În acest volum, Cristian Niculcea a strâns laolaltă o colecţie de aforisme/mini-eseuri şi versuri în stil clasic, în care starea vegetativă a spiritului găseşte capacitatea de a raţiona pe coordonate cerebrale, în care patimile şi decadenţa spirituală sunt accentuate în manieră satirico-ironică.
Secătuirile sufleteşti sunt exacerbate prin versuri în rimă clasică, manifestând dispreţulindividului pentru un mediu social impur şi pentru sine însuşi.
„Te-ai împiedicat în debusolantul proces noetic, „pricopsindu-te” cu ceea ce se poate numi contuzia gândirii. E o leziune izbucnită în interior, pe tegumentul ideilor înnodate în ele însele. O rută pe care nu se rulează uniform, ci rostogolit. Până când inerţia nu mai ajută, până când invoci fenomenele arbitrare a desţeleni impasul.
Mă tem că, dacă ne-am întoarce pe dos, am fi plini de vânătăi şi cucuie.”
„Între răsărit şi apus, ne zbatem cu inima zvâcnind cât pentru o zi şi o noapte. Între apus şi răsărit, ne reculegem temerile, pregătindu-ne pentru noi greşeli. Ori de câte ori am recalcula paşii, instinctul ne spune să apucăm pe aceleaşi urme. Dacă n-am lăsa atâtea semne după noi, am fi putut călca şi pe verticală?”
„Visul e locul în care am acostat spre a ne testa veleităţi actoriceşti. Fiecare desprindere de făptură oferă spiritului omnipotenţa pe care i-a îngrădit-o concretul. Poate că atunci când noaptea ne acoperă, noaptea ne descoperă.”
„Azi autopsiez Iluzia. Vreau a şti când şi cum şi-a pierdut aura voievodală, din ce motive a metamorfozat dezideratul în stigmat.
Analiza evidenţiază componentele chimice din fluxul sangvin: Mersul de-a Buşilea, Temerea, Petele din Soare. Pe baza acestor informaţii, aş putea lucra la elaborarea unui vaccin.
Mă tem însă că singurul subiect rămas la dispoziţie pentru astfel de cercetări e sora mai mare a Iluziei: Utopia.”
Cristian Niculcea, Contuzii noetice