil datorită noilor studii din neuroştiinţe. În această carte, Daniel Goleman reuneşte cele mai relevante informaţii despre dinamica neuronală care susţine formarea și dezvoltarea abilităţilor ce depind de inteligenţa emoţională. Veţi descoperi: diferenţele dintre inteligenţa emoţională şi IQ; dinamica neuronală a creativităţii; starea ideală a creierului pentru a atinge performanţe optime; ce este creierul social; radarul etic al creierului; creierul 2.0 – creierul în era web_ului; metode de gestionare a stresului; tehnicile de perfecţionare a inteligenţei emoţionale; aplicaţiile acestor cercetări în coaching, management, resurse umane şi educaţie.
În 1995, chiar înainte să apară cartea mea, Inteligența emoțională, îmi amintesc că mă gândeam că materialul ar reprezenta o reușită dacă într-o zi s-ar întâmpla să aud doi străini vorbind și unul să folosească sintagma „inteligență emoțională“, iar celălalt chiar să știe ce înseamnă aceasta. Acest lucru ar presupune că noțiunea de inteligență emoțională, sau IE (termen pe care îl prefer popularului coeficient emoţional – EQ ), a devenit o memă, o idee nouă, o parte componentă a culturii actuale. Ea a depășit cu mult aceste așteptări. IE s_a dovedit a fi un model influent în domeniul educației sub forma învățării socio-emoționale, este recunoscută ca fiind un ingredient de bază în leadershipul de excepție și, în egală măsură, un agent necesar unei vieți împlinite. Daniel Goleman -
Cum functioneaza viata40.17 LEIEpuizat din stoc
Fie ca vrei mai multa fericire in viata de zi cu zi, fie ca speri sa ai succes sau doar sa intelegi de ce traiesti anumite experiente, Cum functioneaza viata iti ofera explicatii simple, cu influente din psihologie si din fizica cuantica, despre cum poti sa-ti indeplinesti visurile.
Andrew Matthews, orator international, autor si ilustrator, iti indruma pasii pentru a-ti descoperi puterea de creator al propriilor experiente. Vei intelege astfel cum poti transforma un gand in realitate, care este puterea subconstientului si cum poti obtine armonie in propria viata, atragand lucrurile de care ai nevoie.
Nimic nu este intamplator, cu siguranta nici faptul ca citesti aceasta carte, care are darul de a te invata cum sa actionezi pentru a-ti indrepta cursul vietii pe un nou fagas, bucurandu-te de fericire, de recunostinta si de pace sufleteasca.
Andrew Matthews este un orator motivational cunoscut in intreaga lume, avand capacitatea de a antrena orice public. A tinut conferinte in mai mult de 1 000 de corporatii internationale si in peste 500 de scoli si universitati. Autor de bestselleruri, cartile sale au fost traduse in 43 de limbi. Multe dintre ideile sale sunt surse de inspiratie pentru specialistii din domeniul sanatatii mintale de pretutindeni. -
Inteligenta erotica. Reconcilierea vietii erotice cu viata de familie58.14 LEIEpuizat din stoc
Problemele care pot aparea in cadrul vietii sexuale a unui cuplu sunt diverse, de la disparitia acesteia, in urma nasterii unui copil, pana la rutina, plictiseala si infidelitate.
Autoarea, terapeut cu experienta in psihologia cuplurilor, ne atrage atentia ca dragostea sigura si confortabila poate intra in conflict cu pasiunea si ca viata sexuala este mult mai complexa decat credem.
Inteligenta erotica aspira sa va angajeze intr_o discutie sincera, clara si provocatoare. Va incurajeaza sa fiti curiosi, sa spuneti ceea ce este de nerostit si sa nu va temeti sa puneti sub semnul intrebarii corectitudinea sexuala si afectiva. Lasand usile deschise spre viata erotica si viata de familie, va invit sa punem accent pe sex. - Esther Perel
Principalul lucru pe care Perel vrea sa ni-l spuna este ca o casatorie fericita e, inainte de toate, una sexy. - The Guardian
Inteligenta erotica… pune accentul pe una dintre cele mai dificile probleme ale modernitatii. - The Evening Star
Un mariaj fara… pasiune? Esther Perel va ofera in cartea de fata solutii pentru o viata sexuala fierbinte. - People Magazine
O carte excelenta, provocatoare si bogata in studii de caz mai mult decat edificatoare. - Journal of Sex and Marital Therapy
Esther Perel este un terapeut de cuplu si de familie foarte cunoscut care se dedica, de peste treizeci de ani, ajutorarii si salvarii cuplurilor ce se confrunta cu o multime de probleme in viata intima si nu mai cunosc pasiunea. Ca terapeut certificat de mai multe organizatii de specialitate si, totodata, ca membra a American Family Therapy Academy si a Society for Sex Therapy and Research, indruma atent o multime de cupluri heterosexuale, homosexuale, bisexuale, interrasiale etc.
Conferentiaza pretutindeni in lume pe teme de inteligenta erotica si emotionala, relatii interculturale, medierea conflictelor si identitatea familiilor moderne.
A absolvit Hebrew University din Ierusalim si Lesley College si detine mai multe diplome de specialitate, cum ar fi cele de la Family Studies (New York), Institute for Sociotherapy (New York), The Family Institute of Cambridge (Cambridge) si New England Institute of Psychodrama (Cambridge).
A publicat numeroase articole de specialitate in reviste ca: The Washington Post, Vogue, Health Parent si Working Woman si a aparut in emisiuni televizate precum: Oprah Winfrey Show, The Today Show, Good Day New York etc. -
Atitudinea este totul47.57 LEI
Schimba-ti atitudinea... si iti vei schimba viata!
De ce oare unii oameni reusesc in tot ceea ce-si propun, iar altii nu? Care este diferenta dintre ei si ce ar putea face cineva pentru a se numara printre invingatori?
Totul tine de atitudine, de capacitatea de a te imagina in postura de invingator, iar Jeff Keller da exemple concrete de oameni care au reusit in viata doar pentru ca au pastrat in minte imaginea lor atingand obiectivele propuse.
Continutul acestei carti pare sa fie povestea vietii mele. Si eu am trecut printr-o perioada grea, demoralizanta. Intr-o zi, m-am hotarat sa-mi schimb viata schimbandu-mi gandirea. Am citit carti despre atitudine si am ascultat casete motivationale pana cand am reusit cu adevarat sa-mi schimb gandurile si viata. Cu ani in urma, mi-am luat angajamentul de a-mi ajuta semenii, intrucat mi-am dat seama ca noi suntem cei care ne croim propriile destine. Jeff Keller a reusit un lucru extraordinar asternand aceste „lectii“ pe hartie, in timp ce mie mi-au trebuit ani sa ajung sa le invat singura. El a reusit sa va ofere o carte usor de citit, o adevarata capodopera motivationala care va invata cum sa atingeti adevarata fericire. Va recomand cu multa caldura Atitudinea este totul. - Crystal Rose, Autoarea volumului The Turning Point -
Cand totul se prabuseste in jurul tau44.29 LEIEpuizat din stoc
Cum putem trai cand totul pare sa se prabuseasca in jurul nostru – cand suntem permanent coplesiti de frica, de anxietate si durere? Raspunsul, sugereaza Pema Chodron, ar putea fi exact opusul a ceea ce am fi tentati sa credem. Indreptandu-ne catre situatiile dureroase si intelegandu-le in profunzime, arata ea, ne putem deschide inima asa cum nu ne-am imaginat niciodata ca o putem face. Inspirata din intelepciunea budista traditionala, cartea ne ofera instrumente care ne schimba viata, transformand suferinta si tiparele negative intr-o stare de destindere fireasca si intr-o bucurie fara limite.
Pema Chodron este o calugarita budista de origine americana, care urmeaza invataturile lui Chogyam Trungpa si este profesor rezident la manastirea Gampo din Cape Breton, Noua Scotie, prima manastire budista tibetana din America de Nord. Este autoarea a numeroase carti de succes, printre care The Wisdom of No Escape (1991), Start Where You Are (1994), The Places that Scare You (2002) si Smile at Fear (2011). -
Cei mai buni. Cum sa atingi perfectiunea in sport47.57 LEI
Cum reusim sa ne atingem potentialul maxim ca indivizi, echipe si organizatii? Gratie spiritului sau de competitie, presiunii psihologice intense, conduitei morale complexe, motivatiei neincetate de a inova si cautarii iluzorii a perfectiunii, sportul ne ofera foarte multe raspunsuri interesante. In aceasta carte provocatoare, care trateaza o paleta larga de subiecte, Matthew Syed exploreaza jocul mental al sportului. Ultima sa carte, Cei mai buni, abordeaza subiecte precum loialitatea, riscul, motivatia si frica, exploreaza teme dificile, printre care coruptia, rasismul si huliganismul, si ne ofera perspective noi asupra mentalitatii unora dintre cei mai talentati sportivi, cum ar fi Billie Jean King, Cristiano Ronaldo si, cel mai sclipitor dintre toti, Muhammad Ali. Nu in ultimul rand, cartea lui Matthew Syed ne dezvaluie calitatile necesare pentru a ajunge pe podium.
• Ce ne poate invata Roger Federer despre secretul longevitatii?• Ce au in comun membrii echipei de rugby All Blacks cu muzicienii de jazz?• De ce a crezut Johan Cruyff ca frumusetea este mai importanta decat victoria?• Ce ne pot spune cercetatorii din neurostiinte despre modul in care lucreaza creierul nostru sub presiune?MATTHEW SYED, jurnalistul sportiv al anului 2016, raspunde, printre altele, la aceste intrebari intr-o carte fascinanta si provocatoare, despre jocul mental din sport. Cum reusim sa ne atingem potentialul maxim ca indivizi, echipe si organizatii? Gratie spiritului sau de competitie, presiunii psihologice intense, conduitei morale complexe, motivatiei neincetate de a inova si cautarii iluzorii a perfectiunii, sportul ne ofera foarte multe raspunsuri interesante. -
Hopul. O carticica din care inveti cand sa renunti (si cand sa perseverezi)21.09 LEIEpuizat din stoc
Fiecare proiect nou, loc de munca, hobby sau companie incep prin a fi distractive, dar, la un moment dat, devin foarte grele si nu mai sunt deloc amuzante.
Apare un obstacol temporar, care va deveni mai usor de depasit daca insisti – Hopul. Sau poate ca apare, de fapt, o fundatura, un impas fara iesire. Ce inteleg cu adevarat superstarurile este cum sa deosebeasca aceste doua situatii.
Invingatorii opteaza pentru Hop.
Ei realizeaza ca recompensa este cu atat mai mare cu cat bariera care le sta in cale este mai inalta. Daca poti sa depasesti aceasta stare, Hopul, si sa devii cel mai bun, vei avea parte de profituri, glorie si securitate pe termen lung.
Indiferent daca esti stagiar sau CEO, aceasta carticica te va ajuta sa afli daca te afli intr-un Hop, care merita timpul, efortul si talentul pe care le consumi. Vechea zicala este gresita: invingatorii renunta si cei care renunta pot invinge.
CE ESTE HOPUL?
Este al cincilea interviu de angajare la o companie, in urma caruia nu te mai suna nimeni niciodata.
Este trupa care s-a format intr-un garaj si care canta intr-un club gol, in mijlocul pustietatii.
Este a saptea oara cand cazi in fund, in timp ce inveti sa faci snowboarding.
Este etapa dintr-un maraton, in care entuziasmul startului este o amintire vaga si bucuria liniei de finis este un vis indepartat.
Este orice perioada dificila prin care trebuie sa treci inainte de a-ti atinge marele obiectiv... cu conditia sa urmaresti obiectivul corect.
Ce altceva?
A, da, mai este si elementul-cheie al carierei tale, al viitorului companiei tale si, poate, chiar al fericirii tale supreme. -
Poliamor în secolul XXI - iubire și intimitate cu parteneri multipli37.43 LEIEpuizat din stoc
Cuvântul poliamor este unul inventat pentru a denumi un gen diferit de relaționare. Poli provine din limba greacă și înseamnă „mai mulți”. Amor provine din limba latină și înseamnă „iubire”. Combinarea acestor rădăcini din cele două limbi este împotriva regulilor, așa cum este și să iubim mai mult de o persoană odată atunci când vine vorba de iubirea romantică sau erotică. Folosesc cuvântul poliamor pentru a descrie o întreagă paletă de stiluri de iubire care pornesc din înțelegerea că iubirea nu poate fi forțată și nici împiedicată să curgă în vreo direcție particulară. Dragostea căreia i se permite să se expansioneze, de obicei ajunge să înglobeze un număr mai mare de oameni.
Pentru autoare, poliamorul desemnează o atitudine interioară de a lăsa iubirea să evolueze fără așteptări ori cerințe ca ea să arate într-un alt fel decât cel în care se configurează cu un număr mai mare de parteneri implicați.
Spre deosebire de alte cărți pe această temă, Poliamor în secolul XXI combină cercetări și fapte reale pentru a oferi o analiză documentată și imparțială a poliamorului ca stil de viață, precum și ca mișcare socială și de a-l plasa într-un context psihosocial și istoric.
Diversele situații povestite, precum și experiențele personale permit cititorului o mai bună înțelegere a poliamorului și a oamenilor care îl practică și care se bucură de acesta.
Deborah Anapol tratează multe aspecte practice, utopice precum și dificultățile acestui stil de viață intrigant, misterios și adeseori dramatic.
Autoarea tratează cu multă sinceritate problemele dificile precum natura implicării fără exclusivitate, echilibrul dintre nevoile personale cu loialitatea pentru un partener, evaluarea dogmelor despre iubire și despre relații, impactul poliamorului asupra copiilor, precum și provocările care apar atunci când un partener dorește monogamie, iar altul preferă poliamorul.
Fără a emite niciun fel de judecăți, ea explorează această practică ce devine din ce în ce mai populară și revelează natura reală a unui stil de viață pe care mulți nu îl înțeleg.
„Realitatea demonstrează că relațiile monogame sunt extrem de rare și că e dificil să găsești pe cineva care a avut un singur partener sexual toată viața. În zilele noastre e aproape neobișnuit să găsești pe cineva care să fi avut doar o relație semnificativă de-a lungul vieții. Așa că întrebarea nu se mai construieşte pe ideea de a iubi mai mult de o persoană, ci mai
degrabă dacă nu e cumva chiar mai bine să avem mai mulți parteneri și dacă e posibil chiar în același timp. Unii dintre noi se descurcă mult mai bine dacă abordează relațiile pe rând, dar există situații care necesită cu disperare și alte scenarii.Sunt în mod constant uimită de ingeniozitatea, curajul și vulnerabilitatea oamenilor care și-au transformat propriile trupuri și suflete într-un sanctuar al meditației asupra adevăratei naturi a iubirii, cât și de persistenta auto-iluzionare, lipsa de integritate și împietrirea acelora care își justifică aceste atitudini numind ceea ce experimentează pur și simplu poliamor.”
-
Arta de a comunica. Metode, forme si psihologia situațiilor de comunicare36.95 LEIActivitate umana fundamentala, comunicarea a fost studiata de-a lungul timpului de specialisti in diverse domenii. Alex Mucchielli sintetizeaza rezultatele obtinute de psihologi in decursul unui secol de cercetari, pentru a oferi o perspectiva coerenta asupra psihologiei comunicarii. Centrindu-si analiza pe comunicarea interpersonala – de la comunicarea amicala sau in familie pina la dialogul psihoterapeutic, interviu si negociere –, cunoscutul profesor prezinta principalele forme ale acesteia, precum si paradigmele care functioneaza in cadrul disciplinei. Mucchielli propune de asemenea noi concepte relative la comunicarea implicita, comunicarea defensiva si comunicarea proiectiva si arata cum comunicarea poate fi folosita pentru a-i influenta pe ceilalti.Din cuprins:Paradigmele de referinta si metodele de studiere a comunicarii • Formele comunicarii interpersonale • Comunicarea implicita si crearea normelor relationale • Comunicarea de sugestie si situatiile de influentare • Comunicarea de aparare sociala • Comunicarea in convorbiri si in dialog
-
Viseaza-te constient. Visarea lucida si yoga visului tibetana pentru revelatie si transformare.32.08 LEIEpuizat din stoc
Pentru toate marile tradiţii spirituale, în cadrul cărora meditaţia joacă un rol important, cuvântul-cheie este „Trezeşte-te!” Acest apel îşi găseşte ecou şi în ştiinţa psihologiei occidentale. Semnificaţia sa este legată de faptul că în timpul vieţii suntem adormiţi, adică, în esenţă, visăm. Desigur, dacă trecem prin viaţă somnambuli, ne vom împiedica neîncetat de realităţile nevăzute. Pentru că viaţa e nestatornică, trebuie să fim cât se poate de treji în faţa oportunităţilor şi a pericolelor sale.
Visează-te conştient surprinde atât deşteptarea noastră din viaţa-ca-un-vis, cât şi conştientizarea noastră în timp ce visăm noaptea. Ambele situaţii, dimpreună cu trezirea noastră, sunt strâns legate între ele. O asemenea trezire aduce cu sine claritatea şi libertatea care stau la baza fericirii pure.
-
Sustine constient adolescenta. Ghid practic de psihologie cuantica55.50 LEIEpuizat din stoc
Cand ai asteptari tu de fapt nu te deschizi spre a aduce in plan concret geniul din tine. Cand ai asteptari nu poti vedea frumosul, binele sau ce ai de invatat dintr-o actiune sau alta.
Acele asteptari create pe evenimente trecute te tin in stres si nelinisti legate de derularea viitorului. Atunci cand ceea ce astepti nu se intampla, energia vietii se duce in sigiliile doi si/sau trei si ajungi in pozitia de victima si/sau de calau.
Detasarea este starea in care accepti ceea ce ti se intampla ca fiind o creatie proprie unde nu exista vinovati (nici imaginari, nici reali) ci doar oportunitati prin care tu inveti ceva despre tine, poti sa te cunosti mai bine si sa actionezi altfel.
Cred ca stiti dupa cate incercari nereusite a fost inventat becul de catre Edison.
Daca nu, va spun eu. Edison avea diversi colaboratori carora le spunea cum sa faca sa creeze becul. Aveau diverse incercari, iar dupa fiecare incercare nereusita ii spuneau lui Edison: "Nu vom reusi sa facem ce vreti dumneavoastra". Iar el le raspundea: "Este prima, a zecea, a o suta oara in care am aflat ca nu asa se face". Cu aceste raspunsuri la a 1000 incercare a iesit becul. Asta inseamna geniu. In orice nereusita vedea o oportunitate de a face altfel.
Daca el avea asteptari se oprea de mult si noi am fi vazut si azi la lampa cu gaz. Ii multumim pe aceasta cale ca a crezut ca poate aduce din dimensiunea superioara aceasta inventie, ca azi noi sa ne putem ocupa de creatii mult mai subtile si profunde.
Cand esti detasat te manifesti ca in exemplul de mai sus.
Pentru a crea starea de detasare si a va crea la nivel cerebral o conexiune neuronala va recomand afirmatia: "Eu sunt dintotdeauna detasare."
Spunand aceasta afirmatie lent, ca si cum fiecare cuvant patrunde prin mijlocul capului vostru in fiecare celula a corpului fizic, ca si cum s-ar odihni in interiorul structurii ADN, veti implementa inca de la nivel cerebral aceasta necesitate a detasarii. Prin aceasta concentrare veti taia sau desface conexiunile neuronale in care va faceati asteptari legate de tot si toate. Iesiti din stres si neliniste legat de actiunile viitoare, legat de viitor si astfel va veti aduce bucuria si pacea in manifestare, pentru ca veti fi in prezent.
Starea de detasare este starea necesara pentru a putea crea ceva nou si diferit. Este o stare prezenta in perioada adolescentei. Ei sunt foarte detasati si pot face doar ce vor, fara a se stresa de ceva.
Introducere ... 13
Capitolul 1: Cum functionam ca oameni in si pentru armonie ... 21
Capitolul 2: Creierul uman in perioada adolescentei si activarea corpurilor subtile ... 41
Capitolul 3: Conectarea cerebrala si nevoia de relationare ... 63
Capitolul 4: Intelege adolescenta ... 87
Capitolul 5: Securizeaza adolescenta ... 109
Capitolul 6: Creeaza constient armonia cu adolescenta ... 127
Capitolul 7: Sustine constient adolescenta - exercitii practice ... 139
Bibliografie ... 157 -
Hipnoza umanista pentru incepatori -38.85 LEIEpuizat din stoc
Hipnoza Umanista pentru incepatori `` este o carte pedagogica si inovatoare ce prezinta filosofia si tehnicile unei noi forme de hipnoza aparuta in Europa in secolul al XXI-lea.
Hipnoza Umanista nu se multumeste numai sa imbunatateasca principiile celorlalte forme de hipnoza, ea reprezinta un nou univers hipnotic.
Datorita ei veti avea posibilitatea sa atingeti un nivel de constiinta extinsa si in acelasi timp sa aveti o atitudine activa.
In prezenta hipnoterapeutului nu va mai fi nevoie sa va abandonati, intrucat el va va ghida, ajutandu-va sa actionati singuri, in autonomie completa.
In acest fel, Hipnoza Umanista va va permite sa va vindecati sau sa va schimbati, pentru a deveni ceea ce sunteti cu adevarat. -
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe. Fizica schimbarii.32.19 LEIEpuizat din stoc
Este oare posibil sa existe un adevar fundamental asupra caruia legile fizicii contemporane si filozofia straveche sunt de acord?
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe explica in ce fel mintea lui Dumnezeu – un concept stravechi, imparatia cerurilor – un concept religios, si Observatorul – un concept stiintific contemporan, spun toate acelasi lucru. Oare toate fiintele omenesti au acelasi destin? Din punctul de vedere al autorului, asa cum este dezvaluit in aceasta carte, fiecare dintre noi avem de urmat o misiune anume, care ne implineste destinul. Insa elementele specifice ale acestei misiuni sunt diferite pentru fiecare individ.
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe abordeaza peste doua sute de intrebari, iar unele dintre aceste intrebari au bantuit omenirea vreme indelungata. Ce este stiinta indoielii? Cum ne vindecam corpul? Exista oare un tratament preventiv pentru Alzheimer?
Greg Simmons isi impartaseste calatoria personala, drumul sau de la o viata obisnuita la o viata remarcabila, sub tutelajul unui maestru invatator. Este o poveste convingatoare despre odiseea sa de douazeci si cinci de ani intr-o scoala de intelepciune straveche. O poveste despre adevarata calatorie spirituala, despre filozofia si stiinta acesteia, in care un om modern incorporeaza un adevar stravechi.
„Evolutia este calea adversitatii”, spune Simmons, care dezvaluie victoriile si provocarile pe care le impune acest fapt de intelepciune. Hotararea sa de a trai o viata implinita si abilitatile sale antrenate sunt bine documentate in aceasta carte. Este o relatare sincera, din inima, despre viata si calatoria sa.
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe lumineaza cititorul, raspunzand la intrebari obisnuite si neobisnuite puse de sute de oameni in cautarea adevarului. Cu zeci de ani in urma, autorul a pornit intr-o calatorie prin care cauta sa emuleze vietile fiintelor legendare, capabile de fapte extraordinare. Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe dezvaluie urmele acestor pasi, reveland calea catre Dumnezeu.
„Noua paradigma spirituala se va naste din umbrele superstitiei religioase, atunci cand se va intelege clar ca intelepciunea straveche si stiinta contemporana spun acelasi lucru.”, Greg Simmons
In Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe, autorul relateaza experientele unui studiu care se intinde pe durata a douazeci si cinci de ani, sub indrumarea unui maestru invatator intr-o scoala de intelepciune straveche. Autorul tinand cursuri cu peste douazeci de mii de studenti in ultimii noua ani, raspunde prin aceasta carte la peste doua sute de intrebari ale oamenilor care cauta adevarurile stravechi:
Cum imi incep iluminarea?
Cum sa atrag relatii pozitive si sanatoase?
Exista o cale de mijloc intre complacere si abstinenta?
Care e stiinta acceptarii?
Care e semnificatia copiilor in viata noastra?
Care e atitudinea care activeaza cancerul?„Am inteles! Am ascultat arhivele lui Dr. Greg si iata ca raspunsul era acolo! Inteleg ceva ce nu intelegeam cu o nanosecunda mai devreme. Sar in picioare si incep sa rad atat de tare, incat unsprezece persoane tresalta din scaun! Ulterior, trebuie sa-mi cer mii de scuze ca i-am tulburat. Imi place la nebunie.”, Lucretia Palamara
„Mi-am gasit drumul catre CASA. Viata mea e in ordine, gandurile mele sunt mai clare si am un SCOP, iar acum traiesc doar pentru bucuria acestuia. Multumesc, Greg.”, MS, Londra, Anglia
«Sfatul tau despre „Cum sa indrumam copiii prin experienta divortului” mi-a adus beneficii uriase.», Jim Carr
-
Indreptar pentru zeite22.20 LEIEpuizat din stoc
Indreptar pentru zeite. Inspiratii zilnice despre Supremul Spirit Feminin
Cu multe nume te chemam, si ale tale sunt aceste nume, pe de-a-ntregul.
Cu multe rituri te slavim si ale tale sunt aceste rituri, pe de-a-ntregul.
Esti fara de sfarsit, zeita, tu, regina a cerurilor.
Apuleius – Metamorfoze
Zeita are multe chipuri. Acest indreptar te va ajuta sa explorezi noi fatete ale minunatei ei diversitati, in fiecare zi. Fiecare ruga zilnica si fiecare explicatie ce o insoteste sunt o meditatie asupra lectiilor divine primite in cadrul celor mai puternice experiente umane: creatia, sarbatoarea, nasterea, frumusetea, abundenta, pierderea, dragostea, veneratia, precum si toate ciclurile anotimpurilor si vietilor noastre.
Indreptarul pentru zeite ne ajuta sa facem o legatura intre propria personalitate si spiritul nostru divin, facand astfel loc in gandurile noastre pentru un spatiu sacru in care noile noastre introspectii sa poata prinde radacini si sa creasca. Citind in fiecare zi aceste stravechi rugi pline de emotie, veti avea posibilitatea sa recunoasteti oportunitatile pe care fiecare zi vi le scoate in cale pentru a avea profunde transformari spirituale – putand astfel sa slaviti si sa hraniti feminitatea divina ce salasluieste in noi.
Fragment din cartea: Indreptar pentru zeite de Patricia Monaghan
2 mai
Vara! Vara! Laptele dulce al vacilor
si zeita cu vara ce salasluieste in ea,
si vara cea galbena si margaretele albe,
si zeita cu vara ce salasluieste in ea.
-Cantec irlandez de Armindeni
Odata cu venirea lunii mai, stravechiul an irlandez sarbatorea sosirea verii. Totusi, in calendarul nostru, este inca primavara. Pentru noi, vara nu incepe in mod oficial decat la momentul solstitiului de vara, atunci cand lumina soarelui isi atinge maximul. Totusi, intuitiv, noi recunoastem intelepciunea intampinarii cu bucurie a noului anotimp inca de pe acum, atunci cand strangem brate intregi de flori si ne deschidem usile catre prospetimea noilor adieri de vant, care poarta cu ele parfumul ierbii abia cosite si a copacilor in floare.
Anotimpul vremii schimbatoare trece, iar anotimpul cresterii este acum dimpreuna cu noi. Vara vine, iar impreuna cu ea, zeita anului intra intr-o noua etapa a vietii sale. Ea nu mai este acum o inocenta fecioara, ea este acum o tanara mama infloritoare, care da nastere copiilor ei fara de numar. Primind-o cu bratele deschise, noi ne deschidem de asemenea catre o noua crestere in propriile noastre vieti. -
Teoria existentei lui Dumnezeu26.74 LEIEpuizat din stoc
Dupa trei decenii de cariera in domeniul cercetarii stiintifice si dupa o viata intreaga de cautare a adevarului, am ajuns la o perspectiva personala care ofera o explicatie satisfacatoare si plina de sperante asupra realitatii - o perspectiva care nu este doar posibila, rationala si compatibila cu stiinta moderna, ci totodata demna de luat in considerare si capabila de a rezolva unele din cele mai intransigente probleme morale cu care ne confruntam. Reprezinta o cale de iesire din dilemele globale ale umanitatii si v-o ofer spre apreciere.
Propun in aceasta carte o teorie care nu doar ca da sens vietilor noastre, ci este in acelasi timp perfect consistenta cu tot ceea ce am descoperit despre Univers si despre viata pe Pamant, in special cu Big Bang-ul, existenta de 4.6 miliarde de ani a Pamantului si desigur, cu evolutia.
Singura diferenta intre teoria pe care o propun si principiile curente din astrofizica moderna este aceea ca presupun preexistenta unei constiinte inteligente si infinite.
Nu poti scapa de preexistenta a ceva - fie ca este un ansamblu de legi fizice generand infinite universuri, fie ca este o constiinta inteligenta infinita - este ceva ce stiinta zilelor noastre nu poate rezolva si - intr-adevar, niciuna din cele doua enumerate nu este cu nimic mai rationala decat cealalta.
Daca exista o explicatie pentru originea universului, insista oamenii de stiinta, cu siguranta trebuie sa rezide in domeniul fizicii. In cartea sa O scurta istorie a timpului, Stephen Hawking reflecta asupra posibilitatii de a descoperi o teorie completa in fizica care ar putea, intr-un sfarsit, sa explice totul. Un aspect al acestei abordari il gasesc cumva descurajator.
Teoria existentei lui Dumnezeu pe care o prezint in aceasta carte, imbinata cu ipoteza inertiei focarului zero, sugereaza o perspectiva destul de diferita. Nu se aseamana cu cea a lui Hawking, o teorie limitatoare despre Dumnezeu in legatura cu existenta universului. Este mai degraba o intelegere asupra procesului creatiei insusi.
Cum se manifesta acest univers fizic?
Cum sunt definite caracteristicile spatiului si ale timpului?
Cum sunt create si sustinute proprietatile materiei?
Teoria mea, mai pe scurt, propune sa privim legile fizicii ca pe o manifestare a ideilor lui Dumnezeu, nu ca pe limitele potentialului creator divin. - Bernard Haisch
-
Mi-e pofta! Ce ma fac?34.22 LEIEpuizat din stoc
Fiecare pofta de mancare corespunde de fapt unei anumite emotii, astfel incat odata ce ai inteles sensul din spatele poftelor tale si ai aplicat informatiile si afirmatiile din aceasta carte, vei fi capabil sa vindeci ciclul de abuz de mancare. In plus, vei citi studii stiintifice despre proprietatile de alterare a starii de spirit si de modificare a energiei ale fiecarui aliment, iar asta te va ajuta sa intelegi felul in care poftele alimentare reflecta sentimentele tale.
Acest ghid cuprinzator si abilitant iti va arata, de asemenea, cum sa citesti si sa interpretezi poftele tale alimentare cat pe ale celor din jur. Astfel iti vei imbunatati viata, intelegand mecanismele emotionale care te guverneaza pe tine si pe cei din jur.
Tineti in mana o carte unica prin aportul de informatii care va asigura toate instrumentele emotionale, fizice fi spirituale de care aveti nevoie pentru a va impaca in sfarsit cu mancarea si cu poftele alimentare! -
Regasirea puterii interioare49.95 LEIEpuizat din stoc
Căutaţi în viaţa voastră, eu cred că l-aţi trăit aşa cum l-am trăit şi eu. Vă reamintesc că este ceva extraordinar, ceva magnific, înălţător care te face să te simţi puternic şi stăpân pe viaţa ta. Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima această stare. Când ajungi să ai această stare, e clar alb pe negru că ţi-ai regăsit puterea interioară. În momentul acela devii suveran, eşti propriul tău stăpân, tu eşti elevul, tu eşti profesorul, tu eşti actorul şi tu eşti spectatorul. Adică ajungi să te iubeşti pe tine, pentru că procedând astfel de fapt îl iubeşti pe Dumnezeu. Nu există iubire mai mare decât iubirea de Sinele pur şi Sfânt, căci numai din această iubire se naşte libertatea. Iar din libertate se naşte bucuria.
-
Noua Ordine Vibrationala45.45 LEIEpuizat din stoc
Toata viata oamenii, constient sau inconstient, isi cauta identitatea reala, cine sunt ei cu adevarat si nu cine cred ei ca sunt. Iar acest lucru este reliefat sub o forma sau alta in sute de filme si carti, in care un personaj, in urma unei amnezii, isi uita originea, de unde provine, cine-i sunt parintii, etc. Exact asta facem si noi de-a lungul vietii/vietilor prin toate experientele pe care le avem: constient sau nu, ne cautam adevaratul Eu.
Misterul in spatele caruia se afla adevarata ta identitate este cel mai mare mister de care ai fost vreodata atras.
Cei care conduc omenirea din umbra si, implicit, cei care produc arta (filme, carti, etc.) cunosc bine aceste lucruri si inteleg cat de tare te atrage acest mister al regasirii identitatii tale reale. Mereu iti vor impacheta acest mister sub diferite forme, ca intr-un puzzle, dandu-ti cateva bucatele din adevar, dar niciodata pe toate … tocmai pentru a pastra misterul.
O regula nescrisa dar evidenta pentru toti producatorii de “succes” de filme (carti, etc.) este ca misterul legat de identitatea ta reala trebuie perpetuat la nesfarsit.
De ce? Pe de-o parte, pentru ca altfel matrixul din jurul ochilor tai in spatele caruia se afla adevarata ta identitate si realitate inconjuratoare, ar cadea instantaneu si nu ai mai putea fi controlat de cei care o fac de sute de ani. Iar, pe de alta parte, pretiosul mister “ezoteric” ar pica si nu s-ar mai putea vinde … pentru ca niciun alt mister legat de orice altceva nu te atrage atat de mult ca cel legat de identitatea ta reala.
Si cu identitatea oamenilor s-a petrecut identic cu ce s-a intamplat cu restul minciunilor din societate. Ceea ce era in mod natural al tau, ti-a fost luat, reimpachetat si apoi revandut – vezi apa, mancarea naturala, pamantul, comunicarea sincera intre oameni, relatia fireasca cu o femeie, etc. Identitatea ti-a fost luata, ai fost manipulat, spalat pe creier si aruncat in amnezie, si apoi iti sunt vandute produse (filme, carti, iluzii, etc.) care-ti dau o mireasma despre cine ai fi tu, insa mai mult printre randuri …
Orice mister te atrage pentru ca, de fapt, esti atras de gasirea identitatii tale reale. Orice mister ascunde o parte din adevarata ta identitate de care sufletul tau este continuu atras. Desi multi sunt atrasi de aceste filme/carti si simt ca au legatura cu spiritualitatea, cu mintea, cu sufletul, cu identitatea lor reala, foarte putini inteleg exact ce vor sa zica acestea pentru ca asa sunt create in mod intentionat, sa nu le inteleaga si bunica: intelegi un pic; asta te bucura, iti excita mintea, iti vin fiori de emotie in tot corpul, ca dovada ca sufletul tau s-a bucurat ca ai avut o ocazie minunata sa faci niste conexiuni, sa te apropii mai mult de el … insa marea parte din mister ramane inca neelucidata … cine stie, poate urmatorul film (carte) il va elucida??
Tocmai asta este scopul acestei carti, de a incalca total aceasta regula nescrisa a perpetuarii misterului legat de identitatea ta reala si de a expune lucrurile pentru prima oara extrem de clar, pe fata, astfel incat sa le inteleaga si bunica. - Cristian Raduta 29 ianuarie, 2014 -
Viata ta divina11.10 LEIEpuizat din stoc
Esti pregatit sa scapi de ganduri si sentimente vechi, care te impiedica sa accezi la puterea ta spirituala? Esti confuz legat de imposibilitatea de a rupe bariera care nu te lasa sa-ti amintesti sinele tau adevarat? Ai simptome fizice ca si cand ceva ar fi in neregula dar nu ai niciun motiv pentru a te simti astfel? Esti gata sa pierzi kilogramele in plus? Te-ai saturat sa fi bolnav sau sa ai de-a face cu o boala? Esti gata sa te inalti la un nivel superior si sa experimentezi o viata mai buna? Ei bine, acum este momentul si Christina Lunden te va ajuta canalizand informatii de la ingeri pentru a-ti arata cea mai usoara cale de a realiza aceste lucruri.
Experimenteaza cea mai mare iubire a vietii tale!
Informatii vindecatoare pentru pierderea in greutate, boala si altele!
Rugaciuni chakra pentru a imbunatati conexiunea spirituala!
Exerseaza pentru a te conecta la ingerii tai!
Viziuni puternice!
Povesti adevarate si care te inspira despre intalniri cu ingerii!
Povesti spirituale despre animale!
Introducere ... 13
Chakrele ... 17
Autovindecarea ... 26
Depasirea dificultatilor ... 35
Iertarea dobandita prin raftingul pe ape involburate ... 51
Dragostea cea mai profunda si mai puternica ... 60
Simptomele ascensiunii ... 83
O cheie pentru inima voastra ... 88
Un trai bun ... 91
Reimprospatarea Spiritului ... 112
Matilda ... 137
Michael ... 143
Einstein ... 146
Ganduri de final ... 148
Rugaciune catre Arhanghel pentru deschiderea chakrelor ... 150
Mai multe informatii despre Christina ... 151 -
Citirea in palma26.74 LEIEpuizat din stoc
Desi citirea in palma este la fel de veche precum civilizatia insasi, ea a fost pusa in umbra de mituri, idoli si superstitii, mai mult decat orice alt subiect existent pe fata pamantului.
Mostenirea chiromantiei (care inseamna a prezice viitorul pe baza liniilor palmei sau pe baza oricaror semne naturale) a umbrit potentialul chiromantiei ca si mijloc de autodezvoltare. Ideea ca soarta unei persoane este deja stabilita reprezinta mostenirea unei viziuni medievale. O viziune care subestimeaza simtul responsabilitatii individuale si diminueaza puterea pe care oamenii o au asupra propriei vieti.
Prin intermediul acestei carti veti dobandi un set de principii clare, ce va vor permite sa dezvoltati o tehnica de chiromantie care este foarte puternica, dar totusi simplu de practicat. Veti invata un nou limbaj al mainii, eliberat de referinta la soarta, stele si noroc; un lexicon de chiromantie care exprima in mod corect calitatea fiecarei trasaturi a palmei. Daca alte carti nu v-au lamurit, nu va faceti griji, aceasta carte va va lumina. Absolut toata lumea poate invata sa fie chiromant, fara niciun fel de cunostinte anterioare.
Sa lamurim cateva lucruri. Liniile palmei nu sunt fixe. Se modifica de-a lungul timpului (iar liniile minore se schimba intr-un timp foarte scurt). Este de la sine inteles ca, daca veti face predictii pe baza liniilor palmei, nu veti obtine rezultate precise. Nimeni nu va poate prezice viitorul doar uitandu-se la mana voastra.
Fiecare dintre noi este unic si acest lucru este aratat prin niste semne neobisnuite in palma. Fiecare mana este diferita (chiar si in cazul gemenilor identici). intotdeauna sa cautati semnele care definesc o persoana.
Cartea este structurata in 24 de ore de studiu, dupa fiecare ora, acordati-va timp pentru a va insusi cunostiintele capatate si raspundeti si la chestionarul aferent fiecarei lectii. in acest fel, puteti deveni un chiromant foarte serios in mai putin de o luna!
Cel mai simplu curs de citire in palma care a fost scris vreodata! -
Managementul timpului tau52.75 LEI
Managementul timpului tau – ghid de gestionare a stresului pentru cei coplesiti de probleme si responsabilitati
Managementul timpului este un ghid desavarsit de gestionare eficienta a timpului tau, timp alocat vietii profesionale, personale, familiale si sociale, calculate si analizat 24 din 24 de ore, 7 zile pe saptamana.Gestionarea proasta a timpului tau duce la epuizare fizica si psihica, motiv pentru care Rita Emmett vine cu tehnici si strategii de gestionare eficienta a stresului, extrem de bine structurate si argumentate, pentru cei coplesiti de probleme si responsabilitati.” Viata” spune ea, “ este ca un cont in banca. Trebuie sa faci depozite sub forma lucrurilor care contribuie la buna ta conditie fizica, intelectuala, emotionala si spirituala. Daca doar faci mereu retrageri pentru munca si alte obligatii si nu mai depui nimic in loc, vei ajunge la epuizare. Epuizarea fizica si psihica, si nu numai este decat un pas pana la depresie, ruperea relatiilor, dificultati financiare, probleme de sanatate.”
Cartea de fata iti ofera strategii, tehnici, sugestii si idei pentru a scapa de stress si de simptomele care il insotesc. Cu putina chibzuinta – si cateva schimbari- poti invata cum sa continui sa muncesti, eficient si productiv, dar fara sa te stresezi si sa-ti ramana si timp pentru activitati care iti plac cu adevarat. Cand incepi sa-ti acorzi grija de sine, recompense si apreciere, vei fi uimit sa constati ca iti regasesti cheful de viata, entuziasmul si energia. Aceasta carte iti va arata cum sa atingi acel echilibru.
In plus te va ajuta:- Sa intelegi ca a invata sa-ti gestionezi stresul poate fi unul dintre cele mai grozave daruri pe care ti le poti oferi;- Sa constientizezi ca solutia nu este eliminarea totala a stresului;- Sa descoperi cai de a adauga distractie vietii tale;- Sa reevaluezi sentimentul de vinovatie ce poate aparea atunci cand faci ceva ce adauga bucurie in viata ta;- Sa intelegi de ce este crucial sa incetezi sa fii perfectionist( si cum sa faci asta);- Sa gasesti cai pentru a-ti simplifica viata;- Sa elimini oboseala si sa te simti plin de energie; -
Manual de folosire a vietii32.08 LEIEpuizat din stoc
Societatea moderna este saturata de electronice - iPad-uri, calculatoare, telefoane mobile, masini, si asa mai departe, si toate acestea vin cu un accesoriu important: un manual care te invata cum sa folosesti si sa ingrijesti dispozitivul respectiv. In cartea sa - Manual de folosire a vietii, Tom Shadyac raspunde la o intrebare provocatoare insa totodata simpla: este posibil ca si viata sa vina cu un set similar de linii directoare?
Inspirat de poeti, profeti si filosofi, Shadyac, omul din spatele unor filme celebre, aduce un nou suflu in domeniul cartilor de dezvoltare personala si spiritualitate. Invitandu-ne intr-o conversatie care este atat o provocare cat si un motiv serios de reflectare, ni se ofera exemple din lumea inconjuratoare, natura si idealurile si perceptele celor mai vechi civilizatii de pe pamant intr-o serie de eseuri si dialoguri intre vocile adevarului si fricii. Si prin acesta analiza, ni se deschid ochii la un principiu de baza care ar trebui sa ghideze rasa umana: iubirea. Acest singur principiu este, in esenta, manualul nostru de operare... si instructiunile sale sunt foarte simple.
Intrebarea la care el isi propune sa raspunda este: avem oare curajul de a trai in conformitate cu acest precept - sa pasim in afara modului in care functioneaza? Avem oare curajul de a schimba si a renunta la ideile care au dus la razboi, saracie, genocid si distrugerea mediului?
Cu viziunea inspiratoare a lui Shadyac asupra a ceea ce poate fi lumea si impreuna cu sfatul sau simplu despre cum sa ne apropiem de acest tel, raspunsul la aceste intrebari va fi un rasunator DA .
-
Aforismele intelepciunii. Indemnuri, revelatii si ganduri inspiratoare23.31 LEIEpuizat din stoc
***
-
Bucuria de a trai fara masca49.95 LEIEpuizat din stoc
Cand ne iubim pentru cine suntem, nu exista nimic ce nu poate fi atins si experimentat. Daca ne iubim cu adevarat calatorim numai pe calea bucuriei. Atunci cand suntem in starea de bucurie, suntem bucurosi, fericiti si vibrational suntem in fluxul de constiinta a ceea ce este Dumnezeu – iar in acest flux nu exista loc pentru invidie (deoarece fiecare poate avea ce vrea).
In aceasta stare de bucurie este greu sa urasti pe cineva, este greu sa ataci sau sa ranesti pe cineva. Cand traiesti bucuria starii de a fi, atunci apare fericirea. Fericirea este libertatea de miscare fara limite, libertatea de exprimare fara judecata, libertatea de a fi, fara frica sau vina, adica miscarea sublima permisa de Sinele Divin liber si neincorsetat.
-
Cele trei valuri de voluntari si Noul Pamant61.05 LEIEpuizat din stoc
In 1945, cand au fost lansate bombele atomice in Cel de-al Doilea Razboi Mondial, „protectorii" si „observatorii" nostri din spatiu au vazut ca Pamantul era in curs de ciocnire cu dezastrul. Prima directiva a ne-interventiei i-a impiedicat sa actioneze in vreun fel, dar apoi au pus in discutie un plan stralucitor de a salva Pamantul si de a-l sprijini in procesul de inaltare. Nu puteau interveni „din afara", dar poate ca puteau influenta „din interior". Asa ca s-a lansat o chemare pentru voluntari care sa vina si sa ajute. „Pamantul are probleme - cine se ofera voluntar?"
Sufletele native de pe Pamant erau prea prinse in roata karmei. Singura speranta era sa ceara unor suflete pure, care nu mai fusesera prinse intr-un ciclu karmic, sa vina.
Dolores, in munca ei de hipnoza, a descoperit trei valuri ale acestor voluntari. Unii provin direct de la „Sursa", nu au mai trait intr-un corp fizic pana acum. Altii au trait in spatiu ca fiinte de pe alte planete sau din alte dimensiuni. Pentru ca intreaga memorie este stearsa la intrarea in dimensiunea Pamantului, ei nu isi amintesc insarcinarile lor. Astfel, aceste suflete frumoase intampina greutati in adaptarea la lumea noastra haotica. Aceste suflete joaca un rol vital pe masura ce ne ajuta pe toti sa ne inaltam spre Noul Pamant. -
Calea spre implinire11.10 LEIEpuizat din stoc
Informatia continuta in acest volum este o reprezentare fidela a temelor cheie din stiintele constientologiei si proiectologiei asa cum sunt ele propuse de cercetatorul brazilian in domeniul constiintei, doctorul Waldo Vieira, care mi-a fost mentor si prieten intim in ultimii douazeci si cinci de ani. Aceste stiinte au determinat deja mii de indivizi din toata lumea sa preia controlul asupra dezvoltarii lor personale, intr-o forma rationala si tangibila, care e golita de orice misticism, permitandu-le astfel sa traiasca vieti mai implinite. Aceasta carte, o prima incercare entuziasta de a face constientologia si proiectologia accesibile unui public non-academic, reprezinta asadar o contributie cu un potential urias.
Wagner Alegretti, Presedintele Academiei Internationale a Constiintei (IAC); autor al cartii Retrocognitii: O investigatie asuprea Amintirii Vietilor Anterioare si a Perioadei dintre Vieti
-
Cum Sa Supravietuiesti Vietii (Si Mortii)29.94 LEIEpuizat din stoc
Un director artistic nominalizat la premiile Emmy, Robert Kopecky nu a visat niciodata ca va ajunge sa scrie o carte despre cum sa supravietuim vietii si mortii. Dar ce altceva ar fi putut face? De-a lungul anilor, Kopecky a avut nu una, ci trei experiente in apropierea mortii. Mai precis, a descoperit ce se afla dincolo de fricile noastre despre moarte si viata. Si avea niste povesti pe care stia ca vrem sa le auzim. Unele chiar foarte amuzante.
Despre autor
Nascut si crescut in suburbiile orasului San Diego, California, Robert Kopecky a supravietuit unei copilarii traumatizante, a calatorit intens in adolescenta si a trait o varietate de experiente - de la un schior rebel, la sudor in fabrica, sculptor de monumente, caricaturist, ilustrator premiat, director artistic si in final designer de animatie pentru The New York Times, Sports Illustrated, PBS Kids, si altele.
Calatoriile sale - din sudul Pacificului pana in capitalele Europei, deserturile Arizonei si canioanele orasului New York au fost punctate de trei dramatice experiente in apropierea mortii (NDE - Near Death Experiences)
Intercalate printr-o viata de succese profesionale si esecuri personale, precum si propriile sale "noptile intunecate ale sufletului", cele trei EAM (experiente in apropierea mortii), precum si necesitatea ulterioara de raspunsuri, l-au condus catre studiu si meditatie timp de cativa ani buni.
Elementele de hinduism, budism, taoism, crestinism gnostic, fizica, filozofie si alte asemenea, au contribuit la realizarile sale transpersonale unice despre viata si moarte, toate acestea inspirandu-i chemarea de a scrie despre transformarea sa directa, intr-o maniera plina de umor si pentru a oferi si altora cu bucurie toate lectiile ce le-a invatat de-a lungul timpului - in mod evident la modul cel mai dur cu putinta. -
Revolutia atentiei. Relevarea puterii extraordinare a mintii ferm focalizate.33.30 LEIEpuizat din stoc
Fiecare traditie contemplativa a avut manualele sale de ghidare, indrumarile pretioase pe care practicantii avansati le-au oferit generatiilor urmatoare. Alan Wallace ne-a facut tuturor un mare serviciu, sintetizand secole de intelepciune practica pe calea shamatha intr-un format accesibil, usor de folosit, un tratat care sa ne calauzeasca intr-o profunda calatorie interioara.
B. Alan Wallace - Lector activ, savant progresist si unul dintre cei mai prolifici scriitori si traducatori ai budismului tibetan in Occident, B. Alan Wallace, doctor in filozofie, cauta neincetat cai inovative de fuzionare a practicilor contemplative budiste cu stiinta occidentala pentru a promova studiul mintii.
Dr. Wallace, un savant si practician al budismului inca din 1970, a predat teoria si meditatia budista in intreaga lume incepand cu anul 1976.
Consacrandu-si paisprezece ani pregatirii de calugar budist, hirotonisit de Sfintia Sa Dalai Lama, a continuat cu studii universitare de fizica si filozofie a stiintei la Universitatea Amherst si a obtinut un doctorat in studii religioase la Standford.
Cu un background unic, Alan raspunde, prin experienta sa profunda si abilitatile sale practice, provocarii de a armoniza budismul indo-tibetan cu lumea moderna. -
Trezirea din somnul constiintei11.10 LEIEpuizat din stoc
Cat timp din starea voastra de veghe sunteti pe deplin treji?
Cat de des va impleticiti de-a lungul zilei pe pilot automat, pe jumatate adormiti si fara nici un contact cu voi insiva, in loc sa va simtiti conectati si plini de viata?
In aceasta carte uluitoare, Steve Taylor sugereaza ca starea noastra normala de constiinta este un soi de „somn” din care uneori ne „trezim” la o realitate mai intensa si mai completa.
Trezirea din somn ne furnizeaza poate prima explicatie clara a starilor superioare de constiinta – sau „experiente de trezire”.
Aceasta carte analizeaza:
-metodele prin care fiintele umane, de-a lungul istoriei, au obisnuit sa induca experiente de trezire, inclusiv meditatia, sexul, natura, sporturile, drogurile psihedelice si privarea de somn.
-cum starile superioare de constiinta erau normale si naturale la unele popoare ale lumii (si inca mai sunt in unele cazuri).
-cum putem face ca „trezirea” sa fie din nou starea noastra normala.
Explicand complet experientele de trezire, aceasta carte le face mult mai accesibile si ar putea chiar sa duca la o revolutie a dezvoltarii noastre psihologice ca fiinte umane.
Steve Taylor a tinut cursuri de dezvoltare personala la Universitatea Manchester vreme de mai multi ani. In prezent este cercetator in psihologie transpersonala la Universitatea John Moores Liverpool. -
Concentreaza-te pe o singura sarcina44.29 LEIEpuizat din stoc
Aminteste-ti de un moment cand numarai ceva, ti-ai pierdut concentrarea si a fost necesar s-o iei de la capat. Poate iti luai pulsul sau iti numarai banii, diverse obiecte sau premiile.
Exista doua tipuri de motive pentru care ai fost distras. Unul este interior: mintea ti-a fugit in alta parte. Altul poate fi exterior: un stimul din mediu si-a atras atentia. Primul caz demonstreaza cum o minte nestapanita poate duce la esuarea chiar si a unei sarcini simple. Al doilea caz arata ca a te lasa distras de stimuli externi te face, mai degraba, sa pierzi timpul decat sa-l economisesti. In ambele cazuri, o intrerupere iti distruge concentrarea si iti scade productivitatea. Va trebui sa iei de la inceput singura sarcina importanta, aceea de a numara.
Aceasta carte iti ofera un sistem simplu, cu instrumente flexibile, pentru a te ajuta sa-ti pastrezi concentrarea asupra a ceea ce conteaza cu adevarat. Vei invata cum sa-ti stapanesti mintea, mediul si pe toti acei oameni pisalogi care se aseaza in calea potentialului tau. Citind aceasta carte vei intelege concepte care iti vor permite sa finalizezi in mod constant ceea ce incepi. Concentrandu-te asupra unei singure sarcini pe rand, vei realiza mai mult si te vei bucura de relatii mai profunde si mai solide. Dar cum ramane cu distragerile? Vei invata sa diminuezi distragerile care apar in mintea ta si pe cele care te pandesc la locul de munca.
Tema acestei carti este prezentata in trei sectiuni principale:
Prima parte: Recastiga-ti viata
Partea a doua: Recastiga controlul
Partea a treia: Aminteste-ti ceea ce conteaza cu adevarat
Prima parte furnizeaza elementele fundatiei. Aceasta sectiune dezvaluie in adevarata sa lumina ce inseamna sa realizezi mai multe sarcini in acelasi timp, prezinta concentrarea pe o singura sarcina ca antidot pentru lumea noastra frenetica, ofera un chestionar de autoevaluare pentru a determina modul cum abordezi sarcinile in prezent si explica cum s-a ajuns la aceasta situatie dificila. Partea a doua ofera tehnici pentru a ne stapani mai bine gandurile, mediul de lucru si relatiile. In aceasta sectiune aprofundam definitia concentrarii pe o singura sarcina oferita in prefata – stapanirea propriei minti si a mediului ambiental. Partea a treia te invata cum sa-ti revigorezi si sa-ti imbunatatesti viata de familie, cum sa traiesti mai senin si mai fericit. Gandeste-te la asta ca la un desert.
Abilitatea de a-si aduna gandurile asupra unei singure probleme odata inseamna:
Sa te concentrezi asupra propriei persoane (incepand cu propriile ganduri)
Sa te concentrezi asupra circumstantelor (incluzand raporturile de relationare)
Succesul este la un volum distanta; remediul ti se ofera chiar aici, sub forma unei lecturi rapide, eficiente si constructive. Am mentionat ca este si practica?
Am incredere ca impreuna cu mine poti gasi rapid drumul direct, devenind mai implinit, mai fericit si cu mai mult succes cand vei fi terminat de citit si de aplicat ceea ce-ti transmit prin aceasta carte.