Publicistică & Critică & Istorie literară

Maiorescu a fost cel dintâi care a vorbit despre personalitatea europeană a lui Eminescu, el însuși fiind, prin tot ce a făcut, o personalitate europeană.
Aveau, amândoi, prin excelență, ceea ce Nietzsche denumea pasiunea de cunoaștere, fiind familiarizați în cel mai înalt grad cu filosofia și literatura uni­versală și interesați de limbile clasice și moderne.
Maiorescu se impune, indiscutabil, ca un pattern, ca un critic model, care se cade de asemenea omologat și cu Eminescologul model.
*
Adunarea într‑un volum a tuturor textelor maio­resciene despre Eminescu reprezintă, ca să spunem aşa, un act justiţiar şi de pionierat editorial, spulberând ideea inerţială că Maiorescu ar fi autorul unui singur text despre poet.
acad. Mihai CIMPOI

Sadoveanu nu este, nici pe departe, un subiect epuizat și, cu atât mai puțin, un scriitor expirat. O operă care mai are încă secrete de dezvăluit e o operă vie. Cel puțin pe anumite porțiuni ale ei. Întinderea acestor părți vii rămâne la aprecierea fiecărui cititor. Nicio operă nu rezistă neatinsă, nevătămată și nevămuită de trecerea timpului.

Opera lui Sadoveanu e un aisberg călător, împins de curenți spre un Sud ostil, spre necunoscut, plutind în derivă, desprins din blocul interbelic în urmă cu mai mult de o jumătate de secol. Nu știm tot ce ascunde în adâncuri, dar cea mai mare parte din masivitatea lui e acolo și ne fascinează. Pe măsură ce înaintează în apele tot mai calde, pierzând Nordul (interbelicul), ținutul său originar, își reduce fatalmente dimensiunile. Oare putem face ceva împotriva schimbărilor climatice ale culturii, datorate globalizării, spre a mai salva ce se mai poate salva din aisbergul plutitor pe un ocean incert?

Ion Simuț

Reeditarea lucrării Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului de Mircea Muthu marchează intrarea într-o necesară şi inevitabilă etapă a exegezei rebreniene de după finalizarea monumentalei ediţii critice de opere complete, realizată în aproape o jumătate de veac de Niculae Gheran, atât prin reaşezarea în alte ecuaţii, mai actuale, a unor teme, cât şi prin generozitatea deschiderilor menite să dezvăluie mereu surprinzătoare dimensiuni ale scrierilor lui Liviu Rebreanu. (Andrei Moldovan)

* * *

Rebreanu confirmă şi el soarta scriitorului român, care dispare la o vârstă relativ tânără, înainte de a-şi fi definitivat destinul creator. Oricum, în cărţile pe care ni le-a lăsat, chipul său de sfinx – eternizat de fotograf sau de artistul plastic – este permanent mişcat de „pulsaţiile inimii vii”. Privindu-i chipul încremenit în memoria hârtiei, rezist cu greu ispitei de a-l asocia, din nou, cu Titu Maiorescu din faimosul Jurnal. Aşa cum stă, ţeapăn în costumul de academician, nu pot să nu aud zgomotele înfundate din partea nevăzută a strălucitorului aisberg. Pentru că – nu-i aşa? – „pentru un scriitor, cititorii sunt duhovnicul. Scriitorul trebuie să ştie că viaţa lui întreagă nu poate avea ascunzişuri, nici taine, nici menajamente. Mai curând sau mai târziu toate se vor da pe faţă, toate secretele. Printre hârtiile lui vor scotoci oameni diferiţi, indiscreţi. Discreţia scriitorului în viaţă e inutilă”.

Organicul, categorie ontologică, biologică şi în egală măsură estetică tutelează paginile semnate de Rebreanu. El este capabil încă să mai absoarbă ezitările şi chiar fisurile produse de conştiinţa individualizatoare din veacul nostru. Lipsa de acoperire reală a conceptului de totalitate în descendenţă hegeliană nu-l împiedică pe artistul demiurg să rămână, cel puţin la prima vedere, perfect articulat. Lectura marilor sale romane ne transmite un sentiment de închidere atât de puternic încât el devine, tocmai de aceea, premonitoriu. (Mircea Muthu)

* * *

Profesor universitar dr. emerit la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, Mircea Muthu s-a născut la 1 ianuarie 1944, în Iernut, județul Mureş. Este estetician, comparatist, balcanolog, critic şi istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România; debutul absolut în revista „Tribuna” (1967). Volume: Orientări critice, 1972; Literatura română şi spiritul sud-est european, 1976; La marginea geometriei, 1979; Paul Zarifopol între fragment şi construcţie, 1982; Permanenţe literare româneşti în perspectivă comparată, 1986; Alchimia mileniului, 1989 şi 2008; Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, 1993 şi 1998; Esenţe (Poeme), 1994; Cântecul lui Leonardo, 1995; Călcâiul lui Delacroix, 1996; Făt-Frumos şi „vremea uitată” – o nouă interpretare a basmului „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” (în colaborare cu Maria Muthu), 1998 şi 2008; Dinspre Sud-Est, 1999 (versiune franceză, 2001); Lucian Blaga – dimensiuni răsăritene, 2000 şi 2002; Balcanismul literar românesc, 3 vol., 2002 şi 2008 / Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România /; Balcanologie, vol. I, 2002; Grafii (Poeme), 2004; Balcanologie, vol. II, 2004; Studii de estetică românească, 2005 şi 2014 (ediţie revăzută şi adăugită); Balcanologie, vol. III, 2008; Ochiul lui Osiris. Dialoguri, 2010; Europa de Sud-Est în memoria culturală românească. Bibliografie, 2011; Panoramic sud-est european. Confluenţe culturale, 2012; Trepte (Poeme), 2013; Repere culturale transilvane, vol. I, 2014; Estetica între mediere şi sinteză, 2016; Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european – Confluențe culturale (ediție revăzută și adăugită), 2017; Repere culturale transilvane II. Alte contribuţii istorico-literare, 2018. Coautor la dicţionare de literatură română şi la numeroase volume colective. Ediţii îngrijite: Anton Pann (1973), Liviu Rebreanu (1976), Henri Jacquier (1991), Radu Stanca (1997), Eugeniu Sperantia (1997), Al. Dima (2002). Distincţii: Ordinul Naţional Pentru merit în grad de cavaler (2000); Ordre des Palmes Académiques (2001) pentru servicii aduse culturii franceze. Premiul „George Călinescu” pentru întreaga activitate decernat de Muzeul Național al Literaturii Române, Bucureşti, 2016.

Clujean din naştere, oraşul a însemnat pentru mine – ca-ntr-un joc secund barbian – ceva mult mai subtil decât poate însemna acesta pentru cineva mutat în el, chiar şi cu decenii în urmă... E un sentiment inexprimabil, pe care doar „băştinaşii” săi îl pot avea, o patină imprimată direct pe inimă, din naştere – obligatoriu la Clinica „Stanca” – sau în timpul hălăduirilor de zi şi noapte pe celebrul „Floaştăr”, al momentelor petrecute la Arizona, Croco, Melody, Conti sau Cola, când prin faţa ta defilau marile personalităţi ale vechiului Cluj sau galeria de viţă sălbatică a boemilor, nebunilor, scăpătaţilor burgului. Pitty Vintilă, regretatul medic legist, jazz-man şi fost deţinut politic – cel care s-a urcat pe statuia lui Matei Corvin din centrul Clujului, în 1959, pentru a celebra Centenarul Micii Uniri, plătind pentru gestul său cu ani grei de puşcărie –, aiudean mutat în adolescenţă la Cluj, avea o caracterizare ciudată pentru clujeanul get-beget, care m-a intrigat într-o primă fază: „perfida gazdă clujeană”! Asta pentru că el vedea în clujeanul originar un ins egoist, care-şi închiriază scump locuinţa celor veniţi din alte colţuri ale ţării ca să studieze în oraş, dijmuindu-i la maximum. Şi tocmai această notă specială, remarcată de marele Pitty, pe lângă multe altele, obiective, a fost cea care a dus la „decăderea” spiritului acestui oraş şi la ridicarea mai nou-veniţilor, caracterizaţi în special prin solidaritate de grup, ajungându-se la o dominaţie a acestora asupra vechilor clujeni. E soarta inevitabilă a fiecărui „imperiu” să moară plin implozie, la presiunea „popoarelor” dimprejur... Iar Clujul vechi, rămânând izolat, doar cu profesorii, geniile sale răzleţe şi egocentrice sau cronicarii singuratici, precum subsemnatul, şi-a croit parcă dinadins unicitatea şi aura „derizorie” şi boemă, care-i dă farmec! Ei bine, cartea de faţă tocmai la asta se referă: la INEFABILUL acestui burg, dificil de reperat dacă nu eşti de-al lui! Iar eu, o mai puţin „perfidă gazdă clujeană”, mă voi strădui, în aceste pagini, să vă prezint trecutul, prezentul şi (precis!) viitorul lui, încălcând această stranie Omerta, şi să le ofer vechilor şi noilor clujeni un ghid de cunoaştere – de fapt, o istorie nefardată a oraşului, prin oamenii săi. Pe care, priviţi printr-o lentilă convexă, i-am considerat, oarecum, emblematici. (Sorin Grecu)

Cartea pune laolaltă Eseuri și divagări publicate în ultima vreme în reviste literare (România literară, Steaua, Tribuna, Vitraliu, ProSaeculum etc.), câteva intrând, fragmentar, și în cuprinsul unora dintre cărțile mele precedente (Literatura română contemporană. O panoramă, Oglinda și drumul. Prozatori contemporani, Vitraliul și fereastra. Poeți contemporani, De veghe între cărți, Viața mea de noapte etc., toate consultabile în pdf pe site‑ul: www.irinapetras.ro). Şi de data aceasta, textele trimit, firesc, unele la celelalte. Gândirea vieţii printre cărţi este una în mişcare – conexează, se întoarce din drum, repetă, revine cu nuanţe, remaniază discret în pas cu mereu alte lecturi. Răz‑gândirea ţine şi ea aproape.
Le adaug, ca în alte dăți, o secțiune de Cronici și recenzii apărute – de la De veghe între cărți (2017) încoace – în România literară, Viața Românească, Steaua, Tribuna etc.
Toate împreună încropesc și un soi de autobiografie indirectă, căci spun ceea ce cred, trecând, despre multe dintre temele lumii și literaturii. Ele țin seama de spusele altora, dar pariază, personalizat și subiectiv, pe ochii minții mele. (Irina Petraș)

„«Oamenii trosnesc de bucurie când o zăresc», scrie Polina Cupcea în textul «Medic la sat. Scor 1:6», despre Elena Ivanschi, doctorița de familie care trebuie să se îngrijească de sănătatea și bolile a 5000 de trupuri și suflete. Cam același lucru îl pățește cititorul când dă peste reportajele și portretele Polinei, o jurnalistă teribilă, cu un scris limpede și drept-la-țintă și o atenție stăruitoare pentru partea invizibilă a lumii în care trăim. Polina știe să spună povești, știe să scrie la fel de bine și despre violență, și despre bunătate, știe să asculte. Avem nevoie de textele ei care scot la lumină o lume făcută din nedreptate și neputință, așa cum 5000 de trupuri și suflete au nevoie de un doctor bun.”(Luiza Vasili)

„Un reporter bun face două lucruri: în orice loc în care merge, stă, vede și ascultă. Iar apoi, după ce a strâns suficient material, transformă o poveste particulară într-una universală. Polina Cupcea nu doar că le face pe amândouă, dar lumea pe care alege s-o exploreze e a celor pe care societatea moldovenească a ales – din rea-voință ori din neputință – să-i abandoneze. Sunt oameni ce trăiesc de azi pe mâine, mame singure, femei-polițist, medici de țară, copii scăpați printre degetele sistemului. Însă Polina le redă demnitatea lăsându-i, timp de pagini întregi, să trăiască alături de noi și să ne vorbească. Gingășia cu care reporterul se uită la cei nevăzuți și îi ascultă pe cei neascultați e rară. Șansa de a avea o zi de mâine mai bună nu e doar a noastră, a celor mai privilegiați –
e a tuturor, și reportajele Polinei ne reamintesc asta.” (Cristian Lupșa)

Volum coordonat de Elena Platon
Consultant științific: Gheorghe Chivu
Coordonator general: Corin Braga

Al doilea volum al Enciclopediei imaginariilor explorează patrimoniul și imaginarul lingvistic din România. Autorii abordează limba română ca un element esențial în definirea identității naționale și colective și ca un instrument important de conservare a moștenirii „imateriale”, spirituale, a unei comunități. Cercetarea îmbină inovativ două perspective asupra limbii, cea patrimonială și cea a imaginarului lingvistic, cu scopul de a releva etapele fundamentale ale devenirii limbii române, precum și cîteva dintre reprezentările asupra acesteia. Volumul oferă o sinopsă istorică comprehensivă, structurată pe fluxuri imaginare transversale, care depășesc interpretările clasice ale faptelor de limbă, deschizînd noi căi de analiză.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

,,Să vorbesc vara despre Baudelaire părea (…) o provocare nemăsurată și un proiect încă și mai absurd decât evocarea lui Montaigne sau Proust. Baudelaire, care a cunoscut soarele când tatăl lui vitreg, pentru a-l aduce pe calea dreaptă, l-a trimis în mările Sudului la douăzeci de ani, a făcut cale-ntoarsă în insula Bourbon și s-a întors repede pe malul nordic al insulei Saint-Louis, pentru a nu mai părăsi Parisul, cu excepția câtorva sejururi la mama lui, retrasă la Honfleur, și a ultimului și dezastruosului exil la Bruxelles.

O toamnă cu Baudelaire ar fi fost mult mai potrivită, un anotimp mort, când zilele se micșorează, iar pisicile se cuibăresc la colțul focului. Pe deasupra, alți doi sau trei factori au complicat și mai mult lucrurile. (…)

În fine, o abordarea neconvențională i s-a potrivit de minune lui Montaigne. Am hotărât atunci să mă apropii de Baudelaire în același spirit, «în salturi», fără grija de a spune totul, căutând, dacă nu să-l fac iubit pe cel care nu se sinchisea de acest aspect, măcar să determin un număr cât mai mare de cititori să intre în librării și să regăsească drumul Florilor răului și al Micilor poeme în proză˝. (Antoine COMPAGNON)

În 2005, Institutul de Literatură și Cultură Comparată de la Universitatea Nanjing, împreună cu Editura Pedagogică din Shandong au organizat prima întâlnire a echipei editoriale a seriei Istoria schimburilor literare dintre China și restul lumii, marcând începutul editării unei istorii ample a schimburilor literare dintre China și diverse țări și regiuni din Europa, Asia, America etc.
Seria de față este o istorie a contactelor literare dintre China și Europa Centrală și de Est. Nu se vorbește pur și simplu despre literatură, despre textul în sine, ca o creație individuală a unui intelectual, ci aspectele naționale, culturale, politice, economice etc. devin fundalul acestor schimburi pentru a demonstra complexitatea contactelor bilaterale și unicitatea schimburilor literare, locul scriitorilor și al operelor, și pentru a reașeza „omul” în centru.
Fiind prima istorie a relațiilor dintre China și Europa Centrală și de Est, furnizează cititorului informații bogate și perspective variate privind modul cum a stimulat literatura (cultura) chineză literatura străină de‑a lungul schimburilor dintre est și vest, și cum a format literatura străină caracterul internațional și modern al literaturii chineze.

20 de ani de la moartea poetului Ioan Alexandru (25 decembrie 1941 - 16 septembrie 2000)

Proiect editorial apărut  la inițiativa Primăriei Sânpaul, Cluj

Transilvania... Acolo suntem acasă. Acolo am învăţat că nu poţi să faci altceva decât să te scoli în zori şi să te pui pe muncă. „Ce iese din măruntele revolte”? Totul e să ai o rânduială în viaţa ta, o disciplină în muncă şi să încerci să aduni în graiul neamului tău texte fundamentale. Eminescu l-a tradus pe Kant când nu-i ardea nimănui de asta, iar Şcoala Ardeleană a întărit temeliile unei culturi, când Europa ardea de revoluţii. Viaţa-i scurtă şi trebuie să scrii ce ai de scris, şi pace bună. (Ioan Alexandru)

* * *

Poezie a obstinaţiei de a fi, a „inflaţiei” materiei etern germinative, a luptei îndârjite cu obstacolele, dar şi a fireştii sedimentări a generaţiilor într-o stratificare de natură să asigure echilibrul unui cosmos durabil, rostirea lui Ioan Alexandru a adus în ceea ce se numeşte astăzi modernismul târziu un suflu de energie vizionară înnoită, un profund fior tragic. Nimeni – putem spune acum cu siguranţă – n-a evocat cu mai mult har decât el peisajul natural şi uman al Ardealului înscris în tensionate efigii, acel „loc şi timp anume” în care „trăieşte casa noastră împrejmuită cu sânge”, păşunile cu arbori străvechi pe dealurile arzând noaptea aprinse de lună, fântânile cărora li se ucid izvoarele, solidaritatea ca şi geologică a generaţiilor contopite în cimitirul satului străbun, ritualitatea dificilă a unor vieţi anonime. Coexistenţă de pur şi impur, de viziuni infernale şi „coruri paradisiace”, de haos şi claritate celestă, poezia lui Ioan Alexandru trăieşte dintr-o imensă reţea de tensiuni stihiale, marcând străduinţa teribilă de „a fi”. (Ion Pop)

Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră. Mihai Eminescu

Trăiască frumoasa şi cumintea limbă românească! Fie în veci păstrată această scumpă Carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie! I. L. Caragiale

A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din orice punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic e o absurditate şi o utopie; iar din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, prin urmare, un act de genocid etnico-cultural. Eugeniu Coşeriu

Românii şi-au putut menţine identitatea fiindcă şi-au preţuit mai mult limba decât viaţa! Ce elogiu mai frumos poate fi adus limbii noastre şi, odată cu aceasta, poporului care a creat-o şi a conservat-o ca pe o „comoară”?! Românii sunt români în primul rând datorită limbii lor. Ioan-Aurel Pop

Cornel Simighian s-a născut în 15 ianuarie 1959, în Pitești, Argeș, dintr-o mamă munteancă și un tată moldovean, trăitor în Dobrogea, Piatra Neamț, Comănești și Iași. Absolvent al studiilor liceale ale Colegiului Național “Petru Rareș” din Piatra Neamț în anul 1978, și ale cursurilor Facultății de inginerie geologică și geofizică, specialitatea geochimie, din cadrul Universității “Al I Cuza” din Iași, în anul 1984. Inginer geolog în cercetare, prospecțiune și explorare, până în anul 1990. Debut în presă în 1990 la cotidianul “24 ORE” din Iași, ca redactor, șef Departament economic, publicist comentator, analist economic și politic, editoralist, redactor șef. Din 1992 jurnalist profesionist, membru al UZPR. Din 1995, redactor șef al cotidianului “Independentul” din Iași. Colaborator la săptămânalele economice “Financiarul” și “Iașiinvest”, la posturi locale de radio și televiziune. Director executiv al Agenției “ProRom” Iași, de consulting politic și marketing electoral, redactor șef al săptămânalului politic “Mesagerul” de Iași, până în 2001. Purtător de cuvânt al Prefectului județului Iași, 2000- 2004, consilier parlamentar, până în 2004, 2009 și 2012. Director PR, “Asociaţia Oamenilor de Afaceri” Iaşi 2003. Redactor șef al cotidianului “Flacăra Iașului”, până în anul 2013. Redactor șef al săptămânalului “Nova Apollonia” și al postului de televiziune “Apollonia TV”, până în anul 2019.

Ce m-a atras de la bun început la scrisul lui Cornel Simighian a fost calitatea analizei, logica impecabilă a argumentării și o stilistică de genul „gradul zero al scriiturii”. Autorul nu a căutat niciodată figurile de stil, dar cînd i-au căzut bine nu le-a evitat, a uzat de ironie și umor cu măsură, dar cu mare folos pentru calitatea de ansamblu a textului. Da, Cornel Simighian este un editorialist dar, ca să spun așa, unul născut, nu făcut dintr-un scriitor în schimbare de destin sau un politolog care vrea să se adreseze și poporului. Din acest motiv, cred că această culegere de articole reușește să croiască o excelentă cronică a Iașului cultural, social, educativ pe durata celor trei ani. Mai puțin politic decît în alte perioade ale activității jurnalistului, dar nu e o pierdere, la cum a ajuns politica la noi, îi ieșea un articol de pamflete – pe care le-aș fi citit, consider valabil genul ! – nu unul de analiză, cu tot ce înseamnă aceasta – radiografie, diagnostic, prognoză. Și o analiză efectuată de unul din cei mai probi, mai onești din această parte a țării. Puteam să nu fiu, uneori, de acord cu unele din ipotezele sau concluziile sale, dar mereu am știut că sînt chiar ale lui, nu făceau parte din agenda altora. Liviu Antonesei

Metodologic, genealogia nietzscheană și arheologia foucauldiană sunt deopotrivă satisfăcute în acest volum în care Eugen Simion ne propune o filosofie a istoriei și o istorie a mentalităților care justifică o tradiție a contractului social unionist românesc prin ideologii culturale. Nu o să mai întâlniți așa ceva în nicio altă lucrare. Majoritatea cercetătorilor serioși aleg fie calea genealogiei, fie drumul arheologiei. Dar autorul acestei lucrări e un cercetător vitruvian. (…) O carte binevenită, într-o societate în care avem tot mai mulți vizionari utopici și tot mai mulți mesianici nechibzuiți. Puterea scrierii lui Eugen Simion e fabuloasă: uneori, viața lui Bălcescu, Kogălniceanu și Ghica par (pre)texte pentru lucrarea unui autor care își deconspiră ideologia culturală, gena de cercetător și vocația de umanist. Critica literară românească nu ar fi avut un destin al său fără talentul lui Eugen Simion. Dar nici cultura română. De aceea, Eugen Simion e, la rândul său, un mesianic.
Oana Camelia ŞERBAN

Lucian Blaga este autorul unui vers unic în literatură – el cântă pe o „harfă de-ntuneric” (Liniște), care contrastează cu percepția noastră încetățenită despre Poemele luminii. De la „harfa sfărâmată”  („…Un cântec fără arpă, o rază fără soare…”/ Povestea magului…) a lui Eminescu, prin acest vers de un mister nedeslușit, ajungem în vecinătatea lui Brâncuși, cel care a „eliberat sculptura de tot ce era de prisos și ne-a dat conștiința formei” (Henry Moore). Putem extrapola: L. Blaga renunță la efigia clasică a harfei printr-un „alt Orfeu” (Norul), fără „corzi de aramă” și „de fier”, care cântă „pe corzi de linște”, precum un călugăr simțind în rugăciune că „inima cântă singură” (Cristian Bădiliță). Sensul e spre lăuntric, spre „prundul tainelor din mine” (La cinzeci de ani), spre „minunile întunericului” (Mi-aștept amurgul), apropiat de luminile divine, de „deasupra întâileor ape”, de „lumina fără umbră” – „matricea din care se nasc substanțele”. Putem așeza această harfă, care și-a eliminat formele, alături de sculptura lui Brâncuși – „dăinuind în tenebre ca în povești/cu fluier părelnic de vânt/cânți celor ce somnul și-l beau/din macii negri de subt pământ”…(Pasărea sfântă). George VULTURESCU.

George Vulturescu s-a născut la 1 martie 1951 (numele la naștere: Pop Silaghi Gheorghe) în cătunul Tireac, sat Tătărești, jud. Satu Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj-Napoca și al PEN-Clubului Român. Fondator și redactor-șef al revistei Poesis din Satu Mare (din 1990 și până în prezent), inițiator al Festivalului „Zilele culturale – Frontiera Poesis”, Satu Mare (XXVIII de ediții). Doctorat în literatură contemporană (2010). A lucrat la instituții de cultură din Satu Mare. Ordinul Meritul Cultural, categoria A, literatură, în grad de Ofițer. Volume publicate: Poezie: Frontiera dintre cuvinte (1988); Poeme din Ev-Mediul odăii (1991); Orașul de sub varul pereților (1994); Tratat despre Ochiul Orb (1996); Gheara literei (1998); Scrisul agonic – antologie (1999); Nord și dincolo de Nord (2001); Stânci nupțiale (2003); Monograme pe Pietrele Nordului (2005); Alte poeme din Nord (2007); Orb, prin Nord – antologie (2009); Aur și iederă (2011); Nordul. O gnoză a pietrei – antologie (2011); Grota și literele (2013); Negură și caligrafie (2014); Cartea de la Satu Mare – antologie (2016); Sigiliul Nordului (2016); Maladiile lămpilor (2019).  Critică literară: Saeculum. Metafizică și polemică – eseu (1995); Cultură și literatură în ținuturile Sătmarului. Dicționar: 1700-2000 (2000); Cronicar pe Frontiera Poesis (2007); Cronicar pe Frontiera Poesis, II (2012); Mihai Eminescu și scriitorii sătmăreni (Documente de istorie literară, studii critice); coord. ediție, 2014; „Complexul Ghilgameș” – Eseu despre motivul prafului în opera lui          M. Eminescu (2015); Orbul din Poemele luminii, Școala Ardeleană, 2017. Interviuri: Poesis. Conturul secret al literei (2009). Ediții bilingve: Augenlieder, gedichte (trad. de Christian W. Schenk și Simoné Reicherts-Schenk), Dionisos, Kastellaun, Germania (1996); Traité sur l′Œil Aveugle (trad. de Sabrina Russo), Libra/Humanitás, Montreal (2004); The North and beyond the North (trad. de Olimpia Iacob), Libra (2006); Do severe I dalșe od severa (trad. de Adam Puslojić), Belgrad (2007); Versek (trad. de Balázs Boróka), AB-ART/Dellart, Bratislava – Limes (2010); Other Poems from the North (trad. de Adam J. Sorkin și Olimpia Iacob), Fundația Culturală Poezia, Iași (2011); Gold and Ivy (trad. de Adam L. Sorkin și Olimpia Iacob), Eikon (2014); Ziemelu Aklais (trad. în lb. letonă de Leons Briedis), Omnia Mea, Riga, Letonia, 2014; Les pierres du Nord/Pietrele Nordului (trad. de Jean Poncet), Jacques André Editeur, Lyon, 2018.

Is discretion the better part of valour, or does conscience make cowards of us all? Are these our salad days, or is this the winter of our discontent?

Exploring the entire works of William Shakespeare, this book brings the language, themes, plots, and characters of his plays and sonnets to life.

Written in plain English, The Shakespeare Book is packed with witty illustrations and clear graphics that make it the perfect primer to the playwright's works, covering the complete canon from the Comedy of Errors to the great tragedies of Hamlet, Othello, King Lear, and Macbeth.

Whether you are new to the poetry and prose of Shakespeare and in need of a guide through the complex plots and unfamiliar language, or looking for a fresh perspective on his well-loved plays and sonnets, this book will shed light on the work of one of world literature's greatest figures.
Continuing the Big Ideas series' trademark combination of clear text and bold graphics, The Shakespeare Book uses an innovative visual approach to make the subject accessible to everyone, whether you're an avid student or just curious.

Primul volum al Enciclopediei imaginariilor este dedicat cercetării imaginarului literar din România, o componentă fundamentală a moștenirii culturale și a identității noastre naționale și locale. Metodologic, volumul propune o abordare a literaturii pornind de la teoria imaginarului, creată de filosofi francezi precum Gaston Bachelard, Gilbert Durand sau Jean-Jacques Wunenburger, o teorie mai profundă și mai fertilă decît definițiile uneori peiorative date imaginației și fanteziei. Spre deosebire de diversele istorii ale literaturii române, originalitatea volumului constă în structurarea materialului pe baza conceptului de „bazin semantic”, care permite analiza constelațiilor de imagini și simboluri ce traversează mai multe epoci, depășind împărțirea tradițională pe secole și grupuri de scriitori.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

În indicațiile sale scenice, Camil Petrescu a scris o poezie către neant, o poezie paralelă cu textul rostit pe scenă, un demers inutil de care autoarea acestei cărți s-a îndrăgostit. Iar mesajul ei – lipsit de modestie, dar nu și de umor – către dramaturgul care, după cum se vede în motto-ul acestei cărți, era convins că vor trece două sute de ani până când va fi înțeles, este: „Maestre, iată că n-a trecut încă nici primul dumneavoastră veac de singurătate și, totuși, cineva v-a înțeles.” (Patricia Nedelea)

Despre Istoriile literaturii române, de la începuturi până astăzi, într-o singură carte!

Semnează, în ordine alfabetică:
Elena Abrudan, Iulian Băicuș, Iulian Boldea, Ștefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Ion Buzași, Al. Cistelecan, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Constantin Cubleșan, Victor Cubleșan, Ioan Pop-Curşeu, Gabriela Gheorghișor, Dan Grădinaru, Săluc Horvat, Laszlo Alexandru, Adrian Lesenciuc, Nicolae Manolescu, Marius Miheț, Andrei Moldovan, Delia Muntean, Eugeniu Nistor, Olimpiu Nușfelean, Nicolae Oprea, Ovidiu Pecican, Gheorghe Perian, Irina Petraș, Ion Pop, Mircea Popa, Ilie Rad, Ion Simuț, Adrian Tudurachi, Cornel Ungureanu, Ion Vlad, Răzvan Voncu, Magda Wächter.

* * *

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele.
Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează.
Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios.
Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.”
Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun.
Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea ce le e comun din perspectiva epocilor, curentelor, şcolilor) ori de Lovinescu (istoria se ocupă cu operele vechi, iar critica literară cu cele noi). O dată cu G. Călinescu, istoria literară devine „forma cea mai largă de critică” şi rostul ei „nu e de a cerceta obiectiv probleme impuse din afară spiritului nostru, ci de a crea puncte de vedere din care să iasă structuri acceptabile”, „istoricul literar nu e numai un erudit care urmează a se ţine în curent cu materialele disciplinei lui, ci un artist interpretator”. Şi pentru D. Popovici, istoria literară îşi legitima statutul/rostul doar prin relaţie cu alte discipline: teoria artei, poetica şi istoria ideilor literare. Complicarea privirii cronologice asupra literaturii cu una sistematică şi analitică a (re)deschis calea subiectivităţii istoricului (e de amintit că pentru Hasdeu, ca şi pentru Iorga, istoria era, deja, o ştiinţă subiectivă, un mod original de a retrăi în imaginaţie, vizionar şi artistic, faptele trecutului, obiectivitatea fiind, oricum, greu de atins în lucrările şi purtările omeneşti).
Am, în continuare, o părere bună despre literatura română şi despre multele ei vârfuri din toate epocile, şi una îndoită despre topuri, ierarhii şi repuneri/eliminări autoritare în/din drepturi. De aceea, lista mea de istorii literare românești, completată cu de neocolit dicționare, panorame, enciclopedii, este impresionantă. „Prima schiță a unei istorii a literaturii române” (Ion Simuț) se conturează în 1867, la Cluj. Justin Popfiu ține conferința intitulată O privire fugitivă preste literatura română și lipsa unei istorii critice a literaturii române și o reia în volumul Poezie și proză (1870). De reținut apoi: Aron Densușianu, Istoria limbei și literaturei române, 1885; Ioan Nădejde, Istoria limbei și literaturei române, 1886, Sextil Puşcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche, 1921; N. Iorga, Istoria literaturii românești, 1925; E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, 1926-1929 şi Istoria literaturii române contemporane. 1900-1937, 1937; D. Popovici, Literatura română în epoca „Luminilor”, curs litografiat, 1938-1939; N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi (I-III, 1940–1945); G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941; Cioculescu, Streinu, Vianu, Istoria literaturii române moderne, 1944; Ștefan Ciobanu, Introducere în istoria literaturii române. Orientări metodologice, 1944; Al. Piru, Literatura română veche, 1961; Istoria literaturii române, I-III, 1964-1973; Ovid. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, I-III,1967-1975; Marian Popa, Dicţionar de literatură română contemporană, 1971; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române (I–III, 1971–1987); Marin Bucur, Istoriografia literară românească de la origini până la G. Călinescu, 1973; Eugen Simion, Scriitori români de azi, I-IV, 1974-1989; Eugen Barbu, O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent, 1975; Conceptul de istorie literară în cultura românească (1978), antologie realizată și prefațată de Paul Cornea; Scriitori români, 1978, dar şi Dicţionarul scriitorilor români, 1995-1998 (coordonatori M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu); Literatura română. Dicţionar cronologic, 1979; Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, 1979; Mircea Popa și Valentin Tașcu, Istoria presei literare românești din Transilvania de la începuturi până la 1918, 1980; 2003; Mircea Popa, Tectonica genurilor literare, 1980; Al. Piru, Istoria literaturii române de la începuturi până azi, 1981; Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești (I-IV, 1982-1990); N. Manolescu, Istoria critică a literaturii române, I, 1990; I. Negoiţescu, Istoria literaturii române, 1991; L. Ulici, Literatura română contemporană, 1995; D. Micu, Scurtă istorie a literaturii române, 1997; Elvira Sorohan, Introducere în istoria literaturii române, 1998; Dicţionar analitic de opere literare româneşti (coord. Ion Pop), I-IV, 1998-2002; Mihail Diaconescu, Istoria literaturii dacoromane, 1999; Ion Bogdan Lefter, Scriitori români din anii ‘80-’90. Dicţionar bio-bibliografic, 2001; Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti. 1950-2000, 2001; Dicţionar esenţial al scriitorilor români (coord. M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu), 2001; Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, 2001; Dicţionar Echinox A-Z. Perspectivă analitică (coord. Horea Poenar), 2004; Dicţionar general al literaturii române, I-VII, 2004-2005 (coord. Eugen Simion); Romanul românesc în interviuri şi Dramaturgia românească în interviuri (volume realizate de Aurel Sasu şi Mariana Vartic); Dicţionarul cronologic al romanului românesc (Ion Istrate, Ioan Milea, Doina Modola, Augustin Pop, Mircea Popa, Aurel Sasu, Elena Stan, Valentin Taşcu, Mariana Vartic), 2004; Alex. Ștefănescu, Istoria literaturii române contemporane. 1941–2000, 2005; Ioan Holban, Istoria literaturii române contemporane (I-III), 2006; Mircea Ghițulescu, Istoria literaturii dramatice românești, 2007; Cornel Ungureanu, Istoria secretă a literaturii române, 2007; Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, 2008; 2020; Irina Petraș, Literatură română contemporană. O panoramă, 2008; Radu Cernătescu, Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române, 2010; Cronologia vieţii literare româneşti (coord. Eugen Simion), 10 vol., 2011-2015; Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, 2012-2017; Ioan Holban, Literatura română de azi, Poezia. Proza, 2013; Răzvan Voncu, O istorie literară a vinului în România, 2013, și Poeţi români de azi, I, 2015; 2019; Ion Simuț, Literaturile române postbelice, 2017; Enciclopedia literaturii române vechi, 2018; Ion Pop, Poezia românească neomodernistă, 2018; Dan Grădinaru, Calendarul literaturii române pe 250 de ani, 2 vol., 2019; Mircea Anghelescu, O istorie descriptivă a literaturii române, Epoca premodernă, 2019 ș.a.m.d. Li se adaugă mari monografii dedicate unor personalități ale literaturii române, unor curente literare etc. Un inventar rapid și incomplet, dar deja grăitor.
Cred că avem de-a face și cu o premieră – prezentarea (aproape) tuturor istoriilor literaturii române într-o singură carte! (Irina Petraș)

Magda Ursache este unul dintre cei mai străluciți și mai originali polemiști din cultura română actuală, dincolo, dar în consonanță, cu forța stilistică a romancierei. Colaboratoare infatigabilă la cele mai importante reviste ale momentului, articolele ei sunt întotdeauna imbold spre lectură,
prin vervă stilistică că și problematică. Spre deosebire de criticaștrii de duzină, autoarea se distinge prin abordarea mizelor majore ale culturii și vieții publice românești și europene. Pentru
asta, își folosește altfel lecturile bogate și informația mereu surprinzătoare, toate acumulate în timp și temeinic. Aș putea invoca o „complementaritate” în diversitate cu viziunea
sistemică despre cultura noastră a regretatului erudit și gânditor Petru Ursache, a cărui dispariție în plină putere creatoare i-a lovit profund sensibilitatea și destinul. Mai trebuie precizat că Magda Ursache a impus o formulă publicistică personală, alta decât a inconfundabilului Luca Pițu, dar
la fel de eficientă. (Theodor Codreanu)

Complementar volumului Oglinda şi drumul. Prozatori contemporani, apărut la editura Cartea Românească în 2013, Vitraliul şi fereastra reuneşte texte despre poezia contemporană într-o încercare de radiografiere a semnalmentelor specifice literaturii noastre postdecembriste (în continuitate cu cele două mari perioade din trecutul recent: interbelică şi comunistă) şi înregistrând oscilaţii între poezia ca transfigurare, a modernităţii, şi poezia ca transcriere, a ultimelor decenii.

Câteva Panoramări – scurte încercări de ordonare a poeziei de azi pe tendinţe la vedere ori subterane survolează mari teme, dar propun şi noi instrumente de lucru: poezia în văzul lumii, de la vedere la vedenie, întoarcerea refulatului, moartea în poezia mileniului trei, feminitatea limbii române ilustrată prin genosanalize, declinarea poeziei, singularitatea, despre locuire.. În secţiunea Poeţi şi cărţi, poeţii sunt aşezaţi în ordine alfabetică, în abordări schiţă de portret sau cu comentarii axate pe o singură carte ori pe mai multe.

Ca şi în cazul prozei, autoarea crede că, oricâte asemănări s-ar contabiliza şi oricâte chenare s-ar inventa, până la urmă se impune din nou constatarea că avem de-a face cu singurătăţi.

Titlul, Vitraliul şi fereastra, trimite, cum se poate deduce, la oscilaţiile între poezia ca transfigurare, a modernităţii, şi poezia ca transcriere, a ultimelor decenii. Cea dintâi – deasupra lumii, într-un efort de captare a esenţelor; cea de-a doua – în văzul lumii, exhibând neputinţa de a ajunge la esenţe. Vitraliul are vechime, înălţime, armonie, mister. El depinde de lumina de afară, dar nu renunţă la luminile proprii şi la interpretarea intermediată a lumii. Prin vitraliu, se încheagă paradoxul lui ca şi cum. Interogată, căutată, lumea rămâne, ba, mai mult, e chiar conservată ca poveste, mit, taină. Frânturi de esenţe se strecoară printre cioburi şi propun simfonii. Fereastra, în schimb, e a poeziei care priveşte în faţă realul, îi înregistrează mizeria, urâtul, concreteţea, fără a mai tenta o salvare sau sperând, copilăreşte, că dezvrăjirea îi va fi contrazisă. Cu vitraliul ne aflăm în plină orchestraţie euritmică. Vitraliile sunt înalte, pline de culoare. Zumzetul, foşnetul, cântecul sunt depline, iar poemul se desfată în de sine, cu superbia celui care, ştiindu-se trecător, are acces la veşnicii. Muritudinea e doar un chenar valorant, discret şi vag ameninţător, cât să condimenteze plinătatea clipei. Mai aproape de noi, geamul sumbru al realului priveşte el în interiorul poemului şi îi ameninţă armonia.

În cele din urmă, poemul e singurul loc la îndemâna omului în care rostirea marilor întrebări face deja cât un răspuns. Poezia e întrebare/ îndoială disimulată, căci dă ocol metaforal datelor lumii pentru a prinde în plasa vorbelor „enigma nesplicată”.

Iată cei 150 de poeţi „martori” (sunt înşirate aici numele poeţilor în seama cărora s-au conturat panoramările, dar şi ale celor comentaţi separat, în partea a doua a volumului): Sergiu Adam, Florenţa Albu, Ioan Alexandru, Adrian Alui Gheorghe, Al. Andriţoiu, Nicolae Avram, Ioan-Pavel Azap, A.E. Baconsky, George Bacovia, Ştefan Baghiu, Cezar Baltag, Sorin Basangeac, Horia Bădescu, Crista Bîlciu, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Oana Boc, Andrei Bodiu, Eta Boeriu, Mariana Bojan, Gabriel Bota, Hanna Bota, Emil Botta, Ion Brad, Rodica Braga, Nicolae Breban, Emil Brumaru, Virgil Bulat, Constanţa Buzea, Ion Caraion, Dana Catona, G. Călinescu, Matei Călinescu, Mircea Cărtărescu, Petre Cârdu, Magda Cârneci, Dumitru Cerna, Ruxandra Cesereanu, Doina Cetea, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Rita Chirian, Marius Chivu, Aura Christi, Ion Cocora, Dan Coman, Denisa Comănescu, Ion Cristofor, Dan Damaschin, Ştefan Damian, Vasile Dâncu, Vasile George Dâncu, Ioana Diaconescu, Leonid Dimov, Andrei Doboş, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Dragu, Geo Dumitrescu, Carmen Firan, Dinu Flămând, Radu Florescu, Şerban Foarţă, B. Fundoianu, Liviu Georgeascu, Ion Gheorghe, Vasile Gogea, Aurel Gurghianu, Dan Herciu, Ion Horea, Medeea Iancu, Dinu Ianculescu, Marius Ianuş, Vasile Igna, Letiţia Ilea, Doina Ioanid, Magda Isanos, Nora Iuga, Kocsis Francisko, Claudiu Komartin, Virgil Leon, Eliza Macadan, Vasile Macoviciuc, Rodica Marian, Mariana Marin, Ciprian Măceşaru, Ileana Mălăncioiu, Mircea Măluţ, Mihai Măniuţiu, Gabriela Melinescu, Virgil Mihaiu, Ion Minulescu, Nicolae Mocanu, Ioan Moldovan, Vlad Moldovan, Daniel Moşoiu, Ion Mureşan, Viorel Mureşan, Marcel Mureşeanu, Sânziana Mureşeanu, Viviana Muşa, Alexandru Muşina, Ioan Muşlea, Lucia Negoiţă, Ion Noja, Olimpiu Nuşfelean, Maria Pal, Aurel Pantea, Gheorghe Pârja, Cosmin Perţa, Mircea Petean, Marta Petreu, Ioan Pintea, Gavril Pompei, Ioan Es. Pop, Ion Pop, Adrian Popescu, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Aurel Rău, Andra Rotaru, Daniel Săuca, Roxana Sicoe-Tirea, Dan Sociu, Marin Sorescu, Radu Stanca, Nichita Stănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Robert Şerban, Aurel Şorobetea, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Valentin Taşcu, Petre Tănăsoaica, Adriana Teodorescu, Gheorghe Tomozei, Floarea Ţuţuianu, Doina Uricariu, Luminiţa Urs, Radu Vancu, Lucian Vasiliu, Gheorghe Vidican, Ion Vinea, Călin Vlasie, Gelu Vlaşin, V. Voiculescu, George Vulturescu, Mircea Zaciu, Andrei Zanca, Dumitru Zdrenghea, Ion Zubaşcu.

Irina Petraș

* * *

„Ne aflăm în faţa unui spirit senin şi echilibrat, menţinând dreapta măsură între noutate şi tradiţie, solidar cu literatura de calitate şi dornic de substanţă. Un spirit deloc ardelean prin fineţea disocierilor şi profund ardelean prin civilitate şi responsabilitate. Pentru Irina Petraş, critica nu este un război pentru iluzoria putere literară, ci un angajament total în slujba Literaturii, înţeleasă ca numen şi mod de viaţă. Criticul este un soldat al literaturii, dar un soldat veşnic insubordonat, conştient că ascunde în raniţă bastonul de mareşal.”

Răzvan Voncu

* * *

„Nu în ultimul rând e de amintit raportarea permanentă la noile promoţii. Flexibilitatea ei proverbială. Poate cea mai frumoasă trăsătură a Irinei Petraş. […] Însă, indiferent de genul abordat, cred că în interioritatea ei secretă Irina Petraş este o poetă travestită în critic literar. Altfel nu se explică fascinaţia morţii, a muritudinii, cum spune ea…”

Marius Miheţ

* * *

„Observaţiile Irinei Petraş sunt de amănunt, de rafinament, enunţuri emblematice – uneori notaţii succinte, sintetice, asocieri surprinzătoare, puternic revelatoare, alteori răsfăţuri semantice care-l fac pe cititor să uite că are de-a face cu un studiu de specialitate şi să parcurgă pe nerăsuflate câte un capitol […] Uneori o frază cu veritabil ritm prozastic, alteori o sintagmă puternic vizualizatoare, un cuvânt cu o rezonanţă poetică ce rupe monotonia unui pasaj sunt marca scrisului Irinei Petraş.”

Andreea Răsuceanu

Volumul se aşază în continuarea precedentelor mele culegeri de comentarii critice şi eseuri: Literatură română contemporană – secţiuni, 1994; Cărţile deceniului 10, 2003; Cărţi de ieri şi de azi, 2007; Literatură română contemporană. O panoramă, 2008; Literatură română contemporană. Prelungiri, 2010; Divagări (in)utile. Viaţă şi literatură, eseuri, 2012; Oglinda şi drumul. Prozatori români contemporani, 2013; Vitraliul şi fereastra. Poeţi români contemporani, 2015. Ar fi urmat o carte cu texte exclusiv despre critici şi istorici literari. Am renunţat la idee. Am inclus aici şi comentarii la proză şi poezie scrise după 2013, respectiv 2015.
Textele au apărut, la vremea lor, în reviste literare – România literară, Apostrof, Viaţa Românească, Tribuna, Steaua, Contemporanul. Ideea europeană, 22/Bucureştiul cultural etc. Întregi ori comprimate, intră acum într-o nouă relaţie şi-şi sprijină unul altuia enunţurile.
E vorba, şi de data aceasta, despre cărţi pe care le-am citit, cu o subiectivitate hazardată şi manipulată, în ultimii ani. Subiectivitate istorică o numea cineva. Am ales eu însămi cărţi, au ales redacţiile sau, nu în cele din urmă, autorii care mi le-au trimis.
Introduc, mai întâi, câteva Divagări – eseuri despre Starea literaturii; survolări ale unor mari teme, dar şi propuneri de noi instrumente de lucru. Şi de data aceasta, textele mele trimit, firesc, unele la celelalte. Gândirea vieţii printre cărţi este una în mişcare – conexează, se întoarce din drum, repetă, revine cu nuanţe, remaniază discret în pas cu mereu alte lecturi. Răzgândirea ţine şi ea aproape.
În secţiunea Scriitori şi cărţi, ordonată pur şi simplu alfabetic, după numele autorului, abordarea e când schiţă de portret, când comentariu axat pe o singură carte ori pe mai multe. Ca întotdeauna, oricâte asemănări aş contabiliza şi oricâte chenare aş inventa, până la urmă mi se impune din nou constatarea că avem de-a face cu singurătăţi.