Religie & Spiritualitate

Teologia lui Robert Barron oferă o imagine de ansamblu atent structurată asupra gândirii unuia dintre cei mai influenți teologi catolici contemporani. Scrisă de Matthew Levering, un renumit profesor de teologie dogmatică, cartea urmărește dezvoltarea intelectuală a episcopului Barron de la anii săi de formare până la contribuțiile sale actuale la viața Bisericii.

Pentru publicul larg, C.S. Lewis (1898–1963) este autorul celebrelor Cronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy în curs de ecranizare. Mai mult, figura acestui profesor de literatură care a predat la Oxford şi la Cambridge, fiind un fel de simbol al elitei universitare britanice, şi povestea lui de iubire cu Joy Gresham au inspirat un frumos film, Shadowlands (Tărâmul umbrelor), cu sir Anthony Hopkins şi Debra Winger în rolurile principale.

Mai puţin cunoscut de publicul larg este faptul că C.S. Lewis a scris remarcabile studii de literatură medievală şi critică literară şi că esocotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX (unele scrieri ale sale pe tema credinţei - Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi - au fost traduse la Humanitas). În Marea Britanie, Lewis a devenit celebru încă din timpul vieţii graţie conferinţelor lui vibrante despre creştinism, transmise la radio în timpul războiului.

Scrierile şi cu atât mai mult conferinţele creştine ale lui Lewis erau atât de convingătoare pentru că izvorau din încărcătura emoţională a propriei convertiri. Şi chiar despre această convertire, oarecum surprinzătoare pentru un tânăr intelectual studios, lucid, deloc lipsitde spirit critic, e vorba în cartea de faţă. Surprins de Bucurie este, în fond, o autobiografie spirituală: în spatele vieţii exterioare seconturează evoluţia lăuntrică a autorului de la credinţa convenţională din copilărie la necredinţa frivolă din prima tinereţe şi, în fine, la credinţa profundă în Dumnezeul creştin.

„Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati.” (1 Corinteni 11, 19)

Afirmatia raspicata a Sfantului Apostol Pavel ne deruteaza. Sunt sectele, ereziile si schismele o necesitate? Sa fie acesta destinul oricarei religii in general, iar al crestinismului in special? A existat o vreme cand omenirea se afla in armonie si pace, cand nu existau controverse, polemici, galcevi, schisme, opinii contrare, dezbinari? Este crestinismul o alta „opinie” moral-filozofica despre Dumnezeu, adaugata celor care il asaltau pe omul antic de acum 2000 de ani, cu oferte care mai de care mai seducatoare? Intrebarile de mai sus sunt legitime, iar raspunsuri limpezi si ferme au fost oferite de multa vreme de catre Sfintii Parinti ai Bisericii crestine.

O sinteza a acestor raspunsuri ne este infatisata de monumentala opera Panarion (Impotriva tuturor ereziilor) a Sfantului Epifanie de Salamina, cel mai important si cuprinzator tratat patristic de expunere si combatere a ereziilor, mai exact 80 de erezii cu care s-a confruntat crestinismul in primele patru secole. In acest prim volum, prezentam cititorilor romani primele 53 de erezii, care au pus la grea incercare Biserica veche, care insa a triumfat asupra lor.

Un cuvânt bun ușurează rana sufletului, pe când un cuvânt rău o zgândăre, provocând durere în aproapele nostru.
Cartea de față se dorește a fi un mic ghid spre o mai adâncă înțelegere a însemnătăţii cuvântului în viaţa noastră. 
Problemele înfrânării limbii, vorbirii de rău, judecării și osândirii aproapelui, minciu­nii, blestemelor, cuvintelor jignitoare sunt numai câteva dintre subiectele abordate de autor. Nu întâmplător, părintele Vasilios Bacoianis citează din Biblie, dă exemple din Pateric și din Sfinții Părinți – de unde ne vine cunoaşterea cea mai desăvârşită a sufletului omenesc.
Fie ca această carte să ne ajute ca de fiecare dată când vorbim „să ne gândim de zece ori și să deschidem o singură dată gura”, astfel încât vorbele noastre să devină doctorie pentru fratele nostru cel rănit!

Minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său, învrednicindu‑l să se numere printre serafimi, căci atât cu numele, cât și cu viața, Sfântul Serafim a slujit Sfintei Treimi, învățându‑ne, ca prieten al lui Dumnezeu și pro­oroc, meșteșugul tainic al dobândirii harului Sfântului Duh.

După cum s‑a spus, un asemenea sfânt se naște nu unul la o mie de ani, ci unul la un neam întreg.
În chipul său duhovnicesc, drag fiecăruia dintre noi, regăsim mereu ceva deosebit, model pentru aspirațiile noastre lăuntrice. Înălțimea faptelor sale ascetice rămâne un exemplu viu, care îi inspiră pe toți cei ce se nevoiesc în viața monahală, iar simplitatea, dragostea și mila sa nespusă față de aproapele, darurile vindecării și înainte‑vederii au atras și continuă să atragă la el un număr imens de oameni, care cred sincer în ajutorul grabnic și mijlocirile sfântului lui Dumnezeu.
Bucuria noastră, părinte Serafim, nu ne uita pe noi, cei ce sfântă pomenirea ta o lăudăm și o cinstim!

Trebuie să încercăm prin toate mijloacele să ne păstrăm pacea sufletească și să nu ne tulburăm când ceilalți ne supără. În acest scop trebuie din răsputeri să ne abținem de la mânie și să ne păzim cu atenție mintea și inima de gândurile și dorințele nerușinate. Insultele din partea celorlalți trebuie să le tratăm cu indiferență și să ne obișnuim a le privi ca şi cum nu ne-ar atinge pe noi. 
Această deprindere poate aduce liniște inimii și poate face din ea sălașul lui Dumnezeu. - Cuviosul Serafim din Sarov

Această carte este o culegere de scrisori compuse de Sfântul Nicolae pe când era închis în lagărul german de la Dachau. Titlul pare să sublinieze faptul trist al întemniţării episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi întemniţat un om liber ajuns, printr-o asemenea măsură a credinţei, nădejdii şi dragostei, la asemănarea cu Făcătorul cerului şi al pământului?

Merită precizat aici că titlul original al lucrării este Cuvinte către poporul sârb prin fereastra temniţei. Într-adevăr, nu soarta sa şi-o plânge Sfântul Nicolae în aceste pagini, ci soarta naţiunii sârbe, şi, o dată cu aceasta, soarta tuturor naţiunilor care, precum cea sârbă, şi-au trădat vocaţia creştină. Din acest punct de vedere, cartea ar fi putut avea foarte bine ca subtitlu: „Scrisori către o naţiune apostată.” Sau, poate şi mai bine, „Despre sensul creştin al istoriei.”

Cele 82 de „epistole” analizează decăderea omului contemporan şi pricinile care au dus la aceasta. Cuvintele cărţii au fost zugrăvite de către prefaţatorul primei ediţii sârbeşti, Episcopul Lavrentie, ca „plângerile unui nou Proroc Ieremia al sârbilor pe ruinele evlaviei şi cinstirii tradiţionale a poporului său,” laolaltă cu îndemnurile sale către copiii duhovniceşti ai Sfântului Sava de a se lecui şi a se mântui de „ciuma albă,” aşa cum numea Sfântul Nicolae cultura atee contemporană. - Mircea Platon

Fiecare sfânt în parte reprezintă un mijlocitor ceresc al mântuirii noastre, la care apelăm adesea cu evlavie (și căruia uneori îi purtăm și numele, primit la botez), dar și o pildă mereu actuală pentru o viețuire plăcută lui Dumnezeu - Cel ce Se preamărește în toți sfinții Săi. - Răzvan Bucuroiu

Iubirea creștină merge până la capăt, nu e doar pentru o vreme. E iubirea plină de tărie și statornicie. 
Vor fi ispite pentru iubirea voastră, pricinuite fie de slă­biciunile unuia sau altuia, ori de neasemănarea caracterelor, fie din pricina oamenilor, ori a vrăjmașului. Însă le veți învinge pe toate cu îndrăzneală (vezi Matei 10, 16). 
Și unul pentru celălalt să fiți pildă de blândețe și bunătate, de stăpânire de sine, de mulțumire, de trudă, de dreptate, de supunere față de voia lui Dumnezeu, de răbdare și de nădejde. Ajutați‑vă între voi, aveți grijă unul de altul, fiți iertători unul cu celălalt, acoperindu‑vă slăbiciunile cu iubire. 
Să nu ne tulburăm, să răbdăm, să fim iertători, să ne întărim în credința lui Hristos Domnul, Care pentru voi, cinstite mire și cinstită mireasă, rămâne pildă veșnică de iubire sfântă, de blândețe, de răbdare, care vă dă putere și vă călăuzește către Ocrotitorul și Mântuitorul vostru până la sfârșit. - Sfântul Ioan de Kronstadt

Dragostea și purtarea de grijă a Maicii Domnului pentru oameni străbate veacurile și ne cuprinde pe fiecare dintre noi întru dumnezeiasca îmbrățișare a rugăciunilor sale. Mărturie a acestei tainice, dar preaputernice lucrări stă mulțimea nenumărată de daruri și minuni pe care Preacurata Fecioară le dăruiește fiecărui om care își îndreaptă sufletul către strălucirea chipului său. Ea este Maica lui Dumnezeu, dar și a noastră, a tuturor, veghindu-ne în toate zilele și călăuzindu-ne către împlinirea poruncilor Evangheliei Fiului Său și Dumnezeului nostru.
Minunile cuprinse în acest volum le-am adunat din vechile scrieri bisericești care consemnează lucrările minunate ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ele sunt ca un buchet înrourat a cărui mireasmă se revarsă spre noi, umplându-ne viețile cu parfumul și lumina strălucirii cerești a Preacuratei Fecioare.

Cu siguranta, ati invatat la geografie, copii, despre Muntii Carpati. Poate ca i‑ati si strabatut cu pasul, in drumetii cu familia, cu scoala sau cu prietenii. Cati stiati, insa, ca Muntii Carpati au si o sfanta a lor, o sfanta de inaltimea duhovniceasca a Mariei Egipteanca? Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfanta Carpatilor, a ­trait in adancul unei pesteri din inima muntilor, hranindu‑se cu radacini si ierburi si band apa din causul stancilor, precum caprioarele. A udat cu lacrimi de pocainta si dragoste de Hristos petalele florilor de colt rasarite printre pietre, prefacand timpul in vesnicie prin puterea rugaciunilor sale. S‑a apropiat atat de mult de lumina dumnezeiasca, incat a devenit ea insasi lumina... Va chem sa‑i aflati viata si nevointa, va chem s‑o cunoasteti, dragii mei, ca sa ii puteti vorbi in rugaciune si sa ii cereti ajutorul cand veti avea nevoie.

E sfanta noastra, a romanilor, nascuta pe aceste pamanturi, insa, ca orice sfant, invaluie in puterea rugaciunii si a dragostei sale de oameni intreg pamantul! Odata ce ii veti citi povestea vietii, pasilor si drumetiilor voastre prin Carpati li se vor adauga, pe langa sprinteneala si siguranta caracteristice varstei, stropul acela de sfiala ce te face sa pricepi launtric ca padurile carpatine sunt o adevarata catedrala a neamului, o catedrala ridicata pe aripi de rugaciune si pe lacrimi de sfinti. - Brandusa Vranceanu

„Sacrul şi profanul sunt două modalităţi de a fi în Lume, două situaţii existenţiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele două moduri de a fi, sacrul şi profanul, sunt determinate de diferitele poziţii pe care omul le-a cucerit în Cosmos şi sunt importante atât pentru filozofi, cât şi pentru orice cercetător care doreşte să cunoască dimensiunile posibile ale existenţei umane.“ (Mircea ELIADE)

De la cele mai vechi mentiuni ale minunii din Betania pana la legendele si dramele liturgice occidentale, de la comentariile Parintilor Bisericii la rescrierile antice si medievale, de la arta paleocrestina la Giotto, Caravaggio, Van Gogh si Rouault, calatoria impreuna cu Lazar reface etapele dezvoltarii crestinismului, le pune in lumina mizele, legaturile si discontinuitatile. Lazar nu este singurul personaj biblic care ne poate permite sa scriem si sa intelegem istoria crestinismului dinspre interpretarile care i‑au fost date. Si Petru, si Pavel, si Maria Magdalena, fiecare dintre ei poate deschide o astfel de perspectiva. Toti au primit de‑a lungul secolelor identitati apocrife, in care s‑au oglindit constiintele si preocuparile celor care au dorit sa‑i urmeze. Insa prezenta lui Lazar are o constanta cu totul exceptionala, care depaseste cultul care i‑a fost consacrat cu variatii de intensitate in functie de regiune si de perioada. In traditia crestina, sensul invierii din Betania este parte integranta din sensul Invierii lui Hristos si, astfel, din etosul comunitatilor crestine din diferite epoci. De la cel in care crestinii se recunosteau cu speranta la simbolul omului care nu se mai recunoaste in propria viata, strain si inadaptat, Lazar, prietenul lui Hristos, devine o oglinda a conditiei umane. El continua sa ne vorbeasca si astazi, poate si pentru ca atunci, in Betania, a pastrat tacerea.

Teologia ante-decembristă s-a dovedit inferioară informațional și superioară direcțional, iar cea postdecembristă se arată superioară informațional și inferioară ca direcție. Teologia antedecembristă era inferioară cultural dar bine orientată, pe când cea postdecembristă e superioară formal dar dezorientată și dezbinată.

Această carte este un studiu concis care își propune să evidențieze deosebirile esențiale dintre teologia ortodoxă română de dinainte de 1989 și cea ulterioară. Ideea principală a cărții este că teologia ante-decembristă era inferioară ca informație și școlarizare dar superioară ca direcție, limpezime și fidelitate față de origine și Biserică, pe când teologia post-decembristă, deși superioară ca informație se arată inferioară prin neclaritate, lipsă de direcție fermă și mai ales de fidelitate.

Comparația între exponentul reprezentativ al teologiei antedecembriste, păr. Dumitru Stăniloae, și cel mai apreciat teolog post-decembrist constituie o probă zdrobitoare pentru concluzia amintită. Oricât de șocantă și incredibilă, nouă ni se pare însă explicabilă, prin faptul că teologia antedecembristă – oricât de deficitară ca informație și cuprindere – avea o viziune limpede și o direcție fermă, pe când cea post-decembristă, oricât de informată, se arată mult mai dezorientată, lipsită de o viziune clară, de fidelitate deplină și de direcție precisă. Concluzia: decât să zbori cu un „Mercedes” fermecător și amețitor dar cu direcția spre prăpastie, mai bine mergi cu o „Dacia” simplă, încet dar sigur, spre o destinație cunoscută și asigurată. După cum se poate vedea dintru început, lucrarea de față nu este un studiu amănunțit sau cuprinzător, ci numai o evaluare sintetică sau, cum spuneau cei vechi, „o repede ochire” asupra teologiei ortodoxe românești a ultimelor patru decenii. Dar ea se justifică, pentru că înfățișarea, chiar și numai succintă, a panoramei teologice de după 1990 este necesară nu numai pentru o mai bună informare și apreciere ci și pentru conștientizarea noilor responsabilități care se impun Bisericii și teologiei în lumea care se schimbă cu o rapiditate inimaginabilă.

Scrisa intr-un stil definit de claritate si accesibil, cartea deschide un spatiu de reflectie pentru toti cei care cauta o abordare integrata a sanatatii emotionale – fie ca esti terapeut, cititor curios sau aflat in cautarea unui echilibru interior autentic.

Inca de la aparitia ei, aceasta carte care deschidea calea spre noi orizonturi a lansat o uriasa provocare pentru interesul manifestat fata de modul in care spiritualitatea orientala poate sa intareasca bazele psihologiei occidentale. Incepand de atunci, lumea budismului si cea a psihoterapiei au inaintat impreuna, construind o intelegere revolutionara a ceea ce inseamna o viata emotionala sanatoasa. In introducerea introspectiva a cartii, Mark Epstein da glas reflectiilor sale despre aceasta revolutie si analizeaza modul in care este posibil ca ea sa evolueze in viitor.

„O expunere extrem de lucida si avizata a fuziunii dintre psihoterapie si meditatie. O psihologie oriental occidentala care vorbeste cu adevarat din interiorul ambelor lumi.” -- Jack Kornfield, autorul cartii A Path with Heart

Inima meditației este compasiunea. Fără această bază esențială, alte practici sunt inutile. Din fericire, mintea poate fi antrenată în compasiune, devenind astfel un teren fertil pentru practicarea Marii Completitudini (Dzogchen), considerată a fi culmea practicii spirituale în budismul tibetan.

În cartea Inima meditației, Sanctitatea Sa Dalai Lama ne ghidează spre accesarea acestei conștientizări profunde și ne oferă o interpretare modernă la poemul inițiatic Cele 3 căi de a pătrunde în miez, al marelui înțelept Patrul Rinpoche. De asemenea, el lămurește în termeni moderni învățături ancestrale despre eliminarea barierelor care ne atrag în noianul gândurilor și acțiunilor distructive și contraproductive.

„Cartea Inima meditației reflectă profunzimea culturii tibetane meditative și reflexive, infuzată cu bunătate și spirit practic. Este un exemplu strălucit al modului în care măreața civilizație tibetană continuă să aducă beneficii lumii.“ - Dr. Jeffrey Hopkins

Fiecare dintre noi s-a simţit vinovat de nenumărate ori. Adesea, sentimentul vinovăţiei ne împiedică să ne trăim din plin viaţa, otrăvindu-ne cele mai frumoase clipe, ne împiedică să construim relaţii sănătoase cu familia, prie­tenii, cu ceilalţi oameni, putându-ne conduce – ca orice emoţie negativă foarte intensă – chiar la boli fizice grave. Pe de altă parte, tot acest sentiment ne poate da imboldul de a ne schimba obiceiurile rele, spre a deveni mai responsabili şi mai buni. 
Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de Dumnezeu, pentru a ne bucura de o viaţă lăuntrică echilibrată, în armonie cu noi înşine, cu oamenii şi cu Cel Care ne-a zidit.

Părintele Ion Buga este un reputat biblist și predicator, profesor universitar și traducător , un scriitor prolific, preocupat de dialogul dintre credință și cultură, cu un orizont de introspecție larg ce vizează domenii precum antropologia, sociologia, filosofia, muzica și arta.
Sinteza omiletică cuprinsă în această carte este rodul unei preocupări de viață a părintelui, ce caută mereu expresivitatea Cuvântului roditor. Îmbinând erudiția teologică cu o sensibilitate pastorală autentică, omiliile de față nu se adresează doar intelectului, cât mai ales inimii credinciosului, devenind cuvânt viu, în egală măsură hrănitor și pătrunzător.
Discursul traduce mesajul evanghelic în limbajul contemporan, păstrând duhul Părinților filocalici ai Tradiției patristice, pe alocuri cu accente profetice.
Într-o lume ce-și revendică tot felul de repere lipsite de consistența unei reale ținte, omiliile părintelui Buga sunte veritabile chemări la metanoia, la trăire autentică a credinței, oferind credinciosului un posibil model de viață duhovnicească. - Pr. Cristian Muntean 

Sfânta Împărăteasă Elena este un model de referință pentru femeile creștine din toate timpurile, dar mai ales pentru mame, oferind un exemplu de mărturisire a credinței creștine în familie și în societate. Ea a reușit să îmbine cu măiestrie înțelepciunea cu evlavia, noblețea sufletească cu dărnicia, dovedind că adevărata putere stă în credință și în faptele bune.

Sfânta Elena este cunoscută ca o femeie de o profundă evlavie și milostenie, trăindu-și viața în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor.  Viața Sfintei Împărătese Elena este plină de lecții morale și spirituale, care rămân actuale și astăzi.  Fie ca mijlocirea Sfintei Împărătese Elena să ne fie sprijin și călăuză în toate zilele vieții noastre
Sfântă Împărăteasă Elena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Apărute, fragmentar, în varii ediții, nu întotdeauna traduse din original și niciodată adunate la un loc, cele cinci sute de capete semnate de Sfântul Nicolae Velimirovici tratează despre cinci teme fundamentale ale creștinismului: despre dragoste și adevărata sa față, despre credință și esențialitatea păstrării neprihănite a predaniei ortodoxe, despre minuni și - paradoxal doar pentru cine are o certă înrudire cu orbirea sufletească - firescul, de fapt, al acestora, despre tineri și, în fine, despre Sfânta Biserică.

Esența gândirii teologice, așa cum o numeam mai sus, a Sfântului Nicolae are, printre nenumărate altele, și meritul racordării ei neobosite și revelatoare la realitățile imediate ale veacului atât de sângeros în care eruditul autor și-a desfășurat activitatea. Iar dacă veacul este sângeros și nebun, atrage neobosit atenția sfântul, aceasta se întâmplă din pricina înstrăinării sale de Hristos. Așa se explică și faptul că, parcurgând scrierile acestui veritabil Ioan Gură-de-Aur al secolului douăzeci, ne aflăm tot timpul - neîndurător pentru unii, dulce reconfortant pentru alții - în plin sistem de referință scripturistic. Singurul care poate da seamă, fără rest, despre chipul părelnic al acestei lumi.

Tradiţia biblică. Tradiţia a două mii de ani de nevoinţă creştină, de coborâre ascetică până în abisurile fiinţei omeneşti şi de luminări de la Dumnezeu.
Medicina. Psihologia. Toată puterea ştiinţei şi cunoaşterii omeneşti, puterea a mii dintre cele mai bune minţi şi munca lor de o viaţă întreagă.
Împreună pentru a da răspunsul, într-o nouă lucrare a unui autor consacrat.
Boala. Suferinţa. De ce? Pentru ce? De unde şi încotro?
Teolog, medic şi cadru didactic universitar, Konstantin V. Zorin îmbină rigurozitatea ştiinţifică şi suflul proaspăt al prezentării moderne cu forţa şi densitatea tradiţiei sfinte. Între sensul vieţii şi sensul morţii, boala îşi află în noua lui carte o abordare sistematică şi completă: de la stres şi traume psihice, de la fuga de sine, adormirea conştiinţei şi pustietatea lăuntrică la alergii, hipertensiune şi îngrăşare, mecanismele prin care maladia duhovnicească se transformă în suferinţă şi boală fizică apar cu limpezime în faţa ochilor cititorului.
Credinciosul interesat de sport sau sportivul preocupat de problemele vieţii spirituale va găsi pentru prima dată într-o carte de acest gen un capitol consacrat relaţiei dintre creştinism şi cultura fizică, în completarea clasicei liste de „medicamente” duhovniceşti.
Paşi spre însănătoşire: o perspectivă completă. 

Cunoscut deja ]n calitatea de restaurator pasionat al imaginii interbelicului, Dan Ciachir își urmează cerecetarea până în zilele noastre cu un aplomb ce ne-ar îndemna a-l numi un reporter al istoriei.

Gheorghe Grigurcu - România literară, nr. 8/2025

O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu

„Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la respingerea Lui. Pentru că «Dumnezeu este iubire»”. (pr. Alexandru Torik)

Părintele Alexandru Torik este cunoscut cititorilor creștini iubitori de beletristică din România, romanele sale Selafiila, Căprioara, Dimitrie și vămile cerului, seria Flavian – best-seller‑uri care au încântat și lu­mi­nat duhovnicește generația cea mai tânără de cititori –, impunându‑l publicului ca pe un scriitor accesibil și profund în același timp, capabil să ofere o viziune de viață deopotrivă întăritoare și duhovnicească, adaptată vremurilor pe care le trăim, dar aptă să ne conducă spre porțile Cerului. 
Misionar al zilelor noastre, care știe, în proza sa, să îmbrace o inimă de diamant în „ținută de blugi”, părintele Alexandru Torik, refuzând formele fără fond, ne oferă istorisiri pline de suspans și emoție. 
Convertirea omului secular pe calea spre Dumnezeu este tema do­minantă a scrierilor de ficțiune ale autorului, care reușește să surprindă această temă, în cele mai diverse medii de viață, desfășurând‑o în linii narative tensionate, dinamice și imprevizibile, care te țin cu sufletul la gură. Fie că te poartă în universurile reale ori fantastice ale adolescenților, prin geografii exotice, în lumea sporturilor extreme ori prin episoadele, neașteptat de diverse, ale vieții preoților de azi, cu ispitele și încercările lor, ori chiar în inima Ortodoxiei – Sfântul Munte Athos, literatura părintelui Torik este centrată pe două aspecte: realitatea de zi cu zi și prezența lucrătoare a lui Dumnezeu în cotidian, prezență pe care eroii nefamiliarizați cu viața creștină din proza sa se deprind să o descopere prin experiență proprie, cu ajutorul Bisericii și al semenilor. 
Acest roman este o poveste de dragoste și război, mai precis, povestea unei mari iubiri și a unor mari prietenii, născute în spatele frontului. 

În rugăciune ține-te de regula urmă­toa­re: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece și n-ai chef să te rogi, oprește-te, încălzește-ți inima cu oarecare imagi­ne vie – de pildă, cea a ticăloșiei tale, a sărăciei și orbirii tale duhovnicești – sau prin gândul la marile binefaceri din fiecare clipă ale lui Dumne­zeu față de tine și de tot neamul omenesc, mai ales față de creștini, iar apoi roagă-te fără grabă, cu simțire caldă. Chiar dacă nu vei reuși să citești toate rugăciunile, n-o să fie nici un necaz, iar fo­lo­sul din rugăciunea nepripită și caldă va fi mult mai mare decât dacă ai citi toate rugăciunile, dar în grabă, fără simțire. Voiesc cinci cuvinte a grăi cu mintea mea decât zece mii de cuvinte cu limba. Se înțelege, ar fi foarte bine dacă am putea spune cu simțire la rugăciune și zeci de mii de cu­­vinte. - Sfântul Ioan din Kronstadt