Creșterea copiilor
-
Educatie inteligenta pentru copii inteligenti39.99 LEI
Dezvoltarea motivației • Construirea relațiilor • Gestionarea sensibilității • Gestionarea cooperării și a competiției • Atitudinea față de autoritate
Copiii noștri, deși inteligenți, pot avea dificultăți la școală și în viață din diverse motive: fie sunt perfecționiști, fie se tem de efort, fiind obișnuiți cu succesele imediate, fie au dificultăți în a se înțelege cu cei de vârsta lor. Cartea de față reprezintă o soluție concisă și plină de idei practice, pe care le putem folosi pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă. Strategiile descrise de autori, psihologi cu experiență, pot fi puse în aplicare în viața de zi cu zi, ajutându-i pe copii să își gestioneze sentimentele, să le placă învățătura și să își construiască relații armonioase, pentru o viață împlinită.
Dr. Eileen Kennedy-Moore este psiholog clinician, specializată în parenting și în dezvoltarea socială și emoțională a copiilor. A mai publicat: „The Unwritten Rules of Friendship“ (coautoare), „Expressing Emotion“ și o carte premiată pentru copii, „What About Me? 12 Ways to Get Your Parents’ Attention Without Hitting Your Sister“. A fost invitată la The Today Show și la alte emisiuni de radio și televiziune și colaborează ca blogger cu Psychology Today.
Mark S. Lowenthal, doctor în psihologie, psiholog clinician, a fost director al Programului de Tratament Psihiatric Ambulatoriu pentru Copii și Adolescenți al Spitalului Trinitas, din Elizabeth, New Jersey. A contribuit la crearea, la nivel statal și local, a unor politici de sprijin pentru copiii cu probleme de sănătate mintală.
Cartea „Educație inteligentă pentru copii inteligenți“ a câștigat în SUA premiile Mom’s Choice Gold, Kidlutions și Nautilus Silver
-
Coloreaza, decupeaza, lipeste! Activitati creative pentru copii15.43 LEIEpuizat din stoc
Colorează, decupează, lipeşte! - este o carte care îi dă şansa copilului tău să se joace cu lumea minunată a culorilor, să îşi îmbunătăţească abilitatea de a decupa, să devină perfecţionist în lipit.
Cu acest trio de activităţi va înţelege mai bine consecinţele propriilor acţiuni, îşi va creşte stima de sine, va înţelege utilitatea unui plan de acţiune pentru a soluţiona diverse situaţii, va înţelege că respectarea unor paşi îl duc aproape de rezultat şi de ce nu, va concepe în viitor propriile sale creaţii. -
Parinti linistiti, copii fericiti. Cum sa inlocuim tipetele cu conectarea41.70 LEIEpuizat din stoc
Un ghid revoluţionar despre creşterea unor copii responsabili, capabili şi fericiţi.
Pornind de la cele mai recente cercetări pe tema dezvoltării creierului uman şi experienţa sa clinică cu părinţii, dr. Laura Markham are o abordare simplă, dar eficientă. Mesajul ei este următorul: cultivarea unei conectări emoţionale cu copilul produce o schimbare reală şi de durată. Când această legătură vitală este stabilită, nu mai e nevoie ca părinţii să apeleze la ameninţări, cicăleli, insistenţe, recompense sau chiar pedepse.
Acest ghid remarcabil îi va ajuta pe părinţi să-şi înţeleagă mai bine propriile emoţii – şi să şi le gestioneze –, astfel încât să poată acţiona cu empatie şi comunicând clar, pentru a creşte copii care îşi controlează singuri comportamentul. Exemplele folosite le oferă părinţilor cu copii mici sau preşcolari soluţii şi fraze gata testate.
Dacă v-aţi săturat de lupte de putere, de crize de furie şi aveţi nevoie de „soluţia” corectă, opriţi-vă din căutări. Sunteţi pe punctul de a descoperi acele instrumente practice care vă vor transforma stilul de parenting în mod pozitiv şi cu rezultate dovedite.
„Dr. Markham le demonstrează părinţilor cum empatia lor poate pregăti creierul copilului lor pentru gestionarea emoţiilor şi pentru fericire – precum şi pentru un viitor mai bun pentru omenire. Un mesaj simplu, dar revoluţionar, de iubire”. - Nancy Samalin, autoare a patru cărţi de succes, printre care "Loving Without Spoiling".
„Dacă vreţi să aveţi mai multă încredere şi linişte în viaţa de părinţi, aceasta este cartea potrivită. Dr. Markham vă ajută să înţelegeţi mai bine comportamentul copilului vostru şi vă pune la dispoziţie instrumentele practice pentru a-l schimba”. - Elizabeth Pantley, autoare a douăsprezece cărţi de succes, printre care şi "The No Cry Sleep Solution".
-
In bratele mele si dincolo de ele39.12 LEIEpuizat din stoc
Mayim Bialik, actriță americană și doctor în neuroștiințe a ales să își crească și educe copiii în spiritul attachment parenting-ului. Ca urmare a experienței ei a apărut În brațele mele și dincolo de ele o carte despre care Dr. William Sears, întemeietorul curentului attachment parenting spune că este ”încântătoare”.
Pentru Mayim, attachment parenting-ul a fost alegerea naturală dar studiile ei în domeniul neuroștiinței nu au făcut decât să confirme ceea ce ea a ales în mod instinctiv.
În brațele mele și dincolo de ele este povestea familiei lui Mayim dar și o serie de argumente în favoarea attachment parenting-ului.
În brațele mele și dincolo de ele - O carte despre cum să crești copii cu blândețe, îmbrățișări, dragoste.
-
Mitul temei pentru acasa35.64 LEIEpuizat din stoc
"Mitul temei pentru acasă este o analiză incisivă a unei practici atât de larg răspândite încât pierdem din vedere, deseori, adevăratul rol al educației, dar și propria capacitate de a raționa și de a ne îndoi. Autorul atrage atenția asupra dezavantajelor pe care le pot avea temele: subminarea gândirii critice în favoarea memorării mecanice și a atitudinii submisive, erodarea relațiilor în familie, dispariția timpului liber, subminarea independenței copilului și a încrederii adulților față de acesta. Kohn propune un alt mod de a aborda procesul de învățare, atât cel școlar cât și cel petrecut acasă, care să respecte atât dragostea naturală de învățătură a copiilor noștri, cât și importanța relației din cadrul familiei.” Elena Irimia
„Kohn preia multe dintre convingerile împământenite despre temele pentru acasă și le demontează, demonstrându-ne iar și iar cât de puține cercetări stau în realitate la baza tuturor acestor teorii validate drept adevăruri. Autorul aruncă umbra îndoielii asupra convingerilor generale conform cărora temele pentru acasă contribuie la performanțele școlare, la îmbunătățirea notelor, la fundamentarea caracterului elevului și la toate celelalte aspecte bine cunoscute nouă. Și, mai mult decât atât, este posibil ca temele pentru acasă să aibă efectul contrar și să știrbească interesul copilului în ceea ce privește procesul de învățare în sine. Esența pe care părinții și profesorii o desprind din paginile cărții de față este că ar trebui să ne îndoim de veridicitatea dogmatică a acestor teorii.“ San Diego Union Tribune
-
Pedepsiti prin recompense47.05 LEIEpuizat din stoc
Strategia noastră fundamentală pentru creșterea copiilor, procesul de învățare al elevilor și conducerea angajaților se poate rezuma în doar cinci cuvinte: Fă așa și primești asta. Ademenim oamenii cu o bucată de zăhărel (de la dulciuri până la comisioanele din vânzări) într-un mod foarte similar celui în care am dresa un animal de casă.
În această carte deschizătoare de drumuri, Alfie Kohn ne arată că, deși manipularea prin stimulente a oamenilor pare să aibă succes pe termen scurt, aceasta reprezintă o strategie care până la urmă eșuează, iar efectele sale nocive persistă un timp îndelungat. Locurile noastre de muncă și sălile de clasă vor continua să decadă, argumentează autorul, până când vom pune sub semnul întrebării încrederea noastră într-o teorie a motivației derivată din experimente făcute pe animale de laborator.
Extrăgând informații din sute de studii, Kohn demonstrează că oamenii chiar au rezultate mai slabe atunci când sunt momiți cu bani, note sau alte stimulente. Dacă le promitem bunuri copiilor pentru a se comporta cum se cuvine, nu obținem nimic mai mult decât o obediență temporară. Cu cât mai mult ne folosim de stimulări comportamentale artificiale, cu atât mai mult cei asupra cărora le aplicăm își pierd interesul față de subiectul mitei.
Recompensele și pedepsele sunt doar două fațete ale aceleiași monede – una fără putere prea mare de cumpărare. Se impune, arată Kohn, găsirea unei alternative la aceste două moduri de a controla oamenii. Ultimele capitole oferă un set practic de strategii pentru părinți, profesori și manageri, care depășesc nivelul utilizării de recompense sau pedepse.
Condimentată cu umor și exemple din viața de zi cu zi, Pedepsiți prin recompense ne oferă o serie de argumente tulburătoare, imposibil de negat.
-
Joaca. Solutii distractive pentru buna dezvoltare a copiilor in primii cinci ani32.19 LEIEpuizat din stoc
Educaţia poate fi relaxantă şi distractivă atât pentru copil cât şi pentru părinte, odată ce deţinem bagajul minim necesar de cunoştinţe despre etapele dezvoltării copilului şi un set de metode simple şi eficiente pentru a ieşi din încurcături precum crizele de furie într-un magazin aglomerat sau manifestările de gelozie între fraţi.
Interactivă, clară şi instructivă, această carte ne arată cum putem stimula imaginaţia, creativitatea, vorbirea sau abilităţile practice ale copiilor într-un mod jucăuş, cum şi de ce să selectăm din noianul de jucării de pe piaţă şi, pe scurt, la ce să ne aşteptăm şi cum să interacţionăm cu copilul în funcţie de vârsta şi de pragul său de dezvoltare.
Considerată a fi expertul Nr. 1 al Regatului Unit în materie de dezvoltarea copiilor, Dr. Amanda Gummer are o experienţă de peste 20 de ani în consilierea psihologică a părinţilor şi copiilor şi este o prezenţă constantă în mass-media britanică. -
Istet de mic! Lumea animalelor. Matematica - Citire - Scriere (3-4 ani)27.64 LEIEpuizat din stoc
Corint Junior readuce în atenția dumneavostră seria Isteț de mic! De această dată, este vorba despre o carte creată special pentru pregătirea preșcolarului (copii de 3-4 ani): Isteț de mic! Lumea animalelor.
• Noţiunile de bază explicate prin ilustraţii
• Activităţi simple şi variate pentru a exersa prin joc aceste noţiuni
• Tema animalelor, care îi pasionează pe cei mici
• Numeroase autocolante pentru a anima activităţile
• Autocolante cu diverse animale şi puii lor pentru albumul de la finalul caietului
-
Istet de mic! Lumea animalelor. Matematica - Citire - Scriere (5-6 ani)27.64 LEIEpuizat din stoc
Corint Junior readuce în atenția dumneavostră seria Isteț de mic! De această dată, este vorba despre o carte creată special pentru pregătirea preșcolarului (copii de 5-6 ani): Isteț de mic! Lumea animalelor.
• Noţiunile de bază explicate prin ilustraţii
• Activităţi simple şi variate pentru a exersa prin joc aceste noţiuni
• Tema animalelor, care îi pasionează pe cei mici
• Numeroase autocolante pentru a anima activităţile
• Autocolante cu diverse animale şi puii lor pentru albumul de la finalul caietului
-
Gata, acum am destul!29.97 LEIEpuizat din stoc
Aceasta carte le prezinta copiilor intr-un mod intuitiv ca si lucrurile bune pot fi uneori in exces. Le arata cum isi pot identifica propriile nevoi si apoi pot spune: „Gata, acum este destul!”
Fragment: “Eu sunt Paul si imi plac mult imbratisarile si alintarile. De aceste lucruri nu ma mai satur. Cel mai mult imi place sa il alint pe domnul Miau. E motanul nostru. Eu sunt Maria si imi place foarte mult sa privesc la televizor. Emisiunea mea preferata este foarte amuzanta. Si fratelui meu ii place. Radem in hohote amandoi. Dupa terminarea emisiunii, el nu mai are chef sa stea la televizor. Vrea sa iasa afara la joaca.” -
Educatie si pace26.43 LEIEpuizat din stocUn nou volum în seria "Maria Montessori", despre educația făcută cu dragoste, blândețe și calm și pacea interioară care se poate construi astfel în sufletul copiilor, precum și pacea mondială care s-ar putea instaura într-o lume ai cărei locuitori ar fi educați în spirit Montessori.
„Pacea este un obiectiv care se poate realiza numai printr-un acord şi există două mijloace care conduc la această uniune pacificatoare: unul este efortul imediat de a rezolva conflictele fără violenţă, adică evitând războiul; celălalt este efortul prelungit de a construi în mod stabil pacea între oameni. Evitarea conflictelor este misiunea politicii. Construirea păcii este misiunea educaţiei. Este urgent necesar să facem să se înţeleagă necesitatea unui efort concertat şi colectiv pentru construirea păcii.” Maria Montessori
-
Voiam un copil... si m-am trezit cu doi!42.18 LEI
Cum sa faci fata unei sarcini gemelare si sa supravietuiesti (fericita) primelor luni.
A avea gemeni este o experienta minunata, dar extenuanta in acelasi timp. Este o provocare pe care o poti depasi cu usurinta daca esti pregatita sufleteste, daca stii ce te asteapta.
Care ar fi persoanele cele mai abilitate sa te consilieze pe parcursul acestei aventuri de neuitat? O echipa formata dintr-o mama de gemeni, medici si altispecialisti in domeniu (ginecologi, moase, neonatologi, pediatri, psihologi etc.), prin sfaturi si informatii utile, te poate ajuta sa depasesti cu succes aceasta experienta unica. -
Cum sa-ti hranesti copilul. De la laptele matern la diversificare31.61 LEI
Alimentaţia copiilor este un subiect extrem de important, care suscită nenumărate întrebări din partea părinţilor. încă de la prima sa apariţie, în 1974, "Cum să-ţi hrăneşti copilul" constituie o carte de referinţă în domeniu. În această nouă ediţie, îmbogăţită şi reactualizată, vei descoperi tot ce trebuie să ştii despre alăptare, formulele de lapte pentru sugari, rolul esenţial al vitaminelor şi mineralelor în timpul primilor ani de viaţă, precum şi despre diferitele produse pentru cei mici disponibile pe piaţă.
Profită de sfaturile practice pentru a integra alimentele solide în momentul potrivit şi de multe alte recomandări care îi vor permite copilului tău să crească frumos şi sănătos. Descoperă reţete simple şi variate pentru a diversifica alimentaţia bebeluşului şi a pregăti preparate savuroase, inspirându-te din meniuri bine concepute.
LOUISE LAMBERT-LAGACÉ este o reputată nutriţionistă din Canada, care s-a făcut remarcată prin numeroasele sale publicaţii în domeniu. Bestsellerurile ei au fost citite de peste un milion de persoane din întreaga lume. De aproape 40 de ani, conduce Clinica de nutriţie Louise Lambert-Lagacé şi Asociaţii din Montreal. Pentru întreaga sa operă, Louise Lambert-Lagacé a primit Ordinul Canadei, în 1999, şi Ordinul Naţional al Quebecului, în 2006. -
Parinti in pragul crizei de nervi. Cum gestionam conflictele zilnice dintre noi si copii33.19 LEIEpuizat din stoc
Viaţa de părinte este făcută din paradoxuri: copiii sunt tot ce ai mai scump pe lume, îi răsfeţi, îi iubeşti... şi totuşi, uneori, felul în care se comportă te scoate din minţi. Eşti în pragul crizei de nervi! Dar e cea mai păguboasă soluţie prin care poţi pune capăt unui conflict cu propriul copil: nu aşa rezolvi problema şi simţi că dai greş în rolul de părinte.
Această carte nu are pretenţia să le ofere cititorilor toate cheile unei educaţii fără conflicte, ci încearcă să-i ajute să relativizeze neînţelegerile pentru a le rezolva pe un ton calm. Rod al experienţei autoarei ca mamă şi bunică, la care se adaugă expertiza unor psihologi, cartea îşi propune:
- să traseze un cadru ce aminteşte bazele educaţiei şi marile etape ale dezvoltării copilului;
- să descrie principalele situaţii „de criză” în funcţie de mai multe teme: somnul, alimentaţia, statul pe oliţă, politeţea, agresivitatea... Fiecare situaţie, prezentată sub forma unei mărturii, este analizată şi însoţită de sfaturi şi sugestii pentru a gestiona mai bine lucrurile şi pentru a evita repetarea situaţiilor de acest gen.
Micuţii tirani nu vor mai reuşi să te scoată din sărite! -
Ce sa le spunem copiilor cand sunt foarte mici, cand sunt bolnavi, cand se bucura, cand sunt tristi32.19 LEIEpuizat din stoc
Cei care lucrează în domeniul educaţiei, învăţământului sau asistenţei acordate copiilor şi tinerilor cu probleme fizice, psihice, afective, familiale sau sociale ştiu cât de importante sunt cuvintele rostite sau nerostite în legătură cu unele evenimente care marchează viaţa unui copil, de cele mai multe ori fără ştiinţa lui şi, uneori, chiar fără ştiinţa celor din jurul lui. Bazându-se pe experienţa nenumăraţilor ani de practică psihanalitică alături de copii, adolescenţi, părinţi sau tutori, F. Dolto oferă în această carte sfaturi şi îndrumări pentru interacţiunile de zi cu zi cu copilul. Copiii au nevoie de adevăr şi au şi dreptul de a-l auzi. Deşi adesea dureros, acest adevăr le permite să se construiască şi să se umanizeze.
"Cu siguranţă, Françoise Dolto nu este singura care socoteşte că psihanaliza nu se adresează doar psihanaliştilor, ci că ea trebuie, dimpotrivă, să rămână larg deschisă şi accesibilă tuturor celor care pot să beneficieze de mesajul ei uman. Însă ea avea în plus acel talent deosebit care îi permitea să fie pe deplin prezentă şi pilduitoare atât în cadrul unor colocvii savante, cât şi cu ocazia întrebărilor puse de oamenii obişnuiţi, după cum se poate vedea în această carte în care răspunde unui public în bună măsură lipsit de pregătirea necesară.
Surprinzător rămâne faptul că pentru Françoise Dolto aspectul propriu-zis tehnic al activităţii sale psihanalitice, clinice şi teoretice şi-a găsit o prelungire naturală, directă sau indirectă, în răspunsurile date interlocutorilor venind din zone foarte diverse, inclusiv cele exterioare analizei, în măsura în care problema respectului faţă de subiectul copil era în joc. Aşa se explică caracterul singular şi compozit al acestui volum, în care descoperim opinii inspirate bineînţeles de experienţa analitică, ca şi de teoretizarea acesteia, retransmise însă în scopuri pedagogice, educative sau psihosociale."
Gérard Guillerault
Françoise Dolto (1908–1988), celebră pediatră şi psihanalistă franceză, s-a distins prin înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză şi pediatrie, Imaginea inconştientă a corpului, Când apare copilul, Când părinţii se despart, Dificultatea de a trăi. -
Copilul cu ticuri si sindromul Tourette. Ghid pentru parinti si specialisti36.63 LEIEpuizat din stoc
De ce se agită copilul acesta încontinuu? Cum poate să vorbească aşa de urât? Cum să fac să-l dezbar de obiceiurile astea necuviincioase? Iată numai câteva din întrebările pe care şi le pot pune părinţii şi educatorii copiilor ce suferă de ticuri sau de sindromul Tourette, înainte de a afla că "obiceiurile" lor poartă un nume.
Clipitul, grimasele, lovitul cu picioarele, muşcatul buzelor, bâlbâiala, rostirea unor cuvinte neacceptate social şi multe altele sunt provocările cu care se confruntă zilnic aceşti copii şi părinţii lor. Pentru a încărca tabloul, acestora li se pot adăuga ruminaţii, neatenţie, hiperactivitate sau scăderea stimei de sine.
Ghidul pe care vi-l propunem descrie simptomele caracteristice şi posibilele lor cauze, oferind apoi soluţii practice, uşor de pus în aplicare, pentru ca viaţa copiilor afectaţi şi a familiilor lor să poată urma un făgaş cât mai lin. El se adresează, de asemenea, şi specialiştilor, cărora le furnizează repere clare şi tehnici de lucru eficiente în tratarea acestor copii.
Dr. Uttom Chowdhury este medic psihiatru specializat în tratarea copiilor şi adolescenţilor cu tulburări comportamentale, profesor la Universitatea din Bedfordshire şi consilier medical în Asociaţia Regatului Unit pentru sindromul Tourette -
Convorbiri psihanalitice cu parintii38.85 LEIEpuizat din stoc
În această serie de conferințe radio, susținute la BBC, Winnicott abordează o serie de probleme specifice creșterii copiilor, cu scopul de a reda mamelor și taților încrederea în propriile instincte parentale. Printre temele abordate se află: suptul degetului mare ori al păturicii, legăturile dintre copil și părintele vitreg, momentele în care celui mic trebuie să i se spună „Nu", gelozia dintre frați, sentimentele de vinovăție ale mamelor, dezvoltarea simțului moral în pruncie sau consolidarea încrederii de sine la copil. Lipsit de orice ton moralizator, pediatrul britanic oferă, cu o atitudine empatică și încurajatoare, explicații și sfaturi extrem de actuale pentru părinții zilelor noastre, ilustrând totodată concepte devenite clasice în psihologia copilului (obiect tranzițional, mamă „suficient de bună" etc.).
Scopul acestor conferințe nu a fost acela de a le spune părinților ce să facă, ci de a detoxifica știința creșterii copilului, de a le da încredere părinților în ceea ce fac și de a-i îndemna să se simtă liberi să caute ajutor individualizat atunci când se lovesc de vreun obstacol neașteptat în creșterea copiilor lor. dr. T. Berry Brazelton, coautorul cărții "Nevoile esențiale ale copiilor".
Niște părinți îndeajuns de buni pot fi folosiți de către bebeluși și copiii mici, iar „îndeajuns de bun" înseamnă oameni ca dvs. și ca mine. Pentru a fi consecvenți și astfel previzibili pentru copiii noștri, trebuie să fim noi înșine. Căci dacă vom juca un rol, cu siguranță o să fim descoperiți când o să fim prinși fără machiaj. D.W. Winnicott
D.W. Winnicott, pediatru și psihanalist englez, a fost președintele Societăţii Britanice de Psihanaliză. De același autor, la Editura Trei au mai apărut, printre altele: "Copilul, familia și lumea exterioară", "De la pediatrie la psihanaliză", "Natura umană" și "Procesele de maturizare". -
Cele cinci limbaje ale scuzelor55.00 LEI
Prea puţine dintre cărţile apărute până acum ne învaţă care este atitudinea pe care trebuie să o avem atunci când greşim. Tuturor ni s-a întâmplat să avem reacţii exagerate faţă de părinţi, faţă copii sau faţă de partenerul de viaţă ori pur şi simplu să nu putem fi iertaţi sau să nu ştim, la rândul nostru, cum să iertăm. Gary Chapman şi Jennifer Thomas se adresează cititorilor care sunt hotărâţi să învingă frica de al ierta pe celălalt, fiindcă, în mod firesc, de fiecare dată ne punem întrebarea: „Oare va greşi din nou?“ Limbajele scuzelor implică asumarea răspunderii pentru faptele noastre. De multe ori, cei care greşesc nu au un suflet bolnav, ci o percepţie greşită. După ce vor urma paşii recomandaţi, cititorii vor depăşi dificultatea morală de a fi iertaţi sau de a-i ierta pe cei de lângă ei.
Gary Chapman şi Jennifer Thomas vorbesc din perspectiva unor reputaţi experţi în relaţiile interumane când îi îndrumă pe cititori să meargă pe calea iertării, care nu e altceva decât o formă a dragostei adevărate. Exprimarea regretului, îndreptarea greşelilor noastre, dorinţa de a ne schimba pentru ca, în viitor, să nu îi mai rănim pe cei din jur, precum şi învăţarea celor cinci limbaje ale iubirii, toate acestea duc la stabilirea unor relaţii optime cu cei pe care îi iubim. Dacă îi putem ierta pe cei de lângă noi, nu dăm dovadă de slăbiciune, ci de forţă interioară. Nu toţi sunt capabili să ierte, dar cei care înţeleg că iubirea înseamnă a-l accepta pe cel de lângă noi aşa cum este, cu toate greşelile sale, au înţeles mesajul pe care această carte îl transmite într-o manieră nobilă, plină de compasiune şi de înţelegere.
„Este posibil să nu cunoaşteţi limbajul fundamental al scuzelor pe care îl întrebuinţează persoana căreia îi cereţi iertare. Vă încurajez să utilizaţi toate cele cinci limbaje ale scuzelor şi veţi observa că relaţiile cu cei din jur se vor îmbunătăţi considerabil.“ Brooke Randolph, consilier psihologic
„Cele cinci limbaje ale scuzelor nu este o carte destinată exclusiv rezolvării problemelor care apar în cuplu, ci ne arată şi cum să ne cerem iertare şi, în consecinţă, cum să îmbunătăţim relaţiile cu cei din jur, şi cum să salvăm un mariaj care nu merge prea bine.“ Rhett Smith, terapeut specializat în probleme de cuplu și de familie„«Iubirea este o alegere, nu o emoţie», arată Gary Chapman. Relaţiile dumneavoastră vor deveni de nerecunoscut dacă veţi lua decizia aceasta cu sinceritate şi în deplină cunoştinţă de cauză.“ Jon Spayde, conferenţiar, scriitor și editor
Dr. Gary Chapman este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume când vine vorba de probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University. De aproape patruzeci de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă în şedinţe private consiliere pentru cupluri.
A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria „Cele cinci limbaje“ — devenite bestsellere şi extinse ca tematică, pentru a include nu doar cărţi pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi.
Este realizatorul unei emisiuni radiofonice intitulate „A Love Language Minute“ şi gazda unui program de sâmbăta dimineaţa cunoscut sub numele de „Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele fiind difuzate prin intermediul a peste 400 de posturi locale de radio din SUA.Dr. Chapman este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church din Winston-Salem, Carolina de Nord. El şi soţia sa, Karolyn, sunt căsătoriţi de mai bine de patruzeci şi cinci de ani şi au doi copii.
Dr. Jennifer Thomas este consultant specializat pe probleme de leadership, autor de cărţi şi orator de succes.
Are o licenţă în psihologie şi religie, obţinută la University of Virginia, şi a obţinut titlul de doctor în psihologie clinică de la University of Maryland.De mai bine de zece ani, susţine conferinţe şi organizează seminare, acordă consultanţă în scopul dezvoltării personale şi scrie cărţi despre îmbunătăţirea relaţiilor interumane. Cărţile sale au fost traduse şi s-au vândut în sute de mii de exemplare în toată lumea.
-
Ma simt trist18.87 LEIEpuizat din stoc
În primii ani de viaţă, copiii pot avea numeroase emoţii pe care nu și le pot explica. Această serie de cărţi ilustrate prezintă o parte dintre ele într-o manieră amuzantă, dar totodată încurajatoare. Fiecare carte conţine o notă adresată părinţilor și învăţătorilor în care li se sugerează diverse moduri de a-i ajuta pe copii să facă faţă acestor emoţii.
-
Ghidul tatalui de adolescenti37.74 LEIEpuizat din stoc
Trebuia să se întâmple: ţâncul a devenit adolescent. Mai rău, un adolescent obositor. Care nu ştie pe ce lume se află, este enervant şi îngrozitor de înalt. Hai să recunoaştem, prietene, eşti depăşit de situaţie. Un fel de elefant care bombăne prin savană, departe de turmă.
Zilnic, de mii de întrebări te iau cu asalt:
- Cum să-l îndupleci să-şi facă ordine în cameră?
- Cum s-o convingi să nu se mai vadă cu Kevin, satanistul gotic?
- Chiar crezi că e idée bună să-i laşi casa ca să dea bairam?
- Cum să te îmbraci când te duci după el la poliţie?
- Există vreun site de unde se poate cumpăra bac-ul?
- Cum ai putea să dai toate belele adolescentului pe capul soţiei?
Hai, linişteşte-te : Antilogus şi Festjens s-au întors, cu o grămadă de super-sfaturi, mega-sugestii şi idei para-revoluţionare.
Gata cu mişto-ul, tinereii!! Domnia adolescenţilor va lua sfârşit… -
Mama si copilul in diverse culturi37.74 LEIEpuizat din stoc
Mânată de curiozitatea de jurnalist și după îndelungate discuții cu alte mămici, Mei-Ling Hopgood face turul lumii studiind metodele de educaţie din cele mai ȋndepărtate colţuri ale globului. Datorită interviurilor realizate cu părinţi, profesori, experţi ȋn puericultură și antropologi aparţinȃnd celor mai variate culturi, aflăm despre diverse abordări ale unor practici universale precum mersul la culcare, deprinderea de a face la oliță, momentele de repaus sau joacă.
Când vine vorba de făcutul la oliță, chinezii, se pare, sunt ași. La ei, antrenamentul începe la șase luni. La rândul lor, kenyenii își poartă bebelușii în spinare, înfășurați în eșarfe multicolore, ceea ce nu ține neapărat de tradiție – căci nu prea poţi să te încumeţi să împingi un cărucior pe trotuarele pline de gropi din Nairobi! Francezii, pe de altă parte, reușesc să facă din prichindeii lor niște adevărați gastronomi în miniatură. Iar ȋn Tibet, femeile ȋnsărcinate sunt ȋnconjurate cu mii de atenţii și li se recomandă să mediteze cȃt se poate de mult.
Hopgood a testat toate aceste descoperiri – și multe altele – ȋn educaţia propriei fiice, încă de la naștere. Iar rezultatele vorbesc de la sine! Ni se oferă astfel o imagine panoramică asupra educației practicate în culturi foarte variate și posibilitatea de a învăța din multiple tradiții, ceea ce ne confirmă faptul că nu există doar una, ci mii de practici pe care le poți adopta pentru a fi un bun părinte. -
ABC de nutritie63.43 LEI
Prima carte pentru copii scrisă de un medic nutriţionist. Abecedar de nutritie pentru oameni mici si mari!
Relaţia unui copil cu mâncarea se construieşte în copilărie. Atunci învaţă ce înseamnă foamea şi pofta, descoperă plăcerea de a mânca, începe să-şi recunoască nevoile corpului, să ştie ce rol au alimentele. Dar un copil nu poate să-şi construiască singur o dietă diversificată şi echilibrată, nu ştie să se protejeze de supraoferta alimentară, nu reuşeşte să identifice corect produsele. Pentru asta are nevoie de familie, de educaţie, de şcoală, de informaţie, de cărţi… şi de un abecedar de nutriţie! dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist Vrei să fii bine crescut? Atunci trebuie să fii bine hrănit!
Descoperă singur adevărul despre alimente, află care este rolul lor în organism, ce şi cât trebuie să mănânci. Gustul se educă şi se antrenează din copilărie. Intră la Şcoala Gustului şi învaţă să faci din mâncare un prieten. E mai distractiv şi mult mai interesant decât la orice altă şcoală, pentru că are gust bun! Joacă-te, experimentează, află, nutriţia este acum pe înţelesul tău. Ai la dispoziţie 30 de jocuri şi experienţe legate de mâncare, 30 de curiozităţi şi secrete despre alimente, teste şi exerciţii de isteţime, liste de echivalenţe, explicaţii medicale şi informaţii ştiinţifice, tabele şi grafice cu procente de nutrienţi, o istorie cu gust şi o diplomă de absolvire. Totul cuprins într-o carte scrisă pentru tine, simplă, colorată şi frumos ilustrată. Începând de astăzi vei şti totul despre mâncare!
-
Ghid de terapie ABA. Strategii de management al comportamentului si un curriculum pentru interevntia comportamentala intensiva in autism75.76 LEIEpuizat din stoc
Ghid de terapie ABA este ediția a doua a primului ghid practic în limba română pentru implementarea unui program ABA acasă sau la școală. Această ediție reunește într-o singură carte cu format economic cele două volume anterioare ale primei ediții.
Prima parte descrie pe larg cele mai dificile comportamente cu care se confruntă părintele unui copil cu autism: crizele de furie, autostimularea, problemele de somn și alimentație, folosirea toaletei. Autorii prezintă într-un limbaj accesibil regulile de bază ale modificării comportamentale, dar și principalele greșeli care e bine să fie evitate atunci când părinții sau specialiștii își propun să dezvețe copilul de comportamente nepotrivite.
Partea a doua prezintă programele de lucru pentru terapia intensivă comportamentală, fișe de lucru, tabele pentru strângerea datelor în timpul sesiunii terapeutice, dar și tabele de evaluare a terapeutului sau a programelor. Programele de lucru sunt prezentate în detaliu: obiectivele specifice fiecărui program, criteriile de începere, criteriile de succes, prompturile necesare, precum și toate etapele de parcurgere a programului, de la cea mai simplă la cea mai avansată. Programele sunt foarte diverse, de la imitație, potriviri sau desen până la conversație, interacțiunea cu alți copii sau învățarea prin observare.
-
Ghid de supravietuire pentru adolescenti. Scris de o adolescenta21.09 LEIEpuizat din stoc
SPUNE NU AGRESIUNII ŞI HĂRŢUIRII, FII UN BUN PRIETEN! Pentru fete și băieți de 11–16 ani.
Ghidul de supravieţuire pentru adolescenţi acoperă toate problemele legate de hărţuire: de la hărţuirea cibernetică la cea din școală, de acasă, din grupul de prieteni și multe altele. Parcurgând acest ghid, vei învăța cum poţi să-ţi învingi frica și să-ţi construiești viaţa pe care ai visat-o.
Cartea Aijei Mayrock îţi pune la dispoziţie „roeme" (poezii rap) inspirate, ponturi de supravieţuire, povești personale și chestionare rapide, un capitol despre cum să le dezvălui părinţilor problema ta și un interviu în exclusivitate cu autoarea.
Ghidul de supravieţuire pentru adolescenţi a fost supervizat de dr. Deborah Temkin, specialistă în fenomenul de hărţuire în școală, și de dr. Myrna Fleishman, psiholog.
-
Cand parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilor27.75 LEIEpuizat din stoc
"Când părinţii pleacă, dacă spaţiul nu mai este acelaşi, copilul nu se mai regăseşte nici chiar în corpul lui, adică în reperele lui spaţiale şi temporale, pentru că unele depind de celelalte. Dimpotrivă, dacă, atunci când cuplul se desface, copilul poate rămâne în spaţiul unde părinţii au fost împreună, există o mediere şi travaliul divorţului decurge mult mai bine pentru el. Dacă nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care trăieşte, când casa este pentru el distrusă, datorită absenţei unui părinte sau dislocării cuplului, sau când el însuşi trebuie s-o părăsească, copilul va cunoaşte două niveluri de destructurare: nivelul spaţial, care se răsfrânge asupra corpului; nivelul afectivităţii, răsfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevărat travaliul afectiv de a pricepe divorţul, decât dacă rămâne în acelaşi spaţiu. Aşa că, dacă părinţii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul să le rămână copiilor şi ca părinţii înşişi să vină alternativ să-şi îndeplinească aici "datoriile de părinte". Locul de domiciliu obişnuit al copiilor ar trebui să fie acela unde au trăit împreună cu cei doi părinţi şi unde vor rămâne cu un singur părinte.
Lucru valabil nu doar pentru casă, dar şi pentru şcoală, când este vorba de copii de la şapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorită unui divorţ, un copil să fie constrâns să-şi părăsească şcoala pentru a merge la altă şcoală. Putem fi siguri că se va alege cu doi ani de întârziere şcolară; nu se va mai duce la şcoală pentru că este prea divizat."
* * *
Una dintre cărţile "cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Când părinţii se despart se adresează nu numai părinţilor şi copiilor, ci şi juriştilor care decid asupra divorţului. Ideea asupra căreia autoarea insistă constant este că trebuie să comunicăm copiilor adevărul, în forme adecvate, minciunile de tipul "tata (mama) este plecat(ă) într-o călătorie" conducând mai târziu la efecte nefaste.
Cuprins:
Prezentare
1 Despărţirea părinţilor şi inconştientul copilului
Divorţul şi structura triangulară a copilului. — Încă din viaţa fetală, mama este bivocală pentru copil. — Spaţiul disociat şi continuumurile corporal, afectiv şi social.
2 Să spunem sau să nu spunem?
De ce şi cum să le spunem copiilor despre despărţire? — Motivele de divorţ invocate de părinţi sunt totdeauna false. — „A nu preveni copilul înseamnă să-l traumatizezi."
3 Funcţia pozitivă a îndatoririlor
Dincolo de noţiunile judiciare (interes sau drepturi ale copilului?), trebuie avută în vedere autonomia lui. — Împărţirea timpului. — „Părinţii nu mai au autoritate, ci răspunderi." — A menţine referinţa la celălalt părinte. — Copiii vinovaţi ai mamelor care „le-au sacrificat totul." — Datoria de a vizita, nu dreptul de a vizita. — „Nimeni nu se poate pune de-a curmezişul datoriei altcuiva." — Reacţii psihosomatice la vizitele părintelui discontinuu. — Locuri neutre? — Pensie alimentară. — Împotriva încredinţării alternante a celor mici.
4 Relaţia cu noii parteneri ai părinţilor
„Este esenţial pentru dezvoltarea unui copil ca un adult să-l împiedice de a avea o intimitate totală cu părintele la care stă." — „Un «tati» nu este neapărat tatăl." — Cuvântul părintelui îl face credibil pe noul partener în ochii copilului. — Părinţi homosexuali.
5.Relaţia cu două linii parentale, respectiv cu două etnii
Bogăţia metisajului admis şi susţinut social. — Regresia copilului al cărui părinte se întoarce împreună cu el la propriii săi părinţi. — Spusele bunicilor temperând reproşurile nepoţilor la adresa părinţilor.
6 Travaliul de castrare
Dezorientarea copilului în faţa a „două poluri nord". — Vicleniile oedipiene. — A accepta doliul după copilăria mică. — Despre responsabilitatea femeilor în alcoolismul soţilor, uneori al fiilor. — Violenţa dintre părinţi nu este resimţită la fel de copil înainte şi după Oedip. — Culpabilitatea: embolia dezvoltării. — Inflaţia tatălui şi suprainvestirea lui imaginară. — Dorinţa necesară de a vrea să stea la celălalt părinte. — A-ţi cinsti părinţii nu înseamnă să te identifici cu ei, ci să-ţi preiei răspunderea de tine însuţi
7 Copilul şi şcoala
Tăcerea asupra divorţului: fie ruşinată, fie excitată. — Lectura textelor literare: distanţarea faţă de încercările vieţii afective. — A răspunde fără erotizare la declaraţiile de dragoste ale elevilor. — „Limbajul corpului": te duci la infirmieră, nu la „psi", nici la asistenta socială.
8 Copilul faţă în faţă cu justiţia
Daunele semnificative: „condamnat"; „din greşeala"; „din vina". — Justiţia nu trebuie să vrea ca „un copil să fie fericit, ci să-i permită să-şi continuie dinamica de structură". — A favoriza autonomia mai precoce a copiilor din părinţi divorţaţi. — A informa copilul despre procedură. — Copilul să poată vorbi cu judecătorul. — A respecta copilul în demnitatea lui de subiect.
Postfaţă de Incs Angelino
Anexă. Generalizarea principiului dublei autorităţi părinteşti şi consecinţele ei -
Inteligenta emotionala a copiilor. Jocuri si recomandari pentru un EQ ridicat36.95 LEIInteligenta emotionala (EQ), reprezentata de abilitatile emotionale si sociale, este considerata la fel de importanta ca inteligenta cognitiva (IQ) si poate fi stimulata la orice virsta. Volumul propune o gama larga de jocuri si activitati pentru dezvoltarea abilitatilor specifice inteligentei emotionale: empatia, integrarea intr-un grup, bunele maniere, perseverenta, controlul emotiilor etc. Cu ajutorul acestor jocuri, copiii dumneavoastra vor invata sa comunice mai bine cu ceilalti, sa devina mai adaptabili si mai increzatori in propriile forte si sa depaseasca momentele dificile.Din cuprins:Incurajarea empatiei si a preocuparii pentru ceilalti • Gindirea realista • Optimismul: un antidot pentru depresie si rezultate dezamagitoare • Abilitatile conversationale • Beneficiile si importanta umorului • Relatiile de prietenie • Perseverenta si efortul • Asumarea si depasirea esecurilor • Programe ce pot stimula inteligenta emotionala
-
Etapele constructiei copilului si rolul parintilor39.96 LEIEpuizat din stoc
Copiii nu sunt nici nişte adulţi în miniatură, nici nişte bebeluşi debili. Pe lângă iubire, ei au o nevoie vitală de limite şi de reguli.
Cum creștem? Cum trecem de la starea de sugar la aceea de adult pe deplin dezvoltat și civilizat? Această evoluție decurge dintr-un proces „natural“ sau necesită implicarea părinților? Este de preferat o educaţie bazată pe comunicare sau una punitivă şi riguroasă? Există o tendință spre delincvență pe care am putea să o depistăm încă din copilărie? Iată tot atâtea întrebări la care lucrarea de faţă oferă răspunsuri.
Bazându-se pe opera psihanalistei Françoise Dolto, autoarea ne prezintă în detaliu și într-un limbaj accesibil tuturor modul în care se dezvoltă copilul, diversele etape ale formării sale psihice, de la momentul conceperii și până la finalul adolescenței și, mai ales, rolul determinant pe care îl au părinții de-a lungul acestor ani. Prin prisma experienței sale de psihanalist, autoarea explică aici, prin exemple concrete, că trecerea copilului de la o etapă la alta nu poate avea loc fără ajutorul părinților. Ieșind din alternativele considerate de unii inevitabile – ori vorbim cu copiii, ori le fixăm limite – Claude Halmos arată că rolul părinților este tocmai acela de a îmbina ambele acțiuni, deci de a discuta cu copiii și de a le impune limite, la fiecare vârstă.
Formată la şcoala renumitei psihanaliste Françoise Dolto, precursoarea psihologiei infantile în Franţa, Caude Halmos este o cunoscută specialistă pe probleme de violenţă şi abandon infantil, autoare a numeroase publicaţii de pedopsihologie. Din 1998 colaborează cu revista "Psychologie magazine", unde, printre altele, răspunde la întrebările trimise la redacţie de copii. -
Mama, sunt tachinat!32.19 LEIEpuizat din stocAi un copil la gradinita sau la scoala? In acest caz, cartea aceasta este pentru tine, parinte drag! Caci, mame sau tati, cand vine vorba de starea de bine a copiilor nostri, ne confruntam toti cu aceleasi probleme si uneori suferim alaturi de ei, fara a sti cum e mai bine sa facem: sa intervenim sau nu, sa dojenim sau sa luam apararea, sa apelam la autoritatea scolii sau sa cautam o rezolvare discreta?Cartea se focalizeaza asupra vietii sociale a copiilor, care, indiferent de ce ne-am inchipuit pana acum, vom descoperi ca este foarte bogata si de multe ori mai complicata decat a noastra, a adultilor. Abordeaza prin exemple teme precum prietenia, hartuirea, tiranizarea, excluderea, marginalizarea, urmate de raspunsuri la o multitudine de intrebari din partea parintilor.Mama, sunt tachinat! nu trebuie sa lipseasca din biblioteca niciunui parinte implicat, putandu-te scuti de multe nelinisti si batai de cap, atat pe tine, cat si pe copilul tau.
-
Educatie fara pedepse. Cum sa cresti un copil ascultator26.32 LEI
În sfârşit, un ghid care deculpabilizează autoritatea parentală şi face distincţie între pedepsele rele şi cele „bune”. Simpla idee de a pedepsi poate da fiori. între o palmă scăpată sub impulsul nervozităţii, pedeapsa bine gândită, dar prea severă, şi absenţa oricărei sancţiuni, părinţii de astăzi se simt oarecum pierduţi şi nu reuşesc întotdeauna să aibă cea mai bună reacţie la năzbâtiile copiilor lor. Educaţia nu poate ţine întotdeauna locul sancţiunii Uneori, este necesar să ştii să pedepseşti „bine”, pentru a-l face pe copil să înţeleagă unde şi cum a greşit şi pentru a-l ajuta să conştientizeze regulile convieţuirii. Dacă iubeşti mult nu înseamnă că şi pedepseşti cum trebuie.
Din această carte, vei afla:
• Cum să faci faţă acceselor de furie ale celor mici;
• Cum să reacţionezi la notele proaste ale copilului tău adolescent;
• Cum să-ţi pedepseşti copilul care a furat;
• Ce înseamnă o pedeapsă „bună”.
Bazându-se pe vasta sa experienţă de psihiatru specializat în pedopsihiatrie, autorul propune teme de reflecţie şi instrumente pedagogice şi decriptează numeroase mărturii utilizabile în viaţa cotidiană, în toate situaţiile, astfel încât părinţii, educatorii sau profesorii să găsească în ele cheile potrivite ale autorităţii.
Cu o practică clinică valoroasă, psihiatrul de copii Gilles-Marie Valet publică lucrări de specialitate şi este consultat în mod curent de mass-media, în calitate de expert. -
Comunicarea eficienta cu copiii. Ediţia a IV-a29.94 LEIEpuizat din stoc
Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra educaţiei unui copil, este necesar să privim atât la ceea ce se întâmplă la şcoală, cât şi dincolo de orele de clasă. Este important să acordăm o atenţie egală atât profesorului, cât şi părintelui, acesta din urmă fiind primul şi nelipsitul dascăl din viaţa unui copil. Comportamentul de la şcoală al copilului este profund influenţat de ceea ce se întâmplă acasă. Dacă părinţii nu formează o echipă în ceea ce priveşte educaţia unui copil, rezultatul nu va fi cel aşteptat. Această carte inovatoare furnizează strategii excelente de comunicare între adulţi şi copii. Prin aplicarea acestora, părinţii şi profesorii îi pot ajuta pe copii să facă faţă celor mai diverse probleme care le afectează procesul de învăţare.
Adele Faber şi Elaine Mazlish, specialiste în comunicare şi în educaţia copiilor, propun metode inteligente şi pline de umor, completate de o serie de sfaturi punctuale, de benzi desenate amuzante, precum şi de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Astfel, cei implicaţi în procesul educării unui copil vor înţelege mai bine diferenţa dintre cuvintele care stârnesc conflicte, şi cele care construiesc un context paşnic, de cooperare. ªi vor evita cuvintele care pun copilul în imposibilitatea de a gândi, învăţând să le folosească, în mod eficient, pe cele care îi descătuşează dorinţa firească de a învăţa. Dacă vă doriţi un copil cu o imagine de sine pozitivă, abilităţi puternice de comunicare, un simţ dezvoltat al empatiei, cu un caracter puternic şi stăpân pe propriile emoţii, aceasta este cartea de care aveţi nevoie.
Adele Faber este absolventă a Queens College, fiind licenţiată în artă teatrală; a obţinut o diplomă de master în educaţie la Universitatea din New York şi a predat în câteva licee din New York timp de opt ani.
Elaine Mazlish este absolventă a Universităţii din New York, licenţiată în artă teatrală şi a lucrat cu copii la Grosvenor House şi căminul Lenox Hill. De asemenea, este artist profesionist şi compozitor.
Prima colaborare dintre cele două autoare s-a concretizat prin apariţia volumului Liberated Parents, Liberated Children, în care îşi împărtăşesc experienţa acumulată în cei zece ani de practică alături de psihologul pentru copii Haim Ginott, în cadrul grupului de pregătire pentru părinţi. Volumul a câştigat premiul Christopher, fiind considerat un „succes literar care promovează cele mai înalte valori ale spiritului uman“.
După publicarea cărţii, ambele autoare au călătorit în toată lumea pentru a-şi prezenta în faţa părinţilor, a profesorilor şi a tuturor persoanelor implicate în educarea copiilor cursurile şi seminariile pline de umor şi inspiraţie. Activitatea lor ulterioară în ceea ce priveşte preşcolarii, adolescenţii şi părinţii a fost prezantată într-un documentar TV, transmis în serial de postul CBS.
Experienţa acumulată a condus la apariţia mai multor lucrări de mare succes, vândute în milioane de exemplare (una dintre acestea a intrat în topul de bestselleruri al publicaţiei New York Times), şi la susţinerea de seminarii care le-au dat părinţilor ocazia de a exersa capacităţile de comunicare predate în fiecare dintre cărţile publicate de ele.
Lucrarea de faţă este câştigătoare a premiului de excelenţă pentru probleme familiale în procesul de educaţie, acordat de Child Magazine.
La elaborarea acestei cărţi au mai participat Lisa Nyberg — profesoară la Brattain Elementary School din Springfield, Oregon, şi Rosalyn Templeton — profesoară formatoare la Bradley University din Peoria, Illinois.