Mikhail Tombak este absolvent de biologie și chimie. A condus multă vreme Centrul pentru Științe Medicale din Moscova. Este autorul multor bestselleruri internaționale care au ca subiect sănătatea organismului uman și diferite metode naturale de vindecare a bolilor.
Sănătate
-
Soluții contra autoimunității. Carte de bucate. Peste 150 de rețete delicioase pentru prevenirea și combaterea bolilor inflamatorii52.86 LEI
Amy Myers, M.D., specialistă renumită în medicină funcţională, medicină şi nutriţie integrativă, a ajutat mii de oameni din toată lumea să se vindece de boli cronice prin programul său bazat pe dietă alimentară, METODA MEYERS.
Cariera sa medicală a demarat în urma propriei experienţe cu o boală autoimună. Amy Myers a absolvit cum laude Colegiul Honors din cadrul Universităţii din Carolina de Sud şi şi-a luat doctoratul în medicină la Louisiana State University Health Sciences Center. După încheierea rezidenţiatului în medicină de urgenţă la Universitatea din Maryland, a fondat prestigiosul centru de medicină funcţională Austin UltraHealth, unde activează ca director al centrului.
-
-
Niksen. Arta olandeză de a nu face nimic51.80 LEI
OLGA MECKING este o jurnalistă și scriitoare poloneză stabilită în Olanda. A colaborat cu The New York Times, The Guardian, BBC și The Atlantic. Articolul ei despre niksen, publicat de New York Times, a produs o frenezie în media internațională.
-
Resetează-te!72.94 LEI
Dr. Dean Ornish este fondatorul și președintele Institutului de Cercetare în Medicină Preventivă, profesor de medicină la Universitatea din California, San Francisco, și autorul a șase cărți, toate bestselleruri naționale.
Anne Ornish este vicepreședintele programului de dezvoltare al Institutului de Cercetare în Medicină Preventivă și creatorul platformei digitale Ornish Lifestyle Medicine. Are peste 25 de ani de instrucție avansată în yoga și meditație. -
Tu ești cel mai bun medic al tău. Învață să te vindeci din interior și să previi bolile51.80 LEI
Frédéric Saldmann (născut în 1953), cardiolog şi nutriţionist, specialist în igiena alimentaţiei, este din 2008 medic la Spitalul European „Georges Pompidou” din Paris. Prezenţă constantă în emisiuni de radio şi televiziune din Franţa, a publicat numeroase cărţi de medicină preventivă, vîndute în peste trei milioane de exemplare în întreaga lume, printre care: Les nouveaux risques alimentaires (1997), La vie et le temps (2011), Le meilleur médicament, c’est vous (2013), Votre santé sans risque (2017), Vital! (2019).
-
Stretching simplu și eficient. Cum să te simți și să te miști mai bine cu doar 9 minute de exerciții pe zi36.95 LEIEpuizat din stoc
Joe Yoon este antrenor personal autorizat de către Academia Națională de Medicină Sportivă din SUA, specialist în masaj terapeutic și deținătorul unei afaceri în domeniul fitnessului. Printre clienții săi se numără medaliați olimpici cu aur, jucători din NFL Pro Bowl, campioni la culturism, jucători de golf și de baschet incluși în Hall of Fame, precum și celebrități de la Hollywood. Are 1,3 milioane de urmăritori pe Instagram și 30.000 de abonați la canalul său de YouTube.
-
Povești de noapte bună pentru adulți36.90 LEI
LECTURA IDEALĂ PENTRU LINIȘTIREA MINȚII ÎN PERIOADE CU MULT STRES
ȘI NU NUMAI!„Bravo! unei cărți care ne răpește din fața ecranului smartphone-ului, cu lumina lui albastră și rece, și ne ajută să evadăm în lumea strălucitoare, plină de imaginație a poveștilor.”
The Simple Things
Această carte conține o serie de povești ce alină sufletele obosite și se adresează mai ales acelora care, la sfârșitul zilei, ajung să se simtă extenuați, fiind un adevărat prieten la ceas de seară!
De la nuvelele clasice de Oscar Wilde, 0. Henry, Andrew Lang, Guy de Maupassant, la poveștile copilăriei, precum Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, și la poeziile care ne readuc aminte de bucuriile simple ale vieții, acest volum va reuși să ne ofere alinare în momentele în care ne simțim obosiți și să ne conducă spre tărâmul liniștit al somnului.
Pentru a fi sănătoși și mereu în formă este esențial să dormim bine, dar ritmul nostru de viață este în permanență unul alert, ceea ce ne face să neglijăm importanța somnului și a odihnei care, cel mai adesea, sunt de proastă calitate. De aceea, a venit timpul să luăm o pauză și să ne lăsăm cuprinși de admirație și încântare.
Așadar, deconectați-vă, întindeți-vă în pat și dați-vă voie să evadați în lumi mai noi sau mai vechi. Pășiți în locuri fermecate și misterioase, care vă vor conduce spre o lume cu vise plăcute și senine!
-
Anatomia baschetului62.37 LEI
Dr. Brian Cole este profesor la Departamentul de Ortopedie și profesor asociat la Departamentul de Anatomie și Biologie Celulară din cadrul Rush University Medical Center din Chicago.
Este medicul echipei de baschet Chicago Bulls.
Începând din 2004, a fost ales drept unul dintre Cei Mai Buni Medici din SUA.
Rob Panariello are peste 30 de ani de experiență în fizioterapia sportivă și pregătirea atleților de performanță. Este consultant pentru multe echipe din universități și colegii care activează în cele mai importante ligi sportive din Statele Unite.
Este membru al Ligii Celebrităților – Forță și Condiționare, SUA. -
Anatomia dansului62.37 LEI
Jacqui Greene Haas a fost antrenoare de atletism pentru Cincinnati Ballet și în prezent este directoarea secției de Medicină a Dansului din cadrul Mercy Health Orthopaedics and Sports Rehabilitation, Cincinnati.
Predă fiziologia dansului și aspecte speciale din dans la Northern Kentucky University.
A predat balet, step și jazz la The School of Dance Arts din Florida. A fost dansatoare profesionistă la Southern Ballet Theatre, New Orleans City Ballet și Cincinnati Ballet. A participat la spectacole pentru companii precum Orlando Opera, Cleveland Opera și Cincinnati Opera. -
Adio, zahar!31.61 LEIEpuizat din stoc
Cartea a înregistrat un adevărat succes încă de la lansarea oficială din decembrie 2019 in Statele Unite la prestigioasa editură americană PENGUIN RANDOM BOOKS.
Lucrarea este o mărturie personală a autoarei, dependentă mulți ani de zahăr, care oferă instrumente celor care doresc și trebuie să renunţe la zahăr și la făină. Este povestea unei femei care a pornit de la 150 de kilograme si cu ajutorul unei echipe de specialiști, a reușit sa scape de aceasta dependență alimentară. În prezent, la clinica ei „ The Beacon” din Manhattan, New York, ajută oamenii să scape de dependența de zahăr și de făină.
“Această carte va reuși să te elibereze. În toate modurile posibile – astfel încât să pierzi din greutatea acumulată după mâncatul excesiv într-o zi, o săptămână, un an, să adaugi energie vieții tale, să îți îmbunătățești sănătatea, să te conectezi la niveluri mai profunde cu cei din jurul tău și să îți asumi riscuri mai mari. Vreau să cresc intensitatea lumii din tine. Și aceasta este doar lista scurtă. Te așteaptă libertatea în toate domeniile vieții – sunt aici să te ajut.”-
Molly Carmel, autoarea cărții, “Adio, Zahar!”
-
Dezvăluirea secretelor planșeului pelvian feminin36.90 LEI
Profesorul Peter Petros, membru al departamentului științific al Universității de Vest din Australia (UWA), doctor în științe medicale (Uppsala), medic chirurg (Sydney), membru al Colegiului Regal de Obstetrică și Ginecologie (FRCOG-Londra) și al Cole giului Australian și Neo-zeelandez de Obstetrică și Ginecologie (FRANZCOG CU), are o bogată experiență în reconstrucția tulburărilor de statică pelviană. Este recunoscut la nivel internațional ca fiind un lider în domeniul incontinenței și prolapsului atât la nivel științific, cât și chirurgical. La începutul anilor 1990, acesta, împreună cu profesorul Ulf Ulmsten de la Universitatea din Uppsala, Suedia, a introdus în practica medicală operația cu bandeletă suburetrală pentru vindecarea incontinenței urinare de efort. Această operație se bazează pe Sistemul Integral, o metodă revoluționară. Cel puțin 1,5 milioane de astfel de operații au fost efectuate la nivel mondial începând cu anul 2000. Profesorul Petros a scris peste 170 de lucrări științifice originale privind incontinența și prolapsul și este profesor de medicină la Universitatea din NSW Sydney, la Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio, și de Inginerie la Universitatea din Australia de Vest. În prezent trăiește și lucrează în Sydney.
Dr. Patricia M. Skilling, MB CHB (St Andrews), a studiat cu profesorul Petros. În calitate de director al programului de Recuperare a Tulburărilor de Statică Pelviană (RPP) la Kvinno Center, a inițiat Sistemul Integral pentru RPP, primul sistem nou de tratament apărut după metoda dr. Kegel din anul 1948. Lucrările ei au fost publicate în reviste științifice importante. Noul sistem este eficient din punctul de vedere al timpului și îmbunătățește multe simptome care nu sunt abordate prin metoda Kegel, precum micțiunea imperioasă, nicturia, durerea pelviană și simptomele de golire, incontinența de efort.
Joan McCredie are o experiență de 25 de ani în îngrijirea pacientelor cu incontinență și în îngrijiri paliative. Ca susținător, a ținut prelegeri pe scară largă în fața grupurilor de femei și a organizațiilor civice. A lucrat îndeaproape cu profesorul Petros și cu dr. Skilling, fiind consilier la clinică. Empatia, înțelegerea și interesul deosebit în privința efectelor psihologice profunde cauzate de incontinență și durere au fost de neprețuit pentru îngrijirea pacientelor și pentru elaborarea lucrării dedicate secretelor planșeului pelvian feminin. -
Vindecarea glandei tiroide58.83 LEIEpuizat din stoc
Anthony William, autorul bestsellerurilor New York Times: Medium Medical – Alimente care îţi pot schimba viaţa în bine şi Medium Medical: Secretele din spatele bolilor cronice şi misterioase şi cum te poţi vindeca în sfârşit, s-a născut cu capacitatea unică de a conversa cu un spirit aflat pe un nivel foarte înalt de conştiinţă, care îi transmite informaţii uluitor de corecte legate de sănătate, ce depăşesc cu mult nivelul cunoaşterii din epoca noastră. Încă de la vârsta de patru ani, când şi-a şocat familia anunţându-şi bunica (ce nu manifesta încă niciun simptom) că avea cancer la plămâni (lucru confirmat ulterior de testele medicale), Anthony şi-a folosit harul pentru a „citi” starea de sănătate a oamenilor şi pentru a le spune cum să îşi redobândească starea de sănătate. Precizia sa fără precedent şi rata succesului în vindecările sale i-au atras lui Anthony încrederea şi iubirea a milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv a multor vedete de cinema, de rock, a unor miliardari, sportivi renumiţi, autori de bestselleruri şi nenumăraţi alţi oameni din toate domeniile vieţii, care nu s-au putut vindeca decât după ce au primit recomandările sale şi ale Spiritului. Anthony le oferă de asemenea un ajutor nepreţuit multor medici care nu ştiu cum să rezolve altfel cazurile lor cele mai dificile.
-
Dermatita atopică. Experiența personală a unei terapii de succes52.86 LEIEpuizat din stoc
Cum puteți vindeca complet această boală și alte afecțiuni ale sistemului imunitar...
… inclusiv orice alte simptome concomitente, precum agresivitatea · alergiile eczemele · tulburările gastrointestinale · hiperactivitatea · susceptibilitatea la infecții · pruritul · dificultățile de concentrare · oboseala· pielea uscată migrenele · nervozitatea · starea de epuizare · pustulele · tulburările de somn rezistența scăzută la efort · tulburările de dezvoltare · scaunele anormale …
* * *
De peste 28 de ani tratăm în cabinetele noastre persoane cu cele mai diverse probleme, catalogate deseori drept boli cronice. Urmând o abordare corectă, am reușit să ajutăm numeroase persoane, demolând astfel credința că aceste boli ar fi cronice și, prin urmare, incurabile. Bolile din sfera alergiilor se numără și ele printre afecțiunile pe care am reușit să le vindecăm. Dermatita atopică, astmul, febra fânului, bolile inflamatorii intestinale sunt câteva exemple de afecțiuni care apar pe fondul dezechilibrelor sistemului imunitar, dezechilibre pe care le numim a fi de tip alergic. Cu ajutorul unui concept terapeutic holistic, astfel de dezechilibre pot fi, de cele mai multe ori, vindecate, sau cel puțin semnificativ ameliorate, îmbunătățind totodată considerabil calitatea vieții pacienților. (Autorii)
-
Principiile homeopatiei asa cum au fost enuntate de Hahnemann si verificate de-a lungul unui secol de practica medicala37.00 LEI
William Boericke (1849–1929) devine recunoscut ca medic homeopat clinician, scriitor de specialitate, profesor universitar si cercetator dupa aparitia mai multor carti de care s-a ingrijit, printre care si Principiile homeopatiei (1896). A fost co-fondator al Pacific Homeopathic Medical College si al Hahnemann Hospital, absolvent si profesor al scolii medicale de homeopatie Hahnemann Medical College, integrata mai tarziu in programele medicale oferite de University of California, San Francisco. La sfarsitul secolului al XIX-lea, firma care ii purta numele devenise cel mai mare producator de remedii homeopatice din Statele Unite iar aproape in orice oras exista un spital cu profil homeopatic. Boericke a contribuit substantial la aceasta revolutie medicala a vremii.
-
-
-
Codul memoriei41.23 LEIEpuizat din stoc
Autorul bestsellerului internațional Codul vindecării
Toți suntem produsul experiențelor noastre din trecut. Bun sau rău, orice facem este influențat de amintiri — sau, mai precis, de ceea ce extragem noi din ele. Dar dacă ai avea posibilitatea să te întorci în timp și să rescrii experiențele trecutului? Dacă ai putea transforma o barieră în trambulină? Dacă ți-ai putea schimba comportamentul modificându-ți amintirile?
Poate că pare prea futurist ca să fie adevărat, dar este și real, și posibil. Trecutul nu trebuie lăsat să ne dicteze viitorul. Slăbitul, eliminarea dependențelor, îmbunătățirea relațiilor sau a carierei — este vorba despre comportamente care pot fi schimbate prin modificarea amintirilor. În Codul memoriei, doctorul Alexander Loyd ne învață cum, dezvăluind tehnici pe care le dezvoltă de peste 16 ani.
Când avem experiențe negative, ne formăm mecanisme pentru a le face față și pentru a le evita în viitor. Acest lucru poate determina comportamente cum sunt mâncatul excesiv, abuzul de substanțe chimice sau alte alegeri greșite în privința stilului de viață. Transformând amintirile negative în amintiri pozitive, putem schimba comportamentele de la care pornesc problemele noastre. Procesul, numit ingineria memoriei, presupune să ne învățăm creierul să-și reimagineze și să recodifice anumite amintiri care declanșează asocieri negative, dar și mecanismele de evitare și de adaptare pe care le-am dezvoltat pentru a le face față. Înseamnă să ne învățăm să regândim acele imagini interne, astfel încât, în loc să producă frică, anxietate sau alte emoții negative, să dea naștere iubirii, liniștei și asocierilor pozitive.
ALEXANDER LOYD deține doctorate în psihologie și medicină naturistă. Cei 12 ani de căutare a unui tratament pentru depresia soției sale au dus la descoperirea sistemului Codul vindecării în 2001. De atunci, cabinetul său particular a devenit unul dintre cele mai mari de acest fel din lume, în condițiile în care mii de clienți din 50 de state americane și peste 140 de țări folosesc Codul vindecării pentru a vindeca, practic, orice problemă fizică, emoțională, de succes sau relațională.
La Editura Lifestyle Publishing au mai apărut și De la stres la succes în 40 de zile. Principiul secret al succesului, iubirii și fericirii în viață și Codul vindecării. 6 minute pentru vindecarea problemelor de sănătate, succes sau relaționale (scrisă împreună cu Ben Johnson). -
Arta somnului bun33.19 LEIEpuizat din stoc
„Cartea la care a visat fiecare insomniac!”
THE SUN
„Dacă obișnuiți să stați mult timp cu ochii pe pereți, gândindu-vă la cum puteți să aveți parte de un somn mai bun, această carte poate fi răspunsul la toate problemele voastre.”
HAPPIFUL
Zilnic suntem bombardați cu sfaturi cel mai adesea derutante și contradictorii despre cum putem dormi mai bine. Dar care este de fapt secretul unui somn bun?
Cartea Arta somnului bun îmbină cele mai recente cercetări științifice cu sfaturile unor experți în domeniu și cu ideile personale ale lui Rob Hobson despre tratarea insomniei, constituindu-se într-un ghid concis, practic și antrenant, care vă va ajuta să aveți parte de un somn de calitate.
Prin explorarea celor trei piloni-cheie ai somnului – comportamentul, mediul și dieta –, cei care vor consulta lucrarea de față vor deprinde tehnici necesare pentru a avea un somn liniștit și relaxant. Acesta îi va ajuta să aibă o viață mai fericită, mai calmă și plină de realizări.
-
Codul greutăţii corporale. Secretul unui corp sănătos42.29 LEI
Tot ce crezi că știi despre pierderea în greutate este greșit. Luarea în greutate și obezitatea sunt cauzate de hormoni. Doar înțelegând efectele insulinei și ale rezistenței la insulină putem avea o greutate normală.
„Corpul uman s-a dezvoltat în așa fel încât să supraviețuiască episoadelor de foame. Grăsimea este energie stocată, iar mușchiul este țesut funcțional. Grăsimea este arsă prima. A presupune că se întâmplă invers este totuna cu a spune că, deși avem o rezervă suficientă de lemne pentru foc, hotărâm să punem pe foc canapeaua. E o prostie. De ce ar face corpul nostru ceva atât de prostesc? El își conservă masa musculară până când depozitele de grăsime devin atât de mici încât nu mai are de ales.”
Dr. Jason Fung
„O carte nu doar revelatoare, ci și uimitor de antrenantă. Citiți-o pentru a înțelege cum să vă mențineți greutatea normală.”
Dr. Andreas Eenfeldt
-
Cum reducem hipertensiunea arterială fără medicamente. Program de reducere a tensiunii arteriale. Identificarea și eliminarea factorilor de risc40.17 LEI
GHID COMPLET DE MĂSURI ALTERNATIVE LA MEDICAȚIE
Scăderea hipertensiunii arteriale chiar și fără administrarea de medicamente este posibilă în mai multe moduri. Prin urmare, măsurile care nu necesită medicamente au un loc asigurat în tratamentul hipertensiunii. Tratamentul medicamentos imediat este necesar doar în puține cazuri. Scopul acestei cărți este oferirea unui ajutor practic în terapia zilnică a hipertensiunii. Din multitudinea de posibilități prezentate, cititorul ar trebui să-și aleagă măsurile potrivite și importante pentru el, cum ar fi pierderea în greutate în cazul unei supraponderabilități, schimbarea dietei, sportul și activitatea fizică, gestionarea stresului și procedurile de relaxare. În plus, dacă tensiunea arterială este controlată prin auto-măsurare, există cele mai bune condiții pentru o scădere permanentă a valorilor.
-
Postul intermitent. Cea mai simplă formulă pentru longevitate, suplețe și sănătate39.96 LEIEpuizat din stoc
Cu metoda postului intermitent a Petrei Bracht înveți cum să devii propriul tău medic și să eviți bolile frecvente. Alege să devii suplu și sănătos în loc să îmbătrânești!
Ce conține cartea:
- Metoda postului intermitent:
Ține post șaisprezece ore, iar în cele opt ore care urmează mănâncă după bunul plac. - Explicarea modului în care acționează postul intermitent, precum și motivele pentru care este eficient
- Un program de două săptămâni cu patruzeci și două de rețete savuroase pe bază de fructe și legume combinate cu alte ingrediente variate.
- Douăsprezece exerciții Liebscher‑Bracht prezentate pas cu pas pentru o bună deprindere a acestor mișcări menite să declanșeze accelerarea metabolismului în timpul postului.
- Metoda postului intermitent:
-
Slabirea de durata. Cele sapte chei ale libertatii de a slabi23.85 LEIEpuizat din stocStapaneste cele sapte chei ale mentinerii greutatii dupa slabire!Vreau sa va adresez o provocare in legatura cu greutatea dumneavoastra si chiar in legatura cu propria persoana, intr-un mod cu care nu v-ati mai confruntat pana acum.Cu totii stim ca sirul nesfarsit de diete la moda nu face decat sa mai adauge inca niste kilograme la surplusul de greutate deja existent.
-
Arta de a te pregati pentru varsta a treia18.26 LEIEpuizat din stocCine vrea sa imbatraneasca? Nimeni. Din pacate, tineretea fara batranete se obtine doar in basme. In realitate, incepem si imbatranim de cand ne nastem. Insa doar apropierea de varsta a treia ne creeaza cu adevarat probleme. Schimbarea noastra capata tot mai mult aspectele pierderii.
-
Practici in asistenta sociala. Romania si Germania30.23 LEIEpuizat din stocNotiuni precum democratie, totalitarism, reprezentare politica, sistem electoral, partid, grup de presiune, tehnocratie, revolutie au devenit uzuale in limbajul cotidian. Dra cum sint definite si asimilate realitatile pe care le desemneaza? Cum pot fi detectate problemele legate de evolutia spatiului politic si ce consecinte comporta transformarile sistemelor politice? Care sint provocarile pe care societatea contemporana le pune in fata democratiei? Cum poate fi apreciata dinamica interactiunilor dintre guvern si parlament si ce relatii se stabilesc intre politicieni si tehnocrati? Lucrarea politologului Domenico Fisichella ofera un raspuns argumentat acestor intrebari, evidentiind problemele reale ale experientei politice si sociale contemporane, pe care le inscrie in cadrul teoretic al celor mai semnificative directii analitice si al celor mai relevante investigatii intreprinse in ultima vreme de politologia italiana si internationala.
-
Hrana cosmică. Abordarea taoistă a sănătații și longevității47.52 LEIEpuizat din stoc
Organismul nostru se poate regenera și autovindeca dacă menținem în echilibru cele patru corpuri care ne alcătuiesc: fizic, emoțional, mental și spiritual. Maestrul taoist Mantak Chia și William U. Wei, instructor senior de Tao Universal, ne învață cum să obținem acest echilibru prin intermediul unor exerciții fizice și energetice simple și printr-o dietă adecvată. Ei ne arată ce alimente să consumăm și cum să le combinăm în funcție de constituția noastră yin-yang sau de problemele de sănătate cu care ne confruntăm, propunînd mai multe rețete pentru vindecare. Vom afla de asemenea cît de importante sînt postul, detoxifierea și „superalimentele”, cum putem să îndepărtăm grijile și temerile și să atingem pacea interioară, esențială pentru sănătate.
-
Medium medical: Vindecarea ficatului129.99 LEI
SALVEAZĂ-ȚI FICATUL, IAR EL TE VA SALVA PE TINE
Autor de bestselleruri New York Times și autoritate vindecătoare, Anthony William revine cu și mai multe informații și adevăruri. Descoperă puterea ficatului tău – și puterea de a-l îngriji – și transformă-ți viața așa cum nu ți-ai imaginat niciodată că se poate.
Află răspunsuri cu privire la:
• Abces hepatic • Balonare • Boli autoimune • Bufeuri • Calculi biliari • Cancer • Candida • Cearcăne • Ciroză • Colesterol mărit • Confuzie mentală • Constipație • Dermatită • Deshidratare • Diabet • Eczemă • Erupții cauzate de lupus • Fibroză hepatică • Ficat gras • Foame misterioasă • Gută • Hepatită • Icter • Infecții ale sinusurilor • Infecții ale vezicii biliare • Infecții în gât • Infecții urinare • Inflamație • Insomnie • Îmbătrânire • Lipsă de energie • Luare în greutate • Micoză • Mutație a genelor • PANDA • Probleme ale glandelor suprarenale • Probleme ale stomacului • Probleme cu glicemia • Probleme de metilare • Probleme hormonale • Psoriazis • Sănătate a copilului • Schimbări de dispoziție • Sensibilități alimentare • Sensibilități chimice • SIBO • Sindrom al colonului iritabil • Sindrom Raynaud • Tahicardie • Tensiune arterială crescută • Tulburare afectivă sezonieră • Tumori și chisturi • Vene varicoase • Viermi hepatici • Vitiligo
„Înțelegerea lui Anthony pentru alimente, vibrațiile lor și cum interacționează cu corpul nu încetează să uimească. Explică simplu armonia sau lipsa armoniei din alegerile noastre astfel încât oricine să înțeleagă. E un dar. Fă-i o favoare corpului tău și ai grijă de el.“ Pharrell Williams, artist și producător câștigător de 11 Premii Grammy
Ce-ar fi dacă ai putea să te concentrezi asupra unui singur aspect al stării tale de bine și, totodată, să le transformi pe celelalte și să previi problemele medicale ce te pândesc?
Încă nu știm câte simptome, afecțiuni și boli sunt cauzate de un ficat suprasolicitat. Nu e vorba doar despre cancer hepatic, ciroză sau hepatită. Aproape orice provocare – de la probleme agasante de medicină generală, luare în greutate, tensiune arterială mărită până la probleme cardiace, confuzie, boli ale pielii și boli autoimune sau cronice – are la bază un ficat suprasolicitat și se poate îmbunătăți sau chiar vindeca dacă valorifici forța acestui organ umil.
Medium medical: Vindecarea ficatului îți oferă răspunsurile pe care trebuia să le ai de la început. Prin compasiunea sa, Anthony William, medium medical, oferă informații fără precedent despre funcții nedescoperite ale ficatului nostru salvator, arată ce se află în spatele multor probleme de sănătate care ne țin pe loc și ne îndrumă cum să trăim cea mai bună versiune a vieții noastre. Află ce înseamnă să-ți salvezi ficatul: să fii mai echilibrat, mai calm, mai fericit și capabil să te adaptezi schimbărilor. Învață cum să dormi bine, să îți echilibrezi glicemia, să îți reduci tensiunea arterială, să arăți și să te simți mai tânăr. Un ficat sănătos este cel mai important aliat în reducerea stresului și încetinirea îmbătrânirii, ne protejează de amenințările lumii – dacă îi oferim sprijinul adecvat.
ANTHONY WILLIAM, autor al Medium medical: Vindecarea glandei tiroide, Medium medical: Alimente care îți schimbă viața în bine și Medium medical: Secretele din spatele bolilor cronice și misterioase și cum te poți vindeca în sfârșit, bestselleruri New York Times, s-a născut, zice el, cu abilitatea unică de a vorbi cu Spiritul Compasiunii, care îi oferă informații precise și deseori revoluționare despre sănătate. Încă de la patru ani, când și-a șocat familia spunând că bunica lui asimptomatică suferea de cancer hepatic (curând confirmat de teste medicale), Anthony și-a folosit darul de a „citi“ afecțiunile oamenilor și i-a călăuzit spre restabilirea sănătății. Succesul ca medium medical a atras încrederea și iubirea din partea a milioane de oameni din lumea întreagă – actori, cântăreți, miliardari, atleți profesioniști, autori de bestselleruri și oameni obișnuiți – care s-au vindecat după ce au primit mesajul Spiritului. Anthony oferă și sprijin valoros medicilor care au nevoie de ajutor în cazuri mai complicate.
-
Sucul de telina38.85 LEIEpuizat din stoc
Sucul de ţelină a devenit atât de popular dintr-un motiv foarte limpede: el salvează vieţi, redându-le oamenilor sănătatea, indiferent de simptomele de care suferă. Acest lucru este confirmat de către un număr din ce în ce mai mare de oameni, de la celebrităţile care postează pe site-urile lor rutina lor zilnică referitoare la sucul de ţelină şi până la persoane din toate păturile sociale care îşi descriu poveştile prin care s-au vindecat într-o manieră miraculoasă (adeseori însoţite de imagini), împotriva tuturor sorţilor. Ceea ce a început cu decenii în urmă ca o mişcare tăcută şi discretă s-a transformat între timp într-o adevărată revoluţie globală a vindecării.
În cartea Sucul de ţelină: Cel mai puternic remediu al epocii noastre, care vindecă milioane de oameni din întreaga lume, Anthony William, iniţiatorul mişcării globale a băutorilor de suc de ţelină, îţi prezintă capacitatea uluitoare a sucului de ţelină de a-ţi vindeca starea de sănătate pe toate nivelurile:
El vindecă intestinele şi alină toate bolile digestive;
Echilibrează glicemia, tensiunea, greutatea şi funcţia glandelor suprarenale;
Neutralizează şi elimină toxinele din ficat şi din creier;
Restaurează starea de sănătate a oamenilor care suferă de o gamă largă de boli şi simptome cronice şi misterioase (fără cauze şi metode de tratament cunoscute de medicina convenţională), între care starea de epuizare, ceaţa mentală, acneea, eczemele, dependenţele de orice fel, ADHD, afecţiunile glandei tiroide, diabetul, SIBO, tulburările alimentare, bolile autoimune, boala Lyme şi problemele de sănătate ale ochilor.
După ce explică în ce fel generează sucul de ţelină aceste beneficii şi multe altele prin proprietăţile sale antiinflamatorii, de alcalinizare şi de curăţare, Anthony îţi prezintă liniile directoare precise şi corecte ale unei cure de detoxificare cu suc de ţelină, pentru a o putea aplica în propria ta viaţă cu succes. Astfel, poţi găsi în carte instrucţiuni referitoare la prepararea sucului de ţelină, la cantităţile care trebuie băute, la momentele ideale în care acesta trebuie consumat şi la efectele la care trebuie să te aştepţi pe măsură ce corpul tău începe să se detoxifice. La toate acestea se adaugă răspunsuri referitoare la întrebări precum: „Este sigur să bei suc de ţelină atunci când eşti însărcinată sau atunci când alăptezi?”, „Este de preferat să procesezi ţelina într-un blender sau într-un storcător?” ori „Îmi pot lua medicamentele cu sucul de ţelină?” Vei găsi în această carte tot ce trebuie să ştii – direct de la sursa originară – pentru a putea beneficia plenar de ceea ce Anthony numeşte „cel mai grozav tonic vindecător al tuturor timpurilor”.
-
Medicamente verzi din farmacia naturii34.89 LEI
In zilele noastre, este mult mai important sa te simti bine cand te trezesti dimineata, fara sa recurgi la medicamente, sa fii dinamic si energic, cu pofta de viata, chiar daca te asteapta o zi grea, cu multe probleme de rezolvat in familie sau la slujba. Aceasta stare de bine este chiar de preferat absentei bolilor sau unor defecte fizice, care pot fi prezente in viata noastra.
Sanatatea si puterea de munca, energia si atitudinea optimista fata de viata, bucuria de a trai si incetinirea imbatranirii, randamentul maxim fizic si intelectual si, de ce nu, dorinta de a te mentine tanar si activ pana la varste inaintate, se pot realiza foarte usor folosind imensa farmacie verde a naturii, pe care Dumnezeu, in marea lui generozitate si iubire, a daruit-o oamenilor.
Medicamentele verzi, asa cum sunt metaphoric denumite plantele medicinale, sunt cele cu care se pot realiza dorintele ancestrale ale omului din toate timpurile, natura fiind cel mai sofisticat si bine dotat dintre laboratoarele lumii, cu rezultate ce nu mai pot fi contestate de nimeni, nici chiar de cei mai sceptici specialisti din domeniul medicinii clasice. -
Terapii naturale pentru diabetul zaharat42.18 LEI
Vindecarea tulburărilor glicemice fără medicamente
Cartea cercetătorului american Roger Mason despre prevenirea și tratarea problemelor cauzate de nivelul ridicat al glicemiei se bazează pe studii extinse desfășurate pe durata a trei decenii. Rezultatul: un ghid eficient și comprehensiv care te va însoți în demersul tău de schimbare a stilului de viață.
Statisticile nu lasă loc de interpretări: diabetul zaharat este boala cu cea mai rapidă rată de creștere din lume. În ultimii 30 de ani, afecțiunile legate de glicemie au cucerit țările dezvoltate de pe glob cu încăpățânarea și persistența unei veritabile epidemii. Valorile glicemiei cresc impulsionate de consumul prea multor alimente sau băuturi care conțin zaharuri simple. Se înmulțesc tentațiile alimentare de pe rafturile supermarketurilor, nu și obiceiurile sănătoase. Suntem supraalimentați, dar subnutriți. Iar problemele cauzate de nivelul ridicat al glicemiei se agravează în timp și pot provoca maladii cronice.
Soluția este mai simplă decât te-ai aștepta. Roger Mason pledează pentru o alimentație rațională și schimbarea stilului de viață. Cu siguranță, conștientizezi că asta înseamnă să urmezi o dietă echilibrată, să optezi pentru suplimente alimentare testate și să respecți un plan de exerciții fizice. Acum ai la îndemână atât informațiile riguros documentate, cât și mijloacele prin care poți pune în aplicare ceea ce ți-ai propus.
Diabetul zaharat și alte afecțiuni glicemice sunt cauzate de ceea ce mâncăm și de modul în care trăim. De aceea, dacă faci alegeri alimentare mai sănătoase și dacă îți ajustezi obiceiurile zilnice, poți ieși din acest cerc vicios. Autorul îți promite că, urmându-i sfaturile, în mai puțin de 1 an te poți vindeca de diabetul zaharat. Recomandările cuprinse în acest volum sunt susținute de studii clinice publicate la nivel internațional. -
Vaccinurile. Ce trebuie să știe toată lumea42.18 LEI
Cea mai clară sursă de informare despre vaccinuri
Lucrarea de față cuprinde informații sigure și complete despre utilizarea, eficiența și controversele vaccinurilor. Scrisă de o autoritate în domeniul bolilor infecțioase și al educației medicale, reprezintă o lectură esențială pentru părinți și pentru orice persoană interesată de subiect.
Invențiile, descoperirile, mișcările sociale și revoluțiile stau la baza evoluției omenirii. Dezvoltarea mijloacelor de transport a făcut posibilă formarea unor societăți din ce în ce mai extinse. În paralel, au apărut și problemele asociate cu creșterea densității populației. Riscul major de transmitere a bolilor infecțioase este una dintre ele. În era modernă, epidemiile apar constant, iar o parte dintre ele, de tipul COVID-19, ating nivelul de pandemie.
Vaccinurile reprezintă soluția cu o eficiență dovedită în reducerea semnificativă a incidenței bolilor infecțioase și chiar a eradicării unora dintre ele. Introducerea vaccinurilor în practica medicală a marcat un real progres în domeniul sănătății publice în ultimii 100 de ani. Astfel, a crescut speranța de viață și au fost salvate milioane de vieți.
Dar, la momentul actual, există și o puternică mișcare anti-vaccinare. Epidemiile recente de pe plan mondial demonstrează faptul că bolile prevenibile prin vaccinare, cum ar fi pertussis (*pop. tuse convulsivă/măgărească) sau rujeola, pot apărea pe măsură ce frica de vaccinare crește și rata imunizării scade. În consecință, furnizorii de servicii medicale petrec timp și efort considerabil educând pacienții și familiile acestora în privința importanței imunizării. Decizia de a vaccina sau de a nu vaccina are impact atât asupra fiecărui individ în parte, cât și asupra celor din jur. În consecință, este imperativ necesar să fim bine informați înainte de a lua o decizie. Trebuie să identificăm sursele de încredere ce pot răspunde în mod adecvat la întrebările despre riscurile și beneficiile listei actuale de vaccinuri. Cu siguranță, această carte se numără printre ele.
Abordarea autoarei este în totalitate fundamentată științific, iar modul clar și concis în care sunt prezentate informațiile o fac cât se poate de accesibilă pentru publicul larg. Lucrarea tratează teme precum modalitatea de acțiune a vaccinurilor, istoricul lor, bolilor prevenibile prin vaccinare, politicile de vaccinare, procesele de fabricare, posibilele efecte adverse și impactul asupra evoluției epidemiilor sau pandemiilor. De asemenea, reprezintă un instrument util în înțelegerea provocărilor legate de implementarea imunizării la nivelul populației.
„O sursă valoroasă pentru oricine (…) are reticențe legate de siguranța și beneficiile vaccinurilor. Feemster oferă întreaga ei expertiză, prezentând subiectul într-o manieră accesibilă. Nu există nicio altă introducere mai clară și mai utilă în acest domeniu.” – Arthur L. Caplan, Școala de Medicină a Universității New York
„O lucrare utilă, nepărtinitoare și plină de informații” – Foreign Affairs