Religie & Spiritualitate

La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul său an de activitate pastorală curentă, mai precis din martie 2001 până în ianuarie 2002.

Acest caiet, păstrat cu evlavie și încredințat spre publicare către maica Celestina de la Prislop, cuprinde cuvinte ale Părintelui Arsenie (Zian) Boca (1910-1989) dinspre sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50. Știm că multe dintre ele se regăsesc, ca atare sau dezvoltate de autor în anii următori, și în alte volume apărute relativ recent, mai ales în Cărarea Împărăției și în Cuvinte vii.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Faptul că [omul] este ființă vie datorită suflării divine... - care sugerează care este calitatea specifică a creaturii umane, a primit în filosofie o dezvoltare speculativă prin conceptul de suflet și de spirit; astăzi, cu progresele neuroștiințelor, există riscul să se reducă persoana la un simplu organism funcțional, explicat în termeni de chimie și biologie - Comisia Biblică Pontificală, Ce este omul?, 2020

La luarea deciziei de publicare a acestei cărți a contribuit semnificativ apariția în Biserica Catolică, în cursul acestui an, a unui document magisterial cu o încărcătură epistemică deosebit de importantă în reafirmarea centralității doctrinare a antropologiei tomiste - tema directă și indirectă a două studii încorporate în această carte și promovarea abordării critice a reducționismului de tip materialist  subiectul primului studiu. Este vorba despre Nota elaborată de Dicasteriul pentru Doctrina Credinței și Dicasteriul pentru Cultură și Educație - Antiqua et Nova: despre raportul dintre inteligența artificială și inteligența umană, aprobată de papa Francisc în audiența acordată prefecților și secretarilor celor două dicasterii în ziua de 14 ianuarie 2025. Păstrând linia antropologică trasată de sf. Toma de Aquino acum opt secole, documentul reamintește că „gândirea creștină ia în considerare facultățile intelectuale în cadrul unei antropologii integrale care concepe ființa umană ca pe o ființă în mod esențial întrupată”, astfel încât „în persoana umană, spirit și materie nu sunt două naturi unite, ci unirea lor formează o unică natură” - CBC, 365.16

În această lucrare, părintele de Lubac reabilitează magistral exegeza lui Origen și ne arată că acesta este principalul inițiator al celebrei doctrine referitoare la semnificațiile Scripturii, evidențiind profunda sa înțelegere a relației dintre cele două Testamente.

În această carte vom afla că 1 ianuarie este mai mult decât începutul Anului Nou, mai mult decât un revelion. Este un praznic al Mântuitorului Hristos și ziua de naștere în Cer a Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre ocrotitorii copiilor.

Antologia de paradoxuri pe care o constituie acest volum este probabil cea mai buna introducere accesibila in gandirea, metoda si continutul operei teologice a cardinalului Henri de Lubac. Aceste fragmente scurte scrise intr-un stil clasic si luminos, care graviteaza in jurul catorva teme majore, imbina un sentiment foarte puternic al maretiei omului si al limitelor sale, o constiinta ascutita a luminii aduse de taina lui Cristos in istoria omenirii si o marturie savuroasa a experientei intime a rugaciunii in cadrul teologic. Jurnal interior al unui iezuit aflat in mijlocul lumii, “cugetarile” unui teolog aflat in slujba poporului crestin, schitele unor lucrari construite intr-un mod mai laborios, aforismele unui parinte duhovnicesc sau remarcile epistemologice ale unui teolog redutabil, invatatura unui doctor si marturia unui contemplativ framantat de Cuvantul lui Dumnezeu: in acest volum vom regasi toate acestea, in forma cea mai putin sistematica, cea mai putin apasatoare, cea mai putin doctorala, in forma cea mai prietenoasa si cea mai frateasca pe care o poate lua gandirea sau mai degraba cel mai curat umanism crestin, eliberat de orice ingustime si de orice ideologie.

Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rîndul nostru, să facem acelaşi lucru cu ­aproapele nostru…

Notă asupra traducerii, note şi îngrijirea ediţiei de Alexander Baumgarten „Deoarece Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Christos, prin îngerul care mărturisește că și-a mântuit poporul de păcate, ne-a arătat în el însuși calea adevărului prin care putem să ajungem înviind la fericirea vieții nemuritoare, este necesar ca, pentru încheierea întregii lucrări teologice, după studierea scopului ultim al vieții omenești, al virtuților și al viciilor, cercetarea noastră să continue cu Mântuitorul tuturor și binefacerile sale pe care le-a pus la dispoziția neamului omenesc. Cu privire la aceasta, ar trebui cercetat mai întâi Mântuitorul însuși. În al doilea rând, sacramentele sale prin care luăm calea mântuirii. În al treilea rând, scopul vieții nemuritoare, la care ajungem prin el în urma învierii.” (Toma din Aquino)

Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul încercărilor și bucuria cu care a readus frumusețea credinței în inimile celor care l-au ascultat.

Dar cât de important este să pătrundem în acele amănunte ale vieții sale pentru care Dumnezeu l-a întărit, l-a păzit și l-a așezat în inimile atâtor oameni? Să vedem cum a slujit chiar și atunci când i s-a luat slujirea, cum a iubit Biserica în ciuda vremurilor potrivnice, cum, prin pictură, cuvânt și tăcere a chemat la schimbarea vieții – la convertirea inimii?

Povestea Părintelui Arsenie nu este doar biografia unui om, ci o chemare la pelerinaj interior, acolo unde fiecare își regăsește credința, răbdarea și frumusețea sufletească. Este invitația de a înțelege că sfințenia nu se naște din liniște, ci din luptă, suferință și dragoste neclintită pentru Hristos.

Nădăjduiesc ca această carte să îl așeze în fața cât mai multor cititori nu ca legendă, ci ca mărturisitor; nu ca mit, ci ca om; nu doar ca icoană pictată, ci ca icoană vie pe inimile celor care l-au simțit aproape. - Părintele Constantin Necula

Dragi copii și părinți,

Vă invit să pășim împreună în lumea unui Sfânt pe care copiii l-au iubit dintotdeauna: Sfântul Nicolae, bunul și neobositul prieten al celor mici. Am crescut și eu cu numele lui rostit în casă, în nopțile de iarnă cu freamăt de zăpadă și lumina unei icoane care ne veghea pașii. Nu știu dacă povestea mea vă va aduce aceeași căldură pe care am simțit-o eu, dar nădăjduiesc că în paginile acestea veți găsi măcar o licărire din bucuria lui.

Prietenii noștri – Ionel, Anuța, Nicușor și ceilalți copii ai Satului de Submunte – mi-au fost călăuză în această poveste. Prin ochii și întrebările lor am ales dintre minunile vieții Sfântului acele întâmplări care aprind în inimile copiilor curaj, bunătate și dor de Dumnezeu. Sfântul Nicolae știe să ne strângă laolaltă, mici și mari, nu doar cu daruri în ghetuțe, ci cu lumina care se așază în suflete atunci când facem bine.

Nădăjduiesc ca, oriunde veți citi această poveste – în liniștea unei seri de iarnă sau în lumina caldă a dimineților –, să simțiți apropierea lui. Sfântul Nicolae merge cu noi, ne ocrotește și ne zâmbește prietenos din icoanele noastre.

Să pornim, așadar, fără teamă. Nimeni nu rămâne singur în drumul acesta.

În André Scrima, călugărul şi intelectualul nu erau decît chipurile, la fel de vii şi de îndrăzneţe, ale aceluiaşi destin: cel de călător spiritual. Călător prin spaţiile geografice şi culturale ale lumii, călător pe calea tradiţiei răsăritene spre Universalul viu, el parcurge, prin interpretare, drumul cuprins în Evanghelia după Ioan. Comentariul lui se leagă de o situaţie tipică a tradiţiei: solicitat de o comunitate monastică, în mijlocul căreia se afla, Părintele Scrima pătrunde în adîncimea textului, îi ascultă şi cercetează, verset cu verset, sensurile care-i fac pe cititorii din toate timpurile să meargă pe urmele lui Christos, împreuna cu El. Volumul cuprinde cele două părţi ale comentariului, prima păstrată în arabă, cea de a doua în franceză, pe care André Scrima le-a făcut la distanţă de două decenii în comunitatea monastică ortodoxă de la Deir-el-Harf din Liban.

„Un fapt rămîne fundamental“, spune el. „O dată ce a fost deschisă «întru cunoaştere», cartea Sfîntului Ioan nu se mai închide la loc, după cum nici cunoaşterea pe care o împărtăşeşte nu are a se mai sfîrşi.“  - ANCA MANOLESCU

Prefaţă de Andrei Pleşu

Volum îngrijit de Anca Manolescu

Sub semnul „rugăciunii minţii”, Timpul rugului aprins pune în dialog spiritualitatea răsăriteană şi cea apuseană, tradiţia şi modernitatea. Texte despre isihasm şi relaţia maestru-discipol conduc la evocarea «grupului de la Antim», marcat de figurile lui Sandu Tudor şi Vasile Voiculescu: o experienţă spirituală singulară în spaţiul românesc, puţin cunoscută până astăzi, dar cu ecouri mereu prezente.Cosmopolit şi totuşi român, călugăr şi totuşi om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, André Scrima recită îndelung din Djalal ed-din Rûmi şi din Rilke, din Emily Dickinson şi Ion Barbu, din Upanişade şi din Evanghelie. ANDREI PLEȘU

Cu o prefață de Georges Dumézil și un cuvânt înainte al autorului

„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ — MIRCEA ELIADE

„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...“ — GEORGES DUMÉZIL

Despre viaţa unui om angajat religios se vorbeşte de obicei din perspectivă înaltă, din perspectiva reperelor lui morale şi spirituale. C.S. Lewis, distins universitar englez, e un creştin înzestrat cu realism şi umor; el alege cealaltă perspectivă: cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care îl are în grijă, care trebuie să îl achiziţioneze drept hrană pentru infern? Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni, de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capătul cărţii şi al unei vieţi duse cu onestitate şi cu atenţie spirituală, eroul anonim îl întâlneşte, discret şi simplu, pe Celălalt.

„Mai mult decât oricare alt gânditor al secolului XX, Lewis și-a ajutat cititorii să găsească un răspuns la întrebările lor filozofice.“ — Los Angeles Times

Pe copertă: Hieronymus Bosch, Iadul și Potopul (detaliu)

Meditaţiile ascetico-teologice cuprinse în cele trei părţi din Cuvintele Sfântului Isaac Sirul, reprezentant de vârf al tradiţiei spirituale siro-orientale – alături de figuri proeminente precum Sahdona Martyrius, Ioan de Dalyatha, Iosif Hazzaya ş. a., la scrierile cărora apelăm punctual, în  funcţie de contextul tematic – , nu pot lăsa cu siguranţă cititorul indiferent. Poate nu atât de „filosof ” precum unii dintre exponenţii de vază ai patristicii de limbă greacă, nu atât de înclinat spre extensiile speculative ale discursului, Sf. Isaac impresionează înainte de toate printr-un limbaj direct, ataşant, reieşit din încercările unei experienţe îndelungate.

Ceea ce nu înseamnă că abordările sale ale unor teme extrem de variate nu ating niveluri de inegalabilă profunzime, iar acestea se reflectă expresiv în virtutea creşterii lor organice din faptul trăit, fiind resimţite ca atare drept mărturii dincolo de orice îndoială. Chiar şi în luarea în discuţie a unor probleme de gnoseologie, deşi urmează un model tripartit tradiţional în gândirea mistică siro-orientală, acesta e trecut prin filtrul unei meditaţii profund originale, ca experiere concretă, asumată personal drept simţ al prezenţei lui Dumnezeu.

Trăsătura distinctivă care îi singularizează vocea este tocmai cunoaşterea adâncă a ceea ce spune, simţirea descoperirii darului divin, tainica inspiraţie pe care o insuflă unui discurs căruia îi e dat să respire aerul adevărului, iar aceasta în cel mai firesc mod cu putinţă. Este miracolul unei supreme donaţii care întoarce curgerea spre izvor.

Dorin Ștefănescu

Participanţi: Virgil Ciomoş, Anca Manolescu, Horia‑Roman Patapievici, Andrei Pleşu

Notă introductivă de Andrei Pleşu

Volum îngrijit de Anca Manolescu

„Colecţie de o sută paisprezece cuvinte (logia) ale lui Iisus către ucenici, Evanghelia după Toma e un text apărut în primele veacuri creştine. El preia multe pasaje din evangheliile canonice pentru a le pune într-un context de căutare a unei cunoaşteri vii, verticale, eliberatoare. Părintele André Scrima urmăreşte sensurile ascunse în adâncimea textului, le propune cu o pricepere care îmbină fineţea exegetică, referinţele la marile culturi religioase şi propria experienţă spirituală.“ — ANCA MANOLESCU

„Cititorul va întâlni, în paginile acestei cărți, o sugestie strategică pentru buna desfășurare a unui parcurs spiritual productiv. Conceptele centrale vor fi: interogativitate bine țintită și itineranță neobosită. În fond, e vorba de radicalul cuvânt al lui Christos consemnat de Evanghelistul Ioan (14, 6): «Eu sunt calea, adevărul și viața». Adevărul e, evident, axial, dar nu funcționează deplin fără nuanța însoțitoare a căii și a vieții. Experiența căii, a drumului către, a întrebării mereu reînnoite, e mai importantă și mai fertilă decât posesiunea suficientă a certitudinii. Răspunsul care anulează veghea, vibrația interogației nu mai produce minunări dinamizante, ci somnolență sterilă, dogmatism... Cititorul va întâlni, pe aceste teme, o dezbatere multicoloră, o combinație de cunoaștere și emotivitate, de prudență și curaj, un portret atotcuprinzător al unui mare teolog, la împlinirea a o sută de ani de la nașterea lui.“ — ANDREI PLEŞU

Thich Nhat Hanh este cel care a introdus în cultura occidentală spiritualitatea buddhistă într-o formă lucidă și accesibilă, transformând meditația și explorarea dimensiunilor conștiinței dintr-o practică monastică într-un instrument universal al păcii și compasiunii cotidiene.

„Calea cea veche m-a dus la Bodh Gaya în anul 2008. Ajunsesem, în sfârșit, după multe drumuri și peripeții, la copacul pippala, căruia i se spune Copacul Trezirii. Cu 2 500 de ani în urmă, chiar în acest loc, un om se trezise din visul pe care îl visăm cu toții. I-au spus aceluia Buddha, adică Cel Trezit.  A doua oară când am ajuns acolo, în vara anului 2014, mi-a căzut în poală o carte. Am petrecut zile în șir la umbra copacului citind și răscitind cartea lui Thich Nhat Hanh, până când am văzut și norii cei albi plutind pe cer fără țintă. Într-un fel, povestea vieții lui Buddha era și povestea mea. Și a oricărui om născut vreodată pe lumea asta.

Despre Dharma, învățătura lui Buddha, se spune că ia forma vasului în care este turnată. Thich Nhat Hanh a turnat-o atunci în mine, prin cartea sa. Și, privind la calea cea veche de sub tălpi, la norii cei albi de pe cer, nici nu îndrăzneam să-mi imaginez că voi ajunge să-ți aduc această carte ție, celui sau celei care o ține acum în mână. Nu credeam atunci că limba română va deveni acel vas neprețuit din care Dharma lui Buddha și a lui Thich Nhat Hanh se va revărsa blând, găsindu-și drumul, într-o lume tot mai gălăgioasă, spre inimile tăcute, însetate de adevăr.“ — SEGA

„Thich Nhat Hanh ne învață că nu trebuie să trăim ani întregi pe vârful unui munte pentru a atinge înțelepciunea buddhistă. Este de ajuns să fim conștienți de propria respirație și să ne întoarcem, prin ea, în clipa prezentă – acolo unde gesturile obișnuite capătă o frumusețe tainică și o bucurie simplă. Când suntem pe deplin prezenți aici și acum, grijile se risipesc, iar bunătatea și compasiunea se nasc firesc din liniște.“ — Time Magazine

Conversații cu Dalai Lama despre teoriile spirituale și științifice referitoare la minte Este mintea un efect secundar efemer al proceselor fizice ale creierului? Există forme de conștiență atât de subtile încât știința nu le-a identificat încă? Cum apare conștiența?

Biblia Copiilor, publicată de Editura Flamingo Junior, este o adaptare destinată celor mici, care își propune să familiarizeze copiii cu cele mai importante relatări biblice. Cartea este concepută într-un format accesibil, cu un limbaj simplu și ilustrații colorate, menite să capteze atenția și să faciliteze înțelegerea.

De mana cu Dumnezeu este o carte-confesiune, nascuta din intunericul unei incercari si transformata in lumina prin credinta. Oana Gulean nu propune un tratat teologic si nici o demonstratie abstracta, ci o marturie personala, scrisa cu simplitatea si intensitatea unui dialog intre sufletul ranit al omului si mana intinsa a lui Dumnezeu. In paginile sale, autoarea vorbeste despre intrebarile care ne macina pe toti: de ce unii oameni sunt fericiti si altii incercati de suferinta? De ce moartea? Cum putem gasi putere, iertare si speranta atunci cand totul pare pierdut? Raspunsurile nu vin sub forma de dogme, ci prin povesti de viata, reflectii si pasaje biblice reinterpretate ca scrisori adresate fiecarui cititor. Aceasta carte este un drum de regasire: o invitatie de a descoperi ca nu esti niciodata singur, chiar si in mijlocul furtunii, si ca fiecare cadere poate fi urmata de o ridicare. Este despre curajul de a te lasa purtat de mana lui Dumnezeu, despre sensul ascuns al incercarilor si despre frumusetea renasterii interioare. Un volum pentru cei care cauta alinare, intelegere si certitudinea ca viata are un rost mai adanc decat pare la prima vedere.

Cartea Domnul ne ține de mână. Omilii inedite 2005–2017 reunește pentru prima dată omiliile rostite de Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea în cadrul celebrărilor euharistice private, atât în anii pontificatului (2005–2013), cât și în perioada retragerii sale.

Sunt texte născute din rugăciune, dintr-o viață trăită în ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu.

În ele nu vorbește doar teologul strălucit, ci omul credincios care, în tăcerea capelei, continuă să predice cu aceeași limpezime și delicatețe ca întotdeauna.

Lectura acestui volum oferă ocazia rară de a-l întâlni pe Benedict al XVI-lea în intimitatea sa spirituală: un om care a iubit adevărul și care a știut că, mai presus de toate, credința este o relație vie cu Dumnezeu, născută din ascultare, speranță și tăcere.

“Cristos nu triumfă asupra niciunui om care nu-l vrea.

El biruie doar prin puterea convingerii: este Cuvântul lui Dumnezeu”.

În aceste cuvinte ale lui Origen, pe care cardinalul Joseph Ratzinger l-a citat în discursul de la primirea sa în Academia Franceză, se află cheia pentru deosebita importanță a activității predicatorului.

A vesti Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă pentru Joseph Ratzinger a da mărturie despre splendoarea adevărului care s-a întrupat în Fiul Unul-născut al lui Dumnezeu.

Mai mult, vestirea adevărului a devenit pentru el o misiune și o pasiune.

În timpul vieții sale a rostit nenumărate omilii, care în mare parte se pot găsi în Opera omnia din versiunea originală, pe situl Vaticanului și în alte cărți publicate.

Ediția de față a omiliilor inedite ale lui Benedict al XVI-lea e deosebită, are o particularitate unică.

Toate aceste omilii nu au fost ținute în public în fața unei adunări mari, ci „în privat”, în fața a doar câtorva persoane, atât în timpul pontificatului, cât și după retragere.

E de subliniat că nici surorile Memores Domini nici subsemnatul nu i-au cerut lui Benedict al XVI-lea să predice în cadrul celebrărilor euharistice.

Era o inițiativă a sa, care a devenit un dar pentru noi, cei puțini, pe cât de neașteptat, pe atât de prețios.

Ne-am întrebat adesea, mai ales după retragere, cum de Papa emerit face efortul de a ține omilii pentru o mână de oameni, având în vedere că, puțin câte puțin, îl părăseau puterile.

Am găsit un motiv, între noi, adică am ajuns la convingerea că Benedict al XVI-lea voia să ofere un semn discret de recunoștință micii familii pontificale pentru că îl însoțea în „ultima etapă a vieții pământești”, cum a spus-o el însuși în balconul Vilei Pontificale de la Castel Gandolfo în seara de 28 februarie 2013."- Mons. Georg Gänswein

Cele două lucrări constituie poate prima încercare de a expune o teologie trinitară conformă hotărârilor dogmatice de la Niceea (325).

Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), staretul Ma­nastirii Ador­mi­rea Maicii Domnului si Sfantul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat inca din tinerete catehizarii poporului lui Dumnezeu - slujire pentru care a fost supranumit "Noul Gura de Aur" al Greciei. Omiliile sale se adreseaza tuturor credinciosilor Bisericii, indiferent de nivelul lor cultural, fiind in acelasi timp simple, profunde si profetice.

In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei si ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si misionari, ei au aratat prin viata lor ca Evanghelia lui Hristos are puterea de a innoi orice popor.

Sfaturi pentru familia crestina. Despre familia moderna si viitorul ei. Povesti de familie: problemele de zi cu zi. Familia in biseerica / Prapastia dintre generatii Aceasta carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalitati ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list in ­bioetica si predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei), pr. Vasilios Thermos (specialist in psihiatria si psihoterapia copilului si adolescentului, autor a numeroase carti de psihoterapie ortodoxa), pr. Stamatis Skliris (medic, iconar si specialist de marca in iconografia bizantina), psihia­trul-psihoterapeut Matthaios Iosafat.

Parintele Dumitru Staniloae este cu siguranta cel mai mare teolog ortodox al sfarsitului secolului XX. Vasta si profunda, opera sa exprima in acelasi timp sensibilitatea mistica si rigoarea dogmatica a Ortodoxiei patristice, cat si geniul specific al Ortodoxiei romanesti.