Religie & Spiritualitate

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 931-960 din 2051

  • Formarea teologiei creștine. Credința niceană (vol. 2)
    70.00 LEI

    Volumul de față, al doilea în seria „Formarea teologiei creștine”, își propune prezentarea perioadei foarte complexe a secolului al IV‑lea.

    Sunt analizate contro­versele din această peri­oadă, dezbaterile inițiale prilejuite de Sinodul de la Niceea, cercetându‑se din perspectivă istorică nu­me­roasele sinoade reunite din 318 până în 382 spre lămurirea unor teme esențiale pentru viața bi­­sericească, precum „Teologia trinitară”, „În­tru­pa­­­rea” și, nu în ultimul rând, „Ortodoxia – dreapta credință”.

  • Formarea teologiei creștine. Drumul spre Niceea (vol. 1)
    37.00 LEI

    În efortul redescoperirii bogăţiei teologiei Părinţilor, acest prim volum, dintr‑o serie dedicată teologiei ­ortodoxe în perioada ei formativă (ce culminează cu Sinodul al doilea de la Niceea și cu recunoașterea și consacrarea cinstirii sfintelor icoane), insistă într-un mod aparte asupra perioadei „creş­tinismului primar”, a problemelor şi incertitudinilor is­torice și dogmatice, pe temeiul celei mai bune cercetări mo­derne.

    Abordând întreaga tematică esențială a formării teologiei creş­tine în perioada premergătoare Sinodului I Ecu­menic, autorul reușește să lămurească teme precum canonul scripturistic, tradiţia şi succesiunea apostolică.

  • Cu fața descoperită. Credință și libertate în vremurile de pe urmă
    27.00 LEI

    CARTEA CARE TE VA AJUTA SĂ-ȚI CUNOȘTI GRADUL TĂU DE LIBERTATE

    Lîngă cel mai bogat și cel mai puternic om trăiește cel sau cea care strigă la el.

    Fața este lumina, așa cum spatele este întunericul. Fața este prezența, iar spatele, absența. A-ți arăta fața înseamnă a apărea, a fi. A-ți ascunde fața înseamnă a dispărea, a nu mai fi.

    Dincolo de toate sloganele și discuțiile despre libertate, ca o ghilotină rece cade întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare: Ce sînt gata să fac pentru libertate?

  • Biblia si viata lui Isus povestite celor mici
    79.99 LEI
    Epuizat din stoc

    De la momentul Creației și până la Potop, de la aventurile profeților Bibliei la viața lui Isus, vei găsi în această carte o mulțime de povești fascinante și pline de înțelepciune, redate simplu, pe înțelesul copiilor, și ilustrate de Tony Wolf.

  • Dialogul speranței
    54.90 LEI

    Vei avea parte de un dialog intim și personal, cu tentă confesională, cu pilde și gânduri înțelepte care te vor ajuta să privești viața cu ochi mai buni și cu inima mai ușoară.

    Ca o călătorie către adâncurile neexplorate ale sufletului, cartea parcurge șapte teme fundamentale:

    1. Ce vrea Dumnezeu de la mine?
    2.  Credința - antidot pentru necazuri și depresie
    3.  Ce se întâmplă cu noi după această viață?
    4.  Cele 7 păcate de moarte ale sufletului
    5.  Rugăciunea inimii și postul - lumină pentru suflet
    6.  Cum ne vindecă iertarea durerea sufletului?
    7.  Banii sunt putere, dar liniștea nu se cumpără

    Subiectele sunt abordate într-un stil actual și de impact, împletind armonios două perspective asupra vieții din care se elimină aparentul antagonism și se creează o uniune și un dialog între ceea ce părea, altfel, divizat; cea a omului modern, și cea a omului cu căutări spirituale. Dialogul ni-l înfățișează pe omul modern deschis soluțiilor pe care credința i le poate oferi, iar pe credincios, foarte ancorat în realitățile actuale.

    Cu alte cuvinte, acest volum îți va deschide calea către tine, te va învăța să te ierți și să-i ierți pe cei ce ți-au greșit, să te iubești și să îți prețuiești viața. Și te va ghida către centrul inimii tale, acolo unde se află Dumnezeu de fapt, acolo unde adevărul personal încearcă să se facă auzit, dar e din ce în ce mai greu să-l asculți într-o lume zgomotoasă.

    ”Eu cred că mai mult decât orice, vrem să fim iubiți. Dan Negru și Părintele Vasile Ioana ne transmit prin această carte frumosul din mintea și inima lor, frumosul din jurul nostru, ne iubesc, ne îmbogățesc, așa că, să le răspundem la rândul nostru cu aceeași iubire, citindu-i. Citiți-i pe hârtie, sau chiar pe ecranul telefoanelor, fără de care nu mai putem exista, citiți-i oricum, dar citiți-i. Și iubiți-i!” – Florin Piersic

    Dan Negru Este o emblemă a micilor ecrane, fiind unul dintre cei mai longevivi și de succes prezentatori de emisiuni TV. Acesta este recunoscut în special pentru programele de Revelion, pe care le-a moderat în ultimii 22 de ani și pe care le-a dus la un nivel greu de atins, în 2021 fiind al doilea cel mai urmărit program de televiziune European, după BBC. Dan Negru are o carieră de peste 30 de ani, iar acest lucru nu a rămas nerăsplătit, fiind inclus în „Top Host European Broadcast”, datorită faptului că este lider de audiență în formate TV internaționale, prezentate în România și în Republica Moldova simultan. Dincolo de lumea media, este doctorand al Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul UVT, iar prin volumul publicat își asumă riscul de a împărtăși bucăți din sufletul și din omul Dan Negru, cel autentic, din spatele imaginii mediatizate.

    Părintele Vasile Ioana Inspirat de mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe precum Părintele Cleopa sau Părintele Arsenie Papacioc, dar și de atmosfera plină de iubire de Dumnezeu din casa bunicilor care l-au crescut, Părintele Vasile Ioana a ales drumul preoției și al Cuvântului pentru a veni în sprijinul semenilor săi. Astăzi, el este parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”din apropierea Pieții Universității din București , unde a adunat în jurul său o întreagă comunitate de oameni de bine dornici să-și ajute aproapele. Mereu prezent în viața enoriașilor pe care îi păstorește, și, uneori, în diferite emisiuni radio și TV care abordează teme din actualitate, Părintele Ioana este întodeauna pregătit să ofere îndrumare celor deznădăjduiți sau rătăciți, prin predicile sale sau prin cărțile sale.

  • Îndrăgostit de lume. Călătoria unui călugăr buddhist pe tărâmurile dintre viață și moarte
    47.57 LEI

    La treizeci și șase de ani, Yongey Mingyur Rinpoche este starețul a trei mănăstiri, autor de bestselleruri și maestru de meditație buddhistă tibetană, iubit de discipolii săi din întreaga lume. Dar, într-o noapte de vară a anului 2011, lasă tot și își părăsește mănăstirea din Bodh Gaya fără să spună nimănui, doar cu roba de pe el și cu câteva rupii în buzunar.

    Aceasta este povestea unei călătorii neobișnuite, confesiunea sinceră a unui călugăr buddhist care alege să renunțe la statutul său religios și la confortul unei vieți privilegiate, pentru a se pune la încercare trăind de azi pe mâine ca cerșetor, urmând astfel străvechea tradiție indiană a yoghinilor rătăcitori. Reflectând asupra experiențelor care l-au marcat, dezvăluindu-i cititorului gândurile și trăirile sale cele mai intime, dar și practicile contemplative care l-au susținut pe parcursul celor patru ani și jumătate de pribegie, Yongey Mingyur Rinpoche ne oferă învățături prețioase, arătându-ne cum putem transforma dificultățile în șanse și cum îndepărtarea de lucrurile familiare ne poate apropia, în cele din urmă, de ceea ce suntem cu adevărat.

    „Nu e nevoie să scăpăm de ego – acest sentiment de sine concret, neschimbător și nesănătos –, pentru că, în primul rând, așa ceva nu a existat niciodată. Nu există un ego care trebuie omorât. Ceea ce moare este credința într-un sine trainic și neschimbător. Cuvântul ego poate însă constitui o referință utilă; numai că trebuie avut grijă să nu ne pregătim de luptă cu ceva ce nu este acolo. În mod ironic, când ne războim cu egoul, întărim de fapt iluziile sinelui, făcând ca eforturile pentru a ne trezi să fie în zadar.“ — YONGEY MINGYUR RINPOCHE

  • Cuvinte sufletești
    30.66 LEI

    Ediţie îngrijită, introducere şi ilustraţii de Silvia Irina Zimmermann

    „Cine nu trece, de-a lungul unei vieți, prin zbucium sufletesc, deznădejde, îndoială, suferință morală sau fizică și cine, cu o credință neveștejită în Dumnezeu, nu scrutează luminile și umbrele sufletului?

    Meditând pe marginea Evangheliilor în clipe de cumpănă sau de înălțare a spiritului, Carmen Sylva scrie despre tăria, slăbiciunea și desfătarea sufletească a omului, despre graiul inimii, despre blândețe, bunătate și răbdare, dar și despre apusul vieții, căință, răutate, vicleșug. Eseurile religioase și rugăciunile primei regine a României sunt aproape necunoscute publicului larg. După mai bine de un secol de la o primă traducere în română, apar acum, în toată prospețimea și actualitatea lor, prin grija și dedicația Silviei Irina Zimmermann.

    Această carte aduce lumii de azi un dar unic de încredere, statornicie și pace.“ — TATIANA NICULESCU

    „Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) ne oferă în volumul Cuvinte sufletești multe gânduri înălţătoare, de împăcare sufletească, de curaj și încredere în Dumnezeu, în oameni și în viitor, cartea ei fiind o deosebit de frumoasă mărturie a profundei spiritualități creștine a primei noastre regine.“ — SILVIA IRINA ZIMMERMANN

  • Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter
    36.47 LEI

    Cuvânt‑înainte de Damian Gheorghe Pătrașcu

    „Mai mult decât emoționant este capitolul referitor la închisorile prin care a trecut părintele și de unde a ieșit paralizat. Și-a asumat acolo rolul de a păstra speranța în sufletele oamenilor. Nu-s mai puțin emoționante nici paginile care reconstituie viața de după eliberare și mucenicia părintelui în parohii din Moldova, osârdia lui în munca pastorală, devotamentul și dăruirea pentru toți oamenii necăjiți, care-l căutau ca pe un intercesor de maximă eficiență. Sunt multe mărturii care atestă că rugăciunile și sfaturile părintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecări la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfânt încă de pe când era în viață. Iar cartea de față îi reconstituie amănunțit, cu o documentare cvasiexhaustivă, viața de mucenic și martir.” (Al. Cistelecan)

    „Răsfoind paginile acestei cărți, vom găsi viața și moartea Slujitorului lui Dumnezeu Anton Demeter, preot și frate franciscan, aparținând Provinciei «Sf. Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria» a Fraților Minori Conventuali, așa cum a fost trăită ea și așa cum a fost percepută de toți care au călcat nu numai pragul locuinței sale, ci și pe acela al inimii și al sufletului său – și aceștia sunt mulți, de orice vârstă, condiție socială și confesiune… Așezat ca un rege pe crucea căruciorului de invalizi, răspândea de acolo cu toată ființa lui Vestea cea Bună a lui Dumnezeu, slujind cu timp și fără timp, noapte și zi, căci mulțimile erau însetate de Dumnezeu și nu‑l lăsau în pace nici măcar să‑și tragă sufletul.” (Damian Gheorghe Pătrașcu)

    „Eu știu pentru ce veneau oamenii la părintele: pentru că el avea mereu un cuvânt de încurajare pentru fiecare, le asculta necazurile și nu era absent la ceea ce îi povesteau oamenii. Mulți aveau această încredere că, mergând la părintele, vorbind cu el, cerând rugăciuni și oferind o liturghie, aveau să primească ajutor de la Dumnezeu. Avea acest dar.” (Petru Blaj, mărturie din dosarul de beatificare)

  • Împăcarea cu tine însuți
    62.90 LEI

    Dincolo de toate diferențele care ne despart, ne leagă aceeași căutare a iubirii, a fericirii și a împăcării.

    Descoperă o carte care te invită să te descoperi oglindindu-te în celălalt, să-ți găsești propriile răspunsuri în cuvintele a doi Părinți care îți vorbesc cu inima deschisă despre drumul lor spre împăcare și o viață trăită cu sens.

    O carte care te ajută să te împaci cu trecutul și să te pregătești pentru viitor.

    Într-o epocă a dezbinării, Părintele Francisc Doboș și Părintele Constantin Necula ne invită să privim dincolo de diferențele care ne despart și să redescoperim cât de multă nevoie avem unii de alții pentru a reuși să ne vindecăm rănile și să ne împăcăm cu noi înșine.

    Cei doi oferă răspunsuri la întrebările care ne macină pe fiecare dintre noi, despre împăcarea cu trecutul, dar și despre viitorul copiilor noștri, despre viața veșnică, dar și despre clipa noastră de aici și de acum. Cu fiecare întrebare, suntem invitați să mai facem un pas pe drumul spre împăcarea cu sine, un drum dificil pe care nu trebuie să îl parcurgem singuri, ci însoțiți de semenii noștri și de Dumnezeu.

    Părintele Doboș este preot romano-catolic, absolvent al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași și al Universității Pontificale Urbaniana Santa-Croce din Roma. Paroh al Bisericii Sacré Coeur din București, dar și responsabil al oficiului de Evanghelizare și Promovare Umană, Părintele Francisc Doboș este o voce caldă și înțelegătoare care ajunge cu ușurință în inima oamenilor, purtând un mesaj al speranței și compasiunii. Predicile sale pline de înțelepciune și umor sunt întotdeaune adevărate lecții de echilibru, propăvăduind o credință activă și o raportare rațională la realitățile contemporane.

  • Omilii și adnotări la Numere. Adnotări la Deuteronom (vol. I)
    9.99 LEI

    Ediție bilingvă

    „Legea nu devine «Vechi Testament» decât pentru cei care vor s-o înțeleagă în mod carnal. Și în mod obligatoriu pentru aceștia a devenit «veche» și a îmbătrânit, pentru că nu poate să-și păstreze puterile. Pentru noi însă, care o înțelegem și o expunem în mod duhovnicesc și cu gândul Evangheliei, este mereu «nouă»: ambele sunt pentru noi «Noul Testament», nu prin cronologie, ci prin noutatea înțelegerii.”

  • Căderea întru înălțare. Spiritualitate pentru cele două jumătăți ale vieții
    30.66 LEI

    „În cea de-a doua jumătate a vieții noastre, pe toți ne așteaptă o călătorie. Totuși, nu fiecare are parte de ea, chiar dacă înaintăm cu toții în vârstă, iar unii ajungem mai bătrâni decât alții. Această «Mare Călătorie» către depărtări rămâne, din anumite motive, o taină bine păstrată...

    Suntem aici să înapoiem în întregime și fără rețineri ceea ce ni s-a dăruit, dar în forma modelată de noi. Este probabil actul cel mai curajos și mai liber pe care-l putem face, și e nevoie de ambele jumătăți ale vieții noastre pentru a-l desăvârși. Prima jumătate a vieții înseamnă deslușirea scenariului poveștii, iar a doua reprezintă scrierea și însușirea ei. Pregătiți-vă, așadar, de o aventură măreață, cea pentru care v-ați născut.“ — RICHARD ROHR

    „Pe parcursul vieții sale și în lupta cu sine însuși, cu sufletul, cu Dumnezeu și cu biserica, cu poveștile sacre ale lumii antice și cu realitățile moderne, dar și cu aspectele mai întunecate ale psihicului uman, părintele Richard Rohr a adunat o comoară de strălucitoare perle de înțelepciune. Noua sa carte, Căderea întru înălțare, este un dar important și plin de har făcut nouă, tuturor celor ce căutăm o lumină călăuzitoare care să ne poarte pe drumul plin de primejdii către maturitatea psiho-spirituală, un drum care ne descoperă taine ale destinului personal abia după ce am ajuns în mlaștina eșecului, a suferinței produse de tot felul de răni, a demonilor personali. Richard Rohr, un veritabil bătrân înțelept în aceste vremuri marcate de fracturi, ne arată calea către acea „a doua jumătate a vieții“ la care puțini ajung și către propriul nostru suflet – modul nostru unic și autentic de a lua parte la această lume plină de miracole și de a ne bucura de ea.“ — BILL PLOTKIN

  • Dumnezeu și viața de apoi. Noi dovezi tulburătoare despre Dumnezeu și experiențele din vecinătatea morții
    35.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Spaima de necunoscut și neliniștea niciodată ostoită a omului l-au îmboldit să caute neîncetat răspunsul la chinuitoarea întrebare: Ce se întâmplă cu noi după moarte? Poate că s-ar cuveni să păstrăm tăcerea în fața misterului morții; dar dacă am da cuvântul chiar celor care, paradoxal, au trăit-o? Cartea de față este rodul unui studiu sistematic al controversatelor experiențe din vecinătatea morții. Dezbaterile și polemicile țesute în jurul acestor relatări nu par să se încheie prea curând, însă undeva, dincolo de gâlceava dintre neuroștiință și credință, își face loc, timid, speranța.

    „Cu toate că din experiența ei Sharon a învățat că Dumnezeu nu judecă, a mai aflat că ne judecăm singuri și că primim înapoi tot ceea ce dăruim universului. Acest lucru dă naștere unei teorii interesante: chiar dacă Dumnezeu nu e judecătorul nostru, poate că există un mecanism prin care judecata e inclusă în țesătura universului. Oare e posibil ca bunătatea și moralitatea să fie mai aproape de niște legi științifice decât credem? E o idee fascinantă.“ — JEFFREY LONG, PAUL PERRY

    „O carte extraordinară, care ne aduce tot mai aproape de o soluție rațională a misterului vieții de după moarte.“ — RAYMOND MOODY, autorul bestsellerului Viață după viață

  • Zapping prin Biblie
    105.72 LEI

    De la Tora la scrierile Apostolilor, de la Adam la Iisus, de la Potop la Înălţare, trecând pe la judecata lui Solomon şi trădarea lui Iuda, cartea de faţă descifrează şi analizează cele mai mari evenimente biblice într‑un mod clar şi original. Ne vorbeşte despre destinele excepţionale ale bărbaţilor şi ale femeilor ale căror poveşti de dragoste şi ură, pasiuni şi speranţe, loialităţi şi trădări au modelat cultura noastră şi au dat sens lumii. O clarificare esenţială a unui text fondator al civilizaţiei occidentale.
    Texte clare şi pline de informaţii;
    Peste 350 de ilustraţii;
    O lumină asupra formării şi semnificaţiei cărţilor care alcătuiesc Biblia;
    O privire de ansamblu asupra celor mai mari episoade biblice şi semnificaţia lor.

  • Și cred, și gândesc. Viitorul unui dialog controversat
    30.66 LEI

    Pentru cei aflați în căutarea adevărului, spectacolul lumii contemporane, dominat de scepticism și relativism moral, este unul descurajant. În fața acestei crize profunde, nevoia de repere devine cu atât mai acută. Pentru a le descoperi, trebuie să reînvățăm să ridicăm privirea spre înălțimile metafizice, să îmbrățișăm viața spirituală în alianța ei cu cea intelectuală.

    În această carte-îndemn, armonia dintre credință și rațiune – cu rădăcini adânci în istoria creștinismului, de la Sfinții Părinți și Toma de Aquino până la Papa Ioan Paul al II-lea – este readusă în actualitate, prin semnificațiile sale cardinale. Pe baza acestei armonii, care întărește dialogul între minte și inimă, poate fi clădit un proiect antropologic creștin de reînnoire spirituală, centrat în jurul binelui comun și invitând la contemplarea și bucuria adevărului, pe urmele unor figuri călăuzitoare precum Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Battista Mondin și Antonio Rosmini.

  • Taina Evangheliei. Scurte glose duminicale
    30.66 LEI
    Epuizat din stoc

    Reunite într-o insolită poetică a exegezei evanghelice, glosele duminicale consemnate de Pr. Marius Ciobotă în „Taina Evangheliei” se prelungesc într-o adevărată experiență de cunoaștere lăuntrică, grație căreia se relevă dimensiunea tainică a realității.  Din florilegiul de meditații asupra pericopelor evanghelice se desprinde o bogăție de idei-semințe, cu ecouri difuze în conștiința cititorului, dezvăluind că Sfânta Scriptură poate fi explorată și ca o hartă, cu propriile sale semne și simboluri. Cele 50 de trepte ale înțelepciunii, prefigurate de tot atâtea reflecții pătrunzătoare asupra Cuvântului Mântuitorului, devin accesibile celui dăruit cu harul interpretării semnificațiilor profunde ale textului sacru. Neconstrâns de rigorile omileticii și de exercițiul retoric, actul scrierii îngăduie răgazul unei hermeneutici cu totul originale, mizând pe scrutarea în profunzime, dincolo de strălucirea calpă și efemeră a aparențelor, pentru a intui latura misterioasă, nevăzută, a lumii.

  • Ex Occidente Lux. Iluminismul creștin român
    47.00 LEI

    Integrarea în lumea europeană a fost idealul cu care au pășit românii ardeleni uniți cu Biserica Romei, în anul 1700. Această integrare a avut urcușurile și coborâșurile ei pe între­gul parcurs al secolului al XVIII‑lea, zis „al Luminilor”, în fruntea năzu­inței situându‑se Biserica Română Unită, formatoarea elitelor intelec­tuale moderne în cultura noastră. Vehiculul spre marea cultură a Europei a fost varianta austro‑germa­nă a Iluminismului, Aufklärungul, dar vitală pentru evoluția moder­nă a culturii românești a fost Școala Ardeleană. Din centrul providen­țial al Blajului s‑au ridicat mari pasionați ai erudiției cu caracter enciclopedist, de la înalte investi­gații asupra limbii și istoriei neamu­lui la fondarea unei teologii cu scop spiritual și educativ, de la democratizarea prin școli și manuale a cunoștințelor epocii la aclimatizarea unor științe fără trecut la românii ardeleni, ca filozofia, științele naturii sau agrotehnica.

    Autorii

  • Religiile lumii. Imagini, texte, tradiții
    53.00 LEI

    „Studiile din acest volum au un caracter interdisciplinar pregnant, fiind realizate la confluenta mai multor arii tematice si metodologii de cercetare, toate reunite sub semnul studiului aplicat al religiei. Veti regasi aici lucrari venind dinspre filosofia religiei, teologie si mistica, studii biblice, hermeneutica, istoria religiilor, sociologie, literatura, cartografie, arta religioasa. Traditiile religioase sunt abordate pornind de la texte, imagini sau teme fundamentale, studiate in perspectiva sincronica sau diacronica. Volumul cuprinde studii referitoare la traditia iudaica (biblica, rabinica, filosofica), traditia crestina (studiu biblic, exegeza, iconografie, cartografie), traditia budista tibetana (cu trimiteri, in perspectiva comparata, la hinduism, la traditia Bön sau la budismul Theravada si budismul Chan). Ele sunt grupate in patru sectiuni, pe arii tematice: Studii biblice, Religie si identitate, Istoria ideilor religioase, Religie si reprezentare.

    Sper ca acest volum sa ii incurajeze pe toti cei care doresc sa inteleaga sau sa aprofundeze, cu instrumente pertinente, fenomenul religios. Numai o cunoastere temeinica, izvorata din bucuria curata de a intelege oamenii si lumea, poate surprinde frumusetea si nobletea invataturilor inalte pe care ni le daruiesc religiile lumii.”

    Madeea Axinciuc

  • Cartea familiei. Invataturi de la Parintele Vasile Ioana
    54.90 LEI

    Îndreptar spiritual pentru soți și îndrăgostiți

    Cu toții știm în adâncul inimii ce îi este cu adevărat de folos sufletului nostru, însă puțini îndrăznim să pășim pe calea iubirii și a jertfei. O familie fericită, în care domnesc armonia, liniștea și iubirea, reprezintă un ideal spre care tinde sufletul tuturor, însă câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la noi înșine pentru a ne regăsi apoi, mai buni, mai împliniți, în iubirea pentru celălalt?

    Cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jerfei. Asemenea unui duhovnic înțelept care ne cunoaște slăbiciunile și trudește să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului.

  • Marea despărţire
    26.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“

  • Cortegiul magilor
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ediția a doua, revăzută
    Pe copertă: Bartolo di Fredi, Adorația Magilor (circa 1380)

    Adrian Popescu este și autorul unor volume de proză, Tânărul Francisc (1992) și Cortegiul magilor (1996), unde reia, în stilul unei hagiografii romanțate, biografia Sfântului Francisc ori rescrie romanesc tema călătoriei inițiatice a celor trei magi, într-un discurs narativ reușit. (Raluca Dună)

    * * *

    În Cortegiul magilor e reluat motivul poemului ce deschide volumul Călătoria continuă: drumul celor trei magi spre Betleem. Narațiunea are candoare și pitoresc necontrafăcut. (Dinu Flămând)

    * * *

    O fermecătoare poveste de Crăciun, care ar putea face înconjurul planetei dacă ar fi tradusă cu artă în limbi de circulație, este Cortegiul magilor (1996). Autorul istorisește călătoria întreprinsă de „cei trei magi”, Balthazar, Melchior și Gaspar, la Ierusalim și apoi la Betleem, în scopul de a se închina nou-născutului Isus... Faptele sunt relatate la persoana întâi din perspectiva servitorului lui Balthazar. (Alex. Ștefănescu)

  • Întâlniri cu Mitropolitul Bartolomeu
    21.15 LEI
    Epuizat din stoc

    Î.P.S. Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost o personalitate multilaterală, care a lăsat urme adânci și nepieritoare în toate domeniile sale de activitate. Puține persoane, încă din tinerețe, încearcă cele mai diferite sfere de preocupări. Printre acestea se numără și eruditul Valeriu Anania. După ce, în anul 1943, își ia bacalaureatul, devine student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opera sa literară, în proză sau poezie, este apreciată și în prezent. Un efort titanic de informare și de scriere i-au cerut diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, o „muncă de ocnaș” care a durat un deceniu. Tocmai în acea perioadă, contactele noastre au fost cele mai frecvente și mai prolifice. Sincer spun că orice cuvânt pronunțat de Preasfinția Sa îl savuram, mă delecta. Mereu mă gândesc: oare de ce oameni de seamă trebuie să sufere atât? (Onufrie Vințeler)

  • Trezirea, visarea, existența. Sinele și conștiința în neuroștiințe, meditație și filozofie
    79.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Evan Thompson (n. 1962, Ithaca, New York) este doctor în filozofie, cu o diplomă obținută în cadrul University of Toronto în 1990. Este membru în consiliul director al Institutului Mind & Life și a fost codirector al unor centre de cercetare, printre care National Endowment for the Humanities Summer Institute și NEH Summer Institute on Self‑Knowledge in Eastern and Western Philosophies. Este autorul unora dintre cele mai relevante lucrări din domeniu și profesor de filozofie în cadrul University of British Columbia din Vancouver, precum și membru al Royal Society of Canada.

  • Ochiul de foc
    14.96 LEI
    Epuizat din stoc
  • Teologia dezvăluirii
    27.00 LEI

    Robert Sokolowski predă filozofie la Catholic University of America. A fost timp de opt ani consultant la Los Alamos National Laboratory, unde a ținut prelegerile J. Robert Oppenheimer (în 1996).

  • În locul sinelui. Abordarea Sfîntului Augustin
    55.00 LEI

    Jean-Luc Marion este unul dintre cei mai importanți filozofi contemporani, membru în Academia Franceză și Profesor emerit la Universitatea Paris-IV (Sorbona). Operele sale se găsesc la intersecția dintre fenomenologie, istoria filozofiei și teologia creștină.

  • Natura umană la Toma de Aquino și Karl Popper. Critica monismelor antropologice contemporane
    49.00 LEI

    Cristian Bălănean (n. 1978) este preot la Episcopia Greco-Catolică din Oradea și avocat, titularul a trei licențe și a trei masterate (drept, științe politice și teologie), autor a cinci cărți și al mai multor articole din reviste universitare, precum și un participant asiduu la conferințeleSocietății Internaționale Toma de Aquino – Secția Română, la Simpozioanele Internaționale „Școala Ardeleană” și la alte reuniuni de profil. A fost cercetător într-un program european tutelat de Academia Română și a beneficiat de un stagiu de mobilitate la Universitatea din Cambridge (2015). În anul 2017 a obținut titlul de doctor în teologie catolică al Universității din București (calificativul „excelent”), cu o teză al cărei conținut îl constituie tocmaicartea de față, intersectând mai multe ramuri din domeniile de specializare: teologia fundamentală, metafizica, epistemologia, filosofia științei și filosofia minții.

  • Îngerul Crăciunului
    15.86 LEI
          „Îți doresc un înger al Crăciunului care să te vegheze nu numai de Crăciun, ci pe tot parcursul anului și de-a lungul evoluției tale.”
           Anselm Grün a studiat teologia, filosofia și administrarea afacerilor și este chelarul Abației benedictine din Münsterschwarzach. Se numără printre cei mai apreciați autori de literatură spirituală, cărțile sale fiind traduse în mai toate limbile europene și vândute în peste 15 000 000 de exemplare.
           Dacă avem încredere în mesajul îngerului de Crăciun, nu va trebui să ne forțăm pentru a ne bucura. Bucuria crește în noi.
           Îngerul nu te poate feri de răni și de boli. Dar în mijlocul străinilor, în mijlocul neînțelegerii, în mijlocul respingerii, îngerul îți va proteja adevăratul sine.
  • Acasă cu Dumnezeu, într-o viață care nu se sfârșește niciodată
    40.17 LEI

    Ragnar Jónasson s-a născut la Reykjavík în 1976. Lucrează ca avocat și predă legislația privind drepturile de autor la Facultatea de Drept a Universității din Reykjavík.
    Cărțile lui Ragnar s-au vândut în peste 1 milion de exemplare în toată lumea. Au fost răsplătite cu numeroase premii și distincții în Islanda, Marea Britanie și Statele Unite.
    Cele două serii care l-au consacrat pe Ragnar sunt Dark Iceland (care îl are în centru pe tânărul Ari Thór) și Hulda (cu detectiva care poartă același nume). Drepturile pentru cărțile lui s-au vândut în 30 de țări.

Filter by

Preț

Editura