Religie & Spiritualitate

Filozof ca formatie, H.C. Puech s-a orientat, sub conducerea lui Emile Brehier si a lui Leon Robin, spre studiul filosofiei grecesti, indeosebi spre neoplatonism si hermetism, dupa care interesul sau s-a indreptat spre doctrinele din perioada crestinismului timpuriu. Ulterior, ca Presedinte al departamentului de Stiinte Religioase la Ecole Pratique des Hautes Etudes, a exercitat o influenta hotaritoare in dezvoltarea considerabila pe care studiile patristice au cunoscut-o in Franta, mai ales dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Dupa descoperirea depozitului de manuscrise maniheene de la Fayum, Puech se va dedica studiului acestora. Rezultatele cercetarii sunt adunate in cartea Le manicheisme, son fondateur, sa doctrine, publicata in 1949, care ramine si astazi, prin bogatia si siguranta informatiei o lucrare de referinta.

O alta descoperire importanta are loc la Nag Hammadi, in Egipt, intre 1945 si 1946. O bogata colectie de codexuri gnostice in copta, din sec. al IV-lea, va capta interesul savantilor din lumea intreaga.  Ca membru al comitetului international instituit pentru valorificarea acestor manuscrise, H.C.Puech va juca un rol de frunte in identificarea si publicarea textelor respective.

Din 1934 devine directorul publicatiei Revue de l'Histoire des Religions;

Din 1952 este seful catedrei de Istoria religiilor la College de France, post in care isi va desfasura activitatea timp de 20 de ani.

Ca presedinte al Asociatiei Internationale pentru Studierea Istoriei Religiilor, Puech s-a bucurat de o apreciere generala.

Renumitul maestru Dzogchen Chögyal Namkhai Norbu Rinpoche s-a nascut in anul 1938 in tinutul Derghe, situat in Tibetul Oriental. De mic copil a fost recunoscut drept reincarnarea marelui maestru Dzogchen Adzom Drukpa (1842-1924), dupa care a fost recunoscut de catre al XVI-lea Karmapa drept reincarnarea lui Shabdrung Ngawang Namgyal (1594-1651), primul Dharmaraja al Bhutanului.

Inca din adolescenta Chögyal Namkhai Norbu a absolvit in intregime programul riguros de studii traditionale, primind invataturi de la unii dintre cei mai mari maestrii ai timpului sau.

In anul 1955 l-a intalnit pe Changchub Dorje (1826-1961), principalul sau invatator Dzogchen, al carui mod de viata si fel de a preda au devenit pentru el o sursa permanenta de inspiratie.

In anul 1960, ca urmare a deteriorarii situatiei sociale si politice din Tibet, Chögyal Namkhai Norbu Rinpoche s-a stabilit in Italia, dand curs invitatiei renumitului orientalist prof. Giuseppe Tucci, contribuind astfel in mod direct la raspandirea culturii tibetane in Occident. La inceputul anilor saizeci a lucrat pentru institutul Ismeo (Istituto per il Medio e l’Estremo Oriente) din Roma, iar mai tirziu, intre anii 1962-1992, a predat limba si literatura tibetana si mongola la Istituto Universitario Orientale din Napoli.

Lucrarile sale academice dezvaluie o profunda cunoastere a culturii tibetane, alimentata in mod constant de determinarea sa de nezdruncinat de a pastra in viata extraordinarul patrimoniu cultural al Tibetului.

Dupa ce a predat timp de mai muti ani Yantra Yoga, in urma interesului tot mai mare, Chögyal Namkhai Norbu a inceput sa predea invataturi Dzogchen, mai intai in Italia, iar apoi in toata lumea. In anul 1981 a intemeiat primul centru al Comunitatii Dzogchen in Arcidosso, Toscana, Italia, cu numele de Merigar.

De-a lungul anilor, mii de oameni din intreaga lume au devenit membri ai Comunitatii Dzogchen, fiind intemeiate centre in Statele Unite, in diverse tari europene, in America Latina, in Rusia, in Australia si in China. Un asemenea centru al Comunitatii Dzogchen a fost intemeiat in anul 2007 si in Romania in localitatea 23 August (Merigar Est).

In anul 1988 Chögyal Namkhai Norbu a fondat organizatia ASIA (Associazione per la Solidarieta Internazionale in Asia), o organizatie non-guvernamentala, a carei principala activitate consta in sprijinirea necesitatilor educationale si medicale ale populatiei tibetane. In anul 1989 Chögyal Namkhai Norbu a intemeiat Institutul Shang Shung, care are drept tel pastrarea culturii tibetane prin promovarea si raspandirea cunoasterii acesteia.

Si in zilele noastre Chögyal Namkhai Norbu continua sa calatoreasca in mod constant in toata lumea, sustinand conferinte si retrageri cu participarea a mii de oameni. Incepand cu anul 2007 Chögyal Namkhai Norbu Rinpoche sustine in mod regulat seminarii de vara si in Romania.

Kyriacos C. Markides (n. 19.11.1942) este profesor de sociologie la University of Maine, autor a mai multor carti legate de domeniul spiritual – rod al unei cautari interioare de lunga durata –, intre care o „trilogie athonita” (Muntele tacerii. In cautarea spiritualitatii ortodoxe – tradusa acum in limba romana si aparuta in 2019 la editura Herald, Gifts of the Desert: The Forgotten Path of Christian Spirituality, 2005 si Inner River: A Pilgrimage to the Heart of Christian Spirituality, 2012).

In lucrarile sale sociologul american de origine cipriota relateaza intr-un stil alert, colocvial, apropiat de sufletul cititorului, intalnirea providentiala cu un mare duhovnic de la Muntele Athos, numit in cele trei lucrari „parintele Maximos”, care ii explica sensul profund al spiritualitatii isihaste athonite – cale a linistii si pacii interioare. In acest mod Markides readuce in atentia contemporaneitatii o invatatura mereu actuala, la fel de proaspata acum, ca si pe tot parcursul istoriei ei, pe care lipsa de informare, prejudecatile si limitarile date de o viziune materialista „stearpa” au indepartat-o artificial de oamenii zilei de azi, care, pe de alta parte, ar avea atat de mare nevoie de ea.

Kyriacos C. Markides a fost invitat la numeroase emisiuni si i s-au luat multe interviuri atat in Statele Unite, cat si in Canada si alte tari.

Moshe Idel, profesor de gîndire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi cercetător la Institutul Shalom Hartman, este doctor în filosofie, cu specializarea Cabala. În 1999 a primit prestigiosul „Israel Prize” pentru excelenţă în domeniul gîndirii iudaice. Printre volumele publicate se numără titluri de referinţă, precum Kabbalah: New Perspectives (1988), Hasidism: Between Ecstasy and Magic (1995), Messianic Mystics (1998), Kabbalah and Eros (2005). La Editura Polirom a publicat: Perfecţiuni care absorb. Cabala şi interpretare (2004), Ceea ce ne uneşte. Istorii, biografii, idei (Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, 2006), Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări (2008), Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască (2010), Evreii lui Saturn. Despre sabatul vrăjitoarelor şi şabatianism (2013), Mircea Eliade. De la magie la mit (2014), Răul primordial în Cabala. Totalitate, perfecţiune, perfectibilitate (2015) şi Experienţa mistică la Abraham Abulafia (2019).

Autor şi profesor de budism, Bodhipaksa practică meditația de aproape 40 de ani. În 2000 a creat website-ul WildMind.org, pentru a pune tehnicile de meditație la dispoziţia tuturor celor interesaţi. A urmat un master interdisciplinar în budism şi business la Universitatea din Montana. Originar din Scoția, trăiește și predă în New Hampshire, SUA.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Opera: Surprised by Joy (Surprins de Bucurie. Povestea unei convertiri, Humanitas, 2008), Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, 2004), Of This and Other Worlds (Despre lumea aceasta şi despre alte lumi, Humanitas, 2011), Fern‑seed and Elephants and Other Essays on Christianity (Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism, Humanitas, 2011), The Great Divorce (Marea despărţire, Humanitas, 2013), Reflections on the Psalms (Meditaţii la Psalmi, Humanitas, 2013), precum şi postuma Prayer: Letters to Malcolm (Rugăciune. Scrisori către Malcolm).

În plină criză COVID, păstorul a peste un miliard de catolici a văzut cruzimea și inechitatea societății noastre mai prezente decât oricând. El a văzut, de asemenea,în rezistența, generozitatea și creativitatea multor oameni, mijloacele de a ne salva societatea, economia și planeta. Papa Francisc ne îndeamnă să nu lăsăm suferința să fie în zadar, să explorăm ce ne poate învăța această criză despre cum să rezolvăm tulburările de orice fel din viețile noastre și ale lumii în general. Cu o sinceritate fără precedent, el dezvăluie cum trei crize din propria sa viață l-au schimbat dramatic în bine. Prin natura sa, criza ne oferă o alegere: comitem o greșeală gravă dacă încercăm să ne întoarcem la starea de dinainte de criză. Dar dacă avem curajul să ne schimbăm, putem ieși din criză mai bine decât înainte.

Thich Nhat Hanh este lider spiritual, poet, activist și promotor al budismului Zen. Născut în Vietnam și călugărit la vârsta de șaisprezece ani, a trăit în exil treizeci și nouă de ani, punându-și existența în slujba păcii. În prima parte a vieții a fost profesor de religii comparate și budism în Saigon, apoi a studiat la Princeton University și a predat la Columbia University, iar principalul lui scop a fost să militeze pentru oprirea Războiului din Vietnam. Până la întoarcerea în țara natală, a pus bazele unei comunități budiste în sudul Franței, numită Plum Village. Le‑a oferit astfel vesticilor un refugiu spiritual și un model prin care să ajungă la echilibru, liniște și înțelegere reciprocă.

A căutat mereu răspunsuri pentru problemele actuale, drept dovadă stând și cele peste o sută de cărți scrise. Datorită complexei sale activități pacifiste, a fost nominalizat de Martin Luther King, Jr., la Premiul Nobel pentru Pace în 1967. În prezent trăiește în templul Từ Hiếu, acolo unde și‑a făcut ucenicia, întors acasă după o lungă perioadă apostolică în străinătate.

Ediţie îngrijită de Maria Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu  •  Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Ștefan Colceriu, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEŞU

Evenimentele relatate în Cartea Numerilor urmează imediat după revelarea Legii pe Muntele Sinai. Poporul a luat act de voinţa lui Dumnezeu şi a încheiat un Legământ, obligându-se să-l respecte în schimbul ocrotirii divine. Istorie a traversării pustiului către Pământul Făgăduinţei, Numerii se remarcă printr-o mare diversitate la nivel de formă şi de conţinut. Se perindă pe scenă: generaţia exodului – oamenii care în ciuda binecuvântărilor primite nu au ajuns la destinaţie, fiindcă au privit cu scepticism făgăduinţa intrării în Canaan – şi generaţia celor care, menţionaţi în recensămintele („numerii“) făcute de Moise în capitolul 26, vor duce campania de cucerire a ţării Făgăduinţei sub o nouă conducere, în încercarea de a-şi crea o viaţă nouă pe baza Legii revelate pe Sinai.

Cea de-a cincea şi ultima carte a Pentateuhului poartă în Biblia ebraică numele „Cuvintele“, iar în Septuaginta e intitulată Deuteronómion, „a doua Lege“, „copie a Legii“. Partea centrală cuprinde cuvintele Legământului pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-l restatornicească după Legământul încheiat cu fiii lui Israel pe muntele Sinai. Prin poziţia sa în canonul Bibliei ebraice, Deuteronomul e înfăţişat ca o încununare a Torei, cu discursurile lui Moise care, rostite de acesta într-o singură zi,  ultima a vieţii sale, recapitulează şi fixează conţinutul cărţilor precedente şi totodată privesc înainte, interpelând toate generaţiile viitoare şi avându-i în vedere pe toţi „fiii lui Israel“, până astăzi.

Volumul de faţă, Numerii. Deuteronomul, este al treilea dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci şi nouă de cărţi ale Bibliei ebraice însoţite de studii introductive, note şi comentarii.

Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.

Ilustraţia copertei: Pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, Spania, 1299, păstrat la Biblioteca Naţională a Portugaliei.

Despre viata lui Moise sau desavarsirea prin virtute a celui intru sfinti parintelui nostru Grigorie, Episcopul Nyssei

Dar socotesc ca nu mai trebuie sa lungim cuvantul, care a infatisat toata viata lui Moise ca pe o pilda de virtute cititorilor. Caci celui ce tinde spre o viata mai inalta, cele spuse ii vor fi nu putina merinde in drumul spre adevarata intelepciune. Iar cel molesit intru nevointele virtutii, chiar daca s-ar scrie cu mult mai multe decat cele spuse, nu va afla niciun folos din osteneala. Totusi, pentru a nu se da uitarii ceea ce am aratat in Cuvantul inainte, unde stabilisem ca viata desavarsita este aceea in care niciun hotar nu opreste inaintarea, ci, cresterea spre mai bine a vietii savarsindu-se pururea, e un drum al sufletului spre desavarsire, bine ar fi ca, ducand cuvantul nostru pana la sfarsitul vietii lui Moise, sa intarim definitia data de noi desavarsirii. Fiindca cel ce s-a inaltat prin atatea urcusuri de-a lungul intregii vieti nu a incetat de a se ridica iarasi mai presus de sine, pentru ca, precum socotesc, prin toate sa i se arate viata mai presus de nori si ca un meteor ce inainteaza in eterul inaltimii gandite cu mintea (inteligibile), asemenea unui vultur.

MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco-catolic de București, s-a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno – singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Este preot din 1996, iar între anii 2005 și 2007 a fost rector al Colegiului Pio Romeno. În 2007 a fost sfințit episcop rezident în capitală, vicar al Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj; în 29 mai 2014 este ales primul episcop al nou-înființatei Episcopii Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare“ de București. A scris mai multe eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (Galaxia Gutenberg, 2005); Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu (Galaxia Gutenberg, 2007); „Cu o singură gură şi o singură inimă“. Liturghia altfel (Galaxia Gutenberg, 2007); Curajul de-a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții (Editura Surorilor Lauretane, 2014); Rigoarea speranței (Editura Surorilor Lauretane, 2015), Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide (Editura ARCB, 2020). La Editura Humanitas a publicat: Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării (2016) și Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019).

IOAN ALEXANDRU TOFAN (n. 1979) este prof. dr. în cadrul Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. A publicat Logica și filozofia religiei. O relectură a prelegerilor hegeliene (2010), City Lights. Despre experiență la Walter Benjamin (Humanitas, 2014), Cuvinte, lucruri, imagini. Teorie critică la Walter Benjamin și Theodor W. Adorno (2014), Mistică și lume cotidiană. Michel de Certeau (Humanitas, 2017 – ebook și 2018 – format tipărit), Omul lăuntric. André Scrima și fizionomia experienței spirituale (Humanitas, 2019), André Scrima, un „gentleman creștin“. Portret biografic (Humanitas, 2021), precum și numeroase studii în reviste și lucrări de specialitate pe teme privind filozofia clasică germană, filozofia religiei, teoria critică sau teoriile secularizării.

Stravechea linie de transmisie a maestrilor Zen e inca vie iar aceasta carte poate fi o harta catre cel mai apropiat dojo in care practica zazen inca este predata novicilor. Ca si in vechime, satori (trezirea la adevarul cosmic) se atinge la fel si astazi: despre Zen nu se poate vorbi, Zen se poate doar practica sezand in lotus pe zafu (perna de practica). Dar fara vorbele si indrumarea maestrilor, cum ar putea elevul sa isi corecteze, sa curete si sa isi eleveze practica zazen intr-o singura viata?

Aceasta carte aduna intre copertele sale o serie de repere ale invataturii Zen: koan-uri, diverse sūtra, poeme, prelegeri si povestiri Zen, precum si portrete ale celor mai importanti maestri din liniile de transmisie Zen indiana, chineza si japoneza... toate ne vorbesc de dincolo de timp. De la Bodhidarma la Eno, de la Yoka Daishi la Baso, Ummon, Ryokan si pana la Taisen Deshimaru, maestrul care a transplantat Zenul pe pamant occidental incepand cu finalul anilor ’60, toate invataturile lor din aceasta antologie vorbesc despre trecerea prin Poarta fara de poarta.

„Natura proprie nu poate fi denumita; la origine, ea nu este nici lumeasca, nici sfanta, nici pura, nici patata, nici absenta, nici existenta, nici buna, nici rea. Impurificata, este numita fie divinitate, fie umanitate. Cand practicantul Caii intalneste durerea sau placerea, agreabilul sau dezagreabilul, mintea nu ii este corupta de profit sau faima. El nu asteapta nici recompensa, nici virtute si nimeni pe lume nu-l poate impiedica. Nimic nu ii este scump, nimic esential. El ramane indiferent in fata durerii sau a placerii.”

Hyakujo

„Sunteti ca un arc intins avand drept sageata mintea. Daca postura si respiratia sunt juste, mintea isi regaseste conditia naturala.”

Taisen Deshimaru

„Prin zazen toate circumstantele vietii noastre, cat ar fi ele de vitrege, sunt intr-o legatura directa cu realitatea Caii. Heijo shin kore do (spiritul vietii cotidiene este Calea).”

Nansen

„Cine are incredere in el insusi, incredere in adevarata practica, nu mai poate face greseli. Cand urmam viata cosmica, ne dam seama cat este de vasta si ca nu exista alt loc unde ne-am putea duce. Este adevarata pace, adevarata libertate; acolo unde tocmai ne aflam, acolo este dojo-ul. Orice loc devine o manastire. Chiar daca nu iubiti buruienile, ele tot cresc. Chiar daca iubiti florile, ele tot se vestejesc.”

Etienne Zeisler

„Abandonati orice practica bazata pe intelegerea intelectuala si pe fuga dupa cuvinte. Trebuie sa deprindeti intoarcerea spre interior pentru a ilumina adevarata voastra natura. Corpul si mintea vor pieri atunci de la sine si va fi revelat chipul vostru originar.”

Dogen

„Oamenii sunt complet incurcati in iluziile lor si nimic nu arata mai clar nascocirile lor derizorii decat zazenul. Cand dispar aceste inselatorii, apare in mod inconstient religia. Este momentul cand transcendem complicatiile realitatii si ne contemplam propria viata din perspectiva elevata a unei lumi infinite.”

Kodo Sawaki

Grigorie de Nyssa se naște în 335 la Neocezareea din Pont, într-o familie creștină bogată și de ascendență nobilă. Studiază timp de cîțiva ani retorica la Cezareea, pentru cîteva luni (în 357) chiar sub conducerea fratelui său, Vasile cel Mare. Grigorie alege inițial o carieră de retor la Cezareea, în contextul abrogării de către împăratul Jovian a interdicției, pentru creștini, de a profesa ca retori. În 371 Grigorie devine episcop de Nyssa, la insistențele fratelui său Vasile. Este exilat, între 375 și 378, de împăratul Valens pentru o presupusă proastă administrare de fonduri. În 381 participă la al doilea sinod ecumenic la Constantinopol, unde joacă un rol important. În edictul ratificat de împăratul Teodosie, Grigorie este menționat ca unul dintre reperele ortodoxiei în dioceza civilă a Pontului. Moare în 394 sau 395, după ce participă la un sinod în Constantinopol.
Opere (selecție): Împotriva lui Eunomie, Marele cuvînt catehetic, Viața lui Moise, Omilii la Cîntarea Cîntărilor.

Traducere din arabă și introducere de Silvestru Octavian Isopescul

Franz Cumont (Aalst 1868 - Bruxelles 1947) a fost un apreciat istoric, arheolog si filolog belgian a carui prima preocupare a constituit-o istoria religiilor antichitatii tarzii, cu precadere cea a mithraismului. Si-a desfasurat activitatea de arheolog in situri importante din Pont, Armenia, Siria si zona Eufratului, devenind o voce cu autoritate de necontestat in domeniu. In urma acestor cercetari a rezultat o uriasa cantitate de date si dovezi arheologice legate de religia mithraica, tema predilecta de cercetare pe parcursul intregii cariere a lui Cumont. Dupa ce a predat la Universitatea din Gant, Cumont paraseste Belgia pentru a lucra la Paris si Roma. Incepand cu 1922, conduce sapaturile de la Dura-Europos (pe malul Eufratului).

Sincretismul religios manifestat in zona Marii Mediterane in perioada de decadere a Imperiului Roman si mai ales impactul avut de religiile de misterii asupra acestuia au fost domeniile in care Cumont a excelat, reusind sa analizeze in amplele sale lucrari modalitatile de intrepatrundere ale diferitelor culturi si religii antice. Profesor respectat si autor al unei opere extrem de bogate (incluzand colaborari la diferite enciclopedii), Cumont ne-a lasat o mostenire stiintifica extrem de valoroasa, apreciata la justa valoare de catre posteritate, dovada acestui lucru fiind inclusiv omagierea autorului in anul 1997 de catre Biblioteca Regala din Bruxelles la implinirea a 50 de ani de la moartea sa. A fost membru al mai multor academii europene.

„Egiptenii sunt cei mai credinciosi dintre toti oamenii” – spunea Herodot. Dintre toate popoarele antice, egiptenii au dovedit cea mai constanta preocupare fata de problema mortii si a enigmelor ei, fapt ce si-a pus amprenta pe intreaga lor viata sociala si spirituala, conferindu-i o unicitate stranie si inimitabila. In perspectiva gandirii lor, cu ajutorul unor procedee magice, bazate, in principal, pe o adevarata stiinta a secretelor logosului, moartea putea fi controlata si subordonata. Stradaniile de descifrare a misterului mortii s-au concretizat in reteaua de centre de cult, adevarate scoli initiatice, ce impanzeau intreg cuprinsul Egiptului. Scopul acestor eforturi, uneori extrem de costisitoare, era depasirea pragului, impus de conditia umana, dintre viata si moarte, pentru a supravietui intr-o alta dimensiune, intr-un Egipt ideal, sustinut de atotputernicia zeilor, „triumfand” asupra mortii prin fortarea barierelor ce se interpun intre existenta efemera, pamanteana, si viata eterna din Tara Vesnicia. O caracteristica a acestor texte consta in faptul ca ele suscita comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienari la scara nationala, altii le-au acordat valente ale unei metafizici savante; unii le apreciaza ca fiind produse ale unor minti primitive, altii sunt fascinati de universul fantastic pe care il intrezaresc dincolo de aparentele derutante si inselatoare.

Maria Genescu

Pe langa ritualurile de pregatire a trupului celui decedat in vederea efectuarii calatoriei postume a sufletului ce se desparte de trup, se puneau in mormant texte continand formule magice, „cuvinte de putere”, rugaciuni, un „ghid” care sa-l indrume spre a ajunge la tinta suprema, respectiv, de a se odihni la „sanul lui Rā”, „in preajma lui Osiris”. Totalitatea acestor texte, scrise, de obicei, pe papirusuri asezate in cutele bandajelor mumiei, alaturi de aceasta, sau inscriptionate chiar pe una dintre fasiile de panza ce infasau mortul, alcatuiesc ceea ce a fost numit Cartea egipteana a mortilor. A fost publicata, pentru prima oara, in anul 1842, de catre Karl Richard Lepsius, iar titlul (in germana, Todtenbuch), desi considerat impropriu, a fost adoptat de egiptologia oficiala.

O caracteristica a acestor texte consta in faptul ca ele suscita comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienari la scara nationala, altii le-au acordat valente ale unei metafizici savante; unii le apreciaza ca fiind produse ale unor minti primitive, altii sunt fascinati de universul fantastic pe care il intrezaresc dincolo de aparentele derutante si inselatoare. Oricine poate fi uimit de credinta egipteanului in divinitatile despre care spune ca le-a inventat el insusi si care, astfel, isi datoreaza existenta celui ce le-a creat. Mai mult decat atat, daca e suparat, nu se sfieste sa le ameninte. Cu toate acestea, nu-i putem acuza pe egipteni de lipsa de inteligenta, de vreme ce au reusit sa conceptualizeze notiuni extrem de abstracte, cum ar fi „substanta” (gr. ousia), sufletul akh ce ii preexista sufletului ce se intrupeaza, „muzica sferelor” si altele.

Numele lui Lao Zi, care inseamna „Batranul Maestru”, apare pentru prima data in Insemnarile istorice ale lui Sima Qian. In capitolul consacrat familiei lui Confucius si biografiei lui Lao Zi si biografiei lui Hanfei Zi, acesta spune ca Lao Zi s-a nascut in satul Qu Ren, districtul Li, localitatea Ku (azi Hao din provincia An Hui) din statul Chu. Numele lui de familie era Li, iar prenumele, Dan sau Er. A servit ca director al Bibliotecii statului Zhou. Dan inseamna „cel cu urechi lungi”, ceea ce ne face sa presupunem ca Lao Zi avea o infatisare aparte. Ca bibliotecar si director al Bibliotecii dinastiei Zhou, a capatat probabil atat cunostinte si o virtute superioare, cat si viziuni de o mare patrundere asupra transformarilor sociale, ascensiunii si declinului dinastiilor.

„Odata, Confucius s-a dus in regatul Zhou sa-l intrebe pe Lao Zi despre rituri… Lao Zi i-a dat urmatorul raspuns: «Mandria, lacomia, aroganta, ambitia nu sunt de niciun folos, trebuie lepadate… Fiul omului ma ridica chiar daca nu sunt cineva, pe cand demnitarii ma privesc de parca nici n-as exista.» Confucius a plecat si le-a spus discipolilor sai: «Dragonul urca la Cer pe aripile vantului. Oare nu este Lao Zi acest dragon?»” (Analectele lui Confucius).

Vedem din acest citat ca cei doi mari maestri au trait cam in aceeasi perioada, iar dupa atitudinea de reverenta a lui Confucius fata de Lao Zi se poate presupune ca acesta din urma era mai in varsta. Stim ca Confucius s-a nascut in anul 551 i.Hr, iar Lao Zi, probabil, in anul 570 i.Hr.

Nagarjuna (c.150-250 i.Cr.) a fost un renumit filozof indian, fondator al Scolii Caii de Mijloc (Madyamaka) din buddhismul Mahayana, si probabil cel mai influent ginditor buddhist de la Gautama Buddha. A predat mult timp la universitatea de la Nalanda si lui i se datoreaza in special dezvoltarea filozofiei cuprinse in Prajnaparamitra Sutra.

Opera Tratatul despre Calea de Mijloc, lucrarea cea mai cunoscuta a lui Nagarjuna, face parte din ceea ce traditia numeste cele sase opere dialectice. Iata-le si pe celelalte cinci: - Saizeci de versete despre rationament, urmaresc in principal sa demonstreze ca eliberarea si atotstiinta sunt imposibile pentru cine adera la dogma existentei si a inexistentei; - Saptezeci de versete despre vacuitate sunt o dezvoltare a strofei 34, capitolul VII, din Tratatul despre Calea de Mijloc, scrise ca raspuns la o respingere a acesteia; - Respingerea obiectiilor este raspunsul la o obiectie adusa la strofa III, 3; - Tratatul intitulat Tesut fin infirma cele saisprezece categorii ale scolii hinduse Naiyayika, presupuse a dovedi existenta reala a lucrurilor; - Ghirlanda pretioasa invata ca increderea in cauzalitate este conditia prealabila intrarii pe calea eliberarii; acest text explica de asemenea ca eliberarea nu se obtine decat rasturnand credinta intr-un eu si in agregate reale si intelegand sensul vacuitatii.

Textele lui Nagarjuna si ale discipolului sau Aryadeva, care, in Patru sute de versete, expune gandirea maestrului, sunt unanim acceptate de toti adeptii Caii de Mijloc ca fiind sursele cele mai autorizate.

Toate marile religii ale lumii se bazeaza pe carti fondatoare, care sunt texte de revelatie in sensul larg al cuvantului. Caracteristic Islamului este faptul ca a scos in evidenta originalitatea absoluta a unui Dumnezeu care nu se manifesta numai prin minunile lumii create, ci si printr-un cuvant - Coranul - adresat omului, care-i devine astfel apropiat.

Pentru musulmani, Coranul nu este numai cartea sacra emanata direct de la divinitate – definita in mod curent ca o suma de principii in care se crede, o sinteza de precepte etice, o norma de viata spirituala, un codice civil care raspunde problemelor vietii cotidiene –, ci o realitate pregnanta, cu o semnificatie profunda si misterioasa, "o inimitabila simfonie ale carei sunete ii misca pe oameni pana la lacrimi sau ii duce pe culmile extazului", cum spunea unul din traducatorii Coranului in engleza. In acest spirit, Coranul este considerat a fi insusi Cuvantul lui Dumnezeu.

Profetul Muhammad a fost ales sa spuna in cea mai pura limba araba – asa cum este considerata araba coranica – ce voia Dumnezeu si sa repete ceea ce Dumnezeu revelase partial profetilor anteriori.

Coranul nu a fost scris in timpul vietii profetului Muhammad, ci doar memorat de insotitorii sai, iar uneori versete razlete au fost notate pe foi de palmier, omoplati de camila, bucati de ceramica. Elaborarea formei scrise a inceput dupa moartea profetului, urmand un drum lung si extrem de sinuos pana s-a ajuns la un Coran canonizat.

Traducerea in limba romana a Coranului a fost realizata de prof. George Grigore, conferentiar lin cadrul sectiei de Limba Araba a Universitatii Bucuresti, si a necesitat o munca desfasurata pe parcursul a zece ani.

Dumnezeu este lumina cerurilor si a pamantului! Lumina Sa este asemenea unei firide unde se afla o lampa. Lampa se afla într-o sticla, iar sticla este asemenea unei stele stralucitoare. Ea este aprinsa de la un copac binecuvantat: maslinul care nu este nici de la Rasarit si nici de la Asfinţit si al carui ulei aproape ca lumineaza fara ca focul sa-l atinga. Lumina asupra luminii! Dumnezeu calauzeste catre lumina Sa pe cine voieste. Dumnezeu da oamenilor pilde. Dumnezeu este Atotcunoscator.

(Sura 24, 35)

Alfredo LOPEZ AUSTIN s-a nascut in Ciudad Juarez, Chihuahua, in anul 1936. Distins recent de catre University of Texas, Austin si Harvard University pentru importanta si valoroasa sa contributie in studiul artei si culturii Mesoamericii, autorul reprezinta o figura proeminenta a culturii mexicane. Reputat istoric, a dobandit recunosterea internationala printr-o serie de lucrari in care imbina o metodologie riguros stiintifica cu o profunda cunoastere a intregului complex cultural care este Mesoamerica. Intre cele mai importante contributii ale sale mentionam: Hombre-dios: religion y politica en el mundo nahuatl (1973), Cuerpo humano e ideologia (1980), Los mitos del tlacuache: caminos de la mitologia mesoamericana (1990), Tamoanchan y Tlalocan (1994) si nu in ultimul rand, Monte sagrado-Templo mayor. El cerro y la piramide en la tradicion religiosa mesoamericana (2009, in colaborare cu Leonardo Lopez Lujan, fiul sau), premiata drept cea mai buna lucrare a anului 2010 in Mexic. Intre temele abordate in lucrarile sale se numara mitologia, organizarea social-politica si economica, educatia, magia, religia Mesoamericii. Mare parte din aceste studii sunt abordate din perspectiva unei stranse conexiuni cu traditiile actualelor populatii indigene din Mexic, in baza conceptului de "nucleu dur". Alfredo Lopez Austin este cercetator la Instituto de Investigaciones Antropologicas din cadrul Universidad Nacional Autonoma de Mexico (UNAM) si profesor la Colegio de Historia de la Facultad de Filosofia y Letras din cadrul aceleiasi universitati.

Meister Eckhart s-a nascut in 1260 in localitatea Hochheim, langa Gotha, in Thuringia. Documentele referitoare la viata lui sunt rare. Descendent din familia nobiliara Hochheim, Eckhart a intrat inca de la o varsta frageda in ordinul dominicanilor din Erfurt. Dupa cativa ani de studii de teologie, filozofie, logica si retorica, este trimis sa-si desavarseasca educatia la Colonia, la celebra scoala fondata de Albert cel Mare, apoi la Strasbourg si Paris. Intre 1294 si 1298 este numit prior provincial al ordinului dominican al Saxoniei si vicar-general in Thuringia. In perioada 1302-1304, Eckhart pleaca in Franta, unde obtine titlul academic de "magister sacrae theologiae" si devine titular al catedrei Universitatii din Paris.

In anii urmatori el ocupa diferite functii in cadrul ordinului dominican din Germania; astfel, in 1307 devine vicar-general al Bohemiei, fiind imputernicit sa se ocupe de reformarea ordinului dominican si de administrarea nenumaratelor manastiri aflate in subordinea sa; cu acest prilej, el infiinteaza trei noi manastiri. In anul 1311 este propus sa devina superior-general al intregii Germanii, insa Consiliul superior al ordinului nu confirma aceasta numire.

Reputatia lui Eckhart creste neincetat si din acest motiv este trimis pentru a doua oara la Paris (1311-1314) pentru a prelua catedra (dominicana) de teologie, onoare ce ii fusese acordata doar lui Toma d'Aquino. Este perioada redactarii unei parti insemnate din Questiones (Dezbateri) si din comentariile latine la Sfanta Scriptura. In perioada 1314-1324 il gasim la Strasbourg, unde tine numeroase predici in fata comunitatii laice si religioase (numai dominicanii aveau aici sapte manastiri).

Ultima parte a vietii lui Meister Eckhart este intunecata de implicarea sa intr-un proces de erezie. In 1326, in baza acuzatiei de erezie formulata de arhiepiscopul de Colonia impotriva lui, un numar de patruzeci si noua de teze extrase din Benedictus Deus ("Cartea consolarii divine"), din predicile germane si din lucrarile latine sunt supuse unei anchete ecleziastice. Spre a se apara, Eckhart se adreseaza direct papei din Avignon, isi sustine tezele argumentat, se arata dispus sa renunte la ele in cazul in care s-ar dovedi false si retracteaza anumite cuvinte. In cele din urma, prin bula In agro dominico din 27 martie 1329, Papa Ioan XXII condamna douazeci si opt dintre tezele sale, considerandu-le eretice. Meister Eckhart se stinge din viata la Avignon, in anul 1329, cu cateva luni inainte de aparitia bulei de condamnare.

Acest Pelerin rus anonim calatoreste de peste 150 de ani prin lume, pastrand aprinsa lumina candelei numite Rugaciunea inimii. Prin povestirile sale, depanate mai intai pe teritoriul Imperiul Tarist si apoi in intreaga lume prin traducerea acestei carti, vocea lui dezvaluie cu pioasa blandete tehnicile mentale, de respiratie, de concentrare interioara si practica neintrerupta a rugaciunii asa cum au fost folosite timp de secole in manastirie de la Sfantul Munte Athos.

Sub forma a sapte povestiri de profunda evlavie crestina, impartasite in cel mai colocvial grai de secol XIX, aceasta carte este intrarea in studiul invataturilor din Filocalia. Marturisirea unui pelerin are darul de a trezi in cititor vocea inimii care murmura usor o singura rugaciune… simpla dar biruitoare: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!

Celor care cauta un mod de a introduce cu candoare in viata de zi cu zi dimensiunea unei inimi adunate constant in rugaciune si efectele unei astfel de practici meditative crestine aceasta carte le aduce raspunsul la intrebarea: „CUM?”

„Radacina, capul si puterea tuturor patimilor si lucrarilor din om este iubirea de sine, care e innascuta. Acest adevar este intarit cu multa limpezime de ideea de baza si obsteasca a autoconservarii. Orice dorinta, orice intreprindere, orice lucrare omeneasca au drept tinta satisfacerea iubirii de sine, cautarea propriei fericiri. […] o fireasca trezire spre rugaciune este cerinta iubirii de sine, care cu multa greutate isi atinge telurile sale. Cu cat omul propaseste mai putin, dar are in vedere fericirea proprie, cu atat mai mult doreste, cu atat mai puternic isi revarsa dorinta in rugaciune si se indreapta cu cererea celor dorite catre cauza necunoscuta a tuturor celor ce exista. Prin urmare, iubirea de sine innascuta este stihia principala a vietii, este pricina fundamentala care il imboldeste pe omul firesc spre rugaciune.”

„Stai singur si linistit, pleaca-ti capul, inchide ochii, rasufla usor si inchipuie-ti ca privesti in propria-ti inima. Aduna in inima toate gandurile din sufletul tau. Rasufla si zi: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Fa rugaciunea miscand usor buzele sau rosteste-o in minte. Incearca sa alungi de la tine toate celelalte ganduri. Fii linistit, fii rabdator si repet-o cat poti de des.”

„Trairile launtrice, pline de dulceata, ce se ivesc in vremea rugaciunii, cat de placute sunt ele pentru sufletul nostru. Aceste simtiri sunt: dulceata care izvoraste din inima; caldura placuta si lumina ce se revarsa in launtru; incantarea negraita; bucuria, pacea, linistea adanca, fericirea cereasca, multumirea de viata, care ne sunt insuflate prin lucrarea rugaciunii.”

Norul necunoasterii este una dintre cele mai faimoase lucrari ale misticii crestine apusene, aparuta in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in Anglia.

Ghid al rugaciunii contemplative, tradus in mai multe limbi, lucrarea abordeaza calea apofatica de apropiere de Dumnezeu (via negativa in termenii teologiei catolice), aflat – in viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoasterii”, acolo unde mintea discursiva si abilitatile cognitive uzuale isi pierd semnificatia in favoarea unei cunoasteri integratoare, realizata din centrul esential al fiintei. Aceasta experienta nu se obtine aici prin asceza, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, asa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteza dintre iubire si vointa”.

Desi a circulat in randul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia in 1871.

Autorul ei este necunoscut, se presupune ca apartine mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspiratie precede cu aproximativ 900 de ani aparitia „Norului”, lucrarea noastra fiind asociata curentului crestin neoplatonician, coborand de la pseudo-Dionisie Areopagitul.

*

„Asadar, sa nu faci altceva decat sa vrei sa te ostenesti in aceasta lucrare pana cand vei simti ca doresti sa o faci. Pentru ca, atunci cand vei purcede la aceasta, nu vei afla decat un intuneric, ca si cum ar fi un nor de necunoastere, ceva ce nu stii ce este, in afara de faptul ca simti in vointa ta o intentie goala ce tinde spre Dumnezeu. Acest intuneric si acest nor sunt, orice ai face, intre tine si Dumnezeul tau, impiedicandu‑te sa‑L vezi limpede prin lumina intelegerii in cugetul tau ori sa‑L simti prin dulceata iubirii in inima ta.

Asa ca pregateste‑te sa ramai in acest intuneric pe cat de mult vei putea, neincetat strigand dupa Cel pe care‑L iubesti. Iar, daca este sa‑L simti ori sa‑L vezi, atat pe cat ne este cu putinta in aceasta viata, trebuie ca aceasta sa se petreaca intotdeauna in acest intuneric. Si, daca te vei stradui asiduu dupa cum iti si cer, ma‑ncred in mila Lui pana aici.” (Extras din Capitolul III)

„Prin urmare, sileste-te fara sovaire cu acest nimic si cu acest nicaieri si lasa-ti afara toate simturile tale trupesti impreuna cu lucrarile lor, caci adevarat iti spun, lucrarea contemplatiei nu poate fi inteleasa de ele.” (Extras din Capitolul LXX)

„Si, precum acest cuvant simplu «foc» impunge mai tare si strapunge mai iute urechile ascultatorilor, tot asa face si un simplu cuvant de o singura silaba cand nu este doar rostit sau gandit, ci si inteles in mod tainic in adancimea duhului, care este totuna cu inaltimea, caci in cele duhovnicesti toate sunt una, inaltimea si adancimea, lungimea si largimea. […] de aceea este scris ca rugaciunea scurta strapunge cerul.” (Extras din Capitolul XXXVII)

O mare parte din carte este închinată persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos. Despre El s-au scris și se vor mai scrie mii și mii de cărți. Nici una dintre ele și nici toate la un loc nu pot cuprinde în mod desăvârșit profunzimea și frumusețea chipului Lui.

Faptul acesta nu depinde de reușita sau de mai puțin reușita acestor opere, ci de inepuizabila bogăție a persoanei Lui, deopotrivă ca Dumnezeu și om. Nu ne gândim aici numai la persoana, ci și la opera Lui, nedespărțită de persoana Lui, în care găsim răspuns la absolut toate problemele vieții noastre. Tot ce a gândit, a vorbit și a făcut El i-a fost dedicat eminamente omului.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Opera: Surprised by Joy (Surprins de Bucurie. Povestea unei convertiri, Humanitas, 2008), Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, 2004), Of This and Other Worlds (Despre lumea aceasta şi despre alte lumi, Humanitas, 2011), Fern‑seed and Elephants and Other Essays on Christianity (Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism, Humanitas, 2011), The Great Divorce (Marea despărţire, Humanitas, 2013), Reflections on the Psalms (Meditaţii la Psalmi, Humanitas, 2013), precum şi postuma Prayer: Letters to Malcolm (Rugăciune. Scrisori către Malcolm).

JOHN BARTON (n. 1948) este un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 și 2014 a fost Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford. Lucrările și proiectele sale de cercetare au ca temă cărțile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică și teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiția lipsită de presiunea statutului academic“; deși accesibile, acestea „au multe de spus și pentru cei familiarizați cu studiul Scripturii“. Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995), Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007), The Theology of the Book of Amos (2014).

Huang Po (cunoscut in japoneza sub numele de Obaku Kuin) a fost discipolul lui Hui Hai si maestrul lui Rinzai, al carui nume este purtat pana in zilele noastre de una din cele doua scoli ale buddhismului zen. Huang Po si-a parasit din copilarie familia pentru a deveni calugar. Apoi, conform obiceiului epocii, a intreprins mai multe calatorii prin tara, vizitand manastiri si maestri in cautarea Caii. In cele din urma a ajuns la templul unde vietuia Hui Hai. Desi despre biografia lui nu ne-au parvenit decat putine date (data nasterii este necunoscuta, iar cea a mortii aproximativa), importanta lui in istoria Zenului a ramas considerabila.

Maestrul Dogen spunea despre el: "Huang Po a fost succesorul lui Hui Hai, dar si-a depasit atat maestrul, cat si pe toti ceilalti descendenti ai lui Ma-tsu. Invatatura lui Huang Po reprezinta transmisia autentica a tuturor Iluminatilor si a Patriarhilor numita "Comoara Ochiului Adevaratei Legi". El a fost de neegalat in epoca sa si singurul care a realizat esenta adevaratei dharma."

Din punct de vedere fizic, Huang Po era un urias: aproape doi metri, mainile duble fata de normal, o frunte proeminenta si un nas enorm. Educatia data de el era extrem de brutala: lovituri de baston, urlete si palme. El intorcea pe dos mintile discipolilor sai cu koan-uri de neinteles. Dar singura lucrare pe care a lasat-o, intitulata Mintea Universala, degaja subtilitatea unui discurs asupra inexprimabilului si amprenta unei invataturi cu o infinitate de semnificatii.

In timpul vietii sale, a avut loc marea persecutie a buddhismului, cand numeroase temple au fost arse si zeci de mii de calugari condamnati. In mod paradoxal, multumita prefectului imparatului, discutiile si predicile lui Huang Po au putut fi transmise posteritatii. Functionarul respectiv se intalnea in secret cu maestrul, ii primea educatia si ii nota invatatura, pe care a publicat-o dupa moartea lui.

*

Hui Hai ii povestea odata lui Huang Po relatia sa cu propriul sau maestru, Ma-tsu: "Ma mustra cu o voce atat de puternica, incat odata era sa-mi plesneasca timpanul."

Auzind aceste cuvinte, Huang Po a realizat Calea. Hui Hai l-a intrebat: "Esti tu in stare sa devii mostenitorul lui Ma-tsu?", la care Huang Po a raspuns: "Il cunosc dupa nume, dar nu l-am vazut niciodata. Daca as deveni succesorul sau, eu insumi mi-as pierde urmasii."

Acest raspuns al lui Huang Po nu poate fi sesizat de mintea obisnuita a omului. A intelege fara a te confrunta cu un nume inseamna a primi mostenirea tuturor Iluminatilor si a Patriarhilor in fiece clipa a trecutului, prezentului si viitorului.  Aceasta exprima constiinta noastra in zazen si intoarcerea la conditia normala absoluta a fiintei umane. "A gasi acest om de negasit este cu neputinta", spune Huang Po, "caci nu exista nimeni altcineva in afara de el. El este una cu toti Iluminatii si Patriarhii si formeaza cu ei o unitate pura si lipsita de confuzie."

Intrebat asupra Caii si mijlocelor de a o realiza, Huang Po a spus:

"Iata singura mea dorinta: intelegeti dharma Mintii Universale. Dar aflati ca in aceasta dharma nu exista nici o categorie care ar putea fi numita "intelegere" sau "ignoranta". Din timpurile cele mai indepartate, numai cativa au fost in stare sa sesizeze aceasta invatatura; despre ei se zice ca s-au dat uitarii pe ei insisi. Oamenii obisnuiti pot intelege doar cand simturile lor sunt in raport cu un obiect, cu o situatie, cu un text, cu o invatatura, sau cu un cuvant. Ei sunt ca niste papusi. Numai cand nu veti mai gandi tot timpul asupra unui nume sau a unei particularitati, va veti putea contopi cu intreg universul."

Rechung Dorje Tagpa, autorul celebrei Vieti a lui Milarepa, a fost unul din principalii discipoli ai marelui mistic tibetan. Ceea ce stim despre el se regaseste chiar in paginile naratiunii sale. Inca din Prologul cartii aflam urmatoarele: "Jetsun-Mila-Zhadpa-Dorje (Milarepa) a vietuit o vreme in Grota-ca-Stomacul, din Nyanam, care acum este cel mai sfant loc de pelerinaj. In locul acela puteau fi gasiti ilustrii Rechung-Dorje-Tagpa, Shiwa-Wod-Repa, Lan-Gom-Repa, Seban-Repa, Khyra-Repa, Bri-Gom-Repa, Lan-Gom-Repa, Sangyay-Repa, Shan-Gom-Repa, Dampa-Gya-Phupa si Tonpa-Shahya-Guna. Acestia erau discipolii sai de rangul cel mai inalt, toti practicanti zelosi in Yoga si posesori ai pacii mintii."

Intalnirea cu Maestrul sau i-a fost prevestita celui din urma de catre divinitatile ceresti: "Mama Divina i-a spus lui Jetsun ca va avea multi discipoli, dar mai ales il va avea pe unul (Rechung-Dorje-Tagpa) care va duce Dakini Tantra din India, in Tibet. Locul exact in care il va gasi pe acesta ii va fi facut cunoscut ulterior lui Jetsun. Ca urmare, Jetsun a mers in Gungthang si s-a stabilit, pentru a practica meditatia, in Pestera de Matase din Rala, unde l-a intalnit pe Rechung. Apoi Rechung a plecat in India pentru a se lecui de o boala (lepra). Dupa ce s-a vindecat, el s-a intors si a locuit cu Jetsun in Pestera Luminii Clare din Ron, unde si Tsa-Phu-Repa li s-a alaturat."

Rechung este mentionat episodic pe parcursul Vietii lui Milarepa, insa o aparitie proeminenta are loc la moartea Maestrului sau, caruia, cuprins de tristete, ii inchina imnul Celor Sapte Feluri de Ofrande:

Plin sunt de admiratie fata de faptele Tale, marete si nobile,

Ma rog ca Tu sa continui sa invarti intotdeauna

Roata Profundei si Misticei Dharma.

Toate virtutile dobandite in urma meditatiei si devotiunii,

Eu toate le dedic, O Jetsun, fericirii Tale;

Fie ca aceasta dedicare sa fie acceptata,

Si fie ca eu sa vad chipul Tau.

Am fost, O Guru al meu, cel dintai favorit al Tau,

Si-acum, o, vai! Nu-mi sta-n putinta sa-ti vad Trupul.

Asupra mea, Rechung, cel beat de-otrava celor Cinci Pasiuni,

Vegheaza, Tata, Tu care esti daruit cu cele Cinci Atribute ale Divinei Intelepciuni.

Sa ai compasiune pentru toti si pentru toate,

Dar mai ales, compasiune sa ai pentru mine, Rechung.

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur. Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.