Psihologie

BESTSELLER NEW YORK TIMES
VÂNDUT ÎN PESTE 2 MILIOANE DE EXEMPLARE

În fiecare femeie se ascunde o creatură puternică, înzestrată cu instincte bune, pasionată, creativă şi înţeleaptă. Adesea, însă, cultura şi societatea au sufocat această „Femeie sălbatică”, au redus-o la tăcere, încercând cu obstinaţie să o „civilizeze", forţând-o să-şi asume roluri rigide, care-i înăbuşă elanurile. Psihanalistă şi povestitoare, fascinată de mituri şi legende, Clarissa Pinkola Estes ne invită să recuperăm această parte adânc îngropată în noi, vibrantă, generoasă, plină şi dătătoare de viaţă. Prin săpături psihoarheologice în ruinele subpământeanului feminin şi făcând apel la vechi tradiţii, mituri şi poveşti, ea ne deschide drumul şi ne arată că stă în puterea fiecăreia să regăsească, înăuntrul său, „Femeia Sălbatică”.

„Îi sunt recunoscătoare acestei cărţi şi Clarissei Pinkola Estes. Lucrarea îi arată cititorului ce minunat este să ai curaj şi să fii femeie. ”
Maya Angelou,
scritoare şi poetă

„O carte absolut unică... O efervescentă şi încântătoare proză... Va deveni cu certitudine o Biblie a femeilor dornice să înfăptuiască lucrarea profundă. Este o hartă a tuturor capcanelor, obişnuite sau groaznic de neaşteptate, pe care le întâlneşte o femeie pe drumul înapoi la sinele său instinctual. ”
Los Angeles Times

„O lucrare profund spirituală. Onorează ceea ce este neîmblânzit la o femeie, tenacitatea ei, inteligenţa. Venerează sufletul feminin.”
The Washington Post Book World

Deși vedem în ultima vreme tați care plimbă căruciorul sau care nu se jenează să schimbe scutecele bebelușului, rolul patern este confundat, în continuare, cu cel al "părintelui de duminică" – tatăl își vede mai departe de jobul său și de hobbyurile sale și, uneori, își răsfață, la final de săptămână, copilul cu niște cadouri menite să-i suplinească lipsa. Însă, chiar dacă prima legătură a unui copil nou-venit pe lume este cea avută cu figura maternă, tatăl este un motor de dezvoltare la fel de important în primii ani de viață. Plecând de la cercetările de ultimă oră din psihologia dezvoltării, dar și de la o bogată cazuistică, cartea arată că mama este "portul" care oferă protecție și adăpost în fața furtunilor vieții, pe când tatăl asigură explorarea în largul mării, curiozitatea și dorința de a influența mersul lucrurilor. Prezența tatălui este, deci, absolut necesară pentru a aduce copilului bucuria descoperirii și autonomia de care are nevoie în primii ani de viață. Concret, tatăl va trebui să fie dispus să se joace mai des cu cel mic, să se lase în voia planurilor sale și să-l încurajeze să ia decizii în mod autonom. La rândul ei, mama este sfătuită să aibă mai multă încredere în intuiția și strategiile tatălui, chiar dacă lucrurile se vor desfășura altfel decât s-ar aștepta ea. Doar așa cei doi părinți vor putea rezolva într-un mod echilibrat problemele micii copilării – de la cele referitoare la somn și hărnire, până la dificultățile privind impunerea unor limite sau rezolvarea unor conflicte.

Josephine Schwarz-Gerö este specialistă în psihosomatica sugarilor și lucrează, în calitate de medic neonatolog, la Clinica de Copii Glanzing din Viena. De asemenea, predă la Universitatea din Viena un curs despre tulburările de alimentație în copilăria mică.

Cea mai recentă apariție din impresionanta serie de lucrări de referință publicată de Asociația Americană de Psihologie, Dicționarul de psihologie clinică include o diversitate de termeni specifici tratamentului, observării, evaluării, diagnosticului și prevenției tulburărilor psihice. În plus, dicționarul cuprinde concepte relevante pentru cercetarea, formarea și supervizarea din psihologia clinică și din practica psihoterapeutică, precum și noțiuni conexe din biologie, medicină, neuroștiințe, sociologie și psihologia dezvoltării.
Dicționarul este accesibil și oferă o structură menită să faciliteze o informare rapidă și lămuritoare, incluzând:

• 11 000 de definiții clare și exhaustiv documentate;
• O selecție bine echilibrată a termenilor de strictă specialitate, precum și a celor din domeniile conexe – de la farmacologie la sociologie și management medical;
• Sute de referințe încrucișate, care ajută la aprofundarea temelor de interes;
• Un Ghid introductiv, pentru buna utilizare a dicționarului, și două apendice care cataloghează marile personalități din domeniu și cele mai importante abordări psihoterapeutice prezentate în dicționar.

Dicționarul de psihologie clinică este o sursă de informare accesibilă și sintetică pentru: psihologi, psihoterapeuți și psihiatri implicați în îngrijirea și tratarea pacienților, indiferent dacă lucrează în centre medicale sau în cabinete private, specialiști din medicină, drept, asistență socială și sociologie, dar și studenți de la științele sociale.

Dificultăţile şi tensiunile care apar între diferite persoane semnalează adeseori prezenţa unor conflicte neformulate. Printre metodele care fac posibilă abordarea acestor probleme, psihodrama ocupă un loc privilegiat, fiind în primul rând un instrument terapeutic prin care individul se eliberează de inhibiţii sau traume, urmărindu-se readucerea lor la suprafaţă, prin jocuri de rol, într-o acţiune improvizată, un fel de commedia dell’arte, aplicată unei situaţii trăite.

Punând în dinamică ansamblul fenomenelor psihice, psihodrama este fie o terapie – prin deblocarea şi eliberarea unor sentimente refulate sau inhibate, fie o pedagogie a relaţiilor interpersonale – prin antrenarea spontaneităţii, a formării unei percepţii corecte asupra celorlalţi şi a relaţiei cu aceştia, fie o accedere la propria persoană, la sinele nostru profund.

Anne Ancelin Schützenberger a colaborat timp de peste 20 de ani cu Jacob L. Moreno, fondatorul psihodramei, fiind considerată o adevărată pionieră a acestei metode de terapie în Europa, cu o contribuție covârșitoare la dezvoltarea și popularizarea ei.

„După părerea mea, psihodrama este magică. Sper că și vouă vi seva părea la fel.“
– Anne Ancelin Schützenberger

Când viața îți dă lămâi… adesea nu te alegi decât cu o zeamă acră. Dacă ai crescut într-o familie disfuncțională, vezi bine că n-ai avut prea multe șanse la fericire. Nu doar că te-ai simțit mizerabil în copilărie, dar nici tinerețea nu ți-a fost prea lină. Intimitatea zbuciumată de care ai avut parte în relația de cuplu ți-a deschis ochii asupra tiparelor toxice pe care le preluaseși fără voie din familia de origine și le întruchipai fără să-ți dai seama, deși le detestai cu toată ființa ta. Disfuncționalitatea e contagioasă, dacă rămâi suficientă vreme în preajma ei. Acum a sosit timpul să te gândești mai clar la cum îți crești copiii. Și la cum ai vrea, de fapt, să-i crești.

„A vorbi despre durere și suferință este o dovadă autentică de curaj – nu doar al celui care scrie, ci și al celui care citește. Această carte îndrăznește să povestească despre ceea ce mulți dintre noi au trăit în copilărie și ne ajută să ne găsim vocea, pentru a deveni părinții de care copiii au cu adevărat nevoie. Va fi o lectură grea pentru suflet, dar înălțătoare pentru minte. De aceea, este esențial să ne reamintim că azi suntem adulți puternici, nu victimele de altădată! Cartea e pentru cei care vor să nu-și mai contamineze copiii cu traumele lor.“ — Gáspár György, psiholog și autorul cărților Copilul invizibil și Revoluția iubirii

„O carte excelentă, pe care am citit-o spunându-mi la fiecare pagină câtă nevoie aș fi avut de ea când îmi erau copiii mici. Este, probabil, cea mai clară, sintetică și bine scrisă carte ce se adresează părinților care și-au trăit copilăria într-o familie disfuncțională. Adică majorității părinților români. Este absolut necesară această carte și sper că va contribui la vindecarea rănilor pe care le avem, dar mai ales la conștientizarea celor pe care le putem face copiilor noștri, perpetuând tiparul disfuncționalității. Niciodată nu e prea târziu să învățăm și să schimbăm ceva. Oricât de mari ar fi copiii noștri, ei merită tot efortul.“ — Petronela Rotar, autoarea cărților Ajută-mă să nu dispar și Orbi

„De câte ori nu mă întreb și eu: «Oare, ce mă face un părinte bun?!» Iubirea necondiționată, răbdarea, blândețea, disponibilitatea, bunăvoința, cunoștințele de psihologie?! «Și ce mă încurcă, oare?»
Da, ne dorim să fim părinți «cât de cât impecabili», cum bine ar spune prietenul Exarhu. Dar cred că trebuie, întâi de toate, să nu ne iluzionăm că părinții noștri, cei nu neapărat impecabili, nu sunt și ei pretutindeni cu noi, invizibili, indiferent cât i-am contesta și cât ne-am propune să fim, în primul rând, altfel decât ei.
Nu suntem nicicare în situația să ne fi putut alege părinții. Dar ne spunem, când ajungem maturi, că putem alege măcar ce fel de părinți devenim noi. Văd eforturi mari, admirabile, la cei din generația mea – să se chestioneze despre ce e bine, cum e mai indicat, să caute o rețetă a părintelui desăvârșit. Și pare că rețeta chiar există, o găsești în nenumăratele cărți de parenting. Dar e ca toate rețetele, cum sunt și cele din cărțile de bucate, de pildă: fără cusur, doar că mai ai nevoie și de maestrul care chiar să le poată realiza.
Cărțile de parenting au, din punctul meu de vedere, o nuanță: dau răspunsuri aproape exacte despre ce înseamnă binele copilului, dar prea puține indicații despre cum ar putea, totuși, să-i reușească rețeta unei atât de mari varietăți de indivizi. Nu ești maestru doar pentru că știi rețetele. Înțelegi din ele cum să gestionezi frustrările copilului; dar cum rămâne cu ale tale, în fix aceeași situație?! Înțelegi că trebuie să iubești și furia, și tristețea, și neliniștea la copil, dar unde le așezi pe ale tale?! Sper că această carte va pune lumina și pe mine, părintele.
Și… da, nu suntem impecabili ori atinși de zen și nu cred că vom dobândi perfecțiunea în parenting. Dar cred că intuim de ce a fi părinți rămâne unica noastră șansă la un strop de nemurire, în caz că nu vom lăsa în urmă capodopere literare ori artistice.“ — Amalia Enache, jurnalistă, mama Almei

„În prima clipă, m-am uitat la ființa aceea încrâncenată, cu nedisimulată încântare. Venise, în sfârșit, după 20 de ani de așteptare. În prima săptămână acasă, pe măsură ce zilele treceau, am tânjit după weekend. Și apoi m-a lovit: mi-am dat seama că weekendul, așa cum îl știam, nu mai exista. Că viața, așa cum o știam, nu mai exista. Și că ființa asta cu trăsături ca ale mele e a mea doar temporar, iar rolul meu e să-i fiu alături – cu răbdare, iubire și responsabilitate – pentru totdeauna. Fără experiență, fără manual de utilizare… Ca și cum tocmai ai primit o rachetă cu care poți ajunge pe Lună, ești mega-încântată și abia aștepți să aterizezi acolo, dar habar n-ai cum se face. Și te pui pe studiat. Ceea ce urmează să citești nu e chiar un manual. Și nici pe Lună nu vei ajunge prea curând, dar măcar câteva stele verzi și niscaiva revelații tot vor apărea pe traseu. Succes! Și încă ceva: încearcă să te simți bine pe drum!“ — Melania Medeleanu, jurnalistă, fondatoarea Asociației MagiCamp, mama lui Radu

„Sunt 30 de ani deja, de când Organizația Națiunilor Unite, organizații neguvernamentale active în domeniul drepturilor copilului și universități de prestigiu – în laboratoarele cărora se naște știința cu privire la sănătatea și starea de bine a ființei umane – avertizează cu privire la importanța covârșitoare a calității educației parentale pentru sănătatea emoțională a copiilor. Practicile profesionale și știința ne arată însă, cu dovezi complexe, că unui părinte care nu a beneficiat de siguranță fizică și emoțională în propria copilărie îi va fi foarte dificil, în ciuda iubirii imense și a bunelor intenții, să creeze un mediu armonios, predictibil, cald și sigur pentru copilul său.
Mai bun decât părinții tăi este un cadou neprețuit pentru părinții crescuți în cultura «bătăii rupte din rai» și a «pupatului doar în somn», conștienți de poverile emoționale pe care le poartă, dornici să își crească altfel copiii, dar neajutorați și copleșiți în sutele de momente de provocare pe care creșterea unui copil le aduce în viața părintelui său.
Dacă, în experiența ta de părinte, ai avut măcar un moment în care te-ai simțit copleșit de grijă și neputință, măcar o situație în care ai simțit că nu știi ce să faci cu furia ta, măcar un context în care singura soluție ce ți-a venit în minte a fost din trecutul copilăriei tale, și nu din prezentul copilului tău, atunci această carte este pentru tine.“ — Diana Stănculeanu, psihoterapeut specialist în sănătatea emoțională și relațională a copilului și adolescentului

„Se spune că nu din cărți învățăm să fim părinți, că ar trebui să ne bazăm pe instinct. Instinctul ne ajută, dar nu ne face părinți. Aprofundarea acestui rol atât de important va face diferența între stagnare și evoluție.
La prima vedere, cartea poate părea simplă, însă pe măsură ce dai paginile, inima ți se strânge. Te regăsești în tot mai multe ipostaze și, încet-încet, conștientizezi că ai putea face lucrurile mult mai bine. Pentru familia ta și pentru copiii tăi! O carte de citit cu sufletul, cu zidurile jos, cu iubire și compasiune în primul rând față de propria persoană.“ — Atena Boca, fondatoarea Asociației La Primul Bebe

Limbajul corpului este limitat. Limbajul feţei dezvăluie TOTUL!

Cu toţii suntem cititori de feţe înnăscuți şi, încă din prima zi de viaţă, ne orientăm instinctiv privirea spre trăsăturile faciale ale celor din jur. Nu există persoană care să nu aibă capacitatea intuitivă de a descifra sentimentele celorlalţi în expresiile lor.

Îmbinând trei şcoli diferite de citire a feţei cu identificarea ştiinţifică a celor mai subtile microexpresii, Eric Standop este capabil să citească emoţiile, caracterul, ba chiar şi starea de sănătate a unei persoane — doar uitându-se la faţa ei.

Cartea conţine ilustraţii ce permit cititorilor să vadă trăsăturile interpretate de Standop şi este împărţită în secţiuni care se concentrează asupra unor domenii precum sănătatea, dragostea, comunicarea şi succesul în afaceri. Partea finală a cărţii explică semnificaţia a zeci de forme şi expresii faciale, astfel încât cititorii să-şi poată perfecţiona propriile capacităţi de citire a feţei şi să le aplice în viaţa lor de zi cu zi.

„Fascinanta carte a lui Eric Standop prezintă într-un mod accesibil şi convingător vechea şi neconvenţionala tehnică a citirii feţei." - Phil Houston, veteran CIA şi coautor al cărţii Spy the Lie (Trei, 2015)

Eric Standop este unul dintre cei mai mari experţi internaţionali în citirea feţei, susţinând conferinţe în peste douăzeci de ţări pentru antreprenori, manageri, profesori şi ofiţeri de poliţie. Este fondatorul Academiei de Citire a Feţei şi are clienţi care activează în domenii foarte variate, de la finanţe şi tehnologie la sănătate şi wellness.

De când trebuie să-mi dau voie să simt?, ai putea întreba. Nu trecem noi oare, cât e ziua de lungă, prin tot soiul de emoții? Așa pare să fie, dar ce faci cu acele sentimentele profunde, puternice, derutante, care te surprind chiar și pe tine? Cum te raportezi la afectele care-ți scapă de sub control sau pe care vrei să le ascunzi de toată lumea, ca să nu-ți expui vulnerabilitățile? Și de câte ori nu-i înveți, prin exemplul tău, și pe copiii tăi că nu au voie să simtă teamă, furie sau dezamăgire?

În urma a 25 de ani de cercetări asupra emoțiilor, Marc Brackett a găsit cele mai bune căi prin care îți poți înțelege și utiliza stările afective, pentru a avea succes în viață și pentru îmbunătățirea stării de bine. Instrumentul care stă în centrul acestei cărți este metoda RULER, bazată pe cinci abilități afective esențiale: recunoașterea unei emoții (pornind de la limbajul nonverbal), înțelegerea cauzelor ei, etichetarea ei corectă, afișarea emoțiilor de-o manieră adecvată social și, în fine, reglarea și modificarea reacțiile afective, pentru atingerea obiectivelor personale.

Metoda RULER a fost testată cu succes în mii de școli din SUA, ea dovedind că poate reduce stresul și epuizarea, îmbunătățind considerabil climatul la clasă și performanțele școlare. Scrisă cu sinceritate și umor, cartea te va ajuta să-ți vindeci rănile afective, dar și să-ți gestionezi mai bine emoțiile, pentru a fi mai sănătos, mai performant și mai satisfăcut de viața ta.

Marc Brackett este profesor la Centrul pentru Studiul Copiilor de la Universitatea Yale și director fondator al Centrului pentru Inteligență Emoțională de la Yale.

Te-ai gândit vreodată cât de mult loc ocupă stresul în viața ta? Ce te împiedică să faci și cum ar arăta o zi lipsită de stres? Desigur, în anumite doze e bun: ne ajută să funcționăm, ne dă energia necesară acțiunii, dar sunt și acele momente în care ne copleșește, ne acaparează și în care pare să ne răpească bucuria de a trăi. Atunci intervine nevoia de a-ți reîncărca bateriile. Într-un mod contraintuitiv, cartea pe care o ții în mână sau o privești acum nu te îndeamnă să elimini din activitățile zilnice – știm, nici nu ai avea cum: job, familie, prieteni, sport… o alegere ar fi imposibilă. În schimb, te va învăța cum să-ți reîncarci bateriile „pe loc", nerenunțând la niciuna dintre activitățile esențiale pentru tine. Indiferent pe care dintre cele trei atitudini față de viață o îmbrățișezi – performantă, grijulie sau de întârziere - vei găsi aici tehnicile adaptate ție. Poți opta pentru tehnici mini, midi sau maxi, acestea din urmă reprezentând deja o schimbare de profunzime. Cartea e presărată cu exemple ale unor oameni ca tine și abundă în exerciții, unele dintre acestea putând să le practici chiar în biroul tău.


Henrik Fexeus este specialist în psihologie, tehnici de comunicare și limbajul corpului, NLP şi hipnoză. Organizează şi susţine conferinţe pe tema tehnicilor de manipulare şi influenţă psihologică în mass-media, publicitate, propagandă. De acelaşi autor, la Editura Trei au apărut bestsellerul „Arta de a citi gândurile" și „Manualul abilităților sociale superioare".

Catharina Enblad este jurnalistă specializată în sănătate și wellness. Are o bogată experiență de redactor și redactor-șef la reviste precum Chef și ToppHälsa, dedicate, printre altele, problemei majore a oamenilor din ziua de azi, stresul.

Masculinitatea este în declin! În prezent, tinerii bărbați au eșecuri mai mari decât oricând pe plan academic, social și sexual. Care sunt motivele care au generat această situație și ce este de făcut? Bazându-se pe cercetările lor, autorii prezintă mai întâi motivele asociate cu trăsăturile de personalitate, precum timiditatea, impulsivitatea și lipsa conștiinciozității. Apoi iau în considerare factorii situaționali, cum ar fi răspândirea fenomenului de absență a tatălui, disponibilitatea jocurilor video stimulative și accesul gratuit la pornografie pe internet. În sfârșit, autorii adaugă un plus de complexitate analizei, luând în considerare factori sistemici cum sunt: consecințele politice și economice ale legislației ce recunoaște nevoile și drepturile femeilor, dar care, în același timp, le ignoră pe cele ale bărbaților; modificările fiziologice generate de mediu, care scad nivelul testosteronului și cresc nivelul estrogenului; influențele din mass-media; recesiunea economică ce a avut drept rezultat scăderea locurilor de muncă; precum și eșecul sistemului educațional de a crea medii provocatoare care să stimuleze curiozitatea băieților.

Philip Zimbardo a fost profesor de psihologie la Universitățile Stanford, Yale, New York și Columbia și a fost președinte al Asociației Americane de Psihologie. A scris numeroase articole și cărți, fiind cunoscut pentru remarcabilele cercetări din domeniul psihologiei sociale.

Nikita D. Coulombe este scriitoare. Împreuna cu Philip Zimbardo a scris și Demise of Guys.


Dacă analizăm motivele pentru care băieții utilizează jocurile video și pornografia, vom descoperi că acei factori reprezintă atât simptome, cât și cauze ale regresului lor general. Există o cauzalitate reciprocă în cadrul căreia o persoană s-ar putea să folosească pornografia sau jocurile video excesiv și apoi să dezvolte probleme sociale, sexuale și motivaționale, dar și invers. Aceasta creează un ciclu vicios al izolării sociale.
- Autorii


Dacă un bărbat a primit constant lucruri când era mic, fără să i se impună niște condiții legate de folosirea acestora sau niște responsabilități pe măsura utilizării lor în perioada adolescenței, acesta nu învață să le aprecieze sau să fie mândru de realizarea lor, ci numai de faptul că le deține. Învață să aștepte totul de la ceilalți și să îi manipuleze pentru a obține lucrurile de care el consideră că are nevoie. În zilele noastre, puțini băieți mai știu să prețuiască efortul personal.
- Autorii

Metagenealogia nu este o terapie în sensul clasic al termenului. Bazată pe studierea arborelui genealogic, ea nu reprezintă o metodă de tratare a unei boli, ci un travaliu de conștientizare care presupune atât înţelegerea elementelor din trecut care ne‑au oferit formă, cât și deschiderea către un viitor căruia noi îi dăm formă. Trecutul încearcă să impună un sens viitorului, dar, în realitate, viitorul este cel care dă sens trecutului, oferindu‑i o nouă semnificație: iată, pe scurt, sensul și esența metagenealogiei.

Străbunicii, bunicii și părinții se contopesc în noi atât la bine, cât și la rău. Familia este un clan căruia vrem să‑i aparținem. Temându‑ne că vom fi excluși dacă ne diferențiem, repetăm erorile strămoșilor noștri. Forțele de repetiție și forțele de creație, în dinamica lor nesfârșită, ne îndeamnă să reluăm neîncetat aceleași tipare și, simultan, ne împing să devenim ceea ce suntem noi cu adevărat. Așa se transformă fiecare familie într‑o entitate dublă: umbră și lumină. Capcana și comoara se unesc în descendent. Ne înscriem într‑o linie familială pe care o recunoaștem drept o comoară, dar suntem prada, mai mult sau mai puțin conștientă, a capcanelor sale.

Mai degrabă decât un manual, Metagenealogia este romanul unei duble inițieri: prima, deja împlinită, a fondatorului metagenealogiei, și a doua, în curs de realizare, a celui care va fi dispus să intre în joc și să pornească pe acest drum către recucerirea adevăratei sale identități. Presărată cu momentele cheie ale formării și parcursului lui Alejandro Jodorowsky, cartea descrie – prin prisma unei experiențe de peste 40 de ani în studierea arborelui genealogic și a Tarotului de Marsilia – două teze la fel de importante: prezentul ca unică realitate și unitatea ca adevăr suprem al ființei.

O pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care constituie egoul personal.

Unul dintre părinţi ți-a otrăvit viața sau continuă să o facă? În loc să îţi acorde susținerea și dragostea sa necondiționată, te-a manipulat, te-a criticat, te-a abuzat, te-a dominat și te-a controlat? Cu alte cuvinte, ţi-a furat copilăria?

Julie Arcoulin, terapeută specializată în lucrul cu victimele perverşilor narcisici, te învață să identifici un părinte toxic şi te îndrumă pe calea dificilă a eliberării și reconstrucției. Sfaturi, mărturii bulversante și situații concrete ajută victimele și persoanele apropiate lor să gestioneze sau să scape de relațiile periculoase.

O carte pentru toţi adulţii a căror copilărie a fost distrusă de un părinte pervers narcisic, dar și pentru cei care cunosc familii în care unul dintre părinți este toxic. Arătând cum este și cum se manifestă un copil afectat de influența unui manipulator, ea se adresează şi părintelui sănătos sau avocaților, psihologilor, judecătorilor, asistenților sociali, mediatorilor, cadrelor didactice, polițiștilor, prietenilor, rudelor sau vecinilor.

O carte ca un pansament menită să îți vindece sufletul de copil rănit, să îți arate că nu a fost vina ta și să îți dea curajul, dorința şi, mai ales, mijloacele de a porni cu adevărat pe drumul reconstrucției.

„Nebunia omului nu este nici pe departe un fapt care ţine de fragilităţile organismului său; ea este virtualitatea permanentă a unei falii deschise în chiar esenţa sa. Departe de a fi o «insultă» pentru libertate, nebunia este tovarăşa ei cea mai fidelă, ea îi urmează mişcările precum o umbră. Fiinţa omului nu numai că nu poate fi înţeleasă în afara nebuniei, dar ea nici n-ar fi fiinţă a omului dacă n-ar purta în ea nebunia ca limită a libertăţii sale. Şi, ca să punctez aceste cuvinte sobre cu umorul tinereţilor noastre, adaug că, aşa cum am scris într-o formulă lapidară pe peretele camerei noastre de gardă, «Nu este nebun cine vrea»”. (Jacques Lacan, Discurs despre cauzalitatea psihică)

Pentru Sigmund Freud, analiza, cu aparat psihanalitic, a viselor faciliteaza, in primul rand, descifrarea misterului afectiunilor nevrotice si, in al doilea rand, deschide drumul spre inconstient, visul fiind „den königlichen Weg (calea regala) spre inconstient”. Freud distinge trei tipuri de vise diferentiate in functie de gradul de rationalitate si de veridicitate a continutului. In prima categorie se situeaza visele simple sau visele clare, care sunt specifice copiilor si care sunt inspirate de nevoi fiziologice. In cea de-a doua categorie sunt situate visele rezonabile, care au o anumita coerenta logica, iar in cea de-a treia categorie sunt visele obscure, incoerente si absurde, care trezesc interesul psihanalistilor.

Freud declara in Despre vis ca „In realitate, travaliul visului este primul proces cunoscut dintr-un intreg sir de procese psihice, in special cele din care se deduce aparitia simptomelor isterice, a angoaselor, a obsesiilor, a ideilor delirante etc.”.

Visele reprezinta „imaginarul constient”, deoarece producerea si dezvoltarea lor excedeaza controlul voluntar, iar apartenenta acestora la imaginatie se sustine prin doua argumente: prin continutul lor, care vizeaza fenomene si evenimente ireale, si prin faptul ca, desi au origine in experienta anterioara, modul de combinare a secventelor e inedit, acestea nefiind simple reproduceri a ceea ce s-a intamplat.

Colectia „Canapeaua lui Freud” va invita la o ora de lectura formativa. Intalnirea cu cartile din aceasta colectie nu va fi neaparat comoda, dar ideile, argumentele, disputele pe care le contin va vor deschide noi orizonturi; va vor oferi modele de interpretare a psihicului uman.

Perversul narcisic trăiește o adevărată fericire în fața spectacolului decăderii victimei sale, asociată cu un sentiment de dominare morbidă. Iar greșeala acesteia este să creadă în existența unui sentiment acolo unde el a dispărut demult, dacă nu cumva a lipsit dintotdeauna.

E dificil să recunoaștem un pervers narcisic. Dacă ar fi să rezumăm, l-am descrie ca pe un înger în public și diavol în viața privată. Critic, manipulator, mincinos, deosebit de seducător, are o personalitate multiplă și complexă. Adevărate mașini de distrugere, perverșii narcisici se regăsesc în relații toxice de cuplu, dar și printre prieteni, colegi sau rude.

Cine sunt aceste persoane care își secătuiesc victimele de ultima picătură de energie, doar din dorința de a le distruge? Dincolo de încercarea de a-i face un portret robot exhaustiv, Jean-Charles Bouchoux descrie și explică mecanismele și originile perversiunii narcisice. Folosindu-se de exemple concrete și de mărturii ale pacienților pe care i-a tratat în îndelungata sa carieră de psihoterapeut și psihanalist, ne sunt prezentate metodele și „armele“ cu ajutorul cărora să ne eliberăm de sub controlul lor și să nu ne mai influențeze în niciun fel viața.

Conceptul de „fantomă“, aşa cum este el definit în psihanaliza transgenerațională, reprezintă o structură psihică și emoțională parazită, ce provine de la unul sau mai mulți strămoși și care este purtată și replicată în mod inconștient de un descendent. Este urma lăsată în inconștientul acestuia de secretul de nemărturisit al unuia sau al mai multor înaintași, care se manifestă prin vorbe sau acte bizare, prin fobii și obsesii, ca și cum persoana respectivă ar fi bântuită de ceva ce aparține generațiilor anterioare.

Reunind psihanaliza şi psihogenealogia, Bruno Clavier ne invită să descoperim fascinanta lume a „fantomelor familiale“, cea în care tot ce nu este spus, exprimat sau rostit se repetă la nesfârşit… Învăţăm, așadar, cum să ne rezolvăm problemele ce par de nerezolvat prin identificarea şi eliminarea din propria existenţă a tuturor acestor fantome transmise în mod inconştient de la o generaţie la alta.

Cu ajutorul unor informații simple, pe care le știm deja din propria familie, Elisabeth Horowitz ne propune să vedem ce se ascunde în spatele momentului concepției noastre, al nașterii sau al alegerii prenumelui... Nimic nu e întâmplător! Viața ne este influențată de numeroase evenimente care s-au petrecut înainte să ne naștem. Ce rol au ele în viața noastră afectivă, socială, economică sau, uneori, chiar în ceea ce privește starea de sănătate?

Prin abordarea transgenerațională, autoarea ne explică, bazându-se pe îndelungata sa experiență, cum să ne vindecăm arborele genealogic și cum să ne eliberăm de destinul părinților, bunicilor și strămoșilor noștri dacă ne afectează în mod negativ viața. Acesta este obiectivul psihogenealogiei: să reușești să fii tu însuți, astfel încât să nu mai repeți greșelile celor de dinaintea ta, să îți exprimi individualitatea, să descoperi resursele moștenite de la o generație la alta în familia ta, toate acestea cu scopul de a evolua.

Dragă cititorule,

Iată-ne ajunși împreună la cea de-a cincea carte a mea. Cu fiecare în parte, am vrut să te încurajez să-ți privești altfel viața și relațiile. Să te susțin în procesul de autocunoaștere și să-ți aduc mai aproape informațiile științifice pe care psihologii și cercetătorii din științele sociale le-au descoperit. Am început cu Copilul invizibil, apoi ne-am asumat Revoluția iubirii, am învățat să practicăm starea de prezență conștientă odată cu Mindfulness urban, după care am îndrăznit să spunem că #LoveIsFun.

Totuși, să știi că Suflete de sticlă e altfel decât celelalte. De această dată, psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării.

Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. Pe multe dintre ele, Silvia și Baltazar (doi oameni care ar putea purta și numele tău sau al jumătății tale) le-au înțeles pe calea cea grea, după ce s-au dat cu capul de zidurile pe care le-a ridicat mintea în calea lor. O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei. Iar pe câteva dintre aceste învățăminte, mi-am dorit eu însumi să le pătrund mai în profunzime și, de aceea, le-am adus aici.

Așadar, dă pagina și vino cu mine, ca să cunoști iubirea așa cum poate că n-ai îndrăznit să o faci până acum… să descoperi ce se află dincolo de comportamentele umane inexplicabile și să simți puterea infinită a relațiilor interpersonale, care au la fiecare capăt câte un suflet de sticlă. — Gáspár György, autor de cărți bestseller

Știați că...? Atunci cînd seducem pe cineva ne simțim mai fericiți. Cînd zîmbim, ceilalți ne consideră mai inteligenți și mai frumoși. Săruturile au nenumărate efecte pozitive asupra sănătății și a dezvoltării noastre cognitive. Pe scurt, seducția este o necesitate și facem asta în permanență, uneori fără a fi conștienți de acest lucru, alteori – să recunoaștem – ca o formă de manipulare.

Specialist cu vastă experiență în cercetarea privind influențarea comportamentelor, autorul ne arată cum putem beneficia de cele mai recente descoperiri științifice pentru a îmbunătăți percepția celorlalți asupra noastră apelînd la trucuri foarte simple, ale căror mecanisme ni le descrie: care este felul cel mai potrivit de a ne așeza, cum să strîngem mîna cuiva, cum să ne folosim vocea, cum să ne machiem sau de ce trebuie să purtăm ochelari la un interviu de angajare și multe altele. Cu toții ne dorim să fim plăcuți și apreciați: mai bine să știm să jucăm jocul seducției decît să ne lăsăm păcăliți de el!

Această carte ne conduce într‑un circuit impecabil și profund al tuturor aspectelor științifice ale sportului, luând în considerare implicațiile sale psihice și emoționale atât la nivelul sportivilor, cât și la cel al relațiilor acestora cu antrenorii, arbitrii, suporterii și publicul larg. La ambele niveluri poate apărea exprimarea unor aspecte inconștiente care pot, de asemenea, să fie înțelese, și pe care autorul le explică în această carte și le ilustrează cu nenumărate și relevante exemple din lumea sportului. Pornind de la cunoscuta zicală Mens sana in corpore sano, Ricardo Rubinstein prezintă cu deosebită pricepere influența pe care mintea, cu toată complexitatea ei surprinzătoare, o are asupra realizărilor fizice ale jucătorilor și repercusiunile și ecourile acestui fapt în întreaga lume a sportului.

Ricardo A. Rubinstein este psihiatru și psihanalist formator în cadrul Asociației Psihanalitice din Argentina. A publicat numeroase lucrări de psihanaliză aplicată la domeniul sportului și conduce Sportmind, un centru care oferă consultanță atleților și echipelor de sportivi.


Un jucător profesionist de tenis afirmă că, atunci când are un adversar pe care îl urăște, el își eliberează toată agresivitatea competițională; însă, când are sentimente prietenești față de un adversar, i se face milă de acesta sau îl consideră inferior și astfel îi este imposibil să câștige. Analizând situația în profunzime, am aflat că are un frate cu dizabilități pe care l‑a ajutat mereu și pe care îl iubește foarte mult. Am presupus că atunci când se confruntă cu un egal (un frate), acest aspect al complexului fratern inconștient se reactivează și, drept urmare, îl împiedică să își elibereze agresivitatea necesară pentru a câștiga.

Ricardo A. Rubinstein

Fotbalul permite adultului să continue să se joace și să fie copil, Maradona fiind exemplul cel mai semnificativ. Puștii [din Argentina] jucau fotbal în mod spontan în padocuri, fără antrenori, spre deosebire de școlile englezești. Acolo, în padocuri, fiind atât de mulți jucători într‑un spațiu atât de limitat, singurul mod de a păstra mingea era cu ajutorul [driblingului lui Maradona, numit] gambeta.

Ricardo A. Rubinstein

Esther Wojciki
Mentorul celor mai strălucite minți din Silicon Valley


"Parentingul în era digitală este o veritabilă provocare atât pentru părinți, cât și pentru copii. Dar, așa cum arată Esther Wojcicki – profesoară, mamă și scriitoare îndrăgită –, parentingul modern poate fi o sursă de bucurie, și nu o osteneală necontenită. Esther Wojcicki revoluționează nu doar modul în care îi pregătim pe copii pentru o viață reușită, dar și felul în care părinții pot să-și conserve sănătatea și starea de bine. Cum să formezi oameni de succes ne arată cum să dăm ce avem mai bun din noi, pentru ca și copiii noștri să descopere ce au mai bun în ei".
Arianna Huffington, fondatoarea Huffington Post


Celebră îndrumătoare a multor minți sclipitoare din Silicon Valley și mamă a trei fiice cu niște cariere strălucite, Esther Wojcicki dezvăluie metodele sale îndelung testate (acasă și la clasă) pentru a crește niște copii fericiți, spontani și siguri pe forțele proprii. Rețeta ei educațională constă dintr-o combinație a cinci valori cardinale: încredere, respect, independență, colaborare și generozitate.

Dovezi vii ale eficienței abordării sale educative sunt: Susan Wojcicki, fiica ajunsă director executiv la YouTube, scriitoarea Lisa Brennan-Jobs (fata lui Steve Jobs), dar și apreciatul actor și regizor James Franco.

Într-o lume dominată de „părinții-elicopter", care vor să controleze fiecare pas al copilului, autoarea transmite exact mesajul opus: Vorbiți-le copiilor ca unor adulți, permiteți-le adolescenților să-și aleagă propriile proiecte educaționale și de viață, lăsați-i să-și descopere pasiunile și potențialul de creativitate și generozitate.



Esther Wojcicki, celebră educatoare, jurnalistă și mamă, este recunoscută pentru competențele ei în metoda "învățării mixte" și pentru integrarea tehnologiei în procesul educațional. În anii 1990 a fondat renumitul program de studii media de la Palo Alto High School din California. Wojcicki este vice-președinte al Creative Commons și a avut un rol esențial în lansarea Google Teachers Academy. Actualmente își desfășoară activitatea în California.


"Cum putem oare să ne ajutăm copiii – sau elevii – să se descurce într-o lume atât de complexă cum este cea din zilele noastre? Esther Wojcicki răspunde la această întrebare într-una dintre cele mai bune cărți de parenting și educație pe care le-am citit vreodată. Fiecare părinte și fiecare profesor trebuie să citească această minunăție de carte."
- Tony Wagner, autorul cărții Formarea inovatorilor

"La cursul ei de jurnalism, trebuia să venim cu povești de presă. Tot noi ne ocupam și de punerea lor în pagină. Iar uneori, relatările din ziarul școlii erau chiar mai bune decât cele din presa adevărată. Wojcicki mi-a arătat că, dacă vreau, pot să-mi iau visurile în serios."
- James Franco, actor și regizor, Globul de Aur pentru rolul principal din comedia Un artist numit dezastru

"Combinația de înțelepciune practică și de inspirație pe care o veți găsi în carte lui Esther constituie o resursă neprețuită pentru oricine dorește ca generația următoare să crească în spiritul unei vieți cu sens și cu un potențial nelimitat".
- Laurene Powell Jobs, fondatoarea organizației de activism social și educațional Emerson Collective

Relaţii interpersonale intense şi haotice, accese de furie, impulsivitate, ameninţări cu abandonul sau cu suicidul… după ce ai cunoscut îndeaproape o astfel de persoană rămâi adesea cu un gust amar şi cu întrebarea: „Unde am greşit?" În spatele acestui tablou înnegurat, se află însă drama protagonistului – temeri profunde, o senzaţie de vid interior, neîncredere fundamentală în sine.

Lumea unui „borderline" este în alb şi negru, acută, directă, fără nuanţe, cu atât mai impresionantă, cu cât aceşti oameni sunt capabili să ducă o viaţă funcţională. Pot fi partenerul de cuplu, colega de serviciu, amicul din copilărie.

Cartea de faţă, bazată pe informaţii din cele mai noi cercetări în domeniu, reprezintă un ghid cuprinzător prin hăţişurile acestei personalităţi aflate la graniţa dintre nevroză şi psihoză. Scrisă într-un limbaj accesibil, ea se adresează atât terapeuţilor, cât şi publicului larg, aducând lumină asupra posibilelor cauze ale acestei tulburări, descriindu-i plastic trăsăturile prin intermediul a numeroase exemple, ajutându-te să înţelegi persoana cu borderline de lângă tine şi să creezi punţi către ea.

Jerold J. Kreisman este psihiatru, autor şi profesor asociat la Universitatea St. Louis. Hal Straus este jurnalist şi autor, directorul Centrului Tow-Knight pentru jurnalism antreprenorial din New York.


Cea mai importantă parte a oricărei terapii este relaţia dintre pacient şi terapeut. Această interacţiune formează baza încrederii, constanţei obiectului şi a intimităţii emoţionale. Terapeutul trebuie să devină o figură de încredere, o oglindă care să reflecte o identitate coerentă în dezvoltare. Pornind de la această relaţie, persoana borderline învaţă să extindă şi asupra altora aşteptările adecvate şi încrederea. – Jerold Kreisman, Hal Straus

Aspectul fizic al lui Jennifer la şedinţele de terapie fluctua dramatic. Când venea direct de la serviciu era îmbrăcată într-o ţinută business, emanând maturitate şi rafinament. Dar în zilele ei libere, apărea în pantaloni scurţi, cu şosete până la genunchi şi cu codiţe împletite; în aceste şedinţe se comporta ca o fetiţă cu voce subţire şi vocabular mult mai limitat. Uneori se transforma chiar sub ochii doctorului Gray. Putea fi plină de intuiţie şi inteligentă, colaborând pentru obţinerea unei mai bune înţelegeri de sine, iar apoi devenea o copilă cochetă şi seducătoare, declarându-se incapabilă să funcţioneze în lumea adultă. – Jerold Kreisman, Hal Straus

Cât de ușor îți vine să vorbești cu partenerul despre viața voastră sexuală? Cât de des reflectezi la dorințele sau la prejudecățile tale privind sexualitatea? Iar, când apar obstacole în viața ta sexuală, te faci că nu le vezi și speri că "vor dispărea, pur și simplu"? Cartea de față, bogată în explicații psihologice și fiziologice, dar și în cazuri și „sexerciții", abordează într-un mod concret și empatic diferitele tipuri de dificultăți care apar în domeniile sexualității și ale comunicării în cuplu. Pornind de la sugestii și abordări testate cu brio în propriile lor cabinete, cele două autoare, specialiste în sex-terapie, te vor ajuta să devii mai conștient de propria-ți sexualitate și să discuți deschis și informat despre sexualitate cu partenerul, dar și cu copiii sau cu specialiștii din domeniul medical sau psihologic. Lectura acestei cărți te va ajuta, așadar, să te confrunți cu temerile referitoare la exprimarea nevoilor și preocupărilor tale sexuale, să-ți examinezi ideile eronate despre sex, să-ți înțelegi mai bine istoria personală sexuală și mai ales să înveți tehnici utile pentru îmbunătățirea vieții sexuale.

Libby Bennett și Ginger Holczer sunt specialiste în psihologie clinică și sex-terapie și țin cursuri despre sexualitatea umană pentru psihoterapeuții în formare de la Forest Institute of Professional Psychology din Missouri.

"Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți..." – drumul către acest deznodământ nu ține de întâmplare, ci de niște alegeri chibzuite și de o angajare permanentă, după cum demonstrează cartea de față. Bazându-se pe 40 de ani de cercetări a mii de perechi în faimosul laborator "Love Lab", soții Gottman oferă un program ingenios, în opt capitole, în care cuplurile (aflate la început de drum sau deja rodate) își pot consolida sau reîmprospăta legăturile. Scris cu umor, dar și cu sugestive povești de viață, cartea vizează îmbunătățirea abilităților de comunicare pe teme esențiale pentru orice cuplu – de la încredere, certuri și viață sexuală până la familie, divertisment și idealuri.

Exercițiile și sfaturile propuse aici îi vor motiva pe membrii cuplurilor să poarte discuții mai intime și mai deschise, să fie receptivi față de valorile diferite ale partenerului, să-i valideze emoțiile și nevoile, dar să știe, în același timp, cum să-și exprime cu tact propriile sentimente și năzuințe. După lectura acestei cărți bazate pe o vastă experiență clinică și de cercetare, partenerii se vor redescoperi în chipuri inedite și mai intime, învățând că o relație de succes se creează în fiecare zi, prin mici gesturi de armonizare și printr-o curiozitate reînnoită față de trăirile celuilalt.

John Gottman și Julie Schwartz Gottman sunt două nume de referință pentru terapia de cuplu, efectuând cercetări revoluționare în acest domeniu în cadrul Institutului Gottman din Seattle. Cei doi pot fi citiți și în interviul oferit în volumul colectiv Psihoterapia online. Teorie și practica (Trei, 2020), coordonat de H. Weinberg și A. Rolnick
Doug Abrams este scriitor și agent literar, iar soția lui Rachel Carlton Abrams e specializată în medicina integrativă.

Ce este isteria? Din vremurile Antichității și până în zilele noastre s-au formulat cele mai diverse teorii pentru a răspunde la această întrebare. Așadar, să ne aplecăm asupra isteriei presupune, înainte de toate, să cunoaștem istoria celei care a fost considerată timp îndelungat o boală femeiască, s-a dovedit apoi a fi un rău universal, înainte de a fi, pur și simplu, suprimată din manualele de psihiatrie. Teoretizarea și tratarea isteriei au contribuit de a lungul timpului la numeroase progrese în medicina psihosomatică, ce țin de diferențierea dintre boala organică și boala psihică și au dus la nașterea sexologiei. În cartea de față, Gisèle Harrus Révidi realizează o sinteză foarte clară, oferindu-i cititorului interesat de psihicul uman răspunsuri bine documentate și bogat ilustrate cu vignete clinice.

"Isteria este, trebuie să subliniem neîncetat acest lucru, un rău care a traversat toate epocile, dar care a fost, cu toate acestea, adaptabil la fiecare cultură în parte. Este adevărat, se distinge aici un nucleu central dur, însă electronii care gravitează în jurul acestuia își schimbă aparența, astfel încât isteria ajunge să nu mai fie recunoscută. Vine vorba despre ea așa cum vine vorba despre repetiție, în inconștientul subiecților: aceștia repetă mereu aceleași greșeli, aceleași traume, pentru că repetiția își face mereu apariția arborând alte măști, iar ei nu o mai pot recunoaște sub noile veștminte pe care le poartă." - Gisèle Harrus Révidi

"Cine oare ar fi în stare să mânuiască mai bine decât isterica iluzia și amăgirea? Ea își afișează, își propune corpul drept suport pentru componenta de invizibil aferentă credinței sau ca încarnare fizică a schim-bării politice. Ea este cea care suportă martiriul, prin intermediul ei se manifestă minunile, pe trupul ei apar stigmate glorioase. Atunci când încalecă pe cal, o încarnează pe Ioana d’Arc sau personifică însăși Franța întreagă; atunci când își poartă drapelul, aproape dezbrăcată, ea este Revoluția." - Gisèle Harrus Révidi

Gisèle Harrus Révidi a predat la Universitatea Paris 7 „Denis Diderot" și a devenit cunoscută datorită temelor inedite de cercetare psihologică: de la seducție și isterie, la părinții imaturi și cultura gurmanzilor.

Ce pot psihologia abisală și politica să-și ofere una celeilalte?

În Psihicul politic, Andrew Samuels arată cum călătoria interioară a analizei, psihoterapia și convingerile politice pasionate ale lumii exterioare sunt într-o permanentă conexiune. El vine cu o perspectivă psihologică asupra unor teme publice precum economia de piață, environmentalismul, naționalismul și antisemitismul. Dar, fidel țelului său de a pune în mișcare un proces de comunicare între psihologia abisală și politică, el expune de asemenea politicile ascunse conținute în figura tatălui, în trupul masculin și în problemele generale ale bărbaților. Deosebit de interesant este studiul internațional pe care îl realizează Samuels cu privire la comportamentul și demersul analiștilor, psihologilor și psihoterapeuților când pacienții aduc în cadrul clinic material cu un caracter inerent și direct politic. Rezultatele acestui studiu, inclusiv ce dezvăluie repondenții în legătură cu propriile atitudini politice, destabilizează orice prejudecăți și noțiuni preconcepute despre sensibilitatea politică a psihanalizei și psihoterapiei.

Andrew Samuels este psihoterapeut britanic și comentator recunoscut pe plan internațional pe teme sociale și politice din perspectivă psihologică. A lucrat cu numeroși politicieni, activiști și organizații politice din mai multe alte state ale lumii. Scrierile sale referitoare la figura tatălui, sexualitate, spiritualitate și etică s-au bucurat de apreciere pe scară largă. În decursul a peste 40 de ani, el a dezvoltat un amestec unic de postjungianism, psihanaliză relațională și umanism în abordarea activității clinice. Este profesor de psihologie analitică la Essex University. A publicat Jung and the Post-Jungians (1985), A critical Dictionary of Jungian Analysis (1986), The Plural Psyche (1993), Relational Psychoterapy, Psychoanalysis and Counselling și Passions, Persons, Psychoterapy, Politics (2014). Cărțile sale au fost traduse în 19 limbi.
Mai multe despre autor la: www.andrewsamuels.com


Sarcinile politice ale democraţiei moderne sunt similare sarcinilor psihologice ale terapiei şi analizei moderne. În ambele domenii, există o luptă între conştiinţă, eliberare şi alteritate pe de o parte, şi oprimare, reprimare şi credinţă omnipotentă în adevăruri finale, pe de alta. Procesele psihologice şi politice împărtăşesc un rezultat incert. În consecinţă, demarcarea dintre lumea interioară a psihologiei şi lumea exterioară a politicii nu are o existenţă permanentă.
Andrew Samuels

Adesea ne îndrăgostim de oameni diferiţi de noi. Dar după un timp ajungem în conflict. Se pare că avem o nevoie instinctivă de a căuta în cealaltă persoană o anumită parte „lipsă" din noi înşine, dar, pe de altă parte, ajungem rapid în punctul de a ne considera incompatibili. Să fie aşa pentru că bărbaţii şi femeile sunt fundamental diferiţi? În volumul de faţă Renee Baron ne vorbeşte despre elementele definitorii ale personalităţii noastre – ce ne energizează, cum percepem lumea, cum luăm deciziile, cum ne conducem viaţa – a căror combinare determină tipul de personalitate pe care-l avem. Pe lângă informaţii cu privire la tipurile de personalitate, autoarea oferă şi chestionare pe care cititorul le poate completa pentru a se înţelege mai bine, precum şi caracterizări ale interacţiunii dintre persoane cu tipuri diferite, subliniind părţile bune ale interacţiunii, impasul relaţional în care se poate ajunge, precum şi modalităţi practice de a media conflictele apărute în cuplu. Scrisă într-un limbaj accesibil, această carte poate fi utilă tuturor celor care încearcă să se înţeleagă mai bine, să se dezvolte şi să fie în armonie cu ceilalţi.

Renee Baron practică psihoterapia de peste 25 de ani şi a ţinut numeroase conferinţe şi seminarii despre tipurile de personalitate.

Lumea în care trăim este tot mai schimbătoare. Tehnologia progresează rapid, valorile se transformă, apar şi dispar profesii cu o viteză uluitoare. Cum am putea pregăti astăzi copilul, pentru lumea în care va trăi mâine, când, poate, ceea ce preţuim astăzi, mâine va fi dat uitării?
Părinţii oscilează adesea între permisivitate şi exigenţă, neştiind care este strategia educaţională optimă pentru viitorul copiilor lor. Să-l scutim de orice efort şi de orice responsabilitate? Să-l înscriem la cursuri opţionale, în speranţa de a-i deschide cât mai multe drumuri? Să insistăm pe disciplină şi materiile şcolare?

În Calea învingătorului, cei doi autori recurg la numeroase exemple din viaţa de zi cu zi și cercetări de ultimă oră şi, într-un stil alert şi atractiv, oferă soluţii simple. Părinţii nu numai că se vor bucura mai târziu de roadele eforturilor lor, ci vor reuşi, prin intermediul activităţilor desfăşurate împreună cu copiii, să crească coeziunea dintre ei şi aceştia.

Jen Prosek este fondatorul şi directorul general al Prosek Partners, una dintre cele mai mari firme independente de relaţii publice din Statele Unite.

Richard Rende, este psiholog în domeniul dezvoltării, cercetător, pedagog şi consultant. Ca profesor la Brown University, a coordonat multe studii de amploare despre parenting şi dezvoltarea copiilor

Un bărbat de vârstă mijlocie se blochează într-un loc de muncă nesatisfăcător și tot ce-i vine în minte sunt cuvintele fostei învățătoare: „Nu se va alege nimic de tine". O tânără apelează la terapie din cauza unei anorexii – totul a pornit de la vorbele unei amice din copilărie, care o făcea „vacă grasă". O adolescentă se sinucide pentru că nu mai rezistă să fie constant hărțuită de către colegi. Ce poți să faci cu mesajele otrăvite care rămân gravate în psihicul tău și îți afectează respectul de sine? Cum reacționezi la "oamenii toxici" care împroașcă mesaje negative și îți fac viața un calvar?

Mai întâi, susține Lillian Glass, trebuie să detectezi tiparul în care se încadrează cel ce-ți otrăvește viața – și aici cartea îți oferă nu mai puțin de 30 de tipologii de "oameni toxici" – de la "Narcisist" și "Lingușitorul Toxic" la "Cârpa Plângăreață" și "Iuda Zâmbitoare". Pornind de aici, vei putea combina cu succes cele 10 tehnici detaliate în această carte, pentru te tortura mai puțin și pentru a-ți ușura din stres și deprimare. Descoperă, așadar, cele mai eficiente strategii de "detoxifiere" a relațiilor (de la umor și oglindire la deconectare și confruntarea directă) și vei avea nu doar șansa de a scăpa de gândurile negre și durerile de stomac, dar și de a revitaliza relațiile cu oamenii toxici și de a ști când e cazul să rupi irevocabil acele legături.

Lillian Glass, specialistă americană în psihologia comunicării și a comportamentului uman, a impus în limbajul cotidian sintagma de "oameni toxici". A consiliat numeroase personalități, printre care Dustin Hoffman, Melanie Griffith și Will Smith, și a fost tradusă la Ed. Trei cu bestsellerul Ba nu, ba da! Cum să punem capăt lipsei de comunicare dintre el și ea (2017).

Pentru a rezolva o problemă e necesar să îi înțelegem cauzele. Însă în domeniul sănătății mentale, chiar și în privința celor mai banale dificultăți, specialiștii sunt în dezacord – unii caută răspunsurile în biologia cerebrală, alții în psihologie și efectele circumstanțelor de viață asupra persoanei respective. Ca neuropsihiatru, Anthony David reunește mai multe domenii de investigație, de la psihologie socială și cognitivă la neurologie și ne prezintă studii de caz fascinante, care dezvăluie complexitatea unică a minții umane, oferindu-ne șansa de a afla mai multe despre interacțiunea dintre minte și corp și despre sănătatea și boala psihică.

Anthony David este neuropsihiatru, director la Institutului de Sănătate Mentală de la University College of London, și are peste 25 de ani de experiență ca psihiatru la Spitalul Maudsley din Londra. A publicat peste 600 de articole despre tulburările psihice.


Când cineva își revine din catatonie, uneori îți poate spune cum a fost. Un pacient mi‑a spus că a crezut că are o bombă nucleară în corp și că, dacă ar fi mișcat un mușchi, ar fi anihilat întreaga lume. Alt pacient spunea că se simțea în uniune cu Dumnezeu și că era într‑o stare de extaz. Alți pacienți nu își amintesc deloc de starea de catatonie. Adevărat, este foarte probabil ca multe astfel de cazuri să nu fie de domeniul psihiatriei, ci să fie rezultatul unei stări anormale a creierului.
Anthony David


Acum era treaz, agitat și, evident, iritabil, făcând remarce caustice și jocuri de cuvinte despre atingerea notelor celor mai înalte, despre cum „pârnaia a sărit în sus astă‑noapte" și așa mai departe. Mai cauza și probleme provocând alți pacienți, mulți dintre ei mai tulburați și mai haotici decât el, și, cu siguranță, mult mai puțin capabili să se exprime verbal. „Nu ai nimic de pierdut în afară de lanțuri", le spunea el. „Să ne eliberăm din colivii în seara asta, păsărelelor!" „Unul zboară la est, altul la vest, altul peste cuibul de cuci. Ha!" Mi‑am băgat capul prin ușă.
— Pot intra?
— Nu te pot opri. Nu am drepturi.
Anthony David

Experiența terapeuților care folosesc jocul cu copiii reprezintă o resursă de idei, în mare parte nefolosită, pentru îmbunătățirea practicii terapiei prin joc. În acest al doilea volum de tehnici de joc, terapeuți renumiți prezintă alte 101 tehnici favorite utilizate în lucrul cu copiii, descriind scopul urmărit și ilustrând prin exemple modul în care acestea pot fi puse în practică.

Cititorul poate descoperi: tehnici ale imaginației, care includ folosirea imageriei ghidate și a imaginației; tehnici narative, care ilustrează folosirea diverselor jocuri și metode pentru a îmbunătăți comunicarea verbală a copiilor; tehnici ale artelor expresive, care includ diversele procedee folosite în artă pentru a‑i ajuta pe copii să facă față traumelor și tulburărilor; tehnici ale jocului cu marionete, care ajută la exprimarea emoțiilor conflictuale; tehnici cu jucării și obiecte de joacă, ce ilustrează modul în care acestea sunt utile în jocul terapeutic; tehnici ale jocului în grup, care includ diverse metode folosite în contexte de grup.

Acest volum se adresează atât psihologilor care lucrează cu copii, cât și celor specializați în alte domenii – asistență socială, psihologie, psihoterapie, dezvoltarea copilului, terapie recreațională și psihiatrie –, precum și părinților și educatorilor.



Heidi Kaduson, specializată în intervenția psihologică pentru copii, este director al Institutului de Formare în Terapia prin Joc din comitatul Monroe, statul New Jersey.

Charles Schaefer este profesor emerit de psihologie la Fairleigh Dickinson University (New Jersey) şi cofondator al Asociației pentru Terapia prin Joc din SUA.


Jocul este activitatea naturală a copilăriei și, posibil, cea mai eficientă modalitate de învățare. De fapt, jocul este un exercițiu pentru viața reală, oferind suficientă elasticitate pentru a răspunde oricărui număr de evenimente, oameni și situații. Deși copilul știe că jocul nu este real, într‑un fel acesta capătă proporții reale. Jocul asigură exersarea în siguranță a comportamentelor cu posibilele consecințe intrinseci din care copilul învață. Jocul asigură dezvoltarea empatiei, prin intermediul jocului de rol și al exersării comportamentale. Numeroasele nuanțe și culori ale jocului oferă un infinit număr de posibilități de exersare și învățare, care nu ar putea fi accesibile prin alte modalități.
M. Boultinghouse



Metaforele ne ajută să utilizăm cunoștințele sau experiențele deja trăite pentru a conferi sens noilor experiențe. Aplicarea directă a „metaforei terapeutice" prin intermediul narațiunii produce rezultate terapeutice. În general, povestea este o țesătură complexă de observații,învățăminte, intuiții și obiective care‑i transmit copilului un mesaj important. Nu este necesar ca cei mici să încerce să tragă concluzii din povestea care le este prezentată; ei pătrund cu ușurință în lumea ei, prin puterea imaginației. Această puterea imaginației reprezintă elementul schimbării și al vindecării. Metaforele poveștii activează imaginația copilului cu scopul vindecării prin putere, cunoaștere de sine și transformare.
J.A. Marvasti