Religie & Spiritualitate

 Dragostea nu‑l rasfata pe copil si nici nu ii face viata usoara. Dragostea se manifesta prin asceza reala de a rezista ispitei cedarii sau enervarii si de a stabili limite clare si sistematice, ramanand totodata de partea copilului. - Philip Mamalakis 

Mare greseala este ca oamenii au un Dumnezeu inchipuit de ei. Ca astfel sa asculte El de ei, nu ei de El. Omul nu se angajeaza la o traire in credinta autentica. Vedeti? Deci nu un Dumnezeu pe Care sa-L vorbesti de bine, ci sa-L asculti, sa-L traiesti. Sa te indumnezeiesti. Deci nu Unul inventat de tine, ca sa-ti menajeze slabiciunile. Ca nu e usor sa te desprinzi de o comoditate in care te-ai simtit bine si ai crezut ca ai atins cote inalte. Si Hristos iti cere lucrul acesta – sa te lepezi de egoism. Nu trebuie sa ne izolam de creatia Sa prin diferite preocupari egoiste. „Ca eu am viata mea, Dumnezeul meu...” Oamenii trebuie sa stie Cine i-a facut, de ce i-a facut si care este finalitatea vietii. Sa mearga pe drumul care duce spre a se cunoaste pe sine. Asta e o conditie sine qua non a noastra, a tuturor. Sa ne intrebam: de ce suntem facuti, care e scopul, ce-i cu moartea, cu Raiul, cu iadul? Sunt ele o realitate sau simple povesti? Nu exista sa zici vreodata „n-am stiut”. Nu ai auzit niciodata ca bat clopotele? Care pe latineste inseamna „cheama viii, plange mortii, imprastie viforele” – bataia clopotelor. Poti sa spui ca nu ai auzit clopotele? Pare paradoxal, dar ele nu rasuna degeaba. Si bat patrunzator! Astea sunt valori pe care ni le-a dat Dumnezeu si noi le vindem pe doi lei. Se stie ca exista fierbinte si rece, dar sa fii caldicel este primejdios (v. Apoc. 3, 16). Nu vrei sa fii nici asa, nici asa, sau vrei sa te mangai cu aceea ca esti credincios, dar asa, in felul tau. Nu. Ori fierbinte, ori rece, pentru ca cel rece isi va da seama, mai repede, ca totusi este intr-un sentiment de raspundere, pe undeva, psihologic privind lucrurile, si isi poate reveni. Dar cel caldicel, care nu este nici colo si nici dincolo si are un fel de „Dumnezeu” al lui, acela este in foarte mare primejdie, pentru ca se multumeste doar cu ceea ce i se pare ca are. Chiar Evanghelia spune: „iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are se va lua de la el” (Luca 8, 18). (Parintele Arsenie Papacioc)

Grigore cel Mare poate fi considerat ultimul mare scriitor crestin al Antichitatii latine tarzii si, in acelasi timp, primul mare autor crestin al Evului Mediu. La cumpana dintre cele doua perioade, papa Grigore a fost o personalitate complexa, in care s‑au intalnit traditia vietii crestine si cea, mult mai indepartata, dar inca vie, a spiritului roman. 

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale Sfintului Efrem, miluieste-ne pe noi, Doamne!

Sfintul Efrem Sirul, caruia Dumnezeu i-a dat daruri de taina si vederi negraite cu atita prisosinta incit se ruga: „Opreste, Doamne, valurile harului Tau!”, a lasat rugatorilor crestini – ca o adevarata „alauta a Duhului Sfint”, cum il numeste pe drept Biserica – multime de cintari si rugaciuni in care adie suflarea Imparatiei si pe care le umplu simtamintele cele mai potrivite pentru crestini. Dintre acestea am ales in cartea pe care o tineti in miini cele unsprezece preafrumoase rugi catre Maica lui Dumnezeu, aparatoarea cea mare a neamului crestinesc, talmacite pe „limba dulce a vechilor cazanii” de parintii nemteni din scoala Sfintului Paisie Velicicovschi. 

Ce faci cand nu mai vrei sa traiesti: ▪ depresia ▪ obsesiile ▪ neacceptarea de sine ▪ invingerea iluziilor ▪ pasi spre depasirea crizei ▪ redobandirea bucuriei de a trai

Lucrarea de fata se sprijina pe practica cotidiana a ajutorarii omului care se confrunta cu o problema anevoie de rezolvat, in incercarea de a oferi o cunoastere mai adanca a esentei neajunsurilor care il impiedica sa propaseasca in viata duhovniceasca. De un mare folos sunt observatiile care analizeaza temeinic realitatile comune spatiului duhovnicesc si psihologic, realizand distinctia, printre altele, intre dragoste si dependenta emotionala, dat fiind ca adesea ne lovim de neputinta de a deosebi intre cele doua, iar de aici provine o serie intreaga de urmari tragice. 

...Mancam si supravietuim la propriu din boabele de grau pe care Dumnezeu ni le da inca, din mila Sa. Mancam si supravietuim la figurat din BOBUL de GRAU pus in miezul intunericului lumii noastre - Isus CHRISTOS, MANTUITORUL - care face rodire pentru vesnicie.
La zi. Devastam de roadele lui, POMUL CUNOSTINTEI. Duke. Ba nu, amar. Ochii parca ni se deschid, dar pentru a vedea grozavii. lesim parca din puscarie pentru a ne da seama ca suntem in una mai mare si mai zavorata. Au cazut zidurile Bastiliei. Nu, n-au cazut spre eliberare, ci doar s-au mutat mai incolo, largind-o, dar cu ziduri si mai intarite. Electronii nu pn cont de noi. Galaxiile ne ignora. ln puscarie prin intennet. Bastilizare prin tehnica. Destepti impotriva noastra. Ultimii urmasi, experimentam aceeasi stare de euforie tragica a primilor nostri parinfi care au uitat de POMUL VIETII si s-au indreptat spre POMUL CUNOSTINTEI. Ultima ORBIRE a «deschiderii ochilor» promisa de Satana in Parandis... De-atata stiere nu stim stiinta BOBULUI de GRAU. II dam la o parte de pe lentilele telescopului si microscopului ca sa vedem mai «clar». II suflam jos ca pe un fir de praf de pe remote-ul televizorului si soricelui internetului, ca pe ceva ce ar putea sa ne incurce tehnica asa de evoluata.
Aceasta este realitatea de azi. Cea de maine..? - Autorul

Sri Hanuman este cel mai mare dintre toti adoratorii Domnului. Este un jnani (o fiinta care detine intreaga cunoastere) in sensul cel mai strict al cuvantului. El a fuzionat cu Domnul sau, Sri Rama, in propria sa fiinta si Il vede in tot si in toate. Cunoasterea asupra adevarului pe care a atins-o nu se limiteaza insa doar la aceasta.

Asa cum spune Sri Krishna:

Cand cineva ma vede in orice
si vede totul ca fiind eu insumi,
Atunci pe acela eu nu il parasesc niciodata si nici el nu ma va parasi nicicind pe mine.
Iar cel care in aceasta uniune a iubirii
Ma adora in tot ce i se infatiseaza privirii,
Oriunde s-ar afla,
Acela traieste in mine cu adevarat...

Bhagavad Gita, capitolul vi


Aceasta este cheia de care ne putem folosi pentru a-l intelege pe Sri Hanuman. El il slujeste pe Sri Rama in toate fiintele, indepartand obstacolele din calea lor pentru ca ele sa poata descoperi adevarul in universul lor launtric.

El realizeaza ca de fapt NU EXISTA „alte” fiinte, ci doar Rama. Motivat de iubirea nascuta din Adevar care se manifesta sub forma compasiunii fata de fiintele care cred ca sunt separate de El, Hanuman actioneaza constant, neobosit, pentru a le indeparta suferinta…


CUPRINS:

NUME ALE LUI HANUMAN
INTRODUCERE

1. HANUMAN CA PERSONAJ ISTORIC
2. FIU AL ANJANEI
3. FIU AL LUI KESARI
4. FIU AL LUI VAYU
5. ZBOR CATRE SOARE

6. EDUCATIA LUI HANUMAN
7. CUCERITOR AL SIMTURILOR
8. PRIETEN AL LUI SUGRIVA
9. CELEBRA INTALNIRE
10. MOARTEA LUI VAALI

11. MESAGER AL LUI RAMA
12. CARTEA FRUMUSETII
13. CAUTAREA SITEI
14. CEL CARE RISIPEsTE ORICE MAHNIRE
15. INCENDIEREA CETATII LANKA

16. SLUJITORUL CREDINCIOS
17. CONSILIUL DE RAZBOI A LUI RAVANA
18. CEL BINEVOITOR CU DEVOTII
19. ASEDIEREA LANKAI
20. RAZBOIUL CONTINUA

21. DISTRUGEREA LUI KUMBHAKARNA
22. SALVATORUL LUI LAKSHMANA
23. SFARsITUL LUI 1NDRAJIT
24. CALATORIA IN PATALA
25. LUPTA PANA LA SFARsIT

26. SFARsITUL LUI RAVANA
27. JUDECATA PRIN FOC
28. INTOARCEREA IN AYODHYA
29. TRIUMFUL DHARMA-E1
30. SITA ABANDONATA

31. RAMAYANA
32. ASHWAMEDHA YAGA
33. DWAPARA YUGA
34. MAHABHARATA
35. KALI YUGA
36. FORMA NOROCOASA

IMN INCHINAT LUI HANUMAN
NUME ALE ALTOR PERSONAJE DIN PANTEONUL HINDUS
LISTA ALFABETICA A MANTRA-ELOR
GLOSAR DE TERMENI SANSCRITI

Aceasta carte cuprinde o selectie atenta din cele mai cunoscute intamplari din Biblie, transpuse intr-un limbaj simplu, adaptat la intelegerea celor mici, precum si ilustratii color care vor face deliciul micilor cititori.

Sunt incluse si povestiri precum:Arca lui Noe, David si Goliat, Daniel in groapa leilor, Cei doisprezece Apostoli.

Krishna, unul dintre cele mai iubite personaje ale panteonului hindus, a fost portretizat in multe aspecte: un zeu-copil, un copil ghidus si nazdravan, un iubit model, un erou divin, un conducator exemplar, si nu in ultimul rand, ca Fiinta Suprema.

In cele trei mari parti ale cartii, Vanamali scrie despre fiecare dintre aceste manifestari iar povestirile pline de savoare ne fac inima sa tresalte cu bucurie si ne deschid sufletul, permitandu-ne sa traim stari profunde de comuniune cu aceasta minunata manifestare a divinului - Krishna.

Fiind o buna cunoscatoare a traditiei hinduse, Vanamali, provenind dintr-o proeminenta line de adoratori ai lui Krishna, pune la dispozitie prima carte ce acopera intreaga manifestare fizica a acestuia, incepand cu nasterea sa intr-o temnita si primii sai ani ca un copilas incantator pus mereu pe sotii, ca iubit model cu o fascinanta putere de atractie, ca si conducator divin al orasului Dwaraka, precum si ca guru si conducator al carului de lupta al lui Arjuna.

Avandu-si sursele in Bhagavad Purana, Bhagavad Gita, Mahabharata si traditia orala milenara a Indiei, cartea este o valoroasa unealta meditativa ce descrie viata lui Krishna cu simplitate si umor.

Marele rau al timpului colecteaza multe lucruri in drumul sau, iar povestea vietii lui Krishna a fost impodobita cu o multitudine de detalii, unele adevarate, altele probabil imaginare.

Realitate si fictiune, adevar si fantezie se impletesc. Testul final al adevarului este insa chiar timpul. Acesta este adevarata piatra de incercare. El elimina zgura si pastreaza doar aurul.

Povestea unei manifestari divine este mereu plina de mister si sfideaza orice incercare de analiza omeneasca. Are insa calitatea de a fi svdyanipntkiislia sau auto-iluminatoare si prin urmare, persoana care o povesteste va gasi iluminarea venind din interior, deoarece Krishna este vizitiul inimii fiecaruia dintre noi, guru-ul suprem. In si prin detaliile aparent redundante, care s-au tesut in jurul povestii de-a lungul secolelor, ea isi pastreaza frumusetea uluitoare, pentru ca este dominata de influenta puternica a personalitatii incantatoare a lui Krishna in care intelepciunea martorului detasat este amestecata cu farmecul si simplitatea unui copil, iar slava lui Dumnezeu tasneste puternic dintr-un izvor nesecat de iubire si intelepciune divina.

In aceasta editie extinsa a clasicei sale introduceri, Radmila Moacanin ne poarta catre punctele de intersectie dintre budismul tibetan si psihologia jungiana. Apartinand unor culturi radical diferite, aceste doua perspective impart idei izbitor de asemanatoare si o preocupare comuna catre ceea ce Jung numea „experimentul extraordinar de a deveni constient”.

Budismul tibetan, renumit pentru practicile sale tantrice, este plin de imagini si ritualuri de transformare a mintii. In teoriile sale asupra mintii si a psihologiei, Jung a cautat simbolurile si metodele pentru deblocarea puterii psihicului uman universal. Radmila Moacanin examineaza arhetipurile jungiene si zeitatile budiste, rolurile analistului si ale prietenului spiritual, subconstientul colectiv, karma si multe altele. Ea permite acestor concepte de a se pune in lumina unul pe altul, pastrand cu atentie in acelasi timp caracterul distinctiv al fiecarei perspective.

Pasionata de ambele discipline, autoarea duce ideile si metodele lui Buddha si ale lui Carl Jung dincolo de simpla teorie, chiar in domeniul realitatii de zi cu zi, dandu-le viata pentru cititorii secolului al XXI-lea.

Trăind pe deplin: regăsind fericirea cu fiecare respiraţie este o compilaţie reprezentativă a învăţăturilor profunde şi spontane ale Eminenţei Sale Shyalpa Tenzin Rinpoche, împărtăşite studenţilor săi din Statele Unite în decurs de peste două decenii. Introspecţiile lui Rinpoche îi ghidează pe cei care îşi doresc cu adevărat să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăiesc, precum şi să ducă o viaţă plină de semnificaţie. Aşa cum o cheiţă deschide uşa către marile şi minunatele comori ascunse într-un palat, la fel şi aceste învăţături concise, la obiect pot devoala sfaturi preţioase, profunde şi care îţi pot schimba viaţa, sfaturi despre cum să-ţi transformi şi să-ţi eliberezi mintea. Trăind pe deplin: regăsind fericirea cu fiecare respiraţie urmează o evoluţie cu o structură tematică liberă. Cititorul poate aborda fiecare capitol al cărţii pe rând şi îşi poate acorda un răgaz de reflecţie înainte de a continua lectura. Imaginea unei scări spiralate este grăitoare în ilustrarea modului în care temele centrale ale cărţii prind contur, căpătând un înţeles profund. Eseurile din această carte sunt asemenea diamantelor prin precizia şi claritatea lor. Scrise cu o înţelegere plină de compasiune a conflictelor interioare şi a contradicţiilor umane, ele sunt condensate în raport cu complexitatea experienţei umane căreia i se adresează.

***

Acest dumnezeu neştiut despre care totuși se vorbește, care totuși este numit, caracterizat şi făcut comprehensibil, e un Altul decât Dumnezeu în sine, o alteritate sublimă ce păstrează în figurile ei diverse urmele înălțimii neasumate. Acest Altul decât Dumnezeu este de fapt urma, Arhi-urma întâlnirilor noastre cu absolutul, trauma pozitivă a proximităţii în contextul căreia ne fisurează transcendenţa, pentru a ne remite apoi judecăţilor nostalgice, comemorării sau evocării. E impropriu să numim teologie produsul unor atari prestaţii şi, cu toate acestea, întrucât obiectul lor indirect, adică prin urmă, este tot Dumnezeu, avem de-a face totuşi cu un gen teologic. Însă pentru a nu insinua performanţe la care natura noastră încă nu ne îngăduie să ajungem, pentru a nu confunda discursul nostru cu cel al veritabililor teologi, trăitori întru Dumnezeu şi îmbogăţiţi de experienţe mistice, vom completa că nu facem decât o teologie a Alterităţii. Şi mai spunem o dată, acest Altul este urma lui Dumnezeu în lume, pe care însă o resimţim cel mai adânc în propria constituţie personală.

Papa Inocentiu al III-lea (1198-1216) a avut o viziune cu totul aparte fata de imperiu si fata de relatia imperiu - ecclesia, astfel nu a avut ca obiectiv distrugerea acestuia, ci din contra o innoire a lui intr-o formula proprie. Aceasta formula era una clar favorabila papei in ce priveste dobandirea unui control si a unei dominari papale asupra statelor crestine europene. In toate discursurile sale publice in care se referea la rolul Bisericii in viata imperiului amintea de acea comparatie dintre Soare si Luna, cei doi luminatori ai cerului pusi de Dumnezeu, pe care ii aducea ca model pentru relatia Stat si Biserica; de aici rezulta primatul Bisericii asupra tuturor regilor si a statelor crestine si nu doar.

Un obiectiv central al papei Inocentiu al III-lea a fost acela de a reforma Biserica Romei atat din punct de vedere administrativ cat si canonic, dar mai ales o reforma spirituala a clerului si societatii. Politica sa papala dintre anii 1198-1215 se va regasi si desavarsi in lucrarile conciliului al IV-lea de la Lateran din 1215, un conciliu de o amploare nemaiintalnita pana atunci.

Inocentiu al III-lea a fost un bun diplomat si un excelent strateg, calitati care l-au facut un lider de temut in intreg spatiul politic, dar a fost mai ales singurul papa ce a supus intreaga Europa.

Cartea se incheie cu o concluzie care plaseaza personalitatea papei Inocentiu al III-lea in centru celor patru puncte cardinale care pot defini pontificatul si persoana sa: misiunea divina - lider spiritual, misiunea profana - lider politic, puterea absoluta - binomul Biserica si Imperiu, si puterea credintei - teologie si reforma spirituala.

Istoria l-a consemnat in filele sale atat ca papa cat si ca om politic, dar mai ales prin ceea ce a reprezentat cruciada a IV-a si apogeul papalitatii.

În termeni simpli, cartea îi invită pe cei care nu-l cunoşteau încă, să-l descopere pe Buddha însuşi, viaţa sa, cuvintele sale, urmele sale.

Credem cu toţii că îl cunoaştem pe Buddha, dar de fapt "cunoaştem" mai ales budismul. La originea acestui curent de gândire, adoptat de milioane de locuitori ai planetei, se află un singur om. Un copil, moştenitor al unei familii bogate, descoperă viaţa şi dragostea. El se numeşte Siddharta Gautama. Curând, el îşi poate da seama de realităţile din India secolului al VI-lea I.Hr. Se răzvrăteşte împotriva acestei existenţe tihnite. Lasă totul în urmă: familie, avere, supuşi. Îmbrăcat precum un cerşetor, îşi începe marea călătorie; zi după zi, înaintează pe calea cunoaşterii. Mai întâi singur, apoi urmat de milioane de discipoli, se apropie de o lume mai bună, cea din care suferinţa şi durerea lipsesc.

Seria „Vietile sfintilor” cuprinde sapte volume cu invataturi despre: Sfantul Andrei, Sfantul Nicolae, Sfantul Ioan Botezatorul, Sfanta Fecioara Maria, Sfantul Gheorghe, Sfintii Constantin si Elena si Sfintii Mihail si Gavriil. Alegerea acestora nu a fost deloc usoara, avand in vedere numarul generos de persoane sfinte cuprinse in calendarul crestin ortodox, insa i-am ales pe cei mai cunoscuti si dragi noua, romanilor, criteriul definitoriu fiind numarul mare de credinciosi care le poarta numele.

    Seria „Vietile sfintilor” cuprinde sapte volume cu invataturi despre: Sfantul Andrei, Sfantul Nicolae, Sfantul Ioan Botezatorul, Sfanta Fecioara Maria, Sfantul Gheorghe, Sfintii Constantin si Elena si Sfintii Mihail si Gavriil. Alegerea acestora nu a fost deloc usoara, avand in vedere numarul generos de persoane sfinte cuprinse in calendarul crestin ortodox, insa i-am ales pe cei mai cunoscuti si dragi noua, romanilor, criteriul definitoriu fiind numarul mare de credinciosi care le poarta numele. 

    "Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul" (Matei 11, 11) sunt cuvintele Mantuitorului despre Inainte-mergatorul Domnului. Ultimul dintre proroci si, simbolic, primul dintre apostoli, el reprezinta legatura dintre Vechiul si Noul Testament. Intrupare a curajului si luptei statornice impotriva pacatului, Sfantul Ioan Botezatorul, care a dus o viata de inger in trup de om, ne arata ca imparatia cerurilor se dobandeste prin straduinta continua pentru atingerea telului nostru suprem, mantuirea.

    CUPRINS: Cuvant inainte • Introducere • Viata • Minuni • Cinstire • Bibliografie

  Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre  teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

***

Da, e criză, dar noi avem sămânţa veşniciei, să stăm în alb de nea în noaptea privegherii, să alegem bobul crestat cu „Tatăl nostru” şi El va da cunună anului ce vine, cu ploi line, cu ape ce-l fac să rodească însutit. Ana a reuşit să înmulţească bobul uscat cu căldura apei din lacrima pocăinţei, nici nouă nu ne este străină: rugaţi-L pe Cel ce s-a născut din năstrapa rodirii Sale, să lumineze acest veac pentru ca toţi să vadă sensul eshatologic al existenţei, unicul sens, care nu se măsoară în lichidităţi, ci în smerenie, răbdare, ascultare şi priveghere pentru toţi cei care şi-au închis urechile lor şi nu mai aud nici susurul de sus, dar acum nici zornăitul de jos. Să ne rugăm ca lumea să dobândească oameni şi nu „dominus ac deus”. Caut un om, ce frumos! Iată, se găteşte peştera, ieslea îşi schimbă paiele şi ei îşi îngrămădesc ziduri. Fiţi buni! Rugăciunea trece peste ziduri şi dacă e multă le dărâmă şi acesta este sensul existenţei noastre: să ne rugăm ca sfârşitul să nu ne găsească dormind, ci priveghind şi cântând Celui care atunci când e de trebuinţă şi spre mântuire, ne trimite pâine din cer şi apă din stâncă seacă, nu făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii – Hristos – sensul existenței tuturor

...eu spun ca unul dintre darurile naturale ale lui Dumnezeu este filosofia, alaturi de descoperirile ratiunii umane, de stiinta [...] Accept pentru fiecare onoarea ce i se cuvine. Sf. Grigore Palama

Daca ar trebui sa se spuna despre Dumnezeu, literal, numai ce transmite Sfanta Scriptura, ar urma ca niciodata nu ar putea vorbi cineva despre Dumnezeu in alta limba decat in cea in care a fost transmisa, la inceput, Scriptura Noului si Vechiului Testament. Insa nevoia de a discuta cu ereticii ne-a determinat sa gasim cuvinte noi care sa exprime credinta straveche. Sf. Toma din Aquino

Copile drag, aceasta nu este o car­te obişnuită. Este o carte de rugă­ciuni pentru copiii creştini ortodocşi care se adresează lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinților și Îngerului păzitor.

Ne putem ruga oriunde: pe stradă, acasă sau la şcoală, putem vorbi cu Dumnezeu în singurătate, dar cea mai binecuvântată este rugăciunea săvârşită în biserica Domnului. Să nu uităm însă că Dumnezeu primeşte rugăciunea noastră când este rostită din toată inima.

Să nu te mâhneşti atunci când nu‑ţi reuşeşte ceva în viaţă, aşa cum ţi‑ai dori. Învaţă să primeşti cu mulţumire tot ce îţi dă Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile tale. El ştie mai bine de ce ai tu nevoie, de aceea nu toate rugăciunile şi dorinţele tale se împlinesc. Iar dacă rugăciunea ta se împlineşte, nu uita să‑I mulţumeşti în gând și faptă lui Dumnezeu pentru mila Sa.

În America dintr-un viitor nu foarte îndepărtat se instaurează Epoca Toleranței, unde creștinismul și „rigiditatea” lui nu își mai au locul. Nenumărați creștini sunt uciși în noaptea de Înviere, iar cei rămași se văd constrânși să își uite credința, sub ame­­nințarea pedepsei cu moartea.

Însă Euphrosyne, o fetiță în vârstă de doisprezece ani, nu poate să uite, căci a văzut o minune: în noap­tea în care și-a pierdut familia, icoana Sfântului Nicolae i-a salvat viața.

Icoana este o poveste contemporană despre des­tinul unui copil care, prins în conflictul dintre îndoială și credință, găsește puterea de a porni în căutarea adevărului.

Volumului de față reunește — cu prilejul împlinirii în octombrie 2017 a 1230 de ani de la Sinodul VII Ecumenic — în traducerea și prezentarea diac. Ioan I. Ică jr piesele esențiale din dosarul teologic al celei de-a doua faze a disputelor despre icoane și venerarea lor din Bizanțul secolelor VIII–IX. În centru se află tratatele și scrisorile redactate în perioada 810–826 de sfântul Teodor Studitul (759–826), sufletul rezistenței față de a doua iconomahie bizantină. Revenirea controverselor a fost cu putință din pricina reținerii teologice a hotărârii Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din 787, care evita să dea un răspuns pe fond contestării dogmatice a icoanelor de către sinodul iconomah de la Hieria-Vlaherne din 757. Acest răspuns a venit abia între 815 și 826, când, din exil, cuviosul Teodor Studitul a oferit în sfârșit adevărata teologie ortodoxă a icoanelor și venerării lor cu toate distincțiile filozofice, fundamentările biblice și patristice și analizele teologice necesare.
La fel ca în cazul Sinodului I Ecumenic, al cărui sens nu poate fi înțeles corect decât prin scrierile sfântului Atanasie cel Mare, ca în cazul Sinodului II Ecumenic, care nu poate fi înțeles decât prin scrierile Părinților Capadocieni, sau în cazul Sinodului VI Ecumenic, a cărui hristologie nu poate fi asimilată fără scrierile sfântului Maxim Mărturisitorul, tot așa tratatele și scrisorile sfântului Teodor Studitul sunt indispensabile pentru corecta receptare a Sinodului VII Ecumenic și a tainei Persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos, înscrisă pe fața Lui omenească, pecetea întregului parcurs al teologhisirii apostolice și patristice.

Cuprins
Dosarul unei rezistențe teologice — prolegomene istorice și teoretice (diac. Ioan I. Ică jr)
I. Icoanele în conflict dogmatic — împărați și sinoade
Prima iconomahie bizantină
Hotărârea dogmatică a sinodului iconomah de la Hieria-Vlaherne (8 august 754)
Triumful provizoriu al icoanelor
Actul al VII-lea cu hotărârea dogmatică a Sinodului VII Ecumenic de la Niceea (13 octombrie 787)
A doua iconomahie bizantină
Sinodul iconomah de la Sfânta Sofia (Constantinopol, aprilie 815)
Mihail II Amorianul către Ludovic cel Pios (10 aprilie 824)
II. Rezistența teologică față de a doua iconomahie bizantină — sfântul Teodor Studitul, polemici și scrisori (810–826)
Întâiul antiretic împotriva iconomahilor (815–816)
Antireticul II (815–816)
Antireticul III (815–816)
Șapte articole împotriva iconomahilor (815–826)
Câteva probleme puse iconomahilor (815–826)
Către Platon, părintele său duhovnicesc, despre închinarea veneratelor icoane (Epistola 57; 810–811)
Sinodului iconomah, în numele tuturor egumenilor (Epistola 71; aprilie 815)
Către frățiile sau tovărășiile risipite (Epistola 221; din 815–816)
Fiului Nicolae (Epistola 416; din 815–820)
Fiului Naucratie — dogmatică despre sfintele icoane (Epistola 380; din 818)
Fiului Naucratie — dogmatică despre închinarea la sfintele icoane (Epistola 409; din 818–819)
Monahului Nichita (Epistola 499; din 821–826)
Împăratului Mihail, în numele tuturor egumenilor (Epistola 429; începutul 821)
Lui Ioan Grămăticul (Epistola 492, din 821–826)
Lui Ioan Grămăticul (Epistola 528, din 821–826)
Lui Ioan Grămăticul (Epistola 546, din 821–826)
Monahului Teodor (Epistola 427, din 815–826)
Împăraților Mihail și Teofil (Epistola 532, din 826)
III. Fundamentul patristic
Grigorie al Nyssei, Epistolă către fratele său, Petru, despre diferența dintre ființă și ipostasă (379–381)
IV. Triumful constantinopolitan al icoanelor — triumful Ortodoxiei (2 martie 844)
Duminica și Sinodiconul Ortodoxiei
Împăratul la Liturghie la Sfânta Sofia
De Duminica Ortodoxiei — protocolul imperial
De Duminica Ortodoxiei — tipicul bisericesc
V. O receptare întârziată
Adrian al Romei către împărații Constantin și Irina (26 octombrie 785 — final)
Adrian al Romei către regele francilor, Carol (791)
Fotie al Constantinopolului, Enciclica către patriarhii răsăriteni (867 — final)
Sinodul Constantinopol IV (28 februarie 870)
Sinodul Constantinopol V (27 ianuarie 880)

Sfinții Părinți socotesc postul printre cele dintâi trude și virtuți ale creștinului. Postul, de-a lungul istoriei, a salvat chiar cetăți de la pieire, întorcând mânia lui Dumnezeu cea dreaptă pornită asupra lor.
Ce este însă postul și cum ar trebui să ne îndeletnicim cu această lucrare de temelie a mântuirii omului? Care este scopul lui? Cum să ne pregătim pentru el și care este măsura sa? Cum să deosebim postul cel adevărat de cel înșelător? Care este folosul postului și care sunt roadele sale?
La toate aceste întrebări ne răspunde în chip limpede îndrumarul duhovnicesc de față, ce cuprinde sfaturi despre post ale Sfinților Părinți celor din vechime și ale mai multor nevoitori ai zilelor noastre. Un îndrumar ce n-ar trebui să lipsească de la căpătâiul nici unui creștin de astăzi care e dornic să aibă întot­deauna la îndemână această armă plină de tărie, care, după cum ne învață Sfântul Efrem Sirul, „a închis gura leilor, făcutu-s-a maică a sănătăţii, e învăţător al tinerilor, podoabă a bătrânilor, bun însoţitor pe cale în călătorii, pace în casă, strajă și ocrotire a fecioriei, pricină a pocăinţei”, aducând bună izbândă rugăciunilor și cererilor noastre...

Împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine este un moment de neîntrecută însemnătate în viaţa fiecărui creştin, căci Domnul Însuşi spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. De aceea, orice ne ajută să ne pregătim aşa cum se cuvine pentru primirea Trupului şi Sângelui Domnului reprezintă un sprijin de mare preţ pentru oricine vrea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Dintre Sfinţii Părinţi, care sunt cei mai în măsură să ne călăuzească pe calea împărtăşirii celei spre mântuire, Sfântul Ioan Gură de Aur a lăsat, poate, cele mai multe scrieri privitoare la nevoile practice ale mirenilor, şi deosebita lui sensibilitate pentru problemele acestora face ca învăţăturile sale să fie dintre cele mai limpezi şi lesne de urmat şi pentru cei ce trăiesc în zilele noastre.
Cu claritate şi uşurinţă în rostire, părintele arhimandrit Vasilios Bacoianis a cuprins dumnezeieştile lui învăţături în această nouă carte a sa, la fel de ac­ce­sibilă ca cele pentru care l-au îndrăgit deja cititorii români: o carte pentru toată lumea, ce ne va ajuta în­tr-o dimensiune esenţială a vieţii noastre creştine.

Sămânța a tot răul e iubirea de sine. Ea zace chiar în străfundul inimii. Omul ar trebui să-şi trăiască viaţa spre folosul semenilor și să reverse asupra lor tot ce primește de la Dă­ruitorul – Dumnezeu. Acestea nu pot exista una fără alta: nu‑L poți iubi pe Dum­ne­zeu fără să‑ți iubești semenii, și nu poți să‑ți iubești semenii fără să‑L iubești pe Dumnezeu; tot așa, iubind pe Dumnezeu și pe aproapele, nu se poate să nu te jertfești pe tine pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele aproa­pe­lui. Dar când omul își întoarce fața de la Dumnezeu cu gândul, cu inima și cu dorința și, ca urmare, își întoarce fața și de la semeni, atunci el se oprește numai asu­pra sa, se pune pe sine deasupra tuturor, fără să‑i pese nici de legile lui Dumnezeu, nici de binele semenilor.
Iată rădăcina păcatului! Iată sămânța răului! Ea se ascunde adânc în măruntaiele inimii. Cres­când și cuprinzând în întregime străfundurile inimii, această sămânță iese din ea sub trei înfățișări, ca din trei trun­chiuri, pătrunse de pu­te­rea ei și încărcate de viața ei: a înălțării de sine, a lăcomiei și a iubirii de desfătări. Pri­ma îl obligă pe om să rostească în inima sa: „Cine este ca mine?!”; cea de‑a doua: „Pe toate vreau să le stăpânesc!”; iar a treia: „Vreau să trăiesc așa cum îmi place mie!” Îndepărtarea acestei semințe a răului atrage asupra noastră harul lui Dumnezeu, curățindu-ne de păcat și de roadele otrăvite ale acestuia, dăruindu-ne seninătatea și bucuria împăcării cu Dumnezeu și belșug de viață din izvorul cel nesecat al iubirii Lui.