Psihologie
-
Un pământ nou49.68 LEI
Un pamant nou. Trezirea constiintei umane. Editia 4
Eckhart Tolle este considerat unul dintre cei mai originali si mai inspirati calauzitori spirituali ai timpului nostru. S-a nascut in Germania, unde si a petrecut primii 13 ani din viata. Dupa ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetator si indrumator la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, in urma unei transformari spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvata si viata i s-a schimbat radical. Urmatorii ani si i-a dedicat intelegerii, integrarii si aprofundarii acestei transformari, care a marcat inceputul unei pasionante experiente spirituale. Eckhart Tolle nu s-a aliniat niciunei traditii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Invataturile sale transmit un mesaj simplu si in acelasi timp profund, cu claritatea si simplitatea vechilor maestri spirituali: exista o cale catre eliberarea de suferinta si dobandirea pacii interioare.De acelasi autor, la Curtea Veche Publishing au mai aparut: Puterea prezentului, Puterea prezentului. Ghid practic si Linistea vorbeste.Cu ghidul spiritual Puterea prezentului, Eckhart Tolle a inspirat milioane de cititori sa descopere libertatea si bucuria unei vieti traite pe taramul lui „acum“. In cartea Un pamant nou, autorul inainteaza pe calea deschisa de aceasta idee si arata cum constiinta umana poate inflori prin diminuarea egoului, esentiala atat pentru a dobandi fericirea personala, cat si pentru a cladi o lume in afara conflictului si a suferintei. Tolle explica amanuntit cum atasamentul nostru fata de ego creeaza disfunctii care ne conduc la manie, gelozie si nefericire, aratandu-ne totodata cum sa trezim in noi o constiinta cu totul noua si cum sa pasim pe calea unei existente cu adevarat implinite.Un indemn la trezire pentru intreaga planeta… Un pamant nou ne ajuta sa nu ne mai pricinuim suferinta de unii singuri scormonind obsesiv in trecut si facandu-ne griji in legatura cu viitorul, caci ne indruma sa traim in prezent. - Oprah Winfrey
Fragment din cartea "Un pamant nou" de Eckhart Tolle:
"Ivirea constiintei celei noiMajoritatea religiilor stravechi si a traditiilor spirituale impartasesc intelegerea faptului ca starea „normala" a mintii noastre este viciata de un defect fundamental. Totusi, din aceasta intelegere a conditiei naturii umane - daca putem numi intelegere aceasta veste proasta - decurge o a doua intelegere: vestea buna pe care o reprezinta posibilitatea unei transformari radicale a constiintei umane. invataturile hinduse (uneori si cele budiste) identifica aceasta transformare drept iluminare. In invataturile lui Isus o regasim ca salvare, iar in budism este denumita sfarsitul suferintei. Eliberare si trezire sunt alti termeni folositi pentru a exprima aceasta transformare.Cea mai mare realizare a umanitatii nu este reprezentata de operele sale din arta, stiinta sau tehnologie, ci rezida in constientizarea, de catre individ, a propriei disfunctii, a nebuniei sale. Aceasta constientizare a aparut deja catorva persoane, in trecutul indepartat. Un om pe nume Gautama Siddhartha, care a trait in India in urma cu 2 600 de ani, a fost poate primul care a experimentat-o, cu o claritate absoluta. Mai tarziu i-a fost conferit titlul de Buddha. Buddha inseamna „cel trezit". Cam in aceeasi perioada a aparut in China un alt invatator spiritual timpuriu al umanitatii. Numele sau era Lao Tzu. El si-a lasat mostenire invataturile sub forma uneia dintre cele mai profunde carti spirituale care au fost scrise vreodata, Tao Te Ching.Constientizarea propriei nebunii este, desigur, echivalenta cu aparitia sanatatii, cu inceputul vindecarii si transcendentei. Pe planeta isi facea aparitia o dimensiune noua de constiinta, o prima tentativa de inflorire. Apoi acei oameni rari au vorbit contemporanilor lor. Au vorbit despre pacat, despre suferinta, despre iluzie. Le-au spus celorlalti: „Priviti-va vietile. Observati ceea ce faceti, suferinta pe care o creati." Apoi au aratat posibilitatea trezirii din cosmarul colectiv al existentei umane „normale". Au aratat calea." -
Curajul de a fi tu insuti ed.431.08 LEIEpuizat din stoc
Curajul de a fi tu insuti. Arta de a comunica in mod constient
La fel cum organismul uman este strabatut de vase sangvine prin care alearga seva vietii, si imensul organism social se articuleaza pe o retea tesuta din fiinte umane care stabilesc legaturi si schimburi. Prin aceasta retea ganditoare circula fluidul vital fara de care nu am putea concepe ideea de intalnire sau de relationare cu semenii: comunicarea. A-i cunoaste principiile si a le folosi cu intelepciune inseamna a croi o cale prin vartejul diferentelor dintre noi – o necesitate si o arta deopotriva.Jacques Salome ne intredeschide o fereastra catre arta de a comunica pana la nivelurile profunde ale constiintei, inspirandu-se din provocarile de zi cu zi ale vietii contemporane si amprentandu-si discursul cu vesnica lui stare poetica. Autorul ne arata ca a fi noi insine inseamna adeseori sa avem curajul de a ni-l asuma pe Celalalt din noi. Ca sa putem merge mai departe, in armonie cu propriul sine si cu cei din jur.JACQUES SALOME (n. 1935) este psihosociolog, formator, scriitor si poet. Si-a obtinut licenta in psihiatrie sociala la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (Paris). Este fondatorul Centrului de formare in relatii interumane Le Regard fertile de la Roussillon-en-Provence si a predat vreme de cincisprezece ani la Universite de Lille III.Filiatia sa teoretica se revendica din curentul psihologiei umaniste, initiat de Carl Rogers. La inceputul carierei in relatiile interumane s-a folosit de psihanaliza, mergand in directia propusa de Milton Erickson, pentru care subconstientul este un rezervor de resurse, nu o componenta intunecata a psihicului. In primele sale cursuri de formare, Jacques Salome a folosit tehnici corporale ca Rebirth, bioenergia sau mijloacele de expresie scenica precum psihodrama.Aceste numeroase experiente l-au condus in timp la elaborarea unei metode personale: ESPERE (Energie Specifica Pentru o Ecologie Relationala Esentiala), un sistem teoretic si practic, constand in concepte si instrumente proprii. A format pana in prezent peste 60 000 de asistenti sociali, medici, psihologi si consultanti. A tinut conferinte, cursuri de formare si are discipoli (moderatori in metoda ESPERE si formatori de moderatori) in Franta, Belgia, Canada, Elvetia, Insulele Reunion. A semnat de-a lungul timpului cronici permanente in reviste de referinta din presa franceza si canadiana.A scris 70 de carti si este coautor al unor lucrari de referinta despre comunicare si cuplu, teoretician in cadrul Asociatiei pentru Comunicare Relationala prin Ascultare Activa. Cartile sale au fost traduse in 27 de limbi, inclusiv in limba romana.Dintre cartile semnate de el, la Curtea Veche Publishing au mai aparut: Vorbeste-mi... am atatea sa-ti spun; Un strop de eternitate; Ghid de supravietuire in universul profesional; Cum sa ne marturisim iubirea; Intalniri cu femei-fantana; Daca m-as asculta, m-as intelege; Ce-ar fi daca ne-am inventa propria viata?; Mami, tati, ma auziti?; Singuratatea in doi nu e pentru noi. -
Cand parintii se enerveaza37.00 LEIEpuizat din stoc
Cand parintii se enerveaza. O noua abordare pentru a intelege si solutiona conflictele din familie
Copilul tau nu mai vrea in ultimele seri sa se dezlipeasca de televizor? Adolescenta ta s-a intors acasa mult prea tarziu dupa o petrecere? Baiatul cel mare isi loveste cu rautate fratiorul? In astfel de momente, vezi rosu in fata ochilor. Incepi sa tipi si sa ameninti; ti se pare ca nicio regula nu mai functioneaza, ca odrasla ta a scapat de sub control. Celebru specialist in gestionarea furiei, autorul acestei carti te ajuta sa-ti tii cumpatul in relatia cu copiii obraznici sau incapatanati, sa eviti certurile inutile cu ei, pastrand in acelasi timp intacta relatia voastra afectiva. Vei afla, totodata, cum sa-ti responsabilizezi copilul, explicandu-i concret care iti sunt asteptarile (si care sunt "consecintele" neascultarii), cum sa-i oferi oportunitati de invatare si cum sa-i insufli increderea ca, dupa fiecare ratacire, el va sti cum sa revina pe calea cea buna. De asemenea, autorul incurajeaza o atitudine parentala iubitoare, dar ferma: parintii trebuie sa tina minte ca starea de bine a odraslei lor e mult mai importanta decat lacrimile si reprosurile manipulatoare ale copilului ce isi inchipuie ca totul i se cuvine.
Carl Semmelroth, psihoterapeut din Michigan cu o experienta de peste 30 de ani, este autorul mai multor carti dedicate gestionarii furiei in cuplu, la serviciu sau in cresterea copiilor. A lucrat o vreme inclusiv cu adolescenti afectati de psihoza.
Din Cuprins
Capitolul 1. Lantul furiei
Capitolul 2. Crearea si impunerea regulilor
Capitolul 3. Cine detine controlul?
Capitolul 4. Folosirea propriei nefericiri pentru a ne controla copiii
Capitolul 5. Furia parentala si excluderea din familie
Capitolul 6. Furia parintilor si infumurarea copiilor
Capitolul 7. De la grija afectuoasa la emotiile supralicitate — o panta alunecoasa
Capitolul 8. Atentia copiilor, televizorul si furia parintilor
Capitolul 9. Folosirea dimensiunii imaginare din relatia parinte–copil
Capitolul 10. Cultivarea unor atitudini care sa te ajute sa‑ti cresti copiii fara sa te infurii -
Cartea gesturilor europene37.00 LEIEpuizat din stoc
Stiati ca in secolul al XII-lea oamenii nu se spalau decat partial, apa fiind considerata nociva pentru organism? Ca un italian, atunci cand isi prinde lobul urechii intre degete, comunica o inclinatie homosexuala? Ca expresia "fuck", ce apare tot timpul in vorbirea americanilor, are o etimologie invaluita in mister sau ca unica metoda de a te apara de deochi este sa porti in buzunar o bucata de lemn sau o piatra? Cum sa te comporti la semafor sau cum sa stai la coada, de ce numai englezii rad la propriile lor bancuri sau de ce italienii nu sunt niciodata punctuali, ce trasaturi de caracter deconspira chipul uman? Poti afla toate acestea din Cartea gesturilor europene, un ghid la indemana oricarui globe-trotter, un indreptar noncomformist si amuzant, ilustrat cu episoade inedite din experienta proprie autorului, de calator prin tarile europene!
Peter Collett este autorul bestsellerului Cartea gesturilor, tradus la Ed. Trei. Profesor la Departamentul de Psihologie Experimentala din cadrul Universitatii Oxford, a devenit celebru prin colaborarile sale cu media, inclusiv in calitate de consilier al emisiunii Big Brother. Peter Collett abordeaza teme din domeniile psihologiei sociale, studiului personalitatii si limbajului trupului.
Din Cuprins
Cum ne adresam
Limbajul mainilor
Curatenia
La volan
Injuraturile
Fata
Deochiul
Gestica
Umorul
Intimitatea
Glumele
Sarutul
Privitul
Gesturi murdare
Numele
Mirosul
Punctualitatea
Statul la coada
Retinerea
Formule de adresare
Ridicatul din umeri
Timpul
Atingerile
Minimalizari
Prolixitatea
Victoria
Toaletele
„Da“ si „nu“ -
3 minute de meditatie37.00 LEI
Meditatia este o practica veche de peste doua mii de ani. Departe de a fi apanajul Orientului, ea este intalnita la multi mistici si calugari crestini. In prezent capata tot mai mult teren in lumea occidentala, in varianta ei laica - meditatia constiintei depline sau mindfulness, cum mai este cunoscuta in spatiul anglofon. Poate fi practicata in viata de zi cu zi, in cabinetele medicilor si ale psihoterapeutilor, in scurtele pauze impuse de munca epuizanta la birou. Beneficiile ei au fost demonstrate de numeroase studii: serenitate, forta, luciditate, o mai buna sanatate fizica si psihica, dar si posibilitatea de a rezista umbrelor timpului nostru: digitalizarea excesiva a vietii, insingurare, solicitari multiple.
In cartea sa, Cristophe Andre ne propune 40 de exercitii accesibile, simple, care sa ne aduca in contact cu noi insine si cu lumea inconjuratoare, dezvaluindu-ne poate fatete necunoscute ale noastre, ale ei, sau ajutandu-ne sa vedem nuante acolo unde mai inainte vedeam doar culori uniforme.
Christophe Andre este medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris si profesor la Universitatea Paris X, psihoterapeut.Cuprins:INTRODUCERE: FITI PREZENTI IN PROPRIA VIATAINDICATII DE FOLOSIRE A LUCRARII DE FATA- Respiratia- Bavardajul gandurilor- Sa savuram- Doar ceva si nimic altceva…- Sa fim constienti de starea noastra interioara- Cum adormim- Contemplarea naturii- Corpul- Cum rezistam tentatiilor si impulsurilor- Bunavointa- Sa ne reculegem inainte de a actiona- Sa mergi cu constiinta pe deplin treaza- Forta interioara: meditatia muntelui- Clipa prezenta- Cum sa mancam cu constiinta pe deplin treaza- Emotiile dureroase- A fi aici si in alta parte- Sa ne privim semenii cu tandrete- In clipa aceasta traiesc- Telos si skopos- Despre buna utilizare a ecranelor- Sa facem o tocana de legume- Ascultand sonoritatile lumii- Angoase, nelinisti si ruminatii- A nu face nimic- Sa facem exercitii de intindere cu constiinta pe deplin treaza- Recunostinta- Raspundem sau reactionam?- Utilul si inutilul: meditatia copacului- Sa nu faci rau- Spatiile de respiratie- Reculegerea- In fata suferintei: refugiul in constiinta deplina- Trei fericiri- Sa reflectam cu tot corpul- Sa vezi invizibilul- Sa suradem- Bunavointa fata de sine- Iluminari- Lucrurile care se incheie -
Experimente psihologice35.52 LEIEpuizat din stoc
CELE MAI CUNOSCUTE TEORII ALE PSIHOLOGIEI – PE CARE LE PUTETI TESTA ACASA!
Uitati de laboratoare si de salile de conferinte. Puteti face experimente stiintifice in propria dumneavoastra sufragerie!Experimente psihologice renumite – de la ego-ul lui Freud la cutia lui Skinner – au schimbat conceptiile stiintei despre comportamentul omenesc. Dar cum functioneaza, de fapt, aceste teste? Din cartea Experimente psihologice veti invata sa testati singuri aceste teorii si experimente… fara sa aveti nevoie de vreo diploma in Psihologie!Indrumati de Michael A. Britt, creatorul popularului podcast The Psych Files, puteti realiza propriile experimente atunci cand frunzariti site-urile favorite (pentru a testa „efectul curiozitatii”), treceti in revista reclamele (e surprinzator cat de mult sunteti influentati de culoarea rosie) sau va verificati smartphone-urile (pentru a vedea daca se abat sau nu de la experientele din viata reala). Va veti da seama chiar si de faptul ca o anumita persoana va minte!Parcurgand aceasta carte greu de lasat din mana, nu veti citi doar despre istoria psihologiei, ci chiar o veti trai!Michael A. Britt este creatorul popularului podcast The Psych Files, cu milioane de descarcari. Site-ul de legatura, ThePsychFiles.com, este accesat de mii de licee, colegii si universitati din toata lumea. Michael Britt si-a luat doctoratul in Psihologie la Universitatea de stat New York (SUNY), Centrul universitar Albany. A participat la cursurile tinute de l’Ecole des Psychologues Praticiens, din Paris, si a fost pentru o perioada de peste douazeci si cinci ani profesor de Psihologie la Marist College, Universitatea de arte liberale din New York. Britt a lucrat in domeniul tehnologiei educationale pentru Pearson, Inc., iar in prezent conduce o firma de aplicatii pentru telefoane mobile si social media, B & E Productions LLC. -
Intimitate zbuciumată37.00 LEIEpuizat din stoc
Editie revizuita si extinsa, pentru toti adultii care provin din familii disfunctionale
Zbuciumul dintr-o relatie de cuplu este un subiect complicat, insa reprezinta cheia spre fericire. E valabil pentru noi toti si poate dura toata viata.Sa fii intim cu cineva inseamna sa fii increzator si vulnerabil (trasaturi foarte diferite de abilitatile de supravietuire invatate in copilarie de unii dintre noi). Asadar, e momentul sa clarifici lucrurile: Ce mituri iti bantuie prin minte? Care comportamente iti saboteaza relatia? Ai sanse reale de a-ti cladi un viitor benefic alaturi de actualul partener? Si ce poti face, pentru a avea o relatie de cuplu sanatoasa?Cartea de fata e un bun punct de plecare, daca vrei sa gasesti raspunsul la asemenea intrebari.Tatal meu era alcoolic. Iar eu am avut o copilarie zbuciumata. Rusinea si vinovatia de demult, imbatate pe atunci de frica si anxietate, sunt trairi pe care nu am cum sa le uit vreodata. Si chiar daca nu am devenit la randul meu alcoolic, toata viata m-am aflat in cautarea a ceva «din afara mea», pentru a stinge nevoia mistuitoare de alinare sufleteasca si de validare emotionala. Chiar si acum, imi este uneori greu sa potolesc focul ingrijorarilor si indoielilor care ma bantuie.Cred ca nu exista adult in Romania zilelor noastre care – sub o forma sau alta – sa nu fi fost afectat, la un moment dat in viata, de consumul de alcool. Indiferent ca ne referim la un partener, un parinte sau la propria dependenta (ori la cum au fost influentati partenerii de viata, prietenii sau colegii nostri de consumul de alcool al cuiva drag). Alcoolul este bine infiltrat in diferitele straturi ale culturii, in sistemul relational si in psihologia noastra.Dependentii de substante sunt adesea privati de respectul, compasiunea si empatia celor din jur; si nici in sinea lor nu le gasesc. Dar la fel de saraciti sunt si copiii crescuti de parinti sau alti adulti disfunctionali. Astfel, ei ajung oameni carora le este teama sa traiasca, sa iubeasca si, inevitabil, se confrunta cu dramele stramosilor lor.Ca psiholog specializat in dinamica vietii de familie si de cuplu, am ajuns la concluzia solid verificata ca nicio persoana nu se poate impaca cu sine fara sa-si priveasca, inteleaga si accepte partea intunecata. Iar pentru noi, toti cei care am crescut in medii disfunctionale, aceasta parte intunecata se refera si la familie. Pentru ca, fara sa vrem si fara sa constientizam, in lipsa unei reale acceptari de sine, ajungem sa repunem in scena drama copilariei si, astfel, transmitem mai departe traumele, de la o generatie la alta.Eliberarea vine din asumarea legendei personale (cu toate imperfectiunile ei). Sa ne acceptam propria vulnerabilitate (cu toate dificultatile ei) si – ghidati de descoperirile facute de Janet G. Woititz in munca ei cu adultii crescuti in familii de alcoolici – sa ne luptam pentru propria intimitate, renuntand la zbucium. - Gaspar Gyorgy, psiholog si autor al cartilor Copilul invizibil si Revolutia iubirii -
Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov9.99 LEI
Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Dar și viața lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia natală de teama bolșevicilor și a locuit în Germania, Franța și Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveția.
-
Sexul. Cum ne cuplam, de ce inselam44.29 LEIEpuizat din stoc
Sexul. Cum ne cuplam, de ce inselam. O carte controversata, care te provoaca sa regandesti tot ce stii despre sex, monogamie, casatorie si familie
Monogamia sexuala este, intr-adevar, un lucru natural pentru specia noastra? Demitizand aproape tot ce stim despre sex, Christopher Ryan si Cacilda Jetha ofera o explicatie alternativa indrazneata. Argumentul lor esential este ca oamenii au evoluat in grupuri egalitare care imparteau hrana, ingrijirea copiilor si, adesea, partenerii sexuali. Cu inteligenta si umor, autorii incearca sa afle de ce fidelitatea pe termen lung poate fi atat de dificila, de ce pasiunea sexuala tinde sa dispara pe masura ce dragostea devine mai profunda si de ce atat de multi barbati de varsta mijlocie risca totul pentru niste aventuri trecatoare cu femei mai tinereAmuzanta, incantatoare si usoara... cartea este un scandal in cel mai bun sens, unul care va va face sa cititi cu voce tare cele mai bune fragmente si sa va reevaluati, dupa incheierea cartii, ideile despre aspiratiile fundamentale ale umanitatii. - Kate Daily, NewsweekUmorul bun, scrisul ascutit si remarcabil indeparteaza ocazional si eficient indemnurile lui Solomon cu valoare de intelepciune conventionala despre ceva ce am crezut ca am inteles destul de bine: cine suntem noi. - Peter Sagal, National Public Radio -
Inteligenta emotionala. Mindfulness33.19 LEIEpuizat din stoc
Beneficiile mindfulnessului includ performante mai bune, o creativitate sporita, o constiinta de sine mai profunda si o charisma crescuta – ca sa nu mai mentionam si pacea mentala. Cartea iti ofera etapele practice de edificare a unui simt al prezentei in rutina ta zilnica de la lucru. De asemenea, explica si stiinta din spatele mindfulnessului si motivul pentru care acesta are rezultate, avertizandu-ne asupra pericolelor superficialitatii.
Seria Inteligenta emotionala prezinta scrieri esentiale despre partea umana a vietii profesionale, stranse din paginile revistei Harvard Business Review. Fiecare carte din serie ofera studii ale caror rezultate au fost dovedite care ne arata modul in care emotiile au impact asupra vietii noastre, sfaturi practice pentru gestionarea persoanelor si a situatiilor dificile si eseuri despre ceea ce inseamna sa te preocupe bunastarea ta emotionala la lucru. Sursa de inspiratie si de sfaturi practice, aceste carti descriu abilitatile sociale critice a fi stapanite de profesionistii ambitiosi.
Texte de: Daniel Goleman, Ellen Langer, Susan David, Christina Congleton -
Micro-trauma58.14 LEI
Micro-trauma. Vindecarea ranilor psihice cumulate
Cum putem intelege sentimentul cronic de usoara deprimare, de slaba anxietate sau de indispozitie care nu pare a fi legat de nimic deosebit de traumatic pe care il traiesc unii dintre noi? Totul pare sa fi fost in regula - astfel de oameni pot sa marturiseasca faptul ca s-au simtit mai mult sau mai putin iubiti in cercul familiei lor de origine; ei isi pot recunoaste norocul de a avea parte de siguranta materiala si de succes personal; ei pot insista asupra faptului ca nu este nimic cu adevarat in neregula in vietile lor. In aceasta carte Margaret Crastnopol exploreaza ranile psihice micro-traumatice, subtile, care apar in interactiunile cu persoanele apropiate si care se acumuleaza si submineaza stima de sine a unei persoane, distorsionandu-i caracterul si influentandu-i relatiile cu ceilalti si identifica anumite tipare de relationare care duc la sapte tipuri de micro-traume relationale. Bogata in ilustrari clinice, cartea poate fi utila studentilor, psihologilor, psihiatrilor, terapeutilor si tuturor celor care incearca sa inteleaga modul in care se desfasoara aceste procese distructive si cum pot fi oprite si inlocuite de moduri mai sanatoase de interactiune.Margaret Crastnopol este psihanalist, formator si supervizor in cadrul Seattle Psychoanalytic Society, Institute of Contemporary Psychoanalysis, Los Angeles, si William Alanson White Institute of Psychiatry, Psychoanalysis & Psychology. A scris numeroase articole despre subiectivitatea analistului si pacientului, despre problemele privind atasamentul si despre diferite tipuri de micro-traume.Experienta micro-traumatica este, prin definitie, ceva ce se desfasoara cu subtilitate si, astfel, impactul sau ramane neexprimat, disociat sau reprimat. Pentru ca nu a vazut lovitura venind si nu a inregistrat impactul complet al acesteia, persoana nu s-a aparat in mod adecvat. Ea nu a facut nici pasii reparatori sau protectivi care ar fi putut sa aline rana si consecintele ei imediate sau sa impiedice eventualele reaparitii. Asa ca raul produs se acumuleaza, iar rezultatul este o deformare a sentimentului binelui, eficientei sau unitatii. - Margaret Crastnopol
Victimele micro-traumei nu sunt, desigur, intotdeauna constiente de aceasta, stiind cat de greu de observat sunt masinatiile ei. Dar cei ce sunt constienti sunt adesea stapaniti de dorinta de a-i convinge pe altii in privinta raului nevazut care li s-a facut. Cel afectat de tratamentul micro-traumatic poate povesti experienta nefericita la nesfarsit pentru a clarifica natura ranii si, de asemenea, ca o forma de catharsis. Si totusi, a repeta povestile despre comportamentul agresiv poate sa nu reuseasca sa atenueze groaza interioara ca sentimentele persoanei nu sunt valide, ca aceasta exagereaza, ca propria rautate sau slabiciune este cumva de vina. - Margaret Crastnopol -
Parinti de nota 1041.23 LEI
Parinti de nota 10. 80 de solutii pentru a va creste cu brio copiii
Cu totii ne dorim sa fim niste parinti cat mai buni, ”de nota 10”. Copilul nostru ne acapareaza intregul interes, iar intrebarile nu inceteaza nicicand: Care va fi impactul venirii sale pe lume asupra vietii noastre de cuplu? Cum sa-l hranesti mai bine – la san sau cu biberonul? Ma va mai iubi daca il las in grija bonei? Sau daca il fac sa plang? Cum sa-l ajut la teme si ce sa-l sfatuiesc cand se cearta cu colegii de clasa? Cum reactionez cand adolescentul face o criza de isterie? Cel mai adesea, parintii sunt obligati sa improvizeze, gasind solutii contestabile pe moment (mai ales in viziunea copilului), dar utile pe termen lung.
Analizand toate etapele de varsta – de la ”majestatea-sa” bebelusul la adolescentul in cautare de autonomie, dar si de ancorare –, autorii ii ajuta pe parinti sa gaseasca solutii care sa nu fie stereotipe, ci adaptate propriei familii. Astfel, cei mari sunt indemnati sa tina cont de ritmul specific de dezvoltare al copilului, de ritualurile si programul de care are nevoie, de pozitia copilului in sistemul familial, dar si de pofta lui de a testa limitele, pentru a afla diferenta dintre bine si rau.
Jean Epstein, psihosociolog francez, este specializat in educatia parentala si este autor a numeroase titluri de psihologie a familiei si copilului. Cecile Desmazieres-Berlie este psiholog clinician. A predat la Ecole Normale Superieure din Lyon. -
Viziuni. Note ale seminarului sustinut intre 1930 si 1934 de C.G. Jung (vol. 1)104.66 LEIIn toamna anului 1930, la numai cateva luni dupa incheierea seminarului despre analiza viselor, Jung propune auditoriului sau studierea „imaginilor inconstiente” ale frumoasei si talentatei Christiana Morgan, procedeu cunoscut sub numele de imaginatie activa. Prelegerile urmaresc dezvoltarea functiei transcendente din vise si viziuni, formarea imaginilor, plastice, mustind de energie, inlantuirea acestora dezvaluind unirea perechilor de contrarii si, deci, parcursul procesului de individuatie. Notele de seminar, care au circulat mult timp intr-un cerc restrans, ne permit sa patrundem in aceasta fascinanta lume a inconstientului colectiv, unde pentru orice sus exista un jos si unde orice exagerare din viata diurna se reflecta, ca intr-o oglinda rasturnata, aratandu-si reversul. Se creaza, astfel, o punte cu rol vindecator intre constiinta scaldata in lumina si partea adesea uitata in umbra a psihicului uman. Circumambuland materialul inconstient al pacientei sale, Jung face apel la mitologie, religie, arta, literatura, reusind, si de aceasta data, sa ofere cititorului adevarate nestemate ale eruditiei sale remarcabile.
Carl Gustav Jung (1875-1961), psihiatru elvetian, este fondatorul psihologiei analitice si initiatorul conceptelor de anima, animus, umbra, inconstient colectiv. Operele complete i-au fost traduse integral la Editura Trei, unde i-au mai aparut si insolita Carte Rosie, respectiv Corespondenta lui cu S. Freud. Adesea, atunci cand o viziune are tendinta de a ramane statica, daca te concentrezi asupra ei, incepe sa se miste sau sa vorbeasca. Ea ar putea ramane tacuta si muta, dar, daca te concentrezi suficient, imaginea incepe sa vorbeasca. Cu cat te concentrezi mai mult asupra acelei energii creatoare, imaginea, cu atat mai mult o insufletesti cu viata reala.
Volum editat de Claire Douglas -
Despre vis30.66 LEI
Una dintre cele mai importante si, in acelsi timp, cele mai interesante carti ale secolului XX este Interpretarea viselor de Sigmund Freud. S-a spus despre ea ca a descifrat secretul visului. Cele aproape 800 de pagini, care abunda in referinte culturale si ilustrari onirice, ar putea intimida nespecialistii. Daca insa, ideile esentiale si exemplele corespunzatoare ar da continut unei alte carti de proportii mult mai reduse, atunci, cu siguranta, oricine este interesat de viata psihica ar citi-o, pentru a-si putea intelege visele. Aceasta carte exista, se intituleaza Despre vis, si a fost scrisa pentru un public larg chiar de intemeietorul psihanalizei.
-
Read people. Comunica eficient. Intelege comportamente59.20 LEIEpuizat din stoc
Didactica Publishing House isi doreste sa ofere sprijin cadrelor didactice in desfasurarea activitatii lor si in acelasi timp sa propuna solutii, oferite de specialistii din domeniu, pentru a transforma procesul educational intr-o experienta placuta atat pentru copii cat si pentru cadrele didactice.
Venim in sprijinul prescolarilor satisfacandu-le dorinta de cunoastere, in sprijinul elevilor interesati sa aprofundeze materia pentru examenul de maturitate, cat si in sprijinul cadrelor didactice, in vederea unei conduite cat mai optime in invatamant.
Oferim o gama variata de produse, de la carti, suport multimedia, pana la dotari scolare, o gama ce se mareste constant, satisfacand cerintele si nevoile elevilor si profesorilor. Cu Didactica Publishing House, dorinta de a cunoaste devine o realizare. -
Nascut anxios62.37 LEIEpuizat din stoc
Nascut anxios. Scapa de impactul dificultatilor din primii ani de viata
Daniel P. Keating si‑a obtinut titlul de doctor de la Universitatea John Hopkins din Baltimore (SUA), iar in prezent este profesor de psihologie si psihiatrie pediatrica in cadrul departamentului de psihologie al Universitatii Michigan si cercetator la institutul Survey Research Center din cadrul aceleiasi universitati. Cercetarile sale se concentreaza, printre altele, pe identificarea diferentelor de dezvoltare dintre indivizi si populatii, coroborand date atat din domeniul biologiei, cat si din cel al sociologiei.
Una dintre preocuparile sale constante este identificarea circumstantelor sociale care au un impact de durata asupra dezvoltarii sanatoase a oamenilor si a mecanismelor biologice prin care mediul social influenteaza dezvoltarea indivizilor. Ultima sa carte, Nascut anxios, a primit prestigiosul premiu Eleanor Maccoby, oferit de Asociatia Americana de Psihologie.
Nascut anxios este cea mai cunoscuta lucrare a psihologului si pediatrului american Daniel P. Keating. Una dintre tezele fundamentale ale cartii este aceea ca stresul la care este expusa o persoana in primul an de viata poate avea o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii ei ulterioare. Keating argumenteaza, invocand o serie intreaga de studii din diverse domenii, ca nivelul de stres la care sunt expusi parintii este transmis, printr-un soi de contaminare, copilului, printr-un proces epigenetic descris, pe larg, in carte.
Pe langa solutiile propuse de Keating parintilor care traiesc intr‑un mediu stresant, autorul identifica inegalitatea sociala drept cauza profunda a epidemiei de stres din societatea moderna si recomanda elaborarea unor politici sociale care sa o combata. -
Din necuprinsul psihologiei umane42.24 LEI
Sint trairi sufletesti atit de complexe, de imprevizibile, de adinci prin semnificatia lor, incit nu poti sa nu te intrebi cit din semnificatia lor reprezinta un dat al «naturii» si cit un produs al «culturii» sau al «efortului» propriu in realizarea unei armonioase constructii de sine. Pentru omul modern, a devenit indubitabil faptul ca drumul sau existential este in primul rind unul psihologic, un drum aventuros prin meandrele propriilor aspiratii si conflicte sufletesti, intreprins in absenta unei harti precise sau a unei busole magice. Lecturind aceasta carte, credem ca cititorul poate gasi in cuprinsul ei indrumari pertinente, care sa-l ajute sa nu se rataceasca prea mult pe acest drum atit de intortocheat si plin de obstacole al unei cunoasteri si definiri veridice de sine. - Tiberiu Rudica
-
Cum sa-ti pastrezi sanatatea creierului68.71 LEIAi acum sansa sa descoperi modalitatea prin care iti poti imbunatati structura biologica si interconectarea electrochimica a creierului pentru a avea o silueta de invidiat, un corp sanatos si o minte sclipitoare.
Jean Carper (n. 1932) este licentiata a Ohio Wesleyan University, care i-a acordat premiul pentru realizari deosebite in intreaga activitate. Este jurnalista specializata in probleme medicale si de nutritie, fiind distinsa de-a lungul timpului cu premii remarcabile, printre care Premiul de Excelenta in Jurnalism acordat de American Aging Association (1995). Jean Carper a fost primul corespondent senior medical al CNN. Face parte din consiliul de conducere al American Aging Association si al American Botanical Council. Este autoare a peste 20 de carti, dintre care trei au devenit bestselleruri in clasamentele The New York Times. Dintre titlurile pe care le semneaza, la Curtea Veche Publishing au mai aparut: 100 de metode simple prin care puteti preveni boala Alzheimer si tulburarile de memorie asociate varstei; Tratamente si vindecari miraculoase si Cum sa oprim imbatranirea.Adio, creier-masina! Nimeni nu mai crede astazi in mitul potrivit caruia avem in cutia craniana un mecanism predefinit. In era creierului fara varsta s-a demonstrat: sediul gandirii si al constiintei este un organ care se dezvolta permanent, iar modul in care il tratam ii poate influenta radical capacitatea si vitalitatea. Creierul-minune nu bate recordul la marime sau la numar de neuroni, ci la calitatea neurotransmitatorilor. Ei sunt ca niste autostrazi pe care circula ganduri si sentimente, esenta memoriei, a inteligentei si a creativitatii. Vestea buna: creierul-minune poate fi chiar al tau. Afla din cartea de fata tot ce ai de facut ca sa il mentii sanatos si tanar, ce trebuie sa mananci, care sunt suplimentele alimentare si vitaminele care te ajuta, ce obiceiuri este bine sa pastrezi si la care trebuie sa renunti chiar azi, cat de bun prieten iti este zaharul si daca intr-adevar ai nevoie de cofeina. Intelegand si punand in practica doar cateva principii, vei ajunge sa iti folosesti intregul potential intelectual, creator si emotional, la orice varsta. -
Evadarea din sine37.00 LEIEpuizat din stocSunt clipe cand nu mai vrem sa vorbim cu nimeni, cand refuzam sa ne mai gandim la viitor, cand ne retragem subit chiar si din prezentul vietii noastre. Aceasta fuga de lume, dar si de noi insine, acesta refugiere intr-un spatiu "alb", neutru apare atunci cand resursele interioare ni s-au epuizat, cand nu mai vrem sa ne asumam identitatea sociala, cand ne-am saturat sa mai jucam rolurile de parinte, sot, angajat, membru al comunitatii civice sau religioase etc. Intr-o societate a vitezei, a concurentei si a inaltelor criterii de performanta, apar tot mai des cazuri de persoane care "se dau batute", care vor sa iasa, macar pentru o vreme, din iuresul cotidian, fugind de sine si de toate obligatiile ce-i coplesesc. Sociologul francez David Le Breton porneste in inedita lui cercetare pe urmele acestei tentatii contemporane de a "evada" din noi insine, descoperind-o sub cele mai neasteptate forme: de la coma alcoolica si jocurile de-a strangulatul ale adolescentilor la Alzheimerul varstnicilor, de la burnoutul angajatilor la parasirea subita a familiei pentru reinceperea unei noi vieti. Dincolo de formele extreme de absentare din viata, cartea de fata nu uita si de modurile sanatoase de retragere (in vederea refacerii resurselor personale), cum sunt meditatia, plimbarea, calatoriile, cititul si scrisul sau activitatile creative.David Le Breton este profesor de sociologie la Universitatea din Strasbourg. A mai fost tradus in limba romana cu volumele Despre tacere si Antropologia corpului si modernitatea.
-
50 de clasici. Psihologie52.75 LEIEpuizat din stoc50 de clasici. Psihologie. Sinteza celor mai importante 50 de carti despre minte, personalitate si natura umana
Intr-o calatorie care acopera 50 de carti, sute de idei si peste un secol in timp, volumul de fata ne prezinta figurile-cheie din dezvoltarea psihologiei, care ne-au oferit descoperiri cruciale despre minte, personalitate si natura umana: cine suntem, cum gandim si ce facem.
Exploreaza conditia umana prin intermediul marilor ganditori din psihologie: • Alfred Adler despre natura umana • Albert Bandura despre autoeficienta • Isabel Briggs Myers despre tipul de personalitate • Hans Eysenck despre cele patru dimensiuni ale personalitatii • Albert Ellis despre emotii • Erik Erikson despre crizele de identitate • Anna Freud despre mecanismele de aparare • Sigmund Freud despre vise • Eric Hoffer despre psihologia maselor • Karen Horney despre conflictele interioare • Carl Jung despre inconstientul comun • Alfred Kinsley despre psihologia sexuala • Abraham Maslow despre potentialul uman • Stanley Milgram despre obedienta fata de autoritate • Ivan Pavlov despre conditionare • Jean Piaget despre psihologia copilului • Carl Rogers despre consiliere • B.F. Skinner despre puterea mediului
Descopera concluziile studiilor si practicii contemporane: • Susan Cain despre introversie • Carol Dweck despre tiparele mintii • Daniel Gilbert despre fericire • Malcolm Gladwell despre intuitie • John Gottman despre casatorie • Temple Grandin despre autism • Stephen Grosz despre autoamagire • Daniel Kahneman despre gandire • Walter Mischel despre autocontrol • Leonard Mlodinow despre subconstient • Steven Pinker despre natura vs hrana • V.S. Ramachandran despre neurologie • Barry Schwartz despre povara alegerii
Afla esenta marilor scrieri ale psihologiei: • Natura prejudecatii • Creierul femeii • Psihologia persuasiunii • Ghid pentru o viata rationala • Vointa de sens • Natura iubirii • Eu sunt OK – tu esti OK • Sinele divizat • Terapia gestaltista • Omul care isi confunda sotia cu o palarie • Fericirea autentica • Intunericul vizibil -
Inteligenta emotionala. Influenta si persuasiune39.99 LEI
A schimba modul in care simti este o parte importanta din a schimba modul in care gandesti. Cercetarile arata ca apelul la emotiile umane te poate ajuta sa ii convingi pe ceilalti si sa iti construiesti autoritatea ca lider. Cartea de fata scoate in evidenta aceste studii si iti arata cum sa actionezi in directia respectiva, prezentand atat cadre cuprinzatoare pentru dezvoltarea influentei, cat si tactici simple, punctuale, pe care le poti folosi pentru a-i convinge pe altii zilnic.
Seria Inteligenta emotionala prezinta scrieri esentiale despre partea umana a vietii profesionale, stranse din paginile revistei Harvard Business Review. Fiecare carte din serie ofera studii ale caror rezultate au fost dovedite care ne arata modul in care emotiile au impact asupra vietii noastre, sfaturi practice pentru gestionarea persoanelor si a situatiilor dificile si eseuri despre ceea ce inseamna sa te preocupe bunastarea ta emotionala la lucru. Sursa de inspiratie si de sfaturi practice, aceste carti descriu abilitatile sociale critice a fi stapanite de profesionistii ambitiosi.
Texte de: Nick Morgan, Robert Cialdini, Linda A. Hill, Nancy Duarte -
Creierul fericit63.33 LEI
Dr. Dean Burnett este profesor, neurocercetator la Cardiff University’s Institute of Psychological Medicine & Clinical Neurosciences. Timpul liber si-l consacra spectacolelor de stand-up comedy si scrie un foarte apreciat blog stiintific – Brain Flapping – pentru ziarul The Guardian.
C R E I E R U L F E R I C I T S A U F E R I C I R E A L A E A A C A S AAdio, pseudofilozofii si tehnici de management, manuale motivationale, guru si psihologi pozitivi! Adio, bazaconii savante, adio, oameni fericiti cu creierul spalat!Mai ramane o singura intrebare: iubire, sex sau reflex?A, da, si inca una: fericirea iese din bancomat?Asadar, aceasta este o carte despre fericire si despre felul cum ne apare ea in creier. Ce o induce si de ce? De ce creierului nostru ii plac foarte mult unele lucruri si altele, categoric, nu?Daca vrei sa faci pe cineva fericit, nu e nevoie sa fii lider, poti sa vinzi inghetata. – STEVE JOBS... Dar ce anume determina un om sa fie fericit? De ce diferiti oameni se simt fericiti datorita unor diferiti stimuli, in diferite momente? Care este scopul fericirii? Si, de fapt, exista un scop al fericirii? Avand o predispozitie stiintifica, am incercat sa caut raspunsul, dar n-am gasit decat o avalansa de informatii, toate dubioase intr-o masura sau alta, si toate insistand ca au descoperit in mod cert secretele fericirii, universal valabile. Asta nu m-ar fi deranjat prea mult, dar aproape niciun secret din oferta lor nu folosea la ceva, nu putea sa isi depaseasca statutul de bazaconie. Prin urmare, din muntii de informatii acumulate, in urma prelucrarii lor in creierul meu fericit, aveti aceasta carte.Ajunge sa va reproduc cateva titluri reale, cu litere de-o schioapa, dintr-un tabloid celebru in tara mea: „Puteti uita de bani – aflati cum sexul si somnul sunt cheia fericirii”, „Cheia fericirii? Incepe cu un salariu de 2 000 de euro”, „De ce secretul fericirii este sa ai 37 de lucruri pe care sa le imbraci?”, „Adevarata cheie a fericirii? Daruiti covrigi pe strada” si asa mai departe. Fiecare intelege ce vrea…Exista oare o modalitate suta la suta sigura de a induce fericire in orice creier uman, asa cum se pare ca sustin atatia, sugerand ca obtinerea fericirii este cumva similara introducerii parolei in contul bancar on-line?Ar putea exista realmente fericirea eterna – si… ar fi ea oare de dorit? Oare nu cumva faptul ca am simtit acelasi lucru zi de zi, an dupa an, toata viata, este mai probabil sa ne duca in pragul nebuniei in loc sa ne daruiasca satisfactia eterna? Si multe altele…Fii fericit, toata lumea te iubeste pana incepe competitia.
Coperta ilustrata de Cristiana Radu -
Cum sa fii tu insuti. Linisteste-ti criticul interior si depaseste anxietatea sociala47.57 LEIEpuizat din stoc
Patru din zece persoane consideră că sunt timide. Se referă la sine spunând că sunt ”introvertite” sau că ”nu se simt confortabil” în societate – pot vorbi deschis între prieteni, dar rămân fără cuvinte la ședințe sau la petrecerile cu multă lume. Iar când se plâng că se sunt intimidate de o discuție cu șeful lor sau de o prezentare în fața unei audiențe, aud veșnica încurajare: ”Poartă-te firesc! Fii tu însuți!”.
Ușor de spus, dar greu de făcut, mai ales când ești predispus la anxietate socială, observă autoarea cărții de față, specialistă în tulburările anxioase. Oferind explicații științifice clare, sfaturi directe și povești de viață încurajatoare, Ellen Hendriksen pleacă de la o premisă surpinzătoare: orice timid are în sine suficiente resurse pentru a face față unor situații sociale noi și angoasante. Cartea ajută cititorul să înțeleagă rădăcinile anxietății sociale, dar și în ce fel mintea noastră poate fi ”resetată” prin schimbarea unor comportamente și prin reducerea la tăcere a Criticului Interior – acea voce enervantă care-ți șoptește: ”Toți te vor judeca”. Folosindu-și umorul, dar și expertiza psihoterapeutică, autoarea îi ajută pe cei timizi să-și regăsească încrederea și să contracareze anxietatea încă din fașă. Doar așa vor putea să se simtă în largul lor, să fie ei înșiși.
Ellen Hendriksen este psiholog clinician la Centrul pentru Anxietate și alte Tulburări Asociate de la Universitatea din Boston. A devenit celebră în mediul online prin seria de editoriale audio ”Savvy Psychologist” (Psihologul iscusit).
-
Educatia sexuala in era digitala. Invata-ti copilul cum sa aiba relatii sanatoase41.23 LEI
În orice direcție ar privi, copiii și adolescenții de astăzi se confruntă cu imagini și mesaje sexualizate. De la pornografia online și sugestiile erotice din jocurile video la imaginile ”fierbinți” din clipurile muzicale sau publicitare, modele de feminitate sau masculinitate sunt atât de distorsionate față de realitate, încât creează așteptări nerealiste și un profund sentiment de inadecvare pentru copiii și adolescenții care abia încep să-și descopere corpul și sexualitatea. Cartea de față explorează influențele văzute și nevăzute asupra copiilor și îi îndrumă pe părinți să treacă peste jena de a discuta despre sex și să ofere, treptat și într-un limbaj adaptat vârstei, educația sexuală pe care nici medicul și nici dirigintele n-o pot oferi. Datorită modul dezinhibat și plin de umor prin care transmite informația, autoarea îi va motiva pe părinți și pe educatori să inițieze, fără teamă, acele conversații prin care copiii și adolescenții vor fi ajutați să-și dezvolte o ”busolă interioară”, un set de valori stabile care să-i ghideze - dincolo de presiunile grupului de prieteni - către un comportament sexual și social sănătos. Doar pornind de aici, copiii se vor putea bucura de o maturitate sănătoasă și fericită.
Cindy Pierce, specialistă în educația sexuală, ține prelegeri de succes în școlile și colegiile din SUA. Este coautoarea cărții dedicate cuplurilor Finding the Doorbell: Sexual Satisfaction for the Long Haul (Cum să apeși pe butonul care trebuie. Satisfacția sexuală de cursă lungă).
-
Femei care iubesc prea mult44.99 LEI
Femei care iubesc prea mult. De ce ne indragostim mereu de barbati nepotriviti
Cum sa recunosti si sa schimbi tiparele iubirii distructive
Credeti ca dragostea inseamna suferinta? Aveti o relatie cu un barbat indisponibil emotional, dependent de alcool, de munca sau de alte femei? Poate ca va neglijati familia, prietenii si propriile interese, doar ca sa ii fiti lui intotdeauna alaturi la nevoie. Poate continuati sa sperati ca, daca il veti iubi destul, se va schimba in bine. Poate ca, fara el, va simtiti singura si pustiita, ignorand faptul ca relatia aceasta va pune in pericol echilibrul afectiv, in unele cazuri, chiar sanatatea si integritatea fizica. Multe femei sunt aproape convinse ca asa ar trebui sa fie relatiile intime. Citind aceasta carte, veti afla ca teama de a ramane singure, de faptul ca nu meritati iubire si apreciere, de a fi ignorate sau abandonate isi are radacina in experientele din copilarie, care va determina tiparele comportamentale de la maturitate, in relatiile cu barbatii.
Psihoterapeut cu experienta, autoarea va arata cat de nociva este aceasta dependenta relationala si afectiva, propunandu-va un program de recuperare in zece pasi ce va va vindeca de boala iubirii excesive. Invatati cum sa nu mai iubiti prea mult si veti deveni o femeie sanatoasa, increzatoare in sine si fericita
O carte extraordinara, superb scrisa, inteligenta. - Los Angeles Times
Robin Norwood este psihoterapeut specializat in cuplu si familie. Femei care iubesc prea mult a fost publicata in peste trei milioane de exemplare in intreaga lume.Fragment din volumul "Femei care iubesc prea mult" de Robin Norwood:"Femeile care iubesc prea mult acorda prea putina importanta integritatii lor personale intr-o relatie de dragoste. Isi concentreaza toata energia asupra schimbarii comportamentului sau sentimentelor partenerului fata de ele, prin actiuni disperate, precum cheltuielile exagerate ale lui Jill cu apelurile telefonice pe distante lungi si cursele aeriene spre San Diego (nu uitati ca bugetul ei era extrem de limitat). „Sedintele sale de terapie" la mare distanta cu Randy reprezentau mai mult o incercare de a-l transforma in barbatul pe care ea si-l dorea decat dorinta sincera de a-l ajuta sa se descopere pe sine. De fapt, Randy nu avea nici un chef sa se descopere pe sine. Daca ar fi fost interesat de asa ceva, ar fi facut eforturi in acest sens, in loc sa ramana pasiv in timp ce Jill incerca sa-l forteze sa se autoanalizeze. Iar ea se straduia atat de mult deoarece singura ei alternativa era sa-l recunoasca si sa-l accepte pe el asa cum era - adica un tip nepasator fata de sentimentele ei si relatia lor.Sa revenim la sedinta lui Jill, pentru a intelege mai bine ce a adus-o in acea zi in cabinetul meu.Acum vorbea despre tatal ei.- Era un om foarte incapatanat. Mi-am jurat ca intr-o zi voi reusi sa-l inving intr-o disputa.A reflectat o clipa.- Totusi n-am reusit. Probabil de aceea m-am si dus la Drept. Pur si simplu imi place ideea de a argumenta un caz si de a castiga!Gandul i-a adus pentru o clipa un zambet larg pe buze, dupa care a redevenit iarasi serioasa.- Stiti ce-am facut odata? L-am obligat sa-mi spuna ca ma iubeste si sa ma imbratiseze.Jill incerca sa povesteasca totul ca pe o anecdota vesela din anii copilariei, dar nu-i iesea. Umbra unei tinere ranite razbea mereu la suprafata.- Niciodata nu ar fi facut asa ceva daca nu l-as fi fortat. Dar ma iubea cu adevarat. Pur si simplu nu putea sa-mi arate. Dupa aceea niciodata nu mi-a mai spus-o. De asta sunt foarte fericita ca am reusit sa-l conving. Altfel nu l-as fi auzit nicicand spunandu-mi ca ma iubeste. Am asteptat ani la rand. Aveam optsprezece ani cand i-am zis: „Ai sa-mi spui ca ma iubesti" - si nu aveam de gand sa ma misc din loc pana cand nu-mi marturisea. Apoi i-am spus sa ma imbratiseze, dar adevarul e ca a trebuit sa-l imbratisez eu prima. Mi-a raspuns si el cumva si m-a batut usor pe umar, dar nu-i nimic. Chiar aveam nevoie de asa ceva din partea lui.” -
Ghid de bune maniere moderne44.29 LEIEpuizat din stoc
Deprinderea bunelor maniere reprezinta o investitie importanta in viitorul tau. Acestea iti permit sa te simti in largul tau in orice situatie – si iti ofera lustrul si increderea pentru a deveni lider.
Expertul in eticheta Dorothea Johnson iti spune ce sa faci si ce sa nu faci, raspunzand la intrebari clasice si la intrebari caracteristice secolului XXI:• cum faci fata cu brio interviurilor de angajare
• cum strangi mana cu stapanire de sine
• cum faci conversatie
• tinuta potrivita de business si protocolul pentru intalniri
• eticheta pe e-mail, inclusiv ce sa postezi – sau sa nu postezi – pe social media
• cum sa te descurci cu utilizatorii nepoliticosi de telefoane mobile
• cum procedezi la o intalnire la restaurant
• cum participi la evenimente de afaceri si sociale
• maniere la masa
Cu stil, nerv si plina de comentarii fermecatoare facute de nepoata ei, Liv Tyler, asupra unei game largi de subiecte, de la a fi un oaspete bun, pana la gasirea echilibrului cu tehnologia, Ghid de bune maniere moderne este lectura obligatorie care iti va asigura succesul.
Fondatoare a Scolii de Protocol din Washington, Dorothea Johnson a prezentat seminarii si ateliere avand ca subiect manierele in fata a mai mult de 100 000 de persoane. Este autoarea a cinci carti, inclusiv a bestsellerului The Little Book of Etiquette, si a fost invitata ca expert in eticheta la The Ellen DeGeneres Show.Liv Tyler este o actrita apreciata la nivel international, jucand in filme ca Stealing Beauty, Empire Records, Armageddon, That Thing You Do!, trilogia Stapanul inelelor, The Strangers, The Incredible Hulk si Robot and Frank. Locuieste in New York impreuna cu fiul ei. -
Dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor42.29 LEIEpuizat din stoc
Linda Lantieri si Daniel Goleman le ofera parintilor si pedagogilor strategii eficiente de dezvoltare a inteligentei emotionale a copiilor. Astfel, un QR-code va va ajuta sa accesati exercitii de meditatie si de relaxare, special concepute pentru copii, pe care cei doi autori le-au reunit intr-un ghid care contribuie la formarea abilitatilor de concentrare a atentiei, de empatie, de socializare si de control al impulsurilor.
Valorificand cele mai recente descoperiri din domeniul cercetarilor asupra functionarii creierului si din psihopedagogie, Linda Lantieri a creat un program educational vizand invatarea socio-emotionala, care, aplicat in numeroase scoli, s-a dovedit extrem de eficient in a-i ajuta pe copii sa se relaxeze, sa isi exprime adecvat emotiile, sa isi descopere interesele si sa depaseasca anumite dificultati, in unele cazuri, chiar traume. Autoarea demonstreaza ca pe lista disciplinelor scolare esentiale trebuie adaugata una care sa aiba ca scop dezvoltarea rezilientei interioare a copiilor – invatarea socio-emotionala. Aceasta carte poate structura o asemenea disciplina, deoarece prezinta strategii care tin cont de specificul dezvoltarii neurologice, fizice si psihologice a copiilor. Alte benefiicii ale aplicarii exercitiilor din acest ghid sunt: cresterea stimei de sine, imbunatatirea constiintei de sine si a abilitatilor de comunicare interpersonala si cresterea performantei scolare.
Linda Lantieri desfasoara o munca de pionierat pentru integrarea invatarii sociale si emotionale in scolile din lume. Ca pedagog expert in rezolvarea conflictelor si in interventia in situatii de criza, ea promoveaza programe educationale care ii ajuta pe copii sa devina mai rezilienti, pentru a depasi cu succes socurile sau traumele prin care trec. In acest scop, ea a conceput mai multe proiecte pentru elevi care vizeaza, pe langa imbunatatirea atentiei si a memoriei, reducerea stresului si invatarea tehnicilor de relaxare, formarea abilitatilor inteligentei emotionale precum empatia, constientizarea de sine, controlul impulsurilor si imbunatatirea competentelor interrelationale. Aceasta carte este rezultatul experientei ei dobandite in timpul aplicarii acestor programe educationale in scoli.
„In anii in care am lucrat impreuna cu Linda, invatarea sociala si emotionala s-a raspandit in zeci de mii de scoli din intreaga lume si continua sa se raspandeasca. In parte, la dezvoltarea sa a contribuit cartea mea din 1995, Inteligenta emotionala, care sustinea ca scolile i-ar putea pregati mai bine pe copii pentru viata, daca programa scolara ar cuprinde nu numai competentele academice de baza, ci si competentele sociale si emotionale fundamentale. O mai buna constientizare de sine, o mai buna abilitate de a gestiona emotiile perturbatoare, o sensibilitate crescuta la ceea ce simt ceilalti si capacitatea de a gestiona adecvat relatiile sunt vitale pe tot parcursul vietii. Dar fundatia acestor competente se cladeste in copilarie.“ - Daniel Goleman -
ICD-10-CM. Studii de caz pentru viitorii psihologi clinicieni79.29 LEI
ICD-10-CM. Studii de caz pentru viitorii psihologi clinicieni. Probleme psihologice si comportamentale
Cum poate fi stabilit un diagnostic? La ce ii poate folosi psihologului? Care este cel mai util sistem de diagnostic – DSM sau ICD? In cartea de fata autorii argumenteaza ca abordarea ICD-10-CM este de mare ajutor psihologului care incearca sa inteleaga „cine este aceasta persoana cu care lucrez si de ce este ea asa cum este". Fiecare capitol ofera un rezumat al clasei de diagnostic, prezinta un caz, descrie procesul de evaluare si diagnosticare conform ICD-10-CM; de asemenea, discuta problemele etice ridicate de interactiunea cu clientul respectiv, prezinta pe scurt modalitatile de a gestiona riscurile asociate cazului respectiv si formuleaza posibile recomandari, inclusiv prin comentarii despre un posibil plan de tratament, alaturi de comentarii utile si de profunzime privind procesul de evaluare si de identificare a unui diagnostic diferential.
Capitolele din aceasta carte acopera 16 categorii de diagnostic alese pe baza frecventei lor la persoanele care se prezinta in clinici, precum si pe baza frecventei lor in literatura de specialitate si in contextul educational dedicat diagnozei, adica acele diagnostice care se bucura de atentia specialistilor in momentul prezent. Cartea este extrem de utila psihologilor, psihiatrilor, studentilor si tuturor celor interesati de psihologia clinica.
Jack B. Schaffer este psiholog clinician specializat in evaluarea neuropsihologica si psihoterapia de familie.
Emil Rodolfa este profesor de psihologie la Alliant International University si este director de formare la University of California Counseling and Psychological Services.Ca masterand sau doctorand, parcurgeti in acest moment etapele necesare pentru obtinerea competentei in profesarea psihologiei, proces in care va vor fi de mare ajutor cursurile de la facultate, stagiile de practica si lucru in supervizare, precum si stagiul postdoctoral. Cu toate acestea, chiar si dupa ce terminati programul de studiu si obtineti atestatul de psiholog autonom, este datoria dumneavoastra sa continuati procesul de educatie continua. Educatia nu se termina odata cu obtinerea diplomei si nici macar odata cu obtinerea atestatului de psiholog autonom, intrucat a va mentine standardul de competenta inseamna un efort pe care trebuie sa-l faceti de-a lungul intregii dumneavoastra cariere si vieti. Aceasta este ideea fundamentala de care speram sa tineti cont atunci cand cititi aceasta lucrare. - AutoriiCompetenta se dezvolta si prin acumularea de experienta (abilitati) intr-o gama variata de situatii. Aceasta varietate de abilitati poate duce la cresterea adaptabilitatii unei persoane si a capacitatii sale de a se descurca in situatii noi si dificile. Prin urmare, unul dintre mesajele pe care vrem sa vi le transmitem este urmatorul: dezvoltati-va retele de sprijin social, atat in mediul profesional, cat si personal, si acumulati diverse experiente atat ca psihologi, cat si in alte domenii din viata dumneavoastra, iar pe parcurs cautati sa obtineti sfaturi si supervizare din partea celor care va pot ajuta atunci cand va confruntati cu situatii ce va pun la incercare, astfel incat sa iesiti "oteliti" din ele, si nu infranti. - Autorii -
Sinele vindecator47.57 LEIEpuizat din stocSinele vindecator. Un nou plan revolutionar pentru a-ti intari sistemul imunitar si a te mentine sanatos toata viataTimp de peste 25 de ani, Deepak Chopra si dr. Rudolph E. Tanzi au revolutionat medicina si modul in care intelegem relatia dintre minte si corp, colaborarea lor concretizandu-se in doua bestselleruri cu succes mondial, Supercreierul si Supergenele, publicate si la editura Lifestyle Publishing. Cei doi autori de succes prezinta acum o lucrare revolutionara, de referinta, despre importanta suprema a sistemului imunitar in relatia cu sanatatea pe termen lung. Din dorinta de a ne ajuta sa ne cream un plan de sanatate holistic si transformator pentru intreaga viata, autorii ne ofera cele mai noi informatii stiintifice pentru a ne dezvolta propria cale eficienta si personalizata spre autovindecare. Intr-o perioada in care ne confruntam cu toxinele din mediu inconjurator, potentialele epidemii, supermicrobii si procesul accelerat de imbatranire, este mai important ca oricand sa facem in fiecare zi alegeri corecte legate de stilul de viata, deoarece noi suntem responsabili de sanatatea noastra, nu doctorii si nici companiile farmaceutice.Sinele vindecator examineaza indeaproape modul in care putem gestiona cel mai bine stresul cronic si inflamatia, principalii inamici ai starii de bine. Chopra si Tanzi isi indreapta atentia catre o serie de afectiuni cronice, cum ar fi hipertensiunea arteriala, bolile cardiace, diabetul de tip 2 si boala Alzheimer, cunoscute ca dureaza uneori decenii sa se dezvolte inainte de aparitia primelor simptome. O noua revolutie in sanatate are loc astazi si acea revolutie esti chiar TU!Chopra si Tanzi apeleaza cu maiestrie la ultimele dovezi stiintifice pentru a demonstra elocvent ca stresul cronic si inflamatia sunt cauzele principale ale multor boli. Si mai important este ca Sinele vindecator ne ofera o harta clara si concisa, care ne permite sa folosim aceste informatii pentru a ne vindeca si a ramane sanatosi toata viata. - Dr. James R. Doty, profesor de neurochirurgie si autorul bestsellerului In atelierul de magieSinele vindecator reprezinta un mare pas inainte in integrarea stiintei, medicinei, intelepciunii si sanatatii. Dupa cum demonstreaza autorii, prima noastra linie de aparare se afla in noi, iar alegerile pe care le facem astazi sunt esentiale pentru ne asigura o stare de bine indelungata. - Arianna Huffington, fondatoare si CEO a organizatiei Thrive GlobalCele mai multe boli cronice incep cu ani inainte de aparitia primelor simptome. Sinele vindecator le arata cititorilor cum sa-si imbunatateasca imunitatea, cum sa incetineasca imbatranirea si cum sa ajunga dincolo de preventia obisnuita. - Dr. Dean Ornish, fondator si presedinte al Institutului de cercetari pentru medicina preventiva, profesor de medicina clinica la Universitatea din San FranciscoDeepak Chopra este cunoscut in toata lumea pentru activitatea de pionierat in medicina integrativa si transformarea personala, fiind descris de revista TIME ca unul dintre „primii 100 eroi si idoli ai secolului". De asemenea, a scris peste 85 de carti traduse in 43 de limbi, 25 dintre acestea ajungand pe lista de bestselleruri New York Times.Dr. Rudolph E. Tanzi este profesor de neurologie la Universitatea Harvard, el numarandu-se printre descoperitorii genelor care provoaca instalarea timpurie a bolii Alzheimer, contribuind la elaborarea de terapii pentru aceasta afectiune necrutatoare.
-
Legaturi pierdute. Cauze reale ale depresiei si solutii surprinzatoare72.94 LEIEpuizat din stocLegaturi pierdute. Cauze reale ale depresiei si solutii surprinzatoareCe provoaca depresia si anxietatea? Si cum pot fi vindecate? Cunoscutul jurnalist Johann Hari a suferit de depresie din copilarie si a inceput un tratament cu antidepresive cand era adolescent. I s-a spus de nenumarate ori ca problemele sale erau cauzate de un dezechilibru chimic din creier. La varsta adulta, dupa ce s-a specializat in stiinte sociale, a inceput sa cerceteze daca acest fapt era adevarat – si a aflat ca aproape tot ceea ce i se spusese despre depresie si anxietate era gresit. Hari a descoperit in diferite locuri ale lumii cercetatori care pot demonstra ca depresia si anxietatea sunt cauzate de problemele cruciale si tot mai mari privind modul nostru de viata caracterizat de deconectare – deconectare de traumele din trecut, de oameni, de o munca plina de sens, de natura, de viitor. In cautarile sale, Hari a facut inconjurul lumii: de la un incredibil laborator din Baltimore, la o comunitate din Amish din Indiana, de la un cartier berlinez din care porneste o revolutie, la un oras brazilian care a interzis anuturile publicitare. Odata ce a dat de urma celor noua cauze reale ale depresiei si anxietatii, acestea l-au condus la oamenii de stiinta care au reusit sa descopere acele solutii care functioneaza.Johann Hari este autorul cartii Chasing the Scream, bestseller in topul New York Times, dedicat Razboiului Drogurilor din SUA secolului trecut. A primit in doua randuri titlul de Jurnalist al Anului din partea Amnesty International (Marea Britanie), pentru reportajele privind razboiul din Congo si abuzurile in ceea ce priveste drepturile omului, din Dubai. Scrie pentru New York Times si Los Angeles Times si apare frecvent, in calitate de comentator, in calitate de comentator, in cadrul emisiunii HBO "Real Time With Bill Maher". Discursul sau de la TED Talks, „Tot ceea ce credeti ca stiti despre dependenta este gresit" a fost urmarit de peste douazeci de milioane de ori.Deoarece ti s-a oferit o explicatie gresita pentru aparitia depresiei si anxietatii tale, cauti solutiile gresite. Deoarece ti s-a spus ca depresia si anxietatea reprezinta defecte ale substantelor chimice din creierul tau, vei inceta sa mai cauti raspunsurile in viata ta si in psihicul tau si in mediul tau, si nu vei mai incerca sa le schimbi. Vei ramane blocat intr-o poveste cu serotonina. Vei incerca sa scapi de sentimentele depresive din mintea ta. Dar nu va functiona, decat daca scapi de cauzele sentimentelor depresive din viata ta. Suferinta ta nu este o avarie. Este un semnal – un semnal necesar. - Johann HariAm inceput sa ma intreb ce i-as spune acum – dupa tot ceea ce am aflat – versiunii mele adolescente, daca m-as putea intoarce in timp, pentru a vorbi cu el, inainte de a inghiti, in acest loc, acea prima pastila. Cred ca as incerca sa ii spun acelui adolescent o poveste mai sincera despre propria lui suferinta. I-as spune ca ceea ce a auzit pana atunci era fals. Asta nu inseamna ca toate antidepresivele sunt rele: unii oameni de stiinta credibili sustin ca ofera o ameliorare temporara unora dintre utilizatori, si ca nu ar trebuie sa fie respinse. Neadevarul consta, insa, in a spune ca depresia este provocata de un dezechilibru chimic in creier si ca solutia principala este un antidepresiv chimic. - Johann HariCuprinsProlog: Marul • Introducere: Un misterPartea I: Fisura din vechea poveste1. Bagheta magica2. Dezechilibrul3. Exceptia doliului4. Primul steag de pe LunaPartea a II‑a: Deconectarea: noua cauze ale depresiei si anxietatii5. Ridicarea steagului (Introducere la Partea a II‑a)6. Prima cauza: deconectarea de o munca plina de sens7. A doua cauza: deconectarea de alti oameni8. A treia cauza: deconectarea de valorile importante9. A patra cauza: deconectarea de traumele copilariei10. A cincea cauza: deconectarea de pozitia sociala si de respect11. A sasea cauza: deconectarea de lumea naturala12. A saptea cauza: deconectarea de un viitor sigur sau promitator13. A opta si a noua cauza: adevaratul rol al genelor si modificarilor creieruluiPartea a III‑a: Reconectarea. Sau un alt tip de antidepresiv14. Vaca15. Noi am construit acest oras16. Prima reconectare: fata de alti oameni17. A doua reconectare: prescriptia sociala18. A treia reconectare: fata de o munca plina de insemnatate19. A patra reconectare: fata de valorile importante20. A cincea reconectare: bucuria solidara si depasirea dependentei de sine21. A sasea reconectare: constientizarea si depasirea traumelor din copilarie22. A saptea reconectare: refacerea viitoruluiConcluzie: Intoarcerea acasa