Creșterea copiilor

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 1-30 din 896

  • Lectii practice despre cum sa-ti gestionezi banii
    35.00 LEI
    Copiii care au citit primul volum din seria Finanțele pe înțelesul copiilor vor putea să vadă cum sunt aplicate ideile de acolo în situații din viața reală, pentru a internaliza cât mai multe bune practici financiare care le vor fi de folos atât acum, cât și în viața de adult. Textul concis și ilustrațiile amuzante vor face parcurgerea cărții să fie deopotrivă facilă și distractivă, iar copilul va deprinde din zbor informații esențiale despre gestionarea banilor.
    Din lucrarea de față copilul va afla:
    • cum să trăiască pe măsura posibilităților sale,
    • cum să reziste tentațiilor și presiunii de grup,
    • ce este dobânda compusă și cât de valoroasă
    • poate fi ea
    • ce beneficii poate avea un card de credit,
    • cum să afle costul total real al unei achiziții
    • ... și multe altele!
     
  • Tot ce trebuie să știi despre bani
    35.00 LEI

    Creată din dorința de a echipa generația actuală de tineri cu abilități de gestionare a banilor, această carte reprezintă baza pentru unele dintre cele mai importante lecții financiare pe care trebuie să le învețe copiii. Textul concis și ilustrațiile amuzante vor face lectura să fie deopotrivă simplă și distractivă, iar copilul va reține ușor informații esențiale despre bani.
    Din această carte copilul va afla:
    • cum au apărut banii,
    • cum să economisească și să investească inteligent,
    • ce sunt creditele,
    • ce este schimbul valutar,
    • importanța donațiilor
    ... și multe altele!

     
  • Educatie financiara pentru copii
    49.00 LEI
    Cu cât mai repede înțelegi banii, cu atât mai repede poți să câștigi mai mulți. Știai asta?
     
    E adevărat! Această carte de educație financiară te poate ajuta să devii expert în materie de bani, arătându-ți cum să începi un plan de economisire și care sunt cele mai bune modalități de a investi și de a-ți crea un viitor în care banii să nu-ți lipsească niciodată.
     
    Cu puțin ajutor din partea uluitoarei Familii Dolar, adică Domnul Finanțe și Doamna Investiție, acest captivant ghid de investiții pentru copii cu vârsta între 8 și 12 ani îți oferă informații esențiale despre acțiuni și obligațiuni, despre cum poți investi în ele și cum te pot ajuta să îți construiești averea.
     
    Învață despre „risc” și „recompensă”, despre cum să‑ți diversifici portofoliul și, cel mai important, cum să-ți faci banii să se înmulțească.
     
    SFATURI PRACTICE
    Explorează tehnici moderne, cum ar fi investițiile de impact și bursele online.

    SPECIAL CONCEPUTĂ PENTRU COPII

    EVALUĂRI
    Rezolvă activități interactive și discută cu părinții.
  • Educatie financiara pentru copii. Caiet de activitati
    49.00 LEI

    Caiet de activitati - 65 de activitati despre cum sa economisesti, sa investesti si sa-ti inmultesti banii.

    Devino un geniu financiar cu ajutorul activităților pentru copiii între 8 și 12 ani.
     
    Banii joacă un rol important în lume, așa că e foarte important să înțelegi cum să-i administrezi. Acest caiet de activități îți va arăta cum să ai grijă într-un mod inteligent de finanțele tale. Prin intermediul unor exerciții captivante, vei învăța cum să-ți urmărești cheltuielile, să faci investiții bune și multe altele.
     
    CONSTRUIEȘTE-ȚI UN VOCABULAR FINANCIAR
    Învață termenii financiari importanți, cum ar fi acțiuni, fonduri mutuale, debit și credit, dobândă simplă și compusă. Dar ai grijă – lumea s-ar putea să înceapă să te considere specialist în finanțe!
     
    ÎNCEARCĂ ACTIVITĂȚI CAPTIVANTE
    Dezvoltă-ți abilitățile de administrare a banilor cu ajutorul celor 65 de exerciții grozave, aflând, de exemplu, ce tip de cheltuitor ești și învățând să-ți stabilești obiective de economisire.
     
    DESCOPERĂ SFATURI FANTASTICE
    Profită de sfaturile despre cele mai bune modalități de a-ți gestiona banii, începând cu beneficiile stabilirii unui buget și până la importanța diversificării investițiilor tale.
  • Educație financiară pentru adolescenți
    49.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Educație financiară pentru adolescenți. Cum să economisești. Mindset de antreprenor. 8-12 ani

    Nu e nevoie să lucrezi pe Wall Street ca să știi că banii sunt esențiali! Învață cum să-i gestionezi responsabil și cum să-i folosești astfel încât să-ți aducă profit. Această carte de educație financiară va fi ghidul tău în materie de bani ֪– te va învăța tot ce trebuie să știi despre acțiuni, obligațiuni și despre investiții. În scurt timp vei ajunge să folosești termeni precum „dividende”, „lichidități” și mulți alții - ca un adevărat profesionist în domeniul finanțelor!
     
    Ia decizii financiare inteligente - Află cum să-ți stabilești obiective financiare, cum să‑ți întocmești un buget și cum să faci diferența între datoriile bune și datoriile rele, astfel încât să iei decizii înțelepte în privința banilor.
     
    Afla totul despre piețele financiare - Descoperă cum își investesc oamenii banii și cum îți poți evalua toleranța la risc.
     
    Sfaturi gândite special pentru adolescenți - Vei afla cum poți obține mai ușor un job pe timpul verii și cum să-ți întocmești un plan de economii.

    Ilustrații color de Drew Bardana.
  • Parintele care vrei sa fii
    49.99 LEI
    INTALNIREA DINTRE CUNOASTERE, TRAIRE SI TRANSFORMARE O colectie originala, creata de autori romani, cu radacini in cultura si viata de zi cu zi a familiilor de la noi. Un demers psiho-educational autohton ce adauga valoare in gandirea si in practica educatiei parentale.
  • Conflicte care apropie. 13 discuții dificile pe care părinții nu trebuie să le evite
    69.00 LEI

    Rolurile de părinți schimbă totul – inclusiv relația de cuplu. Multe cupluri descoperă, surprinse și derutate, că tocmai în mijlocul celei mai frumoase perioade din viața lor apar cele mai frecvente și mai dureroase conflicte. Oboseala, dezechilibrul impus de nenumărate lucruri de făcut, viața sexuală pusă pe pauză, resentimentele acumulate în tăcere: toate acestea nu sunt semne că relația merge prost – sunt semne că e vie.

    Prin studii de caz elocvente și o ecuație clară – de la conflict la conectare – autorii arată cum să purtăm discuțiile dificile fără să ne rănim și fără să ne pierdem unul pe celălalt. De la „Eu sunt mai obosit decât tine” şi „Nu-mi mai monitoriza parentajul”, până la „Viața sexuală? Care viață sexuală?” – fiecare capitol oferă instrumente concrete care ne pot ajuta să câștigăm din conflicte înțelegere și apropiere. Pentru că nu trebuie să nu ne mai certăm, ci să ne certăm bine.

    Erin şi Stephen Mitchell sunt consilieri de cuplu specializați în relațiile dintre părinți și parteneri de viață. Lucrează împreună de peste un deceniu, atât în cabinetul de consiliere, cât și în viața de familie – sunt părinții a trei copii. Au lucrat cu mii de cupluri și știu din experiență proprie că parentajul poate zgudui chiar şi o relație solidă.

    Noi avem trei copii. Cunoaștem aceste dificultăți din propria noastră experiență. Cunoaștem avantajele extraordinare ale parentajului: momentele de liniște în care stăm împreună și ne bucurăm de frumusețea și minunăția copiilor pe care îi creștem. De asemenea, știm cum este atunci când ne pierdem răbdarea cu copiii noștri – și unul cu altul. Știm cum este atunci când simți că persoana de la care vrei mai mult decât pe orice pe lume să înțeleagă și să empatizeze cu ceea ce trăiești pur și simplu nu o face din anumite motive. Însă, din fericire, știm cum este și atunci când ne reunim în calitate de familie și de cuplu după aceste momente și discutăm despre ce înseamnă să repari.

  • Mentalitate de campion
    59.00 LEI
    Ce face diferența dintre un copil care renunță și unul care merge mai departe? De ce, în fața acelorași obstacole, unii aleg să persevereze, iar alții se opresc? Mentalitate de campion răspunde acestor întrebări esențiale printr-o abordare bazată pe cercetări din psihologia educațională, neuroștiințe și psihologia sportului. Cartea dezvăluie mecanismele cognitive, emoționale și comportamentale care stau la baza performanței și oferă strategii clare, aplicabile, prin care părinții, profesorii și antrenorii pot cultiva reziliența, perseverența și dorința autentică de învățare la copii și tineri. Dincolo de teorie, volumul aduce în prim-plan experiențe reale. În partea a doua, interviurile cu sportivi de performanță oferă o perspectivă autentică asupra drumului spre succes – cu eșecuri, reveniri și lecții care transformă potențialul în performanță.
  • ABC-ul părintelui la început de drum. Ce am învățat îngrijind un milion de copii
    69.90 LEI

    Cartea medicului pe care mamele îl numesc „înger”: pediatrul Ana Culcer, medicul a peste UN MILION DE COPII.

    Primele luni cu bebelușul vin cu o iubire uriașă, dar și cu întrebări care pot speria orice părinte.

    De ce plânge? Mănâncă suficient? Îl alăptez corect? Este normal icterul? Ce fac dacă are colici, febră, reflux, diaree? Când încep diversificarea? Cum îl îngrijesc fără să greșesc? Și poate cea mai grea întrebare dintre toate: când să mă liniștesc și când să cer ajutor?

    Toată experiența a cinci decenii de neonatologie, distilată într-un singur volum.

    În această carte, dr. Ana Culcer, medic pediatru și neonatolog cu aproape 60 de ani de experiență, fost medic-șef al Secției de neonatologie a Spitalului Universitar București, adună răspunsurile pe care le-a oferit generațiilor de părinți care i-au trecut pragul. A îngrijit nou-născuți, prematuri extrem de fragili, mame aflate la început și copii care s-au întors la ea, peste ani, cu propriii lor copii.

    ABC-ul părintelui la început de drum este ghidul complet pentru sarcină, naștere, alăptare, diversificare, igienă, prevenție și primele probleme care îi sperie pe părinți. O carte care te ajută să înțelegi bebelușul înainte să intri în panică, să faci diferența dintre firesc și urgent și să eviți greșelile făcute din prea multă grijă.

    Scrisă cu rigoare medicală, dar și cu blândețea unui medic care a stat o viață întreagă lângă copii, cartea aceasta este pentru părinții care nu vor să crească un copil după frică, mituri sau sfaturi contradictorii, ci cu mai multă claritate, încredere și liniște.

    Un început mai sigur pentru copil. Mai multă liniște pentru părinți.

  • Cresterea copiilor cu ADHD
    59.00 LEI
    A crește un copil cu ADHD poate aduce multe întrebări și provocări în viața de familie. Această carte oferă părinților explicații clare și strategii concrete pentru a înțelege mai bine comportamentul copiilor și pentru a-i sprijini în dezvoltarea lor.
  • Mama, vreau cu gasca la festival
    64.90 LEI
    Cum să rămânem aproape de adolescent exact când pare că se îndepărtează Urania Cremene îți oferă strategii practice și exemple de dialog pentru momentele în care copilul tău este departe de tine, presat de grup, cu tentații la tot pasul și trebuie să decidă să nu se lase influențat.
  • Prieten cu dentistul
    57.00 LEI

    În lumea modernă „pe repede înainte”, în care oamenii sunt tot mai grăbiți și nerăbdători, responsabilitatea informării revine, adesea, specialistului. Această carte este pionierul inițiativei Răspândim educație dentară și își propune să fie un sprijin concret pentru părinții responsabili, curioși și deschiși la informații corecte. Mi-am dorit să ofer un ghid clar, concis și prietenos, care să răspundă întrebărilor esențiale și să transforme grijile zilnice în acțiuni simple, preventive și eficiente.

    Inițiativa „Răspândim educație dentară” nu este doar un proiect, ci un apel la responsabilitate, colaborare și implicare. Este o invitație deschisă către toți cei care doresc să contribuie, indiferent de domeniul în care activează, pentru a aduce informații clare, accesibile și utile în viața părinților și copiilor. Vă invit să vă alăturați acestui demers, să împărtășiți idei, resurse și pasiune, pentru că fiecare gest contează și fiecare contribuție poate face diferența. - Dr. Evelyn Maier

  • Combaterea anxietatii la adolescenti
    45.00 LEI

    Să iei note bune, să ții pasul cu rețelele de socializare, să-ți păstrezi prietenii… Ai o mulțime de probleme pe cap și e și mai dificil când suferi de anxietate. Poate fi atât de greu, încât eviți anumite situații, evenimente sau persoane, pentru că ți-ar putea induce anxietate. Și totuși, ce poți să faci astfel încât să nu treacă viața pe lângă tine și să nu ratezi momente importante? În Combaterea anxietății la adolescenți, dr.

    Regine Galanti te învață cum, pornind de la tehnici de terapie cognitiv- comportamentală (TCC) și mindfulness, îți poți dezvolta abilități care să te ajute să-ți

    gestionezi anxietatea și să scapi de tiparele negative. Prin exerciții simple și eficiente, îți poți schimba gândurile, comportamentele și reacțiile fizice. Un ghid util, care îți oferă instrumentele necesare pentru a face față tuturor provocărilor vieții.

    Volumul conține:

    • Chestionare și autoevaluări pentru a-ți înțelege mai bine anxietatea și emoțiile și a le descoperi factorii declanșatori
    • Peste 30 de instrumente TCC pentru a-ți ține anxietatea sub control și strategii practice pentru a-ți gestiona emoțiile dificile precum furia și tristețea
    • Peste 30 de exerciții de mindfulness pentru a face față anxietății prin intermediul vizualizărilor, respirației și meditației

    „Cartea este o resursă de neprețuit pentru adolescenți, tineri, părinți și clinicieni și conține tehnici și exerciții pe care cititorii pot să le implementeze și să le folosească imediat, cu rezultate însemnate. Limbajul și diagramele sunt clare și incredibil de relevante, cartea reprezentând astfel o contribuție unică și fiind adresată deopotrivă clienților și clinicienilor. În lumea de azi, sub presiune și mereu în viteză, tinerii au mare nevoie să se simtă capabili să-și înțeleagă și să-și gestioneze anxietatea și temerile, pentru a-și descătușa și a-și valorifica la maximum potențialul. Abia aștept să le prezint această carte tuturor adolescenților, tinerilor și colegilor din viața mea!” - dr. Yael Muskat, directoarea Centrului de Consiliere al Universității Yeshiva

    Dr. Regine Galanti este psiholog clinician și fondatoarea Long Island Behavioral Psychology din Long Island, New York. Este specializată în terapia cognitiv- comportamentală (TCC) și are expertiză în tulburarea obsesiv-compulsivă, anxietate, parenting și probleme comportamentale. Aplică strategii pe termen scurt, bazate pe dovezi, pentru a-i ajuta pe tineri să-și schimbe gândurile și comportamentele, să-și înfrunte temerile și anxietatea și să ducă o viață mai fericită și mai sănătoasă.

  • Protejează creierul copilului tău
    59.90 LEI

    Autoarea bestsellerului Vânători, culegători, părinți îți propune un plan fundamentat științific în cinci pași care te ajută să înțelegi ce se întâmplă în creierul copilului tău și să-ți recâștigi familia în era ecranelor și a alimentelor ultraprocesate.

    Michaeleen Doucleff explică, pe înțelesul tuturor, de ce copiii ajung să ceară mereu „încă puțin”, fie că este vorba despre jocuri, telefon, desene animate sau gustări, și de ce aceste obiceiuri nu aduc satisfacție reală, ci îi fac să vrea tot mai mult.

    Cartea le oferă părinților un cadru clar pentru a schimba acest tipar fără tensiuni nesfârșite și fără reguli imposibil de aplicat. Totul pentru mai puține lupte zilnice, mai multă liniște în familie și copii mai încrezători, care dezvoltă o relație sănătoasă cu tehnologia și cu mâncarea.

     CE ADUCE DIFERIT CARTEA:

    ·        Protocol fundamentat științific în 5 pași pentru schimbarea obiceiurilor nocive

    ·        Program de 4 săptămâni de tipul „SANCTUARE FĂRĂ ECRANE”

    ·        Abordare inovatoare bazată pe neuroștiința dorinței, suprastimulării și comportamentului copilului

    ·        Tehnici moderne care-i ajută pe copii să iasă din cercul stimulului rapid astfel încât să se concentreze pe sarcini mai dificile

    ·        Ceea ce scoți din casă schimbă mai mult decât ceea ce aduci în ea.

    ·        Listă de situații comune și sfaturi la obiect pentru a le gestiona

    CE SE SCHIMBĂ ACASĂ ÎNTRE TINE ȘI COPILUL TĂU DUPĂ CE CITEȘTI CARTEA:

    ·        mai puține negocieri care se repetă în fiecare zi

    ·        mai puțină tensiune în jurul telefonului, tabletelor și gustărilor

    ·        câștigă o superputere a secolului XXI: capacitatea de a se concentra mult timp asupra unor sarcini dificile, fără să se lase distras.

    ·        seri mai liniștite și un somn mai bun

    ·        mai multă bucurie în lucrurile simple

    ·        mai mult timp trăit împreună, nu doar petrecut unul lângă altul

    ·        un copil mai prezent, mai calm

  • 9 luni care contează pentru totdeauna
    69.00 LEI

    Celor mai multe femei însărcinate li se spune: „Mănâncă așa cum mănânci în mod normal. Copilul tău va primi ceea ce are nevoie de la tine." Dar știința spune o poveste diferită: dieta ta din timpul sarcinii influențează sănătatea copilului tău pentru întreaga lui viață. Și, cumva, nimeni nu ți-a spus care sunt regulile – până acum.

    Când biochimista Jessie Inchauspé a rămas însărcinată, a descoperit cercetări frapante: colina, DHA, proteinele și glucoza sunt patru elemente-cheie care influențează dezvoltarea fătului în pântec; însă majoritatea femeilor nu consumă nici pe departe suficient din primele trei, în timp ce al patrulea este consumat în exces.

    În această carte, Jessie dezvăluie trucuri bazate pe știință care:

    ● Susțin dezvoltarea creierului fătului, creșterea cognitivă și reziliența emoțională

    ● Scad riscul de a face astm, alergii și diabet mai târziu în viață

    ● Influențează compoziția corpului, funcționarea organelor și metabolismul copilului tău pe termen lung

    Oferind recomandări cu privire la suplimente, grețuri, travaliu, alăptare, meniuri și rețete culinare și redând călătoria personală a lui Jessie, această carte dezvăluie puterea extraordinară pe care o au mamele în timpul sarcinii – și este o lectură esențială pentru toți viitorii părinți.

    În această carte revoluționară, Jessie Inchauspé aduce în prim-plan, într-un mod așteptat de mult timp, rolul esențial al unei glicemii bune în timpul sarcinii — nu doar pentru mamă, ci și pentru sănătatea generației următoare. Sunt încântată să văd informații prezentate atât de clar publicului larg. — Dr. Aviva Romm, moașă și autoarea Hormone Intelligence și The Natural Pregnancy Book 

    Această carte taie prin confuzie cu ajutorul științei și al empatiei. Explică modul în care nutrienți precum proteinele și omega-3 contribuie la dezvoltarea bebelușului, în timp ce îi liniștește pe părinți că ceea ce contează cel mai mult este aplicarea informațiilor, nu perfecțiunea. Clară și bazată pe studii, este un ghid esențial pentru oricine vrea să înțeleagă cum alimentația susține viața încă de la început. — Dr. Mark Hyman, autorul Young Forever și Food: What the Heck Should I Eat

    9 luni care contează pentru totdeauna este un ghid revelator care transformă mitul depășit al expresiei „ai o chiflă în cuptor” într-un îndemn puternic la acțiune, arătând cum alegerile alimentare de zi cu zi din timpul sarcinii pot modela profund creierul, corpul și sănătatea copilului pe termen lung. Bazat pe știință riguroasă și presărat cu perspectiva caldă a autoarei, acesta este ghidul esențial de care are nevoie fiecare viitor părinte. — Dr. Daniel Amen, autor al Change Your Brain, Change Your Pain

    Cartea lui Jessie oferă îndrumări remarcabil de clare și bazate pe știință pentru a ajuta viitoarele mame să optimizeze sănătatea bebelușilor lor. Recomand cu căldură aceste informații vitale tuturor viitoarelor mame.  — Dr. Venita Patel, pediatru neurodezvoltare & specialist în nutriție funcțională

  • Generația Anxietate. Colac de salvare pentru Millennials și Gen Z într-o lume nesigură
    59.90 LEI

    Suntem îmbibați de „o să fie bine”. De „atragi ce gândești”. De „universul îți dă cât poți duce”. AI NEVOIE DE ADEVĂR.

    O geamandură pentru mintea care se duce prea repede în cele mai negre scenarii.

    Dr. Lauren Cook, psiholog clinician și una dintre cele mai cunoscute voci despre sănătate mintală din mediul online, îți oferă în Generația Anxietate un ghid esențial și practic pentru a înțelege și a gestiona anxietatea, dedicat milenialilor și celor din generația Z.

    Cartea aceasta îți arată de ce anxietatea a devenit limba emoțională a unei generații și cum începi să-ți iei mintea înapoi.

    Dacă simți că trăiești sub presiune constantă, că viitorul pare nesigur, iar mintea ta nu încetează să anticipeze ce urmează, cartea aceasta este pentru tine. Bazându-se pe cercetări psihologice solide și experiența reală din cabinet, dr. Lauren Cook te ajută să înțelegi de unde vine anxietatea și ce poți face concret pentru a nu-i mai permite să-ți conducă viața.

    Considerate două dintre cele mai anxioase generații din istorie, milenialii și cei din generația Z trăiesc sub presiunea unor crize multiple, de la instabilitate financiară și polarizare politică până la schimbări climatice și violență. Fiind ea însăși milenială și confruntându-se cu anxietatea, autoarea oferă, dintr-o perspectivă feministă și intersecțională, un plan clar, empatic și actual pentru cei care vor să găsească mai mult echilibru, siguranță și liniște.

  • Hrăniți cu dragoste
    55.00 LEI

    Hrăniți cu dragoste este o carte despre hrană, conectare și grija care ne formează din interior.

    Autoarea Dr. Deborah MacNamara ne arată că alimentația copiilor nu este doar o chestiune de nutrienți, ci și de relație, siguranță și atașament. Nu contează doar ce le punem în farfurie, ci mai ales cum o facem. Dincolo de a le umple stomacul, mesele în familie hrănesc nevoia profundă a copiilor de apropiere, încredere și sprijin emoțional.

    Cu o abordare caldă și accesibilă, autoarea oferă o perspectivă nouă asupra procesului de hrănire, a dificultăților alimentare și a modului în care putem crește copii echilibrați fără presiune și fără lupte de putere.

    Hrăniți cu dragoste este o invitație la a transforma hrana într‑un act de iubire și conectare, pentru copiii noștri și pentru toți cei pe care îi iubim.“ Ioana Chicet‑Macoveiciuc

  • Învață-ți copilul să-și asculte corpul
    46.00 LEI

    Cartea descrie detaliat una dintre cele mai eficiente metode de a sprijini copiii în a‑și explora emoțiile dificile: Focusing.

    Psihoterapeuta pentru copii Marta Stapert, autoarea cărții, a folosit metoda Focusing câteva decenii ca instrument practic prin care copiii, dar și adulții, își recunosc emoțiile, își exprimă trăirile și își dezvoltă încrederea în sine. Într‑o lume în care copiii sunt adesea copleșiți de stres, presiuni sau neînțelegeri, această abordare oferă un spațiu sigur pentru ascultare și conectare.

    „Cartea este plină de exemple concrete, exerciții și tehnici ușor de aplicat, utile pentru părinți, profesori, educatori și terapeuți care doresc să sprijine dezvoltarea emoțională a copiilor.“ Ioana Chicet Macoveiciuc

    „Copiii simt mult mai mult decât pot spune în cuvinte. De multe ori, ceea ce trăiesc se exprimă prin corp: o durere de burtă, o încordare sau un comportament care îi pune pe adulți în dificultate. Această carte le oferă părinților și educatorilor un mod blând și profund de a fi alături de copii în astfel de momente. Prin exemple clare și situații din viața de zi cu zi, cartea arată cum pot fi sprijiniți copiii să‑și asculte lumea interioară, să‑și exprime emoțiile și să găsească din interior resurse pentru schimbare și echilibru emoțional.“ Luiza Ștefan, psihoterapeută care folosește Focusing în ședințele ei cu clienții

  • Crizele de furie ale copiilor
    53.00 LEI

    Crizele de furie ale copiilor pot fi epuizante și derutante. Uneori, deseori chiar, ne fac să reacționăm în feluri pe care nu ni le‑am fi imaginat. În Crizele de furie ale copiilor, autoarea Míriam Tirado ne invită să privim aceste momente nu ca pe eșecuri ale felului în care ne creștem copiii, ci ca pe niște oportunități valoroase de creștere — atât pentru copii, cât și pentru noi, ca părinți.

    Cu mult umor, anecdote savuroase și o abordare bazată pe bun‑simț, Míriam Tirado îmbină experiența sa de mamă cu cea de specialist în parenting conștient și atașat. Cartea nu promite soluții magice pentru „oprirea“ crizelor de furie, ci oferă perspective clare și instrumente practice pentru a le înțelege, a le însoți cu empatie și a rămâne conectați emoțional cu copiii noștri chiar și în cele mai intense momente.

    „Recomand cartea aceasta, pentru că ne invită să ne reevaluăm așteptările despre copilărie (nu, nu toți copiii sunt tăcuți și liniștiți ca niște bibelouri, majoritatea sunt ca argintul‑viu și, da, uneori au crize de furie), să ne privim propriile reacții cu onestitate și să transformăm crizele de furie într‑un proces firesc de dezvoltare, trăit cu mai multă curiozitate și mai puțină vinovăție. ”  

    – Ioana Chicet‑Macoveiciuc

  • Bucuria de a invata
    45.00 LEI

    Cartea de față descrie procesele naturale de învățare ale copiilor și cele mai bune metode de predare care să le susțină procesul de învățare, de la momentul concepției până la vârsta de 12 ani. Părinții vor învăța strategii pe care le pot folosi acasă pentru a sprijini educația copiilor lor.

    Autoarea Aletha Solter propune 12 principii fundamentale care se aliniază proceselor naturale de învățare ale copiilor. Susținute de cercetare, aceste principii se aplică tuturor copiilor. Abordările educaționale care respectă aceste principii favorizează o învățare profundă și semnificativă, fără a se baza pe pedepse sau recompense. Metodele de predare care se abat de la aceste principii pot afecta motivația și capacitatea copiilor de a învăța. Numeroase exemple din viața reală, atât de practici eficiente, cât și ineficiente, sunt folosite pentru a ilustra conceptele prezentate de autoare.

    În această carte veți descoperi:
    • cum să protejați curiozitatea naturală, în ciuda constrângerilor sistemelor educaționale tradiționale;
    • cum să alegeți modalitatea cea mai potrivită de a îi educa pe copii, descoperind ce li se potrivește cel mai bine;
    • cum să vindecați propriile experiențe traumatice din școală, oferind copiilor voștri ceea ce poate nici voi nu ați primit: respectul pentru ritmul lor și încrederea că procesul de a învăța poate fi o joacă;
    • strategii practice pentru situații de zi cu zi, urmând cele 12 principii ale învățării propuse de dr. Aletha Solter.

  • Parenting fara pedepse
    59.90 LEI
    Abordarea bazată pe neuroștiință pentru o educație mai ușoară și calea spre a fi părinții pe care ni i-am fi dorit. Un ajutor real pentru părinți, cu pași clari care te ajută să-ți gestionezi emoțiile, să răspunzi cu empatie nevoilor copilului tău și să creezi un cămin mai calm, fără amenințări și fără pedepse.
  • O generație uimitoare
    59.90 LEI

    Copilăria este cea mai frumoasă și importantă perioadă din viața copiilor noștri, dar astăzi ea riscă să fie trăită pe „mute”, în spatele unui ecran.

    Realitatea din România confirmă o schimbare dramatică: 50% dintre copii primesc un smartphone înainte să împlinească 8 ani. Prețul plătit pentru această conectare digitală este însăși libertatea lor. Statisticile arată că un adolescent pierde anual echivalentul a două luni și jumătate – practic o întreagă vacanță de vară – dând scroll hipnotizat, deranjat zilnic de sute de notificări care îi fragmentează atenția și îi cresc anxietatea.

    Jonathan Haidt, autorul bestsellerului internațional O generație în pericol, alături de Catherine Price, revine cu soluția practică. O generație uimitoare le vorbește direct preadolescenților și adolescenților, pe limba lor, demascând tacticile prin care giganții Tech le manipulează timpul și emoțiile.

  • Vrei sa vorbim despre bullying
    25.90 LEI

    Să faci diferența între micile tachinări și adevăratul bullying, să știi cum să te aperi de cuvintele răutăcioase, să îndrăznești să spui „stop” și să vorbești despre asta... nu e deloc ușor! Adi și Nora își pun întrebări despre bullying și despre dificultățile pe care le întâmpină uneori. Urmărește firul gândurilor lor! Alături de ei, vei găsi cu siguranță răspunsuri la propriile întrebări!

  • Cum să spui NU
    45.00 LEI
    Procesul de maturizare e ca un câmp minat. Trebuie să gestionezi prieteni și profesori noi, corpul ți se schimbă, oamenii încep să se sărute, pare că nu sunt niciodată suficiente ore în zi... și de ce își postează toată lumea micul-dejun pe rețelele de socializare?!
  • Copilul tau nu stie ce sa studieze?
    68.90 LEI

    Un ghid vocațional esențial pentru tinerii aflați în căutarea drumului lor.

    Cartea îi încurajează să-și exploreze talentele, să-și descopere vocația și să ia decizii mai clare privind viitorul profesional.

    Găsești posibile soluții pentru această dilemă în cartea pe care o ții chiar acum în mână! Elena Ibáñez analizează foarte atent legăturile dintre abilitățile profesionale, traseele educaționale și locurile de muncă ale viitorului, pornind de la ideea că domeniile pe care le studiază îl vor transforma pe elev într-un profesionist flexibil, adaptabil și capabil să se reinventeze.

    Autoarea împărtășește lecții și tipare care vor ajuta la clarificarea îndoielilor și la explorarea profesiilor din viitorul apropiat.

    Totodată, prezintă multiplele aspecte ce trebuie luate în considerare pentru a-l sprijini și a-l ghida constructiv pe elev în alegerea profesională, într-o lume tot mai complexă și în care accentul se pune tot mai mult pe tehnologie.

    „O analiză esențială și remarcabilă a noilor provocări cu care părinții și consilierii se confruntă atunci când încearcă să-i ajute pe copii în alegerea studiilor potrivite. O perspectivă inovatoare, care ia în considerare domeniile cu cea mai mare cerere în viitorul imediat, dar și interesele și scopurile care îi motivează pe tineri.” - LUIS MADRID, specialist în Educație Internațională acreditat de ONU

    „Cartea aceasta reprezintă un instrument extrem de util, care-l poate ajuta pe copilul tău să-și descopere vocația și potențialul, dar și să-și clarifice anumite îndoieli în ceea ce privește profesia pe care vrea s-o urmeze.” - LAURA ROJAS-MARCOS, doctor în Psihologie Clinică și Sănătate, terapeut, cercetător, scriitor și conferențiar

  • Prim ajutor emotional pentru copilul tau
    59.90 LEI
    Calmează anxietatea copilului tău și ajută-l să-și dezvolte reziliența emoțională pentru viitor Fiecare copil are momente de teamă, neliniște sau nesiguranță. Cartea Prim ajutor emoțional pentru copilul tău oferă soluții simple și eficiente pentru a transforma aceste emoții în echilibru și încredere. Bazându-se pe experiența sa de peste 15 ani în cabinetul de pe Harley Street, Alicia Eaton prezintă metode testate pentru reducerea anxietății, înțelegerea emoțiilor și recăpătarea calmului – de la respirație conștientă și vizualizare până la exerciții de mindfulness și comunicare empatică.
  • Cum să crești copii rezilienți
    54.00 LEI

    Ajută-i pe copii să devină adulți fericiți, sănătoși și încrezători!

    Viața este grea – iar copiii noștri simt asta. Provocările din prezent îi forțează să învețe mai multe (și mai repede), așa că mulți devin sensibili și chiar fragili în situații stresante.

    Tim Curtis este renumit expert internațional în reziliență, fost ofițer în Forțele Speciale, director al unei companii de managementul crizelor și tată a trei copii. Prin decenii de muncă bazată pe reziliență și cercetări riguroase, el elaborat în cartea Cum să crești copii rezilienți strategiile necesare pentru a-i pregăti pe copii să facă față stresului, anxietății și depresiei. Cartea îți oferă și cele mai recente idei ale unor profesioniști de top în domeniul psihologiei și copilăriei, cercetări inovatoare privind reziliența și înțelepciunea experienței trăite.

    „Cartea lui Curtis este o necesitate pentru părinți, educatori și tineri, ghidul suprem despre construirea rezilienței la copii.“

    Dr. Sarah Jefferson, expertă în educație

    „Un volum scris genial și susținut de dovezi. Această carte este revoluționară și nu a fost niciodată mai necesară ca astăzi.“

    Dr. Kate Beacher, psihologă cliniciană

  • Zece lucruri despre sănătatea mintală a copilului tău
    49.00 LEI

    Ce ne facem cu copiii care nu ne ascultă acasă, sunt neastâmpărați la școală și nu se implică în nici o activitate constructivă?

    Nu există nicăieri un manual de parenting perfect, în care să găsim „instrucțiuni pentru educarea copiilor neastâmpărați“. Fiecare copil e unic și fiecare caz are povestea lui. Și nu e vorba numai despre copiii „obraznici“. De multe ori avem de-a face cu copii anxioși, exagerat de timizi sau de-a dreptul deprimați. Cum îi putem ajuta?

    Dr. Billy Garvey, pediatru cu experiență, alege în mod inspirat cazurile unor copii care au venit la el la cabinet. Acoperă astfel o gamă foarte largă de situații posibile și ne arată limpede căile pe care a mers pentru a le rezolva. Există întotdeauna o cauză în spatele problemelor de comportament ale unui copil – este una dintre premisele de la care pornește cartea – și, desigur, contează foarte mult și starea de bine a celor care au grijă de el. Fiecare capitol se încheie cu o recapitulare a informațiilor de bază și cu un set de strategii concrete pentru părinți. Informațiile și sfaturile sunt utile și realiste, prezentate într-un stil accesibil și convingător. Specialiștii (educatori, psihologi) au și ei de învățat din experiența practică a autorului, mai cu seamă că aceasta e însoțită de pregătire medicală.

    „În această carte, am încercat să arăt cum putem aplica rezultatele cercetărilor în domeniul dezvoltării copilului în moduri practice, pentru a susține abilitățile emoționale și sociale ale copiilor noștri. Reacția noastră la emoții este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care trebuie să le exprimăm ca părinți, deoarece emoțiile noastre sunt strâns legate de cele ale copiilor noștri. În plus, putem vedea în mod eronat sinele nostru din copilărie în copiii noștri, oferindu-le același ajutor pe care noi l-am primit sau pe care ne-am fi dorit să-l primim, în loc să ne concentrăm asupra a ceea ce au ei de fapt nevoie. Pentru a evita această capcană, trebuie să ne asigurăm că răspundem emoțiilor copilului din fața noastră.“ — BILLY GARVEY

  • 100 de activitati de relaxare inteligenta pentru copilul tau intre 3 si 10 ani
    58.00 LEI

    Vreți ca cel mic să devină un adult conștient, responsabil?

    Doriți să creați sau să dezvoltați o legătură între dumneavoastră și copil, realizând lucrurile serioase, în joacă?

    Aveți nevoie de bunăvoință și de multe jocuri. Copiii învață cel mai bine prin jocuri.

    Activitățile regăsite în aceste jetoane permit crearea unor astfel de momente de comunicare și de învățare, dar și de distracție, în același timp.

    Acest lucru nu înseamnă că vă veți transforma în „părinți prieteni”, ci doar în părinți atenți, iubitori și curioși, care își ghidează copiii în dezvoltarea lor.

    100 de activități de relaxare inteligentă pentru copiii între 3-10 ani, prezentate sub formă de jetoane, grupate în 4 categorii.

    Fiecare categorie îl ajută pe copil să dobândească și să dezvolte capacități emoționale și psihice diferite, necesare unei creșteri echilibrate.

    Astfel, veți descoperi, împreună cu copilul, activitați utile de relaxare (gimnastică ușoară, tai-chi, yoga, masaj), de concentrare (mandale, jocuri de memorie, de ascultare, de observație), de manifestare a emoțiilor (mimă, jocuri de rol, terapie prin muzică, exprimare corporală), precum și exerciții de dezvoltare a creativității  (povești, umbre chinezești, gătit, desene și colaje).

    În funcție de tema aleasă, activitățile pot fi efectuate individual, împreună cu părinții, bunicii ori prietenii, în casă ori afară. Unele activități necesită material auxiliar.

    Aceste jetoane sunt indispensabile dacă doriți să creați un echilibru între supravegherea activităților copilului și nevoia lui de a deveni autonom.

  • 100 de activitati pentru intelegerea emotiilor copilului tau
    58.00 LEI

    Vreți ca cel mic să fie stăpân pe propriile emoții?

    Primul pas pentru stăpânirea de sine a copilului și liniștirea lui constă în conștientizarea și recunoașterea tipului de emoție care apare. Odată realizat acest lucru, copilul va identifica singur soluțiile constructive, dezvoltând abilități noi.
     
    100 de activități pentru copiii între 3-10 ani, prezentate sub formă de jetoane, grupate în 4 categorii.
     
    Aceste categorii reflectă cele 4 emoții principale: tristețea, frica, mânia și bucuria.
     
    Pentru fiecare tip de emoție au fost alese 3 teme diferite: încrederea în sine, aptitudinea pentru fericire și dinamismul (pentru tristețe); calmarea, liniștirea emoțională și meditația (pentru mânie); tehnici pentru a fi constructivi, a se relaxa și a adormi ușor (pentru frică); altruismul, solidaritatea și creativitatea (pentru bucurie).
     
    În funcție de emoția, respectiv tema aleasă, activitățile pot fi efectuate individual, împreună cu părinții ori prietenii, în casă ori afară, fiind însă necesară întotdeauna prezența dumneavoastră. Materialele auxiliare sunt fie inexistente, fie minime.
     
    Aceste jetoane sunt indispensabile dacă vă doriți ca cel mic să fie capabil să recunoască emoția apărută și, ulterior, să o poată gestiona cu ușurință.