Religie & Spiritualitate

Samanismul este un element socio‑religios ce va caracteriza intotdeauna trairea spirituala a omului. Octavian Simu

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEŞU

Dupa recuperarea amintirilor din viata de apoi, persoanele prezentate in aceste studii pornesc in calatorii spirituale care au rolul de a le schimba viata - prin reunirea lor cu suflete pereche si calauze spirituale, dar si prin descoperirea ramificatiilor pe care le au alegerea unei anumite vieti si cea a unui anumit trup, relatiile de iubire si visele care le permit comunicarea cu sufletele lor nemuritoare. Pe masura ce parti extrem de importante ale cunoasterii de sine sunt dezvaluite, se ivesc aparitii dramatice care ajuta aceste persoane sa inteleaga dificultatile pe care le au de infruntat in aceasta viata, cum sa obtina vindecare emotionala, cum sa inteleaga care le sunt adevaratele scopuri si cum sa-si imbogateasca pentru totdeauna vietile prin gasirea unor noi intelesuri.

Bazată pe o serie de prelegeri înregistrate, cartea de față abordează trei probleme fascinante: banii. în contrast cu adevărata bogăție, spiritualitatea unui materialism mai profund și modul în care tehnologia și concepțiile filozofice ne ghidează spre o legătură tot mai intensă cu universul pe care îl locuim.

Într-un dialog continuu cu ideile și părerile lui Einstein, John F. Haught dezvoltă o nouă perspectivă cosmologică a înțelesului de Dumnezeu, timp, veșnicie, taină, viață, gân­dire, libertate și credință, oferind un nou mod de abordare a relației dintre știință și teologie, în enormitatea timpului și imensitatea corespunzătoare a spațiului. O carte a speranței legate de lume, o reinterpretare a crești­nismului prin prisma descoperirilor științifice moderne. O meditație extinsă asupra credinței lui Einstein, a teoriei relativității elaborate de el și a Crezului de la Niceea.

Petru Maior (1760 1821) este cel mai vizibil și eficient scriitor dintre membrii Școlii Ardelene. Afirmația se întemeiază pe reușita publicării operei sale în timpul vieții. Excepție fac două manuscrise teologice Procanon (1783) și Protopopadichia. Ultima este o lucrare redutabilă, finalizată și semnată la Reghin, în 1795, care trădează, în egală măsură, erudiție, spirit critic și uimitoare mobilitate intelectuală, ilustrând foarte bine epoca, străbătută de tensiunea opțiunii între fidelitatea față de tradiție și ispita catolicizării.

De ce oare soarta Tibetului si-a gasit un ecou atat de profund in lumea intreaga? Nu poate fi decat un singur raspuns: Tibetul a devenit simbolul a ceea ce reprezinta aspiratia intregii umanitati de astazi: statornicia unei traditii care isi afla radacinile nu numai intr-un trecut istoric sau cultural, ci si in cea mai profunda traire omeneasca, in al carei adanc acest trecut este pastrat cu sfintenie, ca o permanenta sursa de inspiratie.

Aceasta carte reprezinta o explorare a acestei legi in contextul aspiratiei omului catre siguranta psihologica si al eforturilor sale de gasire a certitudinii spirituale si intelectuale in religie si filozofie. Este scrisa avand convingerea ca nicio alta tema nu poate fi mai actuala intr-o perioada ca aceasta, in care viata omului pare a fi marcata de nesiguranta si incertitudine. Cartea porneste de la premisa ca aceasta nesiguranta este chiar rezultatul incercarilor de a fi in siguranta si ca, in pofida aparentelor, salvarea si sanatatea mentala sunt rezultatul acceptarii fara echivoc a faptului ca nu exista posibilitatea de a ne elibera.

„Ia leacul pe care ți-l oferă Granddaughter Crow și rămâi drept în această lume naturală, fii înțelept și lasă singurătatea în urmă.” Sherry Shone, autoarea bestsellerului The Hoodoo Guide to the Bible CONECTEAZĂ-TE CU MAMA PĂMÂNT ȘI URMEAZĂ-I ÎNVĂȚĂTURILE! De la animale și plante, la peisaje și anotimpuri, lumea naturală este un maestru fenomenal. Te îndrumă și te susține pentru a-ți îmbunătăți relațiile, cariera, sănătatea, starea financiară şi nu numai. Prin numeroasele exerciții practice, meditații și perspective noi pe care le propune, lucrarea de faţă te ajută să-ţi găsești echilibrul şi armonia în viață și să conștientizezi importanța planetei noastre. Alătură-te lui Granddaughter Crow într-o călătorie revelatoare, de-a lungul căreia vei deveni cea mai autentică versiune a ta. Explorează felul în care vremea şi ciclurile anotimpurilor îți influențează cele patru corpuri – fizic, emoțional, mental și spiritual. Află cum să-ți creezi propria roată sacră și cum să lucrezi cu partea ta de umbră. Această carte te ajută să comunici cu natura, oferindu-ți un profund simț al înțelegerii și al scopului vieţii. Ea este cheia prin care te vei conecta cu natura din jur și vei învăţa cum să-ţi (re)dobândeşti sentimentul de apartenenţă la lumea în care trăieşti. GRANDDAUGHTER CROW este autoare, vraci şi speaker motivațional. Descinde dintr-un lung șir de lideri spirituali. Este empat, medium și membru al Națiunii Navajo. A fost votată Femeia Anului 2015 de Asociația Națională a Femeilor de Carieră din SUA.

Maestru și ucenică își unesc vocile într-o carte-reper pentru oricine vrea să înțeleagă budismul în secolul XXI. Concepte-cheie, texte fundamentale, metode de meditație, ritualuri de consacrare, mantre, figuri istorice dimpreună cu gândirea lor – toate sunt orientate spre punctul de convergență care constituie totodată esențialul acestei filozofii: compasiunea infinită.

Înamorat de etern, Thibon nu poate fi prins într-o singură formulă. „Orice măreție, spunea el, este una cu măsură”. Opera lui vie, care transcende toate categoriile, este, de aceea, un elogiu al măsurii umane, expresia unui spirit original, autentic și non-conformist. Ea este, de asemenea, o invitație la un dialog de la egal la egal. Thibon vrea ca cititorii lui să-i prelungească ideile, să le conteste și să le reformuleze. Așa cum îi mărturisea odată Thibon prietenului său Pierre Boutang, „orice moștenire nu este un talisman, ci un instrument”. Scrierile sale se vor a fi un astfel de instrument util; ele ne provoacă și ne seduc în același timp. Capitalul de înțelepciune pe care ni-l transmit nu e o literă moartă; el cere a fi recreat, clipă de clipă, în funcție de aspirațiile noastre. Este exact ceea ce Convorbirile de față ne îndeamnă să facem.

Gheraṇḍa-saṁhitā este unul dintre cele mai cunoscute și influente compendii de Haṭha-yoga atât în India, cât și la nivel global. Pe de o parte, parcurgerea lui integrală ne ajută să înțelegem atitudinea prin care tehnicile Yoga sunt abordate corect, iar pe de alta ne oferă informații detaliate despre elementele practicii Yoga, precum și despre evoluția tehnicilor și doctrinelor Yoga de-a lungul ultimului sfert de mileniu, în ansamblul istoriei religioase indiene. Fără o îndrumare avizată textul rămâne greu de pătruns. Tratatul cuprinde cele șase acțiuni de purificare (ṣaṭkarman), posturile (āsana), sigiliile (mudrā) și concentrarea (dhāraṇā), retragerea simțurilor (pratyāhāra), controlul suflurilor (prāṇāyāma), practica meditației (dhyāna) și practica contemplării (samādhi). Ediția de față stabilește textul colaționând diferite versiuni sanskrite și oferă o traducere română limpede și util adnotată, însoțită de glosare exhaustive.

Când ne confruntăm cu propria fragilitate, cu greu putem să o asumăm pe deplin. Încercăm cu disperare să o ascundem sau căutăm, în schimb, să adoptăm diferite forme de activism. Acestea sunt tot atâtea încercări mascate, adesea zadarnice, de a fugi de noi înșine. Or, Dumnezeu ne așteaptă așa cum suntem. El ne caută tocmai în miezul fragilității noastre. Cartea de față ne invită la împăcarea cu noi înșine, la întâlnirea profundă cu Dumnezeu, care se petrece tocmai la nivelul fragilității noastre. Ne este astfel deschisă o cale de coborâre progresivă în adâncul inimii noastre, în acest loc profund al vulnerabilității în care se manifestă prezența, ea însăși infinit vulnerabilă, a lui Dumnezeu care ne eliberează, ne întărește și ne face fericiți. Dar pentru a trăi această experiență de îndreptare, trebuie să abandonăm falsele noastre certitudini și, pur și simplu, să ne lăsăm, smeriți, călăuziți de Dumnezeu. Ni se oferă astfel o cale autentică de eliberare, prin care lăsăm puterea lui Dumnezeu să se manifeste în slăbiciunile noastre.

„O lectură obligatorie pentru oricine caută răspunsuri la misterele vieții, adevărul suprem și definitiv.” (David Lynch)

„Abia când am început să practic Meditația Transcendentală și l-am cunoscut pe Maharishi am început să înțeleg întreaga relevanță a Conștiinței... Așadar, Meditația Transcendentală – acea formă de meditație care permite în mod eficient conștientizarea celui mai intim miez al ființei proprii – este o necesitate pentru toți oamenii care vor să afle măcar cine sunt. Ceea ce descoperiți e ceea ce sunteți, spre deosebire de tiparele mereu schimbătoare ale teritoriilor senzoriale – și anume un teritoriu al liniștii și stabilității, o stare absolută, necontenit imuabilă, a Conștiinței Pure.” (Dr. Tony Nader)

„Așadar, problema fundamentală devine: cum anume creează Conștiința materia sau cum se manifestă ca materie și de ce este important acest fapt? Care ar putea fi semnificația sa în filozofie și în știință? Are un impact asupra convingerilor personale, a religiei sau eticii? Ar oferi răspunsuri la întrebările despre scopul creației și sensul vieții? Ar elucida legile, ordinea, haosul, libertatea, determinismul, binele și răul? Ar explica de ce există suferință? Poate contribui la fericirea și împlinirea individuală sau chiar la pacea mondială? Aflarea răspunsurilor la aceste întrebări și subiecte poate părea o inițiativă foarte ambițioasă, dar ele au răspunsuri simple în concepția despre lume pe care o prezint în această carte.” (Dr. Tony Nader)

„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ (Mircea ELIADE)

„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...“ (Georges DUMÉZIL)

Scrisă de-a lungul unei bune părţi a vieţii autorului, Despre Treime este una dintre cele mai importante sinteze ale gândirii lui Augustin și o carte fundamentală a filosofiei și teologiei occidentale: comentând pasaje semnificative ale scrisorilor pauline și asimilând în ele numeroase doctrine ale tradiţiei platoniciene, ea explică cunoașterea lui Dumnezeu în termenii efortului uman de depășire a unui paradox filosofic al cunoașterii. Interpretând statutul omului drept chip și asemănare divină din perspectiva principiului plotinian al convertirii realităţilor divine în funcţii ale sufletului, Augustin arată cum descoperirea omului interior și a facultăţilor sufletului analogice persoanelor Treimii permite reformularea idealului ciceronian al filosofiei, prin edificarea unei noi știinţe, încă nenumite, dar destinate „să nască, să crească, să întărească și să apere” credinţa creștină.

„Oricine citește acestea, unde este tot pe atât de sigur ca și mine, să înainteze împreună cu mine; unde tot pe atât ezită, să caute împreună cu mine; unde își recunoaște eroarea, să revină la mine; unde o recunoaște pe a mea, să mă respingă. În felul acesta să pătrundem totodată pe calea carităţii, tinzând spre acela despre care a fost spus: căutaţi mereu chipul lui. Iar acest lucru l-aș fi început plăcut, pios și în siguranţă în faţa lui Dumnezeu, Domnul nostru, împreună cu toţi, dacă ei ar citi cele pe care le scriu și mai cu seamă în cazul acelor pasaje unde se cercetează unitatea Treimii, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, pentru că nicăieri nu se greșește într-un mod mai periculos, nici nu se cercetează ceva mai cu dificultate, nici nu se găsește ceva într-un mod mai rodnic. (...) Și de aceea este util ca mai multe interpretări să provină din partea mai multora cu o pană diversă, dar nu cu o credinţă diferită, ba chiar în privinţa acelorași întrebări faptul însuși să ajungă la cei mai mulţi pentru unii într-un fel, iar pentru alţii altfel.” (Despre Treime, I, 5)

Lecturile, instruirea și experiențele patriarhului Photios al Constantinopolului au fost modelate și distilate în cele 256 de pastile de înțelepciune conservate în acest gnomologium. Astfel, cele 252 de aforisme și patru chreiae au, în primul rând, o dimensiune practică. Sfaturile lui Photios și feluritele circumstanțe descrise sunt preluate din imediatul cotidian. Ele au scopul de a-l învăța pe om cum să se comporte în această lume, asupra căreia Photios insistă păstrând, totuși, conștiința că nu este, de fapt, din această lume. Omul resimte permanent tensiunea a două stări contrastante, căci el trăiește între aici-și-acum al acestei existențe terestre și nu-încă al Împărăției Cerești.

 

Religia continuă să aibă un impact major în lumea noastră. Fie că suntem evrei sau creștini, musulmani sau hinduși, fie că suntem evlavioși sau doar ocazional interesați de spiritualitate, agnostici curioși sau atei convinși, religia pătrunde în viețile noastre ale tuturor. În nenumăratele ei manifestări și forme, atât prin prezență cât și prin absență, ea poate deopotrivă să ne aducă împreună sau să ne dezbine. Faptul că religia există și se manifestă peste tot în jurul nostru, că așa a fost din vremuri imemoriale și va rămâne așa multă vreme de acum încolo este fundamental pentru înțelegerea condiției umane, inclusiv din perspective precum limbajul, muzica, gastronomia etc.

Lucrarea de față reprezintă doar un ghid care cuprinde noțiuni de bază pentru „neinițiați”. Este o invitație într-un tur „în jurul lumii”, cu scurte popasuri „în dreptul” principalelor religii întâlnite. În paginile ei sunt prezentate date istorice, evenimente, principiile credințelor și scurte relatări privind religiile adoptate de mari grupuri de oameni sau chiar populații, întâmplări uimitoare cu diverse personaje pitorești și „fărâme” de informații care poate te vor incita să afli mai multe.

Dacă există o urgență în materie de familie, aceasta este să ne oprim: să ne oprim din a avea idei prefabricate, soluții, din a intenționa să întocmim proiecte sau regulamente. Scriptura ne ajută să ne dăm răgazul să înțelegem ceea ce spune Dumnezeu – și să nu îi atribuim ceea ce nu spune. Ea arată că trebuie să ținem cont de epoca și de societatea în care apare un text. Căci Scriptura începe prin a pune întrebări: ce este o familie? Ce înseamnă să fii un tată, o mamă, o fată, un băiat? Ea cercetează aceste realități, prezintă situații reale, la care ne cheamă să reflectăm. Ea arată cum Dumnezeu este prezent în realitatea familiei, cum o zdruncină, o transformă și deschide în ea orizonturi noi. Scriptura ne învață să ieșim din falsele evidențe („așa am făcut mereu”), din trecutul iluzoriu („altădată, familia nu ridica nicio problemă”), pe scurt, din limba de lemn. Să ne oprim din a folosi Scriptura, să începem prin a o citi! Ea este o chemare la libertate!

Colectia "Spiritualitate crestina" continua cu publicarea unei parti semnificative din opera teologica si filozofica a Sfantului Grigore de Nazianz. Aparitia acestei carti nu ar fi fost posibila fara ravna distinsului preot Gheorghe Tilea, un remarcabil traducator din operele fundamentale ale patristicii rasaritene, cea mai importanta parte a activitatii sale fiind inchinata operei Sfantului Grigore de Nazianz.

Activitatea Sfantului Grigore de Nazianz este plasata in contextul disputelor doctrinare din primele secole d. Hr. Prietenia dintre Sf. Vasile cel Mare si Sf. Grigorie de Nazianz a contribuit la sporirea tezaurului patristic.

Tinta urmarita de autorul celor "Cinci cuvantari despre Dumnezeu" este stabilirea doctrinei despre Sfanta Treime. In tumultuoasele secole al III-lea si al IV-lea d.Hr. aparusera mai multe curente de gandire care incercau sa ofere explicatii marilor teme de reflectie ale Bisericii primare. Principalele erezii din epoca erau arianismul, eunomianismul si pnevmatomahismul;acestea isi intemeiau opiniile pe supletea alunecoasa a logicii filozofice. Sustinatorii lui Arie si Eunomie negau caracterul divin al lui Hristos si considerau ca esenta crestinismului consta doar in cunoasterea teoretica a lucrarilor dumnezeiesti prin intermediul filozofiei. Scriind cele cinci cuvantari teologice, Sf. Grigorie de Nazianz ataca opiniile acestora de pe o pozitie consecvent ortodoxa, aducand o contributie hotaratoare la fundamentarea doctrinei despre Sfanta Treime.

Prima cuvantare reprezinta de fapt o prefata la celelalte patru. Aici li se arata eunomienilor greseala de a trata lucrurile divine cu masura ratiunii limitate. Sf. Grigore pune accentul pe evidentierea virtutilor cat si pe aspectul practic al acestora.

Cuvantarea a doua despre Dumnezeu are ca subiect Dumnezeirea; in cadrul acesteia se remarca doua elemente definitorii: imposibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu prin efortul eminamente rational (recurgerea la argumentul cosmologic-teleologic) si  consideratia asupra naturilor spirituale necunoscute de om.

Cuvantarea a treia despre Dumnezeu argumenteaza doctrina dumnezeirii Fiului respingand falsele obiectii enuntate de eunomieni ca puncte tari ale doctrinei lor: Fiul este cea mai prestanta creatura, Dumnezeu prin nastere continua este factorul nasterii neterminate, Tatal este un nume de fiinta sau de energie.

Cuvantarea a patra despre Dumnezeu continua expunerea ideilor de dinainte si dezbate cele zece obiectii scripturistice infatisate de eunomieni, urmata de evocarea denumirilor generale ale Dumnezeirii.

Ultima cuvantare teologica constituie apologia Dumnezeirii Sfantului Duh si combate erezia pnevmatomahilor, care afirmau ca Sfantul Duh era o inovatie a ortodocsilor fara intemeiere scripturala.

„Iconografia creștină, mai cu seamă atunci când valorifică reprezentarea lui Iisus Hristos, își are rădăcinile în doctrina Învierii. Mai mult ca oricare altă figură biblică, icoana lui Hristos neîntinată de mâna omului întruchipează principiul dogmatic al creștinismului.” (Părintele Daniel Rousseau)

Lucrarea de față urmărește evoluția temelor sacre, tratate de pictorii școlii bizantine, începând cu cnezatul Kievului și până la prăbușirea Imperiului Rus. Fără a se referi la modelul străvechi ale iconografiei, la tehnicile și la materialele folosite – lemnul, aurul sau tempera –, autorul demonstrează că reprezentarea divinității relevă întotdeauna, în orice eră a istoriei o nouă expresie a umanității.

Din faptul ca crestinismul ocupa relativ putin spatiu in opera lui Rene Guenon luata in ansamblul ei, si din faptul ca n-a urmarit sa-i puna in lumina continutul metafizic si initiatic, unii s-au crezut indreptatiti sa concluzioneze ca el considera crestinismul ca o forma traditionala, desigur regulara si ortodoxa, dar oarecum incompleta sub raportul cunoasterii metafizice. Rene Guenon s-a opus cu anticipatie, si de multa vreme, unei asemenea deformari a gandirii sale. In 1925, in conferinta sa despre Metafizica orientala, Guenon facea o declaratie ce nu lasa loc niciunui echivoc. Dupa ce a vorbit despre "metafizica partiala" a lui Aristotel si a continuatorilor sai, el spunea: "In ce ne priveste, avem certitudinea ca, in antichitate si in Evul Mediu, au existat in Occident, la dispozitia unei elite, doctrine pur metafizice si pe care le putem numi complete, inclusiv aceasta realizare care, pentru majoritatea modernilor, este fara indoiala un lucru greu de conceput"...

Studiile reunite in volumul de fata sunt consacrate, in marea lor majoritate, unor organizatii pe care Rene Guenon le considera ca fiind, in Evul Mediu, detinatoarele invataturii si metodelor ezoterismului crestin: Ordinul Templului, Fidelii Amorului, Cavaleria Sfantului-Graal. Cu acest titlu, ele constituie o intregire a Ezoterismului lui Dante si a Regelui Lumii. Le-am precedat cu doua studii intitulate"Despre limbile sacre" si "Crestinism si Initiere". Primul, care pune in lumina importanta limbii ebraice in crestinism, arata calea de cercetare cea mai importanta poate, pentru un studiu aprofundat al stiintelor traditionale si metodelor ezoterismului crestin. Al doilea priveste structura crestinismului sub dublul sau aspect religios si initiatic.

Jean Reyor

Acest tratat scris de Origen pe vremea cand se afla la Cezareea, in Palestina, figureaza intr-un manuscris din sec. al XIV-lea, provenit de la Worms si aflat actualmente in biblioteca Trinity College din Cambridge.

Se presupune ca a fost redactat intre 233-234, dar e dificil de datat avand in vedere ca singurele indicii sunt cele pe care Origen insusi le furnizeaza in tratat.  Astfel, el face referire la comentariul sau asupra Genezei.

Ca multe lucrari ale sale, si aceasta s-a nascut ca un raspuns la diferite intrebari ridicate de discipolii sai. De data aceasta este vorba de prietenul sau, Ambrozie, si de sora acestuia, Tatiana, care ii scrisesera pentru a-i cere lamuriri cu privire la rugaciune. Unii crestini din epoca respectiva aveau mari indoieli cu privire la eficacitatea rugaciunii, avand in vedere - sustineau ei - ca Dumnezeu a pecetluit soarta lumii si a omului inca de la creatie, si ca destinul cosmosului sta sub semnul imuabilului.

Intentia lui Origen de a dezavua o asemenea atitudine capata din ce in ce mai multa consistenta, argumentele in favoarea utilitatii si necesitatii rugaciunii se multiplica si presupun luarea in consideratie a aspectelor mai ample pe care le implica actul rugaciunii. In cele din urma, Origen ajunge sa alcatuiasca un adevarat tratat asupra acestui subiect. Astfel, in cele doua parti ale lucrarii se analizeaza probleme generale legate de rugaciune, aratandu-se ce este rugaciunea, in ce consta ea, care este  starea potrivita - fizica si morala - a celui care se roaga, cui trebuie ea adresata etc. Apoi este comentata Rugaciunea domneasca, dupa care diversele completari legate de subiectul in cauza (conditiile unei bune rugaciuni, starea sufleteasca etc.) vor fi adunate intr-un apendice. In concluzia la tratat, Origen isi exprima increderea ca Ambrozie si Tatiana vor fi satisfacuti in efortul lor, si vor ruga pe Dumnezeu sa le acorde harul de a intelege mai bine insemnatatea rugaciunii.

Filosofi cititori, chiar comentatori, ai Bibliei sunt numeroși. Ar fi nevoie de mai multe monografii pentru a epuiza „Biblia filosofilor”, a cărei varietate este ilustrată de câteva lucrări generale. În acest studiu limitat, am preferat să urmăm o cale de mijloc (via media) tematică, făcând o alegere între episoadele și pericopele scripturale care au reținut atenția filosofilor din epoca modernă. Alegerea nu a fost complet arbitrară, în măsura în care anumite texte se impuneau, precum „sacrificiul lui Avraam”. Totuși, prin forța împrejurărilor, ea este inegală, căci un anumit pasaj cu puternic impact simbolic, cum este „lupta lui Iacov”, nu a dat naștere unor dezvoltări importante. În structura ei didactică – o învățătură îi este subiacentă –, cartea ar trebui să-i intereseze pe specialiștii de ambele părți, pe studenți și pe amatorii doritori de o astfel de lectură.

Viața și acțiunea umană își ating împlinirea doar în măsura în care sînt dramatice și ele sînt cu adevărat dramatice doar în măsura în care își angajează pe deplin natura lor de creaturi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta, cred, este greutatea gîndirii lui Ioan Paul al II-lea. Evangelium vitae vorbește despre o luptă dintre bine și rău, dintre o „cultură a vieții” și o „cultură a morții a vremurilor noastre.”(EV, 28). O astfel de luptă pare, cu siguranță, să sugereze o dramă. Părerea mea este, totuși, că deși există multă agitație și mult zgomot, și uneori o violență puternică în societățile democratice de astăzi, totuși nu există nicio dramă. Această lipsă a dramei accentuează natura derivei societăților noastre către o cultură a morții. (David L. Schindler)

Proiectul intelectual al lui David L. Schindler constă în a reflecta la problemele culturii actuale pornind de la rădăcinile lor metafizice și în lumina credinței creștine a Dumnezeului trinitar. Astfel, întîlnirea dintre teologie și cultură este mereu explorată în consecințele sale antropologice și metafizice. Una dintre ideile des repetate de profesorul Schindler este că revelația lui Dumnezeu în Isus Cristos nu doar că-l revelează pe om lui însuși (Gaudium et spes 22, pasaj adesea citat și de Ioan Paul al II-lea), ci descoperă și sensul ființei înseși, semnificația ultimă a fiecărei existențe și a universului întreg. Sfințenia nu se limitează la ordinea strict spirituală, ci – prin analogie – se răsfrînge asupra totalității ființei, pînă la nivelul structurilor sale elementare: spațiu, timp, materie, mișcare. (Alin Tat)

Iată ce scrie Bertrand Dumas cu privire la calea sa teologică și spirituală, într-un mic fragment confesiv: „Parcursul meu personal (căsătoria ca vocație) și profesional, marcat de mult timp de un interes gratuit pentru teologie și de o puternică implicare în activitatea pastorală în mai multe dieceze din Franța, m-a determinat să lucrez pe teme teologice care, la prima vedere, sînt foarte îndepărtate una de cealaltă. Spiritualitate, dogmatică, pastorație… în spatele acestui eclectism aparent se află de fapt problema relației cu Dumnezeu, care a fost întotdeauna în centrul activității mele. Dar o relație care, departe de a se limita la sfera – reală – a interiorității spirituale, este dispusă să se extindă la întreaga realitate și la ființa umană.”

Și îi place să citeze acest text din Simone Weil: „Nu prin felul în care vorbește cineva despre Dumnezeu, ci prin felul în care vorbește despre lucrurile pămîntești putem discerne cel mai bine dacă sufletul său a trăit în focul iubirii lui Dumnezeu. Acolo unde nicio deghizare nu e posibilă.” (Simone Weil, Cahiers de New York et de Londres: la connaissance surnaturelle. Juillet 1942-juillet 1943, Coll. « Œuvres complètes » t. VI, vol. 4, Paris, Gallimard, 2006, p. 189)

Preocupările sale teologice merg în două direcții: pe de o parte, teologia vieții spirituale/mistice pornind de la gîndirea lui Henri de Lubac despre care a scris și teza de doctorat (Teologie și mistică la Henri de Lubac); pe de altă parte, antropologia conjugalității și teologia sacramentului căsătoriei. Această dublă axă vizează configurarea unui teritoriu în care să fie puse în discuție reprezentările unei spiritualități cu adevărat catolice, adică una care să îmbrățișeze chiar și obișnuitul vieții conjugale.

Voi termina citîndu-l din nou pe autorul nostru: „În acest context, lucrez la un studiu care contestă paradigma dominantă de pînă acum a Tradiției catolice, și anume presupusa superioritate spirituală a stărilor de viață ale ministerului hirotonit și ale vieții consacrate față de căsătorie.” Un proiect îndrăzneț, fără doar și poate. (Alin Tat)

Cartea de fata reprezinta un veritabil prolog al cartii „Pelerinul rus”, aparuta in secolul al XIX-lea, titlu care a permis practicarea la scara mai larga a rugaciunii neincetate formata din cuvintele „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Este deci o incursiune in istoria isihasmului in incercarea de a identifica prototipul textual al rugaciunii inimii tocmai in practicarea rugaciunilor scurte de catre cele mai emblematice figuri patristice din secolele IV‒VIII d. Hr.

Observam totusi ca acest curent isihast se sprijina pe un precedent apostolic, daca luam in seama cuvintele Sf. Pavel: „rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5, 17). Dar daca invocarea perpetua a numelui dumnezeiesc a reprezentat o practica spirituala timpurie, cum sunau deci primele rugaciuni scurte si primele apelative acordate Mantuitorului care se aflau permanent pe buzele, in mintea si in inima vechilor crestini?

Totodata, cartea ne prezinta lungul drum al formarii rugaciunii inimii in varianta pe care noi o cunoastem astazi. Este in egala masura si o prezentare a stradaniilor ascetico-mistice pentru dobandirea rugaciunii continue ce imbraca mintea credinciosului intr-un foc imaterial asemenea mintilor ceresti ale slavitilor ingeri. O asemenea stare duhovniceasca scoate sufletul din bezna pacatului si din sfera tuturor tristetilor si anxietatilor cotidiene, crestinul fiind orientat spre patria lui cereasca de nadejdea mantuirii care decurge din starea de rugaciune.

Cezar-Ivan Colita

Ceea ce până nu demult era aproape de neconceput a devenit normă în lumea contemporană. Nimic nu poate schimba însă cuvintele Mântuitorului de­spre aceea că „nici porţile iadului nu vor birui” Biserica pe care El a zidit-o. Înseamnă că noi avem până la sfârşitul veacurilor o cetate de refugiu, un bastion care nu va fi biruit de nici un duşman. O parte a Bisericii mari este şi Biserica cea mică, pe care noi trebuie să o zidim în cadrul familiei noastre, în cadrul relaţiilor noastre cu aproapele, căci avem făgăduinţa Domnului că acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20). Iar dacă în mijlocul acestor doi sau trei este Hristos, atunci nici familia care se zideşte ca mică Biserică nu poate fi biruită de porţile iadului, fiind ultimul nostru bastion.

Daca Origen (185‒254) ramane scriitorul bisericesc asociat cu nefericita anatema din secolul al VI-lea d. Hr., trebuie spus si ca el este unul dintre principalii deschizatori de drumuri pentru multe dintre lucrarile patristice de mai tarziu. Altminteri, Filocalia nu a fost niciodata compusa de Origen in forma sa prezenta. Aceasta lucrare este o culege-re alcatuita de Sfintii Vasile cel Mare († 379) si Grigorie de Nazianz († 390) cu cele mai frumoase pagini extrase din varii opere origeniste.

Cartea de fata reprezinta un indreptar pentru patristica timpurie legat de citirea si intelegerea corecta a Sfintei Scripturi in perspectiva alegorica, atunci cand mintea cititorului crestin nu poate sa priceapa formularile si relatarile literale ale unor fragmente din Scriptura, fragmente care pot sa trezeasca la un moment dat ambiguitati serioase.

Totodata, Filocalia lui Origen constituie si o scriere apologetica pretioasa care si-a facut aparitia in cel mai potrivit moment in contextul unei istorii tumultuoase a cresti-nismului din secolele II‒III d. Hr. In acea vreme, calomniile la adresa Bisericii din partea oratorilor si filosofilor politeisti din Imperiul Roman se inmultisera vertiginos. Origen, care a fost in tinerete impiedicat de propria mama sa devina martir ca si tatal sau (in anul 203), isi va canaliza toate eforturile intelectuale cu o ravna muceniceasca spre apararea credintei crestine pentru care el a fost oricand pregatit sa isi sacrifice viata.

Un copil de șase ani plânge în brațele mamei sale muribunde, care, cu ultima suflare, îl îndeamnă: „Mahomed, schimbă lumea!“ Băiatul, rămas orfan într-o societate care nutrește o teamă tradițională față de orice schimbare, trebuie să depășească obstacole enorme pentru a-și descoperi potențialul și a-i inspira și pe alții să facă la fel.

Pornind de la detalii cunoscute de multă vreme de erudiți musulmani, însă inaccesibile marelui public, Mohamad Jebara dă viață poveștii fascinante a profetului fondator al islamului. În jurul protagonistului s-au aflat femei dinamice care l-au îngrijit și mentori evrei și creștini care l-au inspirat – toți aceștia încurajându-l să continue.

Jebara pune viața lui Mahomed într-un context istoric mai larg, evocând societatea din Mecca în care s-a născut profetul și demonstrând că viziunea sa inovatoare a ajutat la conturarea lumii moderne.