Religie & Spiritualitate

In cartea de fata sunt adunate raspunsurile la mai bine de o suta de intrebari primite de la copii, raspunsuri care ne ajuta sa ne cunoastem mai bine religia si sa descoperim cum traiesc si alti credinciosi.

Nemurire si reincarnare. Doctrine si practici din China, Tibet si India

Cine nu a visat sa fie nemuritor? In Orient, aceasta dorinta profunda si-a gasit expresia in numeroase doctrine, fiecare dintre ele oferind o viziune extrem de elaborata asupra imortalitatii. Pentru tibetanii budisti, moartea nu este decit inceputul unei lungi calatorii pina la o noua reincarnare. Taoismul il face pe omul care tinjeste dupa nemurire sa si-o „fabrice” singur prin exercitii de respiratie si meditatie. In sfirsit, la hindusi, setea de perpetuitate este astimparata de ciclul mortilor si renasterilor. Studiind miturile, credintele si legendele legate de nemurire din culturile chineza, tibetana si indiana, Alexandra David-Neel ne propune o calatorie pe tarimul spiritului, o initiere in intelepciunea orientala in toata profunzimea sa.

Dialoguri purtate de Fabian Anton cu Zoe Dumitrescu-Bușulenga (sau Maica Benedicta) despre oamenii din trecutul mănăstirii Văratec. Sunt evocate destinele monahiilor de la Văratec, dar și mari reprezentanți ai vieții culturale din România. Cartea este bogat ilustrată cu portretele celor amintiți în discuții.

Jeremy Schonfield oferă o nouă perspectivă asupra culturii ebraice, axată pe modul în care au fost percepute textul, timpul și teritoriul în ritualurile și gîndirea iudaice de la începuturi pînă în prezent. Analizînd textele liturgice, cartea de rugăciuni și calendarul sărbătorilor ebraice, autorul arată că, deși memoria colectivă evreiască are un caracter sacru, ea este în același timp conectată cu realitatea trăită.

„Dacă «teritoriul», în absența elementului fizic, se confundă metaforic cu însăși Torah, «timpul» – și deci «istoria» – are altă valoare, care se revendică exclusiv de la narațiunea subsumată Pentateuhului. «Istoria» evreilor, așa cum o înțelegem astăzi – ca scriere despre trecut sau ca istoriografie –, e mult mai nouă decît interpretarea rabinică a «timpului» și este exclusiv produsul Iluminismului, cumva sincronă cu istoriografia modernă europeană (adică creștină). Trecutul este o paradigmă a identității și despre aceasta este vorba în rîndurile pe care vi le punem astăzi în față.” (Mihai-Răzvan Ungureanu)

Prefaţă de Marius Vasileanu

„Cultura noastră – lucrul acesta îmi apare foarte limpede – a ajuns la o mare răscruce: încă un pas greșit și, pentru multă vreme, întunericul o va înghiți. Reafirmarea ei depinde numai de putința noastră de rugăciune, de întâlnire cu noi înșine, de re-întoarcere la izvoarele originare ale vieții, ale existenței. Trebuie să aflăm din nou temeiurile încrederii în destinul nostru și în valorile vieții, ceea ce este totuna cu o recunoaștere a caracterului spiritual al atât de încercatei noastre umanități. Și – ca să rostim, încheind, ultimul cuvânt – reafirmarea culturii noastre înseamnă o redescoperire, înlăuntrul nostru cel mai adânc și mai tainic, a rădăcinilor religioase ale întregii creații.“ – ALEXANDRU MIRONESCU

Fotografia de pe copertă: Icoana Rugului Aprins (detaliu), Rusia, secolul XVI

„Poate Dumnezeu să trudească? Dacă școala credinței asigură că Dumnezeu este atotputernic și atoateștiutor, oare poate El să trudească, fie și numai pentru a pune lucrurile la punct? A remedia istoria omului, a-și dărui pe mai departe răbdarea, a repune lucrurile pe făgașul cel bun, a descoperi binele chiar și acolo unde răul pare ubicuu sunt câteva dintre specialitățile exclusive ale lui Dumnezeu. Pentru om, a le recunoaște și a le situa în viața proprie înseamnă a primi însăși cheia tainei pe care o presupune truda divină. Renunțarea la imaginea unui «Dumnezeu senin și rece» față de grijile omului devine însă esențială pentru a face descoperirea salutară: într-adevăr, când vine vorba despre mântuirea sufletelor, lui Dumnezeu nu-i este totuna.“ – MIHAI FRĂȚILĂ

Cu un cuvânt însoţitor al Preasfinţitului Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti

„Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți... Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizați?
Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și cu iubire adevărată de semeni.
Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu. Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolică, al cărei rol a fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temniței pentru credință».“ – Gabriel Liiceanu

„În momentul strivirii brutale a tuturor elitelor spirituale, intelectuale şi politice din România de către autoritățile comuniste, Biserica Greco-Catolică a oferit o contribuție inestimabilă de mărturie creștină dusă până la capăt, precum bobul de grâu căzut în pământ, care moare spre a aduce mult rod. Această carte se întemeiază pe dosarul înaintat la Vatican în vederea recunoașterii martiriului celor șapte episcopi greco-catolici morți sub prigoana comunistă între anii 1950 și 1970. Pentru ei, trăirea în credință n-a însemnat o simplă resemnare în fața suferințelor pe care le-au avut de îndurat, ci mai degrabă o anume bucurie de a se întâlni cu Cristos în pătimirea lui.“ – Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu

„Legăturile noastre cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt orânduiri omenești, pe care să le putem schimba, ci orânduiri dumnezeiești, pentru care datori suntem să suferim, la nevoie, ocări, bătăi, amenințări, poate temniță și sărăcie, căci asta înseamnă a-l preamări pe Isus Dumnezeu, înseamnă a-i dovedi iubirea nemincinoasă, înseamnă a ne chezășui de acum și a ne agonisi, cu o trecătoare suferință, o veșnică mărire, mai presus de orice măsură (2 Cor 4, 17), căci durerile ceasului de față nu pot să stea în cumpănă cu mărirea ce va să se arate pentru noi (Rom 8, 18).“ – Scrisoare a episcopilor greco-catolici către credincioși, 24 iulie 1948

Pe copertă: Victor Vasnețov, Arhanghelul Mihail în genunchi, schiță pentru pictura Catedralei Sfântul Vladimir din Kiev, 1885–1893

Seara, la culcare. 365 de momente relaxante pentru a patrunde constient in noapte

Sa adormi in fata televizorului sau a calculatorului, asa cum li se intampla multora in zilele noastre, nu este cel mai odihnitor mod de a incheia o zi plina. Ceea ce facem seara ne poate afecta odihna, dandu-ne peste cap orele de somn si visele. Fragmentele din Seara, la culcare contin cuvintele lui Osho despre o gama larga de subiecte, selectate special pentru sfarsitul zilei. Iti ofera un alt mod de a-ti incheia ziua, un strop de meditatie pentru o odihna mai buna. 

Primul lucru, dimineata. 365 de momente inaltatoare pentru a incepe ziua in mod constient 

Compasiunea, iubirea si iertarea nu sunt un lux. Ele sunt fundamentale pentru supravietuirea noastra. -  Dalai Lama 

„Această cartea își propune să parcurgă câteva dintre chipurile experienței spirituale, așa cum sunt ele înfățișate în scrierile Părintelui André Scrima. De fiecare dată, încercarea omului de a ieși dintre hotarele lumii este devansată de o discretă, dar decisivă coborâre a cerurilor în adâncul lucrurilor, acolo unde își lasă semne și repere. Transcendentul nu este niciodată construit într-o experiență spirituală, ci recunoscut de fiecare dată în transparența detaliilor care găzduiesc nemărginiri. Încercarea de față nu este nici despre experiența spirituală în genere, nici despre o biografie spirituală anume. Ea își propune să însoțească paginile cărților Părintelui Scrima și să sesizeze semnificația ultimă care le locuiește – cu alte cuvinte, să le devină prieten.“ – Ioan Alexandru Tofan

Anselm Grün a studiat teologia, filosofia și administrarea afacerilor și este chelarul Abației benedictine din Münsterschwarzach. Se numără printre cei mai apreciați autori de literatură spirituală, cărțile sale fiind traduse în mai toate limbile europene și vândute în peste 15 000 000 de exemplare.

Anselm Grün a studiat teologia, filosofia si administrarea afacerilor si este chelarul Abatiei benedictine din Münsterschwarzach. Se numara printre cei mai apreciati autori de literatura spirituala, cartile sale fiind traduse in mai toate limbile europene si vandute in peste 15 000 000 de exemplare.

Anselm Grün este chelarul Abatiei benedictine germane Münsterschwarzach, unul dintre cei mai apreciati autori de literatura spirituala. Cartile pe care le-a scris s-au vandut in milioane de exemplare si, alaturi de seminarele si conferintele lui, au o influenta deosebita in randul persoanelor preocupate de viata spirituala.

Anselm Grün este chelarul Abatiei benedictine germane Münsterschwarzach, unul dintre cei mai apreciati autori de literatura spirituala. Cartile pe care le-a scris s-au vandut in milioane de exemplare si, alaturi de seminarele si conferintele lui, au o influenta deosebita in randul persoanelor preocupate de viata spirituala.

Anselm Grün a studiat teologia, filosofia și administrarea afacerilor și este chelarul Abației benedictine din Münsterschwarzach. Se numără printre cei mai apreciați autori de literatură spirituală, cărțile sale fiind traduse în mai toate limbile europene și vândute în peste 15 000 000 de exemplare.

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu
Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ (ANDREI PLEŞU)

Cartea Genezei, rodul unui proces îndelung de cristalizare şi redactare, este, în ansamblu, o admirabilă revelare a lui Dumnezeu spre a putea fi accesibilă oricărui om. Prin lectură, cititorul este purtat atât în timpul începuturilor, unde evenimentele creaţiei se desfăşoară în ordinea şi în armonia instituite prin cuvântul rostit în mod suveran de Dumnezeu, cât şi în timpul istoric al umanităţii, în care în multe rânduri şi în multe chipuri El vine în întâmpinarea omului ce riscă să-şi rateze împlinirea propriei existenţe fiindcă s-a abătut de la legea poruncită lui ca o condiţie de viaţă.
Ţinând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiţie îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generaţiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite cvasi-ininteligibile, cât şi neologismele stridente şi lipsite de conotaţii poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumuseţea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.

• • •

Volumul de faţă, Geneza, este primul dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci şi nouă de cărţi ale Bibliei ebraice însoţite de studii introductive, note şi comentarii.

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu
Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu, Cătălin Vatamanu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ – Andrei Pleșu

Exodul este a doua carte din Tora; împreună cu următoarele trei formează o unitate tematică privind eliberarea poporului israelit din robie şi mersul lui îndelungat prin pustiu, până la Ţara Făgăduinţei, având în centru Legământul încheiat de Dumnezeu cu el. Este considerat cartea esenţială a Vechiului Testament, pentru că tot ceea ce urmează îşi află aici momentul fondator, referinţa exemplară. Deşi sistemul complex de jertfe din Levitic nu mai este de actualitate, citirea Leviticului rămâne importantă pentru creştin fiindcă îl ajută să înţeleagă atât lumea religioasă în care a trăit Isus, cât şi conceptele de care s-a folosit El pentru a-şi formula mesajul. În plus, dincolo de prescripţiile complicate şi adesea caduce, cartea Leviticului vehiculează şi adevăruri veşnice, care ţin de relaţia omului cu Dumnezeu.

Ţinând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiţie îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generaţiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite aproape de neînţeles, cât şi neologismele stridente şi lipsite de conotaţii poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumuseţea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.

• • •

Volumul de faţă, Exodul. Leviticul. este al doilea (primul fiind Geneza) dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci şi nouă de cărţi ale Bibliei ebraice însoţite de studii introductive, note şi comentarii.

Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.

Ilustraţia copertei: pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, Spania, 1299, păstrat la Biblioteca Naţională a Portugaliei.

Meditatii pentru oamenii ocupati. Strategii antistres pentru cei care nu au timp sa mediteze

Invataturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuti lideri spirituali ai secolului XX, rastoarna tiparele clasice de gandire, provocandu-ne la o permanenta punere sub semnul intrebarii a certitudinilor si la un proces de constientizare de sine.

Cartile din seria OSHO prezinta viziunea acestuia privind cele mai importante probleme pe care si le pun oamenii interesati de stiinta transformarii de sine si de o spiritualitate adaptata la provocarile cotidiene ale vietii contemporane.

A fi perfectionist inseamna a fi numai bun de fotoliul psihiatric; a fi perfectionist inseamna a fi nevrotic. Viata este frumoasa cu toate imperfectiunile. Nimeni nu este perfect. [...] Perfectiunea este moartea! Perfectiunea nu mai lasa loc de dezvoltare. Perfectiunea inseamna ca totul este terminat. Imperfectiunea contine posibilitatea de a evolua. Imperfectiunea aduce bucuria pentru nou, extaz, aventura. Imperfectiunea inseamna viata si continuitatea ei. - Osho

Acest volum ne aduce in punctul pe care il viza dintru inceput intreaga opera: la teologia slavei Dumnezeului celui viu, care in multe randuri si in multe chipuri a vorbit parintilor nostri prin prooroci si in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, [...] stralucirea slavei si chipul fiintei Lui (Evrei 1, 1-3).

Explorând miturile africane, grecești, indiene sau chineze, Eliade consideră că experiența sacrului este universală, constitutivă omului, fiind cea care conferă lumii semnificația sa. În această privință, Făurari și alchimiști este o introducere excelentă în gândirea și opera marelui erudit.

Arhimandritul Mitrofor Haralambie Vasilache stralucea prin alte calitati. Banii ce i se dadeau, el ii tinea cu gunoiul sub matura din coltul casei. De venea cineva sa-i ceara, il trimitea acolo sa ia cat ii trebuie… In afara de orele de slujba, la care era nelipsit, rugaciunea particulara o facea in chilie ore intregi, pana catre miez de noapte. Ziua si-o dedica scrisului si cetitului. Zeci de manuscrise i s-au luat la arestare – de spiritualitate crestina, de filosofie si-ndeosebi de adanci studii de psihologie crestina... 
„Altarul spiritualitatii romanesti” fusese numai un inceput a tot ceea ce a scris mai tarziu. A fost un duhovnic pretuit si cautat de sute si mii de credinciosi, oriunde a fost, la Iasi, Bucuresti, Cernica, Neamtu, Pocrov si in inchisoare. In 1962 si-a dat duhul in inchisoare, intru nevinovatie. Pr. Vasile Vasilache

„Operat de doua ori, inspaimantator de slab, abia umbland, abia vorbind, mai toata ziua culcat si acoperit cu patura, cufundat in rugaciuni, parintele Haralambie Vasilache asteapta moartea. Afla insa mijlocul si taria de a ne vorbi uneori, cate putin. Monah ce se afla, intampina sfarsitul cu seninatate dar nu fara griji: ca omul cuminte care se gateste de drum lung si cunoaste ca nu-i de ras, ca e bine sa chibzuiesti din vreme la toate, sa faci cuvenitele pregatiri si sa te echipezi cugetand ca e mai bine sa prisoseasca decat sa lipseasca. Imi daruieste si mie catva timp si privindu-l, graindu-i, ma copleseste convingerea ca suferintele au sens, ca viata toata nu se poate sa nu aiba sens… 
Parintelui Haralambie – ca unui sfant – cutez sa-i impartasesc – e primul – cele doua vise avute la Jilava cu un an si jumate inainte, in celula douazeci si cinci… Parintele Haralambie ma asculta cu atentie, nu surade, nu tresare. Apoi se pronunta: nu crede ca visele ori aratarile sunt suspecte. Dimpotriva, ma fericeste. Imi cere insa multa discretie si smerita stapanire de sine. Si mai ales – e greu de priceput, zice, totusi ma roaga sa fac un efort – sa le iau drept firesti, drept ceva neexceptional, care sa nu ma scoata din fagasul cat se poate de comun al vietii de obste… 
Facem si planuri de viitor, parintele – ca orice muribund autentic – fiind suta-n suta convins ca are sa moara si tot suta-n suta incredintat ca va trai. Dar nu mai trec decat putine zile si se produce o hemoragie puternica. Il doboara. Medicul detinut, chemat cu staruinta, sosit cu greu, da din cap. Seful camerei il infasoara pe Parintele Haralambie in patura, iar eu il duc, impreuna cu alt detinut, pana la usa celulei de unde, noi stand cu fata la perete si bratele peste ochi, plantoanele – ridicandu-l de pe jos – il cara la infirmerie. Am aflat mai tarziu ca a murit a doua zi.” N. Steinhardt – „Jurnalul fericirii”

Care va fi destinul de astazi al unui volum deja „arestat” candva, ars, pus la index, interzis, din pricina caruia, intr-o anume masura, autorului sau i s-a dat sansa sa se jertfeasca pentru Hristos…?
Poate ca dezlegarea saradei consta tocmai in titlul acestei carti. Asa cum Hristos este continuu readus in mijlocul credinciosilor si al bisericii de parohie prin taina Sfintei Liturghii, tot astfel spiritualitatea romaneasca – inlauntrul careia se inscrie, iata, si aceasta carte – este destinata sa invie constant, in viziunea Pr. Haralambie Vasilache, indiferent de persecutiile si de incercarile la care a fost supusa de-a lungul veacurilor…
Reeditarea si lectura volumului „Altarul spiritualitatii romanesti” devine astfel un act de tonica revenire la izvoare, tema de meditatie si de ruga. Marius Vasileanu

Trupul muritor si lumina spiritului. 60 de parabole si povestiri

Hans Urs von Balthasar nota despre „contributia” autoarei la domeniul misticii: „Intrucat experientele si descoperirile acordate ei sunt in intregime de natura carismatica, aceste zone nu pot fi in niciun caz gasite logic sau deduse. Ele i-au fost pur si simplu date asa cum sunt. De altfel, atunci cand se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decat cautarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr si misiunea sa teologica).

Autoarea evoca intalnirea lui Hristos cu trei femei: Maria Magdalena, pacatoasa iertata in casa lui Simon fariseul si Maria din Betania, ne  arata cum s-a revelat Isus prin ele si cum s-au adancit credinta, speranta si caritatea acestora in prezenta lui Dumnezeu.

Maria Magdalena, pacatoasa iertata in casa fariseului Simon si Maria din Betania: Scriptura inregistreaza intalnirea Domnului cu aceste trei femei. Prin ele, credinta, speranta si caritatea prind, din ce in ce mai clar, contur, pe masura ce comuniunea cu Hristos se adanceste. Prin aceste femei, Dumnezeu Intreit ni se dezvaluie si ne invita sa participam la viata Sa.

Adrienne von Speyr a fost o mistica a secolului XX. A trait intre 1902 si 1967, fiind de profesie medic. Intalnirea cu parintele Hans Urs von Balthasar in 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvetian. Viziunile sale mistice sunt publicate in peste 50 de volume.

Pe cât de prezentă este moartea în viața noastră de zi cu zi, pe atât de neînțeles rămâne ea. Astfel, de-a lungul a trei meditații profunde, Hans Urs von Balthasar urmărește să deslușească misterul morții. Acesta pune sub semnul întrebării paradoxul inerent vieții tuturor oamenilor, anume dorința de a realiza ceva veșnic într-o viață efemeră, oferind, pentru rezolvarea acestei contradicții, soluția Creștinismului. Cu aceasta, autorul ne inițiază în profunzimile misterului pascal, în moartea și Învierea lui Isus, accentuând importanța lor pentru creștinul de astăzi

Lucrarea isi propune sa-i initieze pe cititori in problematica metafizica. Aceasta misiune nu este usoara. Ne-am putea intr-adevar imagina ca definitiile clare si bine articulate ar fi suficiente pentru a ne da seama de ceea ce ea cauta, si anume principiul absolut prim. Dar vom vedea ca acest principiu scapa unui asemenea fir conducator, solicita o punere sub semnul intrebarii ce nu are un sfarsit, priveste totalitatea vietii noastre si a lumii. Vom elabora aici problema metafizica in maniera cea mai liniara si sistematica cu putinta. Punerea inevitabila a acestei probleme si cercetarea cu privire la ceea ce o face posibila este o aventura ce angajeaza si entuziasmeaza totalitatea fiintei umane. Desigur, sfiala inteligentei si seriozitatea problemelor intalnite nu lasa loc entuziasmelor facile. Dar atunci cand gandirea este confruntata cu ceea ce constituie esenta interogatiilor sale si care motiveaza toate eforturile sale culturale si stiintifice, ea atinge binele sau cel mai pretios si implineste acel ceva pentru care este facuta, chiar daca trebuie sa accepte rabdarea chestionarii si sa mearga pe urmele acesteia pas cu pas.

Paul Gilbert, iezuit, este doctor in Filosofie si Litere la Universitatea din Louvain, Belgia si profesor de metafizica la Facultatea de filosofie a Universitatii Gregoriene, Roma. Este autorul unor lucrari de metafizica, precum Simplitatea principiului (1994) si La patience d’etre (1996), care au obtinut premiul „Cardinal Mercier” al Universtatii din Louvain si premiul „Polydore De Paepe” al Academiei Regale din Belgia (2001).

În acest volum, Klaus Hemmerle încearcă să facă apel la filosofia creștină, devenită problematică, să intermedieze în mod eficient și indispensabil între mister și existență, să dezvolte o ontologie pornind de la Sfânta Treime, iar astfel nu doar să indice noi căi pentru filosofie, ci și să deschidă noi porți de acces, pentru creștini și necreștini, la Revelația creștină.

Klaus Hemmerle (1929-1994), născut la Freiburg im Breisgau (Germania), a fost hirotonit preot romano-catolic în 1957. Din 1958 a început să colaboreze cu Mișcarea Focolarelor, întemeiată de Chiara Lubich, inspirând întemeierea unei școli teologice. Profesor de teologie fundamentală la Universitatea din Bochum (1970-1973), apoi de filosofie religioasă creștină la Universitatea din Freiburg im Breisgau (1973-1975). În 1975 a fost uns episcop de Aachen. A scris numeroase volume și articole în care s-a străduit, în primul rând, să contribuie la reînnoirea teologiei cu ajutorul filosofiei.

Fara Cartea lui Iov, ar exista multe pasaje din Noul Testament carora nu le-am acorda nicio atentie. Ceea ce se spune in aceasta carte este depasit desigur de cruce, dar ea insasi si interpretarea ei devin fertile tocmai prin ceea ce se spune in aceasta carte. Ceea ce ramane sterp la Iov se revarsa in fertilitatea crucii si face sa ne apara misterul ei ca ceva mult mai profund si la o scara mult mai larga.

Cu toata incercarea lui Iov, Dumnezeu a deschis calea pentru Hristos, calea pentru patimi, a dat pentru prima data un sens suferintei. Si anume com-pasiunii oamenilor, inainte ca Fiul sa fi suferit. Asa cum Ioan Botezatorul este un precursor, la fel este si Iov. Si poate ca, in toata aceasta incercare, Dumnezeu Tatal vorbeste mai mult cu Fiul decat cu Iov. Poate ca-i arata Fiului cum, prin suferinta, intelegerea lui Dumnezeu a crescut, si-i reveleaza intr-un anumit sens utilitatea patimirii sale viitoare. Aceasta nu se va epuiza niciodata in sine, ea este nu doar oferita Tatalui ca ispasire pentru cei multi, ci va transpune si alti oameni in mijlocul acestui har al suferintei si le va permite ca, impreuna cu Fiul care patimeste, sa-l inteleaga mai bine pe Tatal. Si sa-l vada, acolo unde mai inainte il cunosteau numai din auzite.

Hans Urs von Balthasar nota despre „contributia” autoarei la domeniul misticii: „Intrucat experientele si descoperirile acordate ei sunt in intregime de natura carismatica, aceste zone nu pot fi in niciun caz gasite logic sau deduse. Ele i-au fost pur si simplu date asa cum sunt. De altfel, atunci cand se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decat cautarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr si misiunea sa teologica).