Publicistică & Critică & Istorie literară

 "Majoritatea studiilor cuprinse in paginile urmatoare vad acum lumina tiparului. Chiar si cele publicate deja, in reviste de specialitate, contin adaosuri si imbunatatiri pe care le-am socotit necesare, in mod firesc, odata cu trecerea unui timp de la redactarea si aparitia lor. Neputand avea statutul sau ambitia unui tratat, exhaustiv prin definitia lui, aceasta lucrare aspira, totusi, la conditia unui studiu folositor celor interesati de frumusetea din cuvintele care exprima, de la amvon, adevarul crestin si, mai ales, de mecanismele care o genereaza." (Autorul)
     Fragment din volum:

„Paginile de faţă aduc în atenţie unele chestiuni ce par să scape preocupărilor şi urgenţelor noastre obişnuite. Bunăoară, cea privind distanţa – uneori greu de înţeles – dintre a trăi şi a exista. Sau cea a unui posibil sens, mai bine spus a felului în care sensul şi nonsensul survin în economia instabilă a existenţei noastre. Dar şi altele, precum cea privind confruntarea omului cu propria libertate şi, în definitiv, cu timpul ca atare. Reluarea lor îşi află pretextul, cel mai adesea, în anumite scrieri şi mărturisiri ale celor care, precum Nietzsche şi Tolstoi, Borges, Eliade şi Kawabata, ne-au lăsat destule spre reflecţie. Contează atît ce s-a spus deja, cît şi întrebările omului de astăzi, nevoia lui de a revedea singur o anumită stare de lucruri. În definitiv, la oarecare distanţă de grijile noastre obişnuite există nevoi sau întrebări care, uneori, ne pun viaţa la încercare şi ne măsoară cu aparentă naivitate propria existenţă. Constituie, într-un fel, replica din umbră a celorlalte, îndoielile mereu amînate, odată cu acele aşteptări ce par definitiv ascunse.” (Ştefan Afloroaei)

În Sistematica poeziei, criticul şi teoreticianul Eugen Negrici reuşeşte să demonteze, printr-o remarcabilă operă de sinteză, mecanismele subtile ale producerii textului poetic, să identifice şi să definească atitudinile fundamentale ale eului producător în raport cu existentul. Este vorba despre procesul facerii poemului, bazat pe trei posibile modele generative, şi de felul în care funcţionează acestea. Parcurgînd această „gramatică generativă” a poeziei, poeţii îşi pot cunoaşte posibilităţile şi pot afla, mai ales, cum nu ar trebui să scrie.

Din cuprins: Posibilitatea sistematizării experienţelor poetice • Sistematizarea poeziei prin implicarea diacroniei • Aspectele luate de existent în procesul producerii formei • Atitudinile posibile ale creatorului faţă de existent • Elementele existentului • Starea de spirit a eului producător • Definirea procesului de producere • Direcţiile structurării • Relaţia cu destinatarul. Efecte scontate

Critica este una sau mai multe?

Și una, şi mai multe; în primul rând, una – pentru că poziţionează, situează, acceptă sau nu, folosind o judecată de valoare. Dar nu se mai poate raporta doar la acest unic mod, nu se mai poate constitui doar pornind de aici, pentru că lumea se citeşte în mai multe feluri; de pildă, în funcţie de centrul considerat important.

Concomitent acestei schimbări de paradigmă, ce vorbeşte din ce în ce mai insistent de literatură europeană sau de literatură mondială, discursul critic autohton înregistrează şi el semnele acestei transformări.

Am ilustrat această transformare prin nouă tipuri de lectură sau discurs critic. Terenul predilect: spaţiul românesc, imaginile, figurile şi atitudinile sale, prezentate în ordine cronologică – ceea ce nu exclude alte incursiuni, în special când subiectul este „cosmopolit”, precum în capitolul despre Tzara, sau analize en biais, atunci când subiectele principale sunt ediţiile Ezra Pound sau Mihail şolohov, (re)apărute în ultima vreme la noi.

Premisa volumului poate fi cristalizată în câteva cuvinte simple: marile idei (unele, decis pozitive, altele, mai curând ambigue, iar altele, de-a dreptul negative) în jurul cărora s-a consumat, până în prezent, o parte covârşitoare din energia intelectuală a umanităţii sunt construite în bună măsură ca să disimuleze temeri dintre cele mai diverse. În această carte, discursul critic se axează asupra câtorva dintre aceste idei majore, aşa cum sunt ele subîntinse, corespunzător, de către o frică principală convertită prin chiar acest lucru într-un motor al progresului, al evoluţiei intelectuale. Astfel, religia este citită prin optica unei frici de autonomie, etica, prin grila unei frici de anarhie, inegalitatea de gen (concept cvasiunanim cultivat şi acceptat milenii de-a rândul şi curent încă în poziţionări religioase chiar şi astăzi), prin optica unei frici de competiţie, patriotismul, prin grila unei frici de alteritate, munca, prin optica unei frici de gratuitate şi cultura, prin grila unei frici de uitare.

Abia dupa ce m-am asternut sa scriu cartea aceasta, am descoperit ca, fara sa vreau, obsesia literaturii realist-socialiste, unde pivotul e eroul tipic, e indeplinita aici, cum veti vedea, cu varf si indesat: antecedentele profesionale meseriei de realizator, prezenta sau absenta scrupulelor in transformarea numelui in renume, nevroza − ca boala profesionala a teleastului −, avatarurile cenzurii si ale autocenzurii etc., sunt aglutinate profilului vedetei; pardon, al teleastului! Chiar si priceperea − ilicita atunci − de agonisire de fonduri sau de sponsori pentru finantarea deplasarilor in strainatate nu i-a fost straina lui Aristide Buhoiu. De fapt, ce este istoria unui om daca nu activitatea de realizare a scopurilor sale? In cazul unui teleast, singura obsesie era sa fie pe micul ecran cu emisiuni care sa placa; teleastul si telespectatorii. Dar fluxul acesta trebuia, musai, sa treaca de bariera vizei de difuzare. Cu tabuurile sale − din ce in ce mai numeroase, odata cu conditionarea geopolitica a dictaturii − si cu cliseele ideologice absolut obligatorii; schimbatoare si ele. (Vartan Arachelian)

Pentru Chesterton ereticul nu este cel care alege o doctrină religioasă originală, ci gânditorul care își idolatrizează cugetarea, preschimbând-o într-o dogmă infailibilă. Cu înțelepciune, vervă satirică și cu rafinat spirit critic, „excentricul prinț al paradoxului“ răstoarnă prejudecăți, demontează stereotipuri și combate locuri comune încetățenite în literatură, filozofie și religie, ironizând relativismul modern, căruia îi opune, fără pic de fanatism, adevărurile eterne ale Evangheliei. În aceste eseuri mai mult decât actuale, Chesterton polemizează amical cu mari eretici ai umanității, ca Ibsen, G.B. Shaw, H.G. Wells, Kipling, Oscar Wilde și Nietzsche pe diverse teme sensibile: familia, naționalismul, arta și morala, creștinismul și păgânismul, știința, condiția umană, creștinul în lumea modernă etc.

„Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate… Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să contești pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toți suntem într-un vis este o poziție rațională. A spune că suntem cu toții treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca și când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă și cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut, și totuși au crezut.“ (G. K. CHESTERTON)

Selecție, note și prefață de Cătălin Cioabă și Ioan Milică

A-l descoperi pe gazetarul Eminescu înseamnă a trece peste câteva obstacole nevăzute. Mai întâi, faima sa de poet, care ne ispitește să credem că tot ce a avut de spus a scris doar în vers. Apoi, varietatea deconcertantă a textelor publicistice, care-l descumpănește pe cititorul de azi, părându-i-se că se pierde în noianul de relatări ale unor scene dintr-un alt veac. Se simte oare în ele spiritul lui Eminescu? Pe de altă parte, prea adesea s-a spus că publicistica aparține mai mult unei ideologii decât autorului ei. Dar este acest lucru adevărat? Sau e doar o scuză pentru uitare?
O voce se distinge totuși aici, aceeași ca în marile poeme, dacă avem răbdarea de a trece peste prejudecățile noastre hrănite de nerăbdare. Îl vom descoperi pe scriitorul Eminescu, chiar și atunci când rezumă știrile zilei, când descrie faptul divers, când redactează cronici de război sau când polemizează.
Aflăm în aceste pagini un adevărat ziarist-regizor ce rotește caleidoscopul de întâmplări al lumii și pune în mișcare un cortegiu de imagini pline de nuanțe, vii și pregnante, îndemnându-l pe cititorul din orice epocă să devină contemporanul său.

„Intervențiile în spaţiul public ale Melaniei Cincea, care slujesc cu luciditate, responsabilitate şi curaj un gen de jurnalism ce ne dă speranţă că aşezarea democratică a vieţii noastre mai are încă – pentru câtă vreme?! – buni şi demni apărători, trebuie salutate şi apreciate. Lăsată singură în această luptă, care trebuie să fie a noastră, a tuturor, cu impostura, făţărnicia, cu aranjamentele oneroase şi imunde, o astfel de voce temerară va obosi, se va stinge treptat şi va sfârşi prin a ne lăsa expuşi în fața asalturilor forţelor acelora care nu iubesc libertatea, claritatea vieţii publice şi democraţia. Înainte de a o şti sau de a o conştientiza pe deplin, vom fi devenit complici cu aceştia din urmă, în loc de a fi solidari cu aceia care, deşi par să fie incomozi, nu ne vor, în fond, decât binele.“ (MIRCEA DUMITRU)

„Melania Cincea face parte din categoria ziariștilor încăpățânați și aprigi atunci când vine vorba despre reconstituirea faptelor și aflarea adevărului. Este jurnalista care a abordat cu stăruință poate cel mai paradoxal subiect de presă al ultimilor ani: al politicienilor ajunși la închisoare pentru diverse fapte de înșelăciune, care, tot printr-o înșelăciune, au încercat să iasă mai repede din detenție. Mecanismul marii fraude a operelor științifice scrise în pușcării a fost demontat cu minuțiozitate de Melania Cincea. Dovezile pe care ni le-a prezen¬tat arată complicitățile politico-instituționale care au permis ca unii deținuți «de lux» să pretindă că au scris în spatele gratiilor cărți de sute de pagini în doar câteva zile. Acest subiect completează lunga listă a actelor de impostură intelectuală comise de cei ce ar trebui să reprezinte elita politică a țării – oameni care au acumulat averi prin acte penale, care și-au căutat legitimarea intelectuală prin titluri, diplome și distincții academice cumpărate, care încearcă să iasă mai repede din pușcărie cu ajutorul unor cărți așa-zis științifice.“ (EMILIA ŞERCAN)

„Biografia nu lucrează cu mituri, ci mai degrabă le chestionează și le deconstruiește. Cartea de faţă își propune să vorbească despre autorul Întâmplărilor în irealitatea imediată sub pretextul unei biografii critice, informată cu toate precauţiile și anxietăţile acumulate în domeniu în ultimii 50 de ani. Este prima biografie dedicată lui Blecher, contribuind astfel, inevitabil, la canonizarea galopantă de care acest autor se bucură în ultimele decenii.
Chiar dacă narațiunea este instrumentul by default al biografului, ea nu țintește coerența romanescă. Am urmărit contrastele între «chipurile» scriitorului, așa cum apar ele în documente personale, în amintirile martorilor sau în lecturile altor biografi, cu delimitarea faptelor nude faţă de construcția imaginară și imagologică. Am subliniat, de fiecare dată când am avut ocazia, relația ambivalentă dintre ce trăiește Blecher și ce scrie el, de exemplu reflexiile unei povești de dragoste în poemele dedicate iubitei. Am urmărit etapele formării intelectuale, ale limpezirii lecturilor și ale adeziunilor ideologice ale scriitorului, fără a căuta să introduc certitudini acolo unde nu e loc decât pentru supoziție, dar totodată fără să ignor detaliul sugestiv.
Citind astfel parcursul scriitoricesc al lui Blecher, putem vedea în opera blecheriană un mod de a învinge, nu pentru că autorul și-a uitat astfel suferinţele concrete atâta timp cât a scris-o, ci pentru că a căutat să depășească aceste suferinţe, supunându-le unei «lecturi» creatoare, dătătoare de sens.“ (Doris Mironescu)

„În vârstă de 24 ani.
Trăiește.
Trăiește lângă mare, la soare, se preumblă prin nostalgicele curți ale oamenilor și pe trotuarele linse curat de praf. Zărește o fată, un câine sau o scoică: privește; nu știe; nu înțelege; conturul visului îi alunecă direct prin mâini, în plină și absurdă realitate.
Vârtejurile lui nu pot fi închise într-un saltar iar corăbiile lui pornesc fără să se adune.
În vidul celor patru albi pereți își sculptează corpul divers. Halucinant de exact, există. Viața lui e precisă pentru că se petrece așa.
Scrie întâi sub piele apoi transcrie pe hârtie.“ (M. Blecher, 1934)

„Cred că trecerea lui M. Blecher prin viaţă are o semnificaţie deosebită în ordinea morală a lumii. În existenţa lui, care e un sfâșietor act de martiraj, cred că stă închisă una dintre cele mai patetice şi mai zguduitoare biografii ale timpului. O biografie cu elemente universale, valabilă pentru orice om, din orice parte a lumii.“ (Geo Bogza, 1938)

Ilustraţia copertei: Egon Schiele, Selbstbildnis mit Lampionfrüchten (Autoportret cu Physalis), 1912 (detaliu)

O carte de referință, pentru prima dată în limba română!
Czesław Miłosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, excelent cunoscător al spaţiului cultural european şi mai ales al mediului literar polonez, ne introduce în complexa și fascinanta istorie a literaturii polone.

Acest volum – nu in ultimul rind o veritabila introducere in teologia lui Martin Luther – reprezinta o piatra de hotar care arata, o data in plus, ca dialogul interconfesional este calea de urmat in cautarea comuna a Adevarului.

500 de ani: aceasta perioada a fost marcata de numeroase conflicte confesionale. In ultimii 50 de ani insa situatia s-a schimbat radical. Titlul acestui volum, De la Conflict la Comuniune, arata cat de multe a realizat miscarea ecumenica. Catolicii si luteranii pot astazi relata impreuna istoria Reformei. In privinta multora dintre problemele anterioare, care provocau disensiune, putem vorbi acum despre un „consens cu diferentiere”, al unitatii in credinta cu diferente legitime. Dar aceasta carte este importanta nu doar pentru catolici si luterani. Cartea ofera si o descriere diferentiata a celor mai importante conceptii teologice ale reformatorului Martin Luther, din perspectiva celor mai recente cercetari. Cine vrea sa-l inteleaga pe Luther gaseste aici o introducere competenta. Prof. Dr. Stefan Tobler

„Generaţia 127”, cum îi zic unii, nu-i o formulă acceptată pentru că ea, în fine, nu spune nimic, iar ceea ce s-a întâmplat esenţial şi semnificativ pentru programul acestor tineri s-a produs după 1930… I s-a mai zis „generaţia tragică” sau „generaţia în pulbere” (aşa a numit-o Zaharia Stancu), iar Șerban Cioculescu i-a zis generaţia „trăiriştilor” [...] Trăirismul este numele existenţialismului românesc, anterior celui francez şi sincronic cu cel german. Iată de ce trebuie să acceptăm acest concept şi să-l impunem (să încercăm să-l impunem prin argumentele noastre) în cultura română. Prin avangardă şi existenţialism suntem contemporani cu Europa spiritului. Eugen Simion

Cu modestie, discreţie şi obiectivitate, cu un anume minimalism interpretativ decurgând dintr-o voinţă fermă de neutralitate, Miruna Lepuş spune ce trebuie spus în legătură cu subiectul său cât se poate de dificil şi, mai ales, pune în faţa noastră datele, textele şi documentele fără de care o sinteză, atât de necesară, în legătură cu „generaţia neliniştii” ar fi imposibilă. Mircea Martin

Avem de-a face cu o investigaţie minuţioasă, făcută pe un teritoriu amplu, greu de prins într-o ochire de ansamblu, bazată pe o coborâre în publicistica şi factologia perioadei interbelice. Ceea ce rezultă este o cercetare care pune în prim plan un peisaj literar şi cultural credibil. Mircea A. Diaconu

 Sunt investigate la pas şi prin lectură neintermediată, ci direct a sursei, practic toate documentele  cunoscute ale tinerei generaţii interbelice. Investigaţia urmează o schemă tematică ce are în vedere mai întâi centrul tare al generaţiei criterioniste, alcătuit iniţial din „haretişti” şi lărgit treptat şi grupat în jurul lui Eliade ca lider şi, ca mentor spiritual, al lui Nae Ionescu. [...] Maniera aceasta erudită se continuă în studiul a ceea ce doctoranda numeşte „cercurile înrudite”, ca şi în celelalte capitole, vizându-i pe avangardişti, pe tinerii sburătorişti şi pe „iconari”. Nicolae Mecu

Miruna Lepuş s-a născut în 1986. Este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a programului de masterat Teoria şi Practica Editării, la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În 2015 a obţinut titlul de doctor în filologie (calificativ „foarte bine”) în urma susţinerii unei teze cu tema „Conceptul de generaţie în cultura română modernă. Studiu de caz – Generaţia ’27”, lucrare coordonată de prof. univ. dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române; referenţi ştiinţifici: acad. Eugen Simion, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, c. ş. I dr. Nicolae Mecu.
Este autoare a volumelor Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l (Editura Vremea, 2009) şi Nae Ionescu sau împlinirea prin tineri (Editura Vremea, 2010).

A îngrijit antologia Drumurile destinului românesc (Editura Vremea, 2011) cuprinzând articole semnate de Nae Ionescu, volumul Iubesc acest popor (Editura Vremea, 2015), culegere de fragmente din publicistica eminesciană, şi volumul O carte de dragoste. A ta de tot. Al tău de tot. File de corespondenţă, Nae Ionescu, Elena-Margareta Ionescu (Editura Vremea, 2015).

„Bine concepută şi bine scrisă, cartea lui Ion Pop se citeşte – şi chiar se reciteşte – cu interes şi plăcere. Avangarda literară românească nu este aici doar un obiect de studiu, dar şi unul de investiţie afectivă, de miză spirituală. Avem în faţă o sinteză menită să dăinuie."

„«Dacă nu ne-am văzut – scrie Eugen Simion – am avut, cel puțin, bunul-simț să nu ne insultăm în presă.» Îmi permit să adaug că, la mine, n-a fost vorba de «bun-simț». Nici o clipă, în acei ani, n-am încetat să-l prețuiesc pe Eugen Simion, n-am întrerupt, n-am rupt prietenia cu el, în sinea mea. Ideile mele despre scrisul său și sentimentele mele pentru el, ca om, ca intelectual, au rămas aceleași, nedesfigurate de patimile acelor ani. Așa se face că prietenia mea cu Eugen Simion a scăpat din războiul «româno-român» fără umbre și fără răni de vindecat. Când ne-am revăzut, am pus în paranteză deceniul gol, neavând ce să ne reproșăm unul altuia. De altfel, dacă a greșit cineva dintre noi doi, eu am fost acela. Am combătut șase ani «apolitismul» pentru a eșua în concluzia că, pentru mine, politica este o pistă falsă. I-am și mărturisit asta în răspunsul pe care i l-am trimis, continuând dialogul nostru, dar, din păcate, am pierdut textul. Cum nu mai locuim aproape și cum el, ca președinte al Academiei, e un om ocupat, ne vedem rar acum. I-am citit recent o carte (o trilogie, de fapt), Ficțiunea jurnalului intim, care mi-a plăcut enorm. Nu cred că s-a scris ceva mai bun pe tema asta la noi. În rest, știu că vine o oră când nu te mai interesează cum te judecă alții. Eu o parcurg acum. Sunt bucuros, însă, că într-o lume care te duce cu sila spre mizantropie mai am șansa câtorva prietenii, fie și discrete.” Octavian Paler, mai 2003

Scopul nostru este de a realiza o construcție teoretică („o poietică a grotescului”) în care să avem trăsături suprasegmentale sau arhetipale de identificare estetică dincolo de „mode și timp”. Am parcurs în cercuri concentrice, de la o perspectivă de ansamblu la analiza de amănunt a textului, de la viziunea istorică de ansamblu la analiza textelor, un drum sinuos, bazat pe o mișcare de „du-te-vino” care să ne permită construirea modelului și înțelegerea din interior a sistemului de elemente specifice. A înțelege pe „altul” (conștiință, epocă, text) transformă hermeneutica dintr-o simplă metodă de cercetare într-un act existențial. Este un plonjon în interiorul „altuia”, o experiență interioară, în care ființa hermeneutului-care-înțelege devine ființa-care-înțelege-pe-altul-prin-sine printr-un act de empatie și identificare.

 ***

N-aș vrea s-o descurajez și nici să spun că ambiția ei de a cuprinde toată literatura subiectului este singulară. Nu, mai toți, în condiția ei, au această dorință de totalitate, toți am avut-o și, uneori, o păstrăm până ținem un condei în mână. O ambiție care se opune (și bine face!) „urechismului” tradițional, maladie răspândite în lumea intelighenței românești, obișnuită să frunzărească dornică să epateze și să încheie repede.  Îmiamintesc ce mărturisește Eliade în jurnalul său intim: a sporit bibliografia unei idei ca să scap de suspiciunea de „fragmentarism”, „șmecherie”, „urechism”, „impostură”, „diletantism est-european” sau, mă rog, de această nefericită reputație… Nu știu dacă Alunița Cofan a pornit de la aceleași considerente, dar, oricum, paginile ei mi se par uneori încărcate ca niște corăbii care transportă ingrediente din orientul îndepărtat spre orientul, mai sărac, al Europei… Eugen Simion

Subliniez un merit: al modestiei, dar şi al strategiei procedării – două aspecte datorită cărora lucrarea capătă şi savoarea unui demers-surpriză. Din mai multe motive. Fiindcă, în primul rând,demonstraţia depăşeşte aria literaturii (anunţată în titlu), transgresând perimetrul criticii, istoriei şi teoriei literare şi înglobându-l, în cunoştinţă de cauză, în cel al esteticii, semioticii, logicii şi filosofiei, şi înscriindu-l în cercul mai larg al artelor, în care fenomenul literar este încadrat într-o manieră la fel de avizată. (...)  De fapt, autoarea a izbutit performanţa de a împlini şi complini cele două modalităţi de luare în stăpânire a materiei, într-un studiu în care partea teoretică nu este afişată ca într-o vitrină, pentru a lua ochii cititorilor, ci face corp comun cu o componentă aplicativă a lucrării, tot aşa cum demersul inductiv este peste tot flancat de geamănul său deductiv. Nicolae Mecu

Originală ca propunere în cîmpul teoriei estetice româneşti, lucrarea îşi are, totuşi, vecinătăţile ei. (...) Trebuie spus însă că, prin comparaţie cu trivialul, grotescul apare dezavantajat. El nu e atât de radical şi are un caracter mai vag. (...)  Luând act de indeterminarea semantică a termenului, autoarea încearcă să elaboreze o definiţie de cîmp semantic, prin intermediul „logicii dinamice a contradictoriului” brevetate de St. Lupasco. Paul Cernat

Cartea Ramonei Tanase e foarte semnificativa ca simptom al unei etape a ”eliadescologiei” si a interpretarii mai cuprinzatoare a „tinerei generatii” de intelectuali si scriitori ai anilor 1930-1940. Citit si comentat putin, sporadic in deceniile 7-8-9 ale secolului trecut, sub regim comunist, fara o cuprindere integrala a operei acumulate si inainte, si dupa stabilirea sa in strainatate, Eliade a revenit masiv, impunator dupa 1990, cand a fost editat extensiv, discutat si eroizat pana la dimensiuni mitice, dar, in urma dezvaluirii implicarilor sale prolegionare din tinerete, a fost si criticat, contestat, „demitizat”. Ion Bogdan Lefter

„Desfid prevestirile.
Pana si moartea unei vrabii
Asculta de un destin.
Daca e sa fie acum,
n-o sa mai fie maine
daca n-o sa fie maine,
o sa fie acum
daca n-o sa fie acum,
oricum va fi sa fie!
Totul e sa fii gata!
Daca tot nu stii ce lasi in urma ta,
Ce conteaza ca pleci cu o clipa mai
devreme
Deci, fie!” - Shakespeare, Hamlet traducere Nina Cassian 

Mai acum vreo doua, trei luni am avut o discutie cu amicul V. Imi zice: - Ti-am citit un articol pe net. Intreb: - Care? Raspunde: - Ceva cu vinuri. Este interesant, dar inutil. Pe cine mai intereseaza zghihara, francusa, vitele tale disparute... - Nu sunt pierdute, sunt doar uitate, din nefericire, si totusi aceste soiuri reprezinta zestrea viticola a acestori meleaguri. - Hai, fugi de-aici... omu' vrea sa bea, nu da doi bani pe rest... - Nu cred asta, in afara de betivii patentati, oamenii pretuiesc soiurile pamantului; mai ales ca si zghihara si francusa si feteasca, mai toate vitele romanesti, autohtone, au mult de oferit.

Antologie de articole semnate de Mihail Sebastian în ziarul Cuvântul între 1928 și 1933

Ediție îngrijită și prefață de Miruna Lepuș

 Din articolele lui Sebastian din Cuvântul se construiește o imagine veridică a lumii interbelice, dar și una atemporală a societății românești din secolele XX și XXI – înlocuind nume și ani, articolele sale sunt valabile și astăzi, dovadă a talentului său scriitoricesc și a capacității sale de a pătrunde esența lucrurilor.

Pentru volumul de față, am selectat articole ce surprind viața culturală a epocii și mai ales manifestările tinerei generații din care făcea parte Sebastian, precum și articole politice semnificative pentru orientarea autorului, pentru a pune la dispoziția publicului larg textele integrale și a evita pe viitor citarea și interpretarea partinică a unor pasaje rupte din context și analizate neținându-se seama de realitățile epocii în care au fost scrise. La fel ca ceilalți congeneri ai săi, Sebastian este exponentul unei societăți, al unor mentalități, al unui cadru istoric și economic irepetabil; citirea textelor sale prin grile actuale este nu doar inutilă ci și contraproductivă.

 Miruna Lepuș

 „Conceput întâi ca un fel de trust al vieţii noastre artistice şi literare (ceea ce pe noi, mai sceptici, ne făcea să râdem), «Criterion» a trecut din faza proiectelor fanteziste la faza mai serioasă a unui program clar, studiat şi plauzibil. De unde la început scopul acestei grupări părea a fi ca „tot românul să prospere şi România să fie bine”, după numai câteva consfătuiri, el a găsit o formulare mai strânsă şi un obiect mai real.

«Criterion» îşi propune să încadreze practic activitatea tinerilor scriitori, artişti, sculptori, pictori, muzicieni. Cum organizaţiile profesionale, câte există și așa cum există, s-au dovedit, fiecare în parte şi toate la un loc, ostile, leneşe şi ineficace, tinerii muncitori intelectuali, care au făcut până astăzi prea multe şi prea triste experienţe în sensul ăsta, înţeleg să-și creeze un organ propriu de acţiune.”

 Mihail Sebastian, 26 iunie 1932

„Nu glumesc deloc. Am găsit mijlocul sigur al refacerii noastre economice. Domnul Argetoianu să nu-şi mai facă inimă rea; nu e nevoie să fie redus bugetul ţării. Contribuabilii să nu dispere: impozitele nu trebuiesc majorate. Ba dimpotrivă. Vă promit o eventuală reducere a lor cu vreo 25 la sută. […]

E simplu. Există în ţara noastră o categorie cu totul specia­lă de inşi bogaţi. Sunt «îmbogăţiţii de guvern». […]  Să se facă un control vast şi amănunţit al acestor averi. […] Asupra acestei sume, statul aplică un impozit ce variază între 50 la sută şi 90 la sută.

Confiscarea integrală a sumei, deşi mai simplă, trebuie păstrată numai pentru afacerile absolut penale. Pentru afacerile sucite, 50 la sută e destul, iar pentru cele «aproape oneste», 90 la sută e prea de ajuns. […] Evaluez cu modestie numărul «îmbogăţiţilor de guvern» la 50.000. Sunt fără îndoială în România 50.000 de oameni, care au trăit şi s-au îmbogăţit pe seama a 18 milioane.

Revizuiţi-le averea şi criza economică a statului e rezolvată.”

Un eseu remarcabil despre Roland Barthes

Transportul pianului pe scari a prilejuit si geniului comic burlesc al cinematografului mut momente de neuitat. Titlul sub care apar adunate laolalta articolele de critica literara ale lui Marin Sorescu trebuie inteles si asa.

Să dansezi pe Pink Floyd sau Jimi Hendrix!? O, da! Mai mult decât atât, piesa definitorie a ceaiurilor noastre a fost power play-ul In A Gadda Da Vida, al trupei Iron Butterfly, o bucată de 17 minute, cu solo de baterie de 2 minute și 39 de secunde. Dansam solo-ul de baterie!

Într-un apartament din cartierul Montmartre al Parisului, Michelle Nezhinska, soția lui Octavian Anghel și Laurette, fiica lor, pregătesc bagajele. Adună lucrurile necesare pentru călătorie și le aranjează cu grijă în valiză. Octavian Anghel formează un număr de telefon și iese la balcon în așteptarea răspunsului. În perspectivă, sus pe colină, se vede impozanta Bazilica Sacré–Coeur. Forfotă în redacția unei televiziuni. Sună telefonul. Laurențiu se apropie, ridică receptorul. Aude o voce, care repetă de câteva ori: Alo! — Da-da! Vorbiți, vă rog! Vă aud bine! — Alo, Chișinău? — Da-da! Chișinău, vorbiți! — Bună ziua! De la Paris vă telefonez! Pot vorbi cu domnul Laurențiu Armașu? Convorbirea celor doi este interceptată de Enciu – circa 40 de ani – un angajat al Serviciului de Informații și Securitate, dintr-un cabinet amenajat cu tehnică specială. „Da-da! Eu sunt! Octavian, tu ești? (vocea dispare, un amestec de sunete în receptor…): “Alo! Alo! Te aud bine, Octavian, sunt eu, Laurențiu, nepotul tău!” „Laurențiu, ce faci? Ce se aude acolo pe la voi?” “Ce să se audă, își fac ăștia de cap! Au reintrodus cenzura la televiziune, în presa scrisă, își pun peste tot oamenii lor… Avem senzația că ne-am întors în epoca sovietică!” (Enciu, cel care interceptează convorbirea, surâde cinic)

…In rastimpuri citim textele Otiliei Teposu publicate in revista FORMULA AS, si sufletul ni se topeste in cu prinsul unei consolari dense. Exista o puritate dorita de noi toti, indiferent de varsta pe care-o avem, o bunatate intuita demult, dar care parca nu ni s-a intamplat pana la capat niciodata. Exista cuvinte curate si harul de a povesti al acestei triste doamne. O putere a lucrului simplu si bine facut, ce te vindeca de frustrare si de starea in tine pe loc in absenta calatoriei. Cand in lume nu mai poti pleca nicaieri, cumintenia din povestire te poarta departe si te aduce indarat, catre si dinspre minunile prime ce te-au facut fericit si te-au invatat fara sa prinzi de veste. Indarat in copilaria ce se afla, ca si ingerul, langa fiecare, fara sa-l vedem. Nu se poate ca intre timp cartea Otiliei Teposu sa se fi tiparit si noi sa nu fi aflat! De ani de zile dorim s-o gasim in librarii, intr-un tiraj indestulator, cu un sumar neaparat numeros. Necesara ca o sarbatoare, minunata ca o tara straina si ca o tara natala, ca lumea in sasi, pe care nu avem cum s-o cunoastem si sa ne-o apro priem cu adevarat daca mai intai nu o citim tinand-o in brate, avand ea, cartea, greutatea ideala a unui sfant copil propriu. - Constanta Buzea, Romania literara, nr 39/2004

Raspandite prin arhive in toata Europa, stau desenele celuilalt Kafka. Sau e acelasi? Autoarea acestei carti ne invita pe un drum deosebit, catre imaginile dimpreuna cu care, cel mai probabil, s-au nascut scrieri celebre cum ar i Metamorfoza, Castelul, Procesul; o serie de analize riguroase, care il asaza pe Franz Kafka in contextul Expresionismului. - Cristian Fulas

Vocatia graica a lui Kafka nu este investigata din perspectiva unui interes paralel scriiturii artistice, ci tasnind din interiorul ei. Argumentul autoarei Jacqueline Sudaka Benazeraf ne conduce spre diicila tema privind semiotica si fenomenologia exprimarii. Un studiu original si incitant care se insereaza intr-o cultura a rigorii si elegantei stilistice. - Rodica Ame

În exerciţiul său, criticul autentic are la-ndemînă două modalităţi complementare de a se apropia de o operă: judecata de valoare şi judecata de gust. Pentru bunurile artistice, însă, gusturile „se discută (deşi nu se dispută)” (Luc Ferry). Prin Critica judecăţii de gust, ratificăm axiologic varii texte printr-o serie de lecturi şi interpretări. Prima parte a cărţii este consacrată lui Petre Pandrea, care se manifestă în gazetărie ca un fel de zorbagiu balcanic. Ne-au interesat judecăţile sale de filosofie politică, economie, sociologie politică, filosofia dreptului, dar şi cele asupra omului oltean, situat cumva între perfectul simplu şi perfectul (des)compus. Excursul critic de justificare valorică a fost pliat apoi pe cărţi de filosofie, sociologie, proză sau poezie, chiar de ştiinţe ale comunicării. Dintre autori, îl amintesc pe gînditorul Alexandru Surdu, care, prin filosofia pentadică, vrea şi poate să se situeze într-un raport de ruptură / continuitate cu metafizica lui C. Noica. Eseul cuprinde şi unele pagini de jurnal domestic (Zilele după Iov), o încercare de ispăşire a răului prin pătrunderea cu adevărat a sensului suferinţei.

Stela Popescu a căzut în holul casei sale și s-a lovit la cap, chiar în momentul în care se pregătea să plece de acasă. Actrița avea banii și cheile pregătite pe masă, pentru a le lua în drumul spre ieșire.

Marea artistă a fost găsită întinsă pe jos, într-o baltă de sânge, lovită la cap. Decesul a avut loc într-o miercuri după-amiaza, dar trupul a fost găsit abia joi…

A fost o femeie frumoasă, talentată și nespus de pătimașă. A iubit și a fost iubită incredibil. A făcut lumea să plângă de emoție și să râdă cu lacrimi.

Stela Popescu a fost și este unică. În viață și mult dincolo de ea…

‒     Dosar penal pentru moarte suspect

‒     Un destin marcat de Basarabia și de ciuma roșie sovietică

‒     „Sexul este vital… Nu ştiu dacă am fost înşelată, dar eu am înşelat, cu mare grijă!”

‒     Cine moștenește averea Stelei Popescu

‒     Filmografie, teatru, televiziune, distincții

‒     În loc de Epilog: Andrei Pleșu – „Vot pentru doamna Stela Popescu”; Radu Banciu: „Pică bine plecarea Stelei Popescu” ș.a.m.d.

DESTINE CONTROVERSATE (14 VOLUME)

Marile personalități ale societății și culturii românești, din ultima sută de ani venind până spre contemporaneitate, au avut biografii și cariere care ascund încă multe secrete, dintre care unele pot deranja opinia publică pudibondă. Însă, cu toții, cei care au ținut capul de afiș al vieții publice au  trăit fiecare clipă intens, pătimaș chiar! De aici și încadrarea lor în categoria marilor români cu... DESTINE  CONTROVERSATE!

Dar, chiar dacă unele detalii pot părea șocante și contrazic violent miturile, zdruncinând uneori din temelii soclurile statuilor ridicate în subconștientul colectiv, de ce ne-am (auto)cenzura în continuare, făcându-le, practic, o mare nedreptate acestor oameni cu adevărat fabuloși, pe care nu vom înceta să-i iubim în continuare?