Sport

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 1-30 din 119

  • Mereu la start
    59.00 LEI
    Mereu la start spune povestea pasiunii lui Andrei Roșu pentru sportul de anduranță, începând de la primul maraton, trecând prin numeroase competiții dificile, ultratriatlon, Ironman, traversarea Atlanticului și până la recordurile Guinness înregistrate. Dacă, citind această carte, vei simți dorința să devii un model pentru copiii tăi, pentru familia ta sau pentru generațiile care vin, atunci scopul ei a fost atins.
  • Fara limita de viteza
    65.00 LEI
    Guenther Steiner este una din cele mai influente și îndrăgite personalități din sporturile cu motor, care a cucerit milioane de fani în urma aparițiilor sale memorabile din celebrul serial documentar de pe Netflix Drive to Survive.
  • Razboinicul
    69.00 LEI
    Războinicul este o mărturie a talentului și ambiției ieșite din comun care l-au ajutat pe Rafel Nadal să cucerească 14 titluri la Roland-Garros. În drumul său spre a deveni unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, Nadal a înregistrat victorii pe toate tipurile de teren: două titluri la Wimbledon pe iarbă și patru titluri la U.S. Open pe hard.
  • Manual de handbal. Tactică, tehnică, exerciții
    69.00 LEI
    În ultimii ani, handbalul – un joc modern și atractiv, de mare viteză – fascinează tot mai mulți spectatori și suporteri. Manual de handbal oferă sfaturi practice solide pentru începători și prezintă tehnica și tactica avansate pentru jucătorii mai experimentați. Cartea se concentrează asupra aspectelor tehnice și tactice ale jocului, atât în situații de apărare, cât și de atac, inclusiv:
    • Manevrarea mingii
    • Driblingul
    • Pasarea și prinderea mingii
    • Blocajele
    • Aruncările la poartă
    De asemenea, manualul include o secțiune separată dedicată portarului și antrenamentului acestuia.
     
    Complet ilustrată cu fotografii secvențiale pas cu pas, precum și imagini din timpul jocului pentru a facilita înțelegerea acestui sport dinamic, aceasta este o lucrare esențială pentru toți jucătorii și antrenorii de handbal.

    Alături de sfaturile practice pentru începători, manualul de față prezintă în detaliu cele mai importante exerciții pentru îmbunătățirea tehnicii unui jucător de handbal, indiferent de vârstă sau de nivelul jocului.

    Cartea conține 101 exerciții - explicate și ilustrate - menite să înlesnească însușirea abilităților de bază, oferind indicații concrete pentru deprinderea tacticilor de joc atât în atac, cât și în apărare.

    Manualul este dedicat tuturor profesorilor de educație fizică, antrenorilor și jucătorilor de handbal – fie aceștia extreme, interi sau portari – care, prin stimularea sportivității și a competitivității, vor să atingă performanța.
     
    Iată câteva aptitudini vizate de exercițiile din carte: 
    • manevrarea eficientă a mingii
    • interceptarea mingii de la adversar
    • tipurile de pase, de prindere și de dribling
    • exersarea acțiunilor tactice individuale sau colective
    • îmbunătățirea timpului de reacție sub presiune
    • efectuarea paselor precise- anticiparea paselor
    • fentele și schimbările de direcție
    • blocarea mingii în proximitatea porții
    • dezvoltarea abilităților de comunicare cu coechipierii
    Beatrice Aurelia Abălașei este profesor universitar doctor habilitat și decan al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Autoare și coautoare a numeroase lucrări de specialitate, coordonator de cercetare și formator de generații de studenți și doctoranzi, contribuie activ la consolidarea cercetării românești în domeniul sportului.
     
    Felicia Lidia Radu este antrenoare de handbal în Marea Britanie. Ca jucătoare de handbal (pe postul de portar) a activat la LPS Roman, apoi la CSM Iași în Liga Națională și, ulterior, după plecarea în Anglia, la Edinburgh Eagles (în Liga din Marea Britanie). După absolvirea Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut pasul către antrenorat și a antrenat diverse echipe de copii și juniori în Newcastle upon Tyne și în Worcester (unde activează în prezent atât ca manager al unei echipe de profesori suplinitori, cât și ca profesor de educație fizică).
  • Lifespan
    75.00 LEI
    „Bătrânețea este o boală și, prin urmare, e tratabilă." - David A. Sinclair PhD, profesor de genetică la Harvard Medical School, unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni din lume Faptul că îmbătrânim pare a fi un adevăr incontestabil. Dar dacă tot ceea ce am fost învățați să credem este greșit? Ce-ar fi dacă ne-am putea alege de fapt durata vieții?
  • Da-mi cateva ore, ca sa-ti dau ani inapoi
    75.00 LEI

    Fă primul pas către cea mai bună versiune a ta, citește cartea Dă-mi câteva ore, ca să-ţi dau ani înapoi și transformă „o să încerc” în „am reușit”!

    Cum să slăbești cât vrei fără să te mai îngrași la loc? Ce exerciții fizice ți se potrivesc, indiferent că le faci la sală sau acasă? Și ce stil de viață îți asigură vitalitate și longevitate? Din această carte, vei afla:

    • modalități de a contracara tentațiile alimentare și caloriile goale
    • cum să-ți schimbi firesc și trainic obiceiurile nesănătoase
    • ce fel de exerciții sportive ți se potrivesc, în funcție de vârstă și constituția fizică
    • care sunt cele mai sănătoase combinații de alimente
    • cum să ai grijă de somn, hidratare și respirație
    • cât de mult contează percepția și mentalitatea pentru un stil de viață echilibrat.

    Cartea de față nu-ți cere schimbări radicale, ci te ajută să înțelegi cum funcționezi și ce ți se potrivește – iar din acel moment, restricțiile vor deveni inutile, pofta se va stinge, mintea se va așeza și corpul o va urma.

    „Această carte îți va oferi în câteva ore ceea ce mie mi-a luat ani de încercări, reușite și întrebări. Dă-mi câteva ore din viața ta și, la schimb, îți voi arăta cum să câștigi ani înapoi. Ani de energie, de sănătate, de bucurie și sens. O colecție de teorii sau un manual se uită repede, dar o concluzie a experiențelor mele, bazate pe studii care mi-au redefinit convingerile, va rămâne mai adânc întipărită în memoria ta. Și dacă vei implementa măcar câteva idei dintre cele regăsite în carte, atunci fiecare oră petrecută aici se va transforma cândva într-un bine pe care acum poate nici nu-l bănuiești.“ – Autorul

    ”Pe Răzvan l-am cunoscut întâmplător, intrând prima dată într-o nouă sală de sport. Căutam un instructor personal pentru antrenamentele de sport, la primele ore ale dimineții. Într-o bună zi, între serii de RDL și hip trust, Răzvan îmi spune: «Știi că scriu o carte?». Surprinderea a fost evidentă. Am citit cartea încă din stadiul de proiect și am tot discutat în cadrul antrenamentelor. Este scrisă din pasiune și experiență, bazată pe studii științifice, cu o abordare holistică asupra sportului. Nu e o carte a extremelor, ci una a consecvenței, a alegerilor conștiente și a respectului față de corp. Este genul de carte pe care o recomanzi mai departe, cu informații științifice sintetizate într-un ghid ușor de înțeles și de aplicat. Când informația este clară și bine fundamentată, schimbarea vine firesc și e ușor de susținut.” – dr. Elena Martin, medic specializat în chirurgie plastică și estetică

    „Dorința de a mă simți și de a arăta bine mi-au demonstrat, în timp, că reușita constă de fapt într-o calibrare fină între mai multe ingrediente: antrenamente, asocieri inteligente între alimente și porții. Ca orice lucru de succes, și arătatul bine, dar mai ales arătatul bine într-un corp sănătos, are o rețetă precisă. O să vă dau un exemplu: am învățat de la Răzvan că anumite alimente consumate împreună se pot potența, la fel de bine cum, în combinația nepotrivită, ele se pot anula reciproc, indiferent cât de sănătoase și necesare sunt corpului nostru.
    În cartea pe care o citiți acum, Răzvan ne oferă cele mai de preț secrete și asocieri alimentare menite să ne ajute să rămânem sănătoși, să slăbim și să ne menținem în formă. El ne dă toată informația iar puterea ne aparține nouă, pentru că noi, în deplină cunoștință de cauză, vom decide dacă vrem să ne hrănim corpul corect. Dar, credeți-mă, dacă îl veți urma măcar puțin, vă veți simți cel mai bine din viața voastră de până acum! Întâlnirea mea cu Răzvan Șindelaru este una dintre acele întâlniri speciale care mi-au echilibrat multe aspecte din relația pe care eu o aveam cu sportul și mâncarea. Vă recomand să-l citiți și să-l urmați! Nu veți regreta!“
     – Denise Rifai, jurnalistă și prezentatoare TV

    ”De-a lungul timpului, mi-am dat seama ca mâncarea e mult mai mult decât o experiență culinară, că educația în privința ingredientelor trebuie sa vină la pachet cu tehnica de gătire, iar combinațiile corecte să se încununeze cu gustul perfect. Mâncarea nu e doar hrană, ci e și un prilej de socializare, o amintire a unui gust de demult sau o experiență culinară și senzorială. E si motorul corpului nostru, o alegere zilnică conștientă și asumată. Cartea lui Răzvan vine în ajutorul nostru, al tuturor, pentru a ne completa cunoștințele despre nutriție, ingrediente, mișcare, alegeri corecte, dar, mai mult decât atât, ne învață cum să trăim în echilibru cu noi înșine, dar și ce și cum să mâncăm acasă sau la restaurant, pentru a avea un corp sănătos și o viață echilibrată. Bucătăria nu e doar artă, ea poate fi și tratament, iar alegerile corecte, îmbinate cu bucuria gustului, condimentate cu mișcare, cu recunoștință, cu puțin unt (așa, ca de la mine), dar și cu mult umor, vă pot face viața mai bună și mai frumoasă!” – Florin Dumitrescu, chef și jurat în show-uri culinare

  • Mentalitatea gladiatorului
    55.00 LEI
    Carte inclusă de Sunday Times pe lista scurtă a cărților sportive ale anului 2022, în categoria „Performanță și Motivație” „Sper ca această carte să reprezinte o sursă de motivație pentru toți cei care au nevoie să-și tureze motoarele la capacitate maximă și să-și spună: «Am trecut printr-o perioadă dificilă, am primit o grămadă de reproșuri, m-am folosit de o mulțime de scuze, dar acum trebuie să-mi schimb mentalitatea.” Adam Peaty
  • Start in fitness. Un ghid pentru adolescenti
    59.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Scopul acestui ghid este să-i îndrume pe tinerii care intră în sala de fitness pentru ca apoi, pas cu pas, să se bucure de rezultatele benefice care nu vor întârzia să apară, atât în plan fizic cât și mintal, asigurându-și în același timp o dezvoltare armonioasă de-a lungul întregii vieți. Cartea conține texte semnate de un colectiv de 11 autori specialiști, sub coordonarea lui Gabriel Toncean - președintele FRCF - și abordează tematici precum: tehnică, nutriție, psihologie, motivație, performanță, sănătate, toate privite prim prisma utilității fitness-ului, atât la nivel de începători, cât și de înalt profesionalism.
  • The Inner Game of Tennis. Jocul interior in tenis
    55.00 LEI
    Jocul interior este cel care se desfasoara in mintea unui jucator, impotriva obstacolelor precum indoiala de sine, nervozitatea si lipsa de concentrare. Gallwey ne arata cum sa depasim aceste bariere avand incredere in intelepciunea intuitiva a corpului nostru si atingand o stare de "concentrare relaxata". Cu capitole dedicate increderii in sine si schimbarii obiceiurilor, cartea lui Gallwey a schimbat felul in care gandim performanta - de pe terenul de tenis pana in salile de consiliu.
  • Antrenamentul condamnatilor (vol. 2)
    89.00 LEI
    Tehnici avansate de antrenament pentru dezvoltarea masei musculare, reducerea grasimii si articulatii de otel Cu Antrenamentul condamnatilor 2, antrenorul Wade ne duce si mai adanc in nuantele subtile ale antrenamentului cu instrumentul de rezistenta suprem: corpul nostru. Intr-un limbaj simplu, dar cu o intelegere uimitoare a anatomiei, fiziologiei, kinesiologiei si, ca sa vezi, a psihologiei, antrenorul Wade explica foarte simplu cum sa lucrezi zonele mai mici, dar la fel de importante ale corpului, cum ar fi mainile, antebratele, gatul, gambele si muschii oblici, in moduri functionale serioase.
  • Ronaldo. Obsesia pentru perfecțiune
    55.00 LEI
    Epuizat din stoc

    În 2003, când un tânăr jucător portughez care juca sublim, a ajuns la Manchester United, Sir Alex Ferguson i-a înmânat tricoul cu numărul 7, purtat în trecut de Cantona şi Beckham. Aşteptările erau clare, iar Cristiano Ronaldo nu a dezamăgit.

    Ronaldo, protagonistul acestei biografii impresionante, a câştigat Balonul de Aur în 2008, 2013, 2014 și 2016, fiind singurul portughez care a reuşit această performanţă. Din momentul în care s-a mutat la Real Madrid, doborând toate recordurile vremii cu transferul său de 80 de milioane de lire sterline, flerul său de marcator şi-a găsit expresia supremă şi a făcut ca rivalitatea cu Lionel Messi de la Barcelona să devină legendară.

    "Am câştigat tot ce era de câştigat şi nu mă voi opri până în ziua în care mă voi retrage. Acesta sunt eu. Uneori nu sunt în cea mai bună formă, dar nu las asta să mă dărâme. Concentrarea psihică supremă este atunci când vrei să îţi atingi obiectivele. Drept urmare, cheia succesului este să nu te opreşti din a-ţi stabili obiective." declară cel căruia Luca Caioli i-a dedicat una dintre cele mai frumoase biografii.

    "Nu contează unde jucăm sau cu cine jucăm, la fiecare meci eu ies pe teren şi dau tot ce am mai bun, joc aşa cum ştiu eu şi fac orice îmi stă în putinţă să mă asigur că vom câştiga."

    "Care este cea mai mare slăbiciune a mea? Nu ştiu. Mi-ar plăcea să fiu perfect în toate aspectele, nu doar fizic ci şi mental. Nu există o zonă pe care să o lucrez mai mult decât cealaltă. Vreau doar să ajung să fiu din ce în ce mai puternic."

    Pentru fanii lui Cristiano și pentru pasionații de fotbal, „Ronaldo. Obsesia pentru perfecțiune” este o carte cu adevărat specială. Luca Caioli dezvăluie povestea neștiută a acestui superstar global, atât de pe teren, cât și din afara lui.

    Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrandu-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

    Născut la Milano în anul 1958, Luca Caioli s-a mutat în 2001 la Madrid, pentru a urmări și a scrie despre evoluția fotbalului spaniol. Aici a început o serie de colaborări cu publicații italiene de prestigiu precum Il Manifesto, L'Unita, La Repubblica, Gazzetta dello Sport, și televiziuni precum Euronews, RAI (Italia) și Granada (Marea Britanie).

    Interesul crescut pentru fotbalul spaniol îl determină să pună accent pe rivalitatea fascinantă dintre Messi și Ronaldo, prin publicarea cărților “Messi” și “Ronaldo”. Prin aceste publicații, jurnalistul Luca Caioli dezvăluie personalitățile celor doi prin declarațiile în exclusivitate ale prietenilor, familiei, colegilor de echipă și managerilor acestor jucători de top.

  • Messi. Povestea băiatului devenit legendă
    55.00 LEI
    Epuizat din stoc

    „Messi. Povestea băiatului devenit legendă” este un portret revelator al unui fotbalist rapid, ingenios şi uluitor. Prin declaraţiile în exclusivitate ale părinţilor, familiei, antrenorilor, colegilor, dar şi ale lui Messi însuşi, Caioli ne dezvăluie un personaj complex, extrem de talentat dar şi modest, jucător genial dar şi om remarcabil.

    Ce poţi să mai spui despre Leo, după ce îl vezi jucând? Doar că e pur şi simplu cel mai bun. Şi aceasta este o concluzie unanimă, atât de general acceptată încât, pentru prima data în istorie, mass-media engleză şi cea argentiniană sunt de acord, ambele folosind cuvântul rege pentru a-l descrie. „Trăiască regele”, titrează Olé, aluzie la dragostea pe care o au britanicii pentru familia regală, în timp ce Sunday Times publică titluri precum „Domnia Regelui Messi”. În 2009, când fusese deja încoronat Rege al Europei, un fan din Valencia a fost îndeajuns de îndrăzneţ încât să încerce să îi atribuie titlul de rege al Spaniei – chiar în faţa regelui Juan Carlos.
     
    Născut în 1987, Lionel Messi este considerat de numeroși analiști drept unul dintre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. În perioada 2003-2005, a fost desemnat de FIFPro și World Soccer Magazine, „tânarul jucător al anului”. A primit Balonul de Aur de opt ori în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021 și 2023 - performanță neegalată până acum.

    Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrandu-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

    Născut la Milano în anul 1958, Luca Caioli s-a mutat în 2001 la Madrid, pentru a urmări și a scrie despre evoluția fotbalului spaniol. Aici a început o serie de colaborări cu publicații italiene de prestigiu precum Il Manifesto, L'Unita, La Repubblica, Gazzetta dello Sport, și televiziuni precum Euronews, RAI (Italia) și Granada (Marea Britanie).

    Interesul crescut pentru fotbalul spaniol îl determină să pună accent pe rivalitatea fascinantă dintre Messi și Ronaldo, prin publicarea cărților “Messi” și “Ronaldo”.

  • 365 de zile pentru a castiga la sah
    58.14 LEI
    Educativ si distractiv, acest almanah va va oferi strategiile si tacticile de care aveti nevoie, astfel incat sa va perfectionati jocul, sa va aprofundati cunostintele despre lumea sahului si sa continuati sa progresati in fiecare zi!
     
    Datorita celor 365 de exercitii, diferite jocuri, portrete de jucatori sau anecdote istorice, anul acesta sahul nu va mai avea niciun secret pentru dumneavoastra.
  • Alergătorul sustenabil
    94.08 LEI

    Alergătorul sustenabil oferă perspective noi de abordare a alergării, de la recunoașterea factorilor de stres, la schimbarea locului de alergare și a celor cu care alegem să alergăm și prioritizarea odihnei fizice și mintale pentru a minimiza riscul de accidentare sau epuizare. De asemenea, cartea subliniază importanța creării unei comunități de alergare și ne îndeamnă să devenim conștienți de mediul înconjurător, adepți și promotori ai celor 3R: reducere, reutilizare și reciclare.

    Tina și Zoë pun accentul pe dezvoltarea atributelor fizice, ca să putem să alergăm mai repede și mai mult, dar ne ajută să identificăm și un scop nou, care să îmbine pasiunea pentru alergare cu preocuparea pentru sănătate, comunitate și mediu.

    Tina și Zoë au scris o carte frumoasă și provocatoare, care ne oferă instrumentele necesare să devenim alergători mai sustenabili și să producem schimbări pozitive în lume. Personal, m-a ajutat să-mi reformulez relația cu alergarea și mi-a dat mai multă încredere să contest status quo-ul și să lupt pentru incluziune. Sophie Power, ultraalergătoare și fondatoare a SheRaces

    Am așteptat mult timp o carte care să pună alergarea într-un context mai larg, dincolo de corpul nostru, mintea noastră și lumea din jur. Alergătorul sustenabil este acea carte. Malcolm Gladwell, jurnalist, scriitor și alergător

    Alergătorul sustenabil este ca o îmbrățișare plină de bucurie și motivație din partea prietenilor tăi, înainte de o cursă importantă. Zoë și Tina ne aduc aproape lucruri de care cândva ne temeam. Este o carte încântătoare și importantă. David Roche și Megan Roche, autori Alergătorul fericit

    Tina și Zoë ne fac să ne gândim la strategia și obiectivele noastre atât în competiții, cât și în viață. Mai mult decât atât, ele se așteaptă ca noi toți să ne canalizăm energia pentru binele general și pentru mediu. Recomand cu căldură Alergătorul sustenabil tuturor celor care fac sport! Meb Keflezighi, autor 26 de maratoane

    Tina este o atletă remarcabilă, cu o vastă experiență și realizări, dar abilitatea ei de a-și plasa meseria în contextul mai larg al vieții este cea care o face să iasă în evidență. În cartea de față, ea nu reușește să explice doar cum să alergăm mai bine, ci și cum să trăim bine prin alergare. Diferența este importantă și reprezintă o lectură excelentă. Tim Brown, cofondator al Allbirds

  • Sah. Caiet de antrenament
    37.00 LEI
    Cufundati-va in lumea captivanta a sahului prin intermediul acestui caiet inedit al autorilor Kevin Bordi si Fabien Libiszewski, conceput pentru a va ajuta sa va imbunatatiti tactica de joc!
  • Enciclopedia Yoga
    148.00 LEI
    Fie ca esti un incepator sau un entuziast luminat, vei gasi tehnici yoghine detaliate pentru a-ti intelege mai bine corpul si pentru a obtine bunastare din aceasta enciclopedie care s-a vandut deja in peste 50.000 de exemplare.
  • 20 de minute pentru tine
    44.40 LEI
    Combina yoga, Pilates si meditatia ca sa invingi stresul si sa-ti stimulezi energia! Stres, oboseala, depresie, dureri articulare sau musculare... Este timpul sa le spunem "Stop!" neplacerilor vietii si sa integram noi obiceiuri pentru starea de bine! In aceasta carte inspirata din Metoda 28JPS vei descoperi cum sa pui in practica, in doar 20 de minute pe zi, un program pentru starea de bine care combina Yoga, Pilates si meditatie pentru a te ajuta sa-ti recapeti tonusul de durata, vitalitatea, increderea in sine si linistea mintii si a sufletului.
  • Cartea celor cinci cercuri. Gorin no Sho
    49.95 LEI
    Cu puțin timp înainte de a muri, samuraiul Miyamoto Musashi se retrage în peștera Reigandō din regiunea Kumamoto, unde scrie „Cartea celor cinci cercuri – Gorin no Sho”. Tradusă de-a lungul anilor în numeroase limbi, lucrarea pe care acest legendar maestru al sabiei a lăsat-o posterității este atât un manual de strategie, cât și o incursiune în filosofia artelor marțiale. Musashi descrie tehnici aplicabile în lupta cu unu sau mai mulți adversari și arată cum acestea, îmbinate cu preceptele Zen, pot fi utile în viața de zi cu zi. Pentru a înțelege mai bine scrierile maestrului de sabie, volumul este completat cu ilustrații și comentarii pentru fiecare capitol, ce reflectă contextul istoric și cultural al epocii. Ediția include alte două texte renumite, un set de 21 de reguli de conduită morală concepute de celebrul samurai pentru discipolii săi intitulat „Drumul pe care mergi singur – Dokkōdō”, cu o secțiune de comentarii, precum și tratatul de instruire în arta sabiei „35 de articole despre strategie (Hyōhō sanjūgo kajō)”.
  • Anatomia Pilates
    109.00 LEI
    Pilates așa cum nu ai mai văzut niciodată! Cu descrieri detaliate, instrucțiuni pas cu pas și 46 de exerciții superb ilustrate, Anatomia Pilates, ediția a II-a, te va ajuta să aprofundezi metodele de întindere, întărire și coordonare fină a mușchilor specifici. Poți vedea care mușchi sunt activați și cum sunt legate între ele respirația, alinierea și mișcarea, în timp ce lucrezi pentru tonifierea corpului, stabilizarea centrului, îmbunătățirea echilibrului și creșterea flexibilității.
  • Vreau să devin fotbalist
    52.00 LEI
    Vreau să devin fotbalist este un ghid motivațional care prezintă zece principii de care să ții cont pentru a deveni campion. Indiferent de cât de puternic ești fizic și cât de bine te antrenezi, dacă mintea nu este pregătită să treacă la următorul nivel, nu o să poți să faci față cerințelor unui meci.
  • Anatomie pentru mişcare. Introducere în analiza tehnicilor corporale (vol. I)
    62.37 LEI
    Cartea prezintă într-o manieră accesibilă noțiuni fundamentale de anatomie pentru toate tehnicile corporale – arte marțiale, yoga, dans, gimnastică etc. Studenții și profesorii de la facultățile de educație fizică și sport, antrenorii, dar și cei care practică sport pe cont propriu găsesc în acest prim volum descrierea aparatului locomotor, însoțită de peste 1.000 de planșe ce reprezintă oasele, articulațiile, mușchii și acțiunea acestora în timpul diferitelor mișcări.
  • La sală, acasă sau în natură. Pregătirea fizică generală după metodologia de antrenare a trupelor SAS
    32.00 LEI
    SAS este probabil cea mai mare unitate militara de elita din lume si soldatii sai sunt renumiti pentru capacitatea lor de a se descurca atunci cand sunt intr-o stare fizica si mentala de mare stres. Cu aceasta carte, acum poti dobandi si tu gama unica de abilitati pe care le invata membrii Serviciului Aerian Special.
  • Yoga în timp ce aștepți
    62.00 LEI
    Așteptarea este o binefacere. Bucurați-vă când sunteți blocați în trafic sau când v-a pus cineva „în așteptare”. Fiți recunoscători atunci când sala de așteptare este plină, fiți fericiți când ați ratat avionul, mulțumiți cui v-a făcut să așteptați la o întâlnire. De ce? Pentru că de acum înainte veți avea timp să vă întăriți mușchii, ținuta și flexibilitatea. Nu aveți nevoie de sală sau de saltea și nici de colanți pentru a practica yoga. Aveți nevoie doar de o zi obișnuită, ca toate celelalte și de ceva sincronizare proastă. După o vreme, atitudinea voastră va deveni absolut extraordinară, atât în interiorul vostru, cât și în exterior. Așteptați numai și veți vedea.
  • Dinamo. Renasterea Cainilor rosii
    36.90 LEI
    Epuizat din stoc
    Povestea controversata a unui club de fotbal: mituri urbane despre fotbalistii din Groapa de pe Stefan cel Mare si episoade incredibile in care apar Cainii Rosii/Spartanii de ieri si de azi.
  • Sahul pe intelesul copiilor. Carte cu exercitii
    38.06 LEI
    Este amuzant sa joci sah. Este si mai amuzant cand esti provocat sa rezolvi puzzle-uri si jocuri noi. Jess si Jamie, vechii tai prieteni, au revenit cu activitati noi, printre care „Hotii si vardistii”, „Razboiul pionilor”, „Calul fl amand” sau „Turul calului”. Astfel, vei invata mai multe despre jocul de sah si strategiile care te vor ajuta sa invingi in fi ecare partida jucata cu prietenii sau la concursurile de sah. Cu ajutorul acestei carti vei deveni cel mai stralucit jucator de sah din toate timpurile.
  • Manual de șah. De la începător la maestru. Mutări, tehnici, strategii
    103.60 LEI

    Această carte antrenantă și instructivă pentru începătorii în jocul de șah conține tot ce este necesar pentru un jucător – de la piese și modul de deplasare până la deschideri, apărări și strategii de atac.

    Ghidurile de inițiere te conduc prin elementele de bază, apoi te ajută să îți verifici cunoștințele cu ajutorul diagramelor.

    Învață cum să joci ca un Maestru cu ajutorul exemplelor din cele mai cunoscute jocuri ale Marilor Campioni precum Garri Kasparov și Bobby Fischer.

  • Sahul: o poveste pentru copii
    50.74 LEI
    Bine ati venit in fascinanta lume a sahului! Sahul este un joc nobil care distreaza, dezvolta imaginatia, gandirea logica si spiritul anticipativ, antreneaza memoria, spiritul de observatie si rabdarea.
  • Prima mea carte de sah
    61.32 LEI
    Prima mea carte de sah - 35 de activitati usoare si amuzante pentru copiii de 7 ani+ Sahul este un joc distractiv si foarte cunoscut pe toate meridianele! Poti juca impreuna cu prietenii si familia sau cu oricine de varsta ta din intreaga lume! Este mult mai usor decat iti poti imagina: trebuie doar sa inveti sa muti sase piese diferite.
  • Micul sahist
    16.92 LEI
    Spre deosebire de alte jocuri, sahul are o complexitate deosebita, fiind considerat un joc al intelepciunii, o cale de mentinere a tonusului cerebral. El nu este un joc specific copilariei, putand fi practicat la orice varsta. Insa, invatat la o varsta frageda, sahul are o putere formativa extraordinara, cultivand in cel mai inalt grad memoria, inteligenta, imaginatia, spiritul competitional.
  • Banii. Familia, relatiile de putere si afacerile din spatele Turului Frantei
    62.37 LEI
    Alex Duff dezvaluie fascinanta si necunoscuta poveste a relatiilor de putere si de bani din spatele Turului Frantei. Scrisa intr-un ritm alert si documentata cu meticulozitate, BANII este plina de povesti aproape la fel de fascinante ca bataliile purtate pe traseu pentru tricoul galben.