Religie & Spiritualitate

„«Omul total» nu este niciodată complet desacralizat, şi avem toate motivele să ne îndoim chiar că o desacralizare totală este posibilă. Secularizarea repurtează succes la nivelul vieţii conştiente. Dar nici un om normal nu poate fi redus la activitatea sa conştientă, raţională, căci omul modern continuă să viseze, să se îndrăgostească, să asculte muzică, să meargă la teatru, să vadă filme, să citească – pe scurt, el nu trăieşte numai într-o lume istorică şi naturală, ci şi într-o lume existenţială, privată şi într-un univers imaginar.“ — MIRCEA ELIADE

Numele adevarat al lui Dumnezeu. Primeste esenta deplina a divinitatii! Afla numele real, intreg al lui Dumnezeu si locul sau in fiecare dintre noi! Dintre numeroasele nume ale lui Dumnezeu folosite in Biblie si in alte scrieri sacre, niciunul nu este cel adevarat. Fiecare nume atribuit reflecta doar unul dintre aspectele Sale: creatorul iubitor, conducatorul autoritar sau judecatorul atotstiutor. Niciunul nu intruchipeaza intregul, totalitatea, esenta deplina a lui Dumnezeu. Cu cine sa vorbim cand Il cautam pe Dumnezeu? Punctul culminant al multor ani de cercetare a traducerilor si de investigatii etimologice intreprinse de dr. Wayne Dosick, cartea Numele adevarat al lui Dumnezeu dezvaluie numele real al lui Dumnezeu ascuns la vedere in Biblie.

Prima editie a acestui volum a aparut in 1923, la Tipografia si Libraria Romaneasca S.A. din Oradea-Mare. Ea a fost ingrijita de fratele episcopului Demetriu Radu, Iacob Radu, el insusi canonic greco-catolic si prelat papal. Episcopul fusese ucis, pe 8 decembrie 1920, de o bomba artizanala plasata in sala de sedinte a Senatului Romaniei de catre anarhistul Max Goldstein.

În anul 1947, în peșterile din Deșertul Iudeii au fost găsite o serie de manuscrise ebraice misterioase; descoperirea a zguduit nu doar comunitatea științifică, ci și întreaga creștinătate.

Până atunci, cele mai vechi manuscrise ale Bibliei ebraice datau din veacul al X-lea după Cristos; cele descoperite acum la Qumran erau mai vechi cu un mileniu. Nu doar atât: ele dovedeau că autorii lor, misterioasa sectă apocaliptică a esenienilor, erau uluitor de asemănători cu primii creștini în privința doctrinei și ritualurilor. Să fi fost esenienii primii adepți ai lui Cristos, sau oare aceștia din urmă vor fi provenit din comunitatea de la Qumran? Ce legătură este între esenieni și Noul Testament? Controversatele manuscrise pot oare să rescrie acum istoria creștinismului timpuriu, răsturnând tot ceea ce știam despre Isus și ucenicii săi?

Dincolo de tumultul mediatic, cartea de față, alcătuită chiar de către unul dintre editorii și traducătorii Manuscriselor de la Marea Moartă, ne oferă o perspectivă limpede și echilibrată despre originea, istoria, conținutul și impactul acestora, precum și răspunsuri la aceste tulburătoare întrebări.

„Acesta va fi un timp al mântuirii pentru poporul lui Dumnezeu, un timp de domnie pentru toți cei ai Lui și de nimicire veșnică pentru toți cei ai lui Belial. Nelegiuirea va fi nimicită și nu va mai fi nici o rămășiță; pentru fiii întunericului nu va fi scăpare. Fiii dreptății vor străluci până la marginile pământului până se vor sfârși vremurile întunericului, iar când va hotărî Dumnezeu, slava lui măreață va străluci pe vecie pentru pacea, binecuvântarea, slava, bucuria și viața lungă a fiilor luminii.“ — Manuscrisele de la Marea Moartă, Manualul războiului 1, 5–9

Viata lui Adam si a Evei este in totalitate o lucrare crestina si mai tarzie decat acele scrieri [iudaice aprocrife: Cartea lui Adam, Cartea lui Isaia, Moise, etc.]. Este probabil opera unor egipteni piosi si ortodocsi din secolul al V‑lea sau al VI‑lea, care spun povestea sau povestile lui Adam – dintre care unele se gasesc in Talmud, in Coran si in alte parti – asa cum erau crezute atunci; adaugand ici si colo unele idei proprii. Totul este povestit in stilul simplu al piosilor scriitori rasariteni din acele timpuri – poate copilaresc pentru gustul occidental. Credinta evlavioasa a autorului transpare de‑a lungul povestirii sale. El pare dornic si gata sa creada mai degraba decat sa se indoiasca, gata mai degraba sa ia lucrurile drept sigure decat sa le cerceteze adevarul.

Salomon Caesar Malan

Cartea intai trateaza despre intreaga viata a lui Adam si a Evei, incepand cu ziua in care au plecat din Eden, si traiul lor in Pestera Comorilor.
Cartea a doua expune istoria patriarhilor care au trait inainte de Potop si vietile celorlalti patriarhi, pana la nasterea lui Noe.
Cartea a treia infatiseaza cum a fost construia arca dar si povestea Potopului.
Cartea a patra ofera un scurt istoric al patriarhilor, judecatorilor.

Cartea tibetana a mortilor (Bardo Thodol) este unul dintre textele fundamentale ale budismului tantric tibetan (Vajrayana), dar si al intregii spiritualitati a lumii. Tema cu care acest text ne confrunta este una extrem de sensibila pentru orice fiinta umana, subiect al unor perene framantari metafizice si – dupa cum vom vedea – chiar practice, oricat de neobisnuit ar suna. Daca tot restul de evenimente care se succed in viata unui om se afla sub pecetea relativitatii, fenomenul mortii este cert si inevitabil. Marile traditii spirituale ale lumii s-au ocupat în mod firesc de aceasta tema. Avem o carte crestina a mortii, una egipteana s.a.m.d. Lucrarea de fata este unul dintre aceste manuale despre „modul de a muri”, probabil cel mai notoriu, structurat sub forma unor texte foarte puternice, care se citesc muribundului si mai apoi defunctului, cu scopul de a-i ghida principiul constient prin tot acest proces, usurandu-i „navigatia” si alegerile la care este permanent supus în ceea ce numim uzual „lumea de dincolo”. O lectura captivanta, terifianta pe alocuri, care insa in final ne transmite un mesaj luminos legat de perenitatea vietii.

Introducere, note și comentarii, tabel cronolgic și indice de Eugen Munteanu

„Nu merită osteneala să scrii Confesiuni decât dacă-i sunt adresate lui Dumnezeu. Recitit câteva pagini din sfântul Augustin. Ce patimă! Povestea convertirii sale. Drama noastră: trăim într-o epocă în care nu mai avem la ce să ne convertim. “ (CIORAN)

„Augustin este primul care a avut viziunea vastităţii sufletului omenesc şi, prin ea, a necunoscutului din noi. Căci ceea ce e vast e, prin însăşi natura sa, de necuprins şi de nestăpânit.“ (GABRIEL LIICEANU)

„Viața Sfântului Augustin, s-a spus de atâtea ori, reprezintă imaginea completă a celei mai fascinante aventuri în care poate fi angrenată o ființă umană: căutarea lui Dumnezeu, a Binelui și a Adevărului suprem, asumată în deplină cunoștință de cauză și cu implicare totală. De la simplul credincios care contemplă imaginea tradițonală a episcopului de Hippona – purtându-și în mână inima străpunsă de săgeți din care ies flăcările iubirii – la mai-marii lumii care caută în gândirea lui un sens și o justificare a puterii lor seculare, și până la intelectualul care se regăsește în neliniștea sa interogativă și în nevoia lui de certitudini, Augustin este pentru fiecare modelul apropiat, accesibil prin suferință și expiere, al unei umanități integrale. Acest mare păcătos devenit sfânt, acest erudit rafinat și senzual devenit cel mai redutabil polemist creștin, arhitect principal al impozantei teologii creștine și, deopotrivă, creator al instrumentarului ei conceptual, nu încetează, de la moartea sa în anul 430, să incite, să cheme, să trezească din amorțire, să uimească.“ (EUGEN MUNTEANU)

 

Cuprinsul acestei Biblii sau Sfinte Scripturi reproduce textul ediției din anul 2018, publicată într-un context aniversar, când s-au împlinit:

100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia (1918-2018)

330 de ani de la tipărirea Bibliei lui Șerban sau Bibliei de la București (1688)

370 de ani de la tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (Alba Iulia 1648)

an centenar în care a fost sfințită noua Catedrală Națională, Catedrala Mântuirii Neamului.

Prefață de Andrei Pleșu

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

Conflictele ideologice din Evul Mediu care au schimbat Biserica Ortodoxă pentru totdeauna

Secolul al V-lea a fost marcat de o serie de conflicte ideologice, comploturi sângeroase și manevre politice, susținute de nouă personaje-cheie, ale căror efecte se resimt până în ziua de azi în Biserica Ortodoxă. Philip Jenkins, specialist în științe socioumane și în studii religioase, argumentează că, în lipsa acestor intrigi, predicile bisericii de acum ar arăta diferit. Întrebarea este însă: cât de diferit?

În timp ce în creștinism natura umană a lui Iisus este văzută ca o completare a celei dumnezeiești, în Biblie, dualitatea identității Mântuitorului nu este la fel de certă. Această ambiguitate a stat la baza a numeroase conflicte. Timp de patru sute de ani, orașe întregi au fost arse din temelii și mii de credincioși au fost uciși în lupte sângeroase pentru eliminarea ereziei din discursul public. Aceste conflicte, fascinante prin cruzimea și semnificațiile lor complexe, sunt astăzi analizate de autor ca o mărturie a unei epoci tulburi, unde lupta pentru credința cea dreaptă devenise mai importantă decât credința însăși.

Prin această carte, Philip Jenkins ne permite să aruncăm o privire în spatele cortinei, să asistăm la unele dintre cele mai controversate și mai polarizante dispute religioase și să cunoaștem personajele care au modelat modul în care noi astăzi îl percepem pe Iisus.

Prezenta ediţie a „Pelerinajului egumenului Daniil în Ţara Sfântă” conţine prima traducere în limba română a unuia dintre cele mai importante texte ale creştinismului răsăritean, dar şi ale istoriei Evului Mediu târziu. „Pelerinajul egumenului Daniil” este totodată cea mai veche descriere rusească a pelerinajului în Țara Sfântă, traducerea în limba rusă contemporană având la bază originalul scris în limba rusă veche din secolul al XV-lea. Textul seamănă cu un jurnal de călătorie. Pe lângă descrierea Sfintelor Locuri, Daniil dă culoare datelor prezentate, recurgând la pasaje din Sfânta Scriptură, fiind deosebit de atent și la semnificația fiecărui loc în parte. Narațiunea lui Daniil trezește un interes profund și prin faptul că autorul nu a fost doar un membru al Bisericii Ruse, ci și stareț al unei mănăstiri, un om inteligent și educat.

Lipsa de interes pentru cunoașterea dovezilor literare de prim rang a încurajat, la nivel larg, înmulțirea exagerată a clișeelor și a prejudecăților referitoare la rolul Bisericii în lupta pentru eliberarea Locurilor Sfinte.

Cruciada I reprezintă dovada de compatibilitate a părților unui organism care încă mai păstra un suflu unitar. Și dacă întâia mișcare cruciată poartă mesajul sublim (poate ultimul din istorie) al unei Europe cu suflet creștin, alipită cu ambele sale brațe (cel răsăritean și cel apusean) de idealul unității în, prin și pentru Hristos, tot ea poartă și cel mai cumplit avertisment: până și cel mai pur suflet poate fi corupt, până la desfigurare, de slava deșartă.

Cartea de față reușește să deschidă o poartă a timpului către o epocă demult apusă. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut.

Răscolind prin cotloanele timpului te pândesc două mari pericole: să te pierzi sau să îşi pierzi credinţa, şi avansând pe firul cercetării pot spune că în ciuda intenţiei de a demistifica subiectul şi de a evidenţia tipare ale unor acţiuni premeditate cu un anumit rezultat scontat, a trebuit să accept resemnat intervenţia miraculoasă a degetului lui Dumnezeu, Care acţionează în istorie şi îi corectează cursul.
Lucrarea de faţă îşi propune să recupereze izvoarele şi să prezinte cadrul istoric şi raporturile dintre Biserică şi Stat în intervalul 379-438, dar şi să suprindă procesele care au contribuit la cristalizarea unei situaţii cadru în care s-a dezvoltat Imperiul Bizantin în baza moştenirii ideologice teodosiene şi a creştinsimului de factură niceeană, deoarece lui Teodosie cel Mare şi urmaşilor săi le revine meritul de a fi schimbat, împotriva tuturor şanselor, direcţia de încreştinare a Europei prin eliminarea semiarianismului de toate culorile. Din acest motiv, posteritatea le datorează dacă nu un cult pe măsura celui pentru Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, atunci cel puţin o amintire pioasă şi o (re)cunoaştere a calităţii de patroni ai universalismului roman şi ai ecumenicităţii Bisericii.

Nașterea ascetismului nu s-a petrecut în izolare. Dezvoltarea ascetismului și monahismului masculin și feminin trebuie înțeleasă în relație reciprocă, precum și în legătură cu un mediu în permanentă schimbare. [...] Din punctul de vedere al instituționalizării, apariția comunităților ascetice organizate pentru femei, în special, poate fi înțeleasă ca o interpretare și modificare progresive a conceptului de „familie” – mai precis, a noțiunii fundamental aristocratice de familia. Potrivit izvoarelor noastre, această reinterpretare s-a petrecut în două direcții diametral opuse: fie printr-o ruptură completă de familie și atributele sale, precum în cazul migrației permanente sau al izolării anahoretice extreme, fie printr-o transformare continuă a familiei, care poate fi văzută ca un proces de îndepărtare de la familia naturală în favoarea celei ascetice.

Singuratatea - o incercare prin care trecem, intr‑un moment sau altul, toti. Pe unii, sentimentul singuratatii ii impinge la gesturi ireparabile; pe altii ii chinuie cu anii, necrutandu‑i nici pe copii si adolescenti, carora le provoaca traume cu urmari grele, nici pe batrani, carora le otraveste apusul vietii. De aceasta incercare nu sunt scutiti nici cei care se straduie sa duca o viata imbisericita. In cartea de fata, parintele Nectarie Morozov (cunoscut deja cititorului roman prin cartile Taina care tine o viata si Cum sa invatam pocainta si sa nu ne mai ascundem de Dumnezeu) le propune celor ce se confrunta cu problema singuratatii un excelent "set de instrumente" pentru rezolvarea ei. Abordarea sa practica, departe de reflectii sterile, intemeiata pe indelungata experienta pastorala, pe judecata sanatoasa si pe un evident echilibru inte­rior, aduce intelegerea necesara pentru a evalua corect di­­ficultatile si pentru a gasi calea de a iesi din ele, dar si sentimentul nadejdii si puterea sufleteasca de a urma pana la capat aceasta cale.

Sfantul Luca al Crimeei a alcatuit lucrarea Duhul, sufletul si trupul spre a demonstra, sprijinindu‑se pe datele stiintei contemporane lui, intreita alcatuire a omului. Aceasta lucrare i‑a ajutat - si continua sa‑i ajute - pe multi sa primeasca vestea cea buna a mantuirii si nemuririi omului - marea sa menire. Sfantul explica in mod simplu si accesibil deosebirea dintre conceptele "duh", "suflet" si "trup", aducand dovezi indisputabile in favoarea perspectivei crestine asupra omului.

Viata trupului si a sufletului o putem compara cu ­viata cea plina de frumusete si de taina a strugurelui. Daca inceteaza sa fie hranit de seva vitei, de roua care umezeste puful fin de pe boabele mustoase, se va ofili si va fi condamnat la putrezire. Viata boabelor de struguri continua insa in vinul obtinut din acestia. In vin se va regasi ce e mai de pret, frumos si inmiresmat, ce a luat fiinta in rodul viei sub actiunea binefacatoare a luminii si a caldurii soarelui. Si precum vinul nu se strica, ci continua sa‑si traiasca viata si dupa moartea strugurelui, devenind cu atat mai bun si mai de pret cu cat e mai vechi, tot astfel si duhul omenesc nemuritor - si dupa moartea trupului, a creierului si a inimii, odata cu incetarea activitatii sufletului - isi continua atat viata in chip vesnic, cat si cresterea nemarginita in directia fie a binelui, fie a raului. - Sfantul Luca al Crimeei

De câte ori, iubite cititorule, mic sau mai mare, nu te-ai aflat în clipe de cumpănă, de îndoială și încercare? De câte ori nu te-a copleșit tristețea din diferite motive, unele serioase, altele mai puțin? Nici nu mai contează, ajunge că ți-au întunecat privirea și ți-au răpit zâmbetul. Mărturisesc că și mie mi s-a întâmplat de multe ori.

Există însă oameni cărora Cerul le-a zâmbit, făcându-i martori ai unor uimitoare răsturnări de situații care le-au redat zâmbetul pentru a înfrunta ceea ce părea de netrecut și fără ieșire. Câteva astfel de întâmplări sunt adunate în această cărticică. Vei afla cum turcul, sau orice alt dușman, poate fi alungat din țară fără arme și armate, cum un crocodil uriaș îți poate servi pe post de taxi sau că Sfântul Nicolae poate să fie și un foarte bun brutar pentru cei lipsiți de pâine în vremuri defoamete și război. Mie, uneia, cel mai mult mi-a plăcut să văd cum hoțul se poate vindec3a de hoție sau păgânul de rătăcirea sa. 
Întrebarea este însă cum pot face unii Cerul să le zâmbească, în timp ce nouă nu ne prea reușește, nu-i așa? Cum de lumea le e plină de o asemenea Lumină care alungă orice întristare și orice frică? Care să fie taina? 

Tatiana Petrache 

Viața interioară reprezintă fundamentul credinței ortodoxe și o componentă nedespărțită a creștinului ortodox. Dacă nu veghem asupra noastră, asupra inimii noastre, asupra minții și a gândurilor noastre, nu ne vom putea mântui. Trebuie să fim atenți, pentru ca toate inclinațiile inimii noastre să fie îndreptate către slava Domnului și pentru ca gândurile noastre să fie îndreptate doar spre El, Unul Singur.

Prin cunoaștere de sine și trezvie dobândim harul și puterea de a dobândi viața nemuritoare. Uneori, privind un om din punct de vedere exterior, ni se pare că nu diferă cu nimic de ceilalți. Or, prin viața sa interioară, este mare înaintea lui Dumnezeu și adesea săvârșește mari fapte de virtute.

Fără viața lăuntrică, fără introspecție, omul cade ușor în păcate și în nelegiuiri. De aceea trebuie să ne străduim ca purtarea noastră să fie condusă de starea noastră interioară, de dispoziția inimii. Dacă viața exterioară a cuiva primeazăîn fața celei interioare, dacă este preocupat doar de lucrurile pământești și nu se gândește la cele duhovnicești, adică la mântuirea sa, atunci în cele din urmă va simți nemulțumire în viață, pustietate și întuneric, ceea ce va duce inevitabil la descurajare și chiar la deznădejde.

Da, este înfricoșător să trăiești fără Dumnezeu! Altfel spus, fără viața interioară omul nu va putea niciodată să se bucure de pacea și bucuria duhovnicească, de bucuria în Dumnezeu în această viață pământească, și cu atât mai puțin în viața veacului viitor.

Străduiește-te, prietenul meu, să acorzi prioritate vieții interioare! 

 

Noua ediție a celor mai cunoscute scrieri ale sfîntului Ignațiu de Loyola în limba română se dorește a fi simplă. Simplă ca format de redactare, simplă ca accesibilitate pentru cititor, adică ușor de (răs)citit și ușor de purtat: dacă se poate, în buzunarul de la inima ce se vrea astfel plăsmuită.

O asemenea exigență nu rezultă din strategii de marketing, nici din magii oculte, ci din firescul întîlnirii dintre chibzuință și credință, ratio et revelatio. Într-adevăr, numai o carte simplă poate hrăni o inimă simplă, așa cum cere în dar psalmistul dornic să se apropie de Dumnezeu (Ps. 86). Pelerinul ignațian, asemenea celui rus de peste mări și țări și peste veacuri, știa deja acest lucru: rămas literalmente fără grai în fața Cuvîntului Întrupat, va deveni povestitor pentru cei de după el, reflectînd astfel deopotrivă două neputințe, una de a exprima inefabilul și alta de a ține pentru sine ce e menit pentru cît mai mulți. (Marius Taloș SJ)

Civilizatia este in pericol. A devenit un loc comun sa repetam acest strigat de alarma pe care-l profereaza, in sensuri opuse si ca un apel de razboi, atatea spirite divers cultivate, atatea popoare care pretind, unele, hegemonia politica si militara ca dovada si conditie a superioritatii lor intelectuale si rasiale, altele, excelenta valorilor morale si spirituale ca principiu al influentei lor liberale si al ascendentului lor civilizator. Inseamna ca insasi ideea de civilizatie, in loc sa devina, cum speram, un principiu de acord si o cale de cooperare pacifica, apare ca o sursa de conflicte speculative si practice, ca un ferment de ostilitate intre concepte exclusive care incranceneaza si exalta interese antagoniste, sentimente pasionate, apeluri echivoce de datorie patriotica, mistici ardente ale unui soi de religie capabila sa trezeasca sacrificii extreme sau sa glorifice cele mai rele abuzuri ale fortei. - Maurice Blondel

Lumina din Lumina. O reflectie teologica asupra Crezului de la Niceea

Acest subiect abordat intr-o maniera nepretentioasa este unul de interes central pentru Biserica si pentru crestinii de astazi. Separarea celor doua aspecte unite in titlu este motivul tuturor amenintarilor si al paraliziei crestinismului contemporan. Si pentru ca este foarte greu sa reunim aceste aspecte odata ce au fost separate, sa incercam mai degraba sa le privim pornind de la izvorul in care isi au ambele originea si in care sunt ingemanate, fertilizandu-se reciproc. Niciodata reforma nu se poate petrece prin relipirea laolalta a bucatilor rupte; ci: "O Mladita va iesi din tulpina lui Iesei si un Lastar din radacinile lui va da."

Dacă o iubim pe Maica Domnului cu adevărat, să o bucurăm.
Să retezăm, de dragul ei, păcatul.
Să nu păcătuim nici cu cuvântul, nici cu lucrul și nici cu gândul.
Să ne închinăm pe noi binelui, virtuții, după cum și ea a făcut.
Astfel, și numai astfel, ne arătăm dragostea pentru Maica Domnului, credința și evlavia noastră.

Cum a vieţuit Născătoarea de Dumnezeu? Ce creştere a primit? Cu ce se îndeletnicea? Singura carte care ne spune câte ceva în această privinţă este „Prima Evanghelie” a lui Iacov. În această carte, Iacov ruda Domnului (fiu al lui Iosif din femeia lui, Salomea) vorbeşte despre tatăl său Iosif, despre Fecioara Maria şi despre părinţii ei. Lucrarea aparţine secolului I d.Hr., pe când încă Maica Domnului mai trăia. Este de înţeles astfel marea ei însemnătate.
Faptul că această carte nu este cuprinsă în cărţile Noului Testament nu înseamnă şi că ea este respinsă de Biserică. Şi alte două epistole ale Sfântului Clement, socotite la început ca făcând parte din Canonul Noului Testament (Canonul 85 al Sfinţilor Apostoli), au fost scoase mai târziu în afara „canonului”. Nu cumva acum aceste epistole au ajuns la „coşul celor nefolositoare”? Iar dacă nu sunt inspirate de Duhul Sfânt înseamnă de aici că sunt întru totul greşite?
Se poate dar ca „Prima Evanghelie” să nu fie inspirată de Duhul Sfânt; aflăm însă din ea multe despre Maica Domnului, lucruri pe care Biserica le a primit ca originale.
Din această carte aflăm că părinţii Sfintei Fecioare au fost Ioachim şi Ana, precum şi faptul că vreme de mulţi ani aceştia nu au avut niciun copil. Pe ea se întemeiază sărbătoarea Zămislirii de către Sfânta Ana a Sfintei Fecioare (9 decembrie), precum şi toată imnologia acestei sărbători. La fel şi sărbătoarea şi imnologia Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie), sărbătoarea şi imnologia Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), precum şi o parte a imnologiei sărbătorii Naşterii Domnului.
Aşadar, aceleaşi elemente pe care le a luat Biserica din „Prima Evanghelie”, făcându le cântări şi praznice, am luat şi noi din această carte şi le am prelucrat aici spre „cinstea şi pomenirea” Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
„Prea sfântă Maica lui Hristos Dumnezeu, cu străluciri prea luminate luminează cugetul meu cel cuprins de întunericul cel rău al necunoştinţei, ca dobândind lumină dumnezeiască, să povestesc slăvirile tale pururea Fecioară” (Cântarea a 9 a, Utrenie, 17 aprilie).

Și atunci, așa cum un om păcătos s-a gândit încă în avion, dacă Dumnezeu m-a salvat, să-mi ănchin și eu viața la ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce vreau eu. După operație, când am primit nu concediu, ci un fel de învoire cu revenire la spital, m-am dus la Mănăstirea Putna și mi-am închinat viața lui Dumnezeu...

„Blaise Pascal a regândit și reformulat, într-o formă fragmentară și provizorie, dar foarte impresionantă, ceea ce eu numesc proiectul creștin, adică ansamblul dogmelor sau tainelor creștine, așa cum sunt ele înțelese de mintea omenească și așa cum sunt acceptate de voința noastră, în stare să dea naștere unei forme de viață aparte. „Proiect“ nu are doar un sens logic sau lingvistic, ci și unul practic și activ, fiind vorba despre actul de a propune, un act al cărui prim și principal autor este Dumnezeu prezent în Biserica Sa.

Am căutat sprijin la Pascal pentru a găsi termenii preciși și pentru a recupera gravitatea și urgența întrebării creștine – cea a credinței creștine, a posibilității credinței creștine. Există vreun ocol, vreun artificiu prin care să poți folosi forța cuiva mai puternic decât ești pentru a formula cea mai personală întrebare? Aceasta e chestiunea ce face obiectul prezentei cărți.“ — PIERRE MANENT

Selecţia textelor de Georgeta‑Anca Ionescu

„Lumina care umple în rugăciune inima nu e o lumină a cunoaşterii teoretice, ci a simţirii evidente şi iubitoare a prezenţei lui Hristos; orizontul deschis de acea lumină e un orizont al comuniunii cu Hristos, în care inima a intrat ieşind din îngustimea închisorii în limitele eului propriu, e un orizont al vieţii, al curăţiei, al bucuriei, al păcii.

Numai deschizînd sau actualizînd aceste potenţe de simţire ale inimii cugetarea se întîlneşte acolo cu Hristos. Numai acolo Hristos, Soarele mai presus de simţuri şi de înţelegere, Îşi dăruieşte sufletului care L‑a primit la botez cu credinţă razele Lui dătătoare de lumină, de căldură duhovnicească, de pace, de iubire, de bucurie.

Hristos Se iveşte în acel interior intim al omului numai cînd sufletul Îl primeşte cu credinţă şi cu iubire de bunătate sau de bunătate echivalentă cu frumuseţea (cu filocalia).“ — PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE

Titlul de „Părinți Capadocieni”, în prezent de uz comun, dar care nu a existat în vremea în care au trăit Sfântul Vasile și fratele său, Sf. Grigorie de Nyssa, împreună cu prietenul lor, Sf. Grigorie de Nazianz, fiind, prin urmare, de origine bizantină și modernă, indică, pentru a rămâne la explicația cea mai elementară, existența unui grup de mari personalități ale creștinismului de limbă greacă unite prin legături de rudenie și de prietenie.

Dar, desigur, acest lucru nu este suficient: mai importantă este unitatea manifestată în activitatea acestor persoane în ierarhia Bisericii din Capadocia și din Constantinopol și, în consecință, în activitatea comună în domeniul religios. Ceea ce pare a fi cel mai important – dar poate că nu avem întru totul dreptate în această privință – în activitatea religioasă a Capadocienilor este contextul teologic, înțeles, în sens larg, ca „vorbire despre Dumnezeu”, în acord cu înțelesul termenilor „teolog” și „teologie”, dar și, prin urmare, ca vorbire despre Hristos cel întrupat printre oameni.

Nu fără motiv, unul dintre cei trei, Grigorie de Nazianz, a fost numit de către toți „Teologul” în epoca bizantină, precum Ioan Evanghelistul. Dar, cu siguranță, nu putem uita marea importanță pe care Părinții Capadocieni au avut-o pentru formarea monahismului în diferitele sale forme și, nu în ultimul rând, pentru conceperea a ceea ce am putea numi un „umanism creștin”.

Această unitate de intenții religioase, duhovnicești și culturale ne-a convins că este oportun să propunem un studiu de ansamblu, cum este cel de față, care nu a mai fost încercat până acum și care va deveni probabil din ce în ce mai dificil, pe măsură ce literatura de specialitate va deveni din ce în ce mai aprofundată, fie în legătură cu un singur personaj, fie, chiar mai probabil, în legătură cu o singură chestiune dintre atâtea pe care aceștia le-au discutat.

Claudio Moreschini

Augustin nu a fost prima mea iubire, însă e una destul de veche. Și suficient de mare pentru a fi fost preluată cândva ca subiect al unei teze de doctorat. Revin, cu acest mic volum, la atașantul episcop al Hiponei, după mulţi ani de studii neaugustiniene. Căci probabil odată atins de temele gânditorului nord-african nu poţi să te întorci la tine însuţi ca și cum el n-ar fi existat. Sau – aș spune – ca și cum el n-ar exista, deoarece sunt convins că face parte din acea categorie restrânsă a gânditorilor „clasici” încă prezenţi în lumea de azi, prin influenţe multiple și poate uneori contradictorii.