Psihologie

Viața noastră depinde astăzi atât de mult de noile tehnologii, încât am ajuns să ne simțim pierduți fără calculator, internet și telefon inteligent. În fiecare zi o nouă invenție vine să ne facă munca mai ușoară, preluând mai ales din efortul mental pe care ar trebui să-l depunem. Care sunt însă efectele asupra creierului nostru? Asemenea unui mușchi, acesta se atrofiază cu cât este folosit mai puțin. Ne-am obișnuit să căutăm pe Google răspunsul la orice întrebare, să stocăm toate informațiile pe un dispozitiv digital și să efectuăm până și o socoteală simplă pe calculator. În plus, petrecem tot mai mult timp pe rețelele de socializare și înlocuim contactele personale cu cele virtuale. Folosind cele mai recente și importante studii științifice, psihiatrul și specialistul în neuroștiințe Manfred Spitzer investighează influența negativă pe care o pot avea mediile digitale asupra memoriei, puterii de concentrare și abilităților cognitive, în special ale tinerilor, iar cartea este un semnal de alarmă pentru părinți, profesori și politicieni.

„Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenței digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să devină din ce în ce mai uituci […]. E vorba mai degrabă de randament mental, gândire, capacitate critică, de orientare în «hățișul de informații». Dacă o casieră folosește calculatorul ca să socotească doi plus doi și nu observă că rezultatul 400 trebuie să fie greșit, dacă NASA lansează un satelit în nisip (sau în spațiul infinit) pentru că nimeni nu s-a prins că incii și milele nu sunt totuna cu centimetrii și kilometrii, dacă bancherii greșesc un calcul cu 55 de miliarde de euro, toate acestea înseamnă până la urmă doar că nimeni nu mai gândește. Evident că în aceste cazuri nimeni n-a aproximat în cap ordinul de mărime al rezultatului, ci s-a bazat în schimb pe un asistent digital oarecare.“ — MANFRED SPITZER

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT

„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times

„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature

„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian

Basmele românești reprezintă o constantă a copilăriei fiecăruia dintre noi. Ce copil nu a auzit de Făt-Frumos sau de Ileana Cosânzeana, nu a fost fascinat de aventurile lui Prâslea cel voinic sau îngrozit de întâl nirea cu Muma Pădurii? Cine nu a intrat plin de încântare în acea arie tranzițională pe care ne-o oferă cultura, aflată la intersecția dintre lumea interioară și realitatea exterioară?

În esența sa o terapie scurtă, psihoterapia pozitivă are la bază o concepție umanistă, susținută de cercetări transculturale și materializată printr‑o abordare psiho‑ dinamică. Toate acestea o fac extrem de actuală și de utilă în contextul contemporan al intersectărilor continue între culturi extrem de diverse, adesea pe fondul unor traume și neînțelegeri majore. Cartea se adresează psihoterapeuților din orice orientare, psihiatrilor, medicilor în general, dar și publicului larg, ce va găsi în ea perle de înțelepciune orientală și o perspectivă diferită asupra propriilor probleme.

Oricine s-a încumetat să pătrundă tainele Cărţii Roşii a lui C.G. Jung a simţit provocarea pe care aceasta o aduce intelectului şi sufletului. Lucrarea de faţă, o veritabilă călăuză pe un drum sinuos şi imprevizibil, plasează Cartea Roşie în contextul mai larg al operei jungiene şi al momentului istoric şi cultural în care a fost scrisă, reuşind să ofere cititorului un set de repere clare pe acest parcurs.

Aceasta este o carte ca un balsam vindecător, o carte  despre modul în care trauma ne afectează capacitatea de a simți bucurie și despre pașii concreți prin care putem să ne recuperăm bucuria de a trăi.

Bazată pe cercetări din psihologia traumei, neurobiologie și psihologia pozitivă, Resetarea Fericirii propune o perspectivă realistă și profund umană asupra bucuriei, nu ca ideal permanent, ci ca experiență posibilă chiar și în mijlocul suferinței. Cartea explică de ce poate fi dificil să trăim din nou bucurie și fericire după îndurarea unei experiențe traumatice și oferă instrumente practice, sigure și accesibile pentru a face din nou loc speranței, recunoștinței și bucuriei în viața noastră de zi cu zi.

În aceste pagini veți descoperi:
• cele 6 moduri prin care trauma ne poate fura bucuria de a trăi — de la hipervigilență și amorțeală emoțională până la vinovăție, rușine și teama de pierdere;
• de ce bucuria poate părea inaccesibilă după traumă și cum explică neurobiologia acest lucru;
• cum pot fi redefinite emoțiile pozitive ca avându-și sursa în experiențe obișnuite, de zi cu zi, autentice și sigure;
• exerciții practice, ușor de integrat, care fac bucuria și recunoștința accesibile pas cu pas;
• cum să observăm și să ne conectăm cu speranța și lumina interioară chiar și în cele mai dificile momente ale vieții.

Dedicată atât celor care se află în propriul proces de vindecare, cât și profesioniștilor din domeniul sănătății mintale, Resetarea Fericirii este o invitație blândă și curajoasă de a ne reconecta cu bucuria într-un mod realist, ancorat în știință și compasiune. O carte care nu promite fericire instantanee, ci oferă instrumente reale pentru a face loc bucuriei în momentele când ni se poate părea că e imposibil să o accesăm.

Pentru Sigmund Freud, analiza, cu aparat psihanalitic, a viselor faciliteaza, in primul rand, descifrarea misterului afectiunilor nevrotice si, in al doilea rand, deschide drumul spre inconstient, visul fiind "den königlichen Weg (calea regala) spre inconstient". Freud distinge trei tipuri de vise diferentiate in functie de gradul de rationalitate si de veridicitate a continutului. In prima categorie se situeaza visele simple sau visele clare, care sunt specifice copiilor si care sunt inspirate de nevoi fiziologice.

Philippa Perry își îndreaptă atenția în această carte asupra puterii terapiei sub forma unei povestiri illustrate, un studiu captivant în care sunt explorate sedințele de terapie ale unui pacient desfășurate pe parcursul unui an de zile. Ilustrațiile oferă și posibilitatea de a vizualiza diferitele niveluri ale relației terapeutice care se desfășoară simultan – relația reală, transferul, contratransferul, proiecțiile reciproce. Notele succinte și edificatoare referitoare la procesul therapeutic care însoțesc ilustrațiile, oferă o explorare plină de umor a călătoriei terapeutice în căutarea înțelegerii și adevărului.

Philippa Perry este psihoterapeută și prezentatoare de radio și televiziune. Este autoarea bestsellerului numărul unu al Sunday Times, Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri și Cartea pe ca îți dorești să o citească toți cei pe care îi iubești apărute la Editura Trei.
Flo Perry este scriitoare și ilustratoare, a lucrat în trecut ca editor la BuzzFeed și este expertă în popularizarea ilustrațiilor

Îmi imaginez cum clienți și potențiali clienți utilizează această carte ca instrument necesar pentru a se familiariza cu terapia. Philippa oferă o viziune incitantă și în același timp obiectivă asupra terapiei, fiind pe deplin conștientă că aceasta nu funcționează ca o mașinărie perfect calibrată, ci este o combinație unică a două personalități. Așadar, acesta nu este sub nicio formă un manual de terapie – este prea provocator ca să fi fost astfel. - Prof. Andrew Samuels

Într-o lume în continuă agitație, agresiunea nu mai este doar o problemă de conflict la scară mare, ci și o realitate cotidiană cu care toți ne confruntăm: relații în care suntem agresați de persoane apropiate, cerințe profesionale care depășesc limitele, rețele care încearcă să ne manipuleze prin difuzarea de informații false. În aceste condiții, capacitatea de a ne apăra devine crucială. Dar unii dintre noi rămân pasivi, în timp ce alții protestează și știu să impună limite, unii își îndreaptă agresivitatea împotriva lor înșiși, în timp ce alții reacționează în mod excesiv.

În această carte, autorul explorează conceptul de imunitate psihică, analog cu reacția noastră imunitară la nivel fizic, oferindu-ne o perspectivă valoroasă asupra capacității de a face față agresiunii, atât în relațiile interumane, cât și în contexte sociale mai largi. Conștientizarea funcționării psihice și elucidarea motivațiilor profunde sunt o condiție prealabilă pentru adevărata muncă de întărire a imunității psihice, învățând să ne afirmăm poziția, să punem limite sănătoase și să ne păstrăm integritatea, reușind să navigăm într-o lume complexă și agresivă, fără a deveni, la rândul nostru, agresori.

Christophe Massin este psihiatru și practică psihoterapia de 30 de ani. În cercetările sale a fost interesat de psihologia perinatală și de riscurile psihosociale în viața profesională.

Ce poate fi mai rău decât să te trezești ținta ostilității din partea persoanei de la care aștepți dragoste și protecție? Deoarece această nevoie este vitală pentru copil, pentru o lungă perioadă el nu poate decât să se întoarcă spre părintele său și să se aștepte la ceva pozitiv. Fiecare manifestare agresivă îl lovește direct în inimă, provocându-i o durere teribilă. El nu știe cum să se apere. Atunci când primești exact opusul a ceea ce te aștepți, este insuportabil. Așa se explică vehemența reacției alergice – „Cum poți să-mi faci asta, când te iubesc atât de mult și am atâta nevoie de tine?!” - Christophe Massin

Pentru a se proteja de suferința mamei, unii copii se închid, blindându-se emoțional și acumulând furie. Bariera imunitară devine masivă și rigidă, nepermițând să treacă nicio stare de spirit negativă a altor persoane. Protecția astfel construită se face însă cu prețul pierderii sensibilității și al unei înăspriri care-l costă, copilul închizând în sine o bombă cu ceas – riscul de a se scufunda el însuși în prăpastie. - Christophe Massin

Corpul este o entitate biologică cu care ne naștem și care este puțin probabil să poată fi modificată în mod voluntar. Cu toate acestea, de‑a lungul istoriei, regăsim numeroase exemple de metode și încercări de modificare a corpului. De exemplu, o tehnică de modificare a înfățișării veche și actuală în același timp este tatuajul, tehnică oarecum puțin invazivă datorită limitării la spațiul epidermic, dar având o componentă extrem de puternică în permanența acesteia. Acest caracter permanent a stat la baza popularității tehnicii și a transferului său de la o epocă la alta. Datorită progresului medicinii și facilității cu care informația este accesibilă atât în literatura de specialitate, cât și prin programe de popularizare din mass‑media, au devenit cunoscute și multe alte metode de schimbare a imaginii corporale. În prezent, chirurgia estetică a cunoscut o neașteptată și explozivă creștere în special în societățile dezvoltate. Un exemplu sugestiv în acest sens este fenomenul în creștere exponențială din Coreea de Sud care vizează în special tinerii. Într‑un articol din The New York Times, secțiunea Asia Pacific, publicat în 3 noiembrie 2011, directorul de film Im Kwon‑taek afirmă că îi este aproape imposibil să mai găsească o actriță tânără care să aibă o față coreeană tradițională.

Conform unor date statistice (The Economist Online, 2009) publicate în același articol, în această țară una din cinci femei cu vârsta cuprinsă între 19 și 49 de ani a suferit o intervenție de chirurgie estetică. Fenomenul este într‑atât de încetățenit încât este perfect acceptat ca fiind normal. Drept consecință, unul dintre cele mai populare stimulente pentru tinerii care se apropie de absolvire este o operație plastică finanțată de părinți. Intervențiile preponderente sunt acelea care vizează modificarea pleoapei, a nasului și maxilarului, într‑o tentativă de a alinia tânăra supusă intervenției la normele de frumusețe promovate de societatea coreeană.

Atât persoanele de sex feminin, cât și cele de sex masculin consideră că această înfrumusețare sporește șansele de a găsi un loc de muncă, un partener de viață și de a fi mai bine integrați în societate. Deși mai puțin amplu în societățile nonasiatice, fenomenul este în linii mari același. În acest context este ușor de înțeles prezența unor disfuncții precum obsesia vizavi de monitorizarea și controlul greutății și înfățișării. Întregul fenomen merită o atenție sporită datorită riscurilor la care aceste persoane se expun.

Nevoia de gestionare a înfățișării este legată de rolul pe care această imagine corporală îl joacă pentru un individ (Rumsey & Harcourt, 2005). Pe lângă evidentele funcții de natură biologică, corpul, prin mijlocirea înfățișării sale, trimite în jur semnale despre statutul social, despre apartenența la un grup, despre preferințe individuale și chiar despre trăsături de personalitate și de moralitate (Langlois, Kalakanis, Rubenstein, Larson, Hallam & Smoot, 2000). În această perspectivă, preocupările de management al înfățișării sunt perfect justificate, iar nemulțumirea cu propria imagine corporală a devenit o normalitate. Nivelul insatisfacției înregistrează, în prezent, cote îngrijorătoare, dovedind o creștere exponențială de‑a lungul ultimelor decenii (Thompson, Heinberg, Altabe & Tantleff‑Dunn, 1999; Grogan, 2008; Heider et al., 2018). Cercetări antropologice subliniază că această creștere este mai prevalentă în societățile moderne în comparație cu cele tradiționale (Reicher & Koo, 2004). Astfel, în opinia autorilor, în acestea din urmă, persoana își pune identitatea în serviciul comunității, în mod voluntar, pentru a deveni un membru al acesteia și a se supune în același timp normelor sale. În contrapondere, societatea modernă promovează exclusiv proiecte identitare individuale și, mai mult decât atât, oferă modele de succes pentru realizarea acestora. Datorită unei mai diluate legături cu comunitatea, posibilitatea de a alege modul în care cineva își exprimă identitatea creează o vulnerabilitate vis‑a‑vis de modelele preconcepute, patternurile, tiparele oferite de cultura de consum. Una dintre directivele imperioase afișate de această cultură de consum, globală în lumea de astăzi, este cea a corpului ideal mijlocit de intervenția mass‑mediei. Dimensiunile corpului ideal popularizat de mass‑media sunt aproape de neregăsit în populație, creându‑se așadar o discrepanță majoră care nu poate avea decât efecte negative, fiind imposibil de redus. Mai mult decât atât, obținerea unui astfel de corp, în special pentru băieți, necesită efort îndelungat în sala de forță, fapt ce duce la o pierdere a echilibrului în stilul de viață.

Corpul ideal nu este creat în favoarea persoanei, ci în beneficiul culturii de consum. Prin prezentarea unor modele perfecte, media, pe lângă faptul că dezvoltă discrepanța menționată mai sus, oferă și rețete care să o diminueze. ”Gândește‑te la un corp ideal, și simte‑te prost” (Dittmar, 2007, p. 6) se așteaptă să aibă impact motivațional spre un comportament de consum de genul folosirii steroizilor, programe de dietă severe sau chirurgie estetică.

De la vârste fragede, copiii au o imagine clară asupra corpului ideal (Tatangelo et al., 2016). Într‑un studiu calitativ, Grogan (2008) arată că până și fetele de opt ani își doresc un corp suplu și consideră că a fi supraponderal este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri care li s‑ar putea întâmpla. La intrarea în adolescență, atât băieții cât și fetele au așteptări clare despre cum ar trebui să arate corpul lor, mai ales în contextul schimbărilor profunde și rapide specifice acestei perioade. Dezvoltarea biologică intervine adesea în contradicție cu aceste aspirații, întrucât transfor­mările corporale caracteristice pubertății nu corespund întotdeauna idealurilor personale. În cazul fetelor, această discrepanță este resimțită într‑un mod deosebit de intens. În schimb, băieții par mai avantajați de modificările biologice în special prin creșterea masei musculare care tinde să se alinieze așteptărilor acestora. Adolescența reprezintă o etapă critică în apariția preocupărilor legate de imaginea corporală. Fiind în plin proces de formare a identității, adolescenții sunt deosebit de vulnerabili în fața presiunilor venite din partea mass‑mediei, mai mult decât în orice altă etapă de dezvoltare.

În acest context, este firesc să ne întrebăm care sunt mecanismele psihologice implicate în formarea atitudinii față de propriul corp și ce trăsături individuale, respectiv experiențe interpersonale, oferă tinerilor resursele necesare pentru a construi o imagine corporală pozitivă.
Această carte își propune să exploreze factorii individuali care contribuie la dezvoltarea imaginii corporale alături de influențele socio‑culturale care de asemenea modelează atitudinea față de propriul corp. Este analizat rolul familiei și al diverselor grupuri sociale în conturarea acestei percepții.

Cartea debutează cu o clarificare conceptuală a constructului de imagine corporală și a dimensiunilor utilizate în operaționalizarea constructului și investigarea problematicii imaginii corporale din perspectivă psiho­logică. Continuă cu o prezentare a mitului corpului perfect în contextul culturii consumatoriste și a efectelor asupra imaginii corporale. Sunt prezentate principalele modele teoretice explicative ale formării imaginii corporale, detaliind rolul trăsăturilor individuale și al factorilor socio‑culturali în dezvoltarea atitudinii față de propriul corp. În ultimul capitol sunt incluse studii privind factorii sociali și individuali asociați imaginii corporale în adolescență, studii realizate pe parcursul programului de doctorat desfășurat la Universitatea Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca sub îndrumarea doamnei profesor universitar doctor Adriana Băban.
Consider că tematica abordată se încadrează în zeitgeistul actual cu privire la provocările apărute în procesul de percepție a imaginii corporale, în special la adolescenți, prezentând larga și complexa simptomatologie a construcției identitare.

Cristina Nanu

Ce fericită întâlnire între profesionalismul unui psihoterapeut dedicat, pe de o parte, și talentul său literar, pe de altă parte! Am fost întotdeuna convinsă de profunzimea psihologică și spirituală a autoarei, dar cartea de față ilustrează și alte fațete ale personalității sale: căldură, umor și subtilitate, empatie, interconectare și sincronizare cu clienții săi, credință în posibilitatea și virtuțile terapeutice ale schimbării, un spirit de analiză inter- și intrapersonală aparte! Acestora li se adaugă puterea nuanței, abilitățile literare și metaforice. Terapeuta este sufletul, spiritul și lumina care face gidajul clienților săi deveniți plante/flori pe calea unor transformări necesare, dorite, așteptate. Prof. univ. dr. Maria Nicoleta TURLIUC

Jurnalul unui terapeut? Al unei terapeute? Așteptata cazuistică lasă loc unor mecanisme lingvistice de expunere a propriului sine, proiectat el însuși ca proces. Divanul – pe care, inevitabil, locuiește celălalt – devine astfel oglindă în care se articulează interogații, umbre ale unor metamorfoze greu palpabile, și relevă existența concretă aflată într-un mecanism de supraetajare și multiplicare a emoțiilor. E vorba de notații cu atât mai precise cu cât iau forma metaforelor, a senzațiilor vag perceptibile, a comentariilor făcute pe viu, fără plasă de siguranță. Liliana Bujor se mișcă cu nonșalanță pe un teritoriu deopotrivă periculos și fragil, care  o proiectează – cu sau fără voie – în plin spațiu poetic. În tot cazul, textele ei se citesc pentru adevărul pe care îl lasă să pulseze. Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU

Liliana Bujor este o psihoterapeută cu suflet de poetă. Nu e o neconcordanță în termeni. Sunt printre noi semeni care excelează în profesii cu evident suport empiric, bazat așadar pe experiență, și care traduc această experiență în limbaj subiectiv deosebit de intens. Dimensiunea rațională, în armonie cu cealaltă dimensiune, pe care o putem numi revelatorie. Citind manuscrisul Lilianei Bujor, am descoperit un tip de scriitură inedită, în care ședințele de psihoterapie devin nu doar pretextul, ci inima însăși a unor texte de o vibrație aparte. Aici, specialista în boli ale sufletului, sensibilă la traumele la care asistă, găsește în textul cu rezonanță poetică apa vie, puterea de a merge mai departe spre a-i vindeca pe cei mai triști decât noi: "Caut tăcerea și vin spre mine șoaptele/ atârnă de urechi tălăngi/ aurite, golite de mirosul fin al cuvintelor bune/ pentru că din Cer s-a oprit căderea lor." Iată ce asumă autoarea: arta (deci frumusețea) scoate la iveală, prin analogii neașteptate (un spic de grâu, o boabă de cafea, o floare roz), soluția vindecării noastre miraculoase. "Self-Therapy. Psihoterapii. Jurnal despre pierdere şi re-creație" este, astfel, o carte despre neîncetata căutare a izvorului tămăduirii, mereu mai viu decât oglindirea lipsită de empatie a realității obiective. Prof. Gheorghe CÎRSTIAN

De ce unii dintre noi fac față atât de bine provocărilor pe care viața ni le oferă, în timp ce alții, care au avut avantaje (sau dezavantaje) similare, fac față prost sau deloc? Există modalități prin care putem modifica în mod eficient acele tipare de comportament care ne fac nefericiți, nesănătoși și nechibzuiți? În „Adaptarea la viață” George E. Vaillant pune întrebări fundamentale despre diferențele individuale în confruntarea cu stresul vieții și oferă răspunsuri în termenii unui sistem clar definit de „mecanisme de adaptare”, examinând și ilustrând prin istorii de caz modurile concrete prin care oamenii se transformă pe ei înșiși și lumea din jurul lor pentru a față problemelor vieții cotidiene.

George E. Vaillant a fost profesor de psihiatrie la Harvard Medical School. Și-a dedicat cariera de cercetător studiului psihologiei dezvoltării adultului și procesului de recuperare în cazul schizofreniei, dependenței de heroină, alcoolismului și tulburărilor de personalitate. Un aspect important al activității sale a fost dezvoltarea unor metode de studiere empirică a mecanismelor de apărare; mai recent, s-a interesat de îmbătrânirea cu succes și fericirea umană.

Nu apărările în sine sunt patologice, ci conflictele și evenimentele dezorganizante care le declanșează. În evaluarea semnificației unei apărări, atât contextul, cât și flexibilitatea devin extrem de importante. Dacă o apărare este folosită într-un mod rigid, inflexibil, dacă este motivată mai mult de nevoi din trecut decât de realitatea prezentă și viitoare, dacă distorsionează prea puternic situația actuală, dacă abolește în loc să limiteze gratificarea sau dacă blochează exprimarea sentimentelor în loc să o redirecționeze, atunci este probabil dezadaptativă. - George E. Vaillant

Există ceva ciudat, aproape neliniștitor, în legătură cu proiecția. Paranoia, gelozia, prejudecata severă și posedarea demonică duc toate la o implicare obsesivă în relația cu „inamicul”. Dacă proiecția generează teama că cei apropiați te pot răni, ea promite totodată un soi special de intimitate cu străinii. Spre exemplu, să fi remarcat de lume pentru critici nemeritate aduce mai multă alinare decât să fii complet ignorat. Este reconfortant să te afli pe lista celor doriți a cuiva și, neiubite de altcineva, fetele bătrâne neglijate sunt dorite de libidinoșii imaginari care pândesc lângă patul lor. Pe scurt, proiecția nu este nici un defect, nici un semn clar de nebunie; este pur și simplu una dintre cele mai extraordinare modalități prin care oamenii își alină singuri suferința. - George E. Vaillant

Printr-o abordare deopotrivă biografică și conceptuală, R.D. Hinshelwood prezintă evoluția travaliului clinic și teoretic al lui Bion.

Pornind de la importanța dată lui Kant în anii studenției, autorul urmărește influențele esențiale asupra dezvoltării psihanalitice și personale a lui Bion, trecând în revistă perioada anterioară preocupărilor sale psihanalitice, deosebit de productivă pentru teoria câmpului social, bine-cunoscutele sale elaborări ale mecanismelor schizoide descrise de Klein în teoria conținerii, precum și abordarea clinică profund reflexivă inspirată mai târziu din înțelegerea creativității literare. Punând reflectorul exclusiv pe opera clinică a lui Bion și mai puțin pe teoretizările lui, Hinshelwood explorează, de asemenea, modul în care l-au determinat pe Bion experiențele traumatice timpurii să-și modeleze atitudinile și abordarea travaliul clinic.

Fiind o prezentare amplă a principiilor operei lui Bion,  această carte este o lectură fundamentală pentru psihanaliștii și psihoterapeuții practicanți sau pentru cei aflați în formare carecaută un îndrumar clar al aplicațiilor teoriei bioniene.

 

R.D. Hinshelwood este profesor emerit la  Universitatea din Essex, Marea Britanie, și fost director al Spitalului Cassel din Londra. Este membru al Societății Psihanalitice Britanice și membru al Colegiului Regal al Psihiatrilor. A scris mult pe teme de psihanaliză, fiind autorul unor volume precum Dicționarul psihanalizei kleiniene (1995) și Research on the Couch (2013), precum și editor, alături de Nuno Torres, al volumului Bion’s Sources (2013). La Editura Trei au apărut și volumele Perspective clinice kleiniene  și Ce se petrece în grupuri.
Hinshelwood ne oferă o discuție clarificatoare a evoluției operei lui Bion și a mișcării continue între abordarea conceptuală și intuiția clinică ce o marchează. O capodoperă extrem de originală și ușor de citit. – Rudi Vermote, psihanalist, formator, Societatea Psihanalitică Belgiană

Pornind de unde a rămas în Bion’s Sources (2013, coautor Nuno Torres), Hinshelwood a continuat cercetarea implicată a prelegerilor lui Bion și a modului în care acesta folosea analitic lucrări din filosofie, literature și științele naturale. O operă profund personală, dar de largă anvergură de genealogie intelectuală și experiențială, care îl va recompensa pe cititorul pasionat cu dezvăluirile ei iluminante. – Joseph Aguayo, psihanalist formator la Centrul Psihanalitic  din California

Noua carte a lui Robert Hinshelwood este un tur de forță care ni-l prezintă pe Wilfred Bion, strălucitul teoretician psihanalitic și clinicianul inovator. Hinshelwood este un ghid extraordinar, oferind cititorului o perspectivă de profunzime asupra anilor primei copilării din India, asupra provocărilor cu care s-a confruntat ca soldat erou în Primul Război Mondial și a impactului acestuia asupra vieții personale și profesionale. Stilul lui Hinshelwood este excepțional prin claritate, iar cititorul se poate bucura de această carte ca de un roman foarte bun. - Lawrence J. Brown, professor și psihanalist, supervizor, Institutul Psihanalitic din Boston

Hinshelwood descrie concept complicate cu o mare creativitate, facilitând înțelegerea teoriei lui  Bion și găsind o ordine distinctă în  ideile acestuia. Cartea descoperă originile regăsite la Klein și Kant și descrie modul în care și-a construit Bion teoria originală pe baza acestor fundamente. Cititorul îl va cunoaște pe Bion ca om și teoretician și va  aprecia contribuția bogată și excepțională a acestuia la psihanaliza contemporană. – Hanni Brian, psihanalist, formator, Institutul de Psihanaliză din Tel Aviv

Uneori, problemele psihice sau psihosomatice cu care ne confruntăm au la bază nu propriile noastre acțiuni sau o cauză biologică, ci traume intergeneraționale complexe. De exemplu, dependența, care se poate transmite din generație în generație ca „soluție” pentru momentele dificile ale vieții, ori tendința anumitor femei de a intra mereu în relații abuzatoare, la fel ca mamele și bunicile lor.

Cartea de față ne trezește însă speranța, arătându-ne și învățându-ne cum pot fi întrerupte aceste cercuri vicioase, astfel încât nu doar să ne vindecăm pe noi înșine, ci și să nu mai transmitem mai departe, copiilor noștri, atitudinile și comportamentele dăunătoare. E o lectură plăcută și în același timp plină de învățăminte, presărată cu exemple și cu exerciții practice, menită să ne ajute să ne înțelegem problemele și să le vindecăm. E o carte ce nu culpabilizează, nu arată cu degetul, ci oferă soluții reale unor situații cronicizate de-a lungul mai multor generații.

DR. MARIEL BUQUÉ este psiholog, CEO al programului de formare Break the Cycle Psychotherapy & Consulting (BTC) și fondatoarea renumitei metode BTC Generational Trauma Therapy™. Colaborează cu firme din topul Fortune 100, precum Google.

Reziliența intergenerațională este clădită nu doar pe înțelepciunea și puterea ta, ci și pe cea a strămoșilor tăi. Este înțelepciunea pe care ți‑au lăsat‑o, bazată pe modul în care au învățat să treacă prin greutăți. Este un tip de reziliență care traversează timpul și dimensiunile și include toate eforturile lor combinate pentru supraviețuire, din generație în generație. Această moștenire genetică transpare nu doar în răspunsurile tale înrădăcinate la traume sau în vulnerabilitățile tale emoționale; este o reziliență care se reflectă în modul în care ai reușit, în ciuda numeroaselor răspunsuri la traumă recirculate reflectate în Arborele Traumei Intergeneraționale, să folosești puterea înnăscută pentru a te ajuta să te descurci în circumstanțe stresante, astfel încât viața ta să nu se simtă ca o permanentă cursă cu obstacole. - DR. MARIEL BUQUÉ

Cei mai mulți oameni cu care am  avut onoarea să lucrez de‑a lungul anilor au avut straturi de traume care trebuiau să fie îndepărtate. De multe ori, își încep ședințele dorind să‑și rezolve o problemă din viața lor, dar în cele din urmă ajung să înțeleagă că există straturi ale durerii, unele straturi care nici măcar nu le aparțin lor, ci mai degrabă unor persoane din familie sau din neam. Este posibil ca și tu însuți să fi început prin a crede că luptele tale au fost cauzate de un singur lucru și abia mai târziu să ajungi să realizezi că, de fapt, te‑ai luptat cu traume moștenite. Atunci când trauma este transmisă prin moștenire, aceasta poate arăta ca alte simptome, cum ar fi depresia cronică, anxietatea paralizantă și lipsa de concentrare, astfel încât la început poate fi dificil de observat. - DR. MARIEL BUQUÉ

Cartea Andreei Gruev-Vintila prezintă un concept care ar putea să revoluţioneze viziunea asupra violenţei conjugale şi traducerea ei în plan juridic. Controlul coercitiv, concept central al unei abordări globale a violenţei conjugale şi intrafamiliale ca încălcare a drepturilor omului, desemnează un repertoriu de comportamente opresive bazate pe privilegiul dat de sex. De cele mai multe ori, cel care adoptă o asemenea linie de conduită este bărbatul, iar victimele sunt mama şi copiii.

• Cum atacă agresorii familiali nu doar în timpul vieţii în comun, ci chiar şi după despărţirea cuplului drepturile, libertatea şi sănătatea victimelor?
• De ce efectele controlului coercitiv sunt devastatoare şi de durată?
• Cum poate fi reperat acest precursor major al feminicidelor, care constituie şi contextul major al violenţelor împotriva copiilor?

Controlul coercitiv. În miezul violenţei conjugale răspunde la aceste întrebări, precum şi la multe altele, arătând că violenţa domestică nu este o chestiune de patologie personală sau de conflict conjugal/parental, ci o formă de captivitate şi violenţă socială.

Cartea are un triplu obiectiv:

1. Să ofere informaţii riguroase din punct de vedere academic şi relevante din punct de vedere social necesare pentru descifrarea acestor comportamente înainte ca agresorii să folosească diverse forme de violenţă pentru a controla victimele.
2. Să promoveze o cultură comună propice dialogului interdisciplinar, interprofesional şi societal pentru a ameliora siguranţa victimelor şi a reduce impunitatea agresorilor.
3. Să le explice profesioniştilor şi persoanelor afectate elementele-cheie ale acestei abordări, bazate pe cercetarea ştiinţifică şi promiţătoare pentru justiţia penală, civilă şi protecţia copilului, pentru a transforma practicile şi percepţiile asupra violenţei domestice şi pentru a garanta drepturile omului, ale femeilor şi copiilor inclusiv în cadrul familiilor.

Aceasta carte nu este despre cum sa fii parinte, ci despre acel moment de sinceritate profunda care precede orice decizie: clipa in care iti dai voie sa te intrebi, fara rusine si fara masca: „De ce vreau cu adevarat un copil?”.

Intr-o societate care transforma maternitatea si paternitatea in pasi firesti, aproape obligatorii, aceasta intrebare devine un act de curaj, o forma de iubire constienta, o invitatie la autenticitate.

Scrisa cu luciditate si blandete, dintr-o acumulare de observatii, conversatii si dureri nerostite, cartea deschide un spatiu sigur in care cititorul poate privi in profunzimea propriilor motivatii: acolo unde dorinta de a avea un copil se impleteste cu frici, traume, nevoi neimplinite si idealuri mostenite. Aici, copilul nu este un trofeu, o salvare sau o solutie, ci o fiinta individual, separata care merita sa fie dorita dintr-un loc de maturitate, prezenta si responsabilitate afectiva.

Cartea De ce vrem cu adevărat un copil? nu ofera retete, nu condamna si nu judeca. Ea pune intrebari incomode, deschide conversatii vindecatoare si creeaza un spatiu de reflectie sincera, in care cititorul poate decide constient, nu din impuls, nu din presiune, nu din nevoia de a repara ceva. Este o calatorie interioara, nu un manual. O oglinda, nu un verdict. O chemare la progres, nu la perfectiune.

De ce vrem cu adevărat un copil? este o carte pentru femeia care se simte vinovata ca nu simte instinctul matern, pentru barbatul care nu stie daca dorinta lui vine din iubire sau din nevoia de validare, pentru cuplul care spera ca un copil va salva relatia, pentru cei care aleg sa nu aiba copii si se tem de judecati, dar mai ales pentru parintii care vor sa se inteleaga mai bine, sa se vindece, sa se transforme. Sau sa transforme relatia pe care o au cu copilul lor, prezent sau asteptat.

A deveni parinte nu este doar o etapa in viata, ci o alegere care lasa urme adanci in sufletul altcuiva. Este o relatie vie, in care tu si copilul tau cresteti impreuna. Este despre curajul de a fi prezent, chiar si cand nu ai toate raspunsurile. Despre blandetea de a spune „nu stiu, dar sunt aici”. Despre increderea ca ceea ce esti, cu tot ce esti, este suficient.
A deveni parinte nu inseamna doar a da viata. Inseamna a insoti viata. Iar aceasta insotire incepe cu o intrebare simpla, dar esentiala: De ce vreau cu adevarat un copil?
„Copilul nu este o a doua sansa. Este o prima sansa – a lui.” – Cristina Nica

Intr-o lume moderna, impovarata de traume complexe si de mostenirea suferintelor, conflictelor si a deconectarii, vindecarea traumei poate servi drept un instrument al transformarii personale si sociale. Aceasta carte este un ghid practic de folosire a abordarii NARM, unul dintre primele modele bazate pe o ampla intelegere a tulburarii complexe de stres posttraumatic (C-PTSD).

In acest volum, Houari Maïdi exploreaza cu finete si profunzime conceptul de feminin, pasind dincolo de ideile traditionale despre feminitate si feminin. Cartea invita cititorii sa descopere o dimensiune universala a psihicului, una care influenteaza modul in care simtim, iubim, suferim si ne transformam in virtutea unui feminin definit de anumite imagini, dinamici si posibilitati.

Petrecându-și anii tinereții în Basel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Jung era fascinat și tulburat de poveștile care circulau în epocă despre excentricitatea și genialitatea lui Nietzsche, dar și despre boala psihică a acestuia. Făcând mai apoi cunoștință cu operele lui Nietzsche în anii de studii la Universitate, tânărul Jung a fost profund marcat de ideile filosofului, care l-au influențat apoi pe tot parcursul vieții sale. Această carte reprezintă transcrierea unui seminar privat, parte a unui întreg ciclu de seminare susținute în limba engleză de C.G. Jung la Zürich, în anii 1920–1930.

Volumul de față conține scrierile lui Melanie Klein începând din 1946 și până la moartea ei, în 1960, incluzând și unele lucrări neterminate, publicate postum, în 1963. Pornind de la exemple din cazuistica proprie, dar și din literatură și mitologie, Melanie Klein tratează subiecte precum anxietatea, vinovăția, viața emoțională a bebelușului, jocul ca tehnică psihanalitică, originea transferului, identificarea, mecanismele schizoide și schizofrenia, invidia, recunoștința, sănătatea mentală, singurătatea. Toate acestea sunt privite și explicate prin prisma relațiilor bebelușului cu obiectele sale timpurii, îndeosebi cu mama, aflate la baza relațiilor, normale sau patologice, din viața adultului.

Înțeleptul învață din greșelile altora, spune proverbul. Și de aceea Pooky Knightsmith s-a hotărât să ne împărtășească din experiența ei de viață nu întotdeauna fericită, trecută acum prin filtrul cunoștințelor psihologice pe care le-a dobândit între timp. Abordând domenii precum învățarea, autoacceptarea, grija față de sine, viața online, trecerea în neființă, anxietatea, iubirea și prietenia, ea dezvăluie simplu și cu umor situațiile prin care a trecut, ce a învățat de acolo și ce face diferit în prezent și, mai mult, îi oferă cititorului soluții și idei gata de folosit.

Cu totii ne dorim sa traim autentic si sa ne simtim bine in pielea noastra, dar atunci cand nu ne simtim in siguranta, acest lucru devine ceva complicat. Starea sistemului nostru nervos ne influenteaza viata de zi cu zi — ne poate sprijini sau, dimpotriva, ne poate bloca. De aceea, intelegerea modului in care functioneaza este esentiala pentru a ne cunoaste mai bine si pentru a depasi provocarile emotionale si fizice cu care ne confruntam.

Volumul al VI-lea al Operelor complete ale lui Marie-Louis von Franz explorează viziunile profunde a doi sfinți inovatori ai Bisericii Catolice, Fratele Klaus și Perpetua. Sf. Niklaus von Flüe, ocrotitorul Elveției, era respectat în cea mai înaltă măsură atât de C.G. Jung, cât și de Marie-Louise von Franz. Jung îl declarase chiar Sfântul Ocrotitor al Psihoterapiei datorită reflecțiilor introspective și experiențelor lui profunde. Se spune că viziunile sfântului începuseră încă din pântecul mamei și au continuat până la moartea sa. Una dintre ultimele lui viziuni a fost o imagine terifiantă a figurii lui Dumnezeu. Von Franz l-a considerat pe Niklaus fratele-umbră al lui Hristos și l-a descris drept Anthropos alchimic, un om universal. Viziunile acestuia au reprezentat o evoluție în misticismul creștin.

Harta invizibilă a atașamentului propune o explorare profundă și accesibilă a felului în care relațiile noastre de atașament ne modelează viața emoțională, identitatea și capacitatea de a fi în contact autentic cu ceilalți.Bazată pe cercetări contemporane și pe experiența clinică a autoarei, lucrarea aduce o perspectivă integrativă, în care psihologia atașamentului se întâlnește cu neuroștiința relațională și practica terapeutică. Fiecare capitol oferă repere clare pentru înțelegerea tiparelor relaționale, a rădăcinilor lor în copilărie și a modului în care pot fi transformate prin conștientizare, prezență și compasiune.

Psihologia modernă este prezentată prin intermediul personalităţilor, al ideilor importante, al şcolilor de gândire şi al momentelor care i-au influenţat dezvoltarea, subliniind schimbarea metodelor şi obiectului de studiu. Fiecare şcoală de gândire este discutată ca mişcare ce apare într-un context istoric şi social dat, nu ca entitate independentă şi izolată, fiind examinată în termenii conexiunilor pe care le are cu ideile ştiinţifice şi descoperirile ce au precedat-o şi care i-au succedat. Deşi cartea este organizată pe şcoli, autorii aduc în centrul atenţiei contribuţiile personalităţilor decisive pentru domeniul psihologiei, subliniind că munca lor a fost influenţată nu doar de vremurile în care s-au afirmat, ci şi de contextul experienţelor personale de viaţă.

Aceasta carte a schimbat modul in care milioane de oameni privesc ADHD-ul. Traind cu ADHD este o carte prin care Jessica McCabe, creatoarea canalului de YouTube How to ADHD, creioneaza un ghid sincer, plin de empatie si umor, despre cum poti nu doar sa supravietuiesti, ci sa iti creezi o viata buna chiar si atunci cand creierul tau nu se incadreaza in tipare.

Inspirata din propria experienta, Jessica explica cu claritate si compasiune cum ADHD-ul influenteaza concentrarea, organizarea, emotiile si gestionarea timpului, dar si cum poti transforma aceste provocari in atuuri. Cartea ofera strategii practice si usor de aplicat, exercitii de autocunoastere si solutii adaptate vietii reale — de la metode pentru cresterea atentiei si reducerea distragerilor pana la sfaturi pentru planificare eficienta si echilibru emotional.

Mai mult decat un ghid, acest volum este o sursa de inspiratie pentru oricine a simtit vreodata ca este „prea mult” sau „nu destul” asa cum e. Este o carte care te invata sa iti accepti unicitatea, sa fii mai bland cu tine si sa iti redescoperi potentialul.

Jessica McCabe este, de asemenea, autoarea celebrului TED Talk „This is what it’s really like to have ADHD” („Asa arata realitatea pentru cei cu ADHD”), vizionat de peste 6 milioane de oameni din intreaga lume — un discurs care a emotionat si inspirat o intreaga comunitate.

Adesea, dependenta este privita ca o boala sau ca un obicei incontrolabil care semnaleaza lipsa de vointa. Cartea In spatele dependentelor propune insa o perspectiva diferita: dependenta nu este un defect, ci un semnal ca anumite parti interioare incearca sa faca fata durerii emotionale ascunse.

Scrisa de Cece Sykes, Martha Sweezy si Richard C. Schwartz – fondatorul metodei IFS –, aceasta lucrare ne arata cum putem privi dependenta cu mai multa intelegere si compasiune. Ea ofera exercitii si exemple clare care ii ajuta atat pe terapeuti, cat si pe cititori sa descopere partile interioare protectoare, sa vindece ranile din spatele comportamentelor compulsive si sa regaseasca echilibrul interior.

In paginile cartii vei gasi explicatii simple, studii de caz, interventii pas cu pas, strategii practice si resurse usor de folosit (fise de lucru si meditatii) care fac procesul de vindecare mai accesibil. Este un ghid valoros pentru oricine doreste sa inteleaga mai bine mecanismele dependentei si sa deschida drumul catre schimbare si recuperare.

Stresul și trauma psihică influențează percepția, gândirea și memoria, având adesea consecințe grave asupra modului în care persoana afectată se percepe pe sine sau lumea înconjurătoare. Sinteză a celor mai noi informații din domeniu, Psihologia traumei analizează tulburările psihotraumatice, factorii de risc și factorii protectivi și prezintă strategii de coping, modalități de prevenire a stresului posttraumatic, precum și cele mai eficiente terapii utilizate la nivel internațional. Autoarele propun o dublă viziune asupra expunerii la stres și evenimentele traumatizante, ce include atât aspectele negative ale acestora, cât și posibilele implicații pozitive, cum ar fi dezvoltarea personală și reziliența. Ediția a doua aduce o actualizare și o restructurare a capitolelor, adăugând numeroase aspecte și abordări noi, precum traumele minore și majore, cele sociale, tulburarea de atașament reactiv, tulburarea de durere prelungită și tulburarea de stres posttraumatic complex, completând abordarea categorială cu perspectiva dimensională a stresului și traumei și aprofundând capitolele privind reziliența și dezvoltarea posttraumatică. Alături de informațiile teoretice, volumul oferă instrumente practice de lucru, fiind un ghid util pentru studenții și profesorii facultăților de psihologie, dar și pentru specialiștii din domeniu.

Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?

Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o reflecție profundă asupra unuia dintre cele mai complexe sentimente omenești. Cu o voce lucidă, dar profund umanistă, autorul explorează aspecte adesea trecute cu vederea în teoria și discursul psihanalitic, examinând rolul vinovăției în formarea conștiinței și în dinamica vieții morale.

Avem în față o introducere accesibilă și totodată exigentă în sfera unor concepte esențiale ale psihanalizei: conștiința, supraeul, autopedepsirea, reparaţia. Mai mult decât o simplă analiză teoretică, volumul este un apel la redescoperirea responsabilității ca fundament al unei vieți psihice sănătoase. În acest context, autorul ne clarifică o distincție esențială – pe care Freud nu a surprins-o – între vinovăția persecutorie, orientată spre pedeapsă, și vinovăția reparatorie, capabilă să deschidă un drum spre împăcare și transformare interioară.

Scrisă limpede, cu argumente clare și exemple revelatoare, Vinovăția este o lectură necesară pentru toți cei interesați de psihanaliză, de probleme etice și de înțelegerea mecanismelor vinovăției.

„Respectat la nivel internațional, Donald Carveth este unul dintre cei mai originali și pătrunzători teoreticieni ai psihanalizei din Canada. Printre contribuțiile sale notabile se numără adăugarea conceptului de conștiință la noțiunea freudiană de supraeu, obținând astfel o imagine a psihologiei morale mult mai complexă decât cea a lui Freud.“ — ANDREW BROOK, Carleton University

Ce anume face ca o relație de iubire să dăinuie? Ce îi ține pe indivizi împreună și le dă sentimentul împlinitor de „noi doi”? Iar când relația scârțâie, cum poate ajuta o terapie de cuplu? Cât durează și ce șanse de reușită există când cuplul e în pragul rupturii? Răspunzând la aceste întrebări, cartea oferă o privire intimă și profundă în universul cabinetului de terapie de cuplu. Ea pune în legătură lumea interioară și complexă a fiecărui client cu personalitatea terapeutului, cu angoasele scriitorului, dar și cu introspecțiile cititorului – totul într-un exercițiu vulnerabil de adevăr necosmetizat.

Laura Pănăzan, psihoterapeut de cuplu cu formare în psihoterapia experiențială și în EFT, este autoarea seriei Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu (vol. 1: Așteptări nerealiste și vol. 2: Emoții în pielea goală).

”O carte extrem de utilă pentru cupluri. Nu este doar o colecție de povești, ci un parcurs terapeutic cu întrebări, exerciții și instrumente practice care îi ajută pe cititori să se înțeleagă mai bine pe ei și pe partenerii lor. Îndrăzneala Laurei de a se autodezvălui, aduce un plus de umanitate și apropiere – simți că ești în cabinetul ei, parte din proces.”
Petronela Rotar, psihoterapeută, autoarea cărții Totul e în regulă în mine și în lume

”Scrisul Laurei are finețea unui bisturiu psihologic: pătrunde în straturi adânci, dezvăluind ce e ascuns, ce doare, dar și ce renaște. Ne arată un cuplu românesc așa cum îl putem recunoaște în casele noastre – cu rănile aduse din trecut, cu umbra transgenerațională, dar și cu dorul de a construi ceva mai bun.
Autoarea ne amintește să ne oprim, să respirăm, să lăsăm cuvintele să coboare în noi și să vedem ce mișcă acolo. Curajul Laurei de a se arăta cu tot ce înseamnă ființa ei devine puntea prin care și noi putem păși mai aproape de propria autenticitate.
Cartea mi-a adus speranță: Nu suntem stricați! Este în regulă să trecem prin reconfigurări emoționale și să învățăm din fiecare pas. Personajele cărții ne devin oglindă și însoțitori. Prin ele, descoperim cum putem fi mai prezenți, mai conștienți și mai vii în iubirile noastre.” - Elena Cazacu, psihoterapeut și formator la ITSF Areopagus

”Cartea poate fi citită ca manual de terapie de cuplu sau ca roman, dar ea este, dincolo de toate, povestea reală a cuplului din România. O poveste în care oricine se poate regăsi, cu trăiri care ne sunt familiare, cu replici care ne-au scăpat și nouă în spațiul cuplului nostru. Este o carte necesară despre iubire, apropiere, distanțare și regăsire”.  - Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută, autoarea cărții Emoții în farfurie 

”O carte captivantă care te va înduioșa și te va face să reflectezi. Citind-o, te vei întâlni inevitabil cu tine însuți: cu gândurile, emoțiile, senzațiile corpului tău. Vei observa cum trecutul tău nu e trecut: el se reflectă în relațiile tale prezente. Autoarea te însoțește cu multă blândețe, grijă și compasiune în această călătorie. Nu am mai întâlnit un scriitor atât de preocupat de cititorii săi și care să creeze o legătură emoțională profundă cu aceștia.” - Dr. Oana Mărcuș, psihoterapeută IMAGO, autoarea cardurilor Între noi