Sociologie & Antropologie

Volumul de fata cuprinde o serie de eseuri care sintetizeaza gandirea lui Alan Watts cu privire la extraordinar de actuala tema a raportului omului cu lumea materiala. Ideea de baza care strabate aceasta carte este ca omul civilizat confunda simbolul cu realitatea, modul sau de a descrie si de a masura lumea cu lumea insasi si, astfel, se trezeste in situatia absurda de a prefera banii in detrimentul bogatiei si ingurgitarea meniului in detrimentul consumului hranei adevarate.

Indreptandu-si mereu atentia spre cifre si concepte, omul modern este tot mai putin constient de natura si de totala sa dependenta de aer, apa, plante, animale, insecte si bacterii. I s-a transmis ideea ca lumea asa-zis exterioara este un cumul de „obiecte”, dintre care nu face parte. Prin urmare, specia umana isi vandalizeaza mediul si este in pericol de autodistrugere.

Deoarece nu putem stabili vreo legatura cu prezentul senzorial şi concret, suntem fericiti la culme cand aşteptam sa se intample lucruri bune, nu in clipa cand ele se intampla. Suntem atat de exaltati anticipand placerile şi gonind in intampinarea lor, ca nu putem incetini suficient pentru a ne bucura de ele cand sosesc. Suntem, aşadar, o civilizatie care sufera de o deziluzie cronica – un formidabil furnicar de copii rasfatati care işi fac praf jucariile. Alan Watts, Oare materia este totul?

Georg Simmel este unul dintre marii ganditori germani din Belle Époque, filozof intuitiv si eclectic, sociolog, in acelasi timp, deloc perimat, dar si procurator al ideilor iluministe. Opera sa rezoneaza cu crizele existentiale ale hipermodernitatii noastre urbane si consumeriste. Intre subiectele sale predilecte – alaturi de bani, dragoste, cultura, moda, oras –, religia nu este un vestigiu al trecutului, ci obiectul actual, prin excelenta. In vreme ce Max Weber vorbeste despre retragerea lui Dumnezeu care conduce la "dezvrajirea lumii", Simmel pune accentul pe un Dumnezeu modern, apropiat de individ pana in intimitatea ultima a interioritatii si vietii sale psihice. Acesta este felul in care filozofia sa religioasa lumineaza resurectia actuala a unei "nevoi religioase". Religia, scrie el, este in primul rand "constructia unei lumi" autonome intre multiplele lumi posibile, cum ar fi cele create gratie artei sau stiintei.

Cele doua parti care alcatuiesc acest volum nu au fost pana acum asociate intr-un acelasi volum. In acord cu structura colectiei "Forma mentis", am plasat drept introducere un fragment din cursul lui Nae Ionescu tinut la Universitatea din Bucuresti pe data de 6 martie 1925. Aceasta prelectiune nu face o sinteza a gandirii lui Georg Simmel, ci ofera o varianta de intelegere a sintagmei "experienta religioasa", una dintre temele simmeliene predilecte. 

Actul religios este un proces psihic cu raportare inspre absolut. Parte din cursul de "Filozofia religiei" al profesorului Nae Ionescu, mai precis, un fragment din cea de-a treia lectie, acest text arata gradul de familiaritate al lumii academice interbelice din Bucuresti cu ideile simmeliene pe cale de clasicizare – inca de la acea vreme – in spatiile german si nord-american. 

Religia. Acest volum cuprinde traducerea textului publicat de Georg Simmel in 1912, cu titlul Die Religion, 2, veränderte und vermehrte Auflage, Literarische Anstalt Rutten & Loening, Frankfurt am Main, 1912.

În această a treia carte dedicată femeilor contemporane din România, Andreea Paul s-a lăsat inspirată de „realitățile românești emoționante care au transformat răul în bine și greul în ușor prin implicare civică” și a reușit să adune poveștile a nu mai puțin de 100 de coautoare. Volumul își concentrează atenția asupra unei conștiințe feminine treze, care nu dă niciodată vina pe soartă, sărăcie sau guvern, ci caută să genereze schimbarea pornind din interior și construind treptat o lume mai bună. Fiecare poveste a acestor femei este un exemplu de succes obținut prin eforturi susținute și dorința fermă de a realiza ceva pentru ele, pentru cei apropiați lor și, mai presus de orice, pentru comunitate. Aceste doamne activează în domenii variate și susțin proiecte dintre cele mai diverse, dar la baza tuturor mărturiilor stau aceleași noțiuni de curaj, pasiune, generozitate, iubire, putere.

Volumul cuprinde texte semnate de: Angela Achiţei • Nata Albot • Gabriela Alexandrescu • Violeta Alexandru • Liliana Angheluţă • Victoria Asanache • Angela Baciu • Cristina Balaban • Oana Băluţă • Marinela Bănică • Magda Bei • Simona Bişboacă • Atena Boca • Georgeta Bucur • Magda Cârneci • Daniela Ceredeev • Adela Chirică • Raluca Chişu • Teia Ciulacu • Nadia Comăneci • Dana Cristescu • Maria Culescu • Dorica Dan • Elena-Manuela David • Simona David Crisbăşanu • Crina Decusară-Bocşan • Ditta Depner • Ana Dragu • Daniela Drăghici • Roxana Dumitrache • Sandra Ecobescu • Roxana Gabor-Iliescu • Erika Garnier • Diana Gămulescu • Valentina Geamănă • Mihaela Geoană • Ligia Georgescu Goloşoiu • Anca Elena Gheorghică • Monica Gheorghiu • Carmen Ghercă • Cosmina Grigore • Cristina Guseth • Adela Hanafi • Elena Hâncu • Camelia Ionescu • Cristiana Ionescu • Gabriela Ionescu • Micaela Jugravu • Rozalina Lăpădatu • Dana Lupşa • Meryem Mambet • Alina Marin • Aurora Martin • Cristiana Mateoiu • Ana Măiţă • Melania Medeleanu • Mihaela Mihăescu • Mirabela Miron • Corina Murafa • Elena Cristina Nastasă • Nicoleta Nedelcu • Mirela Nemţanu • Andreea Mihaela Niţă • Alina I. Novac • Andreea Ogăraru • Mihaela Olaru • Mirela Oprea • Florentina Opriş • Cristina Otovescu • Liliana Pagu • Daniela Palade Teodorescu • Andreea Paul • Osnat Peled • Eleonora Pokola • Oana Popa • Daniela Popescu • Elena Preda • Camelia Proca • Monica Radu • Doris-Gabriela Rai • Lavinia Răducanu • Pamela Roussos Raţiu • Mihaela Rus • Gabriela Saulea • Mihaela Săsărman • Irina Sorescu • Raluca-Ioana van Staden • Petruţa Stănescu • Prinţesa Marina Sturdza • Karmen Suciu • Nicoleta Talpeş • Daniela Tontsch • Cristina Tudor • Mădălina Turza • Natalia Ungureanu • Daniela Vişoianu • Liana Maria Vîslan • Diana Maria Voicu • Oana Voiculeţ • Nadine Voindrouh Apostolescu • Valentina Paula Zaharia • Angela Zarojanu

Analiza reţelelor sociale a devenit în ultimii ani una dintre preocupările principale ale sociologiei, introducînd astfel o perspectivă relaţională în studiul fenomenelor sociale. Volumul pune la dispoziţia cititorilor o sinteză a cercetărilor actuale din acest domeniu, prezentînd cadrul conceptual şi metodologic şi ariile de aplicabilitate ale analizei de reţea socială. Informaţiile teoretice însoţite de numeroase exemple orientează cititorul în complexitatea studiului datelor relaţionale, aflat la confluenţa dintre ştiinţele sociale şi matematică. În contextul în care cercetarea reţelelor face parte integrantă din tot mai multe discipline academice, iar termenii din analiza reţelelor sociale pătrund în vocabularul comun, lucrarea constituie un instrument util pentru studenţi, cadre universitare, profesionişti din diferite domenii, dar şi pentru toţi cei interesaţi să înţeleagă impactul pe care îl are asupra societăţii actuale dezvoltarea fără precedent a reţelelor personale, în special pe platformele de socializare de tip Facebook.

Noul volum al lui Vintilă Mihăilescu conturează imaginea societăţii româneşti contemporane, trecînd de la realitatea imediată, cu noile „tehnici ale sinelui” şi device-uri ce creează dependenţă, la „actualitatea trecutului”, ţinut la loc sigur în memoria colectivă, ori la „dilemele viitorului”, pîndit prin oglinzi magice înainte de-a fi înţeles întîi şi-ntîi realitatea timpurilor în care ne ducem traiul. Incursiunile spumoase în istoria noastră mai recentă sau mai îndepărtată explică mentalităţi şi obiceiuri vechi de cînd lumea, ubicua diviziune dintre noi şi celălalt, legăturile candide dintre „rumâni” şi licorile făurite pe teritoriul nostru cu-atîta meşteşugire de-a lungul istoriei zbuciumate, toate acestea făcînd ca Etnogeneză şi ţuică să fie o lectură care ne invită la introspecţie.

„În Weltanschauung-ul românesc, autoritatea în general şi statul în particular sînt îndepărtate –sau trebuie să fie îndepărtate: sînt suspecte din principiu, trebuie evitate pe cît posibil sau păcălite cînd se poate. Cu toate acestea – sau poate tocmai de aceea... –, această reticenţă structurală a fost însoţită mai totdeauna şi de o dorinţă secretă de autoritate puternică şi justiţiară, de un Vlad Ţepeş sau măcar un nepot al lui, care să ne rezolve nenumăratele probleme şi dileme.” (Vintilă Mihăilescu)

Aceasta este marele talent al lui Raj Patel: face chiar si ideile cele mai radicale sa para nu doar rezonabile, ci si evidente. O carte stralucitoate" - Naomi Klein

Argumentand ca in cursa pentru o omenire mai buna suntem pe cale de a trece la o noua dimensiune ca urmare a unei revolutii nanotehnologice, aceasta carte captivanta pretinde ca profunzimea progresului si dezvoltarii tehnologice este de asa natura incat oamenii in viitorul foarte apropiat ar putea sa nu mai fie complet umani.

TransEvolutia prezinta tranzitia de la om la cineva – sau ceva – nou si diferit, odata cu tendinta din ce in ce mai accentuata de punere in aplicare a protezarii, de utilizare a implanturilor de organe, ochi bionici, aparate auditive, precum si a altor cuceriri tehnologice.

Oamenii sunt capabili sa faca lucruri pe care nu si le-ar fi imaginat ca fiind posibile cu 20 de ani in urma, iar cresterea rapida a acestei tendinte este departe de a se sfarsi. Dar oare beneficiile acestor progrese vin cu un pret? Este omenirea in pericol din cauza acestei dominatii a stiintei si tehnologiei? Daniel Estulin descrie viziunea sa asupra unui viitor in care elita isi va pune in aplicare planurile ei prometeice.

Simon Critchley este profesor de filozofie la New School for Social Research din New York, după ce a predat la University of Cardiff, The University of Essex și la College International de Philosophie din Paris. Autor al unui număr impresionant de volume în domenii dintre cele mai diverse – istoria filozofiei, teoria politicii, religie, etică, estetică, lite­ratură, teatru, David Bowie, Hamlet și nu în ultimul rând fotbal –, singurul său cult este, după cum afirmă, cel pentru Liverpool Football Club.

„Jocul de fotbal se complică mult prin apariţia echipei adverse.“ – JEAN-PAUL SARTRE

„Cine moare din cauza unui meci de fotbal nu merită altă moarte.“ – NICHITA STĂNESCU

„E de neacceptat să pierzi cu 7-1 după ce ai condus cu 4-0“. – LAWRIE McMENEMY

„Un meci nu înseamnă doar 90 de minute în care nişte cetăţeni izbesc o minge (şi câştigă nemţii, apud Gary Lineker), ci infinit mai mult. Înseamnă un studiu de caz despre slăbiciune şi virtute, despre trădare şi patos, despre sânge cu depuneri naţionaliste şi clipe de graţie pe care n-ai voie să le ratezi. Fotbalul e oglinda în care ghiceşti grimasa din spatele surâsului şi gentlemanul din spatele brutei. E dorinţa noastră de a fi părtaşi la o poveste. De a o transmite mai departe.“ – RADU PARASCHIVESCU

„Nu cred că există vreun jucător mai mare sau mai mic decât Maradona.“ – KEVIN KEEGAN

„Fotbalul e, printre altele, sportul care a iscat un război. În America Latină, dar război. Între El Salvador şi Honduras, dar... război. Iată doar un motiv ca să-l iei în serios. Cum făcea Heidegger, fie-i Dasein-ul binecuvântat, care ţinea un televizor ascuns în biroul din Freiburg-im-Breisgau, ca să vadă pe furiş meciurile lui Beckenbauer. Sau Sartre, care a avut nevoie de el ca să-şi articuleze filozofia. Sau Merleau Ponty, care l-a folosit ca să explice structura comportamentului.“ – RADU PARASCHIVESCU

„Hemoragiile cerebrale sunt mai rare la amatorii şi la jucătorii de fotbal. La fel şi creierele.“ – PIERRE DESPROGES

„Nu i-am insultat niciodată pe arbitri şi n-o să încep acum din cauza unui cretin.“ – RON ATKINSON

B O E M   +   B O U R G E O I S   =   B O B O. N O U A   E L I T Ă   A   S E C O L U L U I   X X I . C U M   A   A P Ă R U T ?   Ș I   D E   U N D E ?

David Brooks este editor senior la The Weekly Standard, editor contri­butor la Newsweek și comentator la NPR și The NewsHour with Jim Lehrer. A fost reporter și editor la The Wall Street Journal. Articolele lui au apărut în New York Times, The Washington Post, The New Yorker, SmartMoney, The New Republic, Commentary și în alte publicații. În prezent trăiește în Washington, D.C.

Un studiu briliant de sociologie comică, un sincer barometru al virtuții bazat pe inteligență subtilă, și nu pe statistici și principii teoretice.
Citești și te cutremuri! Îi recunoști pe toți cunoscuții și te recunoşti pe tine însuți! Cultura BOBO e pe val!

BOBO este noua elită pură, cu maniere fine și moravuri boeme, cu apetit pentru modernitate, confort și funcționalitate, al cărei statut se întemeiază pe inteligență și abilități personale – și nu pe moștenire genetică. 

BOBO este noua clasă îndrăzneaţă, cu noi coduri sociale, care sintetizează autocontrolul burghez şi emanciparea boemă în serviciul performanţei.

Noi, elitele educate, ne înconjurăm de simbolurile unor vieți pe care am ales să nu le trăim. Suntem meritocrați foarte ocupați, dar achiziționăm lucruri care iradiază calmul preme­ritocratic. Ne îndreptăm spre viitor dotați cu Palm Pilots și celulare, dar ne înconjurăm de materiale primitive, arhaice și reacționare. Conștienți de vina proprie, ne recunoaștem pri­vilegiile, dar ne însușim artifacte ale celor mai puțin privilegiați. Asta nu pentru că suntem ipocriți. Este doar pentru că noi căutăm echilibrul. În ciuda abunden­ței, nu vrem să devenim materialiști. Şi ocupați fiind, nu vrem să pierdem din ochi valorile esențiale. Și așa se face că bântuim haotic prin magazine căutând accesoriile liniștii. Visăm să construim un cămin în care să ne găsim, în sfârșit, liniștea și relaxarea, un loc unde nu putem să fim urmăriți de ambiții.

Nu doar interesul nostru egoist ne îndeamnă la jaful cumpărăturilor. Noi dorim ca lucrurile materiale să fie punți care să ne permită să înfăptuim schimbări sociale pozitive. Selectăm din cataloage modele simple de rochii vaporoase. Când alegem tricouri din fibre organice naturale în perfectele tonuri de pământ (pentru a căror producere garantăm că nu au fost necesare experiențe pe animale), facem uz de puterea noastră de consumatori pentru a îmbunătăți cu altruism lumea. Mâncăm la restaurante care îi susțin pe cultivatorii de andive și frecventăm supermarketurile agreate de activiștii pentru apărarea persoanelor cu dimensiuni oversize. Ne-am pus cardurile Visa în slujba grijii pentru mediul înconjurător și am creat astfel consumerismul purificator. Și renunțăm la ele din aceleași motive. Iar unii membri ai clasei educate pot să-și clasifice prietenii în funcție de argumentele acestora pentru boicotarea distrugerii masive a tonului. 

Membrii elitei educate se disting nu numai prin ceea ce cumpără, ci și prin modul în care cumpără. Oricine poate observa că, spre exemplu, într-o cafenea respectabilă aproape nimeni nu comandă doar o ceașcă de cafea. Ei bine, unul dintre ai noștri comandă un espresso dublu, jumătate decafeinizat, jumătate cu cafea, cafea Moca și încă puțin spațiu pentru lapte. Altul va comanda un Frappuccino cu migdale dintr-un amestec din Angola cu zahăr brut și un vârf de scorțișoară. Nu vom cere o bere. Vom cere una de la cele 16 000 de microfabrici de bere, croindu-ne drum printre un Winter Ale, Belgian Lager sau un anumit amestec de cereale. Grație influenței noastre, toate lucrurile care apar de obicei doar în câteva variante acum vin cel puțin în duzini: orez, lapte, roșii, ciuperci, sosuri iuți, pâine, fasole și chiar ice tea (acum există cel puțin 50 de arome marca Snapple).

Printre putinele publicatii din Romania care pun pe lista temelor importante educatia copiilor romi, cartea Margaretei Matache ofera un argument puternic in favoarea regandirii modului de abordare a politicilor publice din Romania in privinta populatiei rome si a copiilor romi. Argumentele invocate de autoare sunt construite pe realitati din teren, pe reflectia critica diacronica si sincronica asupra situatiei sociale, economice, culturale si politice a populatiei rome in Romania, impletind vocea activistului, cu cea a cercetatorului si a practicianului. Cartea Magdei Matache nu este un raport, cum multe s-au scris, este o luare de pozitie ce are ca scop inlaturarea modului reductionist si simplist de a gandi problematica tuturor copiilor romi din Romania. 

Cartea de fata examineaza motivele pentru care popularitatea joaca un rol atat de important in dezvoltarea noastra, influentandu-ne fericirea si succesul pe termen lung. In multe aspecte ale vietii, aceste vechi dinamici ale copilariei si adolescentei continua sa se manifeste in fiecare intalnire de afaceri, in reuniunile sociale, in relatiile personale si chiar in felul in care ne crestem copiii. Popularitatea ne afecteaza pana si ADN-ul, sanatatea si mortalitatea in moduri fascinante, la care nu ne-am gandit pana acum. Cercetarile sugereaza ca gradul de popularitate de care ne-am bucurat in primii ani de viata prezice, mai mult decat inteligenta din copilarie, cat de fericiti si prosperi vom fi la maturitate. Insa oamenii populari in modul conventional nu sunt cei care au cel mai mare succes in viata, din simplul motiv ca exista mai mult decat un singur tip de popularitate – si multi dintre noi inca tanjesc dupa cel potrivit. In copilarie, ne straduim sa fim agreabili, ceea ce ne poate aduce beneficii reale nu doar pe terenul de joaca, ci pe tot parcursul vietii. In schimb, in adolescenta iese la iveala o noua forma de popularitate si, brusc, incepem sa ne pese de status, putere, influenta si notorietate – iar cercetarile arata ca acest tip de popularitate ne face mai mult rau decat ne inchipuim. 

Am ales tema asta pentru ca ma pasiona, aveam senzatia ca stapanesc oarecum subiectul si de-aia m-am bagat. A fost un job de vis - sa iei bani ca sa stai prin crasme sau cluburi si sa vorbesti cu lautari si fani. Cat te tine ficatul, sa-l tot faci. Concluzii? Ca e muzica baletilor rai din Romania, a bagabontilor, baietii de la coltul strazii, si a smecherilor, tipii cu conexiuni mafiote. Ca sta intr-o masura semnificativa pe banii gri ai interlopilor (intrucat grosul banilor vin din cantari la evenimente private, cele mai multe de interlopi). Ca le glorifica voalat modul de viata, exultand smecheria si banii facuti usor. Ca, spre deosebire de hip-hop, unde lucrurile sunt spuse pe fata, manelele codifica mesajul, il spun oarecum cifrat - mai direct in anii '90, din ce in ce mai eliptic acum. De ce se intampla asta? Pentru ca smecheria devine o valoare tot mai dubioasa. In anii '90, smecheria facea legea si oamenii se mandreau cu asta, ca fac bani prin orice mijloace; acum, smecheria e din ce in ce mai stigmatizata si oamenii nu o mai scot la vedere. Dar sa nu ne iluzionam - ea e in continuare acolo, doar ca a disparut din spatiul public. Acum oamenii tac si fac.  - Adrian Schiop 

Fragment din carte:

"Amaratii si discriminarea, sub tabu 

In viata de zi cu zi, oamenii se plang mult de saracie — si una din temele favorite, prezenta si la adolescentii care nu au apucat acele timpuri, e ca in timpul regimului comunist a fost mai bine decat acum, ca pe atunci statul iti dadea casa si serviciu si toata lumea avea bani. Chiar si micii antreprenori au aceasta nostalgie: „nu aveai grija zilei de maine, nu era atata stres" (proprietarul de 40 de ani al unui magazin si bar). Oamenii se plang la nesfarsit ca banii n-ajung, special cei cu familie, ca n-ai ce pune pe masa la copii, ca ai intrat o data in magazin si s-a dus salariul. Tinerii se plang ca, nu se mai gasesc joburi, ca patronii nu fac carte de munca,te tin pe perioada de proba si apoi te dau afara. Dar, desi laitmotiv in discutii, saracia nu apare ca tema in manele.
De asemenea, cand manelele vorbesc despre relatiile dintre majoritari si romi, o fac in ton festivist, celebrand toleranta si diversitatea („chiar daca esti ardelean, moldovean sau tigan,/suntem Made in Romania", spune cea mai cunoscuta manea pe aceasta tema - Ionut Cercel, Made in Romania); asta in pofida rasismului din stricta proximitate a comentariilor aflate in subsolul pieselor de pe youtube. Pe de alta parte, nu se poate contesta ca fanii de manele, care sun atat etnici romani, cat si romi, nu s-ar remarca prin buna intelegere. In Ferentari, un cartier care mixeaza etniile (romi si etnici romani) foarte rar se aud in spatiul public remarci desconsideratoare la adresa romilor; unul din lucrurile care m-au frapat in 2012 a fost sa descopar in vocabularul curent al oamenilor simpli expresia ura de rasa, in contexte ca „eu nu fac ura de rasa". 
Prin urmare, putine manele lasa sa se ghiceasca tensiunile convietuirii dintre etnii. Cea mai cunoscuta manea pe aceasta tema e Tu romanca, eu tigan, a lui Liviu Pustiu si Susanu, un hit din 2004 sau 2005. Textul, centrat pe o situatie de familie, e neobisnuit de direc pentru retorica manelelor. El, tigan si bagabond, iubeste o romanca cuminte, dar parintii ei nu sunt de acord cu legatura asta. Dar textul nu melodramatizeaza a la Hollywood situatia (daca facem abstract de interventia rapperului Susanu), ci o prezinta in adevarul ei crud „De cand m-ai dus la ai tai,/ M-ai cam bagat la idei,/ Cred ca te-a imbarligat,/ M-au vazut tigan sarac". Or, chiar daca piesa nu are o dimensiune politica explicita, ea asuma destul de franc stigma etnica de clasa: „Eu simt ca nu ma mai vrei,/ Te-au sucit parintii tai;/ Acu nu iti mai convine -/Sau ti-e rusine (s. n. - A.-I.S.) cu mine?" 
Aceasta piesa are insa un statut de exceptionalitate. Despre saracie si stigma nu se vorbeste - sau, daca se vorbeste totusi, se face in termeni foarte invaluiti, a caror referinta e greu recognoscibila. Asa se intampla intr-o foarte frumoasa piesa a lui Florin Minune, Ce faci, straine, la poarta mea? (2007; compozitor Marian Colcea). Textul, melodramatic si narativ, vorbeste despre un parinte muribund sarac, care isi trimite baiatul cel mic sa medieze o impacare cu fiul mare, ajuns bogat - cu care el, tatal, e certat de multi ani: „Am venit frate, la tine,/ Am venit acum sa-ti spun:/ Tata ar vrea sa te vada,/ sa isi ia ramas-bun". Fiul cel mare se preface insa a nu-l recunoaste fratele lui, „Ce faci, straine, la poarta mea?/ Pleaca de acolo, nu mai striga"; mai apoi, dupa ce fratele invoca timpurile copilariei si glasul sangelui („Priveste, frate, in inima ta./ Mai bine asculta ce spune ea./ Nu poti schimba ce a dat Dumnezeu./ Sunt fratele tau"), fratele cel mare isi trimite acasa fratiorul. „Du-te-acasa inapoi,/ Nu mai vreau sa stiu de voi", semn ca totusi il recunoaste, doar ca vrea cu orice chip sa taie legatura cu familia de origine. Textul nu face vreo referinta la etnicitate — dar situatia e exemplara pentru romii asimilati, in datele ei esentiale si prototipice: stigma etnica inseamna rusinea de a mai avea ceva de-a face cu tigania si rudele din tiganie. Nu e singura interpretare posibila, dar e greu de imaginat o alta situatie de viata in care versurile sa aiba sens. "

 Daca privim cerul noaptea cu un telescop vom vedea milioane de stele. Este ca si cum ne‑am uita la o pictura care a fost facuta de milioane de artisti in milioane de ani. Avem senzatia ca vedem un singur tablou, dar el este o compozitie in care tot ceea ce vedem nu apartine prezentului. (…) Metafora cerului instelat se refera, de fapt, la ceva real, care nu are conditie existenta. Datorita stiintei contemporane, noi stim ca ceea ce vedem nu exista acum cand cercetam cerul, dar totusi noi percepem un ceva care este real pentru noi. Pare doar un joc de termeni, dar voi arata ca este vorba de o dialectica complexa care tine de esenta procesului de cunoastere a lumii, un proces eminamente social.

O analiza minutioasa a resorturilor dominatiei masculine. Dominatia a reprezentat o preocupare constanta in prodigioasa opera a lui Pierre Bourdieu. In aceasta lucrare mica, dar foarte densa, sociologul francez intra pe terenul feminismului si incearca sa analizeze resorturile dominatiei masculine. Cum ne putem explica perenitatea viziunii androcentrice care continua sa anime raporturile dintre sexe in societatea noastra? Dominatia masculina este atat de inradacinata in constientul nostru, incat nici nu mai observam. Ea corespunde intru totul asteptarilor noastre si de aceea intampinam dificultati serioase in a o repune in discutie.

     Fragment din volumul "Dominatia masculina" de Pierre Bourdieu:

"Întreaga operă de critic, de comparatist și de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – și cu deosebire cele două sinteze, O teorie a secundarului, Imperfecțiune și înfrângere, cuprinse în volumul de față – se constituie ca o mărturie elocventă a faptului că autorul lor nu s-a stabilit în Statele Unite spre a se înrola cu entuziasm mimetic în mișcările intelectuale și politice la modă acolo. Cu o formație solidă, construită chiar în România comunistă, unde un „ethos al învățării” funcționa, totuși, în pofida restricțiilor ideologiei unice, formație pe care n-a făcut decât s-o fortifice și s-o lărgească în excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat să-și manifeste, în țara de adopție, propriile opțiuni și să-și decupeze propriile teme, impunându-se în académia americană ca un profesor eminent și ca un autor de referință. Spre deosebire de alții, el și-a asumat apartenența românească și pe aceea central-europeană, transformându-le pe amândouă în surse de inspirație și în moduri specifice de articulare între biografie și operă. Teoria „secundarului” ilustrează și sublimează o întreagă tradiție morală și artistică. Relația intimă stabilită de Virgil Nemoianu între slăbiciune, înfrângere și pierdere, pe de-o parte, și literatură ca „știință a regresivului”, pe de altă parte, ne spune ceva esențial despre concepția sa referitoare la rolul înalt-compensator al umanismului, ca și despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient și puternic – de a-și afirma originalitatea." - Mircea Martin

"Virgil Nemoianu își sprijină argumentele cu o bogăție de exemple istorice și cu vastă erudiție. Cartea sa e provocatoare și polemică în cel mai bun sens al cuvântului… [El] își pune gândirea în slujba marii tradiții liberale europene, reprezentată de Tocqueville, Guizot și Max Weber, printre alții. Pledoaria elocventă pentru jocul liber al energiilor creatoare, pentru descentralizare și pluralism, pentru o dialectică „locală” (iar nu una centralizantă sau totalizatoare) – iată, fără îndoială, lucrurile pe care cititorul le va găsi cu adevărat stimulatoare în argumentarea lui Nemoianu." - Mihai Spăriosu

"Cartea de faţă [O teorie a secundarului] pune în discuţie relaţia dintre evoluţia socio-istorică şi literatură, din punct de vedere teoretic şi tipologic. Prima parte este dedicată constatării că, în general, operele literare majore şi marii scriitori par conservatori, ba chiar reacţionari. Observaţia este exemplificată punând în relaţie autorii respectivi cu tendinţele şi poziţiile istoriceşte progresiste, fie din vremea lor, fie din perioadele ulterioare. (…) A doua parte a cărţii conţine mai multe capitole care demonstrează în ce fel activităţile culturale în general (şi cele literare, în particular) modelează sau influenţează centralul sau principalul în istorie. (…) O a treia secţiune investighează rolul dialectic jucat de literatură în istorie, printr-o analiză a caracterului indirect şi a imperfecţiunii. (…) Studiul meu se doreşte, aşadar, o explorare a secundarului, o teoretizare în jurul secundarului, dar şi o celebrare a secundarului.

[Imperfecțiune și înfrângere] Primul capitol va aborda câteva consideraţii generale cu privire la modul de funcţionare a filosofiei istoriei. (…) Următoarele două capitole ilustrează cazuri particulare şi sunt menite să servească drept exemple concrete ale temei generale. Astfel, în capitolul al treilea mă voi referi la relaţia dintre scrierile istorice şi scrierile literare, rezervând un anumit spaţiu şi utopiei, dar şi soluţiilor politice intermediare. (…) În mod similar, cel de-al patrulea capitol va încerca să ofere o ilustrare concretă a argumentelor invocate în secţiunile precedente. Europa Centrală este prezentată ca o zonă istorico-geografică individualizată, printre altele, de un „etos” al instruirii. (…) Cel de-al cincilea capitol va trasa câteva concluzii, enumerând totodată unele motive pentru care literatura a fost, de regulă, privită cu suspiciune, în nenumărate contexte socio-istorice, fiind adesea supusă persecuţiilor fără drept de apel – nu doar în trecut, ci şi în prezent." - Virgil Nemoianu

Cu 128 de ilustratii, din care 44 de planse color

Pierderea ratiunii, sentimentul de instrainare de realitatea in care cu totii ne imaginam ca traim sau permanenta agitatie emotionala sint doar citeva dintre trasaturile pe care le asociem cu nebunia. Astazi, tulburarea psihica este perceputa cel mai frecvent prin prisma medicinei, insa de-a lungul istoriei oamenii au cautat sa-i dea un sens prin religie sau elemente supranaturale, prin construirea unor explicatii psihologice ori sociale, in dorinta de a imblinzi demonii irationalului. Bogat ilustrata, Istoria culturala a nebuniei il poarta pe cititor din Antichitate pina in prezent, de la Bedlam la azilurile victoriene, de la teoria umorilor la farmacologia moderna, explorind manifestarile si semnificatiile nebuniei, provocarile si consecintele ei. O istorie panoramica a intilnirii omului cu irationalul, remarcabila prin varietatea domeniilor abordate si episoadele inedite din viata unor personalitati ca Avicenna, Charcot, Freud, van Gogh sau Dali.

„O carte minunata, fascinanta si bine scrisa, cu obisnuita verva si eruditie a lui Scull, ce exploreaza modurile in care au abordat psihoza societatile antice si medievale si arata ca, in ciuda tehnicilor de imagistica a creierului si a medicamentelor psihotrope, psihiatria moderna are inca multe de invatat de la ele.” (Sylvia Nasar, autoarea cartii A Beautiful Mind)

„Adoptind o vasta perspectiva de studiu, Scull arata ce a insemnat nebunia pentru societate de-a lungul istoriei si pe tot cuprinsul lumii. Scrie cu pasiune si totodata cu umor, are un ochi extraordinar pentru citate patrunzatoare si pentru intimplari graitoare, tinindu-l pe cititor sub vraja lui. O carte fascinanta a unui maestru in domeniu.” (William Bynum, University College London)

Sintetizind datele oficiale disponibile, volumul ofera o analiza a situatiei demografice a Romaniei extinsa pe aproape sapte decenii din istoria noastra contemporana, perioada in care au avut loc evenimente politice, economice si sociale majore, ce au influentat drumul parcurs de populatia tarii si situatia ei actuala. Informatiile prezentate in cele doua sectiuni care se ocupa de demografie in perioada comunista si dupa 1989 – de la natalitate si sporul natural la politicile demografice sau speranta medie de viata in Romania si evolutia ei – le sint utile atit specialistilor in demografie, cit si studentilor sau cititorilor interesati de acest sector atit de dinamic.

Pornind de la o serie de investigatii ale unor informatii bazate pe cifre, Daniel Levitin demonstreaza ca manipularea statisticii si a graficelor ne poate oferi o perspectiva radical distorsionata, care ne poate conduce la decizii ingrozitoare. 

Argumentele stufoase, pe de alta parte, pot fi persuasive, caci se indeparteaza de la fapte intr-un mod captivant, dar pot induce in eroare. In aceasta carte, autorul expune in detaliu pasii pe care ii putem face pentru a evalua mai bine stirile, reclamele si rapoartele. In plus, analizeaza fundamentul capacitatii noastre de a determina daca ceva este adevarat sau fals: metoda stiintifica. Levitin tatoneaza limitele a ceea ce stim si ce nu stim si ne ofera studii de caz pentru a demonstra aplicatiile gandirii logice intr-o serie ampla de circumstante, de la depozitii la tribunal si decizii medicale pana la magie, fizica moderna si teorii ale conspiratiei. 

Aceasta carte de care avem stringent nevoie ne ajuta sa evitam extrema credulitatii pasive si a respingerii cinice. Dupa cum dovedeste Levitin, adevarul conteaza. O era post-adevar este o era a irationalitatii deliberate, care rastoarna toate marile progrese pe care le-a facut umanitatea. Eufemisme precum ,,teorii marginale”, ,,perspective extremiste”, ,,adevar alternativ” si chiar ,,stiri false” pot fi de-a dreptul periculoase. Haideti sa dam in vileag minciunile si sa ii prindem in flagrant delict pe cei care le comit. 

Ghidul practic al lui Daniel Levitin este un abecedar de gandire critica pentru epoca noastra zgomotoasa si sufocata de date. Este un instrument esential, care ne va ajuta sa intelegem cu adevarat textele, postarile, tweeturile, revistele, ziarele, podcasturile, editorialele, interviurile si discursurile care ne bombardeaza in fiecare zi. Fiecare pagina este revelatoare. CHARLES DUHIGG, autorul cartilor Puterea obisnuintei si Mai inteligent, mai repede, mai bine 

Lumea este invadata de date, dar nu intotdeauna de informatii exacte. Cartea lui Levitin reuseste sa ilustreze in mod exemplar diferenta dintre cele doua, cu o precizie si un umor incantator, irezistibil. CHARLES WHEELAN, autorul cartii Naked Economics 

Fragment din carte:

"Facebook se straduieste sa se ridice la inaltimea responsabilitatilor sale sociale ca sursa de informare, „facilitandu-le celor 1,8 miliarde de membri raportarea stirilor false". Cu alte cuvinte, sa dea minciunile in vileag. Poate ca si alte site-uri de social media vor adopta in viitor rolul de indrumatori. Cel putin putem spera ca rolul lor in transformarea minciunilor in arme va scadea. 
Multe oiganizatii de presa au investigat originea articolului despre pizzeria cu sclavi sexuali. NBC relata despre prospera comunitate de nascocitori de „stiri false" din Veles, Macedonia, care este posibil sa fi fost sursa. Aceasta regiune a facut parte din Iugoslavia comunista pana in 1991. BuzzFeed si Guardian au descoperit peste o suta de nume de domenii de stiri false, originare din aceasta zona. Tinerii din Veles, fara a avea vreo afiliere cu vreun partid politic din Statele Unite, posteaza articole bazate pe minciuni, pentru a castiga sume semnificative prin intermediul publicitatii per clic, pe platforme precum Facebook. Adolescentii pot castiga zeci de mii de dolari, in orase care nu ofera prea multe oportunitati economice. Ar trebui sa-i invinovatim pe ei pentru impuscaturile din pizzerie? Platformele de relationare sociala? Sau sistemul educational din SUA care a creat cetateni ce nu trec prin filtrul propriei gandiri afirmatiile pe care le intalnesc zilnic? 
Ati putea obiecta, spunand: „Dar nu este datoria mea sa evaluez statisticile in mod critic. Ziarele, bloggerii, guvernul, Wikipedia etc. ar trebui sa faca asta pentru noi". Da, ar trebui, dar nu o fac intotdeauna si le este din ce in ce mai greu sa tina pasul, caci minciunile prolifereaza mai rapid decat le pot expune. Este ca in jocul Loveste cartita. Articolul despre Pizzagate a fost accesat de peste un milion de ori, in timp ce deconspirarea acestuia, facuta de catre Snopes, a fost citita de mai putin de 35 000 de ori. Suntem norocosi ca avem o presa libera; de-a lungul istoriei, majoritatea natiunilor au stat mult mai prost la acest capitol. Nu trebuie sa luam niciodata libertatea si integritatea mass-mediei de bune. Jurnalistii si companiile care ii platesc vor continua sa ne ajute sa identificam minciunile si sa le dezamorsam, dar nu pot realiza asta singuri - minciunile vor castiga daca avem un public credul si nepregatit, care le consuma. 
Bineinteles ca cei mai multi dintre noi nu vor crede ca Hillary Clinton conducea o retea de sclavi sexuali dintr-o pizzerie din Washington, D.C. Dar cartea de fata nu este doar despre astfel de absurditati. Aveti nevoie cu adevarat de acest nou medicament sau campania de marketing de miliarde de dolari din spatele ei va serveste pseudodate partinitoare, selectate special? De unde stim daca o celebritate data in judecata este cu adevarat vinovata? Cum evaluam o investitie sau alta ori un set de sondaje electorale contradictorii? Ce lucruri ne depasesc capacitatea de cunoastere pentru ca nu ni se dau destule informatii? "

Spitalul a făcut recent în Franţa obiectul unor reforme succesive vizînd aspecte economice, organizaţionale şi profesionale, cu scopul declarat de a controla cheltuielile şi de a le adapta la evoluţia cererii de îngrijiri medicale în contextul îmbătrînirii populaţiei. După unii specialişti, aceste reforme introduc legile pieţei în domeniul sănătăţii, spitalul „îmbolnăvindu-se de rentabilitate”. După alţii, întrucît acoperirea cheltuielilor pentru sănătate devine tot mai problematică, menţinerea accesului la îngrijiri şi lupta contra inegalităţilor necesită creşterea eficienţei spitalului. Volumul prezintă controversele legate de gestionarea spitalului în condiţiile actuale şi ridică problema costului reformelor asupra personalului în lipsa căruia sistemul de sănătate nu ar putea funcţiona. Bazîndu-se pe studii statistice şi pe propriile anchete în care au intervievat o mare diversitate de membri ai personalului spitalicesc, autorii oferă propria viziune asupra acestor reforme şi a viitorului spitalului. 

„Ne aflăm în faţa unei «cărţi de învăţătură» pentru toţi cei interesaţi de modernizarea şi eficientizarea asistenţei medicale spitaliceşti, oferind o analiză critică a evoluţiei instituţionale a spitalului, cea mai importantă componentă a asistenţei medicale din orice sistem sanitar, atît prin complexitatea şi nivelul ştiinţific şi tehnic, cît şi prin consumul de resurse. Cititorul avizat va descoperi unghiuri de vedere care pun în lumină mecanismele de fineţe ale relaţiilor interumane ce guvernează specificul vieţii unei organizaţii atît de complexe cum este spitalul.” (Vasile Cepoi)

In aceasta lucrare de investigatie originala, Derek Thompson dezvaluie psihologia ascunsa a motivelor pentru care ne plac anumite lucruri si explica economia pietelor culturale care ne contureaza vietile fara sa ne dam seama. Autorul demonteaza miturile siropoase despre crearea hiturilor care domina cultura pop si afacerile si ne arata ca succesul nu depinde doar de calitate – unele dintre cele mai populare produse din istorie s-au aflat la un pas de esec. 

De la inceputurile artei impresioniste pana la viitorul Facebook, de la micii designeri de pe Etsy pana la originile Star Wars, Derek Thompson nu lasa nimic necercetat, pentru a ne spune povestea fascinanta a modului in care functioneaza cultura si a motivelor pentru care unele produse au priza la public.

In Creatorii de hituri, Derek Thompson investigheaza:

•  Legatura secreta dintre atractivitatea programelor postului ESPN si refrenele memorabile ale cantaretului The Weeknd;
•  Motivele pentru care Facebook este cel mai important ziar al lumii moderne;
•  Modul in care criticii publicitatii au anticipat ascensiunea lui Donald Trump;
•  Cum un scolar de clasa a V-a a lansat din intamplare „Rock Around the Clock”, cel mai mare hit din istoria rock-and-rollului;
•  Motivele pentru care Barack Obama si autorii discursurilor lui se considera compozitori;
•  Modul in care Disney a cucerit lumea si, cu toate acestea,viitorul hiturilor apartine amatorilor si indivizilor cu simt practic;
•  Cum un colectionar francez a creat canonul impresionist din pura intamplare;
•  Dovezile care arata ca hiturile muzicale nu sunt intotdeauna si cele mai bune;
•  Motivele pentru care aproape toate blockbusterele de la Hollywood sunt continuari, remake-uri si adaptari;
•  Modul in care statisticienii au demonstrat ca „viralizarea” este un mit.

Captivanta si plina de surprize legate de motivele pentru care unele idei prind avant, iar altele nu se desprind niciodata de la sol. Aceasta carte continua ceea ce a inceput The Tipping Point. Adam Grant, autorul cartilor Originalii si A da si a lua

De ceva vreme, Derek Thompson este una dintre cele mai stralucite voci noi ale jurnalismului american si, prin intermediul acestui volum, devine una dintre cele mai stralucite voci noi din lumea cartilor de nonfictiune. Creatorii de hituri ofera o perspectiva convingatoare asupra modului in care functioneaza mass-media si a felului in care se raspandesc ideile. Daniel H. Pink, autorul cartilor Drive si A vinde e omeneste

Creatorii de hituri este o lectura fantastica, o combinatie spumoasa de povestiri fascinante, date stiintifice de ultima ora si sfaturi de business minunate. Thompson impartaseste mai multe idei interesante per paragraf decat orice alt scriitor din ziua de astazi. Aceasta carte este o biblie pentru oricine a incercat vreodata sa promoveze ceva, de la produse, oameni si idei pana la carti, filme si seriale de televiziune. Adam Alter, autorul cartilor Roz tranchilizant si Irresistible

O explorare fascinanta a relatiei dintre vocatie si sarguinta, o analiza a modurilor in care totul – de la imigratie pana la distributie – contribuie la modelarea imaginatiei populare. Dupa ce o vei citi, probabil ca nu te vei mai uita cu aceiasi ochi la filmul sau cantecul preferat. O lectura obligatorie pentru oricine lucreaza in industria divertismentului. Simon Kinberg, producatorul filmului Martianul, scenarist si producator pentru filmele din seria X-MEN

Jocul democratic de azi este respins pentru ca a fost blocat de catre partidele politice, monopolizat de intrumente media si de actori economici care vor ramanerea in logica sociala si economica a devenirii sistemului social si politic clasic. Cetatenii sunt apatici, pesimisti, blocati in neincredere si instrainare, iar din aceasta stare nu-i putea scoate decat o logica a seductiei cu care functioneaza retelele de socializare si mass-media. Retelele de socializare permit fabricarea unor noi identitati si nasterea unor grupuri neconstrangatoare...

De ce este România altfel? se întreba în 2013 Lucian Boia într-un bine-cunoscut eseu care a stîrnit o adevărată gîlceavă a intelectualilor. Astfel s-a născut ideea volumului coordonat de Vintilă Mihăilescu, mai întîi ca replică reflexivă la cartea lui Lucian Boia, dar care să meargă mai departe de polemicile mai mult sau mai puţin efemere. Rezultatul este că, motivaţi de o reticenţă principială şi strategică faţă de fenomenul public al excepţionalismului românesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la întrebarea „De ce este România astfel?”.

„Oscilăm în continuare între nostalgii după leagănul matern al neamului şi megalomania dorinţei de autodepăşire. Se poate spune că am fost – şi am rămas – societatea confruntării dintre fraţii Grimm şi Darwin: fie cea a aşezării protectoare în mitologizarea originii, fie cea a tentaţiei riscante de a ne găsi locul în mitologizarea evoluţiei; între a fost odată ca niciodată şi va fi odată ca niciodată – dar fără asumarea unui este. În ambele cazuri, Istoria noastră a rămas, la nivel discursiv, Poveste.” (Vintilă Mihăilescu)

 Autor a peste 20 de carti, in care mai nimic nu ramane pe dinafara spiritului de observatie etologic, de la obiceiurile rudelor maimute pana la tabieturile cailor si comportamentul felinelor, Desmon Morris (n. 1928) ia la bani marunti animalul din noi. Zoolog activ inca din anii ’50, dar si pictor suprarealist, expus alaturi de Juan Mirὀ, Morris incearca sa dezlege, inca de la primul volum din 1963 (The Biology of Art), complicatele ite ale sociobiologiei.

     Fragment din volum:

ANA BARBULESCU, doctor in sociologie la Universitatea din Bucuresti, este cercetator stiintific la Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel“ si lector universitar la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti.  
Este autoarea volumelor Ingroup vs. outgroup in imaginarul biblic (Tritonic, 2004), Dynamics of Identity Construction. Jews and Christians in Late Antiquity (Tritonic, 2016) si coeditor al volumului de documente Munca obligatorie a evreilor din Romania (Polirom, 2013).


(2011–2015) Autoarea reia intrebari care au generat importante reflectii legate de spatiul cultural universal. Productiile culturale sunt parte din aceasta cercetare si reprezinta sprijinul bibliografic de care a beneficiat proiectul. Naratiunea este un dialog continuu cu lucrari recunoscute din sociologia sau filosofia care a interogat sursele antisemitismului contemporan. Dialogul este unul specific cunoasterii si se construieste pe o metodologie cu doua axe, guvernata de spiritul critic: pe de-o parte, retine si asambleaza segmente folositoare din predecesori, dupa care face un pas mai departe si ofera propria contributie cognitiva, care sa inchida naratiunea. -Al. Florian

„Adevărul este că nu ştim exact care sunt condiţiile generale în care un stat devine democratic sau menţine acest fel de regim. Există diverse teorii. Una dintre acestea scoate în evidenţă rolul bunăstării materiale. O democraţie săracă lipită pământului este greu de imaginat. Alte teorii subliniază rolul culturii politice din societatea respectivă. Pentru Tocqueville, de exemplu, democraţia nu este doar un regim politic, ci şi o stare socială. Altfel spus, contează elemente cum ar fi educaţia sau valorile democratice. În sfârşit, există teorii care consideră democraţia ca fiind mai înainte de orice un set de instituţii şi de reguli.“ (Cătălin AVRAMESCU)

„Când totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele au toate șansele să devină stăpânele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile; și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare." (Alexis de TOCQUEVILLE)

„Nouă ne-a fost greu să schimbăm paradigma societății totalitare cu una democratică și să înțelegem că «cei aleși» au să ne dea socoteală pentru tot ce fac. Că puterea cu care au fost învestiți trebuie să se consume numai pentru binele nostru. Întorcând spatele celor chemați să ne slujească, i-am lăsat să-și facă de cap. Obișnuindu-i cu lenea noastră cetățenească, ei au ocupat spațiul rămas gol, s-au destrăbălat în el, și-au creat mecanismele de autogenerare a puterii sub masca jocului democratic. Au făcut ce-au vrut cu forța de decizie care le-a fost pusă în brațe, simțind că nimeni nu-i controlează și nimeni nu le va cere vreodată socoteală. Au furat cu nemiluita banii publici, au sărăcit țara, ne-au lăsat fără spitale și medici, cu școala și mințile vraiște, ne-au distrus patrimoniul, au închis drumurile celor mai buni dintre noi și i-au făcut să plece. Nepăsându-ne de felul în care se iau hotărârile în numele nostru, am ajuns la bunul plac al intereselor și capriciilor lor. Lenea socială, acesta e «păcatul cetățenesc» în care trăim de un sfert de secol." (Gabriel LIICEANU)

Textul prezentului volum este un fel de "jurnal de font". o relatare, din perspectiva unui observator-participant, asupra procesului de dezbatere a planului-cadru pentru invatamantul gimnazial, desfasurat in 2016. (Prof. Univ. Dr. Mircea Miclea)

Charles Handy este unul dintre giganții gândirii contemporane.  În "A doua curbă", autorul analizează trendurile actuale ale capitalismului și se întreabă dacă este un sistem sustenabil. În plus, aduce în discuție regândirea rolurilor pe care le avem în viață – ca studenți, părinți, lucrători și alegători – și care ar trebui să fie obiectivele unei societăți ideale a viitorului. Provocator și atent ca întotdeauna, el așterne pe hârtie întrebările pe care ar trebui să ni le punem cu toții și ne indică direcția unora dintre răspunsuri. 

Ca manifest al unui om de stânga orientat către viitor, "A doua curbă" reuşeşte să direcţioneze cu succes energia şi entuziasmul generaţiei tinere, în care Handy îşi pune mare speranţă... Pe parcursul deceniilor, previziunile lui Handy i-au câştigat dreptul de a-și expune părerile despre diverse subiecte şi, având în vedere istoricul său, nu-ţi doreşti să i te împotrivești atunci când se vor îndeplini unele dintre cele mai radicale idei ale sale. Financial Times 

Blând, dar incisiv... În cele peste douăsprezece cărţi scrise, Handy şi-a construit reputaţia de observator fin al universului muncii şi al vieţii organizaţionale... Vocea sa este o prezenţă liniştitoare, care ne stârnește interesul. Ar trebui să continuăm să o ascultăm. Management Today 

Puternică și originală... Este imposibil să nu fii impresionat și puțin descurajat de atât de multă energie și înțelepciune. Irish Independent

Avem deja formulate o serie de diagnoze ale societatilor in care traim: societate „a supunerii”, „a asimetriei”, „a vidului valorilor”, „a structurilor invizibile”, „a haosului”, „a cinismului”, „a mediatizarii”, „a minciunii”, „a cunoasterii”, „a informatiilor”, „a comunicatiilor”, „a manipularii extinse”, „a indiferentei”, „a infantilismului”, „a turbulentei”, „a riscului”, „a narcisismului”, „a cleptocratiei”. Cum se pot corela toate acestea?

Adolescenţa se strecoară pe nesimţite în viaţa unui copil, aducând multe schimbări şi o serie de conflicte interioare. Autorul pune în lumină problemele frecvente ale vârstei, cum ar fi sentimentul de singurătate, întâlnirea cu alţi indivizi şi relaţiile cu aceştia, dificultăţile cu părinţii, cu alcoolul şi cu drogurile.

Este oare adolescenţa un impuls spre libertate care va dura numai câţiva ani sau este posibil ca acesta să se păstreze şi să crească, în ciuda restrângerii opţiunilor pe măsură ce adolescentul se apropie de vârsta maturităţii?

Adresându-se direct părinţilor care se confruntă cu astfel de probleme, Julian Sleigh prezintă felul în care tânărul devine conştient de posibilitatea de a lua decizii pe baza propriului simţ de răspundere şi sentimentelor personale. Dacă părinţii reuşesc să înţeleagă această etapă de încercări şi posibile erori, vor fi capabili să privească încrezători cum se dezvoltă personalitatea tânărului.