Religie & Spiritualitate

În loc de prefață de Nae Antonescu

Ilustrații de Picu Pătruț

Pe copertă: Picu Pătruț, Botezul lui Iisus Hristos (detaliu) (din manuscrisul Stihos adecă viers, Colecția Muzeului Național al Țăranului Român)

Cartea este o cercetare temeinică cu tendințe exhaustive și a cărei investigație acoperă veacuri de istorie românească: perioadele secolelor XVII-XX, cele mai frământate din punct de vedere al subiectului ales, urmate în desfășurarea lor cronologică, asigurând astfel studiului o privire comparativă, precum și posibilitatea de a constata revirimentul sau numai declinul temporar al deprinderilor de pietate, în funcție de vicisitudinile veacurilor din spațiul românesc. Doru Radosav a scris o carte mare, senină și liniștită, din perspectiva cercetătorului savant care nu uită să dovedească orice afirmație, cât de neînsemnată ar părea ea, care nu s-a înnămolit în aburii confesionalismului agresiv și, ceea ce se poate încă o dată lesne observa, este cât de apropiate sunt cele două  confesiuni creștine: cea ortodoxă și cea greco-catolică. (Nae Antonescu)

Discursul istoriografic privind sentimentul religios este articulat de câteva repere problematice: cunoaşterea adevărurilor creştine (nivelul de instrucție religioasă al individului şi al societății), practicile sacramentale şi devoțiunea individuală (rugăciune, botez, cununie, împărtăşanie), devoțiunea colectivă (participarea la liturghie, cultul sfinților, cultul icoanelor, pelerinajele etc.). Toate acestea pot aproxima gradul şi intensitatea trăirii religioase a individului şi comunității. Întrucât sentimentul religios este expresia duratei lungi în istorie, reconstituirea lui este relevantă doar dacă se apelează la un segment cronologic, derulat pe mai multe secole. În cercetarea de față, această reconstituire porneşte din secolul XVII şi se încheie în prima jumătate a secolului XX, mai exact în 1935, anul minunii de la Maglavit.  Lucrarea nu are decât pretențiile unei tentative de abordare a unui asemenea subiect de istorie, oricând aşezat pe un „nisip mişcător”, iar încercarea doreşte să delimiteze o anumită perspectivă de analiză, o lectură „religioasă” a istoriei, care îşi mărturiseşte de la bun început atât carențele documentare, cât şi inevitabilele scăpări şi inabilități interpretative. În întregul ei, cartea este doar un punct de vedere, asumat şi în consecințele sale, supuse, precum toate care sunt, atotputerniciei judecății lui Dumnezeu. (Doru Radosav)

Introducere de Max Weber si o postfata de René Guénon

Pentru aceasta noua traducere in limba romana a scrierii lui Lao Tse, am consultat mai multe editii critice engleze si franceze, punand in paralel textele propriu-zise, prefetele si notele infrapaginale. Astfel, am utilizat: Lao Tzu, The Way of Life, translation and introduction by R.B. Blakney, Mentor, New York, 1955; Laozi, Dao de jing. The Book of the Way, translation and commentary by Robert Moss, Berkeley; London, University of California Press, 2004 (editii in limba engleza); Lao Tseu, Tao Te Ching, traduction et commentaires Marcel Conche, Presses Universitaires de France, Paris, 2003 ; Lao Tseu, Tao Tö King, Le Livre de la Voie et de la conduite, Ed. L’Harmattan, Paris, 2011 (editii in limba franceza).

In realizarea traducerii de fata, am confruntat versiunea noastra cu cele elaborate anterior de Dinu Luca (Lao zi, Cartea despre Dao si putere (Dao De Jing) completata cu pasaje ilustrative din Zhuang zi, Introducere, traducere din chineza veche si note de Dinu Luca, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993) si de Șerban Toader (Lao zi, Cartea despre Dao si virtutile sale, traducere din limba chineza veche, introducere, co­mentariu si note apartinand lui Șerban Toader, Editura Știintifica, Bucuresti, 1999). De altfel, unele dintre formularile din tradu­cerea noastra au fost influ­entate de cele doua editii.

Am redactat dupa fiecare verset cateva explicatii a caror functie nu este convertirea intr-un limbaj contemporan a tex­tului primar, ci continuarea rationamentului lui Lao Tse, care utilizeaza de multe ori o logica oximoronica. Lucian Pricop

Talcuirea la Apocalipsa a Sfantului Ermoghen este o nepretuita calauza catre Lumina si Adevar, caci, prin cuvinte putine si limpezi, ni se deschide fiecaruia drum catre noima adanca si lucratoare a cuvintelor graite de Sfantul Ioan Teologul intru Duhul Sfant. Talcuirea sintetica pe care Sfantul Ermoghen o face Apocalipsei nu e nicidecum o meditatie teologica de birou, aceasta si numai pentru simplul fapt ca, in ultimii ani ai vietii sale, autorul a cunoscut din plin regimul de inchisoare ce-i fusese impus pe nedrept de catre Sinod si de Tar.

Ce relevanta ar putea avea astazi pentru noi viata Sfintei Iuliana? Ne vom grabi sa o includem in clasa "supra‑­oa­me­ni­lor" pe care ii numim sfinti si despre care ne place sa credem ca sunt dintr‑o alta categorie, dotati cu puteri supranaturale, la a caror inaltime ar fi exclus sa ajungem? Acesta, de altfel, si este ra­tio­namentul in numele caruia nici macar nu mai incercam sa le urmam.

Pentru mai fiecare din noi exista un sat primordial, care nu este in niciun caz unul abstract, ci unul real, de care ne simtim legati printr-un soi de fir nevazut, ombilical si, ca atare, vital. Chipul parintelui pastra lumina bland-aspra a chipurilor taranesti de demult si dintotdeauna, mainile sale pareau acum luate de pe ustensilele gospodariei taranesti, scrisul sau parea un soi de arat cu plugul la deal. Intelepciunea lui avea, si ea, ceva taranesc si intreaga-i nobila tinuta o amintea pe aceea a preotilor tarani de odinioara. Chilia lui departe de a fi o celula, era deschisa nemarginit spre orizontul valurit cu dealuri al lumii noastre, ca cel de acasa, de la poalele Fagarasilor.

Scrierile si traditia ascetica ne sunt necesare si noua, celor ce suntem "in lume". Se poate ca monahii si monahiile sa aprofundeze viata duhovniceasca in cele mai mici amanunte si sa se dedice cu totul acestei lupte, dar si noi, cei "din lume", avem aceeasi tinta. Nepretuita e stradania de a vedea si a aduce asceza si duhovnicia si in sanul vietii noastre si, mai ales, al vietii de familie, cu tot ce inseamna ea: indragostire, casnicie, relatii dintre parinti si copii, cresterea si educarea copiilor.

Sfantul Munte se aseamana unui stup. Asa cum in acesta exista cuiburi de albine, tot astfel si in Athos - multe chilii monahale. Si, precum in stup fara incetare zumzaie albinele, tot la fel si in Athos monahii, ziua si noaptea, rostesc psalmi si imnuri duhovnicesti. Am intalnit monahi care si‑au petrecut viata in chinovie cu desavarsita ascultare si taierea voii. Unii in douazeci, altii in treizeci, altii in patruzeci sau cincizeci si saizeci de ani au cucerit culmile nepatimirii, s‑au ridicat pe cea mai inalta treapta a dragostei si a nerautatii, facandu‑se asemenea ingerilor.

Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului "Eu sunt gangav si, vai, slab cu mintea cand vreau sa vorbesc despre Preasfanta Maica a lui Dumnezeu... Daca fiecare atom al meu ar incepe sa graiasca in graiul heruvimilor si serafimilor, nici pe de-aproape n-as putea sa o infatisez..." - asa isi incepea Sfantul Nicolae Velimirovici, adesea numit "Noul Gura de Aur" pentru darul sau oratoric, una dintre cuvantarile inchinate Maicii Domnului, intr-un duh de adanca smerenie si cutremur.

Nu doar cuvântul și taina Crucii sunt dumnezeiești, ci și semnul ei e cu totul sfânt și închinat. Crucea – pecete sfântă și mântuitoare, sfințitoare și săvârșitoare a bunătăților, mai presus de fire și de cuvânt, dăruite neamului omenesc; nimicitoare a stricăciunii și a morții, dătătoare a vieții pururea‑fiitoare și a binecuvântării; lemnul mântuitor, sceptrul împărătesc și dumnezeiesc, biruința asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire. A‑i desluși slovele înseamnă a te ruga Domnului și apoi Maicii Sale, Sfinților și, nu în cele din urmă, Cuviosului din Eghina, tămăduitor și mijlocitor la Hristos pentru lumea întreagă.

Sfântul Paisie s-a născut în Capadocia, într-o familie numeroasă. Însuflețit de exemplul părinților săi, era iubit de toți pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii din satul natal îi învăța despre credință.

Sfântul Gavriil Georgianul s-a născut în 1929 în Tbilisi, în Georgia sovietică. Încă din copilărie, a fost înzestrat cu o credință neclintită și cu rare daruri dumnezeiești. În anul 1955, a luat schima monahală cu numele Sfântului Gavriil Athonitul. În timpul paradei de 1 mai 1965, a dat foc portretului lui Lenin expus în piața centrală din Tbilisi. Scos abia viu din mâinile comuniștilor, a fost arestat de KGB pentru activități antisovietice, judecat, declarat bolnav psihic și închis sub tratament forțat într-un spital de psihiatrie.

Nerespectarea cuvantului dat reprezinta pentru multi o problema ce atrage dupa sine, ca oricare alta problema, nevoia de rezolvare. Inainte de a ne pune intrebarea: "Ce este de facut cu iresponsabilitatea?", ar fi bine sa intelegem originea acesteia, fiindca promisiu­nile neindeplinite si intarzierile nu sunt toate la fel: intentio­nate sau arbitrare, constientizate sau neconstientizate, cu urmari grave sau nesemnificative. In plus, fiecare tip de promisiune neindeplinita si de i­ntarziere poate avea legatura cu ratiuni total diferite. Fara o calauza este cu neputinta sa ne descurcam in toa­te labirinturile acestea.

Într-un moment când literatura catehetică ortodoxă adresată copiilor sau educatorilor lor începe să abunde, elaborată de obicei de autori fără prea multă experiență spirituală, cartea de față este specială pentru că autoarea ei este specială.

In aceasta culegere veti gasi ­reunite 101 pilde despre ru­ga­ciu­ne, despre telul si sensul vietii, de­spre dragoste si indreptarea vietii noastre - un adevarat tezaur de marturii minunate ce adeveresc puterea adu­ca­toare de sfintenie a nevointei crestine.

Chiar daca Biserica primara si-a exercitat discernamantul, iar canonul Noului Testament a fost repede recunoscut si universal acceptat, scrierile apocrife, care au circulat in paralel cu cele canonice, au exercitat o influenta profunda – mai ales in epoca medievala – asupra gandirii si artei crestine. Scopul literaturii apocaliptice este de a face cunoscuta oamenilor revelatia divina. Urmarind un scop precis, Dumnezeu descopera anumite lucruri tainice unor oameni alesi. Aceasta dezvaluire se petrece sub forma unor viziuni transmise direct profetilor sau este mijlocita de o fiinta cereasca.

„Sărbătoarea botezului meu. Ritul latin” este un album special conceput pentru a păstra vii amintirile uneia dintre cele mai importante zile din viața unui copil: ziua Botezului său.

„Sărbătoarea botezului meu. Ritul bizantin” este un album special conceput pentru a păstra vii amintirile uneia dintre cele mai importante zile din viața unui copil: ziua Botezului său.

Mărturia unei sihastre din Munții Alpi

Lectură esențială pentru teologi, istorici și toți cei interesați de viitorul comunității creștine, acest volum oferă atât un diagnostic lucid, cât și perspective constructive asupra depășirii diviziunilor confesionale.

Lumina și imaginile. Elemente ale contemplației

Teologia lui Robert Barron oferă o imagine de ansamblu atent structurată asupra gândirii unuia dintre cei mai influenți teologi catolici contemporani. Scrisă de Matthew Levering, un renumit profesor de teologie dogmatică, cartea urmărește dezvoltarea intelectuală a episcopului Barron de la anii săi de formare până la contribuțiile sale actuale la viața Bisericii.

Pentru publicul larg, C.S. Lewis (1898–1963) este autorul celebrelor Cronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy în curs de ecranizare. Mai mult, figura acestui profesor de literatură care a predat la Oxford şi la Cambridge, fiind un fel de simbol al elitei universitare britanice, şi povestea lui de iubire cu Joy Gresham au inspirat un frumos film, Shadowlands (Tărâmul umbrelor), cu sir Anthony Hopkins şi Debra Winger în rolurile principale.

Mai puţin cunoscut de publicul larg este faptul că C.S. Lewis a scris remarcabile studii de literatură medievală şi critică literară şi că esocotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX (unele scrieri ale sale pe tema credinţei - Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi - au fost traduse la Humanitas). În Marea Britanie, Lewis a devenit celebru încă din timpul vieţii graţie conferinţelor lui vibrante despre creştinism, transmise la radio în timpul războiului.

Scrierile şi cu atât mai mult conferinţele creştine ale lui Lewis erau atât de convingătoare pentru că izvorau din încărcătura emoţională a propriei convertiri. Şi chiar despre această convertire, oarecum surprinzătoare pentru un tânăr intelectual studios, lucid, deloc lipsitde spirit critic, e vorba în cartea de faţă. Surprins de Bucurie este, în fond, o autobiografie spirituală: în spatele vieţii exterioare seconturează evoluţia lăuntrică a autorului de la credinţa convenţională din copilărie la necredinţa frivolă din prima tinereţe şi, în fine, la credinţa profundă în Dumnezeul creştin.

„Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati.” (1 Corinteni 11, 19)

Afirmatia raspicata a Sfantului Apostol Pavel ne deruteaza. Sunt sectele, ereziile si schismele o necesitate? Sa fie acesta destinul oricarei religii in general, iar al crestinismului in special? A existat o vreme cand omenirea se afla in armonie si pace, cand nu existau controverse, polemici, galcevi, schisme, opinii contrare, dezbinari? Este crestinismul o alta „opinie” moral-filozofica despre Dumnezeu, adaugata celor care il asaltau pe omul antic de acum 2000 de ani, cu oferte care mai de care mai seducatoare? Intrebarile de mai sus sunt legitime, iar raspunsuri limpezi si ferme au fost oferite de multa vreme de catre Sfintii Parinti ai Bisericii crestine.

O sinteza a acestor raspunsuri ne este infatisata de monumentala opera Panarion (Impotriva tuturor ereziilor) a Sfantului Epifanie de Salamina, cel mai important si cuprinzator tratat patristic de expunere si combatere a ereziilor, mai exact 80 de erezii cu care s-a confruntat crestinismul in primele patru secole. In acest prim volum, prezentam cititorilor romani primele 53 de erezii, care au pus la grea incercare Biserica veche, care insa a triumfat asupra lor.

Un cuvânt bun ușurează rana sufletului, pe când un cuvânt rău o zgândăre, provocând durere în aproapele nostru.
Cartea de față se dorește a fi un mic ghid spre o mai adâncă înțelegere a însemnătăţii cuvântului în viaţa noastră. 
Problemele înfrânării limbii, vorbirii de rău, judecării și osândirii aproapelui, minciu­nii, blestemelor, cuvintelor jignitoare sunt numai câteva dintre subiectele abordate de autor. Nu întâmplător, părintele Vasilios Bacoianis citează din Biblie, dă exemple din Pateric și din Sfinții Părinți – de unde ne vine cunoaşterea cea mai desăvârşită a sufletului omenesc.
Fie ca această carte să ne ajute ca de fiecare dată când vorbim „să ne gândim de zece ori și să deschidem o singură dată gura”, astfel încât vorbele noastre să devină doctorie pentru fratele nostru cel rănit!

Minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său, învrednicindu‑l să se numere printre serafimi, căci atât cu numele, cât și cu viața, Sfântul Serafim a slujit Sfintei Treimi, învățându‑ne, ca prieten al lui Dumnezeu și pro­oroc, meșteșugul tainic al dobândirii harului Sfântului Duh.

După cum s‑a spus, un asemenea sfânt se naște nu unul la o mie de ani, ci unul la un neam întreg.
În chipul său duhovnicesc, drag fiecăruia dintre noi, regăsim mereu ceva deosebit, model pentru aspirațiile noastre lăuntrice. Înălțimea faptelor sale ascetice rămâne un exemplu viu, care îi inspiră pe toți cei ce se nevoiesc în viața monahală, iar simplitatea, dragostea și mila sa nespusă față de aproapele, darurile vindecării și înainte‑vederii au atras și continuă să atragă la el un număr imens de oameni, care cred sincer în ajutorul grabnic și mijlocirile sfântului lui Dumnezeu.
Bucuria noastră, părinte Serafim, nu ne uita pe noi, cei ce sfântă pomenirea ta o lăudăm și o cinstim!

Trebuie să încercăm prin toate mijloacele să ne păstrăm pacea sufletească și să nu ne tulburăm când ceilalți ne supără. În acest scop trebuie din răsputeri să ne abținem de la mânie și să ne păzim cu atenție mintea și inima de gândurile și dorințele nerușinate. Insultele din partea celorlalți trebuie să le tratăm cu indiferență și să ne obișnuim a le privi ca şi cum nu ne-ar atinge pe noi. 
Această deprindere poate aduce liniște inimii și poate face din ea sălașul lui Dumnezeu. - Cuviosul Serafim din Sarov

Această carte este o culegere de scrisori compuse de Sfântul Nicolae pe când era închis în lagărul german de la Dachau. Titlul pare să sublinieze faptul trist al întemniţării episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi întemniţat un om liber ajuns, printr-o asemenea măsură a credinţei, nădejdii şi dragostei, la asemănarea cu Făcătorul cerului şi al pământului?

Merită precizat aici că titlul original al lucrării este Cuvinte către poporul sârb prin fereastra temniţei. Într-adevăr, nu soarta sa şi-o plânge Sfântul Nicolae în aceste pagini, ci soarta naţiunii sârbe, şi, o dată cu aceasta, soarta tuturor naţiunilor care, precum cea sârbă, şi-au trădat vocaţia creştină. Din acest punct de vedere, cartea ar fi putut avea foarte bine ca subtitlu: „Scrisori către o naţiune apostată.” Sau, poate şi mai bine, „Despre sensul creştin al istoriei.”

Cele 82 de „epistole” analizează decăderea omului contemporan şi pricinile care au dus la aceasta. Cuvintele cărţii au fost zugrăvite de către prefaţatorul primei ediţii sârbeşti, Episcopul Lavrentie, ca „plângerile unui nou Proroc Ieremia al sârbilor pe ruinele evlaviei şi cinstirii tradiţionale a poporului său,” laolaltă cu îndemnurile sale către copiii duhovniceşti ai Sfântului Sava de a se lecui şi a se mântui de „ciuma albă,” aşa cum numea Sfântul Nicolae cultura atee contemporană. - Mircea Platon

Fiecare sfânt în parte reprezintă un mijlocitor ceresc al mântuirii noastre, la care apelăm adesea cu evlavie (și căruia uneori îi purtăm și numele, primit la botez), dar și o pildă mereu actuală pentru o viețuire plăcută lui Dumnezeu - Cel ce Se preamărește în toți sfinții Săi. - Răzvan Bucuroiu

Iubirea creștină merge până la capăt, nu e doar pentru o vreme. E iubirea plină de tărie și statornicie. 
Vor fi ispite pentru iubirea voastră, pricinuite fie de slă­biciunile unuia sau altuia, ori de neasemănarea caracterelor, fie din pricina oamenilor, ori a vrăjmașului. Însă le veți învinge pe toate cu îndrăzneală (vezi Matei 10, 16). 
Și unul pentru celălalt să fiți pildă de blândețe și bunătate, de stăpânire de sine, de mulțumire, de trudă, de dreptate, de supunere față de voia lui Dumnezeu, de răbdare și de nădejde. Ajutați‑vă între voi, aveți grijă unul de altul, fiți iertători unul cu celălalt, acoperindu‑vă slăbiciunile cu iubire. 
Să nu ne tulburăm, să răbdăm, să fim iertători, să ne întărim în credința lui Hristos Domnul, Care pentru voi, cinstite mire și cinstită mireasă, rămâne pildă veșnică de iubire sfântă, de blândețe, de răbdare, care vă dă putere și vă călăuzește către Ocrotitorul și Mântuitorul vostru până la sfârșit. - Sfântul Ioan de Kronstadt

Dragostea și purtarea de grijă a Maicii Domnului pentru oameni străbate veacurile și ne cuprinde pe fiecare dintre noi întru dumnezeiasca îmbrățișare a rugăciunilor sale. Mărturie a acestei tainice, dar preaputernice lucrări stă mulțimea nenumărată de daruri și minuni pe care Preacurata Fecioară le dăruiește fiecărui om care își îndreaptă sufletul către strălucirea chipului său. Ea este Maica lui Dumnezeu, dar și a noastră, a tuturor, veghindu-ne în toate zilele și călăuzindu-ne către împlinirea poruncilor Evangheliei Fiului Său și Dumnezeului nostru.
Minunile cuprinse în acest volum le-am adunat din vechile scrieri bisericești care consemnează lucrările minunate ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ele sunt ca un buchet înrourat a cărui mireasmă se revarsă spre noi, umplându-ne viețile cu parfumul și lumina strălucirii cerești a Preacuratei Fecioare.