Creșterea copiilor

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 601-630 din 890

  • Sase studii de psihologie
    36.63 LEI
    Epuizat din stoc

    Cercetările lui Jean Piaget în domeniul psihologiei copilului, efectuate pe parcursul a aproape patruzeci de ani, au vizat nu doar perfecționarea metodelor pedagogice sau educative, ci și o mai profundă cunoaștere a omului. Din perspectiva lui Piaget, pentru a putea înțelege natura și funcționarea mecanismelor mentale la adult, este necesară înțelegerea formării acestor mecanisme la copii. Articolele și conferințele publicate în volumul de față constituie un rezumat impresionant al operei autorului. În prima parte, ele prezintă ceea ce este esențial în descoperirile lui Piaget în domeniul dezvoltării mentale și afective a copilului. În a doua parte, sunt abordate câteva probleme centrale – precum cele ale gândirii, limbajului și afectivității – într-o dublă perspectivă: genetică și structuralistă.

    Studenții, psihologii și toți cei interesați de psihologia dezvoltării vor găsi în această carte răspunsuri la diferite întrebări legate de dezvoltarea inteligenței, de dobândirea noțiunilor de număr, spațiu și timp, de funcția limbajului, de dezvoltarea gândirii, a afectivității sau a simțului moral. 


    Jean Piaget a fost un psiholog, biolog, logician și filosof elvețian cunoscut pentru cercetările sale din domeniul psihologiei dezvoltării. A predat cursuri de Psihologie genetică la Universitatea din Geneva și la Sorbona (Paris) și a fondat Centrul Internațional de Epistemologie Genetică din Geneva. A scris numeroase studii și cărți despre dezvoltarea mentală și afectivă a copilului. 

    Conform unei legi ale cărei manifestări le-am văzut deja la sugar, apoi în copilăria mică, orice capacitate nouă a vieții mentale începe prin încorporarea lumii într-o asimilare egocentrică, ajungând abia ulterior la echilibru, prin compunerea cu o acomodare la real. Există deci un egocentrism al sugarului, care asimilează universul la activitatea sa corporală și un egocentrism al copilăriei mici, care asimilează lucrurile la gândirea în formare (joc simbolic etc.). Această ultimă formă de egocentrism, cea a adolescentului, se manifestă prin credința în atotputernicia reflecției, ca și cum nu sistemele ar trebui să se supună realității, ci lumea ar trebui să se supună acestora - Jean Piaget

    Mai întâi, cei mici (sub 7 ani) neagă, în general, ideea de conservare a zahărului dizolvat și, a fortiori, pe cea a greutății și volumului legate de aceasta. Pentru ei, faptul că zahărul se dizolvă implică aneantizarea totală și dispariția sa din real. Rămâne, evident, gustul de apă îndulcită, dar, după cum spun ei, acest gust va dispărea în câteva ore sau zile, exact ca un miros sau, mai precis, ca o umbră întârziată, sortită neantului. Dimpotrivă, pe la 7 ani, zahărul dizolvat rămâne în apă, adică există o conservare a substanței. Dar sub ce formă? Pentru unii dintre subiecți, el se transformă în apă sau se lichefiază într-un sirop, care formează cu apa un amestec: este explicația prin transmutare despre care vorbeam mai înainte - Jean Piaget


    Cuprins

    Avertismentul editorului francez 

    Partea I

    1. Dezvoltarea mentală a copilului
    I. Nou‑născutul şi sugarul
    II. Copilăria mică, de la doi la şapte ani 
    III. Copilăria de la 7 la 12 ani
    IV. Adolescenţa 

    Partea a II‑a

    2. Gândirea copilului mic 
    3. Limbajul şi gândirea din punct de vedere genetic
    4. Rolul noţiunii de echilibru în explicaţie în psihologie 
    5. Probleme de psihologie genetică 
    6. Geneza şi structura în psihologia inteligenţei

    Bibliografie 

  • 10 pasi pentru a deveni un parinte (aproape) perfect
    37.00 LEI

    Laudele în exces față de copilul "special" sau "extraordinar", acceptarea replicilor sale obraznice ca semne de "inteligență" sau graba de a-i rezolva de îndată orice mică problemă – toate acestea îi vor face rău copilului ajuns la vârsta adultă, atrage atenția pediatra americană Mary Ellen Renna. Dar ce-ai putea face, în schimb, pentru a-i asigura celui mic instrumentele necesare pentru a se descurca în viață? De-a lungul celor 10 pași dedicați parentajului "aproape perfect", cartea îi învață pe părinții din ziua de azi cum să-și recâștige autoritatea, cum să fie "profesori" și nu "prieteni" ai celor mici, precum și în ce fel să-și învețe copii că un comportament inadecvat va avea întotdeauna consecințe. Lăsați copiii să greșească, pentru a învăța cum să rezolve situațiile-problemă, aveți grijă ce fel de exemplu personal sunteți pentru ei și nu-i obligați să urmeze acea carieră pe care de fapt voi v-ați fi dorit-o – iată doar o parte dintre lucrurile pe care le poate face un părinte pentru a asigura un viitor fericit copilului său. 

    Mary Ellen Renna, medic pediatru în Jericho (New York), a mai scris cărți dedicate nutriției sănătoase în primii ani de viață, respectiv miturilor privind sănătatea copiilor.

    Cuprins

    Prefață 
    Introducere 

    Pasul 1: Nu le mai spuneți cât de „speciali“ sunt 
    Pasul 2: Nu‑i mai supravegheați tot timpul 
    Pasul 3: Lăsați‑i să greșească 
    Pasul 4: Arătați‑le cine e șeful
    Pasul 5: Fiți un profesor pentru copil 
    Pasul 6: Învățați‑i cum să‑și rezolve problemele
    Pasul 7: Fiți un bun exemplu 
    Pasul 8: Nu le dați absolut tot ce‑și doresc 
    Pasul 9: Nu fiți prietenul lor 
    Pasul 10: Nu‑l îndrumați spre medicină dacă are stofă de scriitor 

    Concluzie 

  • Mai putin e mai bine. Cum sa usurezi viata copiilor
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

     O camera plina de jucarii, carti si reviste, un ritm sustinut intre scoala, antrenamente sportive, pian, limbi straine, meditatii, jocuri video, internet... cam asa arata viata majoritatii copiilor in ziua de azi. Sa fie oare suficient pentru ca ei sa creasca fericiti? Sau e deja prea mult? Incerci sa-i aperi de grijile lumii adulte, dar ele ii invadeaza prin intermediul mass-mediei. Toti acesti stimuli, spun studiile, devin coplesitori pentru copii, inabusindu-le creativitatea, initiativa, curiozitatea, spiritul ludic. Autorii cartii de fata ofera insa o solutie eleganta, in patru pasi, gata de a fi aplicata de orice parinte implicat: simplificarea. Incepand cu limpezirea spatiului de locuit, stabilind limite si o rutina atat de necesara dezvoltarii copilului, aerisind programul, reducand accesul la informatii nepotrivite varstei, vei descoperi, curand, ca timpul petrecut impreuna cu copiii tai se imbogateste, capatand noi semnificatii. In acest creuzet al naturaletei si bunastarii sufletesti, feriti de tot ce este excesiv, de tot ce le incarca vietile intr-un mod inutil, copiii tai vor putea creste armonios, devenind responsabili si increzatori in sine.


     

    Kim John Payne, licentiat in stiintele educatiei, ekimste consilier scolar, colaborator al miscarii educationale Waldorf, formator pentru adulti, consilier de familie.
  • Bebelusii spun adevarul.Sfaturi de la bebelusi pentru parinti
    41.06 LEI
    Epuizat din stoc

     Daca ai in mana aceasta carte, fie ca ai cumparat-o, fie ca ai luat-o din raft in fuga spre masina, ai facut o alegere buna. Bebelusii nu sunt intelesi corect, iar cel din viata ta este probabil dezamagit de tine. Citeste aceasta carte daca vrei sa fii mai bun in ceea ce ar trebui sa constituie prioritatea ta: sa-ti faci fericit micutul. Nu sari paginile, aceasta nu e o poveste de spus la culcare (mda, stim), ci un manual care-ti va revolutiona viata. Si… cu multa placere… in avans. - Bunmi Latidan

         Fragment din volumul "Bebelusii spun adevarul" de Bunmi Laditan:


     

        „Draga parinte, nu e intru totul vina ta. Mare parte din propaganda inspaimantatoare care il insoteste pe Mos Craciun a fost creata de un fost elf nemultumit numit Picatura de Roua (nume de strada „Burnita"). Dupa ce a fost concediat pentru ca schimba darurile legitime cu ultimele lui albume, Burnita Elful si-a facut un scop in viata din a se razbuna pe Mos Craciun. A scris si a produs popularul cantec „Santa Claus Is Coming to Town", in care Mosul este portretizat, pe de o parte, ca membru al Homeland Security, iar pe de alta parte, ca panditorul de serviciu. Melodia a castigat discul de platina si poate fi auzita, in toate cafenelele Starbucks, incepand cu 26 noiembrie si pana la 1 ianuarie. Solicitarea emotionala pe care aceasta melodie a impus-o asupra copiilor a fost enorma. In zilele noastre, un copil nu poate nici macar sa planga fara sa se teama ca este transmis in circuit inchis direct la Polul Nord.

        Cand l-am contactat pe Picatura de Roua/Burnita pentru un comentariu, mi-a spus simplu: „Nu tot ce straluceste este zahar pudra". Nu comentez vizavi de semnificatie.

        Dupa ce renunti sa-l mai folosesti pe Mos Craciun pe post de amenintare, va fi usor sa faci din Craciun o zi memorabila pentru micutul tau. Invata pe de rost urmatoarele etape. As spune sa nu astepti pana in ultima secunda, dar stim ca totusi asa vei face.

        1. Cumpara sau fura un pom de Craciun. Gaseste unul mare. Daca are pasari, alunga-le de acolo. Mos Craciun este pasionat de natura si adora sa vada brazi de Craciun in case. Decoreaza bradul cu sticla. 

        2. Ajuta-ti micutul sa scrie o lista de cadouri lui Mos Craciun. 

        3. Procura un semineu. Daca traiesti intr-un apartament, nu te astepta sa capeti daruri 

    daca nu faci din timp aranjamentele. Lui Mos Craciun nu-i place sa gandeasca stand in picioare. 

        4. Stinge focul inainte de a merge la culcare. Incerci sa-l ucizi pe Mos Craciun, nu-i asa? Te rog sa mergi la un psihiatru inainte de a strica sarbatorile pentru toata lumea. 

        5. Lasa la indemana prajituri. Lui Mos Craciun nu-i plac abominatiile tale din stevie cu aroma de alune, da? Comporta-te ca un om normal.

        6. Lasa afara o tratatie pentru reni. Chestii menajere. Resturi de mancare. Nu sunt mofturosi.

        Am facut aluzie la nebunia notorie si de neoprit a adultilor. Aceasta i-a facut pe multi dintre ei sa angajeze Mos Craciuni falsi care sa interogheze copiii in mallurile din toata tara. Sa iti imbraci micutul in rosu si sa-l fortezi sa stea in bratele vreunuia dintre sufletele alea pierdute este ca si cum ai taia magia Craciunului in forme asimetrice.”
  • Fericiti la scoala. Totul incepe acasa. Ghid practic pentru parinti
    30.97 LEI
    Epuizat din stoc

    Cine nu a dus o adevarata lupta pentru efectuarea temelor de catre copii? Cine este scutit de stres inainte de inscrierea copilului la scoala sau inainte de un examen? Cine este multumit de sistemul de invatamant? Cine nu viseaza sa-si vada copilul (re)traind bucuria de a invata?



        IATA O VESTE BUNA: FERICIREA LA SCOALA ESTE POSIBILA! IAR ACEASTA INCEPE ACASA.


        Respectand personalitatea si nevoile copilului, aceasta carte propune o abordare educationala care acorda o pondere mai mare rolului parintilor, astfel incat acestia sa ajute copilul pentru exprimarea mai usoara a aptitudinilor sale. Autoarea ne invita:

     • sa indraznim sa gandim si sa facem lucrurile altfel (reducand presiunea pe care o punem asupra copiilor nostri)

     • sa descoperim tipurile de inteligenta ale copilului nostru (vizuala, auditiva, chinestezica...) pentru a-i oferi metode de lucru eficiente

     • sa-l stimulam si sa-l incurajam in mod pozitiv

     • sa facem din el o persoana care reuseste, autonoma si implinita.

     

        Bogata in repere educative si instrumente practice, aceasta carte valoroasa se bazeaza pe modele pedagogice variate si testate (Montessori, Freinet, Dolto, Salome).
  • Cum sa-ti descoperi copilul prin desenele lui
    37.00 LEI

    Ce ascund desenele copiilor? Ce semnificație poate avea faptul că un copil se reprezintă pe sine disproporționat de mare în raport cu cei din familie sau că unul dintre personajele sale e împodobit exagerat? Ce înseamnă culorile pe care le alege, obiectele care apar în desen, poziționarea formelor pe foaie?


    Desenele copiilor pot revela probleme personale, familiale sau sociale și pot ajuta la rezolvarea acestora, oferindu‑ne acces la sentimente pe care cei mici nu pot sau nu vor să și le exprime verbal: gelozie fraternă, frământări oedipiene, angoase, suferința ascunsă provocată de abuz, dificultăți de integrare. Ține apoi de abilitatea adulților să descifreze limbajul de linii și culori în care, indiferent de subiect, copilul se dezvăluie întotdeauna pe sine și lumea sa interioară. „Desenul copilului este un veritabil limbaj (…), o scriere inconștientă“, afirmă în cartea sa Roseline Davido, doctor în psihologie. Autoarea oferă, cu ajutorul desenelor reproduse în carte, chei de interpretare extrem de utile atât pentru specialiști, cât și pentru părinții care vor să‑și cunoască mai bine copiii.

  • Psihanaliza basmelor
    63.00 LEI

    Colectia "Educatie cu blandete" a editurii Univers este coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc

    Multi dintre parintii din zilele noastre evita sa le citeasca basmele traditionale celor mici, pentru ca le considera prea sangeroase si traumatizante. Adevarul este insa ca basmele adevarate ii pot ajuta enorm pe copii sa-si rezolve multe dileme si conflicte interioare neidentificate.

    Emotiile intunecate, angoasa, tristetea sau pornirile agresive exista foarte des si in mintea copiilor, doar ca ei rareori sunt constienti de ele si le pot exprima adecvat. Mai mult decat orice, intamplarile magice si personajele stravechilor povesti reusesc sa le comunice copiilor solutii cu care modul lor de gandire rezoneaza profund.

    Cartea lui Bruno Bettelheim Psihanaliza basmelor a fost scrisa pentru a-i ajuta pe adulti sa inteleaga importanta si valoarea terapeutica a basmelor in formarea copiilor. Prin analiza mai multor basme foarte cunoscute precum Alba-ca-Zapada, Cenusareasa, Frumoasa si Bestia, Scufita Rosie, Barba-Albastra, Jack si vrejul de fasole, autorul ofera interpretari elaborate ale imaginarului povestilor.

    Basmele stimuleaza imaginatia celor mici, ii ajuta sa-si clarifice emotiile, anxietatile si aspiratiile, sugerandu-le rezolvari pentru problemele cu care se lupta mintea unui copil: teama de a fi abandonat de parinti, rivalitatile intre frati, sexualitatea adulta, violenta, invidia, teama de moarte. Pentru ca basmele au finaluri fericite in care binele triumfa, prin lectura basmelor copilul se identifica cu personajele si se elibereaza de angoasele sale.

  • Copilul tau competent
    42.00 LEI

    Colectia "Educatie cu blandete" a editurii Univers este coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc

    „Cand se nasc, copiii sunt pe deplin umani: sunt  sociali, sensibili si empatici. Aceste calitati nu sunt invatate, ci innascute. Si totusi, pentru ca aceste calitati sa se dezvolte, copiii trebuie sa fie crescuti de adulti care se comporta in moduri ce respecta si modeleaza comportamentul social si uman“, afirma terapeutul danez Jesper Juul in cartea sa Copilul tau competent.

    Lumea moderna in care avem privilegiul sa traim incearca sa schimbe vechile modele de educare, bazate pe o structura ierarhica, autoritara si violenta. Acesta este momentul in care parintii simt nevoia unui nou model, in care elementele centrale ale vietii de familie sunt demnitatea egala si reciprocitatea intre parinti si copii.

    Parintii (de fapt, adultii in general) ar trebui sa tina cont de competenta emotionala a copiilor si de feedbackul sincer pe care il primesc in mod constant de la acestia. O alta conditie necesara pentru dezvoltarea copiilor este deprinderea, cu ajutorul parintilor, a unui limbaj personal in care sa-si exprime sentimentele si nevoile. Jesper Juul isi ilustreaza afirmatiile cu exemple din indelungata sa cariera de psihoterapeut de familie, capatata pe parcursul a zeci de ani, in multe zone ale lumii.

    Aceasta carte va va ajuta sa va schimbati perspectiva asupra relatiei parinte-copil. Veti privi copilul cu alti ochi si va va fi mult mai usor sa construiti cu el o relatie armonioasa.

  • Nu exista copii rai
    31.00 LEI

    Colectia "Educatie cu blandete" a editurii Univers este coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc

    Primul volum al seriei „Educatie cu blandete“ este semnat de Janet Lansbury, autoarea unuia dintre cele mai populare bloguri de educatie parentala din SUA, discipol al specialistei in parenting Magda Gerber. Cartea este bazata nu numai pe studii si cercetari in domeniu, ci si pe experienta de douazeci de ani a autoarei in lucrul cu copii mici si cu parintii acestora.

    Copiii sunt persoane adevarate, chiar daca sunt noi pe lume. Ei trebuie tratati mereu cu respect si intelegere, ca orice alta fiinta umana. Prin exemple practice si raspunsuri la scrisori ale parintilor care cer sfaturi pentru a reactiona la situatii concrete, autoarea cartii ofera un ghid practic de parenting care le va fi util parintilor cu copii de toate varstele.

    Cartea aceasta ne ajuta sa intelegem ca atunci cand un copil se poarta intr-un fel nepotrivit sau enervant pentru noi (ni se impotriveste, face crize de furie, plange, se smiorcaie, ne sfideaza sau loveste), el incearca sa ne comunice in singurul fel disponibil la aceasta varsta ca are nevoie sa ii oferim o limita, sa-l oprim cu respect si blandete, sa-l ghidam si sa-l ingrijim cu iubire, sa-i transmitem mesajul: Nu te ingrijora, sunt aici pentru tine orice-ar fi si ma pot descurca in orice situatie. Toti copiii fac asta, e o etapa normala si sanatoasa in dezvoltarea lor.

    Janet Lansbury ne arata intr-un mod simplu, concis si extrem de util cum putem avea o relatie armonioasa cu copiii nostri si ne ofera cateva solutii eficiente pentru a reactiona la comportamentele dificile.

  • Cum sa cresti un copil sigur de sine. Parentajul bazat pe Cercul Sigurantei
    49.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Parintii din ziua de astazi simt in mod constant presiunea de a fi "perfecti". Insa, incercand sa faca totul "ca la carte", ei pierd din vedere ceea ce copiii au realmente nevoie pentru siguranta lor afectiva, afirma autorii cartii de fata. Creatori ai eficientei metode de parentaj "Cercul Sigurantei", cei trei psihoterapeuti americani ii invata pe parinti (dar si pe psihologi) cum poate fi pastrat echilibrul intre dorinta de a proteja copilul si nevoia acestuia de autonomie, ce fel de nevoi emotionale poate exprima sugarul sau copilul aflat in dificultate, dar si in ce fel parintele poate sa-si ajusteze propriul stil de parentaj, dand dovada de flexibilitate, de o mai buna intelegere de sine si de disponibilitatea de a invata din greseli. Plina de cazuri sugestive, de instrumente intuitive ("muzica rechinilor", "Mainile care sustin Cercul Sigurantei" etc.) si de teste de autoevaluare, cartea ofera solutii pentru crearea si intarirea atasamentelor sigure intre parintii si copii. 


     

    Kent Hoffman, Glen Cooper si Bert Powell, psihoterapeuti de orientare psihanalitica, avand peste 30 de ani de experienta in tratarea copiilor si adolescentilor, activeaza in cadrul centrului Circle of Security International din Spokane (Washington), formand parinti si psihologi in metoda de interventie "Cercul Sigurantei", bazata pe teoria atasamentului. 

     

    Christine M. Benton este o scriitoare profesionista din Chicago.


        Fragment din volumul "Cum sa cresti un copil sigur de sine" de Kent Hoffman, Glen Cooper si Bert Powell:


     

        „Increderea dobandita de timpuriu radiaza pe tot parcursul vietii. Acest copil de sase ani s-a inconjurat din nou de raspunsul plin de atentie si grija al parintilor sai, o resursa care ii e cunoscuta inca din momentul nasterii. Ceea ce a trait ea in primii ani de viata a fost o armonizare si o sensibilitate care i-au ingaduit sa se simta in siguranta si sa aiba incredere in caminul ei ocrotitor. Copiii mici au nevoie sa stie ca pot conta pe cineva care are grija de nevoile lor fizice si emotionale. Increderea in sine si in altii se construieste in mod invariabil din experientele timpurii de disponibilitate si sensibilitate ale cel putin unuia dintre parinti — cu alte cuvinte, din siguranta data de atasament.

        In domeniul psihologiei dezvoltarii, formarea unui sentiment coerent al sinelui — personalitate, identitate si asa mai departe — este, fireste, un tel esential. Cand un parinte reactioneaza cu sensibilitate si caldura la nevoile cele mai timpurii ale copilului, sinele se formeaza cu fiecare interactiune, exact asa cum lumanarea se ingroasa cu fiecare scufundare in ceara.

        Cheia rezida tocmai in interactiune; in cadrul acestei prime relatii, individualitatea bebelusului se cultiva si se perpetueaza in toate celelalte relatii pe care le dezvolta de-a lungul vietii. Cand atasamentul este unul securizant, toate abilitatile psihologice ale copilului in crestere sunt hranite pentru a crea un sine coerent — ale carui amintiri individuale si imagine de sine vor fi in acord cu istoricul sau de viata.

        Poate parea paradoxal ca putem capata un sentiment solid al sinelui doar pusi in context cu ceilalti. Dar poate nu e catusi de putin paradoxal: Cum isi da seama un copil ca e o fiinta de sine statatoare daca nu intelege ca in „noi" exista un „eu"si un „tu"? Atasamentul securizant fata de un adult ocrotitor le ofera bebelusilor sprijinul de care au nevoie pentru a deveni indivizi autonomi, fara sa fie supusi stresului si confuziei aduse de faptul de a fi singuri si neajutorati. Pentru a parcurge procesul adesea dificil al formarii sinelui, bebelusii au nevoie de un „altul" care sa poata intelege totul cu empatie si care sa ii ajute sa isi regleze emotiile. In multe dintre experientele pe care le traverseaza copilul, acelea in care este alinat, linistit, stimulat cu sensibilitate, calmat, e ca si cum i s-ar inchega si fortifica sinele, expus fiind in mod repetat unui mediu ocrotitor si unei relatii de calitate.

        Pentru un bebelus, a nu fi singur inseamna conservarea vietii. Dar cercetatorii din domeniul atasamentului, cat si cei din domeniul teoriei relatiilor de obiect afirma ca supravietuirea inseamna mai mult decat o inima care bate si un stomac plin. Bebelusii au impulsul de se conecta la acea persoana disponibila, care ii poate ajuta sa desluseasca universul haotic in care s-au trezit. A nu gasi aceasta legatura lasa in sufletul lor un vid inspaimantator. Psihanalistii, intre care Donald Winnicott, numeau teroarea de a fi singur sau de a fi abandonat ca pe una dintre „agoniile primitive".”
  • Copilul nostru este supradotat
    10.56 LEI
    Ce este supradotarea? Cum ne dam seama ca un copil este supradotat? Cum pot fi evitate problemele educative si cele scolare si la ce riscuri sint expusi copiii supradotati din cauza neidentificarii la timp a abilitatilor lor? Volumul clarifica aceste chestiuni si ii invata pe parinti cum sa se comporte cu copiii care dovedesc aptitudini remarcabile de la cele mai mici virste, oferindu-le sfaturi cu privire la identificarea si cultivarea unor astfel de talente si la educatia generala in familie a copilului supradotat. 

     

    „Aceasta carte usor de citit si de inteles are puterea de a lamuri multe confuzii si de a convinge ca a educa un copil cu potential aptitudinal inalt este o mare responsabilitate, ca necesita o informare specializata, vointa, rabdare si perseverenta din partea educatorului, fie el parinte/bunic/apartinator sau profesor.” (Carmen Mihaela Cretu)
  • O istorie a copilariei. Copiii în Occident din Evul Mediu pana in epoca moderna
    54.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Ce este copilul? Copilăria ar trebui considerată a fi un construct social? Care au fost atitudinile adulților față de copiii de-a lungul timpului? Pe parcursul cărții descoperim copilul privit a fi un păcătos augustinian, care vrea să-i domine pe cei din jur, un inocent romantic care încă nu este corupt de civilizație sau o doar o dovadă a fertilității cuplului parental, aruncat în brațele doicilor îndată ce a venit pe lume. În Occident, începând cu secolul douăzeci copiii nu mai erau expuși morții, abandonului sau bătăilor în aceeași măsură ca în trecut, iar relațiile dintre părinți și copii s-au îndulcit. Scopul cărții de față este acela de a evidenția problemele speciale din istoria copiilor, pe care o plasează în contextul social și cultural, fără a pierde din vedere experiențele individuale care au ajuns până la noi prin jurnale, autobiografii și mărturii orale. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează psihologilor, sociologilor, istoricilor și tuturor celor interesați de copii și copilărie. 

    Colin Heywood este profesor de istorie economică și socială la Universitatea din Nottingham. A scris numeroase studii despre copilărie, familie și parentalitate. 


    CUPRINS

    Introducere 

    PARTEA ÎNTÂI: 
    Parcursul concepțiilor asupra copilăriei 

    1. Concepții asupra copilăriei în Evul Mediu 
    2. În căutarea unui moment decisiv
    3. Teme în istoria culturală a copilăriei 

    PARTEA A DOUA: 
    Anii copilăriei: relațiile cu părinții și tovarășii de joacă 

    4. Relațiile dintre părinți și copii: primele stadii 
    5. Grija față de sugari? 
    6. Relațiile dintre părinți și copii în cel de‑al doilea stadiu al copilăriei 
    7. Relațiile cu părinții și tovarășii de joacă în cel de‑al treilea stadiu al copilăriei 

    PARTEA A TREIA: 
    Copiii în lumea largă 

    8. Copiii la muncă 
    9. Să investim în viitor: sănătate și educație 

    Concluzii

    Bibliografie selectivă
    Note
    Mulțumiri 



    ... lumea medievală nu cunoștea copilăria. Ceea ce lipsea era orice sentiment de l’enfance, orice „conștiință față de natura particulară a copilăriei, acea natură particulară ce-l distinge pe copil de adult, chiar și de adultul adolescent". În momentul în care copiii puteau supraviețui fără grija și atenția mamelor sau doicilor, undeva între vârsta de cinci și șapte ani, ei erau azvârliți în „marea comunitate a oamenilor" - Colin Heywood

    Ca să începem cu începutul: erau oare copiii doriți? Răspunsul din partea istoricilor este acela că cuplurile căsătorite își doreau în general copii, dar nu prea mulți. Existau tot felul de avertismente pentru viitorii părinți, ce profețeau ce‑i așteaptă. Poetul din secolul al paisprezecelea Eustache Deschamps scria cu aplomb: „Fericit este acela ce nu are copii, căci pruncii nu înseamnă decât plânsete și duhoare, neaducând decât griji și necazuri" - Colin Heywood

  • Burn-outul copiilor. Cum sa nu-i lasam sa clacheze
    32.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Oare numai adulții să fie victime ale stresului contemporan? Sau, treptat, efectele acesteia se răsfrâng și asupra copiilor, care încep să resimtă partea întunecată a goanei după performanță? În cartea sa extrem de actuală, Béatrice Millêtre pune tranșant problema burn-outului în rândul copiilor și a sensului acestuia: necesitatea de a recunoaște, atât de-o parte cât și de alta, că lucrurile nu mai pot continua în același fel, că sănătatea fizică și psihică a copilului trebuie să primeze oricăror alte considerente. Ea se adresează pe rând părinților și adolescenților, arătându-le părinților de ce și cum ar trebui să reducă presiunea pe care o pun asupra fiilor și fiicelor lor, iar adolescenților, cum să o scoată la capăt, atunci când sunt pe punctul de a se împotmoli.
    Cu exemple, desene, scheme și chestionare, scrisă într-un mod cald și apropiat, această carte constituie un instrument util pentru orice părinte sau viitor părinte, ca și pentru orice adolescent în căutarea propriei deveniri.

    Béatrice Millêtre este doctor în psihologie, specialist în științe cognitive și psihoterapeut.

    Cuprins

    Identificarea reperelor 
    Introducere 
    Arletta, Jules, Paul, Sacha, Élise și toți ceilalți: cine sunt ei? 

    Burn‑out? 

    Motivele clacării

    Prea mari, prea de timpuriu: megamorfismul 
    Absența identității
    Muncă fără rezultate
    Incomprehensiunea 
    Copii care nu mai sunt decât obiecte ale reușitei… 
    Copii suprasolicitați, subsolicitați, prost solicitați 
    Prea blânzi 
    Părinți suprainvestiți, subinvestiți, prost investiți în viața copiilor
    Cu frica în oase
    Omniprezența celorlalți 
    Incomprehensiunea sistemului 

    Sensul burn‑outului 

    Erorile părinților 

    Injoncțiunea paradoxală
    Credințele false și erorile de logică
    Negarea realității și lipsa spiritului critic 

    Eu, ca părinte, am responsabilitatea de a‑l ajuta pe copilul meu să se vindece și să nu îl las să clacheze
    Nu mă culpabilizez
    Repere pentru a‑mi ajuta copilul 
    Îmi pun câteva întrebări 
    Nu fac „cum face toată lumea“ 
    Nicăieri nu este mai bine ca la bunica 
    Sensul vieții
    Aveți încredere în copil 
    Planuri de carieră, planuri himerice 
    A împărtăși: cuvântul‑cheie 

    Eu, ca tânăr, am datoria să o scot la capăt 
    După ploaie, răsare soarele 
    Sunt tolerant față de mine însumi 
    Nu sunt nul/Am calități
    Ruminez la nesfârșit 
    Nu mă culpabilizez
    Ceilalți nu sunt nici tontălăi, nici machiavelici, iar lumea nu este chiar așa de „neagră“ 
    Învăț să comunic mai bine 
    Sensul vieții mele 
    Orice alegere este permisă și toate orizonturile sunt deschise 
    Ce înseamnă să îți fie bine? 

    Reflectați împreună 
    Concluzii

  • Psihologia vârstelor
    62.37 LEI

    Adaptarea la realitate presupune o buna cunoastere de sine, capacitatea de a ne analiza aptitudinile si de a evalua situatiile cu care ne confruntam. In dobindirea si exersarea acestor abilitati, psihologia, cu mijloacele specifice de investigatie si puterea de interpretare, joaca un rol decisiv. Psihologia virstelor permite intelegerea comportamentelor si atitudinilor prin corelarea unor date specifice diverselor stadii de dezvoltare psihica. Axat in principal pe psihologia copilului si adolescentului, volumul are avantajul unei viziuni unitare asupra transformarilor psihice de-a lungul intregii vieti. O lectura utila pentru specialisti si studentii care se pregatesc sa lucreze in domeniu, dar si pentru parintii interesati de particularitatile dezvoltarii copilului.

    Din cuprins:
    Caracteristicile fizice si psihice ale nou-nascutului • Dezvoltarea afectiva si sociala intre 1 si 3 ani • Dezvoltarea gindirii prescolarului • Adaptarea la mediul scolar • Dezvoltarea psihica a scolarului mic • Adolescentul • Tinarul • Adultul

  • Daruieste iubirea care vindeca. Ghid pentru parinti
    54.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Daruieste iubirea care vindeca este un instrument extrem de pretios pentru construirea unei relatii durabile si sanatoase cu propriii copii. Parintele constient, dupa cum explica autorii, isi cunoaste lipsurile (cel mai adesea provocate de o relatie defectuoasa cu parintii, in propria copilarie) si este atent ca acestea sa nu ii stirbeasca legatura cu copilul. Unul dintre aspectele cruciale subliniate de Hendrix este utilizarea dialogului intentional, care s-a dovedit ca optimizeaza comunicarea parinte-copil: folosind tehnica Dialogului Imago - oglindire-validare-empatizare -, parintele nu intampina problemele copilului prin critici sau acuzatii, ci prin disponibilitatea de a asculta si de a-i recunoaste emotiile asa cum sunt, nu asa cum considera parintele ca ar trebui sa fie.


    Printre conceptele pe care Harville si Helen ni le prezinta in volumul lor se numara:


    Imago – partenerul-fantasma – pe care mintea noastra inconstienta il construieste pornind de la imaginea celor pe care i-am iubit in copilarie –, care ne-a calauzit in cautarea unui partener de viata.


    Parintii minimizatori si maximizatori – stilurile defensive care influenteaza ceea ce spunem si modul in care interactionam cu propriii copii.


    Un proces parental care ne ajuta sa punem capat „ciclului ranirii” – perpetuarea ranilor pe care le-am primit in copilarie – pe masura ce ne crestem copiii.


    Adevarul profund transformator pe care il dezvaluie Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt este ca, urmarindu-si constient reactiile fata de comportamentul si manifestarile copilului, parintii pot invata de la el, descoperind propriile „puncte de vindecare”. Tratandu-i pe cei mici cu respect si intelegere, parintii ii incurajeaza sa fie ei insisi si sa se cunoasca in profunzime.

  • Homeopatia pentru copii. Patologie. Simptome. Posologie. Tratament
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Homeopatia, ca și medicina alopată, are la bază studiul minuțios și obiectiv al simptomelor și tratarea eficientă a cauzelor acestora. Ambiţia ei este însă mai mare: aceea de a asigura un tratament lipsit de efecte secundare, de toxicitate chimică, de contraindicații. 
    Dr. Jacques Boulet ia în serios atât marile probleme, cât și micile dezechilibre ale sănătăţii copiilor, oferind metodele optime necesare tratării fiecărei patologii. 
    Afecțiunile curente ale copiilor pot fi vindecate astfel printr-o terapeutică specială, care pune accentul nu doar pe sănătatea acestora, pe care o îngrijeşte cu ajutorul medicamentelor homeopatice, ci și pe descoperirea unui tratament individualizat, adaptat sensibilităţii micilor pacienţi. 
    „Dr. Jacques Boulet ne oferă metode eficiente de tratament şi ne recomandă medicamente pentru patologiile cele mai frecvente.“
    www.goodreads.com
    „Homeopatia este o terapeutică eficace, netoxică, economică, bazată pe o analiză completă a bolilor și pe descoperirea unor posibilităţi naturale de vindecare a acestora.“
    www.amazon.fr

    Homeopatia pentru copii este ghidul perfect pentru părinţii interesaţi de îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor lor și pentru medicii și farmaciștii care vor să înţeleagă universul medicinei homeopatice. 
    Dr. Jacques Boulet oferă sfaturi simple pentru înţelegerea maladiilor și a simptomelor acestora, îndrumări privind terapiile, precum și o descriere a medicamentelor homeopatice folosite în tratamentul copiilor și a indicațiilor clinice ale acestora.

    Dr. Jacques Boulet a fost directorul Centrului de Învățământ și Dezvoltare a Homeopatiei (CEDH) din Paris, instituție care formează în fiecare an, în colaborare cu diferite universităţi, 5 000 de medici și farmaciști în mai mult de 20 de ţări. 
    Dr. Boulet lucrează ca homeopat și ca medic generalist de peste 30 de ani, fiind autorul mai multor cărţi despre homeopatie.

  • Jurnalul unei mame. Ghid pentru cresterea copiilor pana la 3 ani
    83.52 LEI

    Ligia Pop este un nume recunoscut în domeniul alimentației raw food din România, dar și pe plan internațional. Consultant în nutriție raw și maestru bucătar în alimentația fără foc, a publicat până în prezent opt cărți de specialitate: Rețete vegane fără foc (care a câștigat, în 2014, cel mai prestigios premiu la etapa națională a Gourmand World Cookbook Awards, în cadrul categoriei „Best Vegan Cookbook“); Germeni și vlăstari: surse de sănătate și energie; Jurnal de sarcină: sfaturi pentru o naștere fără frică și un bebe sănătos; Deserturi raw pentru copii și părinți sănătoși; Sfaturi pentru o viață mai sănătoasă; Diversificarea raw și vegană: sfaturi și rețete pentru bebeluși și copii mai mari; Un ghid al detoxifierii în 15 zile, plus cartea de față. 
    Este singurul raw chef din lume care a primit, în anul 2011, distincția mondială YouTube Next Chef. Pe lângă numeroasele sale activități, organizează anual, în toată țara, ediții ale Raw Generation Conference, evenimente promovând un stil de viață sănătos și echilibrat, fiind totodată gazda show-urilor TV online „Ligia’s Kitchen“ și „De vorbă cu Ligia“.
    Pentru mai multe detalii, vizitați: ligiapop.com



    Împărtășind experiențe, impresii și întâmplări ale autoarei alături de încântătoarea sa fetiță, volumul se dorește un cuprinzător ghid destinat proaspetelor mame, cărora le oferă o gamă largă de sfaturi utile pentru creșterea, de la naștere și până la 3 ani, a unui copilaș împlinit.
    A fi mamă înseamnă să îți asculți instinctele și inima – iar dacă vei adăuga la bagajul propriu de cunoștințe îndrumările detaliate din carte, ce se bazează pe principii moderne aplicate cu discernământ, în căminul tău vor domni echilibrul, bunăstarea și armonia sufletească.

  • E un monstru sub pat!
    34.89 LEI
    Epuizat din stoc

    Frica de monstrii din intuneric, teama de despartire, de boala si de moarte sau inhibitiile de la gradinita si scoala – iata doar o parte dintre provocarile de care au parte copiii pe parcursul dezvoltarii lor. Cum puteti sa-i ajutati sa inteleaga prin ce trec si sa scape de griji? Cum veti putea deosebi temerile firesti, specifice varstei, de fricile exagerate? Care sunt situatiile care impovareaza in mod deosebit sufletele celor mici? Psihoterapeut cu o experienta clinica de peste 40 de ani, Monika Specht-Tomann ofera sfaturi si metode practice prin care parintii, bunicii si educatorii ii pot ajuta pe copii, cu tact si afectiune, sa faca fata situatiilor sau gandurilor infricosatoare. Adultii vor intelege, astfel, cat de mult conteaza ca ei insisi sa fie echilibrati si sa nu pretinda ca sunt "atotcunoscatori", dar si cum pot sa creeze o atmosfera pozitiva si un sentiment de siguranta si incredere, care vor permite copilului sa-si exprime (prin povesti, desene sau verbalizari directe) angoasele si sa gaseasca cele mai potrivite cai pentru a depasi spaimele care-i framanta.

  • Dependentele copiilor si tinerilor. Lupta pentru libertate
    29.97 LEI
    Epuizat din stoc

    Dependenta este una dintre problemele critice ale lumii moderne, care-i afecteaza atat pe copii, cat si pe adulti. Astazi, ne confruntam nu numai cu o dependenta, din ce in ce mai raspandita, de substantele ilegale, dar si fata de mancare, bauturi, tigari si alcool; dispozitive electronice, retele sociale online, emisiuni de divertisment, parte dintr-o cultura a violentei; practici sexuale anormale si excesive.

    Cartea ofera o privire de ansamblu asupra consecintelor pe care le au dependentele asupra sanatatii copiilor si tinerilor, cat si asupra cauzelor principale care le genereaza. Autorul priveste copilul dintr-o perspectiva holistica (trup, suflet si spirit), de-a lungul drumului pe care acesta il strabate de cand se naste si pana la maturitate. El analizeaza dependente specifice prin sudii de caz preluate din experienta sa de medic, oferind in acelasi timp o metoda testata si recunoscuta de a intelege si gestiona fiecare copil sau tanar care se confrunta cu o astfel de situatie.

    O sursa de informatii nepretuite pentru parinti, profesori si psihologi; pentru tinerii si adultii captivi intr-o stare de dependenta; si pentru toti cei care vor sa inteleaga mai bine natura umana.

  • Somnul copiilor
    21.09 LEI
    Epuizat din stoc

    Aspectele legate de somnul neintrerupt si obisnuintele de somn ale copiilor ii preocupa pe parinti inca de la inceput. Aceasta lucrare reprezinta un ghid informativ, orientativ si afectiv, util pentru a evita si a rezolva cu blandete si in mod firesc problemele legate de somnul bebelusilor si al copiilor mici.
    –  Informativ: Indicatii amanuntite referitoare la comportamentul legat de somn.

    –  De utilitate zilnica: Cum sa asiguram adormirea usoara si un somn neintrerupt, potrivit cu dezvoltarea si varsta copilului.

    –  Afectiv: Metode confirmate si sugestii concrete care va ajuta sa petreceti nopti linistite si zile relaxate cu copiii dvs.

  • Cum sa fii prezent in viata copilului tau
    23.31 LEI
    Epuizat din stoc

    A fi un bun parinte nu inseamna sa fii perfect, sa studiezi teorii complexe si sa gasesti solutii noi douasprezece ore pe zi. Aceasta carte ofera o alternativa mult mai placuta. In loc sa se straduiasca – fara succes – sa atinga un ideal frustrant, parintii pot sa inceapa de unde se afla acum si sa se bucure aproape imediat de o viata de familie mai armonioasa.

    Lea Page arata cum pot fi recunoscute emotiile care creeaza probleme, si cum sa-ti pastrezi calmul in loc sa te lasi coplesit. Filosofia ei practica de educare a copiilor, nascuta din ani indelungati de experienta personala, observare si reflectie, ii incurajeaza pe parinti sa le raspunda copiilor mai degraba prin actiune decat prin cuvinte. Sunt oferite numeroase exemple de cum pot fi rezolvate provocarile de moment, cum ar fi accesele de furie si plansetele, minciunile si lipsa de respect.

    Parintii vor aprecia sentimentul de incredere si stapanirea de sine oferite de aceasta carte, care-i va sprijini in realizarea celei mai importante sarcini, cea de a-si insoti copiii in drumul lor spre maturitate.

  • Jocurile creative ale copiilor
    16.65 LEI
    Epuizat din stoc

    Multi parinti intampina dificultati in alegerea jucariilor potrivite pentru diferitele segmente de varsta, cat si in alegerea jocurilor pe care sa le initieze si incurajeze.

    Cum pot oare parintii sa-i ajute pe copii sa se dezvolte si cum pot sa le stimuleze aptitudinile?

    Karin Neuschutz, parinte si educator cu experienta, abordeaza aceste probleme intr-o forma concisa si accesibila. Ea analizeaza felul in care copiii se joaca in mod liber si creativ si cum sunt ei influentati de mediul inconjurator si de adultii care se afla in preajma.

    Cartea dezvaluie particularitatile fiecarei etape de varsta pana la sapte ani, folosindu-se de studii de caz pentru a ilustra anumite probleme, apoi sugereaza atat jucariile si papusile, cat si activitatile adecvate.

  • Educatia copiilor in familie
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Poti sa disciplinezi un copil fara sa-l pedepsesti? Iata o intrebare pe care si-o pun acei parinti care se straduiesc sa gaseasca modalitati prin care sa gestioneze comportamentul copiilor lor.

    Lou Harvey-Zahra a dezvoltat o metoda care chiar functioneaza: disciplina creativa. Ea ofera o noua perspectiva asupra parenting-ului, sfatuindu-i pe parinti cum sa rezolve problemele cu care se confrunta frecvent, pastrand in acelasi timp relatii de familie pozitive, bazate pe sentimentul de apropiere si incredere.

    Autoarea prezinta o multitudine de idei despre felul in care putem depasi probleme cum ar fi mofturile la masa, ciorovaielile intre frati, dar abordeaza si probleme grave cum ar fi obiceiul de a minti, accesele de furie sau despartirea de cineva apropiat.

    Expunand numeroase exemple, povesti desprinse din viata si intrebari frecvente, cartea reprezinta un ghid util si incurajator pentru parinti.

  • Clinica Mayo - Ghid pentru o sarcina sanatoasa
    60.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Clinica Mayo Ghid pentru o sarcina sanatoasa 
    Clinica Mayo este o institutie nonprofit cu sediul in Statele Unite ale Americii. Datorita grijii pentru pacient, experientei medicilor si cercetatorilor specializati in toate domeniile medicale, a tehnologiei inovatoare si muncii in echipa, de peste 20 de ani se afla in topul celor mai renumite clinici din intreaga lume. 
    In Clinica Mayo. Ghid pentru o sarcina sanatoasa veti gasi: 
    - Sfaturi medicale oferite de experti de renume mondial
    - Recomandari referitoare la planificarea sarcinii si rezolvarea problemelor de infertilitate 
    - Date privind cresterea si dezvoltarea copilului in cele 9 luni, saptamana de saptamana 
    - Informatii despre transformarile fizice si emotionale ale femeii insarcinate 
    - Date referitoare la nutritie, gimnastica si mentinerea greutatii in timpul sarcinii 
    - Sugestii privind adaptarea la viata de parinte 

  • Ghid de supravietuire a tanarului tatic
    21.03 LEI
    Epuizat din stoc

     10 MOTIVE BUNE CA SA CUMPERI ACEASTA CARTE Sl S-O CITESTI:
    1. Are scrisul mare si asta inseamna cel putin o carte pe care ai terminat-o.
    2. Ai citit-o deja pe jumatate in magazin, fii sincer!
    3. Poti sa i-o lasi mostenire copilului tau, spunandu-i: „la-o, mie mi-a schimbat viata!”
    4. Nu poti sa o descarci gratuit. Si nici sa o rescrii de mana. E foarte lunga.
    5. Sa o furi nu este cel mai bun exemplu de educatie pentru cel mic.
    6. Poti s-o folosesti ca suport pentru farfurie daca nu ai altceva la indemana.
    7. A fost scrisa de unul dintre baietii frumosi de la Topito.com.
    8. Este mai ieftina decat un iPad. Chiar si decat un mini iPad.
    9. Autorul are, de asemenea, copii si toata aceasta lume mica trebuie sa manance.
    10. (Bonus) De fapt, este aducatoare de noroc: faima, avere si afectiune reciproca.

        LAURENT MOREAU este un specialist autoproclamat in problemele copilariei, care isi raspandeste sfaturile in intreaga lume, in special in Japonia. Sau, cel putin, n-ar trebui sa intarzie s-o faca. Este, de asemenea, parintele a circa 6000 de liste si unul dintre fondatorii site-ului Topito.com, un site de neratat. El triaza, face liste si clasifica toate subiectele care-i trec prin minte de mai bine de sase ani. Da, este un fel de psihopat perfect.


        Fragment din volumul "Ghid de supravietuire a tanarului tatic" de Laurent Moreau:

        “10 SUPERPUTERI de tatic pe care am vrea sa le avem 

        Sa fii Batman este destul de misto, le face pe fete sa viseze. Dar pentru a creste un copil costumul de liliac nu este prea util. Si cum procedezi cu scaunul pentru copii pe care trebuie sa-l puneti in Batmobil... Nu, imagineaza-ti alte tipuri de superputeri.
        1. A avea o voce magica, care sa-l adoarma inca de la prima poveste.
        2. A putea sa teleportezi scutece murdare. Departe, foarte departe.
        3. A zbura. De-adevaratelea. Si in ajutorul sau in caz ca se loveste.
        4. A sti sa deschizi si sa inchizi caruciorul cu un singur deget. Porcarie de carucior.
        5. A completa toate hartiile administrative numai atingandu-le. Pe toate.
        6. A avea forta lui Jedi de a-l determina sa manance aruncandu-i o singura privire. Chiar si dovlecei.
        7. A putea sa raspunzi la toate intrebarile lui care incep cu „De ce?" fara sa indrugi prostii.
        8. A fi invizibil, pentru a putea sa-l vezi jucandu-se fara a fi vazut. OK, este o superputere a mamei, dar poate fi folosita si de noi.
        9. A sti sa te joci cu el in masina. Da, asta da putere.
        10. A sti sa-i alungi toate temerile, ca sa nu-i mai fie niciodata frica, cu un simplu: „Totul va fi bine, dragul meu." 

        10 MOTIVE pentru a pleca in vacanta fara copii

        Concediu. Ma rog, e un fel de a spune. Caci copiii au decis sa se scoale la aceeasi ora, adica 7, si pun intrebari din 10 in 10 minute. „Si ce facem acum?”. Atunci am stabilit. Data viitoare, vom pleca fara ei. Da, ii iubim, dar pana aici.
        1. Pentru ca nu ai castigat la loto. Si a pleca in trei sau patru in vacanta de vara e naspa. Nu in felul acesta iti imaginai ca o sa cheltuiti banii din contul de economii pentru a cumpara o casa.
        2. Pentru ca mai exista si altceva de facut in concediu in afara de „Ma duc sa iau apa ca sa facem un castel, tati?" Cum ai fi putut sa dormi sau sa alegi anumite locuri pe harta, pe care oricum nu le vei vizita, sau chiar sa citesti o carte."

  • Ghid de supravietuire a tinerei mamici
    21.03 LEI

    CATEVA MOTIVE PENTRU A CITI ACEASTA CARTE:
    1. Ai, fara indoiala, deja o gramada de carti despre sarcina si pentru ca relaxarea ii face bine si perineului tau.
    2. Esti deja mama si nu ai timp sa citesti altceva in afara de liste.
    3. Stii deja pe de rost lista de cumparaturi.
    4. Iti face bine sa intelegi ca suntem (aproape) toate la fel.

        MARIE THUILLIER este un Peste cu ascendent in Scorpion. De asemenea, este mama (in fine, incearca), blonda, adesea indispusa dimineata si predispusa la unghii incarnate. Cand era mica, intr-o zi, a furat un creion dintr-o papetarie. Apoi, a inceput studii costisitoare si inutile care i-au permis, totusi, sa nu mai stea cu parintii. Astazi, adora sa faca liste si sa simta mirosul de lipici. Fizic, seamana cu Laurent Moreau, autorul cartii Ghid de supravietuire a tanarului tatic, dar cu codite si cateva fire de par in minus (patru).


        Fragment din volumul "Ghid de supravietuire a tinerei mamici" de Marie Thuillier:

        “12 LUCRURI pe care sa le faci des cat inca mai ai timp

        1. Sa-i musti picioarele. De la 10 ani nu va mai vrea. De la 15 ani nu vei mai vrea tu.
        2. Sa-i dai voie sa vina in patul tau dimineata. Si sa adormi din nou cu nasul pe gatul lui, cu trupul lui incolacit de al tau.
        3. Sa-l duci la scoala. Pana la intrare. Si sa-i dai un pupic chiar in fata intrarii. Si sa strigi: „Pe curand, iubirea mea". Si sa-l trimiti pupici invizibili sufland in mana.
        4. Sa-l imbraci cum vrei tu.
        5. Sa-l duci in brate. Intr-o zi lasam copilul jos si nici nu ne dam seama ca nu-l vom mai ridica niciodata.
        6. Sa-l strigi cu mici porecle. Inclusiv in fata colegilor sai.
        7. Sa-l gadili si sa-i privesti capul care se lasa pe spate izbucnind in ras.
        8. Sa te faci ca nu-l vezi atunci cand se ascunde.
        9. Sa te iei la intrecere cu el. In cativa ani, ai putea sa-l platesti ca sa-ti tina companie cand faci jogging.
        10. Sa-l deghizezi. In vrajitoare, in pompier, in rechin sau in stea dansatoare.
        11. Sa-l pui sa-si repete glumele de o mie de ori. „Repeta-i lui Tata/ Buni/ doamnei/ lui Mami ceea ce mi-ai zis ieri cand eram in masina"; dupa ce a implinit 7 ani risti sa exagereze.
        12. Sa pui ce muzica vrei in masina. Cea care „a leganat tineretea ta" si care nu se incadreaza inca in categoria Nostalgie.”

  • Sex, like-uri si retele sociale. Comunicarea cu adolescentii in era digitala
    27.38 LEI

      Trecerea prin perioada adolescentei este dificila, nu doar pentru copilul care se dezvolta si devine tanarul adult, dar si pentru parintele extenuat si adesea confuz. Problemele cu care se confrunta adolescentii, in contextul tehnologiei de astazi, sunt mai usor de inteles dupa ce veti citi aceasta carte scrisa de Allison Havey si Deana Puccio.
        In urma unui sondaj efectuat de autoare (prin Proiectul RAP – Raising Awareness and Prevention – Cresterea Gradului de Constientizare si Preventie) in randul a peste 3000 de adolescenti cu varste cuprinse intre 13 si 18 ani, au rezultat urmatoarele teme de discutie:
    • Preocuparea numarul unu pentru toti: Examenele, Scoala, Temele
    • Preocuparea numarul doi pentru baietii cu varste cuprinse intre 15-16 ani si 17-18 ani: Sexul
    • Preocuparea numarul doi pentru baietii in varsta de 13-14 ani: Imaginea corporala
    • Preocuparea numarul doi pentru fetele in varsta de 17-18 ani: Viata sociala, Prieteniile
    • Preocuparea numarul doi pentru fetele cu varste cuprinse intre 13-14 ani si 15-16 ani: Imaginea corporala
    • Preocuparea numarul trei pentru fetele in varsta de 17-18 ani si pentru baietii cu varste intre 15-16 ani si 17-18 ani: Viitorul
    • Preocuparea numarul trei pentru baietii in varsta de 13-14 ani si fetele in varsta de 15-16 ani: Viata sociala, Prieteniile

  • Copilul tau cum se joaca? Intrebari psihologice ale jocului
    33.83 LEI

    Sophie Marinopoulos a inventat o metoda pentru a-i ajuta pe parinti sa-si inteleaga mai bine copilul si sa se asigure de echilibrul si de evolutia psihologico-emotionala a acestuia. Cum asa? Observandu-l cum se joaca!

    Copilul se joaca cu gurita la patru luni pentru a-si dezvolta curiozitatea; la 12 luni se joaca de-a "cucu bau" pentru a invata sa se separe de celalalt; se joaca de-a incalcarea regulilor la doi ani pentru a intelege mai bine regulile impuse de parinti; se joaca de-a v-ati ascunselea la trei ani pentru a-si invinge teama de a fi despartit de mama; se deghizeaza la patru ani pentru a-si impune personalitatea; jocurile cu roluri de la cinci ani ii vor stimula imaginatia; povestile de la sase ani ii vor dezvolta limbajul, ceea ce este absolut necesar pentru relatiile sociale; jocurile de societate de la sapte ani sunt ocazia unor confruntari cu parintii si cu ceilalti...

    Jocurile sugarului si ale copilului mic reprezinta baza pentru dezvoltarea sentimentului de securitate, pentru o viata emotionala echilibrata, pentru formarea deprinderilor intelectuale ce vor fi exersate in anii de scoala.

  • Secretul cresterii copiilor
    32.77 LEI

    Doggy Dan, un carismatic si renumit instructor canin, ne impartaseste cunostintele si sfaturile sale, aratandu-ne cum l-a ajutat dresajul cainilor sa fie un tata mai bun pentru copiii lui.


        Invata cum sa ai grija de familia ta fara sa recurgi la teama si la agresiune sau afla cum poti fi deopotriva calm si ferm, dar totusi sa dai dovada de corectitudine in relatiile cu cei dragi. invata cum sa transmiti incredere si sensibilitate si cum sa iei decizii cat mai bune tinand cont de interesul comun.

        Limbajul folosit nu este nicidecum unul stiintific, ci tipic unui ghid practic, cu exemple si istorioare relevante, care iti vor schimba modul in care privesti interactiunile cu propriii copii, dar si cu celelalte persoane din jurul tau.

        O carte care iti va schimba viata pentru totdeauna!
  • Eu n-am furis. Dialoguri Marioneze
    38.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Suntem cu totii marcati in copilaria noastra. Uneori avem sansa sa ne-o amintim prin ochii copiilor nostri. Fericita sau nu revine ca o imagine putin stearsa, dar aduce cu sine aceleasi trairi si sentimente intense. Intrebarile pe care copiii nostri sau chiar noi ni le punem ne vor ajuta sa ne limpezim cautari vechi. Si de ce nu sa facem pace cu noi si cu cei care ne-au marcat copilaria. ,,Eu n-am furis"este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta povestita cu mult haz. Vivi este in acest volum, pe langa mama lui Mario si ,,nacota" bunicilor.