Noul volum de versuri al lui Adrian Popescu aduce o schimbare surprinzatoare de stil si limbaj, pentru un autor consacrat, considerat de critici mai degraba un neomodernist, manierist, cu obsesia unui spatiu italic, decit un postmodernist, atras de experimentarea limbajului cotidian. Avem aici citeva poeme ample, structurate de un un fir epic, scene din viata poetului, transpuse intr-o rememorare tandru-ironica, unde vechiul strat al amintirilor fabuloase intilneste scepticismul bine temperat, o luciditate care nu devine cinism, o de-solemnizare care-i da poeziei autenticitate.
„Adrian Popescu se afla, iata, in fata unei opere inca deschise, dar care este inscrisa deja pe un drum sigur, unul dintre cele mai originale si clar trasate pe harta valorilor literaturii romane de azi.” (Ion Pop)