Psihologie

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 181-210 din 1800

  • Minți împrăștiate (ediție de colecție)
    89.85 LEI

    Cu bine-cunoscuta sa abordare riguroasă și totodată captivantă, autorul le propune celor care suferă de ADD căi de a duce vieți mai echilibrate. Un bestseller internațional, scris empatic și convingător.

    Dacă alte studii despre această afecțiune pornesc de la ipoteza transmiterii genetice, în volumul de față accentul cade pe felul în care societatea și emoțiile modelează realitatea pacienților. Apelând la cercetări de ultimă oră și la exemple din propria experiență, Maté arată cum pot fi reglate emoțiile și cum poate fi ADD ținută sub control. Dinamica familială și relațiile cu lumea, alături de înțelegerea propriilor mecanisme interioare sunt doar câteva dintre coordonatele care pot fi îmbunătățite cu ajutorul acestei lecturi fundamentale, în care biologia omului, neuroștiințele, psihologia și alte discipline alcătuiesc, împletindu-se, o perspectivă unică.

    Maté ne face un mare serviciu. Celor care nu suferă de ADD le explică cum e să ai această tulburare. Cei care au ADD, apropiații lor și medicii care citesc cartea beneficiază de informații noi. Iar oamenilor care nici nu bănuiesc că au ADD le va fi dată lumea peste cap. Canadian Medical Association Journal

    Paralelele trasate de Gabor Maté – între ce e profund intim și ce e global, între lumea spirituală și cea medicală, între psihologie și politică – sunt curajoase, înțelepte și morale. Naomi Klein

    Una dintre cele mai la îndemână și mai cuprinzătoare cărți despre ADD. Publishers Weekly

    O explicație fin nuanțată cu privire la interacțiunile complexe și subtile care au loc între natură și cultură și care ajută astfel la dezvoltarea unei personalități. În Minți împrăștiate nu găsim scheme simpliste sau pași rapizi către vindecare, ci povești de familie, explicații clare și solide și un dram de speranță. The Globe and Mail

     

     

     

  • Mitologia occidentală. Măștile Zeului (vol. III)
    157.51 LEI

    „Ca și celelalte cărți ale sale, Mitologia occidentală se evidențiază printr-o remarcabilă erudiție, claritate și putere de pătrundere. Sunt convins că oricine este cu adevărat interesat de știința omului va descoperi în lucrările lui Joseph Campbell un volum impresionant de date, disecate în profunzime și explicate în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor." - Erich Fromm

    Puține lucrări din domeniul mitologiei au fost scrise cu mai multă ambiție și profunzime decât cele din seria Măștile Zeului. Pe parcursul a patru volume, Joseph Campbell face un cuprinzător studiu comparativ al diverselor mitologii ale lumii, dezvăluind caracterul lor unitar și universal și modul în care ele încă reverberează în lumea modernă, dovedindu-se păstrătoare ale istoriei spirituale a omenirii.
    Mitologia occidentală analizează în detaliu miturile care au înflorit în vestul Iranului, de la culturile antice din zonele riverane mesopotamiană și egipteană și până la cele mai apropiate de noi, precum cea elenistică și romană, autorul realizând o comparație sistematică a temelor care stau la baza artei, mitului și literaturii lumii occidentale.

    Joseph Campbell (1904–1987), autor și profesor american renumit pentru munca sa în domeniul mitologiei comparate, s-a născut la New York și a absolvit Columbia University, unde s-a specializat în literatura medievală. După ce a obținut un master, a continuat să studieze franceza medievală și sanscrita la universități din Paris și München. În 1934 s-a alăturat departamentului de literatură de la Sarah Lawrence College, unde a predat timp de aproape 40 de ani și unde, în onoarea lui, a fost înființată Catedra Joseph Campbell, în cadrul departamentului de mitologie comparată.
    De-a lungul vieții, a călătorit mult și a scris numeroase cărți, printre care bestsellerele Eroul cu o mie de chipuri și Miturile care ne învață să trăim.
    La Editura Trei, de același autor, au mai apărut: Puterea mitului (în dialog cu Bill Moyers) și primele volume din seria Măștile Zeului — Mitologia primitivă și Mitologia orientală.

    „Analizând retrospectiv cei doisprezece ani minunați dedicați acestui proiect nespus de satisfăcător, constat că, pentru mine, principalul rezultat a fost că mi-a confirmat o ipoteză pe care de multă vreme o întrețineam conștiincios — și anume a unității rasei umane, nu doar în biologia sa, ci și în istoria sa spirituală, care s-a desfășurat pretutindeni ca o unică simfonie, cu teme anunțate, dezvoltate, amplificate, apoi inversate, distorsionate, reafirmate și care astăzi, într-un maiestuos fortissimo al tuturor secțiunilor răsunând laolaltă, avansează irezistibil către un adevărat apogeu, din care va apărea următoarea mișcare importantă." Joseph Campbell

  • Minti imprastiate. De unde vine si cum se trateaza tulburarea de deficit de atentie
    62.37 LEI
    Cu bine-cunoscuta sa abordare riguroasă și totodată captivantă, autorul le propune celor care suferă de ADD căi de a duce vieți mai echilibrate. Un bestseller internațional, scris empatic și convingător.
  • Perfecționismul în copilărie și adolescență
    100.43 LEI

    Trăim într-o epocă în care mult prea mulți tineri sunt supuși cerințelor de a fi perfecți
    sau trăiesc nevoia de a fi perfecți. Este periculos perfecționismul pentru copii și adolescenți? Cartea de față prezintă o sinteză a studiilor de ultimă oră privind perfecționismul la copii și adolescenți și este structurată în trei secțiuni. Prima parte introduce perfecționismul ca un construct multifațetat și include un capitol despre evaluarea perfecționismului. Partea a doua examinează perfecționismul din perspectiva dezvoltării sale, incluzând aici modul în care acesta este exprimat și trăit în contexte școlare și sociale. Partea a treia se focalizează pe zona clinică, examinând costurile de adaptare pe care le presupune perfecționismul, și propune o serie de abordări vizând reducerea perfecționismului și a caracterului distructiv al acestuia. Informațiile din acest volum vor fi utile atât psihologilor și profesorilor, cât și părinților care doresc să afle cum să-și ajute copiii să supraviețuiască și să trăiască o viață bună, cu toată presiunea de a fi perfecți.

    Gordon L. Flett este profesor în Departamentul de Psihologie al Universității York din Toronto, Canada și este cercetător în domeniul personalității și sănătății mentale. Dr. Flett este cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale importante în studierea și teoretizarea rolului perfecționismului în psihopatologie.

    Paul L. Hewitt este profesor în Departamentul de Psihologie al Universității din Columbia Britanică. Cercetările sale se concentrează mai cu seamă asupra vulnerabilităților de personalitate și asupra dificultăților psihologice pe care acestea le provoacă la adulți, adolescenți și copii. Dr. Hewitt a publicat peste 300 de studii, cărți și capitole despre perfecționism, psihopatologie și psihoterapie.

    Stresul autogenerat este una dintre aceste forme de autodistrugere ce afectează viața copiilor și adolescenților perfecționiști. Perfecționiștii își autogenerează stresul prin faptul că se încăpățânează să atingă standarde imposibile, chiar și atunci când acest lucru devine contraproductiv. Pot de asemenea să creeze conflicte prin faptul că le cer celorlalți să fie perfecți sau că interpretează un feedback ambiguu din partea celorlalți drept critică sau evaluare nefavorabilă. Acest stres poate afecta sănătatea mentală și fizică.
    Autorii

    Este deosebit de important să recunoaștem că părinții diferă mult unii față de ceilalți. Părinții care sunt hipercritici și insistă ca ai lor copii să fie perfecți pot învăța cum să aibă reacții și răspunsuri mai puțin distructive. Poate chiar mai important este că acești părinți pot beneficia de pe urma unor discuții unde se face diferența între a năzui spre excelență și a năzui spre perfecțiune, arătându-se cum presiunea excesivă poate dăuna performanței.
     - Autorii

  • Povestea ta a început demult
    65.00 LEI

    Un angajat cu experiență ajunge să ia decizii financiare nesăbuite, repetând, fără să știe, istoria tătălui său, un parior "ratat" pe care nici măcar nu-l cunoscuse. O tânără depresivă vrea să se sinucidă prin "evaporare", pentru ca mai apoi să afle că bunica ei supraviețuise camerelor de gazare de la Auschwitz. Un băiat e cuprins de senzații inexplicabile de frig, fără să știe că unchiul său murise înghețat.

    Cartea de față vorbește despre acele fobii, depresii și gânduri obsesive care ne copleșesc fără să ne dăm seama de unde ni se trag. Combinând cercetările din neuroștiințe cu intervențiile specifice constelațiilor familiale, autorul demonstrează în ce fel uneori ajungem să moștenim și să retrăim, în mod inconștient, suferințele și traumele nerezolvate ale strămoșilor. Cititorul are la îndemână căi utile pentru eliberarea de traumele moștenite pe cale transgenerațională. Aceste tehnici merg de la identificarea anxietăților mascate după cuvinte și comportamente aparte până la genogramă, dialogul imaginar cu strămoșii și eliberarea, prin compasiune, de suferințele generațiilor trecute.

    Mark Wolynn este psiholog clinician specializat în traumele transgeneraționale. Este director și formator la Institutul pentru Constelații Familiale din San Francisco.

  • Procesul revolutionar de eliberare a traumei, stresului si tensiunii din corp
    52.00 LEI

    Procesul revolutionar de eliberare a traumei, stresului si tensiunii din corp dezvaluie pasii simpli, dar profunzi de recuperare in urma traumei, propusi de TRE® (Trauma Releasing Exercises) – Exercitii de Eliberare a Traumei sau TRPTM (Trauma Release Process), exercitii care sunt accesibile oricui: activeaza in mod sigur si usor reflexul innascut de tremur care calmeaza in mod natural sistemul nervos si ne scoate din starile de lupta, fuga sau inghet. Cand acest mecanism de tremurat/scuturare/vibratie musculara este activat intr-un mediu sigur si controlat, corpul este incurajat sa revina la o stare de echilibru si homeostaza. Aceasta practica este recomandata pentru stresul usor, frica, anxietate, insomnie, durere, inflamatie si PTSD [tulburare de stres post-traumatic]. Odata invatata, seria TRE® poate fi practicata oricand si oriunde, dupa nevoile fiecaruia. Pentru cei cu probleme de sanatate si anxietate mai serioase, se recomanda colaborarea cu un Facilitator TRE® certificat (www.treromania.com).

    Asa cum este prezentat, pas cu pas, si in aceasta carte, majoritatea persoanelor care practica TRE® pentru mai mult de 6 luni confirma ca se simt mai prezente, centrate, relaxate, calme, pline de energie si mai putin reactive. Te invitam sa iti redescoperi si sa iti experimentezi corpul prin practica TRE®! Speram ca aceasta carte iti va oferi cateva perspective noi asupra magiei mecanismului de tremur neurogenic si te va ajuta sa intelegi mai bine capacitatea organismului de autoreglare si de a gestiona viata intr-un mod mai usor si mai bland.

    Asociatia TRE® Romania

  • Rescrie-ti destinul
    74.99 LEI
    Traumele si credintele limitative ale stramosilor isi gasesc ecoul in viata noastra de zi cu zi, modelandu-ne destinul ca o forta invizibila. Atunci cand incepem sa cercetam cauza blocajelor, a anxietatilor, a relatiilor nefericite si a esecurilor noastre repetitive, adesea descoperim ca evenimentele din propria viata nu reusesc sa ne ofere o explicatie adecvata. In aceste momente, merita sa privim dintr-o perspectiva mai larga si sa descoperim evenimentele din viata parintilor nostri, a bunicilor sau chiar a generatiilor mai indepartate.
  • Rusinea. De la captivitate la vindecare
    76.11 LEI
    Rusinea este sufleorul din culise si determina comportamentele toxice - constrangerea, codependenta si dependenta - care distrug familii si vieti. Oh, deci asa se numeste sentimentul acela care se tine ca scaiul de tine ani si ani, care te roade pe dinauntru si iti da viata peste cap! ai putea exclama citind Rusinea.
  • Inconfortabil. Capcanele sincerității în cuplu
    39.95 LEI

    Nebunia relației dintre Tolstoi și Sonia a devenit insuportabilă odată cu apariția celui mai apropiat discipol al lui, adept al vieții austere care constituia miezul doctrinei tolstoiene. Sonia a fost plăcut impresionată când l-a întâlnit, dar instinctul ei și suspiciunea, care-i acompania cumplita posesivitate, au făcut-o să aibă presimțiri negre. Neliniștea resimțită în prezența nobilului Certkov, căci așa îl chema, o punea în gardă. Certkov va deveni dușmanul ei. El va face o alianță cu mezina Sașa, cel mai iubit copil al lui Tolstoi și cel mai puțin iubit copil al Soniei, și se va lupta pentru moștenirea literară a lui Tolstoi cu Sonia, înainte și după moartea scriitorului. Ultima parte a vieții lui Tolstoi a fost scena unor întâmplări incredibile, sinucideri regizate de Sonia, alternate cu excese de dragoste, și toate din cauza geloziei și urii ei față de cel care pusese stăpânire pe sufletul și gândurile marelui om. Dușmanul Soniei îi controla mintea lui Tolstoi, iar ea era exclusă din afectivitatea lui de altădată, din preocupările lui. Ce se întâmplă atunci când doi parteneri de viață hotărăsc să nu-și ascundă nimic, să-și spună totul? Oare ceea ce numim astăzi transparență radicală consolidează cuplurile sau, dimpotrivă, le destabilizează? În cazul lui Bertrand Russell și al Dorei Black, sinceritatea absolută a provocat gelozii care au avut drept consecință separarea lor. Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre au promis să-și împărtășească toate sentimentele, fanteziile și experiențele, dar nu au fost foarte fericiți în relația lor deschisă, cel puțin ea. Pactul de sinceritate dintre Tolstoi și soția sa Sonia, cu lectura reciprocă a jurnalelor intime, le-a deteriorat relația, făcând-o de-a dreptul insuportabilă spre final din cauza neîncrederii, geloziei și suspiciunilor. Pare așadar că transparența radicală aduce cu sine riscuri. Și nu doar pentru cupluri, precizează Aurora Liiceanu, extinzându-și analiza la societatea de azi, în care expunerea publică a persoanelor și opiniilor – inclusiv a celor radicale – duce adesea la polarizări și la adevărate războaie ale sexelor.

  • Scrisoare de iertare
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

    V (fostă Eve Ensler) își imaginează o scrisoare de iertare din partea tatălui ei abuziv: „Am obosit să aștept“, scrie ea. „Tata a murit demult, nu-mi va spune niciodată aceste cuvinte!“

    La fel ca milioane de femei, V a așteptat ani de zile să i se ceară iertare. Abuzată fizic și sexual de tatăl ei, V s-a luptat toată viața cu trădarea acestuia, tânjind după o recunoaștere cinstită care să vină din partea acestui bărbat mort de mult.

    După ani de zile de activism împotriva violenței, scriitoarea a decis că nu mai poate să aștepte. Așa că și-a imaginat această scrisoare de iertare: scrisă de ea, adresată ei. Scrisoare de iertare, scrisă de V din perspectiva tatălui, cu cuvintele pe care și-a dorit și a așteptat toată viața să le audă, se dorește să transforme abuzul pe care l-a suferit, în adevăr și compasiune, precum și o viziune luminoasă asupra viitorului.

    Remarcabilă și originală, Scrisoarea de iertare vine cu un punct de vedere transformațional, asupra modului în care putem să începem să ieșim și să ne vindecăm de rana abuzului sexual. Este o perspectivă revoluționară, care necesită să dăm dovadă de curaj, onestitate și iertare.

  • Cum gandesti de fapt
    40.17 LEI
    Devino expert in arta de a gandi eficient! Renumita psihologa dr. Nicky Hayes exploreaza in fascinanta carte Cum gandesti de fapt modalitatile ingenioase si uneori ineficiente prin care mintea noastra proceseaza lumea. Cunoasterea modului in care gandim este fundamentala pentru a intelege de ce suntem cine suntem si de ce facem ceea ce facem. Ceea ce ni se intampla in minte cand procesam informatii (gandirea, stocarea sau accesarea unei amintiri, concentrarea atentiei, procesarea limbajului, creativitatea, rezolvarea problemelor, invatarea etc.) dicteaza ce ne motiveaza si ce ne descurajeaza, modul in care interactionam cu ceilalti si deciziile pe care le luam in fiecare zi.
  • Tratat de intervenţii parentale validate ştiinţific
    85.00 LEI

    „Cartea de față este primul tratat de intervenții parentale validate științific dedicat sistematizării cunoașterii științifice din acest domeniu de către experți recunoscuți, din cadrul marilor centre universitare din România, cu scopul de a-i ajuta pe specialiștii care doresc să ofere sprijin parental. Volumul își propune astfel să ofere ghidaj și trimiteri către protocoale de intervenție actuale și inovative, care pot să dezvolte eficient abilități parentale relevante pentru sănătatea mintală a copiilor.
    Un alt deziderat al volumului este de a elimina divergențele și a face lumină asupra rolului validării științifice în selecția unor intervenții specifice de parenting.
    În scopul facilitării lecturii, fiecare dintre capitolele cuprinse în volum are o structură unitară din punctul de vedere al formatului. Conținutul capitolelor îmbină de fiecare dată componentele teoretice cu cele practice, trecându-le printr-un filtru științific și incluzând referiri la protocoale validate științific relevante pentru tematica abordată, precum și la procedurile și metodologiile de implementare ale acestora. Cum ocupația de educator parental a fost introdusă recent în România, iar practicienii din acest domeniu pot veni din domenii conexe psihologiei, sperăm ca acest volum să reprezinte o resursă valoroasă care să ghideze practicile legate de intervențiile parentale.” (Oana David, Daniel David)

     

    Rolul parentingului în dezvoltarea armonioasă a copiilor • Factori parentali implicați în psihopatologia copiilor • Consiliere și coaching parental • Intervenții parentale bazate pe tehnologie • Programe parentale validate științific pentru tratamentul tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate la copii • Programe parentale validate științific pentru părinții adolescenților

  • Povestea ta are sens. 9 calatorii terapeutice care te invita la conectarea cu sinele
    62.90 LEI

    Psiholog Dr. Raluca Anton, autoarea bestsellerului Terapie 1 la 1 cu sinele tau, revine cu noua calatorii terapeutice din cabinetul sau de psihoterapie, care te vor inspira sa iti traiesti cu sens propria poveste, avand drept exemplu istorii de viata si situatii care pot fi similare cu ale tale.

    Cartea aceasta te ajuta sa-ti explorezi mai cu atentie propria poveste de viata, a ceea ce ai adus cu tine, din istoria ta, si inca tii inchis si nedescoperit in cele mai ascunse sertare ale sufletului tau.Despre asta va fi fiecare poveste din aceasta carte. Despre mlastini si nuferi. Despre istorii de viata, decizii, alegeri, camp cu flori, piedici, cresteri, dureri si oameni care au invatat sa cultive nuferi acolo unde candva era, in strat subtire, o iluzie a vietii sub ceva ce i-a inghitit, dar din care au reusit sa se salveze. Ei pe ei insisi! - Psiholog Dr. Raluca Anton 
  • Psihologia genului
    51.80 LEI

    Ce înseamnă să fi un „bărbat adevărat" sau o „femeie adevărată"? Care este impactul stereotipurilor rolurilor de gen asupra vieții noastre, asupra relațiilor noastre și societății, în general? Este nevoie în prezent de o nouă psihologie a genului, care să ia în considerare complexitatea experienței umane? Bazându-se pe o multitudine de teorii și dovezi științifice dintr-o gamă largă de discipline – biologie, sociologie, fiziologie, geografie socială, teoria queer, scrieri LGBTQI+, scrieri feministe, neuroștiințe cognitive, studii culturale – Gary Wood evidențiază temele și problemele cheie legate de gen și analizează impactul genului asupra psihologiei individuale și colective. Prin examinarea critică a dovezilor, oferă o perspectivă asupra psihologiei genului, una mai puțin prescriptivă și mai semnificativ descriptivă și trasează paralele între viitoarele modele de gen și modelele actuale privite din perspective interculturale și istorice.

  • Aceiași noi. Când sensul viitorului e în trecutul nostru
    35.94 LEI

    Prefaţă de Vlad Stroescu

    „Regăsim în această carte ideile contemporane majore ale neuroștiințelor aplicate, cum ar fi neuroplasticitatea, conexiunile dintre creier, sistemul endocrin, sistemul imunitar și restul corpului, precum și influențele benefice ale lui Sapolsky, Cyrulnik, ale marelui Oliver Sacks și ale multor altora pe care ar trebui neapărat să-i citiți, pentru că ei sunt Thaleșii, Heracliții, Platonii și Aristotelii zilelor noastre, în care în sfârșit întrezărim ceva din ce suntem cu adevărat, trecem frontierele de dinăuntru. Cartea asta, ca și prima, e o poartă. Psihologia Cătălinei Dumitrescu e rațională și lipsită de orice superstiție, marcată de știința faptului că între minte și corp nu există o frontieră reală și bazată pe dovezi, dar este și plină de un optimism vital.“ — VLAD STROESCU

  • Cautarea Sensului. Chemarea Sinelui si redefinirea Centrului Interior
    52.00 LEI

    Celebrul autor si psihanalist jungian James Hollis exploreaza temele arhetipale profunde ale vietii noastre umane si ofera intrebari si perspective care ne ajuta sa accesam sensul mai profund al calatoriei noastre. Include informatii despre natura semnificatiei, lucru cu umbra, cultivarea rezilientei in momente de schimbare, o abordare psihologica a celor sapte pacate capitale si multe altele.

  • Trauma si corpul. O abordare senzoriomotorie a psihoterapiei
    82.00 LEI

    Inteligenta corpului este in mare masura o resursa neexploatata in psihoterapie, dar povestea spusa de „naratiunea somatica” – gest, postura, prozodie, expresii faciale, privirea ochilor si miscare – este, fara indoiala, mai semnificativa decat povestea spusa de cuvinte. Limbajul corpului comunica semnificatii implicite si dezvaluie mostenirea traumei si a dinamicii timpurii.

    Acest volum reprezinta o revizuire detaliata a cercetarii in neurostiinta, trauma, disociere si teoria atasamentului, care indica necesitatea unei abordari integrative minte-corp a traumei. Premisa acestei carti este ca, adaugand interventii orientate asupra corpului in repertoriul lor, terapeutii pot creste profunzimea si eficacitatea procesului clinic. Psihoterapia senzoriomotorie este o abordare care se bazeaza pe intelegerea psihoterapeutica traditionala, dar include corpul ca fiind central in domeniul terapeutic al constientizarii, folosind abilitati de observare, teorii si interventii care nu sunt practicate de obicei in psihoterapia psihodinamica.

    Prin sintetizarea interventiilor de „jos in sus" si de „sus in jos", autorii combina ambele procese pentru a ajuta clientii traumatizati cronic sa gaseasca solutie si sens in viata lor si sa dezvolte un nou sentiment de sine, integrat somatic.

     

  • De ce ne amintim? Cum ne modeleaza memoria prezentul si viitorul
    74.99 LEI
    Descoperă un nou mod de a înțelege memoria propus de un pionier al neuroștiinței, cercetătorul de renume în domeniul memoriei, Charan Ranganath. Suntem obișnuiți să vorbim despre memorie ca despre o înregistrare a trecutului, dar iată o întorsătură surprinzătoare: nu suntem meniți să ne amintim totul.
  • Limbajul secret al chipului
    57.90 LEI

    Am venit pe lume purtand cu noi o harta menita sa ne ajute sa ne gasim drumul, sa ne construim un destin care sa ne aduca bucurie si implinire: chipul nostru. Raspunsurile de care avem nevoie s-au aflat intotdeauna in fata noastra, inscrise chiar in trasaturile noastre, in privire, in zambet, in cele mai delicate linii ale chipului nostru.

    Cartea Suadei Agachi - specialist in tehnici de citire a chipului si analiza trasaturilor faciale, ne invita sa privim dincolo de aparente, sa descifram limbajul secret al chipului pentru a ne cunoaste cu adevarat pe noi insine, dar si pe ceilalti. Limbajul secret al chipului iti dezvaluie taine pe care cuvintele nu ti le vor spune niciodata.

  • Terapia cognitiv-comportamentala pe intelesul tuturor
    65.00 LEI
    Terapia cognitiv-comportamentală este o formă dovedit eficientă de psihoterapie care reprezintă adesea prima linie de tratament recomandată pentru gestionarea depresiei, a anxietății, a grijilor și a altor probleme comune. Terapia cognitiv-comportamentală pe înțelesul tuturor ne oferă o abordare simplificată pentru a învăța pașii de bază ai acestui tip de terapie și a-i aplica în viață.
  • Secretele creierului uman
    54.99 LEI
    Suntem proprietarii celei mai incredibile mașinării din lume – creierul. Datorită lui putem să admirăm apusul, să învățăm să vorbim, să recunoaștem un prieten, să fugim de pericol. Având în vedere totalitatea funcțiilor pe care le îndeplinește, creierul este comprimat într-un spațiu foarte mic. Cântărește circa 3% din greutatea corpului (1 380 de grame), dar consumă 17% din totalul de energie al organismului.
  • Ce-ar fi fost dacă... Eliberarea de regrete
    62.37 LEI

    Cu toții ne trezim uneori că suntem năpădiți de regrete și păreri de rău. Iar de aici nu mai e decât un pas până la autoculpabilizare, dezamăgire și ruminații despre șansele ratate, despre "ce-ar fi fost dacă...". Inspirată de experiența terapeutică și de cercetările de psihologie cognitivă, cartea de față ne ajută să depășim blocajele cauzate de regrete și resemnare și să luăm decizii responsabile, realiste și transformatoare.

    „Regretul ne poate învinge sau poate fi o trambulină către sporirea curajului, înțelepciunii și a acceptării de sine. În această carte, unul dintre terapeuții cognitivi de frunte ne ghidează cu abilitate, ajutându-ne să ne împăcăm cu impedimentele și dezamăgirile vieții." – Paul Gilbert, dr. în psihologie, autorul cărții Compasiunea și mintea umană

    "Deși multe persoane consideră regretul o experiență exclusiv negativă, acesta a evoluat pentru a ne ajuta să ne adaptăm la anumite circumstanțe. Regretul ne permite să învățăm din greșeli, să anticipăm erorile înainte de a trece la acțiune și să ne exprimăm părerile de rău pentru a vindeca fisurile din relațiile noastre". – Robert L. Leahy

    Robert L. Leahy, psihoterapeut și profesor universitar, este directorul Institutului American de Terapie Cognitivă din New York, fiind autorul a 29 de cărți academice și de popularizare.

  • Empatie și sănătate mentală
    62.37 LEI
    Terapeuții află încă de la primele cursuri de formare că empatia este importantă în procesul terapeutic. Multe strategii și tehnici terapeutice, pentru a fi eficace, implică, într-un fel sau altul exprimarea înțelegerii empatice, iar empatia e importantă și pentru descoperirea momentului potrivit pentru aplicarea anumitor tehnici. Practicarea psihoterapiei îi confruntă însă pe terapeuți cu un proces mult mai complicat decât părea inițial. În volumul de față Arthur J. Clark prezintă detaliat trei modalități empatice de cunoaștere: subiectivă, obiectivă și interpersonală – prin care consilierii și terapeuții interacționează cu clienții lor. Fundamentându-se pe literatura amplă și voluminoasă asupra empatiei din ultimii o sută de ani, acest volum transcende conceptualizările tradiționale ale procesului empatic și aspiră la extinderea semnificativă a aplicațiilor sale în practica terapeutică. Numeroase exemple de dialog client-practician clarifică abilitățile bazate pe empatie ca reprezentând o sursă de înțelegere a modului în care clientul își resimte propria viață în contextul experiențelor sale. Arthur J. Clark este profesor emerit la St. Lawrence University, Canton, New York. Ca psiholog acreditat și practician din domeniul sănătății, are o amplă experiență în cadrul educațional și clinic. Publicațiile sale includ peste 50 de articole și capitole de cărți din domeniul sănătății mentale.
  • Traume mici. Când nu știi ce e greșit, dar nimic nu pare prea bine
    58.14 LEI

    ând te gândești la niște „traume mici", poate că prima întrebare care-ți vine în minte, firească, este: „Care e diferența dintre traumele mari și traumele mici și cum pot influența acestea din urmă, fiind atât de mici, starea ta psihică?" Imaginează-ți un bulgăre de zăpadă care se rostogoloește… acesta se face din ce în ce mai mare, până poate deveni extrem de periculos, capabil chiar să declanșeze o avalanșă. Așa și cu traumele mici…

    Acestea pot proveni din copilărie, dar chiar și din relațiile de la vârsta adultă, fie ele profesionale sau personale. Universul traumelor mici și al consecințelor lor este recent descoperit de știință și cu atât mai fascinant.

    Vei afla din paginile acestei cărți, prin numeroasele exemple și exerciții pe care le vei găsi aici, cum au apărut traumele tale mici și ce poți face pentru a scăpa de efectele lor nedorite. Metoda în 3 pași (conștientizare, acceptare și acțiune) propusă de autoare este ușor de pus în practică, urmând ghidajul și tehnicile ce-ți sunt oferite cu generozitate.

  • Nu exista parti rele
    53.91 LEI
    Epuizat din stoc

    Nu exista parti rele. Vindecarea traumelor si intregirea Sinelui cu ajutorul Sistemelor Familiale Interne

    Descopera-ti mintea multidimensionala
     
    Exista o parte din tine care ti-ai dori sa dispara? Majoritatea dintre noi am spune ca da, fie ca o numim dependenta, critic interior, "minte de maimuta", nevroza, pacat, obiceiuri proaste sau orice alt nume denigrator.
  • Experientele depresiei
    89.85 LEI

    Psihologia depresiei este una dintre marile provocari ale psihologiei si psihiatriei. In volumul de fata, Sidney J. Blatt rezuma si integreaza aproape 30 de ani de cercetare a depresiei, explorand natura depresiei si experientele de viata care duc la aparitia ei. Contributia semnificativa a autorului la intelegerea naturii depresiei consta in identificarea a doua tipuri de depresie care, in pofida unor simptome comune, au surse diferite. Depresia anaclitica, asociata cu sentimentul de a nu fi iubit si luat in seama, apare din sentimente de singuratate si abandon. Depresia introiectiva, asociata nemultumirii de propria persoana, apare din sentimentul de esec si de lipsa de valoare. Recunoasterea diferentei dintre aceste doua experiente depresive fundamental diferite a deschis noi directii de cercetare, dezvoltarea unor intrumente de psihodiagnostic si formularea unor abordari ale procesului psihoterapeutic specifice fiecarui tip de depresie.

  • Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală
    62.37 LEI
    Există depresie fără lacrimi? Ne confruntăm, în prezent, cu o epidemie de autism? Divorțul le creează întotdeauna tulburări grave copiilor? Marijuana creează dependență? Prădătorii sexuali recidivează întotdeauna? Din păcate, miturile despre sănătatea mentală sunt larg răspândite și le auzim din nenumărate surse, inclusiv din media și din părerile unor oameni fără pregătire în domeniul psihologiei. Cartea de față ne arată că unele dintre cele mai ferm susținute credințe ale noastre sunt contrazise de descoperirile cercetărilor științifice și ne ajută să ne formăm opinii bazate pe fapte și nu pe ficțiuni, conducând astfel atitudini și comportamente mai adecvate față de persoanele cu boli mentale.
  • Agilitatea emotionala
    54.99 LEI
    Epuizat din stoc
    Agilitatea emotionala. Cum sa ne gestionam emotiile pentru a avea succes in viata personala si profesionala Cheia pentru valorificarea adevaratului nostru potential. Drumul catre implinirea personala si profesionala este rareori usor. Ce ii desparte pe cei care ating succesul de cei care nu reusesc? Raspunsul este agilitatea emotionala, un concept nou si revolutionar in psihologie care ne permite sa navigam printre suisurile si coborasurile vietii. Renumitul psiholog Susan David a descoperit ca, indiferent cat de creativi sau de inteligenti suntem, indiferent de tipul nostru de personalitate, agilitatea emotionala, adica modul in care gestionam lumea noastra interioara - gandurile, sentimentele si discursul cu sine -, este ceea ce determina in final cat de mult succes vom avea. Oamenii se vor confrunta mereu cu capcane care ii pot duce in directia gresita: indoiala de sine, rusinea, tristetea, teama sau mania. Cei care au agilitate emotionala nu sunt imuni la stres si greseli. Diferenta este ca acestia stiu cum sa se adapteze, sa isi puna actiunile in acord cu valorile personale si sa faca schimbari mici, dar semnificative care le vor aduce o viata pe deplin implinita.
  • Seninatatea. 25 de povestiri despre echilibrul interior
    47.57 LEI
    Ne-ar placea sa ramanem mereu senini... Dar viata ne tulbura apele, iar demonii nostri launtrici se trezesc: atunci devenim ingrijorati, ne pierdem speranta, ne risipim. Prin cele 25 de istorioare si prin invatamintele lor, cartea va propune sa inaintati, in ritmul vostru, pe calea echilibrului si a seninatatii. Descoperiti intelepciunea vietii de zi cu zi ascunsa in micile si efemerele momente de fericire, precum un telefon de la un vechi prieten, un jurnal abandonat si redescoperit sau o frunza dansand in vantul tomnatic. Invatati sa savurati clipa, sa va relaxati, sa zambiti si va mentineti trupul binedispus si spiritul treaz.
  • Omul Portocaliu si alte povestiri terapeutice
    51.80 LEI
    Epuizat din stoc
    Un pacient devine portocaliu dupa ce mananca aproape doi ani doar morcovi, un tanar se indragosteste si se logodeste cu un... sapun, iar altul, "inghititorul de manusi", le devoreaza in momentul extazului erotic. O pacienta ii incredinteaza terapeutei sale secretul inainte de a muri, iar alta scapa de amintirea violului. Acestea sunt doar o parte dintre cele treisprezece cazuri terapeutice prezentate de psihiatra Doina Cosman intr-o inedita culegere de povestiri. Dincolo de "exotismul" cazurilor, cartea istoriseste o serie de intalniri umane si empatice intre tamaduitor si suferind. Axat pe o patologie diversa si centrat asupra spatiului cultural romanesc, volumul ilustreaza, pentru publicul larg, modul complex in care interactioneaza psihiatrul cu pacientii sai. Autoarea prezinta detalii vii si explicatii necesare despre diagnostic, medicatie si interventii psihoterapeutice.
Filter by

Preț

Editura