Sociologie & Antropologie

Femeile din Sfântu Gheorghe este un volum de istorie orală și memorie comunitară care aduce în prim-plan vocile femeilor în vârstă din satul Sfântu Gheorghe, unul dintre cele mai izolate și fragile spații umane ale Deltei Dunării. Cartea reunește doisprezece povești de viață, construite din interviuri realizate pe parcursul mai multor ani, în care experiențele personale se împletesc cu tradițiile locale, munca invizibilă a femeilor, ritualurile de familie, limbajul afectiv al comunității și transformările sociale ale secolului XX și ale începutului de secol XXI.

„Combinând perspective muzicologice, istorice și culturale, studiul Valentinei Sandu-Dediu arată cum muzica a reflectat și a modelat naţionalismele Europei moderne şi plasează cultura muzicală românească într-un cadru continental mai amplu. De la stiluri muzicale propriu-zise până la presiunile ideologice şi politice, cartea oferă o modalitate originală de a «asculta» istoria zbuciumată a secolului XX european.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

„E muzica scrisă în vremea unei dictaturi diferită de cea compusă într-o lume liberă? Poți să-i convingi pe auditori că ești autentic, dar să te inspiri din muzica națională a altora? E oare naționalismul o ideologie mai influentă în muzica românească decât în cea franceză, rusă, italiană sau germană? Sunt doar câteva din întrebările la care răspunde Valentina Sandu-Dediu într-o carte populată cu figuri cunoscute ca Enescu, Rahmaninov, Bartók sau Schönberg. Erudită, autoa­rea ne îndrumă în hățișul instituțiilor, temelor și emoțiilor muzicale care au făcut ca naționalismul să fie la loc de cinste.“ — CRISTIAN PREDA

Desemnată cea mai bună carte a anului 2023 de publicațiile The Economist, Financial Times, Inc., Prospect Magazine și The Conversation

„Un tur de forță intelectual despre originile politicii identitare și amenin­țarea pe care o reprezintă ea la adresa liberalismului autentic, onest și de modă veche.“ — The New York Times

Istoria omenirii este marcată de violență și de discriminarea pe diverse criterii, de la etnie sau religie până la orientarea sexuală. Drept consecință, membrii grupurilor marginalizate ajung să nutrească o mândrie a identității diferențiatoare, ca formă de rezistență în fața discriminării.

În ultimele decenii însă, salutara promovare a culturii grupurilor minoritare s-a transformat într-o obsesie contraproductivă pentru identitatea de grup. Noua ideologie contestă capacitatea diferitelor grupuri de a trăi în armonie și insistă că atitudinea statului față de cetățeni ar trebui să țină cont tocmai de ceea ce-i diferențiază și dezbină. Aceasta este capcana identității, în care au alunecat mișcările de stânga. Cei care luptă pentru aceste idei se pun de fapt în calea egalității autentice de care avem atâta nevoie azi.

Yascha Mounk – prestigios cercetător și universitar, el însuși un om de stânga – ajunge la concluzia că, departe de a fi dușmani de moarte, stânga identitară și dreapta populistă se consolidează de fapt reciproc și că, pentru a o învinge pe oricare dintre ele, este necesar să ne opunem amândurora.

„O analiză excelentă și, totodată, o pledoarie elocventă pentru recuperarea valorilor comune, a ideilor care ne unesc, și nu a celor care ne dezbină.“ — ANNE APPLEBAUM

„Fals tratat de gastronomie…? Cu trimiterea explicită la Al. Odobescu, titlul acestei cărți, care ar fi trebuit să pună în scenă un joc nu cu faptele (cu adevărul, cu atât mai puțin), ci cu reprezentarea și iluzia lor, mai păstrează ceva din intențiile inițiale. Chit că gastronomia devenise între timp un revelator al istoriei Bucovinei, perspectiva pe care îmi fundamentam explorările rămăsese una estetică. Mi se părea că totul – tot trecutul, adică – poate fi proiectat într-o lumină salvatoare. Ba chiar că, recuperate din tot felul de surse, faptele emană o vibrație care purifică. Pornită însă din Paradis, călătoria mea a sfârșit, fatalmente, în Infern. În Infern, nu doar contemplarea, ci și sistematizarea faptelor devine o imposibilitate. Iar experiența ultimă pe care, ca exeget, o poți trăi este că faptele pur și simplu te înlocuiesc. În tot cazul, înțelegi astfel că Infernul nu sunt, cum ne învăța Sartre, ceilalți. Iată de ce, chiar împotriva titlului, aș vrea ca Falsul meu tratat de gastronomie și istorie politică să fie nu doar un studiu; de graniță, sau oricum altcumva, puțin importă. Visul meu e să fie și un manifest.” (MIRCEA A. DIACONU)

„Citită sec, cartea lui Mircea A. Diaconu ar fi o „culegere de documente” sau de citate ale timpului. Dar e imposibil s-o citești (doar) în acest fel, deși un istoric al faptelor mărunte, care s-ar interesa de trecut în datele lui particulare, va găsi aici multe mărgăritare inestimabile. Mircea citește ziarele Bucovinei interbelice așa cum Nichita Stănescu citea (și reproducea în formă de poeme) pasaje din Istoria ieroglifică a lui Cantemir și din O samă de cuvinte a lui Neculce. Impresia că ai în față un poem (ori o suită de poeme obiectuale) e absolut evidentă, iar uneori cu adevărat surprinzătoare. O carte nu doar reconstituită din memoria noastră culturală, ci și o carte generatoare de memorii. Care te face să-ți fie dor de acest oraș, precum altădată îți era dor de insula lui Robinson Crusoe, de Macondo lui Marquez sau de Dublinul lui Joyce.” (Mircea V. CIOBANU)

„Această carte este despre tine ca cititor și cât de ușor poți fi influențat fără să-ți dai seama. Mihai Șleahtițchi reușește rarul echilibru: explică riguros mecanismele manipulării, dar într-un mod clar, aplicabil și imposibil de ignorat. Este o carte practică, utilă pentru oricine trăiește în epoca rețelelor sociale, dar mai ales pentru profesioniștii din comunicare, politică sau media. Este cea mai bună investiție pentru a-ți întări gândirea critică și a aprecia o lectură autohtonă de calitate.” (Daniel VODĂ)

Scrisă de călugărul și savantul japonez Kaiten Nukariya la începutul secolului al XX-lea, această carte este considerată o lucrare de referință despre filosofia Zen și codul moral al samurailor. Autorul explorează fundamentele spirituale ale culturii japoneze și influența profundă pe care învățăturile Zen au avut-o asupra clasei războinicilor japonezi.

Fie ca este vorba despre personaje fantastice - precum Yuki-Onna, Doamna Zapezii, asemanatoare cu minunata Craiasa Zapezilor a lui Andersen sau Kwannon, cea cu unsprezece fete, zeita tineretii si a frumusetii, supranumita si Madona japoneza, de semnificatia vietatilor si a plantelor indigene, pentru localnicii ce vad in fiecare farama de viata o raza divina -, fie ca este vorba despre festivaluri vesele sau triste, legate de momentele de capetenie ale vietii sau de traditii si obiceiuri imemoriale, precum ceremonia ceaiului sau arta divinatiei, lumea Soarelui Rasare ni se reveleaza ca o punte fragila, tesuta din fire de matase, intinsa intre pamant si cer.

Este o lectura esentiala pentru cei care doresc sa inteleaga sufletul japonez, sensibil la delicatetea florilor de cires, o calatorie fascinanta prin istoria, cultura si spiritualitatea unui popor pentru care poezia lucrurilor marunte este un crez de a fi.

F. HADLAND DAVIS

Compunand Mituri si legende ale Japoniei m-am indatorat catre nume­roase autoritati pe teme japoneze si, in mod deosebit, lui Lafcadio Hearn, care mi-a dezvaluit initial Taramul Zeilor. Imi este imposibil sa-i enumar pe toti scriitorii care m-au ajutat in conceperea acestui volum. Am imprumutat din munca acestora la fel de mult precum Japonia a imprumutat de la alte tari si sper, cu sinceritate, ca la fel ca insasi Japonia, am folosit cores­punzator materialul pe care l-am obti­nut de la aceste multiple surse. 
Ii raman indatorat profesorului Basil Hall Chamberlain pentru ca mi-a pus la dispozitie munca sa si pretuiesc in-deosebi volumul sau enciclopedic, Things Japanese, traducerea sa pentru Kojiki, precum si volumele Murray’s Hand-book for Japan (in colaborare cu W. B. Mason) si Japanese Poetry. Le multumesc executorilor testamentari ai regretatului Dr. W. G. Aston, pentru ca mi-au oferit permisiunea de a cita din lucrarile sale de expert in acest domeniu.

Solidaritatea înseamnă să rămâi în mijlocul conflictelor care nu pot fi mereu rezolvate - să rămâi, cu alte cuvinte, cu ceea ce este de nerezolvat, să continui lupta împotriva formelor de putere - capitalistă, rasistă, patriarhală, transfobă - care ne neagă viețile și libertățile fundamentale, care ne-ar răpi, dintr-o singură mișcare, limbajul, dorința și capacitatea de a respira și de a ne mișca liber. Chiar dacă nu ne putem depăși diferențele, le putem duce cu noi, certându-ne în timp ce construim o solidaritate pentru viitor – fiindcă una dintre cele mai urgente sarcini este să identificăm și să amplificăm forța coalițiilor capabile să garanteze libertățile și egalitatea fără de care nicio democrație viitoare nu poate fi demnă de acest nume. - Judith Butler

„Rezultatele primului tur anulat al alegerilor prezidențiale din 2024 au produs un șoc în rândul puzderiei de autointitulați analiști politici și, deopotrivă, în rândul elitei intelectuale. Primele verdicte au împărțit vina cu o promptitudine suspectă: ba serviciile de informații rusești, ba TikTok-ul, ba – inevitabil – poporul însuși. Volumul de față are meritul de a ieși din acest cerc vicios al explicațiilor grăbite și de a încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci. Autorii fac ceva aproape scandalos în peisajul nostru public(istic): cercetează. Numără, compară, cartografiază, merg pe teren și stau de vorbă cu votanți reali. Din această disciplină a atenției se naște un volum de sociologie publică care mută discuția de la invectivă la explicație și de la etichetă la realitate socială. Vom găsi aici o analiză factuală a unui fenomen politic care spune multe despre România profundă, despre inegalități, despre frustrări și despre locurile în care statul lipsește. O carte serioasă, inteligentă și mult mai folositoare decât toate lozincile.“ — CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA, SNSPA

„Una dintre cele mai limpezi și atent documentate analize despre votul suveranist din România. Autorii mută întrebarea de la «cine i-a convins pe alegători» la «de ce erau pregătiți să fie convinși». Combinând analiza electorală cu munca de teren, vedem cum România s-a bifurcat în două lumi sociale tot mai depărtate, iar votul suveranist vorbește despre această ruptură. În locul unor fanatici, autorii întâlnesc oameni obișnuiți, care reflectează așezat asupra muncii, familiei și locurilor în care trăiesc. Un volum riguros și empatic, scris cu onestitate intelectuală, care ne ajută să înțelegem mai bine țara din care facem parte și să întrezărim o direcție de dezvoltare mai echilibrată.“ — COSIMA RUGHINIȘ, Universitatea București

 

Împletind știința, filosofia, literatura, istoria, teoria administrării afacerilor, cultura pop și o mulțime de exemple ușor de înțeles din lumea reală, De ce facem clic explică de ce a fi „sincronizat”, „potrivit” și „pe aceeași lungime de undă” sunt mai mult decât niște simple expresii.

Din dormitor în sălile de ședințe și mai departe, Murphy dezvăluie cu o curiozitate, o concizie și un umor caracteristic modul în care instinctul nostru de a ne sincroniza cu alții ne determină o bună parte din comportament și modul în care cele mai profunde dorințe ale noastre de a fi cunoscuți, admirați, iubiți și conectați – sunt atât de des zădărnicite în lumea modernă.

Faci imediat clic cu unele persoane, în vreme ce altele, în mod inexplicabil, te plictisesc?

Oamenii emit vibrații?

Este posibil „să citești” o cameră?

Obiceiurile proaste sunt contagioase?

De ce facem clic este o explorare fascinantă a științei promițătoare a conexiunii umane.Kate Murphy descrie, în termeni lucizi, nu numai fundamentul legăturii aparent naturale dintre oameni, ci și consecințele devastatoare ale absenței sale – toate foarte relevante într-o lume în care virtualitățile digitale drenează interacțiunea autentică din viețile noastre. - Thomas Lewis, psihiatru, conferențiar la University of California San Francisco și autorul lucrării A General Theory of Love

 

Se spune ca la inceput „Cerul si Pamantul inca nu erau sepa­rate, iar In si Yo inca nu erau despartite”. Acest lucru ne aminteste de alte povesti cosmogonice. In si Yo, corespondent al conceputului chinezesc de Yang si Yin, reprezinta principiul masculin si cei femi­nin. A fost mai usor pentru vechii scriitori japonezi sa isi imagi­neze nasterea creatiei in termeni nu foarte indepartati de propria nastere. In mitologia polineziana gasim aproximativ aceeasi poveste a inceputului lumii, in care Rangi si Papa reprezinta Cerul si Pamantul, alte paralele putand fi observate in povesti cosmogo­nice egiptene, si nu numai. In aproape toate aceste povesti vedem cum principiul masculin si cel feminin ocupa un loc proeminent si, in definitiv, foarte rational. Ni se spune in Nihongi ca aceste principii, masculin si feminin, „formeaza o masa haotica precum un ou cu limite definite in mod obscur si care contine germeni”. Intr-un final, acest ou creeaza viata, iar partea cea mai pura si mai clara este extrasa, si din ea este format Cerul, in timp ce aspectul greoi se depune la baza si devine Pamantul, care „se compara cu un peste ce pluteste la suprafata apei”. O forma misterioasa asemanatoare unui lastar de trestie apare subit intre Cer si Pamant si, la fel de subit, se transforma intr-un zeu numit Kuni-toko-tachi („Taramul-etern-al-existentei-elementului-divin”). - F. HADLAND DAVIS

Compunand Mituri si legende ale Japoniei m-am indatorat catre nume­roase autoritati pe teme japoneze si, in mod deosebit, lui Lafcadio Hearn, care mi-a dezvaluit initial Taramul Zeilor. Imi este imposibil sa-i enumar pe toti scriitorii care m-au ajutat in conceperea acestui volum. Am imprumutat din munca acestora la fel de mult precum Japonia a imprumutat de la alte tari si sper, cu sinceritate, ca la fel ca insasi Japonia, am folosit cores­punzator materialul pe care l-am obtinut de la aceste multiple surse.
Ii raman indatorat profesorului Basil Hall Chamberlain pentru ca mi-a pus la dispozitie munca sa si pretuiesc in-deosebi volumul sau enciclopedic, Things Japanese, traducerea sa pentru Kojiki, precum si volumele Murray’s Hand-book for Japan (in colaborare cu W. B. Mason) si Japanese Poetry. Le multumesc executorilor testamentari ai regretatului Dr. W. G. Aston, pentru ca mi-au oferit permisiunea de a cita din lucrarile sale de expert in acest domeniu.

Exista o literatura destul de bogata in domeniul cercetarii efectelor psihologice ale utilizarii social media si in aceasta categorie se inscrie si lucrarea de fata. Autoarele ne anunta inca din introducere ca „Prezenta cercetare isi propune sa investigheze relatia complexa dintre utilizarea retelelor sociale si sanatatea mintala a studentilor, punand accent pe simptomele de anxietate, depresie, stres perceput si stres posttraumatic. Prin aplicarea unor instrumente psihometrice validate (STAI, BDI-II, PCL-5, PSS) si a unui chestionar propriu, studiul exploreaza atat dimensiunea descriptiva a fenomenului, cat si factorii modulatori precum copingul, alfabetizarea digitala sau sprijinul social. Scopul final este de a genera date relevante care sa contribuie la fundamentarea unor politici educationale si interventii psihologice adaptate provocarilor din era hiperconectivitatii”. Sorin Bocancea

De ce, în secolul XXI, femeile independente continuă să tânjească după o instituție care, istoric și statistic, le dezavantajează? În Sfârșitul căsniciei, Emilia Roig oferă un răspuns curajos și necesar, analizând mecanismele prin care patriarhatul s-a adaptat vremurilor moderne, transformând căsătoria dintr-o necesitate economică într-un imperativ romantic.

Autoarea, fondatoare a Center for Intersectional Justice (CIJ) și una dintre cele mai influente voci feministe din Europa, combină experiența personală – propria „depresie post-nupțială” – cu o analiză sociologică riguroasă. Cartea explorează teme incomode, dar cruciale:

• Cum „iubirea romantică” a devenit un opiu modern pentru femei.
• Povara invizibilă a muncii domestice și de îngrijire (care-work).
• Amatonormativitatea: presiunea socială de a fi într-o relație de cuplu ca unică formă de validare.
• Cum prieteniile și comunitățile pot oferi forme de iubire și sprijin superioare familiei nucleare izolate.

Emilia Roig nu propune doar o critică, ci o viziune eliberatoare. Ea pledează pentru abolirea căsătoriei ca instituție de stat, deschizând calea pentru forme noi, fluide și echitabile de conviețuire. Este o carte despre cum să iubim mai bine, mai liber și mai asumat.

Despre autoare: Emilia Zenzile Roig deține un doctorat în științe politice și predă cursuri de intersecționalitate, teoria critică a rasei și studii postcoloniale în Germania, Franța și SUA. Este autoarea bestsellerului Why We Matter (2021) și o figură centrală în dezbaterile europene despre diversitate și incluziune.

In Statul cultural. 12 eseuri de sociologia lecturii, Lucian Pricop (cercetator, profesor, editor si traducator) propune o radiografie lucida si provocatoare a modului in care cultura functioneaza ca sistem de putere si legitimare. Cartea arata cum valoarea literara este descoperita, dar si construita prin mecanisme institutionale, discurs critic si strategii de vizibilitate care modeleaza ierarhiile simbolice ale prezentului. Cu rigoare analitica si claritate conceptuala, volumul exploreaza teme actuale precum non-lectura, politicile memoriei, mitologia originalitatii si economia autenticitatii. Un capitol dedicat malpraxisului cultural dezvaluie felul in care promovarea culturii poate deveni instrument de excludere, iar analiza jurnalelor contrafacute reconstituie istoria moderna a autenticitatii simulate.

Intr-o epoca a hiperproductiei editoriale si a competitiei pentru prestigiu, „Statul cultural“ ofera instrumentele necesare pentru a intelege cum se construieste autoritatea culturala si cine beneficiaza de pe urma ei. Este o carte care explica mecanismele campului literar contemporan si invita cititorul sa-si reexamineze propriile criterii de lectura si de valorizare.

Un volum esential pentru toti cei interesati de sociologia culturii, teoria lecturii si dinamica publica a literaturii de astazi. Si pentru oricine vrea sa inteleaga ce se afla, de fapt, in spatele ideii de valoare culturala.

De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații?

De ce femeile sunt mai predispuse să facă Alzheimer?

Este sexismul util pentru evoluție?

Aceste întrebări au în spate o știință cu adevărat captivantă – iar în această carte, cu o curiozitate fără margini și o inteligență ascuțită, Cat Bohannon acoperă ultimii 200 de milioane de ani pentru a explica știința exactă din spatele dezvoltării sexului feminin: „Avem nevoie de un fel de manual de utilizare pentru mamiferul femelă. O relatare fără prostii, puternică, bazată pe cercetări serioase (dar lizibilă) despre ceea ce suntem. Cum au evoluat corpurile feminine, cum funcționează, ce înseamnă cu adevărat să fii femeie din punct de vedere biologic. Ceva care să rescrie povestea femeii. Această carte e acea poveste.“

Eva nu e doar o revizuire radicală a istoriei omenirii, ci și un document care corectează istoria, absolut necesar pentru o lume care s-a concentrat prea mult timp preponderent pe corpul masculin.

BESTSELLER THE NEW YORK TIMES

FINALISTĂ LA WOMEN’S PRIZE PENTRU NONFICȚIUNE

ADEVĂRATA ORIGINE A SPECIEI NOASTRE:

O relatare revoluționară, care demontează mituri și deschide ochii asupra modului în care oamenii au evoluat, oferind o schimbare de paradigmă în ceea ce privește felul în care ne raportăm la corpul feminin, la apariția lui și la cum această evoluție continuă să influențeze astăzi viețile tuturor.

„O analiză inteligentă, amuzantă și științifică a puterii corpului feminin; Eva surprinde, educă și încurajează.“ Bonnie Garmus, autoarea bestsellerului Lecții de Chimie

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT

„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times

„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature

„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian

Subiectivitatea biografica a unui detaliu al trecutului meu in relatie cu presa religioasa si activitatea institutionala intr-o confesiune religioasa in perioada comunista m-au condus la viziunea stiintifica pe care o restituie aceasta carte, in limba romana, care se adauga la celelalte carti, studii, articole in franceza si engleza, pe care le-am publicat apoi in cariera mea academica, in tara mea de adoptie, Franta. Am chestionat aici sensul secularizarii ca o forma de mistificare si mitificare a imaterialitatii religiei.

Avem o carte preponderent de sondare a mentalităţii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societăţii pe mai multe paliere, dintre care se detaşează cel istoric şi cel religios.

(…) Rusia bolnavă este scrisă în primii ani după evenimentele revoluţionare din 1905-1907, în cursul cărora autorul a avut o participare activă, mai ales în ce priveşte punerea acestei revoluţii sub semnul lui Hristos. Este o carte importantă tocmai pentru că oglindeşte deziluziile unei naturi pasionale, care, în centrul istoriei şi al religiei, pune mereu fapta. Fireşte acum, după Arhipelagul lui Soljeniţîn, pamfletele lui Merejkovski par simple exerciţii de stil, „nelibertatea” dezavuată în ele, Rusia ţaristă ca „închisoare a popoarelor” apărând chiar foarte apropiată de ceea ce s-ar putea numi „stat de drept”.

În privinţa „demascării” ororilor contemporaneităţii, putem spune că – aşa cum au dovedit-o deceniile bolşevice – întotdeauna este loc de mai rău. (Emil Iordache)

În întreaga lume de astăzi, naționalismul a revenit, și este adesea profund tulburător. Politicienii populiști exploatează naționalismul în scopuri autoritare, șovine, rasiste și xenofobe, întărind opinia că acesta este un curent fundamental reacționar și antidemocratic. Însă Yael Tamir susține cu pasiune un tip foarte diferit de naționalism, unul care îi reînvie virtuțile participative, creative și egalitare, răspunde la multe dintre problemele cauzate de neoliberalism și hiperglobalism și este esențial pentru democrație, la apogeul ei. - Princeton University Press

Obiect practic, accesoriu de modă, simbol al identității culturale sau al statutului social – pantoful are o multitudine de valențe. În Imperiul Otoman, eunucii morți erau bătuți cu papucii ca să le fie iertate greșelile lumești. În Franța, Caterina de Medici a lansat moda pantofilor cu toc după ce i-a adoptat în speranța că așa va fi mai înaltă și mai atrăgătoare decât una dintre rivalele ei. Tot în Franța, mai târziu, Flaubert va fi atât de preocupat de picioarele și botinele femeilor, încât unii îl vor considera fetișist. Hrușciov se pare că și-a folosit pantoful pe post de obiect contondent în timpul unei ședințe ONU, în timp ce creatori ca Manolo Blahnik și Christian Louboutin ridică pantofii și sandalele la rang de obiecte de artă și de lux. Astfel de povești îi dau Aurorei Liiceanu ocazia să arate cât de importante au fost dintotdeauna încălțările pentru noi, dar și să explice resorturile psihologice aflate la baza anumitor comportamente ale noastre sau să anticipeze evoluția acestor comportamente.

„Când Mario Vargas Llosa a fost rugat să scrie o prefață pentru Doamna Bovary, nu s-a gândit că asta îl va arunca într-o aventură. A studiat cele treisprezece volume de corespondență a lui Flaubert, scriitor cu o viață interioară extrem de complicată și o viață exterioară posacă și retrasă. Se pare că, în copilărie, Flaubert obișnuia să observe atent botinele femeiești. Ca atare, este autobiografic episodul în care Justin, băiatul care lucra la farmacie, o roagă pe servitoare să-i dea voie să lustruiască botinele Emmei Bovary, pe care le atinge cu dragoste respectuoasă, ca pe niște obiecte sfinte.
Pantoful ca simbol al culturilor, civilizațiilor și epocilor a fost o temă de documentare constantă pentru Flaubert. L-au interesat piciorul și învelișul său social, pantoful. «Piciorușul ei delicat, acoperit de un pantof cu toc, împodobit cu un trandafir negru», scrie el. Se știe că în biroul lui Flaubert, printre scrisori, păstrate cu sfințenie, erau și haine și alte obiecte ale amantei lui – o șuviță de păr, papucii pe care ea, Louise Colet, îi purtase în prima lor noapte de dragoste și pe care adeseori, după cum îi spune în scrisori, el îi scotea din sertar ca să-i mângâie cu tandrețe și să-i sărute plin de iubire.”

Începuturile așezării rurale de astăzi, satul Oprișenești din județul Brăila, nu se găsesc într-un trecut diferit față de prezentul pe care îl trăim acum, astăzi, chiar în clipa aceasta.

Volumul Scurtă biografie a comunității rurale românești. Satul Oprișenești își propune să aducă lectorul pe meleagurile ereditare ale evoluției umane, pentru ca omul să-și poată înțelege esența. Nefiind o monografie ori un studiu specializat în etnografie, volumul de față are un singur scop, acela de a ajunge la inimile oamenilor. Dincolo de informații concentrate, de istoria originilor satului românesc, de caracterizarea omului lumii rurale, el caută să depășească rațiunea individuală, să o transcendă și să-și îndeplinească valoarea afectivă absolută, indiferent de vârsta, de etnia, de credințele, de obiceiurile celui care îl deschide. Volumul de față invită, nu silește, inspiră, nu constrânge, plăsmuind un spațiu al credințelor nepieritoare și al dragostelor eterne, spațiu ce nu poate fi decât satul românesc.

Când, după titlul unui volum, apare mențiunea „ediția a II-a", cititorul, pe bună dreptate, se întreabă de ce a fost nevoie de acest demers? De ce am considerat că trebuia reeditată Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H Stahl, o carte prin excelență document, un document sui generis de istorie orală? În primul rând, fiindcă mărturiile înregistrate cu eminentul sociolog - încă în anii regimului comunist şi publicate acum un sfert de veac - au stârnit un interes deosebit, aşa încât au fost epuizate și suplimentările de tiraj. Interesul nu s-a limitat la istoria sociologiei, ci s-a extins la tot arealul culturii româneşti şi al Europei Centrale. Fiindcă volumul de convorbiri cu profesorul Stahl documentează nu doar mişcarea culturală pornită de Dimitrie Gusti, ci şi politicile culturii în perioada inter-şi postbelică.

Un motiv mult mai important al reeditări, constă în faptul că oferă posibilitatea adăugirii unor note şi comentarii. Acestea sper eu - ridică valoarea de document a textului, prin faptul că aduc informații pentru înţelegerea convorbirilor. Aparent, demersul este similar cu adnotarea memoriilor, a corespondenței, a jurnalelor publicate. Dar, în cazul istoriei orale, alături de subiect, apare şi cercetătorul, inițiatorul şi conducătorul aducerilor aminte. Convorbitorii, oricât s-ar strădui să lămurească o temǎ aflată în discuție, o aprofundează până ce interlocutorii sunt mulțumiți. Or, acest nivel de claritate, pentru alți cititori, chiar avizați, poate fi insuficient. Documentul „produs" prin intermediul istoriei orale are nevoie, în plus, de critica sursei, pentru că se bazează pe memorie. Cred că cele aproape 600 de note și comentarii vor facilita înţelegerea deceniilor evocate de Henri H. Stahl, precum și împrejurările anilor '80 ai secolului trecut, când s-au desfăşurat convorbirile întrucât, desigur, perioada înregistrărilor îi influenţează involuntar pe interlocutori. 

,,Zeu, legendă, geniu, extraterestru sunt doar câteva dintre apelativele cu care a fost etichetat Diego Maradona ca sportiv. Toate aveau rolul de a evidenția calitățile fotbalistice extraordinare ale argentinianului și care, deși spun atâtea despre cât de valoros a fost ca sportiv, sunt totuși insuficiente pentru a descrie locul ocupat de Diego Maradona în istorie. Pentru că Maradona nu a însemnat doar goluri, driblinguri și trofee. A fost mai mult decât un campion. După cum sugerează și titlul prezentei cărți, Maradona este un produs socio-cultural complex.

Lucrarea Diego Maradona. Un studiu sociocultural este o contribuție importantă la literatura științifică de profil. Nu este o biografie în stilul clasic, ci un volum de studii realizate de specialiști din domenii variate (sociologie, istorie, literatură, științe politice, comunicare, jurnalism, muzică), care explică într-o manieră clară, structurată, ceea ce, cei mai mulți dintre noi, nu am trăit, dar cu siguranță vom înțelege mai bine.” Pompiliu-Nicolae Constantin

Pablo Brescia este scriitor, critic și profesor de limba spaniolă la Universitatea Florida de Sud, SUA, unde conduce programul de licență și predă cursuri despre literatura și cultura din America Latină contemporană. Ariile sale de cercetare sunt teoria și istoria prozei scurte și intersecția dintre știință, tehnologie și literatură în America Latină.

Mariano Paz este lector de spaniolă și la Universitatea din Limerick, Republica Irlanda, unde deține, de asemenea, funcția de director asociat al Ralahine Center for Utopia Studies. Cercetările sale se concentrează asupra cinematografiei utopice și distopice în America Latină, science‐fiction și cultură populară.

Necuratul nu se arată decât celor care ştiu de dânsul.

De ce o lucrare de demonologie consacrată vrăjitoriei? Cred că la această întrebare este uşor de găsit un răspuns, chiar şi în vremurile noastre.

De la prezenţa din ce în ce mai familiară a anunţurilor publicate în cotidiene centrale de către „vrăjitoare” specializate în probleme spinoase ale omului contemporan, fie ele ghicitoare, descântătoare sau fermecătoare pe care suntem tentaţi să le consultăm – deşi ne asigurăm noi înşine că nu credem în presupusele puterile supraumane cu care se împăunează – pentru a căpăta totuşi răspunsul dorit (în fapt, aşteptat şi confirmat de multe alte informaţii) până la sondarea ştiinţifică, la fel de obstinantă, mai ales a viitorului, prin intermediul divinaţiei „clasice” (astrologie, cartomanţie, tarot, chiromanţie ş.a.) sau până la aplicarea magiei simpatetice în aceleaşi scopuri oraculare (să nu uităm nici de aprinderea furişă a unei lumânări în situaţiile de criză, ce i asigură omului un pic din liniştea mult visată), ocultată de forme mai mult sau mai puţin noi, aruncată într un con de umbră de triumful „iresponsabil” al ştiinţei, magia contemporană cunoaşte şi astăzi, ca şi odinioară, forme surprinzător de bine conservate, ancorate într un sistem de credinţe care găseşte încă explicaţii pentru multe din neliniştile noastre.

Datorită pericolului pe care l prezintă în general performerii magiei a putut fi posibilă şi menţinerea, chiar dacă se poate vorbi de unele fluctuaţii, a respectului acordat de membrii societăţii, care nu îndrăzneau să intre în conflict deschis cu depozitarii unor cunoştinţe atât de temute.

Chiar de la începuturi a apărut o distincţie clară între practicile şi reprezentanţii magiei: pe de o parte vorbim de divinaţie, înţeleasă ca o consultare mai mult sau mai puţin activă a viitorului ce însă nu putea fi schimbat, în cazul în care datele nu erau măgulitoare; atunci când magicianul nu putea să rămână pasiv, în expectativă la porţile cunoaşterii din ale cărei fructe gustase, el se hotăra să încerce să depăşească graniţele uzuale şi să silească divinităţile implicate să şi revizuiască atitudinea sau, mai mult, să le pedepsească prin încheierea de pacte sau de simple contacte cu adversarele acestora, cu zeităţile infernale, oricare ar fi fost ele. - Antoaneta Olteanu

Adriana Cordali oferă o explorare rară, neintermediată, a modului în care puterea totalitară a funcționat (și cum i s-a rezistat) prin mijloace vizuale în România comunistă. Explorarea de către Cordali a tropilor vizuali ai ideologiei comuniste existenți în imagini, monumente și cinematografie, ca manifestări ale violenței epistemice, servește ca o reamintire importantă a faptului că regimurile politice sunt, totodată, și regimuri de vizualitate care controlează ceea ce se vede, cum se vede sau ceea ce nu se permite a se vedea. Prof. dr. Cezar Ornatowski, Profesor de Retorică și Studii de Scriere la Universitatea de Stat din San Diego, California, SUA

Dr. Adriana Cordali, cercetător în retorică, scriitoare, și traducătoare, oferă relatări personale și o analiză elegantă a instrumentelor retorice ale totalitarismului din România Comunistă (1945–1989). În egală măsură o etnografie și un regal în domeniul retoricii, cartea se axează pe experiențele de viață ale “decrețeilor”, născuți în România în urma Decretului 770 din 1966, o lege anti-avort care punea în practică comanda dată de Partidului Comunist Român femeilor, aceea de a avea cât mai mulți copii. Această carte este o capsulă de memorie care avertizează. Prof. dr. Elena Gabor, Profesor de Comunicare Organizațională, Universitatea Bradley, Peoria, Illinois, SUA

Adriana Cordali oferă o perspectivă unică asupra unui subiect subreprezentat în domeniul retoricii. Această carte este inedit de accesibilă deopotrivă omului de rând și cadrelor universitare, deși abordează două concepte dificile: regimul din România comunistă și retorica vizuală. Rezultatul este o dinamică între relatări personale, care oferă context istoric, și un discurs academic despre retorica vizuală. Dr. Christene D’Anca, Lector Universitar Doctor, Universitatea din California, Santa Barbara, California, SUA

Bazându-se pe o vastă documentare pe care o sintetizează cu talent și nepărtinire, Eric Berkowitz compune o imensă frescă a modului în care societatea și instituțiile ei de putere s-au infiltrat în patul individului în tentativa de a orienta, a reglementa și a pedepsi una dintre cele mai intime acțiuni umane: sexul. Fără formalisme și teorii juridice aride, cartea reprezintă o lectură plăcută prin numeroasele relatări și povestiri – unele comice, chiar surprinzătoare pentru cititorul contemporan – despre felul cum au evoluat mijloacele prin care individul s-a văzut constrâns – și de multe ori pedepsit – de mecanismele opresive ale societății. Avem, în ansamblu, o adevărată istorie a luptei cu „păcatul originar” în diversele lui epoci și manifestări (adesea minoritare), începând cu primele legi ale vechilor regate din Mesopotamia până la faimoasele procese din timpurile mai recente ale lui Flaubert, Baudelaire, Oscar Wilde sau Roman Polanski.

Eric BERKOWITZ este jurnalist şi jurist. Ca avocat, a practicat în domeniile proprietăţii intelectuale şi al litigiilor în afaceri. A publicat reportaje de investigaţie în Los Angeles Times şi întreţine interesul publicului pentru practica judiciară în domeniile violenţei în familie şi al minorităţilor sexuale, documentate prin anchete realizate printre azilanţii politici din Statele Unite. Colaborează constant la publicaţii precum The New York Times, Washington Post, The Economist, LA Weekly. Cărţile publicate mai includ The Boundaries of Desire: A Century of Good Sex, Bad Laws, and Changing Identities (2015) şi Dangerous Ideas: A Brief History of Censorship in the West, from the Ancients to Fake News (2021).

Ca specialist în filosofie și propagandă și fiu al unor refugiați din Europa celui de-Al Doilea Război Mondial, Jason Stanley a înțeles de multă vreme că societățile democratice, inclusiv Statele Unite, pot fi vulnerabile la fascism. În cartea Cum funcționează fascismul, autorul identifică zece piloni ai politicii fasciste – apelul la un trecut legendar, propaganda, antiintelectualismul, irealitatea, ierarhia, victimizarea, legea și ordinea, anxietatea sexuală, favorizarea „inimii țării” și desființarea bunurilor publice și a sindicatelor – care constituie atât un diagnostic de urgență al tacticilor utilizate de politicienii de dreapta pentru a distruge democrațiile, cât și și o perspectivă critică asupra momentului actual.

Stanley împletește reflecții asupra istoriei, filosofiei, sociologiei și teoriei critice a raselor cu povești contemporane din Ungaria, Polonia, India, Myanmar și Statele Unite, printre alte țări, evidențiind pericolele imense ale limbajului și credințelor care separă oamenii în „noi” și „ei”. Prin revelarea unor tipare tulburătoare, la fel de răspândite astăzi ca în trecut, Stanley arată că unele elemente ale politicii – retorica și mitul – pot deveni prea rapid politică și realitate. El susține că numai recunoscându-le putem începe să le opunem rezistență și să revenim la idealurile democratice.

Un filosof de la Yale identifică cei zece piloni ai politicii fasciste, descriindu-le istoria profundă și terifianta ascensiune.

Cartea oferă o analiză fascinantă a ideologiei fasciste, împletind cu agilitate exemple din Germania, Italia, Ungaria, Rwanda și Myanmar până în Serbia și, da, SUA. Pe măsură ce avansează în cadrul său conceptual al celor mai importante caracteristici ale subiectului, Stanley include observații mai subtile care, pentru unii cititori, pot părea surprinzător de apropiate de realitatea lor. — The Guardian

Jason Stanley scoate în evidență felul în care libertățile oamenilor dispar când alegătorii susțin politicieni care promovează politica dezbinătoare a lui „noi contra ei”, denigrând cooperarea, compromisul și respectul față de ceilalți. Cum funcționează fascismul explică în termeni conciși și ușor de înțeles modul în care sunt manipulați oamenii să renunțe la drepturile dobândite care au făcut America măreață. — David Cay Johnston, câștigător al Premiului Pulitzer și autor al cărților It's Even Worse Than You Think și The Making of Donald Trump

O eternă întrebare despre istorie: se repetă  ea oare? Aliații au învins fascismul în urmă cu aproape 75 de ani. Dar renaște el? Populismul național al lui Trump și Bannon, Brexit, Orban și ascensiunea dreptei maghiare, Mișcarea Cinci Stele din Italia, Erdoğan – Jason Stanley încearcă să răspundă la tot felul de întrebări în cartea sa extraordinară. Pentru cei care neagă sau au îndoieli, cartea lui Stanley oferă dovezi copleșitoare că fascismul este viu, sănătos și în ascensiune. Este un semnal de alarmă care ne îndeamnă să ne trezim, să fim atenți și să facem ceva. — Errol Morris, regizor și autor al cărții The Ashtray

Analiza uimitoare făcută de Jason Stanley nu a făcut decât să sporească în importanță de la apariția acestei cărți, în 2018. Este una dintre cărțile definitorii ale acestui deceniu. — Elizabeth Hinton, autoarea cărții From the War on Poverty to the War on Crime

Nicio altă carte nu este atât de relevantă pentru momentul actual. — Claudia Rankine, autoarea cărții Citizen

Cine este mai pregătit să facă față provocărilor și să apere principiile într-o lume modernă instabilă? Cei cu identități naționale, religioase, etnice sau tribale puternice, care acceptă democrația, sau democrații care renunță la identitate ca pe un fel de prejudecată care creează diviziuni?

Bazându-se pe experiența personală ca disident sovietic și prizonier politic, Sharansky explorează modul în care identitatea a fost sursa rezilienței și a sensului în fața opresiunii. După cum el însuși mărturisește, „Democrația (...) oferă libertate; identitatea oferă direcție.”

Volumul de față este considerat un succesor spiritual al volumului The Case for Democracy (2004), unde Sharansky pledează pentru extinderea democrației ca reacție la tiranie și terorism.

Natan Sharansky susține că un cosmopolitism lipsit de valori, chiar și în sisteme democratice, este periculos. Este de preferat să avem identități ostile încadrate în democrație decât democrați indiferenți la chestiunea identității. Într-o provocare viguroasă și perspicace atât pentru stânga, cât și pentru dreapta, Natan Sharansky, așa cum a dovedit în repetate rânduri, pune exact diagnosticul epocii noastre, sfâșiate între populism, criză identitară și criterii morale precum umanism, toleranță și drepturi ale omului.