Religie & Spiritualitate

René Guénon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois. In 1904 a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematica. In 1908, Guenon frecventa deja „scolile" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci; in 1909 ajunge membru al Bisericii Gnostice, cu numele Palingenius.

Perioada 1908-1912 este foarte enigmatica. Superiores Incogniti il investesc pe René Guénon cu functia de restaurator al Traditiei primordiale in Occident, mai precis cu rolul de transmitator si talmacitor al adevarurilor absolute, in vederea modificarii mentalitatii occidentale. Intre 1909 si 1912, realizarea metafizica (cel putin teoretica) a lui Guénon era un fapt implinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci, articole care prevestesc cartile de mai tarziu. Intrucat initierea sa era una „universala", Guénon a „particularizat-o", ajungand initiat in hinduism, daoism si masonerie; iar in 1911-1912 s-a atasat de traditia islamica, luand numele „slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia. 

 Desi opera sa ca sambure spiritual, dar si ca expunere discursiva era deja constituita, abia dupa zece ani Guénon a inceput sa-si publice cartile. Primul Razboi Mondial l-a impiedicat sa se manifeste mai repede, si doar in 1921 ii apare prima carte, despre traditia hindusa. In deceniul urmator, el si-a publicat toate scrierile fundamentale, si tot acum devine „inima" si „intelectul" revistei Études Traditionnelles.

 In 1930 paraseste definitiv Franta, stabilindu-se pentru tot restul vietii la Cairo. Desi „sihastrit" in Egipt, Guénon a continuat sa exercite o influenta peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apareau in Études Traditionnelles, corespondenta de o vastitate uluitoare si cartile scrise in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial au completat opera sa. 

 Desi a declarat raspicat ca nu accepta discipoli, René Guénon a influentat pe multi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator al sau a fost Ananda Coomaraswamy; scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guénon , cele mai puternice si mai sincere din domeniu traditional, cele care pot fi luate ca referinta fara nicio ezitare. Dar cea mai mare speranta (din punct de vedere initiatic) Guénon si-a pus-o in Frithjof Schuon, care, convertit la islam, a instituit o „cale initiatica" pentru Europa. Acestei cai i s-au atasat romanii Mihai Valsan si Vasile Lovinescu. Printre alti „invatacei" mai cunoscuti ii vom mentiona pe Titus Burckhardt si pe Martin Lings. Mihai Valsan a devenit, dupa moartea lui Guénon, redactor-sef al revistei Études Traditionnelles si a inceput publicarea operei postume a acestuia.

 Dupa o suferinta fizica intensa, René Guénon paraseste lumea aceasta la 7 ianuarie 1951.

Idries Shah (1924-1996), scriitor si maestru in traditia sufi, autor a numeroase carti, tratate, articole, eseuri pe diverse teme, de la filozofie si psihologie, pana la spiritualitate si studii culturale. Nascut in India, dintr-o familie de nobili afgani, Shah a copilarit in Anglia. Scrierile sale timpurii trateaza despre magie si practica vrajitoriei. In 1960 fondeaza editura Octagon Press, la care publica traduceri din clasicii sufi, cat si propriile scrieri, intre care si fundamentala The Sufis, publicata in 1964. In 1965, Shah fondeaza Institutul de Cercetari Culturale din Londra, similar Institutului de Cercetare a Cunoasterii Umane din SUA, condus de Robert Ornstein. In scrierile sale, Shah prezinta sufismul ca o forma universala de intelepciune ce a precedat islamul, pozitie care i-a atras criticile orientalistilor dar si aprecierea si sprijinul unor scriitori cu autoritate, intre care cea mai cunoscuta fiind atitudinea de sprijin manifestata de Doris Lessing.

Opera (selectiv):

The Sufis

Caravan of Dreams

Tales of the Dervishes

Learning How to Learn: Psychology and Spirituality in the Sufi Way

Thinkers of the East - Studies in Experientialism

The Hundred Tales of Wisdom

Special Illumination: The Sufi Use of Humour

The Way of the Sufi (Calea Sufita, Editura Herald, 2002)

Thich Nhat Hanh este lider spiritual, poet, activist și promotor al budismului Zen. Născut în Vietnam și călugărit la vârsta de șaisprezece ani, a trăit în exil treizeci și nouă de ani, punându-și existența în slujba păcii. În prima parte a vieții a fost profesor de religii comparate și budism în Saigon, apoi a studiat la Princeton University și a predat la Columbia University, iar principalul lui scop a fost să militeze pentru oprirea Războiului din Vietnam. Până la întoarcerea în țara natală, a pus bazele unei comunități budiste în sudul Franței, numită Plum Village. Le‑a oferit astfel vesticilor un refugiu spiritual și un model prin care să ajungă la echilibru, liniște și înțelegere reciprocă.

A căutat mereu răspunsuri pentru problemele actuale, drept dovadă stând și cele peste o sută de cărți scrise. Datorită complexei sale activități pacifiste, a fost nominalizat de Martin Luther King, Jr., la Premiul Nobel pentru Pace în 1967. În prezent trăiește în templul Từ Hiếu, acolo unde și‑a făcut ucenicia, întors acasă după o lungă perioadă apostolică în străinătate.

„Glafirele“ sunt lucrări făcute cu migală și răbdare, „încrustări“ rafinate în metal sau în piatră. Atunci când „materia primă“ a artizanului este Sfânta Scriptură, „glafirele“ devin încrustații în însuși trupul Cuvântului divin, mărturisiri de credință „tăiate“ în fila de hârtie cu instrumentele oferite de fiecare epocă în parte. Autorul acestui volum combină analiza filologică și perspectiva istorică cu dezideratul teologic. Temele abordate sunt de o fierbinte actualitate, dar ele capătă sens printr-o oglindire permanentă și riguroasă în Tradiția creștină a primului mileniu.

• Maria Magdalena de la Dan Brown la Evanghelii și retur • Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istoriei • Păcatul împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristică • Ce pierdem ignorând literatura apocrifă? • Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos • Mitul îngerilor căzuți • Traducerea Septuagintei în românește • Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice • Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece ani.

Cristian Bădiliță încântă și descântă texte vechi, explică universuri uitate și sesizează întotdeauna esențele tari, ivite de dincolo de contingent și atinse de transcendent. Scrisul său surprinde și tulbură, pentru că el curge din talent frust, erudiție desăvârșită și acribie neegalată astăzi, centrate pe creștinismul timpuriu și Părinții Bisericii, pe toată aura ziditoare a credinței. Ioan-Aurel Pop

În 2015, Papa Francisc s-a adresat lumii cu un îndemn de mare valoare spirituală, etică și politică prin enciclica „Laudato si’". Enciclica este o invitație la „reconectarea" cu toate creaturile vii și cu Pământul pe care îl locuim. În concordanță cu mesajul „ecologiei integrale", lansat de papa Bergoglio, Carlo Petrini – fondatorul mișcării slow food și creatorul rețelei internaționale Terra Madre, agnostic și fost comunist, a scris Ghidul de lectură Laudato si’. Acest volum reprezintă un alt pas către ecologia integrală și se deschide cu trei dialoguri între Papa Francisc și Carlo Petrini. Un dialog ce ar părea al contrastelor: între un agnostic și un papă, între un fost comunist și un catolic, între un italian și un argentinian, între un bucătar și un teolog. Totuși, lucrurile merg strună și cei doi se înțeleg. De ce ecologia integrală? Pentru că nu ajunge să acționăm conform cifrelor pentru a salva planeta, ci este nevoie de o schimbare la nivel personal. Aceasta trebuie să se raporteze la lume într-un mod divers, cu onestitate, empatie, recunoștință.

René Guénon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois. In 1904 a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematica. In 1908, Guenon frecventa deja „scolile" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci; in 1909 ajunge membru al Bisericii Gnostice, cu numele Palingenius.

Perioada 1908-1912 este foarte enigmatica. Superiores Incogniti il investesc pe René Guénon cu functia de restaurator al Traditiei primordiale in Occident, mai precis cu rolul de transmitator si talmacitor al adevarurilor absolute, in vederea modificarii mentalitatii occidentale. Intre 1909 si 1912, realizarea metafizica (cel putin teoretica) a lui Guénon era un fapt implinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci, articole care prevestesc cartile de mai tarziu. Intrucat initierea sa era una „universala", Guénon a „particularizat-o", ajungand initiat in hinduism, daoism si masonerie; iar in 1911-1912 s-a atasat de traditia islamica, luand numele „slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia. 

 Desi opera sa ca sambure spiritual, dar si ca expunere discursiva era deja constituita, abia dupa zece ani Guénon a inceput sa-si publice cartile. Primul Razboi Mondial l-a impiedicat sa se manifeste mai repede, si doar in 1921 ii apare prima carte, despre traditia hindusa. In deceniul urmator, el si-a publicat toate scrierile fundamentale, si tot acum devine „inima" si „intelectul" revistei Études Traditionnelles.

 In 1930 paraseste definitiv Franta, stabilindu-se pentru tot restul vietii la Cairo. Desi „sihastrit" in Egipt, Guénon a continuat sa exercite o influenta peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apareau in Études Traditionnelles, corespondenta de o vastitate uluitoare si cartile scrise in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial au completat opera sa. 

 Desi a declarat raspicat ca nu accepta discipoli, René Guénon a influentat pe multi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator al sau a fost Ananda Coomaraswamy; scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guénon , cele mai puternice si mai sincere din domeniu traditional, cele care pot fi luate ca referinta fara nicio ezitare. Dar cea mai mare speranta (din punct de vedere initiatic) Guénon si-a pus-o in Frithjof Schuon, care, convertit la islam, a instituit o „cale initiatica" pentru Europa. Acestei cai i s-au atasat romanii Mihai Valsan si Vasile Lovinescu. Printre alti „invatacei" mai cunoscuti ii vom mentiona pe Titus Burckhardt si pe Martin Lings. Mihai Valsan a devenit, dupa moartea lui Guénon, redactor-sef al revistei Études Traditionnelles si a inceput publicarea operei postume a acestuia.

 Dupa o suferinta fizica intensa, René Guénon paraseste lumea aceasta la 7 ianuarie 1951.

Alan Watts (1915–1973) a fost filosof englez, scriitor și orator de renume internațional. În tinerețe a devenit pasionat de Orient și a publicat articole pe această temă înainte de a scrie prima sa carte. Din 1938 s-a mutat la New York și apoi la Chicago, unde va fi câțiva ani preot anglican, înainte de a părăsi Biserica. Va preda apoi la American Academy of Asian Studies din San Francisco. Alan Watts a fost profund atașat de filosofiile indiene și de gândirea taoistă. Este cunoscut mai ales pentru interpretarea filosofiei asiatice pentru a o face accesibilă Occidentului. Lucrările sale abordează aplicarea în viața de zi cu zi mai ales a învățăturilor budismului zen.

Thich Nhat Hanh este lider spiritual, poet, activist și promotor al budismului Zen. Născut în Vietnam și călugărit la vârsta de șaisprezece ani, a trăit în exil treizeci și nouă de ani, punându-și existența în slujba păcii. În prima parte a vieții a fost profesor de religii comparate și budism în Saigon, apoi a studiat la Princeton University și a predat la Columbia University, iar principalul lui scop a fost să militeze pentru oprirea Războiului din Vietnam. Până la întoarcerea în țara natală, a pus bazele unei comunități budiste în sudul Franței, numită Plum Village. Le‑a oferit astfel vesticilor un refugiu spiritual și un model prin care să ajungă la echilibru, liniște și înțelegere reciprocă.

A căutat mereu răspunsuri pentru problemele actuale, drept dovadă stând și cele peste o sută de cărți scrise. Datorită complexei sale activități pacifiste, a fost nominalizat de Martin Luther King, Jr., la Premiul Nobel pentru Pace în 1967. În prezent trăiește în templul Từ Hiếu, acolo unde și‑a făcut ucenicia, întors acasă după o lungă perioadă apostolică în străinătate.

René Guénon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois. In 1904 a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematica. In 1908, Guenon frecventa deja „scolile" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci; in 1909 ajunge membru al Bisericii Gnostice, cu numele Palingenius.

Perioada 1908-1912 este foarte enigmatica. Superiores Incogniti il investesc pe René Guénon cu functia de restaurator al Traditiei primordiale in Occident, mai precis cu rolul de transmitator si talmacitor al adevarurilor absolute, in vederea modificarii mentalitatii occidentale. Intre 1909 si 1912, realizarea metafizica (cel putin teoretica) a lui Guénon era un fapt implinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci, articole care prevestesc cartile de mai tarziu. Intrucat initierea sa era una „universala", Guénon a „particularizat-o", ajungand initiat in hinduism, daoism si masonerie; iar in 1911-1912 s-a atasat de traditia islamica, luand numele „slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia. 

 Desi opera sa ca sambure spiritual, dar si ca expunere discursiva era deja constituita, abia dupa zece ani Guénon a inceput sa-si publice cartile. Primul Razboi Mondial l-a impiedicat sa se manifeste mai repede, si doar in 1921 ii apare prima carte, despre traditia hindusa. In deceniul urmator, el si-a publicat toate scrierile fundamentale, si tot acum devine „inima" si „intelectul" revistei Études Traditionnelles.

 In 1930 paraseste definitiv Franta, stabilindu-se pentru tot restul vietii la Cairo. Desi „sihastrit" in Egipt, Guénon a continuat sa exercite o influenta peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apareau in Études Traditionnelles, corespondenta de o vastitate uluitoare si cartile scrise in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial au completat opera sa. 

 Desi a declarat raspicat ca nu accepta discipoli, René Guénon a influentat pe multi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator al sau a fost Ananda Coomaraswamy; scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guénon , cele mai puternice si mai sincere din domeniu traditional, cele care pot fi luate ca referinta fara nicio ezitare. Dar cea mai mare speranta (din punct de vedere initiatic) Guénon si-a pus-o in Frithjof Schuon, care, convertit la islam, a instituit o „cale initiatica" pentru Europa. Acestei cai i s-au atasat romanii Mihai Valsan si Vasile Lovinescu. Printre alti „invatacei" mai cunoscuti ii vom mentiona pe Titus Burckhardt si pe Martin Lings. Mihai Valsan a devenit, dupa moartea lui Guénon, redactor-sef al revistei Études Traditionnelles si a inceput publicarea operei postume a acestuia.

 Dupa o suferinta fizica intensa, René Guénon paraseste lumea aceasta la 7 ianuarie 1951.

René Guénon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois. In 1904 a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematica. In 1908, Guenon frecventa deja „scolile" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci; in 1909 ajunge membru al Bisericii Gnostice, cu numele Palingenius.

Perioada 1908-1912 este foarte enigmatica. Superiores Incogniti il investesc pe René Guénon cu functia de restaurator al Traditiei primordiale in Occident, mai precis cu rolul de transmitator si talmacitor al adevarurilor absolute, in vederea modificarii mentalitatii occidentale. Intre 1909 si 1912, realizarea metafizica (cel putin teoretica) a lui Guénon era un fapt implinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci, articole care prevestesc cartile de mai tarziu. Intrucat initierea sa era una „universala", Guénon a „particularizat-o", ajungand initiat in hinduism, daoism si masonerie; iar in 1911-1912 s-a atasat de traditia islamica, luand numele „slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia. 

 Desi opera sa ca sambure spiritual, dar si ca expunere discursiva era deja constituita, abia dupa zece ani Guénon a inceput sa-si publice cartile. Primul Razboi Mondial l-a impiedicat sa se manifeste mai repede, si doar in 1921 ii apare prima carte, despre traditia hindusa. In deceniul urmator, el si-a publicat toate scrierile fundamentale, si tot acum devine „inima" si „intelectul" revistei Études Traditionnelles.

 In 1930 paraseste definitiv Franta, stabilindu-se pentru tot restul vietii la Cairo. Desi „sihastrit" in Egipt, Guénon a continuat sa exercite o influenta peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apareau in Études Traditionnelles, corespondenta de o vastitate uluitoare si cartile scrise in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial au completat opera sa. 

 Desi a declarat raspicat ca nu accepta discipoli, René Guénon a influentat pe multi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator al sau a fost Ananda Coomaraswamy; scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guénon , cele mai puternice si mai sincere din domeniu traditional, cele care pot fi luate ca referinta fara nicio ezitare. Dar cea mai mare speranta (din punct de vedere initiatic) Guénon si-a pus-o in Frithjof Schuon, care, convertit la islam, a instituit o „cale initiatica" pentru Europa. Acestei cai i s-au atasat romanii Mihai Valsan si Vasile Lovinescu. Printre alti „invatacei" mai cunoscuti ii vom mentiona pe Titus Burckhardt si pe Martin Lings. Mihai Valsan a devenit, dupa moartea lui Guénon, redactor-sef al revistei Études Traditionnelles si a inceput publicarea operei postume a acestuia.

 Dupa o suferinta fizica intensa, René Guénon paraseste lumea aceasta la 7 ianuarie 1951.

Neil MacGregor a fost director al National Gallery de la Londra între 1987 și 2002, director al British Museum între 2002 și 2015 și președinte al Comitetului Director al Forumului Humboldt de la Berlin între 2015 și 2018. A mai publicat A History of the World in 100 Objects [O istorie a lumii în 100 de obiecte], Shakespeare’s Restless World [Lumea neobosită a lui Shakespeare] și Germany: Memories of a Nation [Germania: Memorii ale unei națiuni], traduse în peste 12 limbi. În 2010 a primit Ordinul pentru Merite Deosebite, cea mai înaltă distincție civilă a Marii Britanii. În 2015, a primit Medalia Goethe și Premiul Național German. În 2018, emisiunea radiofonică Living with Gods a primit Premiul Sandford Saint Martin pentru Transmisiuni Religioase.

Scrierile anterioare ale lui PETER STANFORD având ca subiect istoria, teologia şi semnificaţia culturală a ideilor religioase includ: What We Talk About When We Talk About Faith; Martin Luther: Catholic Dissident; Judas: The Troubling History of the Renegade Apostle; The Devil – A Biography; Heaven – A Traveller’s Guide to the Undiscovered Country şi The She-Pope, o investigaţie asupra legendei papesei Ioana. Este colaborator principal la Daily şi Sunday Telegraph şi scrie pentru Independent, Observer, Daily Mail şi Tablet. A prezentat programe pentru BBC 1, Channel 4 şi Channel 5, dar şi pentru BBC Radio 2 şi Radio 4 şi pentru BBC World Service.

Poate fi dificil pentru mintea hiperactivă a secolului XXI să se relaxeze într-o experienţă a liniştii şi a conştiinţei de sine. Recunoscând acest lucru, respectatul mistic Osho a dezvoltat noi tehnici de meditaţie pentru a aborda provocările minţii moderne. Curs de meditaţie demonstrează aceste tehnici într-o formă uşor de utilizat. În fiecare zi, puteţi învăţa un nou aspect al vieţii meditative, urmat de o meditaţie simplă, practică şi de un exerciţiu de conştientizare. După fiecare experienţă, veţi reflecta la citatul zilei sau veţi folosi spaţiul disponibil pentru a face însemnări. Pe tot parcursul cursului, Osho împărtăşeşte din gândurile sale unice despre dragoste, furie, relaxare şi nu numai pentru a vă conduce spre un spaţiu al acceptării interioare, al bucuriei şi al mindfulnessului.

Curs de meditaţie ne arată cum putem recupera natura meditativă cu care fiecare dintre noi am venit pe lume, dar pe care am pierdut-o pe traseu, în timp ce am fost iniţiaţi în traiul în societate. De la începătorii dornici să găsească liniştea, la meditatori mai experimentaţi care vor să îşi îmbunătăţească practica, ghidul de meditaţie al lui Osho poate învăţa pe oricine să se separe de minte pentru o transformare a conştiinţei care produce o nouă înţelegere a ceea ce înseamnă să fii alert şi să răspunzi în faţa întâmplărilor vieţii.

Cum împăcăm nevoia noastră de a ne exprima emoţiile cu dorinţa de a-i proteja pe alţii? Mult prea des ne găsim prinşi în dilema exprimare versus reprimare. Ne temem că dacă ne exprimăm adevăratele sentimente îi vom răni şi îndepărta pe cei apropiaţi nouă. Dar, reprimându-ne emoţiile – chiar şi sub imaginea binevoitoare a „auto controlului“ –, riscăm doar să ne rănim pe noi înşine.

Osho, unul dintre cei mai provocatori învăţători spirituali ai timpului nostru, ne oferă în acest caz o abordare practică şi exhaustivă pentru rezolvarea eficientă a acestui conflict. Încorporând materiale noi, nepublicate până acum, Vindecarea emoţională ne conduce spre înţelegerea rădăcinilor emoţiilor noastre, pentru a reacţiona în faţa situaţiilor într-un mod care ne poate învăţa mai multe despre noi înşine şi despre alţii şi pentru a răspunde la suişurile şi coborâşurile inevitabile ale vieţii cu o mai mare încredere şi cu mai mult echilibru.

Privirea unică a lui Osho asupra minţii şi a inimii umane merge dincolo de hotarele psihologiei convenţionale. Ne învaţă să ne trăim emoţiile pe deplin şi să ne confruntăm cu ele în mod creator pentru a ajunge la o viaţă mai bogată, mai împlinită.

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

George Robert S. Mead (1863-1933) a fost un pionier de prim rang in domeniul studiilor gnostice si hermetice. Angajat pe termen lung in studiul gnozei si gnosticismului, Mead a inceput sa publice in 1890 traducerea la marea opera gnostica Pistis Sophia, care a devenit astfel primul codex gnostic disponibil intr-o traducere exacta. Acestei traduceri i-au urmat diferite lucrari publicate in decursul mai multor ani, reunite sub titlul Echoes from the Gnosis, toate avand legatura directa cu texte gnostice de mare insemnatate.

Unul dintre cele mai mari merite ale lui Mead a fost capacitatea sa de a discerne sensul launtric si spiritual al scrierilor hermetice si gnostice, carora le-a dedicat intreaga sa opera. Apreciat in mod deosebit de Carl Gustav Jung nu doar pentru eruditia lui extraordinara, ci si pentru viziunea sa speciala asupra ideilor gnostice, Mead a deschis noi cai de cercetare a hermetismului si gnozei.

Așa cum afirmă Dr. Clarissa Pinkola Estés, „Sfânta Fecioară ne promite că orice suflet care își caută puterea, alinarea, calea sau îndrumarea își poate înălța rugile spre Ea, îi poate cere protecție, iar Maica Binecuvântată va veni îndată cu vălu-l fluturând. Ne va adăposti sub mantia Ei, ne va încălzi cu atingerea-l plină de compasiune, ne va da putere și ne va călăuzi să ne urmăm sufletul în drumul lui spre lumină.” Eliberează femeia puternică este o extraordinară colecție de povești, rugăciuni și binecuvântări, în care autoarea ne invită să ne adunăm cu toții la adăpostul Maicii Sfinte – Madona, Fecioara din Guadalupe sau oricum am mai numi nenumăratele Ei întrupări.

„În această carte, vreau să vă împărtășesc cum a fost călătoria alături de Ea – o fereastră deschisă spre inima divinității, care mă va ajuta să vă fac cunoștință cu Sfânta Fecioară vouă, celor cărora vi s-au încrucișat pașii cu ai Ei. Dar voi nu ați recunoscut-o, pentru că nu știați mai nimic despre Ea. Sper să o readuc atât în viața celor care s-au rătăcit, dar care își caută rădăcinile materne, cât și în a celor ce și-au dedicat întreaga viață Fecioarei Maria – vreau să le aduc tuturor bucurie, să le dau putere și să-i ajut să capete profunzime.”
Dr. CLARISSA PINKOLA ESTÉS, autoarea bestsellerurilor Femei care aleargă cu lupii și Povești vindecătoare

**********************************

„Fecioara este într-adevăr prietenul celor însingurați, prietenul suprem al acelora care nu au niciun prieten.”
* * *
„Numește-o Maica Noastră, La Nuestra Señora, Sfânta Fecioară – sau alege oricare altul dintre miile de nume ce l-au fost date!”
Dr. Clarissa Pinkola Estés

Scrisă pentru credincioși, dar și pentru atei – și mai ales pentru tinerii cititori – Mică istorie a religiei ne poartă de-a lungul epocilor, de la primele manifestări de credință până în prezent. Fiind un ghid empatic, dar manifestând discernământ în ceea ce privește importanța credinței, Richard Holloway ne introduce în istoria și sistemele de credinţe ale religiilor majore ale omenirii: iudaismul, islamul, creștinismul, budismul și hinduismul. Holloway explorează și explică și proveniența credințelor religioase, modul cum diferențele de credință conduc uneori la ostilitate și violență, ce este o sectă și ce este un cult și nu numai. Pe tot parcursul cărții, autorul încurajează curiozitatea și toleranța, accentuează nuanța și misterul și reface cu calm sentimentul valorii credinței.

O carte bine scrisă, după a cărei lectură mulți dintre noi vor rămâne cu mai multe informații despre religie decât știau înainte... Times

Povestea lui Holloway abundă în fapte surprinzătoare. Financial Times

Wilhelm Dancă (n. 1959), preot, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, profesor abilitat în domeniul filosofie și în domeniul teologie, autor a numeroase articole, studii și cărți. Membru al Academiei Române și membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg.

Wilhelm Dancă (n. 1959), preot, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, profesor abilitat în domeniul filosofie și în domeniul teologie, autor a numeroase articole, studii și cărți. Membru al Academiei Române și membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg.

Profesorul Rémi Brague a scris o serie impresionantă de cărți, în general de filosofie, dar și cîteva cu deschideri culturale, teologice, literare diverse. Volumul de față conține articole publicate de-a lungul anilor în revista Communio. Prin natura lor, textele cuprinse în această carte se doresc a fi accesibile unui public larg și pun în lumină ceea ce producțiile academice lasă mai greu să transpară, și anume dimensiunea credinței autorului lor. (Alin Tat, îngrijitorul ediției).

„Dumnezeu se oferă celui care i se dăruieşte. Aceasta pentru că Dumnezeu vine să-şi facă începutul în credincios. Şi face aici ceea ce nu încetează să facă în el însuşi, a se oferi prin caritate. A iubi caritatea înseamnă a schimba obiectul iubirii în subiectul său: cine iubeşte astfel iubeşte în mod unic din cauza celui pe care-l iubeşte, nu din propria capacitate de a iubi. Cine iubeşte caritatea ştie că nu iubeşte. Dar ştie deopotrivă că cel care iubeşte va putea să-l iubească. O ştie prin speranţă. Credinţa se inserează astfel în sistemul virtuţilor numite teologale, pentru a ne face să accedem la aceea care, printre ele, este şi numele lui Dumnezeu: iubirea.” (Autorul)

Autorul lucrarii Legenda Aurea a fost unul dintre cei mai instruiti oameni ai vremii sale, dar si un sfant. Viata sa – daca vreun savant si-ar da osteneala sa o reconstituie in amanunt – ar imbogati cu un capitol pretios istoria gandirii religioase a secolului al XIII-lea; ca sa nu mai spunem ca celebra sa „compilatie” merita sa ocupe un loc de frunte printre cele mai emotionante vieti ale sfintilor si apostolilor pe care le cunoastem.

Preafericitul Jacques s-a nascut in anul 1228, la Varagina, de unde si numele sau latinizat, Jacobus de Varagina. Cand a implinit saisprezece ani, in 1244, a intrat in ordinul dominican. Rand pe rand novice, calugar, profesor de teologie, apoi predicator, el intruchipa in fiinta si in stiinta sa moravuri atat de pure si o virtute atat de nestramutata, incat si astazi toate manastirile dominicane din nordul Italiei pastreaza amintirea sfinteniei sale.

La varsta de treizeci si cinci de ani, a fost ales staret al manastirii in care slujea. Apoi, in 1267, calugarii i-au incredintat carmuirea manastirilor din provincia Lombardia, functie infinit mai obositoare si mai grea decat cea de staret, de care s-a achitat cu mare cinste vreme de optsprezece ani. In anul 1292 este numit arhiepiscop de Genova. In aceasta functie a adus pacea intre cetatenii Genovei, caci in 1295 reuseste un lucru incredibil, si anume impacarea guelfilor si a ghibelinilor, confirmata printr-un act solemn.

Pe toata durata episcopatului sau, mergea personal sa ingrijeasca bolnavii, pe stradutele mizere din port, avand intotdeauna la el o lista cu dezmostenitii sortii, „pe care-i vizita de dimineata pana seara, vorbind cu ei cele mai marunte lucruri care tineau de traiul zilnic”. Daruia saracilor veniturile sale si cele ale bisericii in care predica. Inainte de a muri, in 1298, a interzis sa i se faca funeralii pompoase, preferand ca banii care s-ar fi cheltuit astfel sa mearga in buzunarele nevoiasilor. A cerut ca trupul lui sa nu fie inhumat in catedrala, alaturi de ceilalti episcopi, ci sa fie depus in biserica manastirii unde fusese staret, lucru care s-a si intamplat, fiind ingropat in stanga corului.

Ca si Legenda Aurea, predicile si discursurile religioase ale lui Jacques de Voragine, eliberate de intreaga lor incarcatura dogmatica, au o simplitate si o bonomie extrem de originale si sunt mestesugit intocmite, pentru a merge la inima oamenilor. Dar niciuna dintre celelalte lucrari ale sale nu a avut, in vremea lui, un succes comparabil cu uimitoarea sa „culegere” de vieti ale sfintilor pe care, inca de la aparitia sa, intreaga Europa a denumit-o Legenda Aurea (Legenda de aur).

Teodor de Wyzewa