Religie & Spiritualitate

Luându‑l pe om de mână, credinţa îl aşază în faţa lui Dumnezeu. Un astfel de om se înalţă mai presus de lume: sub picioarele lui se află întunecatul haos al îndoielii, al necredinţei, al rătăcirilor, al filosofărilor îngâmfate şi totodată deşarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe vârful unui munte înalt se află nori, stânci, prăpăstii, cascade care vuiesc şi saltă din stâncă în stâncă.
Viaţa pământească e o călătorie ce nu se întrerupe nici măcar o clipă. Mergem, mergem, şi dintr‑o dată se deschid porţile veşniciei, şi ne pierdem în întinderea ei neînchipuită, aşa cum minunat grăieşte Sfântul David: străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale (Ps. 118, 19). Chiar aşa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmându‑l ieşim din labirintul întunecat al vieţii pământeşti în veşnicia cea fericită.

Să fiţi sănătoşi şi să propăşiţi!
Sfântul Ignatie Briancianinov

Pocăința e cea mai mare și mai de folos minune pentru suflet – poate chiar mai mult decât învierea unui mort. Dar asta nu înseamnă că minunile nu au nici un fel de importanță în viața duhovnicească. ­Altminteri pentru ce Sfânta Scriptură – mai cu seamă Evangheliile – descrie atât de multe întâmplări de felul acesta? De ce Însuși Hristos a săvârșit minuni într-un număr atât de mare, după mărturia Evangheliei: lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris (In 21, 25)? Care este chiar rostul prezentei cărți, cu zecile de minuni cuprinse în ea? Răspunsul la aceste întrebări îl dă Sfântul Apostol Pavel: un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi (I Cor. 14, 22). Vom adăuga: și pentru cei puțini credincioși.

Hristos a ales să facă multe și mari minuni, pentru a trezi conștiința adormită a omului căzut în păcat. Minunile Lui au fost ca o trâmbiță răsunătoare, ce a deșteptat și continuă să deștepte milioane de suflete omenești din somnul lor de moarte.
Cartea de față cuprinde minuni din vremea noastră... Unele din întâmplările descrise aici nu sunt minuni în adevăratul sens al cuvântului, ci mărturii ale îndurării lui Dumnezeu. Totul este scris cu emoţie sinceră şi potrivit adevărului, călăuzind către ­Dumnezeu şi către întărirea credinței în El.

Nu este întâmplător faptul că arhimandritul Serafim Alexiev, care toată viața sa a mărturisit și a învățat prin cuvânt și faptă Ortodoxia, a socotit că este de datoria lui să alcă­tuiască o explicare a Crezului – miezul întregii învățături creștine. N‑am greși afirmând că Simbolul de credință reprezintă cartea de identitate a creștinului: îl rostim înainte de primirea Botezului, îl rostim de fiecare dată înainte de a primi Sfânta Împărtășanie. Este un act de mărturisire a Adevărului, o necesitate a unirii și intrării în comuniune cu Dumnezeu și cu Biserica Sa.
De aceea, este foarte important ca această măr­turisire să fie nu numai cunoscută de noi în mod formal, ci și pătrunsă în înțelesul ei adânc, pentru ca binefacerile Adevărului, redat în forma lui cea mai concentrată, să se poată revărsa din ea pecetluindu‑ne desăvârșit viața. Tâlcuirea Crezului pe care ne‑o pune înainte părintele Serafim tocmai aceasta reușește: explică temeinic cele 12 articole ale Simbolului de credință cu simplitatea şi limpezimea cu care ne‑au obişnuit scrierile sale.

Există Dumnezeu? De ce credem în El? Dacă într-adevăr este înscrisă în om o tendință naturală de a crede în Dumnezeu, cum putem distinge care dintre numeroasele abordări religioase este cea corectă? Iată cîteva întrebări esențiale la care studiul de față oferă un răspuns pertinent, pornind de la argumentele unuia dintre cei mai proeminenţi filosofi contemporani ai religiei.

Cunoașterea și aprofundarea autorilor de literatură spirituală rămîn de actualitate și reprezintă calea cunoașterii reciproce și un prim pas în deschiderea spre un real dialog teologic între Bisericile despărțite de evenimente istorice trecute. Deschiderea și dialogul dintre Biserica contemporană și credincioșii ei aflați, ca oamenii timpului, în căutarea Adevărului neschimbat, prin umanismul creștin, oferă culturii desacralizate de azi un răspuns și calea de urmat pentru depășirea tuturor crizelor și confruntărilor inerente schimbărilor și evoluției lumii contemporane. În acest context recomand lucrarea părintelui Bogdan Vasile Buda tuturor celor care sînt dornici de pătrunderea Adevărului. Orientali și occidentali, catolici și ortodocși în căutarea drumului mîntuirii trăim deja în unitatea Bisericii „una sfîntă”, care, prin oamenii Ecclesiei, ne apropie și ne ajută să pătrundem dincolo de cotidianul efemer, dîndu-ne posibilitatea să trăim dimensiunea spirituală a „fiilor lui Dumnezeu” în Fiul cel Unul-Născut din Tatăl.

Virgil Bercea, Episcop de Oradea

In volumul de fata, minunat tradus si editat de Geshe Thupten Jinpa, Sanctitatea Sa ofera o privire de ansamblu asupra practicilor buddhismului tibetan, de la cele Patru Nobile Adevaruri la Yoga Tantra Suprema, cu un accent special, ca intotdeauna, pe practicile iubirii, bunavointei si responsabilitatii universale. El ne cere sa fim atenti si prezenti in clipa de fata, sa fim permanent vigilenti in monitorizarea atitudinilor, actiunilor si motivatiilor, sa ne angajam intr-o investigatie detaliata a propriei noastre activitati mentale si sa examinam posibilitatea de a face schimbari pozitive in noi insine. Nu este o sarcina usoara! Putini dintre noi sunt capabili de curajul monumental si vointa de fier necesare pentru a atinge starea iluminata a lui Sakyamuni, Nagarjuna, Milarepa, Tsongkhapa, sau a celorlalti sfinti si eroi. Dar cu o practica sustinuta putem aduce mai multa claritate in mintile noastre si sa simtim caldura ce rezulta din deschiderea inimii.

Richard Gere

*

Timp de patru zile, in primavara anului 1988, Sanctitatea Sa Dalai Lama a tinut o serie de prelegeri despre buddhismul tibetan la Londra, organizate de Tibet Foundation, London. Ca intotdeauna, prelegerile sale au fost conduse intr-un stil personal si informal care, cu toate acestea, nu a compromis in nici un fel seriozitatea si profunzimea subiectului. Privind in urma, am impresia ca acele prelegeri au marcat o cotitura importanta in metoda sanctitatii Sale de a preda buddhismul unei audiente moderne. Cu acel prilej, el a utilizat din plin un sistem nou si sofisticat de prezentare a caii buddhiste. Pe baza a patru premise simple, ca exista suferinta, ca suferinta are o origine, ca exista un final al suferintei si, in fine, ca exista o metoda prin care sa se puna capat suferintei, Sanctitatea Sa prezinta intreaga suprastructura a buddhismului tibetan - filozofia si practica sa - inclusiv calea ezoterica a buddhismului Vajrayana. El demonstreaza foarte clar cum toate aspectele caii buddhismului tibetan trebuie si pot fi percepute simultan ca provenind din si fiind ferm inradacinate in cele Patru Nobile Adevaruri. Pe scurt, Sanctitatea Sa ne arata, cu explicatii convingatoare, ca buddhismul tibetan este, in adevaratul sens al cuvantului, "buddhism complet". Rezultatul este o privire de ansamblu unica asupra buddhismului tibetan care combina intelegerea incisiva si penetranta, analiza reflexiva profunda si adanca experienta spirituala a Sanctitatii Sale, combinate cu o eruditie uimitoare in toate domeniile buddhismului - toate acestea, fireste, intr-un stil care nu inceteaza nici un moment sa radieze o vesela exuberanta a vietii si o autentica afectiune fata de toti.

Geshe Thupten Jinpa

Ca si precedenta mea carte, Secolul samanid din istoria iranienilor si inceputurile poeziei clasice persane, si aceasta nu-si doreste sa fie in primul rand o lucrare strict stiintifica, in sensul ca fiecare afirmatie trebuie sa fie riguros documentata prin indicarea surselor, desi in totalitatea ei se bazeaza pe lucrarile unor autori cu mare autoritate in domeniu. Am dorit mai degraba sa lasam cititorului placerea de a contempla modul in care uneori faptul istoric real este incetosat de interpolari sau actualizari, amintiri de peste veacuri, e confundat voit sau din nestiinta cu alte evenimente similare, dar petrecute in alte timpuri si in alte conditii....

 Cartea de fata nu este altceva decat un mijloc prin care cititorul este indemnat sa-si intoarca privirea catre Rasarit, pentru ca acolo zac nestiute sau uitate izvoare de intelepciune, trairi si invataturi care il fac pe cel ce le descopera sa nu-l mai intereseze doar exoticul si fabulosul oriental, ci sa se apropie cu intelegere de modul de viata al societatilor si comunitatilor care continua sa supravietuiasca in spatiul considerat unanim a fi leaganul omenirii. De asemenea, e de dorit ca aceasta carte sa-l ajute pe cititor sa perceapa mai bine evenimentele ce se petrec astazi in aceasta parte a lumii si sa realizeze ca este necesara o mai buna intelegere, o mai inteleapta deschidere si toleranta fata de lumea islamica in general si de Iran in particular. Este o alta lume si o alta civilizatie, iar in abordarea corecta a acesteia nu trebuie sa se recurga la exigentele unor sisteme de valori straine, in special europene si iudeo-crestine, inainte de a cunoaste fundamentele filosofice si religioase, precum si realitatile istorice care au dus la crearea respectivei culturi.

Ajuns la aceasta cunoastere, cititorul va putea sa hotarasca singur ce este real, ce s-ar putea sa fi fost real si ce este pura imaginatie sau legenda intentionat creata de marii invatati ai vremurilor trecute pentru a edifica acea identitate etnica si culturala care sa imbine armonios istoria vechilor persani cu o religie intemeiata de Profetul Muhammad, intr-un spatiu aflat la intersectia Indiei si altor taramuri orientale cu lumea europeana. - Viorel Olaru

Filosofii si oratorii au cazut in uitare; poporul nici macar nu cunoaste numele imparatilor si ale generalilor lor; dar toata lumea stie numele martirilor, mai bine decat pe cele ale prietenilor.

Teodoret, episcop de Cyr

Cuvintele episcopului Teodoret ne prezinta o situatie care nu s‑a schimbat din secolul al V-lea, cand el scria, pana in zilele noastre. Numele si personalitatea sfintilor sunt o permanenta si astazi, bisericile le poarta numele, icoanele si statuile lor stau la loc de cinste in biserici, calendarul cuprinde sarbatori legate de viata, moartea sau minunile sfintilor. Cultul sfintilor este atat de inradacinat in religia crestina incat cu greu ne‑o putem imagina fara aceste prezente familiare.

Cine sunt insa aceste personaje stranii, care reusesc sa scape de conditia umana, care capata drepturi si puteri neobisnuite, care primesc dreptul de intercesiune si care dupa o viata neobisnuita, de marturie pentru Christos, devin un punct de intalnire intre Cer si Pamant? Aceasta este marea intrebare la care incercam sa gasim un raspuns in lucrarea de fata: cine sunt sfintii, ce inseamna cultul sfintilor, care este istoria lor?

Anton Caragea

Viata cotidiana ca exercitiu, ca practica spirituala... A impaca doua aspecte ale vietii, care la prima vedere s-ar exclude reciproc, intr-unul singur nu poate fi decat de cel mai mare interes pentru cautatorii spirituali. Si nu doar de a le impaca, ci de a le potenta pe fiecare prin cealalta.

Postura justa, tensiunea justa, respiratia justa, fiinta autentica, imaginea esentiala... Sunt cuvinte aride, la prima vedere, pentru cei care se afla pentru prima data fata in fata cu o carte scrisa de Dürckheim. Sunt cuvinte aride pentru noi toti care cautam, intr-un fel sau altul, un singur lucru in fond si anume: fericirea; sau, in orice caz, un mod de a trai care sa ne asigure linistea, impacarea, sentimentul de implinire. Parcurgand cartea de fata, aflam insa ca, dincolo de acesti termeni „tehnici”€, este vorba tocmai de aceasta dorinta profunda a noastra. Omul nu ajunge la adevarata fericire si implinire, spune Dürckheim, decat atunci cand afla ceea ce cauta cu nostalgia lui cea mai profunda. Aceasta nostalgie pe care o poarta in el, fara sa stie, dar pe care o poate „€žauzi”€ in orele astrale ale vietii sale sau in situatii existentiale limita, il cheama spre Patria sufletului. Omul just este omul care si-a gasit Patria, Sursa de Viata si care traieste de acum inainte pornind de acolo. Iata de ce ne intereseaza omul just.

Omul just este omul asa cum a fost destinat sa fie. Daca floarea si animalul devin ceea ce sunt in mod natural, limitate poate doar de conditiile exterioare, fara nici un efort constient, nu tot asa este in cazul omului. Omul nu poate sa devina ceea ce este in fond decat daca participa constient la procesul devenirii lui. Iata sarcina vietii lui si totodata secretul fericirii lui. Si implicit explicatia nefericirii lui atat timp cat nu-si realizeaza vocatia: aceea de a manifesta Fiinta Divina in existenta.

Lankavatara Sutra a fost intotdeauna scrierea favorita a sectei Ch'an (Zen in Japonia) si a avut intr-o mare masura de-a face cu originea si dezvoltarea acestei scoli. Exista o traditie conform careia atunci cand Bodhidharma i-a inmanat bolul de pomeni si roba monastica succesorului sau, i-a dat si copia sa din Lankavatara, spunand ca nu are nevoie de nicio alta sutra. In perioada de inceput a sectei Ch'an, aceasta scriere a fost foarte mult studiata, dar datorita dificultatilor si obscuritatilor sale a fost treptat eliminata din uz, fiind neglijata in ultimul mileniu. Insa de-a lungul acestei perioade multi mari maestri au facut din ea un obiect de studiu si numeroase comentarii au fost scrise pe marginea ei. Desi alte sutra sunt citite in mod obisnuit, niciuna nu a fost mai influenta in fixarea doctrinelor generale ale buddhismului Mahayana si in adoptarea generala a buddhismului in China, Coreea si Japonia.

Lankavatara Sutra nu a fost scrisa asa cum este scris un tratat filozofic, pentru a consacra un anumit sistem de gandire, ci a fost compusa pentru a clarifica cea mai profunda experienta intampinata de spiritul uman.

Muncile lui Hercule, expeditia argonautilor, Tezeu si minotaurul, Midas, regele care transforma in aur tot ce atingea, Razboiul Troian si calatoria lui Odiseu catre casa – iata doar citeva dintre cele mai frumoase mituri antice pe care Robert Graves le repovesteste in aceasta carte pentru publicul modern. Cu talent de romancier si sensibilitate de poet, autorul se inspira din canonul literaturii antice, imbinind toate elementele fiecarui mit intr-o singura epopee de neuitat.  Povestea in sine este completata de comentarii ample, cu trimiteri, interpretari, variante si explicatii, constituind astfel o carte de referinta pentru toti cei care vor sa afle amanunte despre zeii, eroii si intimplarile extraordinare ce stau la baza literaturii occidentale. Rezultatul este o lucrare clasica, un tezaur al mitologiei antice si o opera literara de o maiestrie inegalabila.

Scopul acestei cărţi este acela de a demonstra cum astăzi primatul lui Petru ar trebui să-şi asume forme noi pentru a accelera, transcendând reforma instituţiilor ecleziastice de care este legat, apropierile dintre Biserica Catolică şi alte biserici şi comunităţi creştine, şi de a adânci dialogul cu religiile noncreştine. Ioan Paul al II-lea a scos Biserica Catolică dintre zidurile Vaticanului, realizând ceea ce a iniţiat Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea şi devenind un punct de referinţă chiar şi pentru necredincioşi.

Exista un singur Dumnezeu? De ce trebuie sa sufere oamenii? Ce se intampla dupa ce murim? Miliarde de oameni din lume gasesc raspunsuri in religie, dar ce idei anume se afla la baza unor asemenea credinte si cum s-au dezvoltat acestea?

Patrimoniu viu al umanitatii, samanismul este o sursa de cunoastere a omului si a naturii existentei sale. Mircea Eliade afirma ca samanismul este cea mai veche si mai larg raspandita traditie oculta. Aparut cu mult inainte de a se fi conturat institutiile religioase, samanismul a facilitat inca din vremurile ancestrale constientizarea valorii existentei omenesti, ancorata intr-o sacralitate ce avea nevoie sa fie recunoscuta si respectata.

Samanul este acel mesager, mediator intre doua taramuri, vizibilul si invizibilul, avand rolul de a stabili o legatura cu sacrul in folosul intregii comunitati din care face parte.

Definitoriu pentru calitatile samanului este modul cum comunica nemijlocit cu lumea nevazuta. In extazul samanic, sufletul paraseste corpul fizic si patrunde in lumea de dincolo, unde dialogheaza cu spiritele. Restabilind astfel legatura dintre sacru si profan, samanul nu numai ca obtine binele semenilor sai, dar le reveleaza acestora stransa legatura care exista intre om si natura. Indemnul samanic era acela al respectului fata de sine, fata de ceilalti si fata de viata in general, deoarece omul nu este decat o particica din intregul cosmos.

Samanismul ne arata ca vizibilul nu este decat un strat subtire, un invelis fragil al invizibilului, care isi are temeiul in unitatea tuturor lucrurilor. In Univers, totul se leaga, existentele sunt egale valoric si depind unele de altele intrucat s-au ivit din aceeasi sursa sacra.
*
Verbul sam inseamna „a se agita", „a-si misca picioarele", descriind frenezia extatica a samanului. Oricum, la origini, este evidenta asocierea intre spiritualitatea samanica si vanatoare, samanul intermediind intre planul razboinicilor kinegetici si lumea spiritelor animale sau umane demne a fi invocate pentru succesul operatiunii.

Acesta este universul de discurs despre care trateaza, pe o baza enciclopedica solida, cartea lui Octavian Simu, Samanismul. Calatorie intre doua lumi. Spirit erudit, autorul trece in revista perspective complementare asupra samanismului, precum cea a antropologiei, etnologiei, psihologiei, istoriei religiilor etc., formuland o morfologie sofisticata a acestui fenomen complex si ireductibil. Octavian Simu procedeaza comparatistic, survoland diferitele avataruri ale samanismului, de la cele originare pina la cele nord-americane si africane, fara sa ezite a analiza si precipitatele moderne, „desacralizate", ale samanismului in varianta sa urbana. - Valentin Protopopescu, realizatorul emisiunii Texte si Pretexte, Radio Romania Cultural

Cartea este o lectie de viata,o invitatie la reflectie asupra uneia dintre cele mai profunde experiente umane. Lumina pe care o raspandeste este intensa,iar puterea ei vine tocmai din simplitatea prezentarii unor evenimente. A aduce marturie,a reactualiza un moment dureros din viata unui om care "a vazut Raiul",dar nu moartea,ne poate ajuta sa alungam angoase si sa ne intarim credinta in Hristos cel rastignit si inviat.
Pr. Prof.dr. Emanoil

Cuprins
Prefata
Mai fericit este a da decat a lua
Inceput de poveste
Familia ca zestre
. O scoala recunoscuta in lume
Sfarsitul singuratatii
Tanar medic generalist la Gaesti
Moderna si lucitoare
Accidentul
Dumnezeu lucreaza prin oameni
Caci in RAI multe lacasuri sunt
Intoarcerea
Un an de sport de performanta
in doua dimensiuni
Casa Umbrelor si cucuveaua din pervaz
Revenirea din Franta
Refacerea sufleteasca
Langa parintele meu,Adrian
Fundatia crestina Antim Ivireanul
Credinta superficiala si superstitii
Floarea prieteniei
Tortul de pe 4 martie
„Samarineanul milostiv”
Ganduri razlete
De ce iubesc atat de mult primavara
Nota editorului

Ediţie bilingvă. Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, tabel cronologic, traducere, note şi comentarii de Emanuel Grosu. Studiu introductiv de Corin Braga

Călătoria Sfîntului abate Brendan este o sinteză din secolele VIII-IX între tradiţia legendară celtică şi gîndirea creştină. Autorul anonim îmbină două genuri narative hibernice, immram şi echtra, şi le supune unui proces de interpretare creştină, descriind călătoria pe care Sfîntul Brendan o întreprinde pe ocean în căutarea Paradisului terestru. Originalitatea cu care sînt reunite sursele şi temele extrase din arii culturale diverse face din text o parabolă a căutării condiţiei originare pierdute şi a felului în care prin sfinţenie ea poate fi redobîndită.

Traducere integrală, cu note și comentarii, de mitropolitul Bartolomeu Valieriu Anania.

Versiune aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Text însoțit de numeroase imagini și de hărți ale Locurilor Sfinte.

Opt volume cartonate, ilustrații color, în casetă de carton cu mâner.

Subiectul ales de preotul Constantin Tudosă nu a fost unul facil. O monografie despre Patriarhul Justinian Marina este de mult așteptată de istoriografia noastră, fiind vorba despre un personaj care aparține nu numai Bisericii Ortodoxe Române, ci și istoriei noastre contemporane. Cel care a condus timp de trei decenii soarta bisericii naționale (1948 – 1977), supranumit de unii Patriarhul roșu, adulat și contestat deopotrivă, și-a pus amprenta pe viața spirituală a țării și merita o lucrare care să-i prezinte complexa activitate.
Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru

Unii au avut privilegiul unic de a-l cunoaște personal: îndrumători, colaboratori, împreună-slujitori, ucenici. Cei mai mulți, și în special elevii și studenții teologi, l-au cunoscut prin intermediul cărților de istorie bisericească. Cei care însă au fost rânduiți de Dumnezeu să fie membrii ai universului secolului XX poartă bucuria mărturisirii faptului că sunt contemporanii unui mare conducător, luptător și apărător al Bisericii, care a marcat jertfelnic istoria timpului său. Acest mare om a fost părintele patriarh Justinian Marina (botezat Ioan) care în îndelungata sa activitate de 29 de ani (1948-1977) a condus Biserica Ortodoxă Română.
În ciuda dificultăților care au apărut odată cu instaurarea sistemului comunist, în toți acești ani de cârmuire a Bisericii, au avut loc o seamă de evenimente și schimbări majore care au ridicat prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină, patriarhul ajungând astfel o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.
Pr. dr. Constantin Tudosă

Mulțumim părintelui Constantin Tudosă pentru acest prețios dar pe care-l oferă spre citire tuturor celor care iubesc și cinstesc pe mai marii lor, slujitori ai Sfintelor Altare ale Bisericii. Este un studiu alcătuit cu pricepere și multă dăruire preoțească.
Rog pe Bunul Dumnezeu să-l binecuvinteze pe autor cu bucuria mântuirii și cu frumoase înfăptuiri în slujirea de preot paroh.
ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

"Dacă există un lucru pe care această carte, precum si celelalte cărți ale mele despre Părinții Deșertului, l-ar spune și cu adevărat ar trebui să-l spună creștinilor de astăzi, fie ei ortodocși sau nu, atunci acela ar fi următorul: mai există încă un fir de aur de înțelepciune duhovnicească în structura Creștinătății răsăritene, care duce chiar până la Apostoli. Si întrucât mărturia lui Hristos este cu adevărat universală, deschisă întregii familii a omului, acest fir se extinde din Biserica răsăriteană și cuprinde sufletele tuturor celor care cu sinceritate și făra prejudecată caută singurul criteriu al adevărului care dă consistență tuturor celorlalte adevăruri, Logosul dumnezeiesc. Învățând în mod sistematic să renunțăm la vrerile noastre, ne golim pe noi înșine și preluăm esența celui față de care am devenit ascultători. Dacă urmăm voința Bisericii, suntem transformați în membre ale Trupului lui Hristos, luând asupra noastră atributele naturii sale desăvârșite. Devenim, așa cum a exprimat unul dintre Părinții Bisericii, fii ai lui Dumnezeu în Fiul lui Dumnezeu.” (Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei)

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei. Născut in 1943 în California, Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei a urmat studii de istorie, psihologie și teologie ortodoxă. A fost profesor și profesor invitat în numeroase universități din America, Suedia, Romania etc. Episcop al regiunii Oreoi din 1986 și al Etnei din 1988, părintele Chrysostomos e arhiepiscop din 1995. A scris mai mult de 20 de volume și peste 50 de articole pe teme de teologie ortodoxă, istorie, psihologie. Este editorul și traducătorul Evergetinosului, celebrul compendiu de texte ale părinților deșertului.

Despre textele cuprinse in acest volum, nu putem spune ca ar avea un continut teologic covarsitor sau a caror autenticitate istorica ar fi de netagaduit. Luate in ansamblu, vom observa ca ele se prezinta ca o urzeala de evenimente motivate mai degraba sentimental decat doctrinar, avand in centru pe Preasfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, pe Fiul ei Iisus si, bineinteles, persoanele care au jucat un rol important in viata ei. Insa, daca le analizam cu atentie, vom descifra un substrat profund, care prezinta intr-un limbaj facil istoria planului lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra, taina Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioara Maria si rolul ei ca mijlocitoare pentru noi pe langa Fiul ei Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, deschizand un drum cert spre certitudinea credintei; valoarea lor fiind data de Preasfanta Fecioara Maria, ca persoana centrala emblematica, in jurul careia se construieste intreaga istorie preliminara si pregatitoare a mantuirii si desavarsirii noastre, prin si in Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. In acest sens se intelege de ce ele au constituit o sursa de inspiratie pentru teologii, imnografii si zugravii crestini de-a lungul veacurilor.

Cuvant inainte si traducere de Remus Rus

Acest volum conține traducerea celor patru Evanghelii canonice, realizată de Cristian Bădiliță, specialist în creștinismul timpuriu, după cea mai recentă și mai riguroasă ediție a textului grec (Nestle-Aland 28). Este vorba de o traducere modernă și precisă, într-o limbă firească, fără exces de neologisme sau de arhaisme. Introducerile prezintă contextul istoric, fondul teologic și trăsăturile specifice fiecărei Evanghelii.

O traducere făcută de un creștin al secolului XXI pentru cititorii secolului XXI.

Pentru a ușura lectura, traducătorul a inserat subtitluri și a dat referințele sinoptice.

Tabla de materii poate fi utilizată ca indice tematic.

Profetul Mahomed. Nesfarsita lumina

Culegere a cuvântărilor și predicilor spontane ale onoratului Fethullah Gulen Hoca, cartea se constituie într-o analiză și o sinteză ale celor mai durabile spuse ale Profetului Mohamed, în cadrul unei biografii filosofice a acestuia, expunere a conduitei de viață „Stăpânului Lumilor”, instruire a comportamentului prin morala divină și îndreptar pentru călăuzitori și învățători. Lucrarea este, în același timp, și un apel care arată calea pe care o au de urmat propovăduitorii și cei care cheamă la credință.

Kukulu Kumuhana. Miracolul binecuvantarilor in traditia Ho'oponopono
Sa redescoperim miracolul binecuvantarilor!

Kūkulu Kumuhana este o parte din Ho’oponopono, o metoda eficienta, originara din traditia samanica hawaiiana, de a solutiona conflicte si de a vindeca relatii.
Kūkulu Kumuhana inseamna „urarile de bine intentionate ale unei familii sau ale unui grup.”

In aceasta carte veti afla cum folosesc oamenii aceasta binecuvantare aparte in contexte existentiale dificile, veti invata sa cunoasteti binecuvantarea naturii, cum se poate stimula energia unei binecuvantari si cum sa faceti diferenta intre binecuvantarea materiala si cea spirituala.

Cu aceasta cunoastere puternica veti deschide in viata dumneavoastra porti care pana acum v-au fost tainuite.

Fragment din "Kukulu Kumuhana" de Ulrich Dupree

Imaginea noastra de sine — binecuvantare sau blestem?
Va vindecati relatia cu sine invatand: (1) sa va acceptati asa cum sunteti (cu puncte tari si puncte slabe); (2) sa va iertati pe voi insiva; (3) sa va binecuvantati si, in final, (4) sa va schimbati, adica sa deveniti persoana care sunteti in adancul sufletului. Pas cu pas, inlaturati sincopele dintre ceea ce sunteti si ce v-ati dori sa fiti. Descoperiti astfel si pozitia in care va aflati, si telul urmarit. Binecuvantati apoi toate acestea, pentru ca voi insiva sunteti o binecuvantare pentru lume daca sunteti ceea ce sunteti - nici mai mult, nici mai putin.
Binecuvantati-va pe voi insiva, binecuvantati-va calea si telul. Urmatoarea povestire scurta nareaza despre aceasta cale, despre tel si menire.
Intr-un magazin de antichitati era o cescuta de portelan. „O, ce draguta este!", spuneau toti. Oricine admira aceasta ceasca unica, ramasa dintr-o mare Ohana, dintr-un serviciu de douazeci si patru de piese. Ceasca povestea: „Mai intai eram in pamant, acum mii de ani; si apoi am fost mereu si mereu spalata. Nu a fost prea placut. Apoi am fost aruncata intr-o roata de olarit si mi-a fost chiar rau. Am fost presata si turtita si, in final, varata intr-un cuptor. Dogoarea era greu de suportat. Acum sunt aici si toata lumea ma admira. Toti cred ca am aratat dintotdeauna asa de frumos, insa eu vin din pamant si drumul meu a fost lung."
Dragi cititori, nu conteaza de unde venim sau ce am facut. Ceea ce conteaza este cine suntem si incotro ne indreptam. Binecuvantati-va pe voi insiva, binecuvantati propria cale si propriul tel. Astfel sunteti o binecuvantare pentru lume.
Sentimentul stimei de sine depinde de cat de mult am reusit sa traim in acord cu propria cunoastere, consthnta si valoare. Chiar si cand ii facem responsabili pe altii de cat de rea e viata noastra, tot ne simtim complici la esec. In ciuda reprosului nostru, sentimentul stimei de sine ramane in continuare redus, caci noi insine ne-am demascat. 

Shiva. Legenda marelui zeu, povestiri si invataturi din Shiva Mahapurana

In ametitoarea galaxie de zei a panteonului hindus, Shiva iese in evidenta ca fiind cel mai vechi si cel mai iubit. In zorii creatiei cosmosului, cu mult inainte de crearea omului, el a aparut sub forma arcasului divin, ce avea arcul indreptat spre Absolutul cel nerevelat. Lumea este terenul lui de vanatoare. Universul rasuna de prezenta sa. El este atat sunetul, cat si ecoul. El este atat vibratia intangibila, cat si substanta infinitezimala. El este atat ruginiul frunzelor uscate, cat si verdele lucios al ierbii incoltite. El este atat barcagiul care ne poarta pe fluviul vietii catre moarte, cat si cel care ne elibereaza de ciclul renasterilor si ne confera nemurirea. El apuca, sustine, da drumul si elibereaza. El este atat boala, cat si distrugatorul bolii. El este hrana, cel care ne hraneste, cat si procesul hranirii.

Maiestuozitatea si puterea sa divina sunt reprezentate prin descrieri simbolice  si totodata extrem de realistice, prezentand atat o imagine impresionanta, indepartata, distanta si rece in fortareata sa retrasa din muntii Himalaya, cat si una apropiata, binevoitoare si iubitoare, un simbol viu si vibrant al Absolutului.

MATAJI DEVI VANAMALI
In traducere romaneasca, Vanamali semnifica o ghirlanda de flori salbatice dintre care tulsi (busuiocul indian) este de baza. Aceasta ghirlanda este purtata in mod traditional de catre Vishnu/Krishna. Mataji Devi este fondatoarea si presedinta organizatiei Vanamali Gita Yoga Ashram Trust, dedicata raspandirii intelepciunii Sanatana Dharma si realizarii de acte caritabile pentru copii. Locuieste in ashrama-ul Vanamali din Rishikesh, in nordul Indiei.

Fragment din cartea

Odata, inteleptii s-au adunat in Prayaga, locul sacru de intalnire al celor trei mari rauri, Gangele, Yamuna si Sarasvati, si au organizat un mare foc sacrificial, yajna. Maretul Shiva a venit si el, insotit fiind de sotia sa, Sati. Şi toti cei adunati acolo s-au ridicat in picioare la vederea lui, inchinandu-se in fata sa, plini de veneratie. L-au asezat cu multe onoruri si l-au slavit plini de devotiune. La scurta vreme dupa aceea, Daksha a intrat in incapere si cu totii s-au ridicat in picioare, in semn de respect. Cu toate acestea, Shiva a ramas asezat. Insa Daksha, care intre timp devenise arogant datorita statutului sau in lume, s-a aprins la acest semn de lipsa de respect aratata de chiar ginerele sau.
Cuprins de manie, el a spus: „Cum se face ca atunci cand o intreaga lume imi arata respect, doar acest om, care este ginerele meu, refuza plin de aroganta sa imi acorde respectul cuvenit? Cum poate fi atat de lipsit de rafinament si respect? Dar, de fapt, ce te-ai putea astepta de la unul care are asemenea tovarasi hidosi? Care traieste pe terenurile de incinerare si are serpi drept ghirlande... O fi el sotul fiicei mele, dar pentru aceasta lipsa de respect, va plati si imi va auzi blestemul.”
Apoi, intorcandu-se spre cei prezenti, a spus cu voce tare: „Ascultati-ma, voi ce de fata. Începand cu aceasta zi, fie ca acest Shiva, care este lipsit de noblete si nu are nicio linie stramoseasca de care sa apartina, care viziteaza cimitirele si locurile de ingropaciune, sa fie inlaturat de la orice forma de sacrificiu. De acum inainte, niciunul dintre voi nu va mai trebui sa ii ofere nicio parte, cat de mica, din sacrificiile rituale pe care le veti realiza!" Brighu a fost unul dintre Inteleptii care ai consimtit de indata la aceste cuvinte nebunesti ale lui Daksha. Shiva nu rostit niciun cuvant, insa preaiubitul sau tovaras Nandi, care putea sa ia si forma vehiculului sau, taurul, s-a ridicat si a l-a atacat pe Daksha.
„O, Daksha, tu cel lipsit de minte", a spus el, „cum de indraznesti sa iti arunci vorbele grele asupra Maretului Shiva, a carui simpla prezenta sfinteste toate lumile? Caci el este Mahadeva, Marele Domn care creeaza, sustine si distruge universul. O singura privire a lui este de ajuns sa va faca scrum atat pe tine, cat si pe toti cei care te insotesc. Iar faptul ca nu face aceasta, arata imensa lui compasiune si intelegere. Insa ai grija! Caci cat de curand, mandria ta se va preface in scrum!”

Cartea pe care o ţineţi în mână este povestea Vlahiiei, satul poveştilor. Pentru copii, este un text despre iubirea dintre un prinţ şi o prinţesă. Pentru părinţi, este un text despre cum să înveţe şi să îşi educe copiii cu ajutorul poveştilor - un text care nu doar le aduce aminte de vârsta poveştilor, ci unul care îi ajută să înţeleagă că tinereţea stă în suflete, iar bătrâneţea apare doar atunci când oamenii renunţă la valorile lor... 

Sfântul Ierarh Spiridon a trăit în insula Cipru care, pe atunci, făcea parte din Imperiul Roman. În tinerețe a fost păstor, dar pentru blândețea, înțelepciunea și marea lui milostivire a fost ales episcop. Ca ierarh, Sfântul Spiridon a săvârșit multe minuni pentru credincioșii pe care îi păstorea cu dragoste și simplitate: a înmuiat inimile bogaților nemilostivi, a pornit apele cerului cu rugăciunea, a vindecat boli necruțătoare, a descoperit taina Sfintei Treimi la Sinodul de la Niceea. După adormire, sfintele sale moaște, care se află în Corfu, au izbăvit insula de cucerirea otomanilor. 
Pentru credința lui jertfelnică și smerită a primit de la Dumnezeu harul tămăduirii. Sfântul pleacă și astăzi din raclă, ca să ajute pe toți cei care îl cheamă în rugăciune.

Cuviosul Nichifor Leprosul s-a născut în insula Creta într-o familie de țărani evlavioși și a rămas orfan de mic. La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale „bolii sfinte” cum este numită lepra în Biserica lui Hristos. Ca să scape de izolarea definitivă care îl aștepta, s-a adăpostit pentru o vreme în Egipt. La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. Aici, vreme de patruzeci și unu de ani, deși era din ce în ce mai schilodit de boală, s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință. 

După descoperirea leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Hios s-a închis și Cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena. Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu multe harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață însuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor. La vârsta de șaptezeci și patru de ani sfântul lepros a plecat din lumea aceasta, iar mai târziu descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre. 
În anul 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale. 

Calea mamei divine. 40 de ani in India alaturi de Ma Anandamayi. Jurnalele discipolei sale, Atmananda

Aceasta carte este povestea unei autentice relatii maestru-discipol.

Este povestea unei femei occidentale moderne, o respectata pianista si profesoara austriaca, Blanca Schlamm, cunoscuta ulterior ca Atmananda, o artista care a fost toata viata preocupata sa cunoasca sensul si scopul ultim al vietii. Aceasta cautare a condus-o, inca de tanara, in India. Este odiseea unei fiinte crescute in cultura occidentala, pe care intr-un final o va abandona pentru a se imersa complet in spiritualitatea orientala.

Jurnalele lui Atmananda sunt insemnarile intime ale calatoriei sale spirituale. In cuprinsul acestora gasim si relatari unice despre tovarasii sai de drum, alti artisti, intelectuali si cautatori spirituali occidentali care, asemenea ei, au calatorit prin Orient in prima jumatate a secolului al XX-lea, si care au fost precursorii multor americani si europeni ce au venit in India, la inceputul anilor ’60, in cautarea implinirii spirituale.

Experientele si insemnarile sale sunt in stransa legatura cu personalitati spirituale remarcabile cu care a interactionat direct precum Jiddu Krishnamurti, Ramana Maharishi si in special gurul ei, marea mistica bengaleza, Sri Anandamayi Ma.

Subiectul acestui roman pornește de la o întîmplare reală petrecută într-un orfelinat din Moldova pe care mi-au povestit-o doi copii de acolo, deveniți personaje în roman. De copiii din orfelinate mă leagă o poveste de peste treizeci de ani. La redarea scenelor sensibile m-au ajutat și cei cincisprezece ani de comunicare cu oameni din penitenciare. A scrie despre cele văzute și trăite împreună cu acești oameni respinși am considerat că este o datorie morală. E cea mai tulburătoare, poetică, veselă, tristă, frumoasă și urîtă carte a mea.  SAVATIE BAȘTOVOI 

Chiar şi pentru cineva care cunoaşte bine peisajul uman şi social post-sovietic din ­Moldova lectura acestui roman poate fi un şoc. În orice caz, este imposibil să termini cartea fără să nu simţi un gust amar. De la primele rînduri cititorul înţelege că întîmplările narate de Savatie Baştovoi nu ţin de ficţiune, ci de o lume pe care o cunoaşte bine, pe care o observă şi pe care o „zugrăveşte” cu ajutorul cuvintelor, aşa cum alţii au pictat scene ale infernului pe ziduri de mănăstiri cu pensule şi culori. 
Savatie Baştovoi a mai publicat un roman la Editura pariziană Jacqueline Chambon, în 2012, este vorba de "Iepurii nu mor", şi are toate şansele să intre treptat în circuitul autorilor „gustaţi” de marele public francez. Îl consider de altfel pe Savatie Baştovoi ca fiind la fel de puternic şi interesant precum Andrei Kurkov, scriitor ucrainean de limbă rusă, care a avut un mare succes în Occident cu romanele sale. MATEI Vișniec / Radio France International 

Nu este permis să fie abuzați copiii. Adulții sînt deja incorigibili. Poate tocmai de aceea Baștovoi a preferat societății lor chemarea Cerului. Le Point / SYLVAIN TESSON (Laureat al premiului Goncourt pentru literatură) 

Îmi place Savatie Baştovoi, un român din Republica Moldova. E şi ieromonah. Sper că va înţelege că rolul său este de a scrie în continuare, pentru că cel mai mare teoretician al teologiei din secolul al XIX‑lea era Dostoievski. Deci, de ce nu un călugăr venit din Moldova pentru acest secol? RFI / JEAN‑FRANÇOIS COLOSIMO / Președintele Centrului Național al Cărții din Franța 

Un geniu polivalent care scrie o operă deopotrivă poetică, romanescă și dramatică. Astrid de Larminat / Le Figaro