Prin ingenioasa paralelă pe care o construieşte între Declaraţia universală a îndatoririlor omului (cele Zece Porunci) şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, document fundamental după care omenirea se conduce astăzi, autorul reuşeşte să demonstreze că, departe de a fi perimate, legile marilor religii ale lumii sunt încă valabile şi sunt înglobate firesc într-o nouă etică universală.
„Salvarea lumii – acest vis al profeţilor lui Israel, al apostolilor lui Isus Cristos, al lui Mohamed şi al adepţilor săi – nu mai este în zilele noastre o dorinţă pioasă care se situează în nebuloasa promisiunii. Devine o exigenţă care condiţionează supravieţuirea nu numai a umanităţii, ci şi a planetei înseşi. Visul meu este de a vedea religiile, care au fost frâne puternice, devenind acceleratori ai mersului umanităţii spre împlinirea unităţii sale originare.“ (André Chouraqui)