Ezoterism

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 211-240 din 502

  • Culorile ADN-ului tău spiritual
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc
    Folosește vibrațiile și frecvențele culorilor pentru a avansa pe drumul spiritual!
  • Scurta privire asupra initierii
    64.00 LEI

    Aceasta carte a aparut pentru prima oara in 1946 si cuprinde mai multe articole publicate de René Guénon in revistele Le Voile d'Isis si Etudes Traditionnelles intre 1932 si al Doilea Razboi Mondial. Tema abordata este „calea initiatica” drept tel al existentei umane din punct de vedere traditional.

    Asa cum a explicat pe larg si in alte lucrari ale sale – Omul si devenirea sa dupa VedantaSimbolismul cruciiStarile multiple ale fiintei – René Guénon foloseste conceptul de traditie pentru a numi „ceea ce este transmis”, ceea ce ajunge la noi printr-un gen de cunoastere care nu este rationala, ci revelata, si care se refera la Principiul unic, la ceea ce este esential, la Dumnezeu in ultima instanta.

    Pentru ca o fiinta sa poata fi initiata, trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa aiba o predispozitie naturala care o califica; sa se ralieze la o organizatie traditionala care are o filiatie neintrerupta; sa treaca anumite teste sau incercari; sa primeasca transmisia unei influente spirituale.

    Odata primita initierea, ea nu mai poate fi respinsa: initiatul nu se poate sustrage din organizatia din care face parte dandu-si demisia, cum ar face daca ar fi vorba despre o grupare profana. Influenta spirituala pe care a primit-o il insoteste mereu de acum inainte, fiind ca o „a doua nastere”.

    Prin analiza clara si pertinenta, autorul ofera o imagine justa a ceea inseamna in mod traditional o initiere, ajutandu-ne sa o distingem de tentativele de imitatie periculoase care deja incepusera sa invadeze domeniul spiritualitatii in timpul vietii lui Guénon, si in zilele noastre cu atat mai mult.

  • Ezoterismul crestin. Ordinele initiatice si simbolismul profund al traditiei crestine
    47.57 LEI

    Din faptul ca crestinismul ocupa relativ putin spatiu in opera lui Rene Guenon luata in ansamblul ei, si din faptul ca n-a urmarit sa-i puna in lumina continutul metafizic si initiatic, unii s-au crezut indreptatiti sa concluzioneze ca el considera crestinismul ca o forma traditionala, desigur regulara si ortodoxa, dar oarecum incompleta sub raportul cunoasterii metafizice. Rene Guenon s-a opus cu anticipatie, si de multa vreme, unei asemenea deformari a gandirii sale. In 1925, in conferinta sa despre Metafizica orientala, Guenon facea o declaratie ce nu lasa loc niciunui echivoc. Dupa ce a vorbit despre "metafizica partiala" a lui Aristotel si a continuatorilor sai, el spunea: "In ce ne priveste, avem certitudinea ca, in antichitate si in Evul Mediu, au existat in Occident, la dispozitia unei elite, doctrine pur metafizice si pe care le putem numi complete, inclusiv aceasta realizare care, pentru majoritatea modernilor, este fara indoiala un lucru greu de conceput"...

    Studiile reunite in volumul de fata sunt consacrate, in marea lor majoritate, unor organizatii pe care Rene Guenon le considera ca fiind, in Evul Mediu, detinatoarele invataturii si metodelor ezoterismului crestin: Ordinul Templului, Fidelii Amorului, Cavaleria Sfantului-Graal. Cu acest titlu, ele constituie o intregire a Ezoterismului lui Dante si a Regelui Lumii. Le-am precedat cu doua studii intitulate"Despre limbile sacre" si "Crestinism si Initiere". Primul, care pune in lumina importanta limbii ebraice in crestinism, arata calea de cercetare cea mai importanta poate, pentru un studiu aprofundat al stiintelor traditionale si metodelor ezoterismului crestin. Al doilea priveste structura crestinismului sub dublul sau aspect religios si initiatic.

    Jean Reyor

  • Tarot in Mod Minor. Arcanele minore, cei 4 stalpi ai Tarotului
    42.18 LEI

    Caracterul fascinant al Tarotului i-a vorbit inconstientului nostru de secole. Utilizarea sa divinatorie, ce ofera raspunsuri si dezvaluie adevaruri ascunse, pastreaza un caracter ezoteric, dar mult mai pretioasa este folosirea sa ca suport de proiectie pentru a promova exprimarea verbala, a stimula autoanaliza si a provoca constiinta de sine, fie in scopuri terapeutice, fie pentru realizarea unei calatorii personale introspective.

  • Originile traditiei initiatice. Izvoarele Francmasoneriei speculative
    56.00 LEI

    Cu o admirabila inspiratie si cu infinita generozitate, autorul cartii il invita pe cititor la o calatorie insolita pe firul istoriei, catre originile traditiei initiatice europene. Omul modern a pierdut, in mare parte, interesul pentru ezoterismul autentic si, tocmai de aceea, o astfel de revizitare a traditiei initiatice precum cea propusa in prezenta lucrare va aduce, cu siguranta, un plus de intelegere in ceea ce priveste philosophia occulta, cunoasterea de Sine si, generic vorbind, realizarea spirituala.

    Parcurgand paginile acestui volum, vom fi uimiti sa descoperim ca ilustrii ganditori antici n-au fost doar intemeietori de scoala, savanti sau filosofi renumiti in epoca lor, ci si mari maestri spirituali preocupati sa introduca un grad mai mare de claritate in mentalul colectiv. Pitagora, Platon, Philon din Alexandria, Plotin, Proclus, artistii Renasterii, savantii stiintei experimentale, dar si nume de rezonanta din panteonul cultural european, precum Francis Bacon, Isaac Newton (si multi altii) puncteaza aici, rand pe rand, prin contributiile lor, venerabila traditie initiatica.

    Abordarea inedita pe care autorul o prezinta cititorului dornic de cunoastere scoate in evidenta, cu deosebire, acele aspecte care, de regula, raman insesizabile pentru ca au, in mod inerent, o dimensiune profund initiatica si operativa; prin aceasta, cartea poate fi luata ca un indreptar menit sa aduca mai multa lumina intr-un domeniu pe cat de interesant, pe atat de insuficient cunoscut, mai ales ca, la finele calatoriei, ni se dezvaluie Francmasoneria speculativa moderna, cea care, de mai bine de trei secole, polarizeaza atentia publicului larg.

  • Marea intoarcere - Genealogia lui Adam - Simbol si interpretare pentru omul modern
    41.00 LEI

    În luna a șaptea de sarcină, fătul își schimbă poziția în uterul ma­tern, orientându-se astfel încât să se nască mai ușor. Această mișcare de întoarcere simbolizează pregătirea pentru noua viață. Dar, cum omul este alcătuit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar microcosmo­sul uman reproduce la scară vizibilă întregul macrocosmos, ce ar putea simboliza această „întoarcere” la nivelul Universului, sau măcar al pla­netei pe care trăim?

    Sunt întrebări cărora Annick de Souzenelle le-a simțit relevanța, urmărind răspunsuri de-a lungul întregii sale vieți pline de căutări sem­nificative articulate cu măiestrie în opera sa. Această nouă carte a lui Annick a avut nevoie de numai șapte luni de pandemie pentru a vedea lumina tiparului. La 97 de ani, cu o înțelepciune care dovedește că bo­găția interioară poate fi adunată în timp, autoarea abordează capitolul 5 al Facerii, cel al genealogiei lui Adam, ce cuprinde succesiunea pa­triarhilor, de la Cain și Abel până la Noe. Ea descoperă că acești mari strămoși simbolizează fiecare un anumit moment al dezvoltării umane, ajutându-ne să ne apropiem de înțelegerea profundă a ființei noastre și a lumii în care trăim.

  • Stiinta Numerelor. Tratat de initiere in legile destinului si puterea secreta a numerelor
    53.00 LEI

    Înflorirea și decăderea unui popor sau a unei ființe umane par să urmeze niște legi precise, care pot fi măsurate sau chiar prezise prin calcule și relații numerice. Ar fi de așteptat să fie așa, de vreme ce totul în natură urmează asemenea legi. Pentru cei care le cunosc secretele, numerele se revelează a fi adevărate universuri pline de sens, dar și de informații, chiar foarte concrete. A cunoaște aceste secrete însă nu este la îndemâna oricui, iar cei care le-au pătruns înțelesurile sunt puțini și aleși. Această carte este un studiu aprofundat al științei ezoterice a numerelor cu semnificațiile lor, precum și exemple istorice care dovedesc eficiența aplicată a calculelor numerologice din cele mai vechi timpuri.

  • Criza lumii moderne
    41.76 LEI

    René Guénon considera ca Occidentul, mai mult ca oricand, trece printr-o criza datorata rupturii de Traditia intruchipata in aceasta zona de valorile autentice ale crestinismului. Dat fiind ca Biserica Catolica, singura care ar fi putut sa ofere un sprijin in acest sens, a dovedit deja ca s-a indepartat de linia traditionala, una dintre putinele sanse de redresare ale Occidentului ar fi apropierea de spiritualitatea orientala, care pare sa fi ramas inca fidela Traditiei. Insa tendintele „moderne” au inceput deja sa invadeze si Orientul, astfel incat chiar si acolo filonul autentic trebuie cautat cu grija.

    Critica Occidentului modern atinge concepte ca „individualism”, „umanism”, „democratie”, desfiintand fara rezerve ceea ce ne-am obis-nuit sa numim „filosofie traditionala”, „stiinte traditionale”, „sistem filosofic” etc. In acelasi timp, haosul care caracterizeaza societatea moderna este vazut intr-o perspectiva mai larga, ca o consecinta fireasca a degra-darii manifestarii pe masura ce se indeparteaza de Principiul esential care i-a dat nastere, ajungand in ultimele clipe ale Varstei Sumbre, asa cum este cunoscuta in doctrina hindusa sub numele de Kali Yuga.

  • Regele lumii * Ezoterismul lui Dante
    44.00 LEI

    Regele lumii abunda in trimiteri la Ezoterismul lui Dante, autor in opera caruia Guénon a deslusit mai multe despre existenta si activitatea oculta a anumitor Ordine cavaleresti care, in acceptiunea sa, fac legatura in lumea vizibila cu centrul nevazut al lumii, guvernat de acest Rege misterios. Acesta este si motivul pentru care am considerat ca este potrivit ca cele doua studii sa apara in acelasi volum. René Guénon exploreaza sensurile ascunse ale Divinei Comedii si cu precadere sensul initiatic, reprezentand principiul tuturor celorlalte, unificandu-le si coordonandu-le.

    Dincolo de relatarea poetica propriu-zisa (sensul literal), in Divina Comedie a lui Dante cei mai multi comentatori au remarcat un sens filosofico-teologic si unul politic si social, dar sensul initiatic, metafizic, cu caracter profund ezoteric nu este la indemana oricui. Orientandu-se catre acesta, Guénon subliniaza ideea ca Ordinul Templierilor era un ordin monastic si cavaleresc si, in acelasi timp, principala organizatie initiatica din Occidentul Evului Mediu. Insa urmele sale sunt prezente pana in zilele noastre, iar noua ne revine sarcina sa le cercetam pentru a redescoperi, poate, initieri candva stiute legate de ascensiunea catre acest Rege al lumii si manifestarea sa universala.

  • Fata nevazuta a Masoneriei. Dezvaluirea simbolurilor ascunse din ritualurile si ceremoniile initiatice
    51.80 LEI

    Leadbeater se dovedeste a fi nu doar un adept cultivat al teozofismului, ci, in egala masura, un fin cunoscator al hinduismului, iudaismului si hermetismului. Cunostintele pe care le etaleaza in carte, atitudinea sa corecta si echilibrata si, deopotriva, arta de a expune elementele doctrinale privind initierea il recomanda de la sine pe autor ca fiind un autentic maestru spiritual. Autorul face dovada ca a inteles cu intreaga sa fiinta noima si utilitatea Masoneriei si ca, tocmai de aceea, pozitioneaza demersul initiatic intr-un context mai larg, acela al spiritualitatii universale care, prin natura sa inerenta, nu poate fi ingradita de interventii omenesti mai mult sau mai putin subiective, artificiale si, de altfel, nejustificate in cea mai mare parte a lor.

  • Viul de dincolo de materie. Revelații cuantice în fiziopatologie
    105.72 LEI

    Cu o prefață semnată de Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan

    Pe copertă: funcția de undă a unei particule cuantice aflată în mișcare (online.stanford.edu) 

    Colecţia Noua Spiritualitate este coordonată de Dumitru Constantin-Dulcan.

    Mihaela Gheorghiu publică o carte de avangardă, nescrisă încă în literatura noastră științifică. O lucrare originală, rod al unor preocupări care au solicitat un mare travaliu și o informare amplă, extinsă inter- și transdisciplinar. Corelațiile structurale și funcționale dintre om și Univers, înscrierea lor în contextul etic al tradițiilor noastre spirituale conferă, de asemenea, un apreciabil merit acestei lucrări. Cartea Mihaelei Gheorghiu se înscrie sub zodia fizicii cuantice care, cu sau fără voia noastră, ne trimite prin forța experimentului științific la acceptarea unei noi cosmologii, la o nouă înțelegere a conceptelor de transcendență și spiritualitate. (Dumitru Constantin-Dulcan)

  • Arhanghelițele. Revendică-ți puterea cu învățăturile pierdute ale femininului divin
    40.17 LEI
    Epuizat din stoc

    Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, 28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris) este descendenta domnitorului Constantin Mavrocordat pe linie maternă, iar pe linie paternă, provine dintr-o renumită familie politică. S-a căsătorit, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, devenind prințesa Martha Bibescu și unind astfel destinele a două dintre cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Ca dar de nuntă a primit Palatul Mogoșoaia, care avea să devină loc de refugiu, punct strategic și martor tăcut al evenimentelor istorice de la acea vreme. Împreună au avut o fiică, Valentina.

    În 1908 publică prima sa carte, Les Huit Paradis, un volum premiat de Academia Franceză şi care i-a facilitat accesul în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. De-a lungul vieții a scris în jur de 40 de cărți (note de călătorie, poezii, romane autobiografice sau istorice, eseuri, corespondență, biografii), pentru unele dintre ele folosind pseudonimul Lucile Decaux.

    În perioada Primului Război Mondial, prinţesa a condus un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului. În septembrie 1945, Martha Bibescu, ca act de protest împotriva politicii românești de la acea vreme, a plecat definitiv din țară, refugiindu-se mai întâi în Anglia, apoi în Franţa. În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar un an mai târziu este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, astfel recunoscându-i-se, în mod public, eforturile depuse pentru ţara natală.

    În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu pentru Literatură pentru întreaga operă, iar în 1955 devine membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Bruxelles. În 1972, cu un an înainte de moarte, publică ultima carte: Échanges avec Paul Claudel. Este înmormântată la cimitirul Père Lachaise din Paris, iar pe piatra funerară stă scris: „Marthe Bibesco, écrivaine française“.

  • Matricea eliberării
    34.89 LEI
    Epuizat din stoc

    Ioana Chicet-Macoveiciuc este autoare de bestselleruri în orice domeniu ar scrie: non-ficțiune (”O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă”, ”Copilul tău. Părinții tăi. Tu”), ficțiune (a scris trei romane, ”Miercuri, respirăm”, ”Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni” și ”Semn că te am”), cărți pentru copii ("Caietul. Roman mic pentru fetițele care cresc mari”, ”Adevărul gol-goluț” și multe altele) Cărțile ei intră în topurile de vânzări imediat după apariție. Este autoarea unuia dintre cele mai cunoscute și iubite bloguri românești despre familie: www.printesaurbana.

  • Cartea Magului de la Eleusis la Tarot. Initiere in Marile Mistere ale Lumii
    89.91 LEI
    Epuizat din stoc

    CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).

  • Civilizaţii străvechi pierdute
    45.45 LEI
    Epuizat din stoc

    CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).

  • Mediumship pe înțelesul tuturor
    42.29 LEI
  • Wicca pe înțelesul tuturor
    50.74 LEI
  • Cartea secretelor
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    O carte pentru copii între nouă și nouăzeci de ani, pe care nu trebuie să o ratați!


    Ilustrată din abundenţă cu desene dupa natură ieşite din pana inspirată a lui Tudor Banuş, Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu aduce pentru prima dată la lumină o lume întreagă ce părea pierdută pentru totdeauna. Urme ale mitologiei zmeilor există, e drept, în folclorul românesc, dar, cum s-a remarcat de mult, zmeul nu are chip şi nici trăsături distinctive clare. Această lipsă e suplinită din plin de cele douăsprezece specii de zmei prezentate aici împreună cu habitatul lor natural, cu anatomia, istoria, limba, obiceiurile, ocupaţiile, ştiinţa şi artele lor. În plus, o serie de zece poveşti subtil înlănţuite una cu alta ca într-o salbă fără sfârşit ne prilejuiesc o delectabilă întâlnire cu zmei vii, aflaţi în plină acţiune, în toate împrejurările vieţii acestora.


     

  • Ritualurile secrete ale Francmasoneriei - Conform arhivelor Marelui Orient si ale Marii Loji a Frantei
    46.00 LEI

    Acest volum va prezinta o versiune complet revizuita, imbogatita cu o prefata si note de specialitate care ofera si o perspectiva actuala, contemporana, cititorul avand astfel ocazia de a extrage propriile sale idei si invataminte esentiale.

     

    Jean Marques-Riviere (1903-2000) a fost atras la inceput de teosofie si francmasonerie, dupa care s-a interesat de traditionalismul lui Rene Guenon.  A scris scenariul filmului  Forces occultes (1943).

  • Autohipnoza pe intelesul tuturor
    44.00 LEI
  • Tarotul pe intelesul tuturor
    47.57 LEI
  • Viaţa după moarte
    38.06 LEI
    Epuizat din stoc

    DAN PERȘA este romancier, eseist, publicist. Absolvent al Facultăţii de Geologie-Geografie, secţia Geofizică. În prezent este redactor la revista Ateneu, Bacău. A publicat romanele: Vestitorul (1997), Şah orb… (1999), Război ascuns (2005), Cu ou şi cu oţet (2007), Cărţile vieţii (2009), Arca (2012), Viaţa continuă (2013), Şi eu am scufundat Atlantida (2016), Înapoi pe Solaris (2017), Dincolo (2018) şi volumul de versuri Epopeea celestă (1999). Colaborează la numeroase reviste culturale, între care: VatraEuphorionHyperionRomânia literarăFamiliaConvorbiri literareLuceafărulTimpul. Cărţile sale au obţinut numeroase premii literare naţionale.

  • Meditații și afirmații (set cartoline)
    50.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in tiraje de 250 000-300 000 de exemplare, se epuizau in doar cateva zile. Cazurile inventate de el erau atat de surprinzatoare, incat anchetatorii profesionisti ii cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale. A fost distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti – pentru cartea-document Si a fost ora H (1971) – si cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976). A murit, dupa o lunga suferinta, la Bucuresti, pe 24 decembrie 2008.

  • Matricea Divină
    40.17 LEI

    GREGG BRADEN

    Autor de bestselleruri în topul New York Times și conferențiar la nivel internațional pe tema rolului spiritualității în tehnologie. Este o autoritate în fuziunea dintre înțelepciunea trecutului și știința, vindecarea și pacea viitorului.

    De peste 20 de ani, Gregg caută prin sate din vârful munților, prin mănăstiri îndepărtate, prin temple străvechi și texte uitate ca să descopere secretele de dincolo de vremuri. Cărțile sale trezesc ce este mai bun în fiecare dintre noi, inspirându ne cele mai profunde pasiuni cu instrumentele potrivite pentru a construi o lume mai bună.

  • Codurile înțelepciunii
    40.17 LEI
    Epuizat din stoc

    GREGG BRADEN

    Membru al Asociației Americane pentru Progresul Științei (AAAS) și al unor organizații vizionare, precum HeartMath Global Coherence Initiative și Arlington Institute. Și-a prezentat descoperirile în peste 30 de țări de pe șase continente. Cărțile sale sunt traduse în peste 40 de limbi.

    Face parte din topul „Cei mai influenți 100 de contemporani din lume” (Watkins). În 2020 a fost nominalizat la prestigiosul Templeton Award, înființat pentru a onora „persoanele remarcabile care și-au dedicat talentul pentru a ne extinde viziunea asupra scopului vieții și asupra realității ultime”.

  • Psihologia transpersonală (vol. II)
    54.97 LEI
    Epuizat din stoc

    Prof. Univ. Dr. Anca Munteanu

    Este Profesor Universitar Doctor la Departamentul de Psihologie, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara. Printre cursurile predate se numără: Psihologia vârstelor, Fundamentele psihanalizei, Psihologie transpersonală, Psihologia creativității, Tanatopsihologie, Pedagogie.

    A scris 12 cărți și peste 160 de studii și articole apărute în volume și în reviste de specialitate autohtone și străine; este coautoare la alte 36 cărți.

    Este o autoritate în spațiul european în domeniul psihologiei transpersonale, fiind și Președintele Asociației Europene de Psihologie Transpersonală (ETPA, din 2006). Organizează anual numeroase manifestări științifice și culturale menite să sporească gradul de cunoaștere și de conștientizare ale celor mai inovatoare și mai holiste curente din psihologia contemporană.

    „Cred că psihologia viitorului e una holistică, confluentă, care valorifică și onorează toate dimensiunile și trebuințele umanului. Psihologia transpersonală fructifică din plin acest duh al adâncurilor, explorând firidele tainice ale realității alternative, topind blocuri de dogmatism țanțoș, pentru a alimenta și susține saltul spiritual salvator al omenirii.
    A devenit limpede pentru orice om conștient și responsabil că societatea umană, în formatul ei actual, saturat de mizerie morală și frivolități dezonorante, de sălbăticia carierei și a banului, de cultura de tip fast‑food, de individualism, agresiune malignă și prost gust sfidător, nu mai poate supraviețui.
    Provocarea curentului transpersonal pentru psihologul de azi seamănă cu mâna pe care Dumnezeu o întinde spre om în scena Genezei lui Michelangelo, din Capela Sixtină. E o simplă invitație, fără crispări inutile și fără ostentație. E o așteptare tandră, înstelată de speranță.“ - Prof. univ. dr. Anca Munteanu
  • Meditația totală
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc

    Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in tiraje de 250 000-300 000 de exemplare, se epuizau in doar cateva zile. Cazurile inventate de el erau atat de surprinzatoare, incat anchetatorii profesionisti ii cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale. A fost distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti – pentru cartea-document Si a fost ora H (1971) – si cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976). A murit, dupa o lunga suferinta, la Bucuresti, pe 24 decembrie 2008.

  • Hado și puterea sa vindecătoare
    27.48 LEI
    Epuizat din stoc

    „Pentru că sunt un simplu om, nu pot ajunge la toți cei care îmi cer ajutorul. Speranța mea e ca această carte să înlocuiască serviciile pe care pot să le ofer personal, astfel încât oamenii să folosească puterea Hado când eu nu pot fi fizic alături de ei.

    O altă modalitate e să te uiți la fotografia mea sau să mă vizualizezi pentru a te conecta cu puterea mea Hado. Nu contează dacă sunt în celălalt colț al lumii: puterea mea Hado va ajunge la tine!

    Am imprimat puterea mea Hado în această carte. Ori de câte ori simți că ai nevoie de ajutor, te rog s-o recitești și te vei conecta cu mine, apoi vei găsi o rezolvare după ce primești energia mea Hado.“

    Toyoko Matsuzaki

  • Uleiuri biblice tămăduitoare
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    DR. DAVID STEWART

    Doctor în geofizică, a studiat teologia, filosofia și engleza la Central Methodist College din Fayette, apoi chimia, biologia și științele sociale la Central Missouri State University din Warrensburg.

    A încercat mai multe terapii ca să scape de o durere incapacitantă de spate, pe care o avea de mai multe decenii. Așa a descoperit puterea miraculoasă a uleiurilor esențiale de a vindeca natural afecțiuni de diverse tipuri. Le-a studiat intensiv proprietățile și a ajuns să susțină în întreaga lume ateliere de vindecare cu uleiuri și aromaterapie.

    „Dacă ne limităm la ceea ce ne oferă comunitatea medicală în cea mai mare parte a timpului, nu facem decât să ne anulăm orice speranță de vindecare. Remediile pentru majoritatea bolilor nu se găsesc la nivelul acestui sistem. Dar ele există. Mare parte din medicina alternativă este, de fapt, medicina de la începuturi, cea care a funcționat foarte bine cu mii de ani în urmă, dar care a fost uitată, suprimată și surclasată de industria chimică/farmaceutică a timpurilor moderne. 
    Capacitățile de vindecare ale medicamentelor produse de om nu se compară cu cele ale uleiurilor esențiale. Produsele farmaceutice nu au forța vieții, inteligența și energia vibrațională care se găsesc în uleiurile tămăduitoare. Cartea aceasta se bazează atât pe Biblie, cât și pe știință. Este o resursă și o carte de referință, în care artele străvechi și biblice de tămăduire se reunesc cu științele medicale de astăzi.“ - Dr. David Stewart
  • Reţeaua neuronală pentru levitaţie a lui Buddha - deschizând lotusul cu o mie de petale
    21.09 LEI
    Epuizat din stoc

    Marcus Sedgwick are mai multe nominalizări la Medalia Carnegie, Premiul Costa și Premiul The Guardian, categoria Literatură pentru Copii.