Religie & Spiritualitate

Această smerită carte o dedic lui Sebastian, Anastasia, Paisie și tuturor copiilor acestui neam de Sfinți și de eroi. Ține Doamne copiii noștri pe calea pentru care au luptat marii noștri înaintași!

Marele făcător de minuni, Sfântul Spiridon al Trimitundei, este supranumit, în Grecia, Sfântul călător. Asta, datorită faptului că încălțămintea sa se uzează periodic, trebuind să fie schimbată cu o pereche nouă de către monahii care au în grijă racla cu sfintele moaște din Corfu. Este evident faptul că sfântul călătorește prin lume, ajutându‑i pe cei care îl cheamă în rugăciune. Sute și poate mii de mărturii, din întreaga lume, întăresc afirmația de mai sus.

Această smerită carte o dedic părinților noștri trupești și sufletești. Doamne mântuiește-i!

Cugetări și predici la Învierea Domnului Învierea nu este începutul unei noi ere și nu este doar un mare eveniment al trecutului. Învierea este izvorul vieții creștine. Învierea este viața însăși. Tocmai de aceea, Sfântul Ierarh, urmându-l pe Apostolul Pavel, arată că, dacă evenimentul Învierii ar fi îndepărtat din creștinism, atunci ar trebui îndepărtat din lume și creștinismul însuși. Mai precis, nici n-ar mai fi nevoie să fie îndepărtat, căci s-ar stinge de la sine. Credința creștină ar rămâne, în acest caz, doar unul dintre numeroasele sisteme de înțelepciune practică ale vieții, care, mai ales astăzi, sunt din belșug.

Pentru orice suflet îndurerat, această carte este o îmbărbătare și o mângâiere. Pentru pastori, cei care zilnic sunt puși să împartă suferința celor ce aleargă la ei, este o experiență în plus. Fie că avem de-a face cu o persoană căzută în depresie, cu un bolnav apăsat de frica morții sau cu cineva care tocmai a pierdut pe cineva drag, gândurile cuprinse în această carte îi vor repune în albia credinței și a speranței mântuitoare.

În viața adultă, de sine stătătoare, nu intrăm în condiţii egale. Unii sunt mai încrezători în ei înșiși, mai capabili să iubească şi să ierte, alții sunt mai dependenți, mai slabi, mai anxioși și mai nefericiți cauza principală fiind relațiile noastre cu părinții. Nu întâmplător se spune că toate problemele noastre vin din copilărie.

Volumul părintelui Nicholas G. Louh și al soției sale, Roxanne Louh (doctor în psihologie) se adresează tuturor celor care trecem prin neguri - uneori asemănătoare Vinerii Mari -, prin mo­mente în care suntem speriați, furioși, derutați, copleșiți sau răniți - mo­mente în care ne întrebăm unde este, în tot acest zbu­cium, Dum­nezeu... Nici o negură nu‑i atât de deasă, încât să nu răzbată prin ea Hristos, nici o vale atât de adâncă, încât să nu ne scoată la suprafață.

Tratatele cuprinse in acest volum ne dau masura geniului teologic si exegetic al Sfantului Vasile cel Mare. Despre Sfantul Duh este cel mai profund si mai insemnat tratat patristic care demonstreaza dumnezeirea Duhului Sfant, „un adevarat arc de bolta al distinctiei dintre fiinta si ipostasuri in Sfanta Treime”, dupa cum a fost numit.

„Cheia unei lumi mai fericite și mai pline de succes este dezvoltarea compasiunii.“ - Sanctitatea Sa Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama

A oferi și a primi afecțiune este cheia fericirii, iar compasiunea reprezintă cheia care ne deschide inima către afecțiune. Viața plină de compasiune, o carte generoasă și blândă, conține unele dintre cele mai îndrăgite învățături despre compasiune pe care Dalai Lama le-a oferit vreodată. Aici sunt adunate pentru prima dată patru dintre cele mai accesibile și inspiratoare învățături ale Sanctității Sale despre compasiune.

În aceste patru învățături, impregnate de umorul blând și de bunătatea extraordinară a acestui învățător incomparabil, Sanctitatea Sa explorează altruismul și nevoia de compasiune atât la nivel individual, cât și la nivel global – și ne oferă practici specifice pentru dezvoltarea iubirii și compasiunii chiar și în cele mai dificile situații.

Emoționantă și transformatoare, cartea Viața plină de compasiune este o invitație personală din partea unuia dintre cei mai talentați profesori din lume de a trăi o viață plină de fericire, bucurie și prosperitate autentice.

De ce ne aflăm în situația de acum? Încotro ne îndreptăm? Are viața noastră vreun sens? Cum ar trebui să ne trăim viața?

 Dalai Lama ne oferă în minunata carte Sensul vieții răspunsuri la aceste întrebări și la multe altele, abordând cu înțelepciune unele dintre cele mai profunde și provocatoare teme de gândire din viața oricărui om. Bazându-și explicația pe cele douăsprezece verigi ale dependenței, așa cum sunt descrise în imaginea budistă a Roții Vieții, Sanctitatea Sa descrie în nuanțe vii și pline de compasiune modul în care ne blocăm în închisoarea contraproductivă a egoismului și suferinței și ne arată cum să inversăm procesul, transformând limitările într-o sursă de ajutor și fericire pentru ceilalți.

Amprentate cu inteligența, umorul și bunătatea lui Dalai Lama, aceste învățături abordează probleme dificile, precum stăpânirea agresivității din interior și din exterior, concilierea responsabilității personale cu doctrina altruismului, gestionarea bolilor terminale și a sfârșitului vieții, împăcarea iubirii pentru sine și pentru familie cu iubirea pentru toate ființele și integrarea acestor practici în viața de zi cu zi.

Calea Bodhisattva, unul dintre cele mai îndrăgite texte budiste, este un ghid practic pentru generarea iubirii, compasiunii, generozității și răbdării. În cartea Ghidul Bodhisattva, Sanctitatea Sa Dalai Lama ne oferă un comentariu indispensabil asupra ideilor-cheie ale textului și ne arată cum oricare dintre noi poate dezvolta o inimă bună cu adevărat și de ce aspirația către fericirea și iluminarea celorlalți este esențială pentru orice cale spirituală autentică.

Înțelepciunea profundă a Sanctității Sale – rezultatul unei vieți de practică și studiu – strălucește magnific în această carte extraordinară!

„Credința e foarte importantă în budism, dar înțelepciunea e și mai importantă. Credința adevărată trebuie să se bazeze pe raționament. A spune pur și simplu «Mă retrag în izolare» sau «Sunt evalvios», orbește și fără reflecție, nu are nicio valoare. Iată de ce sutrele menționează cele patru încredințări:

Nu vă bazați pe indivizi, bazați‑vă pe învățături.

Nu vă bazați pe cuvinte, bazați‑vă pe înțeles.

Nu vă bazați pe sensul adaptat, bazați‑vă pe sensul ultim.

Nu vă bazați pe cunoștințe intelectuale, bazați‑vă pe înțelepciune.“ - Sanctitatea Sa al 14-lea Dalai Lama

Cartea de față ne prezintă mijlocul prin care omul, creația lui Dumnezeu, poate intra în comuniune cu El spre a se supune Lui și a iubi fiecare seamăn în parte, indiferent de starea socială, așa cum Dumnezeu ne iubește pe fiecare fără să ne judece sau să facă diferențe. Fiecare filă, prin ceea ce cuprinde, ne duce mai aproape de Divinitate. Totodată ne oferă unelte prin care putem să înțelegem ce misiune avem fiecare în această viață pământeană.

Intre cei care pot fi numiti pe drept cuvant eroi ai umanitatii, in numele unui crez si a libertatii de gandire, jertfiti orbeste de intoleranta semenilor se numara, neindoielnic, cehul Jan Hus, de la a carui moarte pe rugul de la Konstanz, in miezul verii 1415 se implinesc acum sase veacuri.
Gratie talmacirii doamnei Anca Irina Ionescu avem pentru prima oara sub ochi texte husite esentiale, predici si scrisori care refac un peisaj de civilizatie in care istorie si teologie se impletesc, schitând atmosfera unui ev mediu crepuscular, care pregatea nemijlocit marea preschimbare spirituala a Europei ce s-a numit Reforma.
Suntem in vremea in care „marea schisma a Occidentului” (1378-1417) impartise lumea catolica in papi si antipapi, la Roma, la Avignon si la Bologna si cand unitatea bisericii apusene era cautata prin unica solutie posibila, „via concilii”. La Pisa in 1409, la Konstanz in 1414- 1417, la Basel in 1431, inalta ierarhie a Ecclesiei petrine incerca sa raspunda asteptarilor unui Occident sfasiat de indoieli si asteptari apocaliptice.
Era timpul misticismului speculativ franciscan si al celui dominican din Renania si Flandra, a genezei acelei „devotio moderna” care a dus la faimoasele „béguinages” din Tarile de Jos, la evanghelismul popular iubitor de „Biblia pauperum” si de „Patimi” redate în crudul realism al altarelor poliptice din aria germana. - acad. Razvan Theodorescu

Mă iubește Dumnezeu chiar dacă am făcut lucruri rele? Dumnezeu există cu adevărat? Dumnezeu chiar îmi ascultă rugăciunile? Sunt întrebări pe care mulți le purtăm în tăcere, mai ales atunci când ne simțim vinovați, pierduți sau singuri. Întrebări pe care nu îndrăznim întotdeauna să le spunem cu voce tare.

Sfântul Ioan Botezătorul rămâne pentru credincioși un mijlocitor al pocăinței și un sprijin în încercările vieții. Rugăciunile adresate lui nu se limitează la soluționarea problemelor exterioare; ele devin o puternică chemare la îndreptarea sufletului, la recunoașterea păcatelor și la vindecarea relațiilor cu cei dragi. 
Prin ajutorul și mijlocirea Înaintemergătorului Ioan, oamenii primesc curajul de a se smeri, răbdarea și înțelepciunea de a face alegeri care transformă viața. 
Pentru toți cei care se apropie cu credință, Sfântul Ioan Botezătorul este sprijinul care transformă încercările în lecții de viață, apropiindu-i de Dumnezeu și de calea cea strâmtă spre Împărăție.
Sfinte Ioan Botezătorul,roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne afectează cel mai mult. Ignorându-le, ne ignorăm. Cartea de față ar vrea să le facă accesibile.
Locul privilegiat al revelației se află în tradiția iudaică și creștină care a primit-o și meditat-o plecând de la cele două Testamente. Ne-am dus aici ca să vedem.
Înainte de asta însă am fost nevoiți să deconstruim. Pentru că niciun termen biblic nu corespunde exact conceptului modern de revelație. Încă și mai uimitor: termenul însuși s-a impus târziu (Toma d’Aquino) prin opunerea cunoașterii raționale cunoașterii inspirate de Dumnezeu. Modernității Luminilor până la Kant i-a fost ușor să recuze Revelația biblică în numele concepției ei foarte înguste de raționalitate. Mulți teologi au menținut termenul fără precauții.
De aceea am fost nevoiți să încercăm să-l re-gândim plecând de data asta de la fenomenalitate. Fiindcă textele biblice oferă mai întâi și mai cu seamă relatări ale unor fenomene, atât simple, cât și ieșite din comun: manifestări, apariții, semne, miracole, străluciri orbitoare, întunecimi adânc și o Înviere. Putem din principiu să le eliminăm ca basme. Strict filozofic și fenomenologic, înainte de a emite o judecată despre existența sau inexistența a orice ar fi, tot ce se arată trebuie să fie descris.
De unde încercarea de față de a descrie ceea ce textele biblice vor cu încăpățânare să facă să se vadă. Se deschide astfel o nouă definiție a cunoașterii: nu doar să acceptăm ceea ce am crezut mai întâi că am înțeles, ci de a vedea (sau nu) ceea ce mai întâi acceptăm (sau refuzăm) să privim, răsturnând ordinea intelectului și voinței. Ceea ce Augustin a tematizat prin formula: „Nu se intră în adevăr decât prin iubire.”
Și atunci chiar ființa și timpul se pot primi așa cum se dau: nu în închiderea lumii noastre, ci ca un dar de altundeva. Fiindcă în acest altundeva suntem vii, ne mișcăm și suntem. - J.-L. M.

„Această carte are cutezanța de a promite și de a oferi rețeta unei adevărate fericiri: Fericirea altfel.
Dar pentru ca să descoperi această rețetă, mai întâi ea te cheamă într-o călătorie. Trebuie să parcurgi un drum lung dar spectaculos. Un drum cu oferte ideatice insolite, cu scurtături impresionante pe traseele marilor biblioteci, cu salturi și tumbe prin teritoriile operelor grandioase ale timpului, cu mirări pe itinerariile întortocheate ale sapienței, cu răsfoiri de grele fragmente din adânca filosofie antică, cu popasuri odihnitoare prin tainițe de gânduri și rugăciuni de pustie și prin bucuria ascultării tainicelor ecouri ale gnozelor și revelațiilor patristice.
Și tot așa, până acolo unde vei afla sigur că fericirea nu este doar un cuvânt, ci este o existență incontestabilă.
Fericirea altfel despre care vorbește această carte nu se cumpără, nu se cucerește, nu se învață ca o tehnică oarecare. Ea se primește, asemenea harului, printr-o deschidere unică și neașteptată a inimii.”

Eseist, publicist și romancier, redactor șef, director, membru fondator și președinte în importante ONG-uri și asociații interne și internaționale, profesor, întemeietor și manager de unități media, al primelor radiouri particulare în anii 90, cunoscut realizator radio-tv, premiat în cadrul a numeroase evenimente culturale.
Iată, laconic, o mică parte din ceea ce se regăsește în vasta biografie a scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă.

„Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui riginară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: o încercare de a urca, prin cuvinte fragile, la măsura celor lăudate.
Imnul este rugăciune și contemplație. Este cântare și suspin. Este bucurie și lacrimă. De aceea, aceste scrieri ale mele se trag din sămânța psalmilor lui David. Nu sunt de sorginte poetică, nu sunt nici miniaturi ale unor tratate de morală. Sunt rugă, sunt strigăt și sunt mângâiere deopotrivă.
Numărul imnelor determină un anume rost: douăzeci și unu este deopotrivă multiplu al desăvârșirii - șapte, și al Treimii - trei.”

Eseist, publicist și romancier, redactor șef, director, membru fondator și președinte în importante ONG-uri și asociații interne și internaționale, profesor, întemeietor și manager de unități media, al primelor radiouri particulare în anii 90, cunoscut realizator radio-tv, premiat în cadrul a numeroase evenimente culturale.
Iată, laconic, o mică parte din ceea ce se regăsește în vasta biografie a scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă.

Cheile Raiului, cartea ieromonahului Macarie Markiș, un autor popular în mai multe țări orto­doxe, e un dialog deschis și sincer cu cititorii... O ­lucrare dedicată „tainelor” vieții duhovnicești care, de multe ori, rămân ascunse până și credincioșilor ce merg la biserică de mai mulți ani. Pentru a‑i ajuta pe cei care o cercetează, ­Bise­­rica le înmânează creștinilor toate cheile, dă­ru­­indu‑le întreg tezaurul său de nestemate, nenumăratele ei bogății... 
Un îndrumar duhovnicesc nespus de folositor,  tratând îndeaproape subiecte legate de nevoința fiecăruia dintre noi pe calea către Dumnezeu – îndoielile și greșelile, dependența și libertatea, tot ceea ce ne ajută să pășim pe acest drum până la capăt și să deschidem porțile ­Raiului.

„Este deosebit de important să înțelegem că adevăratul câmp de luptă rămâne sufletul omului. Pe acest câmp de luptă are loc bătălia decisivă între Bine și Rău, între diavol şi Hristos. Acesta este Armaghedonul fie­cărui om în parte, lupta căreia nimeni nu i se poate sustrage.”

Acest duh de rugăciune din catacombă, binecunoscut mie de la slujbele monahale athonite, pe care îl simt mereu în timpul rugăciunii euharistice a părintelui Flavian în faţa Sfintei Mese a modestei noastre biserici „Acoperământul Maicii Domnului”, este duhul care umple Meteorele, care iradiază din Cuvuclionul Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim, care îţi face inima să bată mai repede în faţa moaştelor Sfântului Serghie de la Lavra Sfintei Treimi! Totul aici este cât se poate de real...
Ținând cont de sfaturile duhovnicului de a renunța la orice reflecţie și de a alunga gândurile atunci când inima vibrează pătrunsă de comunicarea cu Dumnezeu, i‑am dat sufletului posibilitatea de a se umple de duhul de rugăciune din jur, să intre într‑o stare de pace, tăcere, pocăință pentru propria natură păcătoasă și bucuria liniștită și strălucitoare întru Domnul și dragostea Lui cea nemărginită şi atotcuprinzătoare!
„Doamne! Iisuse Hristoase! Fiul lui Dumnezeu! Miluiește‑mă pe mine, păcătosul! – repetam eu, simțind că El mă aude, mă iubește și, ca de fiecare dată, mă miluieşte! Doamne! Slavă Ţie pentru toate!”

O, Adevăr, Care ești Veșnicie! Și Dra­gos­te, Care ești Adevăr! Și Veș­ni­cie, Care ești Dragoste! Tu ești Dum­nezeul meu, către Tine suspin noap­tea și ziua. - Fericitul Augustin

Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce în sluj­bele ortodoxe. Astăzi, semințele sădite de Arhiepiscopul Ioan au prins rădăcini în destule locuri, mai ales printre convertiții ortodocși de pe tărâmurile apusene. Apărarea Fericitului Augustin de către părintele ­Serafim Rose este semnul rodnicei lucrări duhovnicești a Arhiepiscopului Ioan.

Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă se dovedește o prețioasă contribuție la Ortodoxia Răsăriteană a unui convertit apusean. Apărarea lui Augustin scoate în evidență valoarea autenticei Ortodoxii Apusene în ceea ce are mai de preț, căreia atât Ar­hi­epis­copul Ioan, cât și părintele Serafim s-au dedicat cu toată ființa lor. - Pr. Gherman

Părintele Elefterie Mihail a fost cu adevărat un „om al lui Dumnezeu”, dăruit vremii în care a trăit pentru a ridica duhovnicește viața credincioșilor. Părintele Elefterie și-a prefăcut îndelungata viață – adeseori zbuciumată, plină de necazuri și prigoane aduse de vremuri – într-o ucenicie perpetuă în slujba vieții veșnice, ceea ce i‑a dat puterea de a trece peste toate greutățile. Întreaga sa viețuire, bogată în roade duhovnicești, s‑a întemeiat pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toți cei care vor voi să trăiască evlavios în Hristos vor fi prigoniți”.

Părintele Elefterie a fost „vasul ales” pe care bunul Dumnezeu l-a umplut de multe daruri, precum: harul înainte‑vederii, al tămăduirii, al iubirii de oameni, al postirii și al multor alți talanți. Conștient de bogăția cu care l‑a înzestrat Dumnezeu, părintele Elefterie cu vrednicie a înmulțit harurile și darurile primite, pu­nân­du‑le în slujba semenilor săi, spre folos duhovnicesc și tru­pesc. De aceea a și fost atât de iubit de credincioși! Pentru că se dăruia celorlalți cu inima deschisă, trăia pentru ei și împreună cu ei necazurile, dar și bucuriile, însoțind pe fiecare spre limanul credinței, al nădejdii în Dumnezeu și al dragostei. - Mănăstirea Dervent

„Părintele Elefterie Mihail te vindeca şi de boli sufleteşti, şi de boli de oase. (...) Îşi dădea imediat seama de ce suferi, chiar dacă nu‑i spuneai. Era de o bunătate nemaipomenită. Stătea cu noi, nişte copii, două, trei ore, la taifas duhovnicesc, şi ne ospăta din belşug. Ne răspundea la întrebări şi ne vorbea despre capcanele care apar în urcuşul spiritual. Faptul că un părinte ca el ne acorda atâta atenţie însemna foarte mult pentru noi. Iar când plecam, de fiecare dată, ne dădea câte un ban de drum, chiar dacă noi nu ceream şi nici nu ne aşteptam. Avea harisma omeniei!” - Pr. Gheorghe Holbea

Iubirea conjugală nu obligă pe nici unul dintre soți să accepte necondiționat orice atitudine nepotrivită, insultă ori răutate din partea celuilalt. Nicidecum! Dar într-o iubire creștină, în duhul Jertfei lui Hristos, soțul sau soția care iubește cu adevărat, hristic, nu vrea să ajungă în Rai neînsoțit de celălalt, drept care e gata de orice sacrificiu.

Astfel s-a arătat și Sfânta Tomaida, care, deși iubea călugăria, s-a căsătorit, din ascultare față de părinții tru­pești, recunoscând în căsătoria ei condiția unică și sigură a mântuirii sale și a celuilalt. Asumându-și ca țel veșnicia, n-a încetat să gândească: „Ținta e Raiul; și în Rai trebuie să intrăm împreună!”.

„Era deplin convinsă că prin mijlocirea soțului își asumase lupte și încercări de dragul Mirelui Hristos. Ca o martiră a lui Hristos. Făclia virtuților ei strălucea din ce în ce mai tare. Venirea Mirelui Ceresc devenea tot mai dorită. Pregătirea pentru întâmpinarea Lui era tot mai fierbinte. Cu cât pătimea mai mult, cu atât pornirea sa de a intra în noi bătălii duhovnicești creștea. Cu cât i se puneau opreliști dragostei față de săraci, cu atât această dragoste sporea. Cu cât i se puneau piedici iubirii de Dumnezeu, cu atât aceasta se întețea în inima ei.”

Cunoașterea vedică a Indiei a fost sursa de înțelegere, inspirație și iluminare pentru nenumărate generații. Știința de a Fi și Arta de a Trăi a lui Maharishi Mahesh Yogi reprezintă expresia modernă a acestei înțelepciuni atemporale, prezentată cu o claritate, o precizie și o profunzime excepționale.
Maharishi introduce tehnica simplă, naturală și lipsită de efort a Meditației Transcendentale, care este „tehnologia conștiinței” pentru a experimenta direct câmpul Ființei, câmpul transcendent al existenței, Sinele interior al fiecăruia. Prin tehnica Meditației Transcendentale, orice individ poate accesa cu ușurință comorile nelimitate ale acestui câmp al Ființei – fericire, energie, creativitate, inteligență și putere de organizare infinite –, aducând succes maxim și împlinire în viața de zi cu zi.
Experiențele a aproape zece milioane de oameni de creștere personală și împlinire, alături de rezultatele a peste 700 de studii științifice, arată că programul de Meditație Transcendentală:

• reduce stresul și anxietatea, crescând în același timp energia și vitalitatea;
• îmbunătățește sănătatea, scade tensiunea arterială ridicată și favorizează inversarea procesului de îmbătrânire;
• sporește memoria, creativitatea și inteligența;
• îmbogățește și întărește relațiile personale;
• extinde mintea până la potențialul său cosmic nelimitat;
• dezvoltă mulțumirea interioară, fericirea și împlinirea, caracteristice stării de iluminare;
• creează pace și armonie în conștiința individuală și colectivă – baza păcii mondiale.

În această carte, Maharishi își dezvăluie viziunea de a aduce perfecțiunea în viața fiecăruia. Programul de Meditație Transcendentală, spune el, „va inaugura o nouă eră pentru o nouă umanitate, dezvoltată în toate valorile vieții – fizice, mintale, materiale și spirituale”.

Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX. Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans Urs von Balthasar – intuițiile aforistice ale preotului elvețian sunt adevărate „scurtături spre cer”. Calitatea lor mistică este dată de Misterul necuprins al Dumnezeului înomenit prin Întruparea Fiului, un mister care traversează practic toate scrierile sale. Fie că vorbește despre „infinitul din om” ori despre „tăcerea din care ne naștem” sau încă despre „omenirea care e menită să devină ostie”, Zundel vorbește neîncetat despre Dumnezeu și om împreună, ca „despre o poveste în doi, care începe aici cu noi”. Dacă la începutul secolului trecut Charles Peguy constata cu amărăciune că „multe încep cu mistică, dar se termină în politică”, misticismul realist al lui Zundel reflectă întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu din rugul aprins: martor al celor două războaie mondiale, angajat în lupta pentru dreptate și pace, preocupat de probleme concrete precum organizarea socială, suferința celor nevinovați și educația copiilor, preotul militant ajunge să afirme „eu nu cred în Dumnezeu, eu îl trăiesc”.  - Marius Taloș

Prima mea Biblie ilustrata este o carte special creata pentru cei mici, menita sa ii apropie cu blandete de primele povesti biblice si de valorile crestine. Prin texte simple, adaptate varstei copilului, si ilustratii colorate, pline de expresivitate, aceasta Biblie devine prima intalnire a celor mici cu lumea credintei, a iubirii si a bunatatii.

O voce globală. O carte unică. O șansă rară să înțelegi moartea prin ochii lui Sadhguru. Ne planificăm zilele de naștere, nunțile, chiar și diminețile de luni. Dar singurul lucru garantat — moartea — rămâne adesea nespus. Aceasta nu este o carte despre frică. Este o carte despre adevăr. Sadhguru, maestrul spiritual recunoscut la nivel mondial, aduce lumină asupra celui mai mare mister.

Cuvinte de folos duhovnicesc de la Părintele Proclu Dacă nu plâng păcatele pe care le am, le fac pe cele pe care nu le vreau. Dacă am toate bune, dar am grăirea de rău sau am jignit pe cineva, tot nimic nu am. Atenție la vorbăria deșartă, să începi de la Scriptură și să ajungi la friptură!