Religie & Spiritualitate

Isabelle Robinet (1923‒2000) a fost si este unul dintre cei mai renumiti sinologi francezi specializati in daoism. A predat istoria si civilizatia chineza la Universitatea Aix-en-Provence Marseille. A scris numeroase articole stiintifice si cateva carti pe care le numea „de popularizare”, dintre care mentionam: Istoria daoismului de la origini pana in secolul XIV, Herald, 2005; Introducere in alchimia interioara daoista. Despre unitate si multiplicitate, Herald, 2021; Meditatia daoista, Herald, 2007 etc.

Un excelent specialist in daoism, autoarea a fost un maestru desavarsit pentru cei cativa discipoli care au facut fata exigentelor sale, un om de mare cultura, dornic sa cunoasca, deschis la nou, optimist, iar mai presus de toate, un prieten foarte selectiv, dar de nadejde.

Papus este figura proeminenta a diferitelor organizatii oculte si cercuri literare pariziene aflate la cumpana secolelor XIX si XX. S-a nascut in orasul La Coruna, in Spania, pe data de 13 iulie 1865, dar familia sa se muta la Paris cand acesta avea patru ani, educatia sa fiind una franceza.

Inca din tinerete, Encausse isi petrecea cea mai mare parte din timp la Biblioteca Nationala studiind Cabala, Tarotul, stiintele magiei si alchimiei. Se alatura Societatii Teozofice Franceze la scurt timp dupa infiintarea acesteia de catre Madame Blavatsky, in 1884 -1885, dar nu dupa mult timp se retrage fiindca se impotrivea accentului pus de Societate pe ocultismul oriental. In 1888, el si prietenul sau Lucien Chamuel infiinteaza Librarie du Merveilleux si revista lunara L'Initiation, publicata pana in 1914.

Urmeaza studii academice conventionale la Universitatea din Paris. Obtine titlul de doctor in medicina in 1894, cu o lucrare despre anatomia filozofica. Deschide o clinica pe Rue Rodin, care s-a bucurat de succes.

In 1908, la Paris, Papus a organizat „Conferinta Internationala Masonica", punand bazele unui Consiliu General Suprem al Riturilor Unite ale Masoneriei Antice si Primitive ale Marelui Orient al Frantei". In 1913 este ales in functia de Mare Hierofant (conducator international) al Ritului Antic si Primitiv Memphis-Mitzraim.

 Cand izbucneste Primul Razboi Mondial, Papus se inroleaza in armata franceza, in corpul medical. In timp ce lucra intr-un spital militar, se imbolnaveste de tuberculoza si moare la 25 octombrie 1916, la varsta de 51 de ani.

Printre operele sale se numara: Traité élémentaire de science occulte (1888), Le tarot des bohémiens (1889),  Traité méthodique de science occulte (1891), Le tarot divinatoire (1909), Traité méthodique de magie pratique (1932) si Le science des nombres (1934), dintre care trei au fost editate de fiul sau, Dr. Philippe Encausse.

Kyriacos C. Markides (n. 19.11.1942) este profesor de sociologie la University of Maine, autor a mai multor carti legate de domeniul spiritual – rod al unei cautari interioare de lunga durata –, intre care o „trilogie athonita” (Muntele tacerii. In cautarea spiritualitatii ortodoxe – tradusa acum in limba romana si aparuta in 2019 la editura Herald, Gifts of the Desert: The Forgotten Path of Christian Spirituality, 2005 si Inner River: A Pilgrimage to the Heart of Christian Spirituality, 2012).

In lucrarile sale sociologul american de origine cipriota relateaza intr-un stil alert, colocvial, apropiat de sufletul cititorului, intalnirea providentiala cu un mare duhovnic de la Muntele Athos, numit in cele trei lucrari „parintele Maximos”, care ii explica sensul profund al spiritualitatii isihaste athonite – cale a linistii si pacii interioare. In acest mod Markides readuce in atentia contemporaneitatii o invatatura mereu actuala, la fel de proaspata acum, ca si pe tot parcursul istoriei ei, pe care lipsa de informare, prejudecatile si limitarile date de o viziune materialista „stearpa” au indepartat-o artificial de oamenii zilei de azi, care, pe de alta parte, ar avea atat de mare nevoie de ea.

Kyriacos C. Markides a fost invitat la numeroase emisiuni si i s-au luat multe interviuri atat in Statele Unite, cat si in Canada si alte tari.

Cartea lui Ioan Botezatorul este una dintre cele mai importante scrieri mandeene, completand imaginea lui Ioan si a climatului spiritual existent in acele vremuri. Astfel avem oportunitatea sa aflam in ce relatie se afla religia mandeeana cu alte religii cum ar fi: mazdeismul, iudaismul, crestinismul, maniheismul si islamul. Aflam deci care sunt punctele comune si cele care fac diferenta intre ele, si mai ales cum completeaza acestea cunostintele despre personalitatea exceptionala a lui Ioan si a practicii botezului. Dincolo de prezentarea vietii si a invataturilor lui Ioan, aceasta carte isi propune sa aduca mai multa lumina, dar si sa ne deschida catre o aprofundare a acestor subiecte.

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Hildegard din Bingen, scriitoare și abatesă, figură intelectuală majoră a secolului al XII-lea din Occidentul latin, își narează în Scivias viziunile mistice folosind alegoria vocii divine. Narațiunea propune un flux de imagini, convertit treptat în unul al cunoașterii revelate, consemnată pentru a îndruma omul aflat pe cale spre Creatorul său. Părțile I și a II-a ale lucrării, publicate în acest prim volum, dezbat probleme de teologie, filosofie, etică, eclesiologie și escatologie orientate spre asumarea radicală a vieții spirituale.

Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.
Deținător al premiului Cărții Naționale.
A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.
Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.
Cărți semnate de Ajdar Ol au fost publicate în Iran, Turcia, Rusia, Polonia, Germania și Georgia.
Volumul de poezii Trăiește a fost recompensat cu Marele Premiu pentru poezie „Cuvântul de Aur” al Ministerului Culturii și Turismului din Azerbaidjan.
Povestirea „Maimuța comandantului de campanie” a obținut Marele Premiu „Mahmud Kashgari” în cadrul Concursului Internațional de Literatură din Țările Turcice (2012).

Licentiat al Facultatii de Medicina (in 1941) si al celei de Litere si Filosofie (in 1948), Constantin Daniel a profesat ca medic psihiatru la Policlina Batistei pana la moartea sa. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din 1976.  A fost presedintele Asociatiei de Studii Orientale.

In cuvantul inainte la lucrarea sa Manuscrisele de la Marea Moarta, semitologul Athanase Negoita afirma urmatoarele: „Constantin Daniel a fost unul dintre cei mai autentici qumranologi. Desi doctor in medicina (si ce medic!), el era un magister si in orientalistica antica. Studiile sale de orientalistica, aparute in atatea carti si reviste rominesti si straine, l-au confirmat ca un mare savant".

*

Scurta nota autobiografica : 

 „Eu eram student la medicina si audiam totodata cursurile Facultatii de Filosofie din Bucuresti, cand am inceput sa ma apropii de orientalistica, in buna parte influentat si de profesorii Nicolae Predescu, Mircea Vulcanescu si Mircea Eliade, care, fiecare in felul sau, mi-au deschis cate o fereastra catre domeniu. Eram constient de faptul ca pentru a te putea initia cat de cat in orientalistica trebuie sa cunosti bine cateva limbi straine care nu sunt tocmai la indemana oricui. Eu eram stimulat interior de cunoasterea limbilor greaca si latina - ceea ce nu-mi ajungea. Din aceasta cauza, dupa ce am luat licenta in sociologie, cu profesorul Dimitrie Gusti, am pornit serios la treaba: am inceput sa studiez greaca veche, apoi slava veche, apoi ebraica (cu profesorul Meyer Halevy) si aramaica, dezvoltandu-mi-se gustul pentru egiptologie – pe care mi l-am satisfacut deprinzand «alfabetul» de la profesorul Frenkian, singurul nostru specialist in egipteana veche."

Constantin Daniel

MIRCEA ELIADE (Bucureşti, 28 februarie 1907 – Chicago, 22 aprilie 1986) a făcut studii de filozofie la Bucureşti, încheiate cu o teză despre filozofia Renaşterii (1928), şi la Calcutta, India (decembrie 1928–decembrie 1931). Îşi susţine doctoratul în filozofie, la Bucureşti, cu o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga (1933). Între anii 1933 şi 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică şi publicistică, ţine cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti. În timpul războiului, este ataşat cultural al Ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945). Din 1945 se stabileşte la Paris, unde predă istoria religiilor, întâi la École Pratique des Hautes Études (până în 1948), apoi la Sorbona. Invitat în SUA, după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures" (1956–1957), acceptă postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 Catedra „Mircea Eliade") a Universităţii din Chicago.

Cronologia operei ştiinţifice şi filozofice (prima ediţie a volumelor): Solilocvii (1932); Oceanografie (1934); Alchimia asiatică (1935); Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1936); Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937); Fragmentarium (1939); Mitul reintegrării (1942); Salazar şi revoluţia în Portugalia (1942); Insula lui Euthanasius(1943); Comentarii la legenda Meşterului Manole (1943); Os Romenos, Latinos do Oriente(1943); Techniques du Yoga (1948); Traité d'histoire des religions (1949); Le Mythe de l'Éternel Retour (1949); Le Chamanisme et les techniques archaïques de l'extase (1951); Images et symboles (1952); Le Yoga. Immortalité et liberté (1954); Forgerons et alchimistes(1956); Das Heilige und das Profane, 1957 (Le Sacré et le profane, 1965); Mythes, rêves et mystères (1957); Birth and Rebirth, 1958 (Naissances mystiques, 1959); Méphistophélès et l'Androgyne (1962); Patañjali et le Yoga (1962); Aspects du mythe (1963); From Primitives to Zen (1967); The Quest, 1969 (La Nostalgie des origines, 1970); De Zalmoxis à Gengis-Khan(1970); Religions australiennes (1972); Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions (1976); Histoire des croyances et des idées religieuses I-III (1976-1983); Briser le toit de la maison(1986).

Tenzin Gyatso, cel de al XIV-lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. În 1950, la un an de la invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să își asume puterea politică, iar în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forțat să plece în exil. De atunci trăiește în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane. În 1989 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace.

Tenzin Gyatso, cel de al XIV-lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. În 1950, la un an de la invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să își asume puterea politică, iar în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forțat să plece în exil. De atunci trăiește în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane. În 1989 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace.

Autorul acestor eseuri, Randall B. Smith, este actualmente Profesor de Teologie la University of St Thomas din Huston, Texas (SUA), unde, începând cu anul 2001, predă cursuri de etică, filosofie, teologie fundamentală și prelegeri despre provocările contemporane ale creștinismului. În urma studiilor universitare de chimie, istorie, filosofie și teologie, Smith a obținut titlul de doctor în 1998, la University of Notre Dame, cu o disertație intitulată Cum vechea Lege a dus mai departe perceptele Legii naturale: un comentariu la anumite întrebări referitoare la Lege în Summa theologica a lui Toma de Aquino. Este autorul următoarelor cărți de referință în cercetarea filosofiei și teologiei medievale: Reading the Sermons of Thomas Aquinas: A Beginner's Guide [Citind predicile lui Toma de Aquino: un ghid introductiv], Emmaus Press, Steubenville, 2016; Aquinas, Bonaventure, and the Scholastic Culture of Medieval Paris [Toma de Aquino, Bonaventura și cultura scolastică a Parisului medieval], Cambridge University Press, Cambridge, 2021]. În numeroasele lui articole, Randall B. Smith se distinge ca un excelent specialist în gândirea și operele lui Augustin, Toma de Aquino, Bonaventura, dar și cele ale contemporanilor Joseph Ratzinger/Papa Benedict al XVI-lea și Alasdair MacIntyre.

Hans Urs von Balthasar (1905-1988), preot elvețian, numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, este unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX. Opera sa cuprinde zeci de cărți publicate, incluzând marea sa Trilogie: Slava-Teodramatica-Teologica.

Pr. Lucian Dîncă este augustinian asumpționist, profesor la Facultatea de Teologie romano-catolică, Universitatea București, directorul Școlii Doctorale de Teologie și Științe Religioase, specializat în studii patristice, istoria dogmelor și creștinismul primului mileniu la Universitatea Laval din Quebec, Canada.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992) s-a născut în localitatea Războieni, Neamț. Studiază filosofia și teologia la universitățile din București și Heidelberg. În 1940, primește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942, va fi numit secretar de legație la departamentul Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.
După instalarea regimului comunist în România, în 1948, se stabilește în Franța, unde, după o promițătoare carieră de jurnalist și poet în România, își va lansa primul său roman din lumea liberă – "Ora 25" – ce va fi tradus, în scurt timp, în zeci de limbi. Până în 1992, în îndelungatul său exil parizian, va publica peste treizeci de romane, ce vor cunoaște, de asemenea, mai multe ediții pe toate continentele lumii.