Religie & Spiritualitate

Cheile Raiului, cartea ieromonahului Macarie Markiș, un autor popular în mai multe țări orto­doxe, e un dialog deschis și sincer cu cititorii... O ­lucrare dedicată „tainelor” vieții duhovnicești care, de multe ori, rămân ascunse până și credincioșilor ce merg la biserică de mai mulți ani. Pentru a‑i ajuta pe cei care o cercetează, ­Bise­­rica le înmânează creștinilor toate cheile, dă­ru­­indu‑le întreg tezaurul său de nestemate, nenumăratele ei bogății... 
Un îndrumar duhovnicesc nespus de folositor,  tratând îndeaproape subiecte legate de nevoința fiecăruia dintre noi pe calea către Dumnezeu – îndoielile și greșelile, dependența și libertatea, tot ceea ce ne ajută să pășim pe acest drum până la capăt și să deschidem porțile ­Raiului.

„Este deosebit de important să înțelegem că adevăratul câmp de luptă rămâne sufletul omului. Pe acest câmp de luptă are loc bătălia decisivă între Bine și Rău, între diavol şi Hristos. Acesta este Armaghedonul fie­cărui om în parte, lupta căreia nimeni nu i se poate sustrage.”

Acest duh de rugăciune din catacombă, binecunoscut mie de la slujbele monahale athonite, pe care îl simt mereu în timpul rugăciunii euharistice a părintelui Flavian în faţa Sfintei Mese a modestei noastre biserici „Acoperământul Maicii Domnului”, este duhul care umple Meteorele, care iradiază din Cuvuclionul Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim, care îţi face inima să bată mai repede în faţa moaştelor Sfântului Serghie de la Lavra Sfintei Treimi! Totul aici este cât se poate de real...
Ținând cont de sfaturile duhovnicului de a renunța la orice reflecţie și de a alunga gândurile atunci când inima vibrează pătrunsă de comunicarea cu Dumnezeu, i‑am dat sufletului posibilitatea de a se umple de duhul de rugăciune din jur, să intre într‑o stare de pace, tăcere, pocăință pentru propria natură păcătoasă și bucuria liniștită și strălucitoare întru Domnul și dragostea Lui cea nemărginită şi atotcuprinzătoare!
„Doamne! Iisuse Hristoase! Fiul lui Dumnezeu! Miluiește‑mă pe mine, păcătosul! – repetam eu, simțind că El mă aude, mă iubește și, ca de fiecare dată, mă miluieşte! Doamne! Slavă Ţie pentru toate!”

O, Adevăr, Care ești Veșnicie! Și Dra­gos­te, Care ești Adevăr! Și Veș­ni­cie, Care ești Dragoste! Tu ești Dum­nezeul meu, către Tine suspin noap­tea și ziua. - Fericitul Augustin

Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce în sluj­bele ortodoxe. Astăzi, semințele sădite de Arhiepiscopul Ioan au prins rădăcini în destule locuri, mai ales printre convertiții ortodocși de pe tărâmurile apusene. Apărarea Fericitului Augustin de către părintele ­Serafim Rose este semnul rodnicei lucrări duhovnicești a Arhiepiscopului Ioan.

Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă se dovedește o prețioasă contribuție la Ortodoxia Răsăriteană a unui convertit apusean. Apărarea lui Augustin scoate în evidență valoarea autenticei Ortodoxii Apusene în ceea ce are mai de preț, căreia atât Ar­hi­epis­copul Ioan, cât și părintele Serafim s-au dedicat cu toată ființa lor. - Pr. Gherman

Părintele Elefterie Mihail a fost cu adevărat un „om al lui Dumnezeu”, dăruit vremii în care a trăit pentru a ridica duhovnicește viața credincioșilor. Părintele Elefterie și-a prefăcut îndelungata viață – adeseori zbuciumată, plină de necazuri și prigoane aduse de vremuri – într-o ucenicie perpetuă în slujba vieții veșnice, ceea ce i‑a dat puterea de a trece peste toate greutățile. Întreaga sa viețuire, bogată în roade duhovnicești, s‑a întemeiat pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toți cei care vor voi să trăiască evlavios în Hristos vor fi prigoniți”.

Părintele Elefterie a fost „vasul ales” pe care bunul Dumnezeu l-a umplut de multe daruri, precum: harul înainte‑vederii, al tămăduirii, al iubirii de oameni, al postirii și al multor alți talanți. Conștient de bogăția cu care l‑a înzestrat Dumnezeu, părintele Elefterie cu vrednicie a înmulțit harurile și darurile primite, pu­nân­du‑le în slujba semenilor săi, spre folos duhovnicesc și tru­pesc. De aceea a și fost atât de iubit de credincioși! Pentru că se dăruia celorlalți cu inima deschisă, trăia pentru ei și împreună cu ei necazurile, dar și bucuriile, însoțind pe fiecare spre limanul credinței, al nădejdii în Dumnezeu și al dragostei. - Mănăstirea Dervent

„Părintele Elefterie Mihail te vindeca şi de boli sufleteşti, şi de boli de oase. (...) Îşi dădea imediat seama de ce suferi, chiar dacă nu‑i spuneai. Era de o bunătate nemaipomenită. Stătea cu noi, nişte copii, două, trei ore, la taifas duhovnicesc, şi ne ospăta din belşug. Ne răspundea la întrebări şi ne vorbea despre capcanele care apar în urcuşul spiritual. Faptul că un părinte ca el ne acorda atâta atenţie însemna foarte mult pentru noi. Iar când plecam, de fiecare dată, ne dădea câte un ban de drum, chiar dacă noi nu ceream şi nici nu ne aşteptam. Avea harisma omeniei!” - Pr. Gheorghe Holbea

Iubirea conjugală nu obligă pe nici unul dintre soți să accepte necondiționat orice atitudine nepotrivită, insultă ori răutate din partea celuilalt. Nicidecum! Dar într-o iubire creștină, în duhul Jertfei lui Hristos, soțul sau soția care iubește cu adevărat, hristic, nu vrea să ajungă în Rai neînsoțit de celălalt, drept care e gata de orice sacrificiu.

Astfel s-a arătat și Sfânta Tomaida, care, deși iubea călugăria, s-a căsătorit, din ascultare față de părinții tru­pești, recunoscând în căsătoria ei condiția unică și sigură a mântuirii sale și a celuilalt. Asumându-și ca țel veșnicia, n-a încetat să gândească: „Ținta e Raiul; și în Rai trebuie să intrăm împreună!”.

„Era deplin convinsă că prin mijlocirea soțului își asumase lupte și încercări de dragul Mirelui Hristos. Ca o martiră a lui Hristos. Făclia virtuților ei strălucea din ce în ce mai tare. Venirea Mirelui Ceresc devenea tot mai dorită. Pregătirea pentru întâmpinarea Lui era tot mai fierbinte. Cu cât pătimea mai mult, cu atât pornirea sa de a intra în noi bătălii duhovnicești creștea. Cu cât i se puneau opreliști dragostei față de săraci, cu atât această dragoste sporea. Cu cât i se puneau piedici iubirii de Dumnezeu, cu atât aceasta se întețea în inima ei.”

Cunoașterea vedică a Indiei a fost sursa de înțelegere, inspirație și iluminare pentru nenumărate generații. Știința de a Fi și Arta de a Trăi a lui Maharishi Mahesh Yogi reprezintă expresia modernă a acestei înțelepciuni atemporale, prezentată cu o claritate, o precizie și o profunzime excepționale.
Maharishi introduce tehnica simplă, naturală și lipsită de efort a Meditației Transcendentale, care este „tehnologia conștiinței” pentru a experimenta direct câmpul Ființei, câmpul transcendent al existenței, Sinele interior al fiecăruia. Prin tehnica Meditației Transcendentale, orice individ poate accesa cu ușurință comorile nelimitate ale acestui câmp al Ființei – fericire, energie, creativitate, inteligență și putere de organizare infinite –, aducând succes maxim și împlinire în viața de zi cu zi.
Experiențele a aproape zece milioane de oameni de creștere personală și împlinire, alături de rezultatele a peste 700 de studii științifice, arată că programul de Meditație Transcendentală:

• reduce stresul și anxietatea, crescând în același timp energia și vitalitatea;
• îmbunătățește sănătatea, scade tensiunea arterială ridicată și favorizează inversarea procesului de îmbătrânire;
• sporește memoria, creativitatea și inteligența;
• îmbogățește și întărește relațiile personale;
• extinde mintea până la potențialul său cosmic nelimitat;
• dezvoltă mulțumirea interioară, fericirea și împlinirea, caracteristice stării de iluminare;
• creează pace și armonie în conștiința individuală și colectivă – baza păcii mondiale.

În această carte, Maharishi își dezvăluie viziunea de a aduce perfecțiunea în viața fiecăruia. Programul de Meditație Transcendentală, spune el, „va inaugura o nouă eră pentru o nouă umanitate, dezvoltată în toate valorile vieții – fizice, mintale, materiale și spirituale”.

Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX. Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans Urs von Balthasar – intuițiile aforistice ale preotului elvețian sunt adevărate „scurtături spre cer”. Calitatea lor mistică este dată de Misterul necuprins al Dumnezeului înomenit prin Întruparea Fiului, un mister care traversează practic toate scrierile sale. Fie că vorbește despre „infinitul din om” ori despre „tăcerea din care ne naștem” sau încă despre „omenirea care e menită să devină ostie”, Zundel vorbește neîncetat despre Dumnezeu și om împreună, ca „despre o poveste în doi, care începe aici cu noi”. Dacă la începutul secolului trecut Charles Peguy constata cu amărăciune că „multe încep cu mistică, dar se termină în politică”, misticismul realist al lui Zundel reflectă întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu din rugul aprins: martor al celor două războaie mondiale, angajat în lupta pentru dreptate și pace, preocupat de probleme concrete precum organizarea socială, suferința celor nevinovați și educația copiilor, preotul militant ajunge să afirme „eu nu cred în Dumnezeu, eu îl trăiesc”.  - Marius Taloș

Prima mea Biblie ilustrata este o carte special creata pentru cei mici, menita sa ii apropie cu blandete de primele povesti biblice si de valorile crestine. Prin texte simple, adaptate varstei copilului, si ilustratii colorate, pline de expresivitate, aceasta Biblie devine prima intalnire a celor mici cu lumea credintei, a iubirii si a bunatatii.

O voce globală. O carte unică. O șansă rară să înțelegi moartea prin ochii lui Sadhguru. Ne planificăm zilele de naștere, nunțile, chiar și diminețile de luni. Dar singurul lucru garantat — moartea — rămâne adesea nespus. Aceasta nu este o carte despre frică. Este o carte despre adevăr. Sadhguru, maestrul spiritual recunoscut la nivel mondial, aduce lumină asupra celui mai mare mister.

Cuvinte de folos duhovnicesc de la Părintele Proclu Dacă nu plâng păcatele pe care le am, le fac pe cele pe care nu le vreau. Dacă am toate bune, dar am grăirea de rău sau am jignit pe cineva, tot nimic nu am. Atenție la vorbăria deșartă, să începi de la Scriptură și să ajungi la friptură!

In acesta carte, parintele Arsenie Papacioc ne arata trei lucruri a caror indeplinire ne poate aduce nadejdea mantuirii. Sunt trei lucruri posibil de indeplinit: spovedania pacatelor, pomenirea la Sfanta Liturghie si milostenia.

Lucrarea Terapeutica bolilor spirituale a lui Jean-Claude Larchet, fondată pe temeiuri scripturistice, pe învăţătura Sfinţilor Părinţi şi pe textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe, înfăţişează starea de boală a ome­nirii decăzute şi modul în care ea poate fi mântuită, arătând toto­da­tă faptul că ascetica ortodoxă este o adevărată ştiinţă a tămăduirii omului bolnav din punct de vedere duhovnicesc, capabilă, prin harul lui Dumnezeu, să-i ofere acestuia mijloacele necesare pentru a-şi recăpăta sănătatea.

Experienta crestinismului rãsãritean al primelor veacuri Anxietatea si depresia fac in lume mai mult de doua sute de milioane de victime, iar remediul propus este cel mai adesea unul chimic. Daca unele dintre aceste boli au fara indoiala o origine somatica, justificand un astfel de tratament, majoritatea insa, dupa cum se admite in mod general, tin de ceea ce se numeste „mal de vivre”, adica de probleme existentiale, in fata carora psihiatria clasica ramane cu totul neputincioasa.

De câte ori nu am auzit că rugăciunea este o putere neasemuită și nebănuită? Și, într-adevăr, este !

Cel ce nu vede, nici nu aude, nici nu simte în chip duhovnicesc este mort (Grigorie Sinaitul). Dacă vrei să fii cu adevărat viu, apleacă-te asupra acestei cărți. Paza simțurilor. Nu e o carte obișnuită. Nu e o carte ce se citește o singură dată. E o carte aparte, a unui mare sfânt, poate cel mai mare al ultimului mileniu, după Grigorie Palama: Nicodim Aghioritul (1749‑1809). Dascăl al vieții duhovnicești, din Sfântul Munte Athos; nevoitor aspru și minte cerească.

Musafirul din cer. Povești creștine pentru copii Sădiți în mințile și în inimile fragede ale copiilor: delicatețe sufletească, mărinimie, simțul răspunderii, demnitate, prin istorisiri vii și calde despre gesturi și atitudini, care sunt la îndemâna și spre folosul oricărui copil!

Într‑un frumos stil poetic, potrivit sufletelor sensibile, cum sunt cele ale copiilor și tinerilor, autoarea înfățișează în această carte momente din călătoria duhovnicească a Sfântului nostru Porfirie Kavsokalyvitul. Cartea va mișca și va bucura inimile tinerilor – cărora li se adresează cu precădere –, dar și pe cele ale cititorilor aflați la vârsta maturității.

Cuvintele Părintelui nostru Efrem Katounakiotul, adunate în această ediție ca apof­tegme, în pofida simplității și modestiei lor, ascund înlăuntru putere de viață și Duh, vădindu-se adevărate „cuvinte ale vieții celei veșnice”.

Părintele Arsenie Papacioc a fost călugăr, feciorelnic, însă a apărat femeia și a încercat să o pună în verticalitate. Această carte cuprinde cuvintele cu care părintele a prezentat femeia în demnitatea la care a ridicat-o Hristos.

Unul din cei mai importanti filozofi ai secolului XX, Michel Henry (1922–2002) îsi încununeaza în Eu sunt Adevarul meditatia filozofica de peste o jumatate de secol cu o provocatoare si decisiva „filozofie a crestinismului”. Prezentându-si reflectiile sub forma unui amplu comentariu fenomenologic la prologul Evangheliei dupa Ioan, Michel Henry nu urmareste sa ofere o demonstratie speculativa a adevarului crestinismului, ci sa puna în lumina noutatea radicala a genului de Adevar pe care Hristos îl reveleaza si propune oamenilor. Radical diferit de adevarul lumii, Adevarul lui Hristos este Adevarul lui Dumnezeu care este Viata, iar Esenta Sa este auto-revelarea patetica a Vietii într-un Prim Viu — Fiul si Cuvântul ei — si oameni care nu sunt vii decât ca Fii ai Vietii. Revelatie a filialitatii divine si umane, Adevarul-Viata al crestinismului rastoarna conceptia noastra despre om si lume, si adevarul lor exterior, esuate în barbaria stiintei, tehnicii si societatii actuale, dar se afla într-o secreta corespondenta cu viata invizibila care e Adevarul ultim si mântuirea lumii.

Pline de căldură și omenie, aceste istorisiri vor hrăni cu dragoste sufletele copiilor, vor ­odih­ni, umplându-le de gingășie sufletele împovărate ale pă­rinților, înseninând frunțile brăzdate de vre­me ale bunicilor. „La subsol se auzi o bătaie în ușă. Copiii se năpustiră să deschidă, şi înaintea lor apăru un bărbat în braţe cu un brăduţ. În spatele lui – o fetiţă fru­moasă, bă­laie, însoţită de doică, încărcată cu o su­­me­denie de pachete şi cutii.

Povestea aceasta nu este o poveste ca toate poveștile. Este o frumoasă poveste de Crăciun, însă fără Moș Crăciun și întâmplări magice, ci cu întâmplări verosimile și personaje reale, într-un timp neștiut și un spațiu fără nume, pentru că se poate întâmpla oricui, oriunde și oricând. O poveste ce pornește de la o veche tradiție bizantină, potrivit căreia, între Crăciun și Bobotează, Sfântul Vasile cel Mare colindă pământul în lung și-n lat pentru a face daruri copiilor. Dar ce fel de daruri? Daruri care nu se strică și nu se pierd, ba dimpotrivă, pe măsură ce trece timpul, ele devin tot mai mari, mai bogate și mai prețioase.

La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul său an de activitate pastorală curentă, mai precis din martie 2001 până în ianuarie 2002.

Acest caiet, păstrat cu evlavie și încredințat spre publicare către maica Celestina de la Prislop, cuprinde cuvinte ale Părintelui Arsenie (Zian) Boca (1910-1989) dinspre sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50. Știm că multe dintre ele se regăsesc, ca atare sau dezvoltate de autor în anii următori, și în alte volume apărute relativ recent, mai ales în Cărarea Împărăției și în Cuvinte vii.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Autoarea își propune să intermedieze o mare întâlnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o întâlnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunând strategii etapizate, bazate pe potenţialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de vârstă și cu specificitatea valorilor transmise.

Ea merge pe linia metodei Montessori, bazată pe principiul „Ajută-mă să fac singur”. În cadrul „Catehezei bunului Păstor”, atitudinea adultului e aceeași, de facilitator sau mediator care pune în practică principiul „Ajută-mă să îl cunosc și să îl întâlnesc pe Dumnezeu singur”. Asistăm la un fel de pedagogie inversată, întâlnită și la alţi pedagogi moderni, conform căreia adultul are a învăţa de la copil în actul educativ. În „Cateheza bunului Păstor”, de pildă, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici să le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” și trebuie să crească pentru a merge în adâncime, ci adultul e chemat să găsească „cheile” esenţiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credinţei creștine. Precum în Evanghelii, copilul reprezintă referenţialul aflării Adevărului („Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” - Matei, 19:14), tot așa și în formare adultul trebuie să „regreseze” la starea pură, inocentă a copilului.

Abordarea propusă, experimentată iniţial pe o scară redusă, a fost extinsă mai târziu, fiind practicată în foarte multe ţări, întinse pe cinci continente, inclusiv în România, în bisericile și școlile catolice, dar nu numai.

Faptul că [omul] este ființă vie datorită suflării divine... - care sugerează care este calitatea specifică a creaturii umane, a primit în filosofie o dezvoltare speculativă prin conceptul de suflet și de spirit; astăzi, cu progresele neuroștiințelor, există riscul să se reducă persoana la un simplu organism funcțional, explicat în termeni de chimie și biologie - Comisia Biblică Pontificală, Ce este omul?, 2020

La luarea deciziei de publicare a acestei cărți a contribuit semnificativ apariția în Biserica Catolică, în cursul acestui an, a unui document magisterial cu o încărcătură epistemică deosebit de importantă în reafirmarea centralității doctrinare a antropologiei tomiste - tema directă și indirectă a două studii încorporate în această carte și promovarea abordării critice a reducționismului de tip materialist  subiectul primului studiu. Este vorba despre Nota elaborată de Dicasteriul pentru Doctrina Credinței și Dicasteriul pentru Cultură și Educație - Antiqua et Nova: despre raportul dintre inteligența artificială și inteligența umană, aprobată de papa Francisc în audiența acordată prefecților și secretarilor celor două dicasterii în ziua de 14 ianuarie 2025. Păstrând linia antropologică trasată de sf. Toma de Aquino acum opt secole, documentul reamintește că „gândirea creștină ia în considerare facultățile intelectuale în cadrul unei antropologii integrale care concepe ființa umană ca pe o ființă în mod esențial întrupată”, astfel încât „în persoana umană, spirit și materie nu sunt două naturi unite, ci unirea lor formează o unică natură” - CBC, 365.16

În această lucrare, părintele de Lubac reabilitează magistral exegeza lui Origen și ne arată că acesta este principalul inițiator al celebrei doctrine referitoare la semnificațiile Scripturii, evidențiind profunda sa înțelegere a relației dintre cele două Testamente.

În această carte vom afla că 1 ianuarie este mai mult decât începutul Anului Nou, mai mult decât un revelion. Este un praznic al Mântuitorului Hristos și ziua de naștere în Cer a Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre ocrotitorii copiilor.

Antologia de paradoxuri pe care o constituie acest volum este probabil cea mai buna introducere accesibila in gandirea, metoda si continutul operei teologice a cardinalului Henri de Lubac. Aceste fragmente scurte scrise intr-un stil clasic si luminos, care graviteaza in jurul catorva teme majore, imbina un sentiment foarte puternic al maretiei omului si al limitelor sale, o constiinta ascutita a luminii aduse de taina lui Cristos in istoria omenirii si o marturie savuroasa a experientei intime a rugaciunii in cadrul teologic. Jurnal interior al unui iezuit aflat in mijlocul lumii, “cugetarile” unui teolog aflat in slujba poporului crestin, schitele unor lucrari construite intr-un mod mai laborios, aforismele unui parinte duhovnicesc sau remarcile epistemologice ale unui teolog redutabil, invatatura unui doctor si marturia unui contemplativ framantat de Cuvantul lui Dumnezeu: in acest volum vom regasi toate acestea, in forma cea mai putin sistematica, cea mai putin apasatoare, cea mai putin doctorala, in forma cea mai prietenoasa si cea mai frateasca pe care o poate lua gandirea sau mai degraba cel mai curat umanism crestin, eliberat de orice ingustime si de orice ideologie.