Religie & Spiritualitate

Erezie si reforma in Anglia. Influenta gnosticismului asupra lui Wycliffe, Langland, Tyndale si Milton

Cartea cercetatorului bulgar Georgi Vasilev dovedeste impactul ereziilor dualiste continentale asupra reformatorilor englezi. Examinand paralelele puternice dintre bogomili si catari si practicile religioase ale lolarzilor din Anglia, autorul argumenteaza ca teologia eretica bogomila-catara a fost insusita de primii reformatori englezi, vocabularul folosit de acestia in lupta lor impotriva Romei fiind identic cu cel dualist.

Georgi Vasilev desfiinteaza mitul potrivit caruia Marea Britanie nu a fost afectata de ereziile continentale. Analizand numeroase documente istorice si literare, el demonstreaza ca aceeasi filosofie profesata de comunitatile de eretici din Bulgaria, Franta de Nord si Flandra se regaseste in gandirea si lucrarile marilor personalitati ale anglicanismului precum John Wycliffe si William Tyndale.

„Religia apostolilor. Creștinismul ortodox în primul secol după Hristos contestă afirmaţiile recente ale cercetătorilor că învăţăturile Bisericii despre Treime și divinitatea lui Hristos au fost evoluții ulterioare datorate Părinților și sinoadelor ecumenice... Deși pe alocuri provocatoare, această lucrare deschide noi căi de a interpreta și a înțelege Vechiul și Noul Testament, precum și închinarea noastră liturgică. Aceste noi căi indică întotdeauna spre Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe.”

† Joseph, Arhiepiscop de New York și Mitropolit al Arhiepiscopiei antiohiene din America de Nord

Cuvânt înainte de Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban

În Gramatica tainei lui Hristos, Marius Portaru ne oferă o formidabilă și indispensabilă istorie teologică a constituirii dogmei hristologice în procesul decisiv al formării ei canonice. Superba lectură istorico-generativă a precizării expresiei dogmatice a misterului hristologic în epoca Sinoadelor Ecumenice – unică în felul ei – e bazată pe o precisă și suverană radiografie diacronică a surselor citite în original și în contextul lor și aduce cititorului un șir întreg de lumini noi și câteva interesante surprize. Lectură pasionantă, demonstrație implacabilă, cercetare fundamentală, reper indispensabil, izbândă pentru cultura teologică română, cartea ni-l arată pe Marius Portaru o luminoasă certitudine a noii generații, o bucurie pentru noi toți.

Ar fi rămas Apusul ortodox dacă francii nu s-ar fi ridicat împotriva romanilor drept-credincioşi şi a Bisericii Ortodoxe a Romei?

Împăratul Carol cel Mare a impus Romei învăţătura eretică Filioque. Care au fost motivele sale reale?

Dacă Augustin ar fi cunoscut scrierile Părinţilor romani răsăriteni, ar mai fi speculat atât de inutil şi de primejdios asupra fiinţei lui Dumnezeu şi a teofaniilor Treimii? Ar mai fi susţinut purcederea şi de la Fiul? De ce este Filioque atât de vătămător din punct de vedere spiritual?

Episcopat si sfintenie in antichitatea tarzie. Fundamentele conducerii crestine intr-o epoca de tranzitie

"Sfintenie" este cuvantul-cheie din titlul acestei carti. Ceea ce Claudia Rapp vrea sa demonstreze mai presus de toate este ca trasatura definitorie a conducerii episcopale in Antichitatea tarzie nu era pozitia politica, profesiunea ortodoxiei, indeplinirea ritualului, invatarea Scripturii, administrarea averii sau ocrotirea saracilor, ci sfintenia, care sta la baza pozitiei de episcop. In opinia autoarei, epis-copii erau apreciati ca fiind sfinti in virtutea puterii duhovnicesti care le era conferita prin hirotonire, a stilului de viata ascetic pe care alegeau sa il practice si a bunei lucrari de administrare, ingrijire pastorala si filantropie pe care o desfasurau. In consecinta, ei au exercitat trei tipuri de autoritate - duhovniceasca, ascetica si pragmatica - autoritatea ascetica servind drept "legatura vitala cu cele-lalte doua". - William Klingshirn, recenzie in Bryn Mawr Classical Review

Traducere din limba engleza de Adela Lungu.

După câțiva ani am ajuns, de această dată împreună cu Sorin Grigoruță, la sfârșitul „călătoriei”1 îndreptate către editarea unui nou manuscris: Călătoria la Dătătoriul de Viiață Mormânt al Domnului Dumnezeu și Mântuitoriului nostru Iisus Hristos și la celelalte Sfinte Locuri și Istorie pentru Sfânta Cetate Ierusalim, care îl are drept autor pe harnicul cronicar și copist din mănăstirile Neamț și Secu, ieromonahul (arhimandritul) Andronic (Popovici, Badenschi). Manuscrisul, păstrat la Arhivele Naționale din Chișinău, face parte din Colecția de documente, manuscrise și cartea rară a mănăstirii Noul Neamț (Chițcani) din Basarabia.

La editarea acestei călătorii la Ierusalim şi a acestei istorii a Ierusalimului am folosit, pentru transcrierea din românochirilică, regulile stabilite şi impuse de către colectivele de la Iaşi şi Bucureşti, care lucrează la colecţia naţională de documente interne, Documenta Romaniae Historica, seria A. Moldova şi seria B. Ţara Românească, dar am renunţat, în cele mai multe cazuri, la marcarea în text a completărilor noastre prin paranteze rotunde, deoarece le socotim inutile pentru această vreme, nefăcând decât să încarce textul. Împărțirea în paragrafe a textului aparține, în majoritatea cazurilor, autorului.

Textul a fost transcris de Sorin Grigoruță și colaționat de Petronel Zahariuc.

Cum este posibilă existența unui mare popor creștin în cadrul civilizației de mîine? Problema religioasă nu este problema unei elite, ci este, dimpotrivă, o problemă a maselor. Dar, la nivelul maselor, religia și civilizația sînt strîns dependente una de cealaltă. Nu există civilizație adevărată care să nu fie religioasă. Invers, o religie de masă nu este posibilă decît susținută de către civilizație. Or, ni se pare că astăzi mulți creștini acceptă simpla juxtapunere a unei religii personale și a unei societăți laice. O atare concepție este ruinătoare atît pentru societate, cît și pentru religie. Cum să fie găsită în acest caz uniunea dintre una și cealaltă, astfel încît religia să nu fie supusă puterilor vremelnice, iar puterile vremelnice să nu fie aservite religiei? Iată o invitație la o astfel de cercetare, esențială pentru viitor, care se vrea a fi această carte. Jean Daniélou

Ne putem ruga stand, sezand, umbland, odihnindu‑ne, lucrand ceva cu mainile, in singuratate si in adunare, fiindca intotdeauna, in tot locul si in toate lucrarile noastre, si cand mancam si bem, si in impreu­na‑vor­birile cele placute lui Dumnezeu ne putem inalta mintea si inima catre Dumnezeu, Ii putem infatisa cu sme­renie si credinta nevoile noastre si putem cere mila de la El, graind: Doamne miluieste!...

Asta fiindca Dumnezeu nu cauta la in­fa­tisare si la felul cum arata trupul, ci la inima, la smerenie si credinta si la dorirea inimii. - Sfantul Tihon din Zadonsk

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas.

Una dintre cele mai frumoase scrieri ale Sfantului Dimitrie, arhipastorul Rostovului, binecunoscutul scriitor duhovnicesc, aceasta carte cuprinde minuni petrecute in vremea sa ale vestitei icoane a Maicii Domnului din Cernihiv, insotite de cuvinte de invatatura si istorii de mult folos despre vietile si nevointele ­sfintilor.

Evlavia fierbinte catre Nascatoarea de Dumnezeu l‑a inspirat pe Dimitrie - una dintre cele mai mari figuri ale Bisericii veacului al XVII‑lea - sa alcatuiasca acest volum numit dupa unul dintre cele mai cunoscute simboluri vechi‑testamentare ale Fecioarei Maria: lana pe care Domnul a dat roua lui Ghedeon (Judecatori 6).

>Neobisnuita caldura cu care sfantul isi revarsa sufletul catre Aparatoarea neamului omenesc va da neindoielnic mangaiere, incurajare si pilda tuturor celor ce catre ea isi indreapta nadejdea.

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas.

Cartea de fata, pornind de la intelegerile contemporane ale relatiei dintre femeie si Biserica, prezinta cateva chipuri de femei virtuoase - modele demne de urmat ale unor femei care raspund prin vietuirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre.

De la cea dintai femeie, Eva, pana la Maica Domnului, prin care a venit Izbavitorul, intalnim un sir lung de femei dedicate credintei. Virtutile si purtarea lor, responsabilitatea femeii in momente cruciale ale neamului omenesc - cu adevarat, una covarsitoare - sunt zugravite in randurile de fata cu o pana maiastra.

Prin neascultare si pacat au venit moartea si stricaciunea pe pamant. Insa femeia n‑a incetat sa nadajduiasca in mantuire si sa se puna, prin harul lui Dumnezeu, in slujba Mantuitorului in lume.

O carte, fara doar si poate, aducatoare de folos duhovnicesc.

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi.

Cartea de fata cuprinde amintirile din Sfantul Munte ale parintelui Heruvim Karambelas, o minunata comoara duhovniceasca din care s‑a hranit toata viata si cu care a hra­nit o multime de calugari si mireni. Ce folos ar avea omul sa castige lu­mea intreaga, dar sa‑si pagubeasca sufletul? Sau ce-ar pu­tea da omul in schimbul sufletului sau? Calugarii sunt cei mai buni negustori. Pierd putin si castiga mult. Le lasa pe cele mici si le dobandesc pe cele mari. Dis­pre­tuiesc cele vremelnice si aleg cele vesnice. Se lea­pada de cele lumesti si isi strang comoara in ce­ruri.

Ce anume înfățișează, în realitate, cartea Apocalipsei prin vedeniile succesive consemnate de Sfântul Ioan Teologul? Cum se cuvin a fi interpretate și înțelese toate simbolurile prezente în această carte? Este Apocalipsa o carte care zu­grăvește într‑o manieră alegorică sfârșitul acestei lumi? Când se va întâmpla aceasta? Oare generația noastră va fi martora oculară a sfârșitului? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care se nasc în mintea celui ce a citit fie și o singură dată cartea Apocalipsei. Și pe bună dreptate se nasc astfel de întrebări în fața limbajului încifrat și plin de imagini simbolice al acestei cărți, unice în felul ei. Oricine își poate da seama că Apocalipsa este o carte prorocească nu neapărat din analiza ei, ci mai ales pentru că nu știe ce sens și ce interpretare ar putea să dea acestei cărți. Realizează că are în fața sa o scriere care îi depășește puterea de înțelegere și intuiește că, pentru a‑i pătrunde corect înțelesurile, are nevoie neapărat de o călăuză – dar nu de orice fel de călăuză, ci de una cu autoritate și neînșelată, care să nu‑i ducă și pe alții la înșelare, ci la adevăr.

Părintele Athanasie ni se înfățișează ca o adevărată ­că­lă­uză pentru vremurile de astăzi, atât de tulburi, în care se resimte acut nevoia de povățuitori duhovnicești încercați și cu dragoste pentru poporul lui Dumnezeu: „Cu siguranță, Apocalipsa este înainte de toate o carte prorocească, care – fiți foarte atenți! – nu descoperă doar cele viitoare, ci și pe cele ­prezente.”

Aici, dragă cititor, mic sau mare, vei afla câte ceva despre cea mai importantă întâlnire cu putință din viața unui om, și cum o poți trăi chiar tu. Vei mai afla că nu ai neapărat nevoie de un balon, avion sau o rachetă spațială ca să zbori spre cer. Dimpotrivă, acest zbor neobișnuit poate presupune o pogorâre. Vei putea descoperi că nu e nevoie să evadezi în imaginar ca să te convingi că viața merită trăită și lumea e frumoasă. E de ajuns să deschizi bine ochii sufletului și vei vedea cât de minunat este totul. Chiar uluitor!

Pe de altă parte, în jurul marii întâlniri se țese o serie de alte întâlniri cu tâlc, care îi ajută pe eroii noștri să înțeleagă enigma călugărului misterios. Suntem aproape de dezlegarea misterului! După patru volume de frământări și întrebări, iată că apar și niște răspunsuri certe.

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos. Iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee de­spre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are...

Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”.

Sfântul Ignatie Briancianinov

Să descoperim împreună povestea Maicii pline de iubire care a schimbat lumea - o poveste despre credință, curaj și iubire, care a fost transmisă din generație în generație. O poveste sfântă care a rămas vie în inimile oamenilor de-a lungul secolelor.

Alături de Părintele Necula pășim împreună în pelerinaj printre reperele vieții Maicii Domnului, unde puterea credinței și dragostea necondiționată devin călăuzele unei călătorii de neuitat.

Este o poveste dedicată celor mici, dar care ascunde în ea înțelepciunea și frumusețea ce pot atinge inimile tuturor.

Cuvintele pline de har ale Sfântului Nectarie îți îndrumă pașii pe calea virtuții creștine, ajutându-te să lași în urmă frământările sufletești pentru a face loc în sufletul tău bunătății, bucuriei, nădejdii și credinței nestrămutate în Hristos.

„Cunoașterea profundă a sinelui este o îndatorire fundamentală a omului. Fără cunoașterea de sine, omul rătăcește printre propriile gânduri, este înrobit în fapt feluritelor patimi, chinuit de pofte năprasnice, se îndeletnicește cu multe lucruri deșarte, nu duce o viață rânduită, ci risipită și plină de frământări, dând greș în toate. Se poticnește pe făgașul vieții sale, clătinându-se la fiece pas, se împiedică și cade, zdrobindu-se. Se adapă singur zi de zi cu tristețe și amărăciune, își umple inima de suferință și trăiește, îndeobște, o viață de neîndurat.” – Sfântul Nectarie

Cartea de faţă se doreşte a fi un modest îndreptar de atitudine mentală faţă de spectacolul fascinant şi într-o continuă mişcare al sufletului omenesc în căutarea Dumnezeului său.

Cu acest volum, Mirel Banica revine la mai vechile sale preocupari si teme de cercetare legate de relatia dintre religie si modernitate, de intelegerea si descrierea modului in care societatea romaneasca se raporteaza la religie, in special la ortodoxie. Ideea sa calauzitoare este ca prin monahismul romanesc de dupa 1990 putem intelege mai bine fenomenul religios contemporan, in masura in care monahismul constituie o ilustrare exemplara a tensiunii dintre crestinism si lumea actuala, precum si a permanentei reconfigurari a raportului de putere dintre ele.

Reforma protestantă a modelat decisiv spațiul religios, cultural și politic al Europei Apusene. Deși tributari surselor clasice și patristice, reformatorii le-au reinterpretat critic, în funcție de propriul context, formulând răspunsuri noi la întrebările și problemele specifice secolului al XVI-lea.

Suntem cu totii Copiii Soarelui!

Patrunde cu smerenie si seninatate in Machu Picchu, Orasul Copiilor Soarelui, ghidat de maestrul saman Jorge Luis Delgado. El te initiaza in insasi esenta culturii incase a Luminii, spre revelatia faptului ca devotamentul fata de Sacru face parte din inima si sufletul nostru de "copii ai soarelui", asemenea vechilor locuitori ai Orasului Luminii. In Machu Picchu, aceasta mostenire este o expresie vie a iluminarii - este darul trezirii, al extinderii soarelui nostru interior pentru a aduce lumina si iubire in viata noastra si pentru a vedea numeroasele daruri care pot fi gasite atunci cand stam in Lumina.

Spiritualitatea incasa impartasita in cartea Machu Picchu - Orasul Copiilor Soarelui ne aduce o alternativa atat de necesara pentru vremurile de azi: increderea in Iubire, Slujire si Intelepciune. In Machu Picchu, ceea ce credem ca fiind "mistic" este de fapt o relatie substantiala si de durata intre spirit si "lumea materiala", o relatie intre arhitectura si natura care dezvaluie o inteligenta radianta si o Prezenta iubitoare care ne revitalizeaza si hraneste sufletul. Avandu-l pe Jorge drept ghid, intram in taramul Luminii care este Machu Picchu si descoperim simboluri multidimensionale care ne leaga de un camp viu de resurse: practici, rituri si ceremonii ce sprijina curatarea energiilor noastre "grele" si ne revitalizeaza stralucirea personala.

Traducere din limba engleza de Liliana Burghina.

Ghidul suprem Yin Yang. O explorare ilustrata a conceptelor chinezesti complementare

Ce este yin yang? Si cum putem lucra cu el pentru a ne imbunatati vietile?

Toata lumea a auzit de yin yang si de simbolul lui celebru (taiji), care este utilizat in toata lumea. Insa mai putin stiut este faptul ca, in spatele acestui simbol, se afla o filozofie puternica si complexa privind echilibrul si armonia din natura si ca alinierea cu yin yang ne va face vietile bogate si pline cu experiente pozitive. Yin yang este de baza pentru gandirea chinezeasca si esential pentru a intelege daca esti interesat de orice fel de practica chinezeasca, fie ea medicina traditionala, taoism sau feng shui. Este un concept important pentru fiecare dintre noi, care ne invata cum sa ajungem la armonie si sa ne aliniem vietile cu fluxul naturii si cu lumea intreaga. Intrebarea principala a acestei carti este urmatoarea: "Ce este yin yang?" Pas cu pas, cu ajutorul a sute de ilustratii si grafice, acest ultim ghid despre cel mai citat si adesea cel mai gresit inteles concept exploreaza istoria si sensul din spatele yin yang. De asemenea, ofera sugestii despre cum se poate lucra cu yin yang, de la observarea energiei locului si cum curge aceasta, pana la studierea modelelor naturii pentru a lua din ea ceea ce ne trebuie (dar nu prea mult) si pentru a forma o conexiune puternica cu partenerul prin sexul cosmic.

Dupa ce veti citi aceasta carte, veti intelege cum sa va pozitionati astfel incat yin yang sa va umple din plin viata si veti recunoaste ca a va afla la locul potrivit in momentul potrivit este ceea ce conteaza cu adevarat.

Editie ingrijita de: Dragos Mirsanu

Este regretabil faptul ca scriitorii contemporani trec de obicei peste perioada otomana a istoriei Ortodoxiei si ii subestimeaza serios importanta. Eustratie Argenti din Chios (cca. 1687-cca. 1757) este din mai multe puncte de vedere un personaj tipic pentru perioada stapanirii turcesti. Cel mai important teolog grec al secolului al XVIII-lea, el prezinta atat limitarile, cat si - mai pronuntat - calitatile gandirii religioase ortodoxe din acea perioada.

„Din pacate, «cearta» privind «rebotezarea» – ca de altfel si intreaga perioada din istoria Crestinatatii rasaritene cuprinsa intre cucerirea Constantinopolului si aparitia Bisericilor nationale – este insuficient cunoscuta. Exista teritorii culturale pe care preferam mai degraba sa le populam cu fantasme decat sa le investigam lucid. Din fericire, cei interesati de subiect au la dispozitie cateva studii deschizatoare de drum. Dintre toate, monografia dedicata lui Eustratie Argenti de mitropolitul Kallistos Ware merita o atentie deosebita.” (Ovidiu Olar).

Timothy Ware (n. 1934), astazi mitropolitul Kallistos de Diokleia, este unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi contemporani, cunoscut deja cititorului roman prin lucrari precum Ortodoxia: calea dreptei credinte, Puterea Numelui sau Imparatia launtrica.

Nebunia intru Hristos ar trebui sa fie o forma anonima de sfintenie, care este dezvaluita numai dupa moartea dreptului. Totusi, acest construct conventional a fost in mod inevitabil subminat odata ce nebunia intru Hristos s-a transformat intr-o institutie sociala. Daca cineva incepe sa banuiasca, cata vreme nebunul intru Hristos este inca in viata, ca ar putea exista un anumit sens in nebunia lui, atunci, in teorie, el ar trebui sa-si piarda sfintenia.

Pentru a evita acest rezultat, de-a lungul secolelor, comportamentul extravagant al nebunului intru Hristos devine din ce in ce mai putin agresiv si din ce in ce mai profetic: nerusinarea sa nu mai este o dovada suficienta ca el aduce beneficii spirituale societatii; are nevoie de altceva.

Intalnirea epocala dintre gandirea crestina si filosofia greaca a atins un nivel de apogeu in Bizantul secolului al IV-lea, iar principalii eroi ai acesteia au fost patru ganditori crestini de limba greaca din Capadocia, trei barbati si o femeie, a caror influenta comuna asupra Bisericii Rasaritului a fost comparabila cu cea a lui Augustin in crestinatatea latina apuseana. In acest volum, unul dintre cei mai mari istorici moderni ai crestinismului, Jaroslav Pelikan – fost profesor de istorie la Universitatea Yale – ofera o sinteza meticuloasa si eleganta a gandirii si scrierilor Sfintilor Parinti Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz si Grigorie al Nyssei (carora li se alatura si Sfanta Macrina), analizand modul in care acestia au reusit sa fie greci si crestini in acelasi timp.

Omul a primit, prin mila lui Dumnezeu, doua mari binecuvantari: cea de preot si cea de imparat. Unul slujeste celor dumnezeiesti; celalalt conduce si administreaza cele omenesti. Ambele binecuvantari provin din acelasi izvor si impodobesc viata omului. De aceea, nimic nu va pretui imparatul mai mult decat demnitatea de preot, in vreme ce acesta din urma se va ruga intotdeauna si pentru imparat. Caci, atunci cand unul isi va indeplini datoria in chip ireprosabil si cucernic, iar celalalt, la randul sau, se va folosi de autoritatea ce i s-a dat in mod drept si competent, va exista o splendida armonie care va da omenirii toate cele de trebuinta. - (Imparatul Iustinian I, Novela VI, prefata)

Pr. Nicolae Chifar (n. 1956), profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, a publicat numeroase carti si studii dedicate istoriei bisericesti, intre care Das VII okumenische Konzil von Nikaia (Erlangen, 1993). Dragos Boicu (n. 1984), membru asociat al Centrului de Cercetare Teologica al aceleiasi universitati, este autorul volumului Legislatia religioasa crestina teodosiana (Sibiu, 2014).

Cuvânt înainte al autorului

Postfaţă de H.‑R. Patapievici

„Cercetarea de față își propune să studieze miturile vehiculate de un grup specific de curente religioase: le-am numit «dualisme ale Occidentului» pentru că timp de mai bine de un mileniu au fost ținta unei preocupări constante din partea bisericilor creștine. Sistemele gnostice, Marcion, maniheismul, paulicianismul, bogomilismul și catharismul – aceasta este în mare succesiunea cronologică a curentelor respective, succesiune care pare să implice... o filiație directă sau indirectă. Dar problema raporturilor de dependență dintre «dualismele Occidentului» nu va fi examinată aici decât la nivelul structurilor mitologice.

Miturile gnostice, în virtutea unei reguli simple de generare, exploatează un număr foarte mare de posibilități logice prezente în secvențele lor, recombinându-le aproape întotdeauna într-o manieră nouă. S-ar spune că, odată pus în funcțiune, sistemul are tendința de a-și epuiza toate virtualitățile. Într-adevăr, maniheismul pleacă de la o ipoteză aflată doar marginal în gnosticismul care-l precedă, explorându-i până la capăt consecințele. Începând cu Marcion, dualismele Occidentului vor supune Biblia unei exegeze dualiste ce pare să utilizeze toate posibilitățile sistemului. Acesta însă continuă să funcționeze timp de secole în alte curente de gândire. În secolul al XVII-lea, drumurile Occidentului se încrucișează din nou cu cele ale dualismului. Prin ocolișuri bizare, gnoza ajunge la Goethe, apoi la Hegel. De aici înainte, sistemul însuși se pune din nou în funcțiune. Romanticii sunt în același timp creatori de mituri de aparență gnostică și exegeți oarecum marcioniți ai Bibliei. Iar dezbaterea asupra gnozei a fost relansată recent în științele politice și în filozofia științei, mai ales a biologiei.” (Ioan Petru Culianu)

„Potrivit cu abordarea lui Culianu, istoria religiilor nu trebuie să fie văzută ca o dezvoltare hegeliană, o transmitere istorică de idei, și nu există așadar evoluție sau condiționare a dezvoltării religioase de către factori sociali sau politici, ci numai o desfășurare continuă de posibilități ce se află în așteptare în componentele de bază ale anumitor sisteme.” (Moshe Idel)

Prefață și note de Andrei Oișteanu

Cuvânt înainte de Lawrence E. Sullivan

(în românește de Sorin Antohi)

„O istorie culturală fascinantă și cvasi-enciclopedică a lumii de dincolo, din paleolitic până în prezent. Cititorul va afla un ghid neprețuit spre sălașurile nenumărate ale lumii de dincolo, așa cum se lasă ele văzute prin porțile visului și ale morții, ale experienței mistice și șamanice, ale filozofiei și ficțiunii...” (Carol Zaleski)

„Prezentarea făcută de Culianu călătoriilor egiptene de după moarte, fantomelor chinezești, extazului iranian, medicinei grecești sau misticismului evreiesc ne face să regândim acele dezbateri despre spirit, materie și aparențe care au continuat din vremea lui Berkeley până în zilele noastre – zilele propriilor noastre «date» despre fizică, matematică, percepție și convențiile gândirii.

...Culianu avansează o ipoteză cognitivă: tradițiile culturale sunt rezultatul unui set limitat de reguli simple, cum ar fi: «Există o altă lume»; «Lumea cealaltă este plasată în cer»; «Există trup și suflet»; și «Trupul moare, sufletul merge pe lumea cealaltă». Culianu a prezentat părți ale teoriei sale în alte scrieri despre gnoză, ascensiuni extatice și magie renascentistă. Și-a extins și înfrumusețat demonstrația în scurte bucăți de ficțiune. De-a lungul unei perioade infinite de timp, pare să susțină Culianu, asemenea reguli produc rezultate similare în mințile ființelor omenești. Răsturnând astfel complet istorismul, implică oare el existența unui sistem universal al spiritului care guvernează percepția și interferează cu lumea fizică?” (Lawrence E. Sullivan)

Prefaţă de Mircea Eliade

Postfaţă de Sorin Antohi

Traducerea textelor din limba latină de Ana Cojan şi Ion Acsan

„Ne găsim în prezent la răscrucea a două epistemologii: prima, cu rădăcini încă în epoca Luminilor, crede că progresul științific este cumulativ și că omenirea va sfârși prin a descoperi cândva Adevărul; a doua, care nu există decât de un sfert de secol, consideră că toate viziunile asupra lumii sunt valide, că toate se află departe de Adevăr și că între ele nu există continuitate. Conform acestei epistemologii, viziunea asupra lumii specifică Renașterii și aceea a științei moderne, deși aflate în succesiune cronologică, ar fi pur și simplu incomensurabile.

Știința renascentistă, căreia îi sunt examinate aici principiile generale, este un sistem coerent, întemeiat pe dimensiunea spirituală, pneumatică a lucrurilor. Această dimensiune este una reală. Sunt oare atunci de asemenea reale operațiile intersubiective, a căror existență este afirmată de magie? Într-un anume sens, se poate spune că da. Dacă însă științele renascentiste nu sunt lipsite de o «valoare de întrebuințare», de ce a trebuit să intervină schimbarea revoluționară care, începând cu secolul al XVII-lea, le-a tulburat și apoi le-a distrus?

Revoluția științifică europeană care a condus la anihilarea științelor renascentiste se bazează pe factori religioși, lipsiți de orice legătură cu științele înseși. Și tot de către religie sunt antrenate societățile europene într-o aventură riscantă ale cărei consecințe suntem încă departe de a le putea evalua.” (Ioan Petru Culianu)

Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu 4, 11—12)

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt și pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei știinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există și întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârșit, întrebările «mari», întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun «rusești», căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poți să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un «ocoliș» transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: «uite cum stau lucrurile!», spui: «hai mai bine să-ţi spun o poveste». În cartea de faţă va fi vorba despre poveștile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care și-o asumă e imposibilă, așadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă și abuz doctrinar, și are de dat nu doar materie de reflecţie, ci și motivaţie de viaţă, suport existenţial.“ — ANDREI PLEȘU

Pe copertă: Moretto da Brescia, Christ in the Wilderness (detaliu), Metropolitan Museum of Art, New York

Volumul VIII: Calist si Ignatie Xanthopol, Calist Patriarhul, Calist Angelicude, Calist Catafygiotul si altii, precum si un studiu al traducatorului despre istoria isihasmului in ortodoxia romana, cu cateva texte filocalice ale unor calugari romani.