Sociologie & Antropologie

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 61-90 din 494

  • Stiinta povestirii
    58.14 LEI

    Au existat multe tentative de a înțelege ce anume face o poveste să fie bună, însă puține au folosit o abordare științifică. În acest volum incisiv și provocator, Will Storr ne explică cum ne manipulează și ne captivează marii povestitori. Aplicând date fascinante din cercetarea psihologică și din descoperirile la zi din neuroștiințe, dar și elemente constitutive ale miturilor și arhetipurilor noastre, Storr ne arată cum să folosim aceste instrumente ca să spunem povești mai bune și ca să găsim mai mult sens în lumea noastră modernă haotică.

    Cea mai bună carte despre meșteșugul povestirii din câte am citit vreodată. — Matt Haig, autorul bestsellerului Cum să oprești timpul

    Rareori am găsit o carte care să mă captiveze mai mult și care să mă forțeze să mă îndoiesc de tot ce am citit, am văzut și am scris. O capodoperă. — Adam Rutherford, autorul bestsellerului Scurtă istorie a tuturor

  • Sfârşitul competenţei
    65.00 LEI
    Expunerea la informații în era tehnologiei alimentează un egalitarism intelectual narcisist și orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere. Astfel, omul de rând care își culege informațiile de pe internet ajunge să se creadă la fel de competent în medicină ori diplomație ca specialiștii din domeniile respective. Toate opiniile, inclusiv cele mai ridicole, se cer a fi luate în serios și orice contrazicere a acestei teze este respinsă drept elitism nedemocratic. Printre motivele respingerii experților, Tom Nichols enumeră accesibilitatea internetului, apariția modelului satisfacției clientului în cadrul studiilor superioare și transformarea industriei media într-o mașină de divertisment non-stop. În loc să formeze un public educat, diseminarea tot mai democratică a informațiilor face ca o armată de cetățeni furioși și prost informați să nege realizările intelectuale, iar în acest context înseși instituțiile democratice riscă să devină victimele populismului sau ale tehnocrației. Sfârșitul competenței analizează acest fenomen și avertizează cu privire la pericolele care amenință stabilitatea și supraviețuirea democrației moderne în era informației, cea de-a doua ediție incluzând și exemple elocvente oferite de stilul de conducere al președintelui american Donald Trump și de pandemia de COVID-19.
  • Superbloom. Cum ne dezbină tehnologiile care ar trebui să ne aducă împreună
    62.37 LEI

    Începând cu telegraful și telefonul din anii 1800 și până la internetul și rețelele de socializare din zilele noastre, publicul a primit cu brațele deschise noile sisteme de comunicare. Ori de câte ori oamenii obțin mai multă putere de a împărtăși informații, se presupune că societatea prosperă. Superbloom spune o poveste extrem de diferită. Pe măsură ce comunicarea devine tot mai mecanizată și mai eficientă, ea generează mai degrabă confuzie decât înțelegere, mai degrabă zâzanie decât armonie. Tehnologiile de comunicare scot la iveală mult prea adesea tot ce este mai rău din noi.

    Comentator celebru al consecințelor tehnologiei asupra oamenilor, Nicholas Carr reorientează discuția din jurul comunicării moderne, punând sub semnul întrebării unele dintre convingerile noastre cele mai adânci cu privire la individualitate, libertatea de exprimare și democratizarea media. El dezvăluie modul în care aplicațiile de mesagerie golesc conversațiile de orice nuanță, în care „aglomerarea digitală” erodează empatia și declanșează agresivitatea, în care dezbaterile politice online ne îngustează mințile și ne distorsionează percepțiile și în care progresele în domeniul inteligenței artificiale estompează și mai mult linia deja neclară dintre fantezie și realitate. Deși ne arată cum ne-au dezamăgit companiile de tehnologie și instrumentele lor de conectare, Carr ne obligă să ne confruntăm cu adevăruri incomode și despre propria noastră natură. Se dovedește că psihicul uman este cum nu se poate mai în răspăr cu „superînflorirea” informației pe care a dezlănțuit-o tehnologia.

    Plină de perspective psihologice și de exemple elocvente luate din istorie și știință, Superbloom oferă atât o imagine panoramică a modului în care media modelează societatea, cât și o examinare profundă a destinului sinelui într-o perioadă de dislocare radicală. Poate că e prea târziu pentru a mai schimba sistemul, ne avertizează Carr, dar nu e prea târziu să ne schimbăm noi înșine.

    Această carte a venit la țanc. Urmează să spun ceva ca om extrem de prezent în mediul online, care nutrește o dragoste profundă pentru cultura și istoria internetului: poate că o parte din povestea asta n-a fost o idee bună. — Oliver ScialdoneLiterary Hub

    Carr este foarte convingător în demersul de a trage un semnal de alarmă în privința naturii distructive a rețelelor de socializare și a companiilor care le controlează. — Kirkus Reviews

    Au existat puține voci precaute precum Nicholas Carr care să ne îndemne să facem un bilanț al efectelor automatizării asupra umanității noastre. — Sue HalpernNew York Review of Books

    Fenomenul superbloom al macilor de pe dealurile Californiei a provocat un superbloom al oamenilor; acesta din urmă a cauzat blocaje și pericole de siguranță publică. Pentru Nicholas Carr, un critic atent al influențelor tehnologiilor asupra noastră, aceasta este o metaforă a zilelor noastre saturate de informație. ― The Economist

    Carr ia în calcul tot ceea ce știm despre comunicare și psihologie și demonstrează că platformele moderne de social media sunt locul ideal unde se dezvoltă intoleranțe, anxietăți și facțiuni. Se pare că mai multă „comunicare” nu înseamnă automat mai bine… Ca întotdeauna, perspectiva lui Carr e urgentă și actuală, o provocare necesară pentru viziunea idealistică a internetului democratic. ― Booklist

  • Dincolo. Viata intre Vest si Est
    39.99 LEI

    Te-ai întrebat vreodată ce locuri, ce momente te compun și te definesc? Poți spune cu certitudine ce înseamnă acasă? Pentru oamenii care trăiesc între lumi, acasă devine chiar interstițiul, spațiul acela intermediar dintre două redefiniri succesive. Eseurile personale și de călătorie ale Dianei Radovan te vor purta de-a lungul și de-a latul Germaniei contemporane, dar mai cu seamă în interiorul vulnerabil al imigrantei care caută, în această topografie fascinantă și stranie, harta metaforică a propriei regăsiri. Andreea Sepi

    Într-un periplu de o intimitate dezarmantă, Diana surprinde, cu o exactitate aproape clinică, momentele esențiale ale căutării de sine și spațiului, geografic și spiritual, pe care-l poate numi din nou acasă. Adriana Cârcu

    Diana Radovan scrie despre cum ne pierdem și cum ne regăsim fiecare din noi de-a lungul unei vieți. Și nu credeam că se poate scrie cu atâta sinceritate despre ce înseamnă experiența unei vieți în căutare. Căutarea unui loc, a unei stări, a unui acasă. O îmbinare între un Vest și un Est personale Dianei, dar care ne devin, pe măsură ce parcurgem paginile ei, nouă înșine personale. Răzvan Penescu

  • În virtutea inepției. Nouă antologie de perle
    39.12 LEI
    Epuizat din stoc

    Veți râde citind năstrușniciile din volum? Aşa e de dorit. Veţi trece de la amuzament la stupoare? Aşa e de presupus. Veţi reciti anumite pasaje, frecându-vă apoi mefient la ochi? Aşa e de aşteptat. Pe urmă însă, odată stins hohotul sau dispărut zâmbetul, probabil că vă veţi pune câteva întrebări despre celebrităţile zilei, eventual ale deceniului, fie ele din politică, afaceri, sport sau divertisment. Una dintre aceste întrebări priveşte dezinvoltura cu care apar aceşti oameni pe scenă. Distribuţia volumului e compusă din personaje care par operate de simţul ridicolului la o vârstă fragedă şi pentru care surfingul media pe valul popularităţii pare o condiţie indispensabilă de viaţă. Din acest punct de vedere, În virtutea inepţiei nu e doar un catalog de prostioare şi aberaţii, ci şi o dovadă a nivelului tot mai scăzut al discursului public. Ba poate chiar a felului în care ni se anemiază şi nouă exigenţa. Cotizanţilor vechi, cu apariţii consistente în precedentele volume de „perle“, li se adaugă aici noi exponenţi ai contraselecţiei. Unii sunt tenori ai misticismului dacopat, alţii perorează despre virtuţile înălţătoare ale cânepei. Unii îl consideră şarlatan şi impostor (ba chiar şi hoţoman) pe Cristofor Columb, care ar fi şterpelit nişte hărţi ale dacilor, alţii cred că au stabilit contacte cu civilizaţii non-umane – şi nu oriunde, ci la ONU. Din cauza lor, România pare uneori un straniu amestec de circ, spital de boli mintale şi curte a miracolelor.

  • De la calul troian la minotaur
    89.75 LEI
    De la Socrate si Aristotel la Picasso si sir Arthur Evans, de la Trimalchio la Marele Gatsby, din antichitate la Jazz Age.
     
    Spirit, imaginatie, stralucire, emotii si zece povesti despre fapturi mitice uluitoare: de la leul umanizat al lui Androcles la umanitatea indoielnica a Ciclopului, de la Xanthos, calul vorbitor al lui Ahile, la tipetele bizare ale batlanilor de pe insula lui Diomede si la albinele monarhice antice si moderne, prin neasteptate locuri fascinante, de la portile Troiei si labirintul din Cnossos la banchetul din Neapole si in salonul lui Sigmund Freud, sub privirile minotaurului lui Picasso. 
     
    O carte care dezvaluie noi cai de a gandi despre umanitate si indatoririle ei etice, incercand sa dea raspuns la cateva mari intrebari: Ce anume ne face oameni? 
     
    Si ce anume, daca asa ceva exista cu adevarat, ne deosebeste de toate celelalte creaturi?
     
    Cele mai iubite povesti despre legatura dintre oameni si animale, pline de nuante, de forme si de virtuti oglindite in arheologie, filozofie, psihologie, istorie, arta si mitologie. 
     
    • Sfinxul (Sphinx aenigmatica) • Xanthos, calul vorbitor al lui Ahile (Equus eloquens) • Leul lui Androcles (Panthera leo philanthropus) • Ciclopul (Cyclops inhospitalis) • Calul troian (Equus troianus) • Mistretul „troian“ (Aper troianus ostentator) • Albina politica (Apis politica) • Taunul socratic (Haematopota oxyglotta socratis) • Minotaurul (Hybrida minotaurus) • Batlanii cenusii de pe insula lui Diomede (Calonectris diomedea transformata)
  • Lux, viciu, tabieturi. Tutunul in trecutul Tarii Romanesti si al lumii intregi
    37.00 LEI

    Nu există plantă care să aibă un trecut mai bogat în întâmplări interesante ca tutunul. Adus în Europa acum vreo 400 şi ceva de ani, cultivat mai întâi prin grădini pentru frumuseţea lui, mai apoi ca o plantă miraculoasă de leac, ajunge, la vreo 100 de ani după introducerea lui în Europa, să fie întrebuinţat aproape numai pentru fumat şi prizat, întrebuinţare care s-a răspândit cu o repeziciune extraordinară. Paralel cu răspândirea întrebuinţării tutunului, au început şi măsurile represive contra celor ce îl întrebuinţau, măsuri care, în unele ţări, ajunseseră până la pedeapsa cu moartea. Patima tutunului a fost însă mai tare chiar decât groaza morţii; ea a pus stăpânire pe oameni, s-a răspândit în toată lumea, iar conducătorii Statelor, în loc de a mai închide pe fumători sau de a le tăia nasurile sau chiar de a-i spânzura, au găsit mai nimerit să impună tutunul la dări grele, sub motivul de a stăvili răspândirea lui, dar în realitate spre a crea, pentru visterie, izvoare noi de venituri. În primele pagini ale acestei lucrări, cititorul va vedea peripeţiile prin care a trecut tutunul în lumea întreagă, de la descoperirea Americii şi până în zilele când întrebuinţarea lui s-a generalizat. În ce priveşte ţara noastră, notele şi însemnările vechi privitoare la tutun şi la fumat, deşi sunt puţine şi acelea răzleţite în diferite publicaţii istorice, totuşi constituie un material documentar destul de bogat spre a arunca puţină lumină în trecutul introducerii şi răspândirii tutunului prin meleagurile noastre.

    (Petre E. Mihăescu)

  • Satul de acasa. Centenar in imagini
    348.86 LEI
    Epuizat din stoc
    Volumul semnat de Ruxandra Mihăilă, este o lucrare de excepție în peisajul editorial românesc, aflată la granița dintre album fotografic, cronică afectivă și monografie culturală. Conceput ca un omagiu adus satului natal, cartea devine un act de recuperare a memoriei colective și de reîncreștinare a unei lumi aproape dispărute, prin intermediul imaginii, documentului și evocării literare.
  • Bibliotecile
    27.48 LEI
    Loc de munca pentru cercetatori, loc de pastrare a unui patrimoniu nepretuit, bibliotecile sunt o punte intre trecut si prezent. Dar, desi menirea lor a ramas neschimbata din cele mai vechi timpuri, mijloacele de care dispun, precum si modurile de consultare si de folosire a cartilor sunt astazi in plina transformare.
  • Francezi în Banat, bănăţeni în Franţa
    75.00 LEI
    Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial apărea o criză a refugiaţilor, cu deplasări mari de populaţie, într-o Europă care tocmai se diviza pentru o lungă perioadă. Se definea astfel o frontieră de netrecut între Estul sovietizat şi Vest, ce avea să marcheze decalaje economice enorme, dar mai ales despărţirea lumii totalitare de cea democratică. Forţaţi să-şi abandoneze casele, cetăţeni români şi iugoslavi din Banat, consideraţi la plecare de etnie germană sau pur şi simplu şvabi, vorbind un dialect german sau francez, dar şi sârba, maghiara sau româna, cum se vorbea adesea în Banat, ajungeau pe teritoriul Austriei de azi, apoi în Franţa, unde aveau să se stabilească. Cartea de faţă spune povestea lor, a celor plecaţi, corelată cu mărturiile celor rămaşi. Cele două planuri ale memoriei analizate în paralel sunt completate de contextul istoric mai depărtat – colonizările habsburgice din secolul al XVIII-lea, când loreni, alsacieni ori luxemburghezi şi alţi vorbitori de franceză se instalau în Banat. Un studiu de caz atent construit, volumul arată cum se modelează reciproc memoria şi identitatea în circumstanţe specifice, cuprinse în povestiri personale, imagini şi documente, condensate în simboluri şi naraţiuni fondatoare, legende şi mituri. O arheologie a memoriei, o microistorie situată între antropologia istorică şi cea culturală, bazată pe o analiză de discurs, în care metoda se pune în aplicare sau se reinventează pe măsură ce corpusul de surse mobilizat se constituie într‑un teren de cercetare.
  • În cine poți să ai încredere
    68.71 LEI
    Dacă nu poți să ai încredere în cei care conduc, în cine ai putea să ai încredere? De la guvern la afaceri, de la bănci la mass-media, încrederea în instituții este astăzi la cel mai scăzut nivel istoric. În această carte revoluționară, experta în materie de încredere, Rachel Botsman, dezvăluie că ne aflăm în punctul de vârf al uneia dintre cele mai mari transformări sociale din istoria omenirii - cu consecințe fundamentale pentru toată lumea. O nouă ordine mondială apare: s-ar putea să ne fi pierdut încrederea în instituții și lideri, dar milioane de oameni își închiriază casele unor străini, schimbă monede digitale sau se trezesc că au încredere într-un bot. Aceasta este epoca „încrederii distribuite”, o schimbare de paradigmă condusă de tehnologii inovatoare, ce rescriu regulile unei relații umane.
  • Retele religioase si comunitati locale. Biserica Neoprotestanta si emigrantii romani in Statele Unite
    54.97 LEI

    Din cuprins:
    • Cadrul teoretic
    • Cadrul analitic
    • Metodologia cercetarii: Cazuri, date si metode de analiza
    • Migratia romanilor in Statele Unite: O privire de ansamblu
    • Rolul Bisericii in procesul de migratie
    • Rolul Bisericii in procesul de integrare

    Aceasta carte isi propune sa analizeze rolul pe care Biserica il are in procesul de emigrare al romanilor in SUA si in cel de integrare in tara de destinatie. Analiza este construita in jurul teoriei retelelor sociale, investigand in ce masura biserica este o retea centrala in abordarea contemporana a fenomenului migratiei romanilor in Statele Unite. Demersuri asemanatoare sunt relativ noi la nivel national, mare parte din studiile precedente ce analizeaza fenomenul migrational romanesc se concentreaza pe tari de destinatie din zona Uniunii Europene
    Cercetarea de fata ofera o contributie la aprofundarea si intelegerea literaturii actuale privind modelele complexe de integrare a imigrantilor in societatile din tara de destinatie. Acesta va putea aduce o contributie teoretica in ceea ce priveste rolul Bisericii in cadrul dezbaterilor globale contemporane privind emigrarea si integrarea, aducand in prim-plan relatia complexa intre biserica si migratie, o prezenta importanta in viata multor migranti.
    Ionut-Daniel Moldovan

  • Constructia participarii scolare. Reprezentari ale copiilor din mediul rural
    52.86 LEI

    Din cuprins:

    • Constructionismul social in sistemul educational

    • Participarea copilului. Teorii si practici

    • Dimensiuni metodologice constructioniste

    • Participarea copilului in mediul online

    • Noi perspective teoretice privind dezvoltarea participarii scolare

    Lucrarea de fata Constructia participarii scolare. Reprezentari ale copiilor din mediul rural isi propune sa evidentieze vocea copiilor in conturarea si implementarea deciziilor care au in vedere spatiul scolar. Demersul de cercetare este sustinut de abordarea constructionista care gaseste participarea drept o constructie sociala, generata de definitiile copiilor care variaza in functie de contextul social, cultural, economic si politic in care aceasta se manifesta. Participarea scolara este creata la nivelul interactiunilor dintre indivizi, profesori si elevi, elevi si elevi, familie si scoala, prin intervale de negociere. Rezultatele subliniaza importanta perspectivelor copiilor care pot constitui o sursa de inspiratie pentru dezvoltarea si incurajarea participarii scolare.
    Odata cu provocarile generate de pandemia Covid-19, care a produs multe schimbari, stres si incertitudini, scoala online aduce in prim-plan o realitate diferita. Se contureaza importanta parintilor in viata copiilor, iar scoala pentru cei mai multi dintre copii ramane principala resursa in sprijinul acestora.

    Alexandra Damaschin

  • Coruptibili. Cum ne schimbă puterea
    56.03 LEI

    Oamenii îşi pierd busola morală atunci când dețin puterea? Sau ajung la putere doar cei cu o moralitate fragilă?
    Când ne alegem liderii, ce anume ne determină să îi favorizăm pe unii sau pe alţii?
    Cartea analizează mai multe modele de legătură între dobândirea pozițiilor de forţă şi de
    decizie şi caracteristicile înnăscute sau dobândite ale marilor deţinători de putere.
    „Cu o regularitate constantă, Vladimir Putin face publice fotografii cu el la bustul gol, călare pe cal, practicând judo sau făcând alte demonstrații de putere ca un războinic. Aceste semnale pot fi eficiente deoarece creierul nostru din Epoca de Piatră încă mai asociază unele percepții despre conducere cu fizicul unei persoane."

    Dr. Brian Klaas este profesor asociat de Politică Globală la University College London, cercetător afiliat la University of Oxford şi contributor la revista The Atlantic. Este expert în procese electorale, democrație și autoritarism, violență politică şi natura puterii
    Este gazda podcastului „Power Corrupts", care a fost descărcat de peste trei milioane de ori şi autorul mai multor cercetări despre accesarea şi folosirea puterii.
    Prospect Magazine l-a inclus în seria 25 de Gânditori de Top" la nivel mondial.

  • Burn Book. O poveste de dragoste din lumea tech
    72.94 LEI

    Kara Swisher, jurnalistă premiată, ne oferă o poveste captivantă, usturătoare, dar onestă, despre industria tech și fondatorii acesteia, care au vrut să schimbe lumea, însă au reușit să o cam distrugă.

    Parțial carte de memorii, parțial istorie, Burn Book este o cronică necesară despre cei mai puternici jucători din domeniul tech. De la „regina tuturor formelor de media” (Walt Mossberg, The Wall Street Journal), aceasta este povestea spusă de un insider, pe care am așteptat-o cu toții, despre Silicon Valley în versiunea sa modernă și cel mai mare boom din istoria lumii de generare a avuției. Când titanii tech s-au lăudat că „se vor mișca rapid și vor schimba lucruri”, Kara Swisher le-a luat-o înainte, oferindu-ne detaliile atât de protejate. Scriind despre explozia sectorului digital de la începutul anilor 1990, a scos la lumină date despre această nouă ordine mondială, pe care a ajuns să o cunoască mai bine decât oricine altcineva. Reportajele sale exclusive consecvente l-au făcut pe un CEO să o acuze că „trăgea cu urechea prin țevile de încălzire” și a împins-o pe Sheryl Sandberg de la Facebook să remarce la un moment dat: „Există o glumă obișnuită în Valley când lumea scrie un memo: «Sper să nu-l vadă Kara vreodată»”.

    Pe când era încă studentă, Swisher a început să lucreze la The Washington Post, unde a devenit unul dintre puținii oameni din jurnalism interesați să scrie despre internetul care prindea contur la momentul acela. Apoi a lucrat la The Wall Street Journal, înființând împreună cu Walt Mossberg revoluționara conferință D: All Things Digital și o serie de site-uri de știri inovatoare despre domeniul tech.

    Swisher i-a intervievat pe toți cei care contează în tech în decursul a trei decenii, exact când sub bagheta lor a apărut o explozie de inovații care au schimbat fața globului, ajutând și totodată făcând rău lumii noastre. Steve Jobs, Jeff Bezos, Elon Musk, Bill Gates, Sheryl Sandberg, Bob Iger, Larry Page și Sergey Brin, Meg Whitman, Peter Thiel, Sam Altman și Mark Zuckerberg sunt doar câțiva dintre cei pe care Swisher i-a făcut să-i treacă toate apele – la figurat, iar în cazul lui Zuckerberg, la propriu.

    În ciuda daunelor despre care scrie, Swisher rămâne optimistă cu privire la potențialul tehnologiei de a ajuta la rezolvarea problemelor, și nu doar la crearea acestora. Face apel la industrie să vină cu alegeri mai bune, mai chibzuite, exact în momentul în care un nou set de instrumente AI puternice sunt pe cale să schimbe lumea încă o dată. În esență, această carte este și o poveste de dragoste, despre și pentru domeniul tech, scrisă de cineva care îl cunoaște mai bine decât oricine altcineva.

  • Nu vine sfarsitul lumii. Cum construim o planeta sustenabila
    68.71 LEI

    Această carte „revelatoare și esențială” (Bill Gates) va transforma modul în care analizați cele mai mari probleme de mediu și vă explică cum le putem rezolva.

    A devenit ceva obișnuit să le povestim copiilor că vor muri din cauza schimbărilor climatice. Suntem bombardați în mod constant de titluri apocaliptice care ne spun că solul nu va putea susține recoltele, peștii vor dispărea din oceanele noastre și că ar trebui să reevaluăm decizia de a face copii.

    Folosind rezultate recente ale cercetărilor în domeniu, îndrumări practice și grafice lămuritoare, Nu vine sfârșitul lumii prezintă instrumentele necesare ca să înțelegem criza actuală și să facem schimbări în stilul de viață ce pot să aibă un impact real. Hannah Ritchie anulează gălăgia din jur, subliniind ce funcționează și ce nu, și pe ce trebuie să ne concentrăm urgent pentru a putea lăsa o planetă durabilă generațiilor viitoare.

  • Femeia-Demon. 4.000 de ani de mituri, seductie si mister
    63.33 LEI
    Creaturi precum ispititoarea Lilith, prima sotie a lui Adam, si sirenele, care ademeneau marinarii spre moarte, sunt figuri familiare in cadrul genului seducatoarei monstruoase ce se foloseste de farmecele personale pentru a atrage barbatii spre pieire. Dar daca ne vom intoarce in timp cu 4.000 de ani, vom descoperi originile acestor diavoli in fiinte terifiante precum Lamashtu, un demon mesopotamian cu cap de leu care strangula bebelusi si omora gravide, sau Gello, o strigoaica virgina din Grecia antica ce ucidea din gelozie femei insarcinate si copii. Nici vorba sa ademeneasca barbatii spre pericole sau pieire. Acesti monstri erau parte din practicile ritualica ale femeilor referitoare la nastere si sarcina. Si atunci, cum a evoluat mitologia lor de au ajuns sa seduca barbati?
  • Vorbește. Cum limbajul ne-a făcut oameni
    62.37 LEI

    ,,Aceasta este povestea acestei cărți. Cum am ajuns să stăpânim limbajul, de ce ne oferă un avantaj, cum ne‐a schimbat, cum l‐am folosit și unde ne poate duce mai departe – călătoria nu e încă terminată. Poate că limbajul este ceea ce ne face oameni, dar lumea e încă divizată de credința noastră greșită în superioritatea anumitor culturi, religii și identități, în special cele personale: încă nu am reușit să ne desprindem de iluzia excepționalismului, care ne împiedică să realizăm că luptăm toți în aceeași tabără, până la urmă.” Simon Prentis

    Am scris această carte cu scopul de a demonstra cum și de ce limbajul este fundamentul a tot ce ne face oameni: capacitatea noastră remarcabilă de a comunica ne separă de alte specii și, de‐a lungul timpului, cunoștințele noastre împărtășite converg treptat într‐o soluție comună pentru problemele mai generale cu care ne confruntăm.

    ,,Ca și aerul pe care‐l respirăm, limba a fost un dar de la zei și orice altă discuție era degeaba. Însă publicarea Originii speciilor a stricat acest plan: ca și toate celelalte lucruri, a devenit clar că limba trebuie să fi evoluat, dar, deși Darwin a realizat că aceasta era cheia enigmei a ceea ce a numit „intelectul nostru divin“, nu a știut cum să o explice.” Simon Prentis

    ,,O carte de pus pe același raft cu operele lui Steven Pinker sau James Lovelock. O lectură obligatorie!” John Gribbing

    ,,Sunt foarte bucuros că am citit această carte, o scriitură minunată.” Richard Dawkins

    ,,O lectură extraordinară.” Yoko Ono Lennon

    ,, Am citit carte dintr-o răsuflare, o lectură pe care o recomand tuturor.” James Lovelock

  • Civilizatia
    62.37 LEI
    O panorama a artei si arhitecturii occidentale de la prabusirea Imperiului Roman si pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial, Civilizatia lui Kenneth Clark narativizeaza literar cele treisprezece episoade ale serialului BBC montate de autor in 1969. Considerand ca o civilizatie poate fi, mai presus de toate, judecata prin arhitectura pe care a lasat-o in urma, Clark calatoreste prin insulele Irlandei din secolul al VI-lea, prin Florenta renascentista si New Yorkul modern si arata efortul colectiv al oamenilor care au vrut sa spuna adevarul despre societatea lor. Se desfasoara astfel o distributie impresionanta de personaje care si-au daruit toata energia pentru a ne largi intelegerea lumii si a civilizatiei noastre. De asemenea, Kenneth Clark scoate in evidenta capodoperele pe care le-au creat - in arhitectura, sculptura si pictura, filosofie, poezie si muzica -, de la Scoala din Atena a lui Rafael si pana la podurile lui Brunel.

    Civilizatia ne-a aratat ca exista ceva in arta si in arhitectura despre care merita sa vorbim si sa polemizam. - Mary Beard
     
    Civilizatia le-a schimbat viata multora dintre urmaritorii serialului BBC. - Mary Beard
     
    Civilizatia are nevoie, cu siguranta, de un minimum de prosperitate materiala - suficienta pentru a-i permite putin timp liber. Dar, mai mult decat atat, are nevoie de incredere, de incredere in societatea in care se traieste, de credinta in filosofia ei, in legile ei si in propria putere a mintii. - Kenneth Clark
     
    Kenneth Clark e omul care a reusit cel mai bine sa-si transforme sentimentele profunde pentru arta in ceva contagios. Cartea e o incantare pentru noi, publicul larg. - The Sunday Times
     
    Ne indeamna iar si iar sa admiram arta si s-o vedem de fiecare data cu alti ochi. - The Observer
  • Cantecul sirenelor. Cum a devenit atentia cea mai amenintata resursa a lumii
    68.71 LEI

    Trăim în era atenției, într-o economie a atenției. Clipă de clipă când suntem treji suntem atenți la ceva, fie că e alegerea noastră liberă, fie pentru că ceva sau cineva ne-a atras sau ne-a forțat să fim atenți. Unde e atenția noastră, acolo suntem și noi. Din perspectiva entităților din afara noastră, atenția este resursa cea mai prețioasă; nu a fost nicicând atât de căutată, de disputată și de importantă ca în prezent.

    Discursul public și politic, produsele și serviciile, viața socială, viața personală - toate se luptă să ne capteze atenția. Această resursă rară și finită ne este extrasă, cultivată și recoltată de cele mai valoroase companii din istorie, iar în final noi rămânem epuizați și neliniștiți.
    Cartea semnată de Chris Hayes este actuală și necesară; este viziunea panoramică de care avem urgentă nevoie pentru a înțelege mai bine ce ni se întâmplă și pentru a vedea mai clar drumul spre liniște în tot acest vacarm.
    Cântecul sirenelor a debutat săptămâna trecută pe primul loc în topul New York Times al celor mai vândute cărți!

    Chris Hayes a diagnosticat boala periculoasă a epocii noastre și nimeni nu este mai bine poziționat pentru înțelegerea și explicarea ei. Gânditor profund, riguros și informat, Hayes trăiește boala pe care o diagnostichează. Profunzimea viziunii lui și urgența mesajului său asigură o lectură esențială pentru vremurile noastre – dacă putem să ne mobilizăm atenția cerută de gândirea minuțioasă. - Lawrence Lessig, profesor de drept și de leadership, Harvard Law School

  • Tradiții uitate în Balcani
    79.00 LEI

    Prin prisma mitologieiprof.dr.habil. Antoaneta Olteanu dorește să ofere o prezență de adâncime a unității balcanice pe care o regăsim adesea în sistemul de gândire, de viziune asupra lumii, dar și în cel al tradițiilor și obiceiurilor vechilor comunități din Balcani, elemente care vor fi reluate și în cadrul unor studii comparatiste introduse în acest volum. Așa cum spune autoarea, „Mitologia constituie unul dintre cele mai vechi straturi culturale, care cuprinde atât elemente de credință, cât și ritualuri, practici cotidiene indispensabile activităților cotidiene. Spre deosebire de alte culturi, mitologia ca atare nu s-a păstrat în întregime, fiind marcată de oralitate ca element dominant de transmitere a ei, dar multe elemente au supraviețuit chiar și în eposul eroic, în balade, legende, descântece, farmece și practici divinatorii”. Măcar din comparațiile cu mitologiile vecinilor – slavă, germanică, romanică, se vede destul de bine că pentru o mare parte din această zonă fondul mitologic nu este de sorginte indo-europeană, ci chiar mai vechi, prin prezența masivă a personajelor mitologice femei, mature și chiar în vârstă. Nu moșii, ci babele constituie depozitarele sistemelor de credință, sunt păzitoarele oamenilor și ale întregului univers și sunt prezente tot timpul în viața lor, într-o formă sau alta. Studiul respectiv vorbește despre personificări-patroni ai elementelor, duhuri protectoare ale bolilor și nu în ultimul rând babele descântătoare, moașe etc. O altă particularitate desprinsă este cea constatată în legătură cu duhul casei în acest spațiu, reprezentat mai ales sub formă de șarpe, și nu cu o înfățișare antropomorfă. Spațiul balcanic cunoaște, de asemenea, în mitologia sa, un set de personaje colective demonice, mai degrabă păzitoare ale normelor de comportament, decât marcate de un demonism animalic, oameni-centauri care își fac apariția în perioade-cheie pentru exercitarea acestui control. La greci și bulgari, macedoneni, sârbi avem Kallikantzaroi și Karakongiolî, iar la români – pe Sântoaderi. În afară de fondul vechi, influențe importante vin și din stratul turcesc.

    „Volumul de față este rezultatul unui efort colectiv pe care l-am coagulat în cadrul unui vast proiect de cercetare asupra Balcanilor, demarat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (IASCCL). M-am oprit asupra istoriei culturale a Balcanilor și, din aceasta, am încercat să pun accent pe aspectele etnologice și antropologice pe care le revelă cercetările din spațiul balcanic, în acord și cu preocupările mele principale. Am declanșat astfel, în anul 2022, o serie de prelegeri pe teme balcanice, susținute de specialiști în domeniu. De asemenea, am organizat, tot sub egida ISACCL, două sesiuni de comunicări consacrate acestei pro­blematici, sub numele Tradiții uitate în Balcani. Subiectul general a stârnit un mare interes, și nu numai pentru etnologii și antropologii pe care contam, ci și pentru cei preocupați de domeniul imagologiei, studiului mentalităților, istoriei și chiar politologiei. Astfel a apărut acest volum compozit. Într-un fel, era și normal, realitățile balcanice prezintă în continuare interes pentru mulți cercetători și temele de dezbatere merg la pachet – de la tradiții vechi, extrem de bine conservate, la relații sociale și comportamente naționale pătimașe ce fac să vorbim mai mereu de scântei ce continuă să iasă din butoiul cu pulbere niciodată stins.

    Oricât de ciudat ar părea la prima vedere, toate studiile sunt legate între ele, toate reflectă spiritul balcanic în complexitatea lui. Am putea constata, de asemenea, la o privire superficială, că sunt multe teme deja bătute, care nu mai merită să fie abordate. Revizitările sunt necesare, am văzut și vom mai vedea. Comparații nu sunt făcute așa cum ar trebui – sunt bune și cele între două culturi, dar, pentru spațiul balcanic, ar fi nevoie de jonglarea cu mai multe, pentru a surprinde și mai bine trăsăturile zonale. Oricum, nu există studii superflue, toate sunt niște piese de mici dimensiuni într-un puzzle uriaș care încă își mai așteaptă închegarea.”

    Antoaneta Olteanu

  • Curs de cultura si civilizatie romana pentru straini
    93.03 LEI

    Aceasta lucrare este un ghid esential destinat celor care doresc sa exploreze si sa inteleaga complexitatea culturii si civilizatiei romanesti. Conceput intr-un format accesibil si poliglot, acest volum ofera o introducere comprehensiva in istoria, arta, traditiile si valorile Romaniei, fiind dedicat atat studentilor internationali, cat si celor pasionati de multiculturalism. Acest curs nu este doar un material didactic, ci si un instrument util pentru promovarea Romaniei la nivel international, reflectand preocuparea constanta pentru educatia interculturala si schimburile academice.

  • Tradiții și obiceiuri românești
    9.99 LEI

    Tradiția nu este o sumă de valori perimate și inactuale, ci o totalitate de valori care definesc și susțin omul la nivel individual și social, dând sens și valoare existenței umane. De valorile autentice ale tradiției depinde valoarea noastră ca oameni și bogăția noastră spirituală în oricare comunitate (oricât de stearpă și globalizantă) ne-am afla. Tradițiile românilor sunt diferite de la o zonă la alta, după cum spune și zicala: „câte bordeie, atâtea obiceie”. Însă tocmai acest lucru ne face mai interesanți, mai atrăgători și mai originali.

  • Reguli. O istorie secretă
    84.47 LEI

    O carte scurtă despre un subiect vast. Suntem cu toții, fără excepție, oriunde, întotdeauna captivi într-o țesătură de reguli care ne susțin și ne constrâng. Regulile stabilesc începutul și sfârșitul zilei de lucru, dirijează fluxul și refluxul circulației, dictează cine se poate căsători cu cine și cum, plasează furculița la dreapta sau la stânga farfuriei, punctează diversele acțiuni din jocul de baseball, potolesc dezbaterile din întruniri și parlamente, precizează ce se poate lua sau nu ca bagaj de mână în avion, subliniază cine poate vota și când, analizează corectitudinea gramaticală a unei fraze, îi îndrumă pe clienți cum să stea la coadă în magazine, le comunică stăpânilor de animale dacă ele sunt sau nu binevenite și ordonează ritua­lurile legate de naștere și de moarte. 

    O capodoperă limpede, incisiv argumentată, fermecător scrisă și strălucit de spirituală: istoria lucrurilor pe care ne bazăm din toate epocile istorice, din toate culturile și tradițiile.

    Există și regulile nescrise, dacă să întâmpini cu mâna întinsă, dacă să aplici două săruturi pe obraz à la française (ori unu, à la belge), la câți kilometri la oră peste viteza legală te poți aștepta la toleranță fără amendă, cât să lași bacșiș la ce gen de restaurant, când să-ți ridici (și să-ți cobori) glasul într-o conversație, cine să deschidă ușa cui, cât de des și cât de sonor se poate întrerupe un spectacol de operă cu aplauze și urale, când să ajungi și când să pleci de la o petrecere și cât de lung să fie un roman. După cum se știe, conținutul regulilor se schimbă de la o cultură la alta, dar nu există nicio cultură lipsită de reguli, adică o mulțime de reguli. O carte care ar cuprinde toate aceste reguli aproape ar echivala cu o istorie a omenirii.

  • Cuvinte magice
    62.37 LEI
    Epuizat din stoc

    Precedată de studiul revizuit „Limba descântecelor românești”, lucrarea inedită „Cuvinte magice” dă titlul întregului volum.

    Rațiunea acestei opțiuni este simplă. În cultura noastră, descântatul oferă contextul major în care apar cuvintele magice și, mai mult, acoperă toate instanțele vieții umane – naștere, dragoste, boli, căsătorie, muncă, dușmani, copii, credință, moarte etc. Nu am în vedere magia de tip spectacol, prezentată unui public de outsideri în chip de amuzament, ci magia gravă, ritualizată, în care boala sau suferința cer să fie înfruntate.

    De pildă, termeni precum hocus-pocus, abracadabra etc. au fost examinați în măsura în care permit ilustrarea distanței dintre cuvânt magic dezactivat și formulă magică performativă. Într-adevăr, în majoritatea cazurilor, descântece întregi și relativ ample, declamate sau șoptite conform unor reguli fluide, rareori formulate explicit, preiau, în cultura noastră populară, rolul de efectuare vorbită a actului magic. Nu am întâlnit, în limba română, cuvinte izolate prin care să se efectueze integral acte magice.

  • Șiragul cu inele
    42.24 LEI
    Îl admirăm în vitrinele magazinelor de bijuterii, îl purtăm ca simbol al iubirii sau al puterii, îl păstrăm în casetă ca amintire prețioasă de la mama, bunica sau străbunica... Inelul nu este un simplu obiect, iar legendele și poveștile populare ne arată cum încă din vechime i s-au atribuit puteri neobișnuite. Omul își pune în inel un gând, o dorință – un fel de misiune pe care i-o dă. Dar nu întotdeauna inelul face ce-și dorește omul. Uneori vindecă, alteori nu, uneori îl apără pe soldatul care-l poartă și pleacă la luptă, alteori acesta nu se mai întoarce cu bine acasă. Cele douăsprezece povești reunite în carte au în centrul lor inele reale sau imaginare. Sunt inele care leagă familii, inele ce simbolizează faima, inele vorbărețe sau nostalgice, inele complice, inele blestemate. Tuturor omul le-a dat o misiune, fără să aibă însă garanția că și-o vor îndeplini.
  • Revenge of the Tipping Point
    68.71 LEI

    Revenge of the Tipping Point. Suprapovesti, superraspanditori si ascensiunea ingineriei sociale

    De ce este Miami... Miami? Ce ne spune soarta cutremuratoare a ghepardului despre felul in care ne crestem copiii? De ce scolilor din Ivy League le pasa atat de mult de sport? Ce este Treimea Magica si ce inseamna ea pentru armonia rasiala? In aceasta noua lucrare provocatoare, Malcolm Gladwell revine intaia oara in ultimii 25 de ani la subiectul epidemiilor sociale si al punctelor critice, de data aceasta cu scopul de a explica partea intunecata a fenomenelor contagioase. Printr-o serie de povestiri captivante, autorul urmareste ascensiunea unei forme noi si ingrijoratoare de inginerie sociala. El ne poarta pe strazile din Los Angeles pentru a-i intalni pe cei mai de succes jefuitori de banci din lume, redescopera o emisiune de televiziune uitata, din anii 1970, care a schimbat lumea, viziteaza locul unui experiment istoric intr-o mica fundatura din nordul Californiei si ofera o istorie alternativa a doua dintre cele mai mari epidemii ale zilelor noastre: COVID-19 si criza opiaceelor.

  • Filosofia bărbii
    25.00 LEI

    Hamlet, cel mai faimos personaj din literatura lui Shakespeare, înzestratul prozator si poet, a exclamat: – Ce magnific este bărbatul! Cât de cinstit în scop! Înzestrat cu talente nenumărate! Cât de expresiv și de admirabil în formă și mișcare! În acțiuni, precum un înger! Un zeu în carne și oase! Frumusețea lumii! Model de urmat animalelor!

    Și totuși, aceeași ființă glorioasă, lăudată mai mereu, își neglijează atributele, ajungând să-și urască scopul! Să-și ignore talentele nenu­mărate! Să-și degradeze forma și mișcarea expre­sivă! Să acțio­neze nu precum un înger, ci însetat ca un demon! Să-și corupă zeitatea prin băutură! Să-și radă barba glorioasă! Și să devină nu modelul animalelor, ci parodia lor!

    Ah, moda! Cea mai măreață, dar și cea mai capricioasă dintre zeități! Ce toane le induci femeilor și bărbaților! Ce este oare așa de grozav încât nu poate fi transformat, printr-un cuvânt, într-un obiect de dezgust și de aversiune? Ceea ce este așa de urât și de respingător, tu ai darul să-l transformi într-o imagine perfectă a durerii și a ridicolului pentru sclavii tăi? Poate fi o colecție alcătuită din forme și figuri, din manie­risme și bufonerie, ce au fost impuse deseori prin jurământ? Aceasta ar necesita cea mai bogată ima­ginație, cea mai pompoasă întindere a sofisti­ca­tu­lui, ar necesita modelarea conținu­tului incon­gruent!

    Probabil că nu a existat niciun articol atât de supus capriciilor modei precum barba, scopul ei nu este de a ofensa în mod intenționat natura și rațiunea! Din acest punct de vedere, structura, intenția și utilizările bărbii vor fi evaluate și relațiile sale artistice – indicate; va fi urmărită istoria ei și apoi, o concluzie va contra­cara obiecțiile împo­triva purtării bărbii, neaccep­tată în chestiunea anterioară.

  • Imaginarul Revoltei
    42.00 LEI

    Protestul social în perioadele modernă și contemporană s-a exprimat în forme diverse: răscoale, revoluții, greve, manifestații stradale, războaie de gherilă, subsumabile, în datele lor specifice, conceptului generic de revoltă, de contestare publică deschisă a sistemului social-politic existent.

    Toate acestea au avut cauze materiale, după cum au angajat totodată așteptări, speranțe, eventual proiecte și programe, au provocat reacții de solidaritate sau de adversitate, au comportat, altfel spus, un imaginar, un ansamblu de reprezentări pro și contra, exprimat deopotrivă în documente formale, cu autori cunoscuți, și în fenomene difuze, de masă, cum au fost zvonurile și practicile rituale.

    În atare calitate de latură volițional-afectivă a mișcărilor respective, imaginarul este dătător de sens, pune cauzalitatea materială a protestului social în perspectiva emoțiilor și a percepțiilor pe care le-au resimțit în practica vieții cotidiene oamenii epocii, cu dorințele și anxietățile lor, manifestate nu numai în legătură cu marile decizii publice, dar și în relațiile concrete ale existenței de proximitate.

    De altfel, cauzele materiale se regăsesc cel mai bine în act în măsura în care sunt transpuse și traduse în cuvinte și gesturi, intenționalitatea și eficiența unui demers subiectiv reflectând motivațiile sale obiective.

  • Enciclopedie traditii romanesti. Sarbatori, obiceiuri, credinte, mitologie
    51.27 LEI
    Enciclopedie - Traditii romanesti raspunde nevoii cititorului de a cunoaste, rapid si cu efort minim, radacinile culturale autohtone si ambianta in care au trait inaintasii nostri. Prima lucrare in acest domeniu, acest volum cuprinde descrierea, semnificatia si repartitia geografica a peste 1000 de sarbatori, datini, credinte si reprezentari mitologice, descifrand enigme sacre ale spiritualitatii romanesti.