Religie & Spiritualitate

,,Manuscrisele de la Marea Moarta" acopera o gama larga de tematici, de la texte de rugaciune la reproduceri ale unor carti din Biblie (cum ar fi, de exemplu, Cartea lui Isaia), de la poezie mistica la indemnuri morale. In lumina acestor noi descoperiri, intreaga imagine a istoriei acelor locuri si timpuri se rescrie, uneori spectaculos, completandu- ne imaginea despre o perioada importanta si efervescenta a trecutului spiritual al omenirii.

Cartea ,,Isihasm si rugaciune" grupeaza studii dedicate de parintele Irénée Hausherr temelor care i-au fost atat de dragi in cariera sa, legate de spiritualitatea crestina, in particular de cea rasariteana: isihasmul, rugaciunea continua, mistica. Irénée Hausherr invita cititorul sa parcurga o calatorie fascinanta in timp si spatiu, pornind de la Evanghelii si continuand cu traditia filocalica orientala, cu ascetica si mistica siriana ori cu „exercitiile spirituale” ale Sfantului Ignatiu de Loyola, pentru a ajunge la locul, rolul si modalitatile rugaciunii in viata crestina contemporana.

Cartea tainelor lui Enoh, numita uneori Enoh slavon sau 2 Enoh, a fost pastrata intr‑un text slavon atestat de manuscrise tardive datand din secolele XV‑XVII. Versiunea slavona se bazeaza pe un original grecesc, astazi pierdut. Elementele ebraice care apar ici si colo lasa loc – cel putin pentru anumite parti ale scrierii – ipotezei utilizarii unor documente care urca pana la un text ebraic. Lectura „Cartii tainelor lui Enoh”, ofera o noua si inedita perspectiva despre parcursul spiritual al lui Enoh si despre abordarea relatiei cu Dumnezeu si cu lumea angelica, care completeaza fericit cunoasterea istoriei si traditiei biblice.

Revirimentul spiritual fundamentat filocalic a insemnat intoarcere la pagini patristice, la pretuirea efortului ascetic si a cailor mistice crestinesti ale eliberarii. A implicat o repunere in lumina a importantei rugaciunii (mai ales a rugaciunii inimii, asa cum fusese cultivata de isihasti) pentru viata si reveniri la viata...

Volumul conține trei epistole și șase tratate cu tematică trinitară ale Sfântului Grigorie de Nyssa. Șase dintre aceste opuscule sunt traduse pentru prima dată în limba română.

Opera antiiconoclastă a Sfântului Teodor reprezintă sinteza limpede și inspirată privind venerarea sfintelor icoane. Actualitatea acestei opere este incontestabilă, mai ales dacă luăm în considerare faptul că prezența și lucrarea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos au fost și sunt contestate până în ziua de astăzi.

Din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament cunoaştem cele despre facerea celor nevăzute şi văzute, depre căderea omului, despre puterea pe care au dobândit-o păcatul şi moartea asupra lumii şi a omului, care fusese zidit spre a fi nemuritor şi cu sufletul, şi cu trupul. Dar tot din Sfânta Sriptură a Vechiului Testament aflăm că omului căzut în păcat, pradă morţii şi deznădăjduirii, i-a fost făgăduită de către Dumnezeu trimiterea unui Mântuitor, născut dintr-o Sfântă Fecioară, Izbăvitor care prin Jertfa Sa de bunăvoie şi învierea cu trupul pentru veşnicie, să-i dezlege pe oameni din legăturile strânse ale păcatului şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2, 15).

„De ne va vedea Dumnezeu ca ascultam cu mare luare aminte cuvantul Lui si ca nu facem de ocara, din pricina vitregiei vremurilor, intelepciunea noastra, ne va veni de indata in ajutor” (II, 3). Acest statornic adevar al vietii si experientei crestine il arata Sfantul Ioan Gura de Aur in cele XXI de Omilii care urmeaza, numite „la statui”. Prilejul rostirii acestor nestemate ale propovaduirii bisericesti a fost starea de infricosata asteptare a pedepsei imparatesti, in sanul obstii crestine din Antiohia, dupa ce aici unii daramasera statuile imparatului Teodosie cel Mare si ale membrilor familiei imperiale. Razmerita aceasta, pricinuita de impuneea de noi taxe, pusese Antiohia - unde „intaia oara, ucenicii s-au numit crestini” (Fapte, 11, 26) – in situatia de a fi adus imparatului o ofensa de neiertat, caci statuile lui erau semnul vazut al autoritatii sale in fiecare colt al imperiului. Pentru o asemenea infruntare a puterii si demnitatii imparatesti, pedeapsa era una singura – nimicirea cetatii razvratite. - Extras

Sfântul Apostol Pavel îndeam­nă pe creștini să se bucure: „Bucurați-vă pururea în Dom­nul. Și iarăși zic: bucurați-vă” (Filipeni 4, 4). Bucuria curată este roada prezen­ței Sfântului Duh în inima omului (Galateni 5, 22), iar dobândirea pre­zenței Duhului Sfânt și deci a bucuriei în inimă se face prin rugă­ciune. De aceea, în Biserica Orto­doxă prima din rugăciunile începă­toare este o chemare a Sfântului Duh, Împăratul ceresc – Mângâietor. Rugăciunea, ca prezență și lu­crare a Sfântului Duh în om, aduce mângâiere, pace și bucurie. ea ne unește cu Sfânta Treime, izvorul bucuriei și vieții veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate tim­purile și toate locurile. Fără rugă­ciune nu este Biserică și nici viață creștină. Când pierdem bucuria și pacea sufletului este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie.

Sfântul Apostol Pavel îndeam­nă pe creștini să se bucure: „Bucurați-vă pururea în Dom­nul. Și iarăși zic: bucurați-vă” (Filipeni 4, 4). Bucuria curată este roada prezen­ței Sfântului Duh în inima omului (Galateni 5, 22), iar dobândirea pre­zenței Duhului Sfânt și deci a bucuriei în inimă se face prin rugă­ciune. De aceea, în Biserica Orto­doxă prima din rugăciunile începă­toare este o chemare a Sfântului Duh, Împăratul ceresc – Mângâietor. Rugăciunea, ca prezență și lu­crare a Sfântului Duh în om, aduce mângâiere, pace și bucurie. ea ne unește cu Sfânta Treime, izvorul bucuriei și vieții veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate tim­purile și toate locurile. Fără rugă­ciune nu este Biserică și nici viață creștină. Când pierdem bucuria și pacea sufletului este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie.

Calatoriile la Athos i-au dat carturarului greco-american prilejul rar de a-si spori informatiile despre isihasm prin intalniri cu duhovnici lucratori si povatuitori ai rugaciunii lui Iisus, pe care stia ca indeosebi acolo, in Sfantul Munte, il putea afla: Parintii Maxim de la Cutlumus, Modest de la Constamonitu, Avacum de la Vigla, Gavriil de la Dionisiu...

,,Vino, lumina adevarata; vino, viata vesnica; vino, taina ascunsa; vino, vistierie fara nume; vino, relitate nerostita; vino, Persoana de necuprins cu mintea; vino, veselie vesnica; vino, lumina neinserata; vino, asteptare plina de incredere a tuturor celor care voisec sa se mantuiasca; vino, scularea celor ce dorm; vino, inviere a celor din morti; vino, Cel puternic, Cel care pururea toate le faci, le prefaci si le schimbi, numai prin a Ta vointa! [...] Vino, Cel pe Care chinuitul meu suflet Te-a dorit si Te doreste; vino, Cel singur, catre mine, cel singur, caci singur sunt, precum vezi! Vino, Cel care m-ai despartit de toate si ai facut sa fiu singur pe pamant; vino, Cel ce Insuti Te-ai facut in mine dorire si m-ai facut sa Te doresc pe Tine, Cel ce esti cu totul neajuns! Vino, viata si suflarea mea; vino, alinarea smeritului meu suflet; vino, a mea bucurie, slava si neincetata desfatare!" - Sfantul Simeon Noul Teolog

Volumul pregătit sub egida Bisericii Ortodoxe Române şi a Academiei Române evidenţiază rolul major pe care l-a avut acest ilustru Ierarh Martir în edificarea Bisericii şi a culturii române.

Chiril de Schitopolis, tradus integral acum in limba romana, este biograful marilor sfinti ai pustiei palestiniene Eftimie si Sava, dar si al altor cinci cuviosi pustnici din acea vreme. Aceste ,,Vieti" sunt scrise pentru sufletul oricarui crestin iubitor de sfinti, dar si pentru cei care doresc sa cunoasca monahismul de odinioara dupa izvoare. Cartea pe care o ai in mana si o vei deschide, iubite cititor, cuprinde principalul document istoric pentru cunoasterea monahismului palestinian din veacurile V si VI, dar si a evenimentelor bisericesti legate de a doua criza origenista.

Daca, potrivit unor istorici, nu trebuie sa vedem in imparatii iconoclasti niste oameni necredinciosi sau rationalisti, cum se pretinde de obicei, ci niste oameni "cu o credinta profunda, sincer convinsi, care doreau o reforma religioasa si purificarea erorilor" ce inundasera credinta ortodoxa, caz in care iconoclasmul "aparea ca o reactie violenta impotriva superstitiei, practicilor idolatrice si a excesului de putere al monahilor", trebuie sa avem in vedere insa faptul ca "folosirea icoanelor se stabileste si se raspandeste in Biserica, nu impusa de vreun decret, nici introdusa surprinzator, ci ca o inflorire naturala a sufletului crestin, uman in imperiul harului".

În 2013, Biserica Ortodoxă Română omagiază două dintre cele mai importante personalități ale Creștinismului, împărat roman și mamă care au fost numiți „întocmai cu Apostolii”: Sfinții Constantin cel Mare și Elena. La Editura „Basilica” a Patriarhiei Române a fost publicată, ca prim eveniment cultural dedicat acestui an omagial, traducerea revizuită și adăugită a cunoscutei opere a lui Eusebiu de Cezareea, „Viața Împăratului Constantin”, pe scurt „Viața lui Constantin”, alături de care au fost tipărite și: „Discursul (Împăratului Constantin) adresat adunării sfinților”, „Discursul rostit de Eusebiu la aniversarea a 30 de ani de domnie a împăratului Constantin” și „Discursul rostit de Eusebiu cu prilejul sfinții Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim”, după cum informează TRINITAS TV.

Deschizător de drumuri pentru noua literatură creștină, Eusebiu este creatorul principalelor genuri ale literaturii istorice a lumii medievale, cum ar fi cronistica, dar mai ales cronografele, prin ale sale ,,Chronikoi kanones", din păcate pierdute în versiunea lor greacă iniţială, biografiile de împăraţi sau suverani prin ,,Vita Constantini", viețile de sfinți sau categoria literaturii hagiografice prin Martirii din Palestina, precum şi Istoria bisericească, gen literar deschis chiar de lucrarea pe care paginile cărţii de faţă o pun din nou la dispoziţia cititorilor români, într-o formă substanţial revizuită şi considerabil îmbunătăţită.

Volumul de față reunește principalele tratate teologice de apărare a cultului sfintelor icoane, tratate alcătuite de doi mari teologi bizantini, Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul, doi dintre corifeii teologiei icoanelor, este precizat în nota editorială.

,,Geniala carte" - asa numea arhim. Sofronie Saharov ,,Scara" Cuvioasului Ioan Scararul. Este parerea unui monah din veacul al XX-lea care a urcat el insusi toate treptele duhovnicestii scari a virtutilor, dovedind, alaturi de marele sau povatuitor, Sf. Siluan Athonitul, ca ,,Iisus Hristos ieri si astazi acelasi, si in veci" (Evr. 13, 8).

Este un adevărat îndrumător pentru descoperirea istoriei sfinte a mântuirii omului, așa cum ne este relatată în paginile Sfintei Scripturi. Plină de ilustrații frumos colorate, cartea poate fi citită personal de către copii sau de către părinți copiilor. Ilustrațiile sunt realizate în tradiția iconografică ortodoxă de Serioja Popov. Acestea vor fi o adevărată bucurie pentru micii cititori.

Din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament cunoaştem cele despre facerea celor nevăzute şi văzute, depre căderea omului, despre puterea pe care au dobândit-o păcatul şi moartea asupra lumii şi a omului, care fusese zidit spre a fi nemuritor şi cu sufletul, şi cu trupul. Dar tot din Sfânta Sriptură a Vechiului Testament aflăm că omului căzut în păcat, pradă morţii şi deznădăjduirii, i-a fost făgăduită de către Dumnezeu trimiterea unui Mântuitor, născut dintr-o Sfântă Fecioară, Izbăvitor care prin Jertfa Sa de bunăvoie şi învierea cu trupul pentru veşnicie, să-i dezlege pe oameni din legăturile strânse ale păcatului şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2, 15).

Din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament cunoaştem cele despre facerea celor nevăzute şi văzute, depre căderea omului, despre puterea pe care au dobândit-o păcatul şi moartea asupra lumii şi a omului, care fusese zidit spre a fi nemuritor şi cu sufletul, şi cu trupul. Dar tot din Sfânta Sriptură a Vechiului Testament aflăm că omului căzut în păcat, pradă morţii şi deznădăjduirii, i-a fost făgăduită de către Dumnezeu trimiterea unui Mântuitor, născut dintr-o Sfântă Fecioară, Izbăvitor care prin Jertfa Sa de bunăvoie şi învierea cu trupul pentru veşnicie, să-i dezlege pe oameni din legăturile strânse ale păcatului şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2, 15).

Al patrulea volum de dialoguri între Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Fabian Anton cuprinde detalii inedite despre familia acestei personalități culturale, despre prigoana securistă, cuprinde amintiri despre George Enescu și anii de Conservator, plus o discuție sinceră despre compromisurile intelectualilor în perioada comunistă.

Volumul de față conține îndeosebi cuvinte, îndemnuri și sfaturi pe care Părintele Sofian le-a adresat tinerilor, cu diverse ocazii, în anii `90. Aceste îndemnuri sunt foarte actuale și pentru tinerii de astăzi, care își doresc o viață în Duhul lui Hristos.

Cu cât timpul trece mai mult după moartea unui duhovnic bun, cu atât se poate constata mai bine ce mare dar este pentru Biserică un bun păstor de suflete, un om purtător al Duhului lui Hristos prin cuvântul, simţirea şt făptuirea sa printre oameni. Acest adevăr îl confirmă, o dată în plus, cartea "Viaţa Părintelui Cleopa", scrisă de către Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria. Această carte arată, limpede şi frumos, cum a lucrat Dumnezeu în viaţa Părintelui Cleopa şi cum a lucrat Părintele pentru Dumnezeu şi pentru oameni, pentru mântuirea lor.

Este o colecţie de întrebări şi răspunsuri, exegeze la texte biblice şi patristice, gen literar foarte utilizat în epocă. Traducerea de faţă este prima traducere integrală în limba română, după textul grec editat de José H. Declerck, publicat în volumul 10 din colecţia Corpus Christianorum. Series Greaca, în 1982. Ediţia Declerck (239 întrebări) se bazează pe ma­nu­scrisul Vaticanus gr. 1703 şi schimbă radical viziunea asupra acestei opere, cunoscute anterior doar din ediţia mai veche din Patrologia Graeca 90 (79 întrebări), care a stat la baza traducerii Părintelui Dumitru Stăniloae, publicată în volumul 2 al Filocaliei. Colecţia Viaţa în Hristos.

Această carte reunește o selecție din cele mai frumoase predici ținute de Mitropolitul Antonie în limba engleză. Unul dintre elementele care se regăsește, ca un fir roșu, în predicile autorului, indiferent de anul în care au fost ținute, este acel îndemn adresat celor din fața sa de „a mâna mai la adânc”, după cum îi îndeamnă Iisus pe viitorii Săi apostoli, de a nu se mulțumi cu o trăire superficială a credinței ortodoxe, ci de a căuta mereu înțelesul mai adânc, mai profund al fiecărei situații apărute în viața de creștin, care ne conduce spre o relație mai profundă cu Dumnezeu. Un alt element distinctiv al predicilor Mitropolitului Antonie este scurtimea lor. În general, Mitropolitul nu vorbea mult la predică. Cuvântările sale aveu, în medie, 10 minute, dar aceste 10 minute erau pline de învățătură, pline de profunzime, aveau capacitatea să producă în cel care le auzea o răscolire interioară care să-l miște spre o relație mai profundă cu Dumnezeu și cu semenii săi. Un aspect important întâlnit în predici este că Părintele Atonie îi conducea pe cei care ascultau spre contextul în care a fost rostită pericopa evanghelică ce se tâlcuia. Îi făcea să intre în pielea personajelor, să se identifice cu ele și, din acea ipostază, să poată înțelege și trăi mai bine învățăturile.

Acum nu mai puţin de şaptezeci de ani, pr. George Florovsky invita insistent lumea academică, şi nu numai, spre întoarcerea la izvoare. Ce-i drept, pe ici, pe colo, unii au reuşit, alţii s-au eschivat, iar alţii au rămas în continuare fideli modelului occidental de analiză şi de redactare a unei lucrări. În fond, responde ad fontes nu este numai un simplu dicton ce a devenit „celebru” în mediul teologico-academic, ci mai degrabă o necesitate a noastră, a ortodocşilor, de a ne reîntoarce la izvoarele pe care le citim, le mărturisim şi le analizăm; este întoarcerea la marele tezaur al Bisericii, de care ar trebui să fim conştienţi şi pe care ar trebui să-l fructificăm la cote maxime. Pe de altă parte, întoarcerea trebuie să presupună în mod direct şi cunoaşterea tezaurului, nu numai formularea unei simple idei despre existenţa sa, formulare ce nu va împinge pe nimeni, de altfel, să depăşească spaţiul ignoranţei şi al necunoaşterii...

Despre necesitatea apariţiei unor lucrări de specialitate privind imnografia bizantină am relatat în primul volum dedicat condacelor Sfântului Roman Melodul. Încurajările şi semnalele pozitive primite ne-au determinat să elaborăm un al doilea volum dedicat operelor Sfântului Roman, opere ce nu se vor numai lecturate, ci înţelese cu adevărat şi, mai apoi, transpuse în viaţa credincioşilor.

„Am auzit despre Judecată, dar am luat-o în batjocură. Am auzit despre moarte şi am trăit ca şi cum aş fi nemuritor. Iată, am ajuns lipsit de pocăinţă şi nu este cine să mă izbăvească. Iată, cer ajutor şi nu este cine să mă ajute. Iată, sunt condamnat şi nu este cine să mă slobozească. Dreaptă este Judecata lui Dumnezeu! De câte ori am vrut să mă pocăiesc şi din nou am făcut mai rău! De câte ori am îngenunchiat spre pocăinţă şi din nou m-am arătat neascultător! De câte ori m-a miluit [Dumnezeu], iar eu din nou L-am mâniat pe Dumnezeu!” - Sfântul Efrem Sirul