Sociologie & Antropologie

Deși termenul „nevroză” nu mai figurează în tratatele contemporane de psihiatrie, unde a fost înlocuit cu „tulburare”, ca și alți termeni clasici, în limbajul curent și în terminologia psihanalitică și-a conservat prezența. Acesta este motivul pentru care „nevroză” figurează în titlul acestei cărți care se adresează unui public larg. Sintagma „nevroză balcanică” descrie atitudini și comportamente mai mult sau mai puțin disfuncționale, generatoare de disconfort psihic, care ar caracteriza un grup de populații, printre care și românii, asociat geografic și cultural peninsulei Balcanice, care, istoric, au trăit în condiții asemănătoare. Ipoteza pe care o avanez în  carte este că deficitul narcisic subîntinde toate manifestările denominate prin nevroză balcanică. Deocamdată, cartea de față poate oferi doar ilustrări fragmentare, urmând ca, în timp, cercetări concrete să confirme sau infirme ipoteza. Până atunci rămân atașat convingerii că în România ar fi necesar un „Minister al stimei de sine” care să cerceteze fenomenul și să propună soluții. - Vasile Dem. Zamfirescu

Vasile Dem. Zamfirescu (n. 1941) este profesor universitar, psihanalist, membru formator și supervizor al Societății Române de Psihanaliză, membru al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), cofondator și președinte al Asociației Insight care promovează psihanaliza relațională, autor al mai multor cărți cu teme de psihanaliză.

Uneori, nu foarte des în trecut, dar din ce în ce mai des după 1990, românii exprimă deschis aprecierea negativă față de sine, așa cum s a întâmplat cu Emil Cioran în anii 1930, care, în Schimbarea la față a României, își declara rușinea că este român. O astfel de asumare conduce adesea la acțiune. Emigrarea poate fi una dintre ele, iar Cioran, unul dintre cei mai cunoscuți emigranți. Cu siguranță, și evenimentele din 1989 se vor fi alimentat în bună parte din nemulțumirea de sine și au condus la redobândirea, odată cu libertatea, a demnității. - Vasile Dem. Zamfirescu

Nu de Amintiri din copilărie sau de vreo altă scriere bine cunoscută mă voi ocupa în continuare, scufundându-mă în conținutu-i latent după perle negre, ci de una dintre „corozivele“ lui Creangă, cum le numește Călinescu, cea mai corozivă dintre toate: Povestea poveștilor (Humanitas, 2006). Aici junimistul trece de la aluziile sexuale benigne din Moș Nichifor Coțcariul direct la pornografie. - Vasile Dem. Zamfirescu

Istoria omenirii e plină de fapte sângeroase; am dat dovadă de atâta cruzime față de semenii noștri, încât stăm și ne întrebăm: există bunătate? Și, dacă există, bunătatea e ceva cu care ne naștem, sau o învățăm pe parcurs – dacă avem această șansă? Suntem oare o specie condamnată la războaie fără sfârșit? Dar, explorându-ne trecutul, vom descoperi cu uimire că în vremurile de mult uitate, în preistorie, nu existau conflicte. Când au apărut războaiele între oameni și de ce?

În căutarea bunătății ne oferă dovezi convingătoare din domenii precum biologia, psihologia, istoria și arheologia: în 95% din timpul în care oamenii au existat pe pământ, supraviețuirea celor mai puternici a însemnat triumful celor mai buni. Éamonn Toland scrie convingător, obiectiv și pe alocuri ironic, susținând ideea conform căreia colaborarea este mai adânc înrădăcinată în natura umană decât competiția; numai lucrând împreună putem prospera.

Într-o lume tot mai polarizată, această carte ne oferă o viziune optimistă asupra dezvoltării umane; e o lectură esențială pentru cei interesați de evoluția speciei căreia îi aparținem cu toții.

Într-o lume polarizată şi dezbinată, Haidt lansează o provocare gândirii convenţionale despre moralitate, politică şi religie, adresându-se întregatorii şi libertarienii au intuiţii diferite despre ce e bine şi ce e rău; fiecare din părţile implicate are dreptate în anumite privinţe. Haidt examinează originile moralităţii şi ale conflictelor umane şi ne oferă cheia pentru a înţelege miracolul cooperării.

„O sinteză remarcabilă şi originală a psihologiei sociale, analizei politice şi raţionamentului moral care reflectă tot ce are mai bun ştiinţa în aceste domenii şi dovedeşte că suntem capabili din naştere de decenţa şi moralitatea necesare societăţilor pentru a supravieţui.“ (Edward O. WILSON)

„Cercetările lui Haidt au revoluţionat domeniul psihologiei morale. Dacă vreţi să ştiţi de ce aveţi anumite credinţe morale şi de ce mulţi au o cu totul altă părere, citiţi această carte.“ (Simon BARON-COHEN)

„Cartea este o sinteză a dezbaterilor pe tema dezinformării și manipulării, dublată de analize de caz și de o sumă de tehnici de identificare a fake news. Ea se impune prin efortul de a face ordine într-o junglă a textelor referitoare la fake news, la dezinformare și la formele de influențare a publicurilor (persuasiune, propagandă, manipulare etc.), scoțând în evidență liniile de forță ale discuțiilor și controverselor. În plus, cartea prezintă mai multe modele de interpretare a fenomenelor din zona cercetată (modelul «Lund», modelul «Pennsylvania» etc.): analiza acestora este detaliată, cu accent pe aplicarea lor în cercetarea formelor diverse ale dezinformării. Studiile de caz dezvăluie complexitatea acestor fenomene și oferă baza pentru prezentarea unor strategii de «apărare» și a unor tehnici de «detectare», cu aplicație îndeosebi în social media.” (Mihai Coman)

„Ediția de față, revăzută și adăugită, a luat naștere ca urmare a deschiderii cu care a fost primită de public prima ediție. Ea aduce o actualizare a capitolelor teoretice, adăugând conceptualizări și abordări de ultimă oră pentru principalele noțiuni din sfera dezinformării, manipulării și propagandei, dar și cu privire la evoluția acestui fenomen, a obiceiurilor de consum mass-media și media sociale și alte date relevante pentru buna înțelegere a tematicii. Poate cea mai importantă contribuție a noii ediții este actualizarea resurselor online de verificare a informațiilor, texte, fotografii, videoclipuri, website-uri, și de media literacy. Lucrarea cuprinde, astfel, 78 de instrumente, plugin-uri, extensii, add-on-uri, platforme etc. care le pot servi deopotrivă utilizatorilor obișnuiți de internet și fact-checker-ilor profesioniști în activitățile lor de identificare a dezinformărilor din spațiul public.” (Bogdan Oprea)

„Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a culturilor diverselor societăți. În cazul în care caută să descrie culturile comunităților fără scriere, așa-zise arhaice, ea poate fi considerată ca unul dintre domeniile etnologiei. Dacă se interesează de descrierea vechilor culturi istorice și, în același timp, de reconstituirea lor, mitologia devine una dintre componentele esențiale ale istoriei culturii”.

A.J. Greimas

***

Mitul este un depozitar al valorilor și normelor religioase ale respectivei societăți, care oferă un model de comportament aprobat, demonstrând eficacitatea ritualurilor și stabilind sacralitatea cultului. Fie că e vorba de strămoși sau zei, mitul vorbește despre începuturile universului, despre creația ulterioară, despre interdependența dintre lumile coexistente, stabilită odată pentru totdeauna de către aceste făpturi.

***

„Demult era mai jos cerul, aproape de noi, şi Dumnezeu se uita la oameni ca să vadă ce fac, şi venea pe jos, umbla printre oameni, dar, de când s-a înmulţit lumea şi pământul s-a spurcat, Dumnezeu a fugit cu cer cu tot în sus; şi amu stă întors cu spatele la noi, nu vrea să ne vadă; şi-a întors faţa de la păcatele noastre”…

***

„Mitologie română” de Antoaneta Olteanu este o carte esențială pentru oricine dorește să exploreze bogăția și diversitatea mitologică a românilor. Autoarea, profesor universitar, traducătoare, autoare a colecției Sovietland și a numeroase studii privind credințele și datinile românilor, un reputat etnolog, reușește să adune și să analizeze o varietate de mituri, legende și povești din folclorul românesc, oferind cititorilor o privire de ansamblu asupra modului în care aceste narațiuni au influențat cultura și tradițiile locale.

Cartea explorează teme precum crearea lumii, rolul eroilor și al personajelor mitice în formarea identității culturale românești și legendele legate de fenomene naturale și supranaturale. Prezentarea detaliată și contextualizată a mitologiei române îl ajută pe cititor să înțeleagă mai bine valorile și credințele care au modelat de-a lungul timpului mentalitatea colectivă.

Valoarea sa excepțională a fost recunoscută prin acordarea Premiului Academiei Române, subliniind importanța și calitatea acestei lucrări în domeniul studiilor de mitologie și folclor. Această lucrare este o resursă valoroasă atât pentru specialiști, cât și pentru pasionații de istorie culturală și tradiții populare.

Publicată în mai multe ediții în trei volume apare acum într-o serie limitată, un singur volum, într-o ediție de lux cartonată și în cutie.

Premiul Academiei Române „Simion Florea Marian” pentru Etnografie și folclor a fost acordat autoarei Antoaneta-Liliana Olteanu pentru lucrarea sa din mai multe volume intitulată „Mitologie română” (vol. I-III), în anul 2021

Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.

Mircea Eliade

Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

***

Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină.

Antoaneta Olteanu

Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.

Mircea Eliade

Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

***

Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…

Antoaneta Olteanu

Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști. Mircea Eliade

„Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a culturilor diverselor societăți. În cazul în care caută să descrie culturile comunităților fără scriere, așa-zise arhaice, ea poate fi considerată ca unul dintre domeniile etnologiei. Dacă se interesează de descrierea vechilor culturi istorice și, în același timp, de reconstituirea lor, mitologia devine una dintre componentele esențiale ale istoriei culturii”. A.J. Greimas

***

Mitul este un depozitar al valorilor și normelor religioase ale respectivei societăți, care oferă un model de comportament aprobat, demonstrând eficacitatea ritualurilor și stabilind sacralitatea cultului. Fie că e vorba de strămoși sau zei, mitul vorbește despre începuturile universului, despre creația ulterioară, despre interdependența dintre lumile coexistente, stabilită odată pentru totdeauna de către aceste făpturi.

***

Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

***

Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…

Antoaneta Olteanu

Istoria inegalității scrisă de un economist de succes și ghidul către o lume mai justă și mai durabilă, sintetizate într-un text captivant și accesibil, în format de buzunar.

Istoria este memoria unui popor, dar din moment ce poporul este o abstractizare formată din indivizi, respectiva memorie este întotdeauna construită și indusă. Construită de câțiva și inserată pe neobservate în mințile celorlalți prin repetare constantă, în acel proces numit în mod eronat educație. Cine ne‑a modelat memoria? Cu ce drept? Cu ce scop deloc nevinovat?

Se spune că boala mintală e o boală ca oricare alta, pe care doctorii o pot trata și din care pacienții se pot recupera. Și totuși, boala mintală gravă continuă să fie un mister care în anumite privințe rămâne la fel de insondabil cum era la începutul secolului XX. În această amplă incursiune în psihiatria ultimelor două secole, Andrew Scull reconstituie istoria încercărilor, adesea pripite ori hazardate, de a înțelege și a trata bolile mintale: din epoca azilelor și a intervențiilor chirurgicale de neconceput astăzi la ascensiunea și decăderea psihanalizei lui Freud și apoi la farmacologia modernă și antidepresive. Rezultat al unei cercetări îndelungate, Remedii disperate prezintă teoriile și ipotezele ce au stat de-a lungul timpului la baza diferitelor terapii și totodată propune o nouă perspectivă asupra luptei pe care psihiatria și societatea o duc împotriva bolilor mintale.

„Un tablou sumbru, dar fascinant al psihiatriei americane… Arată cum, în căutarea cauzelor încă necunoscute ale bolii mintale grave și a leacurilor la fel de greu de descoperit și cu o clientelă captivă și adesea stigmatizată, unii psihiatri inovatori s-au apucat să facă experimente pe oameni la o scară epică. Și nu prea au ajuns nicăieri… O carte esențială, pe care o resimți profund și care te captivează cu ororile ei.” (The Times)

„Incontestabil o capodoperă... o istorie amănunțită, fascinantă și convingătoare a ultimilor 200 de ani ai psihiatriei americane.” (The Wall Street Journal)

„Meticulos documentată și foarte frumos scrisă, chiar amuzantă pe alocuri, în ciuda conținutului teribil. O istorie a bolilor mintale grave – schizofrenie, tulburare bipolară, depresie severă – care nu are un final fericit.” (The Guardian) 

„O lectură obligatorie pentru oricine apreciază o carte bine scrisă, o minte pătrunzătoare și o erudiție remarcabilă.” (Sir Simon Wessely, King’s College London)

„O analiză provocatoare și adesea convingătoare a psihiatriei… O lectură obligatorie pentru cei care au fost – ori se tem că vor fi – atinși de o boală mintală.” (Psychology Today)

„O istorie amplă și echilibrată a psihiatriei pe care o citești compulsiv.” (The Atlantic)

„Este o carte care îți dă fiori.” (The Sunday Times)

„Nicio carte de istorie a psihiatriei nu surprinde mai bine textura și atmosfera diferitelor perioade discutate.” (American Journal of Sociology)

Cum recunoaștem o relație perversă? Și, mai ales, cum scăpăm din ea?

Un farmec irezistibil poate ascunde o formă de manipulare greu de sesizat. Cei care cad pradă unui pervers narcisic ajung de obicei să se învinovățească pe ei înșiși, fără să înțeleagă cum au fost prinși în această capcană. Psihanalista Claire-Lucie Cziffra oferă un instrument terapeutic extrem de eficient: poveștile copilăriei.

Recitind opt basme clasice, ea ne arată cum recunoaștem, în personajele negative din aceste povești, trăsăturile specifice perversiunii narcisice. Cu exemple din cabinetul de terapie și cu explicații clare, cartea ne oferă nu doar o mai bună înțelegere a relațiilor toxice, ci și strategii reale pentru a ne elibera.

Un demers original, cu miză profundă: transformarea unei suferințe greu de exprimat într-un punct de plecare pentru reconstrucția personală.

CLAIRE-LUCIE CZIFFRA are treizeci de ani de experiență în psihoterapia psihanalitică. A publicat volumele Les relations perverses. Si le pervers m’était conté, 2012, Au secours, mon enfant rame à l’école! Accompagner ses premiers apprentissages, 2014 și Échapper aux relations perverses. Repérer les pervers narcissiques grâce aux contes de notre enfance, 2022.

Noutatea studiului dnei Madalina-Nicoleta Chirila poate fi citita in cheie (cel putin) dubla, pentru ca, pe de o parte demersul analitic depaseste perspectiva canonica a lingvisticii in analiza pronumelui, inserandu-se pe taramul (inter)actional al pragmaticii si pe cel argumentativ al retoricii si stilisticii functionale, pe de alta parte, din incorporarea acestui topic in functionarea pragmatico-discursiva a unui tip specializat de discurs, cu mare impact individual si societal, cu inradacinare puternica in zona oralitati. Prin urmare, volumul reprezinta un studiu mai mult decat binevenit in peisajul cercetarilor romanesti de pragmatica lingvistica, retorica, stilistica aplicata si lingvistica de corpus si, totodata, "un exercitiu util pentru a imbunatati perspectiva teoretica si metodologica privitoare la discursul publicitar romanesc actual" (p. 255). - Prof. univ. dr. Cecilia Mihaela Popescu, Universitatea din Craiova

Corpul și aspectul nostru fizic și vestimentar sunt elemente esențiale ale imaginii pe care ceilalți și-o fac despre noi.

Felul cum sunt percepute afectează modul în care ceilalți ne evaluează și interacționează cu noi în diferitele împrejurări ale vieții, cu consecințe importante pentru starea noastră de bine, pentru succesul nostru economic și profesional, pentru viața noastră socială și sentimentală. Ele fac obiectul unor convingeri adeseori eronate, iar necunoașterea mecanismelor implicate în formarea acestor convingeri poate genera numeroase probleme atât practice, cât și etice.

Lucrarea lui Nicolas Guéguen prezintă o sinteză a celor mai recente cercetări psihosociologice pe acest subiect. Abordând mari teme ale psihosociologiei – normele sociale și culturale, perceperea propriei persoane și a celorlalți, reprezentările sociale, evaluarea de sine și evaluarea celorlalți –, ea analizează modul în care ne judecăm pe noi înșine și pe ceilalți pe baza percepției asupra corpului, precum și a aspectului fizic și vestimentar.

NEW YORK TIMES BESTSELLER

LOS ANGELES TIMES BESTSELLER

NEWSWEEK FAVORITE BOOK OF THE YEAR

FINALISTĂ A BAILLIE GIFFORD PRIZE

Există un singur scenariu, în afară de impactul unui asteroid, care ar putea distruge lumea așa cum o știm, în doar câteva ore: războiul nuclear. Iar unul dintre factorii declanșatori ai acestui război ar fi o rachetă nucleară îndreptată spre Statele Unite.

În fiecare generație a existat cel puțin un jurnalist care a analizat în profunzime instituțiile militare nucleare: tehnologiile, măsurile de siguranță, planurile și riscurile. Aceste investigații sunt esențiale pentru a înțelege cu adevărat lumea în care trăim, în care o rachetă nucleară va duce la o altă rachetă, coregrafia sfârșitului lumii necesitând decizii importante luate în câteva secunde, pe baza informațiilor pe care le avem la dispoziție.

Finalistă a Premiului Pulitzer, Annie Jacobsen explorează acest scenariu în cartea sa bazată pe zeci de interviuri exclusive cu experți militari și civili care au construit armele nucleare, au avut acces la planurile de răspuns și au fost responsabili de luarea deciziilor în cazul în care acestea ar fi fost necesare. Războiul nuclear. Un scenariu examinează cele câteva minute care urmează după lansarea unei rachete nucleare. Este o lectură esențială, diferită de orice altă carte prin profunzimea și urgența sa.

„În Războiul nuclear. Un scenariu, Annie Jacobsen ne oferă o imagine vie a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă apărătorii noștri nucleari ar eșua... Înfricoșător.“ Wall Street Journal

„Captivant... esențial dacă doriți să înțelegeți detaliile complexe și tulburătoare care stau la baza unei decizii care va duce la distrugerea civilizației, aceea de a arunca bomba asupra inamicului... Jacobsen și-a făcut temele. A petrecut mai mult de un deceniu intervievând zeci de experți și studiind literatura bogată pe această temă, o parte din ea fiind desecretizată abia în ultimii ani.“ New York Times Book Review

„Atemporal, magistral... Un thriller geopolitic care îți strânge stomacul, cu multiple perspective și cu un ritm alert. Cu o prezentare aproape romanescă, Războiul nuclear. Un scenariu este echivalentul unei alarme de trezire, o amintire inconfortabilă și necesară a cât de fragile devin toate comoditățile secolului XXI în fața unui fulger orbitor și a unei unde de șoc aproape instantanee. Cercetată exhaustiv și conținând interviuri cu profesioniști care înțeleg cu adevărat cât de aproape suntem de anihilarea termonucleară, Războiul nuclear. Un scenariu ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toți, în special pentru politicienii și factorii de decizie care țin literalmente în mâinile lor soarta precară a speciei noastre.“ Forbes

„Metodic și viu în același timp. În documentarea detaliilor apocalipsei, scrierea amintește de «Hiroshima», un articol-cult al lui John Hersey publicat în revista New Yorker în 1946.“ The Economist

„Războiul nuclear schițează un război nuclear global cu o precizie înspăimântătoare pentru toate cele 72 de minute dintre lansarea primei rachete și sfârșitul lumii. ... Scenariul este construit pe baza a zeci de interviuri și documente, unele dintre ele recent desecretizate, ca fundament factual pentru a descrie ceea ce s-ar putea întâmpla.“ Politico

„O avertizare urgentă care va provoca cu siguranță coșmaruri.“ Kirkus Reviews

Monografia Traditiile nationale: esenta, functiile, tipologia si semnificatiile pentru societatea contemporana elucideaza rostul si menirea traditiilor nationale in asigurarea principiului continuitatii in dezvoltare a generatiilor umane in general, si in spatiul romanesc, in mod special. Cartea reprezinta o tratare filosofica si sistermica a traditiilor, fiind explicata esenta si natura lor universala, locul si rolul lor in societatea contemporana. In acelasi timp, sunt expuse functiile pe care le exercita traditiile in viata sociala (de reglementare a conduitei umane, receptie-translare a a traditiilor nationale experientei sociale, educativa, informativa si integrativa).

In Mastile lui Hipocrate, doctorul Costin Dutu continua sa faca mai mult decat educatie medicala, dezvaluindu-si experienta, aratandu-si empatia si folosindu-si abilitatile de comunicare. Problemele pe care le abordeaza, cu ironie si autoironie, sunt cat se poate de actuale, avand in vedere amploarea pe care au luat-o, la nivel societal lipsa educatiei, prejudecata, intoleranta, superficialitatea, incertitudinea si chiar inteligenta artificiala. Cartea indica si o cale morala spre ceea ce ar trebui sa fie medicul modern, nevoit sa se adapteze dar si sa influenteze in bine o lume sufocata de informatii false si egoism, in care exercitiul punerii in locul celuilalt s-a cam pierdut. - 

Veți râde citind năstrușniciile din volum? Aşa e de dorit. Veţi trece de la amuzament la stupoare? Aşa e de presupus. Veţi reciti anumite pasaje, frecându-vă apoi mefient la ochi? Aşa e de aşteptat. Pe urmă însă, odată stins hohotul sau dispărut zâmbetul, probabil că vă veţi pune câteva întrebări despre celebrităţile zilei, eventual ale deceniului, fie ele din politică, afaceri, sport sau divertisment. Una dintre aceste întrebări priveşte dezinvoltura cu care apar aceşti oameni pe scenă. Distribuţia volumului e compusă din personaje care par operate de simţul ridicolului la o vârstă fragedă şi pentru care surfingul media pe valul popularităţii pare o condiţie indispensabilă de viaţă. Din acest punct de vedere, În virtutea inepţiei nu e doar un catalog de prostioare şi aberaţii, ci şi o dovadă a nivelului tot mai scăzut al discursului public. Ba poate chiar a felului în care ni se anemiază şi nouă exigenţa. Cotizanţilor vechi, cu apariţii consistente în precedentele volume de „perle“, li se adaugă aici noi exponenţi ai contraselecţiei. Unii sunt tenori ai misticismului dacopat, alţii perorează despre virtuţile înălţătoare ale cânepei. Unii îl consideră şarlatan şi impostor (ba chiar şi hoţoman) pe Cristofor Columb, care ar fi şterpelit nişte hărţi ale dacilor, alţii cred că au stabilit contacte cu civilizaţii non-umane – şi nu oriunde, ci la ONU. Din cauza lor, România pare uneori un straniu amestec de circ, spital de boli mintale şi curte a miracolelor.

"Mărturisesc că este în intenția mea ca această carte să aducă în prim-plan o parte a istoriei teatrului de la noi trecută cu vederea de către cronicarii care au scris-o: contribuția artistelor și a artiștilor queer, cărora le dedic acest volum. Istoria mișcării teatrale, în sens mai larg și a vieții artistice din România comunistă, ar fi mai săracă fără aceste nume, iar noi, cei care le urmăm lor, am rămâne mai lipsiți de repere esențiale, atât din punct de vedere artistic, cât și moral." Cristina Modreanu

Descoperiți poveștile adevărate și cutremurătoare ale unora dintre cei mai înfricoșători criminali în serie din istorie.

Criminalii în serie au exercitat întotdeauna o fascinație macabră, acţiunile și impulsurile lor fiind aparent de neînțeles pentru societatea civilizată. Unii dintre ei au căpătat o notorietate atât de mare, încât au devenit subiectul unor documentare, al unor cărţi și al unor filme de succes, în timp ce alţii au rămas nişte monştri ascunşi în umbră.

Chipurile răului prezintă crimele comise de douăzeci dintre cei mai infami ucigaşi în serie din ultimii șaizeci de ani, dezvăluind mijloacele folosite de aceştia, motivele din spatele acţiunilor săvârşite de ei și metodele la care au apelat pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit. De asemenea, cartea de faţă încearcă să înțeleagă pasiunile bolnave care le-au alimentat acestor criminali setea de a ucide.

În loc de prefață de Nae Antonescu

Ilustrații de Picu Pătruț

Pe copertă: Picu Pătruț, Botezul lui Iisus Hristos (detaliu) (din manuscrisul Stihos adecă viers, Colecția Muzeului Național al Țăranului Român)

Cartea este o cercetare temeinică cu tendințe exhaustive și a cărei investigație acoperă veacuri de istorie românească: perioadele secolelor XVII-XX, cele mai frământate din punct de vedere al subiectului ales, urmate în desfășurarea lor cronologică, asigurând astfel studiului o privire comparativă, precum și posibilitatea de a constata revirimentul sau numai declinul temporar al deprinderilor de pietate, în funcție de vicisitudinile veacurilor din spațiul românesc. Doru Radosav a scris o carte mare, senină și liniștită, din perspectiva cercetătorului savant care nu uită să dovedească orice afirmație, cât de neînsemnată ar părea ea, care nu s-a înnămolit în aburii confesionalismului agresiv și, ceea ce se poate încă o dată lesne observa, este cât de apropiate sunt cele două  confesiuni creștine: cea ortodoxă și cea greco-catolică. (Nae Antonescu)

Discursul istoriografic privind sentimentul religios este articulat de câteva repere problematice: cunoaşterea adevărurilor creştine (nivelul de instrucție religioasă al individului şi al societății), practicile sacramentale şi devoțiunea individuală (rugăciune, botez, cununie, împărtăşanie), devoțiunea colectivă (participarea la liturghie, cultul sfinților, cultul icoanelor, pelerinajele etc.). Toate acestea pot aproxima gradul şi intensitatea trăirii religioase a individului şi comunității. Întrucât sentimentul religios este expresia duratei lungi în istorie, reconstituirea lui este relevantă doar dacă se apelează la un segment cronologic, derulat pe mai multe secole. În cercetarea de față, această reconstituire porneşte din secolul XVII şi se încheie în prima jumătate a secolului XX, mai exact în 1935, anul minunii de la Maglavit.  Lucrarea nu are decât pretențiile unei tentative de abordare a unui asemenea subiect de istorie, oricând aşezat pe un „nisip mişcător”, iar încercarea doreşte să delimiteze o anumită perspectivă de analiză, o lectură „religioasă” a istoriei, care îşi mărturiseşte de la bun început atât carențele documentare, cât şi inevitabilele scăpări şi inabilități interpretative. În întregul ei, cartea este doar un punct de vedere, asumat şi în consecințele sale, supuse, precum toate care sunt, atotputerniciei judecății lui Dumnezeu. (Doru Radosav)

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată nonficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Scrierile adunate în acest volum propun o așezare a adevărului despre cavaleri undeva la mijloc între ficțiunea idealizantă și informația frustă legată de războaie, statistici necruțătoare și cinice manevre din culisele puterii. Reinventarea cavaleriei prin intermediul acestor texte constituie o tentativă de raționalizare a exercițiului puterii căreia cavalerii i se asociază și care se manifestă chiar în sânul instituțiilor prin care puterea se exercită. Produse în cancelarii regale, în tăcerea scriptoriului monastic și în imediata apropiere a bătăliilor politice și teritoriale de către regi, teologi misionari ori mari nobili și cavaleri, tratatele sunt o reflecție asupra propriilor circumstanțe și un efort de autoreglementare a comunității oamenilor de arme, ca datorie față de semeni și în scopul propriei mântuiri. Iar dacă cei care dețin puterea o păstrează nu numai prin forță, ci și în virtutea unui bine superior pe care îl explică și îl justifică, asta înseamnă că individul aflat la baza acestui mecanism încetează să mai fie exclusiv un mijloc, ca să devină, măcar într‑o anumită măsură, un scop.“ — MIANDA CIOBA

Tratatele medievale de doctrină cavalerească sunt o tipologie textuală cu origine hispanică, așa cum romanul cavaleresc este creația lui Chrétien de Troyes. Cele patru reunite în această ediție împărtășesc o istorie comună ce se întinde de-a lungul a trei sferturi de veac (1265–340). În toate, ficțiunea cavalerească rezonează cu experiențe sociale și istorice concrete. Este evidentă influența pe care o are asupra autorilor, fie ei cunoscuți sau anonimi, lectura Eticilor și a Politicii aristotelice, a Summei Sfântului Toma, precum și impactul culturii predicației și al cărților sapiențiale. La fel de grăitor e și modul în care fiecare tratat recurge la doctrina bisericii, la etica de esență creștină, pentru a schița, cât mai categoric și convingător, deontologia cavaleriei pe temeiul unui complicat sistem de dependențe și responsabilități. Dacă în tratatele lui Alfonso X și al lui Don Juan Manuel regele și elita nobiliară formulează principii pornind de la misiunea cavaleriei de a apăra biserica și comunitatea, Ramon Llull extrage această misiune din ordinea profană și face din cavaler instrumentul realizării unității religioase a lumii sub semnul credinței lui Hristos. Cartea Ordinului Eșarfei ar fi cântecul de lebădă al apologiei ordinului cavaleresc, identificat cu clasa nobiliară. Tratatele de doctrină cavalerească conțin mărturia căutării unui statut marcat de responsabilitatea și solidaritatea care devin piatra de temelie a construcției instituțiilor politice, într-o lume structurată în jurul războiului.

Tratatul llullian a cunoscut numeroase traduceri încă din epoca medievală, iar reglementările alfonsine din Partida 11 au fost traduse relativ recent în limbile franceză și engleză. Cartea Cavalerului și a Scutierului și Cartea Ordinului Eșarfei apar aici pentru prima dată transpuse într-o altă limbă decât cea originală.

Acest studiu monografic arată că Miorița e departe de a descrie o crimă. Prin acest mit exemplar se face un carotaj exact și profund în frământarea sufletească a ciobanului aflat în preajma unui rit de inițiere în misterele vieții, ale morții și ale naturii, prin care el, alesul, se detașează de cele lumești, pentru a se înalța sufletește și spiritual spre fericire, pe o treaptă socială respectabilă. Ciobanul simte și descrie nemurirea sufletului.

„Încă din secolele XV-XVII Europa se pomeneşte inundată de covoarele orientale. Conform opiniei majorităţii specialiştilor, la baza decorului acestora se află o cultură străveche, nomadă. S-a făcut aşa că, pe parcursul secolelor, covoarele orientale au devenit chiar o estetică a ambientului european. În aceste condiţii, involuntar se pune problema dacă însăşi Europa a mai păstrat pe undeva propria-i tradiţie ornamentală, atât de bogat prezentă în străvechea cultură a neoliticului şi eneoliticului european. Şi chiar dacă această tradiţie s-a păstrat pe undeva, am fi foarte curioși să aflăm cam ce prezintă ea, această tradiţie, atât sub aspect estetic, cât şi sub aspect conceptual-filozofic.

Afrodita - adevarul zeitei: pentru voi, sunt mereu zambitoare, eleganta, stralucitoare. O zeita de coperta de revista, o divinitate cocheta, precursoarea tuturor sotiilor-trofeu imbracate de designeri la moda, a actritelor si a manechinelor incantatoare care defileaza pe podiumuri, invesmantate in rochii sclipitoare, cu parul aranjat si machiajul impecabil.

M-ati injosit, m-ati micsorat, m-ati mutilat. Ati redus o forta primordiala a cosmosului la o poveste de adormit copiii, adaptata lumii voastre marunte, formata din barfe si sentimente prefabricate. Nu aveti nici cea mai vaga idee cine sunt eu cu adevarat. Si a venit vremea ca cineva sa va reaminteasca.

O reinterpretare mitologica care ne inspira sa luptam pentru a ne schimba destinul.

Credem ca o cunoastem bine pe Afrodita, sau Venus, pentru vechii romani. Ce-ar mai putea avea de spus o zeita vanitoasa si frivola, zeita frumusetii si a iubirii, sotia infidela a lui Hephaistos, amanta lui Ares si Hermes?

Totusi, aceasta nu este decat o mica parte din adevar, iar Afrodita nu este deloc multumita ca a fost mereu subestimata si povestita in mod gresit. Din acest motiv, a decis sa ia cuvantul si sa-si spuna propria versiune a povestii. Mariangela Galatea Vaglio reinterpreteaza cu creativitate si originalitate miturile despre Afrodita, oferind in sfarsit o voce unei zeite privite pana acum intr-un mod superficial si, cu un stil captivant si ironic, povesteste toate epocile in care a fost venerata, iubiții sai pasionali - fie ei muritori sau zei - si confruntarile cu celelalte divinitati.

Povestea Afroditei este una la fel de veche ca istoria lumii, iar multiplele sale vieti sunt unite de un singur fir rosu: dorinta de a fi libera, asa cum cere puterea ei de zeita straveche si forta primordiala a naturii, si de a lupta pentru iubire.

Inteligenta artificiala a antrenat cea mai profunda si mai ampla schimbare tehnologica si culturala de la teoria relativitatii, mecanica cuantica si formarea geneticii incoace. Ea duce inainte industrii intregi, dar isi valorifica potentialul doar in conditiile in care inteligenta naturala este folosita din plin. Oameni cu echiparea anatomo-fiziologica cunoscuta au creat, dezvolta si folosesc inteligenta artificiala. Toate acestea, in operarea lor cu capacitatile inteligentei naturale si conform logicii si metodologiei ce-i este proprie. Ceea ce avem de facut ca oameni este sa dezvoltam oricat de mult cele doua inteligente - naturala si artificiala - si sa adoptam acele masuri legislative, institutionale, sociale si geopolitice care permit fructificarea lor in serviciul binelui comun.

Superprezicătorii prezintă metoda cu eficacitate demonstrată prin care putem să ne îmbunătățim abilitatea de a face predicții: în afaceri, finanțe, politică, relații internaționale sau doar în viața de zi cu zi.

Sinele nostru este o constructie de relatii si interactiuni, constrans si totusi in cautarea sentimentului de libertate. Aceasta tensiune, nevoia de a exista intr-un mod coerent si dorinta de a face si de a fi orice dorim in orice moment, defineste in mare parte ceea ce inseamna sa fii om. Ceea ce oamenii reflecta inapoi catre tine nu este o reprezentare adevarata a ceea ce esti sau cine esti tu, nici a ceea ce sunt ei. Este o constructie filtrata prin sinele persoanei cu care interactionezi. Asa cum este si sinele lor, in acel moment, co-creat de tine. In sala oglinzilor, ne vedem sinele reflectat, sau poate refractat, in multitudinea de oameni care ne inconjoara. Aceasta conduce la o intrebare importanta. Care sine? Totul ar putea parea desprins dintr-un thriller psihologic, in care o persoana este atat draguta, cat si criminala. Dr. Jekyll si dr. Hyde - un singur corp, dar doua (sau mai multe) variante de sine distincte. Se pare ca o versiune a acestui scenariu, desi una mult mai putin senzationala, este adevarata pentru noi toti. - Brian Lowery

O VIZIUNE ÎNDRĂZNEAȚĂ ȘI CLARIFICATOARE ASUPRA VIITORULUI A UNUIA DINTRE CEI MAI IMPORTANȚI SPEAKERI EUROPENI DESPRE TENDINȚELE GLOBALE ÎN ECONOMIE, AFACERI ȘI SOCIETATE.

Cum va arăta lumea în 2050? Cum vor influența forțele complexe ale schimbării – demografia, mediul înconjurător, finanțele, tehnologia și ideile despre guvernare – societatea noastră globală? Și cum ar trebui să ne gândim la viitor când există atâtea necunoscute?

HAMISH McRAE, una dintre cele mai importante voci din Europa în ceea ce privește tendințele globale din economie, afaceri și societate, ne poartă într-o călătorie antrenantă prin următorii douăzeci și cinci de ani. Bazându-se pe decenii de cercetare și combinând raționamentul economic cu perspectiva istorică, autorul cărții analizează oportunitățile și pericolele cu care ne confruntăm, studiind plăcile tectonice economice din trecut și din prezent pentru a ne ajuta să trasăm o hartă a viitorului.

O viziune îndrăzneață și vitală asupra planetei noastre, Lumea în 2050 este o proiecție esențială pentru oricine e îngrijorat de ceea ce ne rezervă viitorul, întrucât, dacă înțelegem cum se schimbă lumea noastră, ne vom afla într-o poziție mai bună, din care ne putem asigura viitorul în deceniile următoare.