Religie & Spiritualitate

„Am auzit despre Judecată, dar am luat-o în batjocură. Am auzit despre moarte şi am trăit ca şi cum aş fi nemuritor. Iată, am ajuns lipsit de pocăinţă şi nu este cine să mă izbăvească. Iată, cer ajutor şi nu este cine să mă ajute. Iată, sunt condamnat şi nu este cine să mă slobozească. Dreaptă este Judecata lui Dumnezeu! De câte ori am vrut să mă pocăiesc şi din nou am făcut mai rău! De câte ori am îngenunchiat spre pocăinţă şi din nou m-am arătat neascultător! De câte ori m-a miluit [Dumnezeu], iar eu din nou L-am mâniat pe Dumnezeu!” - Sfântul Efrem Sirul

Având cunoștință de existența unei traduceri a Tâlcuirii chiriliene datorate marelui teolog care a fost Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993) – foarte puțin cunoscută din cauza publicării numai în paginile unui periodic bisericesc, în perioada 1989-1993 – am decis că ar fi potrivit să o preluăm în colecția Patristica, dimpreună cu bogatele sale note de subsol, făcând-o astfel accesibilă unui public mai larg. - Dragoș Mîrșanu

Volumul de faţă oferă prima traducere în limba română a Tâlcuirilor la Psalmi transmise sub autoritatea marelui Atanasie al Alexandriei. De asemenea, el include, în chip de prefaţă, traducerea unui text atanasian înrudit, Epistola către Marcelin despre tâlcuirea Psalmilor, o nestemată a literaturii exegetice patristice prin care se încurajează utilizarea zilnică a psalmilor în viaţa creştinilor, fie ei asceţi sau mireni, în scopul dobândirii cunoaşterii lui Dumnezeu şi de sine, şi a vindecării sufleteşti şi trupeşti. Îndemnat fiind să citească psalmii „cu pricepere, spre a putea înţelege sensul fiecăruia, povăţuit fiind de Duhul" (Ep. Marc. 33), creştinul va afla în Tâlcuiri călăuza ideală.

Cele trei studii prezentate aici sunt foarte diferite unul de celălalt, însă, au un punct comun și anume abordarea unor subiecte care, în domeniul teologiei, al spiritualității și al eclesiologiei au constituit surse de divergențe, apoi de diviziune și, în final, de separare între Orientul și Occidentul creștin, rămânând încă și astăzi, în grade diferite, obstacole în calea realizării unirii Bisericilor.

Sfinți și Cuvioși Părinți athoniți precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris și mulți alții ne vorbesc în cartea cartea „Athos, tărâmul sfințeniei. Întâlniri cu marii părinți athoniți ai veacului al XX-lea”, prin intermediul experiențelor athonite ale doctorului oftalmolog Stefanos Dimopoulos, ucenic al Părintelui stareț Emilianos. Autorul ne oferă prilejul de a respira atmosfera duhovnicească a Grădinii Maicii Domnului, de a cunoaște întâmplări minunate trăite de acesta alături de sfinții athoniți ai veacului trecut.

Această carte se referă la istoria Bisericii primare, la primele patru sau cinci secole, și la modul cum creștinătatea s-a născut din cultura Antichității târzii. Principalul scop al scrierii mele este să atrag atenția asupra naturii radicale și specifice a noii religii în acel context […]. Enunțat în cea mai elementară și plină de optimism formă, argumentul meu este că, mai întâi, dintre toate marile tranziții care au marcat evoluția civilizației occidentale, în salturi sau treptat, politic sau filosofic, social sau științific, material sau spiritual, una singură – triumful creștinismului – poate fi considerată pe deplin o „revoluție”: o revizuire a viziunii dominante pe care umanitatea o avea asupra realității, atât de atotpătrunzătoare în influență și de vastă în consecințe, încât a creat o nouă concepție despre lume, despre istorie, despre firea umană, despre timp și despre binele moral.

Primul volum din seria „Izvoare”, colecția „Apologetica”, tratatul Cuviosului Vincenţiu din Lerini (d. 450), „Commonitorium”, este o anatomie a ereziilor din primele veacuri ale Creştinismului şi un catehism a cărui lectură este obligatorie, deoarece multe aspecte şi nuanţe eretice din veacurile Bisericii primare au căpătat un nou veşmânt în perioada modernă.

Mărturisirea este socotită „cea mai importantă mărturisire de credinţă ortodoxă din ultimele veacuri”, „cel mai important text dogmatic ortodox” şi „cea mai importantă şi, de asemenea, din fericire, cea mai puţin latină manifestare a acestei reacţii, în care erorile lui Luther şi Calvin au fost condamnate în mod neechivoc”,

Sfântul Rafail Havavinii (1860-1915), episcop de Brooklyn, a fost martorul prozelitismului violent al romano-catolicilor și al cultelor protestante în Răsăritul creștin, aflat sub jugul Imperiului Otoman. De aici și titlul disertației sale teologice, „Adevărata semnificație și valoarea de netăgăduit a Sfintei Tradiții: Sfântul Rafail încerca să pună la îndemâna credincioșilor un manual apologetic, un catehism prin intermediul căruia se putea răspunde la provocările teologice ale eterodocșilor. Lucrarea Sfântului Rafail pune în paralel învățăturile Ortodoxiei cu cele ale eterodocșilor, arătând deosebirile dogmatice și cultice și demonstrând apostolicitatea Bisericii Ortodoxe, singura moștenitoare a învățăturii de credință predanisită de Mântuitorul Iisus Hristos, Sfinții Apostoli și Părinții Bisericii.

Momentul întâlnirii cu Dumnezeu este mai copleșitor decât orice eveniment din viața noastră, reprezintă, și asta fără să exagerăm, începutul sau nașterea noastră pentru viața în Hristos. Iar volumul de față deschide noua serie din colecția ,,Apologetica", serie dedicată celor care descoperă frumusețea ortodoxiei pentru prima dată, sau mai bine zis convertirilor.

Dacă musulmanii prin al lor Qur᾽ān au declanşat un război sfânt împotriva „celor care Îi atribuie lui Dumnezeu asociaţi” – i.e., creştinii care cred în Treime –, bizantinii au contraatacat după modelul Sf. Ioan Damaschinul, considerând Islamul un „înaintemergător al lui Antihrist”, DOP, XVIII. Totuşi, nu se poate susţine că Ioan Damaschinul a fost cel care a dat tonul pentru această atitudine creştină faţă de Islam. Ioan Damaschinul, dimpotrivă, a păstrat dialogul său cu Islamul într-un cadru teologic. - Daniel J. Sahas

Tratatul Despre starea sufletelor după moarte al preotului Eustratie din Constantinopol (secolul al VI-lea), cuprins între paginile acestui volum și publicat pentru prima dată într-o traducere modernă, este cea dintâi apologie pentru cultul sfinților pe care o cunoaștem. Eustratie a reușit să exprime într-un text bine structurat, pe baza Sfintei Scripturi și a scrierilor patristice și hagiografice, pe care a dovedit că le cunoaște în profunzime, toată învățătura Bisericii despre lucrarea sufletelor omenești după moarte și, plecând de la această credință, a reliefat amplu necesitatea cinstirii sfinților și a pomenirii celor adormiți. Mai mult decât un simplu florilegiu, avem în față o lucrare dogmatică, fundamentată pe hristologia și antropologia Sinodului al V-lea Ecumenic (553), izvorâtă dintr-o evidentă necesitate practică a Bisericii.

Această carte este o adevărată pildă de formare duhovnicească. Răspunsurile Maicii Siluana sunt mai mult decât niște cuvinte menite a potoli curiozitatea unor oameni mai puțini familiari cu Biserica. Ele sunt sfaturi duhovnicești care pot tămădui sufletele rănite de păcatul practicat cu indiferență. Maica Siluana ne învață că atunci când devenim conștienți de frumusețea persoanei umane, nu avem nici o scuză în săvârșirea păcatului. Ideală pentru activitatea misionară în parohii, „Unde-ți este bucuria, omul lui Dumnezeu?” este de asemenea o cheie cu care omul ostenit de grijile veacului poate afla răspunsul la multe dintre întrebările la care fie nu află răspuns, fie îl caută într-un loc nepotrivit.

În această carte, Mitropolitul Antonie vorbește despre „diferența dintre cel care merge la biserică, iubește biserica, slujește biserica, propovăduiește Evanghelia, și cel care este creștin” cu adevărat. În prima situație este creștinul care merge formal la biserică, cel care este creștin pentru că așa s-a născut, pentru că așa i s-a spus, care ține rânduielile Bisericii pentru că „așa este bine”, uneori chiar din superstiție. Mitropolitul Antonie arată că există o mare contradicție între această atitudine, care, din păcate îi caracterizează pe mulți creștini ortodocși, și idealul la care Dumnezeu ne cheamă să ajungem. A fi creștin înseamnă nu doar să crezi în Hristos și să respecți formal anumite rânduieli, ci înseamnă cu adevărat schimbarea totală și radicală a vieții, după exemplul lăsat de Hristos, pentru a ajunge la unirea deplină cu El. Iar acest lucru nu se poate realiza decât printr-o trăire autentică a credinței.

În viața cotidiană, omul se confruntă cu numeroase și foarte variate crize: moartea unei persoane dragi, momente dificile dintr-o relație, despărțiri, depresii, ca să nu mai vorbim de situațiile de colaps de la nivelul global cu impact asurpa fiecăruia. Autorul, un reputat specialist, ne invită la deslușirea cauzelor acestor crize și ne propune o abordare realistă - îmbinând cele mai recente metode psihologice cu practica duhovnicească de cercetare a sufletului - ajutându-ne să ajungem noi înșine la rezolvarea conflictelor, atât a celor exterioare, cât mai ales a celor lăuntrice.

"Tratatele reunite în acest volum reprezintă sinteza damaschiniană cu privire la dogma Sfintei Treimi, pe care ilustrul autor o situează în capul expunerii generale a credinței ortodoxe". - Laura Enache

Tragedia ,,Hristos pătimind" scrisă de Sfântul Grigorie de Nazianz (329-390) este singura operă dramatică creştină, prezenta ediţie conţinând prima traducere în limba română din greaca veche. Potrivit biografului său, Sfântul Grigorie ar fi început să scrie versuri pentru a se opune în felul acesta poruncii împăratului Iulian Apostatul (330-363) de a nu se permite creştinilor predarea literaturii antice, dar şi pentru a-l contracara pe Apolinarie din Laodiceea, care, prin versurile sale, îşi răspândea cu uşurinţă opiniile eretice. Tragedia Sfântului Grigorie este structurată ca o trilogie: a) Pătimirea şi moartea lui Hristos; b) Hristos în mormânt; c) Învierea. Înfrumuseţată cu numeroase metafore şi idei dogmatice, lucrarea Hristos pătimind ni-L dezvăluie pe Mântuitorul ca Medic divin prin lucrarea Sa pământească, ce culminează în Jertfa de pe Cruce şi coborârea la cei din iad, şi lucrarea Sa de după Înălțare și Cincizecime.

,,Liturghia cosmică", una dintre cele mai importante lucrări de teologie din veacul al XX-lea, zugrăveşte un portret atractiv, convingător al gândirii unui teolog major creștin: Maxim Mărturisitorul (580-662), sfântul și martirul, teologul sintezei: al Romei cu Bizanțul, al Antichităţii cu Evul Mediu. El a redescoperit marile comori ale tradiției creștine care în acel timp fuseseră îngropate de cenzura imperială și eclezială.

Susținător neclintit al învățăturilor calcedoniene la sfârșitul disputelor hristologice,unul dintre cei mai mari teologi bizantini, Sfântul Maxim Mărturisitorul a alcătuit un comput pascal, adică un tratat ce are ca scop calculul datelor succesive ale sărbătorii mobile a Paștilor, tradus acum pentru prima dată în limba română.

La Sinodul de la Florența, aproape că fusese atins țelul unirii, un țel totuși foarte dificil de realizat. Deciziile adoptate nu i-au favorizat deloc pe greci, întrucât, în cazul fiecărei chestiuni dezbătute, acestora li s-a cerut să accepte poziția latinilor. Se înțelege de ce au plecat de la sinod cu sentimentul că acesta nu făcuse decât să adâncească schisma căreia își propusese să îi pună capăt. Până în ziua de astăzi, s-a întâmplat rar ca istoricii ortodocși ai Bisericii să aprecieze că tensiunile din 1054, care au dus la confruntarea dintre cardinalul Humbert și patriarhul ecumenic Mihail Cerularie, au constituit momentul când comuniunea s-a destrămat. Mai curând, aceștia constată că hotărârile adoptate la Florența sau prădarea Constantinopolului în 1204 au fost factorii care au făcut ca sciziunea dintre Apusul latin și Răsăritul grec să devină o stare permanentă.

În Occident, Orientul este privit mai ales ca aparţinând islamului. Pentru conștiinţa apuseană nu este prea clar faptul că creștinismul nu doar că își are originile în Orientul Mijlociu, ci este prezent acolo până astăzi prin diferite Biserici, care au o istorie plină de evenimente și păstrează o moștenire bogată. Așadar, am pornit pe urmele uneia dintre aceste Biserici creștine. „Biserica Asiriană a Răsăritului” este, astăzi, cea mai mică Biserică orientală, deși, în Evul Mediu, ea depășea cu mult limitele Orientului Mijlociu, ajungând până în India, Asia Centrală și China.

Prin anul 394, un grup de șapte monahi din Ierusalim întreprind o călătorie în Egipt cu gândul de a cunoaște viețuirea monahilor de aici. Unul dintre ei, care a ținut să rămână anonim, a lăsat o relatare a acestui perelinaj, veritabilă inițiere în spiritualitatea Părinților pustiei scrisă înainte de Istoria Lausiacă și de Pateric.

Volumul al doilea este dedicat hristologiei. Aici sunt abordate subiecte ca: Taina Întrupării lui Dumnezeu, Persoana Domnului Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu-Om, modul și consecințele unirii ipostatice a celor două firi în Domnul Iisus Hristos. De asemenea, sunt prezentate ereziile hristologice, învățătura Bisericii despre Maica Domnului, precum și o scurtă expunere și critică a învățăturii romano-catolice despre imaculata concepție a Sfintei Fecioare.

„Dogmatica Bisericii Ortodoxe” de Sfântul Iustin Popovici (1894-1979) – tradusă pentru prima dată în limba română după originalul în limba sârbă – reprezintă cea mai importantă operă de teologie dogmatică a ultimelor veacuri.

,,Mărturisirea ortodoxă a credinţei universale şi apostolice" a Bisericii Răsăritene este o lucrare normativă a Bisericii Ortodoxe Universale, fiind structurată în trei mari părţi – Despre credinţă, Despre nădejde, Despre iubire. Aceste trei mari virtuţi creştine sunt prezentate, sub formă catehetică, în 361 de întrebări şi răspunsuri. Prima parte se referă la credinţă şi explică Simbolul de la Niceea, cele şapte Sfinte Taine şi diverse rânduieli ale Bisericii. Partea a doua are ca subiect nădejdea şi tâlcuieşte Rugăciunea Domnească şi cele nouă Fericiri. Partea a treia are în centru virtutea iubirii, definirea viciilor şi a virtuţilor, precum şi explicarea poruncilor Decalogului. Mărturisirea ortodoxă a Sfântului Ierarh Petru Movilă este întemeiată pe Sfânta Scriptură şi pe scrierile patristice. A fost citită şi dezbătută la Sinodul de la Iaşi din 1642, iar după ce a primit pecetea panortodoxă a Patriarhiei de la Constantinopol a devenit una dintre principalele mărturisiri de credinţă ale Bisericii Ortodoxe în timpuri de mari tulburări politice şi religioase pentru credincioşii ortodocşi.

Cartea „Stâncă şi nisip. Concepţia ortodoxă despre reformatorii protestanţi şi învăţăturile lor” de Josiah Trenham este în prezent unul dintre cele mai utile şi cuprinzătoare studii, scris pe înţelesul tuturor, pentru a înţelege deosebirile dintre Ortodoxie şi creştinismul apusean, cu ramurile sale: romano-catolicismul şi, în special, protestantismul. Provenind el însuşi dintr-o veche familie de protestanţi americani, Părintele Trenham reprezintă ghidul ideal pentru a înţelege Reforma, dogmele protestanismului şi impactul reformatorilor.

„Mulți s-au născut ortodocși și pentru ei Ortodoxia este doar un obicei sau un simplu aspect al moștenirii lor. Am venit la Ortodoxie în urma unei lungi căutări marcată de sacrificii şi renunţarea în repetate rânduri la multe opţiuni care pot părea pentru unii atractive. Mulți dintre noi am primit oferta de a pune bazele unor noi biserici protestante bazate pe Biblie, studii biblice vaste și să înfiinţăm organizaţii religioase mai tipice pentru creștinismul american contemporan. Ca evanghelici eram obișnuiți să privim în exterior, spre cei care nu ne împărtășeau credința." Pr. Thomas Gordon Walker (1932-2015)

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri. Dorinţa şi nevoinţa părintelui James de a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la iudaism la creştinism. Această carte este de o importanţă deosebită pentru majoritatea protestanţilor contemporani care au o puternică orientare fie spre iudaism, fie spre sionism. Autorul oferă o excelentă prezentare a tranziţiei sale intelectuale şi spirituale de la iudaism la protestantismul evanghelic şi, în cele din urmă, la Ortodoxie, oferind în paginile cărţii răspunsuri la întrebările evanghelicilor despre Liturghia ortodoxă, Taine, sfinţi, şi despre deosebirile dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism.

Lucrarea de față adună între coperțile ei documentele sau procesele-verbale ale unui eveniment duhovnicesc ce a avut drept scop întâlnirea în duh cu Sfântul Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul și Starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie.

,,Cum să devii o prezență vindecătoare este un dar de calm oferit celor prinși în zgomotul și aglomerația societății noastre moderne. Aducând în discuție istorisiri personale, înțelepciune de la Părinții Bisericii și experiența sa profesională ca psiholog clinician, dr. Albert Rossi își călăuzește cu delicatețe cititorii către tăcerea rugăciunii. Cartea sa este o pașnică și puternică aducere-aminte a faptului că dragostea trebuie să izvorască vindecare în noi înșine și în aproapele nostru prin intermediul comuniunii neîncetate cu Hristos. Ca o persoană susceptibilă să devină legată de grijile pământești, sunt foarte recunoscătoare pentru această doză de sfaturi despre ce trebuie să facem în împrejurările dificile ale vieții." Molly Sabourin, autoare și realizatoare de emisiuni radiofonice, Close to Home