Nutriție

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 121-150 din 337

  • Dilema omnivorului (editia pentru tinerii cititori)
    47.57 LEI

    Dilema omnivorului pentru tinerii cititori. Secretele din spatele a ceea ce mancam

    Bestsellerul New York Times care a schimbat dieta Americii, acum si pentru tinerii cititori, include 12 sfaturi pentru alegeri alimentare corecte.

    Ce avem la cina? parea o intrebare simpla pana cand jurnalistul si detectivul alimentar Michael Pollan a inceput sa investigheze dincolo de aparente. De la fast-food si mancarea organica pana la vanatoare, fermele mici si deja desueta recolta, adaptarea pentru cititorii tineri a celebrei explorari a lantului trofic efectuate de Michael Pollan ii incurajeaza pe copii sa ia in calcul consecintele pe care le au alegerile lor alimentare asupra sanatatii personale si globale.

    Cu ajutorul unui format inteligent si convingator, a informatiilor actualizate, a unui numar mare de fotografii, grafice si elemente vizuale, precum si postfetei si sfaturilor de la final, Dilema omnivorului serveste drept mesaj indraznet pentru generatia care are cea mai mare nevoie de el: este timpul sa preluam controlul asupra obiceiurilor alimentare ale natiunii – si totul incepe cu tine.

    In aceasta carte, vei merge sub acoperire intr-un supermarket si vei adresa intrebari precum "Ce inseamna cu adevarat eticheta de pe o banana, pe care scrie organic?" si "Unde a fost crescut puiul din acest nugget?". Vei investiga ce se intampla dincolo de locul cinei si, pana sa digeri ultima pagina, vei fi pus cap la cap toate piesele fascinante (si uneori socante) ale puzzle-ului din farfuria ta si ale modului in care a ajuns acolo.

    Dilema omnivorului este o carte revolutionara si foarte premiata, care ne-a schimbat fundamental modul in care privim mancarea. Iata o adaptare edificatoare pentru tinerii cititori, care pune accent pe consecintele pe care le au alegerile lor alimentare asupra sanatatii personale si globale.

    Nu orice carte va schimba viata unui cititor, dar aceasta chiar e posibil sa o faca. - Kirkus

    Cu un impact la fel de puternic ca editia pentru adulti, dar acordat perfect pentru o audienta tanara, acest titlu este o hrana vitala pentru minte. - Booklist

  • Rontaieli nevinovate
    39.12 LEI

    Absolventa a Facultatii de Medicina de la Bucuresti, dr. Mihaela Bilic este de peste 15 ani medicul nutritionist care vrea sa aduca din nou bucuria si placerea pe mesele romanilor. Autoarea unor carti de succes, vandute in mii de exemplare (Silueta dincolo de mituri, Traiesc, deci ma abtin, Sanatatea are gust), promotoare a multor campanii de educatie nutritionala, Mihaela Bilic si a propus sa le redea oamenilor increderea in mancare, aratand ca sanatatea are gust! Prin intermediul numeroaselor emisiuni tv la care a fost invitata, dar si in cadrul conferintelor si seminarelor pentr­u publicul larg, sfaturile si recomandarile ei au ajuns in multe case si au ajutat multi romani. Ca medic primar in specialitatea diabet si boli de nutritie, cu un masterat in psihonutritie la Paris, Mihaela Bilic ne indeamna sa facem din mancare un prieten si din alimentatia sanatoasa si echilibrata un stil de viata!

     

    Toata lumea iti vorbeste despre mancare, oricine are o idee, o parere. In aceasta avalansa de informatii, ajungi sa te simti pierdut, dezorientat, nu stii in cine sa ai incredere si te intrebi speriat: „Eu ce sa mai mananc? Ce am voie, ce trebuie?“ Raspunsul e in tine si tine de bun simt, instinct, nevoi si placere. Mananca folosindu ti simturile si lasa-ti corpul sa spuna ce-i face lui bine, de ce are nevoie. Iar daca ai intrebari sau nelamuriri, iti pun la dispozitie toate informatiile stiintifice si experienta mea de medic nutritionist. Ca sa ti fie viata „usoara“ si plina de gust!

     

    Ce sa rontaim fara sa ne simtim vinovati? Cum sa ne alungam stresul sau plictiseala fara sa ne punem silueta in pericol? Cu ce sa ne linistim mintea si sa ne rasfatam simturile? Orice, numai comestibil sa nu fie! Pentru ca rontaiala nu este despre mancare, ci despre nevoia de calmare, de uitare, de relaxare. Iar alimentele ne hranesc corpul, cand de fapt noua ne e foame de emotii, ne e dor sa simtim... Asa ca va propun cugetari despre mancare (cititul nu ingrasa), idei si opinii alimentare, pe care sa le rontaiti cum poftiti, fie ca sursa de informare, fie ca motiv de impacare. Pentru ca scopul lor e sa va faca sa nu va mai simtiti vinovati si nici suparati pe mancare sa nu mai fiti! Asa ca am pus laolalta postarile dintr-un an intreg, ca sa aveti ce rontai... fara limita de cantitate, ba chiar cu recomandarea medicului nutritionist. Pofta buna la… citit! - dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist

     

     


    Fragment din cartea "Rontaieli nevinovate" de Mihaela Bilic:

    "Cum arfi sa ne crestem singuri PRObioticeie cu PREbiotice?!


    In cautarea unei digestii optime si a unei imunitati de fier, apelam din ce in ce mai des la probiotice, acele culturi de bacterii benefice concentrate intr-o capsula. Eficienta lor este din pacate relativa, putine trec de bariera acida din stomac si si mai putine supravietuiesc si se dezvolta in colon. Ideea de a aduce „locuitori" noi, care sa se aclimatizeze in intestinul nostru, trebuie schimbata. Obiectivul ar fi sa hranim si sa crestem populatiile de bacterii benefice deja existente! Nu de culturi noi de bacterii liofilizate avem nevoie, ci de hrana adecvata pentru colocatarii din colon. Bine hraniti, ei vor produce vitamine si acizi grasi capabili sa stimuleze imunitatea.
    Ce trebuie sa mancam pentru binele intestinului nostru? PREbiotice, adica fibre alimentare. Ce efect au ele? Pot fi consumate doar de bacteriile bune, care astfel vor creste si se vor multiplica colonizand teritorii din ce in ce mai ample. Interesant este ca aceste fibre nu pot fi folosite de bacteriile rele, cele care dau balonare si probleme digestive (preferatul lor este zaharul!).
    Fibrele cu efect prebiotic sunt in esenta fragmente de glicozaharide, deci carbohidrati. Exista trei categorii:
    • liliacee - praz, sparanghel, ceapa si usturoi, pastarnac;
    • asteracee - andive, anghinare;

    • amidon rezistent la digestie - banane verzi, cereale integrale (grau, secara, ovaz).
    Ca un mic secret culinar, tot amidon rezistent cu efect prebiotic avem si in cartofi, orez si paste fainoase fierte si consumate reci. Prin racire, amidonul se cristalizeaza si nu mai poate fi absorbit/digerat, asa ca ajunge in colon, unde hraneste bacteriile bune. Iata de ce salata de cartofi sau de paste si orezul de la sushi ingrasa mai putin.
    Introduceti mai des in meniu fibrele prebiotice de mai sus si intestinul vostru va fi fericit iar imunitatea se va intari. Sanatatea chiar vine din farfurie si nu trebuie sa uitam ca, pe langa nevoile noastre, trebuie sa avem grija si de nevoile coloniilor de bacterii benefice cu care impartim viata. De binele lor depinde binele nostru!"
  • Superalimente pentru supersanatate
    17.50 LEI

    Un nou bestseller scris de Dr Sarah Brewer, dupa Traieste mai mult si arata mai tanar. Nutritia reprezinta prima linie de aparare impotriva bolilor - iar o dieta corecta si echilibrata poate preveni si combate foarte multe boli. Dr. Sarah Brewer ne sfatuieste ce sa mancam pentru a combate cincizeci de afectiuni des intalnite folosind numai principiile medicinei nutritionale. De la tensiune ridicata la eczema, de la artrita la depresie, aflati ce ar fi bine sa mancati - si ce ar trebui sa evitati sa mancati - ca sa puteti rezista in fata acestor afectiuni.
    Cartea contine retete delicioase pe care le puteti incerca, dar se bazeaza si pe consumul de superalimente care va ofera beneficii generale pentru sanatate - citind-o veti afla ce si cum sa mancati ca sa ramaneti sanatosi si fericiti odata cu inaintarea in varsta.
    Sfaturi simple, beneficii maxime - superalimente pentru supersanatate: asta e esenta cartii!

  • Totul despre ce mancam
    129.99 LEI
    Cel mai simplu ghid ilustrat despre diete si nutritie editat vreodata. Exista diete perfecte? Trebuie sa bem opt pahare de apa pe zi? Ce este glutenul si de ce il evita atata lume? Mass-media prezinta mereu noi descoperiri si sfaturi de ultima ora despre ce mancam si ce bem, dar exista vreo baza stiintifica pentru toate aceste informatii?
     

    Cu ilustratii clare, usor de inteles si informatii fascinante, Totul despre ce mancam explica intregul proces, de la cum se produce mancarea pana la efectele pe care le are asupra organismului.
  • Capcanele dietelor. Dieta pe viata sau stil de viata?
    36.90 LEI
    Epuizat din stoc

    Creează-ți obiceiuri sănătoase și delicioase, nu restricții!


    „Am ținut până acum toate dietele din lume, nimic nu funcționează!“


    „Fac orice, numai să scap de kilogramele astea care parcă îmi stau pe suflet.“


    „Nu mănânc nimic toată ziua și totuși mă îngraș din ce în ce mai mult!“


    „Fac eforturi supraomenești să mă mențin în forma actuală!”


    „Pentru mine, energia și vitalitatea sunt doar două visuri frumoase…”


    De câte ori ai gândit, ai simțit sau ai spus și tu aceste lucruri? Dacă ai înțeles că dietele nu funcționează „pe viață“, ci doar atât timp cât le ții, după care toate kilogramele date jos cu mult efort, chin, frustrare și restricții se întorc la loc, eventual aducând și întăriri… Dacă te-ai săturat de dietele în care se perindă ca într-un coșmar numai pieptul de pui la grătar, salata verde, fructele și apa cu lămâie pe stomacul gol, o multitudine de feluri de mâncare fără gust… Dacă ai vrea să mănânci tot ce îți place, fără să se cunoască pe cântar sau în talie… Dacă îți dorești să poți savura zilnic porții generoase de energie pozitivă, respiră profund și zâmbește din toată inima: ai ajuns în locul potrivit!


    Fă cunoștință cu cea mai nouă revelație din domeniul cărților de nutriție și stil de viață sănătos!


    În ultimii 15 ani, Laura Ene, acum medic primar în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, a ajutat peste 10.000 de pacienți să învețe să mănânce sănătos, să-și schimbe stilul de viață, să slăbească și să se mențină în forma dorită. În sfârșit, acum ne putem bucura că a ales să ne împărtășească și nouă experiența ei și cazurile pe care le-a întâlnit în cabinetul medical. La rândul ei, Laura s-a confruntat cu problema kilogramelor în plus, pe care a reușit să o depășească pentru totdeauna. Nu se sfiește să vorbească deschis despre această luptă personală; de fapt, toate poveștile din carte sunt ale unor persoane reale, oameni care, alături de ea, au făcut pasul decisiv spre o viață fără restricții, bazată pe alegeri inteligente.


    Dietele sunt ca tendințele în modă, dar STILUL rămâne pentru totdeauna


    Așadar, pregătește-te pentru o călătorie antrenantă printre informații-cheie, strategii de slăbit și menținere care funcționează cu adevărat, exerciții și teme practice. Ți se vor dezvălui o multitudine de trucuri și secrete din lumea nutriționiștilor, pe care le vei întâmpina ca pe adevărate revelații: „Uau, dacă aș fi știut toate lucrurile astea până acum!”. Chiar dacă nu ai probleme cu greutatea în exces, dar te străduiești să te menții în forma actuală, trecând din dietă în dietă, vei afla răspunsurile de care ai nevoie. Dacă ai o greutate potrivită, dar calitatea vieții tale lasă de dorit din punct de vedere al energiei, vei găsi motivația să apeși butonul Restart și să îți regăsești vitalitatea. Mai mult decât atât, vei observa că relația bună cu corpul tău, cu emoțiile și cu gândurile tale, este unul dintre laitmotivele acestei cărți, care are astfel toate șansele să îți devină o prietenă de nădejde.


    „Cea mai mare provocare în fața căreia mă poate pune un pacient mi se pare: «Am venit să îmi dați o dietă». Sigur că aș putea să recomand oricui, din pix, un ou fiert, o portocală, un iaurt, un piept de pui cu salată și o ciorbă de varză, dar scăderea durabilă în greutate nu se produce decât atunci când vrei să schimbi cu adevărat ceva în stilul tău de viață, nu doar când ții o dietă pentru 2-3 zile, o săptămână, nici chiar pentru o lună. Aleg să merg mai degrabă pe principiul «Spune-mi ce îți place să mănânci și eu te ajut să îți construiești o dietă adecvată, pornind de la preferințele tale alimentare»”. – Dr. Laura Ene


    „Capcanele dietelor ne ajută să ne descoperim pe noi înșine și să ne bucurăm de imaginea noastră în oglindă, adoptând un stil de viață sănătos și activ.” – Oana Cuzino


    „Mă simt profund onorată și recunoscătoare că am avut ocazia să colaborez cu Laura la realizarea acestei cărți, participând la toate etapele transformării ei dintr-un sâmbure de inspirație într-un fruct zemos și hrănitor. Dar… nu pot să nu îmi exprim și părerea de rău că nu am șansa, ca ceilalți cititori, să savurez și eu cap-coadă, dintr-o singură înghițitură, acest deliciu pentru minte, corp și spirit. Sunt sigură că va deveni preferata ta din meniul de carte al momentului!” – Iulia Burtea, editor

  • Am mancat. O fi pacat?
    63.43 LEI

    Absolventa a Facultatii de Medicina de la Bucuresti, dr. Mihaela Bilic este de mai bine de 20 de ani medicul nutritionist care vrea sa aduca din nou bucuria si placerea pe mesele romanilor. Autoare a unor carti de succes, vandute in mii de exemplare, promotoare a multor campanii de educatie nutritionala,­ Mihaela Bilic si-a propus sa le redea oamenilor increderea in mancare, aratand ca sanatatea are gust! Prin intermediul numeroaselor emisiuni tv la care a fost invitata, precum si in cadrul conferintelor si seminarelor pentru publicul larg, sfaturile si recomandarile ei au ajuns in multe case si au ajutat multi romani. 
    Ca medic primar in specialitatea diabet si boli de nutritie, cu un masterat de psihonutritie la Paris, Mihaela Bilic ne indeamna sa facem din mancare un prieten si din alimentatia sanatoasa si echilibrata un stil de viata! 

    Am mancat. O fi pacat?

    Nu daca ne-a fost foame cu adevarat si ne-am oprit cand ne-am saturat. 
    Nu daca am tinut cont de nevoile corpului, am savurat fiecare inghititura si ne-am satisfacut toate simturile. 
    Nu daca ne-a placut si ne e bine, fara urma de vinovatie si parere de rau. 
    Nu daca ne-a alinat sufletul si ne-a scapat, poate doar pentru moment, de plictiseala, tristete, nemultumire...

  • Ghid complet împotriva diabetului
    63.38 LEI

    Cuvînt‑înainte de dr. Frank Vinicor
    Reţete de Karen A. Weinstock şi Timothy J. Aubert
    Traducere de Dan Bălănescu


    Bestseller în Statele Unite ale Americii


    Diagnosticat el însuşi cu diabet la o vîrstă fragedă, dr. Richard K. Bernstein propune un ghid accesibil şi detaliat al metodei sale revoluţionare de a menţine glicemia diabeticilor în limite normale, ajutîndu-i astfel să evite sau să elimine complicaţiile pe termen lung ale bolii. Volumul include informaţii actualizate în legătură cu noi produse, tipuri de insulină, medicamente şi dispozitive în tratamentul diabetului. Insistînd asupra unei diete corecte şi precise, care evită excesul de carbohidraţi, dr. Bernstein explică legătura dintre supraalimentaţie, obezitate şi diabet, punînd în evidenţă mecanismele bolii, în aşa fel încît pacienţii să-şi poată înţelege şi controla mai bine afecţiunea. Secţiunea dedicată planificării dietei include recomandări pentru crearea unui regim alimentar personalizat, precum şi un set de cincizeci de reţete sărace în carbohidraţi şi bogate în proteine.

  • Sarea. Mit si realitate
    38.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Și dacă tot ce știi despre sare este greșit? Cu toții am auzit recomandarea: dacă vrei să ai o inimă sănătoasă, nu mânca mai mult de o linguriță de sare pe zi.

    După ce a citit și analizat peste cinci sute de studii științifice ca să clarifice impactul sării asupra tensiunii arteriale și a bolilor de inimă, autorul a ajuns la o concluzie surprinzătoare: marea majoritate a oamenilor nu trebuie să-și controleze aportul de sare. De fapt, pentru cei mai mulți dintre noi, ar fi mai avantajos să consume mai multă sare. Citind cartea aceasta, vei afla că:

    Prea puțină sare…
    * te poate face să jinduiești după zahăr și carbohidrați rafinați;
    * aduce organismul într-o stare de semiînfometare;
    * poate provoca rezistență la insulină, creșterea greutății, diabet tip 2, boli cardiovasculare, boala renală cronică și creșterea pulsului și chiar a tensiunii arteriale. 

    În schimb, consumând cantitatea de sare de care organismul tău are nevoie:
    * poți obține o ameliorare generală a stării tale, de la somn, energie și concentrare mentală până la forma fizică, fertilitate și performanțele sexuale; 
    * poți să previi multe boli cronice, printre care bolile de inimă.

    Dr. DiNicolantonio ne arată cum putem readuce sarea în alimentație cu ajutorul programului său în cinci etape, pentru a ajunge la un aport optim pentru organism.

    Dr. DiNicolantonio ne prezintă un punct de vedere rațional în ceea ce privește sarea. Acest text extrem de bine documentat ne alungă în sfârșit sentimentul de vinovăție pe care-l avem când consumăm sare, o substanță esențială pentru sănătatea noastră." – Dr. David Perlmutter, autorul cărții Alimente care ucid creierul

    „În această nouă carte, autorul demontează mitul străvechi potrivit căruia sarea este cauza bolilor cardiovasculare. În același timp, face recomandări excelente pentru un regim alimentar sănătos pentru inimă, care îți va delecta papilele gustative! Dacă vrei să afli adevărul despre sare, trebuie să citești cartea de față." – Dr. Josh Axe, autorul cărții Mănâncă murdar

    „De zeci de ani, doctorii recomandă scăderea consumului de sare, dar în această carte surprinzătoare, dr. DiNicolantonio explică de ce acest sfat aparent bine informat este, de fapt, greșit." – Dr. Robb Wolf, autorul cărții Paleo Solution

    Dr. James DiNicolantonio este doctor în farmacologie și cercetător în domeniul bolilor cardiovasculare la Institutul Inimii Saint Luke din Kansas City, Missouri. Om de știință respectat și bine-cunoscut pe plan internațional, el a avut contribuții însemnate la politicile de sănătate și în literatura medicală.

  • Dieta cu miere. Minunat de simpla, cu rezultate rapide si impresionante
    16.65 LEI
    Epuizat din stoc

    În fiecare zi în care urmaţi Dieta cu miere puteţi fi siguri că organismul dumneavoastră NU secretă hormoni ai stresului distructivi, arterele NU se înfundă, iar creierul NU se micşorează. Respectând indicaţiile dietei, memoria vi se va îmbunătăţi, vă veţi simţi mai ageri, mai vioi, iar capacitatea organismului de a lupta împotriva bolilor va spori pe zi ce trece.


    CALITĂŢILE NEBĂNUITE ALE MIERII


    · Protejează inima


    · Poate îmbunătăţi controlul greutăţii


    · Poate scădea tensiunea arterială


    · Vindecă insomnia


    · Poate reduce nivelul glucozei din sânge


    · Protejează creierul


    · Protejează stomacul (inhibă răspândirea bacteriei  Helicobacter pylori)


    · Protejează ficatul


    · Influenţează pozitiv memoria şi capacitatea de a învăţa


    · Este un antioxidant


    · Are proprietăţi antibacteriene, antivirale şi antifungice


    · Are proprietăţi antiinflamatorii


    · Poate avea efecte antitumorale


    Mike McInnes, expert în nutriţie şi farmacist, dezvăluie în această carte secretele dietei lui revoluţionare.

  • Cocteiluri
    10.99 LEI
    Epuizat din stoc

    Prepararea cocteilurilor nu mai este un privilegiu pentru barmani, acestea se pot prepara şi de noi înşine, acasă. Această carte vă prezintă peste 130 de reţete pentru cocteiluri din întreaga lume, plus indicaţii cu privire la ornări pline de fantezie.

  • Regimul disociat pentru o persoana
    7.77 LEI
    Epuizat din stoc

    Regimul disociat a fost gândit mai ales pentru a dezintoxica şi curăţa corpul. O nutriţie sănătoasă şi echilibrată este astăzi foarte importantă, mai ales pentru cei care trăiesc singuri. Scurta introducere şi planul de disociere îi ajută mai ales pe începători să cunoască principiul regimului disociat. Cu puţine excepţii, puteţi consuma toate tipurile de alimente, totuşi divizate în cele două grupe principale.

  • Regimul fara colesterol
    12.21 LEI
    Epuizat din stoc

    Alimentaţia este extrem de importantă în societatea de azi, iar colesterolul reprezintă, din păcate, o problemă cu care se confruntă foarte multă lume. Regimul fără colesterol vine în întâmpinarea dumneavoastră cu sfaturi şi reţete utile pentru o viaţă cât mai sănătoasă.

  • Regimul fara sare
    11.10 LEI
    Epuizat din stoc

    Fără sare nu înseamnă fără gust. Cu mirodenii, verdeţuri aromatice şi puţină originalitate, bucătăria fără sare poate însemna sănătate, plăcere şi mâncare fină. Datorită celor 100 de reţete pline de savoare puteţi adopta şi dumneavoastră noi obiceiuri culinare care vă vor face să uitaţi de sare. Cu câteva trucuri, vă va fi uşor să preparaţi mâncăruri gustoase şi variate, vinegrete, pâine de calitate, paste după pofta inimii dumneavoastră şi reţetele preferate ale copiilor, fără un singur gram de sare.

  • Preparate din ciuperci
    10.99 LEI
    Epuizat din stoc

    Preparate din ciuperci vă oferă o mulţime de reţete de supe, salate, aperitive şi feluri principale de mâncare, toate din ciuperci. Fiecare reţetă vine cu specificaţii referitoare la timpul de pregătire şi conţinutul de calorii.

  • Sanatoasa dupa nastere
    14.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Un ghid practic care vă ajută să vă redobândiţi forma, puterea şi tonusul muscular după naştere, cuprinzând numeroase sugestii legate de dieta şi alimentele necesare pentru a vă asigura toate elementele nutritive. În plus, vi se pun la îndemână exerciţii aerobice şi pentru tonificare, pentru muşchi întinşi şi solicitaţi în timpul sarcinii şi al naşterii şi vă sugerează cum să vă adaptaţi la problemele emoţionale, la lipsa odihnei şi la modificările survenite în relaţia cu partenerul.

  • Calea mea. Dieta crestina si alimentatie naturala
    38.85 LEI

    Povestea mea incepe undeva pe la inceputul lunii noiembrie 2013. Aveam 108 kilograme. Si incepeam sa ma obisnuiesc cu gandul ca sunt… mare! Un barbat adevarat e… mare! Mananca mult, bea mult si face ce vrea el! Adica se incapataneaza sa fie totul asa cum isi doreste el. Cu cat nu tine cont de nimic, cu atat e mai barbat.

    Volumul CALEA MEA. Dieta crestina si alimentatie naturala este prima carte semnata de Cezar Elisei. Subiectul a fost inspirat din propria experienta de viata, jurnalistul reusind sa slabeasca peste 25 kg, in urma cu 4 ani, mentinandu-si de atunci aceasta greutate corporala. CALEA MEA se vrea o marturie a acestui demers dietetic, insa are in vedere aspectul predominant crestin al acestui drum spre o viata mai sanatoasa. Cartea nu se constituie intr-o metoda de slabire, ci promoveaza un stil mai sanatos de viata, consumul de alimente traditionale, locale si in primul rand naturale – fara aditivi si potentatori de arome sau de gust. Doar printr-o atentie sporita acordata alimentatiei sale, omul va fi capabil sa-si pastreze un tonus bun atat din punct de vedere fizic, cat si psihic.


    Lucrarea "nu se doreşte a fi doar o carte în care este prezentată o dietă alimentară, ci îşi propune să devoaleze legătura trainică dintre conceptele alimentaţiei naturale, ale naturopatiei, ale psihologiei, teologiei şi nu în ultimul rând vizează o sănătate de fier pentru toţi cei care îmbrăţişează ideile cuprinse în cele 350 de pagini ale lucrării"

    Despre autor: Cezar Elisei s-a nascut in anul 1982, in Iasi. Este jurnalist din anul 2005, iar de 10 ani este reporter la o televiziune nationala. A absolvit studiile Seminarului Teologic "Sfantul Vasile cel Mare” din Iasi si apoi a urmat cursurile Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza”.






  • Genetica, nutritia personalizata si medicina de precizie
    61.05 LEI
    Epuizat din stoc

    Maria Vranceanu este expert in nutrigenomica si medicina antiaging. In anul 2010 a absolvit cursul de specializare in Nutrigenomica, nutrigenetica si nutraceutica, la Universitatea de Studii din Florenta, Italia, Departamentul de stiinte biomedicale, experimentale si clinice. In anul 2015 a absolvit cursurile de master: Nutritia personalizata: baze moleculare si genetice la Universitatea Tor Vergata din Roma, Facultatea de Medicina si Chirurgie. In septembrie 2017 a absolvit, la Milano, Scoala de medicina preventiva, regenerativa si antiaging. Este consilier expert in antiaging in cadrul clinicii Milano Esteticasei, Italia, si este acreditata de catre A.M.I.A. (Associazione medici italiani antiaging). Este doctoranda in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie, Cluj Napoca. Se ocupa de nutritia personalizata pe baza profilului ADN, lifestyle si antiaging.

  • Cum slabesti fara sa-ti fie foame
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Uita tot ce ai invatat despre diete. In Cum slabesti fara sa-ti fie foame, cunoscutul endocrinolog David Ludwig explica de ce nu functioneaza dietele traditionale si prezinta un nou plan revolutionar care sa te ajute sa pierzi in greutate fara sa iti fie foame, imbunatatindu-ti starea de sanatate si simtindu-te mai bine.

    Vreme de mai bine de doua decenii, doctorul Ludwig s-a aflat in avangarda cercetarilor referitoare la controlul greutatii. Studiile sale inovatoare arata ca mancatul in exces nu te ingrasa si ca tocmai procesul de ingrasare te face sa mananci mai mult. Acest lucru se intampla pentru ca celulele grase joaca un rol-cheie in a determina cat te ingrasi si cat slabesti. Dietele sarace in grasimi lucreaza in defavoarea ta, facand ca aceste celule sa depoziteze mai multe calorii, lasand prea putine pentru restul corpului.
    Cartea de fata prezinta un program revolutionar in trei faze care ignora caloriile si se concentreaza direct pe celulele grase. Retetele includ alimente delicioase bogate in grasimi (precum nuci si seminte, unt de arahide, lactate integrale, avocado si ciocolata neagra), proteine savuroase si carbohidrati naturali. Rezultatul? Celulele grase isi elibereaza excesul de calorii si pierzi in greutate (si in centimetri) fara sa fii nevoit sa lupti impotriva poftelor si a senzatiei constante de foame.

    * Uita de calorii. Uita de pofte. Uita de diete. Cum slabesti fara sa-ti fie foame iti dezvaluie o metoda noua si fara restrictii de a calma senzatia de foame si de a pierde definitiv in greutate.*

    David Ludwig este endocrinolog si cercetator la Spitalul de Copii din Boston, profesor de pediatrie la Harvard Medical School si profesor de nutritie la Harvard School of Public Health. Descris ca un „luptator cu obezitatea“ de catre revista Time, doctorul Ludwig este o prezenta constanta in articolele si emisiunile din mass-media americana.

  • Mi-e pofta! Ce ma fac?
    34.22 LEI
    Epuizat din stoc

    Fiecare pofta de mancare corespunde de fapt unei anumite emotii, astfel incat odata ce ai inteles sensul din spatele poftelor tale si ai aplicat informatiile si afirmatiile din aceasta carte, vei fi capabil sa vindeci ciclul de abuz de mancare. In plus, vei citi studii stiintifice despre proprietatile de alterare a starii de spirit si de modificare a energiei ale fiecarui aliment, iar asta te va ajuta sa intelegi felul in care poftele alimentare reflecta sentimentele tale.
          Acest ghid cuprinzator si abilitant iti va arata, de asemenea, cum sa citesti si sa interpretezi poftele tale alimentare cat pe ale celor din jur. Astfel iti vei imbunatati viata, intelegand mecanismele emotionale care te guverneaza pe tine si pe cei din jur.
          Tineti in mana o carte unica prin aportul de informatii care va asigura toate instrumentele emotionale, fizice fi spirituale de care aveti nevoie pentru a va impaca in sfarsit cu mancarea si cu poftele alimentare!

  • De vita romaneasca. O altfel de istorie a vinului
    24.42 LEI
    Epuizat din stoc

    Mai acum vreo doua, trei luni am avut o discutie cu amicul V. Imi zice: - Ti-am citit un articol pe net. Intreb: - Care? Raspunde: - Ceva cu vinuri. Este interesant, dar inutil. Pe cine mai intereseaza zghihara, francusa, vitele tale disparute... - Nu sunt pierdute, sunt doar uitate, din nefericire, si totusi aceste soiuri reprezinta zestrea viticola a acestori meleaguri. - Hai, fugi de-aici... omu' vrea sa bea, nu da doi bani pe rest... - Nu cred asta, in afara de betivii patentati, oamenii pretuiesc soiurile pamantului; mai ales ca si zghihara si francusa si feteasca, mai toate vitele romanesti, autohtone, au mult de oferit.




    Mi-o taie scurt: - Vrei sa spui ca se compara cu vinurile italienesti din Toscana? - Da. Asta vreau sa spun; in plus atentia pe care le-o putem arata ar face planeta vinului mai diversa si mai imbietoare. Biodiversitatea, in general, ca si etnodiversitatea, de altfel, ne restituie, plenar lumea... - O fi, dar oricum te irosesti degeaba cu subiecte de bodega, cand ai putea scrie ceva serios... (Amicul V. avea in glas un repros apasator, starnindu-mi vag un sentiment de jena c-am ajuns sa ma ocup de chestiuni frivole, in timp ce "exegeza" mea la "fenomenologia spiritului" tot asteapta...) Pe atunci nu stiam textul lui Alexandru Oswald Teodoreanu caci, negresit, i-as fi raspuns cu un citat de-al sau: "As da prioritate vitelor indigene care si-au trecut de mult probele si care au fost pe nedrept izgonite de la ele de-acasa".


  • Colesterolul crescut, un inamic invizibil
    13.91 LEI
    Epuizat din stoc

    Colesterolul crescut din sange este principalul factor de risc in producerea bolilor cardiovasculare. Vorbind de colesterol, se poate face distinctia intre colesterolul “bun” si colesterolul “rau”.

    Excesul de colesterol rau este consecinta unui stil de viata sedentar si a unei diete rafinate, bogata in grasimi de origine animala si zaharuri simple, in timp ce colesterolul bun este asociat unui stil de viata sanatos si unei diete bogate in fibre vegetale si carbohidrati complecsi.

    Vei gasi in carte un set de recomandari cu privire la tratarea colesterolului crescut si la reducerea riscului de boli  cardiovasculare. Cartea prezinta continutul in colesterol si grasimi al alimentelor si recomandarea alimentelor utile in scaderea valorilor colesterolului si a trigliceridelor din sange.

    Fiind o persoana cu colesterolul crescut, aceasta carte mi-a clarificat cat de atent trebuie sa fii la continutul in colesterol al alimentelor. Mi-a fost recomandata de medicul de familie si imi este de un real folos in regimul pe care il tin.
    Carol P, Bucuresti

  • Dieta antiimbatranire
    26.43 LEI
    Epuizat din stoc

        Alimentatia optima pentru cresterea longevitatii
        Ati trecut de 40 de ani si v-ati dori sa opriti cumva acele ceasornicului sau chiar sa le dati inapoi ? Sunteti motivati? Atunci cartea de fata, dedicata alimentatiei antiimbatranire, vi se adreseaza.
        Numeroase studii stiintifice, printre care si cel realizat asupra centenarilor din insula japoneza Okinawa, subliniaza ca o nutritie corecta promite organismului ani lungi si sanatosi. Modul in care ne alimentam ne influenteaza, asadar, nivelul de energie, de vitalitate, dar si calitatea vietii.
       Cartea de fata va invita sa descoperiti tactici de succes referitoare la alimentatia ideala, la hrana pe care trebuie sa o evitati si la depoluarea alimentara, dar si secretele fierberii nontoxice, rolul esential al acizilor grasi sau semnificatia reducerii numarului de calorii.
        Si care sa fie placerea cea mai mare? Ei bine, este aceea de a intra in bucatarie inarmati cu 40 de retete antiimbatranire, seducatoare si simple, care previn efectele radicalilor liberi. De asemenea, in aceasta abordare echilibrata impotriva imbatranirii, veti afla ca mancatul sanatos este cel mai bun antidot impotriva uzurii. Iar imbatranirea devine facultativa.

        CUPRINS:

    Introducere • Sa intelegem mai bine procesul imbatranirii

    Alimentatia antiimbatranire
        Regula nr. 1: Adoptarea regulilor de baza ale alimentatiei antiimbatranire
        Regula nr. 2: Eliminati alimentele nocive
        Regula nr. 3: Gestionarea gatirii cu precautie
        Regula nr. 4: Regenerarea cu hrana vie
        Regula nr. 5: Alegerea corecta a grasimilor
        Regula nr. 6: Depoluarea alimentatiei
        Regula nr. 7. Mai putine calorii inseamna o viata mai lunga
        Pregatiti-va cum se cuvine: ce puneti in cosul de cumparaturi

    40 de retete antiimbatranire
        Supa rece de broccoli • Carpaccio de avocado si lamaie pe pat de rodie • Supa crema de vinete • Supa crema de ardei rosu si nuci pecan • Lasagna de alge nori si rosii confiate • Piure de soia neagra asezonata • Supa crema de morcovi, cu scortisoara si chimion • Crema de dovleac cu castane • Dovlecei rasi cu lamaita • Carpaccio de sfecla cu guacamole rosu • Salata proaspata de ciuperci • Rosii confiate • Budinca cu avocado si rosii confiate • Pui cu sirop de agave • Somon cu pesto • Papiote de creveti cu sparanghel • Macrou cu arome marocane • Merluciu pe pat de cuscus din conopida • Tofu, ridiche neagra si ceapa verde • Curcan cu cacao • Terrina de iepure cu smochine • Cod pe pat de vinete • Saint Jacques cu lamaie verde • Cod negru vanilat • Foie gras cu castane • Carpaccio de vitel cu rosii confiate • Scoici a la japonaise • Piept de rata cu fenicul proaspat • Midii marinate • Somon cu stafide • Fondant cu ciocolata si vanilie • Carpaccio de papaya • Fructe rosii cu migdale si cocos • Mousse de mere si curmale • Tarte cu alune • Smoothie verde • Smoothie antioxidant • Smoothie iute de ananas • Smoothie cu prune uscate si ghimbir • Smoothie din mango si lamaie verde

    Bibliografie

  • 800 de retete secrete pentru sanatate
    31.71 LEI

    Foarte usor de folosit gratie clasificarii alfabetice a afectiunilor si maladiilor si lipsita de orice vorbarie inutila, aceasta carte, suta la suta practica, este o esenta a celor mai eficiente secrete de sanatate. Imprumutate din diferite culturi din lumea intreaga, aceste remedii traditionale au fost experimentate zilnic vreme de mai multe decenii, dar laboratoarele le ignora sau le ascund din cauza lipsei de interes economic.


     

    Acest ghid este destinat celor care sunt gata sa renunte la vechile prejudecati si doresc sa evite folosirea medicamentelor chimice (insotite de efectele lor secundare). In cazul unor afectiuni benigne, ar fi salutar, de exemplu: pentru tratarea unei gripe sau a unei otite folosire potrivita a caldurii, pentru alinarea suferintelor insolatiei in cateva minute intr-un mod uimitor, un produs de uz curent, pentru stoparea unei diarei, sucul unui fruct potrivit, pentru tratarea unei angine in cateva ore, stimularea pur si simplu o unei zona anume a bratului, pentru evitarea imbatarii, folosirea unui produs prezent in toate bucatariile, pentru calmarea unui acces de hipertensiune arteriala, aplicarea de cuburi de gheata pe locul potrivit etc.

     

    Iata asadar 800 de metode simple, dintre care unele complet inedite, pentru a rezolva cu o eficacitatea redutabila cele mai multe dintre problemele de sanatate ale vietii de zi cu zi. Si asta, aproape gratuit!

  • Seria 100% Placere. Aperitive gustoase
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Tarte, tartine, foietaje, coltunasi, clatite, antreuri calde, corabioare, minipizza, placintele dulci-sarate, minidulciuri delicioase... retete simple si originale pentru a pregati aperitive gustoase... de-ti lasa gura apa.

  • Mami, e gata?
    49.94 LEI
    Epuizat din stoc

    "Mami, e gata?" este o carte cu aventuri haioase in bucatarie, cu un personaj deja cunoscut copiilor si parintilor, Ema din "Te iubesc orice-ai face", si cu fratele ei mai mic, Eric. Impreuna cu mama si cu tata, Ema si Eric pregatesc tot felul de mancaruri sanatoase si delicioase, iar episoadele haioase sunt nelipsite.
    Mici accidente cu faina, fructe care sunt devorate inainte de a ajunge in placinta, cuvinte stalcite, lectii de viata, multa joaca si iubire, plus retete simple si sanatoase de pregatit in familie, acesta este cuprinsul acestei carti.
    Pe scurt, o multume de hohote de ras impreuna pentru un timp de calitate cu mami si tati!
    Cartea este avizata de Mihaela Bilic, medic nutritionist: Acesta carte minunata poate fi un sprijin si o bucurie pentru orice mama. Veti gasi in ea rerete deficioase, desene savuroase si povesti cu gust, pentru ca autoarea este nu numai o mama daruita cu har si o bucatareasa iscusita, dar si o povestitoare desavarsita.
    Primiti-o in casa si la masa voastra, va va incanta sufletul! Pofta buna la crescut copii sanatosi si fericiti...

    loana Chicet Macoveiciuc este jurnalist de profesie, autoarea unuia dintre cele mai cunoscute bloguri de familie si a bestsellerului "Te iubesc orice-ai face".

  • Mancaruri delicioase pentru toti
    79.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Pentru ca schimbarile de temperatura ne afecteaza atat felul in care gatim, cat si ceea ce gatim, retetele din aceasta carte sunt ordonate dupa anotimpuri. Astfel, primavara veti putea pregati mancaruri care nu presupun prea mult timp petrecut in jurul aragazului: salate servite drept fel principal, pui sau somon posat; vara veti putea frige rapid pe gratar cei mai buni burgeri sau veti putea prepara sosuri pentru paste numai din ingrediente proaspete; toamna este anotimpul supelor groase si satioase si al carnurilor bine inabusite; iarna va ofera ocazia sa pregatiti cate un singur fel de mancare satios, fripturi sau tocanite delicioase. Iar la finalul cartii exista un capitol care reuneste retete de baza ce va vor fi de folos tot anul, cum ar fi risotto, cuscus sau pui la cuptor. Nu va ramane decat sa va hotarati asupra careia sa va opriti.


     

    Indiferent cat de ocupati suntem, la sfarsitul zilei ne dorim niste mese proaspete, pline de savoare, pe care le putem pregati usor. Si ne dorim sa avem o sumedenie de optiuni, retete cu ingredientele noastre preferate sau cu produse excelente gata preparate. In aceasta carte veti gasi toate aceste lucruri: 250 de retete usoare pentru mese delicioase, usor de gatit in orice zi a saptamanii, in orice moment al anului.  

     

    „Sper ca aceasta carte sa devina cel mai bun prieten al vostru in bucatarie.“ - Martha Stewart
  • Regimul medical Scarsdale. Cum sa slabiti 9 kilograme in 14 zile
    33.83 LEI

    Regimul medical Scarsdale a devenit, se pare, o cură de slăbire populară și în România, de vreme ce traducerea acestei cărți este reeditată tot timpul. La noi, ca și în întreaga lume, regimul Scarsdale își merită popularitatea: este ușor de ținut și extraordinar de eficace. Fără să suferi de foame, poți să dai jos până la 9 kilograme în 2 săptămâni! Și nu existã nici un risc pentru sănătate. Cartea doctorului Herman Tarnower, fondatorul Centrului Medical Scarsdale din SUA, vă convinge de întemeierea științifică a acestui regim, răspunde la toate posibilele dumneavoastră întrebări și vă pune la dispoziție 5 regimuri săptămânale integrale și peste 90 de rețete. În plus, vă oferă variante de meniu pentru orice preferințe: meniuri gourmet sau ieftine, meniuri vegetariene și internaționale.

  • Carte de bucate de la manastirile din Grecia, insotita de cateva file de Pateric
    31.08 LEI
    Epuizat din stoc

    …Un excelent îndrumător în arta culinară: puţine ingrediente, un proces simplu, un rezultat plin de gusturi îmbietoare, amintind de Orient, dar atingând totodată uzanţele mesei occidentale şi rezumând întreaga gamă a bucătăriei greceşti. Bogăţia reţetelor, în pofida lipsei totale a cărnii, este impresionantă. Cele mai multe sunt adevărate poeme din două, trei sau patru ingrediente. (…)
    Autoarea, printr-o scriitură bine condimentată şi atent cântărită, întreţinând un dialog rafinat între arta culinară şi teologie, îl captivează pe cititor.
    Această carte am putea spune că este o lectură îmbătătoare care de abia aşteaptă să fie gustată.”
    Dimitrios Rousounelis, O arcă a gusturilor culinare din bucătăria mănăstirilor chinoviale

    În ultimele decenii, oamenii de ştiinţă au studiat dieta meditera­neană și au constatat că un regim alimentar cu mulţi carbohidraţi, sărac în proteine, bogat în uleiuri de măsline şi de peşte, care abundă în legume proaspete şi fructe, contribuie şi favorizează o viaţă lungă, fiindcă
    reduce riscul anumitor tipuri de cancer şi al afecţiunilor cardiace (…). Bucătăria mediteraneană înseamnă sănătate şi o viaţă trăită cum se cuvine.
    Carol Helstosky, Food Culture in the Mediterranean

  • Sa traim sanatos fara toxine
    49.95 LEI
    Epuizat din stoc

     Descoperiti:


     • Efectele detoxifierii asupra sanatatii.

     • Ce este regenerarea celulara.

     • Care sunt alimentele si plantele medicinale cele mai potrivite pentru curatarea organismului si vindecarea bolilor.

     • Cum poate fi inlaturat orice dezechilibru din organism.


        Contine:

     • Formulele celor mai eficiente remedii din plante.

     • Retete pentru preparate din alimente crude.

     

        Doctorul Robert Morse este fondatorul Scolii Internationale pentru Detoxifiere. Studiile si retetele lui au ajutat milioane de oameni sa infranga cancerul, diabetul si alte afectiuni grave.
  • Medicină, nutriție și bună dispoziție
    37.00 LEI
    5
    Epuizat din stoc

    Râsul împreună cu doctorul de nutriție nu îngrașă!


    „Am descoperit într-o zi că ne-a inundat pseudoștiința și că îi cad pradă oameni naivi, incapabili să discearnă între adevărul științfic, verificat și reproductibil de fiecare dată, şi testimoniale contrafăcute despre leacuri miraculoase contra orice sau preventive contra nimic.
    Atunci m-am hotărât să scriu despre biologia și funcționarea corpului omenesc, despre biochimie și alimente, despre adevă¬rurile verificabile și fanteziile imposibil de reprodus promovate de medicina alternativă. Am început să scriu ceea ce s-ar putea numi niște pamflete medicale, pe care le-am postat pe Facebook. Fără ură și resentiment însă: consider că fiecare om are dreptul să aleagă orice i se pare potrivit sănătății sale, cu condiția să nu se pună pe sine și pe alții în pericol și să aleagă informat, nu dus de nas. Am scris așa cum vorbesc de obicei, zâmbind, fiindcă și eu cred că «glumind putem spune orice, chiar și adevărul» (Sigmund Freud). 
    Într-o bună zi am fost contactată de Editura Humanitas și mi s-a propus să adunăm textele mele într-o carte. Sincer, nu mă așteptam ‒ și i-am întrebat de ce ar face asta. Răspunsul m-a convins: «Pentru că aveţi umor, aveţi vervă și aveți dreptate!» Așa s-a născut această carte pe care o ții în mână, cititorule. O carte care aș vrea să-ți descrețească fruntea și să te facă să râzi din toată inima, fiindcă ‒ știi ceva? ‒ râsul împreună cu doctorul de nutriție nu îngrașă! 
    Sper să-ți ofere răspunsuri la întrebări despre mâncarea sănă¬toasă, vitamine, antioxidanți și la multe alte dileme ale omului modern. Și mai sper să te facă mai precaut ori de câte ori citești sfaturi fără semnătura unui specialist, ori de câte ori vrei să faci vreo analiză fantasmagorică ori să încerci un tratament miraculos și fără efecte adverse.“ (DR. SIMONA TIVADAR)