Religie & Spiritualitate

Sfantul Evmenie Saridakis este unul dintre cei mai mari sfinti ai secolului XX. Sfantul Porfirie Kavsocalivitul spunea oamenilor sa ia binecuvantare de a el, pentru ca un sfant ca parintele Evmenie se poate intalni o data la doua sute de ani. El insusi lua cuvant de folos de la Sfantul Evmenie. Crestinii din intreaga lume ortodoxa au aflat despre Sfantul Evmenie citind viata Sfantului NIchifor cel lepros, pe care Sfantul Antim din Hios i l-a trimis Sfantului Evmenie ca povatuitor duhovnicesc, cand era bolnav de lepra in spitalul de boli infectioase din Atena. Dupa canonizarea Sfantului Evmenie, vestea despre minunile sale a inceput sa se raspandeasca in tot locul, tot mai multi oameni simtind ajutorul sau minunat. Dupa ce cititorii de limba romana au putut citi cartile despre viata sfantului, acum vede lumina tiparului un acatist, rod al evlaviei fata de sfant. Fie ca aceea care il vor citi sa primeasca binecuvantarea tainica a Sfantului Evmenie.

Canonul Maicii lui Dumnezeu a fost alcătuit în sec. al IX-lea și face parte din Denia Acatistului Bunei Vestiri. Imnul acatist – cunoscut în tradiția liturgică românească ca Acatistul Bunei Vestiri – a fost alcătuit în sec. al VI-lea, fiind cel mai vechi acatist. Imnul acatist poate fi cântat sau rostit de către credincioși în fiecare zi. Într‑un manuscris al Mănăstirii Iviron se menționează următoarele despre puterea Acatistului: „Maica lui Dumnezeu s-a arătat de multe ori cuvioșilor și le-a zis: Îmi sunt foarte bine‑plăcute cele 24 de icoase ale acelui frumos Imn. Deci îi voi iubi și ocroti, și păzi, și apăra de tot răul pe creștinii care-mi vor grăi cu acest Imn în fiecare zi și care caută să trăiască după Legea lui Dumnezeu. Iar la judecată îi voi apăra înaintea Fiului meu.”

Mantuitorul Iisus Hristos - Calea, Adevarul si Viata - ne sfatuieste sa fim cu luare‑aminte la faptele noastre, sa nu ne abatem de la calea vietuirii crestine. O viata "pe cale" nu este deloc una usoa­ra, insa e singura ce duce la Rai. Calea cea ingusta nu este altceva decat viata de infranare, instrainata de pacat, la care ajungem intrand pe poarta cea stramta, la capatul careia ne asteapta Imparatia cerurilor.

Venit in Romania sa marturiseasca pe Hristos, Klaus Kenneth a facut-o intr-un mod cu totul dezlegat de ifosele noastre misionare, sfindandu-ne incruntelile si adaosurile cinice. A deschis rani si vinovatii, a inchis dureri si a facut sa freamate salile. A convenit unora. Altora, nu. Ca intotdeuna in Romania post-decembrista, cartitorii lui au vadit ca unei constructii constante de culturi crestina, marturisitoare, preferam cultura instinctuala, aceea care ofera rezultate soft, manevrabile. Klaus Kenneth nu stie sa marturiseasca altfel decat l-a invatat Parintele Sofronie de la Essex, decat l-a crescut spre marturie duhul parintelui Zaharia Zaharou. Direct, smintitor, pe alocuri, dar bucuros de o minune asa mare, cum a fost intoarcerea la Hristos, reinnoada pentru publicul roman stilul apologetic al timpurilor de demult, in care nu eram crestini doar pentru ca mormintele stramosilor ne erau crestine, ci pentru ca Mormantul Mantuitorului s-a aflat gol, in zorii dintai ai Invierii. Totdeauna m-am bucurat cand diavolul pierde cate un om din mrejele sale. Dar cand pierde un astfel de om, ca fratele Klaus, il vad tavalindu-se prin praful obidei dracesti, orbit de lumina pe care, pierdutul de el, o transmite in Numele Celui care L-a castigat. Binecuvantat fie Dumnezeul nostru, Care ne vrea mantuiti! - Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Necula

Cartea de faţă reprezintă un ghid practic de pictare tradiţională a icoanelor. De menţionat este faptul că în trecut doar călugării realizau icoane, acestea fiind în strânsă legătură cu ruga interioară. Astăzi, pictând icoane ne găsim liniştea creatoare, această artă constituind o modalitate superioară de înălţare sufletească.

Iubitorii acestei arte sunt informaţi, pas cu pas, în ce constă perspectiva inversă, care este rolul luminii, al cromaticii în iconografie, care sunt culorile de pământ şi cele divine, cum se realizează tehnicile de poleire şi tehnica şerlac, cum se combină culorile, cum se pictează în amănunt o icoană. La final se explică cu minuţiozitate în ce constă analiza lucrării.

Cartea se încheie cu un mic dicţionar al termenilor utilizaţi în pictarea icoanelor.

Cartea de faţă se adresează atât începătorilor cât şi celor ce au deja cunoştinţe tehnice în materie, pentru cei ce vor să aibă la îndemână un ghid practic de iconografie. Autorul tratează într-o manieră clară, susţinut de imagini explicative, atât teme fundamentale de teologie a icoanei cât şi teme cu caracter tehnic, traversând succesiv toate etapele de lucru pentru obţinerea unei icoane pictate manual. În mod practic, vă veţi iniţia în tainele iconografiei şi vă veţi familiariza cu limbajul specific artei sacre. În altă ordine de idei, tematica vă va deschide porţile unei lumi tainice, o lume în care culorile şi formele capătă sens spiritualizat.

Fie ca toţi cititorii să se bucure de acest volum şi să se folosească de el, înmulţind talantul încredinţat cu pace şi cu multă râvnă, să înţeleagă profunzimea spirituală a acestei arte! (Monica Vasiloaia, pictor iconograf)

Părintele Dimitrie Balaur (1903-1996) a considerat întotdeauna că predica reprezintă un moment important la sfârșitul Liturghiei, fiind foarte necesară în educația religioasă a creștinilor. Cartea reprezintă, într-un fel, testamentul lui pentru credincioșii săi dragi, lipsiți de o educație religioasă, în vremea comunismului.

Preotul Dimitrie Balaur scria textul predicilor la mașină, pe hârtie format A4, la un rând, în 4-5 exemplare, cu copie indigo. Apoi punea paginile respective în ordine, adăuga o foaie albă, drept copertă, pe care era scris: „Duminica a 2-a (a 3-a, a 4-a) din Post (sau după Rusalii sau Paști)ˮ, data. Mijlocul paginilor îl cosea cu ață, realizând un fel de broșură de 4-6 pagini. „Broșurile” adunate de pe masa sa de lucru sau din podul casei au fost scrise între anii 1970 și 1991.

Conținutul paginilor ce urmează reprezintă, într-un fel, testamentul părintelui pentru credincioșii săi dragi, lipsiți de o educație religioasă, în vremea comunismului. Predicile au fost culese pe computer la un deceniu după plecarea părintelui la Cer, cu gândul ca acestea să nu se piardă, iar osteneala autorului să nu fie în zadar. Chiar și după 3-5 decenii de la scrierea lor, aceste meditații asupra evangheliilor duminicale își păstrează valoarea și sunt utile credincioșilor smeriți și bucuroși să înțeleagă cuvântul Domnului.

„Credinciosul de azi nu mai știe că, acum câteva decenii, a merge la biserică era un act de curaj, făcut cât mai discret, iar satisfacerea setei de cunoaștere a învățăturii creștine era un lucru greu, dacă nu imposibil, căci puțini oameni aveau posibilități de a se cultiva în acest domeniu, mai ales dacă veneau din familii fără educație religioasă. Colindele reprezentau și ele o activitate subversivă și nu se pomenea despre ele în societate, la radio sau în presă, erau ascultate numai în biserică, la sfârșitul liturghiei de Crăciun, drept pentru care am inclus și o explicare a lor, prezentată de dirijoarea corului, Doamna Minodora Balaur, precum și lista colindelor românești populare, în general aranjate de compozitori cunoscuți, dar și unele colinde din alte țări, cântate de corul nostru.

 E adevărat că acum sursele de cunoaștere a textelor bogăției ortodoxe se găsesc mai ușor decât în vremurile comuniste: cărți, reviste, în librării de profil, emisiuni televizate, filme documentare cu conținut religios. Însă am socotit că adunarea într-un volum a unor meditații evanghelice din duminicile de peste an, ținute acum 30-50 de ani, ușurează înțelegerea și participarea la succesiunea sărbătorilor calendarului ortodox a credincioșilor fără o cultură teologică temeinică, dar ocupați cu serviciul și obligațiile zilnice și lipsiți de o bază de educație creștină minimă.”

Elena Teodoreanu    

Părintele Dimitrie Balaur (1903-1996) a considerat întotdeauna că predica reprezintă un moment important la sfârșitul Liturghiei, fiind foarte necesară în educația religioasă a creștinilor. Cartea reprezintă, într-un fel, testamentul lui pentru credincioșii săi dragi, lipsiți de o educație religioasă, în vremea comunismului.

Preotul Dimitrie Balaur scria textul predicilor la mașină, pe hârtie format A4, la un rând, în 4-5 exemplare, cu copie indigo. Apoi punea paginile respective în ordine, adăuga o foaie albă, drept copertă, pe care era scris: „Duminica a 2-a (a 3-a, a 4-a) din Post (sau după Rusalii sau Paști)ˮ, data. Mijlocul paginilor îl cosea cu ață, realizând un fel de broșură de 4-6 pagini. „Broșurile” adunate de pe masa sa de lucru sau din podul casei au fost scrise între anii 1970 și 1991.

Conținutul paginilor ce urmează reprezintă, într-un fel, testamentul părintelui pentru credincioșii săi dragi, lipsiți de o educație religioasă, în vremea comunismului. Predicile au fost culese pe computer la un deceniu după plecarea părintelui la Cer, cu gândul ca acestea să nu se piardă, iar osteneala autorului să nu fie în zadar. Chiar și după 3-5 decenii de la scrierea lor, aceste meditații asupra evangheliilor duminicale își păstrează valoarea și sunt utile credincioșilor smeriți și bucuroși să înțeleagă cuvântul Domnului.

„Credinciosul de azi nu mai știe că, acum câteva decenii, a merge la biserică era un act de curaj, făcut cât mai discret, iar satisfacerea setei de cunoaștere a învățăturii creștine era un lucru greu, dacă nu imposibil, căci puțini oameni aveau posibilități de a se cultiva în acest domeniu, mai ales dacă veneau din familii fără educație religioasă. Colindele reprezentau și ele o activitate subversivă și nu se pomenea despre ele în societate, la radio sau în presă, erau ascultate numai în biserică, la sfârșitul liturghiei de Crăciun, drept pentru care am inclus și o explicare a lor, prezentată de dirijoarea corului, Doamna Minodora Balaur, precum și lista colindelor românești populare, în general aranjate de compozitori cunoscuți, dar și unele colinde din alte țări, cântate de corul nostru.

 E adevărat că acum sursele de cunoaștere a textelor bogăției ortodoxe se găsesc mai ușor decât în vremurile comuniste: cărți, reviste, în librării de profil, emisiuni televizate, filme documentare cu conținut religios. Însă am socotit că adunarea într-un volum a unor meditații evanghelice din duminicile de peste an, ținute acum 30-50 de ani, ușurează înțelegerea și participarea la succesiunea sărbătorilor calendarului ortodox a credincioșilor fără o cultură teologică temeinică, dar ocupați cu serviciul și obligațiile zilnice și lipsiți de o bază de educație creștină minimă.”

Elena Teodoreanu    

Există, fără nicio îndoială, mai multe feluri posibile de a scrie o istorie a unui loc. Dar când o istorie deosebit de complexă, urmărită cu iubi­toare atenție în ascunzișurile cele mai tainice, a unui anume loc, îți dezvăluie calitatea lui de elecțiune, atunci te socoți, te simți lăuntric silit să cauți, să scotocești în datele din afară pentru a descoperi conexiuni neașteptate de timp, de loc și de cauză care să te ducă spre o înțelegere mai din adânc a lucru­rilor, spre o așezare a lor mai potrivită cu un tâlc și o misiune.

Daruind izbavire dintr-o multime nesfarsita de ingrijorari si necazuri, tamaduind suspine, dureri si boli, Sfanta Xenia cea nebuna pentru Hristos s-a facut tuturor toate, aducand nespusa alinare si bucurie celor care isi indreapta spre ea cererile si lacrimile. Vaduva fiind, pana azi ajuta celor care vor sa se casatoreasca; neavand casa, vine in ajutorul celor care-si cauta o locuinta; neavand nici un ban, poarta de grija de cei care nu mai au din ce sa traiasca ori isi cauta un loc de munca; avand la batranete ca acoperis bolta cerului, este acum sprijin grabnic pentru cei varstnici, cei insingurati sau cuprinsi de nevoi. A ramas necunoscuta celor mai multi dintre contemporanii ei, iar azi le vine in intampinare si acelora care nu o cunosc. Dragostea ei statornica lumineaza, ocroteste si intareste dragostea din familie, dar si prietenia si pretuirea dintre semeni. Delicatetea ei se imbina cu fermitatea dumnezeiasca, iar din impletirea acestor trasaturi, deslusim portretul unei uimitoare si deopotriva umile personalitati, care L-a odihnit desavarsit pe Hristos si ne imbratiseaza pe fiecare dintre noi, fie ca o cunoastem, fie ca inca nu am aflat despre ea. Izvorul nesfarsit al minunilor sale stau marturie a stralucirii zambetului sau vesnic, ale carui raze infiripa mangaiere si binecuvantare in inimile tuturor.

Fara iertare – asa cum stim din insasi Rugaciunea Domneasca – nu se poate intra in vesnicia cea fericita de dincolo.

Enervarea seamănă în mare măsură cu o alergie ­cronică. La început, o provoacă doar un număr restrâns de situaţii, dar, dacă întârziem să ne luptăm cu înclinarea noastră spre mânie, sfera posibilelor motive se poate extinde asupra tuturor aspectelor vieții noastre.

Cu cât ne enervăm mai des, cu atât mai obsesivă devine necesitatea de a ne descărca enervarea pe cineva sau ceva.

Totuşi, e important să ţinem minte că nu se poate scăpa de emoţiile negative pur şi simplu exteriorizându-le în permanență și fără discernământ. Enervarea se ascunde şi va aştepta doar momentul potrivit ca, prinzând puteri noi, să se facă simţită de toată lumea.
Obişnuinţa de a-ţi „vărsa” mereu nervii are o influen­ţă cât se poate de negativă asupra relaţiilor noastre cu cei din jur şi mai ales asupra relaţiilor noastre cu copiii.

Se știe că „Educatorul enervat nu educă, ci doar enervează”. Părintele aflat într-o stare de acest fel îşi poate atinge, pe termen scurt, scopul; to­tuşi, el imprimă în sufletul de copil un model ­vi­cios de comportament emoţional.
Înainte de a intra în luptă cu această deprindere, ­trebuie neapărat înţeleasă natura ei.

Aşadar, ce trebuie să ştim de­spre enervare?

Cartea de faţă, al cărei autor este unul dintre cei mai cunoscuţi psihologi ortodocşi din Rusia, ne oferă explicaţii clare şi sfaturi practice pentru lupta cu această patimă – una dintre cele mai distructive pentru relaţiile familiale şi sociale şi pentru întreaga noastră viaţă duhovnicească, dacă ar fi să luăm seama la mărturia din Pateric: „Mâniosul, chiar de ar învia vreun mort, nu e primit la Dumnezeu.”

Vieţile sfinților sunt cele mai iubite lecturi ale cre­din­­cioșilor. Viața cuviosului Gheorghe Karslidis ne întă­reşte, ne oferă leacurile de trebuință pentru vindecarea de patimi, ne călăuzeşte fără înşelare pe calea îndumnezeirii şi ne învaţă cum poate omul să se facă asemenea lui Hristos. Cuviosul Gheorghe L-a iubit cu toată puterea pe Domnul și, urmând din tinereţe calea cea strâmtă şi anevoioasă și trecând prin multe întristări, s-a învrednicit a primi cununa cea bună a mărturisirii de la Mântuitorul Hristos.
Cuviosul Gheorghe priveghea mereu, liturghisea cu zdrobire de inimă și evlavie; spovedea scoţând la iveală bolile ascunse ale inimilor, tămăduia bolile sufletești, întărea creștinii cuprinși de frică, sporindu‑le credința. A fost un adevărat dar trimis de Dumnezeu în acele vremuri grele. Neobosit și cu un zâmbet discret, îi primea și îi asculta cu răbdare pe toți care veneau cu o pocăință sinceră, dornici de a primi învățătură. Dădea fiecăruia sfaturi potrivite și duhovnicească merinde pentru a‑și continua lupta, îndepărtând durerea din inimile celor întristați într‑un fel pe care el singur îl știa, întărindu‑i duhovnicește și sufletește, astfel încât să poată pune din nou început bun.

„Duminică dimineața ne‑am trezit pentru Dum­nezeiasca Liturghie. Cu harul Preabunului Dumnezeu, gheronda era din nou în întregime luminat, strălucea. Nu vă pot descrie cele ce am văzut. Zbura! Nu pășea pe pământ. Stăteam în spatele pangarului, privind altarul și icoanele de pe iconostas. Am văzut‑o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu lacrimi în ochi. Nu‑mi puteam crede ochilor... M‑am uitat din nou la icoană. Lacrimile continuau să curgă. Nu am spus însă nimic nimănui. Părintele liturghisea, dar se afla, fără doar şi poate, în altă lume. Nu era pe pământ... Strălucea... și totul în jur era luminos.”

Alfabetul duhovnicesc, alcătuit cu multă iscusință și dragoste de către Sfântul Dimitrie al Rostovului, este o carte care a stat la temelia sfințirii vieții multor oameni însetați de Dumnezeu și de lumina Sa cea veșnică.

Închegat pe structura literelor alfabetului, toate învățăturile mântuitoare de suflet sunt înfățișate într-un mod limpede și practic, fiecare mijlocind luminare lăuntrică și fiind gândită să ne aducă o tot mai mare deschidere către dobândirea bucuriei și a adevărului dumnezeiesc.

Însă meritul cel mai mare al acestei cărți este faptul că ne însoțește în creșterea interioară și ne deslușește toate cele care ne sunt de trebuință în viața sufletească, așa precum, atunci când eram copii, învățam puțin câte puțin literele alfabetului pentru a putea, mai apoi, scrie și citi cuvinte întregi. În acest fel, Alfabetul duhovnicesc ne ajută să purcedem pe calea sporului lăuntric pe care îl agonisim atât prin cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, cât și prin tainica însoțire rugătoare a Sfântului Dimitrie al Rostovului.

Și, pentru că sfințenia, bucuria și adevărul le rodesc întotdeauna pe cele asemenea, nu este deloc de mirare că această carte a fost mult îndrăgită și recomandată, încă de la începuturile vieții sale monahale, de către Sfântul Ioan Iacob, pustnicul român de pe valea Hozevei, proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaște făcătoare de minuni.

Corpus Hermeticum cuprinde o colectie de texte vechi care ii sunt atribuite lui Hermes Trismegistos, intelept, alchimist si invatator al intelepciunii si cunoasterii oculte. Aceste texte sunt considerate unele dintre cele mai importante lucrari ale traditiei hermetice deoarece dezvaluie invataturi secrete si cunostinte spirituale profunde ce ofera o perspectiva ampla asupra naturii divinitatii si a caii catre cunoasterea de sine si a universului.

„Nu-i om cel care are trup și glas de om, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ci acela cu suflet de om, cel cu simțăminte omenești”, și „nimic nu arată mai bine că cineva are suflet de om ca dragostea de cuvintele dumnezeiești”. În această adâncă deosebire între oameni, ne învață dumnezeiescul Hrisostom, se vădește de fapt felul în care își hrănește fiecare ființa – adevăratul om fiind numai „acela care, înainte de pâine, se hrănește cu cuvintele cele dumnezeiești și duhovnicești”. Căci, adevărată și de nestrămutat este învățătura Domnului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).

Volumul de față este structurat în trei părți și cuprinde texte cu conținut panegiric, științific și pastoral-misionar. Prima secțiune a volumului conține cuvinte de învățătură și ziditoare de suflet rostite cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie), de asemenea, unele evocări ale prăznuirii hramului Catedralei Patriarhale în momente de cumpănă ale istoriei Bisericii noastre.

Volumul prezintă informaţii esenţiale legate de activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în Sciţia Mică, dar şi un omagiu adus vieţii şi activităţii Părintelui Sabin Verzan, care timp de 33 de ani a fost coordonatorul Tipografiei Patriarhiei Române, se arată în nota editorială. Cu o bibliografie bogată, cartea este împărţită în două părţi. Partea Întâi, intitulată „Sfântul Andrei, Ucenic şi Apostol al Mântuitorului”, unde este prezentat momentul chemării la apostolat şi perioada petrecută ca ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos. În Partea a Doua, „Sfântul Apostol Andrei şi Întemeierea Bisericii din Sciţia Mică(Dobrogea)”, autorul extinde aria cercetării şi subliniază importanţa predicii Sfântului pentru convertirea locuitorilor din părţile Dobrogei.

Începând rostirea Predicii de pe Munte (Matei 5, 1-7, 29) cu enunțarea Fericirilor (Matei 5, 3-12), Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat dintru început că propovăduirea Sa are ca supremă țintă readucerea omului la viața fericită a harului dumnezeiesc pentru care acesta a fost creat. În același timp, am fost învățați că fericirea la care ne cheamă și pe care ne-o dăruiește Hristos Domnul nu se confundă cu desfătările legate de patimi egoiste și păcătoase.

În cea de-a doua Epistolă către Timotei, Sfântul Apostol Pavel îi amintea ucenicului său iubit că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3, 16). Tâlcuitor de seamă al Sfintei Scripturi, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (c.349-†407) a îndemnat, a călăuzit și a crescut duhovnicește comunitățile creștine încredințate spre păstorire, hrănindu-le cu înțelesurile profunde ale Cuvântului lui Dumnezeu și învățându-le cum se cuvine să păzească poruncile Domnului.

Volumul Patima lacomiei de averi si pastoratia celor zgarciti are ca autor pe Aurelian-Nicolae Iftimiu si cuprinde 155 de pagini reprezentand teza de licenta in Teologie, realizata de autor sub coordonarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Ea urmareste lamurirea, din punct de vedere ortodox, a temelor bogatiei si saraciei, evidentiindu-le scopul si efectele negative care decurg din intelegerea lor insuficienta.

Sfântul Nicolae Cabasila a fost un model de laic credincios, un erudit cu experiență în aparatul administrativ al Imperiului Bizantin și, în același timp, un teolog de referință al Bisericii, „caz rarisim în Imperiul Bizantin al veacului al XIV-lea, în care a trăit, dar și în toate epocile istoriei ecleziastice”, afirmă Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose în studiul introductiv al acestei lucrări.

Constituind o operă de o vastă respirație, numeroasele scrieri ale Fericitului Augustin reprezintă mărturia devoţiunii sale religioase, dar şi a dorinţei de a împărtăşi semenilor o serie de valori pe care le consideră fundamentale în viaţa unui creştin. Dintre lucrările autorului, poate că cele care, de-a lungul timpul, s-au bucurat de cea mai mare atenţie şi de o analiză aprofundată sunt Despre cetatea lui Dumnezeu, Confesiuni şi Solilocvii. Dar geniul creator al autorului se descoperă şi în alte scrieri, de întinderi mai mici, a căror tematică ţinteşte probleme de ordin moral şi social, valabile până astăzi.

Fericitul Augustin este sarbatorit pe 15 iunie. Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, în Tagaste, orăşel din provincia africană Numidia. Tatăl său nu era creştin şi s-a botezat numai pe patul de moarte, dar în schimb, mama sa, Monica, era o fierbinte credincioasă.