Religie & Spiritualitate

Orientarea in timpul rugaciunii liturgice

S‑au scurs cativa ani de la ultimele aventuri ale Pollyannei. O regasim in pragul unei schimbari: impreu­na cu Jimmy si cei trei copii ai lor, se muta in subur­bia orasului Boston. In noul sau camin, Pollyanna are parte de mici aventuri domestice – uneori hazlii, alteori pline de invataminte – si intalneste prieteni vechi si noi, carora le ofera, prin optimismul si sarguinta ei, un exemplu demn de urmat. 
Insa, mai presus de orice, Pollyanna si comorile ei este povestea unei familii fericite, in care atat parintii, cat si copiii invata din greseli si se bucura de fiecare clipa petrecuta impreuna. Pollyanna si Jimmy dovedesc inca o data ca uniti pot invinge orice greutate si ca munca pentru bunastarea celor dragi nu devine niciodata o povara. Pentru Pollyanna, averile lumesti nu au nici o insemnatate: adevarata ei comoara, care ii umple sufletul cu atata lumina incat nu se mai vede nevoita sa joace Jocul Bucuriei, este familia.

Traducere de Elena Ciocoiu

Sanctitatea Sa Dalai Lama şi Arhiepiscopul Desmond Tutu, ambii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi maeştri spirituali ai epocii noastre, au supravieţuit mai mult de cincizeci de ani exilului, violenţei şi opresiunii. În pofida dificultăţilor — şi datorită lor —, nu au încetat să cultive optimismul, dragostea şi bucuria. În aprilie 2015, Arhiepiscopul l-a vizitat pe Dalai Lama la reşedinţa sa din Dharamsala, India, pentru a participa la cea de-a optzecea aniversare a Sanctităţii Sale şi pentru o săptămână de dialoguri ce aveau să aprofundeze întâlnirea dintre două mari religii ale lumii, creştinismul şi budismul. Evocând momente fericite sau dureroase din lunga lor viaţă, glumind sau plângând împreună, împărtăşindu-şi înţelepciunea şi practicile spirituale, cei doi mari lideri au încercat să răspundă la o întrebare esenţială pentru ei şi pentru întreaga omenire: cum putem să găsim şi să păstrăm bucuria atunci când ne confruntăm cu inevitabila suferinţă a vieţii? Această carte ne oferă ocazia rară de a fi martorii emoţionantei lor întâlniri, de la prima îmbrăţişare la ultimul rămas-bun.

„Sursa supremă a fericirii se găseşte în noi înşine.“ – Dalai Lama

„Devenim mai buni atunci când bunătatea ne este pusă la încercare.“ – Desmond Tutu

Despre fericire, viata si multe altele. Conversatii cu Rajiv Mehrotra. Editia a II- a

Realizate pe parcursul a douazeci de ani, interviurile care alcatuiesc volumul Dalai Lama: Despre fericire, viata si multe altele. Conversatii cu Rajiv Mehrotra creeaza un profil extrem de interesant al acestui mare lider religios, al problemelor cu care se confrunta intreaga lume de azi, cat si al abordarii budiste a existentei. Dalai Lama ii ofera cititorului raspunsuri de multe ori inedite la intrebari despre rolul religiei in lumea moderna, starea de iluminare perfecta, suferinta, calea spiritualitatii, karma, reincarnare, nirvana, constiinta, puterea meditatiei si a vizualizarii, arta tibetana a antrenarii mintii si stiinta mintii.

Oricine vrea sa obtina fericirea si sa evite suferinta. Atunci cand ne amintim ca ceilalti sunt in numar infinit, iar tu esti doar unul singur, indiferent cat de superior esti, ceilalti devin mai valorosi. Si daca ai o oarecare putere de judecata, vei descoperi ca merita sa te sacrifici pentru binele celorlalti.
O singura persoana nu trebuie sa sacrifice un numar infinit de alte persoane pentru binele sau personal. - Dalai Lama

Dalai Lama asculta si vorbeste cu oricine. Multi asteapta rabdatori ore, saptamani sau chiar ani pentru cateva momente petrecute impreuna cu el. Abordeaza fiecare conversatie cu rabdare, concentrare si cu un mare respect pentru persoana din fata sa. Fie ca este vorba de nou-venitii din Tibet, care isi risca de multe ori viata pentru a ajunge la Dharamsala doar pentru a-l privi un pic, sau de oameni obisnuiti pe care ii intalneste in calatoriile sale prin toata lumea, fie ca sunt politicieni versati sau jurnalisti cu experienta, tineri calugari sau stagiari agitati, oameni de stiinta sau filozofi, atei sau oameni profund religiosi, un cersetor de pe strada sau un mare om de afaceri - pentru Dalai Lama toti sunt oameni ce isi doresc fericirea si vor sa evite suferinta. - Rajiv Mehrotra

Traducere de Wilhelm Tauwinkl

Dacă ideea de agape este ca un pârâu care, în istoria creștinismului, curge pe un făgaș extrem de îngust, iar uneori pare că se pierde cu totul, eros-ul este fluviul larg ce se revarsă din albie, mătură totul în urma lui și, de aceea, nici nu poate fi stăvilit teoretic și încadrat sistematic, iar când pătrunde în creștinism caută să clatine agapeși să-i ia locul.
Istoria motivului creștin al iubirii nu se poate schița drept o singură linie continuă. Dimpotrivă, e un proces în decursul căruia motivul agape întâlnește mereu și mereu motivul eros, iar ițele lor sunt atât de întrețesute, încât e aproape cu neputință să le despărțim clar.
Istoria ideii de agape se află în fața noastră ca o dramă plină de suspans, care, s-ar putea spune, alcătuiește povestea de culise a istoriei creștinismului.

Eros-ul e dorință, năzuință, agape e jertfă.
Eros-ul tinde în sus, agape coboară.
Eros-ul e calea omului spre Dumnezeu, agape e calea lui Dumnezeu spre om.
Eros-ul e strădanie, agape e har.
Eros-ul e iubire egocentrică, cea mai înaltă, mai nobilă și mai sublimată afirmare de sine a omului, agape e iubire dezinteresată, „nu caută ale sale“, e dăruire de sine.
Eros-ul vrea să-și câștige viața, să devină divin, nemuritor, agape trăiește viața lui Dumnezeu, îndrăznește „să-și piardă viața“.
Eros-ul e în primul rând iubirea omului, ale cărui chip și asemănare le poartă; agape poartă chipul și asemănarea iubirii lui Dumnezeu, căci „Dumnezeu este agape “.
Eros-ul își are temeiul în calitatea, frumusețea și valoarea obiectului său, nu e spontan, ci dobândit și motivat; agape e suverană față de obiectul ei, se îndreaptă „și spre cei răi, și spre cei buni“, e o iubire spontană, curgătoare, lipsită de motivație.
Eros-ul constată valoarea obiectului său și-l iubește, agape își iubește obiectul și prin asta îi creează valoarea.
Ce nu va fi cucerit de iubirea-agape care se dăruiește necondiționat nu poate fi cucerit deloc. – ANDERS NYGREN

Marele merit al lui Nygren este, după părerea mea, faptul că ne-a dat un nou instrument de gândire: e atât de convenabil și de edificator să putem vorbi (și deci gândi) despre cele două elemente ale iubirii sub forma Eros și agape. – C.S. LEWIS

Pe copertă: Gian Lorenzo Bernini, Extazul Sfintei Tereza (detaliu)

Traducere de Cornelia Dumitru.

O cartografiere a intregului spectru teologic al crestinismului vechi ar necesita numeroase volume, dar, prin cartea lui Ehrman, putem stra!bate cateva dintre cele mai uluitoare cai pe care crestinismul nu a mers.\" - Time Magazine

,,O foarte solida si savanta istorie a falsurilor, a cartilor arse, a feudelor doctrinare si a altor episoade care au marcat crearea Noului Testament si a Bisericii primare. Sau, mai bine zis, a Bisericilor primare.\" - Kirkus Reviews

Bart Ehrman ne ofera un remarcabil tablou al primelor forme de crestinism, prezentand felul in care acestea au fost suprimate, reformate sau uitate. Grupurile primilor crestini pretindeau, toate, ca urmeaza invatatu!rile lui Isus si ale apostolilor sai, sprijinindu-se pe texte atribuite acelorasi ucenici ai lui Isus. Cercetarea arheologica moderna a recuperat o parte dintre aceste texte, iar spectaculoasa lor descoperire dezvaluie o surprinzatoare diversitate religioasa a crestinismului vechi. Aceseta sunt ,,Scripturile pierdute\", pe care se intemeiaza si credintele unor curente crestine precum ebionitii iudeo-crestini, marcioniti anti-iudaici sau variatele grupuri gnostice.

,,Cartea de fata vorbeste despre bogata diversitate a crestinismului timpuriu si a textelor lui sacre. Cateva dintre aceste texte au fost incluse in Noul Testament. Altele au fost respinse, atacate, interzise si distruse. Obiectivul meu este sa examinez o parte dintre aceste scrieri necanonice, pentru a vedea ce ne pot spune despre diversele forme de credinta si practica crestina din secolele al II-lea si al III-lea, si sa analizez in ce fel un grup crestin timpuriu s-a impus ca dominant in cadrul religiei, stabilind ce urmau sa creada, sa practice si sa considere ca Sfanta Scriptura crestinii din veacurile viitoare.\" - Bart D. Ehrman

Pe coperta: Sfantul Apostol Matei scriindu-si Evanghelia, detaliu din manuscrisul Les Grandes Heures d\''Anne de Bretagne, sec. XVI

Drumul pe care mergi singur Dokkōdō

35 de articole despre strategie Hyōhō sanjūgo kajō

Traducere din limba japoneză, comentarii şi note de Neculai Amălinei

Cu puţin timp înainte de a muri, samuraiul Miyamoto Musashi se retrage în peştera Reigandō din regiunea Kumamoto, unde scrie Cartea celor cinci cercuri – Gorin no Sho. Tradusă de-a lungul anilor în numeroase limbi, lucrarea pe care acest legendar maestru al sabiei a lăsat-o posterităţii este atat un manual de strategie, cît şi o incursiune în filosofia artelor marţiale. Musashi descrie tehnici aplicabile în lupta cu unu sau mai mulţi adversari şi arată cum acestea, îmbinate cu preceptele Zen, pot fi utile în viaţa de zi cu zi. Pentru a înţelege mai bine învăţăturile sale, volumul este completat cu ilustraţii şi comentarii privind contextul istoric şi cultural în care a fost scris. Ediţia include de asemenea un alt text renumit, tratatul de instruire în arta sabiei intitulat 35 de articole despre strategie (Hyōhō sanjūgo kajō), şi comentarii la Drumul pe care mergi singur – Dokkōdō, un set de 21 de reguli de conduită morală concepute de celebrul samurai pentru discipolii săi.

Orice om nazuieste sa aiba parte in viata de iubire, de intelegere si de compasiune. Mai mult, isi doreste sa inteleaga natura umana – cine este el, cine sunt ceilalti? Sfintia Sa Dalai Lama, liderul spiritual al poporului tibetan, ofera fiecaruia dintre noi un sfat de care, cu siguranta, avem nevoie. E undeva scris in aceasta cartulie. Trebuie doar cautat cu atentie.
Esentele tari se tin in sticlute mici. Asa si mesajele intelepte. Le gasesti in paginile unei carticele pe care o poti lua cu tine oriunde si oricand. La orice pagina ai deschide-o te va inspira si te va incuraja. Te va invata sa te feresti de emotiile distructive si sa te lasi calauzit de principii budiste fundamentale. Scrisa cu umor si cu o abordare pragmatica, este un ghid spiritual esential pentru viata de zi cu zi.

Traieste periculos. Iluminare obisnuita pentru vremuri neobisnuite

Invataturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuti lideri spirituali ai secolului XX, rastoarna tiparele clasice de gandire, provocandu-ne la o permanenta punere sub semnul intrebarii a certitudinilor si la un proces de constientizare de sine.

Traducere de Tatiana Niculescu

Care să fie cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor? O poveste care rezistă tuturor încercărilor, trădărilor și părăsirilor. Cine este acest Dumnezeu care ia chipul Mirelui mistic? Despre ce nuntă e vorba? La ce petrecere își invită Isus prietenii? În sfârșit, cum se poate trăi o viață religioasă cu bucuria și dăruirea unui ospăț nupțial? Brant Pitre este un maestru al aventurilor spirituale în textele consacrate ale creștinismului și un neîntrecut arheolog al secolului inaugurat de nașterea lui Cristos. Scrisă cu simplitatea înțelepciunii erudite, pe înțelesul oricui, această carte îl surprinde, îl încântă și îl pune pe gânduri pe cititorul dornic să înțeleagă Scripturile.

Pe copertă: autor necunoscut, cca 1420, Isus și femeia samariteană la fântână (detaliu)

Cunoscuţi sub diverse denumiri generalizante, evanghelicii – o prezenţă relativ recentă în spaţiul românesc – îşi au de fapt rădăcinile în protestantism, mai precis în Reforma radicală. Din diverse motive, cel mai adesea exterioare acestei minorităţi religioase, studierea în scop ştiinţific a comunităţilor constituite de ei a început destul de tîrziu, luînd amploare abia în postcomunism. Omul evanghelic. O explorare a comunităţilor protestante româneşti este un volum colectiv în care cititorul interesat va descoperi informaţii inedite despre istoria şi identitatea evanghelicilor, despre locul pe care Biblia îl ocupă în viaţa lor (fiind abordate şi elemente de teologie şi hermeneutică biblică), dar şi despre operele arhitecturale sau literare realizate ori adoptate de aceste comunităţi eclesiale.

Sufismul adoptat de Inayat Khan drept cale de realizare spirituala pentru sine si pentru ceilalti poate fi definit prin urmatoarele trasaturi:

1° Este un sufism universal. Invatatura lui este, prin urmare, trans‑confesionala, nu privilegiaza nicio religie si nu considera necesara convertirea la o alta religie sau credinta decat cea pe care omul deja o are.

2° Este un sufism care nu tine exclusiv de partea mistica a dezvoltarii omului, ci pune accentul pe dezvoltarea armonioasa a tuturor posibilitatilor si a tuturor aspectelor vietii sale personale si sociale; totusi, aceasta dezvoltare este centrata pe viata sa spirituala.

3° Invatatura sa respecta toate opiniile si apartenentele religioase, insa ea tinde sa dezvolte religia iubirii. Aceasta consta in „a‑L vedea Pe Dumnezeu in inima omului”, atat in propria sa inima cat si in inima celorlalti. A intelege si a respecta simtamintele semenului tau este primul pas pe aceasta cale.

 „Harul este pentru orice suflet, caci orice suflet, oricare ar fi religia sau credinta sa, apartine lui Dumnezeu”

 „Dumnezeul misticului se gaseşte in inima lui; adevarul misticului este dincolo de cuvinte. Oamenii polemizeaza şi se cearta pentru lucruri fara importanta, dar mistica nu este un subiect de polemica.” Inayat Khan

Sfantul Ioan al Crucii (1542-1591), marele mistic carmelitan, ne descrie in lucrarea de fata – un text clasic al spiritualitatii crestine si universale – parcursul, plin de incercari, al sufletului insetat de Iubire, intre imperfectiunea celui incatusat de patimile lumii si starea glorioasa a uniunii cu Dumnezeu.

Daca suntem deposedati de aceasta lume sau daca suntem constransi sa renuntam la ea, avem realmente senzatia de parca ar fugi pamantul de sub picioarele noastre si ca, in jurul nostru, s-ar lasa noaptea, de parca ne-am scufunda noi insine si am pieri. Dar lucrurile nu stau asa. In realitate, am fost asezati pe o cale sigura, ce-i drept, pe o cale intunecoasa, invelita in noapte: este calea credintei.

Pentru a se elibera din incatusarea in care il tine propria sa natura senzuala, sufletul trebuie sa se lupte din rasputeri, dar Dumnezeu trebuie sa-i vina in ajutor, activ, eficace, chiar anticipat: lucrarea lui Dumnezeu impulsioneaza actiunea sufletului si o desavarseste.

Sufletul care intoneaza aceasta cantare a strabatut Noaptea, a ajuns la tinta, a atins stadiul de unire cu divinul Iubit. Acesta este motivul pentru care poemul este un imn de proslavire a acelei Nopti, care a devenit calea catre o fericire incantatoare.

Francisc din Assisi (1181-1226) a fost, în vremea sa, și a continuat să fie peste veacuri, sfântul necesar pentru a lămuri aspirația firească a oricărei ființe omenești de a ști și a se ști situat undeva și față de ceva sau Cineva. Nu a rămas închis în rama icoanei sale, ca model static, de imitat, ci trăiește ca personalitate fascinantă ce solicită reflecția, interogația, propune o cale ce poate fi, dacă nu urmată, cu certitudine gândită, meditată.

Este totodată personajul care sondează istoria perpetuă a existenței pentru a o adapta la timp și la timpuri.

Considerat a fi expresia cea mai autentică a vieții religioase din Evul Mediu, conținând mult mai multă istorie și politică decât etalează la prima vedere, "Florile" a fost un best-seller chiar de la început și este considerat în continuare un clasic al literaturii universale.

Zoe Busulenga - un nume cu rezonanta in viata culturala a Romaniei. Fabian Anton a stat de vorba cu Zoe Busulenga, pe vremea cand aceasta era deja retrasa din lume, la Manastirea Varatec, sub numele de Maica Benedicta.

Iar dialogurile sunt extrem de sugestive pentru cei dornici sa patrunda in universul literar romanesc - Maica Benedicta evoca fascinant figuri celebre ale literaturii romane in trecere pe la Manastirea Varatec:Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Gala Galaction, Steinhardt, Noica, Paleologu, George Toparceanu sau Mihail Sadoveanu. Este o carte pe care Maica Benedicta si-a dorit-o mult, din considerentul de a imortaliza marile personalitati ale aceste manastiri, pe duhovnicii, maicile, doctorii, pictorii, poetii si oamenii de seama ai Romaniei ce s-au oprit pentru oclipa sau mai mult la Minastirea Varatec.

Convorbirile au fost realizate intre anii 1999 si 2004 si sunt ilustrate cu portrete mai vechi si mai noi ale vietii monahale si nu numai ale acestei manastiri.

„Nu merită osteneala să scrii Confesiuni decât dacă-i sunt adresate lui Dumnezeu. Recitit câteva pagini din sfântul Augustin. Ce patimă! Povestea convertirii sale. Drama noastră: trăim într-o epocă în care nu mai avem la ce să ne convertim. “ (CIORAN)

„Augustin este primul care a avut viziunea vastităţii sufletului omenesc şi, prin ea, a necunoscutului din noi. Căci ceea ce e vast e, prin însăşi natura sa, de necuprins şi de nestăpânit.“ (GABRIEL LIICEANU)

„Viața Sfântului Augustin, s-a spus de atâtea ori, reprezintă imaginea completă a celei mai fascinante aventuri în care poate fi angrenată o ființă umană: căutarea lui Dumnezeu, a Binelui și a Adevărului suprem, asumată în deplină cunoștință de cauză și cu implicare totală. De la simplul credincios care contemplă imaginea tradițonală a episcopului de Hippona – purtându-și în mână inima străpunsă de săgeți din care ies flăcările iubirii – la mai-marii lumii care caută în gândirea lui un sens și o justificare a puterii lor seculare, și până la intelectualul care se regăsește în neliniștea sa interogativă și în nevoia lui de certitudini, Augustin este pentru fiecare modelul apropiat, accesibil prin suferință și expiere, al unei umanități integrale. Acest mare păcătos devenit sfânt, acest erudit rafinat și senzual devenit cel mai redutabil polemist creștin, arhitect principal al impozantei teologii creștine și, deopotrivă, creator al instrumentarului ei conceptual, nu încetează, de la moartea sa în anul 430, să incite, să cheme, să trezească din amorțire, să uimească.“ (EUGEN MUNTEANU)

SFÂNTUL AUGUSTIN din Hippo (354–430), cel mai mare dintre părinţii Bisericii latine, s-a născut la Thagaste, în nordul Africii. A studiat şi apoi a predat la Cartagina, Roma şi Milano. Atras o vreme de maniheism şi de scepticism, în 386 s-a întors la creştinism, hotărâtoare în acest sens fiind influenţa episcopului Ambrozie din Milano, care l-a şi botezat, în noaptea de Paşti a anului 387. În 389 a revenit la Thagaste, unde a întemeiat o comunitate monahală, iar în 395 a fost numit episcop de Hippo, funcţie pe care a păstrat-o până s-a stins din viaţă. Dintre numeroasele sale tratate teologice (şi filozofice), cele mai cunoscute sunt Confesiunile (400; trad. la Humanitas, 1998, reed. 2005) şi Cetatea lui Dumnezeu (412–427). Adaptând filozofia Antichităţii (îndeosebi tradiţia platoniciană) la învăţătura creştină, Augustin a creat el însuşi un important sistem filozofic şi a contribuit astfel decisiv la fundamentarea gândirii creştine medievale şi moderne. Alte scrieri ale Sfântului Augustin apărutela Humanitas: De dialectica (ed. bilingvă; 1991, reed. 2003), Solilocvii (ed. bilingvă; 1993), De magistro (ed. bilingvă; 1994), De doctrina Christiana (ed. bilingvă; 2002), De libero arbitrio (ed. bilingvă; 2004), Despre îngeri şi oameni (2005), Despre adevărata religie (2007).

„Filocalia, de fapt, i-arată omului nu numai o învăţătură teoretică, ci îi arată un model de viaţă. De aceea, bine ar fi ca ea să fie citită des şi fiecare să-şi aducă aminte să citească în fiecare zi fie dintr-un părinte din Filocalie, fie din altul, şi cînd simte că are nevoie mai ales de dezvoltarea unei anumite virtuţi duhovniceşti să se ducă la acel părinte.
Să ajungă Filocalia familiară fiecăruia, aşa cum ar trebui să ştie fiecare creştin ce cuprinde fiecare Evanghelie, fiecare epistolă a Apostolului Pavel, şi cînd are nevoie să se lămurească într-o privinţă oarecare să se ducă acolo, la capitolul respectiv. Să devină o carte familiară, carte de îndrumare, un îndrumător pentru viaţă. Pentru aceasta, bine ar fi să aibă fiecare Filocalia proprie, să se găsească un mod de a se tipări în sute de mii de exemplare, ca să fie nelipsită din fiecare casă de creştin adevărat şi din fiecare chilie de călugăr.
Să devină o călăuză în plan spiritual, arătîndu-ne felul cum trebuie să ne fie viaţa în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi în raporturile cu ceilalţi, ca să fie o viaţă de model, o viaţă care să întărească legăturile între noi, dragostea între noi, să nu avem nimic de criticat în viaţa noastră, nimic care nu se cuvine să se datorească unui creştin, cum ne învaţă atît de minunat Filocalia.“ (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae)

Despre viaţa unui om angajat religios se vorbeşte de obicei din perspectiva înaltă, din perspectiva reperelor lui morale şi spirituale. C.S. Lewis, distins universitar englez, e un creştin dotat cu realism şi umor; el alege cealaltă perspectivă: cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care îl are în grijă, care trebuie să îl achiziţioneze drept hrană pentru infern? Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capătul cărţii şi al unei vieţi duse cu onestitate şi cu atenţie spirituală, eroul anonim îl întâlneşte, discret şi simplu, pe Celălalt.

Lucrarea pe care o propunem cititorului conţine scrisori ale Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul adresate schiegumenului Gherman (Gomzin), precum şi schimonahului valaamit Agapie (Molodiașin).

Scrisorile Sfântului au o valoare de necontestat. În ele s-a pecetluit experienţa duhovnicească a marilor asceţi ai Ortodoxiei, de nepreţuit pentru cititorul contemporan. Păzindu-ne de greşeli şi de înţelegerea falsă a vieţii duhovniceşti, această experienţă ne îndrumă pe calea cea strâmtă, dar adevărată, a mântuirii.

Pentru Chesterton ereticul nu este cel care alege o doctrină religioasă originală, ci gânditorul care își idolatrizează cugetarea, preschimbând-o într-o dogmă infailibilă. Cu înțelepciune, vervă satirică și cu rafinat spirit critic, „excentricul prinț al paradoxului“ răstoarnă prejudecăți, demontează stereotipuri și combate locuri comune încetățenite în literatură, filozofie și religie, ironizând relativismul modern, căruia îi opune, fără pic de fanatism, adevărurile eterne ale Evangheliei. În aceste eseuri mai mult decât actuale, Chesterton polemizează amical cu mari eretici ai umanității, ca Ibsen, G.B. Shaw, H.G. Wells, Kipling, Oscar Wilde și Nietzsche pe diverse teme sensibile: familia, naționalismul, arta și morala, creștinismul și păgânismul, știința, condiția umană, creștinul în lumea modernă etc.

„Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate… Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să contești pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toți suntem într-un vis este o poziție rațională. A spune că suntem cu toții treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca și când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă și cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut, și totuși au crezut.“ (G. K. CHESTERTON)

Cartea curpinde o serie de mărturii ale ultimilor supravieţuitori ai “Rugului Aprins”. “Este vorba despre foştii studenţi, domnul Nicolae Rădulescu şi domnul Emanoil Mihăilescu. Am coroborat mărturiile lor cu dosarele securităţii, iar această privire în oglindă reprezintă pentru cititor o posibilitate de a trece prin filtrul simţirii şi al gândirii faptele de altă dată” a declarat autoarea cărţii, Carmen Ciornea.

În cuprinsul volumului apare mărturia părintelui Nicolae Bordaşiu care explică cea a însemnat pentru el “Rugăciunea inimii”, învățată de la Părintele Ivan Kulighin.

“În ultima parte a cărţii putem găsi o filă inedită din biografia părintelui Daniil Sandu Tudor, o mărturie a unei persoane care nu doreşte să îşi decline identitatea, dar care a sprijinit ajungerea în spaţiul public a unor documente deosebite, precum scrisoarea de despărţire dintre Sandu Tudor şi prima lui soţie, Virginia”, a mai declarat autoarea cărţii.

La redactarea lucrăriii au participat mai multe personalităţi, cu mărturii unice despre acţiunea culturală a Rugului Aprins şi despre modalităţile în care regimul comunist a încercat să o înlăture.

“Este de datoria mea să mă implic în tot ce înseamnă a păstra memoria unor lucruri deosebite, care au făcut parte din viaţa mea şi sunt dator faţă de aceşti oameni care au pierit între timp” crede Emanoil Mihăilescu, fost deţinut politic şi singurul membru a asociaţiei “Rugul Aprins” care a mai rămas în viaţă în ţară noastră.

Alături de foştii deţinuţi politici, scriitori, şi alte personalităţi de excepţie s-a aflat şi Ierarhul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, care crede că “este o lumină vie întruchipată în această carte.” Arhiepiscopul Tomisului se declară încântat de dorinţa noii generaţii de a tratata astfel de lucruri. “Sunt fericit că tinerii doresc să între sub această lumină a Rugului Aprins, care a fost o experienţă a preoţilor şi intelectualilor din perioada prigoanei comuniste.”

Organizaţia ”Rugul Aprins”, denumită şi „Grupul de la Mănăstirea Antim” a fost o mişcare culturală formată începând cu anul 1945 care, începând cu instaurarea regimului comunist a fost scoasă în afar legii.

Invatatura spirituala este chiar mesajul lui, este esenta trairilor sale, este - poate - sensul vietii sale, motivul pentru care experientele insele au existat. Mesajul lui spiritual a aparut intr-un tarziu, dupa insistenta mea de a completa cartea, fatra sa fi stiut ce lipsea. Simteam doar ca lipsea ceva. Si numai dupa ce Marius Ghidel a venit si cu invataturile spirituale pe care le tinea ascunse, evident inconstient, am parcurs cartea in intregime, am corectat-o si am intrat cu adevarat in spiritul ei. Lectura a fost ca o aventura pe Everest: uneori parea ca-mi taie respiratia peisajul frumos, uneori inedit, alteori surprinzator si fantastic, uneori plin de profunzimi si chiar de idei geniale, iar alteori ma opream din citit in incercarea de a intelege, de a accepta si a integra experientele tulburatoare ale autorului. In acele momente ma cuprindeau dubiile, mintea proprie nu-mi permitea sa patrund in atmosfera acelei realitati careia nu-i gaseam noima, sprijin si reprezentare in propria mea lume. Cand se intampla astfel faceam o pauza de cateva zile pentru a merge mai departe cu lectura si corectura textului, in acelasi timp, dupa care simteam iarasi impulsul sa revin, ma trezeam din nou prinsa si surprinsa de simplitatea si, in acelasi timp, de complexitatea ce se ivea in fata ochilor mei. - Maria Timuc