„O ego-histoire povestită de unul dintre cei mai cunoscuți arheologi români, Continentul scufundat este o apologie pentru o știință voioasă, un manifest împotriva cunoașterii încruntate.” (Cătălin Pavel)
„Am să fac o aluzie la titlul acestor memorii, care se vor numi Continentul scufundat, pentru că, voi argumenta mai încolo, când voi ajunge la revoluția asta ultimă împotriva lui Ceaușescu, fiecare din aceste secțiuni ale istoriei noastre, ale istoriei românești poate, în orice caz ale istoriei bucureștenilor, se produce cu un fel de prăbușire a ceea ce a fost înainte. Și se produce o ruptură, în așa fel încât memoria colectivă, aș zice, mai puțin decât memoria literară, memoria colectivă nu mai are în vedere decât sporadic ceea ce a fost, și deformat. Și este un exercițiu extraordinar pentru un istoric să vadă cum se schimbă această suită de secțiuni care înseamnă o suită de ruperi de memorie. Și cea mai gravă dintre ele este ruptura care s‑a produs în 1989, când și populația a vrut, și noi am vrut cu toții să uităm ce a fost, dar s‑a și uitat ce a fost, și atunci ceea ce a fost înainte pare ca niște lucruri care se petreceau în altă eră, în alt ev. Asta m‑a făcut să văd că istoria are o doză foarte mare de subiectivitate și în același timp o doză foarte mare de incertitudine și o doză foarte mare de manipulare.” (Petre Alexandrescu)
Petre Alexandrescu (1930‑2009), arheolog și istoric de renume internațional, a ocupat funcția de director al Institutului de Arheologie din București (1990‑1999), aducând schimbări semnificative în modalitatea de desfășurare a cercetării. Membru corespondent al Institutului Arheologic German și membru al Institutului de Studii Avansate din Princeton, a fost recunoscut ca unul dintre fondatorii arheologiei pontice, încercând să organizeze și să ridice arheologia românească la standardele celei occidentale. A preluat conducerea șantierului de la Histria în 1981 și a exercitat‑o vreme de 20 de ani, demersul remarcabil fiind documentat și publicat în cadrul seriei „Histria. Les résultats des fouilles” (în colaborare cu Académie des Inscriptions et Belles‑Lettres). Având o vastă experiență de cercetător și pe alte șantiere arheologice dobrogene (Sarinasuf, Tariverde, Tomis), a fost distins cu premiile „Gustave Mendel” al Académie des Inscriptions et Belles‑Lettres (1966) și „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1967). Inițiator al revistei de arheologie și istorie Il Mar Nero și al seriei „Archaeologia Romanica”, activitatea sa publicistică este impresionantă, însumând numeroase titluri, dintre care amintim articolele „Izvoarele greceşti despre retragerea lui Darius din expediţia scitică” (1956), „Aristotel despre constituţia Histriei” (1986), „L’oiseau unicorne. Introduction à l’iconologie de l’art thrace” (1993), „La fin de la Zone Sacrée d’époque grecque d’Istros” (2007) și volumele Corpus Vasorum Antiquorum (vol. I, 1965; vol. II, 1968) și L’aigle et le dauphin. Études d’archéologie pontique (1999).