„Cum se fac poveştile? Din cuvinte, cum altcumva?! Bine-bine, dar din cuvinte se mai face şi tema pentru acasă la chimie, şi cartea de bucate a mamei - chit că mai are şi poze - şi nota de plată la telefon - aoleu, aia are şi cifre! Ce se pune în cuvinte, ca să iasă din ele poveste? Zău dacă ştiu. Le-ar trebui, cred, ceva care să le încălzească şi să le înmoaie un pic. De unul singur, un cuvânt e morocănos şi ursuz. Se uită la tine ponciş şi-ţi mârâie înfundat: „Eu atât am avut de zis!" Şi când sunt mai multe laolaltă? Vezi, aici se încurcă treaba.
Dacă le-nşiri ca soldăţeii la paradă sau dacă te strădui să-l pui pe fiecare la locul lui, ca elevii care-şi ştiu fiecare locul în bancă, or să se bucure, ce-i drept, de vecinătate şi-o să le mai treacă mofluzeala. S-ar putea chiar să-ţi zâmbească, ca vânzătorul de la dugheana din colţ, care te întreabă întotdeauna după ce îţi dă ce ai cerut: „Mai doriţi şi altceva?" Să nu te-apuci însă, cu niciun chip, să le răspunzi că habar n-ai ce vrei! Dacă vrei o poveste, dacă vrei ceea ce nu ştii şi nu poţi şti că vrei, lasă-le mai bine să spună ele ce au de spus." Liviu Papadima