Religie & Spiritualitate

Povestea lui Pietro Sarubbi, un actor desăvârșit, și a întâlnirii sale cu acea privire care convertește, astăzi ca și acum două mii de ani.

„Baraba este simbolul civilizației noastre, el este omul căruia Cristos i-a luat locul pe cruce, ca şi cum Cristos ar fi murit pentru a-l salva pe el, şi astfel în el se rezumă întreaga umanitate, salvată."

Baraba reprezintă omul epocii noastre, cinic şi păcătos, care primește o privire iluminatoare din partea lui Cristos, dar are nevoie de timp pentru a pricepe, pentru a înțelege valoarea harului primit şi pentru a se schimba.

Aşa cum i se întâmplă și lui Pietro Sarubbi, ales de Mel Gibson pentru rolul lui Baraba în filmul „Patimile lui Cristos".

„Nu e o întâmplare că aventura de credință a lui Pietro a început tocmai cu o privire, atunci când el, ca și „Baraba”, a trebuit să fixeze fața desfigurată a lui Isus.

Totul în viață se întâmplă cu un scop. Și totul ne poartă spre o frumusețe infinită care e o aventură fără sfârşit."

—Pr. Gabriele Mangiarotti  

„Cartea Prezențe catolice în Transilvania, Moldova și Țara Românească (1601-1698) este o emblemă publicistică pentru Lucian Periş, deşi au trecut aproape două decenii de la prima ediție. Teză de doctorat la origine, susținută strălucit la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, în anul 1999, ea ne îngăduie să urmărim filonul formativ al autorului, în care s-au împletit admirabil anii de studiu petrecuți în contextul istoriografic clujean cu cei petrecuți în ambianţa teologică din Cetatea Eternă. 

Dar cartea aceasta este și mărturia crezului său identitar, greco-catolic, cu interesul ardent pentru o lume aflată la răscrucea dintre Occident şi Orient, dintre toleranță și intoleranţă, dintre presiunea politică Habsburgică ori otomană și proiectele de hegemonie ale papalității la frontierele Europei.

Aşa cum sugerează şi titlul, cartea este o istorie comparată și totodată, complementară, a celor trei principate, într-un secol tensionat, din punct de vedere politic, cultural şi ecleziastic. După o documentare migǎloasă, Lucian Periş a oferit rezolvări interesante unor probleme istoriografice controversate, în măsură să ne ajute să înțelegem mai bine nu doar efervescența secolului al XVII-lea, ci și „rădăcinile mişcării de unire ecleziastică din Ardeal".

Recitind-o, mărturisesc că am regăsit, printre rânduri, frământările, entuziasmul, acurateţea, claritatea care l-au caracterizat pe Lucian ca învăţăcel, dar pe care, într-un fel sau altul, le-a transferat şi în relaţii interumane.

Sper ca reeditarea acestei valoroase lucrări, sub egida editurii Galaxia Gutenberg, să aibă ecou într-un cerc cât mai larg de cititori, care să-i descifreze cu interes conținutul şi să mediteze la profunzimea ei analitică.”  - Prof. Univ. Dr. Corina Teodor

Cuvânt înainte de cardinal Lucian Mureşan

Traducere revizuită, prefață și argument de Ovidiu Ghitta

Ediție îngrijită de Livia-Maria Bodea

 

Un ghid cuprinzător pentru trecutul recent şi pentru viitor

În acest volum amplu şi ambitios, Robert Royal, un participant proeminent la dezbaterile despre religie și viața contemporană, oferă o evaluare cuprinzătoare şi echilibrată a tradiţiei intelectuale catolice din secolul al XX-lea. Biserica Catolică prețuiește atât Credința, cât și Rațiunea, iar catolicismul a dat naştere unor idei extraordinare şi unor şcoli întregi de gândire remarcabilă, nu doar în trecutul îndepărtat, ci și de-a lungul deceniilor tulburi ale secolului XX. Autorul ne redă într-o manieră densǎ, dar accesibilă, modul în care gândirea catolică s-a dezvoltat în filozofie, teologie, studiul Sfintei Scripturi, cultură, literatură şi multe altele în secolul al XX lea grație unor reprezentanți de seamă precum Jacques Maritain, Bernard Lonergan, Joseph Pieper, Edith Stein, Alasdair MacIntyre, Charles Taylor, Romano Guardini, Karl Rahner, Henri du Lubac, Karol Wojtyla, Joseph Ratzinger, Hans Urs von Balthasar, Charles Peguy, Paul Claudel, George Bernanos, Francois Mauriac, G. K. Chesterton, Gerard Manley Hopkins, Christopher Dawson, Graham Greene, Sigrid Undset, J. R. R. Tolkien, Czeslaw Milosz şi mulţi alții. Royal susține că, fără o gândire riguroasă, catolicismul – oricât de primitor și hrănitor ar fi - ar deveni ceva asemănător unui medic foarte atent și afabil cu pacienții săi, dar care știe puțină medicină. A fost întotdeauna aspirația tradiției catolice de a uni emoția și intelectul, acțiunea şi contemplația. Dar dacă ignorăm ceea ce a dat deja tradiția – mai ales prin opera marilor oameni ai trecutului recent - nu vom putea răspunde provocărilor pe care le aduce lumea modernă şi nici măcar să recunoaștem corect întrebările adevărate cu care ne confruntăm.

După “sfârșitul marilor povești” (J.-F. Lyotard), oamenii postmodernismului sunt în căutarea unui sens individual. Propria sănătate, călătoria în lume, dar și bunăstarea familiei sau angajamentul social față de cei mai slabi împlinesc această nevoie. În toate acestea există o presimțire a faptului că omul ar trebui să ajungă dincolo de sine însuși pentru a ajunge la el însuși, că viața lui conține ceva mai mare și mai bogat decât ceea ce realizează el în prezent și că ar trebui să dea vieții sale o direcție pentru a deveni “întreg” și fericit.

Credința creștină cunoaște și venerează în sfinți și fericiți acei oameni care au ajuns până la Dumnezeu și au găsit în el viața cea nouă și împlinirea reală. Desigur, pentru creștin, în primul rând Isus Hristos însuși este cel mai semnificativ om, pentru că el și-a trăit umanitatea în întregime de la Dumnezeu. Pentru că în el umanitatea a devenit expresia de sine a lui Dumnezeu, omul are nevoie de om ca să-l găsească pe Dumnezeu; are nevoie de modele care să-i arate cum poate, credința, să-i modeleze și să-i transforme propria viață. Mărturiile de viață și credință ale sfinților sunt ca niște “semne de lumină la orizontul istoriei” care pot oferi și oamenilor din zilele noastre orientare pentru propriul lor drum.

În opera lui Joseph Ratzinger, emeritul papă Benedict al XVI-lea, predicile și meditațiile despre viața sfinților ocupă un loc important. Pentru el, istoria Bisericii este o “istorie personală” (A. Buckenmaier) și trăiește din concretețea existenței creștine. Sub patina venerației adesea de secole, el dezvăluie în mod repetat mesajul fundamental al credinței că omul se găsește cu adevărat pe sine doar atunci când se pierde în fața lui Dumnezeu și își exprimă dragostea pentru Dumnezeu în dragostea pentru aproapele său. 

Ediție dedicată așezării moaștelor sale în altarul Catedralei Notre-Dame din Paris

Prin reeditarea acestui Portret, dorim ca Ștefan J. Fay, plecat dintre noi pe 29 iunie 2009, să fie prezent simbolic la momentul așezării moaș­telor lui Vladimir Ghika în altarul Catedralei Notre‑Dame din Paris pentru ceremonia de res­fințire a sfântului lăcaș, împlinire a unui destin excepțional de Om, Creștin, Martir și Român.

Portretul european a fost schițat de Ștefan J. Fay cu fidelitatea căldurii amintirilor, docu­mentele istorice găsite de cei care s‑au aple­cat pe reconstituirea vieții Monseniorului fiind găsite sau revelate după încheierea acestui oma­giu, în 2005.

Familia autorului

Aceasta carte prezinta o selectie atenta din cele mai cunsocute povestiri din Vechiul si Noul Testament, transpuse intr-un limbaj simplu, adaptat la intelegerea celor mici. Include si rugaciuni cunoscute pentru copii, precum si ilustratii color care vor face deliciul micilor cititori.

Iata ca, dupa 1500 de ani, Sfantul Augustin (354-430) ne vorbeste in continuare. Surprinzator cat de relevanta este si astazi experienta umana si spirituala a acestui mare ganditor, nascut in zorii crestinismului si care l-a descoperit pe Hristos in launtrul cautarilor sale. Trecand dincolo de cadrul unui sistem filosofic si indreptandu-si curiozitatea catre doua dintre elementele importante ale fiintarii crestine, Facerea si Timpul, Augustin este "intuitiv si poet vizionar". El scrie parca pentru omul de azi care traieste in aceasta lume pipernicita, indiferenta la orice transcendenta, si totusi pentru omul care are sansa de a-si recapata demnitatea crestina.

Sfantul Ciprian al Cartaginei a fost una din personalitatile remarcabile ale Bisericii Crestine din prima jumatate a secolului al III?lea. Se tragea dintr?o familie nobila si bogata. A primit o educatie aleasa, studiind, printre altele, retorica (pe care mai apoi a predat-o). A dus o viata imbelsugata si, pare?se, chiar usuratica pana intr?o zi, cand, auzind de curatia si sfintenia preotului crestin Ceciliu, a inceput a?l frecventa, si astfel a fost castigat pentru totdeauna de invatatura si Biserica lui Hristos. Ca episcop, Sfantul Ciprian a condus comunitatea crestina din Cartagina, insa de fapt din toata Africa Romana, in vremuri foarte tulburi. A trebuit sa infrunte doua persecutii de amploare, apoi ciuma devastatoare din 252?254 - pentru care autoritatile romane si multimea paganilor i?au facut vinovati pe crestini -, erezii si invazii ale triburilor desertului. A primit cununa muceniceasca in timpul prigoanei lui Valerian.

Cuvintele sfintilor sunt cuvinte vii, lucratoare, asa ca e bine sa se stie si despre fratele Ioan... - Parintele Serafun Badila de la Casiel Cred ca fratele Ioan este sfant. Si acum, daca te rogi la fratele Ioan, nu-ti ramane rugaciunea neimplinita. Daca te rogi pentru ceva, ti se implineste. Daca il rogi pe fratele Ioan: Ajuta-ma, ca sunt in impasul asta! Ajuta-ma sa ies din impas!, te ajuta. S-a intamplat si altora. - Maica Ioresta Cata de la Ramet

Apologetica creștină tinde să devină în scurt timp o artă pierdută. Îi lipsește, în special, capa­ci­ta­tea de a prezenta o concepție com­ple­tă și unitară de­spre lume, care să inspire și să miște ini­mi­le oame­ni­lor. Concepția creștină actuală despre lume este atât de frag­men­tată și fărâmițată de influ­ențe „academice” și laice, încât ti­ne­rii își întorc ade­se­ori privirile către alte re­ligii sau filosofii de tip New Age pentru a-și face o concepție despre lume, ori se aban­donea­ză nihilismului atât de prezent în cultura mo­der­nă. Nenumăratele atacuri din socie­tatea noas­­­tră la adresa creștinismului se dato­rea­ză, de cele mai multe ori, incapacității creștinilor de a-și apă­ra credința prin afir­marea cosmologiei creștine biblice și patristice.

„Doamne, învaţă‑ne să ne rugăm” (Luca 11,1). Câtă dreptate au avut Sfinții Apostoli! Nici unul dintre noi n-ar fi știut cu adevărat să se roage dacă Domnul În­suși nu ne‑ar fi îndrumat. Rugăciunea Domnească este socotită modelul tuturor rugăciunilor, căci prin puține cuvinte sunt arătate aici toate cele de care avem nevoie pentru a petrece pe pământ „viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna‑cuviinţă” (I Timotei 2, 2), spre a ajunge pe lumea cealaltă la desfătarea celor mântuiți. Într-o simplitate dumnezeiască inconfundabilă, ne sunt amintite ­nevoile noastre duhovnicești și trupești, precum și îndatoririle față de Dumnezeu și aproapele. Prin ea ni se deschid ochii spre a vedea întâietatea fără seamăn a duhului asupra trupului și a ne înălța de la tina păcatelor noastre către sfințenia cea dumnezeiască.

„Dumnezeu S-a arătat în trup. În aceasta este întreaga iconomie a mîntuirii noastre. Cu adevărat, mare taină... Să luăm aminte: Sfîntul Apos­tol numeşte peste tot iconomia mîntuirii noastre «taină»; şi pe bună dreptate, fiindcă ea nu a fost cunoscută de toţi oamenii, ba nici măcar îngerilor nu le-a fost descoperită; însă ea se descoperă prin Biserică. Şi, cu adevărat, mare este taina aceasta, fiindcă Dumnezeu S-a făcut om şi omul – Dumnezeu. Drept aceea, se cuvine să trăim în chip vrednic de această taină.” - Sf. Ioan Gură de Aur

Dacă ar exista oameni care nu au fost bolnavi în viața lor, și nici nu vor fi vreodată, atunci ei ar fi singurele persoane cărora această carte nu le poate schimba viețile în mod direct . Cum, însă, boala face parte din viața noastră, este firesc să căutăm leacuri pentru ea, este firesc să mergem la cei mai buni doctori.

Sfanta Mucenita Agata este cinstita pe 5 februarie. Ea s-a nascut in Sicilia, dintr-o familie instarita in perioada prigoanei impotriva crestinilor a imparatului Deciu. La varsta de 15 ani, ea a fost martirizata din ordinul lui Chintian, conducatorul Siciliei. Sfanta Agata este considerata a fi tamaduitoarea femeilor bolnave de cancer la san si a bolilor pulmonare. Sfanta Agata, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lucrarea de faţă se adresează în primul rând cititorilor care vin la Dumnezeu nu doar cu inima, ci și cu raţiunea, străduindu‑se să analizeze în mod critic propria persoană şi viaţa pe care au dus‑o, spre a înţelege sursele și cauzele duhovniceşti ale maladiilor proprii, dar şi ale bolilor celor apropiaţi.

De la bun început, trebuie să spunem ce este un Pateric. Cuvîntul pateric provine de la grecescul pater, adică părinte. Prin urmare, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte ale Sfinţilor Părinţi, adunate pentru folosul credincioşilor.

46 de ani de neștiută viață monahală în Sfântul Munte au sfârșit prin a face dintr-un simplu țăran rus poate cea mai remarcabilă figură a spiritualității ortodoxe a secolului XX. În 1987 Biserica Ortodoxă recunoaște în el un adevărat „dascăl profetic și apostolic”.

Când ai gustat iadul în tine și nu îl mai proiectezi pe ceilalți, nu mai poți să uiți și nu mai poți să-L cauți decât pe Dumnezeu și cum uiți să zici Doamne, ajută-mă! Doamne, miluiște-mă!, cum năpădește groaza aceea pe tine din nou și o vezi în tine. Chiar când te uiți la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simți. - Schimonahia Siluana Vlad

Cum noi vorbim mai cu seamă despre omul căzut, putem doar presupune cum ar fi fost starea paradisiacă ori cum este exitența îngerească. Căzuți fiind, așadar, toți, putem observa că sexul pune o barieră între noi și transcendent, alipindu-ne, măcar și temporar, celor pământești. Au existat, în vremuri, grupări care să caute iluminarea mistică prin practici orgiastice, însă acestea au fost întotdeauna marginale în creștinism și în afara Bisericii. - Ioan Usca

Cu toții venim de pe tărâmurile copilăriei. Multe dintre bolile și com­plexele psihologice care le creează probleme adul­­­ților încep chiar din perioada intrauterină, din copilărie și din ado­­lescență. De ce copiii se confruntă cu suferința, în ce fel acționează păcatele părin­­ților asupra să­nătății ur­mașilor lor, care greșeli trebuie evitate în proce­sul edu­cațional, la ce duce pierderea sensului vieții – iată une­le dintre numeroasele probleme abordate în această carte. Autorul încearcă să demonstreze că doar cultura duhovnicească reprezintă o garanție a sănătății fizice și psi­hice a fie­cărei persoane în parte și a societății în general.

Cuviosul David din Evvia este unul dintre cei mai mari sfinți făcători de minuni. A fost numit Bătrânul încă din tinerețea sa, datorită sporirii sale duhovnicești. I s-a spus Copilul Înaintemergătorului datorită legăturii strânse pe care a avut-o cu Sfântul Ioan Botezătorul, care i s-a arătat de multe ori, în chip minunat, încă din fragedă copilărie și l-a căcăuzit pe scara desăvârșirii. Din mulțimea minunilor sale înțelegem că lucrează, în chip minunat, prin sfinții Săi, în viețile tuturor celor care cer ajutor prin rugăciune...

Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Autor de cărți teologice cuprinzând mai ales comentarii ale Sfintei Scripturi și exegeze pe marginea textelor liturgice din calendarul bisericesc, pr. Thomas Hopko a fost multă vreme decan al seminarului teologic Sf. Vladimir din Crestwood, NY.

Câtă vreme am tăcut, se topeau oasele mele, în zbucium interior, ziua întreagă. Căci zi și noapte, ghimpele conștiinței mă împungea. Atunci păcatul meu ți l-am dezvăluit și greșeala mea nu am acoperit-o. Zis-am: Voi mărturisi Domnului, împotriva mea, fărădelegile mele! Iar tu mi-ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 31

Povestea unui copil pe care dragostea îl ajută să își învingă emoțiile și timiditatea, și să facă dintr-o simplă și foarte obișnuită serbare școlară, cea mai frumoasă serbare de Crăciun pe care a cunoscut-o vreodată orășelul său natal!Dragostea pentru cine? Veți afla, copii, dacă citiți, mai departe, cartea...

Cartea de faţă, aparținând unuia dintre cei mai apreciaţi psihologi de familie din Moscova, reprezintă o analiză cuprinzătoare şi profundă a problemelor ce se pot ivi într-o căsnicie. Pe de o parte, explică în mod sistematic şi extrem de limpede cauzele acestora, pe de alta, le oferă soţilor numeroase soluţii şi abordări care pot duce la rezolvarea problemelor existente şi la o convieţuire aducătoare de bucurie. De asemenea, cuprinde sfaturi chiar şi în ce privește cel mai grav deznodământ posibil – cel al despărţirii –, sfaturi ce pot reduce la minimum suferinţele şi daunele provocate de acesta atât adulţilor, cât şi copiilor.

Nascut in Imperiul Tarist, la inceputul veacului al XX-lea, staretul centenar - ale carui cuvinte sunt cuprinse in acest volum - a trecut prin valul de vitregii si prigoane, ce s-a abatut asupra celor care si-au marturisit credinta in Hristos Dumnezeu in Rusia. La inceputul anilor '20, ca tanar ieromonah, a fost arestat si a luat caile gulagurilor sovietice, unde, timp de mai bine de douazeci de ani, si-a ispasit condamnarea prin munca silnica. Dupa incheierea celui de al Doilea Razboi Mondial, a fost eliberat abia viu din lagar, a pribegit prin Rusia si a intrat in ascultare la un batran monah isihast, format la Optina.

André Scrima poate fi înțeles atât ca o punte între Est și Vest, cât și între trecut și prezent, între fidelitatea confesională și deschiderea spre alteritate, între retragere și profesorat, între teologie și filozofie, între asceză și ctitorie, între monoteismul creștin și cel islamic. Cum ar trebui, așadar, să ne raportăm la un teolog de o asemenea anvergură intelectuală? Din interiorul ortodoxiei i s-ar putea reproșa că este prea „cultural”; din exterior, poate fi considerat prea pravoslavnic. André Scrima reprezintă o provocare atât pentru teologia clasică (ortodoxă, dar și creștină în sens larg), cât și pentru intelectualii așa-ziși „laici”, care abordează spiritualitatea mai mult ca o podoabă culturală. În personalitatea și gândirea părintelui Scrima, contradicțiile aparent ireconciliabile devin coerente.

Gândirea părintelui Scrima poate fi abordată și aprofundată din perspectiva Rugului Aprins, a participării la Conciliul Vatican II, a prezenței și impactului în Beirut și Deir-El-Harf, a dialogului interconfesional și interreligios etc. Totuși, deși anumite accente pot surprinde aspecte esențiale ale personalității sale, Scrima nu poate fi redus la o dimensiune unică. Gândirea sa trebuie cercetată dincolo de aceste manifestări exterioare. Cum personalitatea lui refuză identificări facile, la fel și gândirea sa eludează categorisirile simpliste. În fața ambiguităților operei și personalității sale, ar fi înțelept să adoptăm o atitudine apofatică – nu în sensul unui reducționism, ci, dimpotrivă, ca o deschidere către anumite valențe ce rămân inexprimabile în exterior.

Cartea părintelui Mihai-Iulian Dancă explorează și accentuează tocmai acest aspect inefabil al teologiei lui Scrima, punând în prim-plan o preocupare profundă a părintelui, trasabilă încă din anii ’50 și extrem de relevantă în dialogul dintre confesiunile creștine. La finalul lecturii, realizăm vocația apofatismului, a dialogului și a unității confesionale și religioase la părintele Scrima. Totuși, concluzia cea mai profundă a cărții rămâne aceea că Scrima poate fi înțeles ca un peregrin prin apofatismul unității.