Religie & Spiritualitate

Titlul de „Părinți Capadocieni”, în prezent de uz comun, dar care nu a existat în vremea în care au trăit Sfântul Vasile și fratele său, Sf. Grigorie de Nyssa, împreună cu prietenul lor, Sf. Grigorie de Nazianz, fiind, prin urmare, de origine bizantină și modernă, indică, pentru a rămâne la explicația cea mai elementară, existența unui grup de mari personalități ale creștinismului de limbă greacă unite prin legături de rudenie și de prietenie.

Dar, desigur, acest lucru nu este suficient: mai importantă este unitatea manifestată în activitatea acestor persoane în ierarhia Bisericii din Capadocia și din Constantinopol și, în consecință, în activitatea comună în domeniul religios. Ceea ce pare a fi cel mai important – dar poate că nu avem întru totul dreptate în această privință – în activitatea religioasă a Capadocienilor este contextul teologic, înțeles, în sens larg, ca „vorbire despre Dumnezeu”, în acord cu înțelesul termenilor „teolog” și „teologie”, dar și, prin urmare, ca vorbire despre Hristos cel întrupat printre oameni.

Nu fără motiv, unul dintre cei trei, Grigorie de Nazianz, a fost numit de către toți „Teologul” în epoca bizantină, precum Ioan Evanghelistul. Dar, cu siguranță, nu putem uita marea importanță pe care Părinții Capadocieni au avut-o pentru formarea monahismului în diferitele sale forme și, nu în ultimul rând, pentru conceperea a ceea ce am putea numi un „umanism creștin”.

Această unitate de intenții religioase, duhovnicești și culturale ne-a convins că este oportun să propunem un studiu de ansamblu, cum este cel de față, care nu a mai fost încercat până acum și care va deveni probabil din ce în ce mai dificil, pe măsură ce literatura de specialitate va deveni din ce în ce mai aprofundată, fie în legătură cu un singur personaj, fie, chiar mai probabil, în legătură cu o singură chestiune dintre atâtea pe care aceștia le-au discutat.

Claudio Moreschini

Augustin nu a fost prima mea iubire, însă e una destul de veche. Și suficient de mare pentru a fi fost preluată cândva ca subiect al unei teze de doctorat. Revin, cu acest mic volum, la atașantul episcop al Hiponei, după mulţi ani de studii neaugustiniene. Căci probabil odată atins de temele gânditorului nord-african nu poţi să te întorci la tine însuţi ca și cum el n-ar fi existat. Sau – aș spune – ca și cum el n-ar exista, deoarece sunt convins că face parte din acea categorie restrânsă a gânditorilor „clasici” încă prezenţi în lumea de azi, prin influenţe multiple și poate uneori contradictorii.

Cărticica pe care o prezint publicului este reproducerea a trei conferinţe pe care le-am ţinut în primăvara anului 1975 la Puchberg, lângă Linz. După ani de retragere a marianismului în Biserică, se dorea să se audă cu toată luciditatea ceea ce a rămas de fapt din credinţa mariană și ceea ce ar trebui să rămână în continuare. Era vorba, așadar, de o introducere care nu avea nevoie să fie completă în detalii, dar care trebuia să arate perspectiva corectă din care atât individul, cât și întregul puteau fi apoi înţeleși în mod adecvat.

Când vorbim despre faptul că nimic nu se poate vedea fără iubire și că trebuie să iubești, prin urmare, și Biserica pentru a o cunoaște, mulți devin astăzi neliniștiți. Nu este iubirea opusul criticii? Și nu este ea până la urmă pretextul celor de la putere, care vor să elimine critica și să mențină lucrurile așa cum sunt în favoarea lor? Oare îi slujim pe oameni liniștindu-i şi menajând ceea ce este, sau îi slujim ridicându-ne mereu împotriva nedreptății înrădăcinate şi împotriva greutății structurilor pentru oameni?

Acest al treilea volum al “Explorărilor în teologie” orbitează în jurul temei “Duhului Sfânt”. Primul fusese construit având în centru Cuvântul întrupat, al doilea in jurul Bisericii plăsmuite pentru el, ambele rotunjindu-se şi întregindu-se reciproc. Duhul Sfânt este pe de o parte desigur Duhul care lucrează între Hristos și Biserică, astfel încât multe teme din primele volume își găsesc continuarea organică în cel de acum; dar pe de altă parte este Duhul Creator care purcede din unitatea Hristos-Biserică (precum şi din veşnica unitate dintre Tatăl-şi-Fiul) şi astfel deschidere a unității iubirii dintre Mire şi Mireasă către ceva nou, către copil, către lumea creației, chiar şi astăzi și tocmai astăzi către lumea seculară non-creştină. - Hans Urs von Balthasar

Scrisorile, Jurnalele și Rapoartele (Briefe, Diaria und Berichte) celor doi frați de viață comună („Unitas Fratrum”) Andreas Jäschke și Zacharias Hirschel, care au călătorit prin Țările Române.

Scrisorile, Jurnalele și Rapoartele (Briefe, Diaria und Berichte) celor doi frați de viață comună („Unitas Fratrum”) Andreas Jäschke și Zacharias Hirschel, care au călătorit prin Țările Române.

„Când omul Îl găseşte pe Dumnezeu şi se ancorează cu totul în El, orișiunde ar fi, simte că este acasă."

În cea mai de sus chilie de pe Muntele Athos, construită cu stăruință și ajutor divin, locuiește de peste 30 de ani un român, părintele Pimen Vlad. Cuvintele sale, pline de căldură și înțelepciune, reprezintă o candelă aprinsă în negura depărtării de Dumnezeu, un îndrumar pentru miile de pelerini încercați de provocările vieții moderne. În povestirile monahului veți regăsi minunile, obiceiurile și rugăciunile care aduc liniștea de pe muntele Athos în sufletele voastre.

„Această carte s-a născut în urma unor îndelungate conversații dintre noi. Am vrut să recitim marile texte fondatoare ale Torei și, urmând ocolișurile și surprizele unor astfel de discuții amicale și savante, să ne întrebăm ce ar mai avea oare povestirile acestea să ne mai transmită încă, după atâtea milenii, așa cum le-am primit, într-o anumită ordine, uneori ciudată, după care ele au fost organizate, păstrate și împletite, pentru a constitui această Carte pe care o numim Biblie.”

O (psih)analiza a situatiei actuale, cartea se adreseaza publicului interesat de valorile autentic crestine. Ea denunta, implicit sau explicit, surogatul, sectarismul nationalist de esenta pagana, incultura cu pretentii dogmatice si amatorismul teologic omniprezent in societatea romaneasca. Credinta se manifesta prin fapte, prin roadele noastre de zi cu zi. Buna credinta oxigeneaza, deschide suflete si minti; proasta credinta intoxica, slabeste imunitatea sufleteasca. Volumul de fata incearca sa redefineasca orthodoxia, cu h, prin largirea semantica a termenului. Orthodoxia nu trebuie identificata cu "ortodoxia" - confesiune rezultata in urma rupturii politice de la 1054. Orthodoxia - id est "dreapta credinta", raportare la Traditia patristica autentica, la valorile dogmatice ale crestinismului - defineste implicit si operele unor teologi catolici sau protestanti, asa cum voi arata in cateva articole. - Cristian Badilita

Receptarea parintilor greci ai bisericii in Occident. Contributia lui Ioan Scotus Eriugena

Ioan Scotus Eriugena este considerat primul mare ganditor scolastic, fara de care nu putem concepe Renasterea culturala carolingiana. Importanta si caracterul inedit al operei lui Eriugena stau in cunoasterea si efortul remarcabil de a introduce in lumea apuseana scrierile Parintilor greci. Atunci cand ii compara intre ei pe Parintii greci si pe Parintii latini, lui Eriugena ii place adesea sa sublinieze ca-i prefera pe cei dintai, deoarece, considera ca grecii au vazut lucrurile cu mai multa profunzime decat latinii si au stiut sa se exprime mai just decat acestia.

Edouard Jeauneau (1924), savant de renume international in domeniul paleografiei si al studiilor medievale (Centre National de la Recherche Scientifique, Paris / Pontifical Institute of Mediaeval Studies, Toronto), a publicat de-a lungul activitatii sale de cercetare numeroase titluri, intre care se remarca antologiile Etudes erigeniennes (Paris, 1987) si „Tendenda vela". Excursions litteraires et digressions philo-sophiques a travers le Moyen Age (Turnhout, 2007). O selectie a studiilor cuprinse in aceste volume este oferita aici cititorului roman interesat de inceputurile transferului si receptarii culturii teologice de limba greaca in limba latina, in Evul Mediu timpuriu, cu privire speciala asupra momentului Eriugena.

Erezie si reforma in Anglia. Influenta gnosticismului asupra lui Wycliffe, Langland, Tyndale si Milton

Cartea cercetatorului bulgar Georgi Vasilev dovedeste impactul ereziilor dualiste continentale asupra reformatorilor englezi. Examinand paralelele puternice dintre bogomili si catari si practicile religioase ale lolarzilor din Anglia, autorul argumenteaza ca teologia eretica bogomila-catara a fost insusita de primii reformatori englezi, vocabularul folosit de acestia in lupta lor impotriva Romei fiind identic cu cel dualist.

Georgi Vasilev desfiinteaza mitul potrivit caruia Marea Britanie nu a fost afectata de ereziile continentale. Analizand numeroase documente istorice si literare, el demonstreaza ca aceeasi filosofie profesata de comunitatile de eretici din Bulgaria, Franta de Nord si Flandra se regaseste in gandirea si lucrarile marilor personalitati ale anglicanismului precum John Wycliffe si William Tyndale.

„Religia apostolilor. Creștinismul ortodox în primul secol după Hristos contestă afirmaţiile recente ale cercetătorilor că învăţăturile Bisericii despre Treime și divinitatea lui Hristos au fost evoluții ulterioare datorate Părinților și sinoadelor ecumenice... Deși pe alocuri provocatoare, această lucrare deschide noi căi de a interpreta și a înțelege Vechiul și Noul Testament, precum și închinarea noastră liturgică. Aceste noi căi indică întotdeauna spre Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe.”

† Joseph, Arhiepiscop de New York și Mitropolit al Arhiepiscopiei antiohiene din America de Nord

Cuvânt înainte de Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban

În Gramatica tainei lui Hristos, Marius Portaru ne oferă o formidabilă și indispensabilă istorie teologică a constituirii dogmei hristologice în procesul decisiv al formării ei canonice. Superba lectură istorico-generativă a precizării expresiei dogmatice a misterului hristologic în epoca Sinoadelor Ecumenice – unică în felul ei – e bazată pe o precisă și suverană radiografie diacronică a surselor citite în original și în contextul lor și aduce cititorului un șir întreg de lumini noi și câteva interesante surprize. Lectură pasionantă, demonstrație implacabilă, cercetare fundamentală, reper indispensabil, izbândă pentru cultura teologică română, cartea ni-l arată pe Marius Portaru o luminoasă certitudine a noii generații, o bucurie pentru noi toți.

Ar fi rămas Apusul ortodox dacă francii nu s-ar fi ridicat împotriva romanilor drept-credincioşi şi a Bisericii Ortodoxe a Romei?

Împăratul Carol cel Mare a impus Romei învăţătura eretică Filioque. Care au fost motivele sale reale?

Dacă Augustin ar fi cunoscut scrierile Părinţilor romani răsăriteni, ar mai fi speculat atât de inutil şi de primejdios asupra fiinţei lui Dumnezeu şi a teofaniilor Treimii? Ar mai fi susţinut purcederea şi de la Fiul? De ce este Filioque atât de vătămător din punct de vedere spiritual?

Episcopat si sfintenie in antichitatea tarzie. Fundamentele conducerii crestine intr-o epoca de tranzitie

"Sfintenie" este cuvantul-cheie din titlul acestei carti. Ceea ce Claudia Rapp vrea sa demonstreze mai presus de toate este ca trasatura definitorie a conducerii episcopale in Antichitatea tarzie nu era pozitia politica, profesiunea ortodoxiei, indeplinirea ritualului, invatarea Scripturii, administrarea averii sau ocrotirea saracilor, ci sfintenia, care sta la baza pozitiei de episcop. In opinia autoarei, epis-copii erau apreciati ca fiind sfinti in virtutea puterii duhovnicesti care le era conferita prin hirotonire, a stilului de viata ascetic pe care alegeau sa il practice si a bunei lucrari de administrare, ingrijire pastorala si filantropie pe care o desfasurau. In consecinta, ei au exercitat trei tipuri de autoritate - duhovniceasca, ascetica si pragmatica - autoritatea ascetica servind drept "legatura vitala cu cele-lalte doua". - William Klingshirn, recenzie in Bryn Mawr Classical Review

Traducere din limba engleza de Adela Lungu.

După câțiva ani am ajuns, de această dată împreună cu Sorin Grigoruță, la sfârșitul „călătoriei”1 îndreptate către editarea unui nou manuscris: Călătoria la Dătătoriul de Viiață Mormânt al Domnului Dumnezeu și Mântuitoriului nostru Iisus Hristos și la celelalte Sfinte Locuri și Istorie pentru Sfânta Cetate Ierusalim, care îl are drept autor pe harnicul cronicar și copist din mănăstirile Neamț și Secu, ieromonahul (arhimandritul) Andronic (Popovici, Badenschi). Manuscrisul, păstrat la Arhivele Naționale din Chișinău, face parte din Colecția de documente, manuscrise și cartea rară a mănăstirii Noul Neamț (Chițcani) din Basarabia.

La editarea acestei călătorii la Ierusalim şi a acestei istorii a Ierusalimului am folosit, pentru transcrierea din românochirilică, regulile stabilite şi impuse de către colectivele de la Iaşi şi Bucureşti, care lucrează la colecţia naţională de documente interne, Documenta Romaniae Historica, seria A. Moldova şi seria B. Ţara Românească, dar am renunţat, în cele mai multe cazuri, la marcarea în text a completărilor noastre prin paranteze rotunde, deoarece le socotim inutile pentru această vreme, nefăcând decât să încarce textul. Împărțirea în paragrafe a textului aparține, în majoritatea cazurilor, autorului.

Textul a fost transcris de Sorin Grigoruță și colaționat de Petronel Zahariuc.

Cum este posibilă existența unui mare popor creștin în cadrul civilizației de mîine? Problema religioasă nu este problema unei elite, ci este, dimpotrivă, o problemă a maselor. Dar, la nivelul maselor, religia și civilizația sînt strîns dependente una de cealaltă. Nu există civilizație adevărată care să nu fie religioasă. Invers, o religie de masă nu este posibilă decît susținută de către civilizație. Or, ni se pare că astăzi mulți creștini acceptă simpla juxtapunere a unei religii personale și a unei societăți laice. O atare concepție este ruinătoare atît pentru societate, cît și pentru religie. Cum să fie găsită în acest caz uniunea dintre una și cealaltă, astfel încît religia să nu fie supusă puterilor vremelnice, iar puterile vremelnice să nu fie aservite religiei? Iată o invitație la o astfel de cercetare, esențială pentru viitor, care se vrea a fi această carte. Jean Daniélou

Ne putem ruga stand, sezand, umbland, odihnindu‑ne, lucrand ceva cu mainile, in singuratate si in adunare, fiindca intotdeauna, in tot locul si in toate lucrarile noastre, si cand mancam si bem, si in impreu­na‑vor­birile cele placute lui Dumnezeu ne putem inalta mintea si inima catre Dumnezeu, Ii putem infatisa cu sme­renie si credinta nevoile noastre si putem cere mila de la El, graind: Doamne miluieste!...

Asta fiindca Dumnezeu nu cauta la in­fa­tisare si la felul cum arata trupul, ci la inima, la smerenie si credinta si la dorirea inimii. - Sfantul Tihon din Zadonsk

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas.

Una dintre cele mai frumoase scrieri ale Sfantului Dimitrie, arhipastorul Rostovului, binecunoscutul scriitor duhovnicesc, aceasta carte cuprinde minuni petrecute in vremea sa ale vestitei icoane a Maicii Domnului din Cernihiv, insotite de cuvinte de invatatura si istorii de mult folos despre vietile si nevointele ­sfintilor.

Evlavia fierbinte catre Nascatoarea de Dumnezeu l‑a inspirat pe Dimitrie - una dintre cele mai mari figuri ale Bisericii veacului al XVII‑lea - sa alcatuiasca acest volum numit dupa unul dintre cele mai cunoscute simboluri vechi‑testamentare ale Fecioarei Maria: lana pe care Domnul a dat roua lui Ghedeon (Judecatori 6).

>Neobisnuita caldura cu care sfantul isi revarsa sufletul catre Aparatoarea neamului omenesc va da neindoielnic mangaiere, incurajare si pilda tuturor celor ce catre ea isi indreapta nadejdea.

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas.

Cartea de fata, pornind de la intelegerile contemporane ale relatiei dintre femeie si Biserica, prezinta cateva chipuri de femei virtuoase - modele demne de urmat ale unor femei care raspund prin vietuirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre.

De la cea dintai femeie, Eva, pana la Maica Domnului, prin care a venit Izbavitorul, intalnim un sir lung de femei dedicate credintei. Virtutile si purtarea lor, responsabilitatea femeii in momente cruciale ale neamului omenesc - cu adevarat, una covarsitoare - sunt zugravite in randurile de fata cu o pana maiastra.

Prin neascultare si pacat au venit moartea si stricaciunea pe pamant. Insa femeia n‑a incetat sa nadajduiasca in mantuire si sa se puna, prin harul lui Dumnezeu, in slujba Mantuitorului in lume.

O carte, fara doar si poate, aducatoare de folos duhovnicesc.

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi.

Cartea de fata cuprinde amintirile din Sfantul Munte ale parintelui Heruvim Karambelas, o minunata comoara duhovniceasca din care s‑a hranit toata viata si cu care a hra­nit o multime de calugari si mireni. Ce folos ar avea omul sa castige lu­mea intreaga, dar sa‑si pagubeasca sufletul? Sau ce-ar pu­tea da omul in schimbul sufletului sau? Calugarii sunt cei mai buni negustori. Pierd putin si castiga mult. Le lasa pe cele mici si le dobandesc pe cele mari. Dis­pre­tuiesc cele vremelnice si aleg cele vesnice. Se lea­pada de cele lumesti si isi strang comoara in ce­ruri.

Ce anume înfățișează, în realitate, cartea Apocalipsei prin vedeniile succesive consemnate de Sfântul Ioan Teologul? Cum se cuvin a fi interpretate și înțelese toate simbolurile prezente în această carte? Este Apocalipsa o carte care zu­grăvește într‑o manieră alegorică sfârșitul acestei lumi? Când se va întâmpla aceasta? Oare generația noastră va fi martora oculară a sfârșitului? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care se nasc în mintea celui ce a citit fie și o singură dată cartea Apocalipsei. Și pe bună dreptate se nasc astfel de întrebări în fața limbajului încifrat și plin de imagini simbolice al acestei cărți, unice în felul ei. Oricine își poate da seama că Apocalipsa este o carte prorocească nu neapărat din analiza ei, ci mai ales pentru că nu știe ce sens și ce interpretare ar putea să dea acestei cărți. Realizează că are în fața sa o scriere care îi depășește puterea de înțelegere și intuiește că, pentru a‑i pătrunde corect înțelesurile, are nevoie neapărat de o călăuză – dar nu de orice fel de călăuză, ci de una cu autoritate și neînșelată, care să nu‑i ducă și pe alții la înșelare, ci la adevăr.

Părintele Athanasie ni se înfățișează ca o adevărată ­că­lă­uză pentru vremurile de astăzi, atât de tulburi, în care se resimte acut nevoia de povățuitori duhovnicești încercați și cu dragoste pentru poporul lui Dumnezeu: „Cu siguranță, Apocalipsa este înainte de toate o carte prorocească, care – fiți foarte atenți! – nu descoperă doar cele viitoare, ci și pe cele ­prezente.”

Aici, dragă cititor, mic sau mare, vei afla câte ceva despre cea mai importantă întâlnire cu putință din viața unui om, și cum o poți trăi chiar tu. Vei mai afla că nu ai neapărat nevoie de un balon, avion sau o rachetă spațială ca să zbori spre cer. Dimpotrivă, acest zbor neobișnuit poate presupune o pogorâre. Vei putea descoperi că nu e nevoie să evadezi în imaginar ca să te convingi că viața merită trăită și lumea e frumoasă. E de ajuns să deschizi bine ochii sufletului și vei vedea cât de minunat este totul. Chiar uluitor!

Pe de altă parte, în jurul marii întâlniri se țese o serie de alte întâlniri cu tâlc, care îi ajută pe eroii noștri să înțeleagă enigma călugărului misterios. Suntem aproape de dezlegarea misterului! După patru volume de frământări și întrebări, iată că apar și niște răspunsuri certe.

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos. Iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee de­spre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are...

Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”.

Sfântul Ignatie Briancianinov

Să descoperim împreună povestea Maicii pline de iubire care a schimbat lumea - o poveste despre credință, curaj și iubire, care a fost transmisă din generație în generație. O poveste sfântă care a rămas vie în inimile oamenilor de-a lungul secolelor.

Alături de Părintele Necula pășim împreună în pelerinaj printre reperele vieții Maicii Domnului, unde puterea credinței și dragostea necondiționată devin călăuzele unei călătorii de neuitat.

Este o poveste dedicată celor mici, dar care ascunde în ea înțelepciunea și frumusețea ce pot atinge inimile tuturor.

Cuvintele pline de har ale Sfântului Nectarie îți îndrumă pașii pe calea virtuții creștine, ajutându-te să lași în urmă frământările sufletești pentru a face loc în sufletul tău bunătății, bucuriei, nădejdii și credinței nestrămutate în Hristos.

„Cunoașterea profundă a sinelui este o îndatorire fundamentală a omului. Fără cunoașterea de sine, omul rătăcește printre propriile gânduri, este înrobit în fapt feluritelor patimi, chinuit de pofte năprasnice, se îndeletnicește cu multe lucruri deșarte, nu duce o viață rânduită, ci risipită și plină de frământări, dând greș în toate. Se poticnește pe făgașul vieții sale, clătinându-se la fiece pas, se împiedică și cade, zdrobindu-se. Se adapă singur zi de zi cu tristețe și amărăciune, își umple inima de suferință și trăiește, îndeobște, o viață de neîndurat.” – Sfântul Nectarie

Cartea de faţă se doreşte a fi un modest îndreptar de atitudine mentală faţă de spectacolul fascinant şi într-o continuă mişcare al sufletului omenesc în căutarea Dumnezeului său.

Cu acest volum, Mirel Banica revine la mai vechile sale preocupari si teme de cercetare legate de relatia dintre religie si modernitate, de intelegerea si descrierea modului in care societatea romaneasca se raporteaza la religie, in special la ortodoxie. Ideea sa calauzitoare este ca prin monahismul romanesc de dupa 1990 putem intelege mai bine fenomenul religios contemporan, in masura in care monahismul constituie o ilustrare exemplara a tensiunii dintre crestinism si lumea actuala, precum si a permanentei reconfigurari a raportului de putere dintre ele.

Reforma protestantă a modelat decisiv spațiul religios, cultural și politic al Europei Apusene. Deși tributari surselor clasice și patristice, reformatorii le-au reinterpretat critic, în funcție de propriul context, formulând răspunsuri noi la întrebările și problemele specifice secolului al XVI-lea.