Psihologie

în "Partea pozitivă a stresului" sunt reunite pentru prima dată cele mai noi descoperiri privind corelaţia dintre rezilienţă (capacitatea umană de dezvoltare în condiţii de stres) şi mentalitate (puterea convingerilor de a modela realitatea). McGonigal combină cu talent elementele ştiinţifice, povestirile şi exerciţiile într-o carte antrenantă şi practică, în care ne arată:

• Cum să cultivăm o mentalitate de acceptare a stresului;
• Cum stresul ne poate oferi energie şi putere de concentrare;
• Cum ne poate ajuta stresul să ne întărim relaţiile cu cei apropiaţi;
• De ce creierul este construit astfel încât să înveţe din stres.


KELLY McGONIGAL este expert în psihologia sănătăţii şi conferenţiar la Universitatea Stanford, precum şi autoarea bestsellerului internaţional The Willpower Instinct. Ca lider în domeniul „ajutorului ştiinţific", McGonigal este pasionată de transpunerea ultimelor cercetări din domeniile psihologiei, neuroştiinţei şi medicinei în strategii practice pentru sănătate, fericire şi succes personal. Prelegerea ei TED despre partea pozitivă a stresului a fost vizionată de peste şapte milioane de ori.

În această serie de conferințe radio, susținute la BBC, Winnicott abordează o serie de probleme specifice creșterii copiilor, cu scopul de a reda mamelor și taților încrederea în propriile instincte parentale. Printre temele abordate se află: suptul degetului mare ori al păturicii, legăturile dintre copil și părintele vitreg, momentele în care celui mic trebuie să i se spună „Nu", gelozia dintre frați, sentimentele de vinovăție ale mamelor, dezvoltarea simțului moral în pruncie sau consolidarea încrederii de sine la copil. Lipsit de orice ton moralizator, pediatrul britanic oferă, cu o atitudine empatică și încurajatoare, explicații și sfaturi extrem de actuale pentru părinții zilelor noastre, ilustrând totodată concepte devenite clasice în psihologia copilului (obiect tranzițional, mamă „suficient de bună" etc.).

Scopul acestor conferințe nu a fost acela de a le spune părinților ce să facă, ci de a detoxifica știința creșterii copilului, de a le da încredere părinților în ceea ce fac și de a-i îndemna să se simtă liberi să caute ajutor individualizat atunci când se lovesc de vreun obstacol neașteptat în creșterea copiilor lor. dr. T. Berry Brazelton, coautorul cărții "Nevoile esențiale ale copiilor".

Niște părinți îndeajuns de buni pot fi folosiți de către bebeluși și copiii mici, iar „îndeajuns de bun" înseamnă oameni ca dvs. și ca mine. Pentru a fi consecvenți și astfel previzibili pentru copiii noștri, trebuie să fim noi înșine. Căci dacă vom juca un rol, cu siguranță o să fim descoperiți când o să fim prinși fără machiaj. D.W. Winnicott

D.W. Winnicott, pediatru și psihanalist englez, a fost președintele Societăţii Britanice de Psihanaliză. De același autor, la Editura Trei au mai apărut, printre altele: "Copilul, familia și lumea exterioară", "De la pediatrie la psihanaliză", "Natura umană" și "Procesele de maturizare".

Oamenii au tot timpul de facut alegeri. Eu am ales sa scriu aceasta carte. Vrei sa fim prieteni? Temele… temele… temele… Radacinile scolare sunt amare, dar intr-o zi poate s-or coace si ele, fructele cele dulci. Matematica va invata pe voi atunci cand voi o invatati pe ea. Ora de matematica as face-o afara, cu multa veselie si bucurie. Cifrele sunt hainele pe care le poarta numerele. Numerele impare sunt baieti, iar numerele pare sunt fete. Verbul este un cameleon care isi schimba forma in functie de fiinta care face actiunea. Fiecare om este un cantec si impreuna compun o simfonie.

Cand vede o carte, sufletul omului spune "MIRACOL". O stare normala de bine se numeste familie. Un geniu poate fi fericit in orice loc si in orice imprejurare. Ghioceii sunt oameni care sunt fericiti primavara.

Tu de ce nu zambesti?! Zambeste! Esti un copil minunat!

Prea puţine dintre cărţile apărute până acum ne învaţă care este atitudinea pe care trebuie să o avem atunci când greşim. Tuturor ni s-a întâmplat să avem reacţii exagerate faţă de părinţi, faţă copii sau faţă de partenerul de viaţă ori pur şi simplu să nu putem fi iertaţi sau să nu ştim, la rândul nostru, cum să iertăm. Gary Chapman şi Jennifer Thomas se adresează cititorilor care sunt hotărâţi să învingă frica de al ierta pe celălalt, fiindcă, în mod firesc, de fiecare dată ne punem întrebarea: „Oare va greşi din nou?“ Limbajele scuzelor implică asumarea răspunderii pentru faptele noastre. De multe ori, cei care greşesc nu au un suflet bolnav, ci o percepţie greşită. După ce vor urma paşii recomandaţi, cititorii vor depăşi dificultatea morală de a fi iertaţi sau de a-i ierta pe cei de lângă ei.

Gary Chapman şi Jennifer Thomas vorbesc din perspectiva unor reputaţi experţi în relaţiile interumane când îi îndrumă pe cititori să meargă pe calea iertării, care nu e altceva decât o formă a dragostei adevărate. Exprimarea regretului, îndreptarea greşelilor noastre, dorinţa de a ne schimba pentru ca, în viitor, să nu îi mai rănim pe cei din jur, precum şi învăţarea celor cinci limbaje ale iubirii, toate acestea duc la stabilirea unor relaţii optime cu cei pe care îi iubim. Dacă îi putem ierta pe cei de lângă noi, nu dăm dovadă de slăbiciune, ci de forţă interioară. Nu toţi sunt capabili să ierte, dar cei care înţeleg că iubirea înseamnă a-l accepta pe cel de lângă noi aşa cum este, cu toate greşelile sale, au înţeles mesajul pe care această carte îl transmite într-o manieră nobilă, plină de compasiune şi de înţelegere.

„Este posibil să nu cunoaşteţi limbajul fundamental al scuzelor pe care îl întrebuinţează persoana căreia îi cereţi iertare. Vă încurajez să utilizaţi toate cele cinci limbaje ale scuzelor şi veţi observa că relaţiile cu cei din jur se vor îmbunătăţi considerabil.“ Brooke Randolph, consilier psihologic
„Cele cinci limbaje ale scuzelor nu este o carte destinată exclusiv rezolvării problemelor care apar în cuplu, ci ne arată şi cum să ne cerem iertare şi, în consecinţă, cum să îmbunătăţim relaţiile cu cei din jur, şi cum să salvăm un mariaj care nu merge prea bine.“ Rhett Smith, terapeut specializat în probleme de cuplu și de familie

„«Iubirea este o alegere, nu o emoţie», arată Gary Chapman. Relaţiile dumneavoastră vor deveni de nerecunoscut dacă veţi lua decizia aceasta cu sinceritate şi în deplină cunoştinţă de cauză.“ Jon Spayde, conferenţiar, scriitor și editor

Dr. Gary Chapman este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume când vine vorba de probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University. De aproape patruzeci de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă în şedinţe private consiliere pentru cupluri.

A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria „Cele cinci limbaje“ — devenite bestsellere şi extinse ca tematică, pentru a include nu doar cărţi pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi.
Este realizatorul unei emisiuni radiofonice intitulate „A Love Language Minute“ şi gazda unui program de sâmbăta dimineaţa cunoscut sub numele de „Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele fiind difuzate prin intermediul a peste 400 de posturi locale de radio din SUA.

Dr. Chapman este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church din Winston-Salem, Carolina de Nord. El şi soţia sa, Karolyn, sunt căsătoriţi de mai bine de patruzeci şi cinci de ani şi au doi copii.

Dr. Jennifer Thomas este consultant specializat pe probleme de leadership, autor de cărţi şi orator de succes.
Are o licenţă în psihologie şi religie, obţinută la University of Virginia, şi a obţinut titlul de doctor în psihologie clinică de la University of Maryland.

De mai bine de zece ani, susţine conferinţe şi organizează seminare, acordă consultanţă în scopul dezvoltării personale şi scrie cărţi despre îmbunătăţirea relaţiilor interumane. Cărţile sale au fost traduse şi s-au vândut în sute de mii de exemplare în toată lumea.

Ce ne îndeamnă să râvnim la acele lucruri care nu ne aparţin, devenind invidioşi, sau chiar să ni le însuşim uneori, nesocotind, astfel, unul dintre principiile morale esenţiale? Avem oare de-a face cu un atribut uman primar, mai mult sau mai puţin îmblânzit de-a lungul veacurilor?

În mituri şi basme, furtul şi pierderea sunt prezente ca mecanisme declanşatoare ale unor serii de evenimente fatidice sau, din contră, ca germeni ai unei noi stabilităţi, superioară celei anterioare. Trecând dincolo de simpla naraţiune a acestora, cartea de faţă ne dezvăluie, printr-o fină analiză psihologică, aspectele, motivaţiile, raţiunile interioare ale hoţiei, acelea care scapă adesea privirii moralizatoare, precum şi înţelesurile ascunse ale pandantului său, pierderea.
Hoţul interior este o lectură utilă şi în acelaşi timp plăcută pentru psihologi, psihoterapeuţi, asistenţi sociali, avocaţi şi, totodată, pentru toţi aceia care doresc să înţeleagă raţiunile ascunse ale comportamentelor respinse, în general, de societate.

Un mit esenţial despre hoţie este povestea Lânii de Aur. Această legendă are cel puţin 3000 de ani şi reprezintă o primă ilustrare a furtului unui lucru de preţ. [...] Studiind acest mit, vom vedea că Iason, eroul compromis, se comportă, în parte, ca un adolescent care încă nu s-a maturizat ca bărbat, ca un tânăr ce consideră că i se cuvinte totul şi care nu-şi poate recunoaşte limitările. Viitoarea sa soţie, Medeea, îşi ucide mai târziu copiii făcuţi cu Iason, pentru a evita ruşinea pierderii statutului ei şi pentru a-şi afirma propria idee de justiţie în faţa nedreptăţii lui Iason, pe care ea o resimte ca pe o privaţiune. Însă lunga lor poveste mai conţine şi o altă întrebare: când hoţia opreşte brutal procesul de individuare? – Robert Tyminski

Stăteam în cabinetul meu de la şcoală, când a intrat o profesoară şi mi-a spus: „A făcut-o din nou." Am întrebat cine a făcut-o din nou, iar ea mi-a replicat: „Kyle. A furat ceva din poşeta mea,dar una dintre celelalte profesoare l-a prins după aceea, când încerca sa ascundă ce a luat în ghiozdan." Am întrebat ce furase şi mi-a răspuns: „Rujul. La fel ca data trecută." A continuat: „E un hoţ de farduri. Din toate lucrurile de furat, el e obsedat de farduri. Măcar ştim, în sfârşit, cine tot lua rujurile." La vremea aceea, Kyle avea doar 5 ani. – Robert Tyminski

Robert Tyminski este membru al Institutului C.G. Jung din San Francisco şi analist jungian, specializat în lucrul cu adulţi, adolescenţi şi copii. De asemenea, este profesor la University of California

Sunt cuplul şi familia două concepte diferite? Ce ne motivează să formăm un cuplu? Odată format, cum putem menţine echilibrul în relaţia noastră, cum putem întreţine focul viu, însă la acea intensitate care nu provoacă arsuri, ci încălzeşte şi energizează?

Dacă până nu de mult familia avea o importanţă primordială, în ultimele decenii ideea de cuplu a început să prindă tot mai mult contur în aşteptările şi în vieţile noastre. Acum ştim că un cuplu nu este indestructibil, ştim că o relaţie de iubire, necultivată, se stinge, ştim că nu e suficient dar nici obligatoriu să ai copii sau bunuri comune pentru a forma un cuplu ci, din contră, decizia de a "ne aşeza" pare să afecteze relaţia amoroasă. Viaţa de cuplu a devenit mai savuroasă, dar şi mai periculoasă.

În volumul de faţă, cunoscutul autor francez ne învaţă "mersul pe sârmă" al unei relaţii de cuplu satisfăcătoare şi de durată, în care fiecare partener e invitat să-şi exercite libertatea de alegere, responsabilitatea, imaginaţia, construind şi reconstruind permanent împreună viaţa în doi.

Robert Neuburger este psihiatru, psihanalist, terapeut, iar principalul său domeniu de interes îl reprezintă cuplul. Predă la Universitatea Liberă din Bruxelles, formează şi supervizează psihoterapeuţi. La Editura Trei a mai apărut, de acelaşi autor, "Prima şedinţă de psihoterapie – 20 de motive de a face (sau nu) psihoterapie".

Elaborata de un colectiv de cadre universitare, specialisti din sistemul de asistenta sociala sau din sectoare complementare, "Enciclopedia asistentei sociale" este prima lucrare de acest gen aparuta in Romania. Cei peste doua sute de termeni selectati – concepte, teorii, tehnici utilizate, organizatii si valori ale profesiei de asistent social – sint analizati in detaliu, pornind de la aspectele etimologice si incheind cu rolul sau aplicatiile pe care le au in ariile corespunzatoare. Tematicile au fost abordate tinindu-se cont atit de contextul si principalele orientari in domeniu la nivel international, cit si de situatia din plan national, cu referiri permanente la conditiile, legislatia, politicile sociale aplicate si istoricul profesiei. Diversitatea datelor furnizate recomanda lucrarea ca instrument de lucru indispensabil pentru studentii si profesorii de la facultatile de profil, dar si pentru angajatii din cadrul institutiilor de asistenta sociala, organizatiilor filantropice sau nonguvernamentale.

Din cuprins:
Adoptie • Anxietate • Asistent social • Autism • Behaviorism • Centru de plasament • Consiliere • Deficienta • Dezvoltare umana • Ecoharta • Familie • Farmacodependenta • Ghid de interviu • Institutionalizare • Migratie • Observatorul Social National • Personalitate • Plan de servicii • Schimbare sociala • Somaj • Tehnici de interventie in asistenta sociala • Virstnic

Trebuia să se întâmple: ţâncul a devenit adolescent. Mai rău, un adolescent obositor. Care nu ştie pe ce lume se află, este enervant şi îngrozitor de înalt. Hai să recunoaştem, prietene, eşti depăşit de situaţie. Un fel de elefant care bombăne prin savană, departe de turmă.
Zilnic, de mii de întrebări te iau cu asalt:
- Cum să-l îndupleci să-şi facă ordine în cameră?
- Cum s-o convingi să nu se mai vadă cu Kevin, satanistul gotic?
- Chiar crezi că e idée bună să-i laşi casa ca să dea bairam?
- Cum să te îmbraci când te duci după el la poliţie?
- Există vreun site de unde se poate cumpăra bac-ul?
- Cum ai putea să dai toate belele adolescentului pe capul soţiei?
Hai, linişteşte-te : Antilogus şi Festjens s-au întors, cu o grămadă de super-sfaturi, mega-sugestii şi idei para-revoluţionare.
Gata cu mişto-ul, tinereii!! Domnia adolescenţilor va lua sfârşit…

Te simţi apreciat în relaţia pe care o ai? Împărţirea sarcinilor ţi se pare corectă? Cine hotărăşte? Cum comunicaţi între voi? Aveţi încredere unul în celălalt?

Robert Neuburger îţi propune un ghid al cuplurilor, abordând probleme ca alegerea locuinţei, gestiunea banilor, sexualitatea, comunicarea în cuplu, iubirea şi stima de sine. Conceput pentru a fi folosit în mod regulat, acest ghid te va ajuta să găseşti cuvintele potrivite pentru a pune întrebări şi a fi înţeles de către partener.

Deseori e posibil să eviţi despărţirea punând întrebările cele mai simple…

Pe când locuiam în Montréal, mă tot întrebam cum mi-aș putea cumpăra o casă. Dar cu ce? Tot ce aveam mai de soi era o agrafă roşie de birou. Şi-atunci mi-a venit o idee trăsnet: pe agrafa asta îmi voi lua o casă! Am dat la schimb agrafa roșie pe un stilou, o camionetă pe un contract de înregistrare... Încetul cu încetul, folosindu-mi toată energia pentru a-mi atinge scopul, mi-am văzut visul cu ochii: o casă! Dar ceea ce mi-a ieşit cel mai bine, într-un final, a fost nu atât realizarea idealului, cât mai degrabă călătoria până acolo... N-aş fi crezut vreodată că poţi obţine tot ce-ţi pui în gând cu singura condiţie să crezi cu adevărat că e posibil. Şi nici că, dacă banii n-aduc fericirea, trocul cu siguranţă că da!

S I M P L I T A T E A: U N   P R O D U S   D E   L U X   P A R   E X C E L L E N C E

O lume a obiectelor inutile, a ritualurilor inutile, a conceptelor inutile. A relațiilor inutile, a acumulărilor inutile, a exube­ranțelor inutile. Un desăvârșit de util spectacol al inutilității mondene, moderne și devoratoare, în căutarea fericirii, mereu pe drumuri greșite și lungi, din ce în ce mai lungi, când bucuria se află atât de aproape, încât nu reușești să o vezi, și lupta împotriva zădărniciei devine, de fapt, o artă secretă.

Eternele articolele de lux (parfumuri şi stofe „fine“, sau călătorii „exclusiviste“) au ajuns de o desăvârșită banalitate şi la îndemâna oricui, spre disperarea celor bogaţi – iar situaţia s-a răspândit cu repeziciune, transformându-se în sursă de inspiraţie pentru Hollywood ("American Psycho" sau "Fight Club"). În epoca în care totul a devenit disponibil oriunde şi oricând, industria de lux e obligată să îşi imagineze noi și noi strategii, cum ar fi rarefierea artificială, cu scopul de a lăsa impresia unor produse tot mai greu de obţinut. La Paris, un turist asiatic sau rus îşi poate cumpăra cel mult două genţi de la Louis Vuitton.

Dorinţa de a rămâne cu orice preţ în apropierea unui suveran, prin etalarea unui fast frapant, a ruinat nobilimea franceză şi engleză, ale cărei averi s-au transferat către clasele aflate în ascensiune. Luxul s-a dovedit dintotdeauna un agent al transformării sociale şi economice, prin crearea unor necesităţi şi a unor ramuri economice inexistente până atunci. Luxul de ieri devine necesitatea de mâine. Cu graniţe greu de stabilit.

Abundenţa este atributul civilizaţiei. De ce ar mai fi nevoie de furculiţă, dacă se poate mânca şi cu degetele? Nevoia de abundenţă reprezintă impulsul fundamental al civilizaţiei umane. Din nevoia de a îndesa, din timp în timp, ceva în gură s-au atins culmile artei culinare. Din nevoia de a lupta pentru supravieţuire s-au dezvoltat idealurile eroismului, ale martiriului, ale sacrificiului de sine, ale cavalerismului şi ale confruntării oneste. Din dorinţa de a ne apropia trupurile şi de a ne bucura de atingerea lor am născocit iubirea, ce poate fi atât de intensă,  încât uneori e capabilă să renunțe chiar la propria ei împlinire.

De abundenţă te poţi bucura cu adevărat doar dacă nu ai parte de ea tot timpul.

La începutul secolului trecut, C.G. Jung inventa termenul de complex. De atunci știm ce ne bântuie în diferite chipuri, adesea în pofida eforturilor de a ține situația sub control. Puțini știu, dar termenul complex a fost preluat de Freud de la Jung, fiind inclus apoi în sintagme devenite între timp celebre, cum ar fi „complexul Oedip".
Sunt complexele atât de distructive pe cât am învățat să ne temem de ele? Sau poate, inversând polaritatea, devin mai degrabă utile? Putem să evoluăm luminând ceea ce este ascuns în complexe? Adesea ideile care au schimbat fața lumii au pornit din acel profund mister necunoscut din noi înșine. În această incursiune în misterul vieții interioare, Jung a reușit să descopere fața luminoasă și creatoare a omului, destinul fiecăruia dintre noi.

Mihaela Minulescu este profesor universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din București, doctor în psihologia personalității și psihoterapeut analist formator. A fondat școala jungiană de terapie din România, care are astăzi un număr considerabil de psihoterapeuți acreditați. Este un recunoscut autor a numeroase lucrări și studii de referință în domeniul psihologiei personalității și psihanalizei jungiene. La Editura Trei a publicat lucrarea Introducere în analiza jungiană și e prezentă în volumul colectiv Povestiri de psihoterapie românească. Nu în ultimul rând, este un poet consacrat, poezia fiind cântecul care i-a străbătut viața.

Cuprins
Cuvânt înainte. De ce Carl Gustav Jung

Capitolul unu. Repere fundamentale

Concepte specifice
Divergenţa Jung–Freud
Post-jungieni: dezvoltări contemporane

Capitolul doi. Complexul. Structura psihicului uman
Întregul personalităţii: complexele
Condiţia nevrotică — splitarea complexului
Bipolaritatea complexului şi organizarea nevrotică
Autonomizarea complexelor — condiţia posesiei

Capitolul trei. Conştiinţa şi dinamica libidoului: aspecte tipologice
Conştiinţa
Dinamica libidoului: tipurile psihologice
Jung despre condiţia de normalitate vs disfuncţionalitate în funcţionarea tipurilor
Falsificarea tipurilor — sursă a tulburărilor nevrotice
Chestionarul Bezinger de Evaluare a Stilurilor de Gândire, BTSA

Capitolul patru. Psihopatologia din perspectiva tipurilor
Rolul tipurilor psihologice în condiţia nevrotică
Problema identităţii negative, personalitatea opusă
Personalitatea demonică — umbra funcţiei inferioare
Aspecte arhetipale ale posesiei: sindroamele psihotice
Importanţa cunoaşterii tipurilor în analiză: analiza ca evoluţie a integrării funcţiilor

Capitolul cinci. Simboluri ale condiţiei depresive
Depresia ca stadiu în procesul de individuare
Griul depresiv
Simbolistica regresivă a iluziei fericirii perfecte
Simbolistica speranţei că prin voinţă poţi obţine fericirea
Nu există un proces de individuare fără a trece prin stadiul depresiei
Regresia şi transferul în analiza depresiei
Contratransferul în depresie
Mitologeme frecvente pentru condiţia depresivă a alienării
Ilustraţii pentru simbolistica labirintului ca luptă cu depresia

Capitolul şase. Funcția creativă, transcendentă şi limbajul simbolic al psihicului
Funcția transcendentă, o dinamică intrapsihică transformatoare şi întregul interior
Transformare prin funcția transcendentă
Simbolul ghidului interior
Simbolul este în miezul funcției transcendente
Funcția transcendentă, simbolul şi relația analitică
Capitolul şapte. Tipologia jungiană în relaţie
Testul tipologiei în relaţie, TTR Minulescu
Modalităţi de descriere a funcţiilor în Testul Singer-Loomis, SL-DTI
Descrierea celor 16 structuri tipologice în Chestionarul Myers-Briggs MBTI
Descrierea succintă a modurilor cognitive Benziger, BTSA
Bibliografie

"Când părinţii pleacă, dacă spaţiul nu mai este acelaşi, copilul nu se mai regăseşte nici chiar în corpul lui, adică în reperele lui spaţiale şi temporale, pentru că unele depind de celelalte. Dimpotrivă, dacă, atunci când cuplul se desface, copilul poate rămâne în spaţiul unde părinţii au fost împreună, există o mediere şi travaliul divorţului decurge mult mai bine pentru el. Dacă nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care trăieşte, când casa este pentru el distrusă, datorită absenţei unui părinte sau dislocării cuplului, sau când el însuşi trebuie s-o părăsească, copilul va cunoaşte două niveluri de destructurare: nivelul spaţial, care se răsfrânge asupra corpului; nivelul afectivităţii, răsfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevărat travaliul afectiv de a pricepe divorţul, decât dacă rămâne în acelaşi spaţiu. Aşa că, dacă părinţii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul să le rămână copiilor şi ca părinţii înşişi să vină alternativ să-şi îndeplinească aici "datoriile de părinte". Locul de domiciliu obişnuit al copiilor ar trebui să fie acela unde au trăit împreună cu cei doi părinţi şi unde vor rămâne cu un singur părinte.
Lucru valabil nu doar pentru casă, dar şi pentru şcoală, când este vorba de copii de la şapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorită unui divorţ, un copil să fie constrâns să-şi părăsească şcoala pentru a merge la altă şcoală. Putem fi siguri că se va alege cu doi ani de întârziere şcolară; nu se va mai duce la şcoală pentru că este prea divizat."
* * *
Una dintre cărţile "cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Când părinţii se despart se adresează nu numai părinţilor şi copiilor, ci şi juriştilor care decid asupra divorţului. Ideea asupra căreia autoarea insistă constant este că trebuie să comunicăm copiilor adevărul, în forme adecvate, minciunile de tipul "tata (mama) este plecat(ă) într-o călătorie" conducând mai târziu la efecte nefaste.

Cuprins:
Prezentare

1 Despărţirea părinţilor şi inconştientul copilului
Divorţul şi structura triangulară a copilului. — Încă din viaţa fetală, mama este bivocală pentru copil. — Spaţiul disociat şi continuumurile corporal, afectiv şi social.

2 Să spunem sau să nu spunem?
De ce şi cum să le spunem copiilor despre despărţire? — Motivele de divorţ invocate de părinţi sunt totdeauna false. — „A nu preveni copilul înseamnă să-l traumatizezi."

3 Funcţia pozitivă a îndatoririlor
Dincolo de noţiunile judiciare (interes sau drepturi ale copilului?), trebuie avută în vedere autonomia lui. — Împărţirea timpului. — „Părinţii nu mai au autoritate, ci răspunderi." — A menţine referinţa la celălalt părinte. — Copiii vinovaţi ai mamelor care „le-au sacrificat totul." — Datoria de a vizita, nu dreptul de a vizita. — „Nimeni nu se poate pune de-a curmezişul datoriei altcuiva." — Reacţii psihosomatice la vizitele părintelui discontinuu. — Locuri neutre? — Pensie alimentară. — Împotriva încredinţării alternante a celor mici.

4 Relaţia cu noii parteneri ai părinţilor
„Este esenţial pentru dezvoltarea unui copil ca un adult să-l împiedice de a avea o intimitate totală cu părintele la care stă." — „Un «tati» nu este neapărat tatăl." — Cuvântul părintelui îl face credibil pe noul partener în ochii copilului. — Părinţi homosexuali.

5.Relaţia cu două linii parentale, respectiv cu două etnii
Bogăţia metisajului admis şi susţinut social. — Regresia copilului al cărui părinte se întoarce împreună cu el la propriii săi părinţi. — Spusele bunicilor temperând reproşurile nepoţilor la adresa părinţilor.

6 Travaliul de castrare
Dezorientarea copilului în faţa a „două poluri nord". — Vicleniile oedipiene. — A accepta doliul după copilăria mică. — Despre responsabilitatea femeilor în alcoolismul soţilor, uneori al fiilor. — Violenţa dintre părinţi nu este resimţită la fel de copil înainte şi după Oedip. — Culpabilitatea: embolia dezvoltării. — Inflaţia tatălui şi suprainvestirea lui imaginară. — Dorinţa necesară de a vrea să stea la celălalt părinte. — A-ţi cinsti părinţii nu înseamnă să te identifici cu ei, ci să-ţi preiei răspunderea de tine însuţi

7 Copilul şi şcoala
Tăcerea asupra divorţului: fie ruşinată, fie excitată. — Lectura textelor literare: distanţarea faţă de încercările vieţii afective. — A răspunde fără erotizare la declaraţiile de dragoste ale elevilor. — „Limbajul corpului": te duci la infirmieră, nu la „psi", nici la asistenta socială.

8 Copilul faţă în faţă cu justiţia
Daunele semnificative: „condamnat"; „din greşeala"; „din vina". — Justiţia nu trebuie să vrea ca „un copil să fie fericit, ci să-i permită să-şi continuie dinamica de structură". — A favoriza autonomia mai precoce a copiilor din părinţi divorţaţi. — A informa copilul despre procedură. — Copilul să poată vorbi cu judecătorul. — A respecta copilul în demnitatea lui de subiect.

Postfaţă de Incs Angelino
Anexă. Generalizarea principiului dublei autorităţi părinteşti şi consecinţele ei

Filozof specialist în lucruri comune şi în cinema, Adèle Van Reeth pre­zintă „Les Nouveaux chemins de la connaissance“, emisiune de filozofie difuzată zilnic pe France Culture.

Absolvent al École Normale Supérieure şi profesor de filozofie, Raphaël Enthoven este producătorul emisiunii „Le Gai savoir“ la postul de radio France Culture şi prezintă pe Arte emisiunea „Philosophie“. A scris numeroase lucrări despre filozofie.
Este fiul filozofului Jean-Paul Enthoven, alături de care a scris Dictionnaire amoureux de Marcel Proust, volum distins cu Premiul Fémina pentru eseu în anul 2013.
Este bine cunoscut în Franţa nu doar pentru emisiunile sale de radio şi televiziune, ci şi pentru relaţiile cu femei celebre:  fosta soţie, Justine Lévy, fiica lui  Bernard-Henri Lévy, Carla Bruni ori actriţa Chloé Lambert.

A   F I   S A U   A   N U   F I
Î N Ă U N T R U L   C L A N U L U I ?
A C E A S T A   E   Î N T R E B A R E A .

Dar snobul are cu adevărat de ales?
Tu ești snob?
Și… când ești snob?
Dar poți să fii snob fără să știi?
Oricum, cel dintâi semn de snobism este să te aperi de snobism.

Snobismul este un aer de superioritate care temperează nebunia de a te sprijini pe o prejudecată prin înțelepciunea de a te lua peste picior pe tine însuți, asemenea prințului de Guermantes, care a refuzat o invitație la cină printr-un bilețel ce suna așa: „Imposibil să ajung la cină astă seară, minciuna o transmit mai târziu.“

Proust • Bergson • Wilde • Marivaux • Pascal • Tocqueville • Kant • Hume • Nietzsche • Bourdieu • Sartre • Camus • Cioran • Machiavelli • Spinoza • Onfray

Snobismul e o dispoziție a temperamentului care depinde de împrejurări, o slăbiciune, o pasiune tristă, o robie în care nesiguranța cu privire la ceea ce ești îți impune, brusc, să-l reduci pe celălalt la ce ai vrea să fie.

„Și apoi, filozofia îmi pare că ne oferă mijloacele pentru a gândi snobismul (pe care istoria îl prezintă ca pe un fenomen punctual, iar sociologia îl indexează la lupta de clasă) ca pe o deturnare de la ideea de certitudine însăși. Ce înseamnă să fii snob? Să simți ca indubitabile «adevăruri» care nu sunt așa.
[…]
«Nu trebuie blamat (filozoful) pentru aerul naiv și pentru neștiința lui, când are de-a face cu sarcini îndeplinite de sclavi», căci nimeni nu știe mai bine ca el «cum să-și ridice toga, cu un gest relaxat, pe umărul drept… ca să proslăvească viața cea adevărată, viața zeilor și a oamenilor fericiți» (Theaitetos). Mulțumesc frumos. De două mii cinci sute de ani trebuie să ne apărăm de povestea asta.
[…]
Mai întâi, dacă există o disciplină căreia i s-a făcut un proces pe caz de snobism, aceea e tocmai filozofia; ce este figura filozofului cu capul în nori, inadaptat la realitățile concrete, pierdut în speculații, dacă nu filozofia așa cum și-o imaginează snobul care strâmbă din nas la adresa filozofului pentru că i se pare snob? De unde vine perenitatea neobosită a acestui clișeu care cere să te păzești mereu de a avea capul în nori dacă ești filozof? Dintr-o combinație de snobisme.“

Lectura lucrarilor lui Boris Cyrulnik este esentiala pentru toti cei care au cunoscut un traumatism sever in biografia lor, deci pentru fiecare dintre noi.

Elaborarea unei povestiri despre sine umple vidul provocat de suferinta. Construim o imagine, organizam evenimentele intr-un mod coerent, indreptam o ofensa nedreapta, iar o povestire face posibila reconcilierea cu lumea exterioara.

Fragment:

" Boris Cyrulnik in cultura africana sau asiatica, sau intr-una mult mai saraca decat a noastra, majoritatea oamenilor considera, intr-adevar, ca „e nevoie de un sat intreg pentru a creste un copil". Putem afirma acest lucru si in alt fel. De exemplu, americanii, in cercetarile lor despre teoria ata-samentului — teorii care sunt in acelasi timp biologice si psihologice — sustin ca in jurul copilului trebuie organiza-ta o constelatie afectiva. Mai exact spus, in cadrul acestei constelatii, mama reprezinta desigur o stea esentiala, dar si tatal este o stea importanta, ca si sora mai mare, veri-soara, vecinul... Toate imaginile familiale sustin dezvolta-rea copilului. in cultura noastra, lucrurile se petreceau in acest fel pana acum cateva zeci de ani.
M-am intors din Peru, unde am fost invitat de indie-nii Incan de la nord de Lima, din regiunea Lambayeque: desi sunt foarte saraci, tot satul de ocupa de copii, cu alte cuvinte ei alearga peste tot prin sat, rara insa sa-1 para-seasca, pentru ca le este teama de ce se intampla in afara lui. Interiorul satului este in schimb incarcat cu o famili-aritate stranie, pentru ca la orice pas gasesti un adult care supravegheaza copiii. Accidente nu au avut loc, sau daca da, foarte putine, desi peste tot sunt numai pietre. Copiii sunt crescuti de un grup de femei si altul de barbati care se organizeaza special in acest scop.
Copiii acestor oameni foarte saraci nu sunt violenti, nu exista delicventa, pentru ca ei au partea lor de responsabilitate. Cand am lucrat cu Claire Brisset, aparatoare a drepturilor copiilor, i-am propus sa li se mai acorde un drept suplimentar copiilor, care ar fi acela de a darui."

Ea e o femeie trecuta de prima tinerete. El e un barbat care a lasat la rindul lui in spate anii tineretii, casatorit, cu copii. La prima vedere, nimic nu anunta dragostea plina de pasiune care ii va lega mai bine de zece ani. La capatul acestor ani insa El o paraseste pe Ea, pentru a se intoarce la sotia lui. Aurora Liiceanu analizeaza relatia celor doi, incercind sa explice ce s-a intimplat cu fiecare. Daca Ea isi spune direct povestea, El este prezent doar prin scrisorile trimise – scrisori lungi, aproape pagini de jurnal –, care dezvaluie ce facea, ce simtea si ce gindea cind era singur sau cu Ea. Autoarea reconstituie astfel lumea lui ca sa inteleaga lumea ei, iar Ea va putea limpezi ceva din multiplele ei euri, in timp ce El va fi folosit, amintit, discutat. Fara sa stie.

Cum convingi un faptas sa-si recunoasca nelegiuirile? Dar un angajat sa admita ca a furat din companie? si cum vei reusi sa-l faci pe partenerul de viata sa admita ca a mintit? Daca in bestsellerul Spy the Lie, cei trei fosti agenti CIA te-au invatat cum sa detectezi inselatoria, acum vei afla in ce fel poti sa-l determini pe celalalt, in mod persuasiv, dar neagresiv, sa destainuie secretele ce-l apasa.
Plecand de la propria experienta de interogatori, autorii ofera o serie de tehnici relevante pentru arta "smulgerii" adevarului: tinerea celui interogat in modul de gandire pe termen scurt (pentru a nu se mai intreba ce va pati daca marturiseste), proiectarea vinovatiei ("Poate ca ceva independent de tine te-a impins sa faci asta"), rationalizarea actiunilor ("Multi ar fi reactionat la fel in atare conditii"), empatia cu faptasul si identificarea tipurilor sale de rezistenta. Cartea este o dovada vie ca tehnicile create pentru contraspionaj sau investigatii penale pot fi adaptate destul de usor pentru interviul de angajare, in examinarile din sala de tribunal, la masa negocierilor sau in viata de familie.

Philip Houston (creatorul metodei de detectare a inselatoriei), Michael Floyd (specializat in testarea prin poligraf) si Susan Carnicero (psiholog criminalist) sunt fosti membri CIA si cofondatori ai QVerity, companie specializata in traininguri pentru detectarea inselatoriei. Au mai scris Spy the Lie, bestseller tradus la Editura Trei.

Transforma o conversatie lejera intr-o tranzactie profitabila. Cum sa folosesti cunoasterea celor patru stiluri principale de conversatie pentru a-ti personaliza  si eficientiza abordarea in construirea relatiilor si pentru a castiga mai multi clienti autor Don Gabor.

Sporeste-ti cu inteligenta sansele de a-ti dezvolta relatiile cu clientii sau potentialii clienti indiferent unde-i  intalnesti!

Obiectivul lucrarii " Transforma o conversatie lejera intr-o tranzactie profitabila” este de a-ti spori sansele sa-ti dezvolti relatiile cu clienti sau potentiali clienti indiferent unde ii intalnesti. Don Gabor, autor premiat si exceptional trainer in comunicare, introduce patru stiluri relationale distincte (concurential, expansiv, amabil si analitic) in crearea si mentinerea relatiilor profesionale. Identificand rapid si cu inteligenta stilul de conversatie si relationare al unui individ si adaptandu-se la el, poti stabili imediat o conexiune cu cei pe care ii intalnesti in mediul de afaceri, in evenimente sociale sau publice.

In aceasta carte nu ti se spune doar ce sa faci, ci si cum sa faci. Acesta este un ghid practic care te va invata urmatoarele:

• Cum sa identifici si sa te adaptezi la cele patru stiluri de relationare;


• Cum sa spargi gheata, sa initiezi o conversatie lejera si sa-ti creezi relatii in situatii de afaceri, sociale si publice;


• Cum sa aplici regulile de eticheta potrivite in situatii de afaceri, sociale si publice;


• Cum sa-ti faci contacte de afaceri prin site-urile de socializare;


• Cum sa-ti definesti obiectivele de relationare si sa economisesti timp;


• Cum sa ochesti clienti „grei“;


• Cum sa eviti greselile obisnuite in relationare;


• Cum sa te conectezi instant si autentic cu orice persoana pe care o intalnesti;


• Cum sa-ti sporesti vizibilitatea si sa-ti imbunatatesti imaginea profesionala in cadrul evenimentelor de relationare;


• Cum sa-ti invingi timiditatea si sa ai incredere in tine la evenimente de networking;


• Cum sa eviti oameni care te fac sa pierzi timpul la evenimentele de afaceri, sociale, publice si nu numai;


• Cum sa faci prezentari convingatoare potentialilor clienti ce-ti pot aduce tranzactii importante.

Publicate prima oara in anul 1825, celebrele ilustratii ale lui William Blake dezvaluie spectaculos urmarile acestei interactiuni asupra inconstientului. Povestea lui Iov reprezinta, pentru psihologie, o imagine arhetipala a intalnirii tipice dintre ego si Sine. 

„Gravurile din serie se constituie in adevarate revelatii si sunt demne sa fie puse alaturi de naratiunea pe care o ilustreaza. Interpretarea pe care o propune Blake ne dezvaluie efectul acestei imagini arhetipale asupra inconstientului omului modern sau aproape modern.“ Edward F. Edinger

Limbajul, ca funcţie psihică specific umană, se află la confluenţa mai multor discipline, printre care filosofia, psihologia, neurobiologia, psihopedagogia specială, logopedia. Tulburările sale, fie că sunt de natură organică, funcţională sau psihologică, restrâng capacitatea de comunicare a individului şi, implicit, viaţa lui socială.

În cartea de faţă, pornind de la modelele explicative ale tulburărilor de limbaj şi prezentând metode de evaluare şi intervenţie a căror eficacitate a fost demonstrată ştiinţific, autoarea realizează o deschidere spre tulburările emoţionale, comportamentale, de învăţare şi nu numai, încadrându-le în contextul mai larg al mentalului uman.

Propunând direcţii concrete de evaluare şi intervenţie în cazul unor tulburări ale limbajului precum dislalia, bâlbâiala, rinolalia, dizartria, afazia, tulburările de voce, întârzierea în dezvoltarea limbajului, această carte are o importantă latură practică, îmbogăţind literatura de specialitate printr-un demers inovator şi binevenit.

Carolina Bodea Hațegan este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Dintre lucrările publicate menționăm: Fluența verbală. Direcții teoretice și aplicații psihopedagogice (volum coordonat împreună cu Dorina Talaș), Tulburări de voce și vorbire, Abordări structuralist-integrate în terapia tulburărilor de limbaj și comunicare.

De multe ori ii auzim pe parintii care se confrunta cu probleme intrebindu-se: „De ce copilul nu face ce-i spun eu?”, „Cind va invata sa ma asculte?”, „Oare va ajunge vreodata sa faca alegeri mai bune?”. Asemenea intrebari arata ca parintii asteapta de la copiii lor sa identifice singuri modul in care pot sa evolueze si sa-si formeze caracterul. Daca doriti sa aveti un copil echilibrat, capabil sa ia decizii corecte in ceea ce-l priveste, trebuie sa va implicati in fiecare etapa a dezvoltarii lui. Povestile, strategiile si recomandarile prezentate in volum va ajuta sa deveniti „coechipieri” ai copilului dumneavoastra si sa-l invatati sa devina independent si responsabil. 

Din cuprins:  Responsabilitatea personala • Parentingul se invata • Tergiversarea: prietena esecului • Nu cauta scuze • Cum sa devii un parinte puternic • Ocupa-te de lucrurile dificile! • Lasa-i sa fie ei insisi • Familia ca echipa • Bunicii • Pregatirea pentru viata • Adoptarea metodei intrebarii din spatele intrebarii

Tratatul de față propune o abordare exhaustivă asupra personalității, analizând acest concept din perspectiva curentelor semnificative ale psihologiei moderne, dar și din unghiul geneticii și neuroștiințelor, al psihopatologiei și teoriilor organizaționale. Tratatul înfățișează în primele capitole teoriile de bază ale personalității: de la psihanaliză, cognitivism și behaviorism la abordarea centrată pe "trăsăturile de personalitate" (incluzând instrumentele Big Five și 16-PF). În continuare, sunt explicate relațiile dintre personalitate și profesie din perspectiva psihologiei organizaționale, cu accent pe leadership, performanță și stresul profesional. După ce sunt explicate pe larg corelațiile dintre anumite trăsături de personalitate cu unele comportamente specifice (de ordin social, sexual, alimentar sau agresiv), tratatul se încheie cu prezentarea celor mai uzitate instrumente standardizate de evaluare a personalității (MMPI, NEO-PI-R etc.). Scris într-un limbaj clar și accesibil, tratatul se adresează nu doar studenților, ci și practicienilor din psihologie, sociologie, educație sau asistență socială.

Mihai Aniței este profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București (UB) și președinte al Colegiului Psihologilor din România. Specializat în psihologia muncii, a mai publicat cinci volume, dintre care Fundamentele psihologiei (Editura Universitară, 2010) și Psihologie experimentală (Polirom, 2007).

Mihaela Chraif este conferențiar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul UB și psiholog specialist în domeniul organizațional. Este autoarea unui Tratat de psihologia muncii (Editura Trei, 2013).

Vlad Burtăverde este doctorand în psihologia personalității la UB și consultant pentru carieră profesională.

Teodor Mihăilă este doctorand în psihologie organizațională la UB și consultant în managementul resurselor umane.

Tot mai multe cupluri apelează astăzi la tehnici de reproducere artificială. Ritmul stresant al vieţii și decizia amânată de a avea copii conduc la diminuarea şanselor de fecundare naturală. Psihologia şi psihanaliza ne-au demonstrat însă că între minte şi corp există influenţe reciproce, astfel că unele situaţii de viață insuficient înţelese pot lăsa urme adânci la nivel mental şi somatic. Ce se întâmplă în psihicul protagoniştilor în tot acest proces de aducere pe lume a unei noi vieţi? Cum afectează trăirile lor pe cele ale copilului? Cel mic e bine oare să-i cunoască pe donorii care au contribuit la conceperea sa? Printre subiectele abordate în prezenta carte se numără: trauma psihică a infertilităţii, compulsia de a recurge, în mod repetat și fără succes, la reproducerea asistată, anxietatea legată de maternitate, vieţile copiilor proveniţi din fecundare artificială. O noutate pe piaţa românească de profil, cartea se adresează publicului larg, dar şi medicilor şi psihologilor.


În perioada de început a terapiei, Paula declarase că îşi doreşte să fie mamă. Când devenise tot mai clar că relaţia ei cu Frank era din ce în ce mai serioasă, a început să simtă o oarecare ezitare. Va rămâne Frank alături de ea? Va continua ea să îl iubească sau va deveni cineva ca mama ei, care n-ar fi putut aprecia "darul" iubirii lui Frank? De vreme ce părerea comună a femeilor din familia ei era că un copil ruinează relaţia dintre părinţi, se va întâmpla acest lucru şi în cazul relaţiei ei cu Frank? (...) Şase luni mai târziu, Paula era pregătită să înceapă să caute o donoare. - Terese Schulman, autoare inclusă în prezentul volum colectiv


Această carte conține elemente de sociologie (de ce femeile amână decizia de a concepe), insighturi psihanalitice (privind relația mamei cu propria-i mamă, precum și fantasmele copilului referitoare la părintele necunoscut), dar se referă uneori și la efectul traumatic pe care eșecul conceperii îl are asupra viitoarei evoluții a cuplului.  -  Axel Hoffer, psihanalist și profesor de psihiatrie la Harvard Medical School