Automotivare
-
Realitatea din vis62.90 LEIAceasta nu este o carte despre cum să dormi mai bine. Este o carte despre cum să te trezești mai bine. Lavinia Bârlogeanu, cadru universitar și cercetător, psihoterapeut cu formare psihanalitică, îți traduce limba necunoscută a viselor în adevăruri știute doar de sufletul tău. „«Trezește-te și visează!» Nu voi uita niciodată aceste cuvinte pe care mi le-a spus Lavinia Bârlogeanu cu vocea ei blândă. După ce a studiat o viață întreagă visele, doamna profesoară încearcă să ne explice mai bine viața fiecăruia, prin această carte. Nu știu dacă e posibilă o viață de vis, dar, cu siguranță, există o viață în vis. Pe care, dacă ne trezim, o putem trăi. Această carte poate transforma orice visător în făcător. În trăitor.” - Mihai Morar
-
Puterea de a spune NU58.14 LEIVocea de care ai nevoie ca să ai curajul să spui NU mai des. Pentru toți cei care au crescut cu ideea că trebuie să fie „buni”, să nu deranjeze și să facă ce li se spune. Pentru toți cei care regretă că nu au luat atitudine. Pentru toți cei care s-au scuzat pentru că au fost sinceri. Pentru toți cei care au tăcut când ar fi vrut să spună ceva și au simțit nevoia să-și ceară iertare pentru felul în care sunt. Dacă vreodată ți-ai încălcat principiile ca să-i mulțumești pe alții, această carte îți dă.
-
Autoanaliza58.14 LEIEste posibila o autoanaliza? Daca da, cand, in ce masura si cu ce limite? Putem utiliza tehnicile psihanalitice pe cont propriu, pentru a ne rezolva problemele? Este introspectia constructiva sau mai degraba inutila? Acestea sunt intrebarile pe care le abordeaza, in cartea sa, Karen Horney, alaturi de prezentarea a numeroase studii de caz. Argumente sunt destule, atat pro, cat si contra: noi ne cunoastem cel mai bine pe noi insine, introspectia este constructiva in momentul in care o utilizam in slujba dorintei de a deveni o fiinta mai buna, mai inzestrata si mai puternica, iar insighturile obtinute prin autoanaliza sunt mai bine primite; pe de alta parte, factorii emotionali si rezistentele constituie o dificultate importanta in acest demers. Astfel, autoanaliza este, in viziunea autoarei, o incercare de a fi pacient si analist in acelasi timp, metoda de baza ramanand aceeasi ca la orice psihanaliza: asocierile libere. Dincolo de tehnici si metode, mesajul este simplu si percutant: pentru ca viata ta este cel mai bun psihoterapeut, crede in tine insuti!
-
Stresul. 8 strategii de gestionare35.00 LEI
Gestionarea stresului nu ar trebui sa fie stresanta. Stresul cronic isi lasa amprenta asupra starii noastre de bine fizice si emotionale; cand ii simtim deja efectele, sa alcatuim de la zero un plan de gestionare a stresului poate sa para coplesitor. In acest volum usor de inteles si bazat pe cercetari, Elizabeth Anne Scott apeleaza la numeroase ramuri ale psihologiei pentru a prezenta cele mai pertinente informatii despre efectele stresului, precum si cele mai eficiente tehnici de a-l gestiona. Folosind aceasta carte, veti dobandi o mai buna intelegere a stresului care va afecteaza. In plus, veti avea acces la instrumente care va vor ajuta sa creati obiceiuri durabile, ce aduc cu sine rezistenta pe termen lung la stres, si veti putea lucra in ritmul dumneavoastra.
Aceasta carte practica demonstreaza ca mijloacele de atenuare a starii de stres se afla la indemana fiecaruia si sunt variate. Indiferent ca alegeti sportul, meditatia bazata pe mindfulness, adoptarea unei alimentatii sanatoase, diversificarea activitatilor care va fac placere sau alte tehnici, volumul Stresul: 8 strategii de gestionare va fi ghidul dumneavoastra fundamental.„Relatiile care ne fac sa ne simtim prost in legatura cu propria persoana pot reprezenta o sursa constanta de stres deoarece duc la ruminatii negative, la stima de sine scazuta, la noi si noi conflicte de solutionat, precum si la alte amenintari la adresa fericirii noastre si a sentimentului valorii personale.”
„Nu este un secret ca functionam cel mai bine cand suntem sanatosi si fericiti. Si simtim o nevoie fireasca de a face lucruri sanatoase deoarece asa simtim ca e corect. Astfel, ne pregatim pentru succes facand ceea ce ne face sa ne simtim bine in mod natural: mancam sanatos, dormim cand suntem obositi, ne intalnim cu prietenii cand ne simtim singuri si facem activitati care ne plac, pentru a ne simti echilibrati. Suntem programati sa simtim in mod inerent cand ceva provoaca un dezechilibru si simtim nevoia sa il corectam.”„De fapt, o parte din ceea ce resimtim drept stresant deriva din ceea ce vedem si o alta parte depinde de perspectiva noastra asupra lucrurilor. Pentru a gestiona stresul in mod adecvat, trebuie sa abordam aceste doua probleme: sa schimbam circumstantele care pot fi schimbate in mod rezonabil si sa ne ajustam perspectiva si reactiile la provocarile care au ramas.”„Asa-zisele «esecuri» ne spun cum progresam; de pilda, putem sa ne dam seama daca de data asta am ajuns mai departe inainte de a recidiva, ne indica daca punem in aplicare planuri potrivite sau daca e nevoie sa urmarim scopurile noastre supreme prin alte mijloace. Aceste recidive pot fi considerate esecuri numai daca hotaram sa renuntam pentru simplul fapt ca am calcat pe alaturi. Iar rationamentul care sta in spatele renuntarii atunci cand te confrunti cu o recidiva se bazeaza pe faptul ca nu realizezi ca recidivele fac parte din drumul spre succes.” - Elizabeth Anne Scott -
Minciunile pe care ni le spunem47.57 LEI
Minciunile pe care ni le spunem ne spulbera iluziile si astfel putem incepe o relatie adevarata, autentica, atat cu noi insine cat si cu ceilalti, relationarea insemnand esenta iubirii. In lume, adevarul este distorsionat sau evitat, insa Jon creeaza un spatiu uimitor, in care adevarul emotional poate fi rostit fara frica. Felul cum scrie ne arata ca stapaneste la perfectie atat taramul psihologic, cat si pe cel spiritual. Intelepciunea lui sclipitoare, foarte bine informata, calita in incercari dificile si plina de curaj, este un dar pentru noi toti. - Susan Warshow
-
Pedaland spre obiective38.06 LEICateva ore de lecturat, o viata de implementat Cine pedaleaza spre obiective in aceasta carte? Salut! Sunt Bogdan, la baza economist, si in ciuda faptului ca noi, absolventii de Stiinte Economice, suntem ca "puricii pe pisica" - ca sa-l citez pe fratele meu, care facea aluzie la numarul ridicat de studenti din acest domeniu -, am reusit sa am un parcurs, zic eu, interesant si plin de provocari. Am activat in sistemul bancar, conform specializarii mele in Finante-Banci, dupa care mi-am schimbat directia si am ocupat diferite pozitii: Consultant in Management, Manager Imbunatatire Procese, Director Adjunct Calitate, Manager de Proiect si Manager de departament. Am activat atat in Productie, cat si in Servicii.
-
Descoperă și depășește petele oarbe care te țin pe loc62.37 LEI
Încerci să fii amabilă și să ajuți pe toată lumea, dar la finalul zilei rămâi singură și nefericită? Ai impresia că ești un șef imparțial, corect, dar femeile din departament îți reproșează că sunt marginalizate? Așa cum petele oarbe ale sistemului vizual sunt zone unde lumina nu penetrează ochiul, acolo neexistând fotoreceptori, „petele oarbe” ale minții noastre nu ne permit să accesăm anumite informații care ne-ar ajuta să înțelegem de ce ajungem mereu în aceleași situații fără ieșire.
În aceste pagini vei descoperi patru profiluri de personalitate: Stânca – puternică și stabilă; Gladiatorul – curajos și provocator; Jonglerul – descurcăreț și agil; și Puntea – sociabilă și cooperantă. Ele sunt deprinse în copilărie, în funcție de circumstanțele proprii, și te pot însoți toată viața. Iar fiecare, pe lângă calități, ascunde o pată oarbă specifică, ce te poate face să nu vezi pădurea de copaci.
Așadar, cu ajutorul acestei cărți și al numeroaselor exemple pe care le conține, vei putea afla ce profil ți se potrivește și cum să depășești blocajele și problemele recurente în viața ta.
Emma Reed Turrell a revenit, după 10 ani petrecuți în business, la prima ei iubire, psihologia. Acum este psihoterapeut, cu formare în terapia Gestalt, analiză tranzacțională, terapie cognitiv-comportamentală, EMDR, NLP și hipnoterapie. La Editura Trei a mai apărut, de aceeași autoare, Fii bun cu tine. Și nu doar cu ceilalți.„Frumos scrisă, pătrunzătoare și argumentativă!” - Julia Samuel, autoarea cărților Fiecare familie are o poveste și O să treacă și asta, publicate la Editura Trei
„Este un pic ca și cum ai fi vegan, a început ea. Cu siguranță este nevoie de efort pentru a ne limita, în societatea în care trăim, și asta nu mă face întotdeauna populară la petreceri, dar cred că este mai bine pentru sănătatea mea și pentru planetă. Din punctul meu de vedere, acum devin și eu o vegană emoțional, a spus ea, zâmbind. Este mai greu să găsesc oameni și locuri care să răspundă nevoilor mele, dar știu că este mai bine pentru sănătatea mea. Și, probabil, și pentru planetă, dacă am putea cu toții să ne ajustăm puțin obiceiurile emoționale. Acum trebuie doar să mi găsesc tribul de vegani emoțional cu care să ies! Și cu asta, și a pus haina pe ea.” - Emma Reed Turrell
CUPRINS
Introducere1.Terapia petelor oarbe
2.Profilurile
3.Ce îmi scapă în familia mea?
4.Ce îmi scapă în relațiile de prietenie?
5.Ce îmi scapă în relațiile amoroase?
6.Ce ne scapă în cuplu?
7.Ce îmi scapă în relațiile de serviciu?
8.Ce îmi scapă la mine însumi? -
Cartea pe care vrei sa o citeasca toti cei pe care ii iubesti59.00 LEIDe ce sunt relatiile dificile? De fapt, de ce ne dorim relatii? Si ce ne facem daca nu sunt perfecte sau le pierdem sau ne pierdem pe noi insine? Philippa Perry abordeaza aceste teme pe larg, cu intelepciune si caldura; pornind de la scrisori trimise la redactie, ofera exemple si explicatii despre conflicte, despre schimbare, pierdere, acceptare si gasirea satisfactiei in viata. Este o carte pentru toti cei care iubesc si se straduiesc sa-si depaseasca suferintele din trecut in cautarea implinirii.Adesea, felul in care ne formam conexiunile in prezent este influentat de modul in care am fost iubiti in trecut. [...] Uneori oamenii spun ca iubirea se simte ca un fel de "ajungere acasa", ca o intoarcere la ceva familiar, la ceva dintr-o perioada anterioara insasi capacitatii de a explica aceasta familiaritate prin cuvinte. [...] Cand intalnim persoane care evoca aceste sentimente le putem resimti ca pe o scanteie deoarece confundam ceea ce pare sa fie o chimie buna cu ceea ce e familiar. - Philippa PerryIn aceasta carte am scris despre importanta relatiilor si despre dificultatile care apar odata cu ele. Nicio relatie nu a fost vreodata numai lapte si miere - si nu vorbesc doar despre relatiile intime pentru ca orice relatie autentica se va confrunta cu puncte de vedere diferite, care trebuie gestionate cumva. Cu toate acestea, oricat de dificile ar fi relatiile, cu totii avem nevoie de ele. Avem nevoie de oameni care sa ne fie oglinzi umane si sa reflecte experienta pe care au avut-o cu noi, lucru care e de ajutor pentru constiinta noastra de sine. - Philippa Perry
-
Paradoxul performantei58.14 LEIDe mici ni se spune că trebuie să reușim. Să fim primii din clasă. Să luăm note bune. Să nu dezamăgim. Apoi creștem și, fără să ne dăm seama, toate aceste așteptări nerealiste ne transformă în adulții anxioși de azi, care simt că nu oferă suficient de mult. Într-o societate care se confruntă cu stresul cronic și sindromul burnout, cartea „Paradoxul Performanței” vine ca o gură de aer proaspăt, deoarece te învață că succesul personal și profesional nu vine din suprasolicitare, ci dintr-un echilibru bine gândit între muncă și dezvoltare continuă.
-
Iubirea de sine. La locul de munca, in relatii si acasa. Lectii practice52.75 LEIO abordare practica a iubirii de sine, cu sfaturi bazate pe exemple concrete care sa te ajute sa dobandesti incredere in vocea ta interioara, sa iei decizii informate si sa capeti mai multa siguranta in relatii, in cariera si in viata de zi cu zi.
-
Copilul interior rănit și iubirea58.14 LEIPrimele experiențe pe care le avem cu părinții noștri sunt decisive pentru crearea unui parteneriat de viață reușit și a unei familii funcționale. Dacă în copilărie ne-au lipsit sprijinul, aprecierea și iubirea este foarte probabil ca aceste răni sufletești să se manifeste și în relațiile noastre de cuplu. Autorii vorbesc aici despre rănile narcisice care pot fi observate în crizele apărute între partenerii de viață, când scenariile certurilor se repetă la nesfârșit și predomină suferința emoțională, furia sau rușinea. Barbara și Udo Röser, care formează ei înșiși un cuplu de mulți ani, demonstrează modul în care putem ieși din spirala negativă pe care o formează lipsa iubirii de sine, rușinea și nesiguranța, pentru a găsi comunicarea și intimitatea autentică în cuplu.
-
Victoria. Cum să câştigi cursa nemiloasă către măreţie58.14 LEI
Fie că ești un sportiv care se luptă să câștige, un antreprenor care construiește o afacere, un CEO care conduce un imperiu, un vânzător care caută să încheie o afacere sau orice alt om de succes hotărât să se afle în cercul învingătorilor, Victoria îți prezintă treisprezece principii-cheie pentru creșterea performanței tale la maximum.
Cu o experiență de peste trei decenii de lucru cu concurenți de elită – printre care celebrii Michael Jordan și Kobe Bryant –, Tim Grover îndepărtează clișeele și mentalitatea bazată pe entuziasmul debordant, care creează mediocritate, și te provoacă să adopți realitatea cu o intensitate necunoscută până acum.
Această carte dezvăluie adevărul despre obstacolele și provocările care stau între tine și obiectivele tale:
- Victoria nu minte niciodată.
- Victoria îți știe toate secretele.
- Victoria duce războaie pe câmpurile de luptă din mintea ta.
- Victoria te vrea cu totul, nu există echilibru.
Dacă ai devenit dependent de gustul succesului și îl cauți tot mai mult, atunci ești pregătit pentru strategia de performanță orientată spre rezultate a acestei cărți. Iar, dacă ești deja câștigător și vrei să înveți cum să ajungi la un nivel care să te consacre ca pe unul dintre cei mai mari - astfel încât să-ți poți însuși nu doar acest moment, ci și următorul, și următorul - această carte îți va arăta calea.
-
Succesul este o stare de spirit41.23 LEICartea exploreaza ideea ca viata este, in esenta, simpla, iar complexitatea ei este creata de mintea noastra. Autorul sustine ca traim intr-un flux continuu de ingrijorari, stres si frica, fara sa realizam ca avem o gandire, dar nu suntem gandirea noastra. Aceasta perspectiva ne impiedica sa gasim linistea interioara si sa ne conectam cu adevarata noastra natura.
-
Inteligenta inimii57.90 LEIInima nu este doar un mușchi care pompează sânge, ci un centru al inteligenței profunde. Restabilește coerența axei creier-inimă! În Inteligența Inimii, Kimberly Snyder, expertă în sănătate holistică și nutriție, ne oferă tehnici practice și eficiente de trezire a inteligenței autentice a inimii, îmbinând înțelepciunea antică cu cele mai recente descoperiri științifice. Metoda HeartAlign™ te va ajuta să îmbunătățești comunicarea dintre inimă și creier, contribuind la reechilibrarea sistemului nervos și hormonal și îmbunătățind eficiența cardiovasculară.
-
Puterea de a nu fi pe placul celorlalti65.00 LEI
Ți se pare greu să spui „nu” celorlalți?
Ai tendința de a-i pune pe alții pe primul loc?
Te simți vinovat că pui limite?
Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări este „da”, s-ar putea să fii o persoană care face mereu pe placul celorlalți sau un people pleaser.
A face pe placul celorlalți, comportament cunoscut în psihologie ca people pleasing, este o reacție larg răspândită, dar puțin înțeleasă, la traumă. Acest lucru poate avea un impact uriaș asupra sănătății tale mintale, manifestându-se prin afecțiuni psihologice comune, inclusiv anxietate, codependență și depresie. Dacă nu este abordat, obiceiul de a mulțumi pe toată lumea poate duce la disconfort cronic, epuizare și resentimente.
În cartea Puterea de a nu fi pe placul celorlalți, Hailey Magee oferă o tactică bazată pe acțiune pentru a întrerupe acest tipar nociv. Bazându-se pe științe sociale, cercetare psihologică și exerciții de coaching, autoarea îți oferă instrumentele practice de care ai nevoie astfel încât:
• să înțelegi originile comportamentului de people pleasing
• să îți descoperi propriile nevoi
• să stabilești limite ferme
• să îți susții cauza cu mult curaj.
Cu o perspectivă inovatoare, o empatie sinceră și cu o înțelegere personală profundă a capcanelor fenomenului de people pleasing, Hailey Magee te va ajuta să te eliberezi din acest ciclu, să îți depășești vina și să te reconectezi cu propriile tale sentimente, nevoi și aspirații.
-
5 scaune, 5 alegeri54.99 LEI
Pornind de la Programul de leadership 5 Scaune, 5 Alegeri pe care l-a conceput, Louise Evans a scris această carte de dezvoltare personală care ne oferă instrumentele pentru a alege atitudinea potrivită și a contribui conștient la fericirea și la succesul tuturor.
Este o chemare la acțiune.
Spre deosebire de alte cărți de dezvoltare personală, cele 5 Scaune ne învață abilități vitale de comunicare pentru a dobândi un nou tip de inteligență comportamentală, aplicabil tuturor aspectelor vieții, atât la serviciu, cât și acasă.
Rând pe rând, Șacalul, Ariciul, Suricata, Delfinul și Girafa se așază pe scaune și ne ajută să descoperim cine suntem cu adevărat în relațiile interumane.
Cartea este utilă pentru părinți, manageri, profesori, adolescenți, pentru oricine vrea să exceleze în viață. De la abordarea conversațiilor cruciale la consolidarea relațiilor, autoarea propune o perspectivă nouă asupra modului de a fi o persoană mai bună și un comunicator mai bun în toate privințele.
„Am devorat cartea lui Louise în două zile, vizualizând în permanenţă povestea celor 5 Scaune cu oaspeţii lor zoologici în minte. Pe măsură ce trecem de la Scaunul Şacal la Scaunul Girafă, peisajul şi habitatul se schimbă progresiv. Este ca şi cum neam îmbarca într-o călătorie prin diferite culturi, organizaţii şi mentalităţi cu o metodă simplă, ingenioasă şi exigentă care, dacă este urmată, nu poate decât să ne uşureze şi să ne îmbogăţească viaţa de zi cu zi.“ NICOLETTA BENIGNI, mentor corporativ, trainer şi coach
„Louise a preluat cele mai bune seminţe de înţelepciune de la maeştrii care predau aceste principii la nivel spiritual şi a creat o cale de accesare şi aplicare a aceleiaşi înţelepciuni în viaţa noastră de zi cu zi. Metodologia ei jucăuşă şi creativă a celor 5 Scaune face posibilă transformarea chiar şi pentru cei mai reticenţi dintre directori şi, datorită acestui fapt, ea este la rândul său un maestru!“ MONIQUE TALLON, autoarea cărţii Leading Gracefully: A Woman’s Guide to Confident, Authentic and Effective Leadership
„Abordarea revoluţionară din cartea lui Louise se adresează tuturor celor care sunt interesaţi să folosească mai mult inteligenţa şi conştiinţa emoţională în cariera lor (şi în viaţa lor). Exemplele din această carte interesantă sunt practice şi uşor de integrat, iar exemplele sale îi ajută pe toţi cei care doresc să devină lideri mai inspiraţi şi mai eficienţi.“ ELLEN LOOYEN, autoarea bestsellerului Branded for Life!
LOUISE EVANS este coach executiv și facilitator de leadership de talie internațională, cu o experiență de zeci de ani în coaching și programe de formare în leadership. Valorificând Metoda celor 5 scaune, Louise a adus transformări în companii precum Fiat, Gucci, Enel, Unicredit Bank, British Gas, Duracell, Telecom Italia și multe altele. Prin programul ei, a ajutat mii de oameni din peste 60 de țări să se transforme și să exceleze în viața personală și profesională. Acest program revoluționar este derulat și în România, prin intermediul organizației 5 Chairs Romania (www.the5chairs.ro).
-
Femei care gandesc prea mult65.00 LEI
Cultura noastră rapidă și prea autoanalitică împinge mulți oameni – în special femei – să petreacă nenumărate ore gândindu-se la idei, sentimente și experiențe negative. Dr. Susan Nolen-Hoeksema, psiholog de renume, numește acest proces gândire excesivă, iar cercetările sale inovatoare arată că un număr tot mai mare de femei – mai mult de jumătate dintre cele care au participat la studiul său amplu – o fac prea mult și prea des, ceea ce duce la tristețe, anxietate și depresie. Ea contestă presupunerea, promovată de atât de mulți experți în psihologie populară din ultimele decenii, că exprimarea constantă și analizarea abuzivă ale emoțiilor noastre sunt lucruri bune.
În Femei care gândesc prea mult, Nolen-Hoeksema ne arată care sunt cauzele pentru care atât de multe femei despică firul în patru și oferă strategii concrete care pot fi folosite pentru a scăpa de aceste gânduri negative și pentru a trăi mai productiv. Această carte va schimba vieți și este destinată să devină un clasic al dezvoltării personale.
„A încerca să scapi de gândirea excesivă este același lucru cu a încerca să ieși din nisipurile mișcătoare. Primul pas spre libertate este să rupi lanțul gândurilor, astfel încât să nu continue să te tragă înapoi și, în final, să te sufoce de tot. Al doilea pas este să ieși din acea fundătură spre o zonă mai înaltă, de unde poți vedea lucrurile mai clar și poți lua decizii înțelepte cu privire la direcțiile pe care să le urmezi pe viitor. Al treilea pas este să eviți să mai cazi din nou în capcana gândirii excesive. Femei care gândesc prea mult este, în esență, o serie de strategii practice în vederea atingerii tuturor acestor pași – ruperea lanțului, îmbunătățirea calității vieții și evitarea capcanelor viitoare.“ - Susan Nolen-Hoeksema
-
Cum să gândești ca Stephen Hawking40.17 LEI
O perspectivă unică asupra minții unuia dintre cei mai extraordinari gânditori ai lumii!
Fără îndoială, cel mai faimos om de știință de pe planetă și chiar simbolul fizicii din ultima jumătate de secol, Stephen Hawking este remarcabil din multe motive – nu în ultimul rând pentru că a continuat să se străduiască să realizeze atât de multe în timp ce era afectat sever de o boală debilitantă. El a demonstrat clar că, dacă ai voință, poți obține orice, indiferent de starea ta fizică.
Desigur, este de ajutor dacă se întâmplă să posezi o minte ca a lui... Studiile lui despre găurile negre l-au făcut faimos la nivel mondial, iar modul în care a comunicat cele mai dificile idei științifice într-o perioadă în care își pierduse capacitatea de a vorbi este legendar în întreaga lume.
Cartea Cum să gândești ca Stephen Hawking dezvăluie motivațiile, dorințele și ideile care fac din Hawking unul dintre cele mai admirabile talente din lume. Aflând cum a depășit mari adversități, cum s-a luptat cu demonii și cu detractorii săi și cum a sondat originile Universului, poți învăța și tu să gândești ca omul care a gândit în 11 dimensiuni!
-
Cum să gândești ca un antreprenor40.17 LEI
Învață cum să gândești ca cele mai bune minți din domeniul afacerilor!
Cartea Cum să gândești ca un antreprenor îți arată și îți explică de ce au avut succes diverși întreprinzători, de la Andrew Carnegie și Oprah Winfrey până la Steve Jobs și Sunil Mittal. Bazându-se pe istoricul, experiența și mesajele unor figuri de afaceri iconice din întreaga lume, fiecare capitol tratează un aspect specific al antreprenoriatului și lecțiile pe care ni le putem însuși, cum ar fi:
• Dacă vrei să devii mare, gândește la scară mare.
• Nu uita să-ți evaluezi pragmatic afacerea.
• Pregătește-ți compania pentru „durerile de creștere“.
• Încearcă să estimezi ce urmează, dar amintindu-ți cuvintele înțelepte ale lui Warren Buffet: „Prognozele ne spun de obicei mai multe despre acela care le emite decât despre viitor.“
Informativă, educativă, stimulatoare și plină de înțelepciune de la cei mai buni antreprenori ai lumii, Cum să gândești ca un antreprenor îți prezintă ideile și metodele marilor afaceri și te pregătește pentru succes!
-
Ecuația fericirii58.14 LEI
Ecuația fericirii este rezultatul unei căutări neobosite, de peste un deceniu, a fericirii umane. Conține înțelepciunea colectivă a sute de psihologi pozitiviști, a zeci de CEO din topul Fortune 500 și a mii de interviuri personale. Apelând la o mare diversitate de surse – din Germania și până în Japonia, de la Buddha la Vonnegut, de la Hitchcock la Singur Acasă, Neil Pasricha s-a oprit asupra unei întrebări care îți poate schimba viața: care este cea mai simplă formulă a fericirii?
Cartea sa are răspunsurile. De la saluturi la întâlniri sau din sala de consiliu în dormitor, totul este aici. Ecuația fericirii prezintă concepte precum:• Cum poate câștiga un profesor mai mulți bani decât un absolvent de MBA de la Universitatea Harvard;
• Cele patru cuvinte simple care blochează toate criticile;
• Cum poate duce eliminarea unor opțiuni la mai multe posibilități;
• Ce ne învață despre pensionare cele mai sănătoase persoane de 100 de ani;
• Cum poți câștiga o oră în plus în fiecare zi cu o singură schimbare mică;
• Singurul lucru pe care mulți miliardari îl doresc, dar nu îl pot avea;
• Cum să iei fiecare decizie de două ori mai repede.Și mult, mult mai mult.
Dale Carnegie a fost secolul trecut. Stephen Covey a fost deceniul trecut. Neil Pasricha este acum. — Susan Cain, autoarea cărții Quiet
Dezarmant scrisă, memorabil de amuzantă și nesfârșit de utilă. — colonelul Chris Hadfield, fost comandant al Stației Spațiale Internaționale și autorul cărții An Astronaut's Guide to Life on Earth
„Fii fericit în primul rând”. Aceste cuvinte sunt atât de paradoxale, încât cei mai mulți dintre noi nu știm ce să facem cu ele. Neil știe. — Seth Godin, autorul cărților Triburi și LinchpinVrei să fii fericit? Fură tot ce poți din această carte. — Austin Kleon, autorul cărții Steal Like an Artist
Când vorbește Neil Pasricha, liderii de la toate nivelurile și din toate domeniile se opresc din ceea ce fac... și ascultă. — Howard Behar, fost președinte al Starbucks Coffee
Clară, practică și incitantă, Ecuația fericirii ne dezvăluie cum putem trăi cu toții vieți mai fericite. — Gretchen Rubin, autoarea cărților Better than Before și The Happiness Project
Nimeni nu a mai descifrat vreodată fericirea în acest mod! — Frank Warren, autorul cărții PostSecret
Neil Pasricha este un consilier pentru dezvoltare personală al următoarei generații! Face fericirea accesibilă prin utilizarea unor metode demonstrate științific, care necesită investiții de timp reduse și care aduc beneficii imense! — Shawn Achor, autorul cărții The Happiness AdvantagePetrecem o parte semnificativă din viață la muncă, iar cultura pe care o creăm în organizațiile noastre ne modelează experiențele de zi cu zi. O cultură sănătoasă nu este doar despre productivitate – este despre oameni care se simt apreciați și ascultați. Când construim un mediu bazat pe încredere și respect, fericirea nu mai este ceva ce trebuie să căutăm – devine un rezultat firesc. — Avi Cicirean, fondatorul BRAND MINDS
-
Self Help58.90 LEIAi simțit vreodată că în interiorul tău se dă o luptă, că o parte din tine îți spune încearcă, iar o alta, nu vei reuși niciodată? Noul ghid creat de Gabby Bernstein te ajută să faci liniște în universul tău interior, pentru a auzi în sfârșit dorințele și nevoile sinelui tău autentic, singurul care te poate ghida spre împlinire personală. În acest volum, ea transpune principiile Terapiei Sistemelor Familiale Interne (SFI) într-un limbaj simplu și accesibil, ajutându-te să îți privești Criticul interior, Perfecționistul sau Rebelul defensiv dintr-o perspectivă nouă.
-
Meditații pentru muritori51.80 LEI
Prin faptul că pune întrebările esențiale despre cum să trăim, Meditații pentru muritori ne oferă o nouă modalitate de impact pentru a acționa în virtutea a ceea ce contează: o filosofie călăuzitoare pentru viață, pe care Oliver Burkeman o numește „imperfecționism”. Ne ajută să abordăm provocările pe măsură ce acestea se manifestă în viața noastră de zi cu zi: timpul limitat, ispita distragerilor, imposibilitatea de a face totul perfect.
Cum ne putem accepta limitările imposibil de negociat? Sau cum putem lua decizii bune când întotdeauna sunt prea multe lucruri de făcut? Cum renunțăm la iluzia că viața o să înceapă cu adevărat doar după ce vom reuși să „le controlăm pe toate”? Comentând citate din filosofie, religie, literatură, psihologie și self-help, Burkeman analizează o combinație de instrumente practice și de mutații zilnice de perspectivă. Rezultatul este o provocare surprinzătoare, care îmbogățește viața, la adresa sfaturilor teribil de cunoscute – dar și un curs pe cât de profund, pe atât de distractiv despre o existență mai implicată.
Fie că este citită ca un „refugiu de patru săptămâni pentru minte” sau că e devorată în una sau două ședințe de lectură, Meditații pentru muritori va fi o sursă de alinare și de inspirație, precum și un ajutor pentru o viață mai echilibrată, mai liberă și mai încântătoare. În vremuri care potențează anxietatea, cartea abundă în adevăruri care parcă niciodată nu ne-au fost mai necesare.
Un ghid pentru o călătorie eliberatoare către o viață mai plină de sens, o aventură care începe exact acolo unde ne aflăm, nu de la o iluzie despre unde ne-ar plăcea să fim.
Meditații pentru muritori ne oferă un traseu practic pentru o transformare personală – unul care ne ajută să evităm iluzia meschină a stării frenetice de aglomerare de sarcini și să descoperim limitele și imperfecțiunile vieții. O lectură esențială. — Cal Newport, autorul cărților Productivitate lentă și Deep Work
Ar trebui să citim toți această carte, de preferat împreună cu alții – de dragul acestei lumi în suferință și al stării în care se află sufletele noastre. — Krista Tippett, gazda podcastului On Being
Oliver Burkeman reușește să-ți ofere cel mai neașteptat sfat pentru productivitate, exact când ai nevoie de el. — Mark Manson, autorul cărții Arta subtilă a nepăsării -
Optim. Inteligența emoțională în organizare72.94 LEI
Trăim într-o civilizație a glorificării realizărilor excepționale, în care presiunea de a fi la cel mai înalt nivel este adeseori copleșitoare. În ce măsură putem însă atinge starea de grație care să ne permită să obținem aceste rezultate extraordinare în viața de zi cu zi? Cum găsim echilibrul și evităm epuizarea în condițiile în care standardul este nici mai mult, nici mai puțin decât perfecțiunea? Dacă ne străduim, în limitele noastre, să facem ce ne stă în putință, vizăm un etalon optim care ne dă voie să ne bucurăm și să ne relaxăm în timp ce ne îndeplinim sarcinile. Bazându-se pe o solidă experiență de cercetare, autorii explorează modalitățile prin care inteligența emoțională vine în ajutorul accesării versiunii noastre optime, punându-ne astfel la dispoziție numeroase resurse de combatere a perfecționismului și a obiectivelor iluzorii.
„Goleman și Cherniss ne învață că e posibil să ne perfecționăm și în același timp să rămânem fideli valorilor în care credem.” Psychology Today
„Într-o epocă dominată de inteligența artificială, cea emoțională e mai importantă ca niciodată în crearea unei culturi care să scoată ce e mai bun din oameni și să îi conducă spre succes.” Marc Benioff, președinte și CEO, Salesforce
„O carte care le oferă informații esențiale celor care își doresc să dobândească eficiență optimă și stare de bine.” Blinklist
-
O călătorie terapeutică63.43 LEI
The School of Life este un demers care să te ajute să înveți, să te vindeci și să te dezvolți. Misiunea este aceea de aduce calm în viețile noastre, înțelegere de sine, relații mai armonioase, prietenii mai profunde, mai multă productivitate în muncă și mai multă satisfacție în viața de zi cu zi. Acest demers este coordonat de Alain de Botton, în calitate de editor.
,,Această carte descrie parcursul unei călătorii – de la cădere și colaps la convalescență și recuperare. Ea se dorește a fi atât un ghid practic, cât și o sursă de consolare și prietenie în ceea ce ar putea fi unele dintre cele mai singuratice și angoasante momente ale noastre.” Alain de Botton
,,O călătorie terapeutică este o lectură esențială atunci când vorbim de sănătatea noastră emoțională sau de navigarea printre problemele vieții. Funcționează atât ca un ghid practic, cât și ca un prieten apropiat, capabil să ne ofere soluții și răspunsuri la cele mai dificile întrebări.” Mental Health Affairs
,,O colecție de eseuri gândite pentru a ne ajuta să regăsim conexiuni profunde, căldură umană și bucurie. În aceste vremuri tulburi, poate fi balsamul care ne îndulcește sentimentul de disperare și ne readuce speranța într-un viitor mai bun.” Suleika Jaouad, The Isolation Journals
,,Alain de Botton posedă darul de a privi cu profunzime marile întrebări ale existenței umane – dragoste, prietenie, călătorii sau sentimentul de acasă – înr-un mod care este riguros din punct de vedere intelectul, terapeutic, amuzant și mereu plăcut la lectură.” Oldster Magazine
,,S-ar putea ca o lungă vreme să facem față destul de bine încercărilor. Reușim să ajungem la serviciu în fiecare dimineață, le povestim prietenilor aspecte plăcute din viața noastră, zâmbim la cină. Nu suntem complet echilibrați, dar nu există nicio modalitate de a ști cât de dificilă este situația pentru alte persoane și la ce suntem îndreptățiți să ne așteptăm în materie de mulțumire și liniște sufletească.
…Pot trece zeci de ani.
…Până când finalmente, într-o zi, ceva declanșează colapsul. Poate fi o criză la locul de muncă, o schimbare nedorită în planurile noastre de carieră sau o greșeală pe care am făcut-o în legătură cu vreo îndatorire. Ar putea fi un eșec pe plan romantic, cineva care ne părăsește sau realizarea faptului că suntem profund nefericiți cu un partener despre care am crezut că va reprezenta viitorul nostru pe termen lung. Ca urmare, ne simțim în mod misterios epuizați și triști, până în punctul în care nu mai putem face față la nimic, nici măcar la o masă în familie sau la o conversație cu un prieten.” Alain de Botton
-
Poti si meriti mai mult64.91 LEICartea pentru care versiunea ta din viitor îți va mulțumi. Mai mult decat un ghid practic, un prim pas spre viata pe care ai meritat-o intotdeauna. Irina Binder aduce o colectie emotionanta de povesti autentice, lectii de viata si reflectii profunde, menite sa inspire, sa ne intareasca increderea si sa reaminteasca fiecaruia dintre noi ca meritam tot ceea ce visam. Fiecare pagina te provoaca sa reflectezi, sa simti, dar mai ales sa actionezi. Ofera-ti sansa sa fii ghidat de o carte care nu doar ca se citeste, ci se si traieste.
-
Arta senzualitatii57.90 LEIImersiune totală. Contopire deplină. Reconectează-te cu senzualitatea ta și reaprinde pasiunea în relația ta. Senzualitatea este o artă pe care fiecare dintre noi este născut să o stăpânească, iar dr. Emily Jamea îți arată cum să o cultivi, pornind de la cele 5 principii ale unei relații pline de pasiune.
-
Secretele succesului (editie de colectie)68.71 LEIDonna Dale Carnegie continuă opera tatălui său (care avea el însuși obiceiul de a-și revizui lucrările), având grijă în același timp să nu altereze spiritul cărții clasice. Volumul păstrează structura, renumitele principii, echilibrul dintre teorie și anecdote, ritmul antrenant și inconfundabila filozofie de viață. Așa cum au observat mulți cititori, invitația de a-i „influența“ pe oameni din titlul original nu se referă la manipulare, ci la o modalitate de a-i câștiga zâmbindu-le, fiind politicos, sincer și empatic.
-
Pur uman61.32 LEI
Există în istorie momente când facem alegeri care ne schimbă ireversibil lumea și viața – pentru totdeauna. Chiar în prezent trăim unul dintre acele momente.
Alături de numeroși oameni de știință, ingineri și filosofi, reputatul cercetător și conferențiar Gregg Braden ne avertizează în revoluționara carte Pur uman că, fără o schimbare radicală a mentalității noastre, riscăm să fim ultima generație de ființe cu adevărat umane. Generațiile de azi se transformă treptat într-o specie hibridă dependentă de computere, care ne limitează drastic capacitatea de a gândi, a iubi și a ne adapta sănătos la ce înseamnă viața. Riscul este să ne pierdem și capacitatea de a ne emoționa, a empatiza, a ne bucura de intimitate și a ierta – înseși calitățile ce ne definesc umanitatea.
Întrebarea cu care ne confruntăm este simplă: ne iubim suficient pentru a ne păstra darul umanității noastre?
Cartea Pur uman analizează modul în care Inteligența Artificială amenință să înlocuiască inteligența umană și ne oferă o viziune nouă și radicală asupra tehnologiei noastre umane înnăscute. Mergi dincolo de gândirea convențională și redescoperă-ți originile, limitele și, cel mai important, abilitățile și potențialul extraordinar!
„Scopul acestei cărți este de a ne reaminti tuturor cât de puternici, prețioși și sacri suntem. Am scris Pur uman pentru a ne oferi sentimentul de direcție și pace în timp ce ne trasăm împreună cursul viitorului și destinului. Umanitatea noastră merită păstrată.
Cartea de față ți se adresează dacă ți-ai dorit vreodată să gândești diferit despre tine și despre potențialul tău neexploatat, dar ai fost reticent în a o face din cauza lipsei de dovezi care să îl dezvăluie.
Sper ca această carte să îți întărească sentimentul de apreciere pentru onoarea și privilegiul de a purta proiectul umanității noastre în fiecare zi a vieții, în fiecare celulă a corpului.“ Gregg Braden
-
Înțelepciune străveche pentru lumea modernă50.74 LEI
Dincolo de freamătul lumii,
o voce înțeleaptă ne călăuzește cu blândețe
către soluții mai bune...
Minunata carte Înțelepciune străveche pentru lumea modernă îți prezintă gândurile și soluțiile lui Dalai Lama pentru evoluția spirituală a omenirii. Statutul lui deopotrivă tragic și privilegiat îi conferă o poziție unică în lume, din care contemplă bunele și relele omenirii cu privirea călugărului budist și deopotrivă a omului imersat în lume, la întretăierea multor ițe sociale, politice și economice. Din această poziție, el întâlnește numeroase persoane, din diverse țări, cu diverse probleme, și se implică în dialoguri pe diferite teme de actualitate.
Abordând ceea ce el consideră a fi pustiul spiritual din societatea modernă, Dalai Lama pledează în cartea de față pentru necesitatea cultivării virtuții și a compasiunii și oferă îndrumări concrete pentru tehnicile de contemplare.
Scrisă ca o formă de manual spiritual, această lucrare completează măiestrit celelalte cărți semnate de Dalai Lama.
-
Cum să gândești ca Sherlock Holmes40.17 LEI
Descifrează misterele celei mai strălucite minți detectivistice din toate timpurile!
Folosește acest ghid distractiv și interactiv pentru a-ți spori puterea de observare și deducție recurgând la tehnicile celui mai faimos detectiv din lume. Cartea Cum să gândești ca Sherlock Holmes îți oferă și cele mai recente tehnici și teorii într-o gamă largă de subiecte: NLP, maparea memoriei, limbajul corpului, prelucrarea informațiilor și citirea rapidă. Ca urmare, vei privi lumea într-o lumină nouă și, mai important, îi vei impresiona pe alții cu acuitatea și raționamentele tale uluitoare!
Plină de studii de caz, citate memorabile, teste și jocuri distractive, cartea de față se va asigura că vei ajunge la finalul lecturii gândind ca un maestru al științei deducției. Vei învăța cum să-ți folosești intuiția și cum să-ți exersezi și să-ți rafinezi logica, memoria, concentrarea, vigilența și detectarea minciunilor, printre altele.
Învață de la Marele Detectiv cum să gândești la cele mai înalte standarde și cum să devii maestru în rezolvarea de probleme!