Religie & Spiritualitate

Cartea de fata reface traseul istoric si duhovnicesc al isihasmului si al metodei sale esentiale - Rugaciunea lui Iisus - plecand de la temeiurile sale scripturale si continuand cu istoria Bisericii primare, mostenirea intelectuala greaca, pustia Egiptului si marii ei Parinti, spiritualitatea sinaita, apoi cea athonita, traditia filocalica si, in fine, influenta acestei metode contemplative asupra Occidentului.

Fiecare casă şi străduţă sunt pline de amintiri, au fost locuite şi călcate de fiinţe intrate în patrimoniul de aur al istoriei şi spiritualităţii noastre: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu, Timotei Cipariu. Aron Pumnul, Ioan Agârbiceanu, ca să numim doar pe câţiva. Aici s-a lucrat Biblia de la Blaj din 1795 a lui Samuil Micu, aici a lucrat Şincai la Hronic zece ani. O bibliotecă imensă rămasă până astăzi din fondul documentar Basilitan. Aici se află manuscrisul Hronicei românilor a lui Şincai, o Palie de la Orăştie, 1582, cu acest înscris ferm şi apăsat, traducerea în grai profund al locului. Iată imensa bibliotecă a lui Timotei Cipariu: toată cultura lumii de preţ din Orientul semit şi persan peste Elada lui Pîndar, până în Spania lui San Juan de la Cruz.

„Repet de mai multe ori textul în avion. Uneori murmur pe sub mustață și provoc mirarea vecinilor de scaun. Nu le ofer explicații, doar le zâmbesc îngerește și puțin misterios. Mă pregătesc pentru “interviul” de la ghișeul din aeroport. De câte ori am venit în Țara Sfântă, mi s-au pus mai multe întrebări punctuale: unde mă duc, de ce, la cine voi locui, când am biletul de întoarcere etc. Eu vorbesc bine germana și franceza, binișor maghiara și foarte bine… româna, limbi care nu mă ajută cu nimic în aeroportul Ben Gurion. Engleză pricep într-o cantitate onorabilă, dar mă exprim greu. Acum am învățat textul pe de rost, abia aștept să-l recit cu mândrie de actor. În buzunarul jachetei am dovada! Volumul Trei în dormitor − blitz-proze și comedia cu același titlu − tradus de Paul Farkaș și Moshe Itzhaki la editura Iton 77 din Tel Aviv. Deci: scriitor român proaspăt tradus în ebraică! Am și poză pe copertă, o dovadă infailibilă!” -Radu Țuculescu

În Noul Testament, Isus și Sf. Pavel ne-au învățat să ne rugăm pururea. Mântuitorul a pregătit rugându-se fiecare eveniment al vieții sale și își petrecea adesea nopțile în rugăciune. Acum, fiecare om trebuie să își descopere stilul de rugăciune ce i se potrivește: unii au nevoie de liniște și de locuri retrase, pe alții nu-i deranjează rumoarea și prezența altor oameni. Acatistierul de față se vrea a fi doar o propunere-compendiu. Novenele și litaniile sunt modalități prin care Biserica Romano-Catolică cinstește unele evenimente ori sfinți, fiind specifice acesteia. „Compendiul” de rugăciuni pe care îl țineți în mână pleacă de la dorința de a oferi credincioșilor greco-catolici o alternativă la aceste tipuri de rugăciuni, una mai conformă specificului Bisericii noastre Greco-Catolice. Principala diferență dintre un Acatist și o litanie este că primul e mult mai complex. La unele texte nou alcătuite, am înglobat și litanii (între invocațiile necesare), dar un Acatist este remarcabil mai amplu: pe lângă invocații (asemenea celor litanice), acesta parcurge evenimentul celebrat/viața sfântului respectiv citind totul într-o optică spirituală. Litania este simplă; Acatistul cuprinde mult mai multe elemente profunde.

Cele mai solemne, maiestuoase și frumoase daruri pe care Isus Cristos le-a oferit lumii sunt sacramentele Sale. El le-a înzestrat cu o putere fără precedent și de neegalat - puterea de a schimba vieți, de a mântui suflete și de a împărtăși însăși viața lui Dumnezeu. Sacramentele sunt mijloacele obişnuite prin care Dumnezeu călăuzeşte cursul fiecărei vieţi şi al întregii istorii omeneşti. Biserica celebrează șapte sacramente: botezul, Euharistia, confirmarea (mirul), căsătoria, preoția, spovedania și maslul (ungerea bolnavilor). Fiecare a fost instituit de Isus pentru mântuire. Când Isus a vorbit despre sacramente, a precizat că acestea sunt esențiale: Dacă cineva nu se naşte din apă şi din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu (In 3,5)... dacă nu mâncați din carnea Fiului omului şi nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi (In 6,53).

DE LA GENEZĂ LA ISUS deschide o fereastră spre o mai bună înțelegere a Scripturii pentru toți creștinii, în special pentru cei care consideră citirea Bibliei o sarcină descurajantă. Cartea însoțește cititorul de-a lungul istoriei mântuirii, pentru a oferi „imaginea de ansamblu”, unicul subiect care străbate cărțile Bibliei.

Papa a cerut ca volumul să fie publicat după moartea sa. După ce Papa emerit Benedict al XVI-lea a renunţat la demnitatea de papă în 2013, nu a încetat să gândească sau să scrie. Aproape de sfârșitul vieții, a adunat împreună cu editorul Elio Guerriero un întreg volum de materiale noi, care tratează temele care îi erau cele mai apropiate de inimă. Această ultimă lucrare, Ce este creştinismul, abordează o gamă caleidoscopică de teme: relația credinței creştine cu alte religii, în special cu iudaismul şi islamul; teologia și reforma liturgiei; preoția; sfinții; Euharistia; tragedia abuzurilor; frumusețea naturii; cultura italiană şi germană; şi multe altele.

Cei mai mulți creștini cred că Isus Cristos, fiind Dumnezeu devenit om, era atoateștiutor, Învățătorul întregii omeniri. Să fie oare titlul acestei cărți o blasfemie? Ce putea să învețe Isus de la alții, și mai ales de la femei? James McGrath, un savant al Scripturii, reconstituie tocmai aceste întâlniri deloc întâmplătoare ale omului Isus, care și-a sporit experiența de viață și cunoașterea învățând cu smerenie de la bărbații vremii sale, dar și de la femei. Cartea aceasta ne va risipi, cu argumente solide, multe prejudecăți pe care încă le mai avem despre fascinantul Nazarinean de acum două mii de ani, istorisindu-ne uimitoarele povești ale femeilor din viața sa, pe care autorii bărbați ai textelor sfinte nu au izbutit să le tăinuiască în uitare.

„Gândindu-mă cum să închei acest studiu, am fost frapat de faptul că Isus a continuat să învețe lucruri de la femei până la final. Cele mai timpurii Evanghelii ne spun că doar femeile rămân alături de Isus la răstignirea sa. Isus a învățat un ultim lucru de la femei, chiar înainte să moară, când se bucura de prezența lor fidelă în mulțime. A învățat că nu a greșit deloc recunoscându-le priceperea de a conduce și că a avut încredere în ele. Speranța mea este ca, prin această carte, mai mulți dintre urmașii de astăzi ai lui Isus să învețe acest lucru.“ — JAMES F. MCGRATH

Prima Epistolă către Corinteni (anul 54) reprezintă cel mai vechi Manual practic și dogmatic al creștinismului, abordând subiecte importante, precum sfârșitul lumii, glosolalia, profetizarea, dar și de viață curentă – situația familiilor mixte, alcătuite dintr-un creștin și un necreștin, procesele între membrii comunității, riscul de a mânca din jertfele păgâne sau îmbrăcămintea și rolul femeilor în timpul adunărilor euharistice. În 1Corinteni se află celebrul imn al dragostei-agape, capodoperă a literaturii și misticii creștine. Volumul cuprinde originalul în greacă, o traducere exactă și fluentă, o Introducere și un amplu Comentariu menit să clarifice multiplele probleme ridicate de acest text capital.

O perspectivă inedită asupra diplomației renumite a Sfântului Scaun, interviul acordat de către Monseniorul Miguel Maury Buendía scriitoarei Diana Turconi constituie o mărturie importantă referitoare la anumite evenimente de anvergură, pe care istoria nu le-a elucidat încă pe deplin.

„Un Nunțiu Apostolic urmărește în primul rând consolidarea comuniunii dintre Bisericile particulare și Biserica Universală, făcând vizibilă și clară grija Succesorului lui Petru față de Bisericile locale și permițându-i, în același timp, să dispună de informații actualizate și specifice, indispensabile pentru desfășurarea coordonată și eficientă a funcției sale petrine.

Astăzi, mai mult decât oricând, misiunea Reprezentantului Pontifical este importantă, pentru că transmite învățăturile Papei Bisericilor și statelor unde este trimis. În special cele referitoare la demnitatea fiecărei persoane, de la concepție până la moartea naturală, la drepturile celor mai săraci, cele privind pacea, fraternitatea între popoare și respectarea libertății religioase, precum și cele în favoarea unei economii inspirate de criterii de echitate și incluziune, astfel încât să permită progresul spiritual și material al fiecăruia.”

Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctității Sale

Jean-Yves Leloup este scriitor, filosof, teolog si preot. Autor a numeroase lucrari despre spiritualitatea crestina si isihasm - pe care l-a trait nemijlocit la muntele Athos -, el se remarca prin sinceritate, toleranta si nonconformism, ridicand probleme provocatoare si vehiculand idei indraznete despre Ortodoxie, Biserica si viata spirituala in general.

Această carte are ca temelie premisa că vindecarea adevărată este posibilă. Vindecarea – lucrare duhovnicească nu este doar continuarea primei cărți, Vindecarea sufletului tău rănit. Volumul de față poate fi citit și ca un ghid de sine stătător în vederea vindecării, care vine în întâmpi­narea atât a celor cu suferințe emoționale adânci și vechi, cât și a celor care caută să îi ajute. Se cuvine să mai menționăm și că această carte a fost scrisă pentru persoanele care nu pot sau nu doresc să apeleze la psihoterapie. Mulți sunt reticenți în pri­vința soluțiilor de acest fel, poate pentru că au suferit dezamăgiri în ce privește psihoterapia sau din cauza unor convingeri personale.

Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării și osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. Tu de ce îți judeci fratele? Despre clevetirea și osândirea aproapelui din cuvântul și fapta Părinților Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovnicești din viața Bisericii, dar și ale societății contemporane. Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolțește mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul și terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtași lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci și a semenului.

Rugăciunea este al doilea din cele patru volume apărute sub genericul Spiritualitatea Răsăritului creștin, tetralogie monumentală care rezumă eforturile de o viață ale părintelui Tomáš Špidlík (1919–2010) în vederea promovării experienței spirituale a Ortodoxiei în lumea contemporană.Situat în prelungirea ultimelor două capitole din Manualul sistematic (vol. I), volumul de față e un amplu tratat consacrat prezentării problematicii ridicate de miezul personal, concret, al vieții spirituale în Răsărit: rugăciunea. Pe baza textelor spirituale patristice și moderne, citate masiv, capitolele volumului înfățișează rugăciunea răsăriteană în toate formele ei: liturgică, contemplativă și mistică, isihastă. Redactate concis și concret, ele oferă atât o indispensabilă sinteză, cât și un util ghid practic — în spiritul faimoasei apoftegme a avvei Evagrie Ponticul: „Dacă ești teologhisitor, te rogi cu adevărat, și dacă te rogi cu adevărat, ești teologhisitor.”

Întreaga sa cugetare este, în esență, o exegeză aparte a Sfintelor Scripturi. Vlădica Nicolae își însușește întru totul descoperirile dumnezeiești, adevărurile biblice, făcându-le conținutul vieții sale, și le tâlcuiește lumii și vremii. Întemeindu-se pe istoriosofia biblică, el luminează „întâmplările istorice din vremea uciderii lui Abel până în zilele noastre,” după cum zice Mitropolitul Amfilohie Radovici. Atunci când abordează adevăruri și concepții nescripturistice despre lume, din nou le cântărește și cercetează prin lumina Evangheliei. Când tâlcuiește cuvintele veșnice, folosește cunoștințele sale enciclopedice și adesea se întemeiază pe tâlcuirile Sfinților Părinți. Metoda care predomină în exegeza sa este cea simbolică. Preot dr. Radovan Bigovici

Sfântul Ioan Maximovici, acest om micuț, adus de spate, cu părul încâlcit și hainele modeste, cu un defect de vorbire și o voce molcomă, odată ajuns arhiereu, a început a umbla adeseori desculț, chiar dacă unii au început să spună despre el că e smintit la minte. Grija de căpătâi a Sfântului Ioan era îndreptată către inima sa adâncă, de aceea a ajuns să-L odihnească pe Hristos cu o asemenea plinătate, încât sălășluirea Duhului Sfânt întru el s-a preschimbat într-o îmbrățișare desăvârșită, dăruită întregii firi omenești. Din această pricină, cei care iubeau Adevărul și cunoșteau puterea rugăciunilor și blândeții dumnezeiești ale Sfântului Ioan, nu se lăsau amăgiți de aparența exterioară, ci, apropiindu-se cu sfială și smerenie, descopereau că, sub firava sa înfățișare, se ascundea un colos de rugăciune și dragoste, un suflet nespus de mărinimos care purta întru el suspinul Duhului Sfânt pentru întreaga zidire.

Romanul-parabolă Sfânta Matrona urmărește des­tinul unor oameni din zilele noastre, care în tumultul durerilor și necazurilor au fost părăsiți de toți. Într-o lume în care nu mai au de la cine să aștepte ajutor și sprijin, rugăciunile către ­Sfânta Matrona din Moscova par să rămână ultima lor nă­dej­de. Evgheni și Sofia, personajele principale, ajung să creadă în Dumnezeu, trecând prin încercări grele, în urma cărora își înțeleg menirea și, totodată, greșelile. Autoarea Irina Ordînskaia împleteşte în ţesătura cărţii și istorisirea biblică despre izbăvirea lui Lot, spre a ne învăța că prin credință putem învinge deznădejdea și întunericul din noi.

Făpturile cugetătoare ale lui Dumnezeu, îngerii și oamenii, nu se opresc niciodată din urcușul lor duhovnicesc, ci sporesc mereu și în chip dinamic în cunoașterea lui Dumnezeu. În „vasul de lut” al trupului său, monahul își lucrează mântuirea ca și cum ar fi un înger pe pământ. Căci, după cum spunea Domnul, „la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer”. Sfântul Grigorie Sinaitul vorbește despre veșnica sporire dinamică a îngerilor și a celor mântuiți. Aceștia nu contenesc niciodată să crească de la o plinătate la o altă plinătate și mai mare a harului și a desăvârșirii vieții în Dumnezeu. Duhurile cerești sunt „slugile Sale”, sunt „pară de foc”. Ele sunt pline de Duhul Sfânt și au ca și trăsătură caracteristică iuțimea Sa fulgerătoare, fiind rânduite de Dumnezeu ca să slujească „pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii”. Atunci când ajunge la desăvârșire și la asemănarea cu Dumnezeu, omul devine și el duh, slujind la mântuirea fraților lui și a întregii lumi prin rugăciunea sa de mijlocire pentru întregul Adam. La fel cum Domnul Și-a vădit smerenia absolută luând chip de rob și nu a trăit pentru Sine, tot așa și îngerii și sfinții Lui sunt cu totul lipsiți de egoism și trăiesc doar pentru voia Sa cea mare și desăvârșită. Astfel, în îngeri și în sfinți putem observa o unitate a vieții și a duhului. Singura lor preocupare este slăvirea lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor,

Liniștirea minții nu înseamnă pasivitatea pe care o propovăduiesc religiile orientale. În starea de isihie, mintea omului se desprinde de orice lucru zidit. Ea devine precum fulgerul și se alipește numai de Dumnezeu. Se slobozește de orice alipire, iar duhul este liber să se avânte către cele de sus, tânjind să se unească cu Duhul lui Dumnezeu. Liniștirea minții este înfățișată prin următoarele cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel: „Cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El”1. Cei care se îndeletnicesc cu liniștirea minții pot părea leneși în ochii lumii, însă ei poartă înlăuntrul lor mai multă viață decât cel mai activ om de afaceri din lume. Nici chiar activitatea intelectuală a celor mai mari și iluștri profesori nu se poate asemăna cu ardoarea duhului celui ce năzuiește spre Dumnezeu. Pentru ca omul pământesc să „prindă” Duhul lui Dumnezeu, să „înhațe” Împărăția cea nezidită, trebuie să fie neîncetat într-o stare de extremă încordare. Cuviosul Sofronie spunea că până și trupul celui ce se roagă nu se relaxează, ci păstrează aceeași încordare ca și duhul. Chiar dacă boala sau bătrânețea îl țintuiesc la pat, el își ține trupul încordat, pentru ca și duhul să rămână în stare de tensiune. Numai dacă viețuiește în acest chip, va putea pătrunde în locașul minunat și plin de lumină al isihiei minții.

Adam și Eva au născut doi fii, pe Cain și Abel. În Abel a precumpănit harul ce rămăsese în părinții săi și el a urmat calea dreptății și a fricii lui Dumnezeu. În Cain însă s-a învârtoșat puterea căderii celor întâi zidiți. Astfel, Cain s-a sălbăticit ca o fiară și l-a ucis pe fratele său Abel. Din acești doi frați au izvorât două șuvoaie de-a lungul istoriei neamului omenesc: șuvoiul drepților, în cugetul cărora încă mai pâlpâia amintirea luminii harului primului rai și care se sârguiau să ducă o viață plăcută lui Dumnezeu; și apoi șuvoiul uriașilor, adică al celor în care patimile luaseră proporții colosale și care se înstrăinaseră de legământul lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a pregătit calea în chip prorocesc prin șuvoiul celor drepți. Din când în când, Domnul le-a dat descoperiri și cuvinte de foc, pe care ei le-au făcut cunoscute generației lor, pentru ca să nu piară evlavia de pe pământ. Dumnezeu Își avea privirea ațintită asupra lor, să vadă „de este cel ce înțelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu”1, de „este cel ce face bine” în chip desăvârșit și unic. Și acel om s-a aflat în persoana Preasfintei Fecioare Maria. Maica Domnului a fost rodul rugăciunii Sfinților și Drepților Ioachim și Ana. Zămislirea ei nu a fost fără de sămânță, însă a fost fără patimă, din sămânța neprihănită a lui Ioachim2. Fecioara Maria a fost plină de har din clipa nașterii sale, căci a însumat în persoana ei sfințenia tuturor generațiilor de până la ea. De la o vârstă fragedă a fost afierosită Domnului la Templu, unde a dus o viață isihastă, petrecând în rugăciune și în cercetarea Scripturilor.

Cuprins: Partea întâi - Viața și învățătura Starețului Siluan Partea a doua - Scrierile Starețului Siluan "Cartea de fata, prin cuprinsul sau, este destinata unui cerc restrans de oameni, ale caror nazuinte se pleaca staruitor asupra nevointei crestine: drept aceea, grija de capetenie va fi nu arta literara, ci un cat mai adevarat «portret duhovnicesc» al Staretului. Intreaga mea grija in legatura cu dansul se marginea la chipul sau duhovnicesc, singurul meu tel fiind propria-mi «zidire». Niciodata nu m'am gandit a-i scrie biografia, si drept aceea multe din cele ce in chip firesc ar fi interesat pe un biograf mi-au ramas necunoscute. Despre multe sant nevoit sa tac, deoarece sant legate de oameni inca in viata. Voi infatisa aci doar un numar redus de intamplari din viata Staretului, povestite de dansul cu felurite prilejuri in vremea deselor noastre convorbiri sau auzite de mine de la alti nevoitori din Sfantul Munte, prieteni de-ai Staretului. Presupun ca putinatatea marturiilor privind viata sa din afara nu va constitui vreun neajuns esential al trudei noastre. As fi deplin multumit daca mi s'ar da, fie si in parte, a-mi implini o sarcina mai insemnata, si anume, a contura chipul duhovnicesc al Staretului pentru cei ce nu au avut fericirea nemijlocitei, viei partasii cu dansul. Pe cat imi este cu putinta a judeca, si in masura in care mi-a fost dat sa intalnesc oameni, acesta a fost singurul om nepatimas ce mi s'a dat a intalni in calea vietii mele. Acum, ca nu mai este printre noi, el imi apare cumva ca un neobisnuit urias al duhului." Sfântul Sofronie Saharov

El a intrat în dimineața aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineață de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea Moșilor, și ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineața, Dumitraș, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegație” - fiindcă asta era, știam că el era în delegație și era o delegație care ținea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă și mai importantă și l-a ajutat să se refacă după detenție. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, și nu am nicio problemă din acest motiv, dar știu că am un mare merit, indirect și involuntar: l-am ajutat mult să-și revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost așa. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată și de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărțiseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost și tată, și bunic. Dumitru Horia Ionescu

Asculta cu atentie! Dumnezeu iti vorbeste. Si e foarte posibil ca El sa-ti fi vorbit dintotdeauna. Neale Donald Walsch, autorul seriei revelatoare Conversatii cu Dumnezeu, te invita sa experimentezi intelepciunea lui Dumnezeu, in toate formele in care aceasta se manifesta, inclusiv prin imagini, idei, metafore, trairi si evenimente care iti pot schimba viata.

,,Dacă știința se opune religei, nu este din cauza a ceva din ceea ce conțin fie premisele, fie concluziile marilor teorii științifice. Acestea nu menționează nici un cuvînt despre Dumnezeu. Nu vorbesc despre vreo credință în afară de cea pe care ele însele o cer. Nu impun nici un ritual în afara ritualurilor obișnuite ale vieții academice, iar acestea nu implică nimic mai mult decît adorarea a ceea ce este adorat la scară largă. Afirmațiile încrezătoare ale oamenilor de știință care susțin că, în intimitatea camerei lor, au demonstrat că Dumnezeu nu există nu au nimic de-a face cu știința, și chiar mai puțin cu existența lui Dumnezeu.” David Berlinski

„Dupa accident, unii semeni mi‑au spus: Ce fel de pacate ascunse ai de a venit mania lui Dumnezeu peste tine? Daca nu ai venit la Dumnezeu cu maini si cu picioare, Dumnezeu te aduce asa. Deseori mi se invoca parabola unei oi care avea obiceiul de a parasi turma. Pentru a nu mai fi nevoit sa o caute ca sa nu o manance fiarele salbatice, pastorul i‑a frant piciorul. Cum o sa te descurci? Cum o sa mergi? Cum va fi viitorul tau? În urma cu cativa ani am escaladat Machu Picchu, am mers pe faimosul drum al matasii, am sarit cu parasuta in Chicago. Montez gresie si faianta, fara picioare ma catar pe schela. Toate lucrurile ii sunt cu putinta celui care crede.“ Costel Pirnau

Autorul intitulează acest volum „O biografie culturală” fiindcă a dorit să ilustreze profilul intelectual și orizontul cultural larg al marelui ierarh. Pornind de la această intenționalitate asumată și recunoscută încă în debutul volumului, materialele incluse ni-l relevă pe Andrei Șaguna drept un ctitor de instituții culturale care au asigurat românilor din Transilvania nu doar supraviețuirea identitară, ci și progresul cultural și chiar material al națiunii. Cartea acoperă o paletă mult mai largă de aspecte care învederează relațiile personale ale lui Andrei Șaguna cu împăratul Franz Joseph, cu alți politicieni de prim rang de la Viena, legături care i-au și asigurat ierahului sibian succesul în inițiativele culturale, ecleziastice și politico-naționale vizând propășirea poporului român. Toate studiile evidențiază o documentare solidă care include surse inedite, dar și edite, precum şi o bibliografie națională și internațională adusă la zi. Remarcăm talentul narativ al autorului, care trădează un spirit elevat, un intelectual cu reale aptitudini literare, atent la tot ce îl înconjură și-i marchează existența cotidiană, dar și preocupat să îmbrace realitatea istorică într-o formă atractivă și captivantă deopotrivă pentru istorici și publicul larg. Îi asigur pe toți că vor găsi suficiente pagini valoroase care să le completeze informațiile despre o epocă și o personalitate cu totul aparte în istoria secolului al XIX-lea.

Aceasta carte cuprinde o selectie atenta din cele mai cunoscute intamplari din Biblie, transpuse intr-un limbaj simplu, adaptat la intelegerea celor mici, precum si ilustratii color care vor face deliciul micilor cititori.

,,Teologul elvetian Hans Kung pledeaza [...] pentru o impacare intre rationalitate si credinta crestina. Oamenilor de stiinta le recomanda, in ce priveste "ultimele intrebari", sa-l ia in consideratie, cel putin ca ipoteza, pe Dumnezeu. Pe teologi ii indeamna sa nu ignore rezultatele recente ale cercetarilor stiintifice. De ce exista in genere ceva si nu exista nimic? Ce a fost inainte de inceputul timpului? Cum a aparut viata, cand a aparut omul? Pentru a raspunde la astfel de intrebari fundamentale se straduiesc deopotriva oameni de stiinta, teologi si filosofi. De aceea, Hans Kung intreprinde in cartea sa Inceputul tuturor lucrurilor numeroase excursii la granita cunoasterii umane, sustinand cauza unei noi comuniuni intre stiinta si teologie, in ciuda perspectivelor lor diferite." Thomas Kroll

Spiritul e nemuritor, el este etern; el este așa tocmai fiindcă el este infinit, fiindcă nu este acea infinitate a spațiului, acea înălțime de cinci picioare, două picioare lățime și densitate a corpurilor, nu este Acum al timpului, cunoașterea nu este-n el de țânțari făr’ de număr, iar voința lui, libertatea lui nu-i o mulțime nesfârșită de rezistențe, nici de scopuri și activități, orice rezistențe și obstacole-ar întâmpina. Infinitatea spiritului este propria-i Ființă-în-sine, abstractă ființă în sine pură, iar asta-i cugetarea sa, iar această cugetare abstractă este infinitatea reală, actuală, iar ființa sa în sine concretă este că această cugetare este spirit.

,,Din proiectul postum al lucrării intitulate Constantele filosofice ale fiinţei, numai patru capitole pot fi identificate ca inedite. Alte patru sunt rezultatul unor studii care, vreme de mai bine de un deceniu, au fost asiduu prelucrate şi adaptate pentru a căpăta vocaţie unitară. Din chiar voinţa autorului, ultimele două (capitolele IX şi X), redactate şi acestea cu o eleganţă a stilului deloc infatuată, însă cu atât mai remarcabilă, au fost destinate unui volum aparte care, în viitorul improbabil, ar fi urmat să poarte titlul Ateismul, greu de susținut. Astfel, la încununarea întregii opere, istoricul gândirii medievale face proba, dacă mai era nevoie, a unui elan doctrinal menit să fixeze identitatea spirituală a ilustrului autor." Cristina SĂVOIU