Religie & Spiritualitate

Perspectivei unificatoare din care este abordat fenomenul religios de Mircea Eliade, de pildă, Jean Delumeau (coordonatorul şi editorul acestui volum colectiv) i-a preferat multiplicitatea punctelor de vedere exprimate de diverşi universitari sau cercetători de marcă asupra propriei lor credinţe. Sunt reprezentate astfel toate marile religii ale omenirii: creştinismul (catolic, protestant, ortodox), iudaismul, islamismul, hinduismul, budismul, daoismul şi confucianismul, şintoismul, religiile Africii Negre, într-o dezbatere asupra patrimoniului spiritual al umanităţii. În cadrul acestei dezbateri, care nu are loc faţă-n faţă, ci prin alăturarea vocilor în spaţiul virtual format din paginile cărţii, participanţii îşi asumă miza dificilă de a caracteriza spiritul fiecărei religii. De aceea, departe de a fi neutre, poziţiile lor sunt impregnate de trăirile religioase specifice, implicând adesea vederi contradictorii, deşi expuse în spiritul unei perfecte toleranţe.În contextul lumii contemporane, dominată de tendinţe nebuloase şi de orientarea tot mai vădită spre ezoterism, beneficiem, prin străduinţa lui Jean Delumeau, de o pledoarie pentru înţelegerea reciprocă a credincioşilor, bazată pe cunoaşterea şi recunoaşterea diversităţii „faptului religios“.

„Pelerinajele, procesiunile, lumina lumânărilor, postul şi rugăciunea, dar şi cântecele şi sărbătorile depăşesc şi transcend toate credinţele. Omul are nevoie de rituri; aceste liturghii îi permit să pătrundă în spaţiul sacrului, care se va afla întotdeauna dincolo de spaţiul închis al ştiinţei. Spaţiul sacrului este locul unde omul se descoperă mai mare decât este şi unde găseşte atât ordinea universală, cât şi raţiuni de a trăi. Diferitele religii ale lumii, fiecare în limbajul ei, exaltă înţelepciunea şi înţelegerea, sinceritatea şi omenia, sfinţenia şi umilinţa – valori comune preţioase a căror dispariţie n-ar dori-o nimeni.“ (Jean DELUMEAU)

„În această carte, scriu ca de la amator la amator, vorbind despre greutăţile pe care le-am întâlnit sau despre iluminările de care am avut parte când am citit Psalmii, cu speranţa că ea ar putea să-i intereseze ori chiar să-i ajute, uneori, pe alţi cititori nepricepuţi. Aceasta nu este o lucrare «apologetică». Nu voi căuta să-i conving pe necredincioşi de adevărul creştinismului. Mă adresez celor care deja cred sau celor care sunt gata să-şi «suspende necredinţa» pe parcursul lecturii. Un om nu poate să apere întruna adevărul; mai trebuie să aibă uneori vreme să se şi hrănească din el.“ (C.S. LEWIS)

Prefață de Ștefan Aug. Doinaș

Miez al întregii filozofii a lui Martin Buber, Eu și Tu (Ich und Du, 1923) este una dintre scrierile care au marcat secolul XX și gândirea occidentală, inaugurând așa-numita „filozofie a dialogului“, formă de existențialism religios care pune în centru atât comunicarea interumană, cât și comunicarea cu Dumnezeu. Pornind de la axioma de bază „La început este relația“, Buber formulează câteva propoziții ce pot ține loc de îndreptar pentru omul generic pornit să străbată drumul vieții: orice om (orice Eu) este menit unei relații-întâlnire cu altul care e Tu-ul său înnăscut; omul accede la Tu prin Eu, față-n față, iar Eu-Tu e acel interval născut între oricare Eu și oricare Tu dialogând în spirit; relațiilor deschise Eu–Tu – inclusiv relația cu Eul-izvor etern al lumii care e Dumnezeu – li se alătură relațiile Eu–Acela, dialogul nostru permanent cu lumea și cu toate obiectele experiențelor trăite.

„Mai mult «magistru spiritual» decât creator al unui sistem de gândire, mai mult «înțelept» – de tip socratic – decât filozof, Martin Buber este o personalitate marcantă a secolului nostru, situată la o confluență de credințe, practici și atitudini spirituale care ne solicită încă puternic: creștinismul și iudaismul, religia și știința, sacrul și profanul, fenomenologia și existențialismul.

Eu și Tu constituie – prin chiar aspectul ei grafic, textul fiind adesea dispus într-un fel de versete – o adevărată «biblie a întâlnirii și dialogului», în care expresia îmbracă uneori haina aforisticului, iar fervoarea meditației atinge valori artistice.“ — ŞTEFAN AUG. DOINAŞ

Simți în unele zile emoții inexplicabile? Te simți mai obosit, aproape epuizat sau dornic să te izolezi de lume în anumite zile? Cartea Magia Lunii în viața ta îți oferă răspunsurile pe care le cauți!

Rozariul de aur al teologiei, publicat pentru prima dată la Hagenau în atelierul lui Heinrich Gran între 1503 și 1508, este ultima lucrare scrisă de teologul Pelbart din Timișoara, figură cunoscută a lumii savante a Europei Centrale în secolul al XV-lea: o enciclopedie în patru volume care urmează tematic Cartea Sentințelor a lui Petrus Lombardus, tratând pe rând Treimea, creația, christologia și, respectiv, sacramentele. Ediția prezentă a prologului acestei lucrări introduce pentru prima dată într-o cultură modernă o scriere amplă a lui Pelbart din Timișoara, ce dovedește dezvoltarea originală a tradiției franciscane în opera sa.

„Yukio Mishima a scris această fascinantă carte în august 1967, cu trei ani înainte de dramatica sa sinucidere la Tokyo, în sediul Forţelor de Autoapărare. Volumul, care conţine o interpretare personală la Hagakure, un cod clasic de etică și conduită a samurailor, a devenit un bestseller în Japonia imediat după moartea lui Mishima…

Una dintre multele ipostaze în care Mishima se vedea pe sine era și aceea a unui samurai modern. Pentru el era esenţial să moară cât era încă în putere, iar moartea sa să fie demnă de tradiţia samurailor. Chiar și detaliile pregătirii scenei sinuciderii de la sediul Forţelor de Autoapărare sunt influenţate de Hagakure: banderolele purtate de Mishima și însoţitorii săi în timpul ultimului său discurs purtau un slogan din Hagakure. Iar meticulozitatea extremă cu care s-a pregătit de moarte în dimineaţa ultimei sale zile reflectă spiritul acestui cod așa cum l-a înţeles Mishima: «Chiar și în moarte, bărbaţii trebuie să aibă culoarea florii de cireș».“ — KATHRYN SPARLING, Columbia University

„Credinţele minore constituie filozofia care ne guvernează nimicul existenţei zilnice… În timp ce trăim şi ne bucurăm de viaţă, trebuie întotdeauna să abordăm chiar și cele mai mici probleme într-un mod teoretic, exercitându-ne judecata și luând decizii. Altfel, eşafodajul vieţii se prăbuşeşte şi, câteodată, chiar şi cele mai importante credinţe ale noastre sunt violate… Deoarece o gaură de furnică poate dărâma un dig, trebuie să fim atenţi la micile teorii, la credinţele minore care ne guvernează viaţa de zi cu zi. Aceasta este o lecţie bună pentru timpurile noastre pervertite, în care doar ideologia este apreciată, iar regulile mărunte ale vieţii nu sunt luate în serios.“ — YUKIO MISHIMA

Fotografia de pe copertă: Yukio Mishima făcând un exercițiu Kendo 14 mai, 1964, Chofu, Tokyo, Japonia

„E întotdeauna greu să judecăm un mare scriitor contemporan: ne lipsește distanțarea. Iar dacă aparține unei alte civilizații, este încă și mai greu, căci intră în joc ori atracția exotismului, ori neîncrederea în același exotism. Riscul înțelegerii greșite sporește atunci când, cum e cazul lui Yukio Mishima, elementele propriei sale culturi și acelea ale Occidentului, pe care le-a absorbit cu lăcomie, adică banalul și straniul din perspectiva noastră, se îngemănează în felurite proporții înăuntrul fiecărei opere, având efecte și reușite diferite. Și, cu toate astea, tocmai acest amestec îl transformă pe autor într-un autentic reprezentant al Japoniei, și ea atât de violent occidentalizată, dar marcată, dincolo de orice, de unele trăsături imuabile. Modul în care la Mishima particulele tradițional japoneze au urcat la suprafață și au explodat în moartea lui fac din el, deopotrivă, martorul și – în sensul etimologic al cuvântului – martirul Japoniei eroice, cu care putem spune că s-a contopit în răspăr.“ — MARGUERITE YOURCENAR

„Ce distincţie există între moartea eroică și cea decadentă? Calea duală a crudei stopări a salvării dovedește că, în ultimă instanţă, sunt unul și același lucru, iar etica literară și etica acţiunii nu sunt decât eforturi patetice de rezistenţă împotriva morţii și a uitării.

Singura diferenţă posibilă o reprezintă prezenţa sau absenţa ideii de onoare, pentru care moartea este «ceva care trebuie văzut», și prezenţa sau absenţa esteticii formale a morţii care o însoţește, cu alte cuvinte natura tragică a modului în care abordăm moartea și frumuseţea trupului care se‑ndreaptă spre pieire. Așadar, când vine vorba de‑o moarte frumoasă, suntem condamnaţi la inegalităţi și grade de noroc direct proporţionale cu inegalităţile și gradele de noroc cu care am fost binecuvântaţi încă de la naștere, cu toate că această inegalitate este oarecum obstrucţionată în ziua de azi de faptul că omului modern îi lipsește aproape cu desăvârșire dorinţa grecilor antici de‑a trăi «frumos» și de‑a muri «frumos».“  — YUKIO MISHIMA

Fotografia de pe copertă: Yukio Mishima, în ipostază de războinic japonez, purtând pe cap hachimaki de kamikaze și mânuind o katana

Aceste marturii ale celor care au trait aceste minuni sunt o dovada si o incurajare. Iisus Hristos ne-a indemnat: „In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33) Sfantul Nectarie a indraznit si a biruit.

Exemplul Sfantului Nectarie ne incurajeaza: a fost om ca si noi, dar a ajuns prietenul Domnului. A fost si el inconjurat de vrajmasi, a suferit de foame si de frig, a fost obosit si bolnav, totusi Domnul l-a slavit pentru virtutile sale, i-a rasplatit lupta cu patimile, l-a incununat, ca pe un erou al Sau, cu darul facerii de minuni. Daca vom sti ceva mai multe despre viata Sfantului Nectarie, vom fi de doua ori rasplatiti: vom prinde curaj pentru a-L urma pe Domnul Hristos si vom dobandi experienta pentru propriul razboi nevazut cu patimile. 

Pentru acestea, adaugam si noi la cele existente o noua lucrare despre viata Sfantului Nectarie, caci despre sfinti se poate vorbi fara incetare, iar fiecare poveste ii aduce mai aproape de noi.

Cartea ofera o perspectiva crestin ortodoxa la problemele lumii actuale, reintoarcerea la iubirea divina. Si, daca ar fi sa-l parafrazam pe autor ne-am intreba: oare violenta tinerei generatii nu e oare un semn al lipsei de iubire sau a unei iubiri pervertite?

Părintele Arsenie Papacioc este unul dintre cei mai mari duhovnici pe care neamul românesc i-a avut în secolul XX şi la începutul secolului XXI. În cartea de faţă sunt adunate câteva interviuri în care părintele vorbeşte despre importanţa mărturisirii dreptei credinţe în aceste vremuri de apostazie.Cei care nu l-au cunoscut pe părintele faţă către faţă se vor bucura să se hrănească din cuvintele sale, pline de putere. Iar cei care l-au cunoscut vor avea bucuria de a-l regăsi, regăsindu-i cuvintele.

În vremurile dificile prin care trecem, una dintre virtuțile care se observă rar este cea a curajului. Din ce în ce mai mulți creștini sunt biruiți de nesiguranță, frică, panică și chiar deznădejde. Trăim ca și cum Dumnezeu ar fi uitat de noi sau chiar ne-ar fi părăsit. Dar problema este la noi, doar la noi. Nu mai știm să trăim duhovnicește, nu mai știm să ne hrănim din hrana cea tare pe care ne-o arată Biserica.
În această carte am făcut o serie de tâlcuiri la unele cuvinte de foc ale Preacuviosului stareț Emilian Simonopetritul. Cuvinte despre suferințe, despre boală, despre moarte, din perspectivă autentic ortodoxă. Trebuie să recunosc că parcă fiecare citat selectat îmi arăta cât sunt de departe de linia pe care ar trebui să merg, dar nu o fac.

Nisargadatta Maharaj, considerat astazi unul din marii intelepti ai veacului, iar cartea sa, Eu sunt Acela, o adevarata Biblie a secolului XX, a trait o viata obisnuita, pana la varsta mijlocie, fara nici cel mai mic semn al sfinteniei ce avea sa urmeze.

Intalnirea cu Sri Siddharameshwar Maharaj, maestrul spiritual al sectei hinduse Navnath Sampradaya s-a dovedit a fi punctul de cotitura al vietii lui. Gurul i-a dat o mantra si instructiuni pentru meditatie. Dupa aceea a inceput sa aiba viziuni si uneori cadea in transe. Ceva a explodat inauntrul lui, dand nastere unei constiinte cosmice, unui simtamant al vietii eterne.

In 1937, dupa ce a trecut dincolo de ideea "eu sunt trupul", el a dobandit o stare mentala atat de vie, atat de pasnica si de glorioasa, incat totul i s-a parut a fi lipsit de valoare in comparatie cu ea: a atins Realizarea de sine.

In perioada cuprinsa intre 1938 si1981, anul stingerii sale din viata, Sri Nisargadatta s-a intretinut cu numerosi vizitatori din India sau din diverse parti ale lumii aflati in cautarea unui autentic indrumator spiritual. Cu toate ca Maestrul nu avea educatie, conversatia lui era iluminata intr-un grad extraordinar. Dialogurile purtate cu aceste prilejuri au fost adunate in volumul de fata.

Ce este o mitologie care functioneaza corect? Care sunt functiile sale? Putem noi astazi sa traim in conformitate cu miturile? Pot miturile sa ne tempereze anxietatea moderna sau, dimpotriva, tind ele sa o accentueze? Sunt miturile produsele creatoare ale psihicului uman? Sunt mitologiile manifestari creative ale nevoii universale a omenirii de a explica realitatile psihologice, sociale, cosmologice si spirituale?

In volumul Miturile care ne invata sa traim, Joseph Campbell exploreaza legatura vitala dintre om si mituri si explica modul in care acestea pot intensifica potentialul nostru uman. Autorul pledeaza pentru o societate care sa isi pretuiasca si sa isi pastreze miturile vii, pentru ca astfel ea isi trage seva din zonele cele mai sanatoase si mai bogate ale spiritului uman. Studiul autorului se concentreaza pe o serie de teme majore precum: impactul stiintei asupra mitului, aparitia speciei umane, importanta ritualurilor, Orient versus Occident din perspectiva religiei si a spiritualitatii, mitologiile iubirii, ale pacii, ale razboiului, pentru ca apoi, la final, in chip de concluzie, sa ne ofere o reflectie larg deschisa catre viitor. Ce este sau ce se doreste a fi aceasta noua mitologie din perspectiva omului contemporan? Campbell afirma ca aceasta mitologie este si va fi, atat cat va exista rasa umana, mitologia vesnica, perena, reinnoita in termeni care nu tin nici de un trecut rememorat, nici de un viitor anume, ci doar de prezent, de acum. Noua mitologie face apel la trezirea individului la constiinta de sine, in armonie deplina cu Tot. Prin aceasta omenirea va reusi sa ajunga la o cunoastere si o apreciere a propriei structuri a realitatii interioare, precum si a celei exterioare a Universului.

Traducerea in premiera in Romania a uneia dintre cartile esentiale ale lui Joseph Campbell este, fara doar si poate, un eveniment deosebit de important ce nu trebuie trecut cu vederea de catre cei care inca mai iubesc povestile. Eroul cu o mie de chipuri este o carte care a influentat generatii intregi, fie ca vorbim de scriitori, cineasti, muzicieni sau pur si simplu oameni aflati in cautarea unor raspunsuri importante legate de propria lor dezvoltare. Mari artisti ai secolului XX, precum Bob Dylan, George Lucas, Stanley Kubrick, Jim Morrisson etc. au afirmat fara ezitare ca studiul lui Joseph Campbell i-a influentat decisiv in realizarea operelor lor.

Campbell ne arata in cartea sa ca miturile, desi extrem de variate, au de fapt aceeasi structura „genetica”. Denumind aceasta structura Monomit, el ne-o explica amanuntit in Eroul cu o mie de chipuri. Astfel, de-a lungul anilor, monomitul campbellian devine un reper atat pentru cei pasionati de mitologie, cat si pentru artistii profesionisti aflati intr-o permanenta cautare de inspiratie. Prin aceasta carte, considerata de multi fundamentala pentru studiul mitologiei, Campbell isi dezvolta teoria conform careia energia misterioasa din povestile lumii se gaseste in sufletele oamenilor, indiferent de rasa lor, de cultura lor, de statutul lor social sau intelectual. Oamenii care gasesc teme eroice pline de rezonanta in propria lor viata, in obiectivele lor, in visurile lor, sunt condusi spre o singura esenta psihica: aceea ca viata spirituala si creativa a individului influenteaza lumea exterioara la fel cum lumea mitului influenteaza individul.

Traim vremuri dificile atat din punct de vedere material cat si spiritual, iar oamenii sunt din ce in ce mai dezorientati. Incapabili de a vedea mai departe de ziua de maine, atat generatiile varstnice cat si cele tinere si-au pierdut reperele si modelele, inaintand in ceata fara un scop anume. In aceasta lume obisnuita, gri si dezvrajita, Joseph Campbell si al sau monomit propun o chemare la aventura spre o lume speciala, mai buna si mai frumoasa. El dezvaluie cititorilor elixirul care trebuie recuperat si ii indeamna sa aiba curajul de a deveni eroii propriei lor calatorii. Iar lectia suprema pe care fiecare trebuie s-o invete din aceasta carte este ca adevarata calatorie a eroului, poate cea mai frumoasa dintre ele, este chiar viata lui. (Mihai ManescuI)

Gloria castigata de Apuleius in timpul vietii i-a supravietuit si dupa moarte. In special Magarul de aur i-a perpetuat numele; chiar si cei care nu stiu nimic despre aceasta opera sau cei care ar prefera sa o treaca in uitare din cauza unor elemente indecente cunosc si apreciaza povestea lui Eros si Psyche – daca nu in original, atunci macar in numeroase opere de arta.

Sf. Augustin ii cunoaste opera foarte bine; el recunoaste importanta lui Apuleius ca autor, insa il respinge ca magician. Apuleius este un taumaturg impotriva caruia credinciosii trebuie pusi in garda. „Dusmanii crestinismului“, spune Augustin (Ep.138), „indraznesc sa-i aseze pe Apuleius si pe Apollonius din Tyana pe acelasi nivel cu Hristos, ba chiar mai sus decat acesta.“ Dar in aceeasi scrisoare vorbeste despre Apuleius ca despre un „mare orator“, a carui faima este inca vie printre compatriotii sai din Africa.

Pentru a-si crea extraordinara sa reputatie, Apuleius avea nevoie de o epoca si de o audienta pentru care invatatura si literatura erau decadente, dar nicidecum trecute in uitare. El vadeste o curiozitate insatiabila, detine o rezerva enorma de cunostinte variate, iar ca orator are o stralucire alimentata de o imaginatie uluitoare. Verva, umorul si, mai presus de toate, insufletirea ce caracterizeaza Apologia sau Despre magie fac din aceasta o opera remarcabila. Putine discursuri din Antichitate zugravesc mai viu caracterul autorului si viata societatii in care acesta traia.

La sfarsitul secolului al III-lea e. n., rabinul Iuda Printul a compilat traditiile legale si morale ale poporului evreu intr-un cod oficial numit Misna, care a devenit ghidul juridico-religios al iudaismului si, in cele din urma, a constituit baza Talmudului. La scurt timp dupa finalizarea corpului principal al Misnei, la acest cod a fost adaugat un tratat numit Pirkei Avot care nu era dedicat problemelor de drept, ci cautarii si practicarii intelepciunii si eticii. A devenit foarte repede cel mai cunoscut si cel mai indragit tratat al Misnei si a fost in cele din urma inclus in cartea de rugaciuni; pana in zilele noastre se gaseste in fiecare carte evreiasca de rugaciuni si este citit si studiat cu devotiune.

Putini sunt scriitorii care au atins un grad de inaltime a inspiratiei spirituale asemeni lui Spalding. Firea acestui om, felul in care i-a fost revelat mesajul (pe care urma sa-l raspandeasca in lume) si Mesajul in sine, fac dovada vie a adevarului vorbelor sale, a cinstei si sinceritatii autorului. Intr-unul din capitolele cartii este prezentata chintesenta invataturii sale: "Iisus a spus ca Adevarul ne face liberi. Daca va mentineti in acest curent liber al puterii universale, nimic nu va poate atinge, si cu atat mai putin va apasa sau va imobilizeaza. Christos este Dumnezeu care patrunde inlauntrul individului. Orice se afla in acest curent ii sta omului la dispozitie iar Principiul curge fara incetare. Cum se face ca aceasta putere a devenit statica, inactiva si neutra la multi dintre noi? Simplu: din pricina atitudinii noastre fata de ea. Comportamentul mental al unui individ poate bloca folosirea acestei puteri pentru totdeauna, desi aceasta continua sa curga in continuare in univers. Daca cineva devine constient de acest curent care il traverseaza, ii poate da o expresie constienta. Cand Iisus a vorbit despre unitatea Sa cu Tatal, El stia ca toti oamenii pot ajunge acolo unde El a ajuns. Adevarul ne elibereaza de orice constrangeri negative in care ne putem implica. Numai noi suntem cei care provocam aceste situatii negative si, iarasi, tot numai noi ne putem elibera schimbandu-ne felul de a gandi. Iisus cunostea modul de exprimare a acestei libertati. El stia ca omenirea in intregul ei va progresa catre impliniri din ce in ce mai mari astfel ca si individul sa poata sesiza Adevarul".

Dragi cititori, Kunjed Gyalpo este tantra fundamentala in Dzogchen, o invatatura straveche, transmisa conform traditiei de peste doua mii de ani, de la maestru la discipol.

Kunjed Gyalpo nu este un personaj, chiar daca este desemnat ca fiind „Regele care creeaza totul”, „Sursa suprema”. Kunjed Gyalpo este cunoastere. Este cunoasterea starii primordiale. Primordial inseamna ceea ce exista de la inceput. Unde exista? In fiecare dintre noi. Dincolo de ganduri si emotii exista in fiecare fiinta simtitoare o prezenta vie si clara care constientizeaza totul fara sa intre in judecata si analiza, inzestrata cu o potentialitate infinita. Aceasta stare primordiala, aceasta prezenta pura, clara, neintrerupta este Kunjed Gyalpo.

Toate fiintele insufletite poseda aceasta stare. Ea este insa ascunsa de norii ignorantei care da nastere la emotii, actiuni, suferinta. Pentru a o descoperi trebuie sa ne intoarcem privirea spre inauntrul nostru. Aceasta carte ne ajuta sa facem asta si ne indruma spre experienta fascinanta a celui mai intim miez al fiintei noastre, unde straluceste constienta si intelepciunea. Cine salasluieste mereu in aceasta experienta este Kunjed Gyalpo.

Gabriella Schneider, traducator

Constantin Daniel, autor renumit pentru complexele sale studii de orientalistica, a fost numit de semitologul Athanase Negoita „unul dintre cei mai autentici qumranologi”. Cunoscutul egiptolog, cu studii aprofundate de greaca veche, slava veche, ebraica si aramaica, in volumul de fata isi propune sa aduca lumina asupra textelor mai „criptice” ale faimoaselor manuscrise si sa ne ajute sa cunoastem lumea tainica a comunitatii esenienilor, fie vazuta prin ochii lui Filon din Alexandria, cel mai mare scriitor evreu de limba greaca, fie din perspectiva lui Iosephus Flavius sau a lui Pliniu cel Batran.

Filon din Alexandria ne este revelat ca un autentic „parinte al gnosticismului”, al acelui vast curent de idei ce sustinea ca salvarea omului rezida in gnosis, care si-a „voalat” in mod voit gandirea, insa aici ni se ofera cheia decriptarii acestor idei remarcabile. Asadar, putem aprofunda misterele ce invaluiau comunitatea esenienilor, care, pana la descoperirea Manuscriselor de la Marea Moarta, erau doar o grupare minora cu o existenta efemera. Manuscrisele de la Marea Moarta nu mentionau insa deschis numele esenienilor, neputandu-se regasi in ele un singur cuvant care sa-i desemneze in mod clar pe acestia. Iata ca prezentul volum ni-i dezvaluie pe esenieni (cei care nu erau astfel numiti in texte) si ne ofera o perspectiva mai ampla asupra continutului manuscriselor si, prin urmare, asupra vietii si gandirii gruparii de la Qumran.

Izolarea geografica a Egiptului explica pe de o parte originalitatea asa de frapanta a civilizatiei sale si dainuirea ei vreme de milenii. Egiptenii au primit putine influente culturale de la alte popoare, chiar invecinate sau pe care le-au stapanit. Asa se explica in parte conservatorismul lor, ca si relativa absenta a unei evolutii in arta lor plastica, in teologie, in organizarea statala. Si asa se pot intelege, prin conservatorismul lor, conditionat de izolarea geografica, nenumaratele "reintoarceri la trecut", dintre care cea mai cunoscuta este cea saita, din timpul dinastiei saite (663-525 i.Hr.).

Textele sapientiale egiptene pe care le prezentam in acest volum sunt, credem, cele mai insemnate dintre scrierile care ni s-au pastrat. Ele nu constituie, desigur, intreaga "intelepciune egipteana", dat fiind ca prin aceasta apelatie, pe care o regasim in textele ebraice biblice sau talmudice, in textele grecesti vechi, dar si in textele crestine timpurii, trebuie inteles nu numai un corpus de doctrine morale, dar si o antropologie, o cosmologie, o teologie, apoi discipline mai curand din domeniul stiintelor exacte de azi.

Dupa scribii egipteni fericirea se poate dobandi numai individual, de fiecare om, prin transfigurarea sa etica (care e si magica in acelasi timp), prin politica neputandu-se obtine catusi de putin aceasta fericire. Gandirea egipteana este, asadar, la antipodul celei grecesti; idealul de perfectiune umana pe care il exalta unele texte nu este omul cetatii ci "inteleptul tacut". Egiptul si egiptenii aveau la vechii greci reputatia de a fi plini de intelepciune; iar Herodot afirma cu privire la egipteni ca sunt "cei mai intelepti dintre oameni" (II, 160), tot asa cum spune despre ei ca sunt "cei mai invatati" (II, 77).

 Constantin Daniel

Renumitul autor Daniel Siegel, cunoscut publicului roman prin numeroasele titluri cu care a revolutionat in ultimul deceniu stiinta mintii, ne surprinde si de data aceasta prin capacitatea sa de a reuni stiinta si spiritualitatea sub aceeasi umbrela, sustinand cu argumente stiintifice ca practicile de meditatie au efecte benefice masurabile asupra mintii, a creierului si a starii noastre fundamentale de bine. De departe unul dintre cei mai iubiti autori din domeniul popularizarii stiintei sanatatii mintale, Siegel da o noua directie ideilor sale despre minte si constiinta si, folosindu-se de principii de baza ale fizicii cuantice, ne ajuta sa intelegem cum reuseste meditatia – ca practica de antrenare a mintii – sa ne ofere acces la un plan al posibilitatilor din care se naste de fapt constiinta, un plan in care perceptia noastra asupra propriei identitati si a lumii este eliberata de viziunea cotidiana despre viata, limitata si, de multe ori, rigida. Reiterand conceptele originale de mindsight, mintea ca flux de informatie si energie, Roata constientizarii etc., Constient este cartea „dedicata integrarii mintii” care realizeaza integrarea tuturor ideilor lui Daniel Siegel intr-un tot coerent, flexibil si viu. Acest ghid practic te invita sa meditezi si iti ofera toate instrumentele si cele mai simple instructiuni pentru a incepe chiar de azi o practica bazata, in egala masura, pe spiritualitate si stiinta.

Omul si devenirea sa dupa Vedānta reprezinta cea mai importanta expunere a metafizicii traditionale a lui Guénon, impreuna cu celelalte doua mari lucrari ale sale de acest gen: Simbolismul crucii si Starile multiple ale fiintei. Guénon a sustinut ca hinduismul imbratiseaza cea mai veche, profunda si cuprinzatoare expresie a metafizicii traditionale pe care o detinem, care poate functiona intr-un fel ca o cheie pentru orice alta forma traditionala, iar aceasta lucrare este considerata prima expunere demna de incredere a metafizicii hinduse intr-o limba occidentala. Inainte de Guénon, imaginea Occidentului despre hinduism era un amestec de scripturi traduse, lipsite de comentarii traditionale, fragmente de doctrina raportate de iezuiti si alti misionari, impresii aleatorii ale comerciantilor, imperialistilor si aventurierilor, constructii neintemeiate ale orientalistilor si fantezii ale Societatii Teozofice. Pana in zilele noastre, Omul si devenirea sa dupa Vedānta ramane una dintre cele mai bune (daca nu cea mai buna) expuneri ale doctrinei Vedantei, o expunere complet libera de tendintele de modernizare si occidentalizare care s-au infiltrat pentru prima data in subcontinentul indian odata cu dominatia britanica si inca nu s-au atenuat. Acest text este o adevarata biblie a metafizicii si antropologiei traditionale. In Introducere in studiul doctrinelor hinduse Guénon trateaza aspectele istorice si cosmologice ale hinduismului si mai detaliat.

Ultima lucrare scrisa de René Guénon, Marea Triada a aparut in 1946, si este un studiu riguros care se bazeaza pe ternarul „Cer, Pamant, Om” (Tien-ti-jen) al daoismului, pe care il compara cu alti ternari din diferite traditii spirituale, pentru a-i conferi un sens universal si pentru a explica bazandu-se pe el ca „misiunea” omului pe pamant este aceea de a echilibra cele doua principii metafizice simbolizate de Pamant si Cer si de a fi „mediatorul” acestora.

In cadrul acestei „mari triade”, Cerul si Pamantul sunt termeni complementari, iar Omul rezulta din actiunea lor. Structurile ternare pot fi intalnite si in alte contexte tradi-tionale, cum ar fi Sfanta Treime din crestinism, formata din Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Trimurti hindusa, continand pe Brahma, Vishnu si Shiva, triada egipteana cu Osiris, Isis si Horus, dar si ternari de tipul Deus-Homo-Natura, Providenta-Vointa-Destin etc.

Diferitele tipuri de ternari nu trebuie sa ne induca in eroare insa, caci nu intotdeauna termenii lor se aliniaza in mod identic. Autorul urmareste cum neintelegerea acestor structuri de-a lungul istoriei a dus la interpreta-rea incompleta a fiintei umane, ceea ce ar putea explica degradarea spirituala pe care o intalnim in zilele noastre.

Facand parte din trilogia doctrinara alaturi de Simbolismul Crucii (1931) si de Omul si devenirea sa dupa Vedanta (1925), cartea de fata expune si expliciteaza doctrina starilor multiple ale Fiintei, distinctia intre posibil si real, sensul universal al Posibilitatii (care include atat Posibilitatea de nemanifestare, cat si pe cea de manifestare), al Infinitului si al Totului ca expresii ale Absolutului; vorbeste despre Fiinta si NeFiinta, Vid, Tacere, Zero metafizic, eliberarea de forma sau de conditia individuala, despre ierarhii spirituale si diversele stari pe care ele le comporta.

„Cartea lui Enoh, scrisa probabil in sec. II sau I i.Hr. si descoperita in Etiopia, in 1773, este una dintre cele mai vechi marturii mistice existente si cel mai important text al corpusului pseudoepigrafic biblic. Pomenita in Zohar si in Epistola Sf. Iuda, cartea aceasta a exercitat o puternica influenta asupra ganditorilor evrei si crestini, inclusiv asupra autorilor Noului Testament. Teme familiare, precum introducerea raului in lume de catre „ingerii cazuti", epoca mesianica, Noul Ierusalim, Invierea si Judecata de Apoi sunt numai cateva dintre ele. Bogatia de detalii si simbolismul folosit de patriarhul Enoh in descrierea viziunilor sale legate de ingeri si demoni, de cerurile si iadurile din lumea de dincolo, sunt egalate doar de Apocalipsa Sf. Ioan. In ciuda caracterului sau fragmentar, Cartea lui Enoh poate fi considerata expresia clara a trairii si cunoasterii mistice din timpul Vechiului Testament, cu consecinte de netagaduit si in vremea celui Nou."

Alexandru Anghel

Cartea Intelepciunii s-a bucurat mult timp de reputatia de a fi cea mai atractiva si mai interesanta carte din corpusul apocrif. Atat gandirea, cat si expresia se situeaza la un nivel inalt; cugetarea este a unui scriitor patruns de un puternic spirit religios, unul care a simtit apasarea si tulburarea vietii si a suferintei si care totusi a rezistat ispitei de a abandona - asa cum au facut multi dintre coreligionarii sai - credinta sa ancestrala intr-un Dumnezeu al dreptatii. Limbajul este viguros si constructia simpla; impresia ca autorul era foarte familiar cu literatura si filozofia Greciei este cu atat mai puternica cu cat cartea este studiata mai mult, si acesta nu e lipsit de curajul de a revizui unele dintre credintele traditionale ale religiei sale. Teologia Cartii Intelepciunii este alexandrina, o combinatie intre religia ebraica si filozofia greaca.

Pistis Sophia este un text descoperit la sfarsitul secolului al XVIII-lea, intr-o colectie particulara (cea a medicului Anthony Askew), datand din secolele III-IV d.Hr., folosit ca text sacru de catre unele comunitati gnostice din Egipt. Termenul „gnostic” se refera la anumite invataturi tainice date, se presupune, de catre Iisus ucenicilor sai, in acest caz, pe parcursul a unsprezece ani dupa Invierea sa.

Textul nu a fost conceput, asadar, ca unul public, ci a fost destinat unei grupari de initiati, cei carora „li s-a dat sa cunoasca Imparatia cerurilor” (Matei 13.11), preocupati de cunoastere (Gnosis) si pregatiti s-o primeasca. Este un text apocrif, in sensul originar al cuvantului, de scriere „rezervata” unei audiente restranse si avizate.

Titlul cartii reuneste cuvintele grecesti „Credinta” și „Intelepciune”, ultimul termen, Sophia, fiind aici o personificare de gen feminin, care parcurge un traseu dificil, cel al experienței pacatului si al confruntarii cu obstacolele inerente pe calea mantuirii, care apeleaza in mod repetat la ajutorul si sfatul lui Iisus, prezenta centrala a textului, privit nu doar ca Mantuitor, ci si ca Prim Mister, preexistand din vesnicie si avand o functie cosmica, cel care dezvaluie discipolilor sai tainele divine.

Elemente de religie, magie, metafizica si istorie apartinand unei traditii pierdute se contopesc in acest document de importanta majora nu numai pentru istoria gnosticismului crestin, ci si pentru istoria dezvoltarii religiei in Occident.

In plus, prin interpretarea inedita a unor texte din Psalmi, profeti si Evanghelii, acest text ofera o perspectiva neasteptata atat asupra Vechiului, cat si a Noului Testament.

"Un tablou complet al gândirii lui Dalai Lama și al viziunii sale despre lume." – Publishers Weekly

O poveste șocantă, dar și o sursă de inspirație — prima biografie oficială a lui Dalai Lama scrisă de un cunoscut erudit tibetan.

Cartea redă odiseea uluitoare a lui Dalai Lama: pornind dintr-un sat izolat din Tibet, a ajuns în postura de lider spiritual și politic al uneia dintre cele mai profunde și complexe tradiții culturale din lume. Autorul arată că, pe lângă extraordinarele abilități politice ale lui Dalai Lama, surprinzătoare sunt și practicile sale spirituale, cu rădăcini în magie, viziune și profeție — multe dezvăluite pentru prima dată în acest volum.

„Impresionantă prin claritate, această biografie este cea mai detaliată și exactă de până acum (…) și se încheie cu o previziune pătrunzătoare a moștenirii celui de-al 14-lea Dalai Lama, precum și o evaluare lucidă a provocărilor cu care se va confrunta succesorul său." - New York Times Book Review

„Norman îi face un portret bine documentat acestui personaj respectat în întreaga lume pentru bucuria, generozitatea și compasiunea sa; (...) o privire cuprinzătoare asupra lui Dalai Lama și a lumii sale tumultuoase." – Kirkus Review

ALEXANDER NORMAN l-a cunoscut pe Dalai Lama cu 30 de ani în urmă. De atunci, a colaborat cu liderul tibetan pentru scrierea mai multor cărți, inclusiv a autobiografiei Libertate în exil, și este și autorul unei apreciate istorii a liderilor spirituali tibetani. A scris și discursuri pentru Dalai Lama și este președintele asociației de caritate Help Tibet, cu sediul la Londra.

Volumul de față, al doilea în seria „Formarea teologiei creștine”, își propune prezentarea perioadei foarte complexe a secolului al IV‑lea.

Sunt analizate contro­versele din această peri­oadă, dezbaterile inițiale prilejuite de Sinodul de la Niceea, cercetându‑se din perspectivă istorică nu­me­roasele sinoade reunite din 318 până în 382 spre lămurirea unor teme esențiale pentru viața bi­­sericească, precum „Teologia trinitară”, „În­tru­pa­­­rea” și, nu în ultimul rând, „Ortodoxia – dreapta credință”.

În efortul redescoperirii bogăţiei teologiei Părinţilor, acest prim volum, dintr‑o serie dedicată teologiei ­ortodoxe în perioada ei formativă (ce culminează cu Sinodul al doilea de la Niceea și cu recunoașterea și consacrarea cinstirii sfintelor icoane), insistă într-un mod aparte asupra perioadei „creş­tinismului primar”, a problemelor şi incertitudinilor is­torice și dogmatice, pe temeiul celei mai bune cercetări mo­derne.

Abordând întreaga tematică esențială a formării teologiei creş­tine în perioada premergătoare Sinodului I Ecu­menic, autorul reușește să lămurească teme precum canonul scripturistic, tradiţia şi succesiunea apostolică.